Unitatea de învăţare 4

INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII PERSOANEI

Cuprins

4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
A. Lipsirea de libertate în mod ilegal
4.3.1. Obiectul juridic
4.3.2. Subiecţii
4.3.3. Latura obiectivă
4.3.4. Latura subiectivă
4.3.5. Forme
4.3.6. Modalităţi
4.3.7. Sancţiuni
B. Amenințarea
4.3.1. Obiectul juridic
4.3.2. Subiecţii
4.3.3. Latura obiectivă
4.3.4. Latura subiectivă
4.3.5. Forme
4.3.6. Modalităţi
4.3.7. Sancţiuni
C. Șantajul
 4.3.1. Obiectul juridic
4.3.2. Subiecţii
4.3.3. Latura obiectivă
4.3.4. Latura subiectivă
4.3.5. Forme
4.3.6. Modalităţi
4.3.7. Sancţiuni
4.4. Îndrumar pentru autoverificare

4.1. Introducere

Libertatea persoanei fizice este o manifestare a stării de libertate a omului şi

constă în posibilitatea pe care fiecare membru al societăţii trebuie să o aibă de a se
deplasa nestingherit astfel încât să se poată manifesta potrivit voinţei sale în cadrul
vieţii sociale.
Cu excepţia limitărilor prevăzute explicit sau implicit de normele juridice, care
stabilesc fie activităţile interzise, fie, dimpotrivă, activităţile a căror îndeplinire este
impusă de lege, persoana fizică trebuie să aibă garantată posibilitatea de a se deplasa
şi activa în conformitate cu interesele sale şi nimănui nu-i este permis să-i răpească
această libertate.
Libertatea, fie fizică, fie psihică, este un atribut fundamental al persoanei ca
membră a societăţii, consacrată şi garantată prin Constituţia României.
 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

 însuşirea de către studenţi a caracteristicilor generale ale părţii speciale a

dreptului penal;

 cunoaşterea de către studenţi a structurii infracţiunilor contra libertății

persoanei, în general şi a infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal,
amenințarea și șantajul, în special;

 însuşirea elementelor constitutive ale infracţiunilor contra libertății

persoanei, în general şi a infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal,
amenințarea și șantajul, în special;

 dobândirea metodelor de analiză si interpretare specifice disciplinei astfel

încât, în concret, să se poată realiza o corectă încadrare juridică a faptelor
socialmente periculoase;

 aplicarea noţiunilor teoretice la probleme de practică judiciară.

Competenţele unităţii de învăţare:

 cunoaşterea terminologiei juridice;

 cunoaşterea accepţiunilor terminologiei specifice;
 înţelegerea sensurilor proprii fiecărei categorii şi fiecărui concept juridic;
  cunoaşterea criteriilor de tipologizare a dreptului;
 stăpânirea principiilor fundamentale şi a regulilor de drept;
 interpretarea corectă a textelor juridice;
 perfecţionarea discursului juridic;
 însuşirea artei de a raţiona în drept;
 cultivarea spiritului de dreptate şi justiţie.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL(ART.205 C.PEN.)

(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 7 ani.
(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în
imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
(3) Dacă fapta este săvârşită:
a) de către o persoană înarmată;
b) asupra unui minor;
c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei,
pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.
 (4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea
de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
AMENINŢAREA (ART.206 C.PEN.)
(1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei
fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să
îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege
pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
ŞANTAJUL (ART.207 C.PEN.)
(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva,
în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru
altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a
unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori
pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a
dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa
este închisoarea de la 2 la 7 ani.

A. Lipsirea de libertate în mod ilegal1

4.3.1. Obiectul juridic

1
Reprodus astfel cum a fost tratat în Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte teoretice si de
practică judiciară, Editura Fundației Romania de Maine, 2001, p.64 şi urm. și în Doinel Dinuica, Polixenia
Grecu ș.a.- Drept penal. Partea speciala, Vol.I, Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine , București,
2013, cu mențiunea că analiza infracțiunilor a fost actualizată conform Legii nr.286/2009 privind Codul penal .
 Potrivit dispozițiilor Constituției României, art. 23, libertatea individuală este
un drept fundamental al oricărui cetățean, drept ce include facultatea individului de a
dispune de persoana sa și dreptul de a fi protejat față de acțiunile altor indivizi sau ale
autorităților publice care ar aduce atingere acestei facultăți.
Astfel, obiectul juridic generic, comun tuturor infracțiunilor contra libertății
persoanei, prevăzute de Partea specială, Titlul I, Capitolul VI din Codul penal, este
constituit din relațiile sociale a căror formare şi desfăşurare este legată de persoana
fizică şi drepturile personale imateriale ale acesteia.
Pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal relațiile sociale
încălcate fac referire la libertatea fizică a persoanei.
În cazul formelor agravate ale infracțiunii, menționate de alin.(3) și alin.(4) al
art.205 C.pen., există și un obiect juridic secundar, care constă în relațiile sociale
referitoare la integritatea corporală și sănătatea persoanei, respectiv la dreptul la viață
al persoanei.
Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, de regulă, este lipsită de
obiect material. Atunci când infracțiunea este comisă într-una din modalitățile
agravate prevăzute de alin.(3), lit.c) și alin.(4) al art.205 C.pen., obiectul material va
fi reprezentat de corpul victimei.
4.3.2. Subiecţii
A. Subiectul activ
Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană care întrunește condițiile
generale prevăzute de lege pentru a răspunde penal.
În cazul formei agravante prevăzute de alin.(3) al art.205 C.pen., sunt întâlnite
mai multe condiții ce trebuiesc îndeplinite de subiectul activ, și anume: să fie înarmat
sau să acționeze asupra unui minor sau să pună în pericol sănătatea sau viața
victimei. Ocazional variantele normative pot fi cumulate de făptuitor. Spre exemplu
făptuitorul înarmat răpește un minor, punându-i în pericol sănătatea și chiar viața.
 Participația penală în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este
posibilă în toate formele: coautorat, complicitate și instigare.
B. Subiectul pasiv
În reglementarea actuală a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal,
subiectul pasiv este necircumstanțiat de text. Astfel, subiect pasiv al acestei
infracțiuni poate fi orice persoană fizică care a fost lipsită de libertate în mod ilegal.
În situația în care, persoana lipsită de libertate în mod ilegal este un minor se
consideră că fapta este săvârșită în condițiile uneia dintre circumstanțele agravate
menționate de alin.(3), art. 205 C.pen.
4.3.3. Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal constă
într-o acţiune ce are drept rezultat lipsirea de libertate fizică a unei persoane sau într-
o inacţiune ce rezidă în omisiunea de a pune în libertate o persoană atunci când au
încetat temeiurile pentru privarea sau restrângerea libertăţii acesteia.
Dar, pentru ca elementul material să existe, cerinţa esenţială este ca privarea de
libertate să fie ilegală. Nu este îndeplinită această cerinţă atunci când privarea de
libertate este îngăduită (reţinerea în carantină, în unităţi militare) şi dacă aceasta este
legală (legitimă), cum ar fi măsurile preventive sau reţinerea în cazul infracţiunilor
flagrante.
Elementul material al infracțiunii se va realiza chiar dacă privarea de libertate
s-a produs pentru o scurtă perioadă de timp, suficientă însă pentru a constitui o
împiedicare a subiectului pasiv de a se mișca liber. De asemenea, nu are relevanță
pentru realizarea elementului material al infracțiunii regimul la care a fost supusă
victima, respectiv dacă acesta a fost mai blând sau mai riguros. În cazul în care, prin
fapta săvârșită a fost pusă în pericol sănătatea sau viața victimei sau atunci când fapta
a avut ca urmare moartea victimei, fapta va fi apreciată ca modalitate agravantă și va
fi sancționată potrivit prevederilor alin.(3), respectiv alin.(4) al art.205 C.pen.
 Urmarea imediată în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este,
în acelaşi timp, un rezultat şi o stare; un rezultat în sensul că victima este lipsită de
libertate fizică, și o stare, fiindcă victima nu se mai poate manifesta potrivit voinţei
sale atâta timp cât durează privarea de libertate. 2
Realizarea acestei urmări presupune, în mod obiectiv, trecerea unui oarecare
interval de timp, existența unei continuități, de-a lungul căreia victima să resimtă
starea de restricție la care este supusă prin acțiunea făptuitorului.
Legătura de cauzalitate trebuie stabilită între acțiunea sau inacțiunea ce
constituie elementul material și urmarea imediată.
4.3.4. Latura subiectivă
Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se poate săvârși, în formele
incriminate prin art.205 alin.1 și alin.2 C.pen., cu intenție directă sau indirectă sau cu
praeterintenție, atunci când fapta a avut ca urmare moartea victimei (art.205 alin.4
C.pen.).
4.3.5. Forme și modalități
Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este reglementată într-o formă
tip (alin.1), o formă asimilată (alin.2) și două forme agravate (alin.3 și alin.4).
În forma tip și cea asimilată, infracțiunea există dacă făptuitorul lipsește de
libertate o persoană în mod ilegal.
Pot constitui modalități faptice prin care se realizează elementul material al
infracțiunii în forma tip și cea asimilată: închiderea unei persoane într-o încăpere din
care nu poate ieși, urcarea ei cu forța într-un vehicul și transportarea într-un loc unde
este lipsită de posibilitatea de a se deplasa, împiedicarea unei persoane de a merge
într-un anumit loc sau de a părăsi un anumit loc, răpirea unei persoane aflate în
imposibilitatea de a-și exprima voința ori de a se apăra.

2
Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, „Drept penal – Partea Specială”, Editura Continent, XXI, 1996, p.94
 Formele agravate sunt reglementate în funcție de:
- modul în care se săvârșește fapta (făptuitorul este înarmat)
- persoana asupra căruia se răsfrânge acțiunea care constituie elementul
material al infracțiunii (minorul)
- consecințele pe care le produce fapta (punerea în pericol a sănătății sau vieții
victimei sau chiar moartea acesteia)
a) Fapta este săvârșită de o persoană înarmată.
Această modalitate agravată există numai în situația în care, în momentul
săvârșirii acțiunii infracționale, subiectul activ era înarmat. Se consideră că o
persoană a fost înarmată atunci când, la momentul comiterii infracțiunii, aceasta avea
asupra sa o armă, care este special confecționată pentru a servi la apărare sau la atac.
Potrivit art. 179 alin.(1) C.pen., armele sunt instrumente, dispozitive sau piese
declarate astfel prin dispoziții legale, iar alin.(2) al aceluiași articol din reglementarea
în vigoare menționează că „sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a
putea fi folosite drept arme și care au fost întrebuințate pentru atac”.
Deținerea unei arme de către subiectul activ are un efect intimidant asupra
victimei, aspect ce conduce la săvârșirea faptei cu mai multă ușurință. Pericolul
social al acestei circumstanțe reiese din posibilitatea făptuitorului de a folosi arma
deținută împotriva victimei sau a altor persoane.
Nu este relevant dacă făptuitorul a amenințat victima cu arma pe care a avut-o
asupra sa în momentul săvârșirii infracțiunii sau dacă numai prin comportamentul
său a lăsat să se înțeleagă că există disponibilitate de a folosi arma. Pentru a
considera că infracțiunea a fost săvârșită în această modalitate agravată este suficient
ca făptuitorul să poarte arma la vedere sau într-o manieră în care aceasta putea fi
văzută de către subiectul pasiv al infracțiunii sau de către alte persoane. În situația în
care, în mod eronat, victima a apreciat că făptuitorul are asupra sa o armă, dar care în
 realitate nu există, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei modalități
agravate.
b) Fapta este săvârșită asupra unui minor.
În această modalitate agravată a infracțiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal, cauza agravării constă în împrejurarea că victima este un minor, rațiunea
consacrării sale fiind aceea a “repercursiunile pe care săvârșirea faptei le-ar avea
asupra dezvoltării normale a minorului și de rezonanța ce ar stârni-o în sufletul și
conștiința minorului” .3
Minoritatea victimei „trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, în cel al
executării acesteia. De asemenea, este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut sau să fi
acceptat împrejurarea că victima este o persoană care nu a împlinit 18 ani”.4
c)Fapta pune în pericol sănătatea sau viața victimei.
Pentru ca această formă agravată să existe este necesar ca pericolul la care
textul incriminator se referă să reflecte riscul ca victima să-și piardă viața sau să
sufere o vătămare a sănătății. Va întruni elementele constitutive ale infracțiunii de
lipsire de libertate în mod ilegal, în varianta prevăzută de art.205 alin.3 lit.c) C.pen.,
fapta persoanei de a ține victima într-o locuință neîncălzită, pe timpul iernii,
administrarea, în mod repetat, de substanțe narcotice sau închiderea victimei într-o
cameră unde locuiește o persoană care suferă de o boală infecto-contagioasă.
Pentru existența infracțiunii în această modalitate agravată nu este necesar ca
starea de pericol pentru sănătatea sau viața victimei să se manifeste pe toată durata
lipsirii de libertate, fiind suficient ca viața sau sănătatea victimei să fie puse în
pericol un interval de timp relativ.
d) Fapta a avut ca urmare moartea victimei

3
V. Dongoroz și colab., op.cit., vol.III, p.294
4
I. Pascu, M. Gorunescu, Drept penal, partea specială, Editura Hamangiu, 2008, p.158
 Sub aspect subiectiv, această modalitate se caracterizează prin intenție
depășită (praeterintenție), deoarece rezultatul acțiunii sau inacțiunii făptuitorului este
unul cu mult mai grav față de cel prevăzut și acceptat.
Ca și în celelalte forme agravate ale infracțiunii, modalitatea prin care
subiectul activ a procedat la lipsirea de libertate a victimei nu prezintă niciun fel de
relevanță decât în ceea ce privește individualizarea pedepsei.
4.3.6. Sancţiuni
Lipsirea de libertate în mod ilegal se sancționează cu pedeapsa închisorii de la
1 la 7 ani (pentru forma tip și cea asimilată), de la 3 la 10 ani (pentru varianta
agravată prevăzută la alin.3) și de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi (pentru
varianta agravată prevăzută la alin.4). Tentativa se pedepsește pentru formele
prevăzute de art.205 alin.1-3 C.pen.

B. Amenințarea
4.3.1. Obiectul juridic
Obiectul juridic special al infracţiunii de ameninţare este libertatea psihică a
persoanei, în sensul de libertate de a trăi şi de a acţiona conform voinţei şi
intereselor sale, fără teama că i s-ar putea pricinui un rău.
Infracţiunea de amenințare nu are obiect material.
4.3.2. Subiecţii
Subiect activ al infracţiunii de ameninţare poate fi orice persoană (subiect
activ necalificat).
Participaţia este posibilă întotdeauna sub forma instigării şi a complicităţii.
Coautoratul este posibil numai dacă fapta este comisă printr-o acţiune care se
poate realiza prin cooperarea nemijlocită a mai multor persoane (de exemplu, printr-o
scrisoare de ameninţare).
Subiect pasiv poate fi orice persoană (necalificat).
 4.3.3. Latura obiectivă
A. Elementul material constă într-o acţiune de ameninţare, adică de aducere
la cunoştinţa victimei a faptului că împotriva sa ori a unei alte persoane se va săvârşi
o infracţiune sau o faptă păgubitoare.
Acţiunea de ameninţare se poate realiza prin orice mijloace (verbal, în scris,
prin mijloace de comunicare la distanţă, prin gesturi semnificative, în mod direct sau
prin intermediul unei terţe persoane etc.).
Ameninţarea poate fi explicită (se indică anume răul care va fi pricinuit) sau
implicit (victima este lăsată să deducă răul cu care este ameninţată).
Acţiunea de ameninţare trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe
esenţiale:
a) Obiectul ameninţării să fie săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte
păgubitoare.
Infracţiunea cu care se ameninţă poate fi oricare dintre infracţiunile prevăzute
de lege care pot avea ca subiect pasiv o persoană fizică. Prin „faptă păgubitoare” se
înţelege orice acţiune sau inacţiune producătoare de prejudicii materiale.
Fapta nu constituie infracţiune dacă făptuitorul ameninţă cu folosirea unei căi
legale (că va intenta un proces sau va denunţa săvârşirea unei infracţiuni etc.) ori cu
exercitarea unui drept sau cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu etc.
b) Infracţiunea sau fapta păgubitoare cu care se ameninţă trebuie să fie
îndreptată împotriva persoanei ameninţate sau a altei persoane.
Textul de lege nu impune ca persoana (alta decât victima infracțiunii)
împotriva căreia se poate îndrepta infracțiunea sau fapta păgubitoare să aibă o
anumită calitate în raport de făptuitor, rezultată din rudenie, căsătorie, afinitate,
raporturi contractuale sau de serviciu, etc.astfe
c) Ameninţarea să fie de natură să alarmeze victima.
 Aceasta înseamnă că ameninţarea trebuie să fie serioasă, şi aptă să insufle
temerea că infracţiunea sau fapta păgubitoare va fi săvârşită într-un viitor nu prea
îndepărtat. Nu este necesar ca ameninţarea să fi produs efectiv o temere celui
ameninţat, fiind suficient să existe posibilitatea producerii acesteia.
B. Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru libertatea psihică a
victimei.
C. Legătura de cauzalitate trebuie stabilită între acţiunea de ameninţare şi
urmarea imediată.
4.3.4. Latura subiectivă
Forma de vinovăție cu care se săvârșește infracţiunea de ameninţare este
intenţia directă sau indirectă.
4.3.5. Forme și modalități
Consumarea infracţiunii de ameninţare are loc în momentul când ameninţarea
a ajuns la cunoştinţa victimei. Tentativa nu se pedepseşte.
Dacă ameninţarea este urmată imediat de săvârşirea infracţiunii cu care s-a
ameninţat, acea infracţiune absoarbe în mod natural ameninţarea, ca fază a
desfăşurării ei (de exemplu, ameninţarea cu moartea, urmată de uciderea victimei).
Dacă însă de la ameninţare şi până la comiterea infracţiunii a trecut un anumit
interval de timp va exista un concurs de infracţiuni.
4.3.6. Sancţiuni
Sancțiunea pentru infracțiunea de amenițare este pedeapsa închisorii de la 3
luni la un an sau pedeapsa amenzii, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi
sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.

C. Șantajul
4.3.1. Obiectul juridic
 În cazul infracţiunii de şantaj ca şi în cazul infracţiunii de ameninţare obiectul
ocrotirii îl reprezintă libertatea individuală privită sub aspectul psihic. Această
libertate este grav atinsă atunci când se foloseşte violenţa sau ameninţarea în vederea
obţinerii unor foloase materiale.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
normală desfăşurare sunt condiţionate de apărarea libertăţii persoanei sub aspectul
libertăţii psihice (morale, spirituale) de acţiona fără a fi constrânsă prin ameninţare
sau violenţă să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.
În cazul infracțiunii de șantaj poate exista și un obiect juridic adiacent, care
constă în acele relaţii sociale ce sunt vătămate sau periclitate prin folosul injust, de
natură patrimonială sau nepatrimonială, urmărit de făptuitor. Astfel de relaţiile
sociale pot fi legate de patrimoniul persoanei, dacă constrângerea este exercitată în
vederea obţinerii unui folos patrimonial sau de un interes de altă natură (de serviciu,
de familie, profesional, etc.).
Obiectul material, de regulă, nu există în cazul infracțiunii de șantaj.
Dobândirea în mod injust a unui folos,ca urmare a săvârșirii infracțiunii, este o
consecință a acesteia și nu o condiție a existenței infracțiunii.
4.3.2. Subiecţii
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană care răspunde penal
(subiect activ necalificat).
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiectul pasiv este persoana faţă de care se exercită acţiunea de
constrângere (prin violenţă sau ameninţare) pentru a o determina să dea, să facă, să
nu facă sau să sufere ceva. Poate fi subiect pasiv orice persoană (subiect pasiv
necalificat).
4.3.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
 Elementul material al infracţiunii de şantaj constă în acţiunea făptuitorului de
a constrânge o altă persoană, prin violenţă sau ameninţare pentru ca aceasta să dea, să
facă, să nu facă sau să sufere ceva.
Pentru ca acţiunea de constrângere să aibă semnificaţia penală atribuită de
text, aceasta trebuie să îndeplinească două cerinţe:
a) constrângerea trebuie să fie de natură a produce celui împotriva căruia se
exercită o stare de temere.
Dacă însă persoana împotriva căreia s-a îndreptat acţiunea făptuitorului, nu a
luat în seamă nici un moment pericolul la care era expusă, această împrejurare
denotă că, în raport cu respectiva persoană, acţiunea de constrângere nu era de natură
să provoace un sentiment de îngrijorare şi deci că faţă de aceasta nu este realizat
elementul material.
b) constrângerea trebuie efectuată în vederea determinării subiectului pasiv
să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.
În fapt, constrângerea poate fi exercitată sub forma violenței sau a
amenințării.
În varianta agravată a infracțiunii, amenințarea poate viza fapte reale sau
imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de
familie al victimei.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată în cazul infracțiunii de șantaj constă într-o îngrădire a
libertăţii morale a victimei de a acţiona în mod liber, potrivit propriei voințe, ca
urmare a stării de temere produse de constrângerea sa de către subiectul pasiv.
C. Legătura de cauzalitate
Pentru existența infracțiunii de șantaj, este necesar să se stabilească legătura
între acţiunea făptuitorului realizată prin constrângere – ameninţare sau violenţă -
şi starea de temere a victimei.
 4.3.4. Latura subiectivă
Infracţiunea de șantaj se comite, sub aspectul formei de vinovăție, cu intenţie
directă.
Autorul acţionează având reprezentarea că prin fapta sa va exercita o
constrângere (prin violenţă sau ameninţare) asupra victimei pentru a o determina să
facă, să nu facă, să dea sau să sufere ceva şi urmăreşte producerea acestui rezultat cu
scopul de a dobândi un folos injust pentru sine sau pentru altul.
4.3.5. Forme și modalități
Actele preparatorii și tentativa nu sunt pedepsite.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul exercitării constrângerii, prin
violenţă sau ameninţare, moment în care se produce încălcarea libertăţii morale a
victimei.
Infracțiunea de șantaj este incriminată într-o formă tip (alin.1), o formă
asimilată (alin.2) și o formă agravată (alin.3).
4.3.6. Sancţiuni
Sancțiunea prevăzute de dispozițiile art.207 C.pen. pentru infracțiunea de
șantaj este pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani (alin.1 și 2) și de la 2 la 7 ani
(alin.3).
 4.4. Îndrumar pentru autoverificare

4.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 4

 infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal constă în relațiile sociale

privind libertatea fizică a persoanei.
 în cazul formelor agravate ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal,
menționate de alin.(3) și alin.(4) al art.205 C.pen., există și un obiect juridic
secundar, care constă în relațiile sociale referitoare la integritatea corporală și
sănătatea persoanei, respectiv la dreptul la viață al persoanei.
 infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, de regulă, este lipsită de obiect
material, dar atunci când infracțiunea este comisă într-una din modalitățile
agravate prevăzute de alin.(3), lit.c) și alin.(4) al art.205 C.pen., obiectul
material va fi reprezentat de corpul victimei
 subiectul activ al infracțiunii de lipsire de liberatate în mod ilegal poate fi orice
persoană care întrunește condițiile generale prevăzute de lege pentru a
răspunde penal
 elementul material al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal constă
într-o acţiune ce are drept rezultat lipsirea de libertate fizică a unei persoane
sau într-o inacţiune ce rezidă în omisiunea de a pune în libertate o persoană
atunci când au încetat temeiurile pentru privarea sau restrângerea libertăţii
acesteia
 Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se poate săvârși, în formele
incriminate prin art.205 alin.1 și alin.2 C.pen., cu intenție directă sau indirectă
sau cu praeterintenție, atunci când fapta a avut ca urmare moartea victimei
(art.205 alin.4 C.pen.)
 formele agravate sunt reglementate în funcție de:
o modul în care se săvârșește fapta (făptuitorul este înarmat)
o persoana asupra căruia se răsfrânge acțiunea care constituie elementul
material al infracțiunii (minorul)
o consecințele pe care le produce fapta (punerea în pericol a sănătății sau
vieții victimei sau chiar moartea acesteia)
 Obiectul juridic special al infracţiunii de ameninţare este libertatea psihică a
persoanei, în sensul de libertate de a trăi şi de a acţiona conform voinţei şi
intereselor sale
 Subiect activ al infracţiunii de ameninţare poate fi orice persoană (subiect
activ necalificat).
 Subiect pasiv poate fi orice persoană (necalificat).
 Acţiunea de ameninţare se poate realiza prin orice mijloace (verbal, în scris,
prin mijloace de comunicare la distanţă, prin gesturi semnificative, în mod
direct sau prin intermediul unei terţe persoane etc.).
 în cazul infracțiunii de șantaj, obiectul juridic special îl constituie relaţiile
sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate de apărarea
libertăţii persoanei sub aspectul libertăţii psihice (morale, spirituale) de acţiona
fără a fi constrânsă prin ameninţare sau violenţă să dea, să facă, să nu facă sau
să sufere ceva.
 în cazul infracțiunii de șantaj poate exista și un obiect juridic adiacent, care
constă în acele relaţii sociale ce sunt vătămate sau periclitate prin folosul
 injust, de natură patrimonială sau nepatrimonială, urmărit de făptuitor. Astfel
de relaţii le sociale pot fi legate de patrimoniul persoanei, dacă constrângerea
este exercitată în vederea obţinerii unui folos patrimonial sau de un interes de
altă natură (de serviciu, de familie, profesional, etc.).
 infracţiunea de șantaj se comite, sub aspectul formei de vinovăție, cu intenţie
directă.

Concepte şi termeni de reţinut

Lipsire de libertate, amenințare, șantaj, libertate psihică

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Analizați structura conținutului infracțiunii de

AMENINȚARE.
2. Analizați structura conținutului infracțiunii de LIPSIRE
DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL.
3. Enumerați și analizați aspectele comune ale infracțiunilor
contra libertății persoanei

Teste de evaluare/autoevaluare
1. Forma de vinovăție cu care se poate săvârși infracțiunea de șantaj este:
a. culpa
b. intentia directă și intenția indirectă
c. praeterintentia
d. doar intentia directă
 ANS: D

1. Forma de vinovăție cu care se poate săvârși infracțiunea de amenințare

este:
a. culpa
b. intentia directă și intenția indirectă
c. praeterintentia
d. doar intentia directă
ANS: B

Bibliografie:
1. www.scj.ro
2. www.portal.just.ro
3. www.jurisprudența.org
4. www.juridice.ro
5. www.jurindex.ro
6. Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte teoretice si de
practică judiciară, Editura Fundației Romania de Maine, 2004
7. Doinel Dinuica, Polixenia Grecu ș.a. - Drept penal. Partea speciala, Vol.I,
Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013
8. Vintilă Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol.
III, Editura Academiei, Bucureşti, 1971
9. I. Pascu, M. Gorunescu, Drept penal, partea specială, Editura Hamangiu,
2008, p.158

10.Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, „Drept penal – Partea Specială”, Editura

Continent, XXI, 1996, p.94