6.

Dreptul - parte componenta a politicii mondiale

În viaţa internaţională nu există un organ suprem, deasupra statelor, ca principale
entităţi ale societăţii internaţionale, care să stabilească reguli obligatorii cărora statele
şi cetăţenii acestora să li se supună. Raporturile dintre state, după cum spunea şi marele
jurist şi diplomat român Nicolae Titulescu, sunt raporturi de coordonare, şi nu de
subordonare. Situaţia se explică prin existenţa, din punct de vedere juridic, a
suveranităţii statelor, potrivit căreia acestea nu se supun în raporturile dintre ele unei
autorităţi superioare.Statele stabilesc însă, în cadrul cooperării dintre ele, principii,
norme şi structuri instituţionale în diferite domenii, ca expresie a solidarităţii şi
intereselor lor comune. Dezvoltarea politică, economică şi socială a societăţii umane,
constituirea de state centralizate au pus încă în antichitate problema existenţei unor
reguli care să guverneze relaţiile dintre state, să stabilească bazele relaţiilor dintre ele
şi limitele în care acestea pot acţiona. Asemenea reguli au apărut de-a lungul istoriei în
procesul de coexistenţă dintre diferite state şi s-au dezvoltat concomitent cu evoluţia
generală a societăţii, care a determinat o tot mai mare complexitate a relaţiilor dintre
state, nevoia unor contacte tot mai frecvente între acestea, probleme tot mai complicate
de rezolvat.
Statele în condiţii de deplină egalitate în drepturi şi pe baza liberului lor
consimţământ, într-un proces de coordonare, de punere de acord a voinţei lor, crează
norme juridice care duc la formarea dreptului internaţional. Caracterul coordonator al
voinţei statelor stă la baza obligativităţii dreptului internaţional, a aplicării şi respectării
normelor sale. Regulile de drept obligatorii pentru toate statele constituie astfel
emenaţia propriei lor voinţe, liber exprimată, aşa cum aceasta rezultă din convenţii sau
cutume general acceptate ca exprimând principii de drept.
Pentru o perioadă de timp dreptul internaţional reglementa raporturile dintre
state deoarece ele apăreau cel mai des pe arena internaţională. Începând cu sec. XIX
sub influenţa progresului tehnic, al dezvoltării cooperării internaţionale dintre state pe
arena internaţională încep să apară organizaţii internaţionale interstatale. Odată cu
destrămarea sistemului colonial în viaţa internaţională îşi face apariţia naţiunile care
luptă pentru eliberare. Odată cu intensificarea dezvoltării tehnologice, explorării
spaţiului atmosferic, a zonelor maritime au început să se contureze un interes comun a
statelor faţă de aceste zone şi resursele lor naturale.
Dreptul internaţional contemporan având un caracter universal obiectul său îl
constituie relaţiile dintre toate statele indiferent de mărimea lor şi de regiunea unde se
află. Se poate vorbi despre rolul regulator al dreptului internaţional care răspunde
nevoii de a se reduce anarhia în relaţiile internaţionale, prin structurarea ordini juridice
internaţionale. Dreptul internaţional public se formează pe baza acordului de voinţă a
statelor care compun la un moment dat societatea internaţională. Statele în deplină
egalitate în drepturi şi pe baza liberului lor consimţământ în urma realizării acordului
de voinţă dintre ele creează norme juridice prin intermediul tratatelor, cutumelor care
mai apoi duc la formarea şi dezvoltarea dreptului internaţional public. Caracterul
coordonator al voinţei statelor stă la baza obligativităţii dreptului internaţional public,
a aplicării şi respectării normelor sale. Deci statele nu pot fi obligate să respecte norme
la formarea cărora nu şi-au dat consimţământul.
Dreptul internaţional public este acea ramură a dreptului, acel ansamblu de
principii şi norme juridice scrise sau nescrise create de către state, dar şi de celelalte
subiecte de drept internaţional pe baza acordului lor de voinţă în scopul reglementării
raporturilor internaţionale. Rolul său principal este de a reglementa raporturile din
cadrul societăţii internaţionale, de a asigura funcţionarea armonioasă a aceste societăţi,
de a contribui prin mijloacele sale la o dezvoltare corespunzătoare a acesteia, de a
preveni şi soluţiona aspectele conflictuale care continuă să afecteze această societate.
Raporturile care se stabilesc între entităţile care acționează în societatea
internaţională sunt generic cunoscute ca,,relaţii internaţionale”, în cadrul cărora
relaţiile interstatale reprezintă segmentul cel mai cuprinzător. Sub incidenţa dreptului
internaţional public intră numai relaţiile ce se stabilesc între subiectele dreptului
internaţional şi numai atunci când acestea acţionează în această calitate. În concluzie,
cad sub incidenţa dreptului internaţional: relaţiile în care statele apar ca purtătoare ale
suveranității lor; relaţiile în care organizaţiile internaţionale interguvernamentale,
mişcările popoarelor care luptă pentru eliberare,inclusiv Vaticanul participă în calitatea
lor de subiecte de drept internațional.
Între dreptul internaţional şi politica externă a statelor există raporturi de
influenţare şi intercondiţionare. Dreptul internaţional influenţează şi direcţionează
politică externă a statelor prin acţiunea normelor şi principiilor sale care trebuie
respectate în înfăptuirea politicii externe de către state. Politica externă recurge la
instrumentele dreptului internaţional, inter alia , tratate, organizaţii şi instanţe
internaţionale pentru realizarea obiectivelor sale. Politica externă se reflectă în tratatele
pe care statele le încheie, în negocierile şi propunerile din cadrul organizațiilor
internaționale, în poziţia privind gestionarea şi rezolvarea conflictelor internaţionale,
în acţiunile de menţinere a păcii şi securității internaționale.