Conf. univ. dr.

Jana MAFTEI
5. FUNCŢIILE MISIUNILOR DIPLOMATICE
Conf.univ.dr. Jana MAFTEI
5.1. PRECIZĂRI PRELIMINARE 5.2. FUNCŢIA DE REPREZENTARE 5.3. FUNCŢIA DE NEGOCIERE
5.4. FUNCŢIA DE OBSERVARE ŞI
INFORMARE 5.5. FUNCŢIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAŢIONALE

5.6. FUNCŢIA DE PROTEJARE A

INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ŞI A CETĂŢENILOR ACESTUIA
Reglementare
Art.3 alin.1 Convenţia de la Viena, din anul 1961:
• a reprezenta statul acreditant în statul acreditar; • a ocroti în statul
acreditar a intereselor statului acreditant şi ale cetăţenilor săi, în limitele
admise de dreptul internaţional; • a duce tratative cu guvernul statului acreditar;
• a informa prin toate mijloacele licite, despre condiţiile şi evoluţia
evenimentelor din statul acreditar şi de a raporta cu privire la acestea statului
acreditant; • promovare a relaţiilor de prietenie şi de dezvoltare a relaţiilor
economice, culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar.

Art.3 alin. 2:
• nici o dispoziţie a Convenţiei nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii
diplomatice exercitarea funcţiilor consulare. Enumerarea funcţiilor misiunii
diplomatice făcută în cuprinsul art.3 nu este una exhaustivă. Consimţământul pe
care un stat îl dă pentru înfiinţarea misiunii diplomatice presupune permisiunea de
a îndeplini cel puţin funcţiile enumerate de Convenţie.
FUNCŢIA DE REPREZENTARE
• Funcţia de a reprezenta statul acreditant în statul acreditar este cea mai veche
funcţie a misiunilor diplomatice, şeful misiunii fiind cel care reprezintă statul
său în plenitudinea relaţiilor sale diplomatice, prin modalităţi foarte variate de
participare la viaţa publică a statului acreditar. • Formele prin care se
realizează funcţia de reprezentare sunt multiple: - participarea la viaţa publică a
statului acreditar; - negocierea în numele statului acreditant; - promovarea
politicii statului acreditant etc.
FUNCŢIA DE NEGOCIERE
• Funcţia de a duce tratative cu guvernul statului acreditar, denumită şi funcţia
de negociere, reprezintă aspectul esenţial al activităţii misiunii diplomatice în
apărarea intereselor statului acreditant în rezolvarea diferendelor dintre state.
Negocierea =mijloc diplomatic de soluţionare a diferendelor. - Negocieri oficioase
=contacte de cunoaştere a intenţiilor părţilor, fără a le angaja) sau - Negocieri
oficiale = început de angajare) - directe (între şeful misiunii şi şeful statului)
- indirecte (între şeful misiunii şi ministerul afacerilor externe ori alte
autorităţi ale statului acreditar). Potrivit dreptului tratatelor, şeful misiunii
diplomatice poate negocia şi autentifica textul unui tratat fără a fi nevoit să
prezinte deplinele puteri.
FUNCŢIA DE OBSERVARE ŞI INFORMARE
• Funcţia de informare prin toate mijloacele licite, despre condiţiile şi evoluţia
evenimentelor din statul acreditar şi de a raporta cu privire la acestea statului
acreditant presupune urmărirea şi studierea aspectelor vieţii politice, sociale,
culturale etc. din statul acreditar, efectele evenimentelor internaţionale în acest
stat, precum şi derularea relaţiilor dintre cele două state. • Funcţia de informare
nu se realizează numai într-un singur sens, înspre statul acreditant, ci şi înspre
statul acreditar, pentru o cât mai bună cunoaştere de către acesta a realităţilor
din statul reprezentat.
FUNCŢIA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNAŢIONALE
• Funcţia de promovare a relaţiilor de prietenie şi de dezvoltare a relaţiilor
economice, culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar,
denumită şi funcţia de cooperare, poate fi definită ca scop al întregii activităţi
a misiunii diplomatice. • Misiunea diplomatică are rolul de a cultiva, promova,
extinde şi diversifica relaţiile dintre statul acreditant şi statul acreditar, pe
diferite planuri: politic, economic, cultural, juridic etc.
FUNCŢIA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ŞI A CETĂŢENILOR ACESTUIA
• o funcţie tradiţională a misiunilor diplomatice, realizată prin cereri de
informare şi asistenţă, prin proteste şi prin invocarea răspunderii internaţionale
ori chiar prin îndeplinirea unor funcţii consulare. = protecţia diplomatică =
dreptul statului acreditant de a proteja proprii cetăţeni şi dreptul acestora, când
se află în străinătate, de a cere protecţie, dar în limitele impuse de dreptul
internaţional, adică fără ca aceste acte să constituie ameninţări la adresa
statului acreditar şi fără folosirea forţei sau a amestecului în treburile interne.
• statul are dreptul de a apăra interesele cetăţenilor săi aflaţi pe teritoriul
altor state, prin mijloace diplomatice şi juridice adecvate raporturilor
internaţionale.