DREPT DIPLOMATIC ȘI CONSULAR

MISIUNEA DIPLOMATICĂ

Noțiunea de misiune diplomatică are mai multe sensuri: raport juridic bilateral, are
înțelesuri de sarcină încredințată de statul trimițător agentului său, de grup de personal
însărcinate, instituție permanentă distinctă de personalul care o alcătuiesc.
Elementele comune sunt: este o instituție statală pentru relații externe, este un organ
altui stat ca subiect de drept internațional, își desfășoară activitatea în exteriorul granițelor, are
rolul de a reprezenta interesele statelor în exterior.
Câteva definiții: în literatură juridică, termenul de misiune diplomatică are mai multe
înțelesuri: Misiunea diplomatică este organul de stat rezidind permanent pe teritoriul unui stat
străin spre a reprezenta statul acreditar în vederea menținerii relațiilor diplomatice în statul
acreditar. Misiunea, ca organ al statului, nu trebuie confundată cu membrii săi, cu grupul de
agenți care acționează în cadrul ei, după cum ea nu poate fi confundată cu șeful instituției care
deține această funcție temporar.
Misiunea diplomatică, în sens ca instituție se deosebește de activitatea membrilor prin
înființarea ei, este rezultatul unei proceduri distinctă de cea a agenților, crearea ei este
anterioară numirii personalului. Cele mai multe documente ale misiunii sunt primite și
întocmite dinafară ei pe numele misiunii ei. Existența misiunii ca instituție nu este afectată de
schimbările ce pot interveni în componența personală. Cauzele de încetare a misiunii și
agenților sunt diferite: privilegiile și imunitățile misiunii sunt distincte față de cele ale
membrilor. Misiunea are un statut juridic cu dublă determinare:
 este un organ al statului și este reglementată de normele dreptului internațional,
 este un organ pentru relații și activitatea pe teritoriul altui stat din care considerent
multe activități sunt reglementate de normele dreptului internațional.
Misiunea diplomatică este un organ instituţional unitar, învestit cu îndeplinirea unor
sarcini complexe de natură variată. Structura unei misiuni diplomatice este determinată de
nevoile cărora aceasta este chemată să le facă faţă, în exercitarea funcţiilor ei de reprezentarea
şi ocrotirea intereselor statului acreditant în relaţiile sale cu statul acreditar.
Structura misiunilor diplomatice este influenţată, în zile noastre, şi de locul ocupat de o
ţară în ordinea internaţională, puterea economică financiară, militară şi de altă natură, gradul
de dezvoltare şi încadrarea ţării în grupa celor post moderne sau premoderne, inclusiv statutul
de supra-putere.
Este practic imposibil să se elaboreze o schemă ideală a colectivului unei misiuni. Cu
toate acestea, două elemente apar ca esenţiale în primul rând, existenţa unui şef, acreditat de
statul trimiţător, iar în al doilea rând, funcţiile încredinţate misiunii în cauză sunt cele care
justifică crearea de posturi în cadrul misiunii şi în general structura ei.
Se ţine cont de asemenea de interesele statului acreditat, importanţa sa pentru statul
acreditar. Existenţa astăzi a mai multor poli de putere în lume, face ca şi instituţiile
diplomatice să capete noi forme, noii funcţii în interiorul acestor poli, dar şi în cazul
raporturilor din exterior.
 Organizarea internă a misiunilor diplomatice este de competenţă exclusivă a statelor
respective. Facultatea statului acreditant de a-şi organiza misiunile sale diplomatice şi de a le
structura, pe care o socoteşte potrivită nu poate fi pusă în discuţie, acesta reprezentând un
domeniu de jurisdicţie exclusiv al statului acreditant.
Misiunile diplomatice sunt îndeplinite de agenţi diplomatici, demnitari şi funcţionari ai
statului. După rangul agenţilor diplomatici, există misiuni diplomatice la nivel înalt şi misiuni
diplomatice auxiliare. Misiunile diplomatice la nivel înalt sunt misiunile şefului de stat, ale
şefului de guvern şi ale ministrului de externe, precum şi ale locţiitorilor lor, înfăptuitori ai
relaţiilor politice cu străinătatea. Misiunile diplomatice auxiliare, care includ şi misiunile
consulare, sunt misiunile celor care exercită diplomaţia ca profesie.
De asemenea, misiunea diplomatică mai poate fi clasificată în misiune diplomatică
permanentă și misiune diplomatică temporară (ad-hoc). După rangul misiunii diplomatice,
nivelul de reprezentare și al calității pe care o are subiectul de drept internațional al cărui
organ este, în cadrul diplomației bilaterale, deosebim între:
 Ambasadă – care constituie misiunea diplomatică cea mai importantă, cu rangul
cel mai înalt, condusă de un ambasador;
 Nunțiatura apostolică – care reprezintă misiunea Sfântului Scaun într-un stat,
condusă de nunțiul apostolic
 Legația – misiune diplomatică de rang inferior ambasadei, condusă de un ministru
sau ministru rezident ;
 Internunțiatură apostolică –ce reprezintă Sfântul Scaun în Tările unde nu există
nunțiatură, corespunde ca rang legației fiind condusă de un internunțiu;
 Înaltul Comisariat – misiune diplomatică a unui stat cu care acesta are relații și
interese deosebit de strânse – statele Commonwealthului britanic
(Canada,Australia, Nouă Zeelandă, Ceylon), condusă de un Înalt Comisar, de
același rang cu ambasada, etc.
Misiunile diplomatice permanente sunt relații cu caracter permanent între statul
trimițător (acreditant) și statul primitor (acreditar) iar misiunile diplomatice cu caracter
temporar sunt acele misiuni care își desfășoară activitatea pe o perioada determinată de timp
în scopul îndeplinirii unei anumite sarcini (exemplu : negocierea unui tratat).
Funcțiile misiunii diplomatice sunt stabilite în cuprinsul articolului 3 al Convenției de
la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice și acestea constau în:
a) reprezentarea statului acreditant în statul acreditar;
b) ocrotirea în statul acreditar a intereselor statului acreditant și pe ale cetățenilor, în
limitele admise de dreptul internațional;
c) ducerea de tratative cu guvernul statului acreditar;
d) informarea prin toate mijloacele licite despre condițiile și evoluția evenimentelor
din statul acreditar și raportarea cu privire la acestea guvernului statului acreditant;
e) promovarea relațiilor de prietenie și dezvoltarea relațiilor economice, culturale și
științifice între statul acreditant și statul acreditar. Observăm cele două noțiuni cu care
operează Convenția de la Viena din 1961, respectiv aceea de stat acreditant și stat acreditar.
Statul acreditant este acela care trimite misiunea diplomatică, în timp ce statul acreditar este
acela care primește misiunea.
 Structura misiunilor diplomatice
În structura misiunilor diplomatice putem regăsi:
 Șefii de misiune, care potrivit art. 14 din Convenție se clasifică în trei clase, respectiv:
- aceea a ambasadorilor sau nunților acreditați pe lângă șefii de stat ai celorlalți șefi
de misiune având rang echivalent;
- aceea a trimișilor sau internunților acreditați pe lângă șefii de stat;
- aceea a însărcinaților cu afaceri acreditați pe lângă ministerele afacerilor externe.
Statele sunt cele care convin asupra clasei căreia trebuie să-I aparțină șefii
misiunilor lor.
 Cancelaria este secția unde se primesc și se pregătesc actele care intră în competența
șefului misiunii; se păstrează arhivele diplomatice.
 Secția politică;
 Secția economică sau comercială;
 Biroul de presă;
 Secția consulară;
 Biroul atașatului cultural;
 Biroul atașatului militar, etc.
Printre funcțiile misiunilor diplomatice se enumeră următoarele:
Funcția de reprezentare- reprezentarea statului acreditat în statul acreditar este cea mai
veche funcție a misiunilor diplomatice, șeful misiunii fiind cel care reprezintă statul său
în plenitudinea relațiilor sale diplomatice, prin modalități foarte variate de participare la
viața publică a statului acreditar;
Funcția de negociere- funcția de a duce tratative cu guvernul statului acreditar, fiind
numită și funcția de negociere, reprezintă aspectul esențial al activității misiunii
diplomatice în apărarea intereselor statului acreditar;
Funcția de observare și informare- funcția de informare prin toate mijloacele licite
despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la
acestea statului acreditant presupune urmărirea și studierea aspectelor vieții politice,
sociale, culturale, etc. din statul acreditar, efectele evenimentelor internaționale în acest
stat, precum și derularea relațiilor dintre cele două state;
Funcția de realizare a cooperării internaționale- misiunea diplomatică are rolul de a
cultiva, promova, extinde și diversifica relațiile dintre statul acreditant și statul acreditar,
pe diferite planuri: politic, economic, cultural, juridic, etc;
Funcția de protejare a intereselor statului acreditant și a cetățenilor acestuia- este o
funcție tradițională a misiunilor diplomatice, realizată prin cereri de informare și
asistență, prin proteste și prin invocarea răspunderii internaționale, ori chiar prin
îndeplinirea unor funcții consulare.
Înființarea unei misiuni diplomatice necesită existența relațiilor diplomatice între două
state și acordul lor de voință pentru schimbul de misiuni diplomatice. Dreptul de a stabili și
întreține relații diplomatice, de a primi și trimite misiuni diplomatice aparține în esență
statelor, dar există și alte subiecte de drept, alte entități, cărora dreptul internațional le
recunoaște această facultate: Sfântul Scaun și Ordinul Suveran al cavalerilor de la Malta.
 Încheierea acordului pentru înființarea unei misiuni diplomatice permanente este
precedată de tratative politice pentru discutarea acestui lucru.
Acordul de înființare a misiunii diplomatice poate îmbrăca forma juridică a unui tratat de
sine stătător sau poate face parte dintr-un tratat cu un conținut mai larg. Acordul cuprinde
clauze referitoare la rangul efectivului, competența misiunii diplomatice, la faptul dacă este
vorba de un schimb de misiuni diplomatice sau de înființarea numai unei singure misiuni
diplomatice, etc.
Cauze de ordin politic, precum dezvoltarea sau intenția de a dezvolta relațiile dintre
state, conduc la schimbarea rangului misiunii diplomatice, de regulă, în sens superior.
Transformarea necesită, de asemenea, acordul reciproc și expres al statelor. Atunci când, din
diferite motive, misiunea diplomatică nu mai este în măsură să funcționeze și să reprezinte
interesele statului acreditant în statul acreditar intervine suspendarea acestei misiuni, deși
relațiile diplomatice se mențin în continuare.
Încetarea misiunii diplomatice poate avea drept cauze:
o Ruperea, din diferite cauze, a relațiilor diplomatice; statul acreditar este obligat
să respecte și să asigure protecția localurilor reprezentanței împreună cu bunurile
și arhiva ei;
o Dispariția unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de
încetare a activității unei misiuni diplomatice;
o Refuzul de recunoaștere a guvernelor nou instalate în unul din cele două state în
cauză;
o Suprimarea din motive bugetare, etc.

Bibliografie

1. Năstase, Dan – Drept diplomatic și consular Ed.Fundației România de Mâine,

București, 2006
2. Năstase, Adrian; Aurescu, Bogdan; Gâlea, Ion – Drept diplomatic și consular. Sinteze
pentru examen – Ed. All Beck, 2002
3. https://www.academia.edu/42670696/Drept_diplomatic_si_consular_I
4. http://europa2020.spiruharet.ro/wp-content/uploads/2015/04/CAPITOLUL-8.-Drept-
diplomatic-si-consular.pdf