Sunteți pe pagina 1din 51

R E F E R A T

INSTITUTII DE DREPT PENAL

INFRACTIUNEA

Notiunea de infractiune- in sensul ei cel mai larg, reprezinta un act de conduita exterioara a omului
care din cauza unei vatamari a unei valori sociale este supusa sanctiunii penale .
-intr-un alt sens, notiunea de infractiune desemneaza fapta descrisa, prevazuta de legea penala cu
elementele salecomponente si care defineste o anumita infractiune.
1
-cuprinde un sistem de norme juridice penale ce consacra, in general, conditiile de existenta si trasaturile
caracteristice comune infractiunilor prevazute in Partea speciala a Codului penal, imbracand forme diferite
ca :talharie,ultraj ,marturie mincinuasa,fals intelectual , etc.
Aspectul Material - este evidentiat de faptul ca infractiunea constitue un act de conduita exterioara, o
manifestare de energie fizica de natura sa produca modificari in lumea obictiva.
Aspectul Uman - demonstreaza ca infractiunea reprezinta un act de conduita al omului, al unei
persoane fizice, un act constient, aspect al personalitatii faptuitorului.
Aspectul Social - arata ca infractiunea este savarsita persoana fizica si este vatamatoare sau
periculuasa pentru o anumita valoare importanta in societatea noasra.
Aspectul Juridic - constitue incalcarea unei obligatii juridice de conformare prevazuta de norma
incriminatoare.
Aspectul Moral, Politic - priveste atitudinea morala si politica a faptuitorului fata de valorile sociale.
A.1 Trasaturi Esentiale
-pentru ca o fapta sa fie considerata infractiune trebuie sa intruneasca 3 trasaturi esnstiale :
-fapta sa prezinte pericol social
-sa fie savarsita cu vinovatie
-sa fie prevazuta de legea penala
- fapta care prezinta pericol soccial este orice actiune sau inactine prin care se aduce atinngerea uneia din
valorile sociale enumerarate in art.1 C.pen. si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.
Prin "fapta" care prezinta pericolul social intelegem acea manifestare exterioara de natura a vatama
sau a pune in pericol valorile sociale.
"Periculoase"- pentru societate in intelesul legii penale sunt faptele care lezeaza sau pun in pericol
cele mai importante valori ocrotite de legea penala.-- ca: - siguranta statului,patrimoniul, sistemul economic
, persoana si drepturile sale, si alte valori sociale ocrotite de lege
Datorita pericolului lor deosebit, legea penala a caracterizat ca infractiuni - faptele prin care se aduce atingere
sigurantei nationale ,atingere patrimoniului ,atingere persoanei sub aspectul tuturor atributelor sale .
Pericolul Social este cunoscut sub 2 forme :
-pericol social generic(abstract)
-pericol social concret
Pericolul Social Generic(abstract)-pericol general prevazut in legea penala ca :-pericolul infractiunii
tip omor, furt, fals intelectual…..este evaluat de catre legiuitor. Rezultatul evaluari se exprima in pedeapsa
inscrisa de legiuitor in legea penala pentru acea infractiune.

Pericolul Social Concret - se refera la pericolul social al faptei savarsite, al unei infractiuni
individuale.
Este identificat de instanta de judecata cu prilejul judecarii faptei si se reflecta in sanctiunea penala
aplicata.
Determinarea Per. Soc. Concret se face in functie de :
- vatamarea cauzata obiectului infractiunii
- de imprejurarile concrete ale comiterii faptei
- de trasaturile ce caracterizeaza elementul material
- precum si allte imprejurari ale continutului concret al
infractiunii.
A.2 Fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta pericol social al unei infractiuni

Art.18 C.pen. -a fost complectat cu Art.181 C.pen,care se refera la "fapta care nu prezinta pericolul
social al unei infractiuni".
Art.181 C.pen. -"nu constitue infractiune fapta prevazuta de legea penala daca prin atingerea minima
adusa uneia dintre valorile aparite de lege si prin continul ei concret,fiind lipsita in mod vadit de importanta,
nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni".
Pentru existenta faptei care nu prezinta un pericol social al unei infractiuni,se cer a fi intrunite
anumite conditii:
1. -fapta savarsita sa aduca, in concret, o atingere minima a valorilor aparata de legea penala.
2. -in raport de continutul ei concret, fapta sa nu prezinte pericolul social al unei infractiuni.
3. -fapta este lipsita in mod vadit de importanta apreciere facuta pe baza analizei ansamblului circumstantelor
obiective si subiective/ , reale si personale /, preexistente, concomitente sau subsecvente comiterii faptei.
2
Art.181 C.pen.- alin.2, prevede unele criterii de care sa tina seama organele judiciare , atunci cand au de
solutionat astfel de cauze- si cu aceasta se elimina subiectivismul, abuzurile, arbitrariul in evaluarea
pericolului social al faptei.
a. modul si mijloacele de savarsire a faptei :
b. scopul urmarit de faptuitor
c. imprejurarile in care fapta a fost comisa
d. urmarea produsa ori care s-ar fi putut produce
e. in sfarsit-evaluarea gradului concret

a. Modul si imprejurarile de savarsire a faptei


-organele judiciare analizeaza modul cum a fost pregatita si executata fapta-de asemenea mai trebuie
sa se aiba in vedere si mijloacele intrebuintate pentru comiterea faptei, natura instrumentelor si aptitudinea lor
intrinseca de a prezenta sau nu pericol public sau urmari grave si , mai ales, cand faptuitorul s-a folosit de
astfel de mijloace.
b. Scopul urmarit de faptuitor
-reprezinta cea ce urmareste faptuitorul prin savarsirea faptei.
-de obicei se urmareste direct sau indirect scopuri periculoase, egoiste, josnice, individualiste.
-alteori, savarsirea unor fapte mai putin periculoase, ceea ce inseamna ca faptuitorul nu a avut inclinatii
infractionale deosebite. De aceea, faptele prevazute de legea penala se diferentiaza intre ele, unele putand fi
considerate infractiuni, altele innsa nu.
c. Imprejurarile in care fapta a fost comisa
-reprezinta acele stari, situatii sau circumstante care inrauresc continutul concret al faptei.
-unele imprejurari favorizeaza savarsirea unor fapte, pe cand altele sunt de natura s-o infraneze.
-ex.de compunere a imprejurarilor :
- timpul si locul comiteri faptei
- sfera de restrangere a fapei asupra -
-obiectivelor urmarite
- activitatile de precautie desfasurate ptr. -
-descoperirea ei
- neluarea unor masuri de cei in drept ceea ce ducela posibilitatea practica de-a comite fapta.
d. Urmarea produsa ori care s-ar fi putut produce
-urmarea produsa ori care s-ar fi putut produce se refera la consecintele concret pricinuite prin
comiterea faptei prevazute de legea penala.
e. Criteriile prevazute de lege,
- pe temeiul carora se evalueaza gradul concret de pericol social al unei fapte savarsite,figureaza si
persoana si conduita faptuitorului.
- analiza faptuitorului, trebuie facuta, deopotriva, sub raport psihofizic si social , adica trasaturilor de
caracter si a temperamentului faptuitorului, a antecedentelor penale, dar si a integrarii sociale.

B. VINOVATIA

Savarsirea faptei cu vinovati este a 2 trasatura esentiala a infracti -unii prevazuta in Art.17 C.pen. si
trebuie colaborata cu Art.19 C.pen. ce consacra in legislatie formele de vinovatie.

Vinovatia exprima o anumita atitudine psihica periculoasa ainfractorului fata de fapta si urmarile sale.
Cand fapta nu este comisa cu vinovatie, ea nu este imputabila celui care a savarsit-o, nu i-se poate
retine in sarcina.
Art.19 C.pen. prevede ca exista vinovatie atunci cand fapta a fost savarsita cu intentie sau din culpa.

Existenta a 2 factori inerenti vietii psihice :


1.-constiinta sau factorul intelectiv
2.-vointa sau factorul voluctiv

1.-presupune reprezentarea deplina a continutului, sensului si finalitatilor urmarite sau acceptate prin
savarsirea faptei, precum si prevederea intregii desfasurari cauzale a acestuia.
3
2.-este elementul psihic care impulsioneaza si comandaenergia fizica a omului.
Intre cei 2 factori exista o stransa legatura, atul de vointa corelandu-se continuu cu cel de constinta.
Vointa de a comite fapta este conditionata numai dupa reprezentarea in constiinta faptuitorului a
urmarilor faptei.
Vinovatia in sensul legii penale cere ca vointa sa fie libera,daca faptuitorul a actionat ca urmare a unei
energii straine, careia nu i-a pututrezista, aceasta nu poate sa-i fie imputata.
"Vinovatia a fost definita in doctrina penala ca fiind- atitudinea psihica persoanei care, savarsind cu vointa
neconstransa o fapta ce prezinta pericol social, a avut, in momentul executarii, reprezentarea faptei si-a
urmarilor socialmente periculoase ale acestuia,desi nu a avut reprezentarea faptei si a urmarilor, a avut
posibiliatea reala ,subiectva a acestei reprezentari.

Are 2 forme : 1. -intentia


2. -culpa

INTENTIA

-forma fundamentala, generala si originara a vointei .

-de regula, infractiunile se comit cu intentie si numai in mod exceptional din culpa sau cu
praeterintentie.

-Art.19 pct.1 -C.pen. ,Infractiunea este savarsita cu vinovatie atunci cand infractorul :
a)-prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui prin savarsirea faptei.
b)-prevede rezultatul faptei sale si, desi nu il urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.

-Intentia are 2 modalitati :


a) Intentia directa - (dol direct ) infractorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste
producerea lui prin savarsirea acelei fapte.( Art.19, pct.1, lit.a, C.pen. )
b) Intentia Indirecta - ( dol eventual ) prevede urmarile periculoase ale faptei comise de infractor,
neurmarirea lor, insa acceptarea posibilitatii survenirii acestora.

c) Alte modalitati ale intentiei


in doctrina si in practica judiciara sa-u indentificat si alte modalitati ale intentiei, dintre acestea
amintim "Intentia determinata si nederminata".

Intentia determinata -este atunci cand infractorul are reprezentarea unei urmari periculoase precise, pe
care o urmareste sau doar o accepta si actioneaza ptr. producereaei, deci poate fi atat directa, cat si indirecta.

Intentia nedeterminata- este atunci cand infractorul are reprezentarea mai multor urmari periculoase
care s-ar putea produce si ii sunt indiferente care din ele vor suverni savarsind fapta periculoasa, spre
deosebire de intentia determinata, dupa cum se poate observa, intentia nedeterminata nu poate fi decat o
forma a intentiei indirecte- doctrina de dr. pen. mai sustine si existenta unei intentii generice si-a unei intentii
speciale.

CULPA

-constitue o forma specifica de legatura psihica a autorului cu fapta.

-Art.19, pct. 2, C.pen., - o fapta este savarsita din culpa atunci cand infractorul prevede rezultatul
faptei sale, dar nu-l accepta,socotind fara temei ca el nu se va produce sau nu prevede rezultatul faptei sale,
desi trebuia si putea sa-l prevada.

4
-Culpa, la randul sau, are 2 modalitati : -culpa cu prevedere sau usurinta si culpa simpla sau
neglijenta.

a) Culpa cu prevedere sau usurinta

Art.19 pct.2 lit.a , C. pen.-


-consta in prevederea de catre faptuitor a urmarilor periculuase ale actiunii sau inactiunii sale, pe care
nu le accepta, socotind fara temei insa ca ele nu se vor produce.

b) Culpa simpla sau neglijenta


- consta in pozitia psihica a persoanei care n-a prevazut urmarile periculoase ale faptei sale, desi putea
sa le prevada.

Neglijenta - ca forma a vinovatiei, poate fi caracterizata pe baza a 2 elemente :


a) un element negativ - care se refera la lipsa de prevedere a urmarilor periculoase ale faptei comise
de subiectul infractiunii.
b) un alt element este cel pozitiv - ce indica posibilitatea de a considera ca infractorul trebuia si
putea sa prevada consecintelele daunatoare ale actiunii sau inactiunii sale.

Trebuinta - prevede si raporteaza la obligatiile profesionale si sociale ale persoanei respective,


indatoriri ce pot reveni din diferite legi, instructiuni de munca, regulamente- etc.

c) Alte modalitati ale Culpei

Intre culpa In Agendo - cand usurinta sau neglijenta se refera la fapte constand dintr-o actiune si
culpa In Omittendo - cand se refera la fapte din culpa constand dintr-o actiune .

Intre culpa Generica - atunci cand faptuitorul se comporta usuratic sau neglijent in raport cu
activitatile obisnuite, nerespectand regulile comune, si culpa Specifica care presupune incalcarea regulilor
de diligenta dintr-un domeniu ca cel medical, sportiv, circulatie pe drumurile publice, transporturi, etc.

Culpa Nebagarii de Seama , adica a lipsei de atentie, nedibaciei, adica a lipsei de abilitate
profesionala.

De asemenea se mai face distinctie intre culpa Directa si culpa Indirecta -adica referirea la
actiunea savarsita de infractor sau la aceea de o alta persoana.

d) Concurenta Culpelor

-in aceste cazuri vor raspunde penal toti cei care au cauzat rezultatul periculos in urma activitatii culpabile a
mai multor persoane a rezultatului periculos.

PRAETERINTENTIA

O forma speciala a vinovatiei, ce rezulta din unirea intentiei cu culpa, denumita in doctrina de drept
penal - praeterintentie ( intentia depasita )

Ea, se caracterizeaza prin aceea ca subiectul infractiunii prevede si doreste ori accepta producerea
unor urmari periculoase , insa cele produse in realitate sunt mult mai grave , pe care le-a prevazut, dar a
socotit fara temei ca nu-se vor produce sau nu le-a prevavazut, dar putea si trebuia sa le prevada.

Legislatia noastra penala prevede astfel de situatii in infractiunile

- vatamarea corporala grava Art.182 C.pen.


- loviri sau vatamari cauzatoare la moarte Art.183 C.pen
- violul care a avut ca urmare moartea victimei Art.197 alin.3
- talharia care a avut ca urmare moartea victimei Art.211 alin.3
5
Structura infractiunii

-cunoasterea structurii este importanta atat ptr. determinarea elementelor componenente ale continutului, cat
si ptr. cunoasterea diferitelor conditii sau elemente pentru existenta infractiunii.
-coordonatele sau jaloanele ce polarizeaza conditiile de existenta ale infractiuni sunt :
-actul de conduita al unei persoane
-valoarea sociala
-subiectii actului de conduita
-locul, timpul, modul, mijloacele ori consecintele savarsirii infractiunii consecintele
savarsirii infractiunii

Obiectul Infractiunii

a) Obiectul juridic generic - sau de grup este format din grupul , manunchiul de valori sociale de
aceeasi naturaaparate prin normele penale,o foloseste legiuitorul la clasificarea infractiuni -lor din partea
speciala a Codului penal, infractiunile in raport de grupul relatiilor sociale ocrotite se clasifica pe titluri : infr.
contra statului / infr. contra persoanei / infr. contra patrimniului, etc.

b) Obiectul juridic special - este valoarea sociala concreta care -ia i se aduce atingere prin
infractiune--aceasta serveste la dete -rminarea individulalitatii unei infractiuni in cadrul unui grup.

c) Obiectul juridic complex - atunci cand prin fapta socialme-te periculoasa sunt lezate de odata 2 sau
mai multe relatii soci -ale.
Ex. La infractiunea de talharie,sunt vatamate, odata cu savarsirea actului periculos, atat relatia sociala cu
privire la proprietate, cat cea referitoare la viata, integritatea corporala sau sanatatepersoanei fizice.

d) Obiectul material - (obiect direct al infractiunii), format din bunul, lucrul sau valoarea impotriva
careia se indreapta actiu- -nea-inactiunea incriminatasi asupra caruia se restrang urma --rile provocate,
aducandu-se astfel atingere relatiilor sociale, ocrotite de norma drptului penal.

- nu exista la orice infractiune, ci numai la acelea la care valoarea sociala ocrotita consta sau se
exprima intr-o entitate materiala.

- ex. La infractiunea de furt, obiectulmaterial poate fii format din bani, lucruri etc. / Lainfractiunea de
spionaj……… din documentele secrete , / La infractiunea de omor……… de corpul
victimei, etc.

Subiectii Infractiunii

Subiectii infractiunii sunt persoanele implicate in savarsirea unei infractiuni, fie prin comiterea
actului de executare, fie prin suportarea consecintelor, a raului cauzat prin savarsirea acesteia.

In doctrina de drept penal se cunoaste subiectul activ si cel pasiv.

Subiectul Activ

Este persoana fizica care savarseste o infractiune si care este chemata la raspundere penala.

Art.144 C.pen. - are calitatea de subiect actival infractiunii sau de infractor, persoana care savarseste
o infractiune -fapt consumat ori tentativa pedepsita si la care participa ca autor, instigator sau complice.

Conditiile :
- sa fie persoana fizica-umana,( pers.juridice nu pot fii subiecti activi al infractiunilor)

6
- trebuie sa aiba o anumita varsta(art.99 prevede ca minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu este subict
al infractiunii,astfel ca nu va raspunde penal, iar cel cuprins intre 14-16 ani va fi subiect al infractiunii, numai
daca se dovedeste ca a lucrat cu discernamant in comiterea faptei, iar cel care a implinit 16 ani
raspundepenal, fiind subiect al infractiunii )
- responsabilitatea (trebuie sa aiba atat puterea de a-si da seama de urmarile actiunilor sau inactiunilor sale,
cat si-de a fi stapan pe conduita sa , responsabilitatea mai consta in capacitatea subiectului de a intelege ceea
ce face, de a distinge caracterul periculos al unor fapte de caracterul nepericulos al altora, cat si un factor
volitiv (de vointa ), care consta in puterea persoanei respective de a se conduce, de a fistapana pe faptelele
sale. )
- libertatea de vointa si actiune (presupune ca persoana respectiva sa fi avut posibilitatea de a decide in mod
liber asupra comiterii actiunii-inactiunii prohibite de legea penala si sa fi avut libertatea de a actiona in raport
de hotararea luata.)

Subiectul Pasiv

-este persoana vatamata penal, adica aceea care sufera sau asupra careia se restrange nemijlocit
urmarea materiala ori starea de pericol creata prin savarsirea infractiunii.
-poate fi atat pers. fizica cat pers. juridica (art.145 C.pen. )
-putem avea o pluritate de subiecti pasivi, asa cum este cazul omorului deosebit de grav(art.176 lit.b-
C.pen.)

UNITATEA DE INFRACTIUNI

Aceasta se caracterizeaza printr-o singura actiune, un singur rezultat si un singur raport de cauzalitate.
Unitatea de infractiuni este de doua feluri:
a) Unitatea naturala de infractiuni exista atunci cand o fapta constituie, in mod natural, firesc o
singura infractiune.
b) Unitatea legala de infractiuni exista atunci cand, in mod normal, ar exista o pluritate de infractiuni,
dar legiuitorul a prevazut expres existenta unei singure infractiuni.
Formele unitatii naturale de infractiuni
1) Unitatea naturala colectiva exista atunci cand, prin mai multe acte care se unesc intr-o singura actiune, se
produce un singur rezultat si, in consecinta, o singura infractiune.
Conditii de existenta:

a) Trebuie sa existe o singura actiune realizata prin mai multe acte.


O actiune cuprinde mai multe acte atunci cand actele respective sunt executate in mod continuu, adica printr-
un proces executional unic.
Pentru ca actiunea sa cuprinda mai multe acte trebuie ca intre aceste acte sa nu existe intreruperi sau intervale
de timp, care sa fie nefiresti in raport de natura infractiunilor.

b) Trebuie sa existe aceeasi rezolutie infractionala pentru toate actele de executare.


Daca elementul nou aparut in cadrul rezolutiei infractionale intervine inainte de epuizarea actiunii,
atunci exista doar o modificare a rezolutiei initiale, iar conditia unicitatii rezolutiei este indeplinita.

In schimb, daca elementul nou aparut intervine dupa epuizarea actiunii, atunci exista o noua rezolutie
infractionala si o pluralitate de infractiuni. c) Toate actele care creeaza actiunea unica trebuie sa aiba acceasi
incadrare juridica.

Este indeplinita aceasta conditie, existand incadrare juridica si atunci cand o parte dintre actele de
executare realizeaza forma simpla a infractiunii, iar alte acte de executare realizeaza forma calificata
(agravanta) a infractiunii. Intr-o astfel de ipoteza, incadrarea juridica a faptei va fi in forma agravanta a
acesteia.

7
Potrivit unei prime opinii, unanima in jurisprudenta, majoritara in doctrina, trebuie facuta distinctia
intre infractiunile contra persoanei si cele contra patrimoniului. In cazul infractiunii contra persoanei este
obligatorie unicitatea subiectului pasiv, in timp ce in cazul infractiunii contra patrimoniului aceasta conditie
nu trebuie indeplinita pentru a exista unitate naturala colectiva.

Argumentele aduse in favoarea acestei distinctii sunt urmatoarele doua:


- Pe de o parte, in cazul infractiunii contra persoanei conteaza pentru faptuitor, in mod esential, identitatea
subiectului pasiv. Pe de alta parte, in cazul infractiunii contra patrimoniului, pe faptuitor nu intereseaza
identitatea subiectului pasiv.

- In cazul infractiunii contra persoanei exista atatea obiecte juridice lezate cate persoane sunt lezate,
in timp ce in cazul infractiunii contra patrimoniului exista un singur obiect juridic lezat, indiferent de cati
subiecti pasivi exista.
Potrivit unei a doua opinii (Florin Streteanu), nu trebuie facuta nici un fel de distinctie intre infractiunile
contra persoanei si cele contra patrimoniului, conditia unicitatii subiectului pasiv fiind obligatorie in
amandoua cazurile.

Argumente:
- Exista infractiuni la care nu putem spune ca il intereseaza pe infractor identitatea persoanei, cum ar fi
infractiunea de violare de domiciliu (infractiune contra persoanei).
- In realitate, fiecare are un patrimoniu distinct. Nu exista un patrimoniu comun.
- Orice forma de unitate de infractiuni, inclusiv unitatea naturala colectiva, presupune un singur rezultat, iar
lezarea unor persoane diferite nu poate sa produca un singur rezultat, deoarece drepturile unor persoane
distincte nu pot fi insumate.

1. Infractiunea simpla exista atunci cand avem un singur act de executare si un singur rezultat, fapta
incadrandu-se intr-o singura norma legala.

2. Infractiunea continua
Este acea infractiune care se caracterizeaza prin faptul ca fie actiunea, fie re-zultatul actiunii se prelungesc pe
o perioada mai lunga de timp datorita naturii lor.
Exista doua forme de infractiuni continue: a) Acea forma la care actiunea este continua (Ex: Conducerea in
stare de ebri-etate, portul ilegal de arma, detinerea de instrumente in vederea falsificarii). b) Acea forma la
care actiunea este unica, insa efectul ei se prelungeste in timp (Ex: furtul de curent).

Infractiunile continue mai pot fi clasificate in: a) Infractiuni continue succesive - Acele infractiuni in
cazul carora, datorita naturii infractiunilor respective exista anumite intreruperi ale continuitatii (in cazul
furtului de curent, este evident ca acesta nu este furat in continuu, ci mai sunt si perioade in care nu este
folosita reteaua de curent). Aceste intreruperi nu afecteaza unitatea de infractiuni. Aceasta ar fi afectata doar
daca intreruperile nu ar mai fi normale sau firesti. b) Infractiuni continue permanente - Se caracterizeaza prin
faptul ca actiunea incriminata nu presupune prin natura ei anumite intreruperi, astfel incat orice intrerupere a
actului de executare conduce la solutia retinerii unei pluralitati de infractiuni. O astfel de infractiune continua
permanenta este orice fel de detinere ilegala: de droguri, de arme etc.

Aceasta clasificare este importanta deoarece se tine cont de faptul ca in cazul infractiunilor continue
succesive doar intreruperile anormale duc la un concurs de infractiuni, in timp ce la infractiunile continue
permanente orice intrerupere duce la un concurs de infractiuni.

Intreruperile judiciare ale actului de executare

In mod normal, atunci cand un infractor care fura curent electric e prins si debransat de catre politie,
insa el se rebranseaza imediat, nu se intrerupe actul de executare, deoarece este o intrerupere fireasca.
Potrivit doctrinei, momentul trimiterii in judecata echivaleaza cu intreruperea actului de executare. Astfel,
printr-o fictiune se considera ca infractiunea s-a epuizat, iar ceea ce se comite ulterior acestui moment intra in
interiorul unei noi infractiuni. Argumentele care sustin acest punct de vedere sunt urmatoarele:

- In momentul trimiterii in judecata infractorului i se imputa faptele comise, iar ceea ce se intampla
ulterior nu poate face parte din rechizitoriu.

8
- Daca s-ar lua in considerare momentul condamnarii ca fiind momentul intre-ruperii actului de
executare, s-ar crea un perpetum mobile judiciar.
Potrivit altor instante si altor autori momentul care trebuie luat in calcul este cel al condamnarii definitive,
pentru ca in dreptul penal roman singurele hotarari judecatoresti sau singurele acte de procedura care produc
efecte sunt cele defini-tive. In fapt intreruperile judiciare sunt niste intreruperi artificiale, deoarece infrac-
tiunea se comite in continuare, ele fiind rezultatul unei fictiuni prin care se con-sidera ca o infractiune s-a
epuizat.

Momentul consumarii si epuizarii infractiunii


Ca regula generala, in cazul infractiunilor cu durata de executare, raportarea altor institutii de drept penal se
face la momentul epuizarii infractiunilor, insa exista destul de multe exceptii de la regula.
Este important de precizat ca atat capitolul referitor la intreruperile judiciare ale actului de executare, cat si cel
referitor la momentul epuizarii infractiunii sunt la fel reglementate in cazul tuturor infractiunilor cu durata de
executare.

Momentul consumarii infractiunii este momentul primului act de executare, iar momentul epuizarii
infractiunii echivaleaza cu momentul ultimului act de execu-tare. Singurul rationament dupa care se alege
momentul la care ne raportam e unul de natura pur practica, in baza caruia se urmareste ca faptuitorul sa nu
aiba o pozi-tie mai buna decat cel care a comis fapta pe o perioada mai scurta.

Formele unitatii legale de infractiuni

Unitatea legala de infractiuni exista atunci cand doua sau mai multe actiuni sau rezultate, care in mod
normal ar fi realizat continutul a mai multe infractiuni, sunt unite prin vointa legiuitorului, intr-o infractiune
unica. In aceasta categorie intra infractiunea continuata, infractiunea complexa, infractiunea de obicei si
infractiunea progresiva.

1) Infractiunea continuata

Este reglementata in art. 41 (2), cod penal potrivit caruia ,,infractiunea este continuata cand o
persoana savarseste la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, actiuni sau
inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni”. Mai explicit, ea reprezinta o suma de
infractiuni de acelasi fel, comise in baza aceleiasi hotarari.

Conditiile de existenta ale infractiunii continuate a) Sa existe mai multe actiuni comise la diferite
intervale de timp. Prin existenta acestei conditii, infractiunea continuata se delimiteaza de unitatea naturala
colectiva la care actele de executare erau comise in mod continuu, fara inreruperi. b) Sa existe o singura
rezolutie infractionala. Este necesar ca inainte de incepe-rea executarii actiunii faptuitorul sa ia aceeasi
rezolutie infractionala pentru toate actiunile comise ulterior. Rezolutia unica presupune mai mult decat o
simpla idee infractionala. Pentru a putea vorbi de o rezolutie infractionala trebuie ca aceas-ta sa fie
determinata, adica faptuitorul sa aiba in minte, cel putin in linii mari, desfasurarea ulterioara a infractiunii.

Existenta unei rezolutii infractionale unice se determina in practica dupa anumi-te criterii. De
exemplu, dupa marimea intervalului de timp dintre actiuni. Astfel, daca acest interval e scurt, se poate vorbi
de o singura rezolutie. De asemenea, se mai au in vedere modalitatea de comitere a actiunii, precum si
obiectele vizate, care, daca sunt asemanatoare, pot sa probeze existenta unei rezolutii unice. c) Toate actiunile
sa realizeze continutul aceleiasi infractiuni. Aceasta presu-pune doua lucruri:

- In primul rand, sa existe unitate de incadrare juridica.

- In al doilea rand, sa existe acelasi rezultat al intregii infractiuni. Rezultatele partiale trebuie sa poata
fi cumulate intr-un rezultat unic. E obligatoriu sa existe acelasi subiect pasiv. d) Toate actiunile sa fi fost
comise de aceeasi persoana, fara sa conteze insa for-ma de participatie si fara sa conteze daca isi schimba sau
nu calitatea in care parti-cipa la comiterea infractiunii (autor, coautor, instigator, complice). In cazul in care in
cadrul unei infractiuni continuate un infractor participa in mai multe forme de participatie se ia in considerare
forma de participatie cea mai grea. In situatia in care o persoana participa la o singura actiune se va retine ca a
comis o infractiune continuata doar daca stia ca participa la o astfel de infractiune.

9
In raport de aceste conditii trebuie sa se faca distinctie intre infractiunea conti-nuata si concursul real
omogen. Criteriile de delimitare sunt urmatoarele: a) La infractiunea continuata exista o unitate de rezolutie,
iar la concursul omo-gen exista o pluralitate de rezolutii. De regula, se considera ca atunci cand intre actiuni
trec intervale de timp foarte lungi exista mai multe rezolutii. Daca infracti-unile sunt comise in modalitati
asemanatoare si vizeaza acelasi obiect exista, de re-gula, o singura rezolutie. b) In cazul infractiunii
continuate este obligatorie existenta aceluiasi subiect pa-siv, in timp ce la concurs nu este ceruta aceasta
conditie. c) La infractiunea continuata se cere ca intre actiuni sa existe anumite intervale de timp, iar la
concurs nu exista acesta conditie.

Categorii de infractiuni care nu se pot comite in forma continuata

1) Infractiunile al caror rezultat este indivizibil sau definitiv (Ex: omor, avort).

Se discuta in doctrina daca tentativa de omor poate fi infractiune continuata. Potrivit unei opinii, pe
care o impartaseste si prof. F. Streteanu, tentativa de omor poate fi comisa in forma continuata.
Ex: La otravirea cu arseniu sunt necesare mai multe acte de executare. Astfel, se dau victimei mai multe doze
pe o perioada de timp la anumite intervale.

Potrivit unei a doua opinii (sustinuta de R. Chirita), tentativa de omor, ca la ori-ce alta infractiune, nu
poate fi comisa in forma continuata pentru ca nu se poate indeplini niciodata conditiia unitatii de rezolutie
infractionala.

2) Infractiunile din culpa, deoarece in cazul acestora nu exista rezolutie infrac-tionala. Din aceeasi
ratiune nu pot fi comise sub forma infractiunilor continuate nici infractiunile praeterintentionate.
Este important de precizat ca si unele infractiuni omisive se pot comite in forma continuata. De exemplu,
ceferistul care nu lasa, in mod repetat, bariera la trecerea trenului. De asemenea, infractiunile continue si cele
de obicei se pot comite in forma continuata.
Sanctionarea infractiunii continuate
Potrivit art. 42, cod penal infractiunea continuata se sanctioneaza dupa acelasi sistem ca si recidiva
postexecutorie, adica cu o pedeapsa intre minimum si maximum special al infractiunii comise, insa sporul e
cel de la concursul de infrac-tiuni (5 ani pentru inchisoare si jumatate din maxim pentru amenda).

2) Infractiunea complexa

Este infractiunea in cazul careia unul dintre elementele constitutive ale infracti-unii realizeaza
continutul unei alte infractiuni (Talharia -; formata din furt si violen-ta, violul -; format din violenta si act
sexual). Ea este reglementata in art. 41 (3), cod penal. Nu e necesar ca aceasta sa fie comisa prin doua actiuni,
existand si in-fractiuni complexe comise printr-o singura actiune (ultrajul).

Infractiunea complexa poate fi de doua feluri: a) Infractiune complexa in forma simpla -; Cand
continutul de baza al infrac-tiunii cuprinde un element care realizeaza singur continutul unei infractiuni.
Ex: ultraj, talharie b) Infractiune complexa in forma agravata -; Cand elementul care realizeaza continutul
altei infractiuni este o circumstanta agravanta (Ex: furt prin efractie).

Ceea ce caracterizeaza infractiunea complexa este existenta a doua obiecte juri-dice, dintre care unul
este principal iar celalalt, secundar. In cazul in care se lezeaza doar obiectul juridic secundar, fara a se leza si
cel principal, exista tentativa la in-fractiunea complexa. Aceasta se consuma atunci cand se aduce atingere
obiectului principal.

Importanta acestei clasificari consta in faptul ca in cazul infractiunii complexe in forma simpla,
inexistenta conditiilor de existenta ale infractiunii complexe con-duce la retinerea a doua infractiuni distincte,
in timp ce la infractiunea complexa in forma agravata, daca nu sunt indeplinite criteriile de existenta ale
infractiunii com-plexe se vor retine tot 2 infractiuni, insa una dintre ele este infractiune banuita a fi complexa,
dar in forma simpla.

Infractiunea complexa prezinta importanta doar din punct de vedere al delimi-tarii acesteia de
concursul de infractiuni. Astfel, s-au format trei criterii de delimi-tare, care sunt si conditiile de existenta ale
infractiunii complexe:

10
1) Criteriul necesitatii absorbtiei - Potrivit acestui criteriu, o infractiune este complexa si o absoarbe
pe alta atunci cand infractiunea absorbanta nu se poate co-mite niciodata fara a comite automat si infractiunea
absorbita. Acest criteriu se ana-lizeaza in abstract.

Au existat discutii in doctrina daca furtul prin efractie absoarbe sau nu violarea de domiciliu. Dupa
parerea noastra, acesta nu absoarbe violarea de domiciliu, deoa-rece poate exista furt prin efractie si din
masina, fabrica, uzina etc.. Deci, in acest caz va exista concurs de infractiuni.

De asemenea, au existat discutii cu privire la textul art. 178 (3), cod penal care incrimineaza uciderea
din culpa comisa de catre un conducator auto aflat in stare de ebrietate. La prima vedere art. 178 absoarbe
prevederea din Codul rutier, insa nu e asa, deoarece aceasta infractiune se poate comite si in alte locuri decat
pe drumurile publice, asa cum prevede Codul rutier.

2) Criteriul caracterului determinat sau determinabil al infractiunii absorbite - Presupune ca textul


legal al infractiunii complexe trebuie sa precizeze, fie explicit, fie implicit, infractiunea care este absorbita.
Daca lipseste acest carac-ter determinat sau determinabil fapta nu este complexa si nu absoarbe o alta infrac-
tiune. Infractiunea de inselaciune nu e una complexa, nefiind determinata sau determinabila.

3) Criteriul pericolului social -; Potrivit acestuia, infractiunea absorbanta trebuie sa aiba un pericol
social mai mare decat infractiunea absorbita (sa aiba o pedeapsa mai mare). Daca pedeapsa pentru
infractiunea absorbita este mai mare se retine intotdeauna concurs de infractiuni.

3) Infractiunea de obicei
Pentru a exista infractiune de obicei, potrivit textului legal, este necesar sa fie comise mai multe acte de
executare, care sa evidentieze existenta unei obisnuinte.
Ex: prostitutia, cersetoria
Ceea ce diferentiaza infractiunea de obicei de cea continuata este faptul ca in cazul celei dintai un act de
executare luat separat nu are relevanta penala, in timp ce la infractiunea continuata orice act de executare luat
separat este infractiune.
Exista o anumita forma a acestei infractiuni numita infractiune de simpla repe-tare, care se caracterizeaza prin
faptul ca legea precizeaza cu exactitate numarul ac-telor de executare care trebuie comise pentru a exista
infractiune. Astfel, art. 98, cod silvic incrimineaza insusirea de cel putin doua ori a vreascurilor din padure ce
depasesc o cantitate de 3m² de lemn.

4) Infractiunea progresiva

Exista atunci cand, dupa comiterea actiunii de catre faptuitor, rezultatul faptei se agraveaza fara
interventia faptuitorului, conducand la o alta incadrare juridica a faptei (Exemplul clasic: art. 180 -; art. 183,
cod penal). Chiar daca de cele mai multe ori infractiunea progresiva apare la infractiunile comise
praeterintentionat, exista si cazuri de infractiuni progresive comise intentionat sau din culpa.
Ceea ce conteaza pentru incadrarea juridica a faptei este rezultatul final care se produce, acesta determinand
incadrarea juridica a faptei, in timp ce incadrarile an-terioare isi pierd relevanta. Daca infractorul a fost
condamnat pentru prima fapta, atunci cand se produce rezultatul mai grav se face recurs in anulare si se da o
noua hotarare de condamnare.

Pluralitatea de infractiuni - drept penal

Definitie: pluralitatea de infractiuni este situatia in care o persoana savarseste doua sau mai multe
infractiuni. Astfel exista un singur infractor si mai multe infractiuni savarsite de acesta.
Pentru a fi in prezenta pluralitatii de infractiuni nu intereseaza daca infractiunile au fost definitiv
judecate, daca sunt fapte intentionate sau din culpa si nici momentul savarsirii acestor fapte. Toate aceste
elemente sunt importante pentru delimitarea formelor pluralitatii de infractiuni.
Formele pluralitatii de infractiuni: potrivit art. 32 Cod Penal, pluralitatea de infractiuni constituie,
dupa caz, concurs de infractiuni sau recidiva. Acest enunt este criticabil, deoarece formele pluralitatii de
infractiuni nu se limiteaza in realitate la concurs si recidiva. Astfel, chiar Codul Penal reglementeaza in art. 40
o alta forma a pluralitatii care nu e nici concurs si nici recidiva si pe care doctrina a numit-o pluralitate
intermediara.

11
Exista si alte forme de pluralitate nereglementate expres in Codul Penal si care nu constituie nici
concurs, nici recidiva si nici pluralitate intermediara. De exemplu, cand un infractor, dupa executarea
pedepsei pentru o infractiune comisa din culpa, savarseste o alta infractiune din culpa. In acest caz nu avem
nici una din cele trei pluralitati mentionate mai sus.

Concursul de infractiuni

Definitie: concursul de infractiuni este situatia in care o persoana savarseste doua sau mai multe
infractiuni inainte de a fi definitiv condamnata pentru vreuna din ele.

Conditiile de existenta a concursului de infractiuni: pentru a exista concurs trebuiesc indeplinite


cumulativ conditiile:

1. Sa existe acelasi infractor, adica toate infractiunile sa fie savarsite de aceeasi persoana; asta nu
inseamna ca faptele nu pot fi comise in participatie, sau ca autorul nu-si poate schimba calitatea in care
participa la comiterea infractiunilor (el poate fi o data autor, apoi instigator, apoi complice etc.).

2. Savarsirea de catre infractor a doua sau mai multe infractiuni: este necesar ca el sa fi comis cel
putin doua fapte care intrunesc cele trei conditii pentru a fi infractiuni. In acest sens nu vor constitui concurs
de infractiuni faptele comise sub incidenta art. 181 sau cele comise in legitima aparare. Insa, poate intra in
structura concursului o infractiune sanctionata de Codul Penal.
Aceste prime doua conditii sunt comune tuturor formelor pluralitatii de infractiuni

3. Infractiunile sa fi fost savarsite inainte de condamnarea definitiva pentru vreuna dintre ele (aceasta
conditie e caracteristica doar concursului). Pentru a verifica indeplinirea acestei conditii trebuiesc avute in
vedere doua momente:
Momentul in care o hotarare de condamnare ramane definitiva: acest moment se determina potrivit art.
416, 4161 si 417 din Codul de Procedura Penala.
Momentul savarsirii infractiunii: acesta se determina in functie de natura infractiunilor:
- infractiunile formale se savarsesc in momentul in care are loc actul de executare;
- infractiunile de rezultat se savarsesc in momentul in care se produce rezultatul;
- infractiunile cu durata de consumare se savarsesc in momentul in care are loc ultimul act de executare,
atunci cand inceteaza actiunea sau inactiunea. In aceste cazuri, daca infractiunea se consuma inainte de
ramanerea definitiva a hotararii de condamnare atunci sunt intrunite conditiile concursului de infractiuni.
Daca se consuma dupa aceasta data va fi recidiva sau pluralitate intermediara.
O situatie aparte este atunci cand a existat o hotarare de condamnare definitiva care ulterior a fost
desfiintata. In acest caz se ia in considerare data noii hotarari definitive, care ii ia locul celei desfiintate.

O hotarare definitiva este susceptibila de a fi atacata printr-o cale extraordinara de atac: revizuire,
contestatie in anulare, recurs in anulare. Se sustine in doctrina ca mai exista si alte cai extraordinare de atac:
recurs in interesul legii si recurs extraordinar. Insa, in cazul primei cai de atac, aceasta nu duce la modificarea
deciziei luate, iar cea de-a doua cale era posibila doar pana in 1993. Pentru a avea efect in legatura cu
pluralitatea de infractiuni, calea extraordinara de atac trebuie sa se indrepte impotriva acelei parti din
hotararea judecatoreasca ce se refera la condamnare. Deci, in caz de atac pentru cheltuieli de judecata, pentru
onorariul avocatului acestea nu conteaza in raport cu pluralitatea de infractiuni si, deci, se tine cont de data
primei hotarari definitive de condamnare.
4. Cel putin doua dintre infractiuni sa atraga condamnarea faptuitorului (aceasta conditie este
formulata de unii autori prin posibilitatea de judecare a faptuitorului, insa prof. Florin Streteanu considera ca
trebuie sa atraga condamnarea acestuia).
In realitate aceasta nu este o conditie de existenta a concursului ci o conditie pentru aplicarea
tratamentului sanctionator prevazut de lege pentru concurs. Insa ratiunea pentru care s-a reglementat institutia
concursului rezida tocmai in instituirea unui tratament sanctionator specific. Daca nu se poate aplica acest
tratament sanctionator, concursul de infractiuni, desi existent, nu prezinta nici o importanta (cazul in care un
infractor savarseste infractiunile de furt si insulta; daca pentru insulta, persoana vatamata nu depune plangere,
el nu poate fi condamnat pentru acesta fapta si, in concluzie, nu e nici concurs de infractiuni). De aceea
aceasta ultima conditie de existenta se analizeaza alaturi de celelalte conditii de existenta a concursului de
infractiuni, desi se refera la tratamentul sanctionator.
12
Situatiile in care o infractiune nu atrage condamnarea:
- atunci cand punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a partii vatamate sau
cu sesizarea ori autosesizarea organelor competente (la infractiunile pe calea ferata, actiunea se pune in
miscare doar sa sesizarea C.F.R., la infractiunile militare actiunea este pusa in miscare la sesizarea
comandantului Unitatii Militare)
- atunci cand pentru una dintre fapte a intervenit prescriptia sau amnistia
- atunci cand pentru una dintre fapte opereaza o cauza de nepedepsire, cum ar fi o tentativa urmata de
desistare sau de impiedicarea producerii rezultatului.

Formele concursului de infractiuni: concursul de infractiuni poate fi clasificat dupa mai multe criterii:

I. Dupa numarul actiunilor sau inactiunilor care stau la baza infractiunilor concurente:
1. Concurs real: atunci cand o persoana savarseste doua sau mai multe infractiuni prin actiuni sau
inactiuni diferite, inainte de a fi definitiv condamnata pentru vreuna dintre ele. Concursul real cunoaste doua
modalitati:
1) Concursul real simplu, care se caracterizeaza prin aceea ca intre faptele concurente nu exista o alta
legatura, cu exceptia legaturii in personam data de identitatea subiectului infractiunilor.
2) Concursul real calificat sau caracterizat sau cu conexitate, care presupune savarsirea unei
infractiuni pentru a inlesni sau ascunde o alta infractiune. La randul sau, concursul caracterizat cunoaste doua
modalitati:
Concurs real cu conexitate etiologica: se caracterizeaza prin aceea ca o infractiune este comisa pentru
inlesnirea savarsirii altei infractiuni. Acest tip de concurs prezinta doua caracteristici principale: - ambele
infractiuni sunt comise cu intentie directa
- Rezolutia infractionala privind savarsirea infractiunii scop trebuie sa ia nastere anterior savarsirii
infractiunii
Rezulta din cele de mai sus ca exista in cazul concursului real cu conexitate etiologica doua tipuri de
infractiuni, una scop(uciderea unei persoane) si una mijloc(procurarea armei cu care a fost ucisa victima).
Daca se cere sa se faca diferenta intre concursul de infractiuni si infractiunea complexa se tine cont daca
infractiunea mijloc e necesara mereu in abstracto pentru savarsirea infractiunii scop. Daca este necesara e
infractiune complexa, iar daca nu, e concurs de infractiuni.

Concurs real cu conexitate consecventiala sau consecventionala: se caracterizeaza prin aceea ca


infractorul savarsesteo infractiune pentru a ascunde o alta infractiune savarsita anterior.
Particularitatile acestui tip d econcurs:
- Prima infractiune poate fi comisa atat cu intentie cat si din culpa; in schimb, cea de-a doua e intotdeauna
comisa cu intentie directa, pentru ca are un scop special, constand in ascunderea primei infractiuni
- Hotararea privind savarsirea celei de-a doua infractiuni poate lua nastere atat inainte cat si dupa savarsirea
celei dintai (printr-o infractiune de delapidare infractorul sustrage niste bunuri din gestiune si apoi da foc
depozitului- ideea incendierii poate fi luata inaite de furt, sau dupa furt).
Prin exceptie, hotararea privind comiterea celei de-a doua infractiuni ia nastere intotdeauna dupa
comiterea primeia, in doua situatii: a) Atunci cand prima infractiune este comisa din culpa (hotararea de a
parasi locul accidentului de circulatie comis din culpa) b) In ipoteza in care cea de-a doua infractiune este
susceptibila sa o absoarba pe prima (tatal, enervat de comportamentul fiului sau, l-a lovit in stomac, comitand
infractiunea de vatamare corporala; apoi, pentru a ascunde aceasta infractiune, tatal isi arunca fiul in rau si
acesta se ineaca; dupa parerea prof. Florin Streteanu vatamarea corporala se absoarbe in infractiunea de
omor). Pentru a avea in astfel de situatii concurs cu conexitate consecventiala trebuie sa avem date ca
infractorul ia o noua hotarare, diferita de cea initiala (A hotaraste sa comita o talharie asupra lui B, insa acesta
il recunoaste si il ameninta pe infractor ca-l va denunta; atunci A ia hotararea de a-l omori pe B, pentru a nu fi
demascat).
Concurs ideal sau formal: atunci aceasi actiune sau inactiune, datorita imprejurarilor in care s-a
savarsit sau urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele constitutive a doua sau mai multe infractiuni.

Delimitarea in practica dintre concursul real si cel ideal: vom exemplifica prin speta in care
infractorul, care nu poseda permis de conducere, conduce in stare de ebrietate pe drumurile publice. Este
evident ca sunt doua infractiuni: conducere fara permis si conducere in stare de ebrietate. In speta de fata este
un concurs ideal, deoarece avem o singura actiune, aceea de a conduce masina pe drumurile publice. In
absenta acestei actiuni, cele doua fapte nu constituie infractiuni.
13
Din cele de mai sus rezulta ca criteriul de delimitare este urmatorul: se inlatura actiunea si, daca in
urma acestei operatiuni nu mai avem nici o infractiune, inseamna ca suntem in prezenta unui concurs ideal.
Daca in urma inlaturarii actiunii avem totusi o infractiune, inseamna ca suntem in prezenta unui concurs real.
II. Dupa natura infractiunilor:

1. Concurs omogen: cand infractiunile savarsite sunt de acelasi fel (doua violuri)
2. Concurs eterogen: cand infractiunile comise sunt de natura diferita (un furt si o insulta). Importanta acestei
clasificari: concursul omogen ridica probleme sub aspectul delimitarii lui de infractiunea continuata.

Sanctionarea concursului de infractiuni: de-a lungul timpului au fost implementate mai multe sisteme
de sanctionare:

1. Sistemul cumulului aritmetic: este un sistem traditional, care presupune ca pentru fiecare din
infractiunile savarsite instanta stabileste o pedeapsa, iar infractorul trebuie sa execute suma pedepselor. Acest
sistem cunoaste doua variante: a) Cumulul nelimitat, potrivit caruia inculpatul trebuie sa execute suma
pedepselor stabilite, indiferent care ar fi aceasta; este aplicat in unele state din S.U.A., in Africa de Sud,
Australia b) Cumulul limitat, potrivit caruia inculpatul va executa o pedeapsa egala cu suma pedepselor
stabilite, insa fara a depasi o anumita limita. Aceasta limita se poate stabili fie prin indicarea unui maxim
general, fie prin raportarea la pedeapsa cea mai grea.

2. Sistemul absorbtiei: inculpatul va executa doar pedeapsa stabilita pentru infractiunea cea mai
grava, considerandu-se ca aceasta le absoarbe pe cele mai putin grave. Si acest sistem are doua variante: a)
Instanta judeca toate infractiunile comise, stabilind cate o pedeapsa pentru fiecare dintre ele si apoi dispune sa
se execute doar pedeapsa cea mai grea. b) Instanta judeca doar infractiunea susceptibila sa atraga pedeapsa
cea mai grea.

Acest sistem prezinta marele inconvenient de a-i conferi infractorului care a comis o infractiune
grava inpunitate pentru orice alte infractiuni mai putin grave pe care le-ar savarsi ulterior.
Sistemul absorbtiei este aplicat in numeroase coduri penale in materia concursului ideal.

3. Sistemul cumulului juridic: se aplica pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita in anumite limite
prevazute de lege. Aplicarea sporului poate fi obligatorie sau facultativa, iar sporul poate fi variabil sau fix.
Legislatia romana a consacrat sistemul cumulului juridic cu spor facultativ si variabil. Sistemul este aplicabil
in cazul ambelor forme ale concursului, lucru extrem de rar.

In dreptul nostru sanctionarea concursului de infractiuni presupune parcurgerea mai multor etape:

1. Stabilirea pedepsei pentru infractiunile concurente: fiecare dintre infractiunile comise este judecata
si pentru fiecare se stabileste o pedeapsa, facand abstractie de existenta celorlalte infractiuni

2. Aplicarea pedepsei pentru pluralitatea de infractiuni. Aceasta a doua etapa cunoaste mai multe
momente:
Alegerea pedepsei de baza: pedeapsa de baza este pedeapsa cea mai grea dintre cele stabilite pentru
infractiunile concurente.

Modul de stabilire a pedepsei cele mai grele: in primul rand se are in vedere specia de pedeapsa.

Astfel, detentiunea pe viata este mai grea decat inchisoarea, care e mai grea decat amenda. Daca
pedepsele sunt de aceeasi specie se are in vedere durata sau cuantumul acestor, fiind mai grea cea cu durata
sau cuantumul mai mare. Daca pedepsele sunt de aceassi specie si au aceeasi durata sau acelasi cuantum,
pedeapsa de baza va fi cea care are maximul special cel mai ridicat.

Instanta va proceda la majorarea pedepsei de baza. Trebuie precizat ca aceasta majorare este
facultativa si va fi facuta doar daca instanta considera ca pedeapsa de baza nu este suficienta pentru
indreptarea infractorului. Tocmai in acesta consta avantajul acestui sistem, si anume faptul ca el poate permite
atingerea limitei de pedeapsa stabilita prin sistemul absorbtiei, dar si atingerea limitei stabilite prin sistemul
14
cumulului aritmetic.

Majorarea pedepsei de baza se face in doua etape: a) Instanta poate ridica aceasta pedeapsa pana la
maximul special prevazut pentru pedeapsa de baza. Nu este obligatoriu ca aceasta pedeapsa sa atinga
maximul special, ea poate fi majorata si pana la o limita mai mica decat acest maxim. b) Adaugarea unui spor
de pana la 5 ani, daca pedeapsa majorata anterior nu e suficienta.
Aici se incheie stabilrea pedepsei pentru concursul de infractiuni si aceasta va fi pedeapsa rezultanta care va fi
executata de infractor.

Ipoteze de sanctionare a concursului in raport de specia pedepselor aplicabile pentru infractiunile


concurente(art. 34 Cod Penal)

1. Cand pentru una dintre infractiuni s-a stabilit detentiunea pe viata, iar pentru celelalte pedeapsa cu
inchisoarea sau amenda, potrivit art. 34 lit. a), se aplica doar detentiunea pe viata. Numai in acest caz este
consacrat sistemul absorbtiei in legislatia romana. Exista totusi o diferenta intre tratamentul sanctionator la
detentiunii pe viata pentru concurs de infractiuni si cel al detentiunii pe viata pentru o infractiune singulara.
Cel pentru concurs este evident mai sever, infractorul neputand beneficia de unele facilitati, cum ar fi
eliberarea conditionata sau altele.

2. Cand pentru toate infractiunile s-a stabilit pedeapsa cu inchisoarea, potrivit art. 34, lit. b), se alege
pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita pana la maximul special, iar daca nu e indestulator se mai poate
adauga un spor de pana la 5 ani.

3. Cand pentru toate infractiunile concurente s-au stabilit pedepse cu amenda, se va aplica pedeapsa
cea mai mare, care poate fi majorata pana la maximul ei special, iar daca e neindestulator, se poate adauga un
spor de pana la jumatate din acest maxim( art. 34, lit. c)).

4. Cand pentru o infractiune s-a stabilit pedeapsa cu inchisoarea, iar pentru alta o pedeapsa cu
amenda, se va aplica pedeapsa inchisorii la care instanta poate adauga amenda in tot sau in parte( art. 34, lit.
d)).

5. Cand s-au stabilit mai multe pedepse cu inchisoarea si mai multe pedepse cu amenda, se va aplica
pedeapsa rezultanta obtinuta prin contopirea intre ele a pedepselor de aceeasi specie, iar apoi contopirea
rezultantelor partiale astfel obtinute( art. 34, lit. e)).

Limitele pedepsei rezultante aplicabile pentru concursulu de infractiuni


Exista trei limitari principale:

1. Niciodata pedeapsa rezultanta nu poate depasi totalul aritmetic al pedepselor stabilite pentru
infractiunile concurente

2. Pedeapsa rezultanta nu va putea depasi maximul special al pedepsei de baza adunat la sporul de 5
ani.

3. Art. 80 Cod Penal precizeaza ca atunci cand pentru niciuna dintre faptele concurente maximul
special nu depaseste 10 ani, pedeapsa rezultanta nu poate depasi 25 de ani, indiferent de cauzele de agravare.

Daca pentru cel putin una dintre faptele concurente legea prevede o pedeapsa mai mare de 10 ani,
pedeapsa rezultanta nu paote depasi 30 de ani, deoarece acesta este maximul general al pedepsei inchisorii.

Aplicarea pedepsei in cazul judecarii separate a infractiunilor concurente

De regula, infractiunile concurente se judeca impreuna de catre aceeasi instanta. Totusi, prin exceptie,
se poate ca infractiunile concurente sa fie judecate separat, fie datorita competentei instantei, fie datorita
descoperirii la date diferite a infractiunilor.

15
In cazul judecarii separate este necesara aplicarea pedepsei in asa fel incat situatia infractorului sa fie
precum ar fi fost in cazul judecarii impreuna a infactiunilor.

In art. 36 Cod Penal e reglementata institutia contopirii pedepselor aplicate prin hotarari de
condamnare diferite. Exista doua ipoteze reglementate de acest articol si una nereglementata de catre Codul
Penal:

1. Situatia in care, dupa condamnarea definitiva pentru o infractiune, infractorul e judecat pentru o
alta infractiune concurenta. Imtr-un asemenea caz instanta va proceda la stabilirea pedepsei pentru cea de-a
doua infractiune si apoi o va contopi potrivit art. 34, cu pedeapsa aplicata anterior pentru prima fapta. Aceasta
prima pedeapsa se bucura de autoritate de lucru judecat, astfel ca instanta nu va putea sa o modifice.
2. Ambele infractiuni concurente au fost definitiv judecate, dar prin hotarari distincte. In acest caz instanta care
face contopirea va trece peste prima etapa( cea a stabilirii pedepselor pentru faptele concurente), si va proceda la
contopirea acestora.
3. Nereglementata expres de cod e situatia contopirilor partiale, adica ipoteza in care infractiunile concurente au fost
judecate in grupe de catre doua sau mai multe, prin hotarari distincte. In acest caz nu se va proceda la contopirea celor
doua rezultante partiale, ci la contopirea celor patru, sau mai multe, pedepse stabilite pentru infractiunile concurente.
Autoritatea de lucru judecat al sporului aplicat cu ocazia contopirilor partiale: sporul trebuie mentinut, sau poate fi
majorat atunci cand pedeapsa de baza ramane aceeasi ca la contopirea partiala. Daca pedeapsa de baza s-a schimbat
instanta poate sa mentina sporul, sa-l majoreze, sa-l diminueze sau sa-l inlature. In realitate ceea ce se bucura de
autoritate de lucru judecat este pedeapsa rezultanta aplicata cu ocazia contopirii partiale, caci rezultanta finala nu poate fi
mai mica decat rezultantele partiale.

PLURALITATEA DE INFRACTORI

O persoana , atunci cand comite sau participa la comiterea unei fapte prevazute de legea penala,
savarseste o infractiune, devenind deci un infractor. Aceasta calitate impune cunoasterea aprofundata a
mecanismelor, a factorilor care conditioneaza si influenteaza conduita infractionala. In acest sens se impune
determinarea cauzelor si conditiilor care au favorizat pe infractor in savarsirea infractiunilor, rezultand ca
infractorul intereseaza si sub aspect criminologic.
O fapta periculoasa poate fi savarsita de catre un singur faptuitor sau de mai multi faptuitori care
coopereaza impreuna, in acest din urma caz existand o pluralitate de faptuitori.
Aceeasi alternativa este posibila si in sfera activitatii lor infractionale, adica in cazul savarsirii de
fapte care, potrivit legii penale, constituie infractiune, pluralitatea de faptuitori devenind, in acest caz , o
pluralitate de infractori .
Deci putem defini pluralitatea de infractori ca fiind situatia in care un numar de doua sau mai multe
persoane au savarsit, prin eforturi conjugate, aceeasi infractiune.
Nu trebuie insa sa se faca confuzie cu pluralitatea de infractiuni, pentru ca in cazul pluralitatii de
infractiuni, aceeasi persoana savarseste doua sau mai multe infractiuni, in cazul pluralitatii de infractori,
dimpotriva, aceeasi infractiune este savarsita de doua sau mai multe persoane.
Cooperarea persoanelor la savarsirea unei anumite infractiuni este exprimata de intentia acestora de a o
comite impreuna. Ea nu trebuie confundata cu conexitatea infractionala, cand intre infractiuni diferite exista,
de asemenea, o anumita legatura ( de exemplu: intre infractiunea principala de furt(208CP) si cea subsecventa
de tainuire ori favorizare (art 221, art.264) sau intre infractiunile principale indreptate contra sigurantei
statului si cea subsecventa de nedenuntare (art.170).
Pluralitatea de infractori prezinta caractere specifice si produce anumite efecte juridice.Oricat de multi
subiecti activi ar fi, unitatea infractiunii nu este influentata. Calificarea faptei, determinarea locului si timpului
savarsirii acesteia si, in genere, stabilirea continutului infractiunii savarsite se rasfrang asupra tuturor
faptuitorilor. Urmarea periculoasa este produsa prin cooperarea tuturor infractorilor la savarsirea infractiunii,
a actiunii ce constituie elementul material al acesteia, contribuitia fiecareia inscriindu-se ca antecedent cauzal
in procesul care a dus la producerea rezultatului. Infractiunea, fiind savarsita prin contributia tuturor
infractorilor, rezulta ca raspunderea penala a acestora trebuie sa fie, in general, aceeasi. Aceasta unicitate a
infractiunii, ca temei al raspunderii penale a infractorilor, face ca toate cauzele, care, in mod obiectiv, inlatura
raspunderea penala (amnistia,prescriptia raspunderii penale) sau care o exclude (lipsa pericolului social
concret, abrogarea incriminarii), sa produca efecte fata de toti infractorii deopotriva si in acelasi timp1.

16
Sub raport criminologic, pluralitatea de infractori se caracterizeaza prin pericolul social sporit pe care il
prezinta, in genere, cooperarea mai multor persoane la savarsirea infractiunii. Aceasta cooperare mareste
curajul si sporeste forta de actiune a infractorior, mareste posibilitatea de a se ascunde urmele infractiunii, de
sustragere a infractorilor de la raspunderea penala. De aceea, pluralitatea de infractori, ca forma de
criminalitate colectiva, ridica probleme specifice privind prevenirea si combaterea ei. Pe planul dreptului
penal, pluralitatea de infractori justifica si face necesara, in general, o reactie mai severa fata de faptele
savarsite in astfel de conditii.

Formele pluralitatii de infractori

Pluralitatea de infractori se poate realize in trei forme diferite: pluralitatea naturala(necesara),


pluralitatea constituita (legala) si pluralitaea ocazionala(participatia penala).

1.Pluralitatea naturala(necesara) este o forma a pluralitatii de infractori ce exista in cazul unor


infractiuni care, prin natura lor, nu pot fi savarsite decat de mai multe persoane. Apartin acestei categorii
infractiunile de : subminare a puterii de stat(art.162CP), incest(art.203CP), bigamie(art.303CP),
adulter(304CP). Nu se cere insa ca toate persoanele sa coopereze cu vinovatie la savarsirea infractiunii.
Astfel, in caz de bigamie, e posibil ca unul din parteneri sa nu stie ca are de a face cu o persoana casatorita.
Pluralitatea naturala de infractori nu este reglementata prin norme cu caracter general. Faptele cu
pluralitate naturala de subiecti activi au fost special incriminate si sanctionate ca atare, in conditii specifice
fiecarei infractiuni.
Ceea ce este caracteristic pluritatii naturale de infractori este faptul ca fiecare participant la savarsirea
faptei este privit ca autor al infractiunii, alaturi de ceilalti faptuitori si raspunde de rezultatul produs.2

2.Pluralitatea constituita(legala) este o forma a pluralitatii de infractori care consta in simplul fapt,
incriminat prin lege, de a alcatui, a forma o grupare de persoane in vederea savarsirii de infractiuni(ex:
complotul(art.167,alin.1CP), asocierea pentru savarsirea de infractiuni(art.323CP), intelegrea in vederea
savarsirii infractiunii de genocid(art.357 alin finalCP).Potrivit dispozitiilor legii, savarsirea vreuneia dintre
infractiunile care intra in scopul asocierii sau gruparii infractorilor da nastere unui concurs de infractiuni intre
aceasta si infractiunea de complot sau asociere, dupa caz.
Aceasta pluralitate este create prin vointa legiuitorului, fiindca scopul urmarit de catre cei care s-au
asociat prezinta un mare pericol social(pentru savarsirea unor infractiuni). In literatura juridical s-a subliniat
ca lupta impotriva fenomenului infractional trebuie sa loveasca in manifestarile chiar in forma lor embrionara,
pentru ca pericolul latent pe care il prezinta aceste manifestari sa fie impiedicat de a evolua catre un rau
efectiv.
In practica judiciara, aplicarea dispozitiilor legale care reglementeaza pluralitatea constituita intampina,
uneori anumite dificultati. Aceste greutati sunt determinate de faptul ca, in toate situatiile in care o infractiune
este savarsita de mai multe persoane impreuna(art.75 li.aCP, art.192 alin 2CP, art.197 alin.2 lit.bCP0 dar si in
cazurile prevazute in art.167 si 323CP, vom avea elemente de asociere, o vointa comuna si interese care
coincide, putand fi, in cazul in care vreuna dintre infractiunile ce constituie scopul asociatiei a fost infaptuita,
si in prezenta efectuarii impreuna a unor acte materiale. In asemenea situatii exista, pe langa infractiunea
respective, savarsita in circumstante agravante, si infractiunea prevazuta in art.167 sau art.323Cp.
Prin existenta unei asocieri, in sensul art.167 sau 323CP, o conditie minima o reprezinta intelegerea
stabilita intre membrii grupului3 de a actiona impreuna, sau altfel spus, dorinta acestora de a se alatura
gruparii ce se alcatuieste ori s-a alcatuit, unita cu stiinta ca se urmareste o actiune ilicita comuna. Dar o
asemenea intelegere o putem intalni si in cazul unor infractiuni savarsite de mai multe persoane impreuna, in
sensul agravantei legale . De exemplu: mai multe persoane se pot intelege sa comita impreuna- prin actiuni
concomitente, simultane- un furt(art.209 lit.a), fara ca intelegerea lor sa caracterizeze o pluralitate constituita,
dupa cum nici constatarea ca acele persoane au mai fost condamnate pentru mai multe infractiuni de acelasi
gen si ca se cunosc intre ele nu poate duce la concluzia existentei unei ascocieri in sensul art 323 CP.
Hotararea de a actiona impreuna in scopul savarsirii de infractiuni implica in cazul formelor de
pluralitate infractionala prevazute in art 167 si 323CP rezolutia de a prepara, de a desemna mijloacele
necesare pentru realizarea acelor infractiuni.
Pentru caracterizarea faptei ca fiind o pluralitate constituita, este necesara referirea la inca 2 aspecte,
acela al elementului programmatic-adica al infractiunilor pe care gruparea si-a propus sa le savarseasca- si al
2

17
duratei asocierii .Pentru existenta pluralitatii constituite nu este suficient-ca in caz de participare- ca mai
multe persoane sa lucreze in intelegere pentru simpla executare a unei infractiuni, ci se cere o asociere de
natura sa dureze un anumit timp si cu o pronuntata coeziune, determinata de un obiectiv comun, de o
conceptie unica si de o disciplina statornica intre membrii gruparii.
Deci, putem afirma ca savarsirea unei infractiuni de catre mai multe persoane impreuna- in conditiile
art.75 lit.a CP sau ale vreuneia din agravantele speciale prevazute in art.197 alin.2lit.b, art192 alin.2, art.209
lit.a CP, nu implica existenta unei asocieri in sensul art.167 sau 323, dupa cum si asocierea ilicita prevazuta
de aceste texte poate avea o existenta autonoma, neafectata de faptul ca nu s-a comis nici una dintre
infractiunile ce constituie scopul gruparii. Dar ori de cate ori savarsirea unei infractiuni de catre mai multe
persoane impreuna reprezinta realizarea scopului unei asocieri de infractori in prealabil constituita, ne vom
afla in fata a doua infractiuni in concurs real, aplicarea dispozitiilor art.167 si 323CP fiind pe deplin
compatibila cu raspunderea agravanta pe care o implica savarsirea infractiunii-scop, in conditiile prevazute de
art.75 lit.a CP sau de celelalte dispozitii legale mentionate.

3.Pluralitatea ocazionala(participatia penala) exista cand o infractiune, prin continutul ei ilegal, se poate
savarsi de o singura persoana, dar se comite in concret si ocazional de mai multe persoane, fiecare comparand
cu acte care pot fi de natura diferita sau chiar de aceeasi natura.
In cadrul acestei forme, cooperarea mai multor persoane la savarsirea aceleasi infractiuni este
determinata, in general, de nevoia unei mai lesnicioase executari a faptei, mai ales atunci cand aceasta
presupune efectuarea de operatii multiple si complexe, de exemplu in cazul infractiunii de falsificare de
monede sau alte valori, art.282 CP, sau reclama, datorita naturii ei concursul mai multor persoane, de
exemplu infractiunea de evadare art.269 CP.

Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei


Definitie: Sunt anumite circumstante in care s-a comis infractiunea si care fac ca fapta comisa sa nu
aiba trasatura esentiala a infractiunii numita vinovatie.

Aceste circumstante sunt cele prevazute in articolele 44 -; 51, cod penal.


1) Legitima aparare

Potrivit art. 44, cod penal o persoana nu raspunde penal, deci nu exista infracti-une, daca aceasta
comite o fapta prevazuta de legea penala pentru a se apara in fata unui atac al altei persoane.
In cadrul legitimei aparari exista doua actiuni: actiunea persoanei care ataca si actiunea faptuitorului
care se apara.

Conditiile de existenta a legitimei aparari:


I. Conditiile referitoare la atac:
a) Atacul trebuie sa fie material, adica sa constea in acte de natura fizica, nu in acte de natura
intelectuala sau morala. Astfel, insulta sau amenintarea nu sunt atacuri materiale.
b) Atacul sa fie direct, adica sa puna in pericol nemijlocit persoana si drepturile acesteia, fara sa
existe obstacole fizice intre atacator si atacat. c) Atacul sa fie imediat, adica sa fie in curs de desfasurare sau
iminent. d) Atacul sa fie injust, adica sa constea intr-o fapta ilicita a faptuitorului. Nu poate fi vorba de
legitima aparare atunci cand un infractor il ataca pe politistul care vrea sa-l aresteze.

Atacul unui animal nu constituie niciodata legitima aparare. Atacatorul trebuie sa fie o persoana si sa
aiba discernamant. In cazul iresponsabililor, daca cel atacat stie ca se afla in fata unui atac al unei persoane
iresponsabile, atunci nu este vorba de legitima aparare, ci eventual de o stare de necesitate. Daca nu stia ca
este un atac al unei persoane iresponsabile, se considera ca atacul este injust si ne aflam in ipoteza unei
legitime aparari. e) Atacul sa puna in pericol grav persoana celui atacat, viata si integritatea corporala a
acestuia sau a altuia, drepturile sale, sau un interes obstesc.

Se pune problema in doctrina si in practica judiciara ce inseamna pericol grav.


Gravitatea se apreciaza de la caz la caz, neexistand nici un fel de criteriu de departajare. Se considera
ca, de lege ferenda, se impune abrogarea acestei conditii, deoarece pot fi comise abuzuri.

18
O alta problema este aceea daca exista legitima aparare atunci cand se ataca patrimoniul (daca victima
prinde in flagrant infractorul care vrea sa-i fure un bun). In ultima perioada, instantele judecatoresti considera
ca si atacul asupra patrimo-niului atrage legitima aparare.
De asemenea, s-a spus ca apararea trebuie sa fie fapta intentionata. Totusi, exista in jurisprudenta
germana cazuri de aparare din culpa.
II. Conditii referitoare la aparare: a) Apararea sa vizeze persoana atacatorului. b)
Apararea sa fie proportionala cu atacul. c) Apararea sa inceteze in momentul in care inceteaza atacul.
Depasirea limitelor legitimei aparari:
In cazul in care apararea este disproportionala fata de atac, pot exista doua implicatii juridice:
1. Daca depasirea limitelor legitimei aparari se datoreaza starii de temere sau tulburare in care s-a
aflat faptuitorul, atunci potrivit art. 44 (3), cod penal (exces jusitificat de aparare), aceasta este asimilata
legitimei aparari si inlatura caracterul penal al faptei.
2. Daca depasirea legitimei aparari nu este datorata unei stari de temere sau tulburare, raspunderea
penala nu este inlaturata, insa se va retine o circumstanta atenuanta.
Exista doua situatii speciale de legitima aparare: a) Atunci cand apararea consta intr-o fapta din culpa.
In ultima perioada se considera a fi legitima aparare si atunci cand apararea este din culpa. b) Legitima
aparare putativa -; Exista atunci cand faptuitorul crede ca se afla in fata unui atac si are motive intemeiate sa
creada acest lucru, desi in realitate nu este asa. Are aceleasi efecte ca si legitima aparare.
2) Starea de necesitate
Potrivit art. 45, cod penal este in stare de necesitate acela care savarseste fapta pentru a salva, de la un
pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un
bun important al sau sau al altuia, ori un interes obstesc.
Conditiile de existenta a starii de necesitate
I. Conditiile starii de pericol:
Starea de pericol este situatia care poate fi datorata unor actiuni umane, de cele mai multe ori din
culpa, unor actiuni ale animalelor sau ale naturii si care pun in pericol una dintre valorile umane.
Exista unele diferente intre atac si starea de pericol:

- Atacul poate fi determinat doar de o actiune intentionata a omului, iar starea de pericol poate fi
determinata si de o actiune produsa din culpa.
- Atacul vizeaza doar viata, sanatatea si integritatea corporala a persoanei, iar starea de pericol poate
viza si un bun. a) Starea de pericol sa fie imediata, adica in curs de desfasurare sau pe cale de a se declansa. b)
Sa puna in pericol valorile sociale enuntate expres in textul legii. c) Pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu
poata fi inlaturat altfel decat prin comiterea unor fapte prevazute de legea penala.

II. Conditiile actiunii de salvare: a) Sa fie necesara, adica pericolul sa nu fi putut fi inlaturat altfel, iar
daca faptuitorul are la dispozitie mai multe variante este obligat sa o aleaga pe cea mai putin pagubitoare.
Daca faptuitorul putea sa actioneze intr-un mod mai putin pagu-bitor, el va raspunde penal, dar se va retine o
circumstanta atenuanta. b) Actiunea de salvare sa fie proportionala cu pericolul care exista, adica prin
comiterea faptei prevazute de legea penala faptuitorul nu trebuie sa provoace un rau mai mare decat cel care
s-ar fi produs daca nu intervenea. Nerespectarea acestei conditii duce la responsabilitatea penala si la retinerea
unor circumstante atenuante.
Aceasta proportionalitate se analizeaza in raport de momentul comiterii faptei prevazuta de legea
penala, in sensul ca, daca la momentul respectiv faptuitorul nu putea sa-si dea seama ca actiunea sa va
produce consecinte mai grave decat daca nu intervine, va continua sa existe stare de necesitate.
Unele persoane nu pot sa invoce starea de necesitate pentru a se salva pe sine. In aceasta categorie
intra politistii, pompierii, capitanii de nave si aeronave, militarii, medicii de ambulanta.
Diferente intre legitma aparare si starea de necesitate:

1) Ceea ce le determina. Astfel, legitima aparare o determina atacul, pe cand starea de necesitate e
determinata de o stare de pericol. Notiunea de stare de pericol este mult mai larga decat cea de atac.
2) La starea de necesitate actiunea de salvare trebuie sa fie necesara, adica faptuitorul sa nu fi avut
alta posibilitate, in timp ce aceasta conditie nu este ceruta la legitima aparare.
3) La legitima aparare faptuitorul trebuie sa actioneze, in mod obligatoriu, impotriva atacatorului, in
timp ce la starea de necesitate actiunea e, de regula, indreptata impotriva altor valori.
Constrangerea morala si constrangerea fizica

19
Constrangerea morala sau psihica exista atunci cand, ca urmare a amenintarii unei persoane,
faptuitorul este obligat sa comita fapta prevazuta de legea penala.

Persoana care comite acea fapta nu va raspunde penal, in timp ce persoana care ameninta va raspunde
pentru instigare. Raul cu care se ameninta trebuie sa fie cel putin la fel de important ca si raul ce se cere a fi
savarsit.

Constrangerea fizica sau forta majora presupune existenta unei forte de natu-ra fizica care determina
comiterea faptei prevazute de legea penala de catre faptui-tor.

Aceasta forta fizica ce determina constrangerea poate fi de natura animala, naturala sau umana.

De cele mai multe ori este vorba de infractiuni omisive. De exemplu, faptuito-rul trebuie sa se
prezinte la recrutare, dar circulatia este paralizata in zona unde se afla, datorita conditiilor meteo nefavorabile.
Se pot comite insa si infractiuni comisive.

Exista o constrangere fizica atunci cand faptuitorul nu are o alta posibilitate decat sa comita
infractiunea. La starea de necesitate intotdeauna el are doua posibilitati, adica poate sa actioneze sau poate sa
lase pericolul sa se produca.

4) Cazul fortuit

Reglementat in art. 47, cod penal, cazul fortuit este situat, din punct de vedere al gradului de
vinovatie, acolo unde se termina culpa fara prevedere si din aceasta cauza exclude vinovatia penala.

Conditiile cazului fortuit:


1) Faptuitorul sa nu fi prevazut rezultatul si imprejurarile care l-au determinat.
2) Faptuitorul sa nu fi putut sa prevada nici rezultatul si nici imprejurarile care au determinat acest rezultat.

In practica judiciara se afirma in mod constant ca nu exista caz fortuit atunci cand faptuitorul actiona,
la momentul interventiei cauzei imprevizibile, cu nerspec-tarea unor dispozitii legale. Exista caz fortuit atunci
cand intre nerespectarea dispozitiilor legale si producerea rezultatului nu exista raport de cauzalitate.

5) Iresponsabilitatea

Este starea psihica a unei persoane care nu poate sa isi controleze actiunile sau nu poate sa conceapa
efectele faptelor sale, datorita alienatiei mintale sau a altor situatii, cum ar fi somnambulismul.

Starea de iresponsabilitate trebuie sa existe in momentul comiterii infractiunii.

Daca e vorba de o infractiune cu durata de executare trebuie ca iresponsabilitatea sa se mentina pe


toata durata comiterii infractiunii.

Daca faptuitorul alterneaza momentele de iresponsabilitate cu momentele de luciditate atunci va


raspunde doar pentru actele comise in stare lucida. Daca dupa momentul comiterii faptei persoana devine
iresponsabila raspunderea penala va exista, insa procesul penal nu poate sa inceapa pana cand persoana nu
redevine responsabila.

Aceasta stare se mai numeste si imunitate psihica.

6) Betia

Clasificare: a) Betia completa -; Apare atunci cand autorul pierde controlul actiunilor sale. b) Betia
incompleta -; Apare atunci cand autorul are controlul actiunilor sale. c) Betia voluntara -; Apare atunci cand
autorul consuma intentionat alcool sau alte substante. d) Betia involuntara -; Apare atunci cand se datoreaza
actiunii altei persoane sau unui caz fortuit, deci nu exista consimtamantul persoanei ce consuma substantele
sau alcoolul.

Singurul caz cunoscut in practica de caz fortuit la betia involuntara este acela in care un angajat al
unei fabrici de alcool s-a imbatat cu vapori de alcool rezultati dintr-o explozie a unui cazan.
20
Aspecte penale ale betiei:
- Betia involuntara completa e cauza ce inlatura caracterul penal al faptei.
- Betia voluntara, daca este produsa cu scopul ca faptuitorul sa prinda curaj, e circumstanta agravanta.
- Betia voluntara poate fi, uneori, circumstanta atenuanta.
- Betia voluntara este, uneori, element constitutiv al unei infractiuni.
Ex: conducerea in stare de ebrietate

7) Minoritatea

Potrivit art. 50, cod penal minorii care la data comiterii faptei nu implinisera 14 ani nu raspund penal.
In cazul infractiunii cu durata de executare se va tine cont doar de actele comise dupa implinirea varstei de 14
ani.

8) Eroarea

Eroarea este reglementata in art. 51, cod penal si este de doua feluri:
1. Eroarea de drept -; Exista atunci cand faptuitorul nu cunoaste sau cunoaste in mod gresit o norma juridica
de care depinde caracterul penal al faptei.
2. Eroarea de fapt -; Consta in necunoasterea sau cunoasterea gresita a unei stari, imprejurari sau situatii de
care depinde caracterul penal al faptei.
Eroarea mai poate fi clasificata in:
3. Eroarea esentiala - Acea eroare care priveste unul din elementele constitu-tive ale infractiunii.
4. Eroarea neesentiala - Se refera la alte aspecte decat elementele infractiunii, adica un element de care nu
depinde caracterul penal al faptei.

1. Eroarea de drept

Potrivit art. 51, cod penal numai eroarea de drept nepenal inlatura caracterul penal al faptei, in timp ce
eroarea de drept penal nu poate fi invocata pentru a inlatura caracterul penal al faptei, deoarece ar contraveni
principiului cunoasterii absolute a legilor penale. In legislatiile straine se incearca eliminarea acestui
principiu, doarece poate duce la situatii absurde (unele legi devin aplicabile chiar inainte de a fi publicate).

2. Eroarea de fapt

Aceasta eroare inlatura caracterul penal al faptei doar atunci cand este esentiala (de exemplu, atunci
cand o persoana ia din cuier o haina foarte asemanatoare cu a sa crezand ca este haina sa).

Este necesar ca eroarea sa nu se datoreze culpei faptuitorului. Asadar nu se admite eroarea atunci
cand faptuitorul, in mod rezonabil, putea sa-si dea seama de situatia reala.

Exista trei situatii speciale de eroare de fapt: a) Eroare asupra persoanei - error in personam

Consta in cunoasterea gresita a identitatii victimei (atunci cand faptuitorul confunda victima). Intr-o
astfel de situatie, pentru ca identitatea subiectului pasiv nu are relevanta pentru existenta infractiunii, se va
retine o singura infractiune intentionata comisa impotriva persoanelor efectiv lezate. b) Aberatio ictus -
,,devierea loviturii”
Apare in situatia in care faptuitorul vrea sa lezeze o anumita persoana dar, din cauza executarii gresite a
infractiunii, lezeaza o alta persoana.

In raport de solutia care se da intr-o astfel de situatie exista doua opinii:

Prima opinie, majoritara in doctrina si in practica judiciara, spune ca situatia e identica cu eroarea
asupra persoanei, deci si incadrarea juridica va fi aceeasi ca la error in personam.

Cea de-a doua opinie, la care se raliaza si prof. Florin Streteanu, spune ca situ-atia nu este identica cu
eroarea asupra persoanei, deoarece eroarea apare in momen-te diferite.

In cazul erorii asupra persoanei faptuitorul greseste in momentul luarii rezolutiei, iar executarea
acestei rezolutii gresite este corecta. In schimb, la aberatio ictus rezolutia este corecta, insa executarea este
gresita. Rezulta, potrivit acestei opinii, ca si solutiile date trebuie sa fie diferite. Astfel, la aberatio ictus se va
21
retine un concurs de infractiuni intre o fapta intentionata in forma de tentativa comisa impotriva persoanei
vizate si o fapta consumata din culpa impotriva persoa-nei efectiv lezate. c) Aberatio delicti

Este situatia in care faptuitorul doreste lezarea unui obiect juridic dar, din cauza executarii gresite a
actului de executare, lezeaza un alt obiect juridic. Solutia instantei se va da ca la aberatio ictus.

Va exista tentativa la infractiunea intentionata asupra obiectului vizat si infracti-une din culpa,
consumata, asupra obiectului efectiv lezat.

Raspunderea penala

În ştiinţa şi practica dreptului, un domeniu central îl reprezintă materia răspunderii juridice. Aceasta
pentru că răspunderea juridică este, în esenţă, o garanţie a realizării dreptului, un factor de eficienţă a acestuia.
Concepută a fi o componentă fundamentală a sistemului de drept, răspunderea juridică este, în manifestările ei
concrete, o sumă de forme de răspunderi specializate, reglementate de instituţii juridice distincte.
Atît formele de răspundere juridică, cît şi instituţiile care le reglementează sunt rezultatul unui
îndelungat proces evolutiv. De-a lungul timpului în cadrul diferitelor ramuri de drept s-au adoptat norme
juridice şi s-au relevat principii şi reguli specifice în materia răspunderii subiectelor de drept pentru actele şi
faptele lor. Cercetarea acestor reguli şi practici, a particularităţilor de reglementare a condus în plan teoretic la
fundamentarea unor forme de răspundere distincte, întemeiate pe concepţii coerente şi unitare şi caractrizate
de trăsături distincte.
Utilizarea teoriei generale a răspunderii ar accelera procesul de fundamentare a unor noi forme de
răspundere, a căror evoluţie tinde spre consacrarea, aşa cum este şi cazul răspunderii specifice dreptului
comercial.
Răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este o parte componentă a răspunderii
sociale ce revine fiecărei persoane pentru faptele sale.
Sfera răspunderii sociale este deosebit de largă şi de cuprinzătoare. Ea include răspunderea morală,
răspunderea politică, răspunderea juridică, precum şi diferite alte modalităţi sub care, într-o formă sau alta,
membrii societăţii sînt chemaţi să dea seama pentru modul în care se comportă în viaţa socială.
Dacă ne referim numai la răspunderea juridică, a cărei caractristică esenţială o constituie posibilitata
aplicării, în caz de nevoie a constrîngerii de stat, vom reţine, de asemenea, marea diversitate sub care această
răspundere se poate manifesta.
Există o răspundere civilă, o răspundere penală, o răspundere contravenţională, precum şi diferite alte
modalităţi în care răspunderea juridică se poate manifesta potrivit specificului diferitelor ramuri ale dreptului.
În lucrarea dată mă voi referi la răspunderea civilă dlictuală cît şi cea contractuală, răspunderea
penală, răspunderea contravenţională.
Uneori, răspunderea civilă poate să apară singură. Alteori, ea se poate cumula, poate fi dublată cu alte
forme de răspundere juridică, de exemplu, cu răspunderea penală, sau cu răspunderea administrativă, sau
disciplinară etc. În contextul acestui cumul de răspunderi, fiecare răspundere păstrează caracterul de sine
stătător şi va acţiona în formele sale specifice. De exemplu, dacă fapta ilicită cauzatoare de prejudicii

22
întruneşte elementele unei infracţiuni, în afara obligaţiei de despăgubire-manifestare a răspunderii civile-se va
aplica şi pedeapsa prevăzută de Codul Penal-manifestare a răspunderii penale.
La fel este de conceput un cumul între răspunderea civilă şi răspunderea administrativă sau între
răspunderea civilă şi cea disciplinară.

Noţiunea, trăsăturile, subiecţii răspunderii penale.

Principiile răspunderii penale sunt cuprinse în cadrul penal. Actul acesta normativ, înscrie în
economia sa noţiunea de infracţiune. Conform Codului penal, infracţiunea este o faptă care prezintă pericol
social, săvîrşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.
Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale, al obligării făptuitorului la suportarea pedepsei.
Conform Codului penal, legea penală apără, împotriva infracţiunilor, statul român, suveranitatea, proprietatea,
persoana şi drepturile acesteia, precum şi întreaga ordine de drept.
Stabilind faptele penale, Codul penal şi celelalte acte normative în materie, se bazează pe cunoaşterea
şi analiza infracţiunii ca instituţie juridică fundamentală. Infracţiunile sunt săvîrşite printr-o anumită
desfăşurare în timp şi în spaţiu, denumită activitate infracţională. Infracţiunea este formată din mai multe
etape, faze şi fiecare cu semnificaţii juridice proprii, atît obiective, cît şi subiective.
Infracţiunea exprimă trăsăturile esenţiale şi comune oricărei infracţiuni, trăsături prin care aceasta se
distinge de faptele neîncriminate, precum şi de faptele de pericol social prevăzute de alte norme juridice decît
cele penale.1
Conform Codului penal art. 1, numai legea prevede care faptă constituie infracţiuni, pedepse ce se
aplică infracţiunilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvîrşirii acestor fapte.
Simpla declarare prin lege a unor fapte ca infracţiuni şi săvîrşirea lor cu vinovăţie nu este suficientă
pentru ca răspunderea penală să devină posibilă faţă de făptuitor. Mai este nevoie ca faptele săvîrşite să
includă atît pericolul social, cît şi importanţa materială a infracţiunii. Conform Codului penal nu constituie
infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de
lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod văzut de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social
al unei infracţiuni.

Cauzele care inlatura raspunderea penala


A. Amnistia

Este actul de clementa acordat prin lege de Parlament, prin care, din consideren-te de politica penala,
este inlaturata raspunderea penala, executarea pedepsei si celelalte consecinte ale condamnarii, pentru
infractiuni conise pana la data aparitiei legii de amnistie.

Clasificare:

I. Dupa aria de cuprindere, de intindere:


1) Amnistie generala -; Cand priveste orice infractiune indiferent de gravitate.
2) Amnistie speciala -; Cand priveste anumite infractiuni, particularizate prin cuantumul pedepsei, natura lor,
ori calitatea infractorilor.

II. Dupa conditiile in care amnistia devine incidenta:


1) Amnistia neconditionata (pura sau simpla) -; Cand incidenta ei nu este sub-ordonata indeplinirii vreunei
23
conditii speciale.
2) Amnistia conditionata -; Incidenta acesteia este subordonata indeplinirii anumitor conditii.

III. Dupa momentul in care intervine:


1) Amnistia antecondamnatorie -; Cand intervine dupa savarsirea infractiunii, dar inainte de condamnarea
definitiva pentru aceasta.
2) Amnistia postcondamnatorie -; Cand intervine dupa ce hotararea de con-damnare a ramas definitiva.

Efectele amnistiei

I. Efectele amnistiei antecondamnatorii

Amnistia are ca efect inlaturarea raspunderii penale pentru fapta savarsita. Astfel, daca nu a fost
declansat procesul penal, acesta nu va mai fi pornit, iar daca procesul a inceput deja, acesta va inceta in
momentul aplicarii actului de amnistie. Exista o exceptie in acest caz, atunci cand procesul va continua la
cererea inculpa-tului pentru ca acesta sa-si poata dovedi nevinovatia. Daca la finalizarea procesului inculpatul
este gasit nevinovat, instanta va pronunta o solutie de achitare. In cazul in care se constata vinovatia
inculpatului el nu va fi condamnat, facandu-se aplica-rea prevederilor actului de amnistie.

II. Efectele amnistiei postcondamnatorii


Amnistia are ca efect incetarea executarii pedepsei, precum si inlaturarea tuturor consecintelor care decurg
din condamnare. Aceasta inseamna ca respectiva con-damnare nu se ia in considerare la stabilirea starii de
recidiva si ca nu va constitui un impediment la acordarea liberarii conditionate. De asemenea, daca pedeapsa a
fost pusa in executare, executarea va inceta, iar daca nu a fost pusa in executare, aceasta nu va mai incepe.

Efectele amnistiei postcondamnatorii se produc intotdeauna numai pentru viitor.


Astfel, amenda platita pana in momentul intervenirii actului de amnistie nu se va restitui, iar
condamnatul nu va primi despagubiri pentru partea executata din pedeapsa.

Limitele amnistiei
1) Limita temporala

Reprezinta momentul pana la care opereaza actul de amnistie. Prevederile actu-lui de amnistie se
aplica infractiunilor savarsite pana la data indicata in cuprinsul actului sau, in lipsa unei asemenea precizari,
pana la data intrarii in vigoare a legii de amnistie.
Amnistia este, prin esenta ei, o lege cu aplicare retroactiva.

O problema discutata in doctrina este cea referitoare la efectele amnistiei in legatura cu infractiunile
cu durata de executare. Astfel, se discuta ce se intampla in cazul unei infractiuni continuate ale carei acte sunt
savarsite o parte inainte de intervenirea amnistiei si o parte dupa intervenirea acesteia. In unele sisteme de
drept (Italia) se prevede ca amnistia inlatura raspunderea penala pentru actele savarsite anterior interventiei
amnistiei. Daca este vorba de o infractiune continua, se considera ca, pentru a beneficia de amnistie, aceasta
trebuie sa se fi epuizat ante-rior intervenirii amnistiei. In sprijinul acestor argumente se sustine ca infractiunea
continuata este o forma a unitatii legale (este o interventie a legiuitorului) si ca, pe calea unui act de amnistie,
legiuitorul poate scinda o astfel de infractiune. In schimb, infractiunea continua apartine unitatii naturale de
infractiuni, astfel incat legiuitorul nu poate interveni spre a scinda aceasta unitate.

Doctrina romana nu a impartasit aceasta distinctie. Desi nu exista un text de lege expres, atat doctrina,
cat si jurisprudenta romaneasca apreciaza ca amnistia poate produce efecte cu privire la o infractiune
continua, continuata sau de obicei numai in masura in care ea s-a epuizat anterior adoptarii actului de amnistie
sau datei pre-vazute pentru aplicabilitatea actului de amnistie.

2) Limita materiala

Se refera la sfera infractiunilor pentru care legea de amnistie poate fi aplicata.


Aceasta limita poate fi determinata in functie de mai multe criterii:
- Dupa natura infractiunilor
24
- Dupa valoarea prejudiciului
- Dupa persoana sau varsta condamnatului
- Dupa limita pedepsei

Efectele amnistiei:

Potrivit art. 119 (2), cod penal amnistia nu produce efecte asupra masurilor de siguranta, a masurilor
educative, a despagubirilor civile sau asupra drepturilor per-soanei vatamate.
Exceptii:
In cazul masurilor de siguranta produc efecte in anumite situatii. Astfel, interzicerea aflarii intr-o
anumita localitate si interzicerea intoarcerii in locuinta fa-miliala nu se poate dispune decat daca persoana a
fost condamnata la o anumita pe-deapsa. Daca nu a fost condamnata ca efect al amnistiei, nu se pot dispune
aceste masuri.

In doctrina exista discutii cu privire la faptul daca se vor mai executa masurile de siguranta atunci
cand amnistia intervine dupa ce acestea au fost aplicate. In legatura cu aceasta problema exista doua opinii.
Prima opinie spune ca se vor apli-ca oricum masurile de siguranta. Cea de-a doua sustine ca acestea nu se vor
mai executa, deoarece art. 119 (1), cod penal arata ca pe data aplicarii actului de amnistie inceteaza toate
consecintele condamnarii.

Referitor la masurile educative, marea majoritate a actelor de amnistie adoptate in ultimii ani au
prevazut ca amnistia se aplica si masurilor educative, legiuitorul derogand de la art. 119 (2), cod penal.
Spre deosebire de celelalte doua cazuri, amnistia nu produce efecte asupra drep-turilor persoanelor vatamate
(despagubirile civile).
B. Gratierea

Este un act de clementa adoptat de catre Parlament, pe cale de lege sau de catre seful statului, prin
decret care are ca efect inlaturarea executarii unei pedepse, redu-cerea unei pedepse sau inlocuirea acesteia cu
o specie de pedeapsa mai usoara.

Clasificare:

I. In functie de intinderea efectelor:


1) Gratiere totala -; Cand se inlatura in intregime executarea pedepsei.
2) Gratiere partiala -; Cand produce efecte doar asupra unei parti din pedeapsa.

II. Dupa numarul subiectilor vizati:


1) Gratiere individuala -; Acordata de presedinte prin decret prezidential. Inter-vine, intotdeauna, dupa
ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.
2) Gratiere colectiva -; Acordata de Parlament, prin lege. Poate interveni si an-terior ramanerii definitive a
hotararii, dar aplicarea ei se va face doar dupa ce hota-rarea a ramas definitiva.

III. Dupa modul in care se produc efectele gratierii:


1) Gratiere neconditionata -; Cand efectele sale se produc definitiv si irevoca-bil de la data aplicarii actului de
gratiere.
2) Gratiere conditionata -; Cand efectele definitive se produc doar la expirarea unui termen de incercare
stabilit prin actul de gratiere. Desi Codul penal nu o mentioneaza in mod expres in art. 120, gratierea
conditionata se regaseste in numeroase legi de gratiere.

Efectele definitive ale acesteia, respectiv considerarea ca executata a pedepsei ori a unei parti din
pedeapsa, se produc la expirarea termenului de incercare. Acest termen este stabilit prin fiecare lege, dar, de
regula, el este de 3 ani.

La fel ca amnistia, gratierea opereaza retroactiv cu privire la fapte savarsite anterior adoptarii actului
de gratiere. In schimb, spre deosebire de amnistie, chiar daca intervine anterior condamnarii, gratierea va
produce efecte doar dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. In caz de gratiere intervenita inainte
de condamnare este obligatorie continuarea procesului penal pana la finalizarea acestuia si abia apoi se va
face aplicarea actului de gratiere.
25
Efectele gratierii

Indiferent de forma gratierii se vor produce aceleasi efecte. Acestea pot fi:

Considerarea ca executata a pedepsei in intregul sau, considerarea ca executata a unei parti din
pedeapsa sau comutarea pedepsei intr-o specie mai usoara (comutarea detentiunii pe viata in pedeapsa cu
inchisoarea, sau comutarea acesteia din urma in pedeapsa cu amenda).

Daca este vorba de o gratiere neconditionata, aceste efecte se produc de la momentul aplicarii
gratierii. Daca intervine o gratiere conditionata, efectele se produc la momentul expirarii termenului de
incercare.

Caracteristic gratierii conditionate este si faptul ca in cazul acesteia poate interveni revocarea ei.
Aceasta intervine atunci cand condamnatul savarseste o noua infractiune (uneori, legiuitorul prevede ca orice
infractiune poate atrage revocarea, alteori limiteaza acest efect doar la infractiunile intentionate) in termenul
de incercare. In caz de revocare a gratierii conditionate se aplica cumulul aritmetic, pedeapsa gratiata
adaugandu-se la pedeapsa aplicata pentru infractiunea care a atras revocarea gratierii.

Gratierea poate interveni si cu privire la o pedeapsa a carei executare a fost sus-pendata. Intr-un
asemenea caz, partea de pedeapsa care a fost gratiata se va scadea din termenul de incercare al suspendarii.
Daca gratierea e totala, din termenul de incercare al suspendarii va ramane doar acel termen fix de 2 ani, care
va continua sa curga, functionand ca un termen de reabilitare special. Termenul de incercare al gratierii incepe
sa curga de la data aplicarii actului de gratiere.

Daca in termenul de incercare condamnatul nu savarseste o alta infractiune, pedeapsa se va considera


executata de la data aplicarii actului de gratiere. In cazul in care infractorul comite o noua infractiune, exista
mai multe posibilitati pentru revocarea gratierii dispusa pentru o pedeapsa a carei executare a fost suspendata,
in functie de momentul in care este comisa aceasta infractiune (in termenul de incer-care al gratierii, in
termenul de incercare al suspendarii sau in ambele termene). Vom avea in acest caz doua termene de
incercare: termenul de incercare al suspendarii si termenul de incercare al gratierii. Comiterea unei noi
infractiuni poate atrage atat revocarea suspendarii, cat si revocarea gratierii.

Avem 4 situatii:
1) Cand infractiunea este comisa doar in termenul de incercare al suspendarii.
Termenul fix de 2 ani Partea negratiata Partea gratiata
Termenul de incercare la gratierii

In acest caz, dat fiind ca termenul de incercare al gratierii a expirat, efectele gratierii s-au produs in
mod irevocabil. Astfel, partea din pedeapsa care a fost gratiata va fi considerata ca executata in mod
irevocabil. In exemplul dat, va opera revocarea suspendarii conditionate si se va aplica sistemul cumulului
aritmetic. Astfel, pedeapsa pentru noua infractiune se va adauga la restul negratiat din pe-deapsa initiala.
2) Infractiunea e savarsita in termenul de incercare al gratierii si in termenul partii gratiate din pedeapsa.

Termenul fix de 2 ani Partea negratiata Partea gratiata

Termenul de incercare la gratierii

In aceasta situatie, noua infractiune fiind savarsita in termenul de incercare al gratierii, se va revoca
gratierea. Efectul revocarii gratierii consta in reintregirea termenului de incercare al suspendarii. Astfel, se
constata ca noua infractiune e comisa si in termenul de incercare al suspendarii, ceea ce va atrage revocarea
suspendarii, iar infractorul va executa pedeapsa pentru noua infractiune adaugata la pedeapsa initiala in
intregul ei.

3) Infractiunea e savarsita dupa expirarea termenului de incercare al suspendarii, dar in termenul de


incercare al gratierii.

Termenul fix de 2 ani Partea negratiata Partea gratiata

Termenul de incercare la gratierii


26
In aceasta ipoteza se va revoca gratierea, caci infractiunea este savarsita in termenul de incercare al
gratierii. Efectul revocarii este reintregirea termenului de incercare al suspendarii. Totusi, se constata ca acest
din urma termen, chiar reintregit, se implinise la momentul comiterii noii infractiuni si, deci, nu mai este
posibila revocarea suspendarii. In concluzie, infractorul va executa doar pedeapsa pentru infractiunea
savarsita ulterior.

4) Infractiunea e savarsita dupa expirarea termenului de incercare al gratierii si in timpul fractiunii de


pedeapsa ce a fost gratiata.

Termenul fix de 2 ani Partea negratiata Partea gratiata

Termenul de incercare la gratierii

In aceasta situatie, dat fiind ca termenul de incercare al gratierii a expirat, efectele sale s-au produs cu
titlu definitiv, adica partea de pedeapsa gratiata este in mod irevocabil considerata ca executata. Astfel,
aceasta fractiune iese din structura termenului de incercare al suspendarii (care acum se compune din perioada
fixa de 2 ani si partea negratiata din pedeapsa) si se considera ca noua infractiune e savarsita dupa epuizarea
acestui termen. In concluzie, nu mai poate opera revocarea si infractorul va executa doar pedeapsa prevazuta
pentru noua infractiune.

Limitele efectelor gratierii


1) Limita temporala

Aceste limite sunt similare cu cele de la amnistie. Si in cazul gratierii, aceasta opereaza cu privire la o
infractiune continua, continuata sau de obicei doar daca s-a epuizat anterior datei stabilite prin actul de
gratiere.
2) Limita materiala

Priveste sfera infractiunilor la care se aplica gratierea. Aceasa limitare este stabilita in fiecare caz in
parte prin legea de gratiere.
3) Limita efectelor pedepsei

Gratierea nu produce efecte asupra pedepselor complementare, afara de cazul cand prin actul de
gratiere se dispune astfel. Art. 120 (4), cod penal prevede ca gratierea nu are efecte asupra masurilor de
siguranta si asupra masurilor educative. Insa, in practica legislativa, au existat numeroase acte de gratiere a
caror aplicabili-tate a fost extinsa si in cazul masurilor educative. Nu au fost insa extinse si asupra masurilor
de siguranta. De asemenea, gratierea nu produce efecte asupra drepturilor persoanei vatamate.

Condamnarile in privinta carora a intervenit gratierea pot fi luate in calculul starii de recidiva. Este
important de precizat ca gratierea nu are ca efect reabilitarea de drept.

C. Prescriptia

Exista doua feluri de prescriptie extinctiva:


1) Prescriptia raspunderii penale
2) Prescriptia executarii pedepsei

In dreptul penal nu exista un termen general de prescriptie, ci sunt termene spe-ciale pentru fiecare
caz.
1) Prescriptia raspunderii penale

Are ca efect inlaturarea raspunderii penale pentru fapta savarsita. De aceea se considera ca, in dreptul
penal, prescriptia reprezinta o sanctiune la adresa pasivitatii organelor judecatoresti care au avut dreptul sa-l
traga la raspundere pe infractor. Efectul prescriptiei raspunderii penale este similar cu cel al amnistiei
antecon-damnatorii.

Prescriptia opereaza indiferent de gradul de gravitate a infractiunii, cu exceptia infractiunilor contra


pacii si omenirii. Termenele de prescriptie se determina in functie de natura si durata sanctiunii prevazute de
lege pentru fapta care se prescrie, avandu-se in vedere maximul special al acestei pedepse:
27
- Daca este o pedeapsa cu detentiunea pe viata sau cu inchisoarea mai mare de 15 ani, termenul este de 15 ani.
- Daca este o pedeapsa cuprinsa intre 10-15 ani, termenul este de 10 ani.
- Daca este o pedeapsa cuprinsa intre 5-10 ani, termenul este de 8 ani.
- Daca este o pedeapsa cuprinsa intre 1-5 ani, termenul este de 5 ani.
- Daca este o pedeapsa cu inchisoarea pana la un an sau amenda, termenul este de 3 ani.

Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data savarsirii infractiunii (cand se produce rezultatul in
cazul infractiunilor de rezultat, cand are loc actiunea sau inactiunea in cazul infractiunilor formale si cand se
epuizeaza infractiunea in cazul infractiunilor cu durata de executare). In cazul minorilor termenele de
prescriptie se reduc la jumatate.

Asadar, in cazul minorilor opereaza o dubla reducere, pentru ca termenul de incercare se calculeaza in
functie de limitele pedepsei reduse la juma-tate, iar apoi termenul astfel calculat se reduce si el la jumatate.

Ex: In cazul unei pedepse cu inchisoarea de la 5-15 ani termenul de incercare va fi de 4 ani.
Intreruperea prescriptiei

Are loc atunci cand intervine un act de tragere la raspunderea penala a faptuito-rului sau atunci cand
se efectueaza orice act de procedura care trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului (fac parte din aceasta
categorie arestarea, citatia, confruntarea etc.).

Suspendarea cursului prescriptiei

Are loc atunci cand, potrivit legii, exista o cauza care impiedica punerea in miscare sau continuarea
actiunii nepenale. De exemplu, in cazul infractiunilor care intra sub incidenta legii penale romane in baza
principiului realitatii, actiunea penala se pune in miscare numai cu autorizarea procurorului general. Pana
cand intervine aceasta autorizare, cursul prescriptiei este suspendat.

De asemenea, se considera suspendat cursul prescriptiei si in caz de intrerupere a procesului penal pe


motivul existentei unei boli grave a invinuitului sau incul-patului. Alta situatie in care se intrerupe termenul
este cea in care intervine un eveniment imprevizibil, care impiedica desfasurarea unor acte de procedura
(locali-tatea in care s-a comis infractiunea e izolata din cauza unor calamitati naturale).

Diferenta dintre intreruperea si suspendarea prescriptiei

Dupa intrerupere incepe sa curga un nou termen, iar dupa suspendare cursul termenului continua o
data cu disparitia cauzei de suspendare, luandu-se in calcul si perioada anterioara intervenirii suspendarii.

Pentru a evita o prescriptie perpetua, legiuitorul a reglementat o prescriptie spe-ciala care are ca efect
inlaturarea raspunderii penale pentru fapta comisa, indiferent de numarul intreruperilor, daca termenul de
prescriptie a fost depasit cu jumatate din durata sa.
2) Prescriptia executarii pedepsei

Are ca efect considerarea ca executata a pedepsei dupa trecerea unui interval de timp prevazut de
lege. Termenele de prescriptie, in acest caz, se determina in func-tie de natura pedepsei a carei executare se
prescrie, tinandu-se cont de durata con-cret stabilita de instanta pentru aceasta pedeapsa:
- Daca este o pedeapsa cu detentiunea pe viata sau cu inchisoarea mai mare de 15 ani, termenul este de 20 de
ani.
- Daca este o pedeapsa cu inchisoarea de pana la 15 ani, termenul va fi format dintr-o perioada fixa de 5 ani la
care se adauga jumatate din pedeapsa aplicata.
- Daca este o pedeapsa cu amenda, termenul va fi de 3 ani.
- Daca este vorba de sanctiuni cu caracter administrativ aplicate in cazul faptelor care intra sub incidenta art.
181, cod penal, termenul este de un an.

In cazul minorilor termenul de prescriptie se reduce la jumatate.

Intreruperea termenului prescriptiei

28
Legiuitorul reglementeaza doua cauze de intrerupere:
- Cand incepe executarea pedepsei.
- Cand infractorul savarseste o noua infractiune.

Suspendarea termenului prescriptiei

Atunci cand exista o dispozitie legala ce impiedica, potrivit Codului de procedura penala (in acest cod
sunt reglementate institutiile amanarii sau intrerupe-rii pedepsei), punerea in executie sau continuarea
executarii pedepsei.

Termenul de prescriptie a executarii pedepsei curge de la data ramanerii definitive a hotararii de


condamnare. In cazul revocarii suspendarii conditionate, a suspendarii sub supraveghere, a executarii
pedepsei la locul de munca sau a revocarii liberarii conditionate, termenul curge de la data ramanerii
definitive a hotararii de revocare.

Pe perioada termenului de prescriptie a executarii pedepsei opereaza pedepsele accesorii, iar dupa
expirarea acestui termen opereaza pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi.
Efectul e doar considerarea pedepsei ca executate, nu si inlaturarea raspunderii penale pentru fapta comisa.
Astfel, o pedeapsa prescrisa se considera executata si se ia in considerare la starea de recidiva.

D. Lipsa sau retragerea plangerii prealabile

De regula, actiunea penala se pune in miscare din oficiu. Exista, totusi, si excep-tii, atunci cand
promovarea unor actiuni este lasata la latitudinea persoanei vatamate. Aceasta se face fie in considerarea
pericolului social redus al infractiunii, fie datorita faptului ca desfasurarea procesului i-ar putea cauza
prejudicii morale partii vatamate.

De obicei actiunea este pusa in miscare la plangerea prealabila a victimei in cazul urmatoarelor
infractiuni: insulta, calomnie, loviri, vatamare corporala, viol in forma simpla (chiar daca aceasta infractiune
prevede un pericol social ridicat, actiunea se va pune in miscare doar la plangerea victimei tocmai pentru ca
este o situatie stanjenitoare pentru aceasta si ii poate aduce prejudicii morale).

Daca legea prevede ca actiunea se pune in miscare doar la plangerea prealabila a partii vatamate,
absenta acestei plangeri inlatura raspunderea penala. Prin exceptie, actiunea penala se poate pune in miscare
si din oficiu atunci cand persoana vatamata e lipsita de capacitate de exercitiu sau e o persoana cu capacitate
de exer-citiu restransa.

Retragerea plangerii

Are acelasi efect ca si lipsa acesteia, adica inlatura raspunderea penala. Pentru aceasta trebuiesc
indeplinite conditiile urmatoare:
1) Rretragerea plangerii trebuie facuta de persoana prevazuta de lege, adica de catre persoana vatamata sau de
reprezentantul legal ori contractual al acesteia.
2) Retragerea trebuie sa fie explicita, adica sa constea intr-o declaratie in fata in-stantei prin care persoana
vatamata arata ca renunta la actiunea penala introdusa. Prin exceptie, retragerea poate fi si implicita daca sunt
indeplinite conditiile:

- Este vorba de una dintre infractiunile prevazute de art. 279, lit. a), cod pr. pen., adica de insulta,
calomnie, amenintare, lovire in forma simpla, abuz de incre-dere.

- Persoana vatamata sa fi lipsit nejustificat de la doua termene consecutive. Aceasta conditie nu e


indeplinita atunci cand partea vatamata nu a fost legal citata sau cand a fost prezent aparatorul legal al
acesteia.

- Cauza sa se afle in curs de judecata la prima instanta.

3) Retragerea plangerii sa intervina inainte de ramanerea definitiva a hotararii.

29
4) Retragerea sa fie totala si neconditionata. Nu e posibila o retragere sub condi-tia executarii unei
prestatii de catre inculpat.

Plangerea prealabila e guvernata de principiul solidaritatii active si pasive. A-tunci cand exista mai
multe persoane vatamate, se va angaja raspunderea penala a inculpatului, chiar daca plangerea a fost introdusa
sau mentinuta doar de o singura persoana. Potrivit principiului solidaritatii pasive, atunci cand fapta a fost
comisa in participatie este suficienta introducerea ori mentinerea plangerii pentru unul singur dintre
participanti pentru a se antrena raspunderea penala a tuturor participantilor.

In cazul retragerii plangerii penale inculpatul poate cere continuarea procesului pentru a-si dovedi
nevinovatia. Retragerea plangerii trebuie sa intervina inaintea finalizarii procesului.

E. Impacarea partilor

Este un act bilateral prin care inculpatul si partea vatamata consimt sa puna capat procesului,
inlaturand raspunderea penala si stingand actiunea civila.

Spre deosebire de retragerea plangerii prealabile, care opereaza in rem, impaca-rea partilor produce
efecte in personam, operand doar intre partile care s-au impa-cat. In concluzie, nu opereaza solidaritatea
activa sau pasiva.

Pentru a produce efecte, impacarea partilor trebuie sa indeplineasca conditiile:

1) Sa fie vorba de o infractiune pentru care legea prevede impacarea partilor. De regula, aceste
infractiuni sunt cele care necesita plangerea prealabila a partii vata-mate, fiind infractiuni ce prevad un pericol
social redus. Totusi, nu este vorba despre toate infractiunile ce necesita plangerea prealabila a partii vatamate,
ci doar de acele infractiuni in care legiuitorul a instituit in mod expres posibilitatea impa-carii partilor.
Aceasta opereaza si in cazul unor infractiuni a caror urmarire se dis-pune din oficiu (art. 180 (11) si (21), cod
penal).

2) Impacarea partilor trebuie sa intervina pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.

3) Impacarea sa se faca de catre persoanele abilitate in acest sens. De regula, impacarea intervine intre
inculpat si partea vatamata. Totusi, in cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, impacarea se face
de catre reprezentantii lor legali, iar in cazul persoanelor cu capacitate de exercitiu restransa, impacarea se
face personal cu incuviintarea ocrotitorului legal.

4) Impacarea trebuie sa fie totala si neconditionata.

5) Impacarea trebuie sa fie, intotdeauna, explicita.

Daca partile s-au impacat, tinand cont ca este vorba de un act bilateral, partea vatamata nu mai poate
cere continuarea procesului.
Sanctiunile de drept penal

Sanctiunile de drept penel nu pot fi aplicate decat de organele judiciare si in temeiul legii.

Aplicarea sanctiunii de dr. penal se face pe baza urmatoarelor principii :

1) Sanctiunile au caracter revocabil , pt. ca daca ar avea caracter irevocabil , in cazul existentei unei noi
erori jud, sanctiunile nu ar mai putea fi inlaturate.0
2) Sanctiunile au caracter impersonal , pt. ca aceste sanctiuni nu pot fi aplicate decat persoanelor care au
savarsit infractiuni
3) Sanctiunile au caracter legal , pt ca acestea pot fi aplicate numai in masura in care sunt prevazute de
lg. si in limitele legii.
4) Aplicarea unor sanctiuni compatibile cu ordinea juridica si morala a societatii
Ex : lg. penala a incriminat ca sanctiune posibilele abuzuri ale organelor judiciare(tortura)

30
5) Sanctiunile au caracter de individualizare potrivit acestuia oridecate ori s-a savarsit o infractiune ,
organele jud. , atunci cand aplica o sanctiune , tin cont de toate criteriile de individualizare a pedepsei ,
prevazute de lege. :
-pers. infractionala
-conduita infractorului inainte si dupa infractiune
-modul si mijloacele de savarsire a faptei
-circumstantele agravante si atenuante
-concussul de infractiuni si
-starea de recidiva

Sanctiunile de dr. penal sunt :


masuri educationale – pedepsele
sanctiuni de dr. penal –masuri educative
–masuri de siguranta

Pedepsele sunt –principale


–complimentare
–accesorii

Masurile de siguranta intervin cand o persoana savarseste o fapta prevazuta de lg. penala fie ca aceasta
este considerata sau nu infractiune , si atunci cand exista indicii ca persoana respectiva va savarsi o noua fapta
prevazuta de lg. penala .
Masurile educative sunt cele care se iau fata de infractorii minori cand acestia savarsesc infractiuni , pt.
reeducarea lor.
Mas. Educative sunt: – mustrarea
– libertatea supravegheata
– internarea in centre de reeducare
– internarea in institute medicale educative
In functie de diferite criterii pedepsele pot fi :–unice
–alternative
Alternative= sunt pedepse cumulative in masura in care legiuitorul prevede ca se vor aplica impreuna
(amandoua)

Pedepsele aplicabile persoanei fizice

Pedepse principale :–detentiunea pe viata


–inchisoare de 15 zile la 30 ani
–amenda de la 100 lei l 50000 lei

Detentiunea pe viata este pedeapsa principala prevazuta de c. penal ce se aplica atunci cand se
savarsesc infractiuni deosebit de grave si constau in scoaterea infractorului din societate si trimiterea lui in
centre de detentie pana la sfarsitul vietii.
Aceasta pedeapsa se executa in penitenciare anume destinate pentru aceasta sau in sectii speciale ale
celorlalte penitenciare . regimul concret de executare al acestei pedepse este reglementat de legea privind
executarea pedepselor.
Detentiunea pe viata se aplica pentru unele infractiuni grave prevezute de codul penal:
-o parte din infractiunile privind siguranta statului
-infractiuni de omar deosebit de grav
-infractiuni contra pacii si omenirii
-unele infractiuni prevazute in legi speciale ca:impiedicarea exloatarii navei,impiedicarea exloatarii
aeronavei
In toate aceste situatii detentiunea pe viata este prevazuta alternativ cu pedeapsa inchisorii
In legislatia romaneasca rar se intalneste situatia in care detentiunea pe viata este singura pedeapsa in
cazul savarsirii unei infractiuni ca : tratamente neomenoase in timp de razboi.
Aceasta pedeapsa nu se aplica persoanelor care la data pronuntarii hotararii de condamnare au implinit
varsta de 60 ani ( in cazul lor se aplica 25 ani de inchisoare si interzicerea unor drepturi pe durata maxima) si
minorilor. Minorilor li se aplica pedeapsa intre 5–20 ani inchisoare .
31
Facem precizarea ca pedeapsa de 25 ani inchisore pentru cei peste 60 ani , si pedeapsa de la 5 la 20 ani
pentru minori se aplica numai in masura in care dintre pedepsele prevazute de lg. pentru infractiunea savarsita
instanta judecatoreasca s-a oprit asupra detentiunii pe viata .
In situatia in care condamnatul la detentiune pe viata implineste 60 ani in timpul executarii pedepsei ,
aceasta se inlocuieste cu inchisoare pe 25 ani .
Cel condamnat la inchisoare pe viata poate fi eliberat conditionat dupa executarea a 20 ani de detentie
daca indeplineste urmatoarele conditii:
-safi fost disciplinat
- sa fi fost staruitor in munca
-sa fi dat dovezi temeinice de indreptare
- cand instanta considera util acest lucru si tinand cont de antecedentele penale ale condamnatului.
Condamnatul trecut de 60 ani barbati si 55 ani femei , poate fi eliberat conditionat daca sunt
indeplinite conditiile de mai sus si daca a executat cel putin 15 ani inchisoare.
Daca in termen de 10 ani de la eliberare nu savarseste alta infractiune se considera ca liberatul
aexecutat toata pedeapsa .
In cazul comutarii sau inlocuirii pedepsei det. pe viata cu inchisoarea pdeapsa deja executata din det.
pe viata se deduce din pedeapsa cu inchisoarea ce urmeza a fi executata.

Inchisoarea pdeapsa principala prevazuta de lg. penala romana ce consta in scoaterea infractionarului
din mediul in care a trait si trimiterea lui in penitenciar pe o perioada determinata prevazuta in hotararea de
condamnare .
Executarea pedepsei inchisorii se bazeaza pe sistemul progresiv , condamnatii avand posibilitatea de a
trece de la un regim de executare la altul .
Pedeapsa inchisorii se executa in urmatoareala regimuri –de maxima siguranta
–inchis
–semideschis
–deschis
Regimurile executarii ped. cu inchisoarea se bazeaza : pe posibilitaea condamnatilor de a presta , cu
acordul lor , o munca utila ( daca sunt apti de munca)
- pe educarea condamnatilor
-pe respectarea de acestia a ordinii interioare a detentiunii
-pe recompesarea si si stimularea celor staruitori in munca , disciplinati si care dau dovezi temeinice
de indreptare.
Toate mijloacele folosite in cadrul regimurilor executarii pedepseleor cu inchisoarea trebuie sa
contribuie la reintegrarea in societate a celor condamnati , la prevenire savarsirii de noi infractiuni.
In ceea ce priveste munca prestata , condamnatii barbati ce au implinit 60 ani si condamnate femei ce
au implinit 55 ani nu vor putea fi obligati sa munceasca , dar , la cererea lor , li se poate asigura dreptul la
munca.
Munca desfasurata de condamnati este remunerarta in proportie doar de 10% pentru condamnat ,
restul de 90% facandu-se venit la bugetul de stat. Din cei 10% condamnatul beneficiaza de 1/3 din suma de
bani in timpul executarii pedepsei , restul de 2/3 fiindu-i dati acestuia la liberare .
In penitenciare condamnatii barbati executa pedepsa separat de condamnatele femei iar cond. minori
separat de cond. majori
Dupa ce a efectuat cel putin 2/3 din pedeapsa inchisorii , cand pedeapsa nu depaseste 10 ani , si cel
putin ¾ , cand pedeapsa este mai mare de 10 ani condamnatul : staruitor in munca , disciplinat , cu dovezi
temeinice de indreptare , poate fi liberat conditionat innaintea executarii in intregime a pedepsei.
Cand condamnatul executa mai multe pedepse ce nu se contopesc , fractiunile 2/3 si ¾ de mai sus se
socotesc in raport de totalul pedepselor
Persoana ce a fost condamnata unei sau mai ultor infractiuni din culpa poate fi liberata conditionat
dupa ce a executat cel putin ½ din pedeapsa , daca pedeapsa aplicata este mai mica de 10 ani, si cel putin 2/3
din pedeapsa , daca pedeapsa aplicata este mai mare de 10 ani insa numai daca acel condamnat a fost
disciplinat , staruitor in munca , cu dovezi temeinica de indreptare .
Cand in timpul executarii pedepsei cu inchisoarea condamnatii brbati implinesc 60 ani si
condamnatele femei 55 ani acestia pot fi eliberati conditionat daca au executat 1/3 pedeapsa pentru pedepsele
de pana la 10 ani si si cel putin ½ pentru pedepsele mai mari de 10 ani.
Acelasi regim au si cei ce au fost condamnati minori fiind , daca implinesc aceste conditii la
implinirea a 18 ani
32
Pedeapsa se considera executata daca in intervalul de timp de la eliberare pana la implinirea duratei
pedepsei cel condamnat nu a savarsit din nou o infractiune.
Daca cel liberat a savarsit o noua infractiune pana la data implinirii duratei pedepsei , instanta
judecatoreasca , tinand cont de gravitatea noii infractiuni, poate dispune fie mentinerea starii de libertate fie
revocarea acesteia . in aceasta situatie pedeapsa aplicata de instanta pentru noua infractiune si restul de
pedeapsa ramasa de executat se contopesc , la pedeapsa rezultata putandu-se aplica un spor de pana la 5 ani.

Amenda – pedeapsa princupala ce consta in suma de bani ce trebuie sa o plateasca in contul statului ,
cel ce a savarsit o infractiune .
Spre deosebire de alte categorii de amenzi ca am. Administrativa , contraventionala , fiscala , amenda
penala se trece in cazierul infractorului .
Amenda ca pedeapsa principala este prevazuta in codul penal , de regula [entru infractiuni de o
gravitate mai redusa si alternativ cu pedeapsa inchisorii .
Minimul general al pedepsei amenzii este de 100 lei iar maximul gen. este de 50.000 lei
In situatia in care legea prevede ca o anumita infractiune este pedepsita cu amenda penala fara a arata
limitele amenzii , minimul special este de 150 lei iar maximul special este de 10.000 lei .
Cand legea prevede pentru o infractiune alternetiv pedeapsa inchisorii si amenda fara a arata limitele
amenzii , acestea sunt de:
– 300 lei minim si 15.000 lei maximimul , cand pedeapsa inchisorii este de cel mult un an ;
–500 lei minim si 30.000 lei maxim cand pedeapsa inchisorii erste mai mare de un an
Indiferent cate circumstante agravante ar fi pedeapsa amenzii aplicata de institutiile de judecata , nu
pote depasi maximul general de 50.000 lei
Atunci cand a fost aplicata pedeapsa amenzii, condamnatul este obligat sa depuna in 3 luni recipisa de
plata a amenzii.
Condamnatul are insa posibilitatea sa ceara ca plata amenzii sa se faca esalonat pe o durata de 2 ani.
In situatia in care instanta apreciaza ca cel conamnat nu are posibilitatea incei 2 ani sa-si achite toata
amenda , va dispune recuperarea creantei statului prin executare asupra unor bunuri ale condamnatului.
Cand aplica pedepsa amenzii stabilind un cuantum al acesteia , institutia de judecata trebuie sa tine
cont si de celelalte obligatii cilvile pe care le are condamnatul , astfel incat peersoanele aflate in grija acestuia
sa nu fie afectate .
In situatia in care cel condamnat , cu rea credinta nu-si indeplineste obligatiile de plata instanta de
judecata in prima faza dispune excutarea silita asupra bunurilor acestuia iar in subsidiar poate lua masura
inlocuirii pedepsei amenzii cu inchisoarea .
Inlocuirea amenzii penale ci inchisoarea poate avea loc numai in situatia in care legea prevede pentru
infractiunea savarsita , alternativ , pedeapsa amenzii cu pedeapsa inchisorii.
Pedepsele complementare , se aplica se aplica de instantele de judecata in masura in care s-a aplicat si
o pedeapsa principala intr-un cuantum de cel putin 2 ani inchisoare , iar instanta constata fata de natura si
gravitatea infractiunii, fata de de persoana infractorului si fata de imprejurarile savarsirii faptei , ca aceasta
pedeapsa este necesara .
Ori de cate ori legea penala o prevede pedeapsa complementara trebuie aplicata .
In situatia in care legea nu o prevede , in sa pedeapsa aplicata este mai mare de 2 ani , instanta de
judecata poate aplica si una sau mai multe din pedepsele complementare prevazute de lege .
Pedepsele complementare consta in interzicerea unuia sau mai multora din urmatoarele drepturi:
1–dr. de a alege si de a fi ales in autoritati publice sau in functii elective publice
2–dr. de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat. interzicerea acestui drept nu se poate
aplica decat in masura in care s-a interzis si dreptul prevazut la pct. 1
3–dr. de a ocupa o functie sau de a ocupa o profesie ori de a desfasura o activitate de natura aceleia de
care condamnatul s-a folosit pentru a savarsi infractiunea
4–dr. parintesti
5–dr. de a fi tutore sau curator
Pedepsele complementare se aplica pe o durata intre 1-10 ani , la aprecierea instantei si se executa
dupa executarea pedepsei principale , dupa gratierea tottala sau a restului de pedeapsa , ori dupa prescriptia
executarii pedepsei.
O adoua categorie de pedeapsa complementara este degradarea militara ce consta in pierderea
gradului militar si dr. de a purta uniforma.
Spre deosebire de celelalte pedepse complementare ce se plica pe o durata determinata cuprinsa intre
1-10 ani , degradarea militara se aplica pe o durata nedeterminata , condamnatul pierzand pentru totdeauna
33
atat gradul militar cat si dreptul de a purta uniforma . Degradarea militara se aplica obligatoriu daca pedeapsa
stabilita de instanta de judecata este mai mare de 10 ani inchisoare si facultativ daca pedeapsa aplicata de
instanta de judecata este mai mare de 5 ani inchisoare dar de cel mult 10 ani inchisoare.

Pedepsele accesorii – constau in interzicerea tuturor drepturilor prevazute in articolul 64 c. p. Ele se


plica de instanta de judecata si sunt un accesoriu al pedepsei principale .
De regula instanta de judecata interzice toate cele 5 drepturi prevazute de art.64 C.P. insa avand in
vedere modul concret cum urmeaza a se executa pedeapsa (ex.–la locul de munca ) instanta de judecata poate
interzice numai unele din aceste drepturi .
Facem precizarea ca drepturile prevazute la litera a si b nu se pot aplica decat impreuna .
Pedepsele accesorii se executa pe perioada in care se executa principala in practica sunt situatii cand
pedepsele accesorii pot avea durata mai scurta sau mai lunga de timp . Astfel , in situatia in care persoana a
fost in cursul urmaririi penale sau al judecatii , arestata preventiv , iar pe perioada arestului pedepsele
accesorii nu au operat , in acest caz durata pedepsei accesorii va fi mai mica dacat durata pedepsei aplicata de
instanta deoarece arestul preventiv se deduce din condamnare .
In situatia in care dupa condamnare o persoana solicita amanarea sau intreruperea executarii pedepsei
pe perioada amnarii sau intreruperii pedepsei accesorii, opereaza asfel incat in aceasta situatie durata lor este
mai mare decat durata pedepsei .
Facem precizarea ca in situatia suspendarii conditionate a executarii pedepsei sau a suspendarii
executarii pedepsei sub supraveghere , se suspenda si executarea pedepsei accesorii.

Pedepse aplicabile persoanei juridice

Singura pedeapsa principala pentru persoanelor juridice este amenda


Cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de pers. fiz. pedeapsa inchisorii de pana la 10 ani ,
sau amenda , minimul special al amenzii pentru pers. jur. este de 5000 lei iar maximul amenzii 600.000lei.
In situatia in care pentru infractiunea savarsita de pers. fiz. Pedeapsa aplicata este detentiunea pe viata
sau inchisoare mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii pt pers . jur . este de 10.000 lei iar maximul
special al amenzii este de 900.000 lei
Pe langa pedeapsa principala a amenzii , pentru pers. jur. , se pot aplica si pedepse complementare ca:
–a) dizolvarea persoanei juridice
–b) suspendarea activitatii pers. jur. pe o durata de la 3 luni- 1 an
–c) suspendarea uneia dintre activitatile pers. jur. in legatura cu care s-a savarsit infractiunea pe o
durata de la 3 luni la 3 ani
–d) inchiderea unor puncte de lucru ale pers. jur. pe o durata de la 3 luni la 3 ani
–e) interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o perioada de la 1 luna la 3 ani
–f) afisarea sau difuzarea hotrarii de condamnare
Aplicarea unor sau mai multor dintre aceste pedepse se dispune atunci cand instanta de jud. constata ,
fata de natura si gravitatea infractiunii , si de imprejurarile savarsirii , ca aceste pedepse complementare sunt
necesare .
Aplicarea unei sau mai multor din aceste pedepse complementare este obligatorie cand legea prevede
expres acest lucru.
Pedeapsa complementara a dizolvarii pers juridice a fost constituita in scopul stoparii savarsirii de
infractiuni sau cand obiectul sau de activitate a fost denaturat in act scop
Efectul aplicarii aestei pedepse complementare il reprezinta deschiderea procedurii de lichidare
potrivit legii , iar o copie dupa dipozitivul hotararii definitive de condamnare va fi trimisa instantei civile
competente in vederea desemnarii lichidatorului .
Pedeapsa complementara a suspendarii activitatii pers. jur. consta in interzicerea desfasurarii
activitatii totale sau a uneia din activitati in realizarea careia a fost savarsita infractiunea .
Pededeapsa complementara a afisarii hotararii definitive de condamnara sau de difuzare a ei , se
realizeaza fara dezvaluirea identitatii victimei si pe cheltuiala pers . jur.
Afisarea hotararii de condamnare se realizeaza in extras la locul si perioada de timp stabilita de
instanta de judecata . daca difuzarea se face prin presa scrisa sau audio vizuala, instanta stabileste numarul de
aparitii , ce nu poate fi mai mare de 10 aparitii , iar pentru alte mijloace de difuzare durata nu poate fi mai
mare de 3 luni.

34
Masuri de siguranra –sunt acelea care se iau de instanta de judecata fata de persoanele care au savarsit
fapte prevazute de legea penala si au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii
unor alta fapte prevazute de legea penala .
Masurile de siguranta se iau ata de organele de urmarire penala cat si de instanta de judecata dar numai in
cazurile cand legea prevede asfel.

Masurile de siguranta se impart in –mas. cu caracter medical prin obligarea la tratament medical si
internare medicala
–mas. restrictive de lucruri prin confiscarea speciala
–mas. restrictive de drepturi prin interzicerea unei functii sau profesii , interdictia de a se afla in
anumite localitati , interdictia de a se afla in anumite localitati , expulzarea , interdictia de a reveni in locuinta
familiei , pe o perioada determinata.
Masurile de siguranta cu caracter medical obliga la tratament medical si este o masura ce se ia
impotriva faptuitorului care din cauza unei boli sau intoxocari cronice cu alcool , stupefiante sau alte
asemenea substante prezinta pericol pentru societate . faptuitorul va fi obligat sa se prezinte in mod regulat la
tratament medical , pana la insanatosire .
Masurile obligatorii de tratament medical se iau chiar daca faptele in sine nu constituie infractiuni ci
doar fapte prevazute de legea penala . Obligarea la tratament medical se poate lua in faza de urmarire penala
de procuror , urmand a fi confirmata de instanta in faza de judecata . Durata masurii ese nedterminata insa
poate fi revocata cand:
a) faptuitorul s-a insanatosit
b) faptuitorul nu se mai prezinta regulat la tratamant , caz in care masura este inlocuita cu cea a
internarii medicale .
in masura in care persoana obligata la tratament medical este condamnata la detentiune pe viata sau la
pedeapsa inchisorii , masura de siguranta se executa si pe perioada executarii pedepsei .
obligatia la tratamant medical este masura de siguranta ce se ia fata de persoana bolnava mental , toxicoman ,
si care se afla intr-o stare ce prezinta pericol pentru societate si consta in internarea persoanei intr-un institut
medical pana la insanatosire.
Aceasta masura se ia pe o durata nedeterminata insa ea poate inceta fie :
–prin insanatosirea faptuitorului.
–prin ameliorarea starii de sanatate cand masura de siguranta este inlocuita cu obligarea la tratament
medical.

Expulzarea este masura de siguranta ce consta in scoaterea in afara teritoriului tarii a unui cetatean
strain sau apatrid fara domiciliu in Romania carea asavarsit o fapta prevazuta de lg. penala si care prezinta
pericol social .
Masura expulzarii nu se poate lua in situatia in care in statul unde va fi expulzata persoana aceasta va
fi supusa la tortura sau la alte tratamante crude , inumane sau degradante . persoana ce urmeza a fi expulzata ,
trebuie trimisa intr-un stat determinat si nu doar scoasa in afara tarii.
In situatia in care cel ce va fi expulzat a fost si condamnat in Romania , masura expulzarii va fi pusa
in practica dupa executarea pedepsei in Romania , sau stingerea executarii acesteia in unul din modurile
prevazute de lege.

Confiscarea speciala este o Masura de siguranta ce consta in trecerea unor bunuri din patrimoniul
faptuitoruluiin patrimoniul statului.
Sunt supuse confiscarii speciale:
–bunurile produse prin savarsirea faptei prevazute de lg. penala ( confiscarea banilor falsi)
–bunurile ce au fost folosite in orice mod la savarsirea unei infractiuni daca sunt ale infractorului , sau
daca apartinand altei persoane , aceasta , a cunoscut scopul folosirii lor. Aceasta masura nu poate fi dispusa in
cazul infractiunilor savarsite prin presa
–bunurile provenite , produse , modificate , sau adaptate in scopul savarsirii unei infractiuni , daca au
folosit acelei infractiuni , si daca sunt ale infractorului. Daca bunurile apartin altei persoane ele vor fi
confiscate numai in masura in care producerea modificarea sau adaptarea lor s-a facut cu acordul
propietarului .
–bunurile ce au fost date pentru a determina savarsirea unei infractiuni sau pentru a-l rasplati pe
infractor

35
–bunurile dobandite prin savarsirea unei infractiuni daca acestea nu sunt restituite persoanelor
vatamate si in masura in care nu servesc la despagubirea acesteia .
–bunurile a caror detinere este interzisa prin lege.
Daca bunurile supuse confiscarii nu sunt gasite , in locul lor se confisca banii sau bunurile pana la
concurenta valorii acestora .
Interdictia revenirii in locuinta familiei se stabileste pe o perioada determinata si este masura de
siguranta ce se ia de instanta de judecata daca
–infractorul a savarsit o infractiune de lovire sau alte violente indreptate imporiva membrilor familiei
–instanta sa constate ca prezenta acestuia in locuinta familiei constituie un pericol grav pentru ceilalti
membri ai familiei.
Prin membri de familie intelegem : sotia si ruda apropiata daca ruda locuieste sau gospodareaste
impreuna cu infractorul.
–pedeapsa aplicata de instanta sa fie de cel putin 1 an inchisoare.
Masura de a nu reveni in locuinta familiei se ia pe o perioada de pana la 2 ani , legea neprevazand o
limita minima a acestei masura , insa consideram ca aceasta limita minima trebuie sa fie o perioada de timp
rezonabila astfel incat masura sa-si produca efectul .
Aceasta masura de siguranta poate inceta mai inainte de data prevazuta de condamnare daca exista o
cerere din partea parsoanei vatamate .
Interdictia de a reveni in locuinta familiei is produce efectele dupe executarea pedepsei principale .
Nerespectarea acestei masuri de siguranta atrage raspunderea penala pentru infractiunea de violare de
domiciliu. Interdictia de a reveni in locuinta familiei presupune nu numai interdictia de locui efectiv acolo ci
si trecerea sporadica prin tot ceea ce tine de ceasta

Continutul infractiunii desemneaza totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca o fapta sa fie
calificata drept infractiune . este format din :
–factorii infractionali(obiectul si subiectii)
–continutul infractiunii (elementul material , urmarea imediata , legatura de cauzalitate si latura
subiectiva)
Obiectul infractional este valoarea sociala si relatiile sociale nascute in jurul acelei valori si care sunt
ocrotite prin norma penala
Acesta poate fi :
–general , ce cuprinde toate valorile sociale ocrotite de legea penala (Rom. , suveranitaea ,
integritaea , persoana , dr. si liertatile pers. , patrimoniu, intreaga ordine de dr.)
–obiectul juridic generic , acel obiect care ocroteste o anumita categorie de drepturi(infractiuni contra
persoanei , patrimoniului , autoritatii , etc.)
–obiectul juridic specific care ocroteste o singura categorie de drepturi(dr la viata , intergritate , etc. )
–obiectul material sunt unele infractiuni a caror valoare sociala ocrotita se concretizeaza intr-o
entitatea materiala (corpul fizic al persoanei in viata , bunul furat etc.)
–obiectul juridic complex anumite categorii de infractiuni care sunt formate prin vointa legiuitorului
din reunirea a doua infractiuni distincte (talharie = furt+violenta). In aceasta situatie avem obiect juridic
complex format din doua sau mai multe valori sociale distincte (talharie= bunul furat+corpul persoanei)
Subiectii infractiunii persoane ce savarsesc fapta prevazuta de legea penala sau sufera consecintele
savarsirii unei astfel de fapte
Pot fi subiecti activi = persoana fizica sau persoana juridica care savarseste fapta prevazuta de legea
penala . Pentru a raspunde din punct de vedere penal ca subiect al infractiunii persoana juridica trebuie sa
legal consituita iar persoana fizica trebuie sa indeplineasca conditiile cu privire la :a) varsta ,b)
responsabilitate si c)libertate de vointa

b)Responsabilitate este atitudinea de actiune sau inactiune a persoanei fata de fapta si urmarile
acesteia , atitudine concretizata in posibilitatea persoanei de a-si controla si dirija actiunile si inactiunile si de
fi constienta de rezonanta sociala a faptelor sale

c)Libertatea de vointa presupune posibilitatea persoaneai de a-si controla vointa si actiunile , si de a


nu fi supusa la costrangere fizica sau morala .constrangerile morale sunt cele care inlatura caracterul moral
alfaptei.

a)Din punct de vedere al varstei avem urmatoarele prezumtii


36
–persoana de pana la 14 ani nu raspunde din punct de vedere penal .
–intre 14-16 ani se prezuma relativ ca persoana nu respunde din punct de vedere penal , revenind
organelor de judecata si persoaneleor vatamate posibilitatea de a dovedi exitenta discernamantului.
–intre 16-18 ani se prezuma relativ ca persoana va raspune din punct de vedere penal deoarece are
discernamant insa legea da posibilitatea faptuitorului sa dovedeasca faptuitorului lipsa discernamantului.
–de la 18 ani persoana raspunde intotdeauna din punct de vedere penal .

Continutul constitutiv al infractiunii


–Elementul material reprezinta actiunea sau inactiunea faptuitorului ce devine relevanta in realizarea
ctontinutului constitutiv al unei infractiuni .
–actiunea reprezinta fapta unei persoane care face ceva ce legea ii sspune sa nu faca.
Actiunile se pot reliza prin–fapte materiale , cuvinte , scris.
Inactiunile sunt faptele unor persoane care nu fac ceva ce legea ii impune sa faca
Urmarea imediata o reprezinta rezultatul socialmente periculos realizat in urma savarsirii unei
infractiuni unei infractiuni. Urmarea imediata se poate concretiza fie prin creearea unei stari de pericol fie
prin schimbarea pozitiei .

Intre actiunea sau inactiunea faptuitorului ce reprezinta elementul material al obiective si urmarea
imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate .
La infractiunile de pericol legatura de cauzalitate rezulta ––EX RE–– adica din materialitatea
faptelor .
La infractiunile de rezultat legatura de cauzalitate trebuie dovedita . Pentru dovedirea acestei legaturi
de cauzalitate trebuiesc urmate urmatoarele etape :
– Identificarea in antecedenta cauzala a tuturor contributiilor umane privitoare la
savarsirea faptei.
– Stabilirea aspectului psihic al legaturii de cauzalitate
– Delimitarea si determinarea exacta a contributiilor esntiale esentiale si
inlesnitoare in antecedenta cauzala
– Locul si timpul savarsirii infractiunii ce pot aparea fie ca o cerinta esentiala fie ca
element circumstantial

Latura subiectiva
Vinovatia ca element al laturii subiective constituie in crealizarea cerintei prevazute de lege din punct de
vedere al atitudinii mentale , psihice a faptuitorului fata de fapta si urmarile ei . In raport de forma de
vinovatie legiuitorul prevede 2 principii fundamentale
–faptele savarsite printr-o actiune constituie intotdeauna infractiune daca sunt savarsite cu intentie , iar
cand sunt savarsite din culpa numai daca legiuitorul a prevazut expres aceasta
–faptele constand in inactiuni sunt infractiuni fie ca sunt savarsite cu intentie sau din culpa cu exceptia
situatiilor in care legiuitorul le-a incriminat pentru cele savarsite din culpa .

Individualizarea judiciara a pedepselor


La individualizarea pedepselor se tine seama de criteriile generale si obligatorii enumerate in art. 72,
cod penal. Individualizarea acestora se face in momentul in care se aplica sanctiunea.
Exceptie de la aceasta regula avem in situatia in care individualizarea se face dupa condamnare. Aici
intra situatiile cand se descopera elemente noi (infractiuni noi) sau se inlatura anumite elemente (infractiuni).
De asemenea, avem aceeasi situatie de exceptie cand condamnatul la plata amenzii nu o plateste cu
rea-credinta. Art. 72, cod penal se va folosi pentru alegerea tipului de pedeapsa si pentru cuan-tumul acelei
pedepse.
Criteriile de individualizare a pedepselor:
1) Dispozitiile partii generale a Codului Penal
Aceste dispozitii se pot referi la aplicarea in timp si spatiu a legii penale, la forma consumata ori de
tentativa in care s-a realizat infractiunea, la contributia adusa la savarsirea infractiunii etc..
2) Limitele de pedeapsa fixate in partea speciala
3) Gradul de pericol social al faptei savarsite
Pentru determinarea gradului de pericol social se tine cont de doua etape. Mai intai, se apreciaza daca
gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi in prezen-ta unei infractiuni. Apoi, se apreciaza acest grad
37
tinandu-se cont de o scara de valori personala a fiecarui judecator.
4) Persoana faptuitorului
Orice sanctiune produce efecte diferite asupra fiecarui faptuitor in parte, in func-tie de caracteristicile
biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.
5) Imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala
In stiinta dreptului, aceste stari, situatii sau imprejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea
penala sunt denumite cauze. In cadrul acestor cauze se face diferenta intre stari si circumstante.
Sunt considerate stari de agravare: Starea de recidiva, infractiunea continu-ata, concursul de
infractiuni.
Sunt considerate stari de atenuare: Tentativa si minoritatea faptuitorului.
Circumstantele pot fi: legale sau judiciare, atenuante sau agravante.
Pe langa aceste criterii prevazute de art. 72, cod penal, la individualizarea pedepsei se mai tine cont si
de prevederile art. 27, cod penal atunci cand infractiu-nea este comisa in participatie, pentru a se determina
cota de contributie a fiecarui participant.
A. Circumstantele atenuante legale
Acestea sunt cele prevazute expres in art. 73, cod penal, a caror aplicare este obligatorie si care au ca
efect atenuarea pedepsei aplicabile infractorului.
Circumstantele atenuante legale prevazute in articolul mentionat sunt:
1) Depasirea limitelor legitimei aparari
Pentru a fi circumstanta atenuanta trebuie indeplinite conditiile: a) Savarsirea faptei sa constea intr-o
aparare in fata unui atac material, direct, imediat, injust si care sa puna in pericol grav persoana sau drepturile
ei. b) Fapta infractorului sa constea intr-o aparare disproportionata. c) Excesul de aparare sa nu se datoreze
starii de tulburare sau temere in care s-a aflat infractorul.
2) Depasirea limitelor starii de necesitate
Conditii: a) Fapta trebuie sa constea intr-o actiune de salvare in fata unui pericol iminent si care nu
putea fi inlaturat altfel. b) Urmarea cauzata de actiunea de salvare sa fie vadit disproportionata fata de
urmarea pe care ar genera-o pericolul. c) Faptuitorul sa-si fi dat seama ca exista aceasta disproportie.
3) Starea de provocare
Este definita in art. 73, lit. b), cod penal si consta in savarsirea infractiunii sub stapanirea unei
puternice tulburari sau emotii, determinate de o provocare din par-tea persoanei vatamate, produsa prin
violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava.
Conditiile starii de provocare:
I. Conditiile actului provocator: a) Sa constea intr-o violenta, o atingere grava a demnitatii persoanei sau o
alta actiune ilicita grava. Potrivit acestei conditii, amenintarea sau violenta psihica nu constituie act
provocator, deoarece ea nu este nici violenta si nici atingere grava adusa demnitatii. Totusi, ea poate fi inclusa
la alta actiune ilicita grava. b)
Poate fi comis cu orice forma de vinovatie sau chiar de catre o persoana iresponsabila. c) Sa
determine o stare de puternica tulburare. Aprecierea acestei conditii se fa-ce in concreto, in fiecare caz
particular instanta apreciind daca acea persoana a fost sau nu in stare de tulburare. d) Sa nu fi fost determinat
de catre cel care a comis fapta in stare de provocare.
II. Conditiile ripostei: a) Trebuie sa fie concomitenta sau posterioara actului de provocare. b) Sa fie
intentionata. c) Sa fie determinata de actul provocator, adica sa existe o cauzalitate psihica intre actul
provocator si riposta. d) Sa se indrepte impotriva provocatorului.
B. Circumstantele atenuante judiciare

Sunt acele imprejurari care atenueaza raspunderea penala, ramanand la latitudinea judecatorului
decizia de a le alege si de a le aplica. Aceste circumstante sunt intr-un numar nelimitat, judecatorul putand
alege una sau mai multe, in functie de caracteristicile fiecarei infractiuni sau a fiecarui infractor.

Codul penal prevede expres in art. 74, cu titlu exemplificator, trei imprejurari care pot constitui
circumstante atenuante:
1) Conduita buna a infractorului inainte de savarsirea infractiunii.
2) Staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau a repara paguba pricinuita.
3) Atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii, rezultand din prezentarea sa in fata autoritatii,
comportarea sincera in cursul procesului, inlesnirea descoperi-rii ori arestarii participantilor.

38
In afara de circumstantele prevazute in art. 74, cod penal mai pot exista alte circumstante atenuante
judiciare neprevazute expres in lege, cum ar fi: starea de betie accidentala incompleta, starea de betie
voluntara completa (uneori), nivelul intelectual al faptuitorului, mediul din care provine acesta etc..

In cazul in care instanta alege o circumstanta atenuanta judiciara ea este obligata sa motiveze
retinerea acesteia si sa aplice tratamentul sanctionator atenuat.

C. Circumstantele agravante legale

Sunt prevazute expres in art. 75 (1), cod penal:


1) Savarsirea faptei de trei sau mai multe persoane impreuna.

E o circumstanta reala, deoarece se refera la fapta. Aceasta se rasfrange asupra tuturor participantilor
care au cunoscut-o sau prevazut-o. E importanta determina-rea sferei participantilor pentru a decide daca
fapta a fost comisa de 3 sau mai mul-te persoane. Se au in vedere autorul, coautorii si complicii concomitenti.
Nu intra in calcul instigatorii si complicii anteriori. Circumstanta, fiind reala, se resfrange si asupra acestora
in masura in care au cunoscut-o sau au prevazut-o.

Aceasta circumstanta agravanta este realizata indiferent daca toate cele trei per-soane sunt prezente
ori nu la locul faptei, indiferent de contributia acestora la savar-sirea infractiunii si indiferent daca toti
raspund penal. Ea nu se aplica atunci cand in continutul agravat al infractiunii intra ca element circumstantial
savarsirea faptei de doua sau mai multe persoane impreuna.
2) Savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asupra mem-brilor familiei sau prin mijloace ce
prezinta pericol public. a) Savarsirea infractiunii prin acte de cruzime

Pentru a fi o infractiune comisa prin acte de cruzime trebuie sa indeplineasca doua conditii:
- Presupune o ferocitate din partea infractorului, o salbaticie in comiterea faptei, prin care se cauzeaza
victimei suferinte inutile pe o perioada indelungata de timp.
- Savarsirea faptei trebuie, prin natura ei, sa cauzeze un sentiment de oroare celor ce asista sau celor ce afla de
savarsirea ei.

Cele doua conditii trebuie sa fie indeplinite cumulativ, accentul cazand pe prima dintre ele. Pentru a
retine agravanta nu e necesar ca actele de cruzime sa fi dus la moartea victimei. De asemenea, e necesar ca
victima sa se fi aflat in viata in momentul aplicarii loviturilor ce constituie cruzimi.

Savarsirea infractiunii prin cruzimi este prevazuta si ca element circumstantial al omorului deosebit
de grav in art. 176 (1), lit. a), cod penal, deci nu poate fi retinuta in acest caz ca agravanta generala, aceasta
fiind prevazuta in aceasta situ-atie ca agravanta speciala. b) Savarsirea infractiunii prin violente asupra
membrilor familiei

A fost introdusa prin legea 197/2000. Aici intra orice actiune violenta comisa asupra membrilor
familiei. Prin membru al familiei se intelege sotul sau ruda apropiata, daca aceasta locuieste si gospodareste
impreuna cu faptuitorul.

Se pune problema infractiunilor in cazul carora se poate retine aceasta agravanta. Aceasta nu se poate
retine in cazul infractiunilor de loviri sau alte violente, vatamare corporala grava, sau viol. Asta pentru ca
exista o agravanta speciala cu acest continut.
Agravanta ar putea fi retinuta in cazul vatamarii corporale grave (art. 182, cod penal), in cazul de talharie
intre membrii familiei, in caz de santaj, violare de domi-ciliu sau alte asemenea fapte ce absorb actele de
violenta. c) Savarsirea faptei prin metode ori mijloace

care prezinta pericol public

Prin acestea se inteleg mijloace susceptibile sa aduca atingere unui numar mare de persoane sau unor
bunuri foarte importante. Sunt cuprinse aici orice mijloace de comitere care prezinta o potentialitate de pericol
mai mare decat cea pe care o implica comiterea faptei. Este suficient ca prin metodele sau mijloacele folosite
sa se produca acest pericol, nefiind necesar sa se fi produs si urmarea potentiala.

39
In cazul infractiunii de distrugere calificata sau in cazul infractiunii de omor, nu se retine agravanta
generala, ci cea speciala.

Cand o astfel de imprejurare este prevazuta si ca element circumstantial al unei infractiuni calificate
nu se valorifica decat ca element circumstantial.
3) Savarsirea infractiunii de catre un major impreuna cu un minor.

Aceasta circumstanta se aplica doar in cazul pluralitatii ocazionale (participatiei) si nu se aplica in


cazul pluralitatii naturale sau pluralitatii constituite.

Pentru retinerea circumstantei nu este necesar ca minorul sa raspunda penal, fiind suficient ca el sa
participe la comiterea infractiunii. De asemenea, se va retine aceasta circumstanta si daca minorul este cel
care l-a introdus in campul infractio-nal pe major.

In cazul in care majorul nu cunoaste varsta minorului nu se retine circumstanta agravanta deoarece
majorul este intr-o eroare de fapt (art. 51).
4) Savarsirea infractiunii din motive josnice.

Sunt considerate motive josnice: invidia, rautatea, gelozia, razbunarea etc.. Exista si in cazul acestei
modalitati de savarsire a infractiunii o circumstanta agra-vanta speciala si anume omorul calificat comis in
interes material (art. 175 (1), lit. b), cod penal).
5) Savarsirea infractiunii in stare de betie anume provocata in vederea comiterii faptei (betie preordinata).

Ratiunea instituirii acestei agravante se leaga de gradul de pericol social mai ri-dicat a unei persoane
ce comite fapta in aceasta stare. Pentru retinerea circumstantei faptuitorul trebuie sa comita fapta in stare de
betie completa sau incompleta pe care si-a provocat-o el in ideea ca aceasta l-ar fi ajutat sa comita fapta.

Se pune problema daca ea presupune in mod necesar premeditarea. Raspunsul ar fi ca nu presupune,


deoarece premeditarea necesita o stare de relativ calm si un timp relativ indelungat de luare a hotararii. Daca
aceasta circumstanta agravanta nu presupune premeditarea, atunci cand autorul a si premeditat savarsirea
faptei, cele doua circumstante se pot retine concomitent.
6) Savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate.

Pentru a se retine aceasta agravanta nu este suficient ca infractiunea sa fie comisa in timpul unei
calamitati, ci trebuie ca persoana sa fi profitat efectiv de aceasta calamitate.

In acest caz nu este necesar ca starea de necesitate sa fie instituita de Guvern, fiind suficient ca ea sa
existe. Ca circumstanta agravanta speciala avem aici furtul calificat in timpul unei calamitati (art. 209 (1), lit.
h), cod penal).

D. Circumstantele agravante judiciare

Sunt acele imprejurari care confera faptei un caracter agravant, fara ca ele sa fie prevazute de legea
penala. Legea nu le mentioneaza nici ca titlu exemplificativ.
Art. 75 (2), cod penal se limiteaza la a preciza faptul ca instanta poare retine cu titlu de circumstante
agravante si alte imprejurari ce confera faptei un caracter grav. Ramane la latitudinea instantei sa aprecieze
existenta unor astfel de circumstante.

Sunt considerate in doctrina penala circumstante agravante judiciare: betia voluntara, comiterea unui
furt de catre un politist sau talharia comisa de cel care efectueaza serviciul de paza.

Se pot retine ca agravante judiciare imprejurari reglementate de judecator ca agravante speciale, dar
aplicandu-se la alte infractiuni decat cele pentru care sunt reglementate expres. De asemenea, se pot retine ca
circumstante agravante impreju-rari ce privesc modul de savarsire a infractiunii sau mijloacele folosite.
Art. 175, lit. a), cod penal prevede ca o circumstanta agravanta speciala la omor, premeditarea. Astfel,
premeditarea nu mai poate fi retinuta ca agravanta ju-diciara la omor, dar poate fi retinuta la alte infractiuni,
cum ar fi violul sau talharia.

Efectele circumstantelor

40
Sub aspectul efectelor nu exista nici o deosebire intre circumstantele legale si cele judiciare.
Circumstantele judiciare o data retinute produc aceleasi efecte ca cir-cumstantele legale.

A. Efectele circumstantelor atenuante


I. Efectele asupra pedepselor principale

Circumstanta atenuanta poate determina fie o coborare a pedepsei sub minimum special, fie o
inlocuire cu o alta specie de pedeapsa.
1) Efectele asupra detentiunii pe viata

Potrivit art. 77, cod penal, atunci cand exista circumstante atenuante in cazul unei pedepse cu
detentiunea pe viata, instanta este obligata sa inlocuiasca aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii cuprinsa
intre 10 si 25 de ani.
2) Efectele asupra pedepsei inchisorii

Aceste efecte sunt reglementate in art. 76, cod penal: a) Cand minimum special al pedepsei inchisorii
este de 10 ani sau mai mare, pe-deapsa se coboara sub minimum special, dar nu mai jos de 3 ani. b) Cand
minimum special al pedepsei inchisorii este de 5 ani sau mai mare, pe-deapsa se coboara sub minimum
special, dar nu mai jos de un an. c)

Cand minimum special al pedepsei inchisorii este de 3 ani sau mai mare, pe-deapsa se coboara sub
minimum special, dar nu mai jos de 3 luni. d) Cand minimum special al pedepsei inchisorii este de un an sau
mai mare, pe-deapsa se coboara sub acest minim, pana la minimum general. e) Cand minimum special al
pedepsei inchisorii este cuprins intre 3 luni si 1 an, pedeapsa se coboara sub acest minim, pana la minimum
general (15 zile -; 3 luni) sau se aplica pedeapsa cu amenda, care, dupa noile modificari, prevazute de Legea
169/2002, nu poate fi mai mica de 2.500.000 lei. Cand minimum special este sub 3 luni se aplica o amenda
care nu poate fi mai mica de 2.000.000 lei.

Exista o situatie de exceptie, cand reducerea pedepsei inchisorii nu se poate face decat pana la o
treime din minimul special, dar noul minim nu poate fi mai mic de 5 ani.

Aceasta exceptie se aplica atunci cand e vorba de urmatoarele tipuri de infractiuni: infractiuni contra
sigurantei statului, infractiuni contra pacii si omenirii, infractiuni de omor, infractiuni savarsite cu intentie
care au avut ca urmare moartea unei persoane sau infractiuni prin care s-au produs consecinte deosebit de
grave.

Atunci cand minimum special se modifica in urma retinerii circumstantelor atenuante are loc si
modificarea maximului special. Acesta va fi inferior minimului special prevazut de lege pentru infractiunea
comisa, chiar si cu o zi.

Nu este nici o diferenta privind limitele de pedeapsa daca este retinuta o singura circumstanta
atenuanta sau daca sunt retinute mai multe.

3) Efectele asupra pedepsei cu amenda

Art. 76 (1), lit. f), cod penal prevede: Cand pedeapsa prevazuta de lege e amen-da, aceasta se coboara
sub minimul ei special, putand fi redusa pana la 150.000 lei, in cazul in care minimul special este de 350.000
lei sau mai mare, ori pana la mini-mul general, cand minimul special este sub 350.000 lei.

II. Efectul asupra pedepselor complementare

Consta in aceea ca aplicarea pedepselor complementare devine facultativa. Atunci cand exista
circumstante atenuante, pedeapsa complementara privativa de drepturi poate fi inlaturata.

B. Efectele circumstantelor agravante

Spre deosebire de circumstantele atenuante, circumstantele agravante determina o depasire facultativa


a limitei speciale de pedeapsa. In cazul in care instanta a retinut cel putin o circumstanta agravanta legala sau
judiciara, aceasta poate, in mod facultativ, sa aplice o pedeapsa pana la maximul special. Daca acesta este
neindestulator mai poate adauga un spor de pana la 5 ani in cazul pedepsei inchisorii si de pana la jumatate
41
din maximul special in cazul amenzii (art. 78, cod penal). In cazul pedepsei inchisorii, sporul de 5 ani nu
poate depasi o treime din maximul special.

Circumstantele agravante nu au efect asupra pedepsei detentiunii pe viata. De asemenea ele nu au ca


efect inlocuirea pedepselor prevazute de lege si nu au efect asupra pedepselor complementare.

Concursul intre circumstantele agravante si cele atenuante

Prin dispozitiile art. 80 (1), cod penal s-a prevazut ordinea in care li se da efici-enta cauzelor de
agravare si de atenuare cand acestea sunt concurente in aceeasi cauza.

Astfel, mai intai se va da eficienta circumstantelor de agravare, apoi circum-stantelor de atenuare,


dupa care se va da eficienta starii de recidiva.

Atunci cand exista mai multe atenuante, pedeapsa se coboara o singura data sub minim, tinandu-se
insa cont la individualizarea judiciara de numarul agravantelor. La circumstanta agravanta sporul se aplica o
singura data, nu de atatea ori cate agravante avem. De asemenea, legiuitorul a stabilit ca, daca exista un
concurs intre circumstantele atenuante si cele agravante, coborarea pedepsei sub minimul special nu mai este
obligatorie.

Avem situatii cand circumstantele (de atenuare sau de agravare) vin in concurs cu cauzele de atenuare
sau agravare. Astfel, daca avem in concurs minoritatea, tentativa si cauzele de atenuare, tratamentul
sanctionator se aplica in aceasta ordine. Daca avem concurs intre recidiva, infractiune continuata si
circumstante agravante se aplica:
- Recidiva inaintea concursului.
- Infractiunea continuata si circumstantele agravante in orice ordine.
- Prima data infractiunea continuata si circumstantele agravante, apoi recidiva, iar in final concursul.

E important sa nu se depaseasca limitele de la art. 80, cod penal.

Daca avem concurs intre circumstante atenuante si o cauza de agravare, cum ar fi recidiva se
procedeaza in felul urmator. Opinia majoritara spune ca intr-o astfel de ipoteza nu mai este obligatorie
coborarea sub minimul special si aceasta ca efect al circumstantelor atenuante. Argumentul folosit in acest caz
este faptul ca, daca atunci cand exista o circumstanta agravanta nu mai e obligatorie coborarea sub minimul
special, atunci nici cand exista recidiva nu mai este obligatorie coborarea.

DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA CONCEPTULUI DE SUSPENDARE


CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei, este o măsură de individualizare a reacţiei penale


pe care o poate lua instanţa de judecată prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
Ea constă în suspendarea pe o anumită durată denumită termen de încercare, a executării pedepsei
aplicate, cu obligaţia pentru cel condamnat de a avea o comportare corectă în tot acest timp. Dacă a expirat
termenul de încercare şi condamnatul a avut o purtare bună, el este reabilitat şi reintegrat fără vreo
restrângere a drepturilor pentru fapta penală săvârşită. Dacă însă condamnatul nu are o bună purtare şi
săvârşeşte, în termenul de încercare o altă infracţiune, suspendarea executării pedepsei se revocă, iar
condamnatul este ţinut să execute atât pedeapsa a cărei executare fusese suspendată, cât şi pedeapsa aplicată
pentru noua infracţiune.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei este o măsură de politică penală bazată pe încrederea
în posibilitatea îndreptării condamnatului şi observarea comportării acestuia pe durata suspendării pedepsei.
Deşi, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost adoptată şi reglementată în cadrul
legislaţiilor penale contemporane, ea are totuşi o importanţă deosebită fiind destinată să ducă la realizarea
scopului pedepsei, fără executarea efectivă a acesteia, evitându-se astfel neajunsurile pe care le atrage după
sine privaţiunea de libertate: îndepărtarea condamnatului de familie şi de modul de viaţă obişnuit, contactul cu

42
infractori recidivişti periculoşi care îl pot antrena în continuare pe calea infracţiunii. Astfel, instituţia
suspendării condiţionate se remarcă mai cu seamă prin faptul că:
1) ajută, stimulează pe unii condamnaţi ca să nu mai comită infracţiuni şi prin felul acesta, contribuie
la îndreptarea acestor condamnaţi fără a se mai impune executarea pedepsei.
2) sunt evitate totodată cheltuielile pe care le implică executarea pedepsei în penitenciar.

CONDIŢIILE NECESARE ACORDĂRII SUSPENDĂRII CONDIŢIONATE A EXECUTĂRII


PEDEPSEI
Condiţiile pentru acordarea suspendării condiţionate a executării pedepsei sunt prevăzute în art. 81 C.
pen.; ele se împart în condiţii OBIECTIVE şi SUBIECTIVE, primele referindu-se la condamnare, iar celelalte
la persoana condamnatului. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, nu atrage obligativitatea aplicării
instituţiei, ci acordarea ei rămâne la latitudinea instanţei de judecată.
Suntem de părere că condiţia esenţială pentru aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei
este, fără îndoială, aptitudinea subiectivă a persoanei făptuitorului de a se corija, de a se elibera de
mentalitatea şi de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea infracţiunii, prin eforturi făcute sub
ameninţarea pedepsei la care a fost condamnat şi de a cărei executare poate scăpa numai printr-o conduită
corectă şi deci prin autoreeducare.
Această condiţie nu poate fi considerată îndeplinită anticipat pe baza prezumţiei că orice infractor este
capabil de un asemenea efort.
Dimpotrivă, trebuie să se constate posibilitatea reală de îndreptare pe care ar prezenta-o făptuitorul,
constatare ce trebuie să rezulte din anumite date obiective, care să reflecte această posibilitate. Se înţelege că
principala sursă a acestor date o constituie conduita anterioară a făptuitorului şi comportarea lui în însăşi
săvârşirea infracţiunii pentru care urmează să se aplice suspendarea executării pedepsei.
Posibilitatea aplicării suspendării condiţionate a pedepsei îşi află deci o limită obiectivă în gravitatea
faptei săvârşite care reflectă, totodată, starea de periculozitate a persoanei. Existenţa unei fapte grave şi a unei
vădite stări de periculozitate face ca aplicarea acestei instituţii să fie nu numai ineficace, dar şi de-a dreptul
primejdioasă pentru apărarea intereselor societăţii. Oricare ar fi situaţia făptuitorului, ceea ce va fi
precumpănitor în acordarea suspendării este gradul deosebit de pericol social pe care îl prezintă fapta a cărei
săvârşire a pricinuit o tulburare alarmantă a relaţiilor penale normale.
Trebuie, cu alte cuvinte, să se ţină seama în aplicarea măsurii suspendării executării şi de conştiinţă
socială, de conştiinţă juridică a oamenilor şi de atitudinea pe care aceştia o manifestă împotriva infracţiunilor
grave care reclamă, în general, o reacţiune represivă severă. Lăsarea în libertate a unui infractor condamnat
pentru o faptă gravă poate crea un sentiment de nesiguranţă, în ceea ce priveşte săvârşirea în viitor a unor
astfel de fapte.
Astfel, pentru a se putea acorda suspendarea condiţionată a executării pedepsei trebuie să se ţină
seama de o serie de condiţii, care privesc:
A) NATURA ŞI MĂRIMEA PEDEPSELOR APLICATE - condamnarea cu suspendarea executării
pedepsei se aplică în cazul infracţiunilor de o gravitate mai scăzută, ce se reflectă în pedeapsa aplicată de
instanţă şi nu în cea prevăzută de lege. Astfel, art. 81 lit. b C. pen. prevede că, pentru a se putea dispune
suspendarea condiţionată, pedeapsa aplicată de instanţă trebuie să fie de cel mult 3 ani închisoare sau amendă.
Înainte de modificare, art. 81 lit. a C. pen. prevedea că suspendarea se putea aplica dacă pedeapsa era
închisoarea de cel mult 2 ani sau amendă, iar pentru infracţiunile contra avutului public, pedeapsa aplicată era
de cel mult 1 an. În prezent cuantumul de 3 ani închisoare priveşte toate categoriile de infracţiuni faţă de care
se poate dispune suspendarea executării pedepsei.
Prin pedeapsa aplicată trebuie să înţelegem pedeapsa în întregul ei aşa cum a fost pronunţată prin
hotărârea de condamnare, iar nu fracţiunea de pedeapsă rămasă neexecutată după deducerea duratei deţinerii
preventive, ori în urma unei graţieri parţiale sau, în fine, - în cazul admiterii unui recurs extraordinar - după ce
s-a scăzut timpul executat din pedeapsă. Dacă s-ar admite că este posibil a se suspenda condiţionat doar o
parte din pedeapsă - aceea care nu a fost executată ori considerată ca executată - s-ar ajunge la situaţia ca la

43
expirarea termenului de încercare, condamnatul să nu mai fie reabilitat pentru întreaga condamnare, ceea ce,
desigur, nu se poate concepe.
La cuantumul de 3 ani, stabilit de lege pentru a se putea acorda suspendarea condiţionată a executării
pedepsei, se poate ajunge prin stabilirea pedepsei în limitele prevăzute în norma incriminatoare sau prin
recunoaşterea circumstanţelor atenuante şi deci coborârea pedepsei sub minimul special. Când pedeapsa
aplicată constă în amendă, nu interesează dacă la această sancţiune s-a ajuns prin alegerea amenzii dintre cele
două pedepse alternative prevăzute în normă sau prin înlocuirea închisorii cu amendă, ca efect al recunoaşterii
circumstanţelor atenuante, în condiţiile art. 76 lit. e C. pen.
Suspendarea condiţionată se poate aplica şi în cazul concursului de infracţiuni dacă pedeapsa stabilită
de instanţă este de cel mult 2 ani închisoare şi sunt îndeplinite condiţiile legii, avându-se în vedere pedeapsa
globală aplicată ansamblului de fapte, cu sau fără spor. Înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 104/1992
pedeapsa stabilită de instanţă, în caz de concurs de infracţiuni, trebuia să fie de cel mult 1 an iar dacă una din
faptele concurente era contra avutului public, pedeapsa aplicată trebuia să fie de cel mult 6 luni închisoare. În
urma modificării aduse, pedeapsa de 2 ani priveşte toate situaţiile concursului de infracţiuni, indiferent de
faptele reunite în structura sa. În ipoteza concursului, măsura suspendării trebuie aplicată pedepsei rezultante.
Nu se poate dispune măsura suspendării numai pentru pedeapsa uneia dintre infracţiunile în concurs iar pentru
celelalte executarea în regim de detenţie, întrucât, pentru întregul concurs de infracţiuni trebuie să se aplice o
singură pedeapsă globală, ca sancţiune a ansamblului de fapte, potrivit art. 34 C. pen.
Legiuitorul a fost mai prevăzător faţă de autorul unui concurs de infracţiuni, reducând limita pedepsei
închisorii a cărei executare poate fi suspendată condiţionat, având în vedere pericolul social mai mare al
faptelor şi periculozitatea sporită a făptuitorului.
Condamnarea cu suspendare, în cazul concursului, se va putea dispune şi atunci când instanţa a
aplicat pedeapsa închisorii de 2 ani la care a adăugat amenda conform art. 34 lit. c, C. pen. În acest caz,
termenul de încercare va fi determinat de pedeapsa închisorii (2 ani plus durata pedepsei a cărei executare s-a
suspendat).
O serie de probleme se pot ivi atunci când pentru una din pedepsele aferente infracţiunilor în concurs,
care, împiedică aplicarea art.81 C.pen., a intervenit – anterior condamnării definitive – o cauză de stingere a
executării.
În acest caz, se pot ivi următoarele ipoteze:
a) inculpatul, trimis în judecată pentru două infracţiuni concurente a fost condamnat pentru una dintre
ele la o pedeapsă între 2 şi 3 ani închisoare, dar mai înainte ca hotărârea să fi rămas definitivă, acea
infracţiune a fost dezincriminată ori amnistiată, ori pedeapsa respectivă a fost graţiată, necondiţionat sau
condiţionat.
b) într-o ipoteză similară, dezincriminarea, amnistia sau graţierea şi-au produs efectele nu asupra
pedepsei cele mai grele, ci asupra celeilalte, care se înscrie în limitele prevăzute în art. 81 alin. 1 lit. a şi alin.
2 C. pen.
c) mai înainte ca inculpatul să fie judecat în primă instanţă, pentru două infracţiuni concurente, a
intervenit un act de graţiere aplicabil numai uneia dintre ele, iar una din pedepsele stabilite prin hotărârea de
condamnare ulterioară, fie cea graţiată, fie cea exceptată de la graţiere, este închisoarea între 2 şi 3 ani.
Se va putea dispune în aceste cazuri – precum şi în alte variante ale ipostazelor enunţate –
suspendarea condiţionată a acelei pedepse care nu a fost stinsă prin dezincriminare, amnistie sau graţiere.
Întrucât dezincriminarea înlătură caracterul penal al faptei iar amnistia înlătură răspunderea penală,
dacă pedeapsa stabilită pentru cealaltă infracţiune concurentă, în privinţa căreia nu a operat nici o cauză de
stingere, se înscrie în limitele prevăzute în art. 81 alin. 1 lit. a sau alin. 2 C. pen., nu există nici un
impediment, din punct de vedere al condiţiei examinate, în calea suspendării executării acestei pedepse.
Soluţia este însă diferită în cazul graţierii. Raţiunea dispoziţiei ce limitează posibilitatea de a se
suspenda condiţionat executarea la pedepsele ce nu întrec o anumită limită maximă, constă în constatarea că
săvârşirea unei infracţiuni grave, pentru care s-a aplicat o pedeapsă grea, pune în lumină starea de
periculozitate a infractorului ce face ca, în asemenea caz, măsura prevăzută în art. 81 C. pen. să fie nu numai
ineficace, dar şi primejdioasă pentru societate. Menţionăm că graţierea nu înlătură caracterul penal al faptei
concurente pentru care s-a stabilit pedeapsa graţiată, nu desfiinţează concursul de infracţiuni, nu şterge
44
condamnarea; singurul său efect constă în neexecutarea pedepsei. Având în vedere că ansamblul infracţiunilor
concurente îşi păstrează gradul de pericol social iniţial ,reflectând în continuare aceeaşi periculozitate a
infractorului, nu există nici un motiv pentru a se considera că, în caz de concurs, graţierea oricăreia dintre
pedepsele stabilite, conform prevederilor art. 34 C. pen., ar putea modifica - uşurându-le – condiţiile de
suspendare condiţionată a executării pedepsei şi că s-ar putea suspenda condiţionat numai executarea
pedepsei negraţiate.
Concluzia de mai sus este valabilă indiferent de caracterul necondiţionat sau condiţionat al graţierii.
În cazul participaţiei, răspunderea penală fiind personală, instanţa, în funcţie de condiţiile obiective şi
subiective, poate pronunţa suspendarea condiţionată numai în raport cu pedeapsa unuia sau unora dintre
participanţi.
B)INFRACŢIUNILE PENTRU CARE NU POATE FI DISPUSĂ SUSPENDAREA - prin legea
nr.140/1996, pentru modificarea şi completarea Codului penal, a fost introdus în textul art.81 C. pen., un
alineat nou, în care se prevede că suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul
infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în
cazul, infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură. Această limită a fost ridicată de la 12 la 15
ani prin Legea 197/2000. Legiuitorul a voit să excludă de la beneficiul suspendării condiţionate a executării
pedepsei pe infractorii care au săvârşit infracţiuni intenţionate grave, oricare ar fi natura acestora, sau
infracţiunile de violenţă gravă. S-a dorit să se evite riscul la care societatea s-ar expune prin lăsarea în
libertate şi fără supraveghere a infractorilor periculoşi.
C) REPARAREA PREJUDICIULUI CAUZAT PRIN INFRACŢIUNE - dacă repararea de bunăvoie
a prejudiciului provocat persoanei vătămate prin fapta sa constituie o dovadă că infractorul înţelege caracterul
antisocial al faptei sale, în cazul în care pretinde să i se acorde încredere prin suspendarea condiţionată a
executării, este firesc şi logic ca el să facă această dovadă prin repararea pagubei pricinuite prin infracţiune.
Cu toate acestea, Codul penal de la 1968 nu pretindea o astfel de reparaţie ca cerinţă a suspendării decât în
cazul infracţiunilor prin care se provocau pagube avutului obştesc. Această restrângere nejustificată a fost
eliminată în urma modificării aduse instituţiei suspendării prin Legea nr.104/1992, legea prevăzând că, în
cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă, instanţa poate dispune suspendarea
condiţionată a executării pedepsei numai dacă paguba a fost integral reparată, până la pronunţarea hotărârii.
Practic, deci instanţa nu poate pune în discuţie suspendarea executării pedepsei chiar dacă ar aprecia că
celelalte condiţii sunt îndeplinite, câtă vreme nu are la dosar dovada îndeplinirii acestei obligaţii. Prin Legea
nr.140/1996, dispoziţiile art. 81 alin. 4, privitoare la obligaţia reparării pagubei au fost completate, în sensul
că instanţa poate dispune suspendarea când paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este
garantată de o societate de asigurări.
D) PERSOANA CONDAMNATULUI – în cadrul condiţiilor suspendării, persoana condamnatului
interesează sub raportul periculozităţii sale decurgând, în primul rând din faptă şi din împrejurările în care
acesta a fost săvârşită, iar în al doilea rând din antecedentele sale penale.
Pentru acordarea suspendării legea impune condiţia ca persoana să nu mai fi fost condamnată anterior
la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. Condiţia de a nu mai fi suferit anterior o condamnare superioară
limitei de 6 luni, a fost introdusă în cod prin Legea nr. 104/1992. Înainte de această modificare, Codul penal
în art. 81 lit.b, a impus cerinţa ca persoana să nu fi fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii oricât de
mică ar fi fost această pedeapsă.
Se admite posibilitatea acordării, chiar dacă persoana a suferit o condamnare anterioară la pedeapsa
închisorii mai mare de 6 luni, dacă aceasta intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38 C. pen.
(condamnări pentru infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii, pentru infracţiunile amnistiate,
dezincriminate, condamnări pentru fapte din culpă precum şi condamnări în privinţa cărora a intervenit
reabilitarea sau pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare). Dacă persoana a fost anterior condamnată la
pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sau a executării pedepsei într-o închisoare militară şi s-au
respectat condiţiile impuse de lege, întrucât la expirarea termenelor prevăzute de lege este reabilitată de drept,
în viitor va putea beneficia pentru pedeapsa aplicată unei noi infracţiuni, de suspendarea condiţionată. În
situaţia în care condamnarea anterioară a constat în amendă, instituţia suspendării se poate aplica.
E) CONVINGEREA INSTANŢEI CĂ SCOPUL PEDEPSEI POATE FI ATINS FĂRĂ
EXECUTAREA PEDEPSEI - pe lângă condiţiile sus menţionate, pentru acordarea suspendării executării

45
pedepsei se mai cere ca instanţa de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără
executarea acesteia.
Legea nu arată acele elemente pe care instanţa trebuie să le ia în considerare pentru a aprecia dacă se
impune sau nu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, lăsând astfel instanţelor cele mai largi
posibilităţi în ceea ce priveşte depistarea şi aprecierea semnificaţiei lor. În aceste condiţii, instanţa trebuie să
realizeze o analiză completă a personalităţii infractorului urmărind în acest sens comportarea sa în viaţa
socială, la locul de muncă, înainte şi după săvârşirea infracţiunii şi numai în măsura în care se dovedeşte că
săvârşirea faptei se datoreşte unui concurs accidental de împrejurări şi că, pentru îndreptarea sa, nu este
necesară executarea efectivă a pedepsei, se poate dispune suspendarea acesteia.
Având a se pronunţa, în unele cauze concrete asupra suspendării condiţionate a executării pedepsei,
instanţa a decis, de exemplu, că folosirea unor mijloace viclene - întocmirea unor liste de plată fictive,
distrugeri şi înlocuiri de acte, fie pentru a comite, fie pentru a acoperi o delapidare - nu permite a se aprecia că
pe viitor conduita inculpatului va fi bună chiar fără executarea pedepsei; de asemenea, a hotărât că adoptarea
unei poziţii nesincere în cursul procesului, prin negarea săvârşirii faptei sau prin încercarea de a învinui de
săvârşirea infracţiunii alte persoane, constituie o împrejurare de natură a învedera lipsa unor garanţii
suficiente în sensul că, pentru îndreptarea făptuitorului nu este necesar ca el să execute pedeapsa.
Elementele de fapt ce stau la baza convingerii instanţei că făptuitorul este apt a se îndrepta, chiar fără
să execute pedeapsa, uneori pot coincide cu cele reţinute de instanţă ca circumstanţe atenuante. Suspendarea
condiţionată a executării şi reducerea pedepsei ca efect al circumstanţelor atenuante fiind, ambele, mijloace
de individualizare a pedepsei, nimic nu se opune - în principiu - ca aceleaşi date, împrejurări, stări sau situaţii
să se afle la baza folosirii amândurora. Dar cum, pentru a putea dispune suspendarea condiţionată a executării,
se cere îndeplinirea unei condiţii specifice - aptitudinea făptuitorului de a se îndrepta fără executarea
pedepsei, care nu este cerută şi pentru constatarea circumstanţelor atenuante, spre a se putea face aplicarea art.
81 C. pen., este necesar a se exprima întotdeauna motivându-se corespunzător concluzia la care s-a ajuns -
dacă datele, împrejurările, stările etc. reţinute ca circumstanţe atenuante, permit să se aprecieze că această
condiţie specifică este îndeplinită.
Din cele examinate mai sus rezultă că suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu este un drept
al condamnatului, ci o facultate a instanţei de judecată care este liberă să aprecieze – chiar dacă sunt
îndeplinite celelalte condiţii – din oficiu sau la cererea condamnatului dacă este sau nu cazul să se acorde
suspendarea. Instanţa poate decide să respingă cererea acestuia şi este obligată să motiveze acordarea
suspendării (art. 81 alin. ultim C.) pen., această motivare dând posibilitatea instanţei de control judiciar să
verifice temeinicia acestei măsuri. În practică s-a decis însă că misiunea instanţei de a motiva suspendarea, nu
constituie motiv de netemeinicie a hotărârii sau o încălcare esenţială a legii, dacă din actele dosarului rezultă
că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen.

Sistemul sanctiunilor aplicabile minorilor.

Legiuitorul Codului penal roman de la 1968 a instituit pentru infractorii minori un sistem mixt de
sanctiuni, alcatuit din masuri educative si pedepse. Trasatura caracteristica a acestui sistem este data, in
principal, de componenta masurilor educative, sanctiuni de drept penal cu caracter eminamente educativ,
destinate unor personalitati in formare si susceptibile de influentare. Aceste sanctiuni sunt adecvate conditiilor
fizice, psihice si umane care deosebesc pe infractorii minori de cei adulti. Cadrul sanctiunilor pentru minori
infractori nu poate fi insa redus, in concetia legiuitorului de la 1968 numai la masuri educative. Pe langa
necesitatea unei reactii prin pedepse fara de minorii care savarsesc infractiuni deosebit de grave si vadesc o
periculozitate deosebita, recurgerea la sanctiuni penale (pedepse) se impune uneori si din ratiuni practice.
Astfel. in cazul minorilor care ating varsta majoratului pana in momentul judecarii sau a caror fapta a fost
descoperita dupa majoratul infractorului, aplicarea masurilo educative apare ca lipsita de ratiune. in fine,
prevederea in lege a unor. pedepse pentru minorii infractori are si un rol preventiv general descurajand pe cei
care ar fi tentati sa savarseasca infractiunile astfe sanctionate.
Trebuie mentionat totdata, ca pedepsele aplicabile minorilor se deosebesc de cele din dreptul comun
nu atat prin natura lor, cat mai ales prin modul de aplicare si executare. Datorita acestor particularitati,.
pedepsele aplicabile minorilor, alcatuiesc, alaturi de masurile educative un sistem sanctionator special, care
functioneaza alaturi de sistemul general, comun, aplicabil adultilor. Comparat cu acesta din urma sistemul

46
sanctionator pentru minori apare evident mai bland. De aceea in mecanismul individualizarii pedepselor,
minoritatea constituie, alaturi de tentativa, o cauza de diferentiere si o stare de atenuare a pedepse.

CADRUL SANCTIUNILOR

Acesta este alcatuit, pe de o parte, din masuri educative, iar pe de alta parte din pedepse.
Legea prevede 4 masuri educative:
a) mustrarea,
b) libertatea supravegheata,
c) internarea intr¬un centru de reeducare si
d) internarea intr-un institut medical- educativ (art.. 101 C.p.).

Primele trei masuri sunt prevazute in ordinea gravitatii lor, de la simpla dojana pana la privarea de libertate.
Ultima are un caracter special si complex, avand nu numai caracter de masura educativa privativa de libertate,
dar si de masura de tratament medical. Mlasurile educative, oricare ar fi ele, nu trebuie sa fie confundate cu
masurile de siguranta, care pot fi luate si fata de faptuitorii minori, insa fara nici o legatura cu varsta acestora,
ci exclusiv pentru inlaturarea unor stari de pericol date in vileag prin savarsirea faptei prevazute de legea
penala.
Ca pedepse aplcabile minorilor, legea prevede:
- inchisoarea si
- amenda, in limite reduse la jumatate in raport cu cele aplicabile adultilor.
Nu se aplica minorilor pedeapsa detentiunii pe viata. De asemenea, nu se aplica minorilor pedepsele
complementare, iar condamnarile pronuntate pentru infractiunile savarsite in timpul minoritatii nu atrag
incapacitati sau decaderi, o astfel de condamnare neputand constitui prim termen al recidivei.

ALEGEREA CATEGORIEI SI FELULUI SANCtIUNII APLICABILE INFRACTORULUI


MINOR.

Intrucat in cazul oricarei infractiuni savarsite de un minor trebuie sa se aplice acestuia fie o masura
educativa, fie o pedepasa, instanta este obligata sa aleaga mai intai care dintre cele doua categorii de sanctiuni
(masuri educative sau pedepse) este aplicabila in speta, iar apoi sa aleaga care dintre masurile educative, sau
respectiv care dintre pedepsele aplicabile minorilor urmeaza sa fie luata sau respectiv aplicata. Abia dupa
stabilirea sanctiunii aplicabile se indvidualizeaza concret aceasta in raport cu datele concrete ale cauzei.
Operatiunea de individualizare a sanctiunii are deci, in cazul infractorilor minori, un carcater complex,
desfasurandu-se in doua etape prealabile, finalizate cu stabilirea pedepsei sau masurii educative aplicabile si
apoi in etapa obisnuita, aceea a determinarii concrete a pedepsei sau masurii aplicate.
Pentru alegerea sanctiunii aplicabile, prin cele doua operatiuni prealabile, de alegere a categoriei si
apoi a sanctiunii aplicabile in speta, legea prevede anumite criterii speciale de individualizare pe care instanta
de judecata este obligata sa le foloseasca. Astfel, in dispozitia din art.100, alin. 1 C.p. se prevede ca la
alegerea sanctiunii se tine seama ca gradul de pericol social al faptei savarsite, de starea fizica si de
dezvoltarea intelectuala si morala a minorului, de comportarea lui, de natura sa caracterizeze persoana
minorului (de exemplu varsta concreta la data savarsirii faptei, antecedente antisociale inainte sau dupa
implinirea varstei raspunderii penale etc.).
La alegerea categoriei de santiuni aplicabile, instanta foloseste si criteriile generale de individualizare
prevazute in art. 72 C.p., in masura in care nu sunt incluse in criteriile speciale. Legea prevede insa ca instanta
trebuie sa recurga la pedepse numai daca apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru
indreptarea minorului. Se subliniaza prin aceasta dispozitie deosebit de importanta (art. 100 alin. 2 C.p.)
caracterul exceptional pe care trebuie sa-l aiba aplicarea pedepsei fata de minorul infractor, deoarece
recurgerea la pedeapsa inchisorii, fara suficiente temeiuri pentru aceasta, poate face ca un tanar sa lunece
definitiv pe panta criminalitatii.
in ultima etapa a procesului de individualizare, la determinarea concreta a sanctiunii alese, instanta se
foloseste in continuare de criteriile speciale de individualizare, care sunt determinate mai ales in situatia in
care ea a optat pentru una din masurile educative prevazute de lege. Daca a optat pentru o pedeapsa, prioritate
vor avea criteriile generale, deoarece cele speciale au fost suficient valorificate prin alegerea pedepsei.

MASURILE EDUCATIVE

47
Mustrarea (art. 102 C.p.). Aceasta masura consta in dojenirea (admonestarea, certarea) minorului de catre
instanta de judecata, in sedinta in care s-a pronuntat hotararea, cu explicarea pericolului social al faptei pe
care el a savarsit-o, cu aratarea modului cum trebuie sa se poarte in viitor pentru a dovedi ca s-a indreptat si
cu avertizarea ca daca va savarsi din nou o infractiune se va lua fata de el o masura educativa mai severa sau i
se va aplica o pedeapsa. Masura se ia in cazul faptelor usoare, daca minorul se afla inca sub influenta
deprinderilor si mentalitatii caracteristice copilariei.
Libertatea supravegheata (art.103 C.p.). Masura consta in lasarea minorului in libertate, insa sub o
supraveghere deosebita. timp de un an socotit de la data punerii in executare a hotararii. Pentru supraveghere,
minorul este incredintat de instanta parintilor sau, eventual, celui care l-a adoptat sau tutorelui. Daca insa
apreciaza ca persoana careia i-ar reveni supravegherea nu ar putea-o indeplini in conditii satisfacatoare,
instanta va dispune incredintarea supravegherii minorului unei persoane de incredere, de preferinta unei rude
mai apropiate, la cererea acesteia, iar daca nu exista o astfel de cerere, incredinteaza supravegherea unei
institutii legal insarcinate cu supravegherea minorilor. Fara existenta unei persoane sau unei institutii careia sa
i se incredinteze supravegherea minorului, masura libertatii siupravegheate nu poate fi luata. intr-o astfel de
situatie extrema, singura masura aplicabila ar fi internarea minorului intr-un centru de reeducare.
Legea prevede ca instanta pune in vedere persoanei sau reprezentantului institutiei careia i s-a
incredintat supravegherea, indatorirea de a supraveghea indeaproape pe minor in scopul indreptarli lui, de a
instiinta de indata instanta daca minorul se sustrage de la supraveghere, are purtari rele ori a savarsit din nou o
fapta prevazuta de legea penala.
Totodata instanta poate sa impuna minorului respectarea uneia sau mai multora din urmatoarele
obligatii: a) sa nu frecventeze anumite locuri stabllite; b) sa nu intre in legatura cu anumite persoane; c) sa
presteze o activitate neremunerata intr-o institutie de interes public fixata de instanta, cu o durata intre 50 si
200 de ore, de maxim 3 ore pe zi, dupa programul de scoala, in zilele nelucratoare si in vacanta. Instanta
atrage atentia minorului asupra consecintelor comportarii sale.
Dupa luarea masurii libertatii supravegheate, instanta incunostinteaza scoala unde minorul invata sau
unitatea unde este angajat precum si, atunci cand este cazul, institutia la care presteaza activitatea stabilita de
instanta.
Daca inauntrul termenului de un an de la data punerii in executare a libertatii supravegheate, minorul
se sustrage de la supravegherea ce se exercita asupra lui sau are purtari rele ori savarseste o fapta prevazuta de
legea penala, instanta revoca libertatea supravegheata si ia fata de minor masura internarii intr-un centru de
reeducare. Daca fapta savarsita constituie infractiune, instanta ia masura internarii sau aplica o pedeapsa.
lnternarea intr-un centru de reeducare (art.104 C.p.). Este o masura educativa privativa de libertate ce consta
in internarea minorului infractor intr-un centru de reeducare, pe o perioada nedeterminata, dar nu poate dura,
de regula, decat pana la implinirea de catre minor a varstei de 18 ani. Se ia fata de minorul in privinta caruia
celelalte masuri educative sunt neindestulatoare (art. 104 alin. 2 C.p.). Desi este denumita educativa, este in
realitate o masura de reeducare, deoarece scopul ei este reeducarea minorului . Acest scop urmeaza sa fie
realizat prin posibilitatea asigurata minorului internat de a dobandi invatatura necesara si o pregatire
profesionata potrivit cu aptitudinile sale. Asa cum s-a aratat, masura internarii in centrul de reeducare se ia pe
timp nedeterminat, insa nu poate dura decat pana la implinirea varstei de 18 ani. Legea prevede totusi ca, la
data cand minorul devine major, instanta poate dispune prelungirea internarii pe o durata de cel mult 2 ani,
daca prelungirea este necesara pentru realizarea scopului internarii (de exemplu pentru insusirea unei pregatiri
profesionale temeinice).
Legea prevede si posibilitatea incetarii executarii masurii prin liberarea minorului inainte de a deveni
major. Potrivit dispozitiei din art. 107 C.p., dupa un an de la data internarii minorului in centrul de reeducare,
daca el a dat dovezi temeinice de indreptare. de sarguinta la invatatura si la insusirea pregatirii profesionale,
instanta poate dispune libera rea lui inainte de a deveni major. Daca in perioada liberarii minorul are o
comportare necorespunzatoare, se poate dispune revocarea liberarii si reinternarea lui intr-un centru de
reeducare.
in cazul in care minorul savarseste din nou, in perioada internarii sau in aceea a liberarii inainte de a deveni
major o infractiune pentru care se apreciaza ca este necesara aplicarea pedepsei inchisorii, instanta revoca
masura internarii. Daca insa nu este necesara aplicarea unei pedepse, instanta revoca liberarea minorului si
mentine internarea pana la majoratul acestuia.
Internarea intr-un institut medical-educativ (art. 105 C.p.). Este tot o masura educativa privativa de
libertate ce se poate lua fata de minorul care, datorita starii fizice sau psihice, are nevoie de un tratament sau
de ingrijiri medicale si, implicit. de un regim special de instruire si educatie. corespunzator starii sale. Masura
se ia fata de minorii infractori, deci care raspund penal, iar nu fata de cei iresponsabili, fata de care nu pot fi
luate nici un fel de masuri educative. Specific acestora este doar faptul ca starea lor fizica sau psihica reclama
48
atat ingrijiri medicale, cat si un regim educativ care se aplica concomitent cu tratamentul medical. Prin
aceasta masura educativa a internarii intr¬-un institut medical-educativ se deosebeste de masura de siguranta
a internarii medicale (an. 114 C.p.), care consta exclusiv din tratament medical.
Internarea intr-un institut medical educativ se dispune de catre instanta competenta sa judece cauza
penala in care este implicat minorul, pe durata nedeterminata. ca si internarea intr-un centru de reeducare, dar,
intocmai ca aceasta, nu poate dura decat pana la data cand minorul a implinit varsta de 18 ani. Totodata. insa.
intrucat masura internarii intr-un institut medical-educativ este conditionata de starea fizica sau psihica
maladiva a minorlului, legea prevede ca ea trebuie sa inceteze indata ce a disparut cauza care a impus luarea
ei si aceasta inainte de implinirea varstei de 18 ani.

In acelasi timp insa, legea prevede posibilitatea ca instanta sa dispuna prelungirea internarii pe o
durata de cel mult 2 ani, ca si in cazul internaril intr-un centru de reeducare, daca aceasta este necesara pentru
realizarea scopului.
lnstania care dispune incetarea masurii internarii in institutul medical-educativ poate, atunci cand considera ca
este necesar, sa ia fata de minor masura internarii intr-un centru de reeducare (art. 106 alin. 1 C.p.).
Ca si masura internarii in centrul de reeducare, si internarea in institutul medical educativ poate inceta
prin revocare, daca in perioada internarii minorul savarseste din nou o infractiune si instanta apreciaza ca este
necesara aplicarea pedepsei inchisorii, intr-o astfel de situatatie, ca si in aceea in care instanta a aplicat
pedeapsa inchisorii unui minor care avea nevoie si de tratament medical, se vor aplica dispoziliile din art. 113
sau 114 C.p., dupa caz, tratamentul medical efectuandu-se in conditii de detentie.

PEDEPSELE APLICABILE INFRACTORILOR MINORI

Iinchisoarea. Este singura pedeapsa privativa de libertate aplicabila minorilor. Limitele sale sunt
determinate prin derivatie pornind de la limitele speciale prevazute de lege pentru infractiunea savarsita.
Potrivit dispozitiei din art. 109 alin. 1 C.p., limitele pedepsei se reduc la jumatate, iar minimul special nu
poate depasi niciodata 5 ani. Reducerea limitelor se face raportat nu numai la pedeapsa prevazuta pentru
infractiunea in configuralia tipica, dar si la aceea prevazuta pentru variantele agravate, calificate sau atenuate
ale infractiunli respective. Cand minorul a savarsit o tentativa, limitele pedepsei aplicabile, potrivit dispozitiei
din art. 21 alin. 2 C.p., se vor stabili prin raportare la limitele pedepsei reduse la jumatate pe baza dispozitiei
din art. 109 alin. 1 C.p .. Se vor aplica deci mai intai dispozitiile privitoare la minoritate, pentru care se
prevede un regim sanctionator special, si apoi cele privitoare la tentativa, aplicabile in condiliile sistemului
special mentionat.
Daca pentru infractiunea savarsita de minor legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata, se aplica
minorului pedeapsa inchisorii de la 5 Ia 20 ani, intrucat in cvasitotalitatea cazurilor pedeapsa detentiunii pe
viata, care a inlocuit pedeapsa cu moartea, este prevazuta ca pedeapsa alternativa la pedeapsa inchisorii,
instanta va trebui mai intai sa aleaga intre aceste alternative, pe baza criteriilor generale de individualizare si a
dispozitiei explicite din art. 72 alin. 2 C.p., pedeapsa care, dupa parerea sa, trebuie sa fie aplicata minorului.
Cand instanta apreciaza ca in speta ar fi aplicabila pedeapsa detentiunii pe viata, in temeiul dispozitiei din art.
109 alin. 2 C.p., va aplica minorului pedeapsa inchisorii de la 5 la 20 ani. Cand, dimpotriva, considera
aplicabila pedeapsa alternativa a inchisorii, instanta aplica minorului aceasta pedeapsa, in limite reduse la
jumatate, conform dispozitiei din art. 109 alin. 1 C.p., fara ca minimul special al pedepsei sa depaseasca 5 ani.
Odata stabilita pedeapsa aplicabila minorului, operatiunea de individualizare a pedepsei continua
pornind de la limitele pedepsei astfel determinate, cauzele de agravare sau de atenuare a pedepsei
producandu-si efectele prevazute de lege in raport cu aceste limite.

Condamnarea minorului la pedeapsa inchisorii nu poate constitui prim termen al recidivei, asa incat
in ipoteza in care minorul savarseste din nou o infractiune, el nu devine recidivist si deci nu i se poate agrava
pedeapsa ca urmare a starii de recidiva. Condamnarea anterioara reprezinta insa un antecedent penal de care
trebuie sa se tina seama la individualizarea pedepsei pentru infractiunea savarsita din nou. Daca minorul
savarseste un concurs de infractiuni, sunt incidente dispozitiile din art. 34 C.p.. Cand pentru una din
infractiunile concurente s-a luat o masura educativa, iar pentru alta s-a aplicat o pedeapsa, masura educativa
va fi revocata, deoarece minorul nu poate fi supus, in acelasi timp, la executarea pedepsei si la actiunea unei
masuri educative.
Executarea pedepsei inchisorii aplicate infractorului minor se face cu respectarea unor reguli speciale,
adecvate starii psiho-fizice a acestuia. Asa cum s-a aratat, condamnatii minori executa pedeapsa separat de
condamnatii majori sau in locuri de detinere speciale. Potrivit dispozitiei din art. 57 alin. 3 C.p., minorilor
49
condamnati li se asigura posibilitatea de a continua invatamantul general obligatoriu si de a dobandi o
pregatire profesionala potrivit cu aptitudinile lor. De asemenea, condamnatii pentru infractiuni savarsite in
timpul minoritatii pot fi liberati conditionat dupa executarea unei fractiuni de pedeapsa mai reduse decat in
cazul majorilor.
Pe durata executarii pedepsei, de la data cand condamnatul a devenit major, sau chiar de la data
ramanerii definitive a hotararii de condamnare daca el implinise 18 ani, este supus executarii pedepselor
accesorii in temeiul dispozitiilor din art. 71 C.p ..

Amenda aplicabila minorilor. Amenda este a doua pedeapsa principala aplicabila minorilor infractori
si se aplica in limitele prevazute de lege pentru infractiunea savarsita, reduse insa la jumatate (art. 109 alin. 1
C.p.). lncidenta acestei pedepse se adevereste ca oportuna in raport cu minorii care savarsesc infractiuni in
preajma ajungerii la majorat, cand luarea unei masuri educative nu mai este practic posibila, iar aplicarea unei
pedepse cu inchisoarea nu apare ca necesara. Determinarea limitelor pedepsei aplicabile si individualizarea
pedepsei se fac in general dupa aceleasi reguli ca in cazul pedepsei inchisorii.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate minorului.

Admitand aplicarea de pedepse infractorilor minori, este firesc ca legea sa admita, in acelasi timp,
incldenta tuturor mijloacelor de individualizare a pedepselor, printre care si suspendarea conditionata a
executarii pedepsei, fara sa fie necesare dispozitii speciale in acest sens. intrucat insa legiuitorul a inteles sa
introduca unele elemente specifice in reglementarea suspendarii executarii pedepsei aplicate minorului, el a
facut aceasta prin dispozitiile din art. 110 C.p..
Potrivit acestor dispozitii, in cazul suspendarii executarii pedepsei aplicate unui infractor minor,
termenul de incercare se compune din durata pedepsei inchisorii, la care se adauga un interval de timp de la 6
luni la 2 ani, fixat de instanta. Cand pedeapsa aplicata este amenda, termenul de incercare este de 6 luni. Spre
deosebire deci de suspendarea conditionata a executarii pedepsei in reglementarea generala, in cazul
condamnatilor pentru infractiuni savarsite in timpul minmoritatii, in stabilirea termenului de incercare, la
durat pedepsei aplicate nu se adauga un interval invariabil de 2 ani, ci unul variabil intre 6 luni si 2 ani, dupa
aprecierea instantei, iar daca pedepasa aplicata este amenda, termenul este de 6 luni, adica redus la jumatate
fara de termenul prevazut pentru majori.

Dispozitiile din art. 110 C.p. avand caracter special, se completeaza in mod firesc cu cele din art 81 -
86 C.p ..

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere sau sub control. Potrivit dispozitiilor din art. 1101
C.p., introdus prin Legea nr. 140/1996, odata cu suspendarea conditionata a executari pedepsei aplicate
minorului, instanta poate dispune, pe durata termenului de incercare, dar pana la implinirea varstei de 18 ani,
incredintarea supravegherii minorului unei persoane sau institutii din cele aratate in art. 103 C.p., putand
stabili totodata ca minorul sa indeplineasca una sau mai multe obligatii dintre cele prevazute in art. 103 alin. 3
C.p., iar dupa implinirea varstei de 18 ani, respectarea de catre acesta a masurilor de supraveghere ori a
obligatiilor prevazute in art. 863 C.p., pentru condamnatul cu suspendarea executarii pedepsei sub
supraveghere. Si in acest caz exista obligatia de reparare integrala a prejudiciului si de plata a despagubirilor
civile prevazute in hotararea de condamnare, fiind aplicabile dispozitiile preivitoare la revocarea si anularea
suspendarii, precum si cele privitoare la reabilitarea de drept a condamnatului.
Daca minorul se sustrage de la indeplinirea obligatiilor prevazute in art. 103 alin. 3 C.p., suspendarea
condiiionata poate fi revocata, iar daca minorul nu respecta masurile de supraveghere sau obligatiile stabilite
de instanta, potrivit art. 863 aceasta poate dispune revocarea suspendarii executarii pedepsei, dispunand
executarea in intregime a pedepsei sau prelungirea termenului de incercare cu cel mult 3 ani.
In fine, legea prevede ca dispozitiile privitoare la suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere sau sub
control se aplica, in mod corespunzator, si in caz de liberare conditionata a minorului.

Reabilitarea
Are ca efect inlaturarea tuturor decaderilor, interdictiilor si incapacitatilor care decurg din hotararea
de condamnare. Legiuitorul reglementeaza doua feluri de reabilitare: reabilitarea de drept si reabilitarea
judecatoreasca. f9o3om
1) Reabilitarea de drept
50
Aceasta intervine daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: a) Persoana cu privire la care intervine
reabilitarea a fost condamnata la pedeapsa inchisorii de cel mult un an sau la pedeapsa amenzii. E vorba de
pedeapsa pronuntata de instanta, nu de pedeapsa redusa in urma gratierii. b) Condamnatul nu a savarsit o alta
infractiune in termen de 3 ani de la execu-tarea sau considerarea ca executata a pedepsei.
Daca in acest interval el savarseste o noua infractiune, indiferent de durata pedepsei aplicata pentru
aceasta, nu va mai opera reabilitarea de drept, ci numai reabilitarea judecatoreasca. Condamnatul poa-te
beneficia insa de reabilitarea de drept pentru condamnari succesive, in masura in care nici una dintre
infractiuni nu a fost savarsita in termenul de reabilitare pentru condamnarea precedenta.
Reabilitarea de drept intervine prin simpla implinire a termenului, nefiind nece-sar ca ea sa fie
pronuntata de catre instanta. Condamnatul poate, eventual, solicita instantei sa constate intervenirea
reabilitarii si sa dispuna radierea condamnarilor din cazierul judiciar in masura in care acest lucru nu s-a facut
din oficiu.
Exista situatii speciale ale reabilitarii de drept si anume aceasta se face in urma executarii pedepsei
intr-o inchisoare militara, in urma suspendarii conditionate si a suspendarii sub supraveghere.
2. Reabilitare judecatoreasca
Este acordata de catre instanta daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: a) S-a implinit termenul de
reabilitare. Acesta se calculeaza in raport de durata pedepsei executata sau considerata ca executata:
- Daca pedeapsa nu depaseste 5 ani, termenul este de 4 ani, la care se adauga jumatate din durata
pedepsei.
- Daca pedeapsa este cuprinsa intre 5-10 ani, termenul este de 5 ani si jumatate din durata pedepsei.
- Daca pedeapsa depaseste 10 ani, termenul este de 7 ani si jumatate din durata pedepsei.
Termenul de reabilitare:
- Curge de la data cand pedeapsa a fost executata sau considerata ca executata.
- La pedeapsa executata integral in regim de detentie -; Termenul de reabilitare curge de la data
punerii in libertate a condamnatului.
- Cand condamnatul a fost liberat conditionat -; Termenul de reabilitare curge de la implinirea duratei
pedepsei, adica de la expirarea termenului de incer-care a liberarii conditionate.
- In cazul in care a intervenit gratierea totala -; Termenul curge de la data aplicarii actului de gratiere.
Aceasta data poate fi data ramanerii definitive a hota-rarii de condamnare, atunci cand legea de gratiere a
intervenit in cursul procesului, respectiv data intrarii in vigoare a actului de gratiere, atunci cand aceasta a
inter-venit dupa ramanerea definitiva a hotararii.
- In caz de gratiere conditionata -; Termenul de reabilitare curge tot de la data aplicarii gratierii si nu
de la data implinirii termenului de incercare.
- Daca inculpatul a executat pedeapsa la locul de munca -; Termenul curge din momentul implinirii
duratei pedepsei, indiferent daca persoana a executat pe-deapsa integral sau a beneficiat de incetarea
executarii.
- Cand a intervenit prescriptia executarii pedepsei -; Termenul de reabilitare curge de la data
implinirii termenului de prescriptie.
- In caz de condamnari succesive -; Termenul de reabilitare se calculeaza in raport de pedeapsa cu
durata cea mai mare si curge de la data executarii sau consi-derarii ca executata a ultimei pedepse. b)
Inculpatul sa nu fi suferit o noua condamnare in termenul de reabilitare. Daca a savarsit o noua infractiune,
dar aceasta a fost amnistiata, nu se acorda reabilitarea, deoarece este necesar ca inculpatul sa aiba o buna
conduita. c)
Inculpatul sa aiba o buna conduita. d) Inculpatul sa-si asigure existenta prin munca sau prin alte
mijloace oneste. e) Inculpatul sa fi achitat in intregime cheltuielile judecatoresti si despagubirile civile. Daca
neplata se datoreaza imposibilitatii inculpatului, instanta poate dispune reabilitarea. S-a considerat in practica
judiciara ca aceasta conditie nu e indeplinita atunci cand plata despagubirilor nu mai poate fi ceruta de catre
partea civila, dato-rita intervenirii prescriptiei civile.
Reabilitarea are ca efect inlaturarea tuturor decaderilor, incapacitatilor si inter-dictiilor care ar fi putut
avea loc.

51