DREPTUL LA APĂRARE

1
 Cuprins

Introducere.......................................................................................3
I..Dreptul de apărare în procesele penale...............………………..4
II.Jurisprudenta.................................................................................4
III.Hotarari CEDO………………………………………………..5
Încheiere…………………………………………………………...8

Bibliografie

2
 Introducere

Art. 24 – Dreptul la apărare

(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din
oficiu.

Sarcinile de bazăa jurisprudenţei pot fi realizate numai prin respectarea drepturilor şi intereselor
legale ale omului. Neîncalcarea drepturilor personalităţii, combinarea armonioasă a intereselor
personale şi obşteşti cu cele ale statului e o condiţie nestingherită a unui stat de drept. Dintre
multitudinea drepturilor ce le are omul un loc important îl are dreptul învinuitului, inculpatului şi
condamnatului la apărare.

Acestui principiu i se atribuie un loc aparte în sistemul principiilor unui stat democratic .
Înfăptuirea dreptului la apărare e nu numai o manifestare a democratismului , dar şi o condiţie
necesară pentru realizarea eficientă a justiţiei. În principiul asigurării învinuitului dreptul la
apărare îşi găsesc reflectate umanismul şi democratismul justiţiei. Realizarea acestui principiu
contribuie la înfăptuirea funcţiei educative a educaţiei.

Dreptul la apărare constituie un drept fumdamental de tradiţie, în mod obişnuit încadrat în prima
generaţie de drepturi, pentru garantarea căruia statul trebuie să se abţină de la orice ar putea limita
posibilităţile unei persoane de a se apăra în instanţa. Tezele proiectului de constituţie precizau că
"dreptul la apărare este inviolabil. Nimeni nu poate fi împiedicat să beneficieze ,în orice fază a
procesului,de asistenţă unui apărător ales."

În cadrul dezbaterilor priviind adoptarea constituţiei cu privire la acest text au fost formulate
două amendamente,ambele respinse.

Se consideră că cele două articole ale art. 24 din Constituţie cuprind corect conţinutul dreptului
de apărare sub cele două accepţiuni ale sale.

În sens larg,se referă la totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale ce permit părţilor implicate
în procese, să se apere împotriva acuzaţiilor ce li se aduc, dovedind lipsa vinovăţiei lor şi justeţea
propriilor afirmaţii şi contestând învinuirile ce i se aduc, de asemenea în acest sens,dreptul la
apărare nu exclude posibilitatea părţilor de a se apăra singure în cursul procesului ,precum şi
obligaţia organului judiciar de a avea în vedere din oficiu toate aspectele care sunt în favoarea

3
părţii, această decurgând din rolul sau activ care se manifestă independent de activitatea sau
poziţia părţilor.

În sens restrâns,dreptul la apărare desemnează posibilitatea oricărei persoane de a avea acces la

serviciile unui avocat, deasemenea,în acest sens,dreptul la apărare se referă exclusiv şi limitativ
doar la asistenţă juridică profesională, adică folosirea unui avocat.

Garantarea dreptului de apărare constituie o obligaţie ce revine statului. Aceasta se află în strânsă
corelaţie cu principii procesuale fundamentale precum cel al egalităţii sau al aflării adevărului.
Toate aceste veritabile obligaţii, stabilite pentru organele judiciare fac ca protecţia părţilor să fie
una reală , credibilă.

Exercitarea dreptului de apărare presupune însă ,în primul rând ,existenţa unor drepturi
procesuale pentru părţile din proces,ce oferă acestora din urmă posibilitatea de a invoca interesele
lor legitime în solţionarea cauzei, atât faţă de celelalte părţi ,cât şi faţă de ceilalţi participanţi, şi
această pe tot parcursul procesului. Prin intermediul garanţiilor procesuale, aceste drepturi pot fii
realizate în mod concret,în funcţie de poziţia procesuală a fiecărei părţi şi de interesul sau în
soluţionarea cauzei.

I .Dreptul de apărare în procesele penale

Cu toate că potrivit reglementării actuale , învinuitul nu are calitate de parte,legea procesual

penală acordă şi acestuia drepturi şi garanţii procesuale priviind exercitarea dreptului la apărare.
În România, în cursul urmăririi penale învinuitul sau inculpatul are dreptul de a cunoaşte în cel
mai scurt timp învinuirea ce i se aduce,dreptul de a i se prezenta toate probele administrate care
susţin învinuirea, dreptul de a combate învinuirea şi de a asista la desfăşurarea urmăririi penale.
În cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul are dreptul să solicite audierea martorilor
acuzării, să adreseze întrebări acestora sau să obţină citirea declaraţiilor. 1

II. Jurisprudenţa

De-a lungul timpului, istoria a fost marcată de către deciziile Curţii Constituţionale în domeniul
drepturilor omului, decizii printre care se regăsesc :

1
I.Muraru,E.S.Tanasescu,” Constituţia României”,Edituea C.H.Beck

4
  Decizia nr.371 din 5 iulie 2005. M. Of. Nr. 768 din 24 august 2005- Dreptul de apărare
este consacrat de art 24 din constituţie în sfera activităţii judiciare,ori constatarea
săvârşirii unei convenţii,deşi poate avea şi consecinţe judiciare,nu se înscrie în acest
cadru. De altfel,alin. (2) al art. 24 din constituţie se referă chiar la "cursul procesului".
 Decizia nr.100 din 9 martie 2004 .M. Of. Nr. 261 din 24 Martie-Prin redactarea să atât de
generală,garanţia constituţională conţinută în art. 24 al (1) nu vizează doar apărarea
referitoare la faza procesului penal desfăşurate în faţă primei instanţe de judecată,ci
vizează,deopotrivă, şi drepturi de apărare prin exercitarea cailor legale de atac împotriva
unor constatări de fapt sau de drept ori a unei soluţii adoptate de o instanţa de judecată,
dar care sunt considerate greşite de către unul sau altul dintre participanţii la procesul
penal. Este evident că, în situaţia în care partea vătămată este împiedicată să exercite căile
ordinare de atac,această nu îşi poate valorifica şi apară drepturile în faţă instanţei de apel
sau de recurs, întrucât cauza ori nu va ajunge în faţă altor instanţe,ori, în eventualitatea
apelului sau recursului declarat de inculpat,nu se poate înrăutăţi situaţia acestuia. În urmă
pronunţării acestor decizii, dispoziţiile codului de procedura penală au fost modificate în
sensul celor statuate de Curtea Constituţională. În prezent, codul de procedură penală nu
mai utilizează noţiunea de "parte vătămată" şi de "persoană vătămată" ,această nemaifiind
parte în proces, ci subiect procesual principal.
 Decizia nr.194 din 27 aprilie 2004. M.Of. nr. 523 din 10 iunie 2004-Anularea sau, după
caz respingerea recursului pt neîndeplinirea cerinţelor de formă sau pentru motivarea
greşită ori insuficientă a recursului, fără citarea părţilor, şi deci, fără să se lase
recurentului posibilitatea de a oferii judecătorilor în mod nemijlocit ori prin intermediul
unui avocat,explicaţiile necesare cu privire la aceste condiţii de admisibilitate,constituie o
evidentă încălcare a principiului liberului acces la justiţie şi a dreptului la apărare
,prevăzut de art. 21 şi 24 respectiv alin (1) şi (2) din Constituţia României. 1

III. Hotărârile CEDO

Totodată, trebuie spus că acest drept se află în corelaţie directă cu prezumţia de nevinovăţie,
pentru că numai dacă se garantează acest principiu în procesul penal se mai pune în discuţie
garantarea dreptului la apărare.

Terminologia unor texte internaţionale are în vedere drepturile pe care le are orice persoană
acuzată de săvârşirea unei infracţiuni, ceea ce ar conduce la ideea că aceste garanţii se aplică
numai cu privire la faza de judecată a procedurii penale. Interpretările oferite în nenumărate
rânduri aduse acestor texte au extins domeniul de aplicaţie a garanţiilor speciale privitoare la

1
Tudorel Toader si Marieta Safta,”Constituţia României”, Ediţia 2016.

5
asigurarea dreptului la apărare şi la faza anterioară a procesului propriu-zis, admiţând că aceste
garanţii se aplică şi în cursul fazei de urmărire penală.

Sintetizând prevederile tratatelor internaţionale se poate aprecia că în conţinutul dreptului de

apărare intră: - dreptul de a fi informat cu privire la natură şi cauzele acuzaţiei, CEDO
considerând că, în materie penală, o informare precisă şi completă cu privire la faptele ce se
reproşează acuzatului şi a calificării lor juridice reprezintă o condiţia esenţială a unui proces
echitabil, iar, pe de altă parte, acest drept al acuzatului de a fi informat trebuie privit în lumina
dreptului recunoscut acuzatului de a-şi pregăti apărarea. Informarea trebuie făcută într-o limba pe
care cel interesat o înţelege, limbaj inteligibil pentru o persoană cu capacitate intelectuală
normală, iar la persoanele alienate, informarea ar trebui realizată prin reprezentanţii lor.

Realizarea garanţiei cere o informare detaliată, fără a impune o formă specifică a modului în care
acuzatul are să fie informat (chiar formă verbală este compatibilă cu dispoziţiile internaţionale).
Această garanţie se aplică şi în cazul modificării acuzaţiei sau în caz de schimbare a încadrării
juridice a faptelor(notă11). - dreptul de a beneficia de asistenţă gratuită a unui interpret, dacă nu
înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la şedinţa de judecată. Nu se poate vorbi despre garantarea
dreptului la apărare fără existenţa unei premise elementare: acuzatul să fie în măsură să înţeleagă
şi să comunice în limba în care se desfăşoară procedura de judecată . Această asistenţă poate privi
şi o situaţie de incapacitate fizică (ex. acuzatul este surdo- mut). CEDO a statuat că dreptul unui
acuzat la asistenţă gratuită a unui interpret nu se referă numai la declaraţiile orale în şedinţa de
judecată, ci şi la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, la cele referitoare la anchetă preparatorie,
precum şi la hotărârea în cauză . Totuşi, Curtea a decis că textul nu impune traducerea scrisă a
tuturor documentelor sau pieselor oficiale aflate la dosar, ci asistenţă în materie de interpretare
trebuie să permită acuzatului să ştie ce i se reproşează şi să-şi formuleze apărări. Acest drept
trebuie să fie concret şi efectiv. De aceea, obligaţia autorităţilor competenţe nu se limitează la a-i
desemna un interpret: ele trebuie să asigure un control ulterior al valorii interpretării asigurate.

Aşadar, din jurisprudenţa CEDO se desprinde concluzia că, în practică, acuzatul trebuie să
înţeleagă toate aspectele cauzei sale. Totuşi, în cauza Kamasinski c/Austria (1989), CEDO nu a
constatat nici o încălcare a art. 6, parag. 3, lit. e deoarece avocatul apărării cunoştea perfect limba
maternă a celui acuzat. - dreptul acuzatului de a se apară singur sau de a fi apărat prin intermediul
unui avocat ales sau din oficiu. Reglementările internaţionale prevăd posibilitatea organizării
apărării fie personal de către cel acuzat, fie prin apelând la serviciile de asistenţă juridică oferite
de un avocat ales sau desemnat din oficiu. În acest context, istoria dezvoltării avocaturii că
instituţie menită să acorde servicii în soluţionarea problemelor de natură juridică este cea mai
apropiată de istoria evoluţiei dreptului la apărare şi asistenţă juridică.

Totodată, dreptul la asistenţă unui apărător, în oricare din formele sale, presupune dreptul
acuzatului de a comunica liber cu avocatul sau pentru pregătirea apărării sau pentru orice altă
raţiune legată de proces.

6
CEDO a arătat că, în general, avocatul apărării nu se poate achita în mod convenabil de
îndatoririle ce îi revin în cadrul organizării apărării acuzatului, dacă el nu este autorizat să aibă
consultări cu clientul sau, fără martori. De aceea, că principiu, este incompatibilă supunerea
contactelor avocatului cu clientul sau unor restricţii cu dreptul la asistenţă efectivă din partea
acestuia, garantat de art. 6, para. 3, lit. c. Această nu înseamnă că dreptul avut în vedere poate fi
acordat în orice condiţii şi fără nici o limita 22. Însă orice restricţie trebuie să rămână o excepţie
de la regulă generală şi să fie justificată de circumstanţele cauzei23. În cauza Lanz contra
Austriei CEDO a arătat că supravegherea de către autorităţi a contactelor dintre acuzat şi avocatul
sau constituie o ingerinţă importantă în dreptul la apărare, ce nu poate fi justificată decât pentru
motive de o importantă deosebită (notă24). Astfel, în cauza Campbell şi Fell, CEDO a evidenţiat
că, în anumite împrejurări excepţionale, Statul poate limita consultaţiile particulare dintre avocat
şi client, spre exemplu atunci când există raţiuni temeinice pentru a bănui avocatul că abuzează
de situaţia să profesională, acţionând în secret în înţelegere cu clientul sau pentru a ascunde sau a
distruge probe sau făcând în mod serios obstrucţie mersului justiţiei. 1

Garanţiile procedurale constituie mijloace procedurale prin care părţile au posibilitatea în concret
de a-şi exercită drepturile procesuale recunoscute de lege.

Astfel, organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţă tuturor părţilor drepturile lor
procesuale. Constituie de asemenea o garanţie procesuală,obligaţia pt organul judiciar de a avea o
poziţie imparţială, administrandatat probele în favoarea cât şi în defavoarea celor implicaţi în
procesul penal.

Asistenţa judiciară este reprezentatăde avocat şi reprezintă dreptul părţilor de a fi

asistate de acesta. Asistenţa judiciară este, de regulă facultativă, însă în materie procesual penală
pentru învinuit sau inculpat, acesta este obligatorie în cazurile expres prevăzute de lege,
sancţiunea nulităţii absolute a tuturor actelor procesuale efectuate în absenţa apărătorului,cu
obligaţia refacerii lor în condiţiile legii.

În cazul în care, învinuitul nu şi-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător
din oficiu.

În sens strict,dreptul la apărare se referă,exclusiv şi limitativ, doar la asistenţă judiciară

profesională,adică avocatul.

Exercitarea profesiei de avocat este reglementată prin Legea nr. 51/1995 ,modificată şi
completată prin Legea nr. 25/2004, de asemenea,exercitarea profesiei de avocat este posibilă
numai cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege cum ar fi : avocaţii trebuie să fie înscrişi în
tabloul unui barou care le recunoaşte această calitate,iar acel barou trebuie să fie parte a Uniunii
Naţionale a Barourilor din România.

1
Analele Universitaţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu,Seria ştiinţe Juridice

7
 Încheiere

Dreptul la apărare, că valoare socială, este necesar oricărui mediu sociouman, iar formarea
elementelor acestuia în diferitele etape ale civilizaţiei a cunoscut un progres evident, respectarea
de către autorităţile statele a acestui drept reprezentând o garanţie pentru înfăptuirea justiţiei în
noile coordinate ale societăţilor democratice.

Doctrina juridică consideră pe bună dreptate că dreptul la apărare constituie un principiu juridic
general inerent ordinii de drept fără de care ordinea democratică nu se poate concepe.

Fiind considerat un principiu inerent ordinii de drept care se aliniază concepţiei contemporane
asupra drepturile omului, el a fost înscris în numeroase norme de drept internaţional. Din
evocarea acestor documente nu poate lipsii Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948) şi
Convenţia europeană a drepturilor omului (1959).1

1
[ https://l.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.qreferat.com%2Freferate%2Fdrept%2FPrincipiul-
garantarii-dreptulu424.php&h=ATNV-mQeZ2jW5vljH0v0YFQFowEl4EmAeLwRcz-
LW3d7wlFT6NxJ8XHLIQnuL22EcOqQWAHWW_HI3JjdYEVOZ1TyzS7T68e4ZppBYjSbdczOu6oJ8ej7zqIlT2Y_SgQvhFjtE
GfU&s=1 ]

8
 Bibliografie

 Analele Universitaţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu,Seria ştiinţe Juridice

 I.Muraru,E.S.Tanasescu,”Constituţia României”,Edituea C.H.Beck
 Tudorel Toader si Marieta Safta,”Constituţia României”, Ediţia 2016.
 https://l.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.qreferat.com%2Freferate%2Fdre
pt%2FPrincipiul-garantarii-dreptulu424.php&h=ATNV-
mQeZ2jW5vljH0v0YFQFowEl4EmAeLwRcz-
LW3d7wlFT6NxJ8XHLIQnuL22EcOqQWAHWW_HI3JjdYEVOZ1TyzS7T68e4ZppBY
jSbdczOu6oJ8ej7zqIlT2Y_SgQvhFjtEGfU&s=1