CONTRACTELE COMERCIALE INTERNAȚIONALE

Contractele comerciale internaționale reprezintă o formă de cooperare la nivel

internațional, de aducere la îndeplinire a diverselor operațiuni de comerț exterior, acesta
constituindu-se prin acordul de voință al subiectelor de drept internațional care urmăresc
nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept comercial în conformitate cu
anumite condiții particulare.

Ca tip de contracte, contractele comerciale internaționale sunt o specie de contracte

comerciale, care sunt însă particularizate în funcție de necesitățile, subiectele și efectele pe
care le produc în plan internațional.

Părțile unui contract de comerț internațional sunt subiectele dreptului internațional, și

anume societățile, persoane juridice străine în  România ori persoane juridice române cu
participație străină.
Contractul de leasing este acel contract prin care o persoană cumpără bunuri de la un
vânzător, pentru a le închiria unui client al său, fiind solicitate de acesta cu acest titlu. În acest
tip de contract intervin mai multe subiecte de drept, respectiv vânzătorul (acesta poate fi
furnizorul, constructorul sau producătorul bunurilor), cumpărătorul lucrului sau bunului
respectiv (acesta poate fi finanțatorul operației sau întreprinzătorul afacerii) și solicitantul
(acesta poate fi un chiriaș, un beneficiar al exploatării bunului în cauză). Prin contractul de
leasing se închiriază, de regulă, temporar, bunuri imobile ori servicii. O caracteristică a
acestui contract constă în faptul că la baza sa se află nu un singur raport de drept, ci două,
astfel că, la finele contractului, clientul poate să cumpere bunul închiriat.
Accesoriu la contractul de închiriere, locatarul, având în vedere amortizarea în parte a
bunurilor folosite, recuperate de către închirietor, prin contravaloarea chiriei încasate, are
posibilitatea să reînnoiască contractul de locațiune, la un preț avantajos (sau pur și simplu să
întrerupă contractul de locațiune).

Operațiunile de leasing se pot realiza în diferite forme, în funcție de modul de finanțare, de

limitele pieței, scopul de marketing la export, modul de organizare a desfacerii și service-ul
utilizat poate fi privit în două moduri:

a.- Leasing direct, când contractul se încheie fără intermediari (furnizor și client).

b.- Leasingul indirect prin intermediul societăților specializate (prin intermediul cărora se
realizează și funcția de creditare, de prestare a serviciilor, (societatea suportând și riscurile în
legătură cu operațiile pe care le încheie). Interesant este modul cum se pot încasa cheltuielile;
într-o primă perioadă prețul de export și costurile auxiliare plus o sumă reprezentând
beneficiul. În această perioada - de baza - părțile pot rezilia contractul. Riscurile ce pot
interveni sunt asumate de către client. Dacă clientul nu onorează ratele, fie societatea de
leasing, fie furnizorul pot dispune de bunul ce formează obiectul contractului.

Contractul de franchising este operațiunea prin care o persoană numită franchisor

acordă altei persoane numită franchiser concesiunea unei mărci, precum și mijloacele de
comercializare a mărfurilor sau serviciilor respective. Conceptul ne învederează faptul că, în
cazul franchisingului suntem în fața unui act comercial complex, contractul, precum și
celelalte relații decurgând din producerea, ofertarea, distribuirea sau vânzarea, potrivit
ultimului plan de marketing, elaborat de la început de franchisor.
Teoreticienii și practicienii conchid că franchisingul exprimă în mic, dar cu trăsături
accentuate tendința modernității în comerț care evidențiază interesul fiecăruia de a deveni
om de afaceri independent. Franchisorul promovează interesele sale în teritorii noi, urmare
acestui fapt încasând procente din profiturile realizate. În timp ce franchiserul beneficiază de
experiență, cu limita atât a riscului, cât și a efortului investițional (în față unui serviciu sau
produs deja cunoscut). Prin operațiile de franchising se crează o legătură între întreprinderile
producătoare și întreprinderile specializate în vânzarea mărfurilor, franchisorul având
latitudinea să controleze strict activitatea franchiserului (de altfel contractul în cauza are unele
asemănări cu contractul de vânzare în regim de monopol, cu know-how și contractul de
reprezentare). Dintre avantajele oferite de contractul de franchising menționăm: franchisorul
pătrunde pe piețele externe fără prea mari investiții, dar cu o eficientă deja verificată, având
posibilitattea de reinvestire și de diversificare a activității la export, pe cât timp franchiserul
folosește mijloacele concedentului (franchisorului), asigurându-și clientela și extinderea
operațiilor comerciale, păstrându-și independența, în anumite condiții, evident stipulate având
posibilitatea de a revinde concesiunea. Demn de menționat este faptul că franchisorul cedează
franchiserului (concesionarul) un adevărat proces de fabricație și de distribuire a unei mărfi,
rezervându-și controlul activității comerciale, asigurându-i în același timp asistență tehnică
necesară, service-ul tehnic, publicitatea, etc.
Contractul de licență, prin natura sa, este apropiat de contractul de franchising. Dacă
ultimul contract este considerat o tehnică de comercializare, constând în acordarea de către o
firmă franchisor sau cedent - unui terț - beneficiar sau cesionar - a dreptului de a utiliza în
afaceri marca sa, împreună cu mijloacele și cunoștințele necesare într-o afacere rentabilă,
contractul de licență este o convenție prin care titularul unui brevet (licențiatorul) transmite
unui subiect beneficiul dreptului de folosință a respectivei invenții sau brevet (licențiatul).
Dacă invenția constituie o creație științifică sau tehnică, reprezentând o noutate
absolută, în același timp marcând un progres în ce privește stadiul, respectiv al științei și
tehnicii (care nu a mai fost brevetată sau făcută publică) având și un caracter aplicativ,
brevetul de invenție reprezintă un titlu eliberat de stat care confirmă caracterul de invenție al
obiectului respectivului brevet.
Brevetul conferă titularului o serie de drepturi, printre care dreptul de folosire
exclusivă a invenției, în sensul că numai titularul poate dispune de obiectul brevetului, să-1
exploateze personal sau să autorizeze în acest sens o altă persoană. Brevetul de invenții
îndeplinește mai multe funcții dintre care remarcăm:
 prin intermediul brevetului statul garantează dreptul de proprietate asupra obiectului
invenției;
 statul confirmă și totodată informează nivelul de dezvoltare a științei sau tehnicii în
respectivul domeniu;
 din punct de vedere economic și juridic facilitează circulația obiectului brevetului sau
licenței, în ce privește exploatarea.
Contractul de know-how. Know-how-ul constituie un ansamblu de cunoștințe
tehnice, nebrevetate și nebrevetabile, deținute de o întreprindere, în legătură cu fabricarea
unui produs, sau aplicarea unei tehnologii industriale, pe care această înțelege să le păstreze în
secret pentru a le exploata ea însăși, sau a le transmite, în anumite condiții subiectelor de drept
comercial interesați.
Cuvântul know-how provine de la englezescul: „They know how to do it”, care se
traduce prin a ști cum, sau în ce fel să se facă Cunoștințele respective implică elaborarea,
exploatarea și uneori comercializarea unui produs.
Elementele care fac că know-how-ul să se impună sunt următoarele:

 -abilitatea tehnică, înțelegând prin aceasta dexteritatea manuală, grija, precizia, ce o

poate demonstra un angajat în efectuarea unor operații specifice întreprinderii din care
respectivul face parte;
 -experiența tehnică, adică capacitatea de a găsi soluții rapide și eficiente din modul cum
o persoană a reținut pentru a aplica ulterior învățămintele sale, acestea decurgând din
practica mai îndelungată;
 -cunoștințele tehnice reprezintă un spor suplimentar de cunoaștere, urmare a studiului
privind tehnica mondială;
 -procedeele înglobează atât procedeele propriu-zise industriale brevetate sau brevetabile,
cât și cele ce nu îndeplinesc această condiție, cum și tehnicile folosite pentru optimizarea
unor operații.

Contractul de know-how constă în înțelegerea intervenită între două părți, una numită
furnizor, care transmite celeilalte părți, numită beneficiar, contra unei plăti, sau a unor
prestații (cunoștințe) nebrevetate sau nebrevetabile privind fabricarea unui produs, ori
aplicarea unor tehnologii industriale (sau chiar comercializarea unui produs).
Părțile, în contractul încheiat, trebuie să precizeze riguros obiectul contractului și
condițiile de executare respectiv de transmitere a documentației, materialelor și
echipamentelor necesare, trimiterea de tehnicieni, ori a altor persoane, după caz.
Contractul de consulting engineering. Conceptul de consulting, în principiu, lasă să
se subînțeleagă acordarea de asistență în vederea organizării unor activități economice, cum și
pentru perfecționarea conducerii unor întreprinderi sau instituții, prin formularea unor idei,
teorii, teze, menită să conducă la optimizarea măsurilor de ordin economic.

Contractul de consulting engineering constă în studierea și cercetarea, în folosul unui

subiect comercial numit beneficiar a posibilităților științifice, tehnice, comerciale, etc., ținând
seama de posibilitățile oferite de stadiul actual al științei și practicii într-un anumit domeniu și
acordarea corespunzătoare de asistență științifică, economică, etc.

Fiind tratate separat, cele două concepte consulting engineering, ne dăm bine seama că
la mijloc este vorba de două contracte diferite: în timp ce în contractul de consulting,
consultatul propune numai soluții, fără a lua parte la decizia finală, în cazul engineering
consultantului ii aparține decizia, beneficiarul urmând a și-o insuși sau respinge. Fiind un
contract caracterizat de culpă care stă la baza lor, cele două contracte diferă prin natură culpei,
în cazul contractului de consulting culpă fiind o culpă de mijloace.

Contractul de engineering are ca trăsătură esențială faptul că la baza sa stă culpă de

scop. Orice acțiune are un scop, care se realizează prin mijloace. În cazul contractului de
engineering, unul dintre subiecte se obligă expres sub aspectul realizării scopului.
 Contractul de concesiune. Grupa contractelor de concesiune cuprind sau
includ și contractele de franchising, prin concesiune înțelegându-se operația de vânzare a unor
mărfuri, produse, obiecte, etc., de către o persoană numită concedent, altei persoane, numită
concesionar, care la rândul său le revinde altor persoane. Concesionarul are o dublă calitate,
de cumpărător și vanzător.

Operația de concesiune, cunoaște o vastă dezvoltare, ca urmare a avantajelor pe care le

prezintă: concedentul iși asigură desfacerea produselor, și în același timp pătrunde cu
mărfurile ori produsele sale pe noi piețe, fără a cheltui sau face investiții noi. Și concesionarul
la rândul său beneficiază de reputația produselor respective, de marfă, respectiv marca
produselor în cauză, iși apropie beneficiul comercializării respectivelor produse ori mărfuri și
evită concurența.

Și concesionarul are anumite îndatoriri de exemplu să nu facă concurență

concedentului prin vânzarea unor produse similare, să organizeze publicitatea necesară
produselor  respective și  să asigure eficiență comercială necesară (concomitent cu contractul
de concesiune, principal, este posibil să se perfecteze un contract subsidiar, de plida un
contract de depozit, obiectul contractului colateral fiind de conservare, etc.

Contractul de concesiune poate privi un ansamblu complex de efectuare a unor servicii

sau operațiuni vaste de investiții, de exemplu utilizarea unor mari întinderi de teren pentru
anumite culturi, exploatarea unor zăcăminte, efectuarea unor construcții, drenări de ape sau
alte operații de remediere ori îmbunătățire a mediului înconjurător. Toate momentele operației
de concesionare au în vedere scenarii diverse, de retehnologizare, sau modernizare a
operațiunilor chiar pe parcursul fiecărui moment ce se realizează. Există situații în care pe
parcurs trebuie solicitate anumite consultații, ori anumite avize din partea diferitelor organe
sau chiar a guvernului.

Bibliografie

https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-spiru-haret/dreptul-muncii/rezumat-
dreptul-comertului-international/15339701
https://www.researchgate.net/publication/
309190896_DREPTUL_COMERTULUI_INTERNATIONAL_ed_a_IV-a
Angela Miff, Dreptul comerţului internaţional. Partea generală. Introducere în dreptul
comerţului internaţional, vol.I, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2008.