Sunteți pe pagina 1din 26

Prof. univ. dr.

Jana MAFTEI
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

8. RELAȚIILE CONSULARE

PROF.UNIV.DR. JANA MAFTEI


Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

TEMATICĂ

 Noţiunea de relaţii consulare, stabilirea şi


încetarea relaţiilor consulare
 Subiectele relaţiilor consulare
 Scurt istoric al evoluţiei instituţiei consulare
în România
 Reprezentarea consulară a cetăţeanului
european
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Noțiunea de relaţii consulare

contribuie la dezvoltarea multilaterală,


presupun o sferă foarte largă de atribuţiuni diversificată a relaţiilor dintre statul
ce revin oficiilor consulare şi funcţionarilor trimiţător şi statul de reşedinţă (comercială,
consulare, presupunând, practic, vocaţia economică, culturală, ştiinţifică etc.),
generală de a se ocupa de orice problemă potrivit practicii internaţionale şi în limitele
care interesează statul trimiţător. admise de normele şi principiile dreptului
internaţional

RELAȚIILE
CONSULARE

se derulează, în principal, prin instituţii


contribuie la realizarea politicii externe a
specializate: oficiile consulare sau serviciile
statului.
consulare din cadrul misiunilor diplomatice.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Noţiunea de relaţii consulare

REGULA: EXCEPȚIA:

• reprezentarea intereselor • ea poate fi exercitată de


consulare ale unui stat poate fi consulate ale unor state
încredinţată numai terţe, pe baza unor
posturilor (oficiilor) înţelegeri tripartite: „După
consulare proprii acelui notificarea corespunzătoare
stat. către statul de reşedinţă şi
afară de cazul când acesta nu
se opune, un post consular al
statului trimiţător poate
exercita funcţii consulare în
statul de reşedinţă în numele
unui stat terţ” (Convenţia de la
Viena,1963, art. 8)
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Noţiunea de relaţii consulare


Necesitatea unei
Relaţiile consulare sunt asemenea activităţi
destinate ca finalitate rezultă din diferenţele
persoanelor fizice şi existente între
juridice ca subiecte de sistemele juridice
drept intern, acest lucru naţionale şi din
nealterând, însă, interferenţele care
caracterul interstatal apar între jurisdicţia
al acestor raporturi, care personală a unui stat
cad sub incidenţa şi jurisdicţia
dreptului internaţional. teritorială a altui stat.

Există două ordini juridice


diferite, cărora le sunt supuse
persoanele fizice şi juridice, naţionali ai
unui stat şi rezidenţi în alt stat. Este
necesară realizărea unei cooperări
internaţionale care să înlăture, pe
cât posibil, concurenţa de competenţe
ale autorităţilor celor două state, care
în lipsa relaţiilor consulare ar fi adesea
conflictuală, cu repercusiuni negative
asupra drepturilor şi libertăţilor
persoanei.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Relaţiile consulare - Relaţiile diplomatice


(asemănări)

sunt relaţii interstatale, subiecţii lor fiind state suverane

se stabilesc sub condiţia acordului mutual din partea celor două state

competenţa realizării lor aparţine unor organe specializate

misiunile diplomatice pot exercita şi funcţii consulare,


iar funcţionarul consular poate îndeplini acte diplomatice, atunci
când în statul de reşedinţă nu există misiune diplomatică şi numai cu
consimţământul statului de reşedinţă.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Relaţiile consulare - Relaţiile diplomatice


(deosebiri)

Relaţiile diplomatice Relaţiile consulare

sunt relaţii de reprezentare urmăresc cu preponderenţă realizarea


politică generală; unui scop economic
finalitatea activităţii diplomatice se finalitatea activităţii consulare se
produce în planul relaţiilor produce în ordinea juridică internă
internaţionale, a statelor părţi ale relaţiilor consulare;
reglementarea într-o măsură mai mare reglementarea într-o măsură mai mică
de dreptul internaţional; de dreptul internaţional;
se stabilesc între state şi guverne care oficiile consulare se află în raporturi
s-au recunoscut reciproc; directe cu autorităţile locale ale statului
misiunile diplomatice sunt acreditate de reşedinţă;
pe lângă organele centrale ale statului subordonarea oficiilor consulare
acreditar (şeful statului, ministrul misiunilor diplomatice ale statului
afacerilor externe). cărora aparţin, în statul de reşedinţă
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

 raporturi bilaterale ce se
stabilesc între state prin acord
mutual, al căror conţinut este
 raporturi care iau
asigurat de exercitarea
naştere între două
funcţiilor consulare de instituţii
state prin faptul
specializate, oficii consulare
exercitării funcţiilor
sau servicii consulare din
consulare de către
cadrul misiunilor diplomatice,
organele unui stat pe
care au drept scop
teritoriul altui stat.
reprezentarea intereselor
consulare ale celor două state.

Stabilirea acestor raporturi necesită acordul între


statele interesate, fiind reglementate de norme ale
dreptului internaţional, convenţional şi cutumiar.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

STABILIREA „Stabilirea relaţiilor consulare


RELAŢIILOR între state se face prin
CONSULARE consimţământ reciproc” (Convenţia
de la Viena din 1963 privind relaţiile
reprezintă un consulare, art.2 pct.1 ).
act bilateral,
care implică
manifestarea de Stabilirea relaţiilor consulare are loc în
temeiul acordului intervenit între două
voinţă state.
concordantă a
două state care
doresc să
întreţină Acordul mutual are caracter
raporturi indispensabil în stabilirea relaţiilor
consulare.
consulare.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

STABILIREA RELAŢIILOR CONSULARE

 art. 2 alin. 1 : stabilirea relaţiilor consulare are la bază acordul statelor


interesate, regulă fundamentală în dreptul consular = regulă de drept
internaţional de sorginte cutumiară şi anume aceea că
STABILIREA RELAŢIILOR CONSULARE PRESUPUNE ÎN PRIMUL RÂND INIŢIEREA ACESTUI
ACORD DE CĂTRE UNUL DINTRE STATE, CARE NOTIFICĂ (ADUCE LA CUNOŞTINŢA)
CELUILALT STAT DORINŢA SA DE A DESCHIDE UN OFICIU CONSULAR PE TERITORIUL
SĂU.
 art. 2 alin.2 : - consimţământul dat pentru stabilirea de relaţii
diplomatice între două state implică, dacă nu există o indicaţie contrară,
consimţământul pentru stabilirea de relaţii consulare
CONSIMŢĂMÂNTUL POATE FI EXPRIMAT EXPRES SAU IMPLICIT.
• art. 3 alin.2: nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu poate fi
interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcţiilor
consulare.
MANIFESTAREA CONSIMȚĂMÂNTULUI IMPLICITĂ SE REALIZEAZĂ ATÂT PRIN STABILIREA
RELAŢIILOR DIPLOMATICE, DACĂ NU EXISTĂ O INDICAŢIE CONTRARĂ, CÂT ŞI PRIN
ACCEPTUL STATULUI DE REŞEDINŢĂ CA STATUL TRIMIŢĂTOR SĂ ÎNFIINŢEZE POSTURI
CONSULARE PE TERITORIUL SĂU
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

STABILIREA RELAŢIILOR CONSULARE

RELAŢIILE CONSULARE POT FI STABILITE ȘI ÎNTRE


STATE CARE NU ÎNTREŢIN RELAŢII
DIPLOMATICE:

= în acest caz, relaţiile consulare sunt singurele


relaţii oficiale cu caracter permanent între cele
două state în cauză

= stabilirea relaţiilor consulare poate constitui baza


stabilirii relaţiilor diplomatice.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Încetarea
relaţiilor A) ca urmare a
consulare dispariţiei a uneia dintre
Conform PRINCIPIULUI
SIMILITUDINII condiţiile de existenţă a
raportului consular
JURIDICE, încetarea
relaţiilor consulare are loc prin
aceleaşi procedeu prin care au
fost stabilite, adică prin
exprimarea consimţământului
expres de către state.
În cazul ruperii relaţiilor

B) prin actul de voinţă al


diplomatice dintre două state,
relaţiile consulare să continuă
să existe, dacă nu a fost
specificată în mod direct
ruperea lor: „ruperea relaţiilor unuia dintre statele în
cauză
diplomatice nu atrage după
sine ipso facto ruperea
relaţiilor consulare.” - art.2
alin.3 al Convenţiei de la Viena
din 1963
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

a) Relaţiile consulare pot înceta în cazul dispariţiei prin căi


constituţionale a statelor ca subiecte de drept internaţional

 Dispariţia poate fi produsă prin:

DIVIZARE UNIRE
(Ex. U.R.S.S., Iugoslavia, (Ex. R. D. G. şi R .F. G. 1990).
Cehoslovacia)

 O situaţie deosebită o reprezintă cazul în care un stat


dispare ca subiect de drept internaţional ca urmare a
ocupării sale ilegale, menţinându-se însă relaţiile consulare
(Ex: cazul Estoniei care în 1940 îşi pierde statutul de subiect de drept
internaţional fiind alipită fostei Uniuni Sovietice, dar care şi-a menţinut
consulatele de la Los Angeles şi New York).
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

b) Încetarea relaţiilor consulare prin actul de voinţă al unuia


dintre statele părţi
 Această manifestare de voință trebuie să fie întotdeauna un
ACT EXPRES ŞI NEECHIVOC.
NU EXISTĂ O PREZUMŢIE DE ÎNCETARE A RELAŢIILOR
CONSULARE.

 Practica internaţională a statelor include şi situaţia încetării


temporare а relaţiilor diplomatice, prin întrerupere sau
prin suspendare.
Ex: România a afirmat prin Declaraţia din 26 august 1991 a Guvernului că Lituania,
Letonia şi Estonia şi-au redobândit independenţa de stat şi că Guvernul României este
gata să reia relaţiile diplomatice cu aceste state.
„suspendarea relaţiilor diplomatice în cazul nerecunoaşterii
guvernelor apărute la cârma unui stat pe căi
neconstituţionale, nu are nici o relevanţă asupra relaţiilor
consulare.”
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Subiectele relaţiilor consulare


 Relaţiile consulare se desfăşoară în cadrul ordinii juridice
internaţionale, fiind reglementate de norme aparţinând
dreptului consular, ca parte a dreptului internaţional
public.
 „subiecţii acestor relaţii pot fi doar subiecţii de drept
internaţional şi, mai precis, nu oricare dintre aceştia, ci
numai statele”
 art.2, alin.2 al Convenţiei de la Viena din 1963, privind
relaţiile consulare: „Consimţământul dat pentru stabilirea
relaţiilor diplomatice între două state implică, dacă nu
există o indicaţie contrară, consimţământul pentru
stabilirea de relaţii consulare” + alte prevederi din aceeaşi
convenţie (art. 4, 5, 10, 23 etc.)
 statul trimiţător şi statul de reşedinţă = titularii
dreptului de consulat.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Subiectele relaţiilor consulare

 „1. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de


reşedinţă decât cu consimţământul acestui stat.
 2. Sediul postului consular, rangul şi circumscripţia sa sunt fixate
de către statul trimiţător şi supuse aprobării statului de
reşedinţă.
 3. Statul trimiţător nu poate aduce modificări ulterioare
sediului postului consular, rangului sau circumscripţiei sale
consulare decât cu consimţământul statului de reşedinţă.
 4. Consimţământul statului de reşedinţă se cere, de asemenea,
dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un
viceconsulat sau o agenţie consulară într-o altă localitate decât
aceea în care este stabilit el însuşi.
 5. Consimţământul expres şi prealabil al statului de reşedinţă
se cere, de asemenea, pentru deschiderea unui birou, făcând parte
dintr-un consulat existent, în afara sediului acestuia.”
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

DREPTUL DE CONSULAT

 Dreptul de consulat reprezintă capacitatea


unui stat de a numi consuli într-un alt stat şi
de a primi, la rândul său, consulii altui stat:

DREPTUL DE CONSULAT ACTIV DREPTUL DE CONSULAT PASIV

aptitudinea juridică a unui stat capacitatea de permite


de a numi şi de a trimite înfiinţarea de oficii consulare
proprii săi consuli pe teritoriul aparţinând unor state străine
altor state; pe teritoriul său.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Subiectele relaţiilor consulare

 Relaţiile consulare au un pronunţat caracter interstatal, dar


mutaţiile intervenite în cadrul raporturilor internaţionale conferă
şi altor actori ai sistemului internaţional calitatea de subiect al
relațiilor consulare.
 Teoria tradiţionalistă atribuie dreptul de consulat numai statelor.
 Organizaţiile internaţionale, neavând proprii cetăţeni, nu pot primi şi trimite
consuli şi nici stabili relaţii consulare.
 Pot înfiinţa oficii consulare:
- statele care nu-şi exercită în mod direct relaţiile externe (statele
dependente) sau care nu reprezintă propriu-zis subiecţi ai dreptului
internaţional (statele membre ale unei federaţii sau membre ale uniunilor de
state);
- insurgenţii, care au drept de consulat pasiv în cazul în care exercită
controlul asupra unei părţi din teritoriul unui stat; dreptul internaţional
garantează personalitatea juridică internaţională naţiunilor care luptă pentru
eliberare, din momentul în care acestea şi-au creat organe proprii; insurgenţii
au dreptul la consulat activ numai în măsura în care personalitatea lor
juridică internaţională este recunoscută.
• Dreptul de consulat poate fi cedat convenţional.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Scurt istoric al evoluţiei instituţiei consulare în


România
 Primii consuli străini sunt primiţi la Bucureşti şi la Iaşi (1774), primul
consulat stabilit în România fiind cel al Rusiei, urmat de cele ale
Prusiei (1785), Franţei (1798) şi Angliei (1803).
 În 1774, prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, încheiat în urma
războiului ruso-turc, ruşii, care au dobândit dreptul de a avea agenţi
consulari pe teritoriul Imperiului Otoman, au cerut turcilor dreptul de
a avea consuli şi în Principatele Române. După multe negocieri,
Poarta recunoaşte Rusiei dreptul de a institui astfel de consulate în
Principate şi jurisdicţia consulară.
 Începând din anul 1802, prin hatişeriful de la Gülhane, consulii din
cele două state româneşti dobândeau un drept special de supraveghere
a modului în care Poarta îşi respecta obligaţiile asumate.
 Au urmat negocierile cu Austria, în urma cărora Poarta Otomană
cedează şi se numesc consuli austrieci la Bucureşti şi Iaşi.
 În 1789, Franţa obţine şi ea dreptul de a avea consuli în Principate.
 În 1813 se recunoaşte acest drept şi Angliei.
 Abia în a doua jumătatea a secolului al XIX-lea vor apărea primele
consulate româneşti în străinătate (mai precis după anul 1880) în
Turcia, Bulgaria şi Grecia.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Scurt istoric al evoluţiei instituţiei consulare în România

 În 1881, relaţiile diplomatice ale României erau stabilite


cu Rusia, Astro-Ungaria, Turcia, Italia, Serbia, Bulgaria,
Belgia, Olanda, Monaco, Franţa, Marea Britanie,
Germania, Grecia, Statele Unite ale americii, Spania;
erau consulate ale ţărilor nordice în România, iar în
1906 a luat fiinţă o agenţie diplomatică şi un consulat
general român la Cairo.
 1859 marchează Unirea Principatelor, punând bazele
unui stat modern.
 Noul stat s-a preocupat de dezvoltarea relaţiilor
consulare cu alte ţări.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Scurt istoric al evoluţiei instituţiei consulare în România

 Pentru întreţinerea acestor relaţii era nevoie de instituţii


care să coordoneze colaborarea în domeniul consular cu
alte ţări şi de o legislaţie internă riguroasă.
 Ministerul de Externe, creat în 1862 prin contopirea celor
două ministere ale Principatelor, cuprindea şi о secţiune ce
privea afacerile consulare, iar Legea organică a
Ministerului de Externe din 1873 preciza că România
era reprezentată în străinătate de „trimişi diplomatici,
consuli şi agenţi de comerciu sau delegaţi" şi cuprindea
reglementări privind categoriile de reprezentanţi consulari,
gradele consulilor retribuiţi, funcţiile consulare etc.
 Tot în acest an a fost numit şi primul consul onorific (la
Patras, în Grecia).
 Actul normativ menţionat cuprindea reglementări privind
categoriile de reprezentanţi consulari, gradele consulilor
retribuiţi, funcţiile consulare etc.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Scurt istoric al evoluţiei instituţiei consulare în România

 În 1937 a fost adoptat cel de-al doilea Regulament consular al


României aprobat prin I. D. R. nr. 349 din 24 octombrie 1937 şi
publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 255 din 4 noiembrie
1937. A fost abrogat abia în 1999, odată cu intrarea în vigoare a
Regulamentului consular aprobat prin H.G. nr.760/1999.
 Ion M Anghel: organizarea activităţii consulare din România a
urmat, în general, pe aceea a Ministerului Afacerilor Externe.
 După 1948 (anul abdicării regelui) încetează activitatea aproape
a tuturor consulatelor din România, mai puţin a celor două
consulate de la Constanţa, cel sovietic şi cel turc.
 A fost restrâns şi numărul consulatelor româneşti în străinătate.
 Colaborarea internaţională a României se realiza, potrivit
Decretului nr.589/21.08.1969, privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, şi prin Consulatele
Generale de la Alexandria (Republica Arabă Unită), Sidney
(Australia), Istanbul (Turcia) şi Reprezentanţa consulară şi
comercială de la Madrid (Spania)
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Scurt istoric al evoluţiei instituţiei consulare în România

 La 24 februarie 1972, România aderă la Convenţia cu


privire la relaţiile consulare, semnată la Viena la 24
aprilie 1963.
(România a participat alături de alte 91 de state la
Conferinţa plenipotenţiarilor de la Viena din 1963 la care a
fost adoptată această convenţie precum şi două protocoale
facultative cu privire la dobândirea cetăţeniei şi la
reglementarea obligatorie a diferendelor.)
 Decretul nr.94/1984, pentru modificarea unor prevederi
din Decretul nr.589/1969, prevedea în art. 2 existenţa în
structura organizatorică a Administraţiei centrale a
Ministerului Afacerilor Externe şi а unei direcţii
consulare. Acestea au fost abrogate prin Legea nr.
7/1998.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Scurt istoric al evoluţiei instituţiei consulare în România

 Perioada ce a urmat evenimentelor din 1989 s-a caracterizat printr-o


politică de deschidere a României şi în ce priveşte activitatea consulară.
 H.G. nr. 1070/1990, pentru aprobarea Statutului Corpului Diplomatic şi
Consular al României;
 Legea nr.37/1991, privind înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului
misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare;
 Hotărârile Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Afacerilor Externe;
 Statutul Corpului diplomatic şi consular al României;
 Legile pentru ratificarea convenţiilor consulare dintre România şi alte
state-părţi (vezi, de exemplu, Legea nr.18/1993, Legea nr. 19/1994, Legea
nr.100/1994, Legea nr.14/1998, Legea nr.56/1998, Legea nr. 177/1997
etc.).
 A crescut numărul oficiilor consulare (de carieră, dar şi onorifice) ale
României în străinătate.
 Odată cu dobândirea de către România a statutului de stat membru al
Uniunii Europene, activitatea consulară a ţării noastre a căpătat noi
dimensiuni.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Reprezentarea consulară a cetăţeanului


european
 Protecţia diplomatică şi consulară a cetăţenilor Uniunii în ţările terţe
 În anumite condiții, cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene,
beneficiază de protecţia consulară a altui stat membru:
- persoana care solicită protecţie trebuie să posede cetăţenia unui stat membru al
Uniunii Europene; dovada cetăţeniei se va face cu paşaportul sau cartea de
identitate; în caz de furt sau pierdere a acestor documente, ambasada sau
consulatul poate accepta o altă dovadă a cetăţeniei;
- această persoană trebuie să se afle pe teritoriul unui stat terţ care nu face parte
din Uniunea Europeană;
- pe teritoriul statului terţ în cauză să nu existe reprezentanţă permanentă
(ambasadă sau consulat) a statului de origine, membru al Uniunii Europene, nici
un consul onorific care să poată fi contactat şi să fie în măsură să acorde protecţie
acelei persoanei; o misiune diplomatică sau consulatul unui stat membru al
Uniunii Europene nu poate să înlocuiască asistenţa oferită de ambasada sau
consulatul ţării de origine, dacă există această opţiune;
- pe teritoriul statului respectiv să existe reprezentanţă diplomatice sau postului
consular aparţinând unui alt stat membru al Uniunii Europene.