Sunteți pe pagina 1din 2

Anastasiei Ionut-Andrei

DREPT FR. AN.II SEM.II

Marturia judiciara de buna-credinta

Marturia - proces sau act de cunoastere a realitatii - depinde de capacitatea fiecarei persoane
de a recepta faptele, de a le prelucra în functie de subiectivismul si selectivitatea sa psihica, de a
le memora, de capacitatea sa de a retine si memora doar acele elemente necesare si importante,
deci esentialul si, nu în ultimul rând, aptitudinea sa de a le reda.

Martorul de buna-credinta este un pretios auxiliar al justitiei, prin faptul ca prin relatarile
sale furnizeaza elemente pentru stabilirea adevarului material necesar pentru rezolvarea
proceselor.

Mãrturia de bunã credinţã este depoziţia fãcutã sub jurãmânt, care nu este mincinoasã, nu
izvoreşte din reaua credinţã a martorului şi, prin urmare, nu intrã sub incidenţa legii penale. Din
punct de vedere juridic, autoritatea relatãrilor martorilor este consecinţa unei prezumţii de bunã
credinta şi depinde de capacitatea de a percepe exact şi de a reda în acelaşi fel impresiile
percepute, presupunându-se cã martorul este înzestrat cu toate însuşirile fizice şi psihice necesare
acestui scop, cu organe ale simţurilor normal dezvoltate, cu un psihic şi cu o dezvoltare
intelectualã normalã.

Relatarile martorului de buna-credinta pot contine patru feluri de denaturari, si anume:


denaturarea prin auditie (adauga ceva realitatii), prin omisiune, prin substitutie si transformare.
Este rolul magistratului care trebuie sa intervina pentru a stabili si cerceta, în conformitate cu
legea procesual penala, cauzele alterarii marturiei judiciare. Aceste cercetari se fac astazi pe baza
de expertize, experimente, testari intersubiective si biodetectie. Problema fundamentalã a
mãrturiilor de bunã credinţã rezidã în forţa probantã a depoziţiilor martorilor, deoarece şi acest
gen de mãrturii pot fi tot atât de nocive ca şi mãrturiile de rea credinţã, datoritã faptului cã pot fi
false în conţinutul lor esenţial din cauze de naturã fiziologicã sau psihologicã neintenţionale.
Erorile şi denaturãrile care apar în relatãrile martorilor de bunã credinţã pot sã fie consecinţa fie a
Anastasiei Ionut-Andrei
DREPT FR. AN.II SEM.II

unei percepţii eronate ori lacunare, fie a unei atitudini care poate orienta atât percepţia cât şi
reproducerea într-o anumitã direcţie, fie a unui interval mai lung de la percepţie la relatare, fie
urmare a unor întrebãri sugestive, precum şi datoritã unor factori conjuncturali, ca de exemplu
discuţiile dintre martori. O alta cauza ar putea fi intervalul de timp care se interpune între
perceptie si relatare sau aparitia unor întrebari sugestive sau acele discutii ce pot interveni între
martori. Marturia de buna-credinta poate fi alterata de diverse cauze, printre care se numara si
"unghiul de deviere".

Un alt factor care poate influenta si crea o disfunctionalitate a marturiei de buna-credinta


este "efectul de halo". Acest efect poate genera distorsiuni ale perceptiei reale a evenimentului
care reprezinta obiectul marturiei.Efectul de halo consta în tendinta de a extinde un detaliu în
mod necritic, neadevarat asupra întregului.

În categoria indiciilor pozitivi se pot încadra: atitudinea franca, deschisa, relatarea fluenta a


faptelor, dispozitia de a raspunde la întrebari, regretul martorului de a nu putea raspunde la
anumite întrebari, motivarea ca, daca ar fi stiut ca asemenea împrejurari intereseaza justitia, ar fi
depus staruinta sa le retina, expunerea riguroasa, precisa, însotita de o mimica adecvata,
caracterul emotiv al amintirilor. La celalalt capat se afla atitudinea de prudenta exagerata,
rezervata, expunere sovaielnica, obscura, sinuoasa, contradictiile, tulburarea, paloarea, roseata
fetei, intensificarea activitatii glandelor sudoripare, gestica fortata, imprecizia în raspunsuri,
vocea coborâta, ezitarile, solicitarea unui pahar cu apa etc. Însa acestia nu trebuie sa fie
considerati indici probabili ai unei conduite simulate sau ai unei manifestari naturale, fara a avea
în vedere ca omului îi este proprie capacitatea de disimulare, de contrafacere. Aceste constatari
pot fi considerate indici cu valoare psihologica orientativa, ca sunt desprinse din observarea
atitudinii si a comportamentului expresiv al martorului aflat în fata organelor judiciare.

Magistratul, anchetatorul utilizând aceste modificari psihofiziologice în aflarea adevaratei


atitudini a martorului, completându-le cu întrebari adecvate si cerute de situatia respectiva, îsi
pot forma intima convingere - finalitatea acestui proces - ce reprezinta ultimul cuvânt în luarea
unei decizii.