Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIR

Facultatea de Drept
Cluj-Napoca

Disciplina: DREPT PROCESAL PENAL II

Conf. Dr. SORINA SISERMAN

CONTESTAŢIA ÎN ANULARE

Problematica abordată

1.Noţiune.
2. Cazurile de contestație în anulare
3. Cererea de contestație în anulare și titularii ei. Termenul de introducere a contestației
în anulare
4. Judecarea contestației în anulare

1. Noțiune
Reglementarea minuțioasă a contestației în anulare în actualul cod de procedură
este rezultatul evoluției istorice ce s-a făcut în domeniul dreptului procesual penal.
Contestația în anulare este o cale de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi
sau prerogative din cauza unui act procedural nul, sunt repuși în aceste drepturi. Ea nu trebuie
confundată cu contestația la executare, care nu reprezintă o cale de atac, ci un mijloc de rezolvare a
incidentelor ce se pot ivi în cursul executării.
În ceea ce privește natura juridică, s-a considerat că aceasta prezintă un caracter mixt,
fiind atât o cale de anulare, cât și de retractare. Caracterul de anulare rezultă din scopul urmărit prin
exercitarea acestei căi de atac, și anume, anularea hotărârii. Ultima caracteristică derivă din faptul
că instanța care a dat hotărârea este pusă în situația da a verifica hotărârea și de o infirma eventual.
Prevăzută în capitolul V, secțiunea I, art. 426-432, contestația în anulare poate fi formulată
numai împotriva hotărârilor definitive de condamnare, adresându-se instanței de apel care a
pronunțat hotărâre a cărei anulare se cere. Contestația în anulare pentru cazul în care se invocă
autoritatea de lucru judecat se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre.
`

1
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

2.Cazurile de contestație în anulare:

Potrivit art. 426 Cod procedură penală, cazurile de contestație în anulare sunt
următoarele:

a. când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși
legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această
imposibilitate;
Prezența părților la soluționarea cauzei reprezintă un aspect ce vizează garantarea
dreptului la apărare. Având în vedere publicitatea, oralitatea, contradictorialitatea și nemijlocirea
ședinței de judecată, partea prezentă poate lua la cunoștință de poziția celorlalte părți cu privite la
apelul promovat și, în același timp, poate combate direct susținerile celorlalți când apreciază că
acestea sunt nefondate.
Conform disp. art. 258 și următoarele din codul de procedură penală, încălcarea
procedurii de citare constă fie în omisiunea citării, fie în emiterea unei citații fără mențiunile
prevăzute de lege și care, datorită acestor omisiuni, nu a ajuns în posesia destinatarului. Din
conținutul acelorași dispoziții rezultă că nu poate invoca acest caz partea care, nelegal citată, a
participat totuși la judecată deoarece prin prezenta lor acoperă orice viciu legat de procedura de
citare.

b. când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de

încetare a procesului penal;

Acest caz de contestație operează în situația în care, instanța nu a analizat, din oficiu
sau la cerere, incidența cazurilor prevăzute de art. 16 lit. e- h și j deși existau probe la dosar

c. când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat
parte la dezbaterea pe fond a procesului;
Acest caz de contestație vizează continuitatea completului, care trebuie să rămână același
în tot cursul judecării cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la
începerea dezbaterilor. După acest moment, orice schimbare intervenită în compunerea completului
atrage reluarea de la început a dezbaterilor.
De asemenea, vizează situația în care hotărârea a fost pronunțată de un complet care nu
a luat parte deloc la judecarea cauzei.

d. când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de
incompatibilitate;
Acest caz de incompatibilitate înglobează următoarele aspecte:
- Legala compunere a completului;

2
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

- Existența unui caz de incompatibilitate. Textul de lege se referă la toate cazurile de

incompatibilitate prevăzute de art. 64 și 65.

e. când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului,
când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
Potrivit art. 363 și 420 alin 3 Cod procedură penală participarea procurorului la judecată
este obligatorie, atât la judecata în primă instanță cât și în căile de atac
Lipsa procurorului este sancționată cu nulitatea absolută iar consecința este desființarea
hotărârii și rejudecarea apelului
Aceiași sancțiune operează atunci când judecata a avut loc în lipsa inculpatului, când
prezența acestuia este obligatorie potrivit legii. În acest sens, art. 364 cod procedură penală prevede
că judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului iar când acesta se află în stare de
deținere se iau măsuri pentru aducerea lui.

f. când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a
inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
Nerespectarea dispozițiilor referitoare la apărare, atunci când potrivit legii apărarea
juridică este obligatorie, este sancționată cu nulitatea absolută ( art.281 lit. f).
Potrivit dispozițiilor art. 90 asistența juridică este obligatorie când suspectul sau
inculpatul este minor, internat într-un centru de detenție ori într-un institut medical educativ, când
este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a
internării medicale chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază
că suspectul sau inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute
de lege.
De asemenea, în cursul judecații asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care
legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii
mai mare de 5 ani.

g. când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea
prevede altfel;
Considerată o importantă garanție menită să asigure obiectivitatea și imparțialitatea
judecații, publicitatea ședinței de judecată trebuie asigurată în toate situațiile, excepție făcând
cazurile în care legea permite derogarea de la acest principiu ( art. 352 alin 2 Cod procedură penală.
Potrivit art. 281 lit. c nerespectarea dispozițiilor referitoare la publicitatea ședinței de judecată este
sancționată cu nulitatea absolută.

h. când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă

audierea era legal posibilă;
Acest caz de casație operează atunci când instanța de apel nu dat curs dispozițiilor art.
420 alin 4 și prin urmare a omis să-l asculte pe inculpat.
Apreciem că introducerea acestui caz de contestație nu se justifică dat fiind faptul că
această cale de atac a fost concepută ca una extraordinară. Facem această afirmație pornind de la

3
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

dispozițiile art. 281 ce reglementează nulitățile absolute. În condițiile în care această situație nu se
regăsește printre cazurile de nulitate absolută nu vedem de ce ar reprezenta un motiv de casare a
hotărârii. Fiind o nulitate relativă, potrivit art. 282 ea poate fi invocată în cursul sau imediat după
efectuarea actului și poate fi acoperită.

i. când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru
aceeași faptă.
Reținerea acestui caz presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții:
- existența unei hotărâri definitive într-un proces anterior. Dacă pentru invocarea
autorității de lucru judecat se cere o singură hotărâre definitivă, pentru existența acestui caz de
contestație urmează ca ambele hotărâri să fie definitive.
Atâta vreme cât nu s-a dat o hotărâre definitivă în al doilea proces, există posibilitatea ca
autoritatea de lucru judecat să fie reținută pe calea ordonanței procurorului sau sentinței primei
instanțe, prin dispoziția de încetare a procesului penal. De asemenea, dacă prima instanță, omițând
acest aspect, a procedat din nou la soluționarea cauzei, împrejurarea se poate remedia prin
intermediul apelului
Acest caz de contestație nu trebuie confundat cu cazul de revizuire prevăzut de art. 453
lit. e. referitor la caracterul neconciliant a două hotărâri definitive. În cazul invocării acestui motiv
de contestație, cele două hotărâri judecătorești definitive, de regulă, nu se conciliază, cea de a doua
hotărâre cuprinzând o soluție diferită față de prima hotărâre, motiv care justifică introducerea
contestației.
Cele două cazuri sunt diferite ca natură juridică, deoarece în cazul revizuirii, pentru ca
neconciliabilitatea să constituie motiv de revizuire, se cere ca hotărârile să privească persoane
diferite și același fapt sau aceiași persoană, dar fapte diferite, pe când în cazul contestației în anulare,
identitatea de fapte și persoane trebuie să subziste spre a se reține autoritatea de lucru judecat.

3. Cererea de contestație în anulare și titularii ei. Termenul de

introducere a contestației în anulare.
contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, de persoana
vătămată sau de către procuror.
În cererea de contestație în anulare contestatorul trebuie să arate cazurile de
contestație pe care le invocă, precum și motivele aduse în sprijinul acestora.
contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a și c-h poate fi
introdusă în 30 zile de la data comunicării deciziei instanței de apel. contestația în anulare
pentru cazul prevăzut la art. 426 lit. b) și i poate fi introdusă oricând.

4
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

4. Judecarea contestației în anulare.

În cazul contestației în anulare compunerea completului de judecată nu este
menționată de lege. Practica judiciară și doctrina au stabilit, pornind de la natura
juridică a contestației, că retractarea hotărârii revine unui complet de judecată
constituit în același mod ca cel care a pronunțat hotărârea supusă anulării.
Până la soluționarea contestației în anulare, instanța sesizată, luând concluziile
procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere.
Procedura instituită pentru judecarea contestațiilor în care se invocă cazurile prevăzute
de art. 426 lit. a-i, are două faze: admiterea în principiu și judecata propriu-zisă.

Admiterea în principiu.
Această procedură reprezintă, simbolic vorbind, un filtru instituit în scopul de a
împiedica ajungerea pe rolul instanțelor a unor cereri ce nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
În cadrul acestei proceduri ce se desfășoară în cameră de consiliu, cu citarea părților și
participarea procurorului, instanța verifică următoarele aspecte:
- dacă cererea este formulată în termenul prevăzut de lege;
- dacă motivul invocat se încadrează în cazurile prevăzute de art. 426 cod procedură
penală;
- dacă s-au depus la dosar dovezile necesare. Dacă contestatorul indică dovezi ce există
doar în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea contestată se verifică acele dovezi.

Judecata propriu-zisă
Spre deosebire de faza anterioară, această procedură se desfășoară în ședință publică, la
care participă procurorul și părțile. Judecarea contestației nu poate avea loc decât în prezența
inculpatului, căruia i se desemnează un apărător din oficiu, când acesta se află în stare de deținere
La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și
concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a
cărei anulare se cere și procedează, fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea
apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare.
În cazul contestației în anulare, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 426 lit. i, la care
lipsește faza admiterii în principiu, judecarea contestației se face cu citarea părților interesate în
cauza în care s-a pronunțat ultima hotărâre. Instanța ascultând părțile și concluziile procurorului,
dacă găsește contestația întemeiată, desființează, după caz, prin decizie sau sentință, ultima hotărâre
sau acea parte din hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat.
Potrivit disp. art. 432 alin ultim cod procedură penală, sentința dată în contestație este
supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

5
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIR

Facultatea de Drept
Cluj-Napoca

Disciplina: DREPT PROCESAL PENAL II

Conf. Dr. SORINA SISERMAN

RECURSUL ÎN CASAȚIE

Problematica abordată

1. Noțiuni introductive
2. Hotărârile supuse recursului
3. Cererea de recurs în casație
4. Cazurile în care se poate formula recurs în casație
5. Declararea recursului în casație
6. Termenul de declarare a recursului în casație
7. Efectele recursului recursului în casație
8. Procedura de judecată. Soluțiile la judecata recursului în casație

1. Noțiuni introductive.
În acord cu legislația C.E.D.O., Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de
procedură penală, publicat în Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010, aduce
modificări de substanță în materia căilor de atac prin menținerea unei singure căi
ordinare de atac, aceea a apelului sau contestației și prin transformarea recursului în cale
extraordinară de atac, sub denumirea de ,,recurs în casație.”
Reglementate în partea specială, Titlul III, capitolul V, căile extraordinare de atac
prevăzute de către noul cod sunt : contestația în anulare, recursul în casație, revizuirea,
redeschiderea procesului penal în cazul judecății în lipsa persoanei condamnate
În expunerea de motive care însoțește propunerea proiectului noului Cod de procedură
penală se arată: ,,În scopul asigurării celerității procesului penal și a reducerii duratei de soluționare

6
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

a cauzelor penale, în condițiile în care au fost sporite garanțiile din faza de urmărire penală și la
judecata în primă instanță, în materia căilor de atac, proiectul prevede calea ordinară de atac a
apelului, integral devolutivă. Astfel, proiectul menține doar o singură cale ordinară de atac, dând
eficientă principiului dublului grad de jurisdicție, prevăzut de articolul 2 paragr.1 al Protocolului 7
la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.”
În ceea ce privește recursul în casație, în expunerea de motive se precizează că ,, Recursul
în casație urmărește aplicarea unei practice unitare la nivelul întregii țări. Prin intermediul acestei
căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este numai de competenta Înaltei Curți de Casație și
Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept, prin raportare la
cazurile de casare expres și limitative prevăzute de lege. Sunt prevăzute expres hotărârile ce pot fi
atacate pe calea recursului în casație, precum și cele ce nu sunt supuse acestei căi extraordinare de
atac.”
Codul de procedură penală, aflat în discuție prevede judecata în primă instanță și apel,
înlăturând calea de atac a recursului. Regula introdusă este următoarea : cauzele judecate în primă
instanță la judecătorie și tribunal sunt judecate în apel la curtea de apel iar cele judecate în primă
instanță la curtea de apel sunt judecate în apel la Înalta Curte de Casație și Justiție. În principiu,
după parcurgerea fazei de apel, hotărârea rămâne definitivă.
După cum se poate observa s-a renunțat la calea de atac a recursului prin eliminarea
acestuia din rândul căilor ordinare de atac iar competența fiind regândită apelurile declarate
împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii au fost trecute în competența de soluționare a
curților de apel, tribunalele nemaiavând competența de a soluționa apeluri.
Au fost regândite și căile extraordinare de atac, în rândul lor introducându-se recursul în
casație.
Aparent, soluția adoptată de legiuitor pentru accelerarea ritmului de soluționare a
cauzelor, este una foarte bună, păcat că a fost transpusă greșit.
Trebuie precizat că recursul în casație nu reprezintă o noutate în dreptul nostru.. El poate
fi găsit și în codul de procedură penală din 1864, reglementat ca o cale extraordinară de atac prin
articolele 416-444. În codul de procedură penală din 1936 recursul în casație figura în rândul cailor
ordinare de atac.
Actualul cod de procedură penală reglementează recursul în casație la art.433-451.
Potrivit art. 433 cod procedură penală, ,,recursul în casație urmărește se supună Înaltei
Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile
de drept aplicabile.”
Textul citat comportă discuții. Confuz formulat, textul creează impresia că celelalte
instanțe nu au pronunțat hotărâri conforme cu legea. În realitate, fapt ce rezultă din expunerea de
motive, prin introducerea recursului în casație s-a urmărit asigurarea unei practice unitare la nivelul
întregii țări.
În cele ce urmează vom analiza dispozițiile ce reglementează această cale de atac prin
prisma consecințelor pe care le vor produce în practică.

7
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

2.Hotărârile supuse recursului în casație

Conform art. 434, pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de
apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzei.
Nu pot fi atacate cu recurs în casație:
a. hotărârile pronunțate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de
revizuire;
b. hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării
în lipsă;
c. hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor şi a reabilitării;
d. hotărârile pronunțate în materia reabilitării;
e. soluțiile pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în
mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
f. soluțiile pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii;
g. hotărârile pronunțate ca urmare a admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției.
Inițial, articolul 434 alin 2 avea un alt conținut iar menținerea lui în acea formă ar fi condus
în practică la situații ciudate. Deși modificat prin Legea 255/2013 textul prezintă în continuare
greșeli, hotărârile pronunțate în materia reabilitării fiind prevăzute atât la punctul c cât și la punctul
d.
După cum se poate observa, legiuitorul dă în competența Înaltei Curți de Casație
judecarea recursurilor în casație declarate împotriva tuturor deciziilor curților de apel, cu unele
excepții.

3. Cererea de recurs în casație

Art. 435 prevede că recursul în casație poate fi introdus de părți sau procuror în
termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de apel.
Având în vedere că ne găsim în prezența unei căi extraordinare de atac, ce presupune casarea unei
hotărâri definitive de condamnare, apreciem că termenul de 30 de zile este excesiv de lung, atât
pentru părți cât și pentru reforma ce are, printre obiective, și accelerarea soluționării cauzelor.
Pentru argumentarea susținerilor noastre facem trimitere la dispozițiile art. 439 ce
prevede următoarele:
,,Cererea de recurs în casație împreună cu înscrisurile anexate se depun la instanța a cărei
hotărâre se atacă.
a) Președintele instanței a cărei hotărâre se atacă ori judecătorul delegat de către acesta
va comunica procurorului și părților copii de pe cererea de recurs în casație și celelalte înscrisuri

8
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

doveditoare, cu mențiunea de a depune concluziile scrise în termen de 10 zile de la primirea

comunicărilor, la aceiași instanță.
b) Nedepunerea în termen de 5 zile de către procuror și părți de concluzii scrise nu
împiedică judecarea recursului în casație.
În termen de 5 zile de la depunerea concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de
declarare a acestora, președintele instanței sau judecătorul delegat de către acesta va înainta Înaltei
Curți de Casație și Justiție dosarul cauzei, cererile de recurs în casație și justiție, înscrisurile anexate,
dovezile de comunicare efectuate, precum și, după caz, concluziile scrise”.
Termenele stipulate de legiuitor sunt excesiv de lungi, având în vedere că ne aflăm în
sfera penalului ce presupune, printre altele, persoane aflate în penitenciare ca urmare a rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare.
Făcând un calcul a termenelor prevăzute de art. 435 se poate observa că un recurs în
casație, promovat de părți sau procuror, poate ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție în cel mult
de 3 luni de la pronunțarea hotărârii.
Spre exemplificare, facem trimitere la dispozițiile art. 423 ce prevede că decizia instanței
de apel se comunică procurorului, părții vătămate, administrației locului de deținere și la
dispozițiile art. 405 care, în lipsa altor reglementări, prevede că hotărârea se redactează în 30 zile de
la pronunțare.
Adăugând aceste termene la cele prevăzute de art. 439 rezultă că înregistrarea dosarului
la Înalta Curte de Casație, pentru judecarea recursului declarat, se realizează în aproximativ 3 luni
de la pronunțarea deciziei.
Pentru considerentele arătate, apreciem că accelerarea soluționării cauzelor putea fi
realizată dacă se prevedea, că termenul este de 10 zile, ce curge se la pronunțare sau comunicare,
după distincțiile prevăzute de art. 363 din Codul de procedură penală din 1969.

4.Cazurile în care se poate face recurs în casație

Înainte de a analiza cazurile în care se poate formula recurs în casație vrem să
subliniem că acestea au fost modificate prin Legea 255/2013, inițial codul
prevăzând mai multe situații, prin unele aducându-se atingere autorității de
lucru judecat în mod nejustificat.
Astfel, au fost abrogate cazurile prevăzute la punctele 2-6, 9-10, 13-14 iar pentru a reliefa
marea superficialitate a celor ce au gândit această cale extraordinară de atac, le vom menționa în
continuare : Hotărârea a fost pronunțată de un alt complet decât cel ce a luat parte la judecarea
fondului ( art. 438 pct.2); Instanța nu fost compusă potrivit legii sau a existat un caz de
incompatibilitate (art. 438 pct. 3); Judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a
inculpatului, când aceasta este obligatorie potrivit legii ( art. 438 pct. 4); Judecata a avut loc în lipsa
avocatului, când apărarea juridică a inculpatului este obligatorie potrivit legii ( art. 438 alin 5 )
Ședința de judecată nu este publică, în afară de cazurile în care legea prevede altfel ( art. 438 alin.6 )
Hotărârea cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei sau există o

9
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

contradicție între considerentele şi dispozitivul hotărârii ( art. 438 pct.9) Instanța nu a procedat la
audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă ( art. 438 pct. 10.) Instanța și-a
întemeiat hotărârea pe probe pentru care a fost aplicată sancțiunea excluderii sau în mod greșit s-a
aplicat sancțiunea excluderii cu privire la probe legal administrate ( art. 438 pct. 13) Instanța nu s-a
pronunțat asupra unuia sau mai multor motive de apel ( art.438 pct. 14);
Hotărârile sunt supuse casării, potrivit formei actuale a codului de procedură penală,
în următoarele cazuri:
a. În cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după
materie sau calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei
competente ( art. 438 pct.1);
După cum se știe, nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau
calitatea persoanei sunt sancționate, potrivit art. 281 cu nulitatea absolută. În acest caz, instanța de
control va casa hotărârea și va dispune rejudecarea cauzei de către instanța competentă.
b. Inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală
art. 438 alin 7 )
Constituie motiv de casare, după cum se poate observa, condamnarea pentru o faptă care
nu este prevăzută de legea penală, deci nu este infracțiune. Ne întrebăm dacă, la acest caz se poate
introduce situația în care inculpatul a fost condamnat în mod greșit, dat fiind faptul că, aparent,
cazul pare limitativ.
c. În mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal ( art. 438 alin. 8)
Cazul se referă la situația în care instanța, potrivit art.396 alin 6 dispune, în mod greșit,
încetarea procesului pentru cazurile prevăzute de art. 16 alin 2 lit. e-j.
d. Nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată
inculpatului este grațiată ( art. 438 pct.11);
Cazul de casare prevede situația în care instanța de apel a constatat în mod greșit că
pedeapsa aplicată inculpatului este grațiată ori când a omis să constate grațierea.
e. S-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ( art. 438 pct.12);
Acest caz de casare se referă la situațiile în care instanța de judecată a aplicat pedepse
care, din punct de vedere legal, au fost greșit individualizate.
De exemplu, au fost aplicate pedepse sub minimul și peste maximul general sau sub
minimul și peste maximul special, fără ca în sarcina inculpatului să fi fost reținute circumstanțe
atenuante sau agravante.
Potrivit art. 438 pct. 2 cazurile enumerate mai sus pot constitui temei al casării hotărârii
doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost
invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Din conținutul articolului mai sus citat rezultă următoarele:

- respectivele cazuri trebuie să nu fi fost invocate pa calea apelului sau în cursul apelului;
- respectivele cazuri au fost invocate pa calea apelului sau în cursul apelului însă instanța
apelului le-a respins sau a omis să se pronunțe asupra lor.

10
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

Pornind de la conținutul art. 438 pct. 2 ne întrebăm pe ce text de lege va fi motivat un

recurs în casație atunci când greșeala s-a produs în fața instanței de apel. De pildă, ce se va întâmpla
atunci când instanța de apel omite să delege inculpatului apărător din oficiu iar apărarea este
obligatorie ? Acoperim o nulitate absolută? Dacă răspunsul este afirmativ, motivat de faptul că ne
aflăm într-o cale extraordinară de atac, întrebarea este de ce nu le acoperim și pe celelalte?
Este evident că textul criticat nu acoperă situațiile de acest gen, prevăzând doar situațiile
arătate mai sus.
Nu putem pune punct comentariului nostru cu privire la cazurile de recurs în casație fără
să atenționăm asupra faptului că ele trebuiau să se limiteze doar la situațiile în care vătămarea
produsă atrăgea sancțiunea nulității absolute.
De asemenea vrem să reliefăm faptul că, potrivit art. 433 alin ultim ,, Recursul în casație
exercitat de procuror împotriva hotărârilor prin care s-a dispus achitarea inculpatului nu poate avea
ca scop obținerea condamnării acestuia de către instanța de recurs în casație”. În aceste condiții ne
întrebăm ce rost ar mai avea recursul declarat de procuror prin care acesta invocă încălcări ale legii
ce atrag sancțiunea nulități absolute ? Trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca, în final, să se
pronunțe aceiași soluție?

5. Declararea recursului în casație

Conform art. 436, pot formula cerere de recurs în casație:
- procurorul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă;
- inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor
prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei ori
încetarea procesului penal;
- partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar
referitor la latura penală, în măsura în soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă;
Până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, părțile și procurorul își pot retrage
recursul în casație declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar
special, iar dacă partea se află în stare de deținere printr-o declarație atestată sau consemnată într-un
proces verbal de către conducerea locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la
instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de recurs.
Reprezentanții legali pot retrage recursul în casație cu respectarea, în ceea ce privește
latura civilă, a condițiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage recursul în
casație declarat personal sau prin reprezentant legal.
Recursul în casație declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.
Decizia instanței de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacată cu recurs în
casație de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost
retras.

11
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

6. Termenul de declarare a recursului în casație și procedura de

comunicare.
Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de
zile de la comunicarea deciziei instanței de apel.
Cererea de recurs în casație împreună cu înscrisurile anexate se depun la instanța a cărei
hotărâre se atacă.
Președintele instanței a cărei hotărâre se atacă ori judecătorul delegat de către acesta va
comunica procurorului și părților copii de pe cererea de recurs în casație şi celelalte înscrisuri
doveditoare, cu mențiunea că pot depune concluzii scrise în termen de 10 zile de la primirea
comunicărilor, la aceiași instanță.
Nedepunerea de către părți și procuror de concluzii scrise nu împiedică judecarea
recursului în casație.
În termen de 5 zile de la depunerea concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de
depunere a acestora, președintele instanței sau judecătorul delegat de acesta va înainta Înaltei Curți
de Casație și Justiție dosarul cauzei, cererea de recurs în casație, înscrisurile anexate, dovezile de
comunicare efectuate, precum şi, după caz, concluziile scrise.
În cazul în care nu este îndeplinită procedura de comunicare ori dacă aceasta nu este
completă, magistratul asistent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnat cu verificarea
îndeplinirii procedurii de comunicare și de întocmire a raportului referitor la cererea de recurs în
casație, va îndeplini sau va completa, după caz, procedura.
Apreciem că termenul de 3o de zile, ce curge de la data comunicării deciziei de apel este
excesiv de lung. Comunicarea deciziei presupune încă un termen de 30 zile, stabilit de art. 406
pentru redactarea hotărârii. Fiind în prezența unei căi extraordinare de atac, în care se verifică
legalitatea hotărârilor, este anormal ca respectiva hotărârea să ajungă pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție la 3-4 luni de la data pronunțării ei.

7. Efectele recursului în casație

Efectele recursului sunt prevăzute de art. 441-444 și sunt următoarele:
- poate suspenda executarea ;
- este devolutiv;
- este extensiv;
- nu poate conduce la îngreunarea situației părții în propria cale de atac.

Efectul ne suspensiv al recursului.

Ca regulă, introducerea recursului în casație nu suspendă executarea. Ca excepție, art. 441
prevede că instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă
recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte executarea hotărârii, putând impune
respectarea de către condamnat a uneia dintre obligațiile prevăzute de art. 215 alin. 1 și 2.

12
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligațiile impuse prin încheiere,

completul care judecă recursul în casație, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune
revocarea suspendării și reluarea executării pedepsei.

Efectul devolutiv și limitele sale.

Instanța judecă recursul în casație numai cu privire la persoana care l-a declarat și la
persoana la care se referă declarația de recurs și numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are
în proces. De asemenea, instanța examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute
de art. 438, invocate în cererea de recurs în casație.

Efectul extensiv și limitele sale.

Instanța de recurs în casație examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care
nu au declarat recurs în casație sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără
să poată crea acestor părți o situație mai grea.
Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs în casație, poate cere extinderea
recursului în casație declarat de el în termen și față de alte persoane decât aceea la care s-a referit,
fără a putea crea acestora o situație mai grea.

Neagravarea situației în propriul recurs.

Soluționând cauza, instanța nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat
recurs. De asemenea, în recursul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de recurs nu
poate agrava situația acesteia.

8. Procedura de judecată
Judecata în fața instanței supreme parcurge două faze:
- admiterea în principiu, obligatorie în toate situațiile;
- faza judecății propriu-zise, ce are loc doar atunci când recursul în casație a fost admis
în principiu.
Admiterea în principiu
Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în cameră de consiliu de un
complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului –asistent și atunci când
procedura de citare este îndeplinită.
Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu
s-au respectat dispozițiile art. 434, 436 alin. 1,2,6, 437, 438 ori dacă cererea este vădit nefondată,
instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Dacă cererea de recurs în casație a fost retrasă, instanța ia act de retragere, prin încheiere.
În cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-
438, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în
vederea judecării recursului în casație.
Judecarea recursului în casație

13
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

Potrivit art. 446, președintele completului dă cuvântul recurentului, apoi intimatului şi

procurorului. Dacă între recursurile în casație declarate se află și recursul procurorului, primul
cuvânt îl are acesta.
Procurorul și părțile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia
dezbaterilor.
Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate
prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Soluțiile la judecata recursului în casație
Instanța, judecând recursul în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 448, pronunță
una dintre următoarele soluții:
1. respinge recursul în casație, menținând hotărârea atacată, dacă recursul în casație este
nefondat;
2. admite recursul în casație, casând hotărârea atacată, și:
a) îl achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal ori înlătură
greșita aplicare a legii;
b) dispune rejudecarea de către instanța de apel ori de către instanța
competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente celelalte
cazuri de casare prevăzute la art. 438.
Dacă recursul în casație vizează greșita soluționare a laturii civile, instanța, după
admiterea recursului, înlătură nelegalitatea constatată sau dispune rejudecarea de către instanța a
cărei hotărâre a fost casată, în condițiile alin. (1) pct. 2 lit. b).
În cazul prevăzut la alin. (1) pct. 2 lit. a) instanța de recurs în casație desființează și
hotărârea primei instanțe, dacă se constată aceleași încălcări de lege ca în decizia recurată.
În cazul în care condamnatul se găsește în cursul executării pedepsei, instanța, admițând
recursul în casație și pronunțând casarea cu trimitere, dispune asupra stării de libertate a acestuia,
putând lua o măsură preventivă.
În caz de admitere a recursului în casație, hotărârea atacată se casează în limitele
prevăzute la art. 442 și 443.
Hotărârea poate fi desființată numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în
ceea ce privește latura penală sau civilă, dacă aceasta nu împiedică justa soluționare a cauzei.
Decizia instanței de recurs în casație trebuie să cuprindă, în partea introductivă,
mențiunile prevăzute la art. 402, iar în expunere, temeiurile de drept care au dus la respingerea sau
admiterea recursului în casație. Dispozitivul trebuie să cuprindă soluția pronunțată de instanța de
recurs în casație, data pronunțării deciziei și mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică.
Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural
rămas valabil de la care procesul penal trebuie să își reia cursul.
Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs în casație,
în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la admiterea recursului în casație.
Când hotărârea este desființată numai cu privire la unele fapte sau persoane, instanța se
pronunță în limitele în care hotărârea a fost casată.

14
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfășoară potrivit dispozițiilor

cap. II sau III din titlul III al părții speciale, care se aplică în mod corespunzător.

Bibliografie suplimentară recomandată:

Mihail Udroiu, Procedură penală. Parte specială. ediția 5, Editura C,H. Beck, București, 2018.

TEST PENTRU VERIFICAREA CUNOȘTINȚELOR

Căile ordinare de atac sunt: a) contestația în anulare, apelul și recursul; b) apelul c) revizuirea, apelul
și recursul.
R:b
Efectele apelului sunt: a) efectul suspensiv, efectul devolutiv, efectul extensiv, neagravarea situației
în propriul apel; b) efectul suspensiv, efectul devolutiv; c) numai devolutiv.
R:a

Potrivit dispozițiilor legale, după pronunțarea hotărârii și până la expirarea termenului de

declarare a apelului, pot renunța în mod expres la această cale de atac: a) numai părțile și persoana
vătămată; b) părțile și procurorul; c) numai procurorul.
R:a

Termenul de apel este: a) de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel; b ) de 10 zile, indiferent de situație;
c) 15 zile
R: a
Termenul de apel curge de la: a) pronunțarea hotărârii, dacă pronunțarea s-a făcut în ședință
publică; b) comunicarea copiei minutei; c) comunicarea hotărârii motivate
R:b
Încheierile date de prima instanță pot fi atacate cu apel: a). numai odată cu fondul; b) separat, de
persoana nemulțumită și se soluționează în regim de urgență; c)legea nu prevede nici o cale de atac.
R.a

Apelul declarat de procuror și retras, poate fi însușit: a) numai de partea în folosul căreia a fost
declarat; b) de toate părțile din proces; c)nu poate fi însușit de nimeni:
R:a
Apelul poate fi retras până la: primul termen de judecată în apel; b) începerea dezbaterilor la instanța
de apel: c) închiderea dezbaterilor în apel.

R: c

15
 Drept procesual II: Contestația în anulare și Recursul în casație

Contestația în anulare poate fi făcută: numai de inculpat; b) numai de procuror; c) de oricare dintre
părți, de persoana vătămată sau de către procuror.
R:c

Contestația în anulare pentru cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat se introduce la :
a) instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre; b) ) instanța la care a rămas definitivă prima
hotărâre; c) la orice instanță
R: a

Instanța analizează admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, în : a) cameră de consiliu,

cu citarea părților și participarea procurorului; b) ședință publică, cu citarea părților și participarea
procurorului c) cameră de consiliu, fără citarea părților și participarea procurorului.
R:a

Recursul în casație poate fi introdus: a) de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data
comunicării deciziei instanței de apel; b) de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data
pronunțării deciziei instanței de apel; c)poate fi introdus doar de procuror în termen de 30 de zile de
la data pronunțării deciziei instanței de apel;
R:a

Constituie cazuri în care se poate face recurs în casație: a) când nu s-au respectat dispozițiile privind
competența după materie sau calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță
superioară celei legal competente; b ) inculpatul a fost condamnat pentru o faptă pe care nu a comis-
o; c) s-a aplicat o pedeapsă care nu era în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită;
R: c

16