DREPT DIPLOMATIC SI CONSULAR

                                                                                                          Misiuni diplomatice si functiile lor

   
Diplomația este arta și practica de a purta negocieri între reprezentanți împuterniciți ai unor națiuni sau
grupuri diverse, fiind o activitate efectuata de un diplomat. Face referință la desfășurarea relațiilor
internaționale prin mijlocirea diplomaților profesioniști în ceea ce privește o gamă completă de
probleme de actualitate. Diplomația presupune influențarea deciziilor și a conduitei guvernelor străine
și oficialilor prin dialog, negociere și alte mijloace non-violente.

      Diplomația este principalul instrument al politicii externe, ce constă în atingerea obiectivelor și

strategiilor largi ce ghidează interacțiunile statului cu restul lumii. Tratatele internaționale, acordurile
alianțele, și alte manifestații ale politicii externe sunt negociate de diplomați înainte de aprobarea
efectuată de politicienii naționali. Diplomații pot contribui la formarea politicii externe a unui stat într-o
capacitate consultativă

Noţiunea de „misiune diplomatică" (permanentă) -    in literatura de specialitate, termenul „misiune

diplomatică" poate avea sensul de: - raport juridic bilateral de drept internaţional (raportul de misiune
diplomatică); - sarcină încredinţată de statul trimiţător agentului diplomatic; - grup constituit din
totalitatea persoanelor cu funcţie diplomatică; - organ al statului trimiţător.
      Misiunea diplomatică este organul unui subiect de drept internaţional, instituit în mod permanent pe
lângă un alt subiect de drept internaţional şi însărcinat cu întreţinerea relaţiilor diplomatice cu acel
subiect. Misiunea diplomatică reprezintă instituţia centrală a Convenţiei de la Viena asupra relaţiilor
diplomatice.

      Reprezentanţele sau misiunile diplomatice

a) Datorită faptului că persoanele însărcinate cu conducerea afacerilor externe ale unui stat - şeful
statului, ministrul afacerilor externe - nu pot realiza, nici chiar printr-o implicare activă în viaţa
internaţională a statului, totalitatea contactelor şi legăturilor necesare relaţiilor internaţionale ale
respectivului stat, în evoluţia istorică a relaţiilor internaţionale au apărut anumiţi mandatari.
b) Aceşti mandatari, la început desemnaţi sub numele generic de agenţi diplomatici sau miniştri publici,
au fost înlocuiţi, treptat, de reprezentanţe sau misiuni diplomatice, aveau ca sarcină să acţioneze pentru
reglementarea problemelor cotidiene politico-juridice existente intre statele respective, să întreţină o
stare normală a relaţiilor bilaterale. - aceste reprezentanţe erau organe de stat cu rol direct în
întreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale; - reprezentanţi ai statului au funcţionat încă din
antichitate, sub diferite denumiri: Grecia - presbeis, Roma ~ legaţi.

Clasificarea reprezentanţelor diplomatice

      În funcţie de durata lor, distingem: - reprezentanţele diplomatice permanente; - reprezentanţele

diplom tice temporare. Apărută în secolul al XV-Iea în Italia - în principal în Veneţia - reprezentanţa
permanentă a devenit, treptat, forma principală de reprezentare diplomatică. Ea s-a generalizat după
Pacea Westphalică1 (1648), când, instituirea unui echilibru european a „obligat" statele europene să se
supravegheze reciproc.
      Reprezentanţele ad-hoc - misiunile speciale pot funcţiona în statele în care nu funcţionează misiune
diplomatică permanentă sau atunci când caracterul problemei ce se tratează impune prezenţa unei
misiuni speciale, de exemplu, pentru numirea unui reprezentant pentru a îndeplini o anumită sarcină

1 Pacea Westfalică este un tratat de pace încheiat în anul 1648 prin care a fost pus capăt Războiului de Treizeci de Ani.
În Pacea Westfalică au fost reafirmate prevederile Păcii Religioase de la Augsburg (1555), prin care religia catolică și
cea protestantă (luterană) erau privite ca religii egal îndreptățite, și, totodată, aceste prevederi au fost extinse, cuprinzând
și confesiunea calvină din imperiu.
sau pentru a participa la o acţiune ceremonială (aniversare, încoronare).
  
De asemenea, o altă categorie de reprezentanţe temporare este reprezentată de misiunile conduse de
persoane cu responsabilitate politică directă.

În funcţie de scopul sau obiectul lor, distingem;

            -        reprezentanţa pentru negocieri politice {mission a caractere politique);
– reprezentanţa trimisă pentru scop de ceremonial (de ceremonie);
– reprezentanţa trimisă pentru a comunica un gest (d'obedience) sau pentru a comunica schimbări
intervenite în conducerea unui stat (d'etiquette).
      Reprezentanţa sau misiunea diplomatică reprezintă termenul generic pentru desemnarea organelor
de stat permanente însărcinate cu întreţinerea relaţiilor diplomatice.
    

      Relaţiile externe ale unui stat mai sunt promovate prin intermediul misiunilor sau reprezentanţelor
diplomatice. Astfel, misiunea diplomatică desfăşoară o activitate, conţinutul căreia depinde de
raporturile existente dintre cele două state, iar fiecare activitate îşi găseşte expresia politico-juridică în
funcţiile misiunii diplomatice. În conformitate cu art.3 al Convenţiei de la Viena din 1961, funcţiile
misiunii diplomatice constau în următoarele:
a) a reprezenta statul acreditant în statul acreditar;
b)a ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi în limitele admise de
dreptul internaţional;
c) a duce tratative cu guvernul statului acreditar;
d)a se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul
acreditant;
e) a promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţii economice, culturale şi ştiinţifice între statul
acreditant şi statul acreditar.

      Una dintre cele mai vechi funcţii ale misiunii diplomatice este funcţia de reprezentare prin care
fiecare membru al corpului diplomatic va reprezenta interesele statului său. Cel mai elementar moment
în manifestarea misiunii diplomatice este declinarea identităţii, adică în numele cui îşi desfăşoară ea
activitatea.
Şeful misiunii diplomatice reprezintă statul în totalitatea relaţiilor internaţionale nu doar faţă de statul
în care a fost acreditat, ci şi faţă de alte state. El reprezintă din punct de vedere juridic statul la care
aparţine. În acest context, funcţia de reprezentare a misiunii diplomatice se materializează într-un mod
extrem de variat ca, de exemplu, prin participarea la anumite forme ale vieţii publice ale statului
acreditar (sărbători naţionale, recepţii) – începând cu expunerea drapelului şi până la participarea
şefului misiunii la diverse ceremonii oficiale în acest stat. De asemenea, prin
funcţia de reprezentare, misiunea diplomatică reprezintă statul, acţionând în numele statului care este
subiect al dreptului internaţional.

      O altă funcţie, nu mai puţin importantă a misiunii diplomatice, este cea a protejării intereselor
statului acreditant şi ale cetăţenilor acestuia (fie că sunt persoane fizice sau juridice). Misiunea
diplomatică protejează în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale naţionalităţilor acestuia,
atunci când ei se află în cadrul frontierelor statului acreditar. În cazul în care subiecţii au fost
prejudiciaţi şi nu au
posibilitatea unei reparaţii pe căi normale ale justiţiei, ei cer ajutor, iar misiunea are sarcina de a le
acorda protecţie. În cazul protecţiei intereselor cetăţenilor propriului stat, funcţia cea mai importantă
este de a proteja vieţile şi bunurile acestora, cât şi de a le acorda asistenţa de care au nevoie.

   
      Cel mai eficient mijloc de soluţionare pe cale paşnică a diferitelor probleme şi de apărare a
intereselor statului propriu, nu prin negarea intereselor celuilalt stat, ci prin încercarea de a se pune de
acord cu acesta, adică prin modalitatea de a găsi un punct comun între interesele celor două state, este
funcţia de negociere (în acest context, noţiunea de negociere este sinonimă cu cea de diplomaţie).
Funcţia de negociere este legată de ideea de înţelegere şi colaborare. Exercitarea funcţiei de negociere a
unui tratat este comună pentru părţile contractante, având drept scop soluţionarea stărilor de conflict,
neînţelegere,
război între două sau mai multe state într-o colaborare sau înţelegere între părţi, conduce la o nouă
calitate a relaţiilor interstatale.
Cea mai importantă sarcină a unui reprezentant diplomatic este cea de a explica punctul de vedere şi
politica guvernului său şi în a solicita sprijinul statului primitor în probleme de care este preocupat
guvernul său.

      O bună cunoaştere a situaţiei politice, economice, sociale existente în statul acreditar se datorează
funcţiei de observare şi informare a statului acreditant. Observarea şi informarea guvernului propriu
constituie sarcina esenţială a oricărei misiuni. Promovarea relaţiilor de prietenie, de bună vecinătate şi
cooperare dintre state este condiţionată e cunoaşterea şi înţelegerea reciprocă a situaţiei sociale şi
politice dintre ţările respective. Observarea îi permite misiunii să se informeze şi să orienteze guvernul
statului său, iar pregătirea de rapoarte periodice constituie un mijloc de informare al acestuia.
Funcţia de informare a misiunii diplomatice constă în urmărirea, studierea, informarea precisă vizând
unele aspecte privind statul acreditar cum ar fi: aspectele vieţii interne (politic, economic, social,
cultural, juridic); acţiuni ce ţin de politica externă a acestui stat faţă de statele-terţe, influenţa
evenimentelor internaţionale asupra politicii interne a statului acreditar; relaţiile care există între statul
acreditar şi statul acreditant.

      Dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi bună înţelegere dintre state în scopul ameliorării colaborării
internaţionale revine funcţiei cooperării internaţionale. În acest context, misiunea diplomatică are
sarcina de a promova, a extinde şi a diversifica relaţiile dintre statul acreditant şi statul acreditar.