T.2.

Fundamentele politico-juridice ale serviciului Diplomatic și consular în context

universal

1. serviciul Diplomatic: abordări istorico-conceptuale și juridice

Odată cu stabilirea relaţiilor dintre subiectele dreptului internaţional a apărut
necesitatea reglementării juridice a normelor şi regulilor de procedură internaţională.
Tendinţele de unificare şi codificare a normelor dreptului diplomatic şi consular au condus la
apariţia unui set de legi internaţionale obligatorii a fi respectate de către state. În acelaşi timp,
există principii şi reguli întărite în actele legislative interne ale fiecărui stat, care reflectă
obiceiurile locale şi, la fel, reglementează relaţiile dintre state, influenţând direct asupra
relaţiilor internaţionale. Respectarea bazelor politico-juridice, a bazelor serviciului diplomatic
este importantă atât pentru înfiinţarea reprezentanţelor diplomatice, cât şi pentru stabilirea şi
dezvoltarea relaţiilor diplomatice. Pentru Republica Moldova, ca stat tânăr, este foarte
important a înfăptui şi a dezvolta serviciul diplomatic şi activitatea sa în corespundere cu
practica dreptului internaţional.
Serviciul diplomatic constituie activitatea instituţiilor diplomatice şi consulare ale
statelor în ansamblul lor şi a personalului angajat în aceste instituţii, abilitate să promoveze
politica externă, inclusiv relaţiile economice externe şi relaţiile cu statele lumii şi organismele
internaţionale, atât în cadrul frontierelor sale, cât şi în afara lor. Cadrul juridic al serviciului
diplomatic îl constituie Constituţia, Legile cu privire la serviciul diplomatic, Statutul
consular, tratatele internaţionale, inclusiv Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile
diplomatice, încheiată la 18 aprilie 1961 şi Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile
consulare, încheiată la 24 aprilie 1963, alte acte normative. În legătură cu acestea, Legea cu
privire la serviciul diplomatic stipulează în acest sens (art.4) următoarele funcţii de bază:
d) analiza situaţiei politice şi economice din lume, a politicii externe şi interne a statelor străine,
a activităţii organismelor internaţionale;
e) informarea autorităţilor publice ale statului, în funcţie de competenţa lor, despre
evenimentele internaţionale relevante pentru ţară;
i) asigurarea depozitării, înregistrării, evidenţei şi păstrării tratatelor internaţionale ale statului.
În acest context, prezintă interes rolul acordat sistemului de comunicare şi arhiva.
Astfel, instituţiile serviciului diplomatic dispun de un sistem propriu de comunicare, inclusiv
de un cifru de transmisie, de un serviciu de curieri şi de valiză diplomatică sau consulară, care
permit transmiterea rapidă şi în siguranţă a informaţiilor confidenţiale sau secrete, precum şi a
corespondenţei diplomatice. Funcţionarea sistemului de comunicare al instituţiilor serviciului
diplomatic se reglementează prin regulamente interne.
Diplomaţia ca aspect deosebit al activităţii de stat în domeniul relaţiilor internaţionale
a fost introdusă în circuit la hotarul secolelor XVI-XVII, cînd pe lîngă curţile monarhilor s-au
deschis primele reprezentanţe diplomatice permanente, iar în cadrul sistemului organelor de
stat s-au instituit departamente speciale care se ocupau de corespondenţa dintre suverani,
recepţia delegaţiilor, soliilor şi ambasadorilor străini.
Conform opiniei diplomatului englez E.Satow, primul caz de utilizare a cuvîntului
diplomaţie în accepţiune actuală este atestat în anul 1645, iar expresiile de corp diplomatic şi
serviciu diplomatic iniţial au fost aplicate în Anglia, în anul 1787. Englezul Berc, în anul 1796,
a folosit expresia de „corp diplomatic” pentru a specifica arta sau abilitatea de a menţine relaţii
internaţionale sau duce negocieri politice, inclusiv pentru a desemna componenţa
ambasadorilor, trimişilor şi persoanelor împuternicite, care fac parte din cadrul misiunilor
străine, acreditate pe lîngă un guvern. În acest context, cuvintele diplomat, diplomate,
diplomatist au fost utilizate pentru a desemna membrii corpului diplomatic. Prin urmare, sensul
iniţial al expresiei serviciul diplomatic semnifica ramura serviciului public, care asigura cu
personal misiunile permanente din ţările străine.
Noţiunea ,,serviciu de stat” poate fi examinată din diferite puncte de vedere, însă cea
mai generală noţiune defineşte serviciul de stat ca activitate orientată spre asigurarea
suveranităţii şi securităţii statului, apărării intereselor, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi a
persoanelor juridice. Serviciul de stat este un vast domeniu de activitate unde fiecare element
al acestui serviciu are statutul, trăsăturile, caracteristica şi criteriile sale specifice. Dacă
serviciul de stat este considerat drept activitate profesională a persoanelor care deţin funcţii
decizionale în aparatul guvernamental pentru a satisface scopurile şi a asigura interesele
naţionale şi de stat, aceasta înseamnă că statutul serviciului diplomatic, principiile şi funcţiile,
formele şi metodele sunt determinate de instituţiile statului, fiind atribuţii ale puterii executive.
Serviciul diplomatic, fiind exercitat din numele şi în interesul statului, satisface necesităţile şi
voinţa societăţii în ansamblu.
2. normele juridice și funcțiile fundamentale ale serviciului respectiv în calitate de organ
oficial de stat principalele etape ale procesului constituirii structurilor diplomatice
3. Identificarea prospectivă a problemelor ce țin de fundamentele politice și juridice ale
serviciului Diplomatic determinarea soluțiilor de perfectare continuă
4. rolul serviciului Diplomatic în promovarea politicii externe oficiale a statutului pe
Arena internațională