Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Generalităţi
1
în cazul apelului, legea nu enumeră motivele, în timp ce la cele extraordinare, cazurile
de exercitare sunt expres indicate de către legiuitor;
efectul suspensiv al căii ordinare operează ope legis, la căile extraordinare acesta are un
caracter judiciar şi facultativ, instanţa de judecată fiind cea care hotărăşte suspendarea
executării hotărârii;
sfera persoanelor care pot folosi căile extraordinare de atac este mult mai redusă decât în
cazul căii ordinare;
cu privire la termenul de exercitare a căilor de atac, în timp ce pentru cele ordinare
acesta este totdeauna precis determinat, în cazul celor extraordinare, de regulă, nu întodeauna
este determinat;
pe linia competenţei soluţionării cauzei, instanţa ierarhic superioară soluţionează
totdeauna căile ordinare de atac, aceasta fiind regula generală şi absolută care nu se aplică în
cazul căilor extraordinare de atac. Astfel, contestaţia în anulare se soluţionează de instanţa de
apel, revizuirea de către prima instanţă, recursul în casație de către Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Contestaţia în anulare
Natura juridică
Instituţia, ca atare, a funcţionat în condiţiile Codului din 1864, prin intermediul
suplimentului analogic, având ca bază reglementările din Codul de procedură civilă.
Contestaţia în anulare a fost reglementată expres pentru prima dată în Codul de
procedură penală din 1936, unde a fost consacrată sub o dublă formă privind atât hotărârea,
cât şi executarea acesteia.
În actualul Cod de procedură penală, contestaţia în anulare este reglementată într-un
capitol separat (Capitolul V) ce face parte din Titlul III, consacrat în genere judecății, în
viziunea legiuitorului urmărindu-se o sistematizare a activităților jurisdicționale în funcție de
categoria organelor judiciare implicate (urmărire penală, cameră preliminară, judecată).
Ca și natură juridică contestaţia în anulare are un caracter mixt. Astfel, caracterul de
anulare al acesteia reiese din faptul că se urmăreşte desfiinţarea hotărârii definitive atacate, pe
motiv de îndeplinire a unor acte procedurale în mod nelegal.
Efectul este de repunere a cauzei în aceeaşi etapă a judecăţii în care s-a aflat înainte
de rămânerea definitivă a hotărârii, aceeaşi instanţă care a dat hotărârea desfiinţată şi-o
verifică prin prisma respectării cerinţelor legale, în cadrul autocontrolului judecătoresc.
Verificarea priveşte numai aspectele de formă şi, ca atare, instanţa nu-şi va putea extinde
autocontrolul asupra temeiniciei sau legalităţii hotărârii, din acest punct de vedere ea fiind o
cale de retractare.
Calea de atac are în vedere numai erori judiciare de natură procesuală şi procedurală.
c) Poate fi exercitată calea extraordinară atunci când hotărârea din apel a fost pronunțată
de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
Situația poate apare atunci când pronunțarea hotărârii de către instanța de apel nu a
avut loc la aceeași dată în care au avut loc dezbaterile, iar în intervalul de timp scurs între
dezbatere și pronunțare, un membru al completului de judecată a decedat, s-a luat împotriva
lui o măsură preventivă privativă de libertate sau datorită unei boli grave se află în
imposibilitate de a participa la deliberare.
3
În oricare din ipotezele de mai sus, dacă nu a fost repusă cauza pe rol și reluate
dezbaterile într-o nouă compunere a completului de judecată, poate fi incident acest caz de
contestație în anulare.
d) De asemenea, când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz
de incompatibilitate, se poate promova contestație în anulare;
Un astfel de caz de contestație în anulare poate fi invocat atunci când unul din membrii
completului de judecată din apel s-a aflat în una din situațiile de incompatibilitate
reglementate de art. 64 și 65 alin. (2), (3) și (4).
e) Un alt caz de contestație în anulare subzistă când judecata în apel a avut loc fără
participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit
legii;
Potrivit art. 420 alin. (2) și (3), judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezenţa
inculpatului, când acesta se află în stare de deținere, iar participarea procurorului la judecarea
apelului este obligatorie.
f) Și când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, deși asistența juridică a
inculpatului era obligatorie, potrivit legii, poate fi exercitată calea extraordinară de
atac;
Art. 420 alin. (11) arată că „La judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în
fond, în măsura în care în prezentul titlu nu există dispoziții contrare.”
În acest sens, art. 361 alin. (4) ce reglementează judecata în primă instanță stipulează că
„În cazurile în care asistența juridică este obligatorie, președintele completului va lua măsuri
pentru desemnarea avocatului din oficiu.”
Altfel spus, cazurile de asistență juridică obligatorie indicate în Partea generală a
codului de procedură penală sunt valabile pentru judecata în primă instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 90, situațiile de asistență juridică obligatorie în cursul judecății
în apel sunt:
1. când inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie ori într-un centru educativ,
când este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de
siguranţă a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
2. în cazul în care organul judiciar apreciază că inculpatul nu şi-ar putea face singur
apărarea;
3. în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe
viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
4
cererea procurorului, a părţilor ori din oficiu, poate declara şedinţă nepublică pentru tot cursul
sau pentru o anumită parte a judecării cauzei.
(4) Instanţa poate de asemenea să declare şedinţă nepublică la cererea unui martor, dacă prin
audierea sa în şedinţă publică s-ar aduce atingere siguranţei ori demnităţii sau vieţii intime a
acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a
părţilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidenţialitatea unor
informaţii.”
Incidența acestui caz de contestație în anulare este posibilă numai în situația când
prevederile legale expuse sunt încălcate la judecata în apel a cauzei.
i) Și în sfârșit, când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive
pentru aceeași faptă, se poate declanșa contestația în anulare.
Acest caz are la bază autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 16 lit. i), care
împiedică exercitarea acțiunii penale. Condițiile necesare constă în existența a cel puțin două
hotărâri definitive, ambele să fie de natură penală și să se refere la aceeași faptă și persoană.
5
apel, întrucât, participând întotdeauna la judecata în primă instanță și în apel, nu i se mai
comunică hotărârea definitivă.
Competența de judecată
Dispozițiile art. 429 alin. prevăd că, contestația în anulare se introduce la instanța care
a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, iar pentru cazul în care se invocă autoritatea de
lucru judecat se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre.
Prin urmare completul de judecată trebuie să aibă aceeași componență ca cel care a
pronunțat hotărârea atacată.
Conform art. 430, până la soluționarea contestației în anulare, instanța sesizată, luând
concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere.
Suspendarea poate fi dispusă atât la cerere, cât și din oficiu, chiar și în condițiile în
care încă nu a început executarea hotărârii.
Admisibilitatea în principiu
6
Judecarea contestaţiei în anulare
În a doua etapă, la termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa,
ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează
prin decizie hotărârea a cărei anulare se solicită şi procedează fie de îndată, fie acordând un
nou termen, după caz, la rejudecarea apelului [art. 432 alin. (1)]. Cu alte cuvinte, dacă păşeşte
de îndată la judecarea apelului, prin aceeaşi decizie desființează și hotărârea atacată și se
pronunță și pe fondul acestuia.
Dacă însă nu procedează la judecarea fondului apelului în aceeaşi şedinţă de judecată,
amânând-o pentru un alt termen de judecată, prin decizie va desfiinţa hotărârea atacată, iar la
termenul stabilit va trece la judecata pe fond a apelului, pronunțând o nouă decizie. Într-o
astfel de ipoteză, ne vom găsi în prezența a două decizii, una de desființare a hotărârii
pronunțate în apel – ce a fost atacată prin calea extraordinară de atac – şi cealaltă, de rezolvare
a fondului apelului.
În cazul în care condamnatul se află în stare de deţinere, judecarea contestaţiei are loc
numai în prezenţa acestuia [art. 432 alin. (3)].
Soluţia ce se va da în rejudecarea apelului nu poate crea contestatorului o situaţie mai
grea decât cea din hotărârea desființată, deoarece s-ar încălca principiul non reformatio in
peius.
În ipoteza în care contestaţia în anulare se întemeiază pe cazul prevăzut de art. 426
lit. i), judecata are loc cu citarea părţilor din ultima hotărâre atacată. Reiese că nu se citează
părţile din prima hotărâre definitivă, întrucât aceasta nu poate fi atacată cu contestaţie în
anulare.
Instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia înte-
meiată, desfiinţează prin decizie sau, după caz, prin sentinţă (în funcție de modul în care a
rămas definitivă soluția atacată, prin exercitarea sau neatacarea cu apel a acesteia), ultima
hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat
[art. 426 lit. i)].
Dacă ultima hotărâre a rămas definitivă prin neapelare atunci se va adopta o sentinţa în
contestaţie, care este supusă apelului.
Dacă însă ultima hotărâre a rămas definitivă la instanța de apel, atunci contestația va fi
soluționată printr-o decizie, care este definitivă, nemaiputând fi atacată printr-o altă cale
ordinară.
Considerăm că legiuitorul român a îngreunat procedura de soluţionare a acestei căi
extraordinare de atac în detrimentul simplificării şi eliminării oricărei posibilităţi de
interpretare. Astfel, nu trebuiau introduse cele două etape, procedura admisibilităţii în
principiu negăsindu-şi o justificare practică. Este posibil ca un titular al căii de atac să indice
un anumit caz de contestaţie, iar probele să fie pentru un alt caz de contestaţie, situaţie ce
conduce automat la inadmisibilitatea în principiu. Introducerea unei noi contestaţii în anulare
corecte nu face decât să întârzie actul de justiţie. Mai mult, nu se ţine cont de legislaţia şi
jurisprudenţa europeană, care urmăreşte o cercetare şi o analiză pe fondul cererilor, evitând pe
cât se poate formalismul excesiv, specific acestei căi extraordinare de atac, de respingere în
peincipiu, întemeiată pe motive absolut formale.