͏ Drept diplomatic şi consular-curs

 III. Misiunile diplomatice permanente: noţiune,

clasificare, raportul de misiune diplomatică,
categorii de misiuni diplomatice permanente,
structura şi organizare

1.1. Reprezentanţele sau misiunile diplomatice – precizaţii preliminare

a) Datorită faptului că persoanele însărcinate cu conducerea afacerilor externe ale unui stat - şeful statului,
ministrul afacerilor externe - nu pot realiza, nici chiar printr-o implicare activă în viaţa internaţională a statului,
totalitatea contactelor şi legăturilor necesare relaţiilor internaţionale ale respectivului stat, în evoluţia istorică a
relaţiilor internaţionale au apărut anumiţi mandatari.
b) Aceşti mandatari, la început desemnaţi sub numele generic de agenţi diplomatici sau miniştri publici, au
fost înlocuiţi, treptat, de reprezentanţe sau misiuni diplomatice, aveau ca sarcină să acţioneze pentru reglementarea
problemelor cotidiene politico-juridice existente intre statele respective, să întreţină o stare normală a relaţiilor
bilaterale.
- aceste reprezentanţe erau organe de stat cu rol direct în întreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale;
- reprezentanţi ai statului au funcţionat încă din antichitate, sub diferite denumiri: Grecia - presbeis, Roma ~
legaţi.

1.2. Clasificarea reprezentanţelor diplomatice

1.2.1. În funcţie de durata lor, distingem:
- reprezentanţele diplomatice permanente;
- reprezentanţele diplomatice temporare.

Apărută în secolul al XV-Iea în Italia - în principal în Veneţia - reprezentanţa permanentă a devenit, treptat, forma
principală de reprezentare diplomatică. Ea s-a generalizat după Pacea Westphalică (1648), când, instituirea unui echilibru
european a „obligat" statele europene să se supravegheze reciproc.
Reprezentanţele ad-hoc - misiunile speciale pot funcţiona în statele în care nu funcţionează misiune
diplomatică permanentă sau atunci când caracterul problemei ce se tratează impune prezenţa unei misiuni
speciale, de exemplu, pentru numirea unui reprezentant pentru a îndeplini o anumită sarcină sau pentru a participa
la o acţiune ceremonială (aniversare, încoronare).
De asemenea, o altă categorie de reprezentanţe temporare este reprezentată de misiunile conduse de persoane cu
responsabilitate politică directă.
1.2.2. În funcţie de scopul sau obiectul lor, distingem;
- reprezentanţa pentru negocieri politice {mission a caractere politique);
- reprezentanţa trimisă pentru scop de ceremonial (de ceremonie);
- reprezentanţa trimisă pentru a comunica un gest (d'obedience) sau pentru a comunica schimbări intervenite în
conducerea unui stat (d'etiquette).
Reprezentanţa sau misiunea diplomatică reprezintă termenul generic pentru desemnarea organelor de stat
permanente însărcinate cu întreţinerea relaţiilor diplomatice.

1.3. Noţiunea de „misiune diplomatică" (permanentă)

1.3.1. În literatura de specialitate, termenul „misiune diplomatică" poate avea sensul de:
- raport juridic bilateral de drept internaţional (raportul de misiune diplomatică);
- sarcină încredinţată de statul trimiţător agentului diplomatic;
- grup constituit din totalitatea persoanelor cu funcţie diplomatică;
- organ al statului trimiţător.
1.3.2. Definiţie: Misiunea diplomatică este organul unui subiect de drept internaţional, instituit în mod
permanent pe lângă un alt subiect de drept internaţional şi însărcinat cu întreţinerea relaţiilor diplomatice cu
acel subiect.
1
 Misiunea diplomatică reprezintă instituţia centrală a Convenţiei de la Viena asupra relaţiilor diplomatice-
Convenţia stipulează expres că misiunea diplomatică se bucură de privilegii şi imunităţi proprii.
De asemenea, misiunea diplomatică dă coeziune şi unitate organică actelor întreprinse de membrii acesteia.
Misiunea diplomatică nu trebuie confundată cu membrii acesteia, din următoarele motive;
- înfiinţarea unei misiuni diplomatice este rezultatul unei proceduri cu totul diferite de cea a numirii membrilor
misiunii diplomatice;
- cele mai multe documente ale misiunii, prin care aceasta îşi realizează activitatea sunt emise în numele ei şi
nu în numele şefului misiunii sau a altui membru al său;
- existenţa misiunii nu poate fi afectată de schimbările ce intervin în personalul său;
- misiunea are privilegii şi imunităţi proprii, distincte de cele acordate membrilor acesteia.
Instituţia legaţiei, ca misiune de negociere între state este cunoscută din cele mai vechi timpuri, apărând o
dată cu formarea primelor state. Totuşi misiunile diplomatice nu au fost cunoscute până în secolul al XlV-lea.
Faptul că Sfântul Scaun avea reprezentanţi permanenţi pe lângă regii Franţei şi pe lângă împăratul de la
Constantinopole (apocrisarii sau responsales), până la marea schismă, nu poate fi considerat un început al
diplomaţiei permanente, datorită faptului că aceşti trimişi aveau o misiune esenţialmente religioasă.
În secolul al Xlll-lea, Veneţia trimite primii agenţi diplomatici în celelalte state italiene. Aceşti trimişi, numiţi
oratores sau ambasciatori continui, devin permanenţi în secolul al XlV-lea. Exemplul Veneţiei a fost urmat la
scurt timp de Milano (Ducele Francesco Sforza întreţinea o misiune permanentă pe lângă Cosimo de Medicis),
Ducatul de Savoia şi alte state italiene, care au început să trimită reprezentanţi pe lângă regii Angliei, Franţei şi
Spaniei.
Misiunile permanente se extind rapid în secolul al XVI-lea, mai ales după pacea de la Virvins (1598) care a
facilitat relaţiile între statele catolice şi cele protestante. Astfel, în jurul anului 1600, Anglia, Franţa, Spania şi statele
componente ale Imperiului romano-german aveau relaţii permanente. Instituţia s-a generalizat în a doua jumătate a
secolului al XVII-lea, sub impulsul dat de Ludovic al XlV-lea şi Richelieu diplomaţiei franceze şi, prin aceasta,
diplomaţiei tuturor statelor europene.
Existenţa instituţiilor diplomatice româneşti este atestată de la începutul existenţei statale a Ţărilor Române. Astfel,
în 1457, Veneţia a acreditat un ambasador pe lângă Curtea din Suceava, cea dintâi misiune diplomatică
permanentă instituită în Ţările Române.
Primul reprezentant diplomatic a fost capuchehaia, agentul acreditat pe lângă înalta Poartă. Unii domni aveau
agenţi diplomatici în marile capitale europene. Astfel, Constantin Brâncoveanu avea trimişi la Viena şl Veneţia, iar
domnii Moldovei aveau reprezentanţi în Polonia şi Ungaria.
O dată cu anul revoluţionar 1848 se poate vorbi de o diplomaţie românească unitară. Chiar înainte de a-şi fi câştigat
independenţa, statul român a avut numeroase agenţii oficioase, care, în anii 1877-1878, s-au transformat în legaţii.

1.4. Raportul de misiune diplomatică

1.4.1. Definiţie
Raportul de misiune diplomatică reprezintă raportul juridic de drept internaţional care dă expresia
acordului de voinţă al statelor cu privire la schimbul de reprezentanţe diplomatice permanente, efectuat în scopul
de a întreţine şi dezvolta relaţiile diplomatice.
1.4.2. Elementele raportului de misiune diplomatică sunt:
- Subiectele raportului de misiune diplomatică: statul acreditant (trimiţător) şi statul acreditar (primitor);
- Obiectul raportului de misiune diplomatică: relaţiile diplomatice dintre cele două state;
- Conţinutul raportului de misiune diplomatică: totalitatea drepturilor şi obligaţiilor legate de crearea,
funcţionarea şi încetarea misiunilor diplomatice ale celor două state.
1.5. Categoriile de misiuni diplomatice
In funcţie de subiectele de drept internaţional între care se întreţin relaţiile diplomatice: operăm distincţia
între misiunile între state (diplomaţie bilaterală) şi misiunile între alte subiecte de drept internaţional - între
state şi organizaţii internaţionale, între organizaţii internaţionale (diplomaţia multilaterală).
1.5.1. În cadrul diplomaţiei bilaterale sunt cuprinse:
- ambasada;
- nunţiatura apostolică;
2
 - legaţia;
- internunţiatura;
- înaltul Comisariat.
a) Ambasada este misiunea diplomatică cea mai importantă atât ca rang (având rangul cel mai înalt), cât şi ca
frecvenţă (fiind cel mai des folosită şi tinzând spre exclusivitate),
În trecut, ambasadele funcţionau numai în relaţiile dintre marile puteri; astăzi, peste 99% din misiunile
diplomatice între state sunt ambasade.
Şeful titular al acestei misiuni diplomatice are titlul de ambasador şi face parte din prima clasă în ierarhia
diplomatică. Totuşi, foarte puţini din cei care conduc ambasade au rangul de ambasador şi în ierarhia
administrativă internă (aceştia au, în majoritatea cazurilor, rang de ministru-consilier sau consilier, funcţionând ca
ambasadori în statul acreditar numai pe durata misiunii lor).
În mod excepţional, ambasada poate fi condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim.
b) Nunţiatura apostolică este misiunea diplomatică de cel mai înalt rang a Sfântului Scaun într-un stat,
stabilită în vederea întreţinerii relaţiilor cu acesta.
Nunţiatura apostolică este condusă de un nunţiu, care face parte, ca şi ambasadorul, din prima clasă a şefilor
de misiune.
c) Legaţia este o misiune diplomatică de rang inferior ambasadei (rangul al doilea).
Aceasta este condusă de un ministru {care poartă, de obicei, titlul de „trimis extraordinar şi ministru
plenipotenţiar") sau un ministru rezident - care fac parte din clasa a doua a şefilor de misiune, sau de un însărcinat
cu afaceri ad-interim sau permanent;
În 1968 existau în capitalele lumii mai puţin de 100 de legaţii. „Dispariţia" acestei categorii de misiuni
diplomatice este explicabilă în contextul în care practica din trecut de a se acredita ambasade numai între marile
puteri (în relaţiile dintre statele mici funcţionând legaţiile) a fost abandonată treptat, sub imperiul principiului
fundamental al dreptului internaţional care este egalitatea suverană a statelor;
Deosebirea între legaţie şi ambasadă apare numai în ceea ce priveşte unele probleme de precădere şi
ceremonial.
d) Internunţiatura apostolică este misiunea Sfântului Scaun care corespunde ca rang legaţiei. Ea este
condusă de un internunţiu, care corespunde ca rang trimisului extraordinar şi ministrului plenipotenţiar.
e) Înaltul Comisariat este misiunea diplomatică a unui stat trimisă într-un alt stat cu care acesta este legat prin
relaţii diplomatice speciale.
Această misiune diplomatică se practică între statele ale căror relaţii prezintă anumite particularităţi: de
exemplu, între Marea Britanie şi statele din Commonwealth. Aceste misiuni sunt conduse de un înalt Comisar
(High Commissioner), care este egal în rang cu ambasadorul.
O astfel de practică - de dată mai recentă - există şi în relaţia dintre Franţa şi unele dintre fostele sale colonii
(membre ale Comunităţii francofone). Aceste misiuni poartă denumirea de înalte Reprezentanţe (Hautes
Reprâsentations), fiind egale în rang cu ambasadele.
Practic, diferenţele dintre aceste misiuni diplomatice şi ambasade nu se regăsesc decât la nivelul
protocolului.

1.5.2. În cadrul diplomaţiei multilaterale întâlnim:

- reprezentanţele permanente sau delegaţiile permanente;
- misiunile organizaţiilor internaţionale în diferite state.
a) Reprezentanţele permanente sau delegaţiile permanente sunt misiunile diplomatice ale unui stat pe lângă o
organizaţie internaţională.
Ele se deosebesc de misiunile diplomatice tradiţionale prin următoarele trăsături:
- funcţiile acestei misiuni diplomatice prezintă anumite trăsături distincte, determinate de natura
subiectului pe lângă care sunt acreditate;
- există unele diferenţe faţă de misiunile clasice în ceea ce priveşte organul care emite acreditarea şi
organul care primeşte acreditarea;
- procedura numirii şefului de misiune nu necesită solicitarea agrementului;
- reprezentanţa permanentă are sediul pe teritoriul unei entităţi suverane, care este net distinctă de subiectul
3
 de drept internaţional pe lângă care este acreditată
- b) Misiunea unei organizaţii internaţionale într-un stat este categoria cea mai recentă a misiunilor
diplomatice şi poate fi, în principiu, acreditată fie într-un stat membru, fie într-un stat nemembru al
organizaţiei.

1.6. Structura şi organizarea misiunii diplomatice

Structura şi organizarea internă a unei misiuni diplomatice este de competenţa exclusivă a statului
acreditant. În majoritatea situaţiilor, ele sunt determinate de mărimea, capacitatea şi interesele statului
acreditant şi de importanţa pe care o prezintă statul acreditar pentru acesta.
În absenţa unor norme generale şi a unei practici uniforme, se poate totuşi evidenţia o schemă generală a
structurii misiunii diplomatice, care cuprinde următoarele subdiviziuni;
- cancelaria;
- secţia politică;
- secţia economică şi comercială;
- secţia culturală;
- secţia consulară;
- biroul de presă;
- biroul ataşatului militar;
- biroul ataşatului de afaceri interne.
1.6.1. Cancelaria este compartimentul cel mai important al misiunii diplomatice, unde sunt primite,
pregătite şi transmise actele care sunt de competenţa şefului de misiune.
Cancelaria coordonează activitatea celorlalte secţii ale misiunii şi păstrează arhivele şi codurile diplomatice.
Cancelaria este condusă de un consilier sau de un secretar I, funcţionari diplomatici cu rang imediat inferior
şefului de misiune, care răspund direct în faţa acestuia si care îl înlocuiesc în caz de absenţă (ca însărcinat cu
afaceri a.i.).
1.6.2. Secţia politică are rolul de a gestiona problemele politice şi cele de ordin general: atât cele interne, ale
statului acreditar, cât şi cele internaţionale (care în prezent ocupă un rol din ce în ce mai important în activitatea
unei misiuni diplomatice).
Problemele politice sunt în mod normal tratate cu autorităţile statului acreditar, în primul rând cu M.A.E.,
însă nu se poate face abstracţie de necesitatea întreţinerii unor relaţii cu membrii cercurilor politice locale sau
străine: membrii partidelor politice, presa, diferite grupuri de influenţă, corpul diplomatic străin acreditat în acel
stat etc.
1.6.3. Secţia economică şi comercială se ocupă cu dezvoltarea relaţiilor economice, în general, şi a celor
comerciale, în special, între statul acreditant şi statul acreditar. Principalele funcţii ale secţiilor comerciale pot fi
rezumate astfel:
- funcţia de informare cu privire la situaţia economică şi raporturile comerciale ale statului acreditar şi de
studiere a pieţei - sub principalele ei aspecte: producţia, consumul, situaţia financiară;
- funcţia de asistenţă: misiunea pregăteşte şi negociază sau participă la negocierea acordurilor comerciale;
- funcţia de prospectare a posibilităţilor concrete de amplificare şi diversificare a schimburilor comerciale;
- funcţia de promovare a comerţului, care merge de la realizarea publicităţii până la participarea la târguri,
expoziţii, relaţii cu cercurile de afaceri etc.
În structura unor misiuni diplomatice intră un birou financiar, care are ca sarcină studierea politicii financiare
locale (politica valutară, investiţii străine).

1.6.4. Secţia (biroul) ataşatului cultural are ca principal rol:

- promovarea în statul de reşedinţă a culturii naţionale a statului acreditant;
- dezvoltarea colaborării în domeniul cultural-ştiinţific;
- participarea la elaborarea acordurilor culturale si supravegherea aplicării lor;
- difuzarea de materiale, organizarea de manifestări artistice, expoziţii.

4
 1.6.5. Secţia (biroul) de informare şi presă a primit un rol din ce în ce mai important, în condiţiile creşterii
rolului şi importanţei informaţiei sub un triplu aspect: obiect, audienţă şi tehnica de transmitere. În aceste condiţii,
obiectul informaţiei care face obiectul activităţii biroului de presă s-a lărgit continuu.
Activitatea biroului de presă se desfăşoară în două direcţii principale:
- spre interior, spre statul acreditant. biroul de presă studiază presa locală din statul acreditar, redactând rapoarte şi
buletine informative trimise instituţiilor statului acreditant;
- spre exterior, spre statul acreditar: biroul de presă stochează şi transmite date utile presei locale din statul
acreditar cu privire la situaţia din statul trimiţător, organizează conferinţe de presă.

1.6.6. Secţia consulară se organizează în cadrul misiunii atunci când în capitala statului respectiv nu există un
consulat al statului acreditant. Posibilitatea exercitării funcţiilor consulare de către misiunea diplomatică este
recunoscută expres de art. 3 din Convenţia de la Viena asupra relaţiilor diplomatice din 1961.
Secţia consulară îndeplineşte activităţi specifice oficiilor consulare: emiterea de paşapoarte şi vize, emiterea de acte
administrative, notariale, exercitarea asistenţei şi protecţiei consulare.

1.6.7. Biroul ataşatului militar îşi găseşte raţiunea în necesitatea statului acreditant de a cunoaşte instituţiile
militare ale statului acreditar şi capacitatea militară a acestuia şi de a colabora pe plan militar cu acesta.
Funcţiile ataşaţilor militari au în vedere îndeplinirea următoarelor patru categorii de sarcini:
- funcţia de observare a situaţiei militare a statului acreditar;
- funcţia de colaborare cu autorităţile militare locale în vederea efectuării schimbului de informaţii, realizarea
unor acţiuni comune etc.
- funcţia de reprezentare în cursul unor ceremonii militare ale statului acreditar;
- funcţia de a acorda asistenţă de specialitate şefului de misiune.
Este de reţinut faptul că ataşatul militar este subordonat, în primul rând, şefului de misiune, dar şi Ministerului
Apărării din statul acreditant,

1.6.8. În practica recentă, misiunile diplomatice pot avea în componenţă un birou al ataşatului de afaceri
interne, care are rolul facilitării cooperării în acest domeniu între statul acreditant şi statul acreditar şi al informării
statului acreditant cu privire la acţiunile şi capacităţile statului primitor în domeniul afacerilor interne.
Şi în cazul ataşatului pentru afaceri interne funcţionează o dublă subordonare, faţă de şeful misiunii şi faţă de
Ministerul de Interne al statului acreditant.

Convenţia de la Vlena asupra relaţiilor diplomatice

(adoptată la 18 aprilie 1961; ratificată de România prin Decretul nr. 566/1968, publicat în B. Of. al R.S.R., partea 1, p.
89)

Articolul 14
1. Şefii de misiune se împart în trei clase, şi anume:
a) aceea a ambasadorilor sau nunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat şi a celorlalţi şefi de misiune cu rang
echivalent;
b) aceea a trimişilor, miniştrilor sau internunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat;
c) aceea a însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele afacerilor externe.
2. În afară de precădere şi etichetă, nu se face nici o diferenţă între şefii de misiune în raport cu clasa lor.

Dorinţa istorică de a avea o implicare permanentă şi activă în sfera relaţiilor internaţionale a făcut ca astăzi
România să întreţină relaţii diplomatice bilaterale cu 180 de state din cele 192 state membre ale ONU, la care
se adaugă Sfântul Scaun, Ordinul Suveran Militar de Malta şi Autoritatea Naţională Palestiniană.

5
 Misiuni diplomatice ale României

Ambasade
 

Republica AFRICA DE SUD

Republica ALBANIA
Republica ALGERIANĂ Democratică şi Populară
Statele Unite ale AMERICII
Republica ANGOLA
Regatul ARABIEI SAUDITE
Republica ARGENTINA
Republica ARMENIA
AUSTRALIA
Republica AUSTRIA
Republica AZERBAIDJAN
Republica BELARUS
Regatul BELGIEI
BOSNIA şi HERŢEGOVINA
Republica Federativă a BRAZILIEI
Republica BULGARIA
CANADA
Republica CEHĂ
Republica CHILE
Republica Populară CHINEZĂ
Republica CIPRU
Republica COLUMBIA
Republica Populară Democrată COREEANĂ
Republica COREEA
Republica CROAŢIA
Republica CUBA
Regatul DANEMARCEI
Republica Arabă EGIPT
Republica ELENĂ
Confederaţia ELVEŢIANĂ
 

EMIRATELE ARABE UNITE

Republica ESTONIA
Republica Federală Democrată ETIOPIA
Republica FILIPINE
Republica FINLANDA
Republica FRANCEZĂ
GEORGIA
Republica Federală GERMANIA
INDIA
Republica INDONEZIA
Regatul Haşemit al IORDANIEI
Republica IRAK
Republica Islamică IRAN
IRLANDA
Statul ISRAEL
Republica ITALIANĂ
JAPONIA

6
 Republica KAZAHSTAN
Republica KENYA
Statul KUWAIT
Republica LETONIA
Republica LIBANEZĂ
Marea Jamahirie Arabă LIBIANĂ Populară Socialistă
Republica LITUANIA
Marele Ducat de LUXEMBURG
Republica MACEDONIA
MALAEZIA
Ordinul Suveran Militar de MALTA
Regatul Unit al MARII BRITANII şi al IRLANDEI DE NORD
Regatul MAROC
 

Statele Unite MEXICANE

Republica MOLDOVA
Republica Federală NIGERIA
Regatul NORVEGIEI
Republica Islamică PAKISTAN
Republica PERU
Republica POLONĂ
Republica PORTUGHEZĂ
Statul QATAR
Federaţia RUSĂ
Republica SAN MARINO
Republica SENEGAL
SERBIA
SFÂNTUL SCAUN
SINGAPORE
Republica Arabă SIRIANĂ
Republica SLOVACĂ
Republica SLOVENIA
Regatul SPANIEI
Republica Democratică Socialistă SRI LANKA
Republica SUDAN
Regatul SUEDIEI
Regatul THAILANDEI
Republica TUNISIANĂ
Republica TURCIA
TURKMENISTAN
Regatul ŢĂRILOR DE JOS
UCRAINA
Republica UNGARĂ
Republica Orientală a URUGUAYULUI
 

Republica UZBEKISTAN
Republica VENEZUELA
Republica Socialistă VIETNAM
Republica ZIMBABWE

Misiuni permanente
 

BUDAPESTA - Comisia Dunării

BRUXELLES - NATO
BRUXELLES - UE
GENEVA - ONU
7
 MADRID - OMT
MONTREAL - OACI
NAIROBI - UNEP, UNCHS
NEW YORK - ONU
PARIS - UNESCO
ROMA - FAO
STRASBOURG - CE
VIENA

Consulate generale
 

BARCELONA
BONN
CAPE TOWN
CERNĂUŢI
CHICAGO
GYULA
ISTANBUL
IZMIR
LOS ANGELES
MARSILIA
MILANO
MONTREAL
MUNCHEN
NEW YORK
ODESSA
PODGORITA
RIO DE JANEIRO
ROSTOV PE DON
SALONIC
SANKT PETERSBURG
SEVILLA
SHANGHAI
STRASBOURG
SZEGED
SYDNEY
TORONTO
VÂRŞEŢ

 
Misiuni diplomatice în România
 

Ambasade
Reprezentanţe
Consulate generale
Consulate onorifice
 

 
Ambasade
 

Statul Islamic AFGANISTAN

8
 Republica AFRICA de SUD
Republica ALBANIA
Republica ALGERIANĂ Democratică şi Populară
Statele Unite ale AMERICII
Republica ANGOLA
Regatul ARABIEI SAUDITE
Republica ARGENTINA
Republica ARMENIA
AUSTRALIA
Republica AUSTRIA
Republica AZERBAIDJAN
Republica Populară BANGLADESH
Republica BELARUS
Regatul BELGIEI
Republica BENIN
BOSNIA şi HERTEGOVINA
Republica BOTSWANA
Republica Federativă a BRAZILIEI
Republica BULGARIA
BURKINA FASO
Republica BURUNDI
Republica CAMERUN
CANADA
Republica CEHĂ
Republica CHILE
Republica Populară CHINEZĂ
Republica CIPRU
Republica COLUMBIA
Republica Democratică CONGO
 

Republica CONGO
Republica Populară Democrată COREEANĂ
Republica COREEA
Republica COSTA RICA
Republica CROAŢIA
Republica CUBA
Regatul DANEMARCEI
Republica DOMINICANĂ
Republica ECUADOR
Republica Araba EGIPT
Republica ELENĂ
Confederaţia ELVEŢIANĂ
Republica EL-SALVADOR
EMIRATELE ARABE UNITE
ERITREEA
Republica ESTONIA
Republica Federală Democrată ETIOPIA
Republica FILIPINE
Republica FINLANDA
Republica FRANCEZĂ
Republica GAMBIA
GEORGIA
Republica Federală GERMANIA

9
 Republica GHANA
Republica GUATEMALA
Republica GUINEEA
Republica Cooperatistă GUYANA
INDIA
Republica INDONEZIA
Regatul Haşemit al IORDANIEI

Republica IRAK
Republica Islamică IRAN
IRLANDA
Republica ISLANDA
ISRAEL
Republica ITALIANĂ
JAMAICA
JAPONIA
Republica KAZAHSTAN
Republica KÂRGÂZĂ
Republica KENYA
Statul KUWAIT
Republica Democrată Populară LAOS
Regatul LESOTHO
Republica LETONIA
Republica LIBANEZĂ
Republica LITUANIA
Marele Ducat de LUXEMBURG
Republica MACEDONIA
Republica Democrată MADAGASCAR
MALAEZIA
Republica MALAWI
Republica MALI
Republica MALTA
Ordinul Suveran Militar de MALTA
Regatul Unit al MARII BRITANII şi IRLANDEI de NORD
Regatul MAROC
Statele Unite MEXICANE
Republica MOLDOVA
MONGOLIA
 

Republica MOZAMBIC
Uniunea MYANMAR
Regatul NEPAL
Republica NIGER
Republica Federală NIGERIA
Regatul NORVEGIEI
OLANDA
Sultanatul OMAN
Republica Islamică PAKISTAN
Statul PALESTINA
Republica PANAMA
Republica PERU
Republica POLONĂ
Republica PORTUGHEZĂ
Statul QATAR
Federaţia RUSĂ

10
 RWANDA
Republica SAN MARINO
SERBIA
SFÂNTUL SCAUN
Republica Arabă SIRIANĂ
Republica SLOVACĂ
Republica SLOVENIA
SPANIA
Republica Democrată Socialistă SRI LANKA
Republica SUDAN
Regatul SUEDIEI
Regatul SWAZILAND
Republica Unită TANZANIA
Regatul THAILANDA
 

Republica TUNISIANA
Republica TURCIA
UCRAINA
Republica UGANDA
Republica UNGARĂ
Republica VENEZUELA
Republica Socialistă VIETNAM
Republica YEMEN
Republica ZAMBIA

 
Reprezentanţe
 

Banca Europeană de Investiţii (BEI)

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.E.R.D.)
Biroul de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti
Biroul Internaţional al Muncii
Biroul UNESCO Bucureşti - Centrul European pentru Învăţâmânt Superior
Centrul de Informare al Naţiunilor Unite (U.N.I.C.)
Corporaţia Financiară Internaţională (I.F.C.)
Reprezentanţa Comisiei Europene
Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF)
Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (U.N.F.P.A.)
Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.)
Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (O.I.M.)
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.)

 
Consulate generale
 

AUSTRALIA - Bucureşti
CHINA - Constanţa
GERMANIA - Sibiu
GERMANIA - Timişoara
GRECIA - Constanţa
FEDERAŢIA RUSĂ - Constanţa
ITALIA - Timişoara
SERBIA - Timişoara

11
 TURCIA - Constanţa
UCRAINA - Suceava
UNGARIA - Cluj-Napoca
UNGARIA - Miercurea Ciuc
 

 
Consulate onorifice
 

AUSTRIA - Timişoara
FINLANDA - Bucureşti
FINLANDA - Constanţa
FRANŢA - Braşov
FRANŢA - Constanţa
FRANŢA - Craiova
GHANA - Bucuresti
GUATEMALA - Bucureşti
GUINEEA - Bucureşti
GUINEEA ECUATORIALĂ - Bucureşti
IORDANIA - Braşov
ISLANDA – Bucureşti
ITALIA - Cluj-Napoca
ITALIA - Constanţa
ITALIA - Craiova
ITALIA - Piatra Neamţ
KAZAHSTAN - Bucureşti
LUXEMBURG - Bucureşti
LIBAN - Constanţa
MADAGASCAR - Bucureşti
MALTA - Bucureşti
MAREA BRITANIE - Constanţa
MONGOLIA - Bucureşti
NORVEGIA - Constanţa
OLANDA - Timişoara
PAKISTAN – Iaşi
PANAMA - Bucureşti
PERU - Bucureşti
SAN MARINO - Bucureşti
SENEGAL - Bucureşti

SIRIA - Constanţa
SLOVACIA - Salonta
TURCIA - Cluj Napoca
UNGARIA - Constanţa
URUGUAY - Bucureşti
 

12