INFRACȚIUNI DE FALS

Aspecte comune
1. Obiectul juridic generic si material al infractiunilor de fals
A. Obiectul juridic generic al infractiunilor de fals îl constituie relatiile sociale
care se formeaza si dezvolta înlegatura cu valoarea sociala a încrederii publice, de
care trebuie sa se bucure anumite lucruri carora legea le atribuie însusirea de a
exprima adevarul.
Încrederea publica (fides publica) reprezinta una dintre cele mai importante
valori sociale si este specifica statului de drept, contribuind în mod decisiv la buna
desfasurare a relatiilor interumane si la normala evolutie a unor activitati sociale si
economice, cum sunt: operatiunile financiar-bancare, interne si internationale,
activitatile privitoare la eliberarea unor documente, înscrisuri ori interesând
raporturile cetateanului cu autoritatea publica în împrejurari care sunt de natura sa
produca consecinte juridice etc.
În ansamblul institutiilor de drept penal, încrederea publica reprezinta o valoare,
o categorie juridica distincta de încrederea personala pe care si-o acorda oamenii
între ei si care are o cu totul alta semnificatie.
În cazul infractiunilor de fals prevazute în Titlul VI, încrederea este acordata in
rem, adica însusi lucrului caruia i se atribuie însusirea de a exprima adevarul,
adevar care a fost alterat prin fapta savârsita.
Obiectul juridic propriu tuturor infractiunilor de fals consta, prin urmare, în
aceasta valoare sociala a "încrederii publice" care trebuie sa fie acordata de orice
persoana lucrurilor, semnelor si înscrisurilor cu valoare probatorie expresa (cum
ar fi: actele de stare civila, înscrisurile autentice, legalizate sau sub semnatura
privata, diplomele, declaratiile oficiale consemnate, probele scrise etc.)
sau implicita (ca de exemplu monedele, timbrele, titlurile de credit, cecurile,
biletele de calatorie sau transport etc.). Atunci când lucrul asupra caruia s-a

1
efectuat falsificarea nu are însusirea de a servi ca proba, nu ne vom afla în ipoteza
unei infractiuni de fals, fapta constituind eventual o alta infractiune, cum ar fi
înselaciunea (de exemplu, daca alterarea adevarului priveste o moneda iesita din
circulatie, situatie în care moneda respectiva nu mai poate avea o functie
probatorie).
B. Obiectul material. La majoritatea infractiunilor de fals întâlnim si un obiect
material care poate fi reprezentat fie prin însesi materialele din care este
contrafacut obiectul sau titlul (de exemplu, în cazul contrafacerii de moneda sau
titluri de valoare) fie chiar din obiectele sau înscrisurile falsificate (în cazul
alterarii continutului acestora) asupra carora se exercita actiunea infractionala:
moneda metalica sau de hârtie, timbre, marci, bilete de transport, instrumente de
autentificare sau marcare, înscrisuri oficiale sau sub semnatura privata etc.
2. Subiectii infractiunilor
A. Subiect activ nemijlocit poate fi, de regula, orice persoana responsabila care
îndeplineste conditiile generale ale subiectului infractiunii. La infractiunea de fals
intelectual subiectul activ nemijlocit trebuie sa îndeplineasca calitatea de
functionar în acceptiunea prevederilor C. pen. Aceeasi calitate constituie o
circumstanta agravanta, în cazul infractiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
La toate infractiunile de fals, participatia penala este posibila atât sub forma
coautoratului, a instigarii, cât si a complicitatii. La infractiunile de fals care
presupun existenta unui subiect calificat, aceasta calitate va trebui sa existe si în
persoana coautorilor.
B. Subiect pasiv al acestor infractiuni este statul român, care este periclitat prin
aparitia sentimentului de neîncredere publica în anumite lucruri, obiecte, valori sau
înscrisuri care au o functie probatorie si care asigura ocrotirea si nestânjenita dez-
voltare a relatiilor sociale. La unele infractiuni vom întâlni si un subiect pasiv

2
secundar (persoana juridica sau fizica) ale carui interese sunt vatamate prin
activitatea infractionala concreta savârsita.

Savârsirea infractiunilor de fals nu este conditionata de existenta unor cerinte

privind locul si timpul unde acestea au fost executate.
3. Latura obiectiva
A. Elementul material al infractiunilor de fals propriu-zis se realizeaza printr-
o actiune de alterare a adevarului. Aceasta actiune se poate realiza în doua
modalitati principale: contrafacere si alterare.
Contrafacerea, denumita si plasmuire, presupune confectionarea în mod
artificial, în întregime, a unei valori sau a unui lucru din cele ce formeaza obiectul
material al infractiunilor de fals (monede, cecuri, titluri de credit, timbre, marci,
înscrisuri oficiale etc.), creându-se aparenta ca aceste imitatii sunt adevarate,
veridice.
Alterarea se realizeaza prin modificarea continutului obiectului supus falsificarii,
prin schimbarea datelor reale ale acestuia.
În cazul executarii unor infractiuni derivate, elementul material se realizeaza
prin alte actiuni decât cele pe care le implica faptele de fals propriu-zis, cum ar fi:
punerea în circulatie, detinerea în vederea punerii în circulatie, folosirea valorilor
falsificate, folosirea fara drept etc.
B. Urmarea imediata a acestor infractiuni consta în crearea unei stari de pericol
pentru valoarea sociala ocrotita prin lege, adica pentru încrederea publica acordata
anumitor valori, lucruri, semne, înscrisuri etc. Urmarea aratata este implicita
savârsirii actiunii incriminate, deoarece legea nu conditioneaza, de regula,
existenta infractiunii de producerea unui rezultat determinat.

3
 Unele dintre faptele incriminate în acest titlu pot deveni, în anumite situatii, si
fapte cauzatoare de vatamari, atunci când implica producerea unui rezultat
independent de actiune si determinat de aceasta.
C. Infractiunile de fals, fiind, de regula, infractiuni de pericol, deci care nu
cuprind în descrierea normei un rezultat, identificarea raportului de cauzalitate nu
ridica probleme deosebite, deoarece urmarea imediata este rezultatul implicit al
actiunii.
4. Latura subiectiva
A. Forma de vinovatie. Toate infractiunile care fac parte din titlul consacrat
infractiunilor de fals se savârsesc, prin prisma formei de vinovatie,
cu intentie directa sau indirecta. Deoarece la unele infractiuni scopul cu care se
comit este explicit prevazut de lege ca o cerinta esentiala a laturii subiective forma
de vinovatie în cazul acestora este intentia directa. În aceste situatii, faptuitorul
prevede ca prin contrafacerea, alterarea unui obiect, înscris etc., acesta va avea un
continut care nu corespunde adevarului si urmareste realizarea faptei în acest mod
si, implicit producerea starii de pericol care constituie urmarea imediata a actiunii.
Faptele de alterare a adevarului nu constituie infractiuni daca sunt savârsite din
culpa.
B. Mobilul infractiunilor de fals poate fi, în cele mai multe situatii, avaritia,
dorinta obtinerii cu usurinta a unor ridicate profituri materiale. Chiar daca mobilul
nu este cerut de lege pentru existenta vreuneia dintre aceste infractiuni,
identificarea si probarea lui este deosebit de importanta în procesul de
individualizare a raspunderii penale, precum si pentru luarea anumitor masuri de
siguranta sau a unor masuri de prevenire.
C. Scopul. Determinarea scopului cu care se savârsesc aceste infractiuni, ca ce-
rinta a laturii subiective, va ajuta la stabilirea formei de vinovatie ca fiind intentia

4
directa. Dar chiar si atunci când scopul nu este prevazut expres în textul de lege, el
trebuie precizat, deoarece aceasta va ajuta la o corecta individualizare a pedepsei.
5. Forme. Modalitati. Sanctiuni
A. Forme. Infractiunile de fals, savârsindu-se de regula, prin actiune, pot
parcurge toate etapele activitatii infractionale intentionate, începând cu actele
pregatitoare, continuând cu tentativa si încheind cu infractiunea consumata -
epuizata. Ca o particularitate, actele pregatitoare sub forma detinerii de instrumente
în vederea falsificarii de valori se pedepsesc ca infractiune de sine statatoare.
Tentativa se pedepseste la infractiunile prevazute de art. 320 – 328 C. pen.
Infractiunile de fals se consuma în momentul realizarii actiunii de denaturare a
adevarului, de falsificare, punere în circulatie, folosire a înscrisului falsificat, în
masura în care aceasta actiune este de natura sa produca consecinte juridice, fara a
fi, însa, necesar ca aceste consecinte sa se produca efectiv.
B. Modalitati. Infractiunile de fals sunt incriminate sub numeroase modalitati
normative: simple sau agravate. La rândul ei, fiecare modalitate normativa poate
cunoaste nenumarate modalitati faptice de realizare concreta, determinate de
diversitatea metodelor si mijloacelor cu care acestea pot fi executate.
C. Sanctiuni. Pedeapsa principala pentru infractiunile de fals difera de la o in-
fractiune la alta, fiind sau pedeapsa închisorii prevazuta ca pedeapsa principala
unica, sau pedeapsa închisorii alternativ cu cea a amenzii.
În cazurile în care tentativa se pedepseste, se aplica regulile de sanctionare
special prevazute.
La o singura infractiune, falsificarea de monede sau alte valori se prevede si pe-
deapsa complimentara a interzicerii unor drepturi.