Contestația

Consideraţii generale

O a doua cale ordinară de atac este contestația, care însă poate fi exercitată numai în
cazurile în care legea prevede expres o asemenea cale de atac (art. 4251).
În urma intrării în vigoare a noului cod de procedură penală, alături de apel, contestația a
rămas singura cale ordinară de atac împotriva unor categorii de încheieri, constituindu-se într-
o nouă garanţie pentru o mai bună judecată, întrucât mai multe completuri de judecată vor
greşi mult mai puţin în ceea ce priveşte aprecierea oportunității și necesității dispunerii unor
măsuri procesuale și de siguranță pe parcursul procesului penal decât unul singur.
Ca și apelul, contestația este cea mai eficace cale de atac ordinară. Sediul materiei este
reprezentat de dispoziţiile art. 4251 ce intră în componența Capitolului III 1 din Titlul III al
Codului de procedură penală.
Contestația este o cale ordinară de atac de reformare, cu caracter suspensiv, utilizată în
procesul penal împotriva încheierilor judecătoreşti nedefinitive.

Trăsăturile contestației
Contestația este:
– o cale de atac ordinară, folosindu-se numai împotriva încheierilor nedefinitive, poate fi
exercitată pentru orice motiv (de fapt sau de drept). Se urmăreşte înlocuirea unei soluții
dispuse prin aceasta cu o alta nouă sau anularea – în totalitate a măsurii respective – fiind
deschisă, în principiu, numai împotriva încheierilor expres prevăzute de lege;
– cale de atac de reformare, împiedicând rămânerea definitivă a măsurii dispuse prin
încheierea atacată şi, deci, executarea acesteia. Face parte din desfăşurarea normală a
procesului penal şi provoacă reexaminarea măsurii adoptate în judecătorul de drepturi și
libertăți, judecătorul de cameră preliminară și de către prima instanţă de alți judecători din
cadrul instanţei ierarhic superioare – asupra oportunității și necesității luării unor măsuri
procesuale și de siguranță – ultimii având dreptul să mențină sau să desfiinţeze soluţiile
verificate, adoptând o nouă soluție mai aspră sau mai ușoară, în funcție de situație, dar numai
în anumite cazuri expres prevăzute prin lege;
– cale de atac ireverenţioasă, adresându-se unui organ judiciar superior în grad.
Superioritatea se manifestă prin compunerea completului de judecată (un număr mai mare de
judecători cu mai multă experienţă şi mai bine pregătiţi profesional);
– cale de atac de fapt, devoluând pricina penală numai asupra chestiunilor de fapt. Soluția
este verificată în ce priveşte aplicarea legii penale la respectiva situație de fapt, funcție de care
apreciază asupra necesității și oportunității măsurii contestate. Soluția atacată este verificată
pe baza actelor şi a materialului probator existent în cauză şi a oricăror noi probe prezentate în
contestație, putându-se da o nouă apreciere cu privire la natura și categoria măsurii procesuale
care se impune pentru justa soluționare a procesului penal;
– determină controlul complet cu privire la orice nelegalitate şi netemeinicie a încheierii
supuse verificării, organul judiciar ierarhic fiind obligat să examineze cauza sub toate
aspectele de fapt, în afara criticilor invocate. Numai astfel poate fi înlăturată orice exacerbare
1
în aprecierea măsurii procesuale adoptate, în cazul în care ea nu au fost identificată de către
cei care au exercitat calea de atac;
– cale de atac accesibilă oricărei persoane interesate, în sensul că procurorul și orice altă
parte din proces, persoană vătămată şi chiar orice alt subiect procesual ale cărei interese
legitime au fost vătămate prin soluția adoptată, o poate ataca (martor, expert, interpret, apără-
tor, cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite lor).

Încheierile supuse contestației

Fiind o cale ordinară de atac, contestația nu poate fi exercitată decât împotriva încheierilor
penale nedefinitive, expres prevăzute de lege.
Contestația asupra încheierilor este susceptibilă a fi declarată în termenul prevăzut de lege,
pentru fiecare categorie de măsuri procesuale.

Aspecte legate de declararea contestației

Titularii dreptului de a introduce contestație
   Articolul 4251 alin. (1) indică persoanele care pot face contestație: procurorul, inculpatul,
persoana vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă, martorii, experţii, interpreţii,
apărătorii, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau act
al instanţei.
a) Procurorul
Poate declanșa calea de atac a contestației – în cazurile expres reglementate de lege – atât
în ceea ce privește măsurile preventive cât și cele asiguratorii dispuse de către judecătorul de
drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau de către prima instanţă.
Această posibilitate pe care o are procurorul decurge din poziţia sa procesuală, fiind obligat
să vegheze la respectarea legii, prin urmare, exercitarea căii de atac nefiind în interes
personal, ca în situaţia celorlalţi titulari.
Criticile sunt invocate în scris, până la termenul stabilit pentru dezbaterea contestației,
fiind interzise orice alte motive de nelegalitate sau netemeinicie, cu ocazia dezbaterilor orale.
b) Inculpatul
Acesta este titularul dreptului de contestație pentru toate categoriile de măsuri procesuale
și de siguranță, fiind persoana trasă la răspundere penală şi civilă. Va putea ataca aspectele
din încheiere care privesc propria sa persoană sau avutul său – pe starea de libertate sau de
afectare a patrimoniului său – contestația fiind personală şi independentă.
Nu poate contesta încheierea fără a avea un interes procesual legitim.
Inculpatul poate declara personal contestația sau prin intermediul următoarelor persoane:
– reprezentantul său legal sau cu acordul acestuia (persoanele fizice lipsite de capacitate
de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă);
– apărătorul ales sau numit din oficiu, care-l asistă în fața organului judiciar.

2
 Dacă se încheie un contract de asistenţă judiciară, poate exercita calea de atac şi un avo-
cat nou. În situaţia în care inculpatul declară expres că nu introduce contestație, apărătorul nu
poate exercita pentru el calea de atac;
c) Persoana vătămată
Dreptul persoanei vătămate de a face contestație se referă doar la latura penală a procesului
penal. Persoana vătămată poate solicita o măsură preventivă mai aspră sau o luarea unei
măsuri asiguratorii care să-i asigure recuperarea prejudiciului, dar numai în cazul în care
deține și calitatea de parte civilă, altfel, contestația sa fiind inadmisibilă.
Persoana vătămată poate exercita calea de atac personal, prin reprezentantul său legal sau
cu acordul acestuia (fără capacitate de exercițiu sau cu capacitate restrânsă de exercițiu) sau
prin apărător, situațiile fiind identice ca și în cazul inculpatului.
d) Partea civilă şi partea responsabilă civilmente
Fiind angrenate în procesul penal numai cu privire la exercitarea acţiunii civile, sunt
titularele dreptului de contestație numai în ceea ce privește măsurile asiguratorii dispuse cu
privire la averea inculpatului, în vederea prezervării îndestulării prejudiciului produs prin
infracțiune.
Declararea contestației poate fi făcută de către cele două părţi, personal, prin reprezentant
legal, cu acordul acestuia sau prin apărător.
e) Martorul, expertul, interpretul şi apărătorul
Aceste persoane pot face contestație numai cu privire la amenzile judiciare și cheltuielile
judiciare ori îndemnizațiile ce li se cuvin, întrucât sunt subiecţi procesuali cu drepturi şi
interese legitime.
Apărătorul, în această situaţie, acţionează în nume propriu, apărându-şi interesele
personale.
Martorul, expertul și interpretul pot avea nemulțumiri și cu privire la cheltuielile judiciare
și îndemnizațiile care li se cuvin.
f) Orice persoană ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură
sau act al organului judiciar
Prin urmare, pot face contestație şi persoanele fizice sau juridice, chiar străine de cauză,
care nu au calitatea de subiecți procesuali sau părţi şi, prin urmare, nu au drepturi şi obligaţii
proprii izvorâte din exercitarea celor două acţiuni în procesul penal.
Aceste persoane pot cere desfiinţarea actului sau măsurii procesuale dispuse de organul
judiciar, dacă interesele și drepturile lor legitime au fost prejudiciate, cu condiţia însă să nu
vizeze aspecte legate de fondul cauzei.
Este cazul persoanelor vătămate prin aplicarea sechestrului asigurător pe bunuri care le
aparţin, al celor obligate să predea bunuri sau au fost amendate pentru abateri judiciare etc.
Condiţia folosirii contestației, potrivit textului normativ, constă în existenţa vătămării inte-
resului legitim și se raportează numai la actul sau măsura prejudiciabilă a cărei modificare sau
desființare o poate solicita.

3
 Și pentru aceste persoane, declararea contestației poate fi făcută şi prin reprezentant legal,
cu acordul acestuia (în funcție de capacitatea juridică) sau apărător.

Declararea și motivarea contestației

Criticile aduse încheierii atacate constituie motivele contestației, care se formulează în
scris, fie prin însăşi cererea de contestație, fie printr-un memoriu separat, care se va depune
până cel târziu în ziua judecăţii la organul de control judiciar.
Fiind o cale de atac ordinară, criticile pot fi numai în legătură cu măsura procesuală care
afectează situația sau interesele legitime ale contestatorului.
Deși nu sunt expres reglementate de către legiuitor, cerințele formale pe care trebuie să le
îndeplinească contestația sunt identice cu cele de la apel.
Astfel, contestația se declară prin cerere scrisă, care trebuie semnată de persoana care o
introduce, această condiţie fiind indispensabilă pentru identificarea contestatorului, ceilalți
subiecți procesuali căpătând automat calitatea de intimați.
Aşa cum s-a arătat, contestația poate fi formulată de titularul însuşi al căii de atac, de
reprezentantul său legal sau cu acordul acestuia, de către apărător.
Procurorul poate introduce contestație numai personal.

Contestația trebuie să cuprindă:

a) numărul dosarului și data încheierii atacate; 
b) denumirea organului judiciar care a pronunţat încheierea atacată; 
c) numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul, reşedinţa sau
locuinţa persoanei care declară contestația sau în numele căreia se declara aceasta. 

Persoana juridică constituită parte civilă ori parte responsabilă civilmente, ca şi Ministerul
Public, formulează contestația prin înaintarea unei adrese către organul judiciar a cărei
încheiere este atacată.
În situaţia în care persoana care exercită calea ordinară de atac se află în imposibilitate de a
semna, cererea sa va fi atestată de apărătorul care a reprezentat s-au a asistat partea în proces,
de primarul sau secretarul consiliului local din localitatea în care aceasta domiciliază ori de un
grefier de la instanţa a cărei încheiere este atacată, la primul termen de judecată cu procedura
legal îndeplinită.
De altfel, contestația nesemnată ori neatestată poate fi confirmată de către subiectul
procesual, în fața organului judiciar, la primul termen de judecată cu procedura legal
îndeplinită, în sensul însuşirii ei, sau de către reprezentantul său legal, operaţiunea putând fi
făcută oral sau în scris.
Părţile, ceilalți subiecții procesuali, ca şi procurorul, prezenţi la pronunţarea încheierii, pot
formula contestație oral în şedinţa publică în care s-a pronunţat, organul judiciar fiind
obligată să ia act de declaraţie, prin întocmirea unui proces-verbal care ţine loc de cerere de
contestație.
Menţiunile greşite cu privire la titlul căii de atac, în sensul că, datorită lipsei de cunoştinţe
juridice, subiectul procesual poate să o intituleze apel/recurs, în loc de contestație, indicarea
greşită a instanţei competente ori depunerea declaraţiei la o altă instanţă decât cea legal
abilitată, nu conduce la nulitatea contestației.
În schimb, dacă aceasta nu a fost semnată, atestată sau confirmată, sancţiunea va fi nulitatea
relativă prevăzută de art. 282 alin. (4) lit. c), deoarece afectează însăși legalitatea sesizării
4
judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanța superioară, judecătorul de cameră
preliminară de la instanța superioară sau, după caz, instanţei de control judiciar.
Odată primită contestația, organul judiciar a cărei încheiere a fost atacată, o va înainta de
îndată, împreună cu dosarul cauzei, la organul judiciar superior.
Persoana aflată în stare de prevenție poate depune contestația şi la administraţia locului de
deţinere.
Înregistrată sau atestată în aceste condiţii, contestația ori procesul-verbal în care s-a
consemnat declararea orală a contestației, se înaintează de îndată organului judiciar a cărei
încheiere a fost atacată.
Și militarul încadrat poate depune contestația la unitatea la care este angajat, aceasta
expediind-o prin poştă sau recomandat, după ca a fost înregistrată și atestată.

   Potrivit art. 4251 alin. (3) contestaţia se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi,
judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanţa care a pronunţat hotărârea care se
atacă şi se motivează până la termenul stabilit pentru soluţionare, dispoziţiile art. 415
aplicându-se în mod corespunzător. 
Fiind în discuție măsuri procesuale de natură preventivă sau asiguratorie ce pot fi
dispuse atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată, este evident că în funcție de
faza procesuală contestația va fi depusă la:
- judecătorul de drepturi şi libertăţi (faza de urmărire penală);
- judecătorul de cameră preliminară (prima etapă a fazei de judecată);
- instanța de fond (etapa judecății).

Termenul de introducere a contestației

În principiu, termenul de contestație este de 3 zile și acesta curge de la pronunţare pentru

procuror și de la comunicare pentru celelalte persoane (inculpatul, persoana vătămată, partea
civilă, partea civilmente responsabilă, martorii, experţii, interpreţii, apărătorii, orice persoană
ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau act al organului judiciar).
În funcţie de titularul contestației, momentul de la care curge termenul este diferit, în
sensul că, pentru procuror, întrucât întotdeauna participă la judecata cauzei, acesta curge de la
pronunţare.
Pentru persoana vătămată și părţi, termenul de contestație curge de la pronunţarea
încheierii, dacă au fost prezente sau de la pronunţare, şi respectiv, de la comunicare, dacă
acestea au lipsit.
Martorii, experţii, interpreţii, apărătorii pot exercita contestația îndată după pronunţarea
încheierii prin care s-a dispus asupra amenzilor judiciare sau a cheltuielilor judiciare cuvenite
lor.
Pentru persoanele fizice și juridice ale căror drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit
prin vreo măsură sau act al instanței, termenul de 3 zile curge de la data la care acestea au
aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea. 
Din punct de vedere legal, nu s-a prevăzut niciun impediment ca, înainte de comunicarea
încheierii, subiectul procesual nemulţumit de măsura dispusă ce-l afectează în mod direct, să
introducă contestație.

5
 Termenul de contestație se calculează pe zile libere, fiind un termen procedural, în sensul
că se aplică sistemul pe unităţi libere, prorogându-se ultima zi a acesteia până la prima zi
lucrătoare, dacă ultima zi se termină într-o zi nelucrătoare.
Nerespectarea termenului de contestație, care este un termen legal şi imperativ, conduce la
decăderea din exerciţiul dreptului şi la tardivitatea acestuia dacă a fost introdus după expirare.

Repunerea în termenul de contestație

În mod excepţional, legea consacră un singur remediu ale încălcării regulii contestației în
termen și anume cel al repunerii în termenul de contestație.
În partea finală a art. 4251 alin. (2) se precizează că sunt aplicabile întocmai dispozițiile art.
411 alin. (1) privind apelul peste termen.
Astfel, contestația formulată după expirarea termenului prevăzut de lege este considerată
ca fiind făcută în termen dacă se constată că întârzierea a fost determinată de o cauză
temeinică de împiedicare, iar contestația a fost făcută în cel mult 3 zile de la încetarea
acesteia. 
În raport cu acest text normativ, trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) contestația să fi fost declarată după epuizarea termenului legal;
b) întârzierea în declararea contestației să fi fost determinată de o cauză temeinică de
împiedicare pe care o apreciază organul judiciar superior investit cu soluționarea acesteia;
c) contestația să fi fost introdusă în cel mult 3 zile de la încetarea cauzei de împiedicare.

Retragerea contestației
Retragerea contestației presupune existenţa unei contestații formulate, aceasta putând fi fă-
cută atât de către persoana vătămată, părţi, procuror cât şi de către ceilalți subiecți
procesuali vătămați în interesele lor legitime.
Retragerea contestației trebuie să fie făcută până cel mai târziu la închiderea dezbaterilor
la organul judiciar de control, prin declaraţie scrisă sau orală, personal de către subiectul
procesual, parte, de reprezentantul său legal, prin mandatar special, printr-o declaraţie
atestată sau consemnată într-un proces-verbal de conducerea locului de deţinere (în cazul
inculpatului arestat) ori printr-o adresă formulată în scris de către procurorul ierarhic superior
[art. 415 alin. (1) și (3)].
Inculpatul minor nu poate retrage contestația introdusă de reprezentantul său legal sau cu
aprobarea acestuia[art. 415 alin. (2) fraza a II-a].
Contestația formulată de procuror poate fi retrasă de procurorul ierarhic superior [art. 415
alin. (3)], situație în care poate fi însuşită de partea în favoarea căreia a fost declarată, întrucât
se poate presupune că aceasta nu a exercitat calea de atac ştiind că există contestația
procurorului [art. 415 alin. (4)].
Reprezentanţii legali pot retrage contestația, cu respectarea, condiţiilor prevăzute de legea
civilă.
Declaraţia de retragere se face la organul judiciar a cărei încheiere se atacă ori la organul
judiciar superior competent să o soluționeze [art. 415 alin. (1) fraza a III-a].
Declaraţia orală de retragere se poate face numai în faţa organului judiciar superior,
legal investit cu soluționarea contestației care este obligat să ia act, în toate cazurile, de

6
retragere, fiind manifestarea de voinţă a contestatorului și neputând dispune respingerea
contestației.
Actul procesual și procedural prin care se ia act de retragerea contestației se numeşte
decizie.
Efectul retragerii contestației constă în rămânerea definitivă a măsurii procesuale dispuse.

Efectele contestației
Prin exercitarea contestației, se continuă judecarea măsurii procesuale preventive,
asiguratorii sau de siguranță de către organul judiciar superior.
Efectele contestației sunt suspensiv și al neagravării situaţiei în propria cale de atac.
A. Efectul suspensiv
Câtă vreme împotriva încheierilor judecătoreşti nedefinitive s-a exercitat calea ordinară de
atac, ele nu pot fi puse în executare, întrucât nu au dobândit autoritate de lucru judecat.
Potrivit art. 416, apelul declarat în termen este suspensiv de executare atât în ce priveşte
latura penală, cât şi latura civilă, afară de cazul când legea dispune altfel.
Efectul suspensiv al contestației este general, absolut și constant.
Generalitatea se referă la faptul că încheierile penale supuse acestei căi de atac, câtă vreme
nu s-a soluţionat contestația sau nu a fost înlăturată posibilitatea exercitării ei prin expirarea
termenului legal de declarare, nu pot fi puse în executare, suspendarea operând ope legis.
Efectul suspensiv este absolut, întrucât se produce ori de câte ori se exercită contestația,
indiferent dacă acesta este neregulat introdusă sau neîntemeiat.
Constanţa efectului se referă la faptul permanenţei manifestării ei, în sensul că durează în
timp din momentul declarării contestației şi până la soluționarea căii de atac exercitate.
Acest efect nu operează decât în cazurile şi situaţiile expres prevăzute de lege că se poate
introduce contestație.
Cu toate acestea, deşi încheierea devine executorie imediat, cele dispuse capătă autoritate
de lucru judecat numai după soluţionarea contestației şi rămânerea definitivă a încheierii.
Derogări de la efectul suspensiv al contestației declarate în termen există în situația luării,
menţinerii sau revocării măsurii arestării inculpatului prin sentinţa penală atacată. Astfel,
potrivit art. 399 alin. (2), prin sentința penală, inculpatul arestat preventiv este pus de îndată în
libertate în caz de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare
sau de încetare a procesului penal, când pronunţă: o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu
durata reţinerii, arestului la domiciliu şi arestării preventive; o pedeapsă cu închisoare, cu
suspendarea executării sub supraveghere; o pedeapsă cu amendă, care nu însoţeşte pedeapsa
închisorii; o măsură educativă neprivativă de libertate [art. 399 alin. (3)].
   De asemenea, inculpatul condamnat de prima instanţă şi aflat în stare de arest preventiv
este liberat de îndată ce durata reţinerii şi cea a arestării devin egale cu durata pedepsei
pronunţate, deşi sentința penală nu este definitivă [art. 399 alin. (6)].

7
 B. Efectul neagravării situaţiei în propria contestație

Regula non reformatio in peius reprezintă un vechi principiu procesual, potrivit cu care,
nimeni nu-şi poate crea o situaţie defavorabilă prin exercitarea propriei sale căi de atac.
Articolul 418 alin. (1) stabileşte că „instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o
situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.
(2) De asemenea, în apelul exercitat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu
poate agrava situaţia acesteia”.
Prin consacrarea acestui efect s-a dat expresie deplină dreptului persoanei vătămate,
părţilor și celorlalți subiecți procesuali de a supune încheierea penală unui control
jurisdicţional, fiind menită de a le înlătura teama asumării riscului agravării situaţiei lor în
propria cale de atac, interesul fiind superior celor ale contestatorilor, de a realiza un cât mai
bun act de justiţie.
Regula este aplicabilă numai în situaţia folosirii căii proprii de atac, întrucât nu este
exclusă posibilitatea agravării situaţiei unei părţi dintr-o cauză penală atunci când calea de
atac a fost exercitată și de către procuror sau de o altă parte cu interese contrarii.
Consecinţele pe care le produce incidenţa regulii non reformatio in peius sunt:
– accesul liber al oricărui titular la exercitarea căii de atac a contestației, conducând la
lărgirea controlului jurisdicţional asupra activităţii organului judiciar a cărei măsură
procesuală a fost contestată;
– în detrimentul legalităţii şi al aflării adevărului, se limitează posibilitatea organului de
control judiciar de a îndrepta măsurile procesuale greşite în situaţiile în care aceasta este
sesizată numai cu contestația celui căruia i-ar putea crea o situaţie defavorabilă.
Obiectul judecăţii
Judecând contestația, judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv judecătorul de cameră
preliminară de la instanţa superioară celei sesizate sau, după caz, instanţa superioară celei
sesizate, respectiv completul competent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă
publică, cu participarea procurorului verifică, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul
cauzei şi a oricăror probe noi administrate, legalitatea şi temeinicia încheierii atacate [art. 4251
alin. (5)].

Procedura de judecată
În principiu, judecarea contestației se face după normele generale cuprinse în art. 4251 alin.
(5)-(7).
Judecata contestației prezintă trei mari diviziuni:
– etapa măsurilor pregătitoare şedinţei de judecată;
– judecarea propriu-zisă a contestației;
– deliberarea şi soluţionarea contestației.

8
 1. Măsurile premergătoare şedinţei de judecată
În vederea pregătirii şedinţei de judecată în contestație, se iau următoarele măsuri:
A. Fixarea termenului de judecată. După declararea căii de atac şi învestirea astfel a
organului de control judiciar (judecător de drepturi și libertăți, cameră preliminară sau instanță
de judecată), primind dosarul cauzei, pe baza programului I.T. denumit Ecris, se fixează
termenul pentru judecată.
B. Citarea părţilor. Este obligatorie citarea părţilor și a subiecților procesuali faţă de care
contestația poate avea un efect. În această cale de atac, acestea dobândesc o denumire proprie,
numindu-se contestator, cel care a exercitat calea de atac şi intimați, cei vizați de calea de
atac.
Prezenţa inculpatului este obligatorie atunci când acesta se află în stare de deţinere. El este
citat la locul de deţinere cu menţiunea de a fi adus la organul judiciar de control judiciar.
Mai este obligatorie la judecarea contestației prezenţa inculpatului minor, cu excepţia
situaţiei în care se face dovada că acesta se sustrage.
Încălcarea acestor dispoziţii legale conduce la nulitatea absolută a deciziilor date în
contestație.
Lipsa celorlalte părţi sau subiecți procesuali legal citați, indiferent de calitatea lor pro-
cesuală, nu împiedică judecarea contestației.
C. Participarea procurorului la judecarea contestației este obligatorie.
Această dispoziţie legală incumbă organului de control judiciar obligaţia corelativă de a se
îngriji ca motivele contestației, ca şi întreg dosarul cauzei să fie puse spre consultare atât la
dispoziţia procurorului cât și a celorlalți subiecți procesuali la care se referă contestația.

2. Judecarea propriu-zisă a contestației în şedinţă publică

Această etapă cunoaşte aceleaşi activităţi ca şi şedinţa în primă instanţă, cu excluderea
aspectelor nespecifice căilor de atac, cum ar fi: strigarea martorilor şi înlăturarea lor din sala
de şedinţă atunci când nu s-au încuviinţat noi probe.
Verificările prealabile constau în: regularitatea constituirii organului de control judiciar,
legalitatea şi îndeplinirea procedurii de citare a părţilor și subiecților procesuali la care se
referă contestația, prezenţa inculpatului în stare de deţinere, prezenţa apărătorului în situaţiile
de asistenţă juridică obligatorie, regularitatea contestației (semnarea sau atestarea ei,
confirmarea de parte sau de reprezentant, declararea în termen, admisibilitatea în raport cu
încheierea atacată şi persoana care a depus cererea).
Tot acum se rezolvă orice alte excepţii sau cereri care sunt de natură să împiedice
continuarea judecăţii (incompetenţa, incompatibilitatea unor membri ai completului de
judecată, amânare pentru lipsă de apărare etc.).
În caz de amânare, indiferent de motiv, părţile și subiecții procesuali prezenți iau termen
în cunoştinţă, nemaifiind citate ulterior, chiar în condiţiile în care lipsesc de la acele termene.
Cu toate acestea, militarii, deţinuţii, părţile care sunt internate în şcoli speciale, centre
medical-educative, în unităţi sanitare, se citează la fiecare termen de judecată.

9
 Specific judecăţii contestației este lipsa momentului cercetării judecătoreşti, în această
cale de atac, de regulă, neadministrându-se alte probe noi.
Atunci când se invocă lipsa de temeinicie a încheierii atacate şi necesitatea administrării de
noi probe, pentru soluţionarea legală şi temeinică a contestației, procurorul, părţile sau ceilalți
subiecți procesuali, trebuie să arate aceste probe constând de regulă în înscrisuri, cu teza
probatorie aferentă fiecăruia.
În principal, activitatea de control judiciar este concentrată la momentul dezbaterilor, care
constau în susţinerea motivelor de contestație prin care se critică încheierea atacată, precum
şi în combaterea acestora.
Ordinea în care se dă cuvântul este: contestator, intimat, procuror. În cazul în care
contestația este formulată de procuror sau printre contestațiile exercitate se află şi cea a
procurorului, primul cuvânt se acordă acestuia.
Contestatorul (apărătorul acestuia) îşi susţine oral contestația şi precizează soluţia pe care,
în opinia sa, ar trebui s-o adopte organul de control judiciar.
Intimatul combate contestația şi solicită confirmarea măsurii procesuale atacate.
Procurorul prezintă concluziile pe care le apreciază ca fiind întemeiate, potrivit legii şi
probelor cauzei.
Inculpatul are cel din urmă cuvântul.

3. Deliberarea şi darea hotărârii

Soluţiile date ca urmare a judecării căii de atac a contestației prevăzute de art. 4251 alin. (4)
și (7) sunt: respingerea contestaţiei, cu menţinerea hotărârii atacate sau admiterea
contestaţiei,  desfiinţarea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei.

A. Respingerea contestației

Contestația este respinsă când se constată că nu este declarată cu respectarea cerinţelor

legale sau când acesta nu se justifică.
Potrivit art. 4251 (7) pct. 1, contestația se respinge, menținând încheierea atacată, atunci
când:
a) este tardivă, adică a fost introdusă cu încălcarea termenului legal, care este peremp-
toriu şi nici nu este posibilă repunerea în termen. Organul de control judiciar, constatând
tardivitatea căii de atac, nu mai examinează legalitatea şi temeinicia acesteia, întrucât nu este
învestit legal cu dreptul de control al încheierii pronunțate;
b) este inadmisibilă, în sensul că este folosită în afara condiţiilor legale, adică este
exercitată fie împotriva unei încheieri exceptate de la posibilitatea atacării cu contestație, fie
acesta este declarată cu depăşirea limitelor în care poate fi introdusă de către contestatori;
c) este nefondată, în sensul că motivarea în fapt şi în drept a încheierii prin care s-a dispus
măsura procesuală este justă, oportună şi necesară, criticile aduse fiind neîntemeiate. În acest
caz, organul de control judiciar emite o judecată de valoare asupra hotărârii atacate, în sensul
că, contestația fiind admisibilă, aceasta o apreciază ca neîntemeiată în raport cu încheierea
verificată.

10
 B. Admiterea contestației
În caz de admitere a contestației, încheierea se desfiinţează constatându-se că ea este
nelegală sau netemeinică (art. art. 4251 pct. 2).
Desfiinţarea încheierii poate fi totală sau parţială.
În situaţia reformării totale a încheierii, organul de control judiciar poate adopta o decizie
prin care înlătură total măsura procesuală sau de siguranță dispusă, apreciind că în raport cu
circumstanțele cauzei nu se impune o asemenea măsură.
Încheierea se reformează parţial atunci când în cazul unei măsuri preventive se poate
dispune o măsură mai puţin gravă decât cea solicitată (de procuror sau persoana vătămată) sau
decât cea dispusă prin încheierea contestată ori se pot modifica obligaţiile din conţinutul
măsurii contestate [art. 4251 alin. (4)].  
Potrivit art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b), în caz de admitere a contestației se desfiinţează
hotărârea atacată şi se dispune rejudecarea cauzei de către judecătorul sau completul care a
pronunţat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea
persoanelor interesate. 

11