Cazac Adrian, III, IF

Dreptul la integritate fizică si psihică

Integritatea este un concept consistent al unor acțiuni, valori, metode, măsuri,

principii, așteptări și morală. Integritatea este o alegere personală, un angajament intransigent1
și consecvent previzibil pentru a onora valori și principii morale, etice, spirituale și artistice.

Integritatea fizică și psihică joacă un rol foarte important asupra ființei umane și
drepturilor sale pentru că orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la demnitate, la
propria imagine, la respectarea vieții private, precum și orice alte alte drepturi recunoscute de
lege acestora.

Dreptul la integritate fizică este garantat și prin Constituție, rezultând astfel obligația
autorităților publice de a o asigura. Orice atingere adusă interegrității fizice a persoanei va
trebui sancționată de către lege, iar dacă ea se impune, totuși, din considerente de ordin social,
ea se poate face numai prin lege cum ar fi: vaccinarea pentru combaterea unei epidemii,
recoltarea de sânge pentru dovedirea intoxicatiei alcoolice, efectuarea unui operații
chirurgicale cu acordul pacitentului și alte astfel de cazuri.

Dreptul la integritate psihică este ocrotit și considerat de valoare constitutională, omul

fiind conceput, sub aspect juridic, ca un complex de elemente în care fizicul și psihicul nu pot
fi despărțite. Mutilarea uneia sau alteia dintre integrități este contrară drepturilor umane.

Respectul vieții, integrității fizice și a integrității psihice implică în mod firesc

interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, ceea ce face în
mod expres articolul 22 alineatul (2). Practicarea unor asemenea precedee și tratamente este o
încalcare a demnității și personalității omului. Prevederile privind interzicerea torturii, a
pedepselor sau tramentatelor inumane ori degradante, se regăsesc în Declarația Unirversală a
Drepturilor Omului (art.5), în Pactul internațional la drepturile civile și politice (art.7) și mai
ales în Convenția contra torturii și altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante (ONU, 10 decembrie 1984). Această Convenție definește tortura ca un act prin
care o durere sau suferință , fizică sau mentală, este produsă intenționat unei persoane cu
1
Persoana care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri.
scopul de a obține de la ea sau de la o terță persoană informații sau mărturisiri, de a pedepsi
un act pe care ea sau o terță persoana l-a comis sau se presupune că a comis-o , de a intimida
sau de a face presiune asupra sa sau de a intimida sau face presiuni asupra unei terțe persoane,
sau pentru oricare alt motiv fondat pe o formă de discriminare, indiferent care este, dacă o
asemenea durere sau asemenea suferență sunt produse de un agent al autorității publice sau
orice altă persoană având o împuternicire oficială sau la instigarea sa sau cu consimțământul
său expres sau tacit.

Convenția cuprinde angajamentul statelor de a lua măsurile legislative, administrative,

judiciare și orice alte măsuri eficiente pentru a împiedica comiterea de acte de tortură, aplicare
de pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, pe teritoriul ce se află sub
jurisdicția lor. Drepturile prevăzute în articolul 22 sunt ocrotite de Constituție față de toate
subiectele de drept, deci atât față de autoritățile publice cât și față de ceilalți cetățeni.

Totodată, dreptul la integritate fizică și psihică este reglementat în codul civil la

articolul 64 alineatul 2, fiind una din formele de manifestare a principiului inviolabilității
corpului uman.

Conținutul dreptului la integritate fizică și psihică poate fi determinat prin raportare la

cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege în care sunt permise intervenții ce pot vătăma
corpul uman ori funcțiile sale. Chiar și în asemenea cazuri trebuie respectate celelalte două
principii cu privire la viață și sănătate: principiul nepatrimonialității corpului uman și
principiul interesului și binelui ființei umane.

Prin urmare există două categorii de intervenții care pot fi vătămătoare pentru
integritatea fizică și psihică a unei persoane, pe care legea le permite: cele care pot fi efectuate
chiar și fără consimțământul persoanei și cele pentru efectuarea cărora persoana își poate da
consimțământul.

Prima categorie se referă la răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului

de produse și servicii medicale sanitare și farmaceutice, referitoare la situațiile în care este
permisă supunerea pacientului la metode de prevenție, diagnostic și tratament, cu potențial de
risc, fără acordul acestuia ceea ce rezultă că pacientul se află în imposibilitate de a își exprima
consimțământul. Prin urmare acesta trebuie dat de reprezentantul său legal sau de ruda cea
mai apropiată.
 A doua categorie se referă la dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși și cu
acordul acesteia la anumite intervenții medicale cum ar fi testele, prelevările, tratamentele sau
alte intervenții în scop terapeutic ori în scop de cercetare științifică dar în condițiile stabilite
de lege. Prelevarea și transplantul de celule, țesuturi și organe de origine umană de la
donatorul în viață trebuie și ea efectuată cu caracterul consimțit al donatorului iar
nerespectarea dispozițiilor prevăzute de lege vor fi sancționate conform acesteia.

Dat fiind impactul deosebit asupra integrității fizice a celor doi subiecți implicați în
operațiuni, atât donatorul cât și primitorul, legea prevede și condițiile pe care trebuie să le
îndeplinească consimțământul lor și anume: acesta trebuie să fie liber exprimat, trebuie să fie
expres, să fie prealabil și informat. De asemenea consimțământul trebuie să se facă printr-un
act scris și încheiat în formă autentică.

În ceea ce privește prelevarea și transplantul de celule, țesuturi și organe de origine

umană de la donatorul decedat, legea îi permite acestuia ca atunci când este în viață să
consimțească și să decidă cu privire la aceasta după ce va deceda. În acest caz legea prevede
două situații: aceea în care persoana și-a dat acordul în timpul vieții și aceea în care un
asemenea risc lipsește. Pe de altă parte, prevederile sale trebuie sale trebuie corelate cu cele
conținute de legea specială.

Persoana fizică își poate da consimțământul la prelevarea ce se va realiza după

decesul său fie printr-un act autentic , fie prin înscrierea sa în Registrul național al donatorilor
de organe , țesuturi și celule. Actul autentic este o declarație notarială și trebuie să fie
menționate expres organele, celulele sau țesuturile pe care persoana este de acord să le
doneze.

După cum poate consimți la prelevarea realizată după decesul său persoana fizică
poate și refuza expres ca aceasta să aibă loc. Refuzul poate fi exprimat prin act juridic încheiat
în formă scrisă, care trebuie avizat de medicul de familie.

Dacă persoana nu a consimțit expres la prelevare, dar nici nu și-a exprimat refuzul ,
după decesul său își pot da acordul în acest scop, soțul supraviețuitor, părinții, descendenții ori
rudele în linie colaterală până la al patrulea grad își pot da consimțământul.

Intervențiile asupra caracterelor genetice conțin în sine amenințări grave pentru

individ, dar și pentru specia umană dar au fost reglementate și cazuri în care acestea sunt
posibile dar depind doar de scopul urmărit. De altfel, sunt interzise orice intervenții mediacel
asupra caracterelor genetice ale unei persoane, care au ca scop modificarea descendenței
acesteia. Orice intervenție care ar avea ca rezultat clonarea ființei umane este interzisă.

Interzicerea clonării ființei umane este interzisă dacă are ca scop crearea unor
asemenea ființe pe cale asexuală, De asemena această interdicție protejează valori morale dar
urmărește și înlăturarea pericolelor folosirii ființei umane asfel create pentru efectuarea unor
cercetări științifice în alte condiții decât în cele prevăzute de lege esau pentru implicarea lor în
activități antisociale.

Interzicerea creării embrionilor umani în scopuri de cercetare. Pe această cale este

interzisă orice intervenție asupra caracterelor genetice, care au alte scopuri decât cele pe care
chiar prevederile sale le permit. Crearea embrionilor umani, în sine, nu presupune o
modificare a caracterelor genetice. Pe de altă parte, permite doar utilizarea tehnicilor de
reproducere umană asistată medical prin care se urmărește alegerea sexului viitorului copil, în
scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia.

Prin urmare trebuie acceptată ideea că sunt permise asemenea cercetări, dacă au ca
scop perfecționarea tehnicii reproducerii asistate medical a unei persoane.

Dimpotrivă, este interzisă crearea de embrioni umani pentru cercetare dacă scopurile
urmărite de aceste cercetări nu se circumscriu finalității reglementării citate. Caracteristicile
genetice pot fi cunoscute prin examinarea A.D.N.-ului acestuia. Astfel, examinarea
caracteristicilor genetice ale unei persoane poate fi intreprinsă numai în scopuri medicale, de
cercetare științifică sau pentru identificarea persoanei în cadrul unei proceduri judiciare, cu
respectarea dispozițiilor speciale. Pot fi identificate prin acest procedeu persoane în viață sau
decedate.

În opinia mea orice persoană fizică are dreptul de a își alege mediul în care trăiește, are
dreptul la viață, sănătate, liberă exprimare și alte drepturi pe care nu i le poate lua nimeni iar
în cazul în care cineva îi încalcă drepturile și nu se poate integra fizic și psihic așa cum și-a
dorit el va fi sancționat.

În concluzie fiecare persoană fizică are dreptul la integritate fizică și psihică, drept
care îî trebuie respectat și de asemenea acesta este ocrotit de Constutuție reprezentând un
drept fundamental.
BIBLIOGRAFIE

1-Constituția României

2-Eugen Chelaru, Drept civil- Persoanele, Editura C. H. Beck, București 2012

3-Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Editura
Hamangiu 2013

4-Noul cod civil, ediția 2019, Hamangiu

5-https://lege5.ro/Gratuit/gi2tsmbqhe/drepturile-la-viata-la-sanatate-si-la-integritate-ale-
persoanei-fizice-codul-civil?dp=gu3dmnbwgi4te