UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, SOCIALE ŞI POLITICE

SPECIALIZAREA DREPT

Caracterele juridice ale capacității de folosință a persoanei fizice

Student:
 1. Noțiunea şi caracterele juridice capacității de folosinţă
Existenţa persoanei fizice presupune atât corpul uman cât şi viaţa umană. Existenţa
persoanei fizice este condiţionată de datele biologice pe care dreptul le are în vedere, dacă nu în
totalitate , măcar în parte. Dreptul nu defineşte viaţa dar o sesizează prin două evenimente
biologice: naşterea şi moartea - care raportate la viaţă reprezintă alfa şi omega, adică începutul şi
sfârşitul.

Definim personalitatea juridică ca fiind aptitudinea recunoscută fiinţelor umane de a

deveni titulare de drepturi şi obligaţii. Deci, personalitatea juridică este recunoscută oricărei
fiinţe umane; ea aparţine oricărui individ viu şi îi este dată odată cu viaţa.

Personalitatea juridică presupune şi capacitatea civilă. Capacitatea civilă se compune din

capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. Aceasta este o capacitate de ramură, adică ea
aparţine dreptului civil, fiind un fel de “drept comun” în materie de capacitate, poziţie conferită
de relaţia dreptului civil cu alte ramuri de drept.

Capacitatea de folosinţă reprezintă aptitudinea generală şi abstractă a persoanei de a avea

drepturi şi obligaţii civile. Capacitatea de exerciţiu reprezintă aptitudinea persoanei de a dobândi
şi de a-şi exercita drepturile civile concrete, precum şi de a-şi asuma şi executa obligaţii civile
concrete prin încheierea de acte juridice proprii. Capacitatea de folosinţă este premisa necesară şi
obligatorie a capacităţii de exerciţiu; altfel spus, o persoană fizică nu poate avea capacitate de
exerciţiu fără a avea în prealabil capacitate de folosinţă.

Definiţia legală este dată în art. 34 din noul Cod Civil care stabileşte :” Capacitatea de
folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile.”

Durata acestei capacităţi – începe de la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea

acesteia (art.35 din noul Cod civil ). Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune ,
însă numai dacă el se naşte viu (art.36 din noul Cod civil)1.

În literatura juridică , capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este “ acea parte a

capacităţii civile care constă în aptitudinea omului de a avea drepturi şi obligaţii civile”. Este
vorba de aptitudinea persoanei fizice de a fi titular de drepturi şi obligații civile, de calitatea sa de
subiect individual de drept civil, participant la diferite raporturi juridice civile. Această definiţie
se pare că a fost preluată în Noul Cod Civil şi ea reuneşte trei elemente esenţiale :

a) capacitatea de folosinţă este o parte a capacităţii civile a fiecărui om – există

corelaţia parte şi întreg;
b) ea rezidă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii;
c) aceste drepturi şi obligaţii sunt civile , şi nu drepturi şi obligaţii în general.

1
În acelaşi sens vechea reglementare – art.5 alin (2) din Decretul nr.31/1954 spunea: “Capacitatea de folosinţă este
capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii”.

2
 Constând în aptitudinea omului de a fi titular , purtător de drepturi şi obligaţii civile,
capacitatea de folosinţă exprimă însăşi esenţa calităţii omului de a fi subiect individual de drept
civil2. Capacitatea de folosință a persoanei fizice este o aptitudine legală, ea fiind determinată de
lege.

Caracterele juridice ale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice

Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice prezintă următoarele caractere juridice :

Legalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice constă în însuşirea acesteia de a fi

reglementată de lege , deci ea excede voinţei persoanei fizice. Această instituție juridică este ȋn
ȋntregime creația legiuitorului, voința individuală exprimată ȋn acte juridice nu poate fi relevantă
pentru regimul juridic al capacității de folosință a persoanei fizice. Aşadar, capacitatea de
folosinţă a persoanei fizice este exclusiv de domeniul legii, legea este cea care stabileşte
începutul, conţinutul şi încetarea ei. Recunoaşterea sau instituirea capacităţii de folosinţă a
persoanei fizice este realizată de lege lata, în principal de art. 28 din noul Cod civil care prevede
la alin.(1) " Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor ." iar la alin.(2) Orice
persoană are capacitate de folosinţă şi , cu excepţia cazurilor prevăzute de lege , capacitate de
exerciţiu ". Prevederile legale în acest domeniu sunt în concordanţă cu prevederile
constituţionale - art.15 alin.1 din Constituţie : " Cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile
consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea." dar şi cu
convenţiile internaţionale. Recunoaşterea calității de subiect de drept civil a omului luat
individual poate avea loc numai prin lege.

Caracterul abstract al capacității de folosință evidențiază faptul că, ipotetic, orice om

poate avea, pe tot parcursul vieții sale, orice drept subiectiv şi orice obligație civilă pe care legea
le recunoaşte persoanei fizice. De la naştere şi până la decesul său, omul poate fi, ȋn mod
abstract, titularul oricărui drept şi al oricărei obligații. Este posibil, ca omul să transforme
abstractul ȋn realitate şi să dobândească o multitudine de drepturi posibile şi să-şi asume obligații
civile corelative.

Generalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice rezultă din faptul că prin

capacitatea de folosinţă se exprimă aptitudinea generală şi abstractă a omului de a avea toate
drepturile şi obligaţiile civile. "Capacitatea de folosinţă prefigurează potenţial toate drepturile
subiective pe care le poate dobândi o persoană fizică. Ea nu se confundă cu aceste drepturi ci
exprimă numai aptitudinea generală, abstractă de a le dobândi ". Acest caracter rezultă din
definiţia legală a capacităţii de folosinţă dată de art. 34 din Noul Cod civil :" Capacitatea de
folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile." Generalitatea pune în
evidenţă faptul că toate (absolut toate) persoanele fizice au capacitate de folosinţă indiferent dacă
ele au capacitate de exerciţiu deplină, restrânsă sau pur şi simplu nu au capacitate de exerciţiu 3.
Gradul de generalitate nu diferă , deci, ȋn funcție de categoria de persoană fizică , diferențe
2
Gh. Beleiu - Drept civil. Introducere ȋn dreptul civil . Subiectele dreptului civil - ediția XI revizuită şi adăugită de
M. Nicolae şi P. Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2007, p.311

3
existând doar ȋn privința persoanelor fizice şi persoanelor juridice. Prin acest caracter,
capacitatea de folosință a persoanei fizice se deosebeşte de capacitatea de folosință a persoanei
juridice; capacitatea de folosință a persoanei fizice este generală, ea putând avea orice drept şi
orice obligație civilă recunoscută de lege , ȋn timp ce persoana juridică are o capacitate de
folosință specială, exprimată prin principiul specialității capacității de folosință, ceea ce
ȋnseamnă că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi şi obligații civile care sunt
necesare realizării scopului legal sau statutar.

Inalienabilitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice înseamnă că aceasta nu poate

forma obiectul unor acte juridice de renunţare sau de înstrăinare, în tot sau în parte.
Inalienabilitatea este statuată în art.29 alin.(2) din Noul Cod civil :" Nimeni nu poate renunţa, în
tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă (...) ".

În doctrină s-a precizat că "...inerentă calităţii de fiinţă umană , capacitatea de folosinţă

nu poate constitui obiect al unor acte juridice de renunţare din partea subiectului de drept căruia
ea aparţine." Vor fi lovite de nulitate absolută acele acte juridice prin care un subiect de drept
renunţă parţial sau total, temporar sau definitiv la capacitatea sa de folosinţă. Renunţarea la însăşi
aptitudinea generală de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii aduce atingere însăşi calităţii
de subiect de drept, ceea ce ar echivala cu "moartea civilă" a fiinţei umane - fapt interzis de lege.
Inalienabilitatea capacității de folosință nu ȋnseamnă că o persoană nu poate renunța la un drept
subiectiv concret al său , prin acte deplin valabile . Astfel, succesibilul poate renunța la
moştenire, creditorul poate renunța la dreptul său de creanță etc. , dar nu poate să-şi restrângă
capacitatea sa de folosință printr-un act juridic civil unilateral sau printr-o convenție, renunțând,
astfel, la ȋnsăşi posibilitatea de a fi moştenitor , la aptitudinea sa de a dobândi calitatea sa de
subiect de drept civil.

Intangibilitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice reprezintă caracteristica

acesteia de a nu i se poate aduce atingere, limitări sau îngrădiri decât în cazurile şi condiţiile
expres prevăzute de lege. Art.29 alin.(1) din Noul Cod civil stabileşte că :" Nimeni nu poate fi
îngrădit în capacitatea de folosinţă sau lipsit, în tot sau în parte , de capacitatea de exerciţiu, decât
în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege ." Din acest text rezultă :

a) nici chiar legea nu poate lipsi total o persoană fizică de capacitatea de folosinţă;

b) persoana fizică poate fi doar îngrădită în această capacitate , dar numai în cazurile şi în
condiţiile stabilite de lege.

Singur legiuitorul are posibilitatea de a stabili reguli de excepție ȋn acest sens, dar nici
prin lege o persoană fizică nu poate fi lipsită total de capacitatea sa de folosință, ci doar poate fi

3
S-a subliniat că generalitatea capacităţii de folosinţă face ca orice om să aibă calitatea potenţială de subiect de drept
în general, şi nu numai aceea de subiect al drepturilor civile, de unde concluzia că această capacitate nu este doar
o"capacitate de ramură"- I.Reghini, Ş. Diaconescu- Introducere în dreptul civil, vol.I Editura Sfera juridică, Cluj-
Napoca, 2004, p.96.

4
ȋngrădită ȋn această capacitate. Capacitatea de folosință a omului nu poate fi pierdută integral,
decât prin dispariția sa , ca subiect de drept civil.

Intangibilitatea capacității de folosință a persoanei fizice este garantată de lege, orice

ȋncălcare a acestui caracter fiind sancționată juridic, atât pe linie civilă cât şi pe linie penală.
Caracterul intangibil al capacității de folosință a persoanei fizice este consacrat ȋn art.16 al
Pactului internațional privind drepturile civile şi politice ale omului, potrivit căruia " orice om
are dreptul de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică", anume capacitatea sa de
folosință, calitatea sa de subiect de drept civil.

O limitare sau îngrădire a capacităţii de folosinţă peste litera legii nu este admisă. Numai
în mod excepţional şi în cazurile prevăzute de lege această capacitate poate fi restrânsă.
Atingerile aduse acestei capacităţi sunt stabilite prin legislaţia civilă. Nerespectarea
intangibilităţii acestei capacităţi constituie infracţiunea prevăzută de art. 247 din noul Cod
penal :" Îngrădirea de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unei
persoane, ori crearea pentru aceasta a unor situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate,
etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere,origine
socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/ SIDA, se pedepseşte
(...)" Dar , persoana fizică poate fi lipsită de capacitatea de exerciţiu.

Egalitatea4. Un principiu fundamental al dreptului civil român este acela al egalităţii în

faţa legii civile. Capacitatea de folosinţă este egală pentru toată lumea, pentru toate fiinţele
umane. Acest caracter derivă din art.16 alin.(1) din Constituţie care stabileşte, referindu-se la
capacitatea juridică:" Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi
discriminări". Art.28 alin.(1) din noul Cod Civil prevede: "Capacitatea civilă este recunoscută
tuturor persoanelor". Sexul , rasa, naţionalitatea, religia, gradul de cultură sau originea nu au
nicio înrâurire asupra capacităţii. Art. 30 din noul Cod Civil stabileşte : " Rasa, culoarea,
naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia,
convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală la o categorie socială ori la o categorie
defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară, nu
au nicio influenţă asupra capacităţii civile ".

Regăsim egalitatea capacității de folosință a persoanei fizice şi ȋn art.2 pct.(1) din

Convenția cu privire la drepturile copilului ȋn care se prevede că: "Statele părți se angajează să
respecte drepturile care sunt enunțate ȋn prezenta convenție şi să le garanteze tuturor copiilor care
țin de jurisdicția lor, fără nicio distincție, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie
politică sau altă opinie a copilului sau a părinților sau a reprezentaților săi legali, de originea lor
națională, etnică sau socială, de situația lor materială, de incapacitatea lor, de naşterea lor sau de
altă situație".

4
I.Reghini, Ş. Diaconescu, op.cit., p.92

5
 Respectarea acestui caracter este asigurată atât prin mijloace de drept civil, cât şi prin
mijloace de drept penal.

Universalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice reprezintă însuşirea acesteia de

a fi recunoscută tuturor persoanelor fizice. Aceasta este expres consacrată atât în reglementarea
naţională, cât şi în dreptul internaţional. Constituţia noastră prevede :" Cetăţenii beneficiază de
drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi."

Art.1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice ale omului prevede
că: "Orice om are dreptul de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică ".

Deci, dacă persoanei fizice i se pot stabili anumite limite sau îngrădiri ale capacităţii de folosinţă
prin dispoziţii legale exprese, ea nu poate fi lipsită, total de această capacitate, care exprimă, în
esenţă, calitatea de subiect de drept civil.

Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este unică deoarece un om nu se poate

multiplica în mai multe fiinţe, şi prin urmare să aibă mai multe capacităţi de folosinţă.
Capacitatea de folosinţă se contopeşte şi se confundă cu însăşi calitatea de subiect de drept.

2. Corelația capacității de folosință cu capacitatea de exercițiu a persoanei

fizice
Capacitatea de folosință şi capacitatea de exercițiu a persoanei fizice constituie
elementele componente ale capacității de drept civil. Prin prisma corelației care există ȋntre ele,
capacitatea de folosință are prioritate, ea este premisa necesară şi obligatorie a capacității de
exercițiu. Persoana fizică nu poate avea capacitate de exercițiu fără a avea, ȋn prealabil,
capacitate de folosință5.

După cum am arătat, persoana fizică poate exista, ca subiect de drept civil , având numai
capacitate de folosință (adică având drepturi şi obligații civile), fără să aibă şi capacitate de
exercițiu, dar ea nu poate avea capacitate de exercițiu, decât dacă are, ȋn prealabil, capacitate de
folosință.

Aceasta ȋnseamnă că omul, luat individual, poate fi subiect de drept civil, cu capacitate de
folosință, adică poate avea drepturi şi obligații civile, fără să le exercite, respectiv să le execute
singur, ȋncheind acte juridice.

3. Naşterea. Începutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice

5
I.Reghini, Ş. Diaconescu, op.cit., p.102

6
 Odată cu tăierea cordonului ombilical, pe scena juridică apare un nou individ6. Fiecare
om dobândeşte astfel prin naşterea sa capacitatea de folosinţă. Venind în această lume, fiecare
om devine subiect de drept, adică personalitate juridică. Aceasta este regula, reglementată expres
în art.35 din noul Cod civil: “Capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei (…)“.
Aşadar, data naşterii persoanei fizice este momentul dobândirii capacității de folosință a acesteia.
De la data naşterii putem vorbi de un nou subiect de drept, cu aptitudinea de a avea drepturi şi
obligații civile.

Însă, naşterea nu este întotdeauna o condiţie suficientă, este necesar ca copilul să se nască
viu. În caz contrar, obţinerea capacităţii de folosinţă este exclusă. Invers, naşterea nu este
întotdeauna necesară pentru dobândirea capacităţii de folosinţă, cel puţin parţială şi condiţionată
– este cazul copilului conceput ale cărui drepturi vor fi consolidate în momentul în care el se
naşte viu. Art.36 din noul Cod civil adaugă: “Drepturile copilului sunt recunoscute de la
concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu”.

Capacitatea de folosinţă îi este recunoscută copilului de la data concepţiei, însă numai

aptitudinea acestuia de a dobândi drepturi. Este vorba despre o capacitate anticipată de
folosinţă, motiv pentru care ea este provizorie. Această capacitate urcă până în momentul
concepţiei, fiind preexistentă naşterii. Copilul conceput este considerat născut ori de câte ori este
vorba de drepturile sale.

Această ficţiune o găsim în noul Cod civil în materie de moştenire. Referitor la

capacitatea succesorală a persoanei fizice, art. 957 Cod Civil prevede că: “(1) O persoană poate
moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii.” Astfel, legiuitorul considerând copilul
care nu este conceput ca fiind incapabil de a succede, el admite (per a contrario) că dacă copilul
este conceput înaintea morţii autorului său (adică dacă el este postum) acesta va putea totuşi să-l
moştenească . Prin excepție de la regula dobândirii capacității de folosință de la naştere, este
recunoscută persoanei fizice concepute, dar ȋncă nenăscute, numai aptitudinea de a dobândi
drepturi şi nu ȋntreaga capacitate de folosință, cu condiția să se nască vie. Această aptitudine i se
recunoaşte copilului nenăscut din momentul concepției sale. Excepția menționată este
recunoscută, ȋncă din dreptul roman, fiind exprimată prin adagiul "infans conceptus pro nato
habetur quoties de commodis eius agitur "- copilul conceput este considerat născut ori de câte ori
este vorba despre drepturile sale.7

Prin urmare, ȋn art. 36 noul Cod civil recunoaşte drepturile copilului ȋncă de la
concepţiune cu condiţia ca acesta să se nască viu. Soluţia este echitabilă, deoarece altfel în cazul
în care tatăl copilului ar deceda înaintea naşterii copilului său, acesta nu se va putea bucura de
moştenire, urmând ca la succesiune să vină celelalte rude mai îndepărtate. Dacă copilul se naşte
viu însă moare imediat, el îl moşteneşte pe tatăl său şi va transmite succesorilor în drept, toată

6
O.Ungureanu, C. Munteanu – Drept civil. Persoanele în reglementarea Noului Cod Civil, Ed.Hamangiu , 2013,
p.105
7
Altfel spus, copilul conceput este considerat născut totdeauna când aceasta va fi ȋn interesul său.

7
moştenirea. Este suficient ca copilul să fie conceput în momentul donaţiei sau să fie conceput la
data decesului testatorului pentru ca el să fie capabil să primească prin acte între vii şi respectiv
prin testament. În dreptul modern, copilul este conceput cu cel mult 300 de zile înaintea naşterii
sale, deşi, datele ştiinţifice arată că viaţa există din chiar momentul fecundării; în primele
săptămâni copilul în devenire este în stare de embrion iar, apoi în lunile care preced naşterea, în
stare de fetus.

Cât priveşte condițiile de fond, care trebuiesc ȋntrunite cumulativ pentru a se putea
dobândi anticipat capacitatea de folosință ȋnainte de naştere şi, anume, de la concepție până la
naştere, acestea sunt:

a) să fie vorba de dobândirea de către copil a unor drepturi şi nu de asumarea unor

obligaţii;

b) copilul conceput trebuie să se nască viu. Legea nu cere ca copilul să fie şi viabil8.

Prima condiţie a antrenat numeroase controverse deoarece, în cazul culegerii unei

moşteniri s-ar ȋncălca principiul caracterului universal sau cu titlu universal al transmiterii
succesorale legale. Într-adevăr, o moştenire cuprinde o universalitate de bunuri, de drepturi şi
obligaţii, iar copilul sau copilul numai conceput ar trebui să primească atât drepturile cât şi
obligaţiile din această universalitate, adică, atât activ cât şi pasiv9. Dacă avem în vedere că
copilul dobândeşte dreptul şi nu obligaţia de a moşteni 10, această aparentă contradicţie este
rezolvată. Astfel, copilul născut sau doar conceput fie va primi bunuri şi drepturi în situația în
care valoarea activului depăşeşte valoarea pasivului (datoriilor), fie nu va primi nimic, dacă
valoarea pasivului depăşeşte valoarea activului. În niciun caz, copilul nu-şi va asuma vreo
obligaţie prin care să răspundă cu propriul patrimoniu.

A doua condiţie ce trebuie ȋndeplinită pentru a i se recunoaşte anticipat capacitatea de

folosință: copilul trebuie să se nască viu. Este suficient ca el să trăiască şi numai câteva clipe.
Copilul este considerat că s-a născut viu, dacă a respirat măcar o dată. Respiraţia după naştere
este criteriul vieţii. Proba acestui fapt se face prin dovada aerului în plămâni - prin proba
docimaziei, dar şi prin alte probe medico-legale. Numai cu ȋndeplinirea acestei condiții, copilul
născut viu va putea fi considerat, ȋncă de la concepție, subiect de drept civil.

Totodată, această condiţie presupune că un copil născut mort nu a dobândit niciodată

capacitate de folosinţă anticipată, se consideră că el nu a fost niciodată subiect de drept civil.

8
C.T. Ungureanu - Manual de drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011, p.73-74
9
Gh. Beleiu - Drept civil. Introducere în dreptul civil . Subiectele dreptului civil - ediţia XI revizuită şi adăugită de
M. Nicolae şi P. Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2007
10
Potrivit art.1114 alin (2) Noul Cod Civil - moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund
pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia ;
ceea ce înseamnă că o răspundere pentru pasivul care întrece valoarea activului nu poate opera.

8
 Indiferent de timpul cât a trecut de la naştere, dacă copilul moare atunci acestuia i se vor
întocmi două acte de stare civilă: actul de naştere şi actul de deces. Faptul că acel copil a decedat
mai ȋnainte de a se ȋnregistra naşterea nu ȋnlătură obligația de ȋnregistrare a naşterii sale.
Dobândirea capacităţii de folosinţă este subordonată astfel evenimentului naşterii vii.

Ȋn perioada de la concepție până la naştere, legea civilă română recunoaşte copilului

conceput o personalitate condiționată, care se consolidează definitiv dacă el se naşte viu şi
dispare iremediabil atunci când acesta se naşte mort. Ȋmprejurarea prin care un copil se naşte
mort funcționează ca o condiție rezolutorie. Capacitatea de folosință anticipată este, deci,
condițională, pe când cea dobândită potrivit regulii (adică de la naştere) este pură şi simplă,
neafectată de modalitatea condiției.11

Spre deosebire de alte legislaţii, legea noastră nu cere condiţia viabilităţii copilului12.

În mod excepţional, pot fi consideraţi apţi de a dobâdi drepturi, copiii neconcepuţi încă,
dar pe care un cuplu speră să-i aibă - este vorba de contractul de asigurare pe viaţă în profitul
copiiilor care se vor naşte.

Capacitatea de folosință anticipată constă numai ȋn aptitudinea de a avea drepturi, fapt

pentru care ea poate fi considerată incompletă; necuprinzând şi obligațiile civile, ea nu se poate
ȋntoarce ȋmpotriva interesului unui astfel de subiect de drept. Această capacitate de folosință de
natură specială este nu numai incompletă, ci şi riguros limitată ȋn timp, ea durează numai până la
naşterea copilului, când se va converti ȋntr-o capacitate de folosință completă. Dacă copilul se
naşte mort, această capacitate de folosință incompletă şi limitată se stinge definitiv,
considerându-se că nici nu a existat.

Anticiparea capacității de folosință este o măsură de protecție adoptată ȋn favoarea

copilului conceput, dar ȋncă nenăscut.

Bibiliografie

11
Gh. Beleiu - Drept civil român. Introducere în dreptul civil . Subiectele dreptului civil , Casa de editură şi presă
"ŞANSA"- SRL, Bucureşti 1992, p.255 citat de E.Lupan, S.Sztranyiczki- Persoanele ȋn concepția Noului Cod civil,
Editura C.H.Beck, Bucureşti 2012, p. 32
12
Viabilitatea presupune că copilul născut are toate organele necesare şi suficient de dezvoltate pentru a-i permite să
trăiască , adică copilul este fiziologic capabil să supravieţuiască.

9
 C.T. Ungureanu - Manual de drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2011
 E.Lupan, S.Sztranyiczki- Persoanele ȋn concepția Noului Cod civil, Editura C.H.Beck,
Bucureşti 2012
 Gh. Beleiu - Drept civil. Introducere ȋn dreptul civil . Subiectele dreptului civil - ediția
XI revizuită şi adăugită de M. Nicolae şi P. Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti
2007
 I.Reghini, Ş. Diaconescu- Introducere în dreptul civil, vol.I Editura Sfera juridică, Cluj-
Napoca, 2004
 O.Ungureanu, C. Munteanu – Drept civil. Persoanele în reglementarea Noului Cod Civil,
Ed.Hamangiu , 2013

10