UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, SOCIALE ŞI POLITICE

SPECIALIZAREA DREPT

Analiza conținutului legal al infracțiunii de tâlhărie

Student:
 Introducere
Cunoscută și incriminată incă din cele mai vechi timpuri, tâlhăria constituie
în prezent una dintre cele mai frecvente categorii de infracțiuni cu un pericol social
ridicat, deoarece pe lângă pagubele pricinuite patrimoniului public sau privat,
lezează și relațiile sociale care ocrotesc viața, integritatea corporală și sănătatea
persoanelor.
Infracțiunea de tâlhărie face parte din categoria infracțiunilor contra
patrimoniului. În Constituția României, se arată că, „proprietatea este publică sau
privată”, ea fiind garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților
administrativ-teritoriale. Siguranța persoanei și proprietatea privată este garantată
și ocrotită în mod egal de lege, indifferent de titular.
Noțiunea de „patrimoniu” are o sfera mai largă decât noțiunea de
„proprietate”, pentru că patrimoniul include atât proprietatea cât și totalitatea
drepturilor și obligațiilor care au valoare economică. După cum se știe, ocrotirea
patrimoniului și a tuturor relațiilor patrimoniale este asigurată, în principal, de
dreptul civil, dreptul administrativ, dreptul muncii și în subsidiar de dreptul penal.
Aceasta nu înseamnă că ocrotirea penală are o însemnătate mai redusă numai doar
faptul că intervine numai atunci când se dovedesc ineficiente celelalte mijloace
juridice nepenale sau extrajudiciare.
În contextul social actual, consider că această infracțiune a căpătat o
importanță deosebită datorită degradarii sociale, a nivelului de trai din ce în ce mai
scăzut, cât și a creșterii continue a criminalității.

1 Infracțiunea de tâlhărie
1.1.Condiții preexistente
A. Obiectul infracțiunii
a) Obiectul juridic special in cazul infracțiunii de tâlhărie 1 este complex,
fiind reprezentat, pe de o parte de relațiile sociale patrimoniale privind menținerea
poziției fizice a bunurilor, ca obiect juridic principal, precum și de relațiile sociale
privind viața, sănătatea, integritatea corporală și libertatea persoanei, ca obiect
juridic secundar, adiacent.
b) Obiectul material, comportă două aspecte, unul principal și reprezintă
bunul sau bunurile pe care autorul vrea să le sustragă și unul secundar, respectiv
1
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Sinteze și grile, Ediția 4, Editura C. H. Beck, București 2017, p. 263

2
corpul persoanei împotriva căreia se îndreaptă activitatea secundară a făptuitorului
sau contra bunurilor aflate asupra corpului, dacă făptuitorul distruge hainele ori a
bunurilor aflate la dispoziția acestuia.
B. Subiecții infractiunii
a) Subiectul activ al infracțiunii de tâlhărie, nefiind circumstanțiat de lege,
poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile necesare de a răspunde penal.
Subiectul activ al talhariei ar putea fi însuși proprietarul care săvârşeşte acțiunea
de luare, prin întrebuințarea mijloacelor prevăzute de art. 233C. pen., asupra unui
bun mobil care, în acel moment, se găsește în posesia legitimă a altei persoane.
Participația penală la infracțiunea de tâlhărie este posibilă atât la varianta tip,
cât și la cea agravată, dar numai în forma instigării și a complicității materiale sau
morale anterioare.2
Va exista coautorat la infracțiunea de tâlhărie dacă unii participanți au
săvârșit numai fapta de furt sau numai pe cea de violență, dacă fiecare dintre ei a
cunoscut că sustragerea se comite cu violență. Potrivit Noului cod Penal,
coautoratul și complicitatea concomitentă nu mai sunt incriminate ca variantă
agravată a tâlhărici (tâlhăric calificată), răspunderca penală pentru participația la
infracțiunea de tâlhăric putând fi agravată ca urmare a reținerii circumstanței
agravante legale prevăzute de art. 77 lit. a) C. pen.2 .
b)Subiect pasiv al infracțiunii cste persoana fată de care s-a săvârşit tâlhăria,
adică persoana ale cărci bunuri au fost sustrasc prin săvârșirca tâlhărici sau acca ori
acele persoane fată de care s-a săvârșit numai acțiunca adiacentă (violenta,
amenințarca). Este posibil să existe tâlhărie cu pluralitate de subiccți pasivi. Dacă
victima actelor de violență sauamenințare poate fi numai o persoană fizică, victima
acțiunii de furt ar putea fi și o persoană juridică privată sau publică.
1.2. Conținutul constitutiv3
A. Latura obiectivă
a) Elementul material. Ca expresie a caracterului de infracțiune complexă,
elementul material al accestei infracțiuni este format din două acțiuni corelate, și
anume: acțiunca de furt, fiind principală și acțiunea de constrângere, aceasta fiind o
activitate adiacentă.

2
Mihail Udroiu,op.cit., p. 264
3
Idem

3
 Acțiunea principală constă, așadar, în acțiunca de furt. La tâlhăric, ca și la
furt, bunul mobil este luat, scos din posesia patrimonială a victimei fără
consimțământul acesteia. O particularitate care apare în cazul tâlhărici constă în
acea că, datorită folosirii de către făptuitor a violenței și amenințării, luarea poate
îmbrăca și forma remiterii siliter dar aparent consimțită bunului, efectuată de însuși
posesorul sau detentorul acestuia.
Violenta, amenințarea sau punerea în stare de inconștiență sau neputință de
a se apăra, realizează activitatea secundară a elementului material al infracțiunii de
tâlhărie, numai dacă au servit mijloc pentru comiterea furtului sau ca mijloc de
păstrare a bunului furat ori pentru a asigura scăparea făptuitorului.
Prin „violență",4 în sensul art. 233 C. pen.. înțelegem o activitate fizică de
natură să provoace victimei suferințe fizice sau vătămări corporale ce necesită
pentru vindecare cel mult 90 de zile (art.193C.pen.).
Dacă se constată că forma de vinovăție este intenția, atât în ceea ce priveşte
acțiunea principală, cât şi pe cea secundară privind violenta, iar urmările produse
corespund art. 194 C. pen. (vătămarea corporală), atunci vor fi aplicabile regulile
concursului de infracțiuni între tâlhăria simplă și vătămarea corporală. Dacă față de
rezultatul caracteristic vătămării corporale, poziția subiectivă este culpa, atunci se
va aplica art. 196 C. pen.
Prin ,,amenințării'5 se înțelege săvârşirea faptei prevăzute în art. 206 C. pen.
Prin „punerea victimei în stare de inconștientă" se înțelege folosirea de narcotice
sau alte substanțe de natură să provoace starea de inconștientă a victimei
(administrarea unui somnifer, urmată de sustragerea bunurilor).
Prin punerea victimei în „neputința de a se apăra" se înțelege aducerea
acesteia în situația de a nu putea folosi posibilitățile de apărare datorită acțiunii de
imobilizare, dezarmare, punerea unui căluş în gură etc.
b) Urmarea imediată. Urmarea constă, ca și la infracțiunea de furt, în
trecerea bunului din stăpânirea de fapt a posesorului sau detentorului în cea a
făptuitorului. Acest rezultat se realizează prin acțiunea principală care intră în
componenta clementului material al infracțiunii de tâlhărie. În ce privește urmarea

4
Art. 193 Lovirea sau alte violențe (1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată
sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90de zile, se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă
5
Art. 206 Amenințarea (1) Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte
păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depășisancțiunea
prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.

4
acțiunii adiacente, ea variază în raport cu mijloacele folosite pentru realizarea
acesteia.
c) Legătura de cauzalitate. Între acțiunea incriminată și rezultatul produs
trebuie să existe o legătură de cauzalitate atât sub aspectul acțiunii principale, cât și
al celei adiacente, infracțiunea fiind una de rezultat.
B. Latura subiectivă6
Infracțiunea de tâlhărie se săvârșește cu intenție directă, atât în ce privește
acțiunea principală, cât și cea adiacentă. Latura subiectivă a infracțiuni de tâlhărie
include în sfera scopului specific furtului și scopul folosirii violenței, amenințării
(intenția calificată prin scop). Violențele exercitate în alt scop decât cel limitativ
prevăzut de lege nu mai pot constitui acțiunea adiacentă a clementului material al
tâlhăriei.
1.3. Forme Modalități. Sancțiuni
A. Forme
a) Actele preparatorii. Fiind o infracțiune comisivă și intenționată, este
susceptibilă de desfășurare în timp. Astfel, sunt posibile actele pregătitoare atât în
raport cu acțiunea principală, cât și cu cea adiacentă, dar acestea nu sunt
incriminate.
b) Tentativa.7 La tâlhărie, tentativa este de asemenea posibilă, iar legea
prevede sancționarea ei (art. 237 C. pen.). Pentru ca infracțiunea complexă de
tâlhărie să fie consumată, se cere ca principala sa componentă, furtul, să se fi
epuizat prin însuşirea bunului; dacă acțiunca de luare a bunului din posesia sau
detenția altuia a fost întreruptă, rămânând în faza de tentativă, iar componenta sa
adiacentă, întrebuințarea de violente sau amenințării s-a consumat, fapta, în
întregul ei, constituie tentativă la infracțiunea de tâlhărie.
c) Consumarea. Infracțiunea de tâlhărie se consumă când executarea
ambelor acțiuni (principală și adiacentă) a avut loc și s-au produs urmările imediate
specifice acestora.
d) Epuizarea. Tâlhăria se consideră epuizată atunci când au încetat actele
succesive în efectuarea acțiunii principale sau când nu mai este posibilă o
amplificare a urmărilor acțiunii adiacente.

6
Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal. Ediția 2, Editura
C.H. Beck București, 2015 p.197
7
G. Ivan, M-C. Ivan, op.cit., p.198

5
 B. Modalități
Infracțiunea de tâlhărie este susceptibilă în varianta simplă, de mai multe
modalități normative. În varianta simplă există modalitatea normativă a violențelor
și celorlalte mijloace săvârșite concomitent cu executarea furtului și a violențelor
sau altor mijloace executate după consumarea furtului, dar pentru păstrarea bunului
furat, înlăturarea urmelor infracțiuni ori pentru asigurarea scăpării.8
Acestor modalități normative pot să le corespundă o varietate de modalități
faptice în raport cu acțiunea principală (furtul), ca și cu acțiunea adiacentă, în
funcție de mijloacele folosite.

C. Sanctiuni
Tâlhăria în varianta tip, prevăzută în art. 233C. pen., se pedepsește cu
închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Concluzii
Într-o societate cu ascuţite contradicţii de clasă, unde prăpastia dintre bogaţi
şi săraci este tot mai accentuată, unde o parte importantă a populaţiei cunoaşte
neliniştea şi nesiguranţă, mizeria, şomajul şi lipsa de cultură, se creează un teren
propice pentru tot felul de excese, de manifestări antisociale.
Am observat, aşadar, că o infracţiune gravă contra proprietăţii este tâlhăria.
Comite această infracţiune acela care, de pildă, văzând că victima se împotriveşte
încercării infractorului de a-i sustrage geantă, o loveşte sau o tranteşte la pământ,
după care fuge cu obi-l prindă, se intoarce şi îl loveşte, reuşind să dispară cu lucrul
furat.
Tâlhăria constituie deci o încălcare nu numai a proprietăţii, dar şi o gravă
atingere adusă integritaţii corporale a omului.

8
Nistoreanu Gheorghe, Alexandru Boroi, Drept penal - partea speciala , Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p.123

6
 Bibliografie

Studii cu caracter general, trаtаtе, сursuri, monogrаfii:

 Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea generală. Conform
Noului Cod penal. Ediția 2, Editura C.H. Beck București, 2015
 Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Sinteze și grile, Ediția 4,
Editura C. H. Beck, București 2017
 Nistoreanu Gheorghe, Alexandru Boroi, Drept penal - partea specială,
Editura All Beck, Bucureşti, 2002