UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, SOCIALE ŞI POLITICE

SPECIALIZAREA DREPT

Calitatea de soţi în legislaţia civilă română

Student:

1. Statutul personal al soţilor

 După cum este firesc, încheierea unei căsătorii produce o serie de efecte specifice între soţi,
iar aceste consecinţe pot fi de natura juridică, socială, morală etc. Efectele ce se creează între
soţi, după încheierea unei căsătorii, pot fi de natură personală şi patrimonială.
Titlul II din Codul civil actual, denumit de către legiuitor “Căsătoria”, reglementează
efectele ce rezultă din această uniune, respectiv, capitolul V fiind despre drepturile şi îndatoririle
de natura personală dintre soţi, iar în capitolul VI fiind reglementate drepturile şi obligaţiile
patrimoniale dintre aceştia. Totodată, actuala reglementare dedică efectelor încheierii căsătoriei
şi alte articole ce se regăsesc în cuprinsul unor capitole distincte de cele menţionate anterior. Un
exemplu în acest sens este art. 1031 care prevede că orice donaţie încheiată între soţi poate fi
revocată doar în timpul căsătoriei.1

2. Statutul patrimonial al soţilor

Că urmare încheierii unei căsătorii, se produc şi o serie e modificări în ceea ce priveşte
statutul patrimonial al soţilor, prin apariţia unor drepturi şi obligaţii care diferă de cele ale
persoanelor necăsătorite, chiar dacă acestea convieţuiesc împreună.
Putem afirma că dintre toate actele şi faptele juridice care creează raporturi familiale,
căsătoria este cea care generează cel mai mare aport de efecte patrimoniale asupra persoanei.
Într-o primă accepţiune, în timpul căsătoriei se vor crea drepturi şi obligaţii de natura
patrimonială, între soţi, acestea fiind supuse vieţii de familie, de cele mai multe ori interesul
familial va prevala în faţă interesului personal al unuia dintre soţi.
Privind dintr-o a doua accepţiune, căsătoria conferă drepturi şi obligaţii distincte şi în
situaţiile în care unul dintre soţi intra în raporturi juridice cu un terţ, raţionamentul fiind tot cel al
interesului superior al familiei.
Chiar şi în acele situaţii în care un soţ încheie un act juridic, singur nu se poate face
abstracţie de faptul că în realitate soţii constituie „o unitate”, de natură să „perturbe”standardele
operaţiunilor juridice curente2.
Relaţiile patrimoniale dintre soţi reprezintă ansamblul raporturilor sociale cu valoare
pecuniară, care se nasc între cele două persoane de sex diferit, care se unesc prin actul căsătoriei.
În ceea ce priveşte conţinutul raporturilor patrimoniale ce iau naştere între soţi, acesta, după
cum am menţionat anterior, este format din drepturile şi obligaţiile care au un caracter

1
N. C. Aniţei, Dreptul familiei, Ed. Hamangiu, București, 2012, pp. 63-95.
2
Ibidem, p. 84.

2
patrimonial.
Aceste raporturi pot fi cuprinse în trei categorii şi anume:
 raporturi născute ca urmare a obligaţiei fiecărui soţ de a contribui la cheltuielile
ocazionate de căsnicia lor
 raporturi cu privire la bunurile lor
 raporturi privitoare la obligaţia de întreţinere ce ia naştere între soţi.
Patrimoniul familial reprezintă o unitate ce este afectată unui scop comun, care continua să
existe indiferent de faptul că pasivul ar depăşi activul, deoarece în conţinutul său sunt cuprinse şi
datorii comune. În doctrină se precizează că patrimonial familial exista atâta timp cât durează
căsătoria, deoarece acesta reprezintă o universalitate de drepturi şi obligaţii ale soţilor.3
Este important de menţionat că în Codul civil actual este prevăzut principiul independentei
patrimoniale a soţilor, în sensul că fiecare dintre soţi poate încheia acte juridice cu terţe persoane,
său cu celălalt soţ, dacă prin lege nu este stipulat altfel.
Totodată, oricare dintre soţi poate face singur, fără a fi nevoie de o confirmare din partea
celuilalt soţ, depozite bancare sau orice alte operaţiuni legate de acesta. Oricare dintre soţi poate
să exercite liber o profesie, putând totodată să administreze cheltuielile încasate, cu respectarea
obligaţiei privind cheltuielile căsătoriei.
Legea mai reglementează şi varianta în care soţul care participă în mod concret la activitatea
profesională desfăşurată de celălalt soţ, este îndreptăţit să obţină o compensaţie, dacă s-au
depăşit limitele impuse de obligaţia la sprijin material, respectiv obligaţia participării la
cheltuielile căsătoriei, în măsura îmbogăţirii celuilalt soţ. Cu toate acestea, fiecare dintre soţi este
îndreptăţit să ceară informaţii referitoare la veniturile, datoriile şi bunurile celuilalt soţ, iar în
cazul unui refuz nejustificat, se poate adresa instanţei de tutela.4
Legiuitorul, prin noua reglementare, a tratat şi problema regimului juridic al locuinţei
familiei şi a prevăzut totodată o protecţie specială a acesteia. Aşadar, art. 321 alin(1) stipulează
că “Locuinţa familiei este locuinţa comună a soţilor său, în lipsa, locuinţa soţului la care se afla
copiii.”
Totodată, Codul prevede că niciunul dintre soţi, indiferent de faptul că este proprietarul

3
C. R. Duta, Raporturile patrimoniale dintre soți la confluenta dispozițiilor Codului familiei si ale Noului Cod civil,
Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 67.
4
T. Bodoasca, A. Draghici, I, Puie, I. Maftei, Dreptul familiei, Ediția a-2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2013,
p. 162

3
exclusiv al imobilului care reprezintă locuinţa familiei (dobândindu-l prin moştenire sau înainte
de căsătorie ca bun propriu), nu poate fără acordul scris al celuilalt soţ să închirieze, să
înstrăineze sau să dea în comodat locuinţa.
Tot în cuprinsul aceluiaşi articol se prevede faptul că soţilor li se conferă posibilitatea de a
stabili altfel, prin convenţia matrimonială, însă, este exclusă varianta în care cheltuielile
căsătoriei ar fi suportate în mod exclusiv de unul dintre ei, o astfel de clauză urmând a fi
considerată nescrisă.5
Aşa cum am precizat anterior, în funcţie regimul matrimonial pentru care optează soţii, se
vor produce o serie de modificări specifice la nivel patrimonial. Aşadar, în cadrul regimului
comunităţii legale, se vor regăsi, conform Codului civil, trei categorii de bunuri care aparţin
soţilor: bunuri comune ale soţilor, bunuri proprii ce aparţin fiecăruia dintre ei şi, respectiv,
veniturile din muncă şi cele asimilate acestora6.
În ceea ce priveşte bunurile comune ale soţilor, Codul civil instituie o prezumţie relativă şi
anume cea a contribuţiei egale a soţilor la obţinerea bunurilor comune. Aşadar, bunurile pe care
soţii le dobândesc în timpul regimului comunităţii legale, de oricare dintre ei, vor deveni bunuri
comune în devălmășie, conform art. 339. C. civ.
Referitor la regimul juridic al bunurilor comune, în privinţa actelor de conservare,
administrare şi dispoziţie, regula în materie este cea a mandatului tacit, reciproc şi prezumat. De
la această regulă, Codul civil instituie excepţia privitoare la schimbarea destinaţiei bunului
comun, care nu se poate face decât prin acordul soţilor, indiferent de faptul că locuinţa comună a
familiei este reprezentată de un imobil proprietatea exclusive a unuia dintre soţi.7
Pentru actele de înstrăinare şi grevare ce au că obiect bunuri comune, reglementarea în
materie consacră acordul expres al ambilor soţi, cu excepţia darurilor obişnuite şi a acelor acte
prin care unul dintre soţi poate singur să dispună cu titlu oneros, de un bun comun mobil, care nu
este supus formalităţilor de publicitate, aşa cum ne arată art. 346 teza (2) şi (3) C. civ.
În situaţia în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute de lege în această materie,
legiuitorul a prevăzut expres sancţiuni specifice aplicabile între soţi
În secţiunea intitulată Regimul comunităţii legale, legiuitorul a enumerat limitativ bunurile

5
T. Bodoasca, A. Draghici, I, Puie, I. Maftei, op. cit., p. 154.
6
E. Florian, Dreptul familiei. Casatoria, Regimuri matrimoniale. Filiatia. Ediția a 5 a, Ed. C. H Beck, București,
2016, p. 345.
7
T. Bodoasca, A. Draghici, I, Puie, I. Maftei, op. cit., p. 203.

4
proprii ale fiecăruia dintre soţi astfel, prin art. 340 Cod civil se prevede că sunt considerate
bunuri proprii ale fiecăruia dintre soţi: “bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau
donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
bunurile de uz personal; bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt
elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri.
În ceea ce priveşte regimul juridic al bunurilor proprii, oricare dintre soţi este liber să
administreze, să folosească şi să dispună de bunurile sale, în condiţiile stabilite de lege. De la
această regulă, există excepţia care face referire la locuinţa familiei.

3. Reglementarea actuală a regimurilor matrimoniale

Una dintre cele mai importante noutăţi care a fost introdusă de către legiuitor în
reglementarea actuală, este reprezentată de apariţia celor două regimuri matrimoniale: regimul
comunităţii convenţionale şi regimul separaţiei de bunuri.
Aceste două regimuri noi apărute reprezintă variante ale regimului comunităţii legale, din
vechea reglementare, care de altfel, reprezintă regula în materie şi în reglementarea actuală, soţii
putând opta pentru un alt tip de regim, prin încheierea unei convenţii matrimoniale.
În Codul civil actual, cele trei regimuri matrimoniale sunt reglementate de către legiuitor în
Capitolul VI, denumit Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor, astfel regimul
comunităţii legale este reglementat începând cu art. 339 C. civ., regimul separaţiei de bunuri este
prevăzut în Codul civil începând cu art. 360, iar regimul comunităţii convenţionale este prevăzut
de către legiuitor având că punct de pornire art. 366.

3.1 Aspecte asemănătoare privitoare la cele trei regimuri matrimoniale

În ceea ce priveşte analiza comparativă privitoare la cele trei regimuri, vom începe prin a
prezenta aspectele similare care se regăsesc în conţinutul tuturor.
În primul rând, regimul matrimonial ales va fi menţionat întotdeauna pe actul de căsătorie,
iar o copie se va transmite la Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale şi, de
asemenea, o copie se va transmite şi notarului care a legalizat convenţia.8
Un alt aspect asemănător între cele trei regimuri matrimoniale, este reprezentat de faptul că
oricare dintre cele trei regimuri se poate modifica în mod voluntar în timpul căsătoriei sau la
8
C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale convenționale în sistemul noului cod civil român, Ed. Universul Juridic,
București, 2012, p. 72.

5
cererea soţilor, pe cale judiciară, dacă a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei.9
Totodată, un alt aspect de similaritate ce tratează cele trei regimuri, face referire la
desfacerea căsătoriei, anularea, nulitatea sau încetarea acestea, în oricare dintre aceste cazuri
enumerate mai sus regimul matrimonial îşi încetează efectele. Odată cu încetarea sau
modificarea regimului, indiferent de tipul pentru care au optat părţile, acesta se va lichida, prin
bună învoiala a părţilor, iar în cazul în care părțile nu ajung la un consens, lichidarea va avea loc
pe cale judiciară.
Toate cele trei regimuri matrimoniale permit că unul dintre soţi să îl poată mandata pe
celălalt, pentru a putea exercita toate drepturile ce i-au revenit potrivit regimului matrimonial
ales, aşadar prevederile art. 314 şi 315 ale Codului civil se aplică în mod unitar, indiferent de
regimul pentru care optează soţii.10
O altă prevedere similară din Codul actual, care se aplică tuturor regimurilor, este
reprezentată de situaţia în care unul dintre soţi, realizează acte prin care se pune în pericol grav
interesul familial, în acest caz, celălalt soţ se poate adresa instanţei, pentru a-i cere ca pentru o
anumită perioadă de timp, dreptul soţului de a dispune de anumite bunuri să fie exercitat doar cu
acordul expres al soţului care sesizează instanţa, iar în cazul în care această condiţie nu va fi
respectată, actul va fi anulabil. Durata acestei măsuri va putea fi prelungită, fără însă a se putea
depăşi perioada maximă de 2 ani.
Tot privind aspectele asemănătoare dintre regimuri, art. 317 din Codul civil, prevede că
“Fiecare soţ poate să facă singur, fără consimţământul celuilalt, depozite bancare, precum şi
orice alte operaţiuni în legătură cu acestea” iar teza a treia a articolului stipulează faptul că “În
raport cu instituţia de credit, soţul titular al contului are, chiar şi după desfacerea sau încetarea
căsătoriei, dreptul de a dispune de fondurile depuse, dacă prin hotărârea judecătorească
executorii nu s-au decis altfel”.

Bibilografie

 C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale convenționale în sistemul noului cod civil român,

Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2012

9
Ibidem, p. 151.
10
C. R. Duta, op. cit., p. 67.

6
 C. R. Duta, Raporturile patrimoniale dintre soți la confluenta dispozițiilor Codului
familiei si ale Noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012
 E. Florian, Dreptul familiei. Casatoria, Regimuri matrimoniale. Filiatia. Ediția a 5 a, Ed.
C. H Beck, București, 2016
 N. C. Aniţei, Dreptul familiei, Ed. Hamangiu, București, 2012
 T. Bodoasca, A. Draghici, I, Puie, I. Maftei, Dreptul familiei, Ediția a-2-a, Ed. Universul
Juridic, București, 2013