Sunteți pe pagina 1din 21

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, SOCIALE ŞI POLITICE


tel.: 0245/606048 fax: 0245/606049 e-mail: www.valahia-drept.ro

CONTRACTUL DE FRANCIZA

Prof. coordonator,
Lect.univ.dr. Gheorghe GHEORGIU
Lect.univ. Nicoleta ENACHE
Student,
Elena Alexandra LICÃ
2011

1. Definiţia contractului de franciză

Apărut în America, o dată cu legislaţia antitrust, contractul de franciză, ca varietate a


contractului de concesiune, a devenit şi pentru ţările europene, datorită dinamismului şi
rentabilităţii, o formă modernă de a face afaceri.
Regimul juridic al francizei, reglementat pentru prima oară în ţara noastră prin O.G. nr.
52/1997 defineşte franciză ca „un sistem de comercializare, bazat pe colaborarea continuă între
persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană
numită francizor, acordă unei alte persoane, numită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a
dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu".
Definiţia nu surprinde elementele esenţiale ale francizei; însemnele de atragere a clientelei,
know-how-ul, asistenţa tehnică şi comercială, limitând independenţa partenerilor numai la aceea
financiară.
Definiţia dată de Asociaţia Franceză de Normalizare este cuprinzătoare. Ea consideră
franciză ca „o metodă de colaborare între o întreprindere francizoare de o parte şi una sau mai multe
întreprinderi beneficiare, de cealaltă parte.
Franciză implică în prealabil pentru întreprinderea francizoare „deţinerea în proprietate a
unuia sau mai multor semne de atragere a clientelei (precum denumirea socială, numele comercial,
emblema, mărcile) precum şi deţinerea unui know-how transmisibil între întreprinderile beneficiare,
caracterizându-se printr-o gamă de produse şi servicii prezentând un caracter originar şi specific,
exploatat după tehnici în prealabil experimentate”.
În doctrină, contractul de franciză a fost definit în mai multe moduri.
Într-o primă definiţie, „contractul de franciză constă în acordarea de către comerciantul
producător, numit francizor a dreptului de a vinde anumite bunuri sau de a presta anumite servicii şi
de a beneficia de un sistem de relaţii care conţine marca, renumele, know-how-ul şi asistenţa sa
unui comerciant persoană fizică sau juridică numită franchisee, în
schimbul unui preţ, constând dintr-o sumă de bani iniţială şi o redevenţă periodică, numită
franchisee – fee”.
Printr-o hotărâre a Curţii de apel din Paris (29 noiembrie 1973) franciza a fost definită ca
„fiind contractul prin care o întreprindere concede către întreprinderi independente, în" schimbul

2
unei redevenţe, dreptul de a se prezenta sub denumirea socială şi sub emblemele saie, pentru a vinde
produse sau servicii. Acest contract se însoţeşte în general de o asistenţă tehnică".
Această definiţie omite aspectele legate de transmiterea către beneficiar a know-how-ului.
Într-o altă definiţie, doctrina franceză arată că „acordurile de franciza constau esenţial în
limitarea drepturilor de proprietate industrială sau intelectuală relative la mărci, embleme sau know-
how-ului, care pot fi combinate cu restricţii asupra livarilor sau cumparărilor de produse”.
Pornind de la multiplele definiţii ale francizei, precum şi de la viziunea legislativă, putem
concepe definiţia contractului de franciza ca fiind convenţia prin care proprietarii de însemne
distinctive, deţinători de know-how (francizorii) tratează cu persoane fizice sau juridice in-
dependente (beneficiarii) revânzători, prestatori de servicii sau fabricanţi, concedarea însemnelor de
atragere a clientelei şi know-how-ul, prezentând un caracter original, specific exploatat după tehnici
în prealabil experimentate, obligându-se la asigurarea asistenţei tehnice sau comerciale în schimbul
unei taxe de intrare în reţea şi a unei redevenţe, pe care beneficiarul se obligă să le plătească.
Calitatea esenţială a francizei, care prin intermediul contractului proliferează raporturi
obligaţionale complexe, constituie o metodă modernă de cooperare, care reproduce în condiţii
identice un anumit produs sau serviciu, oriunde pe glob.

2. Delimitarea contractului de franciza de alte contracte cu care se aseamănă

Contractul de franciza este un contract complex, de sine stătător care înglobează o multitudine
de contracte (vânzare-cumpărare, închiriere, licenţe de nume comerciale, marcă, embleme, brevete,
design, know-how, asistenţă tehnică, consulting-enginering, distribuţie exclusivă) care însă trebuie
analizate ca mijloace de realizare a sistemului de comercializare a produselor, serviciilor şi
tehnologiilor, respectiv franciza, şi a scopului comun urmărit de contractanţi.
Franciza de distribuţie prezintă multiple elemente de asemănare cu contractul de concesiune
exclusivă, marcat îndeosebi de asemănarea între obiectul contractului de concesiune exclusivă cu
obiectul contractului de franciza de distribuţie.
Astfel, elementele definitorii ale francizei - punerea la dispoziţia beneficiarului a însemnelor
de atragere a clientelei, a unor tehnici comerciale verificate în practică, care au adus succes
francizorului şi transmiterea know-how-ului către beneficiar, nu se regăsesc în totalitate în obiectul
contractului de concesiune exclusiva, care se poate realiza fără asistenţa tehnică, fără transfer de
cunoştinţe şi tehnici de la conce-dent la concesionar.

3
Celelalte elemente inerente contractului de franciza sunt accesorii contractului de concesiune
exclusivă, în timp ce clauza de exclusivitate, care poate lipsi în contractul de franciza, este de esenţa
contractului de concesiune exclusivă.
Contractul de concesiune exclusivă mijloceşte doar distribuţia produselor, în timp ce
contractul de franciza are o sferă mai largă de cuprindere, întrucât operează nu numai în sfera de
distribuţie, ci şi în aceea a serviciilor şi producţiei.
Franciza se delimitează de contractul de asociere voluntară, întrucât în acest din urmă
contract nu poate fi aportat know-how-ul.
Nu se poate face o analogie între franciza şi distribuţia selectivă înţeleasă ca operaţiune prin
care un francizor îşi selectează distribuitorii după calităţile lor comerciale.
Distincţiile dintre franciza şi concesiunea exclusivă sunt valabile şi în cazul distribuţiei
selective şi în plus, distribuitorii nu sunt ţinuţi la plata taxei de intrare în reţea, ori a redevenţei către
francizor.

3. Elementele contractului de franciza

Franciza, ca tehnică de comercializare, astfel cum a fost definită de Legea 79/1998 mai este
folosită şi în sensul de „concept francizabil, care înglobează: un nume comercial de succes, însemne
comerciale de renume, un know-how experimentat, precum şi o asistenţă tehnică sau comercială
permanentă.
Obiectul contractului de franciză constă în exploatarea conceptului francizabil.
Părţile contractante sunt francizorul şi beneficiarul.
a. - Francizorul este, în accepţiunea art 1 Legea nr. 79/1998, un comerciant, persoană fizică
sau juridică independentă din punct de vedere financiar, organizatoric şi economic, care:
- este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate; drepturile trebuie să fie exercitate
pe o durată cel puţin egală cu durata contractului de franciză;
- conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un
serviciu;
- asigură beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate;
- utilizează personal şi mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, cercetării şi
inovaţiei, asigurând promovarea şi viabilitatea produsului.
Francizorul trebuie să fie titularul mărcii sau a celorlaltor însemne de atragere a clientelei.

4
Prin noţiunea de „titular al drepturilor" - al drepturilor asupra unei mărci înregistrate ori
asupra celorlaltor însemne de atragere a clientelei, se desemnează în cazul francizorului, nu numai
persoana deţinătoare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, dar şi deţinătorul dreptului de
folosinţă, în baza unui contract de cesiune sau de licenţă, pentru o durată şi un spaţiu determinat.
Dreptul de folosinţă exclusivă se dobândeşte în baza unui contract principal de franciză
încheiat cu titularul dreptului exclusiv şi dă dreptul beneficiarului de a încheia contracte de
subfranciză în zona oferită în exploatare exclusivă.
b. - Beneficiarul este cealaltă parte contractantă, care în schimbul însemnelor distinctive şi a
celorlaltor elemente ale conceptului francizabil, plăteşte francizorului anumite sume cu titlu de
redevenţă, taxe de intrare în reţea şi taxe de publicitate.
- Beneficiarul francizei este conform legii un comerciant, persoană fizică sau juridică, sub
rezerva aplicaţiilor necomerciale ale francizei.
De regulă, beneficiarii sunt comercianţi persoane juridice, iar opţiunea pentru forma
individuală de a face comerţ se pretează la franciză mobilă.
- Beneficiarul francizei este un comerciant independent din punct de vedere financiar,
organizatoric şi economic. El are o firmă, un nume comercial propriu, distinct de al francizorului,
deşi se prezintă sub numele comercial al francizorului şi o responsabilitate proprie şi distinctă de
aceea a francizorului, în raporturile cu clienţii.
- Raporturile contractuale de franciză, limitează libertatea co-niercială a beneficiarului,
generând raporturi de dependenţă între acesta şi francizor.
- Beneficiarul este selectat şi acceptat de francizor, după o prealabilă cercetare, în urma
căreia face dovada competenţelor solicitate, respectiv calităţi personale şi capacităţi financiare
pentru exploatarea afacerii (art. 17 alin. 1 O.G. nr. 52/1997).
Franciză capătă prin selecţionarea prealabilă a beneficiarului un caracter intuitu personae în
privinţa acestuia.
Beneficiarul, aderând la contractul de franciză, îşi asumă obligaţiile decurgând din contract.
Totdeodată, el aderă la omogenitatea reţelei, plătind taxele aferente de intrare în reţea.
Aceasta presupune ca beneficiarul să aibă disponibilităţile financiare pentru plata taxei de
intrare în reţea, pentru pregătirea personalului şi dotarea cu echipamentul necesar executării
comerţului francizat.
Cauza contractului de franciză trebuie analizată în strânsă legătură cu exploatarea şi scopul
reţelei de franciză.

5
In temeiul relaţiilor contractuale cu beneficiarii săi, francizorul va întemeia o reţea de
franciză, care, aşa cum se arată în art. 12 din O.G. nr. 52/1997, trebuie exploatată astfel încât să
permită păstrarea identităţii şi renumelui reţelei pentru care francizorul este garant. Prin organizare
şi dezvoltare, reţeaua trebuie să contribuie la ameliorarea producţiei şi/sau distribuţiei de produse
şi/sau de servicii (art. 13 O.G. nr. 52/1997).
Aceeaşi idee se degajă şi din definiţia pe care art. 1 lit. e din ordonanţă o face reţelei de
franciză, atunci când arată că reţeaua de franciză care înglobează un ansamblu de raporturi
contractuale între francizor şi mai mulţi beneficiari, are ca scop promovarea unei tehnologii, unui
produs sau serviciu, precum şi dezvoltarea producţiei şi distribuţiei u-nui produs sau serviciu.

4. Raporturile generate de reţeaua de franciză

Reţeaua de franciză cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale între francizor şi mai


mulţi beneficiari, în scopul promovării unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum şi
dezvoltarea producţiei şi distribuţiei unui produs sau serviciu (art. 1 lit. e O.G. nr. 52/1997).
Reţeaua de franciză este formată din francizor şi beneficiar.
Reţeaua se caracterizează prin omogenitate şi publicitate.
a) - Omogenitatea reţelei de franciza se obiectivează prin aceea că unităţile francizate din
reţea se înfăţişează în mod identic; acelaşi nume comercial, aceleaşi mărci şi aceeaşi ofertă.
- Omogenitatea francizei nu exclude adaptarea ofertei francizoru lui la specificul pieţei pe
care activează beneficiarul.
- Omogenitatea reţelei presupune egalitatea de tratament între be-1 nefrciarii reţelei
francizate, concretizată prin oferirea unor clauze sinii-1 lare şi în mod special în stabilirea taxei de
intrare în reţea, a taxei de publicitate şi a redevenţelor.
Unitatea de scop a reţelei, aceea a promovării unei tehnologii, unui produs sau serviciu,
precum şi dezvoltarea producţiei şi distribuţiei unui produs, stă la baza coeziunii reţelei de franciza,
caracterizată prin raportul de colaborare între părţi (art. 1 O.G. nr. 52/1997 aprobată prin Legea nr
79/1998).
Selecţionarea prealabilă a beneficiarilor este esenţială pentru unii tatea reţelei, întrucât
calitatea acestora îşi spune cuvântul în mod ho-1 târâtor asupra coeziunii şi calităţii reţelei.
Unitatea reţelei depinde de calităţile şi capacităţile francizorului dq a comunica şi colabora
cu beneficiarii.

6
În temeiul art. 12 din O.G. nr. 52/1997, în relaţiile contractuale cu beneficiarii săi,
francizorul trebuie să exploateze reţeaua de franciză după metode eficiente, de natură sa permită
păstrarea identităţii şi a renumelui reţelei pentru care francizorul este garant.
Nerespectarea acestei obligaţii de garanţie atrage răspunderea francizorului în condiţii
similare de răspundere, iar după alte opinii pentru garanţia contra evicţiunii.
Reţeaua de franciza nu are personalitate juridică, deci nu îşi poate asuma drepturi sau
obligaţii şi nu poate sta în justiţie. Existenţa personalităţii juridice a reţelei, ca un interpus între
beneficiari şi francizor, menit să frâneze eventualele ingerinţe ale francizorului, este incompatibilă
cu esenţa francizei, bazată pe colaborarea între beneficiarii independenţi.
b) — Publicitatea realizată centralizat de francizor, căruia beneficiarii din reţea îi plătesc o
taxă, reprezentând contribuţia acestora la cheltuielile de publicitate, se justifică prin necesitatea
promovări imaginii unei mărci, nediferenţiat şi a păstrării unităţii reţelei.
Cerinţele de adaptare a publicităţii specificului ţării în care se derulează activitatea
beneficiarului lasă posibilitatea ca o parte a publicitaţii să fie realizată de acesta, cu dreptul
francizorului de a aproba în prealabil difuzarea materialului publicitar.
Francizorul este responsabil pentru publicitatea falsă sau înşelătoare faţă de terţ. La rândul
său, şi beneficiarul independent este responsabil faţă de francizor pentru calitatea materialelor
publicitare, şi în acelaşi timp este ţinut prin contract să respecte şi să promoveze publicitatea făcută
de francizor.
Omogenitatea şi unitatea reţelei de franciză presupune reuniri periodice între reprezentanţii
beneficiarilor şi francizor, pentru informarea reciprocă, asupra problemelor ivite şi asupra
rezultatelor obţinute.
Reţeaua de franciză nu exclude existenţa unor structuri organizatorice (comitet permanent)
formate din reprezentanţii beneficiarilor, care să promoveze interesele reţelei, ori să valorifice
rezultatele obţinute de unii beneficiari.
Taxa de intrare în reţea se plăteşte de principiu o singură dată, în momentul semnării
contractului. Nu este exclus însă, pentru unele contracte de franciză, ca taxa de acces să se plătească
la momentul semnării unui nou contract, ori al reînnoirii primului contract.
Taxa de intrare în reţea reprezintă preţul iniţial pe care beneficiarul trebuie să-1 plătească
pentru a avea acces la conceptul francizabil.
Distinct de această taxă, beneficiarul plăteşte redevenţele şi taxele de publicitate sub forma
unei sume fixe, forfetare.

7
5. Relaţiile precontractuale

Faza precontractuală are ca scop confirmarea pentru fiecare parte a deciziei de colaborare,
prin cunoaşterea reciprocă a eventualilor parteneri şi stabilirea cât mai exactă a cadrului de
desfăşurare a raporturilor viitoare.
In faza precontractuală intervine un schimb permanent de informaţii între părţi, în cadrul
căreia, în deplină cunoştinţă de cauză, francizorul îşi selectează beneficiarul, iar acesta din urmă,
reţeaua de franciză corespunzătoare exigenţelor sale specifice.
Legiuitorul a intervenit în raporturile dintre francizor şi beneficiar, instituind pentru
francizor obligaţia de informare a unor aspecte minimale.
In temeiul alin. 2 al art. 3 din O.G. nr. 58/2003, francizorul are obligaţia generală de a
informa pe viitorul beneficiar asupra aspectelor relevante privind:
- experienţa dobândită şi transferabilă;
- condiţiile financiare ale contractului, respectiv redevenţa iniţială şi taxa de intrare în reţea,
redevenţele periodice, redevenţele din publicitate, determinarea tarifelor privind prestările de
servicii şi tarifele privind produsele, serviciile şi tehnologiile, în cazul clauzei obligaţiilor
contractuale de cumpărare;
- elementele care permit beneficiarului să facă calculul rezultatului previzionat şi să-şi
întocmească planul financiar;
- obiectivele şi aria exclusivităţii acordate;
- durata contractului, condiţiile reînnoirii, rezilierii şi cesiunii.
Publicitatea pentru selectarea beneficiarului trebuie sa fie în accepţiunea art. 14 din
ordonanţă, lipsită de orice ambiguitate şi să nu conţină informaţii eronate, în timp ce documentele
publicitare, care prezintă direct sau indirect rezultatele financiare previzionate ale unui beneficiar,
trebuie să fie, potrivit art. 15 din ordonanţă, obiective şi verificabile.
Aceasta este o măsură menită să asigure beneficiarului profesionist o informare completă şi corectă,
pentru a-şi o opinie fundamentată.
Obligaţia de informare, prevăzută în Legea română, este valabilă pentru orice tip de franciză,
iar actualitatea informaţiei, raportată în timp la momentul încheierii contractului, trebuie apreciată
în concret, astfel ca ea să fie suficientă pentru ca beneficiarul să poată participa în deplină
cunoştinţă de cauză la realizarea contractului.
- Obligaţia de informare privind „experienţa dobândită şi transferabilă" la care se referă art.
3 alin. 3 din ordonanţă, are un înţeles vag şi un conţinut greu de determinat, deoarece informaţiile se

8
pot referi alături de vechimea francizorului şi la identitatea firmei, la personalul din conducerea
firmei, la contenciosul firmei, la istoricul acesteia, la titlurile de protecţie în privinţa însemnelor de
atragere a clientelei.
Un lucru este însă cert, în toate legislaţiile care se referă la o asemenea obligaţie de
informare, inclusiv în legislaţia noastră, că termenul „de experienţă” nu se referă la know-how-ul
transferabil, întrucât ar fi prejudiciate drepturile legitime ale francizorului.
- Condiţiile financiare ale contractului se referă la taxa de intrare în reţea, care este fixă.
Obligaţiile privind redevenţele periodice şi redevenţele de publicitate, care sunt obligaţii specifice
oricărui beneficiar, se calculează în cotă procentuală raportată la venitul unitaţii francizate.
- Informaţiile privind tarifele pentru prestaţiile de servicii se refera la asistenţa iniţială şi
periodică a francizorului, în calitate de asociat al reţelei.
- Cealaltă categorie de informaţii privitoare la produsele, serviciile şi tehnologiile în cazul
obligaţiei contractuale de cumpărare, vizează clauza francizei de distribuţie.
Elementele informative care permit beneficiarului să facă calculul rezultatului previzionat şi
să-şi întocmească planul financiar, se referă la situaţia existentă şi de perspectivă a pieţei, la taxele
şi impozitele specifice, la situaţia altor distribuitori şi a rezultatelor financiare anterioare.
Obiectivele şi aria exclusivităţii acordate, au un caracter maximal. Concretizarea lor se
regăseşte în contractul de franciză şi are ca scop determinarea limitelor de exercitare a drepturilor
acordate beneficiarului şi de non-concurenţă, din partea francizorului.
- Durata contractului, condiţiile reînnoirii, rezilierii şi cesiunii, se regăsesc în contract.
Informaţiile de acest fel au un caracter generic, iar referirea art. 3 alin.3 la ele, este menită
doar a evidenţia că publicaţiile prevăzute de art. 15 din ordonanţă, trebuie să le insereze în mod
obligatoriu, ca elemente esenţiale în activitatea decizională a beneficiarului.
In lipsa unei sancţiuni legale sau convenţionale pentru nerespecta-rea obligaţiei prealabile de
informare cu implicaţii pe planul valabilităţii contractului de franciză, intră în acţiune răspunderea
delictuală a francizorului pentru prejudiciul cauzat beneficiarului prin încălcarea aceste obligaţii.
Aceasta presupune pentru beneficiar dificila sarcină de probaţiune a prejudiciului şi a
raportului de cauzalitate dintre neîndeplinirea obligaţiei de informare şi prejudiciu. Cât priveşte
culpa, aceasta se prezumă, ea decurgând dintr-o omisiune.
Anularea contractului de franciză pentru vicierea consimţământului prin eroare presupune ca
omisiunea de informare să se refere la substanţa „conceptului francizabil", ori identitatea
francizorului, elemente cunoscute de acesta din urmă, şi hotărâtoare pentru beneficiar.

9
Credem că şi dolul poate afecta valabilitatea contractului de franciză, dacă informaţiile
prevăzute de art. 3 din ordonanţă şi cuprinse în publicaţiile pentru selecţionarea beneficiarilor (art.
15) sunt ambigue, intenţionat eronate, dacă ele în totalitate sau parţial sunt determinante pentru
beneficiar în decizia de perfectare a contractului de franciza.
6. Conţinutul contractului de franciză

În art. 6 din O.U.G. nr. 58/1997, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 79/1998, sunt
arătate clauzele obligatorii ale contractului de franciză, şi anume: obiectul contractului, drepturile şi
obligaţiile părţilor, condiţiile financiare, durata contractului, condiţiile de modificare, prelungire şi
reziliere.
A. - Elementele esenţiale de conţinut ale contractului
a. - Semnele de atragere a clientelei reprezintă un element esenţial al contractului de
franciză. Prin ele se realizează transferul de imagine a francizorului, rămasă în percepţia
consumatorului în privinţa produselor şi serviciilor acestuia.
Firma, emblema şi alte semne specifice, sunt separate de fondul de comerţ căruia le
aparţineau, devenind valori economice ce sunt exploatate independent, ca elemente de esenţa
contractului de franciză.
Legislaţia română şi nu numai, aşează în ţentrul contractului de franciză marca, dar
elementele în privinţa acesteia sunt deopotrivă valabile şi pentru celelalte semne înglobate
pachetului de atragere a clientului.
Beneficiarul francizei ofera consumatorilor produsele şi serviciile sub marca francizorului.
Marca francizorului, fiind simbolul identităţii şi renumelui reţelei de franciză, constituie
garanţia calităţii produsului, serviciului şi tehnologiei furnizate consumatorului (art. 7 alin. 2) şi
tocmai de aceea, prin contractul de franciză, francizorul controlează respectarea tuturor elementelor
constitutive ale imaginii mărcii (art. 7 alin.l).
Transmiterea dreptului de folosinţă asupra mărcii se realizează priiw licenţierea mărcii sau
mărcilor francizorului, operaţiune înglobată con-; tractului de franciză.
Licenţierea mărcilor oferă beneficiarului un drept de folosinţă asu-j pra acestora pe o
perioada determinată, în schimbul unei redevenţe.
Francizorul garantează pe întreaga perioadă contractuală liniştita! folosinţă a mărcilor.
Această obligaţie de garanţie îmbracă doua aspecte:
- garanţia existenţei unei mărci înregistrate şi menţinerea acestei înregistrări pe toată durata
contractului, prin plata anuităţilor şi evitarea căderii mărcii în domeniul public.

10
- garanţia pentru actele terţilor, prin care se aduce atingere dreptului de folosinţă al
beneficiarului asupra mărcilor înregistrate.
Răspunderea francizorului se traduce prin rezilierea contractului şi plata daunelor interese.
Dreptul de folosinţă al beneficiarului asupra mărcilor aparţinând francizorului sunt precizate
în contract, beneficiarul fiind obligat să-1 încunoştinţeze pe francizor în privinţa oricărui act al unei
terţe persoane, de natură a-i aduce atingere drepturilor acestuia asupra mărcilor.
Şi mărcile neînregistrate în România, pot forma obiectul fran-cizării, în protecţia acestora
făcându-se distincţia după cum marca este sau nu notorie.
Protecţia mărcilor notorii împotriva uzurpării, inclusiv din partea beneficiarului va fi
asigurată prin refuzul OSIM-ului de înregistrare în temeiul art. 6 literele d şi e din Legea nr.
84/1998 a altei mărci.
Dacă mărcile francizate nu sunt de notorietate, protecţia împotriva uzurpatorilor poate fi
asigurată prin dreptul francizorului de a cere Tribunalului Bucureşti anularea înregistrării mărcii
făcută cu rea credinţă de către beneficiar.
Dreptul de folosinţă asupra firmei şi emblemei francizorului este limitat beneficiarului în
temeiul contractului de franciză. Asupra acestor însemne se aplică regulile din materia licenţelor.
Existenţa unei firme proprii a beneficiarului, alta decât aceea a francizorului, evidenţiază
caracterul independent al beneficiarului, şi în acelaşi timp îl protejează pe francizor faţă de
beneficiarii care prin înregistrarea firmei francizorului ar dobândi un drept propriu asupra acesteia,
distinct de existenţa contractului de franciză.
Protecţia firmelor şi emblemelor aparţinând francizorilor interni, filialelor şi sucursalelor din
România a francizorilor externi, se dobândeşte din momentul înscrierii acestora în Registrul
comerţului (art. 30 alin. 4 din Legea nr. 26/1990).
Apărarea firmelor şi emblemelor se realizează prin cererea de radiere din Registrul
comerţului, iar dreptul exclusiv asupra firmei şi emblemei este asigurat împotriva comercianţilor
agresori prin acţiunea în concurenţă neloială.
Dincolo de latura penală a acţiunii în concurenţă neloială, latura civilă a acesteia, care este o
aplicaţie particulară a acţiunii în răspundere civilă delictuală, asigură încetarea faptelor de
concurenţă neloială, înlăturarea de pe piaţă a mărfurilor ori serviciilor conţinând firma sau emblema
francizorului, publicarea în presă pe cheltuiala pârâtului a hotărârii judecătoreşti şi obligarea
pârâtului la plata unor daune materiale şi morale.
Cea mai eficientă protecţie a firmei şi emblemei se realizează prin înregistrarea acestora la
OSIM, titularul înregistrării beneficiind de calea acţiunii în contrafacere.

11
Beneficiarul însemnelor de atragere a clientului este dator să facă cunoscut, printr-o
publicitate adecvată, că este o persoană independentă din punct de vedere financiar în raport cu
francizorul sau cu alte persoane. Sub acest aspect, art. 7 alin. 2 din O.U.G. nr. 52/1997 îi conferă
francizorului un drept de informare.
Apreciem că acest drept de informare nu este circumscris numai raporturilor contractuale, ca
mijloc pus la îndemâna francizorului de a-şi păstra identitatea şi prestigiul mărcii, firmei sau
emblemei în raport cu ceilalţi comercianţi, ci are în vedere şi protejarea consumatorilor.
Stipularea în favoarea beneficiarului a unei clauze de exclusivitate în privinţa oricăruia din
însemnele de atragere a clientelei, se transpune prin interdicţia francizorului de a oferi altor
comercianţi pe timpul şi în spaţiul de realizare a exclusivităţii a unui drept de folosinţă, sub sanc-
ţiunea plăţii unor daune interese.

b.Printre elementele constitutive ale imaginii mărcii este know-how-ul.


Comunicarea know-how-ului este de esenţa contractului de franciză şi se realizează în mod
continuu, în baza obligaţiilor contractuale.
Know-how-ul este definit de art. 1 litera d, Legea nr. 79/1998 ca fiind ansamblul formulelor,
definiţiilor tehnice, desenelor, modelelor, reţetelor, procedeelor şi altor elemente analoage, care
servesc la fabricarea şi comercializarea unui produs.
Această definiţie nu surprinde esenţa know-how-ului, care se constituie potrivit A.I.P.P.J
„din cunoştinţe şi experienţe de natură tehnică, comercială, administrativă sau altele care sunt
aplicabile în practică pentru exploatarea unei întreprinderi sau exercitarea unei profesii."
Definiţia comunitară a know-how-ului are la bază jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
Comunităţii Europene. în accepţiunea acestei reglementări, know-how-ul reprezintă „un ansamblu
de informaţii practice nebrevetate, rezultate din experienţa francizorului şi testate de acesta,
ansamblu care este secret, substanţial şi identificat".
Gândirea doctrinară românească a definit know-how-ul „ca fiind un ansamblu de informaţii
practice, experimentate de francizor, inaccesibile publicului, care asigură beneficiarului un avantaj
faţă de concurenţi".
Know-how-ul trebuie să fie substanţial, identificat, secret şi nebrevetat.
Caracterul substanţial al know-how-ului presupune originalitatea şi specificitatea acestuia la
momentul semnării contractului, de natură să-i amelioreze beneficiarului poziţia concurenţială şi să-
1 ajute să pătrundă pe alte pieţe.

12
Originalitatea know-how-ului se apreciază în raport cu ansamblul know-how-ului şi nu în
raport de elementele componente, în timp ce specificitatea se apreciază în corelaţie cu ansamblul
cunoştinţelor transmise. In virtutea obligaţiilor contractuale, beneficiarul trebuie să respecte întru
totul conţinutul know-how-ului, chiar dacă anumite elemente ale acestuia le-ar putea obţine prin alte
metode ori le-ar substitui cu elemente similare cunoscute.
Know-how-ul trebuie să fie identificat în contract. Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 52/1997,
descrierea know-how-ului se va realiza potrivit contractului de franciză într-un document separat
sau în oricare altă formă adoptată.
Descrierea trebuie să se facă într-o manieră suficient de completă, pentru verificarea
condiţiilor de secret şi substanţialitate.
De principiu, know-how-ul trebuie transmis beneficiarului, în absenţa unei clauze contrare,
o dată cu semnarea contractului de franciză. Documentul conţinând know-how-ul se constituie într-
un adevărat monopol de instruire a beneficiarului.
Documentul conţinând know-how-ul, face parte din contractul de franciză, iar obligaţiile
decurgând din acesta se completează cu clauzele contractului de franciză.
Know-how-ul trebuie dublat de existenţa unei experienţe proprii a francizorului pe care se
sprijină know-how-ul transmis.
Rezultă din definiţia know-how-ului făcută de art. 1 O.U.G nr. 58/ 1997, modificată prin
Legea nr. 79/1998 că „acesta nu este accesibil terţilor decât cu acordul beneficiarului", ceea ce
sugerează până la evidenţă caracterul secret şi nebrevetabil al acestuia.
Know-how-ul nu trebuie să fie nou în mod absolut, ci nou în raport cu cunoştinţele
beneficiarului, asigurându-i acestuia un avantaj comercial.
Know-how-ul este evolutiv şi poate fi îmbunătăţit ori perfecţionat. Francizorul este obligat
pe calea asistenţei permanente acordată beneficiarului să-i comunice acestuia toate perfecţionările şi
dezvoltările ulterioare.

c. Asistenţa tehnică acordată de francizor, în temeiul contractului de franciză, asigură


iniţierea personalului beneficiarului în vederea exploatării know-how-ului transmis.
Asistenţa tehnică este inseparabil legată de know-how-ul comercial, rară a se identifica cu
acesta. Ea asigură cadrul necesar unei bune exploatări a know-how-ului şi a însemnelor de atragere
a clientelei.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/1997 se referă, în mai multe articole, la obligaţia
francizorului de acordare a asistenţei tehnice. Astfel, în art. 1 lit. a, vorbeşte de „colaborarea

13
continuă a părţilor", iar art. 1 b, arată că francizorul asigură beneficiarului pregătirea iniţială pentru
exploatarea mărcii înregistrate şi „utilizează personal şi mijloace financiare pentru promovarea
mărcii sale, cercetării şi inovaţiei, asigurând dezvoltarea şi mobilitatea produsului".
Ideea este reluată în alin. 2 al art. 5, care se referă în mod expres la obligaţia francizorului de
a asigura o „pregătire iniţială" cum şi „asistenţa comercială şi tehnică permanentă pe durata
existenţei drepturilor contractuale."
Se reţine din textele de referinţă că asistenţa tehnică şi comercială. trebuie acordată în două
modalităţi; asistenţa tehnică acordată înaintea începerii efective a afacerii şi asistenţa acordată după
începerea afacerii.
- Asistenţa acordată înaintea începerii efective a afacerii trebuie clar determinată în
contract, pentru că de modul în care ea este acordată, depinde reuşita afacerii. Francizorul răspunde
de conţinutul şi modul de executare a asistenţei acordate, deficienţele constatate putând duce la
rezilierea contractului.
Asistenţa prealabilă are o dimensiune obiectivă şi alta subiectivă. Cea obiectivă se transpune
în analize şi studii privitoare la situaţia pieţei, a localului, un studiu evolutiv al afacerii francizate şi
un buget.
Asistenţa prealabilă subiectivă presupune pregătirea beneficiarului, a personalului acestuia
de la toate nivelele în vederea exploatării afacerii, prezenţa efectivă a francizorului ori angajaţilor
acestuia la beneficiar, efectuarea nemijlocită a lucrărilor francizate, cu rol deosebit în stimularea şi
instruirea personalului beneficiarului.
- Asistenţa după începerea afacerii este strâns legată de caracterul evolutiv şi perfecţionabil
al know-how-ului, care presupune o continuă actualizare a cunoştinţelor şi a metodelor comerciale
ale beneficiarului. Aceasta se realizează prin instruirea şi reciclarea personalului, prin
implementarea unor noi metode de vânzare, prin selectarea personalului, prin consilierea fiscală ori
prin asistenţa gestiunii.
Asistenţa acordată pe parcursul derulării francizei se bazează pe o examinare de ansamblu a
rezultatelor beneficiarilor din reţea, obiectivate prin cifra de afaceri şi particularizarea asistenţei în
funcţie de specificul beneficiarului, a pieţei în care acesta îşi realizează afacerea.
Publicitatea poate fi inclusă şi ea în asistenţa acordată de francizor, dacă prin contract s-a
inserat o atare obligaţie. Dacă însă beneficiarului îi revine sarcina efectuării publicităţii locale, ea
trebuie supravizată de francizor, în scopul păstrării unităţii de imagine a reţelei şi a prestigiului
mărcii.

14
Asistenţa acordată de francizor, indiferent de amploarea ei în timp înaintea începerii afacerii
sau după începerea acesteia, trebuie acordată de aşa manieră încât să nu afecteze libertatea şi
independenţa beneficiarului.

B. Elementele facultative de conţinut ale contractului de franciză

Alături de clauzele esenţiale, în majoritatea contractelor de franciză sunt inserate şi alte


clauze, care deşi au un caracter facultativ, trasează cadrul de desfăşurare a contractului şi se
transpune în adevărate garanţii care vizează executarea obligaţiilor contractate, protejarea imaginii
reţelei şi a conceptului francizabil.

a) - Exclusivitatea teritorială şi de cumpărare impusă beneficiarului


Cele două clauze de exclusivitate teritorială şi de cumpărare realizează echilibrul economic
al părţilor contractante.
Clauza de aprovizionare exclusivă, care operează îndeobşte în franciză de distribuţie, se
concretizează în stabilirea produselor sau categoriilor de produse ori servicii furnizate de însăşi
francizor, în calitate de producător, ori în indicarea producătorilor sau distribuitorilor agreaţi de
francizor, de la care beneficiarul trebuie să se aprovizioneze. Pentru celelalte produse sau servicii
asupra cărora nu operează clauza de exclusivitate, beneficiarul are deplina libertate de alegere.
Clauza de aprovizionare exclusivă, în privinţa produselor şi serviciilor procurate de
francizor, generează în sarcina acestuia obligaţia de a asigura beneficiarului produsele sau serviciile
de care acesta are nevoie, de a le adapta specificului pieţei în care acţionează beneficiarul şi de a
garanta calitatea lor.
Prin contract, părţile pot insera şi clauza potrivit căreia beneficiarul să-şi asigure
aprovizionarea de la francizor cu un stoc minimal de produse sau servicii.
Clauza de aprovizionare exclusivă poate afecta concurenţa pe piaţă, constituind premisa
unor înţelegeri monopoliste.
Exclusivitatea teritorială a beneficiarului intră şi ea în sfera de neconcurenţă, constituindu-se
ca o garanţie contra „evicţiunii clientelei".
Prin această clauză, francizorul transmite beneficiarului alături de conceptul francizabil şi
întreaga piaţă. Exclusivitatea se poate întinde pe o zonă geografică variabilă ca dimensiuni (ţară,
judeţ, oraş, zonă dintr-un oraş), sau un spaţiu comercial şi presupune, fie interdicţia pentru francizor

15
de a comercializa direct sau printr-un intermediar produsele sau serviciile în spaţiul cedat, fie
interdicţia licenţierii însemnelor de atragere a clientelei, ori colaborarea cu alţi comercianţi din
spaţiul concedat, sub forma acordării asistenţei tehnice sau comerciale.
În ambele forme de exclusivitate, încălcarea obligaţiilor din partea francizorului, în cazul
exclusivităţii teritoriale sau din partea beneficiarului, în cazul exclusivităţii de aprovizionare se
sancţionează cu rezilierea contractului şi daune interese, ori numai cu daune interese şi încetarea
actelor de încălcare a clauzei prohibitive.
Art. 10 O.U.G. nr. 52/1997, recunoaşte posibilitatea inserării unor clauze de exclusivitate în
contract, în schimbul achitării unor taxe destinate implementării francizei şi/sau pentru delimitarea
zonei şi/sau pentru know-how-ul transmis.
- dacă este încasată o taxă de intrare în reţeaua de franciză, la semnarea contractului de
franciză, suma privind drepturile de exclusivitate prevăzută în contract este proporţională cu taxa de
intrare şi se adaugă acesteia.
- în lipsa taxei de intrare» modalităţile de rambursare a taxei de exclusivitate sunt precizate,
în cazul rezilierii contractului de franciză.
- contractul de exclusivitate trebuie să prevadă o clauză de reziliere convenabilă ambelor
părţi.
- durata este determinată în funcţie de caracteristicile proprii fiecărei francize.

b) Clauzele privind uniformizarea preţurilor


În principiu, tendinţele de uniformizare a preţurilor de către francizor, şi al controlului
exercitat de francizor, sunt incompatibile cu libertatea comerţului şi a concurenţei.
Jurisprudenţa Curţii Europene de la Bruxelle a arătat că impunerea preţurilor de vânzare de
către francizor „situează pe beneficiar pe o poziţie de dependenţă economică, incompatibilă cu
însăşi natura contractului în care beneficiarul trebuie să fie un comerciant independent".
Totuşi, jurisprudenţa comunitară a cedat în faţa celor două tendinţe centrifuge, adoptând o
poziţie de echilibru, admiţând posibilitatea stabilirii de către francizor a unor preţuri indicative
pentru beneficiar.
Independenţa, libertatea decizională a beneficiarului în fixarea preţurilor menţinută prin
caracterul indicativ al preţurilor stabilite de francizor, afectează valabilitatea clauzelor de stabilire a
preţurilor de re-vânzare a produselor sau serviciilor şi conferă un caracter agresiv spoturilor
publicitare ale francizorului, prin care indirect sunt impuse preţurile de vânzare pentru beneficiarii
francizei.

16
c) Clauza de dezvoltare a reţelei de franciză
Printre obligaţiile contractuale impuse beneficiarului, este şi aceea a dezvoltării reţelei de
franciză.
Prin art. 5 alin. 3 O.U.G. nr. 52/1997, se instituie în sarcina beneficiarului obligaţia de a
dezvolta reţeaua de franciză, menţinând identitatea sa comună, precum şi reputaţia acesteia.
Procedurile de dezvoltare cantitativă şi calitativă ale reţelei de franciză se concretizează prin
obligaţia beneficiarului de a furniza francizorului orice informaţie de natură a facilita cunoaşterea şi
analiza performanţelor şi a situaţiei sale financiare, pentru a realiza o gestiune eficientă în legătură
cu franciză, precum şi pentru păstrarea secretului know-how-ului, pe toată durata contractului de
franciză şi ulterior (art. 5 alin. 3 litera c).

d) Obligaţia de neconcurenţă şi confidenţialitate


Clauza contractuală de neconcurenţă şi confidenţialitate este menita să garanteze rămânerea
know-how-ului la dispoziţia francizorului şi a reţelei, protejându-1 împotriva unor posibile atingeri
din partea beneficiarului sau a terţilor.
In acest sens, art. 11 O.U.G. nr. 52/1997 arata că francizorul poate impune o clauză de
neconcurenţă şi de confidenţialitate, pentru a împiedica înstrăinarea know-how-ului transmis pe
durata contractului de exclusivitate.
Obligaţia de neconcurenţă este absolută în spaţiu şi timp pe durata contractului de franciză şi
se concretizează în interdicţia pentru beneficiar de a exercita direct sau prin intermediari acelaşi fel
de comerţ sau unul asemănător. Raţiunea neconcurenţei rezidă din prezumţia potrivit căreia
beneficiarul va folosi cunoştinţele şi instrucţia primită prin know-how.
Sancţiunea nerespectării obligaţiei de neconcurenţă constă în rezilierea contractului.
Părţile pot insera în contract şi clauze penale cu funcţie preventivă şi reparatorie.
In lipsa clauzei penale, beneficiarul va fi răspunzător delictual pentru concurenţă neloială în
temeiul Legii nr. 11/1991.
La încetarea raporturilor contractuale, în temeiul art. 9 alin. 1 O.U.G. nr. 52/1997, relaţiile
post contractuale se vor baza pe regulile unei concurenţe loiale. Aceasta exclude orice formă de
exploatare din partea beneficiarului a însemnelor şi know-how-ul francizorului.

17
Evitarea unor situaţii de acest fel pot determina inserarea în contract a unor clauze de
neconcurenţă postcontractuale, limitate în timp şi spaţiu, constând în interdicţia pentru beneficiar de
a exercita un anumit comerţ.
Clauza de confidenţialitate este o garanţie a concurenţei licite şi ea poate opera nu numai pe
durata contractului, dar şi după încetarea acestuia, pe o perioadă determinată.
Atare clauză este legată de secretul know-how-ului şi de consecinţele prejudiciabile ale
divulgării acestuia.
Încălcarea obligaţiilor de confidenţialitate pe durata contractului de franciză este sancţionată
cu rezilierea acestuia şi cu plata despăgubirilor predeterminate adesea, sub forma clauzei penale.
După încetarea raporturilor contractuale, divulgarea know-howulm angajează răspunderea
delictuală a beneficiarului.

e) Durata contractului şi condiţiile reînnoirii acestuia


Clauza referitoare la durata contractului de franciză este necesara, dar nu obligatorie. Art. 6
din ordonanţă arată că în contract trebuie să se prevadă şi durata acestuia, precum şi condiţiile de
reînnoire ale contractului, dacă este cazul.
Părţile pot stabili durata contractului de franciză, dar tot atât de bine îl pot perfecta fără a
stipula vreun termen de încetare.
Potrivit art. 7 alin.l din ordonanţă, termenul va fi fixat astfel încât să permită beneficiarului
amortizarea investiţiilor specifice francizei. Aceasta presupune ca durata contractului să fie
rezonabilă şi corelată cu dispoziţiunile legale referitoare la amortizarea capitalului imobilizat în
active corporale şi necorporale.
Continuarea raporturilor contractuale, după expirarea termenului stipulat, prezumă
prorogarea contractului de franciză pe durată nedeterminată şi în condiţiile primului contract.
Oricare dintre părţi poate denunţa contractul de franciză pe o durată nedeterminată, cu
condiţia respectării termenului de preaviz.
Părţile pot stabili în contract circumstanţele de încetare ale acestuia fără preaviz. In lipsa
unei prevederi exprese, preavizul în caz de reziliere este întotdeauna obligatoriu.
In cazul contractului de franciză cu termen, francizorul va înştiinţa pe beneficiar cu un
preaviz suficient de mare asupra intenţiei de reînnoire a contractului la data expirării sau de a nu
semna un nou contract (art.7, pct 2, alin.l din ordonanţă ).
Lipsa preavizului ori insuficienţa duratei acestuia nu pot obstrucţiona încetarea contractului
dacă una dintre părţi îşi exprimă intenţia de a nu mai continua raporturile contractuale.

18
Reînnoirea raporturilor contractuale, care presupune continuarea acestora după ajungerea la
termen a primului contract, implică negocierea condiţiilor noului contract, inclusiv termenul
acestuia, având în vedere situaţia bunurilor neamortizate din investiţia beneficiarului.
Cu această ocazie, se va rediscuta obligaţia beneficiarului de a achita ori nu o nouă taxă
pentru reţea, cuantumul redevenţelor, inclusiv aspectele legate de acordarea şi conţinutul asistenţei
tehnice sau comerciale.

7. Încetarea contractului de franciză

- Contractul de franciză încetează prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat ori
prin denunţarea acestuia de către oricare dintre părţi, în condiţiile de mai sus.
- Rezilierea operează ca sancţiune pentru cazurile de încălcare culpabilă a obligaţiilor
contractuale. Rezilierea este însoţită de executarea clauzelor penale şi a despăgubirilor.
În temeiul art. 8 O.U.G. nr. 52/1997, astfel cum a fost modificat, francizorul nu poate
solicita rezilierea contractului pentru cauze imputabile beneficiarului, înainte de a-i notifica acestuia
încălcarea obligaţiilor contractuale şi de a-i acorda un termen rezonabil de remediere. Preavizul este
obligatoriu, însă părţile pot prevedea anumite cauze de reziliere în care preavizul nu este necesar.

8. Tipurile de franciză
După domeniul de activitate în care operează, se disting 3 tipuri de franciză: de distribuţie,
de servicii şi de producţie sau industrială.
a) - Franciza de distribuţie are două forme:
-Franciza de distribuţie în care produsele sunt realizate de franci-zor. în acest caz,
francizorul producător îşi organizează reţeaua proprie de distribuţie a propriilor produse, formată
din distribuitori independenţi care folosesc reputaţia şi tehnicile comerciale ale producătorului.
- Franciza de distribuţie în care francizorul este distribuitorul produselor altuia. Francizorul
având rolul de angrosist, asigura aprovizionarea beneficiarilor cu produsele selecţionate de acesta.
Francizorul este cel care asigură tehnicile proprii de vânzare, know-how-ul propriu şi renumele, din
care decurge succesul afacerii fiecărui beneficiar.
b)- Franciza de servicii este mijlocul prin care francizorul acoperă diferite pieţe cu propriile
servicii, prin mijlocirea unor comercianţi independenţi, care le oferă consumatorilor ca şi când ar fi
oferite de francizori.
Serviciile sunt oferite sub însemnele şi cu know-how-ul francizorului.

19
c) - Franciza de producţie - este mijlocul prin care beneficiarul fabrică el însuşi produsele
cu know-how-ul francizorului, vânzându-le sub însemnele acestuia.

CONCLUZII

Franciza reprezintã operațiunea care ȋmbracã forma unui contract prin care o persoanã
numitã francizor ȋi acordã unei alte persoane, numitã beneficiar sau francizat, dreptul de exploatare
a unui ansamblu de drepturi de proprietate industrialã sau intelectualã, ȋn scopul de producție sau de
comercializare a anumitor tipuri de produse și/sau servicii.
Regimul juridic al francizei ȋn România se regãsește ȋn OG 52 din 18 august 1997,
completatã de legea nr.79 din aprilie 1998, republicatã ȋn Monitorul Oficial nr.180 din 14 mai 1998.
Obținerea unei francize implicã plata unei taxe de intrare ȋn sistem precum și a unor
redevențe anuale, de regulã sub forma unui procent din cifra de afaceri.
Ȋn cadrul unui contract de francizã se nasc o serie de drepturi și obligații ȋntre pãrțile
contractuale cu privire la obiectul contractului ȋncheiat, condiții ce trebuiesc respectate de ambele
pãrți. De asemenea contractul de francizã asigurã o serie de avantaje și dezavantaje pentru francizat
și francizor. Sistemul de francizã reprezintã un mod ușor și rapid de a ȋncepe o afacere, 80% dintre
cei intrați ȋn sistem ȋnregistrând reușite.
Ȋn ultimii ani România a devenit o destinație preferatã pentru majoritatea francizorilor
beneficiind de un ȋnalt grad de cunoaștere a brand-urilor ȋn rândul populației, precum și datoritã
statutului de membru al Uniunii Europene.
Deși relațiile din domeniul francizei nu fac obiectul unei legislații adoptate la nivelul
Uniunii Europene, România este unul dintre cele cinci state membre UE, respectiv Belgia, Franța și
Spania care au adoptat o lege specialã pentru a reglementa franciza.
Sectorul ȋn care s-a dezvoltat cel mai mult sistemul de francizã este retai-ul, ȋn timp ce
serviciile și produsele sunt piețele cele mai puțin dezvoltate ȋn acest sens. Orice investitor, fie strãin
fie român, francizor sau francizat, trebuie sã ȋncheie contractul de francizã ȋn conformitate cu legea
românã și sã includã clauzele prevãzute de aceasta, asigurând astfel pentru ambele pãrți consiliere
juridicã de specialitate.

20
Bibliografie

 Monna-Lisa Belu Magdo, ”Contracte comerciale”, Ed. Tribuna


economica , Bucuresti, 2004
 Carmen Costea, ”Firma de comert in economia de piata” , Ed.Uranus,

Bucuresti, 2004.
 Stanciu D. Carpenaru, „Tratat de drept comercial roman”, Ed. Universul
Juridic, Bucuresti, 2009.
 Gheorghe Gheorghiu, suport de curs contracte comerciale speciale, 2011
 www.franciza.ro

 www.francizor.ro

 www.capital.ro

21