Sunteți pe pagina 1din 3

2.

Constituirea SD din Franța medievală și modernă

De-a lungul secolelor , francezii s-au dovedit a fi de mari profesionisti cu abilități diplomatice
,capacitatea de a exploata oportunitățile de diplomație creșterea în influență pe arena internațională.
Un mare specialist în istoria diplomației R.Zallet a remarcat că " Ministerul afacerilor externe și
serviciul diplomatic al Franței au o istorie de secole si o tradiție geniala . Nici o altă țară se poate
lăuda cu așa ceva în acest domeniu ". Un alt cercetător bine-cunoscut G.Nikolson a scris că în
secolele XVII – XVIII ale diplomației franceze, Franta " a dat un exemplu de urmat pentru toate
celelalte state europene ". Serviciul diplomatic francez , a fost în acele timpuri cel mai dezvoltat în
comparație cu serviciile diplomatice ale tuturor celorlalte țări , și franceză a devenit , în timp , limba
de comunicare diplomatica , înlocuind latina. Diplomatie franceza a modelat o galaxie mare de
personalităţi remarcabile-oameni de stat, politicieni, cercetători, scriitori, poeţi, si anume diplomati
ilustri, care au facut ca diplomatia franceza timp de secole, sa fie diplomatia lumii.

Naștere al diplomației franceze se datorează inceputului procesului de creare a Statului


francez centralizat și conectarea Franța catre afacerile internaționale ca principala pirghie de
dezvoltare a statului francez si afirmarea lui pe arena internationala. Nobilii au fost lezati dreptul de
a activa direct în arena internaţională; şi întreţinere a relaţiilor dintre Franţa cu alte ţări devine
prerogativa exclusiv pentru rege.

Regii francezi pentru mult timp au dus direct politica afacerilor externe. În mediul lor nu
existau specialisti responsabili pentru punerea în aplicare a politicii externe. Astfel de persoană
apare pe timpul lui Henry III, care a decis printr-un decret, sa-l numeasca pe Louis Revoliu
Secretar de stat, responsabil pentru realizarea politicii externe, astfel Louis Revol′ este numit primul
Ministru al Afacerilor Externe din Franţa.

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, Cardinalul Richelieu a fost un politician francez,


prim-ministru al regelui Louis XIII-lea lungă perioadă de timp (din 1624- 1642), care a marcat prin
luciditatea si profesionalismul sau intreaga diplomatie franceza ceea ce a permis lui Nicholson sa
vorbeasca despre "Sistemul francez" ca despre o şcoală diplomatica lider în lume, în secolele XVII
si XVIII. Riclelieu credea că scopul diplomaţia nu ar trebui să fie nu semnarea unor acorduri
intimplatoare, ci construirea relatiilor puternice intre state. Richelieu a fost de parerea că interesele
statului întotdeauna trebuie să vină primul şi rămân intact, altfel toata activitatea diplomatica ar fi in
zadar.
Diplomația medievala franceza a fost serios organizata după modelul italian de Francisc I.
Influentă și subtilă, ea a contribuit din plin la realizarea unei politici externe vast concepute si ferm
executate. Franța si-a trimis ambasadorii în Suedia, Danemarca, Statele germane, Polonia și, ceea ce
creștinătatea n-a putut concepe , la Constantinopol. O rețea întinsă de agenți secreți furniza regelui
informațiile de care avea nevoie.

La 1 ianuarie 1589 Henric al III- lea a unit pentru prima dată afacerile străine in mîinile unui
singur secretar de stat , in persoana lui Louis Revol. Aceasta reglementare n-a rezolvat situația in
mod definitiv, afacerile externe fiind , după un timp din nou împărțite între diverși secretari.
Sesizînd gravele inconveniente care rezultau din aceasta împărțire Richelieu a prezentat lui Ludovic
al XIII- lea un proiect "de punere a tuturor afacerilor străine intr-o singura mîină". Ordonanța din 11
martie 1626 a încredințat afacerile străine primului secretar de stat numit special in acest scop ,
Phelypeaux d' Herbault.

Începînd cu Richelieu, influența diplomației franceze va crește mereu, ajungînd in timpul lui
Ludovic al XIV-lea predominanta si universala. Richelieu a fost primul om de stat care a acordat
diplomației importanta pe care o merita. Principiile pe care le-a elaborat in acest domeniu , după
care s-a călăuzit și pe care le-a transmis urmașilor în așa fel in care sa le aibă mereu în vedere pot fi
rezumate în șase puncte principale:

a) interesele statului sunt mai presus de orice "opinii si prejudecati sentimentale , doctrinare
sau ideologice",

b) politica oricarui guvern" nu poate fi incununata de succes daca nu se bucura de sprijinul


opiniei publice nationale ",

c) echilibrul politic dintre marile puteri este singura modalitate de asigurare a liniștii si a
siguranței statelor europene,

d) tratativele diplomatice trebuie să constituie o activitate permanentă, ele nu sunt rezultatul


unui fapt întîmplător, ci un act conștient, care nu trebuie întrerupt nici in timp de pace, nici in timp
de război, negocierile înseamnă mai mult decît reglementarea unor chestiuni litigioase, ele sunt un
mijloc de informare;

e) tratatul (de pace, de alianță, economic, etc. ) trebuie încheiat cu maximă responsabilitate
și odată încheiat trebuie respectat cu strictețe, " el trebuie să cuprindă stipulații precise, care să
excludă orice subterfugii sau interpretări ulterioare care pot crea stări de tensiune";

f) "ambasadorul nu trebuie să nesocotească instrucțiunile, căci riscă să compromită bunele


intenții ale suveranului său".

Principiile lui Richelieu, ca de altfel întreaga politica externă inițiată de acesta au fost
aplicate in continuare, dacă nu cu aceeași strălucire, cu siguranță cu aceeași tenacitate și cu mai
multa șiretenie de Mazarin.