UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT INTERNATIONAL ȘI
EUROPEAN

ACTIVITATEA DIPLOMATICĂ ȘI
CONSULARĂ A REPUBLICII MOLDOVA

Coordonator științific: Bancu Cristina

Realizat de: Guțanu Vitalia,
Patranjel Cristian
Chișinău,2021
 CUPRINS:

INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei
Convențiile și tratatele internationale privind relațiile diplomatice
Noțiunea serviciului diplomatic
Cadrele serviciului diplomatic al Republicii Moldova
Misiuni diplomatice în Republicii Moldova
Prevederi practice ale serviciului diplomatic
-Tratate internationale cu privire la serviciile consulare
-Notiunea serviciului consular, funcții particularități
 INTRODUCERE:

Evoluția relațiilor externe ale Republicii Moldova a început odată cu declararea independenței Republicii pe 27 august
1991. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene este organul central de specialitate al administrației publice,
abilitat să promoveze și să realizeze politica externă a statului.
Moldova este membră a unor organizații internaționale ca: Consiliul Europei, Organizația Mondială a Comerțului,
Parteneriatul pentru Pace, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Fondul Monetar Internațional, Banca
Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Organizația Internațională a Francofoniei, Procesul de
Cooperare în Europa de Sud-Est, etc.
Printre cele mai importante realizări ale diplomației moldovenești se numără vizitele în Republica Moldova a vice-
președintelui american Joe Biden pe 10 martie 2011 și a cancelarului german Angela Merkel pe 21 august 2012.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene desfăşoară o activitate amplă menită să asigure condiţii favorabile
pentru realizarea plenară a intereselor naţionale ale RM în plan extern: integrarea europeană, consolidarea cooperării în
cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale, promovarea intereselor economice, asigurarea mediului extern favorabil
şi sprijinului internaţional necesar pentru derularea reformelor economice şi social-politice în RM, reglementarea
conflictului transnistrean, protejarea intereselor cetăţenilor RM peste hotare şi consolidarea imaginii pozitive a RM pe
arena internaţională.
 ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA TEMEI

Serviciul diplomatic este o activitate, funcţiile căreia constau atât în realizarea scopurilor politicii externe, cât şi
în soluţionarea multor altor sarcini cu caracter administrativ şi de conducere în vederea asigurării profesionale a
funcţionării efective a organelor de politică externă şi a conducerii lor. Aceasta include activităţile informaţional-
analitice, organizaţionale, de management, asigurarea juridică, protocolară, documentară, administrativ-tehnică,
financiar-economică a structurilor de politică externă. Serviciul diplomatic, ca unul dintre instrumentele cele mai
importante ale puterii şi conducerii statale, nu numai că înaintează cerinţe deosebit de înalte faţă de angajaţii
acestui domeniu, dar formează şi un sistem bine conturat de lucru cu cadrele şi personalul acestuia.
Iar daca sa ne referim la serviciul consular atunci trebuie să menționăm că acesta este o parte a dreptului
internaţional, reprezintă totalitatea normelor şi regulilor care reglementează relaţiile consulare, organizarea şi
funcţionarea oficiilor consulare, statutul juridic al oficiilor consulare şi al personalului acestora.
 C O N V E N Ţ I I L E Ş I T R ATAT E L E I N T E R N A Ţ I O N A L E P R I V I N D R E L A Ţ I I L E
Prima convenţie care a
reglementat aspectele activităţii
diplomatice a fost Regulamentul
de la Viena cu privire la rangurile
agenţilor 34 diplomatici din 19
martie 1815, completat cu un
Protocol de la Aix-laChapelle cu
privire la clasificarea agenţilor
diplomatici din 21 noiembrie
1818.
D I P L O M AT I C E
În Regulamentul de la Viena din
1815, şefii misiunilor
diplomatice sunt împărţiţi în trei
clase (art.1): a) clasa
ambasadorilor, legaţilor şi
nunţiilor; b) clasa trimişilor,
indiferent de faptul dacă se
numesc miniştri sau în alt mod,
acreditaţi pe lângă suveran; c)
însărcinaţi cu afaceri, acreditaţi
pe lângă miniştrii afacerilor
externe.
Conferinţa internaţională
panamericană de la Havana din 20
februarie 1928, la care au participat
14 state latino-americane, a adoptat
Convenţia de la Havana cu privire la
agenţii diplomatici. Convenţia se
referă la agenţii diplomatici ordinari,
care reprezintă guvernele lor în mod
permanent, şi la agenţii diplomatici
extraordinari, care sunt însărcinaţi cu
o misiune specială sau care reprezintă
guvernele lor la conferinţele şi
congresele internaţionale sau în
organizaţiile internaţionale (art.2).
C O N V E N Ţ I I L E Ş I T R ATAT E L E I N T E R N A Ţ I O N A L E P R I V I N D R E L A Ţ I I L E D I P L O M AT I C E
Statutul misiunilor speciale a fost reglementat prin
Convenţia cu privire la misiunile speciale din 16 decembrie
1969, în care misiunea specială este definită ca o „misiune
temporară, având un caracter reprezentativ de stat, trimisă de
un stat în alt stat cu consimţământul acestuia din urmă
pentru a trata chestiuni determinate sau pentru a îndeplini în
acest stat o sarcină determinată” (art.1
Activitatea diplomatică este
La 21 noiembrie 1947 a fost
reglementată şi de prevederile
adoptată Convenţia cu privire la
Convenţiei cu privire la prevenirea
privilegiile şi imunităţile instituţiilor
şi reprimarea ofenselor şi protecţia
specializate ale Organizaţiei
internaţională a persoanelor,
Naţiunilor Unite, care prevede, în
inclusiv a diplomaţilor din 14
esenţă, aceleaşi drepturi, imunităţi şi
decembrie 1973, care a intrat în
privilegii ca şi cele acordate ONU
vigoare în 1977.
 N O Ț I U N E A S E RV I C I U L U I D I P L O M AT I C

Relaţiile externe ale unui stat sunt promovate prin intermediul misiunilor sau reprezentanţelor diplomatice. Astfel,
misiunea diplomatică desfăşoară o activitate, conţinutul căreia depinde de raporturile existente dintre cele două state,
iar fiecare activitate îşi găseşte expresia politico-juridică în funcţiile misiunii diplomatice.
Serviciul diplomatic constituie un element important în dezvoltarea sistemului de relaţii internaţionale. serviciul
diplomatic reprezintă activitatea instituţiilor diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova în ansamblul lor şi a
personalului angajat în aceste instituţii, abilitate să promoveze politica externă a Republicii Moldova, inclusiv relaţiile
ei economice externe şi raporturile cu statele lumii şi organismele internaţionale, atât în cadrul frontierelor sale, cât şi
în afara lor. Activitatea serviciului este reglementată de un set de legi şi acte normative printre care pot fi enumerate:
Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la Serviciul diplomatic, Regulamentul Ministerului Afacerilor
Externe şi Integrării Europene (MAE IE), Regulamentul cu privire la activitatea misiunilor diplomatice, Statutul
consular, acorduri şi tratate internaţionale la care Moldova este parte.
În conformitate cu art.3 al Convenţiei de la Viena din 1961, funcţiile misiunii diplomatice constau în următoarele:
a) a reprezenta statul acreditant în statul acreditar;
b)a ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi în limitele admise de dreptul
internaţional;
c) a duce tratative cu guvernul statului acreditar;
d)a se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditant; e) a promova
relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţii economice, culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar.
 SERVICIUL DIPLOMATIC AL REPUBLICII MOLDOVA
Declaraţia de independenţă din 27 august 1991 a reprezentat o etapă importantă în constituirea serviciului diplomatic naţional. Republica Moldova
a devenit subiect al dreptului internaţional prin desfăşurarea procesului de recunoaştere de către alte state şi stabilire a relaţiilor diplomatice. Ea a fost
acceptată ca membru al CSCE la 30 ianuarie 1992, Europa luând astfel act de cunoştinţă despre existenţa sa. În aceeaşi zi, Republica Moldova a
devenit membru cu drepturi depline al ONU. În scurt timp, Moldova a fost recunoscută oficial de 112 state ale lumii. Un volum enorm de muncă în
vederea recunoaşterii Republicii Moldova pe arena internaţională a fost depus de Comisia pentru relaţii externe a Parlamentului. La 5 februarie 1993,
Biroul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a acordat Republicii Moldova statutul de invitat special la Consiliul Europei. Noua calitate de
subiect al dreptului internaţional, recunoscut de alte state, a permis Moldovei lansarea procesului de înfiinţare a misiunilor diplomatice peste hotarele
ţării, în scurt timp fiind stabilite relaţii diplomatice cu 60 de state. La Chişinău s-au deschis rapid primele 8 ambasade – ale României, SUA, Chinei,
Rusiei, Bulgariei, Ungariei, Israelului, Turciei şi reprezentanţa Republicii Belarus. Au fost, de asemenea, acreditaţi prin cumul 5 ambasadori
reprezentând interesele Australiei, Canadei, Filipinelor, Danemarcei şi Mexicului. Concomitent, până la 1994 au fost deschise şi primele 8 ambasade
ale Republicii Moldova în România, SUA, Rusia, Belarus, Bulgaria, Ucraina, Austria, Belgia şi o reprezentanţă permanentă la ONU. Către 1997
funcţionau deja 14 misiuni diplomatice în statele cu care Republica Moldova întreţinea relaţii prieteneşti tradiţionale şi exista un anumit nivel de
colaborare în domeniile economico-comercial şi politic. La momentul actual, peste hotarele ţării activează 25 ambasade, patru reprezentanţe
permanente, trei consulate generale şi un consulat. În acelaşi timp, cea mai mare parte a ambasadorilor moldoveni sunt acreditaţi prin cumul şi în alte
state, astfel, Republica Moldova are ambasade acreditate în 53 de state şi reprezentanţe permanente pe lângă 22 organizaţii internaţionale. Deşi
existenţa sa statală a fost supusă unor grele încercări de-a lungul timpului, Moldova se regăseşte şi astăzi pe harta Europei. Aceasta demonstrează
puterea de rezistenţă şi voinţa a ţării noastre de a exista şi de a-şi afirma statalitatea şi independenţa. Chiar dacă constituirea şi consolidarea
serviciului diplomatic naţional, după afirmarea Moldovei ca subiect al relaţiilor internaţionale, a fost însoţită de numeroase dificultăţi legate de lipsa
experienţei şi a specialiştilor în domeniul diplomaţiei, aceste goluri sunt acoperite prin apariţia unor generaţii de tineri diplomaţi, care contribuie la
promovarea unei politici externe menite să asigure interesele naţionale şi prestigiul ţării pe plan internaţional.
În consecinţă, obiectivele în vederea încadrării Moldovei în comunitatea statelor civilizate şi a unui viitor mai bun al acesteia nu sunt compromise,
având perspective de realizare.
 CADRELE SERVICIULUI DIPLOMATIC AL REPUBLICII
MOLDOVA.

În Republica Moldova toate problemele ce ţin de cadrele serviciului dipolomatic sunt reglementate de Legea cu
privire la Serviciul Diplomatic al Republicii Moldova din 27.12.2001, cât şi de o serie de alte acte normative,
inclusiv Regulamentul cu privire la activitatea misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.744 din 29 iunie 2007.
într-un post diplomatic poate fi angajată persoana care întruneşte următoarele condiţii:
 are cetăţenia Republicii Moldova;
 se bucură de toate drepturile politice şi civile înscrise în Constituţia Republicii Moldova;
 deţine o diplomă de studii universitare (licenţă) corespunzătoare funcţiei pentru care optează;
 cunoaşte limba moldovenească (denumirea limbii este dată conform legii respective – n.n.) şi o limbă de
circulaţie internaţională;
 dispune de aptitudini fizice pe care le reclamă activitatea în domeniul relaţiilor externe;
 nu are antecedente penale rezultate din infracţiuni intenţionate
 M I S I U N I D I P L O M AT I C E Î N R E P U B L I C A M O L D O VA

HARTA ȚĂRILOR CU MISIUNI • Această harta prezintă misiunile

DIPLOMATICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
diplomatice rezidente în
Republica Moldova. În prezent
capitala țării, Chișinău
găzduiește 26 ambasade. Multe
alte state sunt reprezentate prin
intermediul ambasadelor lor din
alte capitale din regiune ca
București, Budapesta, Kiev, sau
Moscova.
 PREVEDERI PRACTICE ALE SERVICIULUI DIPLOMATIC

Practica serviciului diplomatic reprezintă nivelul de selectare, pregătire şi perfecţionare profesională a personalului,
utilizarea reală a potenţialului diplomatic existent în scopul promovării politicii externe a statului şi apărării intereselor
naţionale, sporirii prestigiului şi autorităţii lui pe arena internaţională. Confruntările politice interne în perioada declarării
independenţei politice a statului defavorizează crearea condiţiilor necesare pentru formarea potenţialului diplomatic
respectiv. Tânărul stat nu dispune de diplomaţi care ar fi în stare să înţeleagă, să determine şi să promoveze interesele
naţionale ale statului său, mai mult chiar, nu dispune nici de timpul necesar pentru pregătirea acestora. Personalul pentru
serviciul diplomatic în aceste condiţii este selectat dintre cei mai activi militanţi pentru independenţa statului, care graţie
calităţilor şi pregătirii profesionale ar corespunde cerinţelor activităţii diplomatice. Pregătirea personalului se efectuează
în confruntările diplomatice. Însă cerinţele faţă de corpul diplomatic, în cunoştinţă de protocol diplomatic, de asigurarea
cu documentele necesare și a securităţii serviciului diplomatic, dar şi manifestarea calităţilor personalului în confruntarea
dură cu omologii săi în cadrul diplomaţiei multilaterale, devin o sarcină primordială pentru toate statele tinere, iar
cunoaşterea profundă a acestor probleme este obligatorie pentru viitorii specialişti în domeniul relaţiilor internaţionale.
Analiza practicii contemporane a diplomaţiei moldoveneşti evidenţiază, de asemenea, şi o acută necesitate a studierii
profunde a tuturor direcţiilor de activitate a serviciului diplomatic. Cu regret, constatăm că chiar dacă s-au scurs aproape
două decenii de existenţă a statului independent şi de pregătire a specialiştilor autohtoni în domeniul relaţiilor
internaţionale, în societate încă nu s-a înregistrat un salt calitativ în activitatea diplomaţiei naţionale. Mai mult, în
mijloacele de informare în masă practic lipsesc materiale legate direct de problemele diplomaţiei, de dificultăţile
soluţionării lor, nu sunt reflectate succesele şi nereuşitele diplomaţilor moldoveni şi a conducerii politice a ţării.
Materialele inserate în acest capitol vor facilita cunoaşterea unor direcţii şi aspecte ale activităţii practice a structurilor
serviciului diplomatic.