2.

Identificarea izvoarelor și particularităţilor religiei

În ceea ce priveşte istoria şi mai ales doctrina budistă, avem la îndemână o literatură deosebit de
bogată şi, în pofida faptului că datarea documentelor care ne-au parvenit este anevoioasă, nimic
nu minimalizează aportul substanţial pe care ele îl aduc la cunoaşterea acestui fenomen religios.
Primele documente scrise datează abia din secolul al III-lea î.Hr, mai exact din timpul domniei
împăratului Asoka (275-232 î.Hr.). De la el a rămas o serie de inscripţii semnificative despre
organizarea şi învăţătura fundamentală a budismului. Pentru a ne da seama de extensiunea
literaturii budiste, este suficient să menţionăm că numai canonul budist chinezesc cuprinde
aproximativ între 3000-7000 de volume. Păstrată la început ca tradiţie orală, literatura budistă va
fi consemnată în scris, pe de o parte, din pricina mulţimii şi bogăţiei textelor care nu mai puteau fi
încredinţate doar memoriei şi, pe de altă parte, datorită infiltrării şi uneori a preluării voite a unor
elemente doctrinare eterogene care ameninţau autenticitatea învăţăturii. Literatura budistă este
împărţită în două mari grupe: după conţinut şi după autori. După conţinut, ea cuprinde trei mari
secţiuni: 1

a. Dharma - scrierile cu caracter dogmatic;

b. Vinaya - scrieri privind disciplina monahală

c. Abhidharma - scrieri metafizice.

Cea de a doua secţiune, după origine sau autori, are două subdiviziuni: sutra, sau scrieri care,
potrivit tradiţiei cuprind învăţăturile rostite direct de Buddha, şi shastra, scrieri sistematice
compuse de autori diferiţi, în mare parte cunoscuţi după nume. După scindarea budismului în cele
două mari direcţii, hinayana şi mahayana, adică vehicolul mic şi vehicolul mare, canon literar
budist a suferit ajustările de rigoare. Hinayana va adopta un canon închis, păstrând în mare
împărţirea după conţinut a scrierilor sale. Canonul hinayana este numit tripitaka (în sanscrită) sau

1
У. МЕРГЕН ,,О ПРИЧИНАХ РАСПРОСТРАНЕНИЯ БУДДИЗМА НА ЗАПАДЕ В ЭПОХУ
ГЛОБАЛИЗАЦИИ» (
HTTPS://CYBERLENINKA.RU/ARTICLE/N/O-
PRICHINAH-RASPROSTRANENIYA-BUDDIZMA-NA-ZAPADE-V-
EPOHU-GLOBALIZATSII)
tipitaka (în pali), ceea ce înseamnă în traducere "cele trei coşuri". Este vorba de trei coşuri în care
cele trei grupe de texte erau păstrate, şi anume:

a. Vinaya-Pitaka - textele care expun normele de conduită monahală;

b. Sutra-Pitaka (în pali: Sitta-Pitaka) - textele care cuprind discursurile şi

învăţăturile lui Buddha şi anumite elemente de doctrină şi

c. Abhidharma- Pitaka (în pali: Abhidhamma-Pitaka) - scrierile metafizice, care

d. tratează problema cunoaşterii şi a conştiinţei.

e. Mahayana adoptă un canon scripturistic deschis, în sensul că a permis includerea de noi
texte care oglindeau dezvoltarea în timp şi în diverse spaţii culturale a învăţăturii budiste. Ideea
care stă la baza acestei atitudini a budismului mahayana porneşte de la credinţa în descoperirea
continuă a adevărurilor budiste privind eliberarea din suferinţa pământească şi realizarea
nirvanei. Din această pricină, canonul mahayana este deosebit de bogat. Cea mai completă
colecţie a scrierilor mahayana este cea chineză, care însumează câteva mii de tratate.

f. Lalitavistara - relatarea amănunţită a "Jocului" lui Buddha, cuprinzând informaţii despre

vieţile trăite de el;

g. Mahavastu sau cartea marilor evenimente ce tratează dspre vieţile şi învăţătura lui Buddha;

h. Prajna-Paramita-Sutra sau Sutra înţelepciunii perfecte, scrisă de Nagarjuna* (aprox. 100

d.Hr.), este unul din cele mai importante texte sutra, care dezvoltă teoria cunoaşterii. În esenţă,
Prajna-paramita-sutra neagă existenţa sinelui şi, prin urmare, ajunge să nege existenţa reală a
fiinţei şi a nefiinţei. Argumentarea este dusă până la concluzia paradoxală a negării existenţei
lui Buddha şi a învăţăturilor sale.

i. Budismul tibetan îşi are propriul canon, sistematizat în două colecţii: Tanjur şi Kanjur.
Tanjur însumează un număr de aproximativ 225 de volume, cuprinzând tratate doctrinare,
scrieri de logică, gramatică, medicină, artă etc. Kanjur include textele sutra în 100-108 volume.

Dacă să ne referim la particularitățile acestei religii, atunci evidențiem:

1. În fruntea religiei se află o persoană specifică, cu exemplul ei de viață și modelul de evlavie.

Oamenii au învățat să creadă în Buddha și pe baza acestei credințe să-și creeze propria viață.
2. S-a făcut o tranziție de la egoismul religios al individului la simpatia celorlalți. Un budist se
gândește întotdeauna să-i salveze pe alții. Buddha nu a vrut să meargă imediat la Nirvana la
atingerea perfecțiunii, deoarece avea intenția de a aduce oamenilor adevărul și de a trăi pentru
mântuirea multora.2

3. Religia nu are legătură cu naționalitatea. Intrarea în budism nu se datorează nașterii, ci

convertirii - decizia de a trăi în conformitate cu adevărurile proclamate de religie. Budistii nu
formeaza un popor, ci o comunitate legata de un fir invizibil de credinta.

La baza învățăturilor budismului stau „Patru Adevăruri Nobile”: Duhkha, Trishna, Nirvana,
Sadhana.

1.Duhkha (Skt. „Suferință”) - viața pe care o duce o persoană este o suferință. Nașterea – suferință;
tulburare de sănătate - suferință; moartea – suferință ; durere, gemete, nenorocire și disperare -
suferință; unirea cu cel nefericit - suferință; despărțirea de o persoană iubită - suferință; eșecul
de a nu primi ceva ce ți-ai dorit - suferința;
2.Trishna (Skt. „Prindere”, „agățare”) este o doctrină a cauzelor suferinței. Trishna este dorința
de deținere a realității. Cauza suferinței este în omul însuși: aceasta este setea lui de viață, putere,
plăceri, bogăție. O cunoaștere falsă a unei persoane despre lume și despre sine creează un trin,
adică apucând pentru lumea reală ca ceva neschimbat și etern. La rândul său, Trishna dă naștere
faptelor umane, atât nocive, cât și benefice, formează karma și samsara - ciclul nașterii și al morții.
Nici moartea nu poate scuti suferința, întrucât sufletul se întoarce la samsara.3

3.Nirvana (Skt. „Estompare”, „atenuare”). Suferința poate fi oprită: pentru aceasta este necesar să
te eliberezi de setea de viață, de dorințe, pentru a ajunge la o stare în care toate sentimentele

2
Budismul, religia fara zei ( http://www.mixdecultura.ro/2013/07/budismul-religia-
fara-zei/)

3
Budismul, religia fara zei ( http://www.mixdecultura.ro/2013/07/budismul-religia-
fara-zei/)
puternice se retrag, orice dorință este suprimată. Nirvana este scopul final al mântuirii religioase,
starea de „inexistență completă” în care se încheie „suferința renașterii”.
4.Sadhana este un mod practic care duce la suprimarea dorințelor. Sarcina sadhana este de a învăța
să controleze și să producă o conștiință pozitivă. Această cale este de obicei numită „calea de
mijloc” sau „calea nobilă octală” a mântuirii.