Curs Universitar Dreptul Comunicatiilor Si Al Noilor Tehnologii - NP 2021

1
2
CONTINUT
1. Cadrul național de reglementare pentru comunicațiile electronice 5
Teme de seminar - Curs 1: 9
2. Noțiuni de teoria generală a dreptului internetului 10
2.1 Drept și comunități virtuale 10
2.2 Norma juridică raportată la mediul online 18
3. Dreptul internetului 25
3.1 Noțiunea dreptului internetului 25
3.2 Izvoarele dreptului internetului 27
4. Principiile fundamentale ale dreptului internetului 32
4.1 Principiul libertății internetului 32
4.2 Principiul protecției vieții private 33
4.3 Principiul jurisdicției teritoriale modificate 34
4.4 Principiul cooperării interstatale 34
4.5 Principiul cooperării părților interesate 35
5. Internetul vs. drepturile și libertățile fundamentele ale omului 37
5.1 Accesul și nediscriminarea 37
5.2. Libertatea de exprimare și informare 37
5.3. Libertatea de întrunire, asociere și de participare 39
5.4. Protecția vieții private și a datelor cu caracter personal 39
5.5. Educație și alfabetizarea 40
3
5.6. Copiii și tineretul 41
5.7 Căile de atac 42
6. Documentul electronic și semnătura electronică 45
6.2. Noțiune 45
6.3. Semnătura electronică 46
7. Comerțul electronic 59
7.2. Noțiunea de comerț electronic 59
7.3. Comunicările comerciale prin poșta electronică 64
7.4. Contractele încheiate prin mijloace electronice 74
7.5. Supravegherea și controlul comerțului electronic 84
7.6. Răspunderea specială a furnizorilor de servicii 89
8. Criminalitatea informatică 93
8.1. Definiții și clasificări. 93
8.2. Lista minimală și lista facultativă a infracțiunilor informatice – UE. 93
8.3. Infracțiunile informatice în Noul Cod Penal al României: 94
BIBLIOGRAFIE 106
4
1. Cadrul național de reglementare pentru comunicațiile electronice
Internetul este o rețea de calculatoare care comunică între ele pe bază de Transport
Control Protocol/Internet Protocol (TCP/IP). Aceasta este o rețea internațională de
calculatoare interconectate, care permite oamenilor să comunice cu un altul în cyberspace și
să acceseze mari cantități de informații din jurul lumii1.
Istoric vorbind, strămoșul internetului este rețeaua militară americană ARPANET care a
apărut în anul 1969. Ideea de bază a fost de a construi o rețea descentralizată de calculatoare
care să permită operarea lor chiar dacă unele porțiuni de rețea au fost deteriorate. In proiectul
inițial ARPANET asigura doar 3 servicii: telnet (remote login), transferul de fișiere {file
transfer protocol - FTP) și tipărirea la distanță (remote printing). ARPANET s-a dovedit a fi
o rețea destul de simplistă, care nu are asemănări importante cu internetul de astăzi.
Topologia sa consta în legături între calculatoarele din patru instituții academice (Institutul
de Cercetări Stanford, Universitatea Utah, Universitatea California din Los Angeles și
Universitatea California din Santa Barbara).
În anul 1972, ARPANET avea deja 40 de calculatoare gazdă (în termenii de azi o rețea
LAN mică). In același an, Ray Tomlin- son, membru al firmei Boit, Beranek and Newman,
Inc., a schimbat modul de comunicare în rețea prin crearea poștei electronice (e-mail).
În 1985, American National Science Foundation a construit rețeaua NSFNET2 care lega
împreună șase „supercomputere" din S.U.A. La sfârșitul anilor 1980, rețeaua a devenit tot
mai deschisă și către alte instituții non-academice și organizații din S.U.A. și din străinătate.
În 1990, Tim Berners Lee, care lucrează la CERN3, în Geneva, a proiectat primul browser
și pus în aplicare conceptul de hyperlink și, începând de atunci o varietate de noi servicii și
funcționalități au fost adăugate continuu.
Toate aceste servicii și funcționalități ale internetului s-au realizat prin utilizarea
protocolului TCP/IR Acest protocol a fost proiectat astfel încât să fie simplu și independent
față de orice computer sau sistem de operare din rețea. Pe internet, fiecare calculator este
1
A se vedea decizia Reno c. ACLU, 26 iunie 1997 a Curţii Supreme a Statelor Unite ale Americii
(www.epic.org).
2
The National Science Foundation Network.
3
The European Organization for Nuclear Research.
5
identificat de către o singură adresă IP sub forma A.B.C.D. în care A, B, C și D sunt numere
în intervalul de la 0 la 255 (de exemplu, 194.178.86.66). O rețea TCP/IP este bazat pe
transmiterea de mici pachete de informații. Fiecare pachet include adresa IP a expeditorului
și a destinatarului. Această rețea este în connectioness protocol, adică între emițător și
primitor nu există o conexiune prestabilită cum este în cazul unei rețele de telefonie. De
asemenea, înseamnă că sunt posibile mai multe comunicări, în același timp cu mai mulți
parteneri.
DNS (Domain Name System) este un mecanism pentru atribuirea numelor pentru
calculatoare identificate de către o adresă IP (jnumele de domeniu). Domeniul de nivel
superior poate fi un domeniu generic ca „com” pentru site-uri comerciale sau de „org” pentru
organizațiile non-profit, sau un domeniu geografic ca „ro” pentru România. DNS este un
serviciu plătit de persoanele fizice sau juridice care doresc un domeniu de identificare
propriu. Instrumentele de căutare de pe internet fac posibilă stabilirea unei legături între
numele de domeniu și posesorul acestuia - persoană fizică sau juridică- tot așa cum se
realizează legătura dintre adresa IP și numele de domeniu. Așadar, un nume de domeniu nu
este, în sine, necesar pentru a conecta un computer la internet. Numele de domeniu sunt
dinamice. Un calculator pe internet poate avea unul sau mai multe nume de domeniu - sau
chiar deloc - dar un anumit nume de domeniu se referă întotdeauna la o adresa IP.
Un număr limitat de adrese IP există în momentul de față. Acest număr depinde de

lungime a câmpului atribuit adresei IP în protocol. Adresele IP sunt alocate în Europa, prin
intermediul unei proceduri internaționale4 către furnizorii de internet care apoi le realocă
clienților finali - persoane fizice sau juridice.
Un router este un dispozitiv important, care oferă „trasee/rute pentru rețelele TCP/IP.
Acest lucru înseamnă faptul că ruta TCP/IP este dinamică, în funcție de gradul de
supraîncărcare și de eșecul sau supraîncărcare al rețelei. Viteza de transmitere a informațiilor
este deosebit de importantă, fiind criteriul cel mai valoros în rețelele TCP/IP. Spre exemplu,
transmiterea unui pachet de informații de la Londra la Madrid se va face pe ruta New York,
în cazul în care există un trafic „aglomerat" pe ruta Paris. Mai mult, ruta se poate schimba
4
Ţhe Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) este o organizaţie nonprofit care
are ca scop alocarea adreselor IP (http:// www.icann.org). In Europa alocarea adreselor IP sunt coordonate de
către organizaţia RIPE (Reseaux IP Europeens) (http://www.ripe.net).
6
aproape instantaneu și în timpul transferului de informații în funcție de calea cea mai „scurtă"
și mai puțin „aglomerată".
Unele protocoale sunt mai complexe deoarece sunt proiectate pentru a oferi anumite
servicii în plus față de TCP/IP:
- HTTP (HyperText Transport Protocol) utilizat pentru căutare {surfing);
- FTP {File Transfer Protocol), folosit pentru a transfera fișiere;
- NNTP (Network News Transport Protocol), folosit pentru a accesa grupurile de știri;
- SMTP (Simple Mail Transport Protocol) și protocoalele POP3 sunt folosite pentru â
trimite și a primi email-uri. Aceste protocoale complexe sunt necesare, deoarece protocolul
TCP/IP permite numai transmiterea de informații „vrac" de la un calculator la altul.
Calculatorul care furnizează un serviciu se numește server, iar calculatorul care îl

utilizează se numește client. Pentru a se utiliza un serviciul respectiv, atât serverul, cât și
utilizatorul trebuie să folosească același „protocol", adică aceleași reguli de comunicare,
întotdeauna însă, indiferent dacă se utilizează un protocol complex (HTTP, FTP etc.),
internetul folosește și protocolul de bază, respectiv TCP/IP.
Un proxy server este un server intermediar între utilizatorul de internet și rețea care
acționează ca un web cache\ fapt care îmbunătățește considerabil rata de afișare a
informațiilor (de exemplu, afișajul de pagini web).
Intre actele normative internaționale distingem în primul rând reglementările Uniunii

Europene în domeniu, cum ar fi:
- Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999

privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice;
- Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995

privind protecția datelor persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal și libera circulație a acestor date;
- Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002

privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul
comunicațiilor publice;
7
- Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006
privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de
comunicații electronice accesibile publicului sau de rețele de comunicații publice și de
modificare a Directivei 2002/58/CE etc.
Dintre actele normative interne amintim, cu titlu de exemplu, următoarele:
- Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică;
- Legea nr. 451/2004 privind marca temporală;
- Legea nr. 589/2004 privind regimul juridic al activității electronice notariale;
- H.G. nr. 1259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru

aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică;
- Ordinul nr. 493/2009 privind normele tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii
nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică;
- Regulamentul nr. 6/2006 privind emiterea și utilizarea instrumentelor de plată

electronică și relațiile dintre participanții la tranzacțiile cu aceste instrumente etc.
8
Teme de seminar - Curs 1:
- Enunțați doua legi din cadrul național de reglementare în domeniul comerțului electronic;
- Prezentați nota de fundamentare a unei legi din domeniul comerțului electronic;
- Definiți minim 5 conceptele specifice utilizate în prezentul curs;
- Prezentați un referat pentru un subiect din prezentul curs.
9
2. Noțiuni de teoria generală a dreptului internetului
2.1 Drept și comunități virtuale
Rețelele sociale online sunt acele servicii ale societății informaționale care oferă, prin
intermediul Internetului, posibilitatea utilizatorilor unei platforme electronice să genereze
profiluri care să conțină date lor personale, facilitând crearea unor rețele bazate pe criterii
comune și permițând conexiunea și interacțiunea utilizatorilor.
Definiții ale comunităților virtuale
Comunitățile virtuale sunt acele grupuri de persoane reprezentate prin profilurile create
în rețelele sociale și conexate în baza intereselor comune.
Tipuri de rețele sociale:
1. după conținut:
- rețele sociale folosite pentru comunicare (Facebook, Google+, Tuenti, Myspace) – acestea
sunt folosite adesea pentru că îndeplinesc cât mai multe dintre așteptările utilizatorului;
- rețele sociale specializate (Twitter, Linkedin, Forsquare, Micueva, Virtualtours, Flickr,

Meetic) – reunesc persoane interesate de o anumită funcționalitate a rețelei sau de un anumit
tip de persoane care le folosesc;
- rețele sociale profesionale (Linkedin, Xing, Facebook, Scribd etc) – deși Fb nu este prin
excelență o rețea socială folosită în acest scop, conține aplicații care pot răspunde cerințelor
unei rețele sociale de acest tip.
2. după obiectivul declarat și tematică:
- rețele sociale orizontale (Facebook, Google+, Twitter) – sunt acele rețele care sunt deschise
oricărui tip de conținut sau utilizator, fără a avea o tematică aparte. Conturile se creează de
către utilizatori iar participarea este liberă și generică, fără a avea un scop definit.
- rețele sociale verticale (Youtube, Vimeo, Instagram, Scribd plus cele prezentate mai jos)–
sunt concepute în funcție de o temă sau scop predefinit. Obiectivul acestora este acela de a
oferi o funcționalitate anume unui colectiv concret.
10
1. rețele sociale verticale profesionale (Xing, Linkedin etc) – facilitează crearea unor relații
profesionale între utilizatori;
2. rețele sociale verticale pentru hobby (Last.fm, Livestream, Wipley etc) – facilitează
reunirea pasionaților de sport, muzică, jocuri video etc;
3. rețele sociale verticale mixte (Foursquare, Zuglo, Unience, Pide Cita etc) – oferă
utilizatorilor, persoane fizice sau firme, posibilitatea de a dezvolta activități comune, atât la
nivel personal cât și profesional, în funcție de profilul creat.
3. după subiectul principal al relaționării:
- rețele sociale constituite pentru relaționare umană ca scop principal (ex. Facebook, Koornk,
Dopplr, Youare si Tuenti) – acestea reunesc utilizatorii în funcție de gusturi, hobbyuri, locul
de muncă, călătorii sau activități;
- rețele sociale constituite pentru relaționarea subiectilor implicați, cu conținutul publicat (ex.
Scribd, Flickr, Bebo, Dipity, StumbleUpon, FileRide etc) – acestea reunesc profilurile create,
în funcție de conținutul publicat, obiectele deținute sau fișierele din conturile partajate;
- rețele sociale inerte sau strict de conținut (Respectance, Livestream, Vimeo, Youtube etc)
– obiectivul acestora este de a reuni mărci, automobile, locuri etc (s-a mers până acolo încât
printre acestea se află și cele dedicate defuncților ca subiecții principali).
4. după localizarea geografică:
- rețele sociale sedentare sau prestabilite (Rejam, Blogger, Kwippy, Plaxo, Bitacoreas, Plurk)
– acestea se transformă în funcție de relațiile dintre persoane, conținutul partajat sau
evenimentele create;
- rețele sociale nomade sau adhoc (ex. Latitude, Brigthkite, Fire Eagle y Skout) – bazate în
general pe localizarea geografică a utilizatorului. Acestea se compun și se transformă în
funcție de subiecții care se apropie sau se depărtează de utilizator, locurile pe care acesta le
vizitează sau pe care dorește să le vadă.
5. în funcție de platforma utilizată:
- rețele sociale MMORPG și Metaversos sau client – server (Gladiatus, Travian, Habbo)
- constituite de cele mai multe ori pe principiul Cient-Server;

11
- rețele sociale web site (ex. Facebook, MySpace, Friendfeed si Hi5) – cu o structură tipică
de web-site.
Atenție: este posibil ca unele dintre aceste rețele să nu mai fie active/funcționale. Vă rugăm
să semnalați astfel de cazuri precum puteți prezenta și noi rețele sociale pe care le folosiți.
Comunicarea on/off line în cadrul rețelelor sociale si comunităților virtuale.
Elementele comunicării sunt comune ambelor modalități de comunicare, atât online

cât și offline, acestea sunt:
Emitent: persoana (persoanele) care emit un mesaj;
Receptor: persoana (persoanele) care primesc mesajul;
Mesaj: Conținutul informației care se transmite;
Canal de comunicare: Modul în care se trimite mesajul;
Cod: Reguli folosite pentru transmiterea/recepționarea mesajului;
Context: Situația în care are loc comunicarea.
Eficiența comunicării este dată de măsura în care receptorul interpretează mesajul în

sensul pretins de către emitent. Deși se consideră că este mult mai eficientă comunicarea
scrisă (comunicarea online este de regulă nonverbală și scrisă în mare parte), acest fapt nu
poate fi verificat decât prin intermediul feedback-ului, pe când comunicarea verbală (offline)
beneficiază de feedback în timp real, emițătorul putând canaliza mesajul în funcție de
reacțiile receptorului.
Pentru a fi cât mai completă, comunicarea online împrumută metode și tehnici de la

comunicarea offline, adică stimuli care se adresează cât mai multor organe de simț. Imaginile,
sunetele, succesiunea cadrelor/paginilor unei platforme/rețele sociale o pot face mai
accesibilă sau mai atrăgătoare, în funcție de publicul căreia i se adresează, în aceeași măsură
în care folosirea acestora în transmiterea informațiilor către comunitatea virtuală pe care o
administrăm poate duce la o comunicare mai eficientă.
a. Comunicarea în cadrul grupurilor.
12
Comunicarea în grup reprezintă modalitatea de interacțiune între membrii grupului și
a grupului cu mediul extern. Cele două modalități de comunicare diferă în primul rând prin
calitatea receptorului, în primul caz acesta este cunoscut (ca și element constitutiv al
grupului) ceea ce duce la o calibrare a mesajului ținând cont de aspecte deja cunoscute, în cel
de-al doilea rând receptorul este necunoscut iar reacțiile lui pot fi cel mult estimate.
În cele mai multe cazuri, pentru a se minimiza riscurile privind comunicarea în grup,
se stabilesc proceduri de comunicare și modalități concrete de a răspunde situațiilor în care
apar disfuncții. Pentru a identifica motivele de ineficiență ale comunicării se verifică, pe rând,
toate elementele comunicării. De cele mai multe ori, comunicarea în grup este ineficientă ca
urmare a codificării mesajului, atât în comunicarea din interiorul grupului cât și în
comunicarea externă a grupului.
b. Comunicarea în Internet.
Trăsăturile esențiale ale comunicării în Internet sunt următoarele:
Interactivă; Integratoare;
Universală; Liberă;
Simultană; Actualizabilă;
Imediată; Personalizată;
Comunicarea este interactivă întrucât atât emitentul cât și receptorul participă

emoțional exprimându-și ideile, opiniile, acceptarea sau respingerea unor concepte, aduc
completări la opiniile și judecățile celorlalți în probleme legate de viața lor reală sau în
legătură cu subiecte de interes personal.
Comunicarea este universală deoarece Internetul nu presupune bariere sau frontiere.

Evident, în ultima perioada, s-a pus din ce în ce mai mult problema dacă această
universalitate a Internetului nu ar trebui îngrădită și se pare că există un control din ce în ce
mai strict al comunicării, mai ales în cadrul rețelelor sociale. Acest control presupune trasarea
unor frontiere comunicaționale astfel încât, cel puțin economic, informația să fie oferită doar
anumitor regiuni în anumite perioade de timp.
13
Simultaneitatea comunicării în Internet este dată de faptul că mesajul poate îmbrăca
diverse forme iar informația poate fi descifrată prin utilizarea mai multor coduri. Pentru
descifrarea mesajului, receptorul poate să folosească mai multe coduri puse la dispoziție de
emitent, fie direct în corpul mesajului, fie de alte aspecte care țin de locul (siteul) unde este
plasat acel mesaj, contextul sau forma acestuia.
Comunicarea este imediată deoarece receptorul poate reacționa în timp real și poate
dispune de orice mijloace pentru a asigura feedbackul necesar continuării comunicării.
Comunicarea integratoare presupune pe lângă participarea la procesul de comunicare

și implicarea efectivă în sintetizarea conținutului mesajului sau la verificarea reală a
informației publicate din surse multiple. Punerea cap-la-cap a mesajelor transmise în cadrul
comunicării este esențială pentru a folosi informația sau conținutul mesajului în sensul
producerii efective a rezultatului urmărit.
Libertatea comunicării în internet înseamnă atât libertate de exprimare cât și libertate

informării, ambele concepte le vom trata distinct în cadrul celorlalte teme ale cursului nostru.
Comunicarea în internet este actualizabilă întrucât mediul în care aceasta este

propagată oferă posibilitatea revenirii asupra formei inițiale a mesajului și revizuirea acestuia
în timp real, mai mult decât atât, în clipa imediat următoare, participanții la comunicare pot
primi actualizarea mesajului prin mijloace tehnice și aplicații specifice.
Personalizarea informației în internet reprezintă încadrarea acesteia într-un conținut

specific și într-o formă predefinită astfel încât aceasta să se apropie cât mai mult de scopul
propagării acesteia în mediul online.
c. Comunicarea în rețele sociale și comunitățile virtuale.
Din punct de vedere tehnic comunicarea poate îmbrăca diverse forme, în funcție de
specificul rețelei de socializare și în strânsă corelare cu platforma și aplicațiile folosite. Fie
că este vorba de comunicare prin text, imagini sau alte tipuri de fișiere, modalitatea tehnică
de colaborare este comună tuturor rețelelor sociale.
14
Din punctul de vedere al conținutului folosit – modul de comunicare face diferența
între utilitatea unei rețele sau comunități în raport cu celelalte. Atunci când concepem
strategia de social media a unei comunități trebuie să avem în vedere alegerea unei platforme
tocmai pentru conținutul mesajului pe care dorim să-l aducem la cunoștința publicului.
Rețelele sociale (ex Facebook) încearcă să pună la dispoziția utilizatorilor cât mai multe
aplicații care să ofere o funcționalitate cât mai mare a platformei. De cele mai multe ori,
alegerea unei platforme profesionale (ex. Vimeo) poate aduce mai mulți vizitatori interesați
de comunitatea dvs. decât o rețea socială care, deși dispune de un număr mare de utilizatori,
nu oferă posibilitatea de a prezenta serviciile unui public țintă specializat. Exemple clare în
acest sens sunt rețelele specializate: Linkedin, Vimeo, Behance, Youtube etc.
Din punctul de vedere la formei, cunoaștem că avem trei modalități de comunicare:

verbală, nonverbală și paraverbală. În ceea ce privește comunicarea în rețelele sociale suntem
tentați să credem că aceasta este de regulă nonverbală și că mesajul se transmite de cele mai
multe ori în scris. S-a constatat însă că folosirea stimulilor care se adresează în mod normal
organelor de simț (în special văzului și auzului), în cazul comunicării non verbale, are un
efect cel puțin la fel de important și atunci când vorbim de comunicarea din cadrul rețelelor
sociale. Așadar, mesajele text care sunt completate de imagini sau fișiere audio/video au un
impact mult mai mare asupra audienței decât cele care au în conținut doar text. Mai mult
decât atât, postările formate doar din de text, de cele mai multe ori sunt trecute cu vederea și
nu sunt citite de majoritatea audienței dacă sunt precedate sau urmate de alte mesaje cu
continut foto/video/audio.
De asemenea, este foarte important ca în cazul comunicării în rețelele sociale să se

echilibreze conținutul mesajelor astfel încât acestea să fie constituite din elemente folosite în
dialog de cât mai multe categorii temperamentale.
În general, comunicarea în cadrul comunităților virtuale are la bază aceleași principii

ca în cazul comunicării din cadrul rețelelor sociale. Din punct de vedere tehnic, al
conținutului și al formei există aceeași bază comună pentru cele două tipuri de public. Când
folosim sintagma tipuri de public subliniem, de fapt, diferența esențială dintre cele două tipuri
de comunicare.
15
Primul tip: comunicarea în cadrul rețelelor sociale este una oficială, spațiul fiind
public, asumarea mesajului trebuie să fie conștientă și fără să lase loc de interpretări. Mesajul
nu trebuie să fie codificat în termeni pe care majoritatea, care formează RS, nu-i poate
înțelege/decodifica.
Cel de-al doilea tip: comunicarea în cadrul comunităților este privată, spațiul este unul
apropiat/intim și în care emitentul trebuie să se simtă în largul său. Codificarea mesajului se
face de către emitent cu termeni ce pot fi decodificați de audiență. Mai mult, și folosirea
acestor termeni este chiar necesară pentru o integrare cât mai efectivă în comunitate.
Community manager (cm) sau social media manager (smm)?
a. Decizie.
Decizia privind ceea ce se comunică nu este luată de către social media manager
(SMM) sau de către community manager (CM) în mod aleatoriu. Rolul acestora este de a
corela informațiile din cadrul departamentelor interne ale societății, cu cele venite din partea
utilizatorilor rețelelor sociale sau din partea membrilor comunităților virtuale și de a propune
formele de comunicare potrivite situației create. Sunt rare cazurile în care SMM sau CM-ul
are puterea de a decide asupra mesajelor care se transmit în cadrul RS sau CV. Cu cât marca
sau produsul sunt mai importante, cu atât mai mult trebuie să se țină cont de ceea ce se
transmite, când și cum se răspunde în cadrul unei rs/cv.
Important de reținut, în ceea ce privește decizia de comunicare, este faptul că

informarea eficientă și consultarea echipei sunt două deziderate majore ale componentei
decizionale.
b. Selecție și formare.
Selecția SMM sau CM se face în strânsă legătură cu strategia de comunicare aleasă.

Dacă vânzătorul trebuie să fie un bun gestionar și cu o înfățișare plăcută, SMM sau CM
trebuie să fie cât mai apropiat, ca structură/personalitate, majorității căreia i se adresează.
Este posibil ca un bun comunicator să cunoască și să aplice întocmai regulile unei comunități
virtuale, însă aceasta pornire nu este una personală/intrinsecă iar, în opinia noastră,
16
comunitatea virtuală trebuie să aibă extensie în offline și să se apropie cât mai mult de lumea
reală.
În aceeași măsură, recomandăm ca managementul rețelelor sociale sau al

comunităților virtuale să fie făcut de către persoane cât mai apropiate instituției/organizației,
de angajați ai acestora și nu prin intermediul unor firme specializate, deoarece există riscul
de a se propune strategii ireale și fără substanță.
De cele mai multe ori se dorește o creștere bruscă a notorietății mărcii fără ca acesta
creștere să se regăsească în calitatea serviciilor sau a produselor ofertate, ceea ce duce la eșec
sigur.
Selecția unei/unor persoane din interiorul organizației sau angajarea lor pentru a fi
implicate în cadrul strategiei de social media este de dorit și ca urmare a necesității
transpunerii în conținutul acesteia a unor informații cât mai reale despre
marcă/produs/organizație. De asemenea, comunicare directă cu factorii decidenți este la fel
de importantă atunci când se urmărește obținerea unei concordanțe între ceea ce se dorește a
se prezenta și ceea ce este în realitate organizația, la momentul respectiv.
Alegerea furnizorilor de Social Media Management este foarte importantă atunci

când vorbim despre formarea personalului propriu angrenat în managementul rs/cv. Firmele
specializate pot oferi servicii de formare și este de dorit ca acestea să se limiteze la
organizarea formării profesionale din cadrul organizațiilor/firmelor, deoarece pot asigura
transferul de cunoștințe și tehnologie personalului care dezvoltă cu adevărat rs/cv a
mărcii/produsului în cauză. Este utopică ideea de a ști totul despre orice și, tocmai în acest
sens, plecând de la analiza amănunțită a comunității virtuale căreia i se oferteză, respectiva
organizație/firmă trebuie să conceapă strategii de SMM și nicidecum viceversa.
c. Erori frecvente:
- Necunoașterea rs/cv și neimplicarea în comunicare;
- Lansarea unor strategii necorelate cu imaginea mărcii/produsului;
- Ignorarea feedbackului;
17
- Comunicare deficitară în interiorul organizației;
- Infoxificarea;
Acest punct este dezbătut pe larg în cadrul cursului Social Media Management și completat
cu exemple de tipul așa da, așa nu.
Completați cu erorile pe care le constatați în cadrul comunităților virtuale/ grupurilor de

discuții la care participați.
2.2 Norma juridică raportată la mediul online
a. Principii generale de drept.
Principiile de drept sunt reguli de maximă generalitate ce cuprind exprimarea voinței

sociale din momentul creării și aplicării acestora. Întrucât principiile de drept asigură
unitatea, omogenitatea, coerența și capacitatea de dezvoltare a unor relații asociative, acestea
sunt unanim acceptate. Globalizarea se impune ca o nouă ordine și în momentul în care
vorbim de rețele sociale și social media. Legislațiile statelor trebuie să se armonizeze întrucât
frontierele lor au fost deja desființate odată cu dezvoltarea Internetului iar civilizațiile se
interconectează prin utilizarea rețelelor virtuale.
Atât Legea comerțului electronic, lege specială în materie, cât și legea comunitară
(Directiva nr. 31/2000 din 8 iunie), reglementează furnizarea serviciilor societății
informaționale, fără a stabili criterii pentru calificarea contractelor încheiate în Internet ca
fiind civile sau comerciale. Acestea nu disting între furnizori de servicii comercianți sau
necomercianți, orice persoană fizică sau juridică devenind furnizorul care pune la dispoziția
unui număr ne/determinat de persoane un serviciu al societății informaționale.
Legislația română (Ordonanța nr. 130 din 31 august 2000 privind regimul juridic al
contractelor la distanță publicată în M.O. 431 din 2 septembrie 2000) diferențiază, în cazul
contractelor electronice, două tipuri de contracte: cele încheiate între comercianți (B-2-B
aducă Business to Business) și cele încheiate între comercianți și consumatori (B-2-C adică
Business to Consumer).
Calitatea de comerciant a persoanei fizice este dobândită, conform dreptului în

materie, prin săvârșirea efectivă a faptelor de comerț și prin înscrierea la Registrul
18
Comerțului sau Administrația fiscală, după caz, a formei alese pentru desfășurarea activității.
În cazul comercianților care aleg să-și desfășoare activitatea și/pe Internet, cu tot ce implică
acest fapt (utilizarea rețelelor sociale a comunităților virtuale sau doar a modalităților clasice
– site prezentare sau magazin electronic), este obligatorie prezentarea datelor de identificare
(datele de înregistrare de la Registrul comerțului, CUI-ul sau CIF-ul, forma răspunderii și
modalitatea de asociere, precum și datele de contact) dar și a unor linkuri către autorități care
au diferite sarcini de control sau administrare/gestionare (ex: legături către siteul ANPC –
Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor sau ANSPDCP – Autorității Naționale
de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal).
În același timp, siteurile comercianților trebuie să cuprindă o serie de date referitoare

la modalitatea de derulare a tranzacțiilor, returnarea produselor, termene de livrare,
suportarea cheltuielilor de transport precum și valabilitatea stocurilor, durata promoțiilor și
cuantumul reducerilor, toate aceste informații fiind prevăzute în legislația privind încheierea
contractelor la distanța și legislația privind publicitatea.
b. Implicații juridice – principii ale UE pentru Rețele Sociale mai sigure.
La nivelul UE au fost negociate și stabilite o serie de principii de funcționare și

utilizare a rețelelor sociale astfel încât societatea să fie protejată de eventuale repercusiuni
negative ale acestui fenomen.
Acestea sunt:
• Primul principiu: termenii și condițiile de utilizare să fie într-o formă vizibilă, clară și să fie
adaptați vârstei utilizatorului;
• Al doilea principiu: serviciile oferite să fie adecvate vârstei utilizatorului;
• Al treilea principiu: facilitarea accesului la instrumente și aplicații tehnologice;
• Al patrulea principiu: asigurarea unei utilizări facile a procedurilor care conduc la

reclamarea conduitei sau conținutului care nu respectă termenii și condițiile de utilizare ale
serviciului;
• Al cincilea principiu: luarea de măsuri împotriva comportamentului și/sau conținutului

ilicit;
19
• Al șaselea principiu: asigurarea resurselor tehnice și promovarea acestora astfel încât
utilizatorii să le folosească în ceea ce privește tratamentul datelor personale și celor care
privesc intimitatea;
• Al șaptelea principiu: procurarea mijloacelor necesare pentru cercetarea comportamentului

și/sau conținutului ilicit sau interzis.
Semnatarii principiilor se obligă să reducă riscurile potențiale:
- punând la dispoziție un buton de „semnalare a abuzului”, ușor de utilizat și accesibil, care

să permită utilizatorilor să raporteze orice contact sau comportament necorespunzător al unui
alt utilizator, printr-o singură apăsare de buton;
- asigurându-se că toate profilurile și listele de contacte online ale utilizatorilor siteului web,
care sunt înregistrați ca fiind minori, au automat setată opțiunea „confidențial”. Acest lucru
va face mai dificilă contactarea minorului de către persoane rău intenționate;
- asigurându-se că profilurile confidențiale ale utilizatorilor cu vârsta sub 18 ani nu pot fi

indexate/căutate (pe site-uri web sau cu ajutorul motoarelor de căutare);
- garantând că opțiunile de confidențialitate sunt evidente și accesibile în orice moment, astfel

încât utilizatorii să își dea seama cu ușurință dacă toată lumea sau numai prietenii lor pot
vedea ce afișează ei online;
- împiedicând minorii să utilizeze serviciile lor: dacă un site de socializare în rețea este
destinat adolescenților cu vârsta peste 13 ani, ar trebui să fie dificil pentru persoane sub
această vârstă să se înregistreze pe siteurile respective.
c. Aplicarea legii și jurisdicția competentă.
Vom prezenta succint câteva puncte de reper în stabilirea legii și a jurisdicției compente în
cazul relațiilor contractuale care au ca mediu de derulare Internetul și implicit rețele sociale.
Pornind de la definiția minimală a contractului, acesta reprezentând acordul dintre

părți, vom înțelege care este, în fapt și în drept, relația dintre utilizatorii rețelelor sociale și a
comunităților virtuale cu proprietarii acestora sau, cu alte cuvinte, dintre furnizorul
20
serviciului și utilizatorul acestuia, indiferent de forma pe care o îmbracă acordul liber
exprimat.
În același timp, dat fiind faptul că prima și cea mai mare rețea deschisă este Internetul
iar acesta reprezintă un spațiu contractual transfrontalier, făcând posibilă încheierea de
contracte între persoane aflate în puncte opuse ale Globului, care nu s-au întâlnit niciodată,
încheierea unor convenții între persoane aparținând unor state cu reglementări juridice
diferite în materie contractuală sau chiar unor sisteme de drept diferite (common-law,
romano-germanic, islamic, comunist etc) ar putea crea probleme în privința determinării legii
aplicabile sau a jurisdicției competente.
Vom încerca, pe scurt, determinarea unor criterii de stabilire a legii aplicabile și

jurisdicției competente, mai întâi în cazul contractelor B-2-B și apoi în cazul contractelor B-
2-C, a căror situație prezintă unele particularități datorate politicilor de protecție a
consumatorului. Acest capitol este detaliat în cadrul cursului Social Media Management.
1. În cazul B-2-B – primul pas în stabilirea jurisdicției competente și a legii aplicabile în

cazul unui contract determinat celebrat între comercianți, este căutarea normei de drept
internațional privat care reglementează activitatea actorilor implicați.
Următorul pas este analizarea posibilelor situații care s-ar putea ivi: existența unui
acord între părți cu privire la legea aplicabilă și jurisdicția competentă sau lipsa unui astfel
de acord.
Litigiilor prezente în fața instanțelor judecătorești ale statelor membre ale U.E., care
au ratificat Tratatul de la Amsterdam, între două părți rezidente în aceste state, li se vor aplica
Regulamentul de la Bruxelles din anul 2000.
În cazul unor litigii între părți care nu aparțin statelor membre dar care sunt semnatare
a Convenției de la Bruxelles din 1968 și a Convenției de la Lugano din 1988, li se vor aplica
dispozițiile acestor convenții.
Dacă nu există o convenție între țările ale căror jurisdicții se află în conflict, se va
aplica norma de drept internațional privat stabilită de legea țării ale căror instanțe au fost mai
întâi sesizate cu rezolvarea respectivului litigiu, în cazul României avem Legea 105 /1992 cu
privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat.
21
Convenția de la Roma din 1980 va stabili legea aplicabilă relațiilor contractuale dintr-
un litigiu aflat în fața unei instanțe a unui stat semnatar al convenției, independent de
domiciliul sau naționalitatea părților. Se remarcă în acest sens, eficiența universală a acestei
norme care substituie normele de conflict cuprinse în legislațiile statelor semnatare.
Aplicarea Convenției este obligatorie pentru statele semnatare și nu se poate evita prin acord
între părți.
Convenția de la Viena din 1980 privind vânzarea-cumpărarea de mărfuri prevede

directa sa aplicare litigiilor care au ca obiect drepturi născute dintr-un contract internațional
de vânzare-cumpărare, cu excepția excluderii sale exprese prin acord între părți.
2. La stabilirea legii aplicabile contractelor internaționale B-2-C, ca regulă generală ne vom

ghida după prevederile Convenției de la Roma din 1980.
Pentru contractele internaționale încheiate între consumatori și comercianți, art. 5 din

Convenția menționată, stabilește, cu caracter de principiu, că acestea vor fi supuse legii alese
de părți, în măsura în care nu este contrară dispozițiilor imperative din legislația statului de
rezidență a consumatorului. În mod subsidiar și în lipsa unui acord, contractul va fi supus
legii statului în care consumatorul își are rezidența obișnuită.
Din Convenția de la Roma e de subliniat faptul că aceasta protejează doar consumatorul

pasiv, ce a fost inclus în tranzacție de comercianții care trimit oferte prin poșta electronică
sau prin pagini web interactive, care permit acceptarea imediată a ofertei.
Consumatorul activ este cel care își caută produsul intenționat într-o piață străină,
aleasă în mod expres.
Acesta nu va fi protejat de prevederile legislației sale, în lipsa unui acord cu

comerciantul, urmând a se supune legii statului de origine a comerciantului.
În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze litigiile născute dintr-un

contract B-2-C, Convenția de la Bruxelles din 1968 face diferență între situația
comerciantului reclamant și situația consumatorului reclamant.
Consumatorul reclamant are drept de opțiune între instanțele statului său și instanțele
statului de origine ale comerciantului, acestea fiind deopotrivă competente.
22
Comerciantul reclamant are dreptul să introducă acțiunea doar în fața instanțelor
statului de rezidență a consumatorului.
Convenția creează un regim protector excesiv pentru consumator, care nu face altceva
decât să limiteze avântul pe piață al firmelor mici și mijlocii active, deoarece acestea s-ar
putea trezi în postura de pârât în fața unei instanțe din polul opus al globului.
În mod sigur, în viitorul apropiat majoritatea litigiilor vor fi supuse procedurilor

extrajudiciale de rezolvare a conflictelor (arbitraj internațional sau mediere) care oferă
posibilități mult mai flexibile, mai rapide și mai puțin costisitoare.
În cazul acceptării/bifării termenilor și condițiilor de utilizare stabilite de către

furnizorii de servicii RS și CV, semnăm și acceptăm condițiile impuse, aceasta fiind în fapt
acceptarea unui contract de adeziune. De cele mai multe ori furnizorii au grijă să stabilească
legislația și jurisdicția statului unde consideră că au mai multe șase de câștig în cazul unui
litigiu. Odată acceptați termenii și condițiile de utilizare este foarte greu, dacă nu imposibil,
de demonstrat că aceștia sunt abuzivi sau în mod vădit în dezavantajul consumatorului.
23
- Comentați informațiile privind rețelele sociale și comunitățile virtuale;
24
3. Dreptul internetului
3.1 Noțiunea dreptului internetului
Cuvântul drept este folosit în mai multe accepțiuni5. El derivă din latinescul directus care
însemna: drept, de-a dreptul, direct. însă cuvântul care corespundea noțiunii de drept era ius
care însemna: drept, dreptate, lege.
Termenul de drept are mai multe accepțiuni.
Într-un prim sens, cuvântul drept semnifică dreptul obiectiv adică un ansamblu de reguli
juridice de conduită în societate.
Într-un alt sens, vorbim despre dreptul subiectiv adică dreptul ce aparține unei persoane
(fizice sau juridice) în temeiul normei juridice.
Dreptul pozitiv iste compus din totalitatea normelor juridice în vigoare dintr-un stat.
Dintr-o altă perspectivă, cuvântul drept semnifică știința dreptului adică un ansamblu de
idei, noțiuni, concepte și principii care explică dreptul și prin intermediul cărora dreptul
poate fi gândit. Complexitatea fenomenului social-juridic determină o structurare a
eforturilor de cercetare a acestuia.
De-a lungul timpului știința dreptului a cunoscut un proces permanent de specializare

care a cristalizat apariția științelor juridice de ramură. Din această perspectivă vorbim de
ramuri de drept (drept ciyil, drept penal, drept constituțional etc.). Ramurile de drept se
structurează în funcție de o serie de criterii6:
- obiectul de reglementare adică relațiile sociale care cad sub incidența normelor
juridice);
- metoda reglementării adică modalitatea practică de influențare a conduitei în cadrul

respectivelor relații sociale;
- principiile comune ramurii de drept respective.
5
A se vedea, pentru dezvoltări, N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. Actami, Bucureşti, 1994, p. 42-
44.
6
Idem, p. 232-233.
6
J.P. Barlow, A Declaration of Independence of Cyberspace of 8 February 1996
(http://w2.eff.org/Censorship/Internet censorshipjyffls/ barlow_0296. declaration).
25
- în sfârșit, din perspectiva studierii lui într-un cadru academic, folosim noțiunea de drept
ca disciplină de studiu.
La origini, internetul nu a fost reglementat prin norme juridice, adică prin reguli cu
caracter obligatoriu. într-un timp scurs însă, internetul a devenit un adevărat fenomen care,
volens nolens, influențează aproape toate domeniile societății.
Internetul este mai mult decât un mijloc de comunicare; internetul a dus la apariția unui
spațiu virtual (cyberspațiu) în care utilizatorii au o conduită specifică. Cu timpul, acest spațiu
virtual a început să interfereze cu viața „reală" în domenii cum ar fi: drepturile și libertățile
fundamentale, protecția vieții private, utilizarea datelor cu caracter personal, încheierea
contractelor etc.
Necesitatea reglementării acestor noi relații sociale apărute ca urmare a internetului a

cunoscut și cunoaște dezbateri aprinse.
Pe de o parte, există partizani ai ideii de libertate deplină a internetului. în anul 1996, John
Perry Barlow a „proclamat" independența spațiului virtual1, argumentând că ciberspațiul este
o „lume" liberă, dincolo de controlul statelor.
Pe de altă parte, există și o tendință de suprareglementare a acestui nou domeniu. A

devenit tot mai clar că statele intenționează să-și extindă jurisdicția și asupra ciberspațiului
să-1 „reglementeze" și astfel „părți" din acest spațiu virtual tind să devină părți ale teritoriilor
acestor state.
Cert este că au apărut o serie de reguli noi de conduită cu caracter obligatoriu care
reglementează relațiile sociale cu privire la internet. Putem vorbi astfel de un drept al
internetului.
Desigur, dreptul internetului reprezintă, alături de alte discipline „noi"7, o disciplină

juridică de studiu care au ca substanță părți din ramurile de drept din care s-au desprins.
Ceea ce este caracteristic dreptului internetului este faptul că acesta cuprinde instituții și
norme de drept specifice mai multor ramuri de drept și care totuși au o specificitate anume.
7
Exemple de discipline juridice noi: dreptul asigurărilor, dreptul parlamentar, dreptul spitalicesc, dreptul
bunurilor, dreptul farmaceutic etc. în acelaşi sens, I. Turcii, Noul Cod civil. Pe cine incomodează existenţa
dreptului comercial?, articol postat la 14 septembrie 2011 (www.juridice.ro).
7
N. Popa, op. cit., p. 182-188.
26
Astfel, vom întâlni concepte noi dar care evocă ramura.de drept din care s-au desprins
precum: actul juridic în formă electronică, semnătură electronică, comerțul electronic,
infracțiuni informatice, licitații electronice etc.
În sfârșit, arătăm că dreptul internetului vizează relațiile sociale dintre oameni și nu dintre
oameni și calculatoare!
Față de cele arătate, propunem următoarea definiție a dreptului internetului care, departe
de a fi infailibilă, surprinde tocmai trăsăturile specifice ale acestui nou fenomen social
evocate mai sus:
Dreptul internetului reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează într-un

mod specific relațiile sociale care se stabilesc prin intermediul internetului.
3.2 Izvoarele dreptului internetului
Noțiunea de izvoare de drept are două accepțiuni:
- izvoare de drept în sens material, denumite și izvoare reale, adică acele „daf'-uri ale
dreptului, realități exterioare ale acestuia și care determină acțiunea legiuitorului sau dau
naștere unor reguli izvorâte din necesități practice (dacă este vorba de obicei);
- izvoare de drept în sens formal, adică formele de exprimare a normelor juridice.
Ceea ce interesează în mod deosebit știința dreptului sunt izvoarele formale.
Izvoarele formale ale dreptului internetului sunt: obiceiul juridic (cutuma), jurisprudența
și precedentul judiciar, actul normativ și principiile.
Obiceiul juridic (Cutuma)
Obiceiul oferă cel mai bogat ansamblu de norme aplicabile internetului. In cazul în care
o anumită practică uzuală este urmată de o majoritate de utilizatori ai internetului, se creează
așteptări legitime că un anume comportament este permisiv sau obligatoriu.
Spre exemplu, anumite practici specifice spațiului virtual (accesul la informații,

contractarea online, online de proprietate și de securitate online) au creat experiențe comune
și convingeri în ceea ce privește o anumită conduită.
27
Internetul se dezvoltă rapid. Acest fapt determină o evoluție corespunzătoare și a
comportamentelor specifice a „actorilor" implicați: utilizatori, furnizori de servicii de
internet etc. La un moment dat, printr-un uz continuu o anumită practică va deveni cutumă
și va constitui în cele din urmă un izvor de drept.
Analiza cutumei ca izvor de drept nu poate fi completă dacă nu se realizează în raport cu

alte izvoare de drept, îndeosebi cu actul normativ. Distingem următoarele ipoteze:
A. Ipoteza consuetudo secundum legem, adică cutuma contribuie la aplicarea actului

normativ.
Sunt situații când o anumită prevedere legală trimite în mod expres la anumite uzanțe sau
practici comerciale. Dacă spre exemplu un contract comercial se încheie online prin
intermediul internetului, atunci se vor aplica uzanțele în materie.
B. Ipoteza consuetudo praeter legem, adică cutuma completează lipsurile actului

normativ.
Spre exemplu, art. 11 din Directiva 2000/31/CE privind comerțul electronic arată că
furnizorul de servicii trebuie să confirme primirea comenzii prin „mijloace electronice".
Noțiunea are un caracter vag și atunci, pentru a interpreta corect norma scrisă, trebuie recurs
la cutume. Potrivit cutumei „confirmarea prin mijloace electronice" ar trebui să se realizeze
printr-un email de confirmare care, în plus trebuie să conțină cel puțin un număr de ordine
de referință împreună cu termenii acordului sau un link către textul acestui acord.
C. Ipoteza consuetudo contra legem, adică cutuma cuprinde norme contrare actului
normativ.
Spre exemplu dacă o normă scrisă este vagă, inaplicabilă în fapt, atunci aceasta ar fi căzută
în desuetudine și ar avea întâietate cutuma.
Jurisprudența
Hotărârile arbitrale, hotărârile judecătorești, precum și hotărârile altor organisme cu

atribuții jurisdicționale (spre exemplu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului) pot constitui izvoare ale dreptului internetului. Un exemplu
elocvent, îl constituie hotărârile pronunțate de Centrul de Arbitraj și Mediere(Arbitration
28
and Mediation Center) care funcționează potrivit Regulilor uniforme de soluționare a
disputelor privind numele de domeniu (Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy -
UDRP)1. Hotărârile acestui organism se iau în unanimitate (prin consens) sau prin majoritate.
Numai punctele de vedere adoptate prin consens ar putea constitui izvor de drept; opiniile
majoritare pot fi considerate cel mult „norme în formare".
În altă ordine de idei, arătăm că aceste organisme cu atribuții jurisdicționale vor ține cont
în soluțiile pe care le vor pronunța de precedentele judiciare adică de celelalte hotărâri
pronunțate în spețe similare.
Actul normativ
Cum era și firesc, actele normative, fie internaționale fie naționale, constituie izvoare ale
dreptului internetului.
Intre actele normative internaționale distingem în primul rând reglementările Uniunii

Europene în domeniu, cum ar fi:
- Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999

privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice;
- Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995

privind protecția datelor persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal și libera circulație a acestor date;
- Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002

privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul
comunicațiilor publice;
- Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006

privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de
comunicații electronice accesibile publicului sau de rețele de comunicații publice și de
modificare a Directivei 2002/58/CE etc.
Dintre actele normative interne amintim, cu titlu de exemplu, următoarele:
- Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică;
- Legea nr. 451/2004 privind marca temporală;
29
- Legea nr. 589/2004 privind regimul juridic al activității electronice notariale;
- H.G. nr. 1259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru

aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică;
- Ordinul nr. 493/2009 privind normele tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii
nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică;
- Regulamentul nr. 6/2006 privind emiterea și utilizarea instrumentelor de plată

electronică și relațiile dintre participanții la tranzacțiile cu aceste instrumente etc.
In afara acestor acte normative emise de autorități de reglementare „clasice", pot

constitui izvoare formale și alte acte emise de organisme cum ar fi „codurile de conduită"
emise de asociațiile profesionale naționale, europene sau internaționale. Un argument în
acest sens îl constituie faptul că membrii acestor asociații au obligația statutară de a
respecta actele elaborate de organismul din care fac parte.
De asemenea, de multe ori, aceste coduri de conduită constituie o bază de pornire pentru
reglementarea de către autoritățile competent a unui domeniu specific.
Principiile
Într-o anumită măsură, principiile dreptului internetului și principiile specifice

anumitor instituții sunt considerate izvoare de drept. Argumentul principal îl constituie
faptul că principiile sunt de cele mai multe ori incluse ori subînțelese în acte normative.
Rolul doctrinei
Se admite, în general, că doctrina nu este izvor de drept. Concluzia este deopotrivă

valabilă și pentru dreptul internetului. Dar doctrina dreptului internetului este un instrument
important de interpretare a legilor internetului. Ea este un factor de progres al dreptului,
deoarece, de cele mai multe ori, soluțiile ei sunt preluate de legiuitor și transpuse în acte
normative. Desigur, noua doctrină a dreptului internetului este, cel puțin în România, în curs
de formare; în timp ea își va spori influența asupra dreptului internetului.
30
- Explicați izvoarele dreptului internetului;
31
4. Principiile fundamentale ale dreptului internetului
4.1 Principiul libertății internetului
Libertatea comunicării pe internet - componentă a drepturilor fundamentale ale omului -

este fundamentul libertății internetului. Principiul libertății internetului este analizat din
dublă perspectivă: libertatea comunicațiilor pe internet și libertatea afacerilor privind
internetul.
1. Libertatea comunicațiilor pe internet
Libertatea de exprimare este esențială pentru libertatea internetului.
Art. 19 pct. 1 din Pactul internațional pentru drepturile civile și politice1 garantează
libertatea de exprimare a persoanei: „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare;
acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei de
orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice
alt mijloc, la alegerea sa".
Art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale

prevede: „1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include
libertatea de opinie și de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților
publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să impună
societăților de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune un regim de autorizare. 2.
Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor
formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate
democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială
sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a
moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor
confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești".
Art. II din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede: „(1) Orice
persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și
libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice
și fără a ține seama de frontiere. (2) Libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în
masă sunt respectate".
32
Chiar dacă textele citate nu se referă în mod expres la internet, este evident că această
libertate este protejată la fel și atunci când exprimarea se realizează prin intermediul
internetului. Spre exemplu, în cazul Times Newspaper Ltd. c. Regatul Unit , Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a statuat că arhivele de internet întră în domeniul de aplicare
al art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
2. Libertatea afacerilor privind internetul
Libertatea internetului este mai mult decât libertatea de exprimare. Internetul ca

mijloc de comunicare depinde de funcționarea infrastructurii sale adică de activitatea
agenților economici implicați cunoscuți generic sub denumirea de furnizorilor de internet.
Furnizorii de internet trebuie să se bucure de o anumită libertate comercială care să le permită
să activeze în acest mediu de afaceri.
Spre deosebire de legislația națională și legislația Uniunii Europene, legislația

internațională nu garantează în mod expres dreptul de a alege o ocupație și dreptul de a
conduce o afacere. în acest caz, furnizorii de internet se bucură de libertate de exprimare în
temeiul Pactului internațional pentru drepturile civile și politice, chiar dacă activitatea lor are
o natură comercială.
Deși Convenția europeană a drepturilor omului nu protejează activitatea comercială ca

atare, furnizorii de internet pot apela la art. 1 din primul Protocol la convenție atunci când se
pune problema ocrotirii dreptului de proprietate. Același articol protejează și dreptul de
proprietate asupra numelor de domeniu înregistrate (DNS).
4.2 Principiul protecției vieții private
Internetul a fost conceput ca o rețea deschisă, la nivel mondial, prin care informațiile să
circule liber. Cu toate acestea, este necesar să se găsească un echilibru între „caracterul
deschis" al internetului și protecția datelor cu caracter personal ale utilizatorilor. Cantități
enorme de date privind utilizatorii sunt colectate de pe internet fără ca aceștia să fie conștienți
de acest lucru.
Protecția vieții private pe internet ocupă un loc central îndeosebi în legislația specifică a
Uniunii Europene.
33
În legătură cu acest subiect avem în prezenta lucrare un capitol special1, drept pentru care
aici doar enunțăm acest principiu.
4.3 Principiul jurisdicției teritoriale modificate
Într-un regim de egalitate suverană între state așa cum este consacrat de art. 2 pct. 1 din
Carta Națiunilor Unite, jurisdicția unui stat își are limitele în jurisdicția celorlalte state. Un
stat își exercită jurisdicția asupra teritoriului statului său și asupra cetățenilor săi.
Principiul clasic al jurisdicției teritoriale astfel cum este reglementat în dreptul

internațional, cunoaște unele modificări impuse de ubicuitatea internetului.
În principiu, noțiunea de „teritoriu" cuprinde solul, subsolul, apele teritoriale și spațiul

aerian al unui stat. Problema care se pune este cum ar trebui înțeles spațiul virtual (ciber-
spațiu) al internetului (cyberspace) prin raportare la accepțiunea clasică a noțiunii de teritoriu
și cum își exercită statele suveranitatea asupra acestui spațiu.
In acest mod a apărut un nou concept pentru a defini această realitate: ciber-teritoriu
(ciber territory), iar codul de țară al numelui de domeniu cum ar fi „.ro" pentru România ar
conferi site-ului respectiv statutul de ciber-teritoriu. Spre exemplu, codul de țară ,,.ro"
conferă site-ului respectiv apartenența la ciber-teritoriul României.
În sfârșit, o altă tendință care se manifestă în spațiul virtual este și aceea că jurisdicția
unui stat se exercită și asupra actelor și faptelor unei persoane străine (furnizor de internet,
utilizator) dacă acestea produc efecte pe teritoriul acestui stat.
4.4 Principiul cooperării interstatale
În condițiile în care internetul nu ține cont de frontierele naționale ale statelor, este evident
că problemele generate de acest fenomen nu pot fi rezolvate decât printr-o cooperare între
state.
Spre exemplu, fraudele informatică, în general criminalitatea pe internet nu pot fi

prevenite și combătute decât printr-un efort conjugat al statelor suverane.
În cadrul Uniunii Europene vorbim de ceva mai mult decât o simplă cooperare între state;
putem susține că există o integrare europeană în domeniul internetului. Numeroase acte
legislative ale Uniunii (directive, regulamente, recomandări, avize) tind la armonizarea și
34
integrarea reglementărilor naționale privind internetul și problematica conexă (prevenirea
criminalității informatice, protecția vieții private, drepturi de autor etc.).
4.5 Principiul cooperării părților interesate
Societatea civilă și sectorul privat joacă în mod tradițional un rol important în guvernarea
internetului. Deși dezvoltarea internetului a fost finanțată inițial de guvernul Statelor Unite
ale Americii, structura sa în forma de azi a fost îmbunătățită de către comunitatea privată
(științifică, de afaceri și nonprofit).
Când a apărut nevoia înființării unei structuri care să administreze sistemul de nume de
domeniu (Domain Name System - DNS) pe internet, aceste atribuții nu au fost conferite unei
autorități guvernamentale sau unei organizații statale internaționale ci unei organizații non-
profit - ICANN8.
Cu timpul însă, a crescut influența statelor în guvernarea internetului, astfel că

independența spațiului virtual proclamată de John Perry Barlow tinde să devină utopică. Spre
exemplu, la început ICANN a fost înființată sub autoritatea Departamentului american al
comerțului, cu scopul declarat ca în timp acesta să devină un organism deplin independent.
Cert este că dezvoltarea și guvernarea internetului se realizează printr-o cooperare

permanentă a tuturor „actorilor" interesați în acest fenomen, fie că aceștia provin din sfera
publică sau privată a vieții sociale.
8
The Internei Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) (www.icann.org).
35
- Dezbateți cel mai important principiu al dreptului internetului;
36
5. Internetul vs. drepturile și libertățile fundamentele ale omului9
5.1 Accesul și nediscriminarea
1. Accesul la Internet reprezintă o modalitate importantă de exercitare a drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, inclusiv de participare la procesul democratic. Din aceste
motive, accesul la Internet nu trebuie să fie deconectat împotriva voinței dvs., decât în cazul
existenței unei hotărâri judecătorești în acest sens. În unele cazuri, acordurile contractuale
pot duce, de asemenea, la o întrerupere al serviciului, însă, acest fapt ar trebui să intervină
decât în ultimă instanță.
2. Accesul utilizatorului la Internet trebuie să fie accesibil și nediscriminatoriu. Utilizatorului

trebuie să i se asigure un acces cât mai extins posibil la conținuturi, aplicații și servicii pe
Internet, utilizând echipamentele de acces, la alegere.
3. Dacă locuiți în zonele rurale și izolate geografic, cu venit redus, și nevoi speciale sau
deficiențe, trebuie să vă așteptați din partea instituțiilor publice ca acestea să depună eforturi
rezonabile și să ia măsuri specifice pentru a facilita accesul utilizatorului la Internet.
4. În interacțiunile dvs. cu autoritățile publice, furnizorii serviciilor de Internet, furnizorii

conținuturilor și serviciilor on-line sau cu alți utilizatori sau grupuri de utilizatori, nu este loc
de nici un fel de discriminare, din oricare posibile motive ce ar sta la baza acesteia, fie pe
criterii de sex, rasă, culoare, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură,
origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere, etnie,
vârstă sau orientare sexuală.
5.2.Libertatea de exprimare și informare
Aveți dreptul de a cerceta, obține și comunica informații și idei la alegerea dvs., fără
ingerințe și indiferent de frontiere. Aceasta înseamnă că:
1. aveți libertatea de a vă exprima on-line și de a avea acces la informațiile, opiniile și

expresiile altora. Acest drept este valabil și pentru discursurile politice, opinii cu privire la
religie, credință și expresii primite sau considerate ca inofensive, dar, de asemenea și pentru
9
Recomandarea adoptată de Comitetul de Miniștri al celor 47 de state membre ale Consiliului Europei
37
cele care ar putea ofensa, șoca sau deranja pe alții. Trebuie să țineți cont de reputația și
drepturile celorlalți, inclusiv dreptul lor la viața privată;
2. de asemenea, pot fi aplicate restricții la declarațiile care incită la discriminare, ură sau
violență. Aceste restricții trebuie să fie prevăzute prin lege, bine definite și aplicabile sub un
control judiciar;
3. aveți libertatea să creați, reutilizați și distribuiți informații respectând dreptul la protecția

proprietății intelectuale, inclusiv a dreptului de autor;
4. autoritățile publice au obligația de a respecta și proteja libertatea de exprimare și informare

a dvs. Orice restricție asupra acestor libertăți nu trebuie să fie arbitrară, ci să urmărească un
scop legitim, în conformitate cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cum
ar fi, printre altele asigurarea securității naționale sau a ordinii publice, sănătății sau a moralei
publice și, respectiv, să respecte legislația în materia drepturilor omului. În plus, aceste
restricții trebuie să fie comunicate utilizatorului și să fie însoțite de informații cu privire la
modul obținerii consilierii și depunerii cererii privind reparația prejudiciului cauzat. Acestea
nu trebuie să fie extinse sau menținute mai mult decât strictul necesar pentru atingerea
scopului legitim;
5. furnizorul dvs. de servicii Internet și furnizorul de conținuturi și servicii electronice, au

obligații corporative în vederea respectării drepturilor omului și să vă ofere mecanisme de
răspundere la cererilor dvs. Utilizatorul de Internet trebuie să fie conștient totuși, că furnizorii
de servicii on-line, cum ar fi rețelele de socializare, pot restricționa, datorită politicilor lor de
conținut, anumite tipuri de conținut și comportament. Utilizatorul de Internet trebuie să fie
informat cu privire la posibilele restricții, astfel încât acesta să fie în măsură să ia decizii în
cunoștință de cauză, dacă să mai utilizeze sau nu serviciul. Această notificare, cuprinde
informații specifice referitoare la ceea ce furnizorul de servicii on-line consideră ca formă de
conținut și comportament ilegal și necorespunzător în momentul utilizării serviciilor și
respectiv ce norme sunt puse în aplicare de către furnizor;
6. puteți alege ca identitatea dvs. să nu fie divulgată în mediul on-line, de exemplu, prin
utilizarea unui pseudonim. Cu toate acestea, trebuie să fiți conștienți de faptul că, chiar și în
acest caz, autoritățile naționale pot lua măsuri care să conducă la descoperirea identității dvs.
38
5.3.Libertatea de întrunire, asociere și de participare
Aveți dreptul la întruniri și asocieri pașnice cu alte persoane în Internet. În practică,

aceasta presupune:
1. aveți libertatea de a alege oricare pagină electronică, aplicație sau orice alt serviciu pentru
a crea, adera, mobiliza sau participa la activitățile grupurilor de socializare și asociații,
indiferent de faptul că acestea sunt sau nu oficial recunoscute de către autoritățile publice.
Utilizatorul de Internet, de asemenea, trebuie să poată utiliza Internetul în scopul exercitării
dreptului acestuia la formarea de și afilierea lui la sindicate;
2. aveți dreptul la protestul pașnic în mediul on-line. Cu toate acestea utilizatorul de Internet
trebuie să fie conștient că se poate confrunta cu potențialele consecințe juridice în cazul în
care protestele în mediul on-line conduc la blocaje, întreruperi ale serviciului sau la
deteriorarea bunurilor altora;
3. aveți libertatea de a folosi instrumentele disponibile în mediul on-line pentru a participa la

dezbaterile politice publice locale, naționale și globale, inițiative legislative și la scrutinul
public al proceselor de luare a deciziilor, inclusiv dreptul de a semna petiții și de a participa
la elaborarea politicilor referitoare la modul de reglementare a Internetului.
5.4.Protecția vieții private și a datelor cu caracter personal
Utilizatorul de Internet are dreptul la respectarea vieții private și de familie în spațiul

Internet, care cuprinde protecția datelor cu caracter personal și respectarea confidențialității
corespondenței și comunicațiilor dvs. Aceasta presupune că:
1. trebuie să fiți conștienți de faptul că, atunci când utilizați Internetul, datele dvs cu caracter
personal sunt supuse unor serii de prelucrări în mod regulat. Acest lucru se întâmplă, mai
ales atunci când navigați pe Internet, când comunicați prin intermediul mesajelor electronice
(e-mail), mesagerie instant, telefonie prin Internet (telefonie IP) sau la utilizarea rețelelor de
socializare, motoarelor de căutare sau a serviciilor de stocare a datelor gen „cloud”;
2. instituțiile publice și companiile private care prelucrează datele cu caracter personal sunt
obligate să respecte normele și principiile legale specifice prelucrării acestor date;
39
3. prelucrarea datelor cu caracter personal care vă vizează trebuie să aibă loc în cazurile
prevăzute de lege sau în acele cazuri pentru care dvs. ați dat consimțământul. Totodată,
trebuie să fiți informați cu referire la ce date cu caracter personal au fost/sunt prelucrate și/sau
transmise către terți, momentul prelucrării, de către cine are loc prelucrarea și în ce scopuri.
În general, utilizatorul de Internet trebuie să-și poată exercita controlul asupra datelor cu
caracter personal ce-l vizează (verificarea exactității acestor date, solicitarea corectării și
ștergerii lor sau a celor date cu caracter personal care sunt păstrate mai mult decât timpul
necesar scopului prelucrării);
4. nu trebuie să fiți supuși măsurilor generale de supraveghere sau de interceptare a

convorbirilor dvs. Legea nu autorizează încălcarea confidențialității vieții private și a datelor
cu caracter personal, decât în situații excepționale, de exemplu, în cadrul anchetelor penale.
Informații accesibile, clare și exacte trebuie puse la dispoziția dvs. pentru a vă cunoaște
drepturile, regulile și prevederile legii în acest sens;
5. viața privată trebuie să fie respectată în egală măsură și la locul de muncă. Aceasta include
confidențialitatea corespondenței dvs. și a comunicațiilor private în mediul on-line.
Angajatorul este obligat să informeze despre toate eventualele măsuri privind

supravegherea și/sau monitorizarea efectuată;
6. puteți fi asistat de autoritățile pentru protecția datelor cu caracter personal, care există în
majoritatea țărilor europene, pentru a vă asigura despre conformitatea prelucrării datelor cu
legile și principiile de protecție a datelor.
5.5.Educație și alfabetizarea
Aveți dreptul la educație, inclusiv accesul la cunoștințe, ceea ce înseamnă că:
1. utilizatorul de Internet trebuie să aibă acces în mediul on-line la educație și la paginile

electronice cu conținut cultural, științific, de specialitate și altele, în limbile oficiale. Un
asemenea acces poate fi supus unor condiții privind remunerarea titularilor de drept ale
acestor lucrări. De asemenea, trebuie să puteți accesa liber pe Internet activitățile culturale și
cercetările finanțate din fonduri publice, care sunt publice, dacă acestea sunt disponibile în
versiune digitală;
40
2. ca parte a educației prin intermediul Internetului și mass-mediei, utilizatorul trebuie să aibă
acces la resursele educaționale digitale și cunoștințe, pentru a fi în măsură să-și exercite
drepturile și libertățile lui. Aceasta presupune capacitatea de a înțelege, utiliza și exploata o
gamă largă de instrumente on-line. Aceste cunoștințe âi va permite utilizatorului de Internet
să privească critic asupra preciziei și siguranței conținuturilor, aplicațiilor sau serviciilor pe
care le accesează sau dorește să le acceseze.
5.6.Copiii și tineretul
Copiii și tinerii trebuie să se bucure de toate drepturile și libertățile menționate în

acest Ghid. Dacă sunteți copil sau un tânăr, aveți dreptul la protecție și suport special atunci
când navigați pe Internet, ceea ce înseamnă:
1. dreptul la libertatea de exprimare a opiniei dvs., de a participa la construirea societății, de

a fi ascultat și de a contribui la luarea deciziilor cu privire la aspectele care vă vizează.
Opiniile dvs. trebuie să fie luate în considerare în conformitate cu vârsta și nivelul de

maturitate, fără nici-o discriminare;
2. puteți primi informații, într-un limbaj corespunzător vârstei dvs. și să fiți instruiți de
profesori, educatori, părinți sau tutori despre modalitatea de utilizare a Internetului în condiții
de siguranță și cu respectarea vieții private;
3. trebuie să fiți conștienți de faptul că conținuturile create de dvs. pe Internet, sau cele create
de alți utilizatori de Internet despre dvs., pot fi accesibile lumii întregi și afecta demnitatea,
securitatea și confidențialitatea datelor dvs., sau pot avea consecințe negative pentru dvs. sau
pentru drepturile pe care le dispuneți, acum sau mai târziu pe parcursul vieții. La cerere,
aceste conținuturi trebuie excluse sau șterse în termeni rezonabili;
4. puteți obține informații clare cu privire la conținuturile și comportamentul interzis pe

Internet (de exemplu hărțuirea on-line), precum și despre posibilitatea de a raporta aceste
conținuturi pretinse a fi ilicite. Această informație trebuie să fie adaptată vârstei și situației
dvs.; și de asemenea, trebuie să vi se ofere consiliere și asistență într-un mod care să vă
respecte confidențialitatea și anonimatul;
5. aveți dreptul să vă bucurați de protecție specială împotriva intimidărilor privind bunăstarea

dvs. fizică, mentală și morală, în special împotriva exploatării și abuzurilor sexuale pe
41
Internet și alte forme de criminalitate informatică. În special, aveți dreptul la educație pentru
a vă putea proteja de aceste pericole.
5.7 Căile de atac
1. Aveți dreptul la căi de atac eficiente în cazul în care drepturile și libertățile dvs. au fost
încălcate sau restricționate. Pentru a obține reparații, nu este neapărat să inițiați imediat un
proces de litigiu. Căile de atac trebuie să fie disponibile, cunoscute, accesibile, la prețuri
rezonabile și să permită obținerea reparațiilor în mod adecvat. Căile eficiente de atac trebuie
obținute direct de la furnizorii serviciilor de Internet, autoritățile publice și/ sau instituțiile
naționale în materia drepturilor omului. În funcție de prejudiciul suferit, o cale de atac
eficientă poate duce la o investigație, explicație, răspuns, o corecție, scuză, restabilirea
statutului, reparare și compensare. În practică, acest lucru înseamnă că:
1.1. furnizorul accesului la rețeaua Internet, furnizorul accesului la conținuturi și la serviciile

în mediul on-line sau alte întreprinderi vizate și/sau autorități publice trebuie să vă informeze
despre drepturile, libertățile, căile de atac posibile și mijloacele pentru a le obține.
Informațiile care explică procedura de notificare privind eventualele atentate asupra
drepturilor dvs., inclusiv cea de depunere a plângerii și solicitării reparației pagubei trebuie
să fie accesibilă, cu ușurință;
1.2. informații adiționale și consiliere trebuie să fie puse la dispoziție de către autoritățile
publice, instituțiile naționale în materia drepturilor omului (cum ar fi instituția
ombudsmanului), autoritățile de protecție a datelor cu caracter personal, oficiile de asistență
și consiliere pentru persoanele fizice, asociațiile de protecție a drepturilor omului și a
drepturilor ce țin de mediul digital, sau organizații de protecție a consumatorilor;
1.3. autoritățile publice naționale au obligația de a vă proteja împotriva activităților criminale

și infracțiunilor comise pe Internet sau în timpul utilizării acestuia, în special în cazurile de
acces neautorizat, intruziune, falsificări sau alte manipulări frauduloase cu referire la
identitatea dvs. în spațiul digital, a calculatorului dvs. și datele pe care le conține acesta.
Organele de drept, competente din țara dvs., au datoria de a investiga și de a lua măsurile
necesare, în cazul depunerii plângerii cu privire la daunele provocate sau ingerință cu referire
42
la identitatea sau proprietatea dvs. în spațiul digital și să se asigure despre aplicabilitatea
sancțiunilor în acest sens.
2. În cadrul tuturor procedurilor destinate stabilirii drepturilor dvs. și obligațiunilor sau

acuzațiilor de fond împotriva dvs. în materie penală, în raport cu utilizarea Internetului:
2.1. aveți dreptul la un proces echitabil în termeni rezonabili, de către o instanță independentă
și imparțială;
2.2. aveți dreptul la un recurs individual către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după
epuizarea tuturor căilor interne, disponibile de atac.
43
- Dezbateți prin comparație doua libertăți fundamentale ale omului;
44
6. Documentul electronic și semnătura electronică
6.2.Noțiune
În comerțul clasic semnătura olografă are o însemnătate majoră. Valabilitatea

documentelor și scrisorilor comerciale este condiționată de semnătura olografă a emitentului.
În cazul persoanelor juridice semnătura olografă trebuie combinată u ștampila specifică
fiecărei persoane juridice.
În unele documente semnătura olografă îndeplinește o funcție primordială, ca de

exemplu în cazul cambiei sau biletului la ordin, orice cambie în care semnătura olografă a
trăgătorului lipsește sau a fost falsificată este nulă de drept. La fel ca în legislația română și
în legislația anglo-saxonă, cambia în alb poate fi lipsită de toate elementele obligatorii ale
conținutului său, cu excepția semnăturii olografe a trăgătorului. Având în vedere importanța
semnăturii și pentru valabilitatea actelor juridice din comerțul electronic, diferitele legislații
naționale au fixat regimul juridic al semnăturii electronice.
Regimul juridic al semnăturii electronice în legislația romănă este stabilit de legea 455
din 18 iulie, publicată în M.O. nr. 429 din 31 iulie 2001 denumită în continuare Legea și
Normele tehnice și metodologice din 13 dec.2001 pentru aplicarea legii 455/2001 privind
semnătura electronică publicate în M.O. nr. 847 din 28 dec. 2001.
În art. 1 Legea stabilește domeniile pe care le reglementează: semnătura electronică,

înscrisurile în formă electronică și condițiile de furnizare de servicii de certificare a
semnăturilor electronice.
Întrucât legiuitorul român își dă seama că în această materie, destul de sensibilă,

normele speciale elaborate nu pot acoperi întregul regim al actelor juridice, admite
completarea acestora cu dispozițiile legale din regimul juridic privind comerțul clasic,
referitoare la încheierea, validitatea și efectele actelor juridice, autonomia de voință și
libertatea contractuală.
45
6.3.Semnătura electronică
Când vorbim de semnătură ne gândim imediat la semnătura olografă, transpunerea ei în

formă electronică fiind un proces dificil de înțeles pentru un neinițiat, deoarece ne gândim
imediat la partea tehnică a intimității electronice.
Sesizând această problemă, Legea oferă în art. 4 o definiție a semnăturii electronice ca

fiind datele in formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date in formă
electronica și care servesc ca metodă de identificare. Datele in formă electronică sunt
reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii,
primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice.
Legea stabilește și un al doilea tip de semnătură electronică, denumită semnătură

electronică extinsă care reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ
următoarele condiții:
a) este legată în mod unic de semnatar;
b) asigură identificarea semnatarului;
c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legată de datele in formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice
modificare ulterioară a acestora este identificabilă. Semnătura electronică extinsă oferă o mai
mare securitate a tranzacțiilor electronice care conțin date confidențiale și o metodă sigură
de autentificare a emițătorului, semnatarului mesajului.
Semnătura electronică, fie ea simplă sau extinsă are nevoie de anumite dispozitive
speciale de creare. Aceste dispozitive reprezintă software și/sau hardware configurate,
utilizate pentru a implementa datele de creare a semnăturii electronice. Datele de creare a
semnăturii electronice sunt acele date in formă electronică cu caracter de unicitate, cum ar fi
coduri sau chei criptografice private, care sunt folosite de semnatar pentru crearea propriei
semnături electronice. Mecanismul de creare a semnăturii electronice constă în aplicarea
asupra documentului a unei funcții hash-code, obținându-se amprenta documentului. Printr-
un algoritm se aplică cheia privată peste amprenta documentului, rezultând semnătura
electronică. Hash–code este o funcție care returnează amprenta unui document electronic.
46
Există și dispozitive securizate de creare a semnăturilor electronice care conferă o mai
mare protecție datelor utilizate pentru crearea unei semnături împotriva utilizării lor de către
o persoană neautorizată și falsificării semnăturii create cu aceste date.
În scopul protejării celui care receptează un mesaj ce ar fi putut fi semnat cu o semnătură

falsă, au fost create dispozitive de verificare a semnăturii electronice care reprezintă software
și/sau hardware configurate, utilizate pentru a implementa datele de verificare a semnăturii
electronice. Datele de verificare sunt de fapt date in forma electronică, cum ar fi coduri sau
chei criptografice publice, care sunt utilizate in scopul verificării unei semnături electronice.
Mecanismul de verificare a semnăturii electronice se bazează pe utilizarea cheii publice, a
funcției hash-code și semnăturii electronice primite. Verificarea semnăturii este operație
automată Serviciile de verificare a semnăturilor electronice se asigură automat, prin Internet,
asemenea servicii fiind menționate expres în contractul încheiat între furnizorul de servicii de
certificare și clientul său.
2. Semnatarul este persoana de la care emană semnătura electronică, nu prin scriere de

mână ca în cazul semnăturii olografe, ci prin dispozitive securizate, capabile să creeze
semnătura electronică, pe bază de coduri sau chei private. Dacă la elaborarea semnăturii sale
electronice persoana în cauză folosește o cheie criptografică privată, cunoscută numai de ea,
la verificare (decriptare)folosește o cheie publică. Este logic ca intimitate semnăturii private
să aparțină numai semnatarului, iar verificarea acestei semnături, respectiv verificarea
autenticității semnatarului să poată fi făcută de orice persoană interesată.
Pentru deplina securitate și confidențialitate a mesajului său, semnatarul se va îngriji că

dispozitivul folosit la crearea semnăturii sale electronice indeplinește următoarele condiții:
- să fie asigurată confidențialitatea datelor folosite la crearea semnăturii și acestea

să poată apărea o singură dată
- datele folosite să nu poată fi deduse
- confidențialitatea semnăturii să poată fi tehnic protejată
- persoanele neautorizate să nu aibă acces la datele utilizate la generare semnăturii

electronice.
47
3.Certificatul și certificatul calificat. Autenticitatea oricărei semnături electronice
trebuie să fie autorizată de organisme abilitate în acest scop, denumite furnizori de servicii de
certificare. Aceștia sunt persoane române sau străine care eliberează certificate sau alte
servicii legate de semnătura electronică.
Certificatul reprezintă o colecție de date in formă electronică ce atestă legătura dintre

datele de verificare a semnăturii electronice și o persoană, confirmând identitatea acelei
persoane. Certificatul poate fi simplu sau calificat. Elementele de bază ale unui certificat
simplu sunt : denumirea de certificat, datele de identificare a semnatarului, codul personal de
identificare a semnatarului, semnătura electronică extinsă și datele de verificarea acesteia,
perioada de valabilitate și alte informații în măsura în care nu sunt contrare legii.
Certificatul calificat este eliberat numai de un furnizor de servicii de certificare care

îndeplinește condițiile impuse de Lege în art. 20 și cuprinde următoarele mențiuni:
a) indicarea faptului că certificatul a fost eliberat cu titlu de certificat calificat;
b) datele de identificare a furnizorului de servicii de certificare, precum și cetățenia

acestuia, in cazul persoanelor fizice, respectiv naționalitatea acestuia, în cazul persoanelor
juridice;
c) numele semnatarului sau pseudonimul acestuia, identificat ca atare, precum și alte

atribute specifice ale semnatarului, dacă sunt relevante, în funcție de scopul pentru care este
eliberat certificatul calificat;
d) codul personal de identificare a semnatarului;
e) datele de verificare a semnăturii, care corespund datelor de creare a semnăturii aflate

sub controlul exclusiv al semnatarului;
f) indicarea începutului și sfârșitului perioadei de valabilitate a certificatului calificat;
g) codul de identificare a certificatului calificat;
h) semnătura electronică extinsă a furnizorului de servicii de certificare care eliberează

certificatul calificat;
i) dacă este cazul, limitele utilizării certificatului calificat sau limitele valorice ale
operațiunilor pentru care acesta poate fi utilizat;
48
j) orice alte informații stabilite de autoritatea de reglementare si supraveghere
specializată in domeniu.
Orice persoană, fizică sau juridică, care dorește ca un furnizor să îi elibereze un

certificat trebuie:
a) să furnizeze informațiile cerute pentru tipul de certificat dorit
b) să genereze sau să achiziționeze o pereche funcțională cheie privată-cheie publică;

cheia privată nu poate fi dedusă în nici un fel din cheia sa publică pereche
c) să probeze funcționalitatea perechii cheie privată - cheie publică;
d) să protejeze cheia privată de furturi, deteriorări, modificări ale conținutului sau alte
compromiteri ale acesteia este interzisă duplicarea cheii private;
e) să propună un nume sau un pseudonim distinct pentru identificare;
f) să supună examinării furnizorului: cererea de furnizare a unui certificat, acordul de a

respecta obligațiile în calitate de client și cheia sa publică.
La primirea cererii de eliberare a certificatului furnizorul în cauză va verifica, înainte

de eliberarea certificatului dacă solicitantul certificatului este persoana identificată în cerere,
prin procedura adecvată categoriei din care face parte certificatul; dacă solicitantul
certificatului deține cheia privată corespunzătoare cheii publice listate în certificat și dacă
informația listată în certificat este exactă. Durata verificării informațiilor din cerere și a
eliberării certificatului nu poate depăși o zi lucrătoare, pentru certificatele simple sau 5 zile
lucrătoare, pentru certificatele calificate. Aceste termene se calculează din momentul primirii
de către furnizorul în cauză a tuturor informațiilor cerute pentru acest scop. Furnizorul nu
poate emite un certificat fără consimțământul expres al celui pe numele căruia este emis. Din
momentul acceptării certificatului de către solicitant, furnizorul de servicii de certificare va
înscrie certificatul în Registrul electronic de evidență a certificatelor.
Certificatul poate fi transmis solicitantului în următoarele modalități:
a) personal;
b) prin poștă, cu confirmare de primire;
49
c) prin poștă electronică - numai pentru certificate simple; observațiile, dacă există, se
comunică pe aceeași cale furnizorului.
Prin acceptarea certificatului clientul își asumă responsabilitatea controlului cheii sale
private și a luării unor măsuri pentru a preveni pierderea dezvăluirea, modificarea sau
utilizarea neautorizată a acesteia, certifică veridicitatea informațiilor conținute în certificat și
se angajează să folosească certificatul exclusiv în scopuri autorizate de lege.
Clientul nu are dreptul de a utiliza cheia sa privată corespunzătoare cheii publice listate
în certificat, pentru semna rea altor certificate, decât în cazurile în care acest lucru fost
prevăzut expres în contractul semnat cu furnizorul său
Durata valabilității unui certificat este de maximum 1 an de la data comunicării către

client. Certificatele sunt supuse suspendării și revocării.
Orice furnizor de servicii de certificare are obligația de a suspenda certificatul în termen

de 24 de ore din momentul in care a luat cunoștință sau trebuia și putea să ia cunoștință despre
apariția oricăruia dintre următoarele cazuri:
a) la cererea semnatarului, după o prealabila verificare a identității acestuia;
b) in cazul in care o hotărâre judecătoreasca dispune suspendarea;
c) in cazul in care informațiile conținute în certificat nu mai corespund realității, dacă

nu se impune revocarea certificatului;
d) în orice alte situații care constituie cazuri de suspendare a certificatelor eliberate,

potrivit procedurilor de securitate si de certificare prevăzute în lege.
Titularii de certificate sunt obligați să solicite, de îndată, revocarea certificatelor, în

cazul în care au pierdut datele de creare a semnăturii electronice, au motive să creadă că datele
de creare a semnăturii electronice au ajuns la cunoștința unui terț neautorizat sau dacă
informațiile esențiale cuprinse în certificat nu mai corespund realității.
În art. 23 al. 2 Legea prevede și obligația furnizorilor de servicii de certificare de a

revoca în termen de 24 de ore momentul în care a luat cunoștință sau trebuia și putea să ia
cunoștință despre apariția oricăruia dintre următoarele cazuri:
a) la cererea semnatarului, după o prealabilă verificare a identității acestuia;
50
b) la decesul sau punerea sub interdicție a semnatarului;
c) în cazul in care o hotărâre judecătoreasca irevocabila dispune revocarea;
d) daca se dovedește în mod neîndoielnic că certificatul a fost emis in baza unor

informații eronate sau false;
e) în cazul în care informațiile esențiale conținute țn certificat nu mai corespund

realității;
f) atunci când confidențialitatea datelor de creare a semnăturii a fost încălcată;
g) în cazul în care certificatul a fost utilizat în mod fraudulos;
h) în orice alte situații care constituie cazuri de revocare a certificatelor eliberate,

potrivit procedurilor de securitate si de certificare declarate de furnizor.
Furnizorul de servicii de certificare îl va informa de urgență pe titular despre

suspendarea sau revocarea certificatului, împreună cu motivele care au stat la baza deciziei
sale. Furnizorul de servicii de certificare va înscrie mențiunea de suspendare sau de revocare
a certificatului în registrul electronic de evidență a certificatelor eliberate în termen de 24 de
ore din momentul în care a luat cunoștință sau trebuia și putea să ia cunoștință despre
adoptarea deciziei respective. Suspendarea sau revocarea va deveni opozabila terților de la
data înscrierii sale în registrul electronic de evidență a certificatelor.
4. Furnizorul serviciilor de certificare reprezintă orice persoană, română sau străină,

care eliberează certificate sau care prestează alte servicii legate de semnătura electronica în
timp ce furnizorul de servicii de certificare calificata este acel furnizor de servicii de
certificare care eliberează certificate calificate.
În România furnizarea serviciilor de certificare nu este supusă nici unei autorizări

prealabile și se desfășoară în concordanță cu principiile concurenței libere și loiale dar cu
respectarea actelor normative in vigoare. Furnizarea serviciilor de certificare de către
furnizorii stabiliți în statele membre ale Uniunii Europene se face în condițiile prevăzute în
Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, Comunitățile Europene
și statele membre ale acestora, pe de altă parte.
51
Cu 30 de zile înainte de începerea activităților legate de certificarea semnăturilor
electronice persoanele care intenționează să furnizeze servicii de certificare au obligația de a
notifica Autoritatea de reglementare si supraveghere specializată în domeniu cu privire la
data începerii acestor activități. O data cu efectuarea acestei notificări furnizorii de servicii
de certificare au obligația de a comunica aceleași Autorității toate informațiile referitoare la
procedurile de securitate și de certificare utilizate, precum și orice alte informații cerute de
aceasta.
Furnizorii de servicii de certificare calificata sunt obligați să folosească numai

dispozitive securizate de creare a semnăturii electronice și au obligația de a comunica
Autorității de reglementare și supraveghere specializate în domeniu, cu cel puțin 10 zile
înainte, orice intenție de modificare a procedurilor de securitate și de certificare, cu precizarea
datei și orei la care modificarea intră in vigoare, precum și obligația de a confirma în termen
de 24 de ore modificarea efectuată. În cazuri de urgență, în care securitatea serviciilor de
certificare este afectată, furnizorii pot efectua modificări ale procedurilor de securitate și de
certificare, urmând să comunice, în termen de 24 de ore, Autorității de reglementare și
supraveghere specializate în domeniu modificările efectuate și justificarea deciziei luate.
În scopul asigurării unui grad sporit de securitate a operațiunilor si al protejării

corespunzătoare a drepturilor și intereselor legitime ale beneficiarilor de servicii de
certificare, furnizorii de servicii de certificare care doresc să își desfășoare activitatea ca
furnizori acreditați pot solicita obținerea unei acreditări din partea Autorității de reglementare
și supraveghere specializate în domeniu. Condițiile și procedura acordării, suspendării și
retragerii deciziei de acreditare, conținutul acestei decizii, durata ei de valabilitate, precum și
efectele suspendării și ale retragerii deciziei se stabilesc de această Autoritate, prin
reglementari, cu respectarea principiilor obiectivității, transparenței, proporționalității și
tratamentului nediscriminatoriu. Furnizorii de servicii de certificare care au obținut
acreditarea au dreptul de a folosi o mențiune distinctivă care să se refere la această calitate în
toate activitățile pe care le desfășoară, legate de certificarea semnăturilor.
Furnizorii de servicii de certificare acreditați sunt obligați să solicite efectuarea unei

mențiuni în acest sens in Registru furnizorilor de servicii de certificare.
52
În cazul în care furnizorul de servicii de certificare intenționează să înceteze activitățile
legate de certificarea semnăturilor electronice sau află ca va fi în imposibilitate de a continua
aceste activități, el va informa, cu cel puțin 30 de zile înainte de încetare, Autoritatea de
reglementare și supraveghere specializată în domeniu despre intenția sa, respectiv despre
existența și natura împrejurării care justifică imposibilitatea de continuare a activităților. Într-
o astfel de situație furnizorul de servicii de certificare poate transfera în tot sau în parte,
activitățile sale unui alt furnizor de servicii de certificare. În cazul în care activitatea sa nu
este preluată de alt furnizor, el va revoca certificatele în termen de trei zile de la data
înștiințării titularilor de certificate și va lua măsurile necesare pentru conservarea arhivelor
sale.
Furnizorul de servicii de certificare și personalul angajat al furnizorului de servicii de

certificare, persoană fizică sau juridică, sunt obligate să păstreze secretul informațiilor
încredințate în cadrul activității lor profesionale, cu excepția celor în legătură cu care titularul
certificatului acceptă să fie publicate sau comunicate terților. Încălcarea acestei obligații
constituie infracțiunea de divulgare a secretului profesional, prevăzută și sancționată de art.
196 din Codul penal. Nu constituie divulgare a secretului profesional comunicarea de
informații către o autoritate publică, atunci când aceasta acționează în exercitarea și în limitele
competențelor sale legale.
Furnizorii de servicii de certificare nu pot colecta date cu caracter personal decât de la

persoana care solicită un certificat sau, cu consimțământul expres al acesteia, de la terți.
Colectarea se face doar în măsura în care aceste informații sunt necesare în vederea eliberării
și conservării certificatului. Datele pot fi colectate și utilizate in alte scopuri doar cu
consimțământul expres al persoanei care solicită certificatul.
Furnizorul de servicii de certificare, care eliberează certificate prezentate ca fiind

calificate sau care garantează asemenea certificate, este răspunzător pentru prejudiciul adus
oricărei persoane care își întemeiază conduita pe efectele juridice ale respectivelor certificate:
El răspunde pentru exactitatea, în momentul eliberării certificatului, a tuturor

informațiilor pe care le conține acesta. El trebuie să se asigure că în momentul eliberării
certificatului, semnatarul identificat în cuprinsul acestuia deținea datele de generare a
semnăturii corespunzătoare datelor de verificare a semnăturii menționate în respectivul
53
certificat și că datele de generare a semnăturii corespund datelor de verificare a semnăturii,
în cazul în care furnizorul de servicii de certificare le generează pe amândouă.
El răspunde pentru neîndeplinirea obligațiilor de informare a Autorității de

reglementare și supraveghere în domeniu în cazul suspendării sau revocării certificatului.
Furnizorul de servicii de certificare poate să indice in cuprinsul unui certificat calificat

restricții ale utilizării acestuia, precum și limite ale valorii operațiunilor pentru care acesta
poate fi utilizat, cu condiția ca respectivele restricții să poată fi cunoscute de terți. Furnizorul
de servicii de certificare nu va fi răspunzător pentru prejudiciile rezultând din utilizarea unui
certificat calificat cu încălcarea restricțiilor prevăzute în cuprinsul acestuia.
Furnizorul de servicii de certificare calificată trebuie să dispună de resurse financiare

pentru acoperirea prejudiciilor pe care le-ar putea cauza cu prilejul desfășurării activităților
legate de certificarea semnăturilor electronice. Asigurarea se realizează fie prin subscrierea
unei polițe de asigurare la o societate de asigurări, fie prin intermediul unei scrisori de garanție
din partea unei instituții financiare de specialitate, fie printr-o altă modalitate stabilită prin
decizie a Autorității de reglementare și supraveghere specializate în domeniu care va fixa și
suma asigurată sau suma acoperită prin scrisoarea de garanție.
5.Autoritatea de reglementare și supraveghere. Registrul electronic de evidență a

certificatelor eliberate și Registrul furnizorilor de servicii de certificare.
În termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a legii semnăturii electronice se înființează

Autoritatea de reglementare și supraveghere specializate în domeniu care va fi însărcinată cu
aplicarea dispozițiile Legii.
Autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu (numită în

continuare Autoritatea), va putea, din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate, să
verifice sau să dispună verificarea conformității activităților unui furnizor de servicii de
certificare cu dispozițiile Legii semnăturii electronice sau cu propriile reglementări în
domeniu. Aceste atribuții de control ce revin Autorității sunt exercitate de personalul anume
împuternicit in acest sens.
54
În vederea exercitării controlului, personalul cu atribuții în acest sens este autorizat:
a) să aibă acces liber, permanent, în orice loc în care se află echipamentele necesare
furnizării de servicii de certificare
b) să solicite orice document sau informație necesară în vederea realizării controlului;
c) să verifice punerea în aplicare a oricăror proceduri de securitate sau de certificare

utilizate de furnizorul de servicii de certificare supus controlului;
d) sa sigileze orice echipamente necesare furnizării de servicii de certificare sau să rețină

orice document ce are legătură cu aceasta activitate, pe o perioadă care nu poate depăși 15
zile, dacă această măsură se impune;
e) să ia orice alte asemenea măsuri, în limitele legii.
Totodată personalul este obligat să nu dezvăluie datele de care a luat cunoștință cu

ocazia exercitării atribuțiilor sale de control și să păstreze confidențialitatea surselor de
informații in legătură cu sesizările sau plângerile primite.
Furnizorii de servicii de certificare au obligația de a facilita exercitarea atribuțiilor de

control de către personalul anume împuternicit in acest sens. În cazul nerespectării acestei
obligații Autoritatea va putea aplica furnizorului o amendă contravențională și suspendarea
activității acestuia până la data la acre acesta va coopera cu personalul de control.
Dacă în urma controlului efectuat se constată nerespectarea dispozițiilor legale și a

reglementărilor emise de Autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în
domeniu, aceasta va solicita furnizorului de servicii de certificare să se conformeze, în
termenul pe care îl va stabili, dispozițiilor legale. In acest caz, Autoritatea poate dispune
suspendarea activității furnizorului. Neîndeplinirea în termenul stabilit a obligației de
conformare constituie motiv pentru Autoritate de a dispune încetarea activității furnizorului
de servicii de certificare și radierea acestuia din Registrul furnizorilor de servicii de
certificare.
În cazul unei încălcări grave a dispozițiilor legale, Autoritatea poate dispune direct și
imediat încetarea activității furnizorului de servicii de certificare și radierea acestuia din
Registru. Dacă se dispune încetarea activității furnizorului de servicii de certificare,
Autoritatea este obligată să asigure fie revocarea certificatelor furnizorului și ale
55
semnatarilor, fie preluarea activității sau cel puțin a Registrului electronic de evidentă a
certificatelor eliberate și a serviciului de revocare a acestora de către un alt furnizor de servicii
de certificare, cu acordul acestuia. Semnatarii vor fi informați imediat despre încetarea
activității furnizorului, precum și despre revocarea certificatelor sau preluarea acestora de
către un alt furnizor.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii semnături electronice s-a înființat Registrul

furnizorilor de servicii de certificare care va fi ținut și actualizat de Autoritatea de
reglementare și supraveghere specializate în domeniu.
Registrul va ține evidenta oficială a furnizorilor de servicii de certificare care au sediul

în România și a furnizorilor de servicii de certificare cu sediul sau domiciliul în alt stat, ale
căror certificate calificate sunt recunoscute.
Registrul are rolul de a asigura, prin efectuarea înregistrărilor prevăzute de Lege,

stocarea datelor de identificare, a unor informații legate de activitatea furnizorilor de servicii
de certificare, precum și informarea publicului cu privire la datele și informațiile stocate.
Conținutul si structura acestui Registru se stabilesc, prin reglementari, de către Autoritatea de
reglementare și supraveghere specializată în domeniu.
Înregistrarea în Registrul a datelor de identificare și a informațiilor necesare cu privire

la activitatea furnizorilor de servicii de certificare se efectuează pe bază de cerere individuală,
care trebuie introdusa la Autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu,
cel mai târziu la data începerii activității furnizorului. Conținutul obligatoriu al cererii și
documentația necesară se stabilesc prin reglementările Autorității.
Registrul este public si se actualizează permanent. Condițiile ținerii Registrului, accesul

efectiv la informațiile pe care le conține, informațiile care pot fi oferite solicitanților și modul
de actualizare a acestuia se stabilesc prin normele tehnice si metodologice emise de aceiași
Autoritate.
Un alt registru înființat în baza Legii semnăturii electronice este Registrul electronic de
evidență a certificatelor eliberate, a cărui întocmire și administrare cade în sarcina furnizorilor
de servicii de certificare. El va ține evidența certificatelor eliberate și va face mențiuni despre
data și ora exactă la care certificatul a fost eliberat; data și ora exactă la care expiră certificatul,
56
iar dacă este cazul, data și ora exactă la care certificatul a fost suspendat sau revocat, inclusiv
cauzele care au condus la suspendare sau la revocare. Certificatul este înregistrat în Registru
în momentul acceptării lui de către solicitant.
Registrul electronic de evidență a certificatelor eliberate trebuie să fie disponibil

permanent pentru consultare, inclusiv în regim on-line.
57
- Prezentați cazuri practice de utilizare a semnăturii electronice;
58
7. Comerțul electronic
7.2.Noțiunea de comerț electronic
Pentru a înțelege conceptul „comerț electronic” este necesară o analiză a suportului

manifestării acestui concept : Internetul.
Internetul, acest spațiu anațional, în care are loc un masiv schimb de date, bunuri și
servicii, își are originile într-un proiect al Departamentului de Apărare al SUA numit
DARPANET(Defence Advanced Research Project Network) inițiat în 1969 și al cărui scop
principal era cercetarea și dezvoltarea protocoalelor de comunicații pentru rețele capabile să
reziste la condiții mai dificile de operare și care să își continue activitatea și în cazul pierderi
unei părți din rețea (spre exemplu în caz de război).
Comerțul electronic este unul dintre avantajele, pe care această tehnologie numită
Internet, le oferă activității economice atât interne cât și internaționale și aceste avantaje sunt
oferite atât comercianților cât și consumatorilor.
Ce a adus nou acest Internet comercianților? Faptul că le-a permis atât întreprinderilor
mari cât și celor mici și mijlocii accesul către o piață transnațională, fără limite în spațiu și
cu costuri de marketing și livrare destul de reduse. Acum orice comerciant care își închiriază
un spațiu virtual pentru a-și desfășura activitatea comercială poate să-și prezinte produsele
către oricare alt comerciant sau consumator, din orice punct al acestei planete, doar cu
condiția ca acesta din urmă să fie utilizator de Internet.
Printre avantajele consumatorilor putem să includem comoditatea sporită pe care o

oferă rețeaua în căutarea și alegerea celei mai avantajoase oferte. Consumatorul nu trebuie
decât să se așeze în fața unui computer conectat la rețea, să-și aleagă un motor de căutare, să
testeze numele produsului sau serviciului pe care îl caută, și în câteva secunde pe monitor îi
vor apărea adresele comercianților care i-l pot oferi.
Este de ajuns un simplu clic pentru ca el să „intre” în aceste „magazine” , să se

informeze cu privire la produsul sau serviciul oferit de comerciant, să poată alege calitatea și
prețul cel mai bun dintre mii de oferte.
În sens larg comerțul electronic cuprinde o varietate de tranzacții comerciale

electronice, în mod frecvent vânzarea cumpărarea și prestarea de servicii, dar și activități de
59
negociere sau executare contractuală (cum ar fi plata electronică) a căror particularitate constă
în faptul că se desfășoară prin mecanisme oferite de noua tehnologie a informației.10
În sectorul privat se constată o creștere a relațiilor intercomerciale, a relațiilor dintre

comercianți și consumatori sau chiar relații consumator – consumator, atât la nivel național
cât și la nivel internațional și care se realizează prin medii electronice.
Așadar, comerțul electronic,(e-commerce, pe scurt EC) ar putea fi definit ca acea

maniera de a conduce activitățile de comerț care folosește echipamente electronice pentru a
mări aria de acoperire (locul in care se pot afla potențialii clienți) si viteza cu care este livrată
informația11.
Posibilitățile comerțului electronic nu se limitează doar la relații între comercianți (B-

2-B) ci poate implica relații contractuale între comercianți și consumatori (B-2-C) sau între
consumatori (C-2-C), ceea ce determină anumite dificultăți în momentul în care trebuie
determinată legea aplicabilă diferitelor tipuri de relații. Totuși cea mai stringentă problemă a
comerțului electronic rămâne securitatea tranzacțiilor, integritatea datelor transmise și
protecția datelor personale ale participanților. Aceste probleme vor fi tratate pe larg într-un
capitol ulterior.12
O dată prezentat conceptul de comerț electronic, am putea să îl analizăm din două

puncte de vedere, în funcție de mediul utilizat pentru desfășurarea lui pe de-o parte, și în
funcție de părțile care intervin în acest proces pe de altă parte.
A. În funcție de mediul utilizat în desfășurarea sa
În funcție de mediul utilizat în desfășurarea sa, diferențiem, în principiu, între comerțul

electronic direct sau comerțul electronic on-line și comerțul electronic indirect sau comerțul
off-line.
10
Comerţ electronic: ghid pas cu pas – www.academiainternet.ro, pag 2
11
Corrina Schuulze - Do e-commerce! – www.e-commerce.com, pag 9
12
Corrina Schuulze - Do e-commerce! – www.e-commerce.com , pag 10
60
Comerțul electronic direct sau on-line, este acela care se derulează excusiv prin medii
electronice, în mod normal internet, și care are ca obiect tranzacționarea bunurilor și
serviciilor digitale, fără o existență fizică, de la contractarea unei excursii cu un bilet
electronic transmis prin rețea, până la banala cumpărare de programe informatice, cărți
electronice, discuri muzicale, etc.13 În cazul acestor tipuri de tranzacții atât oferta , acceptarea,
cât și livrarea bunurilor sau serviciilor sau plata se face on-line. Acest tip de comerț electronic
este compatibil cu comercializarea serviciilor informatice, enciclopedii on-line, actualizare și
consultare de baze de date, reviste electronice, turism, etc. Cât privește livrarea bunului sau
serviciului către cumpărător, comerțul electronic oferă două modalități, una în care
cumpărătorul poate primi automat bunul sau serviciul achiziționat (download) și aceea în care
bunul este livrat de către furnizor prin alte medii electronice cum ar fi poșta electronică.
Generalizarea utilizării acestui tip de comerț este condiționată de încrederea în securitatea
sistemului, în special în cazul contractelor încheiate între persoane necunoscute și depărtate
din punct de vedere geografic.
Comerțul electronic indirect, sau comerțul off-line, este acela care în una din fazele
derulării sale are nevoie de prezența unui mediu fizic, neputând fi executat doar prin tranzacții
electronice, spre exemplu livrarea mărfurilor fizice14. În cazul acestui tip de comerț doar
oferta și acceptarea se produc prin medii electronice în timp ce livrarea bunurilor sau
serviciilor nu poate avea loc decât prin metode tradiționale. Acest tip de comerț oferă, în
aparență, mai multă încredere consumatorilor, spre exemplu prin plata mărfurilor la livrare,
dar limitează foarte mult dezvoltarea aplicațiilor noului sistem de tranzacții.
Distincția între comerțul electronic direct și indirect nu prezintă numai un interes

academic ci poate avea importante repercusiuni în practică atunci când ne aflăm în fața unor
aspecte care necesită un tratament juridic diferit. Astfel în cazul desființării unor contracte
care au ca obiect prestarea unor servicii și care servicii au fost deja executate, restituirea
acestor prestații este practic imposibilă. Particularități importante pot apărea în cazul
contractelor de prestări servicii on-line, unde se obișnuiește achiziționarea unor licențe
13
Comerţ electronic: ghid pas cu pas – www.academiainternet.ro, pag 4
14
Gheorghe Răuţ – Comerţul electronic o modalitate superioară de a face afaceri- www.trafic.ro
61
temporare de utilizare sau versiuni limitate ale unor programe determinate, care devin
operative numai în momentul efectuării plății.
B. În funcție de părțile ca re intervin în contract
Se poate observa o varietate de agenți care intervin în comerțul electronic, actualmente

numărul acestora și diversitatea lor a crescut de o așa manieră încât posibilele combinații între
aceștia par infinite. Apar noi cercuri de participanți în acest nou circuit economic, cercuri care
nu mai au în mod obligatoriu caracter comercial. Așa a apărut, spre exemplu, un tip de
contract numit P2P (peer to peer) sau comerțul între părți de aceiași categorie juridică.
Comerțul electronic de tip clasic, comerciant – consumator, nu mai este caracteristic

tranzacțiilor on-line.
Acum, în rețea rolurile principale au fost împărțite în mod egal între trei tipuri de
cocontractanți: comercianții, consumatorii și administrația publică. Aceste trei tipuri de
participanți contactează între ei dând naștere la diferite tipuri de contracte electronice,
bineînțeles fiecărui tip corespunzându-i o reglementare proprie. Combinațiile care rezultă din
interacțiunea acestor agenți sunt ilustrate în tabelul de mai jos, urmând să definim fiecare tip
de contract în continuare:
A(administrație) B (comerciant) C (consumator)
A (administrație) A2A A2B A2C
B (comerciant) B2A B2B B2C
C (consumator) C2A C2B C2C
A = administrația publică. Termenul cuprinde toate instituțiile publice care intervin în

tranzacții electronice on-line.
62
B = comerciant, persoană fizică sau juridică care își desfășoară activitatea profesională
sau o parte din ea prin medii electronice.
C = consumator, persoană fizică care achiziționează bunuri sau servicii prin medii
electronice și pe care le utilizează ori consuma, ca destinatar final. Persoanele juridice nu pot
avea calitatea de consumator.
A2A = tranzacții între instituții de drept public, orice tip de relație stabilită între
organisme ale administrației publice prin medii electronice.
A2B = tranzacții electronice dinspre administrație către comerciant
A2C = tranzacții electronice dinspre administrație către cel administrat
B2A = tranzacții electronice dinspre comerciant către administrație
B2B = tranzacții comerciale între comercianți
B2C = tranzacții electronice între comercianți și consumatori
C2A = tranzacții electronice între consumator, sau cel administrat , și administrație.
C2B = tranzacții electronice între consumator și comerciant
C2C = tranzacții electronice între particulari.
Dintre toate aceste tranzacții cele care prezintă cel mai mare interes sunt B2B, B2C,
C2B, C2C. Conform reglementărilor codului comercial, actele juridice care au caracter
comercial pentru una din părți se supun legii comerciale, chiar dacă pentru celelalte părți ele
au caracter civil. Așadar contractele de tipul B2B, B2C, C2B vor fi guvernate de reglementări
comerciale. Contractele C2C vor fi guvernate de legea civilă dacă nu se stabilește caracterul
lor comercial.
Legislația în materia comerțului electronic, la nivel național, este următoarea:
Legea comerțului electronic 365/2002 Republicata in Monitorul Oficial al României, Partea

I, nr. 403 din 10 mai 2006
Hotărârea Guvernului nr. 1308 din 11/20/2002 privind aprobarea Normelor metodologice
pentru aplicarea Legii 365/2002 privind comerțul electronic
63
Legea 121/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 365/2002 privind comerțul
electronic
7.3.Comunicările comerciale prin poșta electronică
Societatea informațională nu oferă membrilor săi doar servicii de publicitate și

marketing, spațiu comercial sau modalități de atragere a clientelei, ci și șansa de a-și prezenta
produsele sau serviciile direct către potențialii clienți sau de a încheia contracte on-line cu
aceștia.
Prin serviciu al societății informaționale se înțelege orice activitate de prestări de

servicii sau care presupune constituirea, modificarea, transferul ori stingerea unui drept real
asupra unui bun corporal sau necorporal, activitate efectuată prin mijloace electronice, ce
prezintă următoarele caracteristici:
a) este efectuată în considerarea unui folos patrimonial, procurat ofertantului în mod

obișnuit de către destinatar;
b) nu este necesar ca ofertantul și destinatarul să fie fizic prezenți simultan în același

loc;
c) este efectuată prin transmiterea informației la cererea individuală a destinatarului.
Mijloacele electronice reprezintă echipamente electronice și rețele de cablu, fibră

optică, radio, satelit și altele asemenea, utilizate pentru prelucrarea, stocarea sau transmiterea
informației.
Actorii principali ai societății informaționale sunt furnizorii de servicii, destinatarii

serviciilor și consumatorii. Destinatarii serviciilor pot fi consumatori dar viceversa nu este
valabilă.
Furnizorul de servicii este orice persoană fizică sau juridică ce pune la dispoziție unui
număr determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al societății informaționale.
Destinatarul al serviciului poate fi orice persoană fizică sau juridică ce utilizează, în

scopuri comerciale, profesionale sau de altă natură, un serviciu al societății informaționale,
în special în scopul căutării de informații sau al furnizării accesului la acestea.
64
Consumatorul, în schimb, nu poate fi decât o persoană fizică ce acționează în alte
scopuri decât cele ale activității sale comerciale sau profesionale.
Încheierea contractelor prin mijloace electronice este o noutate în materie contractuală

și ar putea genera o anumită panică în rândul juriștilor, având în vedere faptul că informatica
nu este un domeniu cu care, noi , juriștii, am avea ceva în comun. Problema, însă, poate fi
foarte ușor rezolvată. Nu este nevoie decât de cunoștințe minime de operare pe calculator și
înțelegerea unor termeni de specialitate.
Trebuie să precizăm încă de la început că principiile care guvernează încheierea,

executarea și efectele contractelor încheiate tradițional vor fi aplicate și contractelor încheiate
prin mijloace electronice atâta timp cât sunt compatibile cu dispozițiile speciale în materie.
Actualmente dispozițiile speciale în materie sunt foarte puține și incomplete. În acest

sens menționăm ordonanța 130 din 31 august 2000 privind regimul juridic al contractelor la
distanță, legea semnăturii electronice nr. 455 din 18 iulie 2001 publicată în monitorul oficial
nr.429 din 31 iulie 2001, legea comerțului electronic nr. 365 din 7 iunie 2002 și ordonanța nr.
20/2002 privind achizițiile publice prin licitații electronice publicată în M.O. nr. 86 din 1
februarie 2002. Dispozițiile acestor legi se completează cu cele ale Codului Civil, Codului
Comercial, cu legile privitoare la reglementare raporturilor juridice de drept internațional
privat și cu celelalte prevederi legale care au ca scop protecția consumatorilor, sănătății
publice.
Este necesară determinarea rolului datelor electronice în procesul de negociere,

încheiere și executare a contractelor electronice. Datele în formă electronică sunt reprezentări
ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau
stocării acesteia prin mijloace electronice. O colecție de astfel de date între care există relații
logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație
inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau unui alt procedeu
similar, reprezintă un înscris în formă electronică.
1. oferta, acceptarea și comunicările comerciale
În cazul contractării prin medii electronice, a determina dacă suntem sau nu în prezența
unei adevărate oferte sau propuneri de a contracta poate fi o problemă. Dacă definim oferta
65
ca o manifestare de voință făcută în scopul încheierii unui contract și care cuprinde termenii
esențiali ai acestuia, am putea descoperi că o multitudine de informații aflate în rețea cât și
numeroasele comunicări comerciale trimise prin e-mail, cu greu ar putea fi considerate oferte.
În mod normal ofertele autentice sunt întâlnite în paginile web care conțin mecanisme de
cerere directă, pe când paginile web cu funcții publicitare sau de contact nu conțin altceva
decât invitații de a discuta despre un posibil contract ai cărui termeni nu sunt încă trasați.15
Oferta obligă pe ofertant atunci când este adresată unei persoane determinate sau
publicului, cum se întâmplă în cazul ofertei on-line.16 Acceptarea unei astfel de oferte de
către unul dintre destinatarii ei implică încheierea unui contract. Dar în situația ofertei on-
line, în care rețeaua poate fi accesată de orice persoană, din orice punct al planetei, a cărei
seriozitate sau solvabilitate nu pot fi controlate în mod efectiv, interesele ofertantului ar putea
afectate. Caracterul internațional al rețelei permite ca acceptantul să fie o persoană din Tokio,
în timp ce ofertantul este din România. Acest caracter determină discuții cu privire la
legislația aplicabilă unei astfel de oferte. Internetul este o rețea transfrontalieră care determină
un comerț electronic internațional.
Oferta este un act juridic unilateral și este supusă legii locului întocmirii sale. În cazul
ofertei on-line determinarea acestui loc rezultă dificilă, oferta aparține locului virtual care
este o componentă a rețelei. Spațiul virtual nu are o reglementare aparte, proprie, el trebuie
să fie corelat cu spațiul fizic. În mod normal orice comerciant sau persoană care desfășoară o
activitate comercială în Internet are și o locație în spațiul fizic, orice spațiu virtual are un
corespondent în spațiul real. Așadar locul virtual al ofertantului va fi asimilat sediului sau
domiciliului său real, legea aplicabilă fiind cea a locului unde ofertantul își are domiciliul, în
cazul unei persoane fizice, sau sediul social, în cazul unei persoane juridice. Așadar un
comerciant român care lansează în rețea o ofertă de contracta, este supus legislației române
și prin urmare și oferta sa este supusă aceleiași legislații.
15
Daniel Taghioff – Seeds of conssensus – www.londonuniv.uk, pag. 31
16
Factbook. Comercio electronico – Aranzandi & Thomson , Elcano, 2002, pag 173
66
Cu privire la cealaltă parte, acceptarea acesteia este de asemenea un act unilateral, supus
ca și în cazul ofertei legii locului de proveniență. În mod normal întâlnirea dintre ofertă și
acceptare determină încheierea contractului, care va fi și el supus unei legislații. Problema
determinării acestei legislații o vom trata în capitolul dedicat încheierii contractului.
Doctrina franceză a considerat că ar fi mai convenabil pentru părți să-i atribuie ofertei
on-line un caracter de simplă propunere de contract, fără asumarea unei obligații din partea
ofertantului. Această regulă devine obligatorie în cazul unui contract intuitu personae.
Jurisprudența a venit în sprijinul acestei teze statuând că „oferta publică comportă o anumită
rezervă atunci când calitățile personale ale cocontractantului sunt luate în considerare pentru
încheierea contractului”17.
Ofertele on-line ar trebui să cuprindă formule de tipul „fără angajament din partea
noastră”, „acest document nu are caracter contractual” sau „pentru o comandă superioară
sumei de ....... lei este necesar acordul nostru special”, aceste formule fiind adevărate rezerve
la caracterul obligatoriu al ofertei.
Doctrina spaniolă18 consideră că există anumite criterii cu care se pot delimita

adevăratele oferte de a contracta de anunțurile publicitare sau invitații de a negocia. Simplele
liste de prețuri, prezentarea on-line a produselor și serviciilor sau simpla prezență a
comerciantului pe o pagină web în scop publicitar nu înseamnă că avem de-a face cu o
adevărată ofertă, fiindcă acestea nu conțin clauze contractuale privitoare la forma de plată,
condiții și termene de livrare, caracteristicile detaliate ale produsului sau serviciului, etc., care
ar determina o acceptare pură și simplă a ofertei, cu excepția cazului în care pagina web oferă
link-uri care permit accesul la aceste clauze.
Aceste opinii au fost adoptate și de legea română a comerțului electronic care în art.2
al.2 nu recunoaște anumitor tipuri de oferte caracter obligatoriu. Astfel ofertele de servicii
care necesită prezența fizică a furnizorului și a destinatarului sau care presupune manipularea
unor bunuri corporale de către destinatari chiar dacă prestarea serviciilor respective implică
17
Droit de l’ informatique et des reseaux – Lamy, Paris, 1998, pag 872
18
67
utilizarea de echipamente electronice nu sunt servicii ale societății informaționale. De
asemenea oferta de bunuri sau servicii care nu este trimisă destinatarului la cererea
individuală a acestuia și care sunt destinate recepției simultane de către un număr nelimitat
de persoane (punct-multipunct) nu are caracter obligatoriu pentru ofertant.
O dată cu oferta furnizorul are obligația, (conform art.5 din legea comerțului electronic),
de a pune la dispoziția destinatarilor și autorităților publice mijloace care să permită accesul
facil, direct, permanent și gratuit cel puțin la următoarele informații:
a) numele sau denumirea furnizorului de servicii;
b) domiciliul sau sediul furnizorului de servicii;
c) numerele de telefon, fax, adresa de poștă electronică și orice alte date necesare
contactării furnizorului de servicii în mod direct și efectiv;
d) numărul de înmatriculare sau alte mijloace similare de identificare, în cazul în care

furnizorul de servicii este înscris în registrul comerțului sau în alt registru public similar;
e) codul de înregistrare fiscală;
f) datele de identificare ale autorității competente, în cazul în care activitatea

furnizorului de servicii este supusă unui regim de autorizare;
g) titlul profesional și statul în care a fost acordat, corpul profesional sau orice alt
organism similar din care face parte, indicarea reglementărilor aplicabile profesiei respective
în statul în care furnizorul de servicii este stabilit, precum și a mijloacelor de acces la acestea,
în cazul în care furnizorul de servicii este membru al unei profesii liberale;
h) tarifele aferente serviciilor oferite, care trebuie indicate cu respectarea normelor

privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, cu precizarea scutirii, includerii sau
neincluderii taxei pe valoarea adăugată, precum și a cuantumului acesteia;
i) includerea sau neincluderea în preț a cheltuielilor de livrare, precum și valoarea

acestora, dacă este cazul;
j) orice alte informații pe care furnizorul de servicii este obligat să le pună la dispoziție
destinatarilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
68
Obligația de informare se consideră îndeplinită în cazul în care furnizorul unui serviciu
afișează aceste informații într-o formă clară, vizibil și permanent, în interiorul paginii de web
prin intermediul căreia este oferit serviciul respectiv.
Furnizorul de servicii este obligat să pună la dispoziție destinatarului, înainte ca

destinatarul să trimită oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute
de furnizorul de servicii, cel puțin următoarele informații care trebuie să fie exprimate în mod
clar, neechivoc și într-un limbaj accesibil:
a) etapele tehnice care trebuie urmate pentru a încheia contractul;
b) dacă contractul, o dată încheiat, este stocat sau nu de către furnizorul de servicii și
dacă este accesibil sau nu;
c) mijloacele tehnice pe care furnizorul de servicii le pune la dispoziție destinatarului

pentru identificarea și corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor;
d) limba în care se poate încheia contractul;
e) codurile de conduită relevante la care furnizorul de servicii subscrie, precum și

informații despre modul în care aceste coduri pot fi consultate prin mijloace electronice;
f) orice alte condiții impuse prin dispozițiile legale în vigoare.
Furnizorul de servicii are obligația să ofere destinatarului posibilitatea de a utiliza un

procedeu tehnic adecvat, eficace și accesibil, care să permită identificarea și corectarea
erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei sau acceptării
acesteia. El poate deroga de la dispozițiile legale care instituie aceste obligații mai în situația
în care a convenit altfel cu destinatarul, cu condiția ca nici una dintre părți să nu aibă calitatea
de consumator.
Clauzele și condițiile generale ale contractului propus trebuie puse la dispoziție

destinatarului într-un mod care să îi permită acestuia să le stocheze și să le reproducă.
Nerespectarea acestor obligații de informare atrage nulitatea relativă a contractului încheiat,
cu excepția cazului în care părțile au convenit la excluderea lor și cu condiția ca nici una să
nu aibă calitatea de consumator.
69
Ca și în cazul contractelor încheiate în mod clasic, oferta on-line poate fi revocată în
mod liber atâta timp cât nu a ajuns la destinatar, cu condiția ca revocarea să ajungă înainte
sau cel târziu o dată cu oferta.
Acceptarea reprezintă manifestarea voinței unei persoane de a încheia un contract în

condițiile stabilite în oferta ce i-a fost adresată în acest scop.19
La fel ca și în cazul contractelor clasice acceptarea on-line trebuie să îndeplinească

anumite condiții pentru a-și produce efectele: să fie pură și simplă, adică să fie conformă cu
oferta, pe care trebuie să o accepte în întregime fără rezerve sau modificări, să fie
neîndoielnică și să fie făcută de către destinatarul ofertei, dacă oferta a fost făcută publicului
ea poate fi acceptată de către orice persoană.
Totuși în cazul contractării în model EDI sau rețea închisă, în principiu, este nevoie de
un pre acord cu privire la formularea ofertei. În cazul contractării într-o rețea deschisă, dacă
nu există clauză contrară, acceptarea poate îmbrăca forme diverse cum ar fi apăsarea unei
taste sau click-ul pe un icon care conține cuvântul “acceptare” sau un termen asemănător;
completarea unui formular de solicitare; trimiterea unui e-mail în cazul unei acceptări
exprese.20
Acceptarea on-line poate fi și tacită caz în care destinatarul ofertei face o plată directă
prin utilizarea unor mijloace electronice sau clasice de plată sau pur și simplu descarcă un
fișier care conține un demo sau chiar obiectul contractului.
Problema care se pune în aceste cazuri este semnificația acestor acte de acceptare în
diferitele sisteme de drept. În unele state apăsarea unei taste poate avea semnificația unei
acceptări, pe când în altele poate avea doar valoarea unei invitații dea oferta. Având în vedere
că acceptarea ca și oferta sunt acte juridice unilaterale ele sunt supuse legii locului unde a fost
întocmită, cu excepția cazului în care părțile nu au ales o anumită lege.
19
Daniel Taghioff – Seeds of conssensus – www.londonuniv.uk. Pag. 32
20
Factbook. Comercio electronico – Aranzandi & Thomson , Elcano, 2002, pag. 183
70
Legea comerțului electronic nu impune un acord prealabil cu privire la utilizarea
mediilor electronice pentru încheierea contractelor : “pentru valabilitatea contractelor
încheiate prin medii electronice nu este necesar consimțământul prealabil al părților asupra
utilizării mijloacelor electronice.”(art.7 al.2)
De asemenea legea nu impune o anumită formă pentru acceptare ea putând fi expresă,

cum prevede art. 9 al. 1(dacă părțile nu au convenit altfel, contractul se consideră încheiat în
momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoștința ofertantului) sau poate
fi tacită, formă dedusă din prevederile al.2 al aceluiași articol: (contractul care, prin natura sa
ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediată a prestației caracteristice se
consideră încheiat în momentul în care debitorul acesteia a început executarea, în afară de
cazul în care ofertantul a cerut ca în prealabil să i se comunice acceptarea).
O altă problemă des întâlnită în contractarea electronică este cea a tardivității acceptării,
fiindcă numai o acceptare făcută într-un timp rezonabil poate să își producă efectele. În
general dacă ofertantul nu a stipulat un termen în care să fie făcută, nu condiționează oferta
de epuizarea stocului sau de fluctuația condițiilor de piață, putem considera ca valabilă
acceptarea făcută până la revocarea ofertei.21
De asemenea ofertantul este responsabil pentru modificarea unilaterală a clauzelor

contractuale prezentate în oferta publică prin pagină web sau comunicări comerciale publice
pe motivul fluctuației pieței. Pentru a preveni asemenea situații el ar trebui să insereze în
clauzele ofertei mențiuni de tipul : “supusă revizuirii”, “solicitați lista de prețuri actualizată”,
“listă de prețuri în elaborare”, sau alte asemenea mențiuni care să atenționeze destinatarul că
anumite clauze sunt supuse unei renegocieri. 22
Cu privire la obligativitatea confirmării de primire a ofertei sau acceptării, art. 9 al.3 din
legea comerțului electronic prevede : În cazul în care destinatarul trimite prin mijloace
electronice oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de
21
22
Daniel Taghioff – Seeds of conssensus – www.londonuniv.uk, pag. 35
71
furnizorul de servicii, furnizorul de servicii are obligația de a confirma primirea ofertei sau,
după caz, a acceptării acesteia, în unul dintre următoarele moduri:
a) trimiterea unei dovezi de primire prin poșta electronică sau printr-un alt mijloc de
comunicare individuală echivalent, la adresa indicată de către destinatar, în termen de 24 de
ore de la primirea ofertei sau acceptării;
b) confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, printr-un mijloc echivalent celui
utilizat pentru trimiterea ofertei sau a acceptării ofertei, de îndată ce oferta sau acceptarea a
fost primită de furnizorul de servicii, cu condiția ca această confirmare să poată fi stocată și
reprodusă de către destinatar.
Oferta sau acceptarea ofertei, precum și confirmarea primirii ofertei sau a acceptării
ofertei, făcute într-unul din aceste moduri se consideră primite în momentul în care partea
căreia îi sunt adresate poate să le acceseze.
Comunicările comerciale. Transmiterea comunicărilor comerciale prin medii

electronice este reglementată de art. 6 din legea comerțului electronic care în al. 1 prevede:
“efectuarea de comunicări comerciale prin poșta electronică este interzisă, cu excepția cazului
în care destinatarul și-a exprimat în prealabil consimțământul expres pentru a primi asemenea
comunicări.”
Consimțământul poate fi obținut în orice formă ți poate fi probat cu orice mijloc de

probă, sarcina probei revenindu-i furnizorului de servicii. Consimțământul comunicat printr-
un mesaj transmis prin poșta electronică este valabil exprimat dacă sunt îndeplinite cumulativ
următoarele condiții:
a) este expediat din cutia poștală în care destinatarul dorește să primească comunicările
comerciale;
b) subiectul mesajului este format din concatenarea textului „ACCEPT COMUNICARI

COMERCIALE DIN PARTEA”, scris cu majuscule și numele sau denumirea persoanei în
numele căreia se vor transmite comunicările comerciale
Destinatarul comunicărilor comerciale are dreptul de a-și retrage consimțământul de a

primi asemenea comunicări prin simpla notificare a furnizorului iar furnizorul are obligația
72
de a implementa o procedură gratuită, accesibilă inclusiv prin mijloace electronice, prin care
destinatarul să-și poată revoca consimțământul.
Procedura de revocare a consimțământului prin mijloace electronice trebuie să aibă

efect în cel mult 48 de ore de la inițierea ei. Furnizorul trebuie să facă publică această
procedură pe pagina proprie de Internet și în cadrul mesajelor care conțin comunicări
comerciale.
Subiectul mesajelor transmise prin poșta electronică, care constituie comunicări

comerciale, trebuie să înceapă cu cuvântul “PUBLICITATE” scris cu majuscule.
Comunicările comerciale care constituie un serviciu al societății informaționale sau o

parte a acestuia, în măsura în care sunt permise, trebuie să respecte cel puțin următoarele
condiții:
a) să fie clar identificabile ca atare;
b) persoana fizică sau juridică în numele căreia sunt făcute să fie clar identificată,
comunicările trebuind să conțină informații cu privire la numele sau denumirea persoanei
care le transmite, domiciliul sau sediul acesteia, numerele de telefon și de fax, precum și
adresa sa electronică.
c) ofertele promoționale, precum reducerile, premiile și cadourile, să fie clar

identificabile, iar condițiile care trebuie îndeplinite pentru obținerea lor să fie ușor accesibile
și clar prezentate;
d) competițiile și jocurile promoționale să fie clar identificabile ca atare, iar condițiile

de participare să fie ușor accesibile și clar prezentate;
Comunicările comerciale care constituie un serviciu al societății informaționale sau o

parte a acestuia, atunci când acest serviciu este furnizat de un membru al unei profesii liberale,
sunt permise, sub condiția respectării dispozițiilor legale și a reglementărilor aplicabile
profesiei respective, care privesc, în special, independența, demnitatea și onoarea profesiei,
secretul profesional și corectitudinea față de clienți și față de ceilalți membri ai profesiei.
73
Furnizorii de servicii ale societății informaționale care efectuează comunicări
comerciale au obligația de a respecta toate prevederile acestei legi cu privire la transmiterea
unor astfel de tipuri de comunicări.
Aceste prevederi au în mod clar un scop de protecție a consumatorului în fața

avalanșelor de campanii publicitare nedorite, deși legea utilizează termenul de “destinatar ”
atât pentru consumatori cât și pentru comercianți. În cazul comercianților, credem că o
asemenea protecție ar fi de prisos , deoarece aceștia au un interes profesional în receptarea
comunicărilor comerciale, faptul de a desfășura o activitate comercială cu titlu de profesie
implică și un consimțământ tacit pentru receptarea onor astfel de oferte din partea unor alți
comercianți. De altfel nici nu putem vorbi despre dreptul la intimitate al unei persoane
juridice.
7.4.Contractele încheiate prin mijloace electronice
Pentru orice comerciant, lipsa unui model clar de derulare a afacerii reprezintă o
problemă. De aceea el trebuie să fie informat cu privire la modelele de afaceri care pot fi
aplicate în comerțul electronic.
Comerțul electronic presupune un trafic electronic atât al bunurilor corporale cât și al

celor incorporale, cum ar fi spre exemplu informația. El include toate etapele procesului de
comercializare, cum ar fi marketingul on-line, comenzile, plata și distribuirea produselor. De
asemenea include furnizarea de servicii, cum ar fi asistența postcontractuală sau asistența
juridică. Pe de altă parte el poate fi considerat ca un sprijin în colaborarea dintre comercianți.
Comerțul electronic folosește diverse modele pentru desfășurarea on-line a afacerilor,

dar multe dintre aceste modele nu sunt noi, fiind folosite si in alte contexte. De exemplu, o
mare parte a aplicațiilor software de astăzi sunt furnizate in variante de test pe Internet.
Clienții, după ce fac un download al unui program de pe site-ul companiei, îl pot folosi pentru
o perioada limitata de timp, după care, daca respectivul program vine in întâmpinarea
cerințelor lor, îl cumpără. Aceasta strategie, aplicata de compania Netscape intre anii 1994 si
1995, a făcut ca browser-ul companiei, Netscape Navigator, sa câștige 80% din piața
74
browser-elor in numai câteva luni. Modelul este folosit si pentru vânzarea de mașini, dar cu
un succes mai modest.
Este necesară o definirea a conceptului „model de afacere”, ce înțelegem prin această

sintagmă. El poate fi definit ca o structură pentru fluxul de informație, pentru serviciu și
produs, incluzând o descriere a agenților economici și al rolului pe care aceștia îl joacă
contractarea electronică.23
Modelele de afaceri on-line diferă in funcție de produsul care este vândut si de entitățile
care intervin in cadrul unei tranzacții. Modelele de afaceri folosite pentru vânzarea on-line de
bunuri, precum informații sau acces la baze de date diferă considerabil de cele folosite pentru
vânzarea de bunuri corporale. Analizând aplicațiile curente dezvoltate pe Internet,
identificam următoarele modele de afaceri in comerțul electronic:
1. magazinul electronic (e-shop)
2. centrul comercial electronic (e-mall)
3. achiziții electronice (e-procurement)
4. licitații electronice (e-auction)
5. piața unui terț (3-rd market place)
6. comunități virtuale (virtual communities)
7. furnizor de servicii în lanțul valoric (value chain service provider)
8. integrator de date în lanțul valoric (value chain integrators)
9. platforme de colaborare (collaboration platforms)
10. brokeraj de informații (information brokerage)
11. servicii de încredere (trust services)
Fiecărui model de afacere îi corespunde o strategie de marketing și împreună formează

ceea ce se cheamă model de marketing.
23
Droit de l’ informatique et des reseaux – Lamy, Paris, 1998, pag. 963
75
Model de afacere + strategie de marketing = model de marketing
1.Magazinul electronic. Se referă la modelul de afacere pe pagină web al unui

comerciant persoană fizică sau juridică, al cărui obiectiv este în primul rând promovarea
firmei , a produselor și serviciilor oferite, cu posibilitatea măririi numărului de comenzi și
plăți prin mediul electronic. Printre aceste obiective se poate include de asemenea reducerea
costurilor de publicitate și desfacere precum și scurtarea drumului către o piață globală.24
Beneficiile pentru consumatori constau posibilitatea mai mare de alegere, o mai bună
informare, serviciu 24 de ore din 24, și nu în ultimul rând prețuri mult mai mici decât cele
oferite de magazinele tradiționale.
Minimal, orice magazin electronic, conține catalogul de produse sau servicii cu

descrieri tehnice si comerciale pentru fiecare poziție din catalog. Aceste descrieri sunt
gestionate in general de un SGBD (Sistem de Gestiune al Bazelor de Date). Sistemul de
gestiune al bazelor de date se va ocupa cu stocarea si manipularea datelor si cu oferirea
posibilităților de acces la date. Varianta medie a unui magazin electronic conține facilități
pentru preluarea comenzilor (prin e-mail sau formulare interactive pe care le vor completa
clienții), iar varianta extinsa cuprinde si posibilitatea efectuării on-line a plații (prin cărți de
credit sau alte variante electronice).25
Produsele sunt oferite, in general, la diferite categorii de preț, ținând seama de tendința
clienților de a testa calitatea, viteza si eficienta livrării înainte de a decide sa cumpere produse
mai scumpe. Produsele adecvate comercializării prin Internet sunt, de obicei, cele care pot fi
descrise cu ușurință si nu necesita folosirea simțului tactil: bilete de avion sau de concert,
CD-uri, cărți, software, unelte, piese de schimb, anumite alimente sau chiar autoturisme. Pe
24
25
76
de alta parte, produse care au fost considerate inițial ca nefiind potrivite pentru
comercializarea pe Internet - cravatele, spre exemplu, se vând acum foarte bine pe Internet.
Serviciile completează de obicei oferta de produse dar se circumscriu deseori unei sfere
mai largi: spre exemplu, in cazul in care se comercializează cravate, site-ul poate prezenta si
un desen/schiță despre cum se face nodul de cravata. In plus, site-ul poate include si un ghid
de culori si stiluri pentru oamenii de afaceri, un îndrumar pentru succesul in afaceri sau,
magazinul de cravate poate decide sa vândă si șosete, pantofi si pălării prin includerea pe site
si a altor vânzători.
Preturile produselor vândute prin Internet sunt de obicei mai mici decât cele practicate
pentru comenzile clasice. Cărțile, spre exemplu, sunt oferite pe Internet cu o reducere de 10-
50% sau, cel puțin, fără a se percepe taxe adiționale de livrare. Serviciile si in special serviciile
de informare ar trebui sa fie in mare parte gratuite. Serviciile de informare prin publicații
periodice sunt oferite gratuit la început, prin acces liber sau abonamente gratuite; ulterior,
ofertanții vor iniția servicii suplimentare de tipul accesului la arhive si vor extinde
posibilitățile de căutare, solicitând utilizatorului sa se aboneze si sa plătească pentru a
beneficia de acestea. S-a constatat ca impactul abonamentului on-line asupra utilizatorilor
este foarte mic: majoritatea rămâne fidela abonamentelor clasice si, in general, numai clienții
noi apelează la acest nou sistem de abonament. Cu toate acestea, abonamentele contra cost
on-line pentru accesul la știri de ultima ora sau la dezbateri cu participare restrictiva de
exemplu, suscita interesul doar daca serviciile oferite sunt de valoare excepționala.
Exista diferite variante de găzduire26 a unui e-shop, astfel:
- pe un server distinct (un computer proprietatea firmei deținătoare a unui e-shop)

destinat unor pagini ample si complexe de web; acesta va fi localizat in cadrul firmei daca
frecventa modificărilor ce trebuie făcute este mare (ex. știri, preturi, etc.) sau daca este
necesar un trafic intens intre firma si serverul aferent e-shop
26
77
- pe un server virtual (un spațiu deținut de firma proprietara a unui e-shop, pe un hard
disk al unui computer furnizor de web); in corelație cu un spațiu mai mare de tipul
www.yourshop.com, soluție preferata de majoritatea întreprinderilor mici si mijlocii - in
cadrul unui magazin universal electronic (e-mall)
În măsura in care este posibil, un e-shop ar trebui sa poată fi accesat pe mai multe cai:
un link/publicitate permanent pe un site portal, un cuvânt-cheie publicitar in cadrul
motoarelor de căutare sau in cadrul prezentării pe Internet a informațiilor generale despre
întreaga activitate a firmei sau despre întreaga gama de produse si o fereastra a acestui site in
cadrul unui e-mall - toate acestea concomitent. In plus, o idee interesanta ar fi sa se stabilească
denumiri de genul "www.produs1.com" pentru grupele de produse, cu link exact la pagina
corespunzătoare din cadrul magazinului electronic.
2.Centrul comercial electronic. Centrul comercial electronic constă într-o colecție de

magazine electronice, reunite sub același adăpost virtual și o marcă cunoscută, care în general
acceptă același sistem de plată. Un exemplu de acest fel este Electronic Mall Bodense, care
permite accesul ,magazinelor electronice individuale.27
Când centrele comerciale electronice se specializează în anumite segmente de comerț,

se transformă în ceva mai mult decât o piață industrială. Acesta este cazul lui Industry.net
care crește valoarea centrelor comerciale electronice adăugându-le caracteristici de
comunitate virtuală (cum ar fi FAQ), foruri de discuții, grup restrâns de utilizatori. În acest
caz veniturile provin de la asociați, din publicitate sau din comisioanele de tranzacție, dacă
plata se face prin intermediul centrului comercial.28
Beneficiile pentru deținătorii de e-mall-uri rezultă fie din chiria percepută pentru spațiul
oferit firmelor, fie din publicitate sau împrumutarea mărcii, sau ca o cotă din beneficiile
27
28
78
realizate de firme ca urmare a faptului că vizitatorul unui magazin va apela și la magazinele
învecinate în cazul în care nu a găsit ceea ce căuta pe primul site întâlnit.
Avantajele pentru consumator se află în gruparea strânsă a magazinelor electronice în

același spațiu virtual, precum și gruparea lor sub aceiași categorie de produs. Utilizarea de
către centrul comercial a unei mărci cunoscute pentru toate magazinele grupate în spațiul său
virtual duc la creșterea încrederii vizitatorului și a dispoziției de contractare.
La rândul lor, membrii e-mall-ului au beneficiile lor. Acestea constau în costuri de

prezentare reduse, o situație avantajoasă în rețea datorită serviciilor pe care le oferă e-mall-
ul, cum ar fi sistemele electronice de plată, traficul adițional printre între magazinele e-mall-
ului datorat notorietății mărcii furnizorului.
Deși adesea termenii „ciber” și „on-line” se utilizează ca sinonime, între aceștia există
diferențe de sens. Ar fi mult mai corectă utilizarea sintagmei „centru comercial on-line”
pentru acele centre comerciale care desfășoară un comerț electronic indirect, adică un comerț
în care numai anumite etape ale contractării se desfășoară prin intermediul Internetului,
celelalte urmând să se execute în mod tradițional. Este vorba despre comerțul cu bunuri
corporale, comanda unor astfel de bunuri se poate face prin internet, dar livrarea acestora nu
se poate face decât prin predarea fizică a bunurilor de către comerciant.
Din contră, calificativul „ciber” sau „cyber” se asociază acelor tipuri de afaceri care se
derulează exclusiv prin Internet. Toate etapele contractuale se derulează în rețea, inclusiv
executarea obligațiilor. Este vorba despre magazine electronice care comercializează bunuri
incorporale, cum ar fi de exemplu vânzarea unui program de software.
Înăuntrul centrelor comerciale on-line se pot întâlni supermarket-ul sau hipermarketul

on-line. Este clar că pentru aceste tipuri de firme comerțul prin web nu reprezintă o prioritate,
deoarece obiectul tranzacțiilor lor sunt bunurile corporale. Ceea ce îi interesează este însăși
prezența pe web, alături de competitorii lor virtuali, pentru ca aceștia să nu își piardă calitatea
de lideri pe (orice tip de) piață.
Cibermall-urile, la fel ca și centrele comerciale tradiționale, oferă o amplă varietate de

produse, servicii și linii de activitate. În această categorie se întâlnesc trei tipuri diferite de
web-uri :
79
• directoare comerciale. Sunt pagini care reunesc, grupează și ordonează
diferitele web-uri comerciale pe sectoare. Un exemplu de acest fel este directorul Gran via
(http://www.viaplus.com/granvia/bd-comercio.htm)
• ciber-galeriile comerciale sau mai exact cybermall-urile . Particularitatea

acestui tip de web comercial constă în gruparea unui număr redus de magazine din diferite
sectoare economice și care sunt susținute de un server de acces sau de o firmă de desene de
pagini web.
• ciber-depozitele. Sunt acele web-uri comerciale care oferă diferite linii de

produse prin intermediul unui singur canal de vânzare și care își desfășoară marea majoritate
a tranzacțiilor prin Internet. De fapt, sunt firme create pentru a-și vinde produsele doar prin
intermediul rețelei.
Adesea există confuzii între termenii de ciber-mall și ciber- depozit, primul fiind de fapt
o grupare de comercianți individuali și independenți, iar al doilea fiind transpunerea
electronică a depozitelor sau magaziilor tradiționale. Spre exemplu avem ciber-depozitele
Coverlink Comercio Virtual (http://www.coverlink.es) sau ciber-galeriile comerciale
CCPRYSER (http://www.intercom.es/ccpryser).
3.Achiziția publică electronică. Achiziția publică este aplicabilă în cazul în care

organisme guvernamentale sau mari organizații lansează apeluri pentru licitarea achiziționării
unor bunuri sau servicii.
Achiziționarea electronică se fundamentează pe căutarea de furnizori adiționali și

reducerea costurilor pe care le implică o căutare de tip clasic. Furnizorii publică pe web oferta
cu toate clauzele ei, în loc să o mai trimită prin poștă, îmbunătățind astfel negocierea
electronică, reducând costurile și timpul transmisiei, mărind numărul de firme care iau parte
la licitație. Astfel crește concurența și scade prețul.29
29
80
Pentru ca acest model să fie și la îndemâna întreprinderilor mici, s-au înființat platforme
sau consorții în cadrul cărora vânzătorii acționează împreună pentru a obține oferte mai
avantajoase de la producători. Industria modei este unul dintre cel mai important utilizator al
acestor consorții.
4.Licitația electronică. Licitația electronică în Internet nu este altceva decât

implementarea în mediul electronic al sistemului clasic de licitație. Acest nou sistem aduce
o prezentare multimedia a produselor dar presupune și o corelare a sistemului de licitație cu
cel de contractare, plată și livrare. Beneficiile casei care realizează licitația rezultă din
vânzarea platformelor tehnologice, comisioane și publicitate.30
Avantajele vânzătorilor și cumpărătorilor care participă la licitație sunt creșterea

eficienței, economisirea timpului și reducerea costurilor de transport a produselor licitate care
nu mai trebuiesc duse la locul licitației ci vor fi prezentate on-line.
Datorită costurilor sale reduse , acest nou tip de licitație este indicat pentru vânzarea
unor cantități mici de bunuri, de valoare scăzută, în general bunuri aflate în excedent. Aceasta
creează producătorilor șansa de a scăpa de aceste excedente , de a-și reorganiza capacitatea
productivă și de a micșora costurile operative ale vânzării.
Exemple de astfel de tipuri de licitații electronice le putem găsi la adresa

www.ispo.cec.be/ecommerce/ecomproj.htm sau www.fastparts.com .
5.Piața unui terț. Este un model nou de afacere indicat firmelor care nu-și pot crea
singure o strategie de marketing în Web și însărcinează cu această operațiune firme care sunt
specializate în crearea de pagini web.31 Astfel el apelează la o interfață utilizator pentru
catalogul de produse al firmei, interfață ce aparține unui terț (în general, furnizor de servicii
30
31
81
Internet sau o bancă). Această metodă are avantajul că interfața este unică pentru mai mulți
producători, utilizatorii fiind familiaritați cu folosirea ei. Acest model de afacere este mai
puțin folosit în comparație cu cele precedente.
Exemple de astfel de modele le putem găsi la TradeZone (http://tradezone.onyx.net)
6.Comunitatea virtuală. Pe internet, la fel ca și în realitate, oamenii având interese

comune se întâlnesc pentru a discuta sau a asculta tematicile preferate. Aceste forumuri
(forumul de discuții, chat-ul, lista de corespondenți – mailing list) sunt denumite comunități
virtuale.32 Aceste instrumente sunt adesea oferite ca servicii gratuite, în scopul sporirii
traficului pe pagina de internet. Comunicările de afaceri se pot face și prin intermediul unui
serviciu contra cost. Canalul de comunicare directă sau video-conferințele sunt instrumente
atractive care reduc costurile de călătorie și sunt utilizate de firmele mari atât pentru
comunicări științifice cât și pentru cele comerciale.
Valoarea cea mai importantă a unei comunități virtuale este dată de către membrii săi
(clienți sau parteneri) care adaugă informații proprii peste un mediu de bază furnizat de
companie. Fiecare membru poate oferi spre vânzare produse sau servicii sau poate adresa
cereri de cumpărare a unor produse sau servicii. Calitatea de membru al unei comunități
virtuale presupune cel ami adesea plata unei taxe.
Există o multitudine de comunități virtuale în anumite sectoare comerciale, iată câteva

exemple : http://apparelex.com/bs/index.htm, unde se comercializează cărți, sau
www.indconnect.com/steelweb specializat în comerțul cu oțel, sau www.nanothinc.com,
specializat în nanotehnologie.
7.Furnizor de servicii în lanțul valoric. Serviciile care susțin activitatea de comerț

electronic nu sunt oferite exclusiv de către furnizorii de Internet, care se rezumă în general la
găzduirea paginilor de web sau la asigurarea accesului pe Internet. Există și servicii
32
82
electronice externe cum ar fi cele de management, de informații, de prelucrare a datelor, de
consultanță,de integrare a serviciilor de livrare, care pot fi prestate în diferite variante ale
comerțului electronic. Furnizorii acestor servicii nu fac altceva decât să sporească valoarea
unei verigi din acest lanț valoric, care în timp poate deveni placă turnantă pe piața specifică
și să creeze o structură puternică de tipul B-2-C (e-mall) sau o platformă B-2-B. 33 Plata
acestor servicii se face pe baza unor tarife sau a unei cote procentuale. Un exemplu de un
astfel de furnizor este firma specializată în ambalare UPS – www.ups.com .
8.Platforme de colaborare. Platformele de colaborare cuprin un set de instrumente și

un mediu informațional pentru colaborarea între companii. Această colaborare se poate
concentra pe funcții specifice cum ar fi concepera sau proiectarea în colaborare.34 Câștigurile
provin din din managementul platformei (taxa de membru sau de utilizare) și din vânzări de
instrumente specializate (pentru proiectare, workflow și gestiunea de documente). Prin
workflow se înțelege fluxul de documente care implică o parte pasivă- documentele – și o
parte activă – deplasarea acestor documente.
Exemple de acest tip de afaceri putem găsi în rețeaua Global a Deutsche Telekom,
proiectul GENIAL sau proiectele de experimentare, simulare și desen 3D.
9.Brokerajul de informații și serviciile de încredere. Anumite tipuri de servicii vin

să sporească valoarea datelor existente la un moment dat în rețelele deschise sau a datelor
care provin din operațiuni de integrări de afaceri în rețea.
Între aceste tipuri de servicii se găsesc și motoarele de căutare de informații,

cataloagele de clienți clasificați pe profile, oportunități de afaceri, consultanții pentru
investiții.
33
34
83
În mod normal, informațiile și consultațiile sunt plătite direct prin buletinele de
subscriere directă sau prin plată în momentul primirii informației.
Un tip special de afacere de acest gen o reprezintă serviciile de încredere cum sunt
autoritățile de certificare și notarii electronici. Sursele de finanțare ale acestor tipuri de
servicii sunt taxele de subscriere și comisioanele pentru servicii cât și vânzările de software
sau consultațiile on-line.
În continuare vom prezenta cele două dimensiuni ale modelelor de afaceri virtuale:
una în care ne apare trecerea de la un cadru inovator spre o versiune electronică a unui model
tradițional și cea de-a doua care cuprinde funcțiile acestor afaceri.
Cât privește inovația, la o extremă se găsesc magazinele electronice ca simple versiuni

electronice a unui sistem de afacere tradițional, iar în cealaltă extremă se află furnizorii de
servicii în lanțul valoric, care nu s-ar putea realiza într-un mod tradițional și a căror existență
depinde tehnologia informației ce permite fluxul de informații, care de fapt este cel ce
sporește valoarea acestui lanț.
Ordonanța privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la

distanta 130/2000 - Republicat in Monitorul Oficial cu numărul 177 din data de 7 martie
2008
Legea 51/2003 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 130/2000 privind regimul juridic
al contractelor la distanta
Ordonanța nr. 85 din 19 august 2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și

executarea contractelor la distanta privind serviciile financiare - Republicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007 - modificata de OUG 65/2009
si Legea nr.196/2010
7.5.Supravegherea și controlul comerțului electronic
1. Autorități competente
84
Legea distinge între „autoritatea de reglementare în comunicații și tehnologia
informației" și alte „autorități publice".
Autoritatea de reglementare în comunicații și tehnologia informației - denumită în

continuare Autoritatea - este reprezentată de Ministerul Comunicațiilor și Societății
Informaționale.
În ceea ce privește celelalte „autorități publice" competente în acest domeniu legea

le definește ca fiind „ acele autorități ale administrației publice sau, acolo unde este cazul,
instanțe de judecată, a căror competență în materia respectivă este stabilită prin dispozițiile
legale în vigoare, aplicabile în fiecare caz". Observăm o imprecizie a legiuitorului în sensul
că nu sunt incluse în această definiție și „organele de urmărire penală" care, în acest context,
nu sunt „autorități ale administrației publice" și nici „instanțe de judecată", dar care, în mod
evident, au competențe legale în domeniul comerțului electronic, în măsura în care s-a
săvârșit vreo faptă penală.
Autoritatea are o serie de atribuții specifice în domeniul comerțului electronic:
- poate solicita furnizorilor de servicii orice informații necesare în vederea exercitării

atribuțiilor sale, menționând baza legală și. scopul solicitării, și poate stabili termene până la
care aceste informații să îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de lege;
- Autoritatea dispune efectuarea de investigații, în condițiile Legii nr. 365/2002, din

oficiu sau la primirea unei plângeri ori sesizări din partea oricărei persoane;
- în vederea descoperirii și investigării încălcărilor prevederilor Legii nr. 365/2002 și

ale normelor sale de aplicare, Autoritatea acționează prin personalul de control împuternicit
în acest scop;
- Autoritatea poate delega exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege unei alte persoane
juridice de drept public, cu atribuții de supraveghere și control în domeniul
telecomunicațiilor;
- în exercitarea atribuțiilor de investigare personalul de control împuternicit în acest

scop al Autorității sau al persoanei juridice delegate poate solicita furnizorilor de servicii
informațiile care îi sunt necesare, menționând baza legală și scopul solicitării, și poate stabili
termene până la care aceste informații să îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de lege;
85
- personalul de control împuternicit în acest scop al Autorității sau al persoanei juridice
delegate poate să solicite declarații sau orice documente necesare pentru îndeplinirea
misiunii, să sigileze, să ridice orice registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte
evidențe, eliberând persoanei supuse investigației copii de pe originale, ori să obțină copii,
lăsându-i acesteia originalele; de asemenea, este autorizat'să facă inspecții inopinate, al căror
rezultat va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare, și să primească, la convocare
sau la fața locului, informații și justificări;
- Autoritatea informează furnizorii de servicii, destinatarii, statele membre ale Uniunii

Europene și Comisia Europeană cu privire la toate aspectele legate de aplicarea prevederilor
prezentei legi și cooperează cu autoritățile competente din alte state în vederea exercitării
eficiente a supravegherii și controlului asupra activității furnizorilor de servicii;
- Autoritatea sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori constată încălcări ale
legii penale.
Legea prevede o serie de obligații corelative ale celorlalte autorități publice față de
Autoritate, de natură să-i permită acesteia îndeplinirea atribuțiilor sale legale.
Astfel, organele administrației publice centrale și locale, precum și oricare alte

instituții și autorități publice sunt obligate să permită personalului de control împuternicit în
acest scop al Autorității sau, după caz, al persoanei juridice delegate accesul la documentele,
datele și informațiile deținute de acestea, în măsura în care sunt necesare îndeplinirii misiunii
legale a Autorității, fără a se putea opune caracterul de secret de stat sau secret de serviciu al
unor asemenea documente, date și informații. Personalul de control împuternicit în acest
scop, primind acces la documentele, datele și informațiile menționate, este ținut la observarea
strictă a caracterului de secret de stat sau secret de serviciu, atribuit legal respectivelor
documente, date și informații.
2. Obligațiile furnizorului de servicii
In cadrul activității de supraveghere și control, furnizorii de servicii au o serie de obligații

legale,
2.1. Obligația de informare
86
Furnizorii de servicii sunt obligați să informeze de îndată auto-ritățile publice
competente despre activitățile cu aparență nelegală desfășurate de destinatarii serviciilor lor
sau despre informațiile cu aparență nelegală furnizate de aceștia.
Furnizorii de servicii sunt obligați să comunice de îndată acestor autorități, la cerere,

informații care să permită identificarea destina-tarilor serviciilor lor, cu care acești furnizori
au încheiat contracte privind stocarea permanentă a informației.
2.2. Obligația de întrerupere a serviciului
Furnizorii de servicii sunt obligați să întrerupă, temporar sau permanent, transmiterea

într-o rețea de comunicații ori stocarea informației furnizate de un destinatar al serviciului
respectiv, în special prin eliminarea informației sau blocarea accesului la aceasta, accesul la
o rețea de comunicații ori prestarea oricărui alt serviciu al societății informaționale, dacă
aceste măsuri au fost dispuse de Autoritate autoritatea publică definită la art. 17 alin. (2) din
Legea nr. 365/2002; această autoritate publică poate acționa din oficiu sau ca urmare a
plângerii ori sesizării unei persoane interesate.
Plângerea poate fi tăcută de către orice persoană care se consideră prejudiciată prin
conținutul informației în cauză. Plângerea sau sesizarea se întocmește în formă scrisă, cu
arătarea motivelor pe care se întemeiază, și va fi în mod obligatoriu datată și semnată.
Plângerea nu poate fi înaintată dacă o cerere injustiție, având același obiect și aceleași părți,
a fost anterior introdusă.
Decizia autorității trebuie motivată și se comunică părților interesate în termen de 30

de zile de la data primirii plângerii sau a sesizării ori, dacă autoritatea a acționat din oficiu,
în termen de 15 zile de la data la care a fost emisă.
Împotriva unei decizii luate, persoana interesată poate formula contestație în termen
de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ
competentă. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților. Sentința este definitivă .
3. Coduri de conduită
Asociațiile și organizațiile neguvernamentale cu caracter profesional ori comercial

sau cele constituite în scopul protecției consumatorilor, a minorilor ori a persoanelor cu
87
handicap își pot elabora propriile coduri de conduită sau coduri comune cu Autoritatea și
Ministerul Justiției, în vederea aplicării corespunzătoare a prevederilor prezentei legi.
Autoritatea și Ministerul Justiției vor urmări includerea în codurile de conduită, în

special a unor prevederi referitoare Ia:
a) soluționarea litigiilor pe cale extrajudiciară;
b) întreruperea, temporară sau permanentă, a transmiterii într-o rețea de comunicații sau

a stocării informației furnizate de un destinatar al serviciului, în special prin eliminarea
informației ori blocarea accesului la aceasta, a accesului la o rețea de comunicații sau a
prestării oricărui alt serviciu al societății informaționale;
c) protecția destinatarilor cu privire la efectuarea comunicărilor comerciale;
d) protecția minorilor și a demnității umane.
Autoritatea și Ministerul Justiției susțin:
a) traducerea Codurilor de conduită în limbi de circulație inter-națională;
b) facilitarea accesului la codurile de conduită prin mijloace electronice;
c) popularizarea codurilor de conduită la nivel național și transmiterea acestora* precum

și a evaluărilor privind aplicarea și impactul lor practic către statele membre ale Uniunii
Europene și către Comisia Europeană.
Un exemplu în acest sens îl constituie, așa cum a am arătat, codul de bune practici
intitulat „Standarde și recomandări IAB România privind marketingul prin email" elaborat
de Asociația IAB România (Interactive Advertising Bureau) .
Sistemul Electronic Național (SEN) disponibil la adresa www.e-guvernare.ro este

portalul administrației publice din România, gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea
României. Ca urmare a actualizării conținutului din portal, realizată în decembrie 2020, se
pot accesa:
88
• informații, proceduri și servicii de asistență și de soluționare a problemelor pentru
cetățeni și companii din Uniunea Europeană, în cadrul rețelei europene Single Digital
Gateway – Portalul Digital Unic, găzduit de e-guvernare.ro
• legăturile de contact ale principalelor instituții publice din România
• registrul național al instituțiilor publice din România
• legătura de contact pentru depunerea declarațiilor la ANAF
Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si
consumatori - Republicata in Monitorul Oficial no.. 305 din 18 Aprilie 2008 - modificată de
legea 160/2010
Ordinul nr.72/2010 al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

privind unele masuri de informare a consumatorilor, publicat in Monitorul Oficial nr.164 din
15 martie 2010
7.6. Răspunderea specială a furnizorilor de servicii
Răspunderea furnizorilor de servicii ale societății informaționale este supusă dispozițiilor

legale generale referitoare la răspunderea civilă, penală și contravențională, în măsura în care
legea specială35nu dispune altfel.
Răspunderea furnizorilor de servicii poate fi angajată în orice domeniu, inclusiv în

domeniul drepturilor de autor, a dreptului proprietății industriale, pornografie, atingeri aduse
drepturilor omului etc.
Așadar, în această materie, ca regulă, se va aplica regimul juridic general al diferitelor

categorii, de răspundere juridică. Așa cum era firesc, de la regimul juridic comun al
răspunderii există o serie de excepții reglementate de legea specială care sunt impuse de
caracterul specific al activității furnizorilor de servicii.
35
Legea nr. 365/2002.
89
Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 prevede că „furnizorii de servicii răspund pentru
informația furnizată de ei înșiși sau pe seama lor
În opinia noastră, acest text de lege intenționează să reglementeze răspunderea specială a

furnizorilor de servicii prin raportare la faptă ca element al răspunderii juridice. Astfel, în
cazul angajării răspunderii furnizorului de servicii, „fapta" are o formă specifică ce constă
într-o „ informație furnizată de ei înșiși sau pe seama lor ".
Totuși formularea legală nu trebuie interpretată în sensul că furnizorii de servicii nu

răspund decât pentru informația furnizată de ei înșiși sau pe seama lor, căci, în acest caz, s-
ar lipsi de eficiență juridică dispozițiile alin. (1) al aceluiași articol care consacră apli-
cabilitatea generală a dispozițiilor legale generale referitoare la răspunderea civilă, penală și
contravențională și în această materie.
Astfel, se va angaja răspunderea juridică a furnizorului de servicii numai pentru „

informația furnizată de către ei înșiși sau pe seama lor" și pentru orice faptă de natură să
atragă una din formele răspunderii juridice (civilă, penală sau contravențională).
În altă ordine de idei, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 trebuie coroborat cu alin. (3)
al aceluiași articol care conține o normă trimitere la cauzele exoneratoare de răspundere'. Așa
cum vom vedea în continuare, criteriul folosit de legiuitor pentru departajarea răspunderii
speciale a furnizorului de servicii în raport cu alți subiecți de drept îl constituie tocmai
modalitatea de transmitere/ stocare/căutare a informației.
Furnizorul unui serviciu al societății informaționale care facilitează accesul la informația

furnizată de alți furnizori de servicii sau de destinatarii serviciilor oferite de alți furnizori,
prin punerea la dispoziție destinatarilor serviciului său a unor instrumente de căutare a
informațiilor sau a unor legături cu alte pagini de web, nu răspunde pentru informația în
cauză, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:
a) furnizorul nu are cunoștință despre faptul că activitatea sau informația la care facilitează
accesul este nelegală și, în ceea ce privește acțiunile în daune, nu are cunoștință despre fapte
sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea ori informația în cauză ar putea prejudicia
drepturile unui terț;
90
b) având cunoștință despre faptul că activitatea sau informația respectivă este nelegală ori
despre fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația în cauză ar
putea vătăma drepturile unui terț, furnizorul acționează rapid în vederea eliminării posi-
bilității de acces oferite sau a blocării utilizării acesteia.
Furnizorul de servicii răspunde pentru informația în cauză atunci când caracterul nelegal
al acesteia a fost constatat printr-o decizie a unei autorități publice36.
Aceste prevederi nu se aplică în situația în care destinatarul acționează din ordinul sau sub
comanda furnizorului de servicii.
Această a patra excepție nu este prevăzută de Directiva 2000/31/CE, fiind particulară

legislației române, dar și legislațiilor altor state membre ale Uniunii Europene.
Pentru răspunderea furnizorilor care oferă legături cu alte pagini, statele membre ale
Uniunii Europene au adoptat sisteme care aplică:
- regulile exonerării de răspundere pentru Mere Conduit
- principiile generale de drept;
- regulile exonerării de răspundere pentru hosting.
Pentru răspunderea furnizorilor care oferă instrumente de căutare a informațiilor, statele

membre ale Uniunii Europene au adoptat sisteme care aplică:
- regulile răspunderii civile generale;
- regulile exonerării de răspundere pentru hosting.
În dreptul nostru intern, această exonerare de răspundere a furnizorilor care oferă

instrumente de căutare a informațiilor și legături cu alte pagini web a fost asimilată
răspunderii furnizorilor de servicii de hosting.
Diferența între cele două cazuri de exonerări este că, în cazul exonerării pentru oferirea
de instrumente de căutare a informației, ilegalitatea se referă la conținutul facilitat și nu la
conținutul stocat ca în cazul legăturilor cu alte pagini web.
36
Se observă o inconsecvență a legiuitorului: aşa cum am arătat, prin Legea nr. 121/2006 s-a abrogat alin.
(2) al art. 14 din Legea nr. 365/2002 care se referea la același caracter nelegal „constatat printr-o decizie a
unei autorităţi publice".
91
- Care sunt termenii și condițiile de utilizare a siteurilor de comerțul electronic;
92
8. Criminalitatea informatică
8.1. Definiții și clasificări.
Prin contravenție se înțelege orice fapta săvârșită cu vinovăție și care este sancționată
de legislația unei țări. De regulă contravențiile se sancționează cu amendă sau interzicerea
utilizării unor servicii.
Infracțiunea reprezintă fapta săvârșită de către o persoană prin care se aduce atingere
valorilor sociale stabilite de comunitate prin acte normative. Infracțiunile sunt prevăzute în
legislația penală a tuturor statelor reprezentând un element important în stabilirea pedepselor.
Plecându-se de la principiile elementare ale dreptului prin care nimeni nu se poate prevala de
necunoașterea legii, subliniem importanța deținerii cel puțin a unor cunoștințe generale
privind dreptul internațional, dreptul comunitar și a dreptului național, cu implicații directe
în spațiul virtual.
8.2. Lista minimală și lista facultativă a infracțiunilor informatice – UE.
Consiliul Europei a adoptat Recomandarea R(89)9 asupra criminalității în relația cu

calculatorul și a publicat un raport în această materie, conținând o listă minimală și o listă
facultativă de infracțiuni informatice. Statele-membre UE au ținut seama de aceste modele
în elaborarea legilor naționale și, la momentul actual, putem afirma că există o armonizare
legislativă europeană privind criminalitatea informatică.
Lista minimală prevăzută în recomandare amintită cuprinde fapte precum:
1. frauda informatică;
2. falsul informatic;
3. prejudiciile aduse datelor sau programelor pentru calculator;
4. sabotajul informatic;
5. accesul neautorizat;
6. interceptarea neautorizată;
7. reproducerea neautorizată de programe pentru calculator protejate;
93
8. reproducerea neautorizată a unei topografii protejate.
Lista facultativă cuprinde fapte precum:
1. alterarea datelor sau programelor pentru calculator;
2. spionajul informatic;
3. utilizarea neautorizată a unui calculator;
4. utilizarea neautorizată a unui program pentru calculator protejat.
8.3. Infracțiunile informatice în Noul Cod Penal al României:
I. Infracțiuni de drept comun, prevăzute de Noul Cod Penal, susceptibile a fi săvârșite în

mediul electronic:
A. Infracțiuni contra libertății persoanei – Hărțuirea;
B. Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale – Racolarea minorilor în scopuri sexuale;
C. Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private – Violarea vieții private, Violarea
secretului corespondenței;
D. Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice – Frauda

informatică, Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, Acceptarea operațiunilor
financiare efectuate în mod fraudulos;
E. Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice – Accesul ilegal

la un sistem informatic, Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, Alterarea
integrității datelor informatice, Perturbarea funcționării sistemelor informatice, Transferul
neautorizat de date informatice, Operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice;
F. Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice – Instigarea publică, Incitarea la ură sau
discriminare, Pornografia infantilă, Ultrajul contra bunelor moravuri.
II. Infracțiuni care încalcă drepturile de proprietate intelectuală, prevăzute de Legea nr.
8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe (actualizată)
Vom prezenta infracțiunile prevăzute de Noul Cod Penal al României și vom analiza
câteva dintre acestea. Pentru a studia în profunzime implicațiile lor și pentru un studiu extins
94
asupra tuturor repercusiunilor pe care le au în Internet, vă invităm să urmați cursul extins de
Social Media Management.
A. Infracțiuni contra libertății persoanei – Hărțuirea (art. 208).
(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept sau fără un interes legitim, o
persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către
aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 luni sau
cu amendă.
(2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță,
care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepsește cu
închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai
gravă.
(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Aceste acțiuni se pot desfășura inclusiv prin intermediul rețelelor sociale, respectiv
prin transmiterea sau postarea de mesaje al căror conținut și frecvență pot induce victimei o
stare de temere. Infracțiunea poate fi denunțată (se consumă), adică puteți anunța organele
de urmărire penală (poliția sau procurorul) în momentul când, în urma acțiunii făptuitorului,
s-a produs cerința legală, anume starea de temere a victimei. Cele mai multe rețele sociale,
așa cum am prezentat anterior, dispun de aplicații prin care, chiar dacă nu sunteți victima
unei astfel de infracțiuni, puteți raporta un comportament abuziv către administratorul rețelei
sau puteți solicita înlăturarea/blocarea conținutului ofensator. În cele mai multe cazuri
hărțuirea se produce împreună cu Amenințarea (art. 204 Cod Penal).
B. Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale – Racolarea minorilor în scopuri sexuale

(art. 222).
Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani
să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 (actul sexual
cu un minor) sau art. 221 (coruperea sexuală a minorilor), inclusiv atunci când propunerea a
fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanță, se pedepsește cu închisoare de la o lună
la un an sau cu amendă.
95
Așadar, utilizarea rețelelor sociale în astfel de scopuri constituie un mijloc de probă
pentru organele de urmărire penală. Orice propunere făcută cu scopul săvârșirii unui astfel
de act, venită pe calea rețelelor sociale, trebuie semnalată cu maximă urgență autorităților.
Obținerea probelor este foarte dificilă, însă există programe de monitorizare a conturilor
minorilor (ex. Microsoft Live Family Safety) foarte ușor de configurat, care vă pot ajuta să
vă protejați familia sau prietenii împotriva unor astfel de persoane. De cele mai multe ori
prudența este cea mai importantă în astfel de cazuri întrucât, prin astfel de fapte, se pot
produce daune emoționale irecuperabile.
În septembrie 2013, Coaliția financiară Asia Pacific împotriva pornografiei infantile

(APAC-FCACP) a lansat un ghid de bune practici menite să sprijine companiile de file
hosting și sharing în combaterea procesului de diseminare a materialelor pornografice cu
minori.
Prin acest document, companiile de file sharing sunt încurajate să adopte o serie de
măsuri preventive pentru a se asigura că utilizatorii care dispun de serviciile lor nu stochează,
găzduiesc, reproduc sau distribuie conținuturi produse prin exploatarea sexuală a copiilor.
C. Infracțiuni care aduc atingere domiciliului și vieții private – Violarea vieții private,
Violarea secretului corespondenței (art. 226 și art. 302).
Art. 226 – Violarea vieții private.
(1) Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea
de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-
o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private se
pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor,

convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Nu constituie infracțiune fapta săvârșită:
96
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost
surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acționat explicit cu intenția de a fi văzută ori auzită de

făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea

săvârșirii unei infracțiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificație pentru viața comunității
și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei
vătămate.
(5) Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul
săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (2), se pedepsește cu închisoarea de la unu la
5 ani.
Mijloacele tehnice informatice oferă posibilitatea înregistrării de imagini și sunet în

cele mai diverse locații; pot fi folosite în cele mai neașteptate moduri și, fără un efort
considerabil. Puteți deține cantități uriașe cu înregistrări ale persoanelor din jurul
dumneavoastră. De cele mai multe ori, adolescenții sunt tentați să folosească mijloacele de
înregistrare în scopuri care contravin bunelor moravuri. Din joacă sau pentru a brava se
înregistrează sau înregistrează colegii/prietenii în diverse ipostaze iar, mai apoi, postează
aceste imagini care pot fi considerate denigratoare, pe rețelele sociale.
Bineînțeles că există și cazuri în care, din lipsa cunoștințelor de bază privind utilizarea
mijloacelor de stocare a informațiilor, conectate direct la internet (harduri sau stikuri usb
conectate la rootere fără parolă, NAS-uri – Network attached storage fără protecții de rețea,
Web camere sau IP Camere neconfigurate corespunzător) și mai mult decât atât, denumirea
fișierelor cu datele de identificare ale protagoniștilor, în urma unor căutări simple pe Google,
deținătorii acestora au surpriza să constate că au lansat totul pe Internet fără să fie conștienți
că sunt singurii răspunzători pentru aceste fapte.
În concluzie, joaca, sau pur și simplu deținerea unor materiale care pot aducere
atingere vieții private a altora, se poate transforma în infracțiune fără a vi se mai putea oferii
97
o a doua șansă deoarece: odată indexate și distribuite în Internet, astfel de materiale sunt
aproape imposibil de înlăturat.
Art. 302 – Violarea secretului corespondenței.
(1) Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reținerea, fără drept, a unei corespondențe
adresate altuia, precum și divulgarea fără drept a conținutului unei asemenea corespondențe,
chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greșeală, se pedepsesc
cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin
telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicații se pedepsește cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost săvârșite de un funcționar public
care are obligația legală de a respecta secretul profesional și confidențialitatea informațiilor
la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
(4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către
public, fără drept, a conținutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul
în care făptuitorul a luat cunoștință de aceasta din greșeală sau din întâmplare, se pedepsește
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(5) Nu constituie infracțiune fapta săvârșită:
a) dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea

săvârșirii unei infracțiuni;
b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificație pentru viața comunității
și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei
vătămate.
(6) Deținerea sau confecționarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori de
înregistrare a comunicațiilor se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(7) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
În acest caz subliniem două situații distincte:
98
Prima se referă la deschiderea intenționată a corespondenței, a emailurilor celorlalți,
iar cea de-a doua situație se referă la folosirea conținutului corespondenței adresate altei
persoane. Ambele situații sunt foarte clar prezentate ca fiind infracțiuni și ar trebui să dea de
gândit celor care, din curiozitate sau cu alte intenții, caută sau solicită parolele în “diverse
scopuri pașnice”.
Internetul abundă în softuri și aplicații care pot fi folosite în acest sens, însă, așa cum
prevede alin. 6 de mai sus, simpla deținere a acestor mijloace este considerată o infracțiune
în sine. Deși infracțiunea se pune în mișcare la plângerea persoanei vătămate, avem foarte
multe exemple în care o persoană se poate transforma peste noapte din soț/soție/iubit/iubită
în persoană vătămată.
În concluzie, trebuie să reținem că emailul este sinonim cu poșta

electronică/corespondență iar mesajele transmise prin intermediul Facebook chat/Google
Hangouts etc reprezintă o convorbire/comunicare și legea nu ne dă dreptul să le
interceptăm/ascultăm/sustrage/ distruge/reține și/sau să folosim conținutul lor în nici un mod.
Această interdicție este cât se poate de evident exprimată în textul legii.
D. Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice – Frauda

informatică, Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, Acceptarea operațiunilor
financiare efectuate în mod fraudulos. Prezentare texte de lege.
Art. 249- Frauda informatică.
Introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, restricționarea accesului la

aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de
a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei
persoane, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 250- Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
(1) Efectuarea unei operațiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui
instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin utilizarea, fără
consimțământul titularului, a unui instrument de plată electronică sau a datelor de identificare
care permit utilizarea acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
99
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute
în alin. (1), prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de
date de identificare fictive.
(3) Transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în

vederea efectuării uneia dintre operațiunile prevăzute în alin. (1), se pedepsește cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 251-Acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos.
(1) Acceptarea unei operațiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui
instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, cunoscând că este efectuată prin
folosirea unui instrument de plată electronică falsificat sau utilizat fără consimțământul
titularului său, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează acceptarea uneia dintre operațiunile prevăzute

în alin. (1), cunoscând că este efectuată prin utilizarea neautorizată a oricăror date de
identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.
E. Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice – Accesul ilegal

la un sistem informatic, Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, Alterarea
integrității datelor informatice, Perturbarea funcționării sistemelor informatice, Transferul
neautorizat de date informatice, Operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Art. 360 – Accesul ilegal la un sistem informatic.
(1) Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 luni

la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită în scopul obținerii de date informatice, se
pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită cu privire la un sistem informatic la
care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este
restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de
la 2 la 7 ani.
100
Art. 361-Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice.
(1) Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică și
care este destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se
efectuează în cadrul unui sistem informatic se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și interceptarea, fără drept, a unei emisii

electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic, ce conține date informatice care nu
sunt publice.
Art. 362-Alterarea integrității datelor informatice.
Fapta de a modifica, șterge sau deteriora date informatice ori de a restricționa accesul la
aceste date, fără drept, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 363-Perturbarea funcționării sistemelor informatice.
Fapta de a perturba grav, fără drept, funcționarea unui sistem informatic, prin
introducerea, transmiterea, modificarea, ștergerea sau deteriorarea datelor informatice sau
prin restricționarea accesului la date informatice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7
ani.
Art. 364-Transferul neautorizat de date informatice.
Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de

stocare a datelor informatice se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 365-Operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
(1) Fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau pune la dispoziție
sub orice formă:
a. dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii

uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364;
b. parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total
sau parțial la un sistem informatic, în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute în
art. 360-364, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
101
(2) Deținerea, fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a
unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute în alin. (1), în scopul
săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364, se pedepsește cu închisoare de
la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
F. Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice – Instigarea publică, Incitarea la ură sau
discriminare, Pornografia infantilă, Ultrajul contra bunelor moravuri.
Art. 368 – Instigarea publică.
(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să
săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără
a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a
instigat.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăși
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracțiunii la care s-a instigat,
pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.
Art. 369 – Incitarea la ură sau discriminare.
Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de
persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Art. 374 -Pornografia infantilă.
(1) Producerea, deținerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziționarea, stocarea,

expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, în orice mod, de
materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârșite printr-un sistem informatic sau alt
mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul

sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
102
(4) Prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un
minor având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală,
simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament.
(5) Tentativa se pedepsește.
Art. 375 – Ultrajul contra bunelor moravuri.
Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă
explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârșește acte de
exhibiționism sau alte acte sexuale explicite se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă.
II. Infracțiuni ce încalcă drepturile de proprietate intelectuală, prevăzute de Legea 8/1996

privind drepturile de autor și drepturile conexe (actualizată).
Art. 139 alin. 8.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă punerea

la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau prin alte rețele de calculatoare, fără
consimțământul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi
conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanților de baze de date ori a copiilor acestora,
indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment
ales în mod individual.
Art. 139 alin.9.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă

reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare
dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere
în rețea internă.
Art. 140
(1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă

următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor
recunoscute de prezenta lege:
103
a) reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
b) distribuirea, închirierea sau importul pe piața internă a operelor ori a produselor purtătoare
de drepturi conexe, altele decât mărfurile-pirat;
c) comunicarea publică a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
d) radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
e) retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
f) realizarea de opere derivate;
g) fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuțiilor artistice ori a programelor de

radiodifuziune sau de televiziune;
h) încălcarea prevederilor art. 134.
(2) Prin produse purtătoare de drepturi conexe se înțelege interpretările sau execuțiile artistice
fixate, fonogramele, videogramele și propriile emisiuni ori servicii de programe ale
organismelor de radiodifuziune și de televiziune.
Art. 141
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amendă de la

25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care își însușește, fără drept, calitatea de
autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoștință publică o operă sub un alt
nume decât acela decis de autor.
104
- Comentați pedepsele privind infracțiunile informatice;

105
BIBLIOGRAFIE
1. Barlow, G.P., A Declaration of Independence of Cyberspace of 8 February 1996

(http://w2.eff.org/Censorship/Internet censorshipjyffls/ barlow_0296. declaration).
2. Burda, A. Comerț electronic. Suport de curs, Editura Pro Universitaria, București,
2017
3. Cimpoeru, D., Dreptul internetului, ediția a II-a, Ed. C.H.Beck, București, 2013
4. Comerț electronic: ghid pas cu pas – www.academiainternet.ro
5. Droit de l’ informatique et des reseaux – Lamy, Paris, 1998
6. Factbook. Comercio electronico – Aranzandi & Thomson , Elcano, 2002
7. Garaiman, D. Dreptul și informatica, Ed. C.H. Beck, București, 2003.
8. Popa, N. Teoria generală a dreptului, Ed. Actami, București, 1994
9. Răuț, G. – Comerțul electronic o modalitate superioară de a face afaceri-
www.trafic.ro
10. Schuulze, C. - Do e-commerce! – www.e-commerce.com
11. Taghioff, D. – Seeds of conssensus – www.londonuniv.uk
12. Vasiu, I. & Vasiu, L. Dreptul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, Ed.
Albastră (2014).
106

Curs Universitar Dreptul Comunicatiilor Si Al Noilor Tehnologii - NP 2021

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Universitar Dreptul Comunicatiilor Si Al Noilor Tehnologii - NP 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

1. Cadrul național de reglementare pentru comunicațiile electronice 5

Teme de seminar - Curs 1: 9

2. Noțiuni de teoria generală a dreptului internetului 10

2.1 Drept și comunități virtuale 10

2.2 Norma juridică raportată la mediul online 18

Teme de seminar - Curs 2: 24

3.1 Noțiunea dreptului internetului 25

3.2 Izvoarele dreptului internetului 27

Teme de seminar - Curs 3: 31

4. Principiile fundamentale ale dreptului internetului 32

4.1 Principiul libertății internetului 32

4.2 Principiul protecției vieții private 33

4.3 Principiul jurisdicției teritoriale modificate 34

4.4 Principiul cooperării interstatale 34

4.5 Principiul cooperării părților interesate 35

Teme de seminar - Curs 4: 36

5. Internetul vs. drepturile și libertățile fundamentele ale omului 37

5.1 Accesul și nediscriminarea 37

5.2. Libertatea de exprimare și informare 37

5.3. Libertatea de întrunire, asociere și de participare 39

5.4. Protecția vieții private și a datelor cu caracter personal 39

5.5. Educație și alfabetizarea 40

5.7 Căile de atac 42

Teme de seminar - Curs 5: 44

6. Documentul electronic și semnătura electronică 45

6.3. Semnătura electronică 46

Teme de seminar - Curs 6: 58

7.3. Comunicările comerciale prin poșta electronică 64

7.4. Contractele încheiate prin mijloace electronice 74

7.5. Supravegherea și controlul comerțului electronic 84

7.6. Răspunderea specială a furnizorilor de servicii 89

Teme de seminar - Curs 7: 92

8.1. Definiții și clasificări. 93

8.2. Lista minimală și lista facultativă a infracțiunilor informatice – UE. 93

8.3. Infracțiunile informatice în Noul Cod Penal al României: 94

Teme de seminar - Curs 8: 105

Un număr limitat de adrese IP există în momentul de față. Acest număr depinde de

- HTTP (HyperText Transport Protocol) utilizat pentru căutare {surfing);

- FTP {File Transfer Protocol), folosit pentru a transfera fișiere;

Calculatorul care furnizează un serviciu se numește server, iar calculatorul care îl

Intre actele normative internaționale distingem în primul rând reglementările Uniunii

- Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999

- Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995

- Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002

Dintre actele normative interne amintim, cu titlu de exemplu, următoarele:

- Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică;

- Legea nr. 451/2004 privind marca temporală;

- Legea nr. 589/2004 privind regimul juridic al activității electronice notariale;

- H.G. nr. 1259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru

- Regulamentul nr. 6/2006 privind emiterea și utilizarea instrumentelor de plată

- Prezentați nota de fundamentare a unei legi din domeniul comerțului electronic;

- Definiți minim 5 conceptele specifice utilizate în prezentul curs;

- Prezentați un referat pentru un subiect din prezentul curs.

2.1 Drept și comunități virtuale

Definiții ale comunităților virtuale

Tipuri de rețele sociale:

- rețele sociale specializate (Twitter, Linkedin, Forsquare, Micueva, Virtualtours, Flickr,

2. după obiectivul declarat și tematică:

3. după subiectul principal al relaționării:

4. după localizarea geografică:

5. în funcție de platforma utilizată:

- constituite de cele mai multe ori pe principiul Cient-Server;