Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice

1. Noţiune şi caractere juridice

a) Preliminarii

Dupa cum se cunoaste deja, capacitatea de drept civil a persoanei, pe langa capacitate de folosintă,
cuprinde si capacitate de exerciţiu. De asemenea se cunoaste ca simpla existenta a persoanei fizice
este suficientă pentru ca ea să poată avea drepturi si obligatii civile. Această simpla existenţă este,
insă, suficienta pentru ca subiectul de drept civil să poata incheia personal acte juridice civile.
Numai persoana fizică care a ajuns la o anumită maturitate psihica poate sa incheie in mod valabil,
conştient si singur acte juridice civile. Această maturitate psihică constituie condiţia in care legea
recunoaste persoanei fizice respective capacitatea de exerciţiu.
Cu alte cuvinte, capacitate de folosinţă are orice persoana fizică, capacitate de exerciţiu numai
acea persoană fizică care are maturitatea psihică la care ne-am referit, de care legea leagă
dobandirea acestei capacitaţi.
Maturitatea pshica respectiva si, deci, capacitatea de exercitiu se dobandeste numai dupa ce
minorul a ajuns la o anumita varsta.
De acesta realitate a tinut seama legiuitorul cand a statornicit deosebirea dintre simpla
existenta a omului, suficienta pentru a-i conferi calitate de subiect de drept civil, si aptitudinea de a
actiona pe deplin, in mod constient si singur, necesara pentru a-i conferi capacitatea de a participa la
viata juridica, incheind personal acte juridice civile.

b) Reglementarea legala

Reglemantarile legale referitoare la capacitate de exercitiu sunt cuprinse in mai multe acte
normatice. Astfel avem:
- Art. 5 alin 3, art 8, 9, 10 alin. Final si art. 11 din Decretul nr. 31/1954 referitor la persoanele
fizice si persoanele juridice;
- Art. 4, 105, alin 1-2, art 124, 129, 133 si 147 C. fam;
- Art. 807, 950-952 s.a C. civ;
- Art. 25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului
privitor la persoanele fizice si persoanele juridice.
Initial (si dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial) capacitatea de exercitiu (ca si
capacitatea de folosinta) a persoanei fizice era reglementata in cuprinsul Codului civil roman (art. 6-
460 C. Civ au fost abrogate treptate prin mai multe acte normatice). In literatura de specialitate s-a
propus, in mai multe randuri1, reintroducerea acestor reglemantari intr-un viitor cod civil.

c) Definitie

In privinta notiunii de capacitate de exercitiu definitia legala o gasim in art. 5 alin. 3 din Decretul
31/1954. Potrivit acestei reglementari “Capacitate de exercitiu este capacitate persoanei de a-si
exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile, savarsind acte juridice”.
Definitiile doctrinare se bazeaza pe acesta definitie legala a capacitatii de exercitiu, continand in
esenta aceleasi elemente, deosebiri putandu-se observa doar in privinta formularilor. Indiferente de
formulare, esential si specific capacitatii de exercitiu a persoanei fizice este aceea ca, dobandirea de
drepturi civile si asumarea de obligatii civile se realizeaza prin incheierea de acte juridice civile
1
Astfel de propuneri s-au formulat de Gh. Beleiu, Drept civil.Persoanele,1982,p.105. E. Lupan, Drept
civil.Persoanele,1988,p.11 şi 64.

1
de catre subiectul de drept singur, personal, fara nici o interventie din parte altei persoane.
Definitiile legala si doctrinare privesc, desigur, capacitate de exercitiu deplina, adica acea
posibilitate de participare la circuitul civil pe care o au persoanele fizice majore cu discernamant, si
nu se refera la situatia minorilor, care intre 14-18 ani au doar a capacitate de exercitiu restransa, iar
sub 14 ani sunt total lipsiti de o astfel de capacitate.
Definirea riguros si stiintifica a capacitatii de exercitiu a persoanei fizice presupune luarea in
considerare a faptului ca incheierea actelor juridice civile priveste nu numai exercitarea de drepturi
si asumarea de obligatii civile, ci si dobandirea de drepturi subiective civile si executarea
obligatiilor civile. Avand in vedere cele aratate, capacitatea de exercitiu a persoanei fizice poate fi
definita ca acea parte a capacitatii de drept civil a omului care consta in aptitudinea de a
dobandi si exercita drepturi si obligatii civile si de a-si asuma si executa obligatiile civile prin
incheierea de acte juridice civile.

d) Caractere juridice

Principalele caractere juridice ale capacitatii de exercitiu a persoanei fizice, raportate la

capacitatea de exercitiu deplina, sunt : legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea si
egalitatea.
Legalitatea capacitatii de exercitiu exprima ideea ca acesta capacitate este opera legiuitorului,
ca intituirea, stabilirea continutului, precum si incetarea sunt stabilite exclusiv de lege, vointa
individuala a omului neavand nici un rol in acesta privinta. Unicul izvor al capacitatii de exercitiu a
persoanei fizice este, deci, legea, iar normele legale respective au caracter imperativ, personele
fizice nepatand deroga de la ele.
Generalitatea capacitatii de exercitiu a persoanei fizice priveste continutul acesteia si consta in
aptitudinea abstracta a omului de a dobandi si exercita drepturi civile si de a-si asuma si executa
obligatiile civile prin incheierea de orice fel de act juridic civil, cu exceptia celor oprite de lege.
Generalitatea trebuie, desigur, privita dupa cum este vorba de capacitate de exercitiu deplina ori
restransa, acest caracter juridic avand grade diferite, asa cum insasi capacitatea de exercitiu este
diferita. Cel mai intins grad de generalitate caracterizeaza capacitatea deplina de exercitiu, iar un
grad redus de generalitate este exprimat in capacitatea de exercitiu restransa. Generalitatea
opereaza, insa, din plin in cadrul aceleiasi capacitati de exercitiu.
Inalienabilitatea capacitatii de exercitiu a persoanei fizice este consacrata expres in art. 5 alin.
2 din Decretul nr. 31/1954. potrivit acestui text de lege, nimeni nu poate renunta, nici in tot, nici in
parte, la capacitatea de exercitiu. Nimeni nu poate, deci, incheia valail vreun act juridic care sa aiba
obiect transmiterea altcuiva a capacitatii salee de exercitiu. Prin vointa sa, persoana fizica nu poate
renunta si nici instraina capacitatea sa de exercitiu. Inalienabilitatea capacitatii de exercitiu nu
trebuie, insa, confundata cu renuntarea la un anumit drept subiectiv civil.
Intangibilitatea capacitaţii de exerciţiu a persoanei fizice este consacrată în acelaşi text de
lege. Potrivit art. 6 alin. 1 din Decretul 31/1954 nimeni nu poate fi lipsit, în tot sau în parte, de
capacitatea de exerciţiu, decât in cazurile si condiţiile stabilite de lege.
Egalitatea capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice este stabilită, în comun, cu egalitatea
capacităţii de folosinţă-indiferent de rasă, sex, naţionalitate, religie, opinie politică, ori altă opinie au
împrejurare-, de art. 4 alin. 2 din Decretul 31/1954, de Pactul Internaţional privind drepturile civile
si politice ale omului sau de Convenţia europeana pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor
fundamentale.

e) Formarea capacitaţii de exerciţiu a persoanei fizice

Capacitatea de exerciţiu se prezinta diferit în functie de ,,gradul de discernământ” al

2
 persoanei fizice. Prezenţa capacităţii de folosinţă este o premisă a capacităţii de exerciţiu, dar nu
este suficientă; capacitatea de exerciţiu presupune existenţa discernământului, datorită căruia omul
îşi poate prezenta consecinţele juridice civile ale manifestării sale de voinţă.
Lipsa discernamântului, necesar pentru ca persoana fizică să poată participa la circuitul civil
determină lipsirea omului de capacitate de exerciţiu. Perioada din viaţa omului când el este lipsit de
capacitatea de exerciţiu dureaza până la împlinirea vârstei de 14 ani.Omul mai este lipsit de
capacitatea de exerciţiu chiar în timpul majoratului dacă el nu are discernământ , iar aceasta se
datorează alienaţiei sau debilităţii mintale si este pus sub interdicţie judecătorească.
Discernământul apare la om în mod treptat, el fiind prezent intr-o oarecare măsură la
minorul între 14 si 18 ani, când, potrivit legii, suntem în prezenţa capacităţii de exerciţiu restrânsă.
În fine, persoana fizică majoră esteb considerată de lege că are discernământul necesar
încheierii singur si personal, fără nici un ajutor juridic, a actelor juridice civile, recunoscându-i-se
de la vârsta de 18 ani, capacitatea deplină de exerciţiu.
Riguros ştiinţific nu se poate vorbi de trei feluri sau categorii de capacităţi de exerciţiu a
persoanei fizice, deoarece lipsa totală a capacităţii de exerciţiu nu poate fi considerată o categorie a
acesteia. Dacă ea lipseşte înseamnă că nu există! Este mai corect a distinge situaţia juridică când
persoana fizică nu are capacitate de exerciţiu si când are capacitate de exerciţiu restrânsă, respectiv
deplină.

2. Lipsa capacităţii de exerciţiu la persoana fizică

a) Sediul materiei.

O prima reglementare legală ce trebuie avută în vedere pentru stabilirea regimului juridic
al lipsei capacităţii de exerciţiu la persoana fizică o întalnim în art. 6 alin. 1 din Decretul 31/1954, în
sensul că nimeni nu poate fi ,,lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile
şi în condiţiile stabilite de lege “
Aceste cazuri si condiţii sunt cuprinse în art. 11 din Decretul 31/1954. După ce, în alin. 1
din acest articol, se enumeră categoriile de persoane fizice lipsite de capacitate de exerciţiu, în
alineatul următor se stabileşte: ,, Pentru cei ce nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se fac de
reprezentanţii lor legali”.

b) Categoriile de persoane lipsite de capacitate de exerciţiu

În art. 11 alin.1 din Decretul nr 31/1954 se prevede: ,, Nu au capacitate de exerciţiu: a)

minorul care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani; b) persoana pusă sub interdicţie”.
Lipsirea minorului sub 14 ani de capacitate de exerciţiu se justifică prin vârsta lui
fragedă, la care de regula nu are incă discernământul necesar pentru a încheia singur acte juridice
civile. Lipsirea prin lege de capacitate de exerciţiu a acestei categorii de minori cosntituie o măsură
de ocrotire a lor contra propriei nedibăcii.
A doua categorie de persoane fizice lipsite total de capacitatea de exerciţiu sunt
interzişii judecătoreşti. Persoana pusă sub interdicţie nu are, ca si minorul, discernământ pt a se
îngriji de interesele sale. Până când, însă, minorul sub 14 ani nu are discernământ datorită vârstei
sale fragede, interzisul judecătoresc este lipsit de dicernământ datorită alienaţiei sau debilităţii
mintale. Lipsirea prin hotărâre judecătorească a alienaţilor ori debililor mintali de capacitate de
exerciţiu este tot o măsură de ocrotire a acestor persoane fizice.
Lipsirea acestor două categorii de persoane fizice de capacitate de exerciţiu este
consacrată in materie contractuală civilă de art. 950 C. civ., unde se prevede : ,, Necapabili de a
contracta sunt: 1. minorii; 2. interzişii.

3
 c) Reprezentarea legală a persoanei fizice lipsite de capacitate de exerciţiu

Potrivit textului: ,, Pentru cei ce nu au capacitate de exerciţiu actele juridice se fac de

reprezentanţii lo legali”.

Art. 11 alin. 2 trebuie coroborat cu:

-art. 105 alin. 1 C. fam.: ,,Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului
lor minor si de a-l reprezenta în actele civile, până la data la care el împlineşte vărsta de paisprezece
ani”;
-art. 124 alin. 1 C. fam.: ,, Tutorele are obligaţia de a administra bunurile minorului şi de a-l
reprezenta in actele civile, însă numai până la data când acesta împlineşte vârsta de paisprezece
ani”;
-art. 147 C. fam.: ,, Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vărsta de de
paisprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în măsura în care legea nu
dispune altfel”; deci, interzisul judecătoresc este reprezentat de tutore.
Reprezentarea legala este realizată se curatorul celui lipsit de capacitate de exerciţiu.

d) Acte juridice civile car pot fi încheiate valabil de cei lipsiţi de capacitate de
exerciţiu

Deşi persoana fizică lipsită de capacitate de exerciţiu (şi deşi fără discernământ) nu
poate încheie personal acte juridice civile-ca o măsura de ocrotire a celui cu incapacitate de
exerciţiu-,raţiunea impune ca să se permită, totuşi, încheierea de către astfel de persoane anumite
acte juridice civile. Aceasta deoarece măsura de ocrotire amintită nu trebuie să se întorcă împotriva
finalităţi sale; imposibilitaea legala de a încheia acte juridce civile de către incapabili este doar o
regulă generală, un principiu, prin care se protejează interesele minorului sub 14 ani şi a celui pus
sub interdicţie. Acest principiu trebuie, deci, aplicat numai în măsura în care este necesar şi util.
De aceea, celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu, practic le se recunoaşte posibilitatea
de a încheia anumite acte juridice civile (desi legea civilă nu stabileşte expres care sunt asemenea
acte juridice civile). Doctrina si jurisprudenţa admit constant soluţia valabilităţii actelor civile care,
prin specificul lor, nu cauzează autorilor lor, nici o vătămare, nici un fel de prejudiciu.
Astfel de acte juridice civile sunt:
-acte de conservare, cum sunt somaţia, punerea peceţilor, înscrierea unui privilegiu sau a
unei ipoteci în registrul de publicitate,întreruperea unei prescripţii prin cererea de chemare in
judecată s.a.;
-acte mărunte,zilnice, a căror încheiere este necesară pentru satisfacerea necesităţilor
elementare, obişnuite ale traiului. Astfel de acte sunt cumpărăturile obişnuite din magazin,
cumpărarea de bilete pentru un spectacol, pentru transport în comun, cumpărarea de rechizite
şcolare, dulciuri ş.a.
În alte ramuri de drept, situţia se prezintă diferit.
Faptul că minorii sub 14 ani si interzişii pot, totusi, să încheie anumite acte juridce
civile dovedeşte că ,, lipsa capacităţii de exerciţiu” nu este, totuşi, totălă, absolută. Acestă concluzie
practic si doctrinar trebuie condiderată valabilă în pofida reglementărilor cuprinse în art 25. alin2
din Decretul 32/1954, după care ,, Actele juridice ce se încheie de minorii ce nu au împlinit vârsta
de paisprezece ani sunt anulabile pentru incapacitate, chiar dacă nu este leziune”.

e) Sfârşitul perioadei de lipsă a capacităciţii de exerciţiu

Sfârşitul lipsei capacităţii de exerciţiu sau încetarea acestei stări juridice se produce,
după caz: -în cazul minorului, la împlinirea vârstei de 14 ani;
- în cazul intezisului, prin ridicarea interdicţiei;

4
 - în ambele cazuri, prin moartea celui lipsit de capacitatede exerciţiu.

3.Capacitatea de exerciţiu restrânsă a persoanei fizice

a)Reglementare legală

Art. 9 din Decretul nr. 31/1954 prevede: ,, Minorul care a împlinit vârsta de
paisprezece ani are capacitate de exerciţiu restrânsă.
Actele juridice le minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă se încheie de către
acesta, cu încuviinţarea prealabilă a părintelui sau a tutorelui”. Aceasta este reglementarea
legală principală în materie.
Aceste reguli trebuie completate cu normele legale cumprinse în art. 105 alin. 2 C.
fam., în care se stabileşte: ,, După împlinirea vârstei de de paisprezece ani, minorul îşi exercită
singur drepturile şi îşi execută tot astfel obligaţiile, însă numasi cu încuviinţarea prealabilă a
părinţilor spre a-l apăra împotriva abuzurilor din partea ncelui de-al treilea”. Prevederile legale
referitoare la capacitatea de exerciţiu restrânsă sunt cuprinse şi în art. 133 alin. 1 C. fam., după
care :,, Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani înceie actele juridice cu încuviinţarea prealabilă
a tutorelui, iar în cazurile prevăzute în art. 132 si 152 lit. c), cu încuviinţarea prealabilă a
curatorului”. Alte reglementări întalnim în alin. 2 din acelaşi articol, în art. 10 alin. 4 din
Decretul nr. 31/1954 , art. 25 din Decretul nr. 32/1954 ş.a., la care ne vom referi în cadrul
punctului 35 în legătură cu conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânsă.

b) Definiţie

În conformitate cu reglementările legale în vigoare, prin capacitate de exerciţiu

restrânsă a persoanei fizice întelegem aptitudinea minorului în vârstă de 14-18 ani de a
dobândi si exercita drepturile civile si de a-si asuma si executa obligaţiile civile prin
încheiera personal de acte juridice civile, însă numai încuviinţarea în prealabil de
ocrotitorul legal.
Prin urmare, caracteristicile definitorii ale capacităţii de exerciţiu restrânse sunt
următoarele :
- apaţine numai minorilor cuprinşi între 14 şi 18 ani;
- constă în aptitudinea unui astfel de minor de a-şi exercita drepturile civile si a-si asuma
obligaţiile civile prin încheierea, personal, a unor acte juridice civile;
- realizarea ei presupune încheierea, personal, numai a anumitor acte juridice civile;
Caracterul acestei capacităţi de exerciţiu de a fi restrânsă rezultă din: 1) titularul ei
este doar minorul între 14 şi 18 ani; 2) deşi presupune încheierea actelor juridice personal de către
un asemnea minor, ea nu înseamnă şi singur, ci anumite încuviinţări prealabile; 3) anumite acte
civile sunt oprite minorului de 14-18 ani, dar sunt permise persoanei fizice cu deplină capacitate de
exerciţiu.

c) Începutul capacităţii de exerciţiu restrânsă

Din dispoziţiile legale citate rezultă că această capacitate de exerciţiu începe la

împlinire de către minor a vârstei de 14 ani. Singurul mod de dobândire a capacităţii de exerciţiu
restrânsă este, deci, împlinirea vârstei de 14 ani.
Fiind vorba de vârsta de 14 ani împliniţi, nu este suficientă intrarea în anul în care
se împlineste acestă vârstă, ci trebuie ca acestă vârstă să fie împlinită efectiv. Dovada împlinirii
acestei vârste se face cu certificatul de naştere sau- şi mai simplu- cu buletinul de identitate, eliberat
pe baza certificatului de naştere.

5
 Având în vedere că, potrivit art. 142 alin.2 C. fam., pot fi puşi sub interdicţie si
minorii, pentru ca la împlinirea vârstei de 14 ani minorul să dobândească capacitatea de exerciţiu
restrânsă este necesar ca, mai înainte, minorul să nu fi fost pus sub interdicţie judecătorească.

d) Conţinutul capacitaţii de exerciţiu restrânsă

Conţinutul capacităţii de exerciţiu poate fi determinat cu luarea în considerare a

faptului că ne referim numai la actele juridice civile îcheiate de minor, în alte ramuri de drept
capacitate de exerciţiu a minorului fiind reglementată altfel.
În doctrină1 se arată că nu intră în specificul conţinutului capacitaţii de exerciţiu
restrânsă acele acte juridice civile care se încheie valabil de minorul sub 14 ani, astfel de acte
putând fi încheiate şi de minorul între 14 si 18 ani. De asemenea, nu intră în conţinutul acestei
capacităţi nici actele care sun interzise minorului între 14 si 18 ani, dar pe care le poate încheia
valabil majorul cu capacitate deplină de exerciţiu.
Actele juridice civile care le poate încheia minorul între 14 şi 18 ani şi care intră,
deci, în conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânsă pot di grupate după cum urmează:
1) Acte juridice pe care minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă le încheie fără vreo
încuviinţare prealabilă:
- actele de administrare, în măsura în care nu sunt lezionare pentru minor, conform art. 25 din
Decretul nr. 32/1954;
- contractul de depozit special la C.E.C.,pe care minorul îl încheie în nume propriu, potrivit
art. 10 alin. ultim din Decretul nr. 31/1954 şi în condiţiile stabilite de Statutul Casei de
Economii si Consemnaţiuni;
- de la vârsta de 16 ani, minorul poate dispune prin testament de jumătate din cât ar fi putut
dispune dacă ar fi fost major (art. 807 C. civ.);
Minorul între 14 şi 18 ani poate, desigur, încheia acte de conservare şi acte mărunte ale vieţii
curente , pe care lu putea încheia personal chiar înainte de a fi împlinit 14 ani, fapt pentru care nu
le cuprinde în specificul conţinutlui capacităţii de exerciţiu restrânsă. Minorul între 14 şi 18 ani
mai poate cere autorităţii tutelare încuviinţarea schimbării felului învăţăturii ori pregătirii
profesionale stabilite de părinţi si stabilirea unei locuinţe care o cere desăvârşirea învăţăturii ori
pregătirii profesionale (art. 102 C. fam.), care poate avea consecinţe asupra domiciliului ori
reşedinţei;
2) Acte juridce civile ce se pot fi încheiate de minorul ce capacitate de exerciţiu restrânsă,
singur, dar cu încuviinţarea ocrotitorului legal.Aceste acte sunt:
- actele de administrare a unui bun singular (închirierea unui bun);
- actele de administrare a patrimoniului minorului, care raportat la un anumit bun sunt acte
de dispoziţie, dar privite în raport cu întreg patrimoniul au ca finalitate o judicioasă întrebuinţare a
patrimoniului.Astfel de exemple sunt: culegerea si consumarea fructelor naturaele si civile;
înstrăinarea bunurilor care au devenit nefolositorae minorului.

3) În a treia categorie cuprindem actele juridice civile pe care minorul cu capacitate de

exerciţiu restrânsă le încheie personal, dar cu dublă încuviinţare din partea
ocrotitorului legal şi a autorităţii tutelare.
Din această categorie fac parte actele de dispoziţie cum sunt: înstrăinarea,
grevarea cu o sarcină reală (gaj, ipotecă), renunţarea la un drept, în general orice acte
care depăşesc administrarea patrimoniului.

Există o categorie de acte juridice care sunt intezise prin lege minorului cu capacitate

1
Gh. Beleiu.,Drept civil roman.Introducere în dreptul civil,Bucuresti 1992,p. 283.;M. Mureşan,Drept
civil.Persoanele,1992, p.93.

6
 de exerciţiu restrânsă (ele , desigur nu fac parte din conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânsă). La
aceste acte se referă art. 133 alin. 3 C. fam., potrivit căruia : ,, Minorul nu poate să facă, nici chiar
cu încuviinţare, donaţii si nici să garanteze obligaţia altuia”, si art. 128 din acelasi cod, care prevede
ca ,,Este oprit să se încheie acte juridice între tutore, soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau
surorile tutorelui, de o parte, şi minor de alta”.

e) Sfârşitul capacităţii de exerciţiu restrânsă

Capacitatea de exerciţiu restrănsă înceteaza în urmatoarele situaţii:

- când persoana fizică dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu, adică la împlinirea vârstei de
18 ani, ori în cazul încheierii căsătoriei de către femeie sub 18 ani, la data încheierii,în
condiţiile legii, a actului juridic al căsătoriei;
- când minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă este pus sub interdicţie judecătorescă;
- când minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă moare.
Revenirea la capacitatea de exerciţiu restrânsă poate avea loc până la împlinirea vârstei
de 18 ani, în două ipoteze:
a) când căsătoria se anulează şi femeia a fost de rea-credinţă la încheierea căsătoriei;
b) dupa unii autori, când este vorba de o căsătorie putativă1

4. Capacitatea de exerciţiu deplină a persoanei fizice

a) Reglementarea legală

Regulile juridice referitoare la capacitatea de exerciţiu deplină a persoanei fizice sunt

cuprinse în mai multe acte normative, dintre care amintim art. 8 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 4 C. fam.,
dar şi într-o serie de alte reglementări legale referitoare la aptitudinea persoanei fizice de a încheia diferite
acte civile.

b) Definiţie

Capacitatea deplină de exerciţiu a persoanei fizice constă în aptitudinea de a dobândi si

exercita drepturile civile si de a-si asuma si executa obligaţiile civile prin încheierea personal a
oricărui act juridic civil admis de lege.
În cazul lipsei capacitaţii de exerciţiu actele juridice civile se încheie prin reprezentant
legal; persoana fizică cu capacitatea de exerciţiu restrânsă incheie personal actele juridice civile, dar
cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal. Atunci, însă, când persoana fizică are capacitate de
exerciţiu deplină ea încheie actele juridice civile personal, fără vreo încuviinţare prealabilă.

c) Începutul capacităţii de exerciţiu deplină

În art. 8 din Decretul nr. 31/1954 se prevede: ,,Capacitatea deplină de exerciţiu începe
de la data când persoana devine majoră”. Se ştie că persoana fizică devine, de regulă, majoră la
împlinirea vârstei de 18 ani (art. 8 alin. 2 din Decretul 31/1954), iar prin excepţie, femeia minoră
care se căsătoreşte in condiţiile legii, la data încheierii actului juridic al căsătoriei.
Prin urmare, legiuitorul nostru distinge două moduri de dobândire a capacităţii de
exerciţiu deplină:

1
Gh. Beleiu, op. cit, (1982), p.126

7
  prin împlinirea vârstei de 18 ani, cu condiţia ca la împlinirea acestei vârste persoana
fizică să nu fie pusă sub interdicţie judecătorească;
 prin încheierea căsătoriei de către femeie înainte de a împlini vârsta de 18 ani. În art. 4
din Codul familiei se prevede că ,,Bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit varsta
de optsprezece ani, iar femeia numai dacă a împlinit şaisprezece ani”. Cu toate acestea,
în cazul femeii, pentru motive temeinice, se poate încuviinţa căsătoria, dacă ea a implinit
cincisprezece ani.
Considerentele pentru care legea acordă capacitatea de exerciţiu deplină femeii
căsătorite înainte de împlinirea vârstei de 18 ani constau, înainte de toate, în necesitatea asigurării
deplinei egalităţii juridice intre soţi.Incapacitatea femeii măritate a foil st consacrat iniţial în Codul
nostru civil, dar ea a fost suprimată încă în anul 1932. Principiul egalităţii sexelor este exprimat în
art. 16 si alte texte ale Constituţiei şi diferite norme legale, inclusiv în art. 1 alin,4 C. Fam., în care
se stabileşte că ,,În relaţiile dintre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii, bărbatul si
femeia au drepturi egale”, şi în art. 25 din acelaşi cod, unde se prevede că ,,Bărbatul si femeia au
drepturi si obligaţii egale în căsătorie”. Ori, dacă femeia căsătorită înainte de împlinirea vârstei de
18 ani n-ar dobândi prin căsătorie capacitatea de exerciţiu deplină (capacitate pe care o are soţul
dobândită prin majorat, el neputându-se căsători înainte de împlinirea vârstei de 18 ani), atunci ea s-
ar găsi , până la împlinirea vârstei de 18 ani, într-o situaţie de inferioritate juridică faţă de soţul ei.
Dacă femeia căsătorită şi-ar păstra până la împlinirea vârstei de 18 ani, capacitatea de exerciţiu
restrânsă, ar însemna ca toate actele ei juridice să necesite încuviinţarea prealabilă din partea
ocrotitorului legal, ceea ce ar constitui o imixtiune a ocrotitorului legal în viaţa soţilor. În condiţiile
legislaţiei actuale, femeia căsătorită înainte de majorat are capacitatea de exerciţiu deplină, ca şi
soţul ei, ceea ce asigură respectarea principiului după care soţii hotărăsc de comun acord in tot ceea
ce priveşte căsătoria, viaţa lor comună.

d) Conţinutul capacităţii de exrciţiu deplină

Determinarea conţinutului capacităţii de exerciţiu deplină se poate face numai

generic,deoarece nu este posibilă o prezentare exhaustivă a tuturor drepturilor şi obligaţiilor civile
pe care persoana fizică le-ar putea dobândi prin acte juridice civile încheiate personal.
Conţinutul capacităţii de exerciţiu deplina cuprinde, deci, toate drepturile si obligaţiile
civile pe care le poate dobândi şi exercita, respectiv asuma şi îndeplini o persoana fizică prin
încheierea de acte juridice civile. Persoana fizică cu capacitatea de exerciţiu deplina are, deci,
aptitudinea de a încheiea orice fel de act juridic civil (de conservare, de administrare, de dispoziţie),
cu excepţia celor prohibite de lege.
Aptitudinea de a încheia singur orice act juridic civil neinterzis de lege implică şi
posibilitatea de a împuternici pe altul să încheie, în numele şi pe seama sa, asemenea acte juridice
(cu excepţia actelor referitoare la drepturi strict personale si la obligaţii intuitu personae). Deplina
capacitate de exerciţiu înseamnă si aptitudinea de a încheiea acte juridice civile în numele şi pe
seama altei persoane, în calitate de reprezentant legal (părinte, tutore, curator) sau reprezentant
convenţional (mandatar).

e) Sfârşitul capacităţii de exerciţiu deplină

Capacitatea de exerciţiu deplină a persoanei fizice poate înceta definitiv sau

temporar prin umătoarele moduri: moartea sau declararea judecătorească a morţii; prin punerea sub
interdicţie a judecătorească; prin anularea căsătoriei, înainte ca femeia să fi împlinit vârsta de 18
ani; în cazul căsătoriei putative, dacă a fost de bună-credinţa la încheierea căsătoriei iar hotărârea de
anulare rămâne definitivă înainte ca ea să fi împlinit 18 ani.

8
 a) Prin moartea sau declararea judecătorească a morţii unei persoane fizice
încetează nu numai capacitatea de exerciţiu deplină, ci şi capacitatea de folosinţă, calitate de subiect
de drept civil a persoanei respective.
Prin moartea fizic constatată, capacitatea de exerciţiu deplină încetează
definitiv. În cazul declarării judecătoreştii a morţii, încetarea capacităţii de exerciţiu deplină poate
fi definitivă, dar poate fi si temporară, în cazul când hotărârea declarativă de moarte se anuleaza ca
urmare a reapariţiei celui declarat mort, când se redobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină, mai
exact se consideră că ea nici nu a încetat niciodată.
b) Prin punerea sub interdicţie judecătorească capacitatea de exerciţiu deplină
poate înceta definitiv sau temporar.Ea înceteazaă definitiv dacă cauza care a determinat punerea
sub interdicţie nu dispare, adică alienatul sau debilul mintal nu se vindecă. Dacă cauza punerii sub
interdicţie judecătorească dispare (bolnavul se însănătoşeşte) şi hotărârea judecătorească respectivă
se anulează, capacitatea de exerciţiu deplină nu a încetat definitiv, ci persoana fizică a fost lipsită de
ea doar temporar şi-şi recapătă această capacitate.
Spre deosebire de anularea hotărârii declarative de moarte, când se
consideră că persoana fizică majoră nu şi-a pierdut niciodată capacitatea sa de exerciţiu deplină, în
cazul anulării hotărârii de punere sub interdicţie judecătoreacă, deşi capacitatea de exerciţiu deplină
s-a recăpătat, totuşi pe perioada interdicţiei ea nu a existat.
c) Prin anularea sau desfiinţarea căsătoriei, înainte ca femeia să fi împlinit
vârsta de 18 ani, încetarea capacităţii de exerciţiu deplină este temporară, deoarece femeia aflată in
astfel de situaţie va redobândi capacitatea de exerciţiu deplină prin împlinirea vârstei de de 18 ani
ori prin încheierea unei noi căsătorii înainte de împlinirea acestei vârste (dacă între timp nu
decedează).
În cazul nulităţii (absolute sau relative) efectele căsătoriei se desfiinţează
atât pt viitor, fără să ducă şi la încetarea capacităţii de exerciţiu deplină.
d) În cazul căsătoriei putative, dacă femeia a fost de bună-credinţă la
încheierea căsătoriei, iar hotărârea de anulare rămâne definitivă înainte ca ea să fi împlinit vârsta de
18 ani, trebuie să avem vedere dispoziţiile art. 23 alin. 1 C. fam., după care ,, Soţul care a fost de
bună-credinţă la încheierea căsătoriei declarate nulă sau anulată păstrează până la data când
hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă”.
Rezultă că, în privinţa temei ce intersectează aici, deplina capacitate de exerciţiu, dobândită de
femeia care s-a căsătorit înainte de împlinirea vârstei de 18 ani nu se păstrează după rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a anulat căsătoria.1
Soluţia de mai sus este dicutată în litaratura de specialitate, susţinându-se şi opinia contrară,
a nepierderii deplinei capacităţi de exerciţiu 2.

5. Sancţiunea nerespectării regulilor capacităţii de exerciţiu

a) Caracterizare generală

CONSECINŢE POSIBILE
Încalcarea regulilor privitoare la capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice, în funcţie
de circumstanţe, se poate solda cu:
-consecinţe penale, dacă s-a nerespectat intangibilitatea ori egalitatea capacităţii de exerciţiu
(potrivit art. 247 Cod penal);
- consecinţa aplicabilă încălcării unei incapacităţi de folosinţa, dacă a fost nesocotită o
asemenea limită;

1
Gh. Beleiu.,Drept civil roman.Introducere în dreptul civil,Bucuresti 1992 ,p. 287.
2
E. Lupan,Drept civil.Persoanele ,1988,p. 79-80.

9
 - nulitatea relativă a actului juridic; aceasta este sancţiunea specifică în materia capaciţăţii de
exerciţiu.

b) Nulitatea

CARACTERISTICILE NULITĂŢII ÎN ACEASTĂ MATERIE

Nulitatea aplicabilă pentru nerescpectarea dispoziţiilor privitoare la capacitatea de
exerciţiu a persoanei fizice este în acelaşi timp : a) relativă (numită si ,,de protecţie”); b) de fond; c)
expresă, deoarece este consacrată de art. 25 alin. 2 din Decretul nr.32/1954, art. 133 alin. ultim si
art. 147 din Codul familiei

SPEŢE ŞI SOLUŢII

1.Cu ocazia zilei de naştere , minorul în vârstă de 16 ani, primeşte cadou de la părinţii săi un
calculator. Pentru că el îşi dorea motoreta vărului său ( în vârstă de 18 ani), cei dor schimbă între ei
calculatorul cu motoreta.
Întrebare: Este valabil contractul de schimb încheiat?
Răspuns: M, la 16 ani, are o capacitate de exerciţiu restrânsă, aşa încât pnetru încheierea actelor
juridice de dispoziţie are nevoie de încuviinţarea prealabila a părinţilor (în calitatea lor de ocrotitori
legali). Contractul de schimb face parte din categoria actelor de dispoziţie, contractul s-a încheiat
fără încuviinţarea prealabilă a părinţilor, prin urmare el este anulabil ( a se vedea , art. 105, 133 C.
fam.).

2.Persoana A, şoferul masinii care l-a accidentat deosebit de grav pe B, un minor de 8 ani , a
solicitat instanţei ca în stabilirea cuantumului despăgubirilor să se ţină seama şi de culpa minorului.
A a motivat că minorul B i-a apărut pe neaşteptate în faţa maşinii, alergând după o minge. Şoferul
şi-a recunoscut culpa, contând în viteza excesivă (de peste 90 km/h) cu care conducea în interiorul
localităţii.
Întrebare: Poate instanţa să ţină seama de culpa minorului, având în vedere că acesta este lipsit
de capacitate de exerciţiu?
Răspuns: Potrivit art. 25 alin. ultim din Decretul nr. 32/1954, minorul care nu împlinit vârsta de
14 ani nu răspunde de prejudiciul cauzat prin faltele sale ilicite, decât dacă se dovedeşte că a lucrat
cu discernământ . Dar chiar în cazul când minorul nu a lucrat cu discernământ , esenţial este faptul
că prejudiciul nu a fost cauzat exclusiv prin fapta autorului, ci la acesta a contribuit şi victima.
Împrejurarea că minorul sub 14 ani nu răspunde, nu poate înlătura principiul general valabil că
autorul nu răsounde decât de prejudiciul cauzat prin culpa sa. Prin urmare, instanţa va putea lua în
considerare culpa minorului în stabilirea cuantumului despăgubirilor la care va fi obligat şoferul A.

3.Minorul A în vârstă de 17 ani si 10 luni, a donat concubinei sale B, un televizor color pe care îl
moştenise de la bunica sa. După ce a împlinit 18 ani, A, ca urmare a ruperii relaţiilor cu B, a
solicitat instanţei anularea donaţiei, motivând că, la data încheierii ei, era minor. În apărare, B, a
invocat faptul ( pe care, ulterior, l-a si probat) că A şi-a ascuns prin dol vârsta adevărată la
momentul perfectării contractului.
Întrebare: Ţinând seama de minoritatea donatorului, poate instanţa dispune anularea donaţiei ?
Răspuns: Conform art. 133 alin. 3 C. fam. ,,Minorul nu poate să facă, nici chiar cu încuviinţare,
donaţii...”. Aşadar, donaţia ar fi anulabilă. Dar, aşa cum a probat pârâta, A si-a ascuns prin dor
vârsta reală în momentul încheierii donaţiei şi, cum nimeni nu poate invoca propria sa turpitudine
atunci când introduce o acţiune in faţa instanţei, urmează ca donaţia să rămână valabilă, ca
sancţiune pentru culpa donatorului. De altfel, şi art.1162 C.civ. arată că ,, Minorul nu are acţiunea în
resciziune contra obligaţiilor ce rezultă din delictele sau cvasidelicteke sale”.

10
 Bibliografie

1. GH. Beleiu, Drept civil. Persoanele,1982

2. Gh. Beleiu Drept civil roman. Introducere în dreptul civil, Bucuresti 1992,
2007
3. Ernest Lupan, Drept civil. Persoanele, 1988
4. Ernest Lupan , Drept civil. Persoana fizică, Bucureşti 1993
11
5. M. Mureşan, Drept civil. Persoanele,1992
6. Ştefan Răuschi, Tamara Ungureanu, Drept civil. Partea generală.
Persoana fizică. Persoana juridică, Iaşi 1997

12