www.referat.

ro

RELATIILE INTERNATIONALE SI NECESITATEA STABILIRII DE

RAPORTURI DIPLOMATICE SI CONSULARE
1 ) Notiunea de relatii diplomatice
Relatiile diplomatice sunt forma normala de contact permanent si oficial
intre statele suverane.
Relatiile permanente si oficiale cu caracter quasi-diplomatic , in sensul
ca pot fi asimilate relatiilor diplomatice, se pot stabili si intre statele suverane si
alte entitati cu personalitate juridica internationala, precum si intre aceste entitati.
Fiecare stat suveran, independent si recunoscut, are dreptul de a trimite
reprezentanti diplomatici in alte state, ceea ce se numeste dreptul de legatie
activ si sa primeasca reprezentanti diplomatici ai altor state sau dreptul de
legatie pasiv . Aceasta distinctie nu inseamna ca ar fi vorba de doua drepturi
separate ; ea subliniaza doua aspecte al aceluiasi drept de legatie. Dreptul de
legatie, adica dreptul de reprezentare diplomatica, este un atribut al independentei
si suveranitatii. Trebuie precizat ca dreptul unui stat de a trimite un reprezentant
diplomatic trebuie distins de imprejurarea ca acel reprezentant sa fie si efectiv
primit de statul in care este trimis, dat fiind ca nici un stat nu este obligat sa
primeasca un reprezentant diplomatic. Dreptul de a trimite un reprezentant
diplomatic este subordonat consimtamantului statului in care acesta este trimis. Pe
de alta parte, nici un stat nu este obligat sa trimita reprezentanti diplomatici, astfel
incat exercitarea dreptului de legatie este discretionara. In practica insa, statele
primesc si trimit reprezentanti diplomatici in cat mai multe state.
A) Stabilirea relatiilor diplomatice

Stabilirea relatiilor diplomatice este una din formele prin care statele isi
manifesta dorinta de a dezvolta colaborarea intre ele si de a contribui astfel la
mentinerea si consolidarea pacii mondiale, in cadrul unei ordini internationale
menite sa satisfaca tot mai adecvat aspiratiile de progres si bunastare ale tuturor
popoarelor.
Existenta relatiilor diplomatice exprima starea normala a raporturilor dintre
doua state. Ca atare, relatiile diplomatice se stabilesc pe perioade nedefinite in
timp.
Stabilirea de relatii diplomatice se face, asa cum se precizeaza si in articolul 2
al Conventiei de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice, prin
consimtamant reciproc.
Pentru a se ajunge la stabilirea de relatii diplomatice, este nevoie sa fie
indeplinite doua categorii de premise :
Premise politice. Motivatia luarii deciziei de stabilire a relatiilor diplomatice
poate fi diversa :

un interes politic, cum ar fi spre exemplu apartenenta ambelor state,

inainte de independenta, la aceeasi entitate politica, dezvoltarea de-a lungul
istoriei a unor relatii speciale, apartenenta la aceeasi zona geografica,
similitudinea regimurilor politice

interese de natura sociologica ratiuni culturale, precum afinitatile de

limba, religie sau ideologie, sau ratiuni etnice, cum ar fi prezenta semnificativa a

unor grupuri de cetateni de aceeasi etnie intr-un alt stat, sau alte ratiuni din aceeasi
categorie.

interese economice, care in momentul de fata, constituie un motiv puternic

pentru stabilirea de relatii diplomatice, in ideea de a favoriza deschiderea de noi
piete pentru produsele proprii sau de a diversifica sursele de aprovizionare cu
diverse materii si produse necesare pietei proprii.
Intotdeauna insa, oricare ar fi motivatia, actul stabilirii relatiilor diplomatice
raspunde unui interes comun. Un stat nu poate fi fortat sa stabileasca relatii
diplomatice cu un alt stat, impotriva vointei sale.
Cu toate aceste premise necesitatea consimtamantului reciproc si
imposibilitatea obligarii la exercitarea dreptului de legatie unii juristi sunt de
parere ca, in cazul in care un stat refuza in mod sistematic sa stabileasca relatii
diplomatice cu alte state, sau cu anumite alte state spre exemplu, Arabia Saudita
a refuzat in mod sistematic sa stabileasca relatii cu fostele state socialiste - o
asemenea atitudine trebuie considerata ca fiind contrara principiilor
fundamentale ale Dreptului International si, in particular, dispozitiilor Cartei
ONU , dat fiind ca aceasta impune statelor membre obligatia juridica de a
dezvolta intre ele relatii prietenesti si de a realiza cooperarea internationala,
precum si obligatia reglementarii pe cale pasnica a diferendelor internationale,
ceea ce nu se poate face in mod efectiv fara stabilirea de misiuni diplomatice si
consulare.
Premise juridice. Entitatile care stabilesc relatii diplomatice trebuie sa
indeplineasca un numar de exigente cu caracter juridic :

sa aiba personalitate juridica internationala. In regula generala, relatiile

diplomatice se stabilesc intre state suverane, recunoscute ca atare, care sunt
subiecte de drept international.
Sunt insa si alte tipuri de subiecte cu personalitate juridica internationala, deci
care pot exercita drepturi si contracta obligatii in plan international, altele decat
statele suverane, si care, in anumite situatii, pot stabili relatii diplomatice sau
quasi diplomatice :

au existat pana de curand entitati care posedau o baza

teritoriala si care se bucurau de o personalitate juridica internationala limitata sau
partiala, cum au fost protectoratele, unele state dependendente de Coroana
britanica sau anumite state federale, cum au fost unele republici din componenta
fostei Uniuni Sovietice. Acestea nu erau state suverane si independente si, totusi,
au putut intra, in anumite situatii, cu anumite tari sau organizatii internationale in
relatii diplomatice.

Sfantul Scaun (sau Vaticanul), care din ratiuni istorice, ca

centru mondial al Bisericii catolice, isi pastreaza calitatea de subiect de drept
international, poate stabili relatii diplomatice cu statele suverane si independente;

beligerantii, care, in anumite conditii, capata si ei calitatea

de subiect de drept international, in acele conditii pot stabili relatii diplomatice.
Au existat situatii cand personalitati sau forte politice din state aflate in razboi au
constituit guverne cu caracter provizoriu, in paralel cu guvernele aflate efectiv in
terititoriu, cu care unele state au stabilit relatii diplomatice, fie pentru a acorda
sprijin si pe aceasta cale noilor autoritati, fie din alte ratiuni, si care apoi au

continuat, dupa ce lupta guvernelor provizorii respective a fost incununata de

succes.

miscarile de eliberare nationala, adica formatiuni care s-au

constituit pentru a obtine independenta politica de sub diverse forme de
dependenta coloniala sau dominatie straina, atunci cand si-au creat forme
organizate de reprezentare in plan international.
Este cazul unor miscari de eliberare create indeosebi in Africa, angajate intr-o
indelungata lupta armata pentru obtinerea independentei spre exemplu Frontul
National de Eliberare din Algeria (FNLA) sau Frontul de Eliberare a
Mozambicului (FRELIMO) -, a caror organizare politico-militara a constituit baza
structurilor de stat dupa dobandirea independentei. Pe masura ce aceste formatiuni
s-au consolidat in procesul luptei pentru independenta, si au capatat o
recunoastere internationala tot mai larga, ele au obtinut si o reprezentare
quasidiplomatica pe langa o serie de organizatii internationale, in primul rand
OUA si ONU. Relatiile cu aceste formatiuni au constituit o modalitate de
anticipare, de fapt, a stabilirii relatiilor diplomatice cu viitoarele state
independente.
In aceeasi categorie ar putea intra si Statul Palestina, proclamat de Organizatia
pentru Eliberarea Palestinei in 1988, fara insa ca OEP sa detina efectiv controlul
asupra teritoriului in cauza, deci fara a indeplini toate criteriile care sunt proprii
unui stat suveran si independent.

organizatiile internationale guvernamentale, care sunt

subiecte de drept international cu capacitate limitata, pot si ele intra in anumite
raporturi cu statele suverane sau unele cu altele, raporturi avand caracteristici ale
relatiilor diplomatice (relatii quasi-diplomatice). Este de acum o practica
generalizata ca pe langa o serie de organizatii internationale importante cum
sunt, spre exemplu, ONU, UNESCO, FAO, NATO, Uniunea Europeana, OSA
statele sa deschida misiuni diplomatice. Unele dintre ele au chiar competenta de a
trimite reprezentanti proprii, cu functiuni practic diplomatice, cum este Uniunea
Europeana, care din 1993 a acreditat un reprezentant si la Bucuresti.

cazul particular al Ordinului Suveran de Malta, care, avand

sediul la Roma din 1834, nu exercita controlul nici unui teritoriu, dupa ce a
pierdut Insula Malta in 1798.
Ordinul de Malta isi mentine personalitatea juridica internationala datorita
traditiei si faptului ca are o ordine juridica proprie legislatie, administratie si
jurisdictie independenta de a celorlalte subiecte de drept international. Este
adevarat, insa, ca mai ales datorita legaturilor pe care le-a stabilit in urma unor
intelegeri din 1953 si 1966, cu Sfantul Scaun, ca Ordin religios, personalitatea lui
juridica internationala este slabita si nu este recunoscuta decat de un numar limitat
de state.
In 1991, Romania a restabilit relatiile diplomatice cu Ordinul Suveran de
Malta, care are un ambasador la Bucuresti.

sa aiba capacitatea de a exercita dreptul de legatie. Pentru ca doua entitati

cu personalitate juridica internationala sa poata stabili relatii diplomatice, este
necesar ca ele sa aiba capacitatea de a primi reprezentanti diplomatici ai celeilalte
entitati, si, respectiv, de a trimite reprezentanti diplomatici.

Trimiterea sau primirea de reprezentanti diplomatici este facultativa, chiar

daca s-au stabilit relatii diplomatice. Conventia de la Viena din 1961 distinge
(articolul 2) intre actul stabilirii relatiilor diplomatice si deschiderea de misiuni
diplomatice permanente. Chiar daca, in mod traditional, stabilirea relatiilor
diplomatice este insotita de deschiderea de misiuni diplomatice permanente, odata
cu cresterea masiva a numarului de state independente aceasta practica devine
imposibil de urmat de catre numeroase state datorita implicatiilor financiare
substantiale, pe care aceste state nu si le pot permite.
Astazi este deplin acceptat principiul ca doua state pot stabili relatii
diplomatice fara a deschide si misiuni diplomatice permanente ; este posibil ca
numai unul din state sa aiba misiune permanenta in celalalt stat sau ca nici unul sa
nu aiba o asemenea misiune.

sa se recunoasca reciproc, ca state suverane si independente, respectiv ca

subiecte de drept international cu capacitate limitata.
Recunoasterea trebuie sa fie reciproca. Fara recunoasterea subiectului de drept
international, si, implicit, a guvernului sau, se vor putea stabili anumite tipuri de
relatii cu acesta, dar nu relatii diplomatice.
Situatiile care pot aparea in ceea ce priveste stabilirea relatiilor diplomatice,
legate de problema recunoasterii, sunt extrem de variate. Cel mai adesea ele
comporta aspecte si elemente politice.Cateva exemple :

un stat conditioneaza stabilirea relatiilor diplomatice de nerecunoasterea

unei entitati terte, chiar daca aceasta intruneste elementele de a fi recunoscuta ca
subiect de drept international sau chiar este recunoscuta de un numar de alte state.
Este cazul Republicii Federale Germania pana pe la inceputul anilor 60, cand
conditiona stabilirea de relatii diplomatice cu alte state de nerecunoasterea de
catre acestea a celuilalt stat german aparut dupa razboi, Republica Democrata
Germana (asa numita Doctrina Hallstein). Este de asemenea cazul Republicii
China , constituita in anii Razboiului Rece pe insula Taiwan, parte integranta a
Chinei. Cu toate acestea, timp de multi ani numeroase state au intretinut relatii
diplomatice cu Taiwanul, care intruneste formal toate caracteristicile unui stat, si
nu au recunoscut China (Republica Populara Chineza), evident din ratiuni
politice. Faptul interesant este ca atat China, cat si Republica China
conditionau stabilirea de relatii diplomatice cu un stat de incetarea sau nestabilirea
de catre acesta de relatii cu cealalta. Desigur, cu estomparea Razboiului Rece,
realismul s-a impus, astfel incat astazi, marea majoritate a statelor lumii recunosc
si intretin relatii cu China Populara, dar mai sunt inca state care intretin relatii
diplomatice cu Taiwanul. La sfarsitul anului 1997, 29 state mai recunosteau
Taiwanul ca stat independent si intretineau relatii diplomatice cu acesta.

situatii in care statele se recunosc de facto, si stabilesc intre ele un anumit

gen de raporturi cu caracter diplomatic, fara a fi relatii diplomatice in deplinatatea
acceptiunii lor, dar care asigura o anumita reprezentare diplomatica reciproca,
indeplinind in buna masura functiile pe care in mod obisnuit le indeplinesc
misiunile diplomatice.
Un exemplu de astfel de relatii sunt cele care s-au statornicit intre RF Germania si
Israel, in perioada postbelica, grevate de incarcatura politica a problemei
despagubirilor datorate de Germania evreilor pentru suferintele indurate in timpul

celui de-al doilea razboi mondial. Recunoasterea de jure intre RF Germania si

Israel a intervenit abia in 1965, cand aceasta problema a fost reglementata intre
ele. Pana atunci, cele doua state au facut schimb de reprezentante diplomatice ,
conduse de reprezentanti diplomatici .

doua state, recunoscute ca atare in comunitatea internationala, doresc sa

stabileasca raporturi mai stranse, dar din motive politice nu pot sa o faca, si atunci
recurg la un artificiu prin deschiderea unor reprezentante care pot purta diferite
denumiri, altele decat misiune diplomatica cel mai adesea reprezentanta
economica sau reprezentanta economica si consulara, misiune comerciala, birou
de legatura, oficiu cultural -, dar care sunt incadrate cu personal diplomatic, sau si
diplomatic, care indeplineste functiile obisnuite pe care le-ar indeplini in cazul
existentei relatiilor diplomatice. De regula, asemenea situatii au premers stabilirea
relatiilor diplomatice, care a trebuit sa astepte conjunctura politica favorabila
pentru a se infaptui.

doua entitati care pretind recunoastere internationala ca subiect de drept

international, dar nerecunoscute de nimeni ca atare, decid sa stabileasca intre ele
relatii diplomatice. Exista, mai rar, si astfel de situatii. In asemenea cazuri, in care
entitatile respective nu intrunesc calitatea de subiect de drept international, orice
acte ar intreprinde ele, acestea sunt nule si neavenite.
Pot fi date, de asemenea, nenumarate exemple din practica altor state, care arata
caracterul de sine qua non al actului formal al recunoasterii.( Romania Spania ,
relatii consular comerciale ).
Recunoasterea si stabilirea de relatii diplomatice, desi sunt legate, sunt totusi acte
distincte. Este posibil ca, chiar inainte ca doua state sa ajunga la recunoasterea
reciproca, ele sa simta nevoia sa comunice intre ele de o maniera oficiala, si o fac,
si fara recunoastere si fara relatii diplomatice daca ambele considera important sa
comunice unul cu altul.
Statele Unite si RPD Coreeana (Coreea de Nord) nu au stabilit relatii diplomatice,
dar cele doua state au realizat un dialog oficial pe diverse probleme de interes
comun, in anii 80 si 90, in special legat de programul nuclear al RPD Coreene,
in ideea incadrarii lui in regimul stabilit de Tratatul de neproliferare a armelor
nucleare.

consimtamantul sa fie reciproc.Consimtamantul reciproc este o cerinta

obligatorie a stabilirii relatiilor diplomatice. In mod logic, exprimarea
consimtamantului presupune ca entitatile care o fac au si capacitatea de a-si
asuma drepturi si obligatii juridice internationale, adica se bucura de jus
contrahendi (dreptul de a contracta).
Consimtamantul reciproc se poate exprima in cele mai diferite forme. Forma in
care el se exprima nu are nici o importanta. Cel mai adesea, statele sau subiectele
de drept international in cauza recurg la intelegeri ad-hoc de stabilire a relatiilor
diplomatice, sub forma unei declaratii exprese comune sau a unui comunicat
comun dat publicitatii, sub forma unui acord scris, in mod tacit prin deschiderea
pur si simplu de misiuni diplomatice, declaratii unilaterale concurente.
In momentul exprimarii consimtamantului, statele convin de regula si nivelul
misiunilor diplomatice ambasada sau legatie. Pana nu de mult, stabilirea
relatiilor diplomatice la nivel de ambasada se facea de catre statele mari, cu

pondere in viata internationala, intre ele, rezervandu-se nivelul de legatie relatiilor

cu celelalte state. Incepand de prin anii 60, odata cu dobandirea independentei de
stat de catre tot mai multe popoare si cu afirmarea tot mai puternica a principiului
egalitatii in drepturi a statelor, s-a generalizat practica deschiderii de misiuni
permanente la nivel de ambasada, toate fostele legatii fiind ridicate la nivel de
ambasada. Astfel incat, astazi, se face din ce in ce mai rar referire la nivelul de
reprezentare in acordurile de stabilire a relatiilor diplomatice, subantelegandu-se
ca acesta este cel de ambasada.
B)

Rolul politic al relatiilor diplomatice

Menirea relatiilor diplomatice deriva din interesul statelor de a conlucra unele
cu altele pentru dezvoltarea fiecaruia si pentru mentinerea pacii internationale.
Aceste relatii au un dublu rol in raporturile dintre state:
Asigurarea unui canal de comunicare permanenta si directa intre guverne.
Comunicarea directa si operativa este vitala pentru cunoasterea, abordarea si
rezolvarea problemelor de interes comun intre doua state, indeosebi atunci cand
acestea pot aduce atingere pacii, securitatii si integritatii lor teritoriale. Prin
misiunile diplomatice permanente in capitale, punctele de vedere, pozitiile sau
mesajele se transmit direct si in orice moment ; se pot face schimburi de pareri si
informatii de interes comun cu mare operativitate ; se pot clarifica nemijlocit
eventuale neintelegeri care ar putea duce la diferende. Acestea sunt esentiale
pentru asigurarea relatiilor prietenesti si de cooperare intre statele in cauza.
Tehnicile moderne de comunicatie faciliteaza foarte mult realizarea acestei
functii.
Asigurarea unui mecanism specializat care se ocupa de intarirea
legaturilor politice si facilitarea colaborarii economice, culturale si stiintifice intre
state, precum si de apararea intereselor fiecarui stat si a cetatenilor sai in celalalt
stat. Prin stabilirea de misiuni diplomatice permanente, in functie de amploarea
intereselor si legaturilor existente intre state, acestea sunt incadrate cu personal
specializat, care urmareste, cu precadere un anumit domeniu de activitate
consilieri politici, atasati militari, consilieri economici si atasati comerciali, atasati
culturali, de presa, stiintifici. Prin activitatea pe care acest personal diplomatic
specializat o desfasoara, legaturile intre statele in cauza se dezvolta si se
diversifica.
Protectia intereselor patrimoniale ale unui stat si protectia cetatenilor intrun alt stat se realizeaza in principal prin personalul consular al misiunii
diplomatice, dar si prin restul personalului, in functie de natura intereselor in
cauza, care pot fi foarte diverse politice, militare, culturale, de propaganda.
Dat fiind rolul politic al relatiilor diplomatice, absenta acestor relatii intre
doua state, in general, nu este propice promovarii unor raporturi de intelegere si
colaborare intre popoarele lor. Fara indoiala ca, in conditiile de astazi, cu
diversitatea de forte politice care exista in fiecare tara si chiar de sisteme politicosociale, care se mentine, intre guverne exista deosebiri de vederi, uneori
fundamentale, izvorate din interesele diferite urmarite in relatiile internationale,
ca si din modul diferit de receptare sau de interpretare a evenimentelor si

fenomenelor care se produc pe arena mondiala. Dar aceste deosebiri nu pot si nu

trebuie sa impiedice relatii normale intre state, normalitate care presupune in
primul rand existenta de relatii diplomatice.
Faptul de a stabili si intretine relatii diplomatice nu inseamna in nici un fel
acceptarea politicii sau a punctelor de vedere ale celeilalte tari, sau, in orice caz, a
unor pozitii contrare propriei politici.
2 ) Incetarea relatiilor diplomatice
Relatiile diplomatice intre doua state pot inceta in mai multe feluri:

Prin ruperea relatiilor diplomatice.Ruperea relatiilor diplomatice este un

act unilateral si trebuie sa rezulte din declaratii sau acte fara echivoc. Fiecare stat
are dreptul discretionar de a rupe aceste relatii cu un alt stat, fara a putea fi blamat
ca ar fi afectat in vreun fel prerogativele celuilalt stat.
Ruperea relatiilor diplomatice se poate produce in imprejurari diverse, ca
urmare a unor dificultati intervenite intre statele in cauza, care pot fi dintre cele
mai variate:

ratiuni de prestigiu ale statului care initiaza ruperea relatiilor

diplomatice ;

deosebiri fundamentale de ordin politic sau chiar ideologic, care

capata note acute la un moment dat ;

acuzatii de amestec in treburile interne la adresa statului cu care

se rup relatiile ;

dezaprobarea unui anume act politic sau juridic al statului cu care

se rup relatiile;

ca mijloc de sanctiune individuala.

De regula guvernul care ia initiativa ruperii relatiilor diplomatice anunta
aceasta hotarare intr-o declaratie politica pe care o da publicitatii, declaratie care,
de cele mai multe ori, prezinta si motivatia actului.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, ruperea relatiilor diplomatice a devenit
un fel de arma politica destul de adesea folosita cu legitimitate. Ea este folosita si
astazi destul de larg, in special de catre noile state independente, care o considera
ca o modalitate la indemana pentru a exprima maximum de indignare fata de un
act politic sau juridic al unui stat ori ca o forma de protest fata de conduita unui
stat, fara a avea de suportat riscuri serioase, economice sau de alta natura.
A) Relatia dintre recunoastere si ruperea relatiilor diplomatice.
Schimbarea de guvern intr-un stat, chiar daca este o schimbare fundamentala in
cadrul aceluiasi stat cum ar fi spre exemplu o schimbare revolutionara de
guvern, schimbarea formei de guvernamant, schimbarea formei de guvernamant,
schimbarea guvernului prin lovitura de stat -, in general nu conduce la
intreruperea sau ruperea relatiilor diplomatice, cu exceptia cazului ca una din parti
ia initiativa expresa a ruperii relatiilor diplomatice. In asemenea situatii, in
principiu, nu este necesara recunoasterea noului guvern, desi multe state
obisnuiesc sa o faca, indeosebi cele care privesc favorabil schimbarea produsa.

Romania a fost adepta practicii de a nu proceda la recunoasterea guvernelor,

indiferent de modul in care acestea s-au constituit, considerand ca este vorba de
probleme pur interne ale statelor respective.
In cazul in care, dintr-un motiv sau altul, un stat retrage recunoasterea guvernului
statului cu care are relatii diplomatice, acest fapt antreneaza in mod automat
ruperea relatiilor diplomatice. Ruperea relatiilor diplomatice, insa, nu antreneaza
automat retragerea recunoasterii guvernului statului cu care s-au rupt relatiile
diplomatice.

Prin decizia unui for international. Organizatiile internationale, atat cele

universale cat si cele regionale, prevad printre mijloacele de constrangere
colectiva si masura ruperii relatiilor diplomatice cu un stat in caz de violare a
pacii de catre acesta.
Potrivit articolului 41 al Cartei ONU, care stabileste masurile de
constrangere fara folosirea fortei armate pe care Consiliul de Securitate le poate
lua, alaturi de masuri precum intreruperea toatala sau partiala a relatiilor
economice si a comunicatiilor feroviare, maritime, aeriene, se prevede si ruperea
generala a relatiilor diplomatice. Consiliul de Securitate poate hotari aceste
masuri si cu titlu obligatoriu pentru statele membre, in virtutea articolului 25 al
Cartei, in care caz statele membre se vor conforma. Pana in prezent, insa, nu a
existat o situatie in care Consiliul sa fi luat o asemenea decizie.
Au existat insa situatii cand s-au facut recomandari de rupere a relatiilor
cu un stat anume, in care caz decizia de a accepta sau nu recomandarea respectiva
apartine fiecarui stat, fara nici o repercursiune pentru el daca nu aplica
recomandarea.

Prin stingerea personalitatii juridice a unui stat.Exista situatii cand relatiile

diplomatice inceteaza ca urmare a unei schimbari fundamentale in situatia
internationala sau interna a unui stat, fie el acreditant (cel care trimite
reprezentanti diplomatici) sau acreditar (cel care primeste reprezentanti
diplomatici), respectiv disparitia acelui stat, fie prin incorporarea sa intr-un alt
stat, fie prin dezmembrarea sa in doua sau mai multe state.

Prin izbucnirea razboiului intre cele doua state. Regula clasica este ca
starea de razboi duce automat la incetarea relatiilor diplomatice, acestea fiind
incompatibile. Astazi aceasta regula este intrucatva alterata de faptul ca razboiul
este interzis in Dreptul International, astfel incat, practic, nu se mai fac declaratii
de razboi, care marcau oficial inceperea acestuia si, in mod automat, incetarea
relatiilor diplomatice. De aceea, exista situatii in care, desi intre doua state pot
avea loc ostilitati militare, relatiile diplomatice nu se intrerup.
B ) Suspendarea relatiilor diplomatice
Suspendarea relatiilor diplomatice consta din incetarea temporara a
activitatii misiunii diplomatice in unul din statele care intretin relatii diplomatice,
sau a misiunilor diplomatice din ambele state. O asemenea situatie poate interveni
ca urmare a unei deteriorari survenite in raporturile dintre ele sau ca urmare a
aparitiei unui fapt neasteptat.

Spre exemplu, pot aparea situatii in care in statul acreditar se produc

schimbari revolutionare, cand statul acreditant este pus in fata deciziei de a
recunoaste un guvern revolutionar, care inca lupta impotriva celui pe langa care a
acreditat reprezentantii diplomatici. In asemenea situatii, se poate ajunge la o
suspendare a relatiilor:misiunea diplomatica nu se inchide, dar evita contactele
oficiale pana la clarificarea situatiei, care poate duce fie la continuarea relatiilor
diplomatice cu noul guvern, fie la reacreditarea reprezentantilor diplomatici pe
langa noile autoritati, fie la refuzul recunoasterii schimbarii, care este in mod
necesar urmata de ruperea relatiilor diplomatice.
O alta situatie care conduce la suspendarea relatiilor diplomatice este, spre
exemplu, ocuparea tarii de catre o armata straina, guvernul statului acreditar fiind
nevoit sa se refugieze in strainatate sau in locuri inaccesibile.
Suspendarea relatiilor diplomatice persista atata vreme cat se mentine
cauza care a determinat-o. in cazul mentionat, al ocuparii tarii de catre fortele
armate ale unui stat strain, relatiile diplomatice se reiau deindata ce s-a restabilit
normalitatea sau, in orice caz, guvernul tarii ocupate si-a reluat functiile.
3 ) Relatiile diplomatice ca mijloc de potest sau de constrangere
Trebuie facuta distinctia intre ruperea relatiilor diplomatice si alte situatii
de incetare sau reducere a activitatii diplomatice, care pot aparea, cum ar fi :
absenta temporara a sefului de misiune datorita imbolnavirii, chemarea sa pentru
consultari in statul acreditant ori pentru alte motive personale, rechemarea de la
post fara a se acredita un nou sef de misiune. In toate aceste situatii, misiunea va
fi condusa de un insarcinat cu afaceri, dar relatiile diplomatice raman neafectate.
Statele recurg, insa, la anumite tehnici legate de functionarea relatiilor
diplomatice pentru a-si exprima nemultumirea, dezaprobarea, protestul si chiar
intentia de constrangere la adresa unui stat, pentru a-l determina sa renunte la o
conduita apreciata ca neprieteneasca, de un grad mai mic decat protestul sau
intentia de constrangere pe care o constituie actul ruperii relatiilor diplomatice.
In ordine crescanda, aceste masuri conturate in practica statelor pot fi :
Retragerea temporara a sefului misiunii diplomatice pentru consultari sau fara
nici un fel de precizari. Acest act este, de regula, insotit de declaratii politice ale
oficialitatilor care lasa sa se inteleaga clar caracterul de masura de nemultumire,
dezaprobare sau protest fata de un act anume al statului acreditar.
Rechemarea sefului de misiune si numirea unui insarcinat cu afaceri a.i., cu un grad
diplomatic inferior, pe timp nedefinit.
Inchiderea temporara a misiunii diplomatice si retragerea intregului personal,
celalalt stat putand mentine misiunea sa diplomatica in statul care si-a inchis
misiunea, daca apreciaza ca nu este cazul sa aplice reciprocitatea.
4 ) Consecintele incetarii relatiilor diplomatice
Incetarea relatiilor diplomatice duce in mod automat la inchiderea
misiunilor diplomatice ale unui stat in celalalt stat si retragerea intregului personal
al misiunii. Raporturile oficiale intre cele doua state se intrerup.

Retragerea personalului se face fara intarziere. Membrii misiunii

diplomatice isi mentin privilegiile si imunitatile pana cand parasesc statul
acreditar, sau pana la expirarea unei perioade rezonabile de timp, stabilita de statul
acreditar.
Localul misiunii diplomatice se va inchide, dar inviolabilitatea lui va
continua. In cazul ruperii relatiilor diplomatice, in conformitate cu articolul 45 al
Conventiei de la Viena, statul acreditar este obligat, chiar in caz de conflict armat,
sa respecte s sa ocroteasca localurile misiunii, precum si bunurile si arhivele sale.
Ruperea relatiilor diplomatice nu duce la anularea tratatelor bilaterale, cu
exceptia acelora care presupun necesarmente existenta acestor relatii, si nici la
blocarea tuturor raporturilor bilaterale. Statele in cauza pot intretine, in
continuare, relatii consulare, legaturi comerciale si economice, pot trimite si primi
misiuni speciale.
Drepturile si situatia juridica a cetatenilor unui stat care a rupt relatiile
diplomatice raman neschimbate pe teritoriul celuilalt stat. Fireste, ei isi pierd doar
protectia care le era oferita de misiunea diplomatica a statului lor.
In caz de rupere a relatiilor diplomatice ca urmare a izbucnirii unui
conflict armat, regulile privind tratamentul aplicat sefului misiunii, personalului
diplomatic si proprietatilor este acelasi ca si in timp de pace. In privinta
drepturilor cetatenilor statului acreditant in statul acreditar se aplica legile si
obiceiurile razboiului.
5 ) Protectia intereselor de catre state terte
In cazul ruperii relatiilor diplomatice. In cautarea modalitatilor de a evita
intreruperea completa a raporturilor juridice intre state, Dreptul Diplomatic a gasit
solutii ca si in cazul extrem al ruperii relatiilor diplomatice, si chiar in caz de
razboi, statele sa mentina legaturi civilizate si intre ele, dat fiind ca, in principiu,
caracterul anormal al legaturilor nu poate fi decat temporar tmp care, desigur,
poate ajunge la ani si chiar decenii.
De altfel, cum s-a aratat mai sus, ruperea relatiilor diplomatice nu duce
automat la intreruperea tuturor relatiilor intre statele respective. Relatiile
consulare, comerciale, economice, culturale, precum si legaturile de transport
aerian, civil, rutier, fluvial sau maritim si de comunicatii care au o anumita
autonomie in raport cu relatiile diplomatice pot continua, si de cele mai multe
ori continua. Ele pot fi influentate negativ de ruperea relatiilor diplomatice, dar nu
se intrerup automat, in cazul ruperii relatiilor diplomatice.
In cazul in care aceste relatii sunt semnificative ca volum
sau importanta statele care au rupt relatiile diplomatice pot recurge la state
terte pentru a le reprezenta si apara interesele, adica ele pot incredinta
paza localurilor si arhivei misiunii, precum si protectia cetatenilor sai in
statul acreditar unui stat tert prieten, acceptat de statul acreditar.

Conventia de la Viena din 1961, prevede aceasta posibilitate la articolul

45, care stabileste ca in cazul ruperii relatiilor diplomatice intre doua state, sau
daca o misiune este rechemata definitiv sau temporarstatul acreditant poate
incredinta paza localurilor misiunii, cu bunurile care se gasesc in acestea, unui stat
tert acceptabil pentru statul statul acreditar si ca statul acreditant poate
incredinta ocrotirea intereselor sale si ale cetatenilor sai unui stat tert acceptabil
pentru statul acreditar .
Modalitatile practice de realizare a protectiei intereselor unui stat in statul
acreditar de catre un stat tert sunt foarte variate. Dreptul Diplomatic nu prescrie
nici un fel de reguli in aceasta privinta. In anumite situatii, statul tert este cel care
se ocupa fizic de protectia statului care a rupt relatiile cu statul acreditar,
localurile misiunii acestuia fiind inchise si sigilate.
6) Relatiile diplomatice ale Romaniei
Proclamarea independentei de stat la 9/21 mai 1877, consacrata prin Tratatul de
pace de la Berlin din 1/13 iulie 1878, marcheaza intrarea Romaniei in comunitatea
internationala a statelor, ca membru cu drepturi depline. Suveranitatea de stat,
dobandita pe campul de lupta si consfintita juridic avea sa se manifeste prin
stabilirea relatiilor diplomatice cu celelalte state suverane.
Desigur acest proces a fost pregatit de o intensa activitate diplomatica
sustinuta de principatele romane in decursul secolului XIX, indeosebi dupa
Unirea de la 1859, in limitele permise si chiar fortandu-se adesea aceste limite
de raporturile de dependenta ale principatelor de Imperiul Otoman. Relatii
diplomatice si, pe cale de consecinta, deschiderea de misiuni diplomatice de catre
Romania s-au putut realiza numai dupa dobandirea independentei de stat.
Dupa incheierea Tratatului de la Berlin, Regele Carol I a notificat
independenta de stat a Romaniei puterilor europene, exprimand dorinta de a
vedea stabilite relatii de buna si cordiala intelegere .
Austro Ungaria a fost prima mare putere europeana care a recunoscut
independenta de stat a Romaniei si a decis numirea unui ministru plenipotentiar la
Bucuresti, iar la 11/23 septembrie 1878 Ioan Balaceanu a fost numit trimis
extraordinar si ministru plenipotentiar al Regelui Carol I pe langa Imparatul
Austriei.
Cea de-a doua putere europeana cu care Romania a stabilit relatii
diplomatice la nivel de legatie a fost Rusia, la 15/27 octombrie 1878.
In perioada 1878-1880 au fost trimise o serie de misiuni diplomatice
extraordinare Callimaki-Catargi in Belgia, Olanda si Elvetia, Alexandru Plagino
in Spania si Portugalia, Basarab Brancoveanu in Suedia si Danemarca, Sergiu
Voinescu in Statele Unite si Brazilia.
A urmat in prima parte a anului 1879 stabilirea relatiilor diplomatice cu
doua tari vecine Serbia si Bulgaria, cu aceasta din urma la nivel de agentie
diplomatica tipul de misiuni diplomatice pe care il avusesera Principatele Unite
inainte de obtinerea independentei de stat -, pentru ca Bulgaria avea sa
dobandeasca independenta deplina in 1909.

La 10/22 octombrie 1879 au fost stabilite relatiii diplomatice cu Imperiul

Otoman, iar spre sfarsitul anului cu Italia si Grecia, urmate de Olanda, la
inceputul anului urmator.
Prin legea din 2/14 februarie 1879 s-a hotarat infintarea a noua legatii ale
Romaniei in strainatate Atena, Berlin, Belgrad, Constantinopol, Londra, Paris,
Petersburg, Roma si Viena urmand ca agentiile diplomatice existente in aceste
capitale sa fie transformate in legatii. Ridicarea nivelului reprezentarii diplomatice
nu s-a putut insa, produce in acel an.
La 14/27 august 1916, Romania a declarat razboi AustroUngariei.Relatiile diplomatice s-au intrerupt, ca si cu Germania, Bulgaria si
Turcia, aliate ale Austro-Ungariei, care s-au considerat in razboi cu Romania. In
timpul razboiului s-au stabilit relatii diplomatice cu Suedia (1916), Danemarca,
Norvegia si Portugalia (1917).
In 1918 Romania si Rusia Sovietica au rupt relatiile diplomatice, in urma
arestarii, la 1/13 ianuarie 1918, a ministrului plenipotentiar al Romaniei si a
personalului legatiei la Petersburg. Ele aveau sa fie restabilite dupa indelungi
negocieri in 1934.
Dupa incheierea primului razboi mondial, relatiile diplomatice ale
Romaniei s-au extins, fiind stabilite relatii cu noile state aparute Polonia,
Cehoslovacia (1919), Finlanda, Ungaria si Austria (1920). In 1920 s-au stabilit
relatii diplomatice si cu Sfantul Scaun, iar in anii urmatori cu statele baltice
Estonia (1921), Letonia (1922) si Lituania (1924).
Cu venirea lui Nicolae Titulescu in fruntea Ministerului de Externe,
relatiile Romaniei s-au extins in America Latina.S-au stabilit relatii cu tarile
latino-americane Chile (1925), Cuba (1927), Brazilia si Argentina (1928),
Uruguay, Mexic, Venezuela si Peru (1939). In aceeasi perioada s-au stabilit relatii
diplomatice si cu Ordinul Suveran de Malta (1933).
In perioada cresterii pericolului de razboi, din ratiuni politice, relatiile
diplomatice cu o serie de tari au fost ridicate la nivel de ambasada Polonia,
Franta, Vatican (1938), Iugoslavia, Turcia si Grecia (1939). Invadarea unor tari
europene de catre trupele hitleriste si izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial,
in care Romania a fost impinsa alaturi de Germania hitlerista, au condus la
ruperea, intreruperea sau incetarea de facto a relatiilor diplomatice cu numeroase
state, acestea reducandu-se substantial. Misiunile diplomatice straine din
Varsovia, inclusiv cea romana au parasit Polonia ocupata. Devenind republici
sovietice in 1940, in baza Pactului Ribbentrop-Molotov, relatiile Letoniei,
Lituaniei si Estoniei cu celelalte state, inclusiv cu Romania, au incetat.In 1940,
legatiile din Oslo, Haga, Helsinki, Copenhaga si Luxemburg, precum si cele de la
Teheran si Mexico au fost inchise, iar mai multe misiuni diplomatice si-au
diminuat rangul :ambasadele de la Ankara, Vichy, Atena, Belgrad si Vatican au
fost transformate in legatii, iar legatia din Bruxelles a fost transformata in
consulat.
Dupa ocuparea Iugoslaviei de catre Germania hitlerista, Romania a
recunoscut statul croat si a stabilit cu acesta relatii diplomatice, ceea ce a
determinat guvernul iugoslav sa rupa relatiile cu Romania.

Alaturarea Romaniei Coalitiei Natiunilor Unite a condus la ruperea

relatiilor diplomatice cu Germania, Ungaria si Japonia, astfel ca, la sfarsitul
razboiului, in mai 1945, Romania intretinea relatii diplomatice cu numai 11 state
Bulgaria, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Italia, Portugalia, sfantul Scaun,
Spania, Suedia, Turcia si Uruguay.
In 1945, s-au restabilit relatiile diplomatice cu Cehoslovacia, Franta,
Iugoslavia, Polonia si URSS, ultimele trei fiind ridicate la nivel de ambasada. In
anul urmator, s-au restabilit relatiile, la nivel de legatie, cu Argentina, Belgia, Iran,
Luxemburg, Marea Britanie,Norvegia, Olanda, SUA si Ungaria iar in 1947 s-au
reluat relatiile diplomatice cu Austria si Egipt, dar s-au intrerupt relatiile cu
Portugalia, unde s-a impus regimul dictatorial al lui Salazar.
Pe masura ce situatia interna s-a stabilizat si in tara s-a consolidat un
regim ce avea sa intre tot mai pronuntat in sfera de dominatie sovietica, s-au
stabilit noi relatii diplomatice, cu prioritate cu state de democratie populara si
noi state independente desprinse de sub dominatia coloniala.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate