INSTITUŢII DE DREPT PENAL

DREPT PENAL – PARTEA GENERALĂ

INFRACŢIUNEA

Noţiunea, trăsăturile esenţiale şi conţinutul infracţiunii

Noţiunea
Potrivit art 17 CP, infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală săvârşită
cu vinovăţie şi care prezintă pericol social.
Pericol social; fapta prevăzută de legea penală care nu prezintă pericolul social al
unei infracţiuni
Este trăsătura esenţială a infracţiunii care relevă aspectul material şi social al
acesteia. Fapta este o manifestare a individului în sfera moralităţii în cadrul relaţiilor
sociale. Reprezintă o activitate a unui membru al societăţii în cadrul relaţiilor sociale,
în cadrul relaţiilor cu semenii săi. Pericol social prezintă orice activitate contrară
normelor în vigoare deoarece împiedică normala dsfăşurare a relaţiilor sociale.
Trăsătura esenţială a infracţiunii de a fi faptă ce prezintă pericol social se
materializează aşa cum prevede art 18 CP prin două aspecte:
a) prin faptă se aduce atingere unor valori sociale importante arătate generic în
art 1 CP;
b) pentru sancţionarea faptei este necesară aplicarea unei pedepse.
Pericolul social generic sau abstract este apreciat de legiuitor în momentul
înscrierii faptei periculoase în lege ca infracţiune. Aprecierea pericolului social
generic are loc pe baza unor date obiective şi subiective ca de exemplu însemnătatea
valorii sociale ce trebuie ocrotită, gravitatea vătămării ce i se poate aduce valorii
sociale, frecvenţa faptelor ce se pot săvârşii etc.
Pericolul social concret este pericolul pe care-l prezintă o faptă concretă
săvârşită de o persoană şi este apreciat de instanţa de judecată cu ocazia judecării
cauzei, el reflectându-se în pedeapsa aplicată.
Vinovăţia: forme şi modalităţi
Vinovăţia reflectă efectul subiectiv al infracţiunii şi cuprinde atitudinea psihică a
făptuitorului faţă de fapta săvârşită şi de urmările acesteia.
Vinovăţia îmbracă 2 forme principale: intenţia şi culpa. La acestea se mai
adaugă o formă mixtă de vinovăţie şi anume praeterintenţia sau intenţia depăşită.
Intenţia este prevăzută de art 19 CP şi reprezintă atitudinea psihică a
făptuitorului rezultând di prevederea rezultatului faptei sale şi urmărirea acelui
rezultat prin săvârşirea infracţiunii ori numai acceptarea acelui rezultat. Intenţia este
cunoscută sub 2 modalităţi: intenţia directă şi intenţia indirectă.
Intenţia directă (art 19 pct 1 lit a CP) se caracterizează prin prevederea
rezultatului faptei şi urmărirea acelui rezultat prin săvârşirea faptei. Dacă se deduce
din observarea împrejurărilor în care se săvârşeşte fapta, voinţa de a săvârşi
fapta,urmărirea rezultatului (motivaţia săvârşirii).
Intenţia indirectă (art 19 pct1 lit b CP) se caracterizează prin prevederea
rezultatului de către făptuitor, rezultat care nu mai este urmărit ci acceptată
eventualitatea producerii lui.
Culpa este definita in art. 19 pct. 2 CP care prevede: „O fapta este savarsita din
culpa atunciu cand infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta socotind

1
fara temei ca el nu se va produce sau nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si
putea sa-l prevada.”
Culpa este cunoscuta sub doua modalitati, si anume culpa cu prevedere sau
usurinta si culpa simpla fara prevedere.
Culpa cu prevedere se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul prevede rezultatul
faptei sale, rezultat pe care nu-l urmareste, nu-l accepta si considera fara temei ca
acesta nu se va produce.
Culpa simpla sau fara prevedere este atunci cand faptuitorul nu prevede
rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.
Intentia depasita sau praeterintentia este o forma mixta de vinovatie care
reuneste in latura subiectiva a aceleiasi infractiuni intentia si culpa. Ea se
caracterizeaza prin faptul ca, subiectul infractiunii prevede si doreste ori accepta
producerea unor urmari periculoase, insa cele produse in realitate sunt mult mai grave,
le-a prevazut, dar a socotit fara temei ca nu se vor produce sau nu le-a prevazut, desi
putea si trebuia sa le prevada.
Prevederea faptei în legea penală
Prin prevederea in legea penala a faptei savarsite cu vinovatie se realizeaza
diferentierea infractiunii de celelalte forme de ilicit juridic.
Orice infractiune trebuie prevazuta de legea penala ca atare, dar nu orice fapta
prevazuta de legea penala este si infractiune deoarece prevederea in legea penala este
doar o trasatura a acesteia pe ;anga celelalte, de a prezenta pericol social si de a fi
comisa cu vinovatie.
Conţinutul infracţiunii – notiune
Continutul infractiunii este prevazut in norma de incriminare si poate fi definit
ca totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca o fapta sa constitue infractiune. Pe
baza continutului infractiunii are loc calificarea acesteia, adica caracterizarea unei
fapte ca infractiune si incadrearea ei in textul de lege care o prevede si o sanctioneaza.
Obiectul infracţiunii
Obiectul infractiunii este definit ca fiind valoarea sociala si relatiile sociale
create in jurul acestei valori care sunt periditate ori vatamate prin fapta antisociala
Obiectul juridic general este format din totalitatea relatiilor sociale ocrotite prin
normele dreptului penal.
Obiectul juridic generic de grup este format din grupuri de valori sociale de
aceeiasi natura ocrotita prin normele penale.
Obiectul juridic specific este valoarea sociala concreta cateia i se aduce atingere
prin infractiune.
Obiectul direct nemijlocit(material) – este format din bunul, lucrul sau valoarea
impotriva careia se indreapta actiunea sau inactiunea incrinimata si asupra careia se
rasfrang urmarile provocate, aducandu-se atingere relatiilor sociale ocrotite de norma
de drept penal.
Nu toate infractiunile au obiect material ci doar acela a carei valoare sociala
este exprimata intr-o entitate materiala,.infractiunile care au obiect material sunt
infractiuni de rezultat iar cele care nu au un astfel de obiect sunt infractiuni de pericol.
Lipsa obiectului de unde credea infractorul ca se afla in momentul comiterii faptei
conduce la calificarea faptei ca tentative improprie.
Obiectul juridic complex este specific infractiunilor complexe si este format
dintr-un obiect juridic principal si dintr-un obiect juridic secundar.
Subiecţii infracţiunii
Sunt persoanele implicate in savirsirea unei infractiuni fie prin insasi savirsirea
infractiunii fie prin suportarea consecintelor acestora. Sunt subiecti ai infractiunii atit

2
persoana fizica cat si persoana juridica ce nu si-a respectat obligatiile din cadrul
raportului juridic de conformare si au savirsit fapta renala interzisa pe de o parte cit si
persoana juridica si fizica beneficiare a ocrotirii juridice penale si care prin savirsirea
infractiunii au suportat consecintele acesteia pe de alta parte.
In functie de modul in care sunt implicate in comiterea infractiunii se distinge
intre subiectii activi sau propuzisi ai infractiunii care sunt persoanele fizice ce au
comis infractiunea si subiectii pasivi ai infractiunii sau personale vatamate care
suporta raul produs prin infractiune.
Persoana fizica – subiect activ al infractiunii. Subiect activ al infractiunii este
persoana fizica care a savirsit fapta direct si nemijlocit (in calitate de autor) sau a
participat la savirsirea infractiunii in calitate de instigator sau complice. Conditii
generale de existenta a subiectului active al infractiunii: virsta; responsabilitatea;
libertatea de vointa si actiune.
Virsta ceruta de lege - Legiuitorul penal roman a stabilit ca virsta de la care o
persoana poate sa raspunda penal sa devina subiect activ al infractiunii este de 14 ani
impliniti(art 99 c.p.). Minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal.
Minorul cu varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a
savarsit fapta cu discernamant. Minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde
penal.
Responsabilitatea – este aptitudinea persoanei de a-si da seama de faptele sale
(actiuni sau inactiuni), de rezonanta lor (semnificatia sociala a acestora) si de a-si
putea determina si dirija in mod constient vointa in raport cu aceste fapte. In legea
penala nu este definita responsabilitatea, deoarece aceasta este o stare psihofizica
normala care poate fi dobandita de persoana care a implinit varsta de 16 ani.
Legiuitorul a definit in schimb starea de iresponsabilitate ca starea anormala, contrara
responsabilitatii si care constitue exceptia de la regula.
Libertatea de actiune si vointa – pentru ca o persoana fizica responsabila sa fie
subiect al infractiunii, trebuie ca aceasta sa decida in mod liber asupra actiunii sau
inactiunii interzise, sa nu fie supusa deci, unei constrangeri fizice sau morale.
De regula, subiect al infractiunii poate fi orice persoana care intruneste
cumulativ cele trei conditii. Exista insa unele infractiuni pentru existenta carora este
necesar ca persoana care a savarsit infractiunea sa aiba o anumita calitate ca de ex:
cetatean strain pentru infractiunea de spionaj; functionar pentru infractiunea de abuz
in serviciu; etc. Subiectul activ pentru care se cere indeplinirea unei conditii speciale
se numeste subiect activ calificat sau circumstantiat, iar infractiunile care presupun
existenta unui astfel de subiect sunt infractiuni proprii.
Persoana juridica – subiect activ al infractiunii. Persoanele juridice cu exceptia
statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice care desfasoara o activitate ce
nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite
in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice
daca fapta a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege.
Potrivit art. 19 ind. 1 C.Penal, conditiile in care persoanele juridice raspund
penal pot fi grupate in: Conditii ce privesc existenta persoanelor juridice; Conditii
ce privesc sfera persoanelor juridice care raspund penal; Conditii ce privesc
persoanele juiridice care prin faptele lor pot antrena raspunderea penala a
persoanelor juridice; Vinovatia ceruta de lege pentru existenta infractiunii.
Conditii ce privesc existenta persoanelor juridice – pentru a raspunde penal,
persoana juridica trebuie sa existe in momentul savarsirii infractiunii. Nu poate fi
subiect activ al unei infractiuni acea entitate care nu a dobandit personalitate juridica
pana la data savarsirii infractiunii. Poate fi subiect activ al infractiunii si persoana

3
juridica aflata in proces de lichidare pana la incetarea activitatii. Persoana juridica,
care dupa savarsirea infractiunii este incorporata (prin absorbtie sau fuziune) intr-o
alta persoana juridica, in lipsa unei prevederi legale exprese nu mai poate fi subiect
al infractiunii deoarece ea dispare ca entitate. In cazul transformarii persoanei
juridice si crearii uneia noi, raspunderea penala va subzista avnd ca temei
continuitatea societatii.
Conditii ce privesc sfera persoanelor juridice care raspund penal – de la
regula ca raspunderea penala poate interveni pentru orice persoana juridica, prin
lege s-au prevazut exceptii ce privesc persoanele juridice de drept public si anume:
statul, autoritatile publice, institutiile publice care desfasoara o activitate ce nu paote
face obiectul domeniului privat.
Conditii ce privesc persoanele juiridice care prin faptele lor pot antrena
raspunderea penala a persoanelor juridice – legea penala nu delimiteaza sfera
persoanelor fizice care pot comite infractiuni in interesul ori in numele persoanei
juridice. Din prevederile art 19 al 1 CP se desprind insa relatiile care trebuie sa
existe intre persoana fizica si persoana juridica pentru ca fapta persoanei fizice sa
antreneze raspunderea penala a persoanei juridice. Se poate sustine ca raspunderea
penala a persoanei juridice poate fi antrenata de orice persoana fizica din
conducerea persoanei juridice, de orice prepus al persoanei juridice, de orice
persoana aflata sub autoritatea persoanei juridice si chiar de orice persoana care are
o relatie de fapt ori de drept cu persoana juridica si care actioneaza in realizarea
obiectului de activitate ori in interesul persoanei juridice si cu acordul acesteia.
Vinovatia ceruta de lege pentru existenta infractiunii - In stabilirea vinovatiei
persoanei juridice la savarsirea unei infractiuni se va avea in vedere pozitia
persoanei fizice fata de persoana juridica astfle ca daca persoana fizica este organul
de conducere al persoanei juridice, forma de vinovatie al persoanei fizice in
comiterea faptei, este si forma de vinovatie al persoanei juridice faptuitoare. Prin
urmare vinovatia persoanei juridice (persoana fizica).
Cand exista divergente intre vointele diferitelor persoane fizice ce compun
conducerea persoanei juridice va trebui stabilit in ce masura, fapta infractionala
reflecta vointa persoanei juridice, sau doar a unora dintre persoanele fizice cu rol de
decizie. In aceasa situatie vinovatia persoanei juridice poate sa nu existe, daca fiind
in minoritate, persoanele fizice care au comis fapta nu au reusit sa se impuna.
Daca persoana fizica, ce a comis infractiunea este un prepus, ori un madatar al
pesroanei juridice, vinovatia persoanei juridice, vinovatia persoanei juridice, trebuie
stabilita distinct e vinovatia persoanei fizice si urmeaza a fi retinuta numai in masura
in care persoana juridica, prin persoana ei de conducere acceptat, tolerat, incurajat
ori determinat si savarasirea faptei. Cand indiferent de pozitia persoanei fizice, fata
de persoana juridica, persoana fizica a comis fapta in interes propriu, raspunderea
penala a persoanei juridice este exclusa. Formele de vinovatie in care persoana
juridica poate comite o infractiune sunt aceleasi ca si in cazul persoanei fizice
( intentia , culpa).
Concursul intre raspunderea penala a persoanei juridice si raspunderea
penala a persoanei fizice care a contribuit la savarsirea aceeasi infractiuni. Potrivit
art. 19 ind.1 alin. 2 C.Penal, raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude
raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit in orice mod la comiterea

4
aceeasi infractiuni, rezulta ca raspunderea penala poate fi antrenata pentru o
persoana juridica atat in cazul cand persoana fizica, raspunde penal cat si atunci
cand aceasta din urma nu raspunde penal. Raspunderea penala a persoanei fizice
poate fi antrenata indiferent daca persoanei juridice i se stabileste raspunderea
penala sau nu. Raspunderea penala a persoanei juridice, fiind pentru fapta ei proprie,
se va stabili indiferent daca persoana fizica este cunoscuta sau nu, si indiferent daca
pentru aceasta este stabilita raspunderea penala.
Subiectul pasiv al infractiunii – este persoana fizica sau persoana juridica
titulara a valorii sociale ocrotite si care este vatamata ori periclitata prin infractiune.
De cele mai multe ori, subiect pasiv al infractiunii este si persoana vatamata ori
periclitata prin infractiune, dar este posibil ca persoana pagubita sa fie alta decat
subiectul pasiv al infractiunii.
Continutul constitutiv al infractiunii – notiune
Notiunea de continut constitutiv desemneaza totalitatea conditiilor prevazute
in norma de incriminare cu privire la actul de conduita interzis, conditii pe care le
indeplineste faptuitorul ori devin relevante prin savarsirea actiunii sau incatiunii de
catre acesta. Continutul constitutiv nu poate lipsi din continutul juridic al oricarei
infractiuni. La unele infractiuni, continutul constitutiv se identifica cu continutul
juridic, care nu cuprinde alte conditii decat cele privitoare la actul de conduita.
Latura obiectiva
Desemneaza totalitatea conditiilor prevazute de norma de incriminare privitoare
la actul de conduita pentru existenta infractiunii.
Componentele laturii obiective:
a) elementul material
b) urmarea imediata
c) legatura de cauzabilitate intre elementul material si urmarea imediata
A) Elementul material – desemneaza actul de conduita interzis prin norma de
incriminare. In norma de incriminare elementul material este desemnat printr-un
cuvant, printr-o expresie ce arata actiunea sau inactiunea interzisa.
Actiunea sub care se poate prezenta elementul material. desemneaza o atitudine
a faptuitorului prin care face ceva ce legea penala ordona sa nu faca.
Actiunea se poate realiza prin acte materiale, (ca de exemplu : lovire,
distrugere), ori prin cuvinte: profesarea de cuvinte amenintatoare (ex: in cazul
infractiunii de amenintare sau prin scris, alterarea unui inscris etc.).
Inactiunea desemneaza actiunea faptuitorului care nu face ceva, ceea ce legea
penala ordona sa faca. Inactiunea nu constituie element material al infractiunii daca
nu exista o obligatie legala ori conventionala de a nu ramane in pasivitate pentru a
impiedica o alta energie sa produca rezultatul periculos.
Elementul material poate apare in continutul unei infractiuni, intr-o varianta
unica, cand consta fie intr-o actiune fie intr-o inactiune sau in mai multe variante
alternative cand consta din mai multe actiuni sau inactiuni.
Strans legat de elmentul material al infractiunii in literatura juridica de
specialitate se mentioneaza asa numitele conditii-cerinta, esentiala
Cerintele esentiale ale ifractiunii privesc elementul material al acesteia si
realizarea acestora trebuie observata odata cu realizarea elementului material pentru
existenta faptei ca infractiune.
Cerintele esentiale se pot referi la locul savarsirii faptei, timpul savarsirii faptei,
etc.

5
 B) Urmarea imediata – Vatamarea adusa valorii sociale ocrotite prin fapta
interzisa, reprezinta tocmai urmarea socialmente periculoasa, element al laturii
obiective, al continutului constitutiv , al infractiunii. Urmarea produsa prin savarsirea
fapte, poate consta fie intr-o schimbare a obiectului ori a pozitiei acestuia cand
obiectul are un aspect material (ex: distrugerea unui bun, uciderea unui om sau intr-o
stanjenire a normalei desfasurari a relatiei sociale nascute in legatura si datorita valorii
socaile ocrotite).
Urmarea socialmente periculoasa trebuie sa fie imediata adica sa fie rezultatul
nemijlocit al actiunii sau inactiunii si nu un rezultat mijlocit indepartat.
Infractiunile ce au in continut referiri la rezultatul produs sunt infractiuni
materiale, de rezultat. Rezultatul este perceptibil si trebuie constatat pentru calificarea
faptei ca infractiune. Daca rezultatul nu s-a produs, atunci infractiunea nu s-a
consumat , a ramas in faza de tentativa.
Cand in continutul infractiunii nu se fac referiri cu privire la rezultat , astfel de
infractiuni sunt definite formale sau de pericol.
C) Legatura de cauzalitate – Este liantul intre elementul material si urmarea
imediata (efect) cerut de lege pentru existenta infractiunii. Cercetarea legaturii de
cauzalitate este necesara in cazul infractiuniilor materiale (de rezultat) adica la
infractiunile in care urmarea imediata se materializeaza intr-un rezultat, intr-o
schimbare in realitatea obiectiva.
In cazul infractiunilor formale sau de pericol, stabilirea legaturii de cauzalitate
nu este necesara, ea rezulta din savarsirea faptei.
Latura subiectiva
Ca element al continutului constitutiv al infractiunii cuprinde totalitatea
conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea constiintei si vointei faptuitorului fata
de fapta si urmarile acesteia pentru caracterizarea faptei ca infractiune. Un element
esential al laturii subiective il constituie elementul (vinovatia) si uneori alaturi de
acesta se mai adauga si una sau mai multe conditii-cerinte esentiale (ex: mobiluri,
scopuri , etc).
Vinovatia ca element subiectiv. Elementul subiectiv reprezinta atitudinea psihica
a persoanei care a savarsit o fapta, fata de aceasta si urmarile ei, atitudine exprimata in
vinovatia ceruta de lege pentru existenta infractiunii.
In doctrina penala se face distinctie intre vinovatia ca trasatura esentiala a
infractiunii si vinovatia ca element al continutului unei infractiuni.
Distinctia este necesara pentru ca existenta vinovatiei ca trasatura esentiala a
infractiunii, nu presupune intotdeauna si existenta vinovatiei ca element constitutiv al
infractiunii.
Aceasta inseamna ca poate exista vinovatia ca trasatura esentiala a infractiunii
fara sa existe vinovatie ca element subiectu al infractiunii (ex: in cazul savarsirii unei
fapte din culpa, se realizeaza vinovatia ca trasatura esentiala a infractiunii, dar poate
lipsi ca element subiectuv , daca legiuitorul incrimineaza acea fapta numai daca este
savarsita cu intentie. Este posibil de asemenea sa existe vinovatie ca element al
continutului infractiunii (fapta se savarseste cu vinovatia ceruta de lege) fara sa existe
ca trasatura esentiala a infractiunii (faptele comise in legitima apareare, etc).
Formele vinovatiei (art.19 CP), si anume intentia, culpa si intentia depasita.
Regulile dupa care se deternima forma de vinovatie necesara pentru existenta
inei infracctiuni sunt stabilite in art 19, alin 23, CP.
Elementul subiectiv in cazul infractiunilor comisive
Fapta constand intr-o actiune savarsita din culpa e infractiune numai daca se
prevede expres in continutul juridic al infractiunii. Deci faptele ce constau in actiune

6
sunt intotdeauna infractiuni cand se savarsesc cu intentie, iar din culpa numai daca se
prevede in mod expres aceasta.
Elementul subiectiv in cadrul infractiunii omisive
Fapta constand in inactiune constituie infractiune fie ca se savarseste cu intentie,
fie din culpa, afara de cazul cand legiuitorul restrange sanctionarea ei numai cand se
comite cu intentie.
Mobilul sau cauza interna a actului de conduita desemneaza acel sentiment
(dorinta, tendinta, pasiune) care a condus la nasterea in mintea faptuitorului a ideii
savarsirii unei anumite fapte. Mobilul savarsirii infractiunii constituie un element
necesar pentru cunoasterea actiului de conduita si a periculozitatii infractorului pe
planul adaptarii sanctiunilor penale fara de acesta chiar daca pentru existenta
infractiunii nu se cere un anumit mobil. Scopul sau telul urmarit prin savarsirea faptei
intregeste elementul subiectiv al infractiunii si presupune reprezentarea clara a
rezultatului faptei.

Formele infractiunii
Formele infractiunii sunt formele pe care aceasta le poate avea in functie de
fazele de desfasurarea a activitatii infractionale. Intre formele infractiunii se disting:
forma actelor preparatorii; forma tentativei; forma faptului consumat; forma faptului
epuizat.
Actele preparatorii
Actele preparatorii sau de pregătire sunt acele acte care constau în procurarea
sau adoptarea mijloacelor sau instrumentelor de săvârşire a infracţiunii ori în crearea
condiţiilor favorabile în vederea comiterii acesteia. Pentru ca această activitate să
constitue acte de pregătire la săvârşirea unei infracţiuni trebuie să îndeplinească
cumulativ următoarele condiţii:
- să aibă un caracter univoc, adică din conţinutul activităţii să rezulte
neândoielnic că este efectuată pentru săvârşirea infracţiunii;
- să se concretizeze într-o activitate obiectivă de creare a condiţiilor pentru
săvârşirea infracţiunii;
- să nu cuprindă acte ce intră în conţinutul material al laturii obiective;
- să nu facă parte din actele de executare;
- so fie comise cu intenţie.
Felurile actelor de pregătire
Există două categorii de acte:
- acte de pregătire materiale ce constau în pregătirea materială pentru
săvârşirea infracţiunii (producerea sau procurarea mijloacelor sau instrumentelor ori
adoptarea lor în vederea comiterii faptei, înlăturarea de obstacole în comiterea
infracţiunii, etc.);
- acte de pregătire morală ce constau în culegerea de date, informaţii cu privire
la locul şi timpul săvârşirii infracţiunii, în atragerea de complici, etc.

7
 În legislaţia penală română actele preparatorii nu sunt incriminate. În mod
excepţional, la unle infracţiuni actele preparatorii sunt incriminate dar nu ca fază de
desfăşurare a activităţii infracţionale ci ca tentativă ori ca infracţiuni de sine
stătătoare ori ca acte de complicitate anterioară când sunt comise de o altă persoană
decât autorul.
Tentativa
Tentativa este acea formă a infracţiunii care constă în punerea în executare a
hotărârii de a săvârşii infracţiunea, executare care a fost întreruptă ori nu şi-a produs
efectul deşi executarea a fost efectuată în întregime.
Condiţiile de existenţă ale tentativei:
- prima condiţie se referă la existenţa unei hotărîri sau rezoluţii de a săvârşi
infracţiunea, hotărâre care se manifestă numai prin intenţie care poate fi directă sau
indirectă;
- a doua condiţie care este de ordin obiectiv constă în punerea în executare a
hotărârii de a săvârşi infracţiunea, adică efectuarea uneia sau unor acte prin care se
poate înfăptui acţiunea ce constitue elementul material al laturii obiective al
infracţiunii.
Felurile tentativei:
Tentativa întreruptă (neterminată, simplă, îndepărtată, imperfectă) este
prevăzută în art 20 al 1 teza 1 din CP şi constă în punerea în executare a hotărârii de a
săvârşii infracţiunea, executare care se întrerupe şi rezultatul nu se produce. Cauzele
de întrerupere pot fi de natură umană (o persoană loveşte arma cu care făptuitorul
încearcă să ucidă victima), pot fi provocate de obiecte (ruperea cheii în broască
împiedică pe făptuitor să continue executarea), pot fi provocate de animale (în
momentul actelor de executare apare un câine care se repede la făptuitor
determinându-l să întrrupă executarea), de forţe ale naturii (o ploaie torenţială
întrerupe executarea faptei, etc.). tentativa întreruptă este posibilă la marea majoritate
a infracţiunilor susceptibile de a fi comose în acea formă.
Tentativa perfectă (terminată, completă, fără rezultat) este prevăzută în art 20, al
1, teza 2 CP şi constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea,
executare care a fost dusă până la capăt dar rezultatul nu se produce (se trage cu arma
în direcţia victimei dar aceasta se fereşte şi nu este ucisă. În această situaţie
făptuitorul, din punct de vedere al intenţiei sale a realizat în întregime activitatea dar
urmarea nu s-a produs din motive independente de voinţa sa). Tentativa perfectă este
întâlnită numai la infracţiunile materiale deoarece numai în cazul acestora este
poasibil ca executarea să fie dusă până la capăt fără să survină rezultatul.
Tentativa relativ improprie prevăzută în art 20 al 2 CP se caracterizează prin
punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care este realizată
în întregime, dar producerea rezultatului nu este posibilă datorită insuficienţei sau
defectuozităţii mijloacelor folosite ori datorită împrejurării că timpul când s-au
săvârşit actele de executare obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se
află.
Tentativa absolut improprie au absurdă este reglementată în art 20, al 3 CP care
prevede că nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii
se datorează modului cum a fost concepută executarea. În acest caz făptuitorul are o
imagine deformată asupra posibilităţii de realizare a faptei sale, crede că poate
produce moartea unei persoane prin farmece, vrăji sau oferindu-i o substanţă
inofensivă (un pahar cu apă) ori că poate comite o înşelăciune cu ajutorul unui fals
grosolan care poate fi observat de oricine. Tentativa absolut improprie nu trebuie

8
confundată cu tentativa relativ improprie deoarece acesta din urmă antrenează
răsounderea penală. Tentativa absurdă nu trebuie confundată nici cu infracţiunea
putativă în care fapta comisă are caracter penal numai în mintea făptuitorului, în
realitate neavând caracter infracţional (fapta de a trage cu arma într-un cadavru).
Tentativa nu este posibilă în raport cu elementul subiectiv al infracţiunii comise
din culpă şi nici la cele praeterintenţionate. În raport cu elementul material, tentativa
nu este posibilă la o infracţiune comisă prin inacţiune deoarece aceasta se consumă în
momentul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzută de lege. Nu au tentativă nici
infracţiunile cu executare promptă (infracţiunea de mărturie mincinoasă) nici
infracţiuni continui şi nici infracţiuni de obicei.
Incriminarea şi sancţionarea tentativei
Legiuitorul român a prevăzut sistemul incriminării limitate a tentativei
prevăzând în art 21 CP că tentativa se pedepseşte numai când legea prevede expres
aceasta.
Sancţionarea tentativei. În art 21 al 2 CP se prevede că pedeapsa pentru
tentativă la o infracţiune este cuprinsă între jumătatea minimului special şi jumătatea
maximului special prevăzut de legea penală pentru infracţiunea consumată fără ca
minimul să fie mai mic decât minimul general. Dacă pedeasa pentru infracţiune este
detenţiunea pe viaţă, pedeapsa pentru tentativă este închisoarea de la 10 la 25 de ani.
În cazul persoanelor juridice tentativa se sancţionează cu amendă cuprinsă între
minimul şi maximul special al amenzii prevăzută de lege pentru infracţiunea
consumată, reduse la jumătate. La această pedeapsă se pot adăuga una sau mai multe
pedepse complementare.
Cauze generale de nepedepsire a tentativei – desistarea si impiedicarea producerii
rezultatului
Potrivit art 22 CP este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a
împiedicat mai ănainte de săvârşirea faptei producerea rezultatului. Desistarea
reprezintă renunţarea de bună voie din partea făptuitorului la continuarea acţiunii ce
constitue elementul material al laturii obiective al infracţiunii.
Împiedicarea producerii rezultatului constă în zădărnicirea din partea
făptuitorului a apariţiei rezultatului faptei sale care a fost realizată în întregime.
Condiţiile desistării:
- să înceapă realizarea acţiunii care reprezintă elementul material al laturii
obiective a infracţiunii;
- executarea faptei să fie întreruptă, deci rezultatul socialmente periculos al
faptei să nu se producă;
- întreruperea să fie rezultatul voinţei libere a făptuitorului.
Condiţiile împiedicării producerii rezultatului:
- activitatea infracţională să fi fost în întregime executată;
- după executarea faptei, făptuitorul să împiedice producerea rezultatului;
- împiedicarea producerii rezultatului trebuie să fie făcută de făptuitor de bună
voie, din proprie iniţiativă;
- împiedicarea producerii rezultatului să aibă loc mai înainte de descoperirea
faptei de către organele judiciare precum şi de altă persoană.
Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de impunitate
(nepedepsire). Dacă până în momentul desistării şi împiedicării producerii rezultatului
activităţile îndeplinite de făptuitor realizează conţinutul unei alte infracţiuni,
făptuitorul va răspunde pentru infracţiunea comisă.

9
 Pluralitatea de infractori
Pluralitatea de innfractori desemneaza situatia in care mai multe persoane
savarsesc o anumita infractiune. Pluralitatea de infractori presupune contributii
efective ce tin de latura obiectiva a infractiunii si vointa comuna de a coopera cu
vinovatie la savarsirea unei infractiuni.
Pluralitatea naturală sau necesară este forma pluralităţii de infractori în care
cooperarea mai multor persoane la săvârşirea faptei este cerută de însăşi natura
acesteia (bigamia, adulterul, incestul).
Pluralitatea constituită presupune gruparea, asocierea mai multor persoane
pentru săvârşirea infracţiunii. Datorită scopului ei antisocial este incriminată ca
infracţiune desine stătătoare (art 323 CP).
Pluralitatea ocazională sau participaţia penală este forma pluralităţii de
infractori la care la comiterea faptei participă un număr mai mare de persoane decât
era necesar potrivit naturii faptei.
Participatia penala: autoratul – coautoratul
Participatia penala desemneaza situatia in care la savarsirea unei
fapte prevazute de legea penala participa mai multe persoane decat era
necesar potrivit naturii acelei fapte.

Condiţii:
- să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală faptă care să fi rămas în faza
tentativei pedepsibile sau care poate fi consumată;
- la săvârşirea faptei să-şi fi adus contribuţia mai multe persoane decât era
necesar potrivit naturii faptei;
- toţi participanţii să fie animaţi de aceeaşi voinţă comună de a săvârşii fapta
prevăzută de legea penală;
- fapta comisă prin contribuţia mai multor persoane să fie calificată ca
infracţiune.
Felurile participaţiei penale – din curs
Autoratul şi coautoratul
Autoratul este forma de participaţie penală în care o persoană săvârşeşte prin
acte de executare fapta prevăzută de legea penală (art 24 CP). Sub raport subiectiv,
autorul acţionează întotdeauna cu intenţie în cazul participaţiei proprii şi din culpă
sau fără vinovăţie în cazul partivipaţiei inproprii.
Coautoratul este forma de participaţie care la săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală şi-au adus contribuţia în mod nemijlocit 2 sau mai multe persoane.
Condiţiile coautoratului:
- coautoratul presupune contribuţia a cel puţin 2 persoane la comiterea faptei
contribuţii ce reprezintă elementul material al laturii obiective al infracţiunii şi care
pot fi concomitente sau succesive;

10
 - sub raport subiectiv, coautoratul presupune săvârşirea actelor de executare de
către toţi participanţii cu aceeaşi formă de vinovăţie;
Infracţiuni ce nu pot fi comise în coautorat. Sunt infracţiunile ce presupun
inacţiunea când obligaţia de a îndeplini o acţiune, o activitate de a ieşi din pasivitate
este personală (infracţiunea de nedenunţare); infracţiunile la care subiectul activ este
calificat; infracţiunile ce se comit in persona propria (infracţiunea de mărturie
mincinoasă).
Instigarea
Constă în fapta unei persoane care cu intenţie determină prin orice mijloace o
altă persoană să comită o faptă prevăzută de legea penală (art 25 CP).
Condiţiile instigării
- efectuarea unei activităţi de determinare din partea instigatorului faţă de
instigat; activitatea de detrminare trebuie să se situeze în timp anterior lurii hotărârii
de a comite fapta de către autor;
- activitatea de determinare să privească săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală;
- instigatorul să acţioneze cu intenţie adică să fie conştient că prin activitatea
sa determină pe cel instigat la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală şi
acest rezultat vătămător pentru societate îl urmăreşte sau doar acceptă posibilitatea
apaiţiei lui;
- instigatul să fi săvârşit fapta la care a fost instigat ori să fi realizat cel puţin o
tentativă pedepsibilă.
Felurile instigarii:
- dupa forma de vinovatie cu care instigatul savarseste fapta distingem intre:
instigarea proprie sau perfecta si instigarea improprie sau imperfecta;
- dupa mijloacele folosite de instigator pentru determinarea instigatului se
distige: instigarea simpla si instigarea calificata;
- dupa numarul persoanelor ce desfasoara activitatea de instigare se disting:
instigarea cu un singur instigator si coinstigarea;
- dupa numarul persoanelor fata de care se desfasoara activitata de instigare se
disting: instigarea individuala si instigarea colectiva;
- dupa modul de actiune al instigatorului pentru determinarea instigatului la
savarsirea faptei prevazute de legea penala se disting: instigarea imediata si
instigarea mediata;
- dupa modul deschis ori ascuns in care actioneaza instigatorul pentru
determinarea instigatului sa comita fapta prevazuta de legea penala distingem:
instigarea evidenta si instigarea insiduoasa sau ascunsa;

11
 - dupa rezultatul obtinut in determinarea instigatului la savarsirea faptei
prevazute de legea penala se disting: instigarea cu efect pozitiv, reusita si instigarea
cu efect negativ.
Complicitatea
Constă în fpta unei persoane care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod
la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală ori comite înainte ori în timpul
săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe
infractor chia dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită (art 26
CP).
Condiţiile complicităţii:
- comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală;
- săvârirea de către complice a unei activităţi menite să înlesnească, să ajute pe
autor la săvârşirea infracţiunii.
Activitatea complicelui poate consta atât în ajutor sau înlesnire la săvârşirea
faptei cât şi în promisiunea de tăinuire a bunurilor provenite din infracţiune ori de
favorizare a infractorului. Înlesnirea priveşte activităţile complicelui desfăşurate
anterior comiterii infracţiunii, activităţi care se situează în faza de pregătire a
săvârşirii infracţiunii. Înlesnirea poate consta atât în activităţi materiale de
procurare a mjloacelor, instrumentelor, adaptarea acestora pentru săvârşirea
infracţiunii cât şi în activităţi ce reprezintă o contribuţie morală a complicelui.
Ajutorul priveşte activităţile desfăşurate de complice în timpul executării
faptei de către autor.
Promisiunea de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului are loc
înainte de comiterea infracţiunii sau cel mai târziu până în momentul comiterii
infracţiunii şi reprezintă o încurajare a infractorului la săvârşirea faptei indiferent
dacă promisiunea se realizează sau nu.
Felurile complicitatii:
- dupa natura ajutorului dat la savarsirea infractiunii complicitatea poate fi:
materiala si morala;
- complicitate prin inlesnire sau ajutor la savarsirea faptei prevazute de legea
penala si complicitate prin promisiunea de tainuire a bunurilor sau de favorizare a
infractorului;
- dupa momentul in care se acorda ajutorul la comiterea infractiunii,
complicitatea poate fi: complicitate la pregatirea infractiunii si complicitate la
executarea infractiunii;
- dupa modul direct sau indirect in care se realizeaza contributia complicelui la
savarsirea infractiunii, complicitatea poate fi: nemijlocita si mediata;
- dupa aspectul dinamic al contributiei complicelui se disting: complicitatea
prin actiune si complicitatea prin inactiune;

12
 -dupa forma de vinovatie cu care autorul savarseste fapta, complicitatea poate
fi: proprie si improprie.

Unitatea si pluralitatea de infractiuni

Unitatea de infractiuni
Desemnează activitatea infracţională dintr-o singură acţiune s-au inacţiune ce
decurge din natura faptei sau din voinţa legiuitorului săvârşită de o persoană şi în
care se identifică conţinutul unei singure infracţiuni. În doctrina penală se cunosc 2
feluri de unităţi de infracţiune şi anume unitatea naturală şi cea legală.
Unitatea legală de infracţiune este forma de unitate infracţională determinată
de unitatea acţiunii sau inacţiunii, de unicitatea rezultatului ca şi de unicitatea formei
de vinovăţie cu care este săvârşită infracţiunea.
Unitatea legală de infracţiune se caracterizează prin aceea că unitatea nu este
dată de realitatea obiectivă în care se comite fapta ci de voinţa legiuitorului care
reuneşte în conţinutul unei singure infracţiuni două sau mai multe acţiuni sau
inacţiuni ce ar realiza fiecare în parte conţinutul unor infracţiuni distincte.
Unitatea naturala: infractiunea simpla, continua, deviata
Infracţiunea simplă
Se caracterizează sub aspect obiectiv printr-o singură acţiune sau inacţiune,
printr-un singur rezultat, iar sub aspect subiectiv printr-o singură formă de vimovăţie.
Ex: omorul, falsul, furtul.
Unicitatea acţiunii specifice infracţiunii simple nu presupune în mod necesar şi
unicitatea actului material. Acţiunea se poate realiza printr-un singur acz sau prin mai
multe acte. De exemplu se aplică mai multe lovituri victimei cu aceeaşi ocazie, dar
ceea ce interesează este că în ansamblul lor acestea constitue o singură faptă. În
situaţia în care acţiunea este formată din mai multe acte, ele trebuie să se succeadă
neântrerupt şi să fie comise cu aceeaşi ocazie.
Infracţiunea continuă
Se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii care
constitue elementul material al laturii obiective după consumare până la intervenţia
unei forţe contrare care poate avea ca sursă voinţa făptuitorului, intervenţia autorităţii,
a altei persoane. În legislaţia penală română, infracţiunea continuă se identifică după
elementul material al laturii obiective ce presupune o acţiune sau inacţiune care
durează în timp.
Infracţiunile continue permanente se caracterizează prin desfăşurarea activităţii
infracţionale fără întrerupere (infracţiunea de evadare, de dezertare). Infracţiunile
continue succesive permit în desfăşurarea activităţii infracţionale unele întreruperi
determinate de natura acesteia fără să ducă însă la transformarea unităţii de acţiune
într-o pluralitate de infracţiuni. De exemplu portul nelegal de decoraţii sau distincţii,
portul de arme fără drept, etc.
Infracţiunea deviată
Desemnează infracţiunea comisă prin devierea acţiunii de la obiectul sau
persoana împotriva căreia era îndreptată, datorită greşelii făptuitoului, la un alt obiect
sau persoană pe de o parte sau prin îndreptarea acţiunii din eroarea făptuitorului

13
asupra altei persoane sau altui obiect decât acela pe care făptuitorul voia să le vatăme,
pede altă parte.
Unitatea legala: infractiunea continuata, complexa, de obicei, progresiva
Infracţiunea continuată
Se caracterizează prin săvârşirea de către aceeaşi persoană la intervale de timp
diferite în realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale a unor acţiuni care prezintă fiecare
în parte conţinutul aceleiaţi infracţiuni (art 41 al 2 CP).
Condiţii:
- unitatea de subiect;
- unitatea de hotărâre sau rezoluţia infracţională;
- unitatea de conţinut.
Unitatea de subiect activ presupune săvârşirea de către aceeaşi persoană a mai
multor acţiuni sau inacţiuni indiferent dacă făîtuitorul a comis unele acte în calitate de
autor, iar altele în calitate de complice.
Pluralitatea actelor de executare priveşte acşiunile sau inacţiunile promise la
intervale diferite de timp. Nu are importanţă dacă actele de executare au forma
faptului consumat sau au rămas în fază de tentativă.
Unitatea de rezoluţie este condiţia esenţială pentru unirea tuturor acţiunilor în
cadrul aceleiaşi hotărâri infracţionale, iniţiale, cu care infractorul comite actele de
executare. Rezoluţia infracţională trebuie să fie anterioară activităţii infracţionale şi să
menţină în linii generale pe parcursul executării actelor ce compun acea activitate.
Unitatea de calificare juridică
Actele de executare de acelaşi fel trebuie să prezinte fiecare în parte conţinutul
aceleiaţi infracţiuni. Data comiterii infracţiunii continuate prezintă importanţă
deoarece:
- de la momentul epuizării începe să curgă termenul de prescripţie al răspunderii
penale;
- tot de la acest moment începe să curgă termenul de prescripţie al răspunderii
penale;
- tot de la acest moment se stabileşte incidenţa unui act de clemenţă;
- aplicarea legii penale în timp va fi cea în vigoare din momentul epuizării
infracţiunii;
- dacă actele de executare se situează pe teritorii diferite, legea română va fi
incidentă dacă o parte, ori rezultatul infracţiunii s-a produs pe teritoriul României
(principiul ubicuităţii);
- tot în funcţie de momentul epuizării se stabileşte legea penală aplicabilă în
raport cu vârsta făptuitorului.
Tratamentul penal al infracţiunii continuate comise de persoana fizică este
prevăzută în articolul 42 CP. Pedeapsa pentru infracţiunea continuată se aplică într-o
singură etapă şi va avea ca limită minimă minimul special al pedepsei prevăzute
pentru infracţiunea comisă, iar ca maxim special, pedeapsa la care se poate ajunge
prin depăşirea maximului special cu până la 5 ani când pedeapsa este închisoarea sau
cu până la jumătate din maximul special când pedeapsa este amenda. În cazul
infracţiunii continuate comisă de o persoană juridică amenda se aplică spre maximul
special al acesteia, iar dacă maximul nu este îndestulător se poate aplica un spor de
până la 1/3 din acest maxim.
În art 43 CP este prevăzută posibilitatea pentru instanţă de a recalcula pedeapsa
în cazul care după condamnarea definitivă, sunt descoperite acţiuni sau inacţiuni ce
fac parte din conţinutul aceleaşi infracţiuni. În această situaţie se va aplica o pedeapsă

14
mai aspră sau se va menţine pedeapsa stabilită anterior, în nici un caz nu se va aplica
o pedeapsă mai mică.
Infracţiunea continuată nu este posibilă la infracţiunile din culpă, la infracţiunile
al căror obiect nu este susceptibil de divizare (omorul) şi nici la infracţiunea ce
presupune repetarea activităţii, condiţie necesară pentru realizarea infracţiunii
(infracţiunile de obicei).
Infracţiunea complexă
Este definită în art 41 CP ca fiind infracţiunea care cuprinde în conţinutul său ca
element constitutiv sau ca circumstanţă agravantă o acţiune sau inacţiune care
constitue prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. Infracţiunea complexă
forma tip sau infracţiunea complexă propriuzisă se caracterizează prin aceea că în
conţinutul ri intră ca element o acţiune sau inacţiune ce reprezintă conţinutul unei alte
infracţiuni. De exemplu infracţiunea de tâlhărie este formată din reunirea a două
infracţiuni diistincte, furt şi ameninţare sau furt şi lovire sau alte violenţe. Infracţiunea
complexă ca variantă agravantă este o variantă calificată a unor infracţiuni simple
creată prin absorbirea în conţinutul său a unor fapte ce reprezintă conţinutul unor alte
infracţiuni. De exemplu violul care a avut urmare moartea sau sinuciderea victimei.
Structura infracţiunii complexe
În elementu material al infracţiunii complexe sunt reunite acţiunile ce reprezintă
elementul material al infracţiunilor absorbite. Cu privire la obiectul juridic al
infracţiunii complexe se deosebeşte pe de o parte obiectul juridic principal iar pe de
altă parte obiectul juridic secundar.
Forma de vinovăţie pentru infracţiunea complexă tip este intenţia. În cazul
infracţiunii complexe varianta calificată, forma de vinovăţie este praeterintenţia dar
poate fi şi culpa.
Pedeapsa pentru infracţiunea complexă este cea prevăzută de lege. Dacă după ce
s-a aplicat pedeapsa pentru infracţiunea complexă se descoperă acţiuni sau inacţiuni
ce fac parte din infracţiunea complexă, condamnatul va fi judecat şi pentru aceasta, iar
pedeapsa calculată pentru întraga infracţiune complexă se poate agrava faţă de cea
iniţială ori poate rămâne în aceleaşi limite. În nici un caz nu se poate aplica o
pedeapsă mai uşoară decât cea stabilită anterior (art 43 CP).
Complexitatea naturală rezultă din absorbirea în chip natural de către
infracţiunea fapt consumt a tentativei la cea infracţiune. De exemplu infracţiunea de
omor consumat cuprinde şi tentativa acestei infracţiuni sau elemente constitutive ale
infracţiunii de lovire şi vătămare corporală.
Infracţiunea progresivă
Este acea infracţiune care după atingerea momentului consumativ corespunzător
unei anumite infracţiuni, fără intervenţia făptuitorului îşi amplifică progresiv
rezultatul ori se produc urmări noi corespunzătoare unor infracţiuni mai grave. De
exemplu în cazul uei acţini de lovire este posibil să se producă ca prim rezultat o
suferinţă fizică, faptă ce se încadrează în art 180 CP ori vătămarea să se agraveze
necesitând pentru vindecare îngrijiri medicale de până la 20 de zile (art 80 al 2 CP),
apoi şi acest rezultat se poate agrava, vindecarea necesitând până la 60 de zile de
îngrijiri medicale (art 181 CP), iar dacă rezultatul se amplifică şi pentru vindecare
sunt necesare mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, fapta se încadrează în art
182 CP sau şi mai grav, se poate ajunge la încadrarea faptei în art 183 CP.
Infracţiunea de obicei
Este infracţiunea al cărei conţinut se realizează prin repetarea faptei de un număr
de ori din care să rezulte obişnuinţa, îndeletnicirea făptuitorului (prostituţia,
cerşetoria).

15
 Pluralitatea de infracţiuni
Desemnează situaţia în care o persoană a săvârşit 2 sau mai multe infracţiuni
înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele sau a comis o nouă
infracţiune după ce a fost condamnată definitiv pentru alte infracţiuni comise anterior
(art 32 – 40 CP).
Formele pluralităţii de infracţiuni sunt concursul de infracţiuni, recidiva şi
pluralitatea de infracţiuni.
Concursul de infracţiuni
Constă în săvârşirea de 2 sau mai multe infracţiuni de către aceeaşi persoană mai
înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.
Condiţii de existenţă ale concursului de infracţiuni:
- săvârşirea a 2 sau mai multe infracţiuni. Infracţiunile pot fi de natură şi
gravitate deosebite, pot fi prevăzute în CP ori în legi speciale sau legile nepenale cu
dispoziţii penale, pot fi consumate sau rămase în faza de tentativă pedepsibilă;
- infracţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. Nu are importanţă dacă
infractorul are calitatea de autor sau de participant la infracţiunile comise sau dacă a
săvârşit unele infracţiuni în timpul minorităţii iar altele după împlinirea vârstei de 18
ani;
- infracţiunile să fie săvârşite înainte de a se fi pronunţat o hotărâre definitivă
pentru vreuna din ele;
- infracţiunile săvârşite sau cel puţin 2 dintre ele să poată fi supuse judecăţii.
Formele concursului de infracţiuni
Sunt cunoscute 2 forme: concursul real de infracţiuni şi concursul ideal de
infracţiuni.
Concursul real de infracţiuni sau concursul material este reglementat de art 32
lit a CP care prevede că există concurs real de infracţiuni când 2 sau mai multe
infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană prin 2 sau mai multe acţiuni sau
inacţiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.
Concursul real de infracţiuni este de 2 feluri: concursul real simplu, caracterizat
prin aceea că singura legătură care există între infracţiunile săvârşite este cea
personală şi concursul real calificat sau cu conexitate care se caracterizează prin
existenţa anumitor legături, conexiuni între infracţiunile săvârşite de aceeaşi persoană.
Dintre formele de conexitate ce pot exista între infracţiunile aflate în concurs, în
CP român au fost reţinute conexitatea etiologică şi conexitatea consecvenţială.
Concursul cu conexitate etiologică presupune o legătură mijloc – scop între
infracţiuni. De exemplu pentru a comite delapidarea făptuitorul falsifică documentele
de intrare a mărfurilor în gestiune.
Concursul cu conexitate convenţională presupune o legătură de la cauză la efect
între infracţiunile comise în concurs, adică o infracţiune se comite pentru a acoperi
săvârşirea unei alte infracţiuni. De exemplu pentru a acoperii un omor se ucide
martorul care a asistat la săvârşirea faptei. Infracţiunea efect este comisă întotdeauna
cu intenţie, iar infracţiunea cauză este săvârşită atât cu intenţie cât şi din culpă.
Concursul idea sau formal de infracţiuni
Art 33 lit b Cp când o acţiune sau inacţiune săvârşite de aceeaşi persoană
datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs întruneşte
elementele mai mutor infracţiuni. De exemplu dacă prin nerespectarea dispoziţiilor
legale privind protecţia muncii, în condiţii în care aceasta constitue infracţiune se
produce şi moartea victimei suntem în prezenţa concursului ideal de infracţiuni.

16
 Sub aspect subiectiv, infracţiunile comise în concurs ideal pot fi săvârşite cu
intenţie directă, unele cu intenţie directă altele cu intenţie indirectă, unele cu intenţie
altele din culpă sau toate pot fi comise din culpă.
Tratamentul penal al concursului de infracţiuni
În ştiinţa dreptului penal sunt cunoscute 3 sisteme de sancţionare a concursului
de infracţiuni:
- sistemul cumulativ aritmetic sau sistemul adiţionării pedepselor, presupune
adunarea pedepselor stabilite pentru infracţiunile aflate în concurs şi executarea
pedepsei rezultate din adunarea lor;
- sistemul absorbţiei constă în stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune şi
aplicarea celei mai severe care se consideră că le absoarbe pe celelalte;
- sistemul cumulului juridic sau ak contopirii, adoptat de CP român constă în
aplicarea pedepsei pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi stabilirea celei mai
grave dintre ele la care se poate adăuga un spor de pedeapsă.
Recidiva
Este acea formă a pluralităţii de infracţiuni care constă din săvârşirea din nou a
unei infracţiuni de către o persoană care anterior fusese condamnată definitiv pentru o
altă infracţiune.
Recidiva mare post condamnatorie în cazul persoanei fizice (recidiva mare
după condamnare)
Aceasta există atunci când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de
condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din
nou o infracţiune cu intenţie înainte de începerea executării pedepsei, în timpul
executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentu a
doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an (art 37 al 1 lit a CP).
Există recidivă post condamnatorie şi în cazul în care una din pedepsele
prevăzute la al 1 al art 37 este detenţiunea pe viaţă (art 37 al 2 CP).
Condiţii cu privire la primul termen al recidivei
Primul termen al recidivei mari post condamnatorii este format întotdeauna
dintr-o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni sau la
pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Condiţia este îndeplinită când pedeapsa a fost
pronunţată pentru o singură infracţiune ori ca pedeapsă rezultantă pentru un concurs
de infracţiuni. Pedeapsa poate fi pronunţată şi de o instanţă de judecată străină dacă
hotărârea prin care s-a aplicat aceasta a fost recunoscută potrivit lg 302/04 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală astfel cum a fost modificată
ulterior (art 37 al 3 CP).
Infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea definitivă trebuie să fi fost
săvârşită cu intenţie (opinia dominantă este că infracţiunea poate constitui termen al
recidivei şi când este săvârşită cu praeterintenţie).
Condiţii negative cu privire la primul termen al recidivei
Potrivit art 38 CP la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de:
- condamnările pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii;
- condamnările pentru infracţiunile comise din culpă;
- condamnările pentru infracţiunile amnistiate;
- condamnările pentru fapte care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni.
Condiţii cu privire la ce-l de-al doilea termen al recidivei
- infractorul să comită o nouă infracţiune;
- noua infracţiune să fie săvârşită cu intenţie directă sau indirectă sau
praeteintenţie;

17
 - pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracţiune să fie închisoarea mai mare
de 1 an sau detenţiunea pe viaţă;
- noua infracţiune să fie comisă în intervalul de timp după rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare pentru infracţiunea anterioară şi până la executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei.
Momentul în care noua infracţiune se poate comite pentru a da naştere unei
recidive mari post condamnatorii sunt prevăzute în art 37 lit a CP şi anume:
- înainte de începerea executării pedepsei;
- în timpul executării pedepsei care poate cuprinde următoarele momente:
1. în timpul executării pedepsei într-un loc de detenţie;
2. în timpul întrruperii executării pedepsei;
3. în timpul executării pedepsei într-o închisoare militară;
4. în timpul executării pedepsei la locul de muncă;
5. în intervalul cuprins între încetarea executării pedepsei la locul de
muncă şi împlinirea duratei pedepse.
- în stare de evedare cu precizarea că şi infracţiunea de evadare poate forma ce-l
de-al doilea termen al recidivei mari post condamnatorii.
Recidiva mare post executorie în cazul persoanei fizice
Aceasta există potrivit art 37 lit b CP când după executarea unei pedepse cu
închisoarea mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori
după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, cel condamnat
săvârşeşte din nou o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai
mare de 1 an.
Condiţii cu privire la primul termen
Pimul termen îl formează o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6
luni, pedeapsă care a fost executată. Primul termen poate consta şi din pedepsa
detenţiunii pe viaţă din executarea căreia condamnatul a fost lierat condiţionat ori a
cărei executare s-a stins prin prescripţie. Pedeapsa care constitue primul termen al
acestei modalităţi a recidivei trebuie să fi fost pronunţată pentru o infracţiune săvârşită
cu intenţie sau praeterintenţie.
Condiţii negative privind primul termen
Condamnarea să nu fie dintre acelea de care nu se ţine seama la stabilirea stării
de recidivă (art 38 CP).
La cazurile în care condamnarea anterioară nu poate forma primul termen al
recidivei post condamnatorii şi care sunt incidente şi pentru primul termen al recidivei
post executorii se mai adagă condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a
împlinit termenul de reabilitare (art 38 al 2 CP).
Condiţii referitoare la cel de-al doilea termen
Săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa
închisorii mai mare de 1 an. Condiţia este îndeplinită şi atunci când pentru noua
infracţiune legea prevede detenţiunea pe viaţă. Noua infracţiune trebuie să fie comisă
după executarea pedepsei, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după
prescrierea executării pedepsei ce constitue primul termen al recidivei mari post
executorii.
Recidiva mică în cazul persoanei fizice
Aceasta există atunci când după condamnarea la cel puţin 3 pedepse cu
închisoarea de până la 6 luni sau după executare, după graţierea totală sau a restului
de pedeapsă, ori după prescrierea executării a cel puţin 3 asemenea pedepse cel
condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii mai mare de 1 an (art 37 lit c CP).

18
 Recidiva mică post condamnatorie
Condiţii referitoare la primul termen
Primul termen este compus din 3 condamnări la pedeapsa închisorii de până la 6
luni, definitive, succesive şi susceptibile de a fi executate separat sau contopite într-o
pedeapsă de cel mult 6 luni de închisoare. Cele 3 condamnări trebuie pronunţate
pentru infracţiuni intenţionate şi pentru nici una dintre ele să nu fie incident vreunul
din cazurile prevăzute de art 38 CP.
Condiţii privitoare la cel de-al doilea termen
Sunt aceleaşi ca şi în cazul modalităţilor precedente ale recidivei
Recidiva mică post executorie
Primul termen este format din 3 condamnări la pedeaps aînchisorii de până la 6
luni care au fost executate sau pentru care a intervenit graţierea totală sau a restului de
pedeapsă ori s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei. Pedeapsele
trebuie să fi fost pronunţate pentru infracţiuni intenţionate şi pentru nici una dintre ele
să nu fie incident vreunul din cazurile prevăzute la art 38 CP.
Cel de-al doilea termen trebuie să îndeplinească aceleaşi coniţii ca pentru
modalităţile precedente ale recidivei.
Recidiva în cazul persoanei juridice
Potrivit articolului 40 indice 2 CP, pentru persoana juridică există recidivă când:
- după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare persoana juridică
săvârşeşte din nou cu intenţie o infracţiune iar amenda pentru infracţiunea anterioară
nu a fost executată;
- după rămânerea definitivă a unei hotărâri d condamnare persoana juridică
săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie iar amenda pentru infracţiunea anterioară a
fost executată sau considerată ca executată;
În cazul recidvei post condamnatorii amenda stabilită pentru infracţiunea
săvâşită ulterior şi amenda aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potivit
articolului 40 indice 1 ali 2 şi 3 CP, iar sporul prevăzut în art 40 indice 1 al 1 se poate
mări până la jumătate. Dacă amenda anterioară a fost executată în parte, contopirea se
face între amenda ce a mai rămas de executat şi amenda plicată pentru infracţiunea
comisă anterior.
În cazul recidivei post executorii se aplică amenda până la maximul special
prevăzut în art 71 indice 1 al 1 CP, iar dacă acest maxim nu este îndestulător se poate
adăuga un spor de până la 2/3 din acel maxim. Dacă după rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare şi mai înainte ca amenda să fi fost executată sau considerată
ca executată se constată că persoana juridică condamnată se află în stare de recidivă se
aplică după caz dispoziţiile de pedepsire a recidivei post condamnatorii sau post
executorii.

Cauze care inlatura caracterul penal al faptei

Caracterul penal sau infractional al unei fapte constitue insusirea sintetica a
faptei ce decurge din intrunirea trasaturilor esentiale ale infractiunii. Intrucat
caracterul penal al faptei este stabilit de lege, starile, situatiile, imprejurarile care
conduc la excluderea acestuia, prin nerealizarea unei trasaturi esentiale a infractiunii
nu pot avea acest efect decat daca sunt prevazute de lege.
Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei sunt acele stari, situatii,
imprejurari existente in momentul savarsirii faptei, care impiedica realizarea unei
trasaturi exentiale a infractiunii si prin aceasta exclud caracterul penal al faptei si, pe
cale de consecinta, si raspunderea penala a faptuirorului.

19
 Legitima aparare
Este prevazuta in art 44 CP, este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei
datorita lipsei de vinovatie in conditiile in care aceasta e savarsita. Legitima aparare
apare ca o riposta pe care o da o persoana impotriva unui atac ce pune in pericol grav
o persoana, drepturile acesteia ori interesul public, riposta determinata de necesitatea
apararii valorilor sociale periclitate. Cel ce riposteaza impotriva atacului pentr a salva
valorile sociale periclitate, savarsteste o fapta prevazuta de legea penala. Aceasta
fapta nu e comisa cu vinovatie, deoarece fapta nu a actionat cu vointa libera ci
constrans de necesitatea apararii valorilor sociale amenintate grav prin atac periculos.
Conditiile legitimei aparari
Conditiile atacului
Atacul sau agresiunea este o comportare violenta a omului, o atitudine ofensiva
ce se materializeaza de regula intr-o actiune indreptata ipotriva valorilor sociale
ocrotite. Si inactiunea reprezinta un atac impotriva caruia se poate riposta legitim.
Inactiunea reprezinta un atac numai daca exista obligatia de a actiona si agentul
nu iese din pasivitate. Pentru a da nastere unei aparari legitime atacul trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii:
- atacul sa fie material
- atacul sa fie direct
- atacul sa fie imediat
- atacul sa fie injust
- atacul sa fie indreptat impotriva persoanei care se apara sau impotriva alteia ori
impotriva unui interes obstesc.
- atacul sa puna in pericol grav persoana celui atacat ori interesul obstesc.
Conditiile apararii:
- apararea se realizeaza printr-o fapta prevazuta de legea penala
- apararea sa fie precedata de atac
- apararea sa se indrepte impotriva agresorului pentru a inceta atacul si a salva
valorile periclitate
- apararea sa fie necesara pt inlaturarea atacului
Depasirea limitelor legitimei aparari
Poate constitui tot legitima aparare cand se bazeaza pe tulburarea sau temerea in
care se gasea faptuitorul in momentul comiterii faptei. Este asanumitul exces
justificat. Pentru existenta excesului justificat, se cer indeplinite conditiile cu privire
la atac si conditiile cu privire la aparare pentru existenta legitimei aparari cu
precizarea ca fapta in aparare a depasit limitele unei aparari proportionale cu
intensitatea si gravitatea atacului, depasire intemeiata pe tulburarea sau temerea in
care se gasea faptuitorul.
Daca depasirea limitelor legitimei aparari nu se intemeiaza pe tulburare sau
temere, fapta nu mai este considerate savarsita in legitima aparare ci este infractiune
savarsita in cond prev de art 73, litera A CP cand escesul este scuzabil.
Prezumtia de legitima aparare
Este prevazuta in art 44, al 2 indice 1 CP pentru cel care savarseste fapta pentru
a respinge patrunderea fara drept a unei personae prin violenta, viclenie, efractie sau
alte asemenea mijloace intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit ori
delimitat prin semne de marcare. Prin aceasta dispozitie legala se particularizeaza o
aparare legitima intr-un anumit domeniu si oarecum se deroga de la cadrul general
atat in ceea ce priveste apararea cat si atacul.

20
 Prezumtia nu poate fi decat relativa fiindca ar fi de neconceput acceptarea ca
fiind legitima a oricarei aparari vadit disproportionate fata de gravitatea incalcarii
dreptului la inviolabilitate a domiciliului.
Efectele legitimei aparari
Fapta comisa in stare de legitima aparare nu este infractiune deoarece ii lipseste
vinovatia ca trasatura esentiala a acesteia. Faptuitorul a fost constrans de necesitatea
inlaturarii agresiunii care punea in pericol grav valorile sociale ocrotite si nu a
actionat cu vointa libera. Fapta comisa in stare de legitima aparare inlatura
raspunderea penala a faptuitorului iar in cazul excesului justificat raspunderea civila
este forma raspunderii juridice care nu poate fi intotdeauna inlaturata. Daca legitima
aparare vine in concurs cu alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei,
raspunderea civila poate intervenii tocmai pentru astfel de cauze.
Starea de necesitate
Fapta savarsita in stare de necesitate nu constitue infractiune deoarece nu este
comisa cu vinovatie. Faptuitorul a fost constrans la savarsirea faptei de necesitatea
apararii impotriva unui pericol iminent care nu putea fi inlaturat altfel, a anumitor
valori sociale expres prevazute de lege. Se considera fapte savarsite in stare de
necesitate de ex spargerea unui zid, a unei incuietori pentru a salva o persoana
imobilizata intr-o incapere care este incendiata, ori distrugerea unui pod de lemn care
impreuna cu obiectele aduse de apa au format un baraj in calea apelor care prezinta
pericol de inundatie pentru una sau mai multe localitati.
Conditiile starii de necesitate
Conditiile privitoare la pericol
- pericolul sa fie imminent
- pericolul imminent sa ameninte valorile sociale aratate in art 45 al 2 CP
O fapta este considerate savarsita in stare de necessitate cand a fost necesara
pentru a salva de la un pericol iminent viata, integritatea corporala, sanatatea
persoanei, un bun important al acesteia ori un interes obstesc.
- pericolul sa fie inevitabil
Conditiile actiunii de salvare
- sa se realizeze prin comiterea unei fapte prevazuta de legea penala
- actiunea de salvare, prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala, sa fi
constituit singurul mijloc de inlaturare a pericolului
- prin actiunea de salvare san nu se cauzeze urmari vadit mai grave decat
acelea care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat.
- fapta sa nu fie savarsita de catre sau pentru a salva o persoana care avea
obligatia de a infrunta pericolul
Efecte juridice
Starea de necesitate este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei,
inlatura raspunderea penala a faptuitorului, dar nu are drept consecinta si inlaturarea
raspunderii civile deoarece de cele mai multe ori prejudicial este adus unei personae
nevinovate de ivirea pericolului.
Cazul fortuit

21
 Desemnează strarea, situaţia sau împrejurarea în care acţiunea sau inacţiunea
unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu le-a conceput şi nici
urmărit şi care se datorează unei energii a cărei intervenţie nu a putut fi prevăzută.
Specific, deci, pentru cazul fortuit este faptul că acţiunea sau inacţiunea unei
persoane produce un rezultat socialmente periculos datorită intervenţiei unei forţe a
cărei apariţie nu a putut fi prevăzută şi care produce în fapt acel rezultat. Sursa
împrejurărilor fortuite poate fi:
- fenomenele naturii (cutremure, furtuni, trăznete a căror producere în timp nu
poate fi prevăzută);
- tehnicizarea activităţilor umane (defectarea unui mecanism);
- conduita imprudentă a unei persoane (apariţia bruscă în faţa unui autovehicol
în viteză a unei persoane);
- starea maladivă a unei persoane (epilepsie, atac de cord, etc);
Împrejurarea neprevizibilă poate fi anterioară, concomitentă sau subsecventă
acţiunii făptuitorului.
Condiţii de existenţă:
- rezultatul socialmente periculos al faptei să fie consecinţa intervenţiei unei
împrejurări străine de voinţa şi conştiinţa făptuitorului. Între împrejurarea neprevăzută
şi rezultatul produs trebuie să existe legătură de cauzalitate. Dacă nu există legătură de
cauzaliate, în sensul că rezultatul s-ar fi produs datorită acţiunii sau inacţiunii
făptuitorului, şi fără intervenţia neprevăzută a energiei străine, nu este caz fortuit.
- făptuitorul să fi fost în imposibilitate de a prevedea intervenţia împrejurării
străine care a produs rezultatul;
- fapta care a produs un rezultat socialmente periculos datorită intervenţiei
imptevizibile a unei energii străine să fie prevăzută de legea penală ca infracţiune.
Efecte juridice:
Fapta săvârşită în caz fortuit nu este infracţiune deoarece îi lipseşte vinovăţia ca
trăsătură esenţială şi în consecinţă, cazul fortuit înlătură răspunderea penală a
făptuitorului. Răspunderea civilă este de asemenea înlăturată numai dacă nu vine în
concurs cu alte cauze care înlătură caracterul infracţional al faptei.

SANCŢIUNILE DE DREPT PENAL

Pedepsele
In literatura juridica, pedeapsa este definita ca ssanctiunea de drept penal
constand intr-o masura de constrangere si reeducare, prevazuta de lege si care se
aplica infractorului, de catre instanta de judecata, in scopul prevenirii savarsirii de noi
infractiuni.
Codul penal, in art.52, al.1 prevede ca „pedeapsa este o masura de constrangere
si un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea de noi
infractiuni.”
Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice
Sunt acele pedepse care au rolul important în sancţionarea infractorului, sunt
prevăzute de lege pentru orice infracţiune, se pot aplica singure sau însoţite de
pedepse complementare, accesorii şi de alte sancţiuni de drept penal (măsuri de
siguranţă). Potrivit art 53 CP, pedepsele principale sunt:
- detenţiunea pe viaţă
- închisoarea de la 15zile la 30 de ani
- amenda de la 100 de lei la 50000 lei

22
 Detenţiunea pe viaţă
Este prevăzută ca pedeapsă principală pentru cele mai grave infracţiuni. De
regulă este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 25 de ani, cu
excepţia a 2 cazuri în care este prevăzută ca pedeapsă unică (în cazul infracţiunilor
prev de art 357 alin 2 CP şi art 358 CP). Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu poate fi
aplicată dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare infractorul a împlinit vârsat
de 60 de ani. În acest caz, în locul pedepsei detenţiunii pe viaţă, se aplică pedeapsa
închisori de 25 de ani şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă.
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică nici infractorului minor, acestuia
aplicândui-se pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani.
Închisoarea
Este o pedeapsă principală, privativă de libertate şi constă în lipsirea
condamnatului de libertate prin plasarea lui într-un mediu închis unde este supus unui
regim de muncă şi de viaţă impus. Pedeapsa închisorii ocupă principalul loc în
sistemul pedepselor, este prevăută de cele mai mlte ori singură şi într-o anumită
măsură, ca pedeapsă alternativă cu amenda sau cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Limitele generale ale pedepsei închisorii sunt de la 15 zile la 30 de ani (art 53,
pct 1 lit B, CP). În partea specială a CP, pedeapsa închisorii este prevăzută în limite
speciale: limita minimă specială este de o lună (poate fi coborâtă până la minimul
general de 15 zile în cazul reţinerii de circumstanţe atenuante) şi limita maximă
specială de 25 de ani (care poate fi majorată până la maximul general de 30 de ani în
cazul reţinerii de circumstanţe agravante).
Amenda
Amenda penală este pedeapsa principală pecuniară ce constă în suma de bani pe
care condamnatul este obligat să o plătească în contul statului. Caracterul ei represiv
rezultă din micşorarea silită a patrimoniului condamnatului.
Avantajele amenzii penale. Este uşor adaptabilă putând fi mai bine
individualizată în raport cu necesităţile represiunii. Este mai uşor de sportat deoarece
executarea ei se face menţinânduse condiţiile normale de viaţă şi de muncă ale
condamnatului. Este reparabilă fără dificultăţi în cazul unei erori judiciare.
Dezavantaje. Încalcă uneori principiul personalităţii pedepsei în sensul că se
poate răsfrânge şi asupra altor prsoane. Amenda nu îndeplineşte întotdeauna funcţia
de exemplaritate. Nu poate fi privită ca egală pentru toţi condamnaţii. Pentru unii
amenda maximă înseamnă puţin în timp ce pentru alţii, chiar minimă, înseamnă foarte
mult.
Amenda este prevăzută în partea generală a CP (art 63 şi 63 indice 1), numai ca
pedeapsă principală unică pentru un număr foarte mic de infracţiuni (cele care
prezintă un pericol social redus) şi în legi nepenale cu dispoziţiuni penale (codul
silvic). Pentru marea majoritate a infracţiunilor pedeapsa amenzii este prevăzută
alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 2 ani.
Pedepsele complementare aplicabile persoanei fizice
Pedepsele complementare sunt întotdeauna alăturate pedepsei principale pe care
o completează. Aplicarea pedepselor complementare se face de către instanţa de
judecată şi poate fi obligatorie când legea prevede această pedeapsă sau facultativă
când legea lasă la aprecierea instanţei de judecată aplicarea acestei pedepse, dar atunci
când sunt aplicate, pedepsele compleentare funcţionează întotdeauna cumulativ cu
pedeapsa principală care trebuie neapărat să fie pronunţată. Pedepsele complementare
sunt de 2 feluri:
1. interzicerea unor drepturi;
2. degradarea militară.

23
 Interzicerea unor drepturi
Este pedeapsa complementară ce constă în interzicerea pe o perioadă
determinată stabilită prin hotărârea de condamnare a exerciţiului anumitor drepturi ale
condamnatului. Potrvit art 52, pct 2 lit A şi art 64 CP, pedeapsa complementară a
interzicerii unor drepturi constă în interzicerea pe o perioadă de la 1 la 10 ani a anuia
sa a unora dintre următoarele drepturi:
- dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective
publice (art 64 lit A CP)
- dreptul de a ocupa o funcţie implicâd exerciţiul autorităţii de stat (art 64 lit B
CP)
- dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o
activitate de natura celeia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea
infracţiunii (64 lit C CP)
- drepturile părinteşti (64 lit D)
- dreptul de a fi tutore sau curator (64 lit E)
Condiţii de aplicare. Pedeapsa complementară interzicerii unor drepturi se
aplică de instanţa de judecatăpe lângă pedeapsa închisorii de cel puţin 2 ani. Aplicarea
pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie ori de câte ori
este prevăzută de lege cu condiţia ca pedeapsa principală stabilită să fie închisoarea de
cel puţin 2 ani.
Aplicarea pedepsei complementare a intrzicerii unor drepturi este facultativă în
cazurile în care nu este prevăzută pentru infracţiunea comisă dar instanţa apreciază
motivat că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana
infractorului este necesară aplicarea acesteia. Şi în acest caz este necesar ca pedeapsa
principală stabilită ă fie închisoarea de cel puţin 2 ani. Această pedeapsă se execută
după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă
sau după prescripţia executării pedepse, deci în toate cazurile, după stingerea
executării pedepsei principale în modurile prevăzute de lege.
Degradarea militară
Este pedeapsa complementară ce constă în pierderea gradului militar şi a
dreptului de a purta uniforma (art 67 ali 1 CP). Degradarea militară se aplică numai
condamnaţilor militari activi sau rezervişti în mod obligatoriu în cazul infracţiunilor
grave cae au atras aplicarea pedepsei cu închisoarea mai mare de 10 ani sau
detenţiunea pe viaţă (art 67 alin 2). Alicrea acestei pedepse ese facutativă când
pedeapsa aplicată este de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani şi a fost pronunţată
pentru o infracţiune comisă cu intenţie (art 67 alin 3). Pedeapsa complementară a
degradării militare se execută după rămânereadefinitivă a hotărârii de condamnare.
Pedepsele accesorii aplicabile persoanei fizice
Sunt pedepse privative de drepturi care însoţesc ca un accesoriu pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii pe întreaga durată de executare a acestora.
Pedeaps accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 CP (art 71 alin
1 CP). Condamnarea la pedeapsa detenţiunii oe viaţă sau a închisorii atrage de drept
interzicerea drepturilor prev în art 64 lit A-C CP (art 71 ali 2 CP). Interzicerea
drepturilor prevăzute la art 64 lit D şi E CP se aplică ţinându-se seama de batura şi
gravitatea infracţiunii comise, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de
interesele copilului sau ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă. Dacă executarea
pedepsei cu închisoarea este suspendată condiţionat sau sub supraveghere se suspendă
şi executarea pedepsei accesorii. Condamnarea la detenţiunea pe viaţă sau la
închisoare atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute la art 64 literele A-C CP
din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea

24
executării pedepsei ori stingerea pedepsei prin graţiere totală sau a restului de
pedeapsă, ori până la implinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
Pedepsele principale aplicabile persoanei juridice
Potrivit CP, pedeapsa principala care se aplica persoanei juridice este amenda de
la 2500 la 2 milioane lei.
Pedeapsa amenzii consta in suma de bani pe care persoana juridica este
condamnata sa o plateasca, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de
persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al
amenzii pentru persoana juridica este de 5000 lei iar maximul special al amenzii de
600000 lei.
Cand pentru infractiunea savarsita de persoana fizica, legea prevede pedeapsa
detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, minimul special al
amenzii pentru persoana juridica este de 10000 lei, iar maximul special al amenzii
este de 900000 lei.
Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice
Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice sunt:
- dizolvarea persoanei juridice;
- suspendarea activitatii persoanei juridice pe o durata de la 3 luni al un an sau
suspendarea uneia dintre activitatile persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 3
ani;
- interzicerea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o perioada de la 3
luni la 3 ani;
- afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare.

Regimul de sancţionare a minorului infractor

Răspunderea penală a minorului infractor
Legiuitorul roman, prin art99 CP a stabilit ca raspunderea penala a minorilor
incepe de la 14 ani sub conditia dovedirii ca in savarsirea faptei minorul a avut
discernamant. Limita superioara a varstei pana la care persoana este considerata minor
este de 18 ani indiferent de dobandirea prin casatorie a capacitatii depline de exercitiu,
deoarece minor in dreptul penal este persoana care nu a implinit vartsa de 18 ani.
Măsurile educative
Masurile educative sunt consecinte ale raspunderii penale si se iau numai daca
minorul a savarsit o infractiune. Spre deosebire de pedepse, unde caracterul coercitiv
se situeaza pe primul plan, masurile educative au un caracter preponderent educativ si
nu constitue antecedent penal.
Masurile educative care se pot lua fata de infractorii minori sunt: mustrarea,
libertatea supravegheata, internarea intr-un centru de reeducare si internarea intr-un
institut medical educativ.
Mustrarea
Mustrarea este masura educativa pe care o ia instanta de judecata fata de
minorul care a savarsit o infractiune si consta in dojenirea acestuia, in aratarea
pericolului social al faptei comise, sfatuindu-l sa aiba o conduita buna in viitor,
dovedind ca s-a indreptat, atragandu-i totodata atentia ca daca va savarsi o noua
infractiue se va lua fata de el o masura mai severa sau i se va aplica o noua pedeapsa.
Libertatea supravegheata
Consat in punerea minorului care a savarsit o infractiune sub supraveghere
deosebita pe timp de un an. Supravegherea este incredintata parintilor, celui care l-a
infiat, ori tutorelui, iar daca acestia nu exista ori nu pot asigura supravegherea in
conditii satisfacatoare, instanta poate dispune incredintarea supravegherii minorului,

25
pe aceiasi perioada de un an, unei persoane de incredere, de preferat unei rude
apropiate la cererea acesteia, ori unei institutii legal insarcinata cu supravegherea
minorilor.
Odata cu luarea masurii, instanta atrage atentia minorului asupra conduitei sale
viitoare si a consecintelor comportarii necorespunzatoare. Instanta poate impune
minorului respectarea uneia sau mai multor din urmatoarele conditii: sa nu
frecventeze anumite locuri; sa nu intre in legatura cu anumite persoane; sa presteze o
activitate neremunerata, intr-o institutie de interes public, fixata de instanta, cu o
durata intre 50 si 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, dupa programul de scoala, in
zilele nelucratoare sau in vacanta.
Internarea intr-un centru de reeducare
Consta in internarea minorului infractor intr-un centru de reeducare in scopul
reeducarii acestuia, asigurandu-i-se posibilitatea de a dobandi invatatura necesara si o
pregatire profesionala potrivit cu aptitudinile sale.
Masura se poate lua de catre instanta de judecata in cazurile in care se apreciaza
ca celelalte masuri educative nu ar fi suficiente pentru indreptarea minorului; pe o
durata nedeterminata si poate dura pana la implinirea varstei de 18 ani, iar daca
internarea este necesara pentru realizarea scopului acesteia, instanta poate prelungi
durata internarii si dupa implinirea varstei de 18 ani, cu o perioada de maxim 2 ani.
Internarea intr-un institut medical – educativ
Consta in internarea minorului infractor care din cauza starii sale fizice sau
psihice are nevoie de un tratament medical si totodata de un regim special de
reeducare. Masura se ia pe timp nedeterminat si dureaza pana la implinirea varstei de
18 ani, iar daca starea psiho – fizica a minorului care a determinat luarea masurii a
incetat mai inainte, masura trebuie ridicata de indta de catre instanta.

Măsurile de siguranţă
Noţiunea, principiile şi sistemul măsurilor de siguranţă
Sunt sancţiuni de drept penal prevăzute de lege care se iau de instanţele de
judecată faţă de persoanele care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală pentru a
înlătura o stare de pericol generatoare de noi fapte prevăzute de legea penală. Acestea
sunt prevăzute în aricolele 111 – 118 indice 1 din titlul 6 al CP.
Trasaturi:
- sunt sanctiuni de drept penal prevazute in legea penala;
- se iau fata de persoanele care au savarsit fapte prevazute de legea penala, dar
nu ca o consecinta a savarsirii unei infractiuni, acest rol revenind pedepselor;
- luarea masurilor de siguranta este determinata de necesitatea prevenirii
repetarii de fapte periculoase in viitor.
Masurile de siguranta pot fi luate chiar daca fapruiroului nu i se aplica o
pedeapsa, fiindca luarea acestor masuri este consecinta starii de pericol pe care o
reprezinta, in special, persoana faptuiroului.
Pornind ed la scopul lor, masurile de siguranta se pot lua daca sunt indeplinite
urmatoarele conditii:
- faptuitorul a savarsit fapta prevazuta de legea penala;
- prin comiterea faptei s-a dat in vileag o stare de pericol a faptuitorului care
poate constitui in viitor sursa savarsirii unor noi fapte prevazute de legea penala;
- combaterea starii de pericol sa nu fie posibila doar prin aplicarea de pedepse, ci
prin luarea de masuri de siguranta.
Măsurile de siguranţă în special
Obligarea la tratament medical

26
 Este o măsură de siguranţă cu caracter medical şi constă în obligarea
făptuitorului care din cauza intoxicării prin alcool, stupefiante sau alte asemenea
substanţe prezintă pericol social de a se prezenta în mod regulat la tratament medical
până la însănătoşire.
Condiţii:
- măsura obligării la tratament medical se ia numai faţă de făptuitor adică faţă de
o persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală indiferent dacă fapta este
sau nu infracţiune;
- făptuitorul să prezinte pericol pentru societate din cauza unei boli ori a
intoxicării cronice prin alcool, stupefiante ori alte asemenea substanţe;
- instanţa să aprecieze că prin oligarea făptuitorului la tratament medical starea
anormală a acestuia va înceta şi nu va mai săvârşi fapte prevăzute de legea penală.
Măsura obligării la tratament medical se poate lua indiferent dacă făptuitorului i
se aplică sau nu o pedeapsă.
Conţinutul măsurii de siguranţă:
Constă în obligarea făptuitorului pe cale judiciară de a urma tratamentul medical
stabilit de medicii specialişti prin prezentarea în mod regulat la locul şi datele stabilite
pentru efectuarea tratamentului. Dacă făptuitorul obligat la tratament medical nu se
prezintă în mod regulat la tratament, instanţa de judecată poate înlocui această măsură
cu internarea medicală.
Când măsura de siguranţă însoţeşte pedeapsa detenţiunii pe viţă sau pedeapsa
închisorii, tratamentul medical se efectuează şi în timpul executării pedepsei. Având
în vedere cauza care determină luarea acestori măsuri de siguranţă, legiuitorul a
prevăzut posibilitatea luării acesteia cu caracter provizoriu în timpul urmăririi penale
şi aş judecăţii. Ci ocazia judecăţii instanţa poate confirma măura luată cu caracter
provizoriu şi astfel măsura devine definitivă, ori o poate infirma dacă constată că nu
sunt îndeplinite condiţiile.
Durata:
Obligarea la tratament medical se ia pe durată nedeterminată şi durează cât
durează cauza care a determinat luarea ei până la însănătoşirea făptuitorului. Măsura
se revocă când se constată că a intervenit însănătoşirea făptuitorului.
Internarea medicala
Constă în internarea făptuitorului care este bolnav mintal sau toxicoman şi
care este într-o stare care prezintă pericol pentru societate,într-o instituţie medicală de
specialitate până la însănătoşire.
Condiţii:
- internarea medicală se ia numai faţă de făptuitor, adică faţă de o persoană
care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;
- făptuitorul să fie bolnav mintal ori toxicoman şi să se afle într-o stare care
prezintă pericol pentru societatee;
- internarea medicală se va lua dacă instanţa apreciază că starea de sănătate a
făptuitorului bolnav mintal ori toxicoman poate fi înlăturată prin această măsură de
siguranţă.
Conţinutul măsurii de siguranţă:
Internarea medicală constă în internarea forţată a făptuitorului bolnav mintal
ori toxicoman şi care se află într-o stare care prezintă pericol social într-o instituţie de
specialitate unde este supus unui tratament medical obligatoriu până la însănătoşire.
Internarea medicală poate fi luată cu caracter provizoriu şi în timpul urmăririi penale
de către procuror ori în timpul judecăţii de către instanţa de judecată.
Durata:

27
 Internarea medicală se ia pe o durată nedeterminată şi durează până la
însănătoşirea făptuitorului când se revocă. Dacă în timpul internării se observă o
ameliorare, măsura de siguranţă a internării medicale se poae înlocui cu măsura de
siguranţă a obligării făptuitorului la tratament medical.

Interzicerea unei functii sau profesii

Se poate lua faţă de făptuitorul care a săvârşit o fapto interzisă de legea penală
datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care-l fac impropriu pentru ocuparea
unei anumite funcţii ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocupaţii
pentru a împiedica săvârşirea altor asemenea fapte în viitor. Această măsură de
siguranţă se poate lua indiferent dacă făptuitorului i se aplică sau nu o pedeapsă.
Condiţii:
- măsura se poate lua numai faţă de persoana care a săvârşit o faptă prevăzută
de legea penală;
- fapta prevăzută de legea penală să fi fost săvârşită în exercitarea funcţiei sau
profesiei, meseriei sau ocupaţiei făptuitorului;
- săvârşirea faptei să se datoreze incapacităţii, nepregătirii ori altor cauze care-
l fac impropriu pe făptuitor pentru ocuparea unei funcţii, exercitarea unei profesii,
meserii sau ocupaţii;
- existenţa cauzelor care-l fac impropriu pe făptuitor pentru ocuparea funcţiei,
meseriei, ocupaţiei crează o stare de pericol prin posibilitatea comiterii altor fapte în
viitor;
- instanţa să aprecieze că înlăturarea stării de pericol şi prevenirea săvârşirii de
noi infracţiuni se poate realiza prin luarea măsurii de siguranţă prevăzută de art 115
CP.
Conţinutul măsurii de siguranţă:
Constă în interdicţia impusă făptuitorului de a mai ocupa funcţia, de a exercita
profesia,meseria sau ocupaţia în exercitarea căreia a săvârşit fapta prevăzute de legea
penală. Nerespectarea interdicţiei atrage răspunderea penală a făptuitorului pentru
infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti.
Durata:
Măsura se ia pe durată nedeterminată şi durează cât durează starea de
ingratitudine a făptuitorului. Încetarea cauzei care a determinat luarea măsurii face
posibilă revocarea acesteia. Revocarea se face la cerere după trecerea unui termen de
cel puţin un an dacă se constată că au dispărut temeiurile care au impus luarea
măsurii. Dacă cererea de revocare a măsurii a fost respinsă, o nouă cerere nu poate fi
făcută decât după trecerea unui termen de cel puţin un an de la respingerea cererii
anterioare.
Interzicerea de a se afla in anumite localitati
Constă în interzicerea condamnatului de a se afla o anumită perioadă de timp în
localitatea sau localiăţilestabilite prin hotărârea de condamnare.
Condiţii:
- măsura se poate lua numai faţă de infractor, adică faţă de persoana care a
săvârşit o infracţiune;
- este necesar ca infractorul să fie pedepsit la pedeapsa închisorii de cel puţin un
an şi anterior să mai fi fost condamnat. Condiţia ca infractorul să fi fost condamnat
anterior nu mai este necesară dacă pentru infracţiunea săvârşită instanţa pronunţă o
condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Condamnarea anterioară nu mai
este necesară dacă infractorul este condamnat pentru o infracţiune de furt, tâlhărie,
speculă, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, cerşetorie,

28
prostituţie, viol, perversiune sexuală, când măsura de siguranţă se poate lua oricare ar
fi pedeapsa aplicată, durata sau cunatumul acesteia;
- aprecierea instanţei că prezenţa infractorului în localitatea unde a săvârşit
infracţiunea, ori în alte localităţi prezintă pericol grav pentru societate.
Conţinutul măsurii de siguranţă:
Constă în interzicerea condamnatului de a se afla în localităţi anume stabilite
prin hotărârea judecătorească. Nerespectarea interdicţiei atrage răspunderea penală a
infractorului pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti.
Durata:
Măsura se poate lua pe o durată de până la 5 ani iar dacă pericolul subzistă,
instanţa poate prelungi măsura, dar prelungirea nu poate depăşi durata măsurii luată
iniţial. Măsura se execută după executarea pedepsei ori stingerea executării pedepsei
prin graţiere totală sau a restului de pedeapsă.
Executarea pedepsei poate fi amânată sau întreruptă pentru cauză de boală sau
pentru alt motiv în condiţiile art 436 aliniatul 3 CP. Măsura poate fi revocată la cerere
sau din oficiu când se apreciază că a încetat starea de pericol care a determinat luarea
acesteia dar nu mai devreme de un an de la data când a fost luată. Când cererea de
revocare a fost respinsă, o nouă cerere poate fi făcută după trecerea unui termen de 1
an de la data respingerii anterioare.
Expulzarea
Constă în scoatera în afara teritoriului ţării a cetăţeanului străin sau persoană
fără cetăţenie care nu domiciliază în România care a săvârşit o infracţiune şi se
apreciază că rămânerea acestuia pe teritoriul României prezintă pericol social.
Condiţii:
- expulzarea se poate lua faţă de cetăţeni străini ori faţă de o persoană fără
cetăţenie care nu are domiciliul în România şi care să fi săvârşit o infracţiune de
competenţa instanţelor penaşe române. Această condiţie este îndeplinită atunci când
infracţiunea este săvârşită pe teritoriul României cât şi atunci când este comisă în
afara ţării dar se judecă de instanţele române conform principiului universalităţii legii
penale;
- instanţa să aprecieze că rămânerea infractorului pe teritoriul României
prezintă pericol social;
- expulzarea nu va putea fi luată dacă există motive serioase de a se crede că
persoanele faţă de care este incidentă această măsură riscă să fie supusă la tortură în
statul în care urmează să fie expulzată.
Conţinutul măsurii de siguranţă:
Constă în îndepărtarea silită a infractorului străin de pe teritoriul României.
Expulzarea străinului se face de regulă către ţara al cărui cetăţean este ori dacă nu are
ceăţenie, către ţara unde-şi are domiciliul. În orice caz, expulzarea se face cu o
destinaţie precisă, într-o anumită ţară şi doar prin scoaterea infractorului în afara ţării.
Expulzarea se poate lua singură sau însoţind o pedeapsă, caz în care se va aduce la
îndeplinire după executarea pedepsei ori stingerea acesteia prin graţiere totală sau
parţială. Măsura se ia pe durată nedeterminată. Nerespectarea interzicerii de a se
întoarce în ţară de către expulzat va constitui infracţiune pentru care va fi pedepsit şi
din nou expulzat după executarea pedepse.
Confiscarea speciala
Este măsura de siguranţă care constă în trecerea silită şi gratuită a anumito
bunuri ce aparţin persoane care a comis o faptăprevăzută de legea penală, buri a căror
deţinere de către făptuitor, datorită naturii lor, ori datorită legăturii lor cu comiterea
infracţiunii prezintă pericolul săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală.

29
 Condiţii:
- confiscarea specială se ia numai faţă de persoana care a săvârşit o faptă
prevăută de legea penală;
- confiscarea specială se ia numai cu privire la bunurile care au legătură cu
săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, ori a căror deţinere este contrară legii;
- instanţa de judecată să aprecieze că prin luarea măsurii este anihilat pericolul
social ce rezultă din deţinerea anumitor bunuri, de a comite noi fapte prevăzute de
legea penală. Instanţa de judecată poate să nu dispună confiscarea bunului dacă acesta
face parte din mijloacele de existenţă, de trebuinţă zilnică, ori de exercitare a profesiei
infractorului sau persoanei asupra căreia ar putea opera măsura confiscării speciale.
Categorii de bunuri supuse confiscării speciale
- bunuri produse prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală. Ex: bunurile
introduse în ţară prin contrabandă;
- bunuri care au fost folosite în orice mod la săvârşirea unei infracţiuni dacă sunt
ale infractorului sau dacă aparţin altei persoane aceasta a cunoscut scopul folosirii lor.
Dacă bunurile nu sunt ale infractorului, iar persoana cărei îi aparţin nu a cunoscut
scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora. Nu poate fi dispusă
măsura confiscării speciale în cazul infracţiunilor comise prin presă, adică acele
bunuri folosite de ziarişti pentru săvârşirea infracţiunii (calculatoare, aparate foto,
aparate video, etc.);
- bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşiri unei infracţiuni
dacă au fost utilizate la săvârşirea acesteia şi dacă sunt ale infractorului. Bunurile
aparţinând altei persoane sunt supuse confiscării speciale dacă producerea,
modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu ştiinţa
proprietarului. Dacă bunurile nu pot fi confiscate deoarece nu sunt ale infractorului iar
persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor se confiscă echivalentul în
bani al acestora;
- bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte sau pentru a
răsplăti pe infractor;
- bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală dacă nu sunt
restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia
(bunurile furate, delapidate, etc.);
- bunuri a căror deţinere este interzisă de lege. Este vorba de acele bunuri a căror
deţinere constitue o faptă prevăzută de legea penală (deţinerea de instrumente în
vederea falsificării prevăzut în art 285 CP, deţinerea de arme şi muniţii – art 279 CP).
Interdictia de a reveni in locuita familiei pe o perioada determinata
Este măsura de siguranţă ce se poate lua pe o durată de până la 2 ani faţă de
persoana condamnată la pedeapsa închisorii de cel puţin 1 an pentru loviri sau alte
acte de violenţă cauzatoare de suferinţe psihice şi fizice comise asupra membrilor
familiei dacă instanţa constată că prezenţa acesteia în locuinţa familiei constitue un
pericol social grav pentru ceilalţi membri ai familiei.
Condiţii:
- măsura de siguranţă se poate lua numai împotriva infractorului condamnat la
pedeapsa închisorii de cel puţin un an pentru loviri sau orice alte acte de violenţă
corespunzătoare de suferinţe pshihice şi fizice săvârşite asupra membrilor familiei;
- instanţa să aprecieze că prezenţa persoanei condamnatului în locuinţa familiei
constitue un pericol grav pentru ceilalţi membri ai familie;
- măsura se poate lua numai la cererea părţii vătămate.
Durata:

30
 Măsura se poate lua pe o durată determinată pe o perioadă de până la 2 ani şi se
execută după executarea pedepsei principale a închisorii şi după stingerea executării
acesteia prin modalităţile prevăzute de lege.

Individualizarea judiciară a pedepselor

Operaţiunea prin care pedeapsa este adaptată nevoilor de apărare socială în
raport cu grvitatea concretă sau abstractă a infracţiunii cât şi cu periculozitatea
infractorului pentru a se asiguta indeplinirea funcţiilor şi scopurilor acesteia se
numeşte individuaizarea pedepsei.
Individualizarea judiciară a pedepsei se realizează de instanţa de judecată şi se
materializează prin aplicarea concretă a pedepsei infractoului pentru fapta comisă în
raport de criteriile generale prevăzute în art 72 CP.
În cazul persoanei fizice, la stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa de judecată
va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art 72
CP şi anume:
- dispoziţiile părţii generale a CP;
- limitele de pedeapsă prevăzute înpartea specială a CP;
- gradul de pericol social al faptei săvârşite;
- persoana infractorului;
- împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru persoana juridică se au în vedere
aceleaşi criterii de individualizare ca şi în cazul persoanei fizice mai puţin criteriul
referitor la persoana infractorului.
Imprejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală
Stările sunt anumite entităţi, fapte, situaţii cu semnificaţie în ceea ce priveşte
gradul de pericol social al faptei şi periculozitatea infractorului (starea de recidivă,
tentativa, concursul de infracţiuni, minoritatea făptuitorului, etc).
Circumsanţele sunt însuşiri, situaţii, calităţi, alte date ale realităţii exterioare
conţinutului infracţiunii care se referă la faptă ori la făptuitor. Circumstanţele legale
sunt cele arătate de legiuitor şi al căror caracter univoc agravnt sau atenuant este
obligatoriu pentru instanţa de judecată (circumstanţele atenuante prevăzute în ert 73
CP şi circumstanţele agravante prevăzute în art 75 CP).
Circumstanţele judiciare sunt acele împrejurări caracterizate ca agravante sau
atenuante de către instanţa de judecată care apreciază semnificaţie juridico – penală a
acestora în context cu fapta săvârşită şi cu făptuitorul.
Circumstanţele reale sunt legate de faptă şi influenţează gradul de pericol social
al acesteia.
Circumstanţele personale sunt legate de persoana infractorului şi-l
caracterizează sub raportul periculozităţii.
Circumstanţele atenuante legale sunt:
- depăşirea limitelor legitimei apărări sau excesul scuzabil (art 73 lit a parte 1
CP) se deosebeşte de excesul justificat asimilat legitimei apărări prevăzut în art 44 al
3 CP şi care priveşte depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea
pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul datorat tulburării sau temerii în
care s-a aflat cel care face apărarea. Pentru existenţa acestei circumstanţe atenuante
se cere ca făptuitorul să se fi aflat la început în legitimă apărare, să fi depăşit limitele
unei apărări legitime iar această depăşire să nu se întemeieze pe tulburarea sau

31
temerea acestuia. Depăşirea limitelor legitimei apărări este o circumstanţă
personalăacre nu se răsfrânge asupra participanţilor la comiterea infracţiunii.
- depăşirea limitelor stării de necesitate (art 73 lit a partea a 2-a CP).
Condiţiile de existenţă a acestei circumstanţe atenuante legale presupun că făptuitorul
în momentul comiterii faptei şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave
decât acelea care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat. Dacă făptuitorul în
momentul comiterii faptei nu şi-a dat seama că prin fapra sa pricinuieşte astfel de
urmări, atunci starea este comisă în stare de necesitate. Depăşirea limitelor stării de
necesitate este o circumstanşă personală.
- provocarea există atunci când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei
puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei
vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă adusă demnităţii persoanei sau
prin altă acţiune ilicită gravă (art 73 lit b CP).
Codiţiile de existenţă aşe provocării sunt:
- existenţa unei activităţi de provocare din partea persoanei vătămate;
- actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoţie
infractorului;
- sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii infractorul să fi săvârşit
infracţiunea;
- infracţiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.
Circumstanţele atenuante judiciare sunt enumerate exemplificativ în art 74 CP
şi anume:
- conduita bună a infractorului înainte de comiterea faptei;
- stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau pentru
a repara paguba;
- atitudinea infractorului după săvârşirea faptei rezultând din prezentarea sa în
faţa autorităţii, comportarea bună în cursul procesului penal, înlesnirea descoperirii ori
arestării participanţilor la săvârşirea infracţiunii.
Efectele circumstanţelor atenuante asupra pedepselor principale aplicate
persoanei fizice sunt prevăzute în art 76 CP şi constau în reducerea sau schibarea
pedepsei principale astfel:
- când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare
pedeapsa se coboară sb minimul special dar nu jos de 3 ani;
- când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare
pedeapsa se coboară sub minimul special dar nu jos de 1 an;
- când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare
pedeapsa se coboară sub minimul special dar nu mai jos de 3 luni;
- când minimul special al pedepsei închisorii este de 1 an sau mai mare pedeapsa
se coboară sub acest minim până la minimul general;
- când minimul special al pedesei închisorii este de 3 luni sau mai mare
pedeapsa se coboară sub acest minim până la minimul general sau se poateaplica o
amendă care nu poate fi mai mică de 250 de lei, iar când minimul special este sub 3
luni se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 de lei;
- când pedeapsa prevăzută de lege este amenda aceasta se coboară sub minimul
ei special putând fi redusă până la 150 de lei în cazul când minimul special este de
500 de lei sau mai mare oi până la minimul general când minimul special este sub 500
de lei.
În cazul infracţiunilor contra siguranţei statului, al infracţiunilor contra păcii şi
omenirii, al infracţiunilor de omor, al infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut
ca urmare moartea unei persoane sau al infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe

32
deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante pedeapsa
închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. Când se reţin
circumstanţe atenuante pedeapsa complementară poate fi înlăturată. Pedeapsa
detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii între 10 şi 25 de ani în cazul
reţinerii circumstanţelor atenuante.
Efectele circumstanţelor atenuante asupra pedepselor principale în cazul
persoanei juridice constau în reducerea pedepsei amenzii astfel:
- când minimul specia al pedepsei amenzii este de 10000 de lei sau mai mare
amenda se coboară sub acest minim dar nu mai mult de o pătrime;
- când minimul special al pedepsei amenzii este de 5000 lei sau mai mare
pedeapsa se coboară sub acest minim dar nu mai mult de o treime.
Circumstanţele agravante legale prevăzute în art 75 al 1 CP sunt:
- săvârşirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună. Este o circumstanţă
reală care se răsfrânge asupra participanţilor în măsura în care au cunoscut-o ori au
prevăzut-o;
- săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime, prin violenţe asupra membrilor
familiei sau prin metode ori mijloace care prezintă pericol public. Este o circumstanţă
agravantă reală.
- săvârşirea infracţiunii de către un infractor major dacă a fost comisă împreuno
cu un minor (circumstanţă reală).
- săvârşirea infracţiunii pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen,
orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială,
vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV / Sida (circumstanţă
reală).
- săvârşirea infracţiunii din motive josnice (circumstanţă personală).
- săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii
faptei (circumstanţă personală).
- săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită
de o calamitate.
Circumstanţele agravante judiciare sunt constatate de instanţa de judecată care
are facultatea să aprecieze că unele împrejurări anterioare concomitente sau
subsecvente săvârşirii infracţiunii imprimă acesteia un caracter grav (ex: împrejurarea
că infractorul în momentul comiterii faptei era în stare de beţie; împrejurarea că
infractorul a sustras bunul în timpul efectuării serviciului de pază).
În prezenţa circumstanţelor agravante se poate aplica o pedeapsă până la
maximul special. Dacă maximul special este neândestulător, în cazul înhisorii se poate
aplica un spor de până la 5 ani care nu poate depăşi o treime din acest maxim iar în
cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special. În
cazul persoanei juridice dacă există cirsumstanţe agravante acesteia i se aplică
amenda până la maximul special iar dacă maximul nu este îndestulător se poate aplica
un spor de până la o pătrime din acel maxim.

Mijloacele de individualizare a pedepselor

Operaţiunea prin care pedeapsa este adaptată nevoilor de apărare socială în
raport cu grvitatea concretă sau abstractă a infracţiunii cât şi cu periculozitatea
infractorului pentru a se asiguta indeplinirea funcţiilor şi scopurilor acesteia se
numeşte individuaizarea pedepsei.
Forme şi modalităţi de individualizare
Individualizarea legală se realizează de către legiuitor şi constitue o
materializare a principiilor legalităţii şi individualizării pedepselor.

33
 Individualizarea judiciară a pedepsei se realizează de instanţa de judecată şi se
materializează prin aplicarea concretă a pedepsei infractoului pentru fapta comisă în
raport de criteriile generale prevăzute în art 72 CP.
Individualizarea administrativă a pedepsei se realizează în cadrul oferit de
individualizarea legală şi cea judiciară în funcţie de gravitatea pedepsei aplicate, de
starea de recidivă, de conduita condamnatului la locul de detenţie, etc.

Suspendarea condiţionată a executării pedepselor

Este o măsură de individualizare a executării pedepsei care se dispune de
instanţa de judecată prin hotărârea de condamnare şi constă în suspendarea pe o
anumită durată şi în anumite condiţii a executării pedepsei pronunţate.
Condiţii privind pedeapsa aplicată
Suspendarea condiţionaă a executării pedepsei se poate dispune dacă pedeapsa
aplicată pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda.
Când infractorul a comis un concurs de infracţiuni suspendarea condiţionată a
executării pedepsei se poate dispune dacă pedeapsa rezultantă aplicată este
închisoarea de cel mult 2 ani. Dacă pedeapsa rezultantă aplicată este amenda,
suspendarea se poate dispune indiferent de cuantumul acesteia.
Condiţii cu privire la infractor
Pentru a beneficia de suspendarea condiţionată a executării pedepsei infractorul
trebuie să nu mai fi fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni
afară de cazurile în care condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute de art 38
CP. Convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins i fără executarea acesteia.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în cazul în
care pedeapsa aplicată este graţiată (art 120 al 2 CP prevede că graţierea are efecte şi
asupra pedepselor a căror executare a fost suspendată condiţionat).
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei se poate dispune la cererea
condamnatului sau din oficiu şi numai motivat. Termenul de încercare al suspendării
condiţionate al executării pedepsei se compune din durata pedepsei închisorii la care
se adaugă un termen fix de 2 ani, iar dacă pedeapsa aplicată este amenda, termenul de
încercare este de 1 an.
În cadrul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate minorului,
termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii aplicate la care se
adaugă un interval cuprins între 6 luni şi 2 ani fixat de instanţă, iar dacă pedeapsa
aplicată este amenda, termenul de încercare este de 6 luni.
Dacă durata pedepsei închisorii a fost redusă ca urmare a unei graţieri, această
reducere operează şi asupra termenului de încercare care va fi redus corespunzător.
Efectele suspendării condiţionate
Efectele imediate
Pedeapsa aplicată nu se mai execută, iar dacă a fost arestat preventiv
condamnatul este pus de îndată în libertate. Suspendarea condiţionată a executării
pedepsei nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra obligaţiilor civile
stabilite prin hotărârea de condamnare.
În cazul ondamnatului minor, odată cu suspendarea se poate dispune
încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii dintre cele
prevăzute în art 103 CP cărei aîi revin obligaţiile prevăzute de acest articol. Această
măsură nu poate dura decât până la împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani.
Efectele definitive ale suspendării se produc la împlinirea termenului de
încercare şi constau în încetarea obligaţiei de executare a pedepsei şi în reabilitarea de
drept a condamnatului.

34
 Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei
Revocarea este obligatorie când în termenul de încercare condamnatul
săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care s-a pronunţat o hotărâre de condamnare
definitivă chiar după expirarea termenului de încercare. Revocarea este obligatorie şi
în cazul în care până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit
obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare afară de cazul când acesta
dovedeşte că nu a avut putinţa să-şi îndeplinească respectivele obligaţii.
Revocând suspendarea instanţa de judecată dispune atât executarea pedepsei ce
fusese suspendată condiţionat cât şi executarea pedepsei aplicată pentru noua
infracţiune, pedepse care nu se contopesc.
Revocarea este facultativă dacă noua infracţiune comisă şi descoperită în
termenul de încercare este săvârşită din culpă caz în care instanţa are posibilitatea să
aplice şi pentru această condamnare suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei
Se dispune dacă se constată în termenul de încercare că mai înainte de
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei condamnatul mai săvârşise o infracţiune pentru care s-a aplicat
pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare. Anulând
suspendarea, instanţa de judectă face aplicarea după caz a dispoziţiilor privind
concursul de infracţiuni a recidivei sau a pluralităţii intermediare. Când pedeapsa
rezultantă este de cel mult 2 ani instanţa poate dispune suspendarea condiţionată caz
în care termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii
cu care anterior s-a pronunţat suspendarea.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazuri speciale
Instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată chiar dacă nu sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de art 81 CP în următoarele situaţii:
- în cazul infracţiunii de abandon de familie se poate dispune suspendarea
condiţionată a executării pedepsei dacă în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte
obligaţiile legale de întreţinere. Revocarea suspendării condiţionate se va dispune
numai în cazul în care în cursul termenului de încercare condamnatul comite din nou
infracţiunea de abandon de familie.
- în cazul în care cel condamnat la pedeapsa închisorii cu executare la locul de
muncă nu mai poate executa pedeapsa din cauza pierderii totale a capacităţii de
muncă, iar o astfel de incapacitate nu şi-a produs-o el singur.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Este reglementată în CP în art 86 indice 1 – 86 indice 6.
Condiţii privitoare la pedeapsa aplicată
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune numai dacă
pedeapsa aplicată de instanţa de judecată este închisoarea de cel mult 4 ani. Când
pedeapsa aplicată este rezultanta unui concurs de infracţiuni, suspendarea se poate
dispune dacă pedeapsa rezultantă nu depăşeşte 3 ani închisoare.
Condiţii privitoare la infractor
Infractorul poate beneficia de suspendare dacă nu a mai fost anterior
condamnatla pedeapsa închisorii mai mare de un an afară de cazul când condamnarea
intră în vreunul din cazurile prevăzute de art 36 CP.
Apreciereea instanţei că suspendarea condamnării în aceste condiţii constitue un
avertisment pentru condamnat.
Termenul de încercare

35
 Se compune din durata pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval
de timp cuprins între 2 şi 5 ani. Termenul de încercare se socoteşte de la data când
hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
Măsurile de supraveghere
Potrivit art 86 indice 3 al 1 CP, pe durata termenului de încercare condamnatul
trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau
la serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi
orice deplasare care depăşeşte 8 zile, inclusiv întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de
existenţă.
Obligaţiile condamnatului
Potrivit art 86 indice 3 al 3 CP, instanţa poate să impună condamnatului
respectarea uneia sau a mai multora dintre următoarele obligaţii:
- să urmeze un curs de calificare sau să desfăşoare o activitate;
- să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa ori să nu depăşească limita teritorială
stabilită decât în condiţiile fixate de instanţă;
- să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
- să nu intre în legătură cu anumite persoane;
- să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicole;
- să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire în special în scopul
dezintoxicării.
Efectele suspendării
Efectul imediat îl constitue suspendarea executării pedepsei pe durata
termenului de încercare. Suspendarea nu atrage însă suspendarea aplicării măsurilor
de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.
Efectele definitive se produc la împlinirea termenului de încercare dacă cel
condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune pe durata termenului de încercare şi nici
nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei când este reabilitat de
drept.
Revocarea
Revocarea este obligatorie dacă în termenul de încercare condamnatul săvârşeşte
din nou o infracţiune cu intenţie pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă
chiar după expirarea acestui termen. Revocarea nu are loc dacă infracţiunea comisă
ulterior a fost descoperită după împlinirea termenului de încercare. În caz de revocare
a suspendării pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune şi pedeapsa pentru care s-a
dispus revocarea nu se contopesc şi se execută separat.
Revocarea este obligatorie şi în cazul în care condamnatul până la expirarea
termenului de încercare nu şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele
obligaţii.
Condamnatul cu rea credinţă nu îndeplineşte măsurile de supraveghere
prevăzute de lege sau obligaţiile stabilite de instanţa de judecată, consecinţa este
executarea depsei.
Revocarea este facultativă când infracţiunea comisă în termenul de încercare
este săvârşită din culpă.
Anularea suspendării s dispune dacă:

36
 - condamnatul a comis o infracţiune înainte de rămânerea definitivă a hotărîrii
prin care s-a dispus suspendarea;
- infracţiunea ce atrage anularea să fie descoperită mai înainte de împlinirea
termenului de încercare;
- pentru infracţiunea comisă s-a aplicat pedeapsa închisorii fiind îndeplinită
această condiţie şi atunci când pedeapsa pentru infracţiunea ce atrage anularea se
pronunţî după împlinirea termenului de încercarea.
Suspendarea în cazuri speciale
Instanţa de judecată constatând pierderea totală a capacităţii de muncă a
condamnatului, execută pedeapsa închisorii la locul de muncă, dispune revocare
executării pedesei la locul de muncă şi ţinând seama de împrejurările care au
determinat incapacitatea de muncă a condamnatului precum şi criteriile prevpzute de
art 72 CP poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Executarea pedepsei la locul de muncă
Este prevăzută în art 87 indice7 – 87 indice11 CP.
Condiţiile în care se poate dispune executarea pedepsei la locul de muncă:
- pedeapsa aplicată să fie închisoarea de cel mult 5 ani când este vorba de
săvârşirea uni singure infracţiuni şi respectiv de cel mult 3 ani închisoare dacă
infractorul a săvârşit un concurs de infracţiuni;
- persoana condamnatului. Condamnatul trebuie să nu mai fi fost condamnat
anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an afară de cazurile când condamnarea
intră în vreuna de situaţiile reglementate de art 38 CP.
Pot beneficia de această modalitate de individualizare a pedepsei şi condamnaţii
minori care au împlinit vârsta de 16 ani la data aplicării pedepsei.
Condamnaţii la pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă care devin
militari în termen în cursul judecăţii sau după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare vor executa pedeapsa la locul de muncă după trecerea lor în rezervă.
Modul de executare de luat din carte.
Pentru a se dispune executarea pedepsei la locul de muncă este necesar şi
acordul scris al unităţii în cadrul căreia condamnatul urmează să execute pedeapsa.
Revocarea executării pedepsei la locul de muncă
Revocarea este obligatorie când condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu
intenţie după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus ca pedeapsa să se
execute la locul de muncă mai înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul
executării acesteia.
În urma revocării pedeapsa se va stabilii potrivit regulilor înscrise în art 39 al 1
şi 2 CP dacă sunt îndeplinite condiţiile recidivei post condamnatorii sau potrivit
regulilor înscrise în art 40 CP. Pedeapsa astfel rezultată se va executa într-un loc de
detenţie.
Revocarea este tot obligatorie când în timpul executării pedepsei condamnatul
nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă. În acest
caz, instanţa ţinând cont de împrejurările care au determinat incapacitatea de muncă
cum şi de criteriile prevăzute de art 72 CP dispune suspendarea condiţionată a
executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere chiar dacă
nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art 81 respectiv cele prevăzute de art 86
indice1 CP.
Revocarea este facultativă în cazurile în care:
- condamnatul se sutrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii fie prin
neprezentarea în termen de 5 zile la unitatea unde urmează să execute pedeapsa, fie
prin îndeplinirea în mod necorespunzător a îndatoririlor ce-i revin;

37
 - condamnatul nu îndeplineşte măsurile de supraveghere sau obligaţiile stabilite
prin hotărârea de condamnare (art 86 indice3 CP);
- condamnatul săvârşeşte înainte de începerea executării pedepsei ori în timpul
executării pedepsei la locul de muncă o infracţiune din culpă.
Consecinţa revocării executării pedepsei la locul de muncă este executarea
pedepsei într-un loc de detenţie.
Anularea executării pedepsei la locul de muncă
Potrivit art 86 indice10 al1 CP dacă cel condamnat mai săvârşeşte o infracţiune
până la rămânerea definitivă a hotărârii şi aceasta se descoperă mai înainte ca
pedeapsa să fi fost executată la locul de muncă sau considerată ca executată, instanţa
dacă constată că nu sunt îndeplinite condiţiile art 87 indice7 CP anulează executarea
pedepsei la locul de muncă.
Anularea se dispune şi în cazul în care hotărârea de condamnare pentru
infracţiunea descoperită ulterior se pronunţă după ce pedeapsa a fost executată la locul
de muncă sau a fost considerată ca executată.
Pedeapsa se stabileşte după caz potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni
sau recidivă.
Încetarea executării pedepsei la locul de muncă
Potrivit art 86 indice11 CP dacă cel condamnat a executat cel puţin 2/3 din
pedeapsă, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a fost disciplinat şi stăruitor, instanţa
poate dispune încetarea executării pedepsei la locul de muncă la cererea conducerii
unităţii în cadrul căruia acesta execută pedeapsa sau la cererea condamnatului.
Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la încetarea
executării pedepsei la locul de muncă şi până la împlinirea duratei pedepsei
condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune. Dacă în acelaşi interval condamnatul
comite din nou o infracţiune, instanţa poate dispune revocarea încetării excutării
pedepsei la locul de muncă.
Liberarea condiţionată
Este un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei ce constă în punerea
în libertate a condamnatului din locul de deţinere mai înainte de executarea în
întregime a pedepsei sub condiţia ca până la împlinirea duratei pedepsei să nu mai
săvârşească alte infracţiuni.
Condiţiile de acordare a liberării condiţionate:
- executarea unei părţi din pedeapsă care diferă în funcţie de durata pedepsei
aplicate şi care se execută de forma de vinovăţie cu care a fost comisă infracţiunea, de
vârsta condamnatului şi de împrejurarea dacă acesta a fost folosit la muncă (art 56, 60
CP);
- stăruinţa în muncă şi disciplina condamnatului. Presupune ca în timpul
executării fracţiunii de pedeapsă condamnatul să manifeste iniţiativă şi grujă în
îndeplinirea unei munci de calitate şi a normelor interne de la locul de deţinere;
- dovezile temeinice de îndreptare de care trebuie să dea dovadă condamnatul ca
şi stăruinţa în muncă trebuie să rezulte din procesul verbal al Comisiei pentru
Individualizarea Regimului de Executare a Pedepselor Privative de Libertate.
Efecte:
Efectul imediat al liberării condiţionate constă în punerea în libertate a
condamnatului. Dacă până în momentul expirării duratei pedepsei condamnatul nu a
comis o nouă infracţiune liberarea devine definitivă.
Revocarea liberării condiţionate
Revocarea facultativă a liberării condiţionate. Menţinerea liberării condiţionate
este posibilă dacă pedeapsa pentru noua infracţiune este amenda ori închisoarea dar

38
care este graţiată condiţionat, ori suspendată condiţionat sau când închisoarea ce
urmează a fi executată se execută la locul de muncă.
Liberarea condiţionată poate fi menţinută chiar dacă pedeapsa pronunţată pentru
noua infracţiune urmează să se execute într-un loc de detenţie dacă judecarea noii
infracţiuni a avut loc după împlinirea duratei pedepsei ori dacă hotărârea de
condamnare a rămas definitivă cu câteva zile mai înainte de împlinirea duratei
pedepsei.
Revocarea este obligatorie când în timpul liberării condiţionate condamnatul a
săvârşit o infracţiune contra siguranţei statului, o infracţiune contra păcii şi omenirii, o
infracţiune de omor, o infracţiune săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea
unei persoane sau o infracţiune prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave (art
61, al 2 CP).
În cazul revocării liberării condiţionate pedeapsa stabilită pentru noua
infracţiune se contopeşte cu restul de pedeapsă ce a mai rănas de executat la care se
poate adăuga un spor de până la 5 ani fără a se putea depăşii totalul pedepselor supuse
contopirii. Săvârşirea unei noi infracţiuni în timpul liberării condiţionate dă naştere
stării de recidivă post condamnatorie iar aplicarea pedepsei nu se va face potrivit
dispoziţiilor art 39 CP ci potrivit dispoziţiilor speciale prevăzute în art 61 CP.
Liberarea condiţionată în cadrul pedepsei detenţiunii pe viaţă
Art 55 indice 1 CP prevede posibilitatea liberării condiţionate a celui condamnat
la pedeapsa detenţiunii pe viaţă după executarea efectivă a 20 de ani de detenţie dacă
este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare ţinându-se
seama şi de antecedentele sale penale. Potrivit art 55 indice 1 al 2 CP pot fi liberaţi
condiţionat condamnaţii la pedeapsa detenţiunii pe viaţă după executarea efectivă a 15
ani de detenţie pentru condamnaţii bărbaţi care au trecut de vârsta de 60 de ani, iar
condamnatele femei care au trecut de vârsta de 55 de ani cu îndeplinirea şi a celorlalte
condiţii prevăzute de lege.
În art 55 indice 1 al 3 CP s-a prevăzut un termen de 10 ani în care condamnatul
să se afle în liberare condiţionatăşi abia după împlinirea acestui termen liberarea să
devină definitivă şi pedeapsa să devină executată.

Cauze care înlătură executarea pedepsei şi consecinţele condamnării

Cauze care înlătură executarea pedepsei
Graţierea
Constă în înlăturarea în total sau în parte a executării pedepsei aplicată de
instanţă ori în comutarea acestei în una mai uşoară. Potrivit art 73 al1 litera i din
Constituţie, graţierea colectivă se acordă prin lege organică iar art 94 lit d din
Constituţie prevede că graţierea individuală se acordă de către Preşedintele României.
Felurile graţierii – din manual
Obiectul graţierii
Îl constitue pedepsele principale a căror executare este înlăturată în totul sau în
parte. Graţierea individuală priveşte întotdeauna pedepse aplicate prin hotărâri de
condamnare rămase definitive. Ea are ca obiect pedepse definitiv aplicate. Graţierea
colectivă poate avea ca obiect şi pedepse aplicate după apariţia legii de graţiere dar
numai pentru infracţiuni comise anterior actului de graţiere.
Graţierea se aplică şi pedepselor a căror executare a fost liberată condiţionat.
Efectele graţierii asupra pedepselor principale
Graţierea re ca efect înlăturarea totală sau parţială a executării pedepsei
principale sau comutarea acesteia într-o pedeapsă mai uşoară. Pedeapsa graţiată

39
constitue antecedent penal care potrivit legii determină interdicţii, incapacităţi sau
decăderi ori poate forma primul termen al recidivei.
Când incidenţa graţierii se constată prin hotărârea de condamnare efectele
graţierii se produc de la data rămânerii definitive a hotărârii. De la data acordării
graţierii pedeapsa se consideră executată când este totală ori deşi parţială priveşte
restul de executat al pedepsei şi de la acest moment începe să fie executată pedeapsa
complementară a interzicerii unor drepturi şi curge termenul de reabilitare.
În cazul pedepsei care a fost suspendată condiţionat efectul graţierii constă în
aceea că partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţată
de instanţă se reduce corespunzător.
În caz de revocare sau anulare a suspendării condiţionate se execută numai
partea de pedeapsă rămasă negraţiată. Dacă şi graţierea este condiţionată reducerea nu
operează automat în chiar momentul aplicării graţierii ci la expirarea termenului
condiţie fixat în actul de clemenţă dacă cel condamnat a respectat condiţia impusă
prin actul de graţiere. Dacă cel condamnat comite o nouă infracţiune în termenul de
încercare al suspendării condiţionate şi în acelaşi timp în termenul de definitivare a
graţierii condiţionate infracţiunea atrage atât revocarea suspendării condiţionate cât şi
pierderea beneficiului graţierii urmând să execute atât pedeapsa ce a fost suspendată
condiţionat cât şi pedeapsa pentru noua infracţiune care se cumulează.
Când în termenul de încercare al suspendării condiţionate redus ca urmare a
graţierii condiţionate intervine o cauză de revocare sau de anulare a suspendării
condiţionate a suspendării pedepsei, fracţiunea de pedeapsă ce a rămas nefracţionată
se va executa iar dacă graţierea a fost totală revocarea suspendării se va dispune chiar
dacă condamnatul nu mai are de executat nimic.
Graţierea are efecte şi asupra pedepselor accesorii. Graţierea nu are efecte
asupra pedepselor complementare afară de cazul când se dispune altfel prin actul de
graţiere. Graţierea nu are efecte nici asupra măsurilor educative şi nici asupra
măsurilor de siguranţă.
Prescripţia executării pedepsei
Este reglementată în art 125 – 130 CP şi constă în înlăturarea forţei executive
a unei hotărâri definitive de condamnare ca urmare a trecerii unui interval de timp
prevăzut de lege fără ca aceasta să fie executată.
Aceasta înlătură executarea pedepsei principale şi stinge şi pedeapsa accesorie.
Nu produce efecte asupra pedepselor complementare.
Art 126 al ultim şi art 125 al 2 CP au consacrat regula imprescriptibilităţii
măsurilor de siguranţă şi a pedepselor principale aplicate pentru infracţiuni contra
păcii şi omenirii.
Termenele de prescripţie a executării pedepsei – art 126 şi următoarele din CP.
Întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei
Are loc:
- prin începerea executării pedepsi;
- prin comiterea din nou a unei infracţiuni;
- sustragerea de la executare după începerea executării pedepsei ceea ce face
să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.
În toate cazurile de întreruperea cursului termenului prescripţiei executării
pedepsei timpul scurs până la apariţia cauzei de întrerupere nu se mai ia în calcul
urmând să înceapă de la acea dată un nou trmen.
Suspendarea termenului de prescripţie a executării pedepsei are loc în cazurile
şi condiţiile prevăzute în art 128 al 2 din CP.

40
 În cazul minorilor la data comiterii infracţiunii termenele de prescripţie a
executării pedepsei se reduc la jumătate.
Reabilitarea de drept şi judecătorească
Este mijlocul legal prin care foşti condamnaţi se reintegrează pe plan juridic în
societate.
Realibiliatrea de drept
Este reglementată în art 134 CP, intervine în cazul condamnărilor mai uşoare, în
virtutea legii prin simpla îndeplinire a condiţiilor prevăzute de lege.
Condiţii:
Realibilitarea de drept în cazul persoanei fizice operează în cazul condamnărilor
la pedeapsa amenzii indiferent de cuantum sau în cazul condamnărilor la pedeapsa
închisorii de maximum un an. Este posibilă şi în cazul condamnărilor succesive dar
numai dacă pentu fiecare condamnare în parte sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
lege.
Pentru a opera reabilitarea de drept este necesar să se constate că a trecut un
termen de 3 ani de la data executării pedepsei sau de la data când pedeapsa s-a stins
prin graţiere ori ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.
Pentru a beneficia de reabilitarea de drept, fostul condamnat trebuie să nu fi
comis o infracţiune în termenul de 3 ani. Reabilitarea de drept a persoanei fizice
intervine în următoarele cazuri speciale:
- cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei (art 86 CP);
- cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art 86 indice 6 CP);
- cazul executării pedepsei într-o închisoare militară (art 62 al 5 CP).
Reabilitarea judecătorească
Reglementată în art 135 – 139 CP poate fi obţinută numai prin intervenţia
instanţei judecătoreşti.
Condiţii:
- reabilitarea judecătorească se poate obţine pentru condamnările la pedeapsa
închisorii mai mare de un an şi care nu sunt dintre acelea pentru care legea prevede că
se poate obţine reabilitarea de drept;
- potrivit art 135 al1 CP condamnatul poate fi reabilitat la cerere de către
instanţa judecătorească:
- în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an
până la 5 ani după trecerea unui termen de 4 ani la care se adaugă
jumătate din durata pedepsei pronunţate;
- în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani
până la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani la care se adaugă
jumătate din durata pedepsei pronunţate;
- în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani,
după trecerea unui termen de 7 ani la care se adaugă jumătate din
durata pedepsei pronunţate;
- în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă înlocuită sau comutată cu
pedeapsa închisorii după trecerea unui termen de 7 ani la care se
adaugă jumătate din durata pedepsei închisorii pronunţată. În cazuri
excepţionale, procurorul general al parchetului de pe lângă ÎCCJ poate
dispune reducerea termenelor de reabilitare.
Termenele de reabilitare se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea
pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. În cazul pedepsei
închisorii data la care a luat sfârşit executarea pedepsei este data la care condamnatul

41
este liberat definitiv iar în cazul executării pedepsei la locul de muncă este data
următoare ultimei zile de muncă.
În cazul condamnărilor succesive termenul de reabilitare curge pentru toate
condamnările de la data executării ultimei pedepse şi se calculeazăîn raport cu durata
pedepsei celei mai grele. Dacă ultima dintre aceste pedepse a fost pronunţată în cond
art 81 sau 86 indice1 CP, termenul de reabilitare pentru condamnările anterioare se
socoteşte de la data la care s-a împlinit termenul de încercare.
Pentru condamnatul liberat condiţionat termenul de reabilitare se socoteşte de la
data împlinirii duratei pedepsei. În cazul în care executarea pedepsei s-a stins prin
prescripţie, termenul de reabilitare curge de la data la care s-a împlinit termenul
prescripţiei executării pedepsei ţinându-se seama de eventualele întreruperi ale
cursului acestuia.
Pentru cei condamnaţi la amendă, termenul de reabilitare curge de la data la care
amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod.
În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsă termenul curge de
la data actului de graţiere. Această regulă are în vedere hotărârile de condamnare care
la data actului de clemenţă erau definitive. Dacă graţierea se referă la fapte în curs de
judecată termenul de reabilitare curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin
care s-a pronunţat pedeapsa graţiată, adică ulterior actului de graţiere iar dacă
graţierea este parţială termenul de reabilitare curge de la data executării restului de
pedeapsă care nu a fost graţiată.
În cazul graţierii condiţionate, dacă nu a intervenit revocarea acesteia, termenul
de reabilitare curge de la data actului de graţiere.
Condiţiile privind conduita condamnatului
Sunt prevăzute în art 137 CP şi anume:
- condamnatul să nu fi suferit o nouă condamnare în cursul termenului de
reabilitare;
- condamnatul să-şi asigure existenţa prin muncă sau prin altemijloace oneste în
afară de cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă.
- condamnatul să fi avut o bună conduită;
- condamnatul să fi achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile
civile la plata cărora a fost obligatafară de cazul când partea vătămată a renunţat la
despăgubiri sau când instanţa constată că cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat
obligaţiile privitoare la despăgubirile civile din hotărârea de condamnare.
Reînnoirea cererii de reabilitare
În caz de respingere a cererii de reabilitare nu se poate face o nouă cerere decât
după un termen de 3 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10
ani după un termen de 2 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai marede 5
ani şi după un termen de 1 an în celelalte cazuri. Aceste termene se calculează de la
data respingerii cererii anterioara.
Efectele reabilitării
Sunt prevăzute în art 163 CP şi constau în încetarea decăderilor, a interdicţiilor
sau a incapacităţilor care rezultă din condamnare. Condamnatul care a obţinut
reabilitarea dacă va comite din nou o infracţiune nu se va reţine starea de recidivă post
condamnatorie (art 38 al 2 CP).
Reabilitarea mai are ca efect înlăturarea interdicţiei de a ocupa anumite funcţii
sau profesii sau de a deveni gestionar. Reabilitarea nu constitue însă o repunere totală
a condamnatului în situaţia avută anterior condamnării ci are anumite limite sub
aspectul efectelor pe care le produce prevăzute în art 133 al 2 şi 3 din CP potrivit
cărora reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care

42
infractorul a fost scos în urma condamnării ori de rechemare în cadrele permanente
ale forţelor armate sau de redare a gradului militar pierdut. Reabilitarea nu are efecte
asupra măsurilor de siguranţă cu excepţia celei prevăzute în art 12 lit d CP
(interzicerea de a se afla în anumite localităţi).
Anularea reabilitrii judecăoreşti
Intervine dacă după acordarea ei s-a descoperit că cel reabilitat mai suferise o
condamnare care dacă ar fi fost cunoscută ducea la respingerea cererii de reabilitare
(art 139 CP).
Pentru a opera anularea reabilitării judecătoreşti trebuie să se constate pe de o
parte că cel care a solicitat reabilitarea suferise o condamnare definitivă pentru o
infracţiune săvârşită în termenul de încercare iar pe de altă parte că existenţa ei a fost
descoperită ulterior datei la care a fost acordată reabilitarea.

43
 DREPT PENAL – PARTEA SPECIALĂ

INFRACŢIUNI CONTRA PERSOANEI

Infracţiuni contra vieţii

Omorul
Constă în uciderea unei persoane.
Obiectul juridic special este reprezentat de viaţa unei persoane determinate şi
relaţiile sociale specifice ale căror existenţă şi normală desfăşurare nu pot fi asigurate
decât prin apărarea vieţii persoanei respective împotriva faptelor intenţionate de
ucidere.
Obiectul material este corpul persoanei în viaţă.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este orice persoană, indiferent de statutul ei personal sau social;
este suficient să fi fost în viaţă.
Latura obiectivă
Elementul material. Suprimarea vieţii poate avea loc printr-o acţiune sau
inacţiune, prin mjloace directe sau indirecte (expunerea victimei la frig, îndemnul
unui animal să ucidă), prin mijloace fizice sau psihice (folosirea spaimei), mijloace
periculoase prin ele însele şi numai asociate cu anumiţi factori preexistenţi,
concomitenţi sau surveniţi (obligarea unui bolnav de diabet să bea o soluţie zaharoasă
concentrată). Actele comisive (acţiunile) sunt însă cele mai frecvent întâlnite în
comiterea infracţiunii de omor.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Latura subiectivă
Infracţiunea se comite cu intenţie directă şi indirectă.
Actele preparatorii nu sunt incriminate, ele pot deveni acte de complicitate când
au fost comise cu intenţie de către o altă persoană şi au folosit autorului la comiterea
infracţiunii.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care acţiunea sau inacţiunea
care realizează elementul material al laturii obiective a produs urmarea imediată
adică moartea unei persoane.
Omorul calificat
Este o variantă agravantă a omorului simplu dar prevăzut distinct în CP ca o
infracţiune autonomă şi poate fi definit ca fiind uciderea unei persoane cu intenţie în
vreauna din împrejurările descrise în art 175 CP.
Omorul cu premeditare – art 175 lit a CP
Există atunci când de la luarea hotărârii de a ucide o persoană şi până la punerea
în executare a acestei hotărâri a trecut un anumit interval de timp în care făptuitorul a
reflectat asupra executării şi a pregătirii acestei executări prin procurarea,
confecţionarea sau adoptarea mijloacelor ori culegerea informaţiilor necesare precum

44
şi prin luarea altor măsuri care au creat condiţiile favorabile săvârşirii omorului.
Premeditarea este o circumstanţă personală.
Omorul săvârşit din interes material – art 175 lit b CP
Interesul material constă în orice folos, avantaj, beneficiu de ntură patrimonială
ca deex: dobândirea unei succesiuni, stingerea unei obligaţii, a unei datorii, obţinerea
unor sume de bani, etc. Pentru existenţa acestui element circumstanţial al omorului
calificat este suficient să se constate că făptuitorul a ucis din interes material fiind
convins să săvârşind omorul interesele sale vor fi satisfăcute pe cale aparent legală şi
că banii sau bunurile victimei îi vor reveni de drept. Este o circumstanţă personală.
Omorul săvârşit asupra soţului sau a unei rude apropiate – art 175 lit c CP
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca autorul omorului să fi cunoscut în
momentul comiterii faptei calitatea de rudă apropiată sau ed soţ a victimei. Calitatea
de soţ decurge din existenţa căsătoriei în momentul comiterii omorului, iar noţiunea
de rudă apropiată este definită de art 149 CP.
Omorul săvârşit în condiţiile în care infractorul a profitat de neputinţa
victimei de a se apăra – art 175 lit d CP
Existenţa acestui element circumstanţial al omorului este condiţionat de
îndeplinirea a două condiţii:
- victima să se afle în momentul comiterii omorului în stare de neputinţă de a se
apăra din cauze preexistente faptei şi nedatorate activităţii făptuitorului. Starea de
neputinţă a victimei de a se apăra poate fi rezultatul unor cauze naturale (o victimă cu
infirmitate) sau poate fi urmarea unei acţiuni a victimei (victima aflată în stare de
beţie volultară);
- făptuitorul să fi profitat de starea de neputinţă a victimei de a se apăra.
Această condiţie presupune pe de o parte ca făptuitorul să fi cunoscut starea specială a
victimei, iar pe de altă parte să se fi folosit de această stare la comiterea omorului.
Este o circumstanţă reală.
Săvârşirea omorului prin mijloace care pun în pericol viaţa mai multor
persoane – art 175 lit e CP
Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru realizarea elementului circumstanţial:
- este o condiţie de ordin obiectiv. Cere ca mijloacele pe care făptuitorul le
utilizează în comiterea omorului să fie de natură să pericliteze viaţa mai multor
persoane.
- condiţia de ordin subiectiv impune ca făptuitorul să cunoască sau să prevadă
caracterul periculos pe care mijloacele pe care le foloseşte îl au pentru viaţa şi a
altei persoane decât a celei vizate. Existenţa acestei circumstanţe agravante
presupune că fapta de omor trebuie să aibă ca rezultat efectiv uciderea unei singure
persoane, iar vieţile altor persoane să fie puse în pericol. Este o circumstanţă reală.
Săvârşirea omorului în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau
publice ale victimei – art 175 lit f CP
Condiţii ce trebuie îndeplinite pentru existenţa elementului circumstanţial
agravant:
- victima să îndeplinească o activitate publică sau de stat şi în legătură cu
această activitate să se fi săvârşit fapta. Nu interesează dacă în momentul comiterii
omorului victima era sau nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind suficient să se
constate că făptuitorul a comis omorul în legătură cu îndeplinirea de către victimă a
îndatoririlor de serviciu ori pentru a împiedica să-şi îndeplinească aceste datorii.
- modul în care victima îşi îndeplineşte îndatoririle de serviciu în sensul că
acestea nu trebuie să depăşească cadrul legal al exercitării funcţiei. Este o
circumstanţă personală.

45
 Săvârşirea omorului pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la
urmărire sau judecată, de la arestare sau de la executarea unei pedepse – art 175 lit
g CP
Condiţii:
- să fie pusă în mişcare o procedură de urmărire, arestare sau de executare a
unei pedepse faţă de făptuitor.
- făptuitorul să săvârşească uciderea unei persoane în scopul de a se sustrage
pe el sau pe altul de la procedura de urmărire, arestare sau executare a pedepsei.

Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca scopul să se fi realizat ci este

suficient ca scopul să fi fost determinant în luarea hotărârii de către făptuitor de a
ucide o persoană în viaţă şi să fi existat în momentul comiterii omorului. Este o
circumstanţă personală.
Omorul săvârşit pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea unei infracţiuni –
175 lit h CP
Condiţii:
- existenţa unei infracţiuni care s-a comis sau existenţa unei hotărâri de a
comite o infracţiune determinată.
- omorul să fie comis cu scopul special cerut de lege şi anume fie înlesnirea
comiterii de către făptuitor sau de altă persoană a unei infracţiuni fie ascunderea
unei alte infracţiuni. Este o circumstanţă personală.
Omorul săvârşit în public art 175 lit i CP
De citit art 152 CP care spune ce se înţelege prin public. Tentativa se
pedepseşte.
Omorul deosebit de grav
Este a doua vriantă agravanta a omorului şi constă în săvârşirea omorului în una
din următoarele din următoarele împrejurări:
Prin cruzimi – 176 lit a CP
Prin cruzimi în sensul dat de legiuitor trebuie să se înţeleagă modul, procedeele,
mijloacele şi actele de violenţă aplicate victimei de natură sau pentru a-i provoca
suferinţe deosebit de mari şi prelungite în timp pentru a o ucide, fie pentru a o chinui
înainte de a o ucide sau înainte de survenirea morţi acesteia. Este o circumstanţă reală.
Omorul săvârşit împotriva a două sau mai multor persoane – art 176 lit b CP
Condiţii:
- existenţa pluralităţii de victime, adică uciderea efectivă a două sau mai multor
persoane.
- unitatea de împrejurare care presupune ca faptele e ucidere să fie comise într-
o unitate de timp şi loc.
- intenţia făptuitorului de a ucide două sau mai multe persoane. Este o
circumstanţă reală.
Omorul săvârşit de o persoană care a mai comis un omor – art 176 lit c CP
Este o circumstanţă cu caracter personal.
Omorul săvârşit pentru a comite sau a ascunde săvârşirea unei tâlhări sau
piraterii – art 176 lit d CP
Pentru existenţa infracţiunii nu are importanţă dacă scopul urmărit de făptuitor a
fost sau nu atins. Este o circumstanţă personală.
Omorul săvârşit asupra unei femei gravide – art 176 lit e CP
Condiţii:
- graviditatea victimei.

46
 - cunoaşterea de către făptuitor a stării de graviditate a victimei. Este o
circumstanţă personală.
Omorul săvârşit aupra unui poliţist, magistrat, jandarm ori asupra unui
militar în timpul sau în legătură cu îndeplinirea funcţiilor de serviciu sau publice
ale acestora – art 176 lit f CP
Condiţii:
- calitatea subiectului pasiv al infracţiunii.
- omorul să fie comis în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu sau publice ale victimei.
- sub aspect subiectiv, făptuitorul să ştie, să cunăască faptul că persoana căreia
îi suprimă viaţa este magistrat, jandarm, militar, poliţist. Este o circumstanţă
personală.
Omorul săvârşit de un magistrat, judecător sau procuror, poliţist, jandarm
sau militar în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau
publice ale acestora – art 176 lit g CP
Condiţii:
- subiectul pasiv este calificat.
- omorul să fie comis în legătură cu îndatoririle de serviciu sau publice ale
subiectului activ sau în timpul îndeplinirii acestora.
- caracterul nejustificat al faptei de ucidere a persoanei.
Tentativa se pedepseşte. Consumarea are loc în momentul producerii urmării
imediate, respectiv uciderea unei sau mai multor persoane în împrejurările
menţionate.
Pruncuciderea
Constă în uciderea copilului nou născut săvârşită imediat după naştere de către
mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere.
Obiectul juridic special este reprezentat de viaţa copilului nou născut şi de
relaţiile sociale create în jurul şi datorită acestei valori.
Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de corpul copilului nou născut,
victimă a infracţiunii.
Subiectul activ este calificat fiind mama copilului nuo născut.
Subiect pasiv este copilul nou născut.
Nu este o infracţiune susceptibilă de a fi comisă în participaţie penală deoarece
subiectul activ este calificat.
Latura obiectivă
Elementul material poate consta atât într-o acţiune cât şi într-o inacţiune care
însă trebuie săvârşită de către mamă imediat după naştere. Această perioadă nu este
riguros determinată cronologic, momentul iniţial al acestei perioade este acela în care
s-a terminat procesul naşterii şi copilul a ajuns să ducă o viaţă indeendentă de mama
sa prin tăierea cordonului ombilical, iar momentul final al acestei perioade este acel
aîn care dispar semnele naşterii şi din această cauză poate avea limite de timp
variabile decise de expertiza medico – legală.
Urmarea imediată constă în moartea copilului nou născut.
Latura subiectivă
Infracţiunea se poate comite cu intenţie directă şi indirectă grefată pe existenţa
unei stări de tulburare pricinuită de naştere, adică acea formă de disoluţie a funcţiilor
conştiinţei care depăşeşte prin gravitatea şi intensitatea ei tulburarea acceptată sau
normală suportată de majoritatea mamelor, instalându-se totodată spontan ca urmare a
unor condiţii de excepţie survenite în procesul naşterii.

47
 Satbilirea stării subiective speciale în care trebuie să se afle făptuitoarea în
momentul săvârşirii infracţiunii se face numai printr-o expertiză medico – legală
având ca obiect constatarea dacă în condiţii concrete de săvârşire a faptei, mama
copilului nou născut se afla sau nu într-o stare de tulburare pricinuită de naştere.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a produs urmarea
imediată, respectiv moartea copilului nou născut.
Uciderea din culpă
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privind dreptul la
viaţă.
Obiectul material este corpul persoanei.
Subiect activ poate fi orice persoană. Este o infracţiune susceptibilă de a fi
comisă în participaţie improprie, cei care au determinat, înlesnit sau ajutat în orice
mod, cu intenţie la comiterea de către autori a uciderii din culpă urmând să fie
pedepsiţi pentru onstigare sau complicitate la infracţiunea de omor. Este posibilăşi
participaţia penală proprie dacă uciderea a fost cauzată din culpa mai multor persoane.
Subiect pasiv poate fi orice persoană în viaţă.
Latura obiectivă
Elementul material se realizează printr-o activitate de ucidere a unei persoane,
activitate ce se poate manifesta prin acţiunea sau inacţiunea susceptibilă de a produce
rezultatul.
Acţiunea de ucidere poate îmbrăca forma acţiunii directe, a inacţiunii sau a
acţiunii indirecte.
Inacţiunea constă în neîndeplinirea de către făptuitor, din culpă a unei activităţi
la care era obligat, de ex: făptuitorul, din neglijenţă sau dând dovadă de uşurinţă, nu
acoperă groapa adâncă ori nu o semnalizează coerspunzător aşa cum era obligat şi ca
urmare a inacţiunii sale, victima cade în acea groapă şi moare.
Urmarea imediată constă în moartea unei persoane.
Legătura de cauzalitate există ori de câte ori se stabileşte căfără acţiunea sau
inacţiunea făptuitorului moartea victimei nu s-ar fi produs.
Latura subiectivă
Este o infracţiune care se comite din culpă, sub ambele forme ale acesteia.
Variante agaravante
1. prevăzută în art 178 al 2 CP
Pentru realizarea conţinutului legal al acestei variante agravante trebuie să se
constate următoarele cerinţe esenţiale, speciale care se adaugă la condiţiile esenţiale
ale variantei tip a infracţiunii şi care este prevăzută în art 178 al 1 CP.
Cerinţe:
- făptuitorul să fie un profesionist (inginer, farmacist, chimist) sau un meseriaş
(mecanic, zidar, electrician) ori să îndeplinească o anumită activitate (conducător de
vehicul, impegat de mişcare);
- pentru exercitarea profesiei, meseriei sau activităţii să existe dispoziţii legale
sau măsuri de prevedere stabilite prin acte normative;
- uciderea din culpă să fie comisă în timpul exerciţiului profesiei sau meseriei
sau în timpul efectuării activităţii;
- să existe o legătură de cauzalitate între nerespectarea dispoziţiilor legale ori a
măsurilor de prevedere şi uciderea din culpă în sensul art 178 al 1 CP.
2. vizează uciderea din culpă săvârşită de un conducător de vehicul cu tracţiune
mecanică având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se
află în stare de ebrietate (art 178 al 3 CP), ori de către o persoană în exerciţiul
oricărei profesii sau meserii aflată în stare de ebrietate (art 178 al 4 CP).

48
 Cerinţe esenţiale:
- făptuitorul să aibă calitatea de conducător de vehicul cu tracţiune mecanică ori
să se afle în exerciţiul unei alte profesii sau meserii;
- făptuitorul, conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, în momentul
comiterii faptei să aibă în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau să
se afle în stare de ebrietate.
3. caracterul de pluralitate de victime şi este prevăzut în art 178 al 5 CP
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce urmarea
imediată şi anume decesul subiectului pasiv.

Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii

Lovirea sau alte violenţe
Obiectul juridic special îl constitue relaţiile sociale formate în jurul valorii
sociale care este integritatea fizică şi sănătatea persoanei.
Obiectul material este corpul persoanei fizice în viaţă.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este orice persoană fizică faţă de care s-a exercitat violenţa.
Latura obiectivă
Elementul material constă în acţiunea de lovire sau de exercitare a altei violenţe
cauzate de suferinţele fizice asupra corpului unei persoane.
Lovirea sau orice alte acte de violenţă se săvârşeşte de regulă prin acte comisive,
prin acţiuni care pot fi atât directe cât şi indirecte.
Variante agarvante - Art 180 al 2 CP
Pentru existenţa acestei agarvante se cere ca elementul circumstanţial cauzarea
unei vătămări pentru a cărei vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de cel mult 20
de zile.
Consumarea are loc odată cu executarea elementului material şi producereea
consecinţelor prevăzute în norma de incriminare.
Art 180 al 2 indice 1
Această agravantă, care atrage o pedeapsă mai mare, există atunci când
infracţiunea este comisă asupra membrilor familiei.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate.
Atunci când fapta se comite asupra membrilor familiei, acţiunea penală se pune în
mişcare şi din oficiu.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală inclusiv în situaţia în care
acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Vătămarea corporală
Obiectul juridic special îl constitue relaţiile sociale formate în jurul valorii
sociale care este integritatea fizică şi sănătatea persoanei.
Obiectul material este corpul persoanei fizice în viaţă.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv poate fi orice persoană.
Latura obiectivă
Elementul material poate consta într-o acţiune sau o inacţiune care să fie aptă să
producă o vătămare de o anumită gravitate integrităţii corporale ori sănătăţii altei
persoane.
Acţiunea de vătămare a victimei se poate realiza fie prin acte violente, fie prin
acte lipsite de violenţă; prin inacţiune fapta se poate comite atunci când făptuitorul

49
avea obligaţia legală să împiedice ca victima să sufere o vătămare, omite intenţionat
să îndeplinească acea obligaţie lăsând să acţioneze alte forţe care provoacă o vătămare
integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei
Urmarea imediată constă în vătămarea integrităţii corporale ce a necesitat
pentru vindecare mai mult de 20 de zile, dar să nu depăşească 60 de zile.
Latura subiectivă
Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Varianta agarvantă
Prevăzută în art 181 al 2 CP
Elementul de delimitare faţă de varianta tip prevăzută în art 181 al 1 CP îl
constitue calitatea de membrii ai aceleiaşi familii a subiecţilor infracţiunii.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul realizării elementului material al
laturii obiective.
Şi în acest caz, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
părţii vătămate. Se poate pune în mişcare şi din oficiu atunci când subiect al
infracţiunii este un membru din familia făptuitorului.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală inclusiv în situaţia în care
acţiunea penală s-a pus în mişcare din oficiu.
Vătămarea corporală gravă
Obiectul juridic special îl constitue relaţiile sociale a căror desfăşurare şi
formare depind de ocrotirea integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor împotriva
faptelor prin care este grav vătămată integritatea corporală şi sănătatea persoanei.
Obiectul material îl reprezintă corpul persoanei împotriva căreia sunt
exercitate actelede violenţă.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este persoana fizică care a fost vătămată prin fapta altuia.
Latura obiectivă
Elementul material constă dintr-o acţiune directă sau indirectă, poate consta şi
într-o inacţiune (dacă făptuitorul nu îndeplneşte un act la care era obligat), dacă
acestea au fost apte să producă urmarea prevăzută de lege şi care constă în vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoae ce necesită pentru vindecare îngrijiri
medicale mai mult de 60 de zile.
Latura subiectivă
Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Legătura de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi urmarea
imediată produsă trebuie să fie dovedită.
Variante agravate - Art 182 al 2 CP
Are toate elementele de structură comune cu ale vătămării corporale grave, ale
variantei tip a infracţiunii prevăzute în art 182 al 1 CP la care se adaugă ca element
circmstanţial producerea unor consecinţe concrete prevăzute de lege considerate mai
periculoase şi anume:
- pierderea unui organ sau simţ;
- încetarea funcţionării unui organ sau simţ;
- o infirmitate permanentă fizică sau psihică;
- sluţirea;
- avortul;
- punerea în primejdie a vieţii victimei.
Art 182 al 3 CP

50
 Există atunci când făptuitorul a săvârşit fapta în scopul producerii
consecinţelor prevăzute la varianta tip prevăzută în al 1 al art 182 CP şi în acest caz
fapta se comite numai cu intenţie directă. Există această variantă agravantă a
infracţiunii şi în cazul în care făptuitorul comite infracţiunea în scopul ăroducerii
consecinţelor prevăzute la prima variantă agravată (art 182 al 2 CP).
Tentativa se pedepseşte numai în cazul celei de-a doua variante agravate.
Consumarea are loc când activitatea violentă a făptuitorului a produs oricare
dintre consecinţele prevăzute de lege.

Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte

Obiectul juridic special îl reprezintă relaţiile sociale a căror formare şi
dezvoltare nu ar fi posibile fără ocrotirea dreptului la viaţă împotriva faptelor de
lovire sau împotriva vătămării ce ar avea ca rezultat moartea unei persoane.
Obiectul material este corpul persoanei împotriva căruia acţionează făptuitorul.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv poate fi orice persoană.
Latura obiectivă
Elementul material se realizează prin acţiunea de lovire, vătămare sau vătămare
corporală gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane, act ce poate fi
manifestată sub forma unei acţiuni sau inacţiuni.
Urmarea imediată constă în moartea victimei.
Legătura de cauzalitate trebuie să se stabilească din punct de veder obiectiv că
lovirea sau vătămarea corporală săvârşită de făptuitor a fost cauza morţii victimei.
Când moartea victimei este rezultatul unui complex de cauze trebuie să se stabilească
apărtul fiecăruia dintre ele la producerea morţii.
Latura subiectivă
Infracţiunea se comite cu praeteintenţie.
Consumarea are loc în momentul producerii victimei.
Vătămarea corporală din culpă
Obiectul juridic special îl constitue relaţiile sociale referitoare la dreptul
persoanei la integritate corporală şi sănătate.
Obiectul material este corpul persoanei în viaţă.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Este o infracţiune ce poate fi comisă în participaţie improprie când o altă
persoană contribuie cu intenţie la comiterea din culpă a faptei de către autor.
Latura obiectivă
Elementul material constă în acţiunea sau inacţiunea făptuitorului aptă să
producă victimei o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Urmarea imediată constă în:
- producerea unei vătămări ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai
mari de 10 zile dar care nu depăşesc 60 de zile;
- pricinuirea integrităţii corporale sau a sănătăţii o vătămare ce necesită pentru
vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau care a produs pierderea unui
organ sau simţ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau
psihică, sluţirea, avortul sau punerea în primejdie a vieţii victimei.
Legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Latura subiectivă
Infracţiunea se comite din culpă.

51
 Variante agravate - Art 184 al 3 CP
Există atunci când săvârşirea faptei este urmarea nerespectării dispoziţiilor
legale sau măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii ori pentru
îndeplinirea unei anumite activităţi.
Art 184 al 4 CP
Există atunci când fapta prevăzută în art 184 al 2 CP este urmarea nerespectării
dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în art 184 al 3 CP.
Art 184 al 4 indice 1 CP
Există atunci când fapta a fost comisă de o persoană aflată în stare de ebrietate.
Pentru faptele prevăzute la aliniatele 1 şi 3 acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea
penală.

Infracţiuni contra libertăţii persoanei

Lipsirea de libertate in mod ilegal
Obiectul juridic special îl constitue relaţiile sociale a căror normală desfăşurare
este condiţionată de apărarea libertăţii fizice a persoanei.
Obiectul material este corpul persoanei sechestrate, răpite, expuse condiţionat
lipsirii de libertate.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Latura obiectivă
Elementul material constă în săvârşirea unei acţiuni sau inacţiuni care are ca
rezultat lipsirea unei persoane de libertate în sensul că acea persoană nu mai are
posibilitatea să se deplaseze şi să acţioneze după voinţa sa. De cele mai multe ori
infracţiunea se comite printr-o acţiune.
Lipsirea de libertate în mod ilegal se poate comite şi prin inacţiune constând în
omisiunea de a pune în libertate o persoană atunci când au încetat temeiurile pentru
privarea sau restrângerea libertăţii acesteia.
Pentru existenţa infracţiunii se cere a fi îndeplinită cerinţa ca privarea de
libertate să aibă loc în mod ilegal.
Urmarea imediată constă în lipsirea de libertate fizică a unei persoane în mod
ilegal şi carea poate dura de la o perioadă relativ scurtă, de câteva ore, până laperioade
îndelungate, zile, luni.
Latura subiectivă
Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Variante agravante:
1. prevăzută în art 189 al 2 CP se realizează în cazul în care fapta este comisă
în următoarele circumstanţe:
- prin simularea de calităţi oficiale. Prin caliate oficială în sensul legii se înţelege
funcţia în atribuţiile căreia intră dreptul de a lua măsuri sau de a executa ordine
privitoare la libertatea persoanei;
- prin răpire;
- de către o persoană înarmată;
- de două sau mai multe persoane împreună;
- când în schimbul eliberării se cere o sumă de bani sau un alt avantaj. Nu
interesează forma acestor foloase, avantaje, nici valoarea acestora, nici dacă foloasele
au fost acceptate sau nu;
- când fapta s-a săvârşit asupra unui minor;

52
 - victima a fost supusă unei suferinţe care pot fi fizice sau psihice şi care trebuie
să aibă o anumită intensitate;
- sănătatea sau viaţa victimei este pusă în pericol. Starea de pericol pentru viaţa
sau sănătatea victimei poate rezulta sin modul în care s-a comis infracţiunea sau din
tratamentul la care victima a fost supusă ori din condiţiile în care aceasta a fost ţinută.
2. prevăzută în art 189 al 3 CP şi există când lipsirea de libertate a unei
persoane a fost săvârşită în scopul de a obliga la practicarea prostituţiei.
3. prevăzută în art 189 al 4 CP şi există dacă pentru eliberarea persoanei se
cere în orice mod ca statul, o persoană juridică, o persoană internaţională,
interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu
îndeplinească un anumit act.
4. prevăzută în art 189 al 5 CP şi există atunci când fapta prevăzută în
aliniatele 1 şi 4 ale art 189 CP se comite comite de o pesoană care face parte dintr-
un grup organizat (grupare de persoane cu o structură organizată şi un plan de
acţiuni care are ca obiect săvârşirea unei infracţiuni).
5. prevăzută în art 189 al 6 CP şi există atunci când fapta a avut ca urmare
moartea sau sinuciderea victimei.
Consumarea are loc de îndată ce s-a produs urmarea imediată adică subiectul
pasiv este pus în situaţia de a nu se bucura de libertatea de mişcare şi acţiune.
Tentativa se pedepseşte.
Violarea de domiciliu
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale a căror normală
desfăşurare este asigurată prin apărarea libertăţii şi inviolabilităţii domiciliului.
Subiect activ poate fi orice persoană, inclusiv proprietarul imobilului dacă
pătrunde fără drept şi fără consimţământul persoanei care-l ocupă, într-o încăpere
folosită de acesta pe baza unui ordin de repartizare, inclusiv soţul, ca proprietar al
apartamentului care fiind despărţit în fapt de soţia sa şi locuind ca flotant în altă
localitate vine în lipsa soţiei şi pătrunde în vechiul domiciliu prin efracţie.
Subiect pasiv este persoana în posesia căreia se află domiciliul violat şi care are
dreptul să permită sau să refuze intrarea sau rămânerea în domiciliu a unei persoane.
Latura obiectivă
Elementul material constă fie într-o acţiune de pătrundere fără drept în orice
mod într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acesta, fie într-
o inacţiune, de a refuza părăsirea locuinţei sau a celorlalte locuri menţionate în lege la
cererea expresă a persoanei care le foloseşte.
Pentru existenţa elementului material al infracţiunii este necesar să fie întrunite
2 cerinţe esenţiale:
- acţiunea incriminată să fie săvârşită de drept;
- acţiunea de pătrundere sau de continuare a rămânerii în domiciliul altei
persoane să aibă loc fără consimţământul persoanei care-l foloseşte.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de încălcare a libertăţii persoanei
rezultată din efectiva pătrundere a făptuitorului în una din componentele domiciliului
sau din refuzul acestuia de a le părăsi la cererea părţii vătămate.
Latura subiectivă
Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă
Varianta agravată
Prevăzută în art 192 al 2 CP presupune comiterea infracţiunii cu toate
condiţiile descrise la varianta tip prevăzută de art 192 al 1 CP la care se adaugă
unul din următoarele elemente circumstanţiale de agravare:
- de o persoană înarmată;

53
 - de două sau mai multe persoane împreună;
- în timpul nopţii;
- prin folosirea de calităţi mincinoase.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul a pătruns fără
drept în domiciliul unei persoane ori a refuzat să-l părăsească. Dacă prezenţa
făptuitorului în domiciliul părţii vătămate se prelungeşte în timp va există o
infracţiune continuă care se va epuiza odată cu părăsirea de către făptuitor a
domiciliului.

Şantajul
Obiectul juridic special îl constitue relaţiile sociale speciale ale căror existenţă şi
normală desfăşurare sunt condiţionate de manifestarea nestingherită a libertăţii psihice
a persoanei. În subsidiar sunt ocrotite şi relaţiile sociale ce sunt vătămate ori
periclitate prin folosul urmărit de făptuiotr, relaţii sociale de ordin patrimonial.
Obiectul material există numai atunci când fapta s-a comis prin acţiuni violente
şi în acest caz este reprezentat de corpul persoanei asupra căreia acţionează
făptuitorul.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este persoana faţă de care se exercită acţiunea de constrângere
pentru ca să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.
Latura obiectivă
Elementul material se realitzează printr-o acţiune de violenţă sau ameninţare
prin care subiectul activ constrânge subiectul pasiv să facă, să nu facă sau să sufere
ceva.
Prin violenţă se înţelege orice formă de silnisie fizică folosită împotriva unei
persoane de la simpla activitate de lovire, imobilizare, legare până la cauzarea de
vătămări corporale de natura celor la care se referă art 180 al 2 CP.
Ameninţarea este orice acţiune aptă obiectiv să imprime subiectului pasiv o
temere împiedicându-l să se opună pretenţiilor făptuitorului.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de temere victimei, adică o
îngrădire a libertăţii sale psihice de a acţiona după voinţa sa.
Latura subiectiv
Infracţiunea se comite cu intenţie directă
Scopul urmărit de făptuitor şi anume dobândirea de către acesta a unui folos
ilicit este un element obligatoriu al laturii subiective a infracţiunii. Folosul trebuie să
fie injust şi poate consta în obţinerea unui lucru, recunoaşterea unei pretenţii, etc.
Varianta agravata
Este prevăzută în al 2 al art 194 CP şi are ca particularitate, în raport cu varianta
tip a infracţiunii prevăzută în al 1 al art 194 CP, elementul material care constă în
ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare compromiţătoare
pentru persoana ameninţată, pentru soţul sau rudele sale.
Consumarea are loc în momentul în care executarea acţiunii de constrângere a
fost complet efectuată şi s-a produs urmarea imediată.

Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală

Violul
Este prevazut in art 197 din Codul Penal. Obiectul juridic special este complex.
Obiect juridic principal - reprezinta relatiile sociale care ocrotesc libertatea si
inviolabilitatea sexuala a persoanei iar obiectul juridic secundar este reprezentat de

54
relatiile sociale referitoare la libertatea fizica, psihica, sanatatea, integritatea corporala
a persoanei, atribute care pot fi lezate prin savarsirea infractiunii.
Obiectul material il reprezinta corpul persoanei in viata supus agresiunii
sexuale.
Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana indiferent de sex deoarece
violul consta in actul sexual de orice natura cu o persoana de acelasi sex sau de sex
diferit. Participatia penala este posibila sub toate formele.
Subiect pasiv poate fi orice persoana de orice sex indiferent de varsta, statut civil
sau moralitatea acesteia.
Latura obiectiva. Elementul material consta in intretinerea unui act sexual de
orice natura cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex. Inalta Curte de Casatie si
Justitie prin decizia in interesul legii numarul 3 din 23 mai 2005 a statuat ca in
intelesul art 197 alin 1 din Codul Penal orice modalitate in care au loc raporturile
sexuale intre persoane de acelasi sex sau intre persoane de sexe diferite constituie act
sexual. Pentru intregirea laturii obiective a infractiunii de viol, actul sexual trebuie
efectuat prin constrangerea victimei sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara
sau de a-si exprima vointa. Constrangerea poate fi fizica sau psihica si consta in
folosirea fortei fizice brutale ori a presiunii morale pentru a infrange opunerea oricarei
persoane la aceasta ori eventuala rezistenta a victimei. Constrangerea trebuie sa fie
efectiva si apta de a paraliza total sau partial, de a inlatura sau reduce rezistenta sau
impotrivirea victimei. Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apara sau de
a-si exprima vointa se intelege profitarea de acele stari totale sau partiale, permanente
sau trecatoare in care se afla victima lipsind-o de capacitatea de a se apara sau de a-si
exprima vointa. Faptuitorul trebuie sa profite de starea victimei aflata in imposibilitate
de a se apara sau de a-si exprima vointa ceea ce presupune sa-si dea seama de
situatiile speciale in care aceasta se gaseste si sa se foloseasca de ele pentru
intretinerea actului sexual.
Urmarea imediata consta in vatamarea relatiilor sociale privind libertatea si
inviolabilitatea sexuala a unei persoane. Fapta poate genera si alte consecinte ca de
exemplu o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, o contaminare benefica,
etc.
Latura subiectiva- intentia directa - Legatura de cauzalitate intre actiunea
faptuitorului si urmarea imediata rezulta insasi materialitatea faptei.
Variantele agravate ale infractiunii de viol:
1 . A - O prima varianta este cea prevazuta art197 alin 2 si exista atunci cand
fapta se comite de doua sau mai multe persoane imprepuna;
B – atunci cand victima se afla in ingrijirea , ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul faptuitorului;
C – atunci cand victima este membru de familie, sotul sau ruda apropiata daca
aceasta din urma locuieste sau gospodareste impreuna cu faptuitorul;
D – exista atunci cand s –a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii
corporale sau a sanatatii. Pentru existenta violului in aceasta modalitate agravata
trebuie sa se stabileasca legatura de cauzalitate intre fapta de viol si vatamarea
corporala grava produsa victimei.
2 . O alta varianta de modalitatea agravata de viol este cea prevazuta la art 197
alin 3 teza 1 din Codul Penal si vizeaza varsta victimei in sensul ca aceasta nu trebuie
sa fi implinit varsta de 15 ani la data comiterii violului. Faptuitorul trebuie sa stie sau
sa-si dea seama ca victima ar putea fi in varsta mai mica de 15 ani. Eroarea cu privire
la varsta victimei duce la inlaturarea agravantei.

55
 3. Cea prevazuta in art 197 alin 3 teza 2 din Codul Penal si se refera la
producerea in afara urmarii specifice infractiunii de viol a unui rezultat mai grav care
consta in moartea sau sinuciderea victimei. Raspunderea faptuitorului pentru aceasta
varianta agravata a infracatiunii intervine numai daca se stabileste legatura de
cauzalitate intre infractiunea de viol astfel cum este definita in art 197 alin 1 Cod
Penal si rezultatul mai grav produs respectiv moartea sau sinuciderea victimei si
respectiv imprejurarea ca faptuitorul a actionat cu preterintentie. Tentativa se
pedepseste la viol.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care este incalcata libertatea si
inviolabilitatea sexuala a persoanei victima a infractiunii. In variantele agravate
infractiunea se consuma odata cu indeplinirea tuturor conditiilor cerute de norma de
incriminare pentru varianta tip (cea prevazuta la alin1) la care se adauga elementele
circumstantiale asa cum sunt ele prevazute in norma de incriminare.
Actul sexual cu un minor
Actul sexual cu un minor prevazut in art 198 din Codul Penal – varianta tip a
infractiunii este prevazuta in art 198 alin 1 din Codul Penal, iar varianta agravata este
prevazuta in art 198 alin 2 din Codul Penal.
Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale referitoare la libertatea
sexuala a minorului indiferent de sex.
Obiectul material il reprezinta corpul minorului asupra caruia se comite
infractiunea. Subiectul activ la varianta tip a infractiunii poate fi orice persoana
indiferent de sex. La varianta asimilata subiect activ poate fi numai persoana care are
calitatea de tutore sau curator supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau
educator al minorului. Subiect pasiv al infractiunii este:
- Minorul care nu a implinit varsta de 15 ani, in cazul variantei tip a
infractiunii;
- Minorul cu varsta intre 15 si 18 ani aflat sub tutela, curatela,
supravegherea etc, faptuitorului in cazul variantei asimilate a infractiunii.
Latura obiectiva, elementul material consta in actul sexual de orice natura cu un
minor. Urmarea imediata consta in incalcarea libertatii si inviolabilitatii sexuale a
minorului. E vorba de minorul victima a infractiunii.
Latura subiectiva este intentia directa in cazul variantei tip a infractiunii,
faptuitorul trebuie sa cunoasca in momentul comiterii faptei imprejurarea ca victima
infractiunii nu a implinit varsta de 15 ani. Eroarea faptuitorului cu privire la varsta
victimei inlatura raspunderea penala a acestuia. In cazul variantei asimilate faptuitorul
trebuie sa cunoasca in momentul comiterii faptei atat imprejurarea ca victima are intre
15 si 18 ani cat si imprejurarea ca aceasta a consimtiat la actul sexual datorita folosirii
de catre faptuitor a calitatii sale oficiale. Necunoasterea oricareia dintre aceste
imprejurari inlatura raspunderea penala a faptuitorului.
Variante agravate ale infractiunii:
1. Cea prevazuta in art 198 alin 3 Cod Penal are ca particularitate faptul ca actul
sexual de orice natura cu o persoana de acelasi sex sau de sex diferit care nu a implinit
varsta de 18 ani a fost determinat de oferirea sau darea de bani sau alte foloase de
catre faptuitor direct sau indirect.
2. Cea prevazuta in art 198 alin 4 teza 1 din Cod Penal – Elementul
circumstantial il reprezinta scopul in care faptuitorul savarseste actul sexual cu un
minor anume acela al producerii de materiale pornografice.
3.Cea prevazuta in art 198 alin 4 teza 2 Cod Penal – Exista atunci cand
infractiunea se comite in scopul producerii de materiale pornografice dar pentru
realizarea acestui scop s-a folosit constrangerea.

56
 4.Cea prevazuta in art 198 alin 5 Cod Penal – Elementul de agravare il constituie
pe deoaprte raporturile dintre faptuitor si victima in cazul in care aceasta are varsta de
pana la 15 ani in sensul ca faptuitorul este tutore, curator, invatator, eudcator, profesor
medic, paznic, asupra persoanelor pe care le are in paza, ocrotire, ingrijire, etc, iar pe
de alta parte urmarea secundara care se produce prin savarsirea infractiunii si care
consta intr-o vatamare grava a integritatii corporale ori a sanatatii victimei. Forma de
vinovatie in cazul acestei variante agravate este preterintentia.
5.Cea prevazuta in art 198 alin 6 din Cod Penal – pericolul social deosebit de
grav al infractiunii este dat de urmarea cea mai grava pe care o poate produce
infractiunea si anume moartea sau sinuciderea victimei, in acest caz latura subiectiva
este preterintentia. Tentativa se pedepseste. Consumarea are loc in momentul in care
s-a realizat actul sexual respectiv momentul in care s-au produs urmarile secundare
ale infractiunii (vatamarea corporala grava, moartea sau sinuciderea victimei).
6.Seductia prevazuta in art 198. Obiectul juridic special il constituie relatiile
sociale referitoare la libertatea si inviolabilitatea sexuala a persoanei de sex feminin
care nu a implinit varsta de 18 ani. Obeictul material il constituie corpul persoanei de
sex feminin care nu a implinit varsta de 18 ani. Subiect activ al infractiunii nu poate fi
decat un barbat. Participatia penala este posibila sub forma instigarii si a complicitatii.
Subeictul pasiv este persoana de sex feminin care nu a implinit varsta de 18 ani.
Latura obiectiva, elementul material, consta in raportul sexual realizat prin frauda din
cauza promisiunii mincinoase de casatorie facuta unei persoane de sex feminin mai
mica de 18 ani, promisiune fara de care minora nu ar fi consimtit la raportul sexual.
Urmarea imediata consta in vatamarea efectiva a libertatii sexuale si demnitatii
minorei in legatura cu viata ei sexuala.
Latura subiectiva – Intentia – Scopul este un element obligatoriu al laturii
subiective deoarece este necesar ca promisiunea de casatorie sa fie facuta de catre
faptuitor in scopul de a determina persoana de sex feminin sa aiba raport sexual cu el
si cu rea credinta adica fara intentia de a respecta acea promisiune. Tentativa nu se
pedepseste la aceasta infractiune. Consumarea are loc odata cu realizarea actului
sexual cu minora.

INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

Furtul
Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale de ordin patrimonial ale
caror existenta si dezvoltare sunt conditionate de pastrarea situatiei fizice a bunurilor
mobile si de impiedicarea luarii pe nedrept a acestor bunuri din patrimoniul public sau
privat. Legea se refera la posesie sau detentie deoarece prin simpla posesie sau
detentie se exteriorizeaza dreptul de proprietate. Ca atare, in majoritatea cazurilor ,
proprietarul fiind in acelasi timp posesorul si detentorul bunurilor prin apararea
posesiei si detentiei bunurilor se apara implicit dreptul de proprietate asupra acestora ,
dar chiar daca posesia sau detentia bunului se afla asupra altei persoane decat cea care
este proprietara bunului, legea penala asigurand apararea posesiei sau a detentiei
asigura implicit si apararea proprietatii. Nu intereseaza daca posesia sau detentia este
legitima sau nelegitima , este suficient sa existe aparenta legitimitatii prin faptul ca
bunul se afla in mana unei persoane de la care faptuitorul incearca sa-l ia fara
consimtamantul detentorului cu intentia de a si-l insusi pe nedrept.
Obiectul material il constituie bunul mobil aflat in posesia sau detentia altuia.
Sunt considerate bunuri mobile si orice energie care are o valoare economica precum
si inscrisurile (art 208 alin 2 Cod Penal prevede acest lucru). De asemenea vehiculele
pot constitui obiect material al furtului atat in cazul in care sustragerea s-a facut in

57
scopul insusirii pe nedrept cat si in cazul I ncare faptuitorul a urmarit doar folosirea pe
nedrept a bunului respectiv (vehiculul). Subiect activ al infractiunii poate fi orice
persoana in modalitatea furtului prev la art 208 alin 1 care nu are nici un drept asupra
bunului sustras din sfera de stapanire a altei persoane. In varianta furtului prevazuta la
art 208 alin 3 Cod Penal subiect activ nu poate fi decat proprietarul care savarseste
actiunea de luare a bunului ce apartine in momentul sustragerii lui unei alte persoane
aflandu-se in posesia legitima a acesteia. In cazul furtului prev la art 210 Cod Penal
care se urmareste numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, subiectul active
trebuie sa indeplineasca conditia de sot sau ruda apropiata in raport cu partea
vatamata sau trebuie sa fie minorul care prin fapta sa isi pagubeste tutorele sau
faptuitorul trebuie sa se afle in situatia de a locui cu victim sau de a fi gazduit de
aceasta. A locui impreuna inseamna a folosi aceeasi locuinta in intregime sau partial
permanent sau pe o durata de timp limitata, dar avand o durata care sa I imprime
caracter de stabilitate. A gazdui inseamna a oferi ospitalitate, adapostire intr-un mod
care releva increderea persoanei vatamate in cel caruia i-a oferit posibilitatea de a
folosi locuinta sa chiar si pentru o durata mai scurta de timp. Subiect pasiv poate fi
orice persoana fizica sau juridical.
Latura obiectiva – elemental material consta in actiunea de luare a unui bun
mobil din posesia sau detentia altei persoane fizice sau juridice (vorba de formalitatea
actiunii art 208 alin 1 Cod Penal). A lua inseamna a scoate bunul din starea de
stapanire a persoanei in posesia sau detentia careia se gasea sau trebuia sa se gaseasca
bunul asa incat acea persoana va inceta sa mai aiba bunul la dispozitia sa.
Actiunea de luare se realizeaza prin doua acte.
Primul care presupune scoaterea bunului din sfera de stapanire a posesorul sau
detentorului
Al doilea consta in trecerea bunul in sfera de stpanire a faptuitorului
Pentru realizarea laturii obiective a infractiunii de furt trebuie sa fie indeplinite
trei cerinte esentiale:
Bunul sustras trebuie sa fie un bun mobil;
Bunul sa se afle in posesia sau detentia altei persoane;
Actiunea de luare sa fi avut loc fara consimtamantul celui deposedat.
Urmarea imediata consta in scoaterea bunului din sfera de stapanire a celui
deposedat si lipsirea acestuia din urma de posibiliatea de a mai dispune de acel bun.
Latura subiectiva – Furtul se comite cu intentie de regula directa. Exista intentie
indirect cand lucrul furat ar contine in el un alt bun a carui eventuala prezenta
faptuitorul a putut-o prevedea si a aceeptat rezultatul actiunii sale.
Scopul – Pentru realizarea laturii subiective a infractiunii de furt nu este
suficienta intentia si actiunea de luare a bunului fara consimtamantul celui care il are
in posesie sau detentie si se mai cere ca aceasta interventie a faptuitorului sa aiba
drept scop insusirea pe nedrept a bunului sustras. In cazul in care obiectul material al
furtului este un vehicul sustras pentru a fi folosit, latura subiectiva a infractiunii se
realizeaza prin aceea ca exista scopul luarii vehiculului dar nu in scopul insusirii pe
nedrept ci in scopul folosirii lui pe nedrept, in acest caz, scopul se realizeaza in raport
cu folosinta bunului si nu cu insusirea lui (vorba de furtul de folosinta). Scopul
folosirii pe nedrept nu implica vointa faptuitorului de a face din bunul luat un bun al
sau, de a- l apropria, de a face acte de dispozitie cu privire la acesta ci vointa
faptuitorului de a intrebuinta numai in mod temporar bunul ceea ce permite
posesorului sau detentorului acelui bun de a intra dupa un timp in stapanirea acestuia.
E obigatoriu ca folosirea sa fie una proprie unui vehicul.

58
 Tentativa se pedepseste, consumarea are loc in momentul in care actiunea de
luare a bunului din posesia sau detentia altei persoane a fost dusa pana la capat. Codul
penal roman a adaugat teoria apropriatiunii conform caruia furtul se considera
consumat in momentul in care bunul a trecut in posesia (stapanirea de fapt a
faptuitorului ) indiferent de durata acesteia.
Furtul calificat
Furtul calificat presupune săvârşirea infracţiunii de furt în următoarele
împrejurări:
a. de douǎ sau mai multe persoane împreunǎ – Aceastǎ agravantǎ
presupune cel puţin doi autori, instigatori şi complici. Periculozitatea rezultǎ
din conlucrarea acestora la sǎvârşirea faptei cu mai multǎ uşurinţǎ. Existǎ
aceastǎ agravantǎ şi în situaţia în care fapta se sǎvârşeşte de un major împreunǎ
cu un minor, chiar dacǎ cel din urmǎ nu rǎspunde penal;
b. de o persoanǎ având asupra sa o armǎ sau o substanţǎ narcoticǎ –
Pericolul social al faptei creşte, în aceastǎ situaţie deoarece fǎptuitorul care este
înarmat sau are asupra sa o substanţǎ narcoticǎ se simte mai în siguranţǎ, este
mai dezinvolt, ştiind cǎ prin folosirea cestor mijloace poate mobiliza sau
intimida victima. Pentru realizarea agravantei este deci necesar ca fǎptuitorul sǎ
aibǎ asupra sa aceste instrumente şi nu în mod obligatoriu sǎ le foloseascǎ. În
cazul în care fǎptuitorul are o armǎ asupra sa şi nu are permis de port armǎ,
infracţiunea de furt calificat intrǎ în concurs real cu cea de nerespectare a
regimului armelor şi muniţiilor(art. 279C. pen.);
c. de cǎtre o persoanǎ mascatǎ, deghizatǎ sau travestitǎ – Aceastǎ
împrejurare conferǎ furtului un caracter mai grav datoritǎ pericolului pe care îl
prezintǎ fǎptuitorul. Acesta opereazǎ astfel încât sǎ intimideze şi sǎ înfricoşeze
victima, ştiind totodatǎ cǎ va fi mai greu de recunoscut;
d. asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima
voinţa sau de a se apǎra – Aceastǎ agravantǎ are la bazǎ situaţia în care se aflǎ
subiectul pasiv, care este o persoanǎ incapabilǎ de a-şi exprima voinţa. Starea
respectivǎ, cunoscutǎ şi valorificatǎ de fǎptuitor, îl face sǎ acţioneze cu mai
mult curaj, cu mai multǎ dezinvolturǎ. Incapacitatea constǎ într-o stare psiho-
fizicǎ ce pune persoana în imposibilitatea de a realiza ce se petrece în jurul sǎu.
Incapacitatea victimei de a se apǎra nu trebuie sǎ fie consecinţa unei fapte a
autorului, deoarece în acest caz vom fi în prezenţa infracţiunii de tâlhǎrie;
e. într-un loc public – Aceastǎ agravantǎ se justificǎ prin aceea cǎ într-un
loc public sunt prezente de obicei mai multe persoane, iar fǎptuitorul îşi
realizeazǎ acţiunea cu mai multǎ uşurinţǎ. Prin loc public trebuie sǎ înţelegem
situaţia prevǎzutǎ în art. 152 C. pen.
f. într-un mijloc de transport în comun - Se are în vedere în acest caz,
condiţiile de deplasare în aglomereţie şi fluxul mare de cǎlǎtori, starea de
obosealǎ a acestora şi imposibilitatea de supraveghere a bagajelor. Aceste
aspecte constituie împrejurǎri de care pot profita infractorii pentru a sustrage
diferite bunuri. Aceastǎ agravantǎ nu se reţine în cazul furturilor sǎvârşite în
taxiuri, deoarece acestea nu sunt considerate mijloace de transport în comun.
Fiind destinate unui numǎr restrâns de persoane;
g. în timpul nopţii – Aceastǎ împrejurare este consideratǎ agravantǎ,
deoarece furtul sǎvârşit în astfel de situaţii este mai uşor de executat decât în

59
timpul zilei când vizibilitatea este sporit mai bunǎ. La adǎpostul întunericului,
fǎptuitorul are posibilitatea sǎ transporte şi sǎ ascundǎ bunurile furate;
h. în timpul unei calamitǎţi – Prin calamitate se înţelege situaţia imediat
urmǎtoare creeatǎ de un cutremur, inundaţie, epidemie gravǎ, accidente
aeriene, navale sau feroviare având consecinţe deosebite. Aceste situaţii
prezintǎ un grad de pericol social sporit, deoarece în timpul unor astfel de
evenimente, grija este îndreptatǎ cǎtre salvarea altor valori decât cele
patrimoniale. Aceste situaţii creeazǎ pentru infractori posibilitǎţi mai mari de
sustragere a unor bunuri;
î. prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fǎrǎ drept a unei chei
adevǎrate ori a unei chei mincinoase – Aceastǎ agravantǎ se referǎ la anumite
mijloace pe care le foloseşte fǎptuitorul în vederea sǎvârşirii furtului, ce îi
imprimǎ faptei un careacer mai grav. Prin efracţie înţelegem înlǎturarea
violentǎ a oricǎrul obiect sau dispozitiv de siguranţǎ;
i. un bun care face parte din patrimoniul cultural – Aceastǎ agravantǎ
vizeazǎ natura bunului care formeazǎ elementul material al furtului, în sensul
cǎ acesta face parte din patrimoniul cultural al ţǎrii noastre. Fac parte din
aceastǎ categorie bunurile cu valoare istoricǎ, artisticǎ,etc. Necesitatea acestei
agravante este reliefatǎ şi de cazul unui cetǎţean român care, dupǎ ce a sustras
o icoanǎ dintr-o bisericǎ datând din sec. XIV a încercat sǎ pǎrǎseascǎ ţara
pentru a o valorifica.
j. un act care serveşte pentru dovedirea stǎrii civile pentru legitimare
sau identificare. Introducerea acestei agravante este justificatǎ prin aceea cǎ,
odatǎ sustrase de infractori, aceste acte le dau posibilitatea acestora ca prin
falsuri sǎ-şi atribuie o stare civilǎ care nu le aparţinǎ şi sǎ se punǎ în sigyranţǎ
contra unui risc de identificare. Din aceastǎ categorie fac parte: buletinul,
paşaportul, legitimaţia. În situaţia în care fǎptuitorul sustrage un portofel care
conţine şi astfel de acte, el va rǎspunde pentru furt calificat, deoarece autorul
trebuia sǎ prevadǎ cǎ în portofel se pot gǎsi astfel de acte;
k. Furtul sǎvârşit în condiţiile art. 209 alin. 3 C. pen. - Aceastǎ
agravantǎ vizeazǎ calitatea obiectului material al infracţiunii. Sustragerea
acestora poate provoca urmǎri deosebite activitǎţilor umane şi pot pune în
pericol viaţa mai multor persoane. Totodatǎ, sustragerea şi valorificarea acestor
bunuri pot aduce mari pierderi proprietarului sau posesorului şi în acelaşi timp
mari avantaje ilegale fǎptuitorului;
l. Când furtul a produs consecinţe deosebit de grave – Aceastǎ
agravantǎ are în vedere urmarea produsǎ de sǎvârşirea faptei. Prin consecinţe
deosebit de grave se înţelege o pagubǎ materialǎ ce depǎşeşte
2.000.000.000.de lei sau o perturbare gravǎ a activitǎţii cauzatǎ unei autoritǎţi
publice sau unei unitǎţi la care se referǎ art. 145 C. pen., ori altei persoane
fizice sau juridice (art. 146 C. pen.).
Tâlhăria
Furtul sǎvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţǎri ori prin punerea
victimei în stare de inconştienţǎ sau neputinţǎ de a se apǎra , precum şi furtul urmat de
întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru pǎstrarea bunului furat sau pentru
înlǎturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca fǎptuitorul sǎ-şi asigure scǎparea, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani.

60
 Obiectul infracţiunii:
- obiectul juridic generic - îl constituie relaţiile sociale a cǎror formare,
desfǎşorare şi dezvoltare sunt asigurate prin apǎrarea patrimoniului. Patrimoniu este
format din totalitatea bunurilor corporale şi incorporale, consumabile ori fungibile,
mobile sau imobile, principale ori accesorii care au o valoare economicǎ.
- obiectul juridic special - este complex, fiind reprezentat de releţiile sociale
patrimoniale, ca obiect juridic principal, precum şi de relaţiile sociale privind viaţa,
sǎnǎtatea, integritatea corporalǎ şi libertatea persoanei, ca obiect juridic secundar.
Aşadar, tâlhǎria este îndreptatǎ în acelaşi timp împotriva a douǎ valori sociale
(patrimoniul şi persoana);
- obiect material - este un bun mobil care se aflǎ în posesia sau detenţia altei
persoane şi corpul persoanei împotriva cǎreia se îndreaptǎ activitatea infracţionalǎ.
Subiecţii infracţiunii:
- subiectul activ - este orice persoanǎ. Particapaţia este posibilǎ în forma
instigǎrii şi complicitǎţii. Coautoratul schimbǎ încadrarea juridicǎ, transformând fapta
într-o variantǎ agravantǎ.
- subiectul pasiv - orice persoanǎ fizicǎ nu şi juridicǎ ca în cazul furtului.
Poate fi întâlnitǎ o pluralitate de subiecţi pasivi.
Latura obiectivǎ:
- elementul material - se realizeazǎ prin douǎ acţiuni corelate şi anume: acţiunea
de furt, în principal, şi printr-o acţiune de ameninţare sau violenţǎ, în secundar.
Violenţele trebuie sǎ fie exercitate direct împotriva victimei. Dacǎ acestea îmbracǎ
forma distrugerii, va exista un concurs de infracţiuni. Totodatǎ când bunul se ia prin
smulgere va exista întotdeauna infracţiunea de tâlhǎrie.
Tâlhǎria nu trebuie confundatǎ cu şantajul, deaorece în cazul şantajului
fǎptuitorul urmǎreşte obţinerea de foloase materiale de la victimǎ într-un moment
viitor şi nu exact în momentul sǎvârşirii faptei.
Tâlhǎria nu trebuie confundatǎ nici cu furtul calificat când fǎptuitorul
acţioneazǎ profitând de starea victimei de a se apǎra sau de starea de inconştienţǎ a
cesteia, deoarece în cazul tâlhǎriei fǎptuitorul îi provoacǎ intenţionat aceste stǎri
pentru a putea mai uşor sǎ sustragǎ bunurile.
Tâlhǎria poate intra în concurs cu infracţiunea de ultraj când fapta se sǎvârşaşte
asupra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implicǎ exerciţiul
autoritǎţii de stat.
- urmarea imediatǎ - constǎ în trecerea bunului din stǎpânirea de fapt a
posesorului sau detinǎtorului, în cea a fǎptuitorului. În unele modalitǎţi agravate se
poate produce şi moartea victimei.
- raportul de cauzalitate - trebuie sǎ se stabileascǎ în concret, cǎ urmarea
imediatǎ este o consecinţǎ a sǎvârşirii elementutlui material.
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎţie - intenţia directǎ în ceea ce priveşte acţiunea principalǎ
dar şi cea secundarǎ. Când fapta are ca urmare o vǎtǎmare corporalǎ gravǎ sau
moartea victimei, forma de vinovǎţie este praeterintenţia.
FORME:
1. actele preparatorii – sunt posibile dar nu se pedepsesc;
2. tentativa - se pedepseşte cfm. art. 222 C. pen.;
3. fapt consumat - fapta se consumǎ în momentul în care bunul a fost scos din
sfera de posesie sau stǎpânire a bunului concomitent cu sǎvârşirea acţiunilor de
ameninţare sau violenţǎ. În cazul modalitǎţii agravate, tâlhǎria se consumǎ dacǎ s-a
produs vǎtǎmarea sau moartea victimei;

61
 4. fapt epuizat - acesta este considerat a fi momentul în care a încetat activitatea
infracţionalǎ şi când amplificarea consecinţelor a luat sfârşit.
MODALITǍŢI: Fapta este mai gravǎ când este sǎvârşitǎ în urmǎtoarele
împrejurǎri:
a. de o persoanǎ mascatǎ, deghizatǎ sau travestitǎ;
b. în timpul nopţii;
c. într-un loc public sau într-un mijloc de transport ;
d. de doua sau mai multe persoane împreunǎ;
e. de o persoanǎ având asupra sa o armǎ, o substanţǎ narcoticǎ ori paralizantǎ;
f. într-o locuinţǎ sau în dependinţe ale acesteia;
g. în timpul unei calamitǎţi;
î. a avut vreuna din urmǎrile arǎtate în art.182;
e. tâlhǎria care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare
moartea victimei.
Abuzul de încredere
Însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest
bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4
ani sau cu amendǎ.
Dacǎ bunul este proprietate privatǎ, cu excepţia cazului cǎnd acesta este în
întrgime sau în parte al statului, acţiunea penalǎ se pune în mişcare la plângerea
prealabilǎ a persoanei vǎtǎmate. Împǎcarea pǎrţilor înlǎturǎ rǎspunderea penalǎ.
Obiectul infracţiunii:
- obiectul juridic generic - îl constituie relaţiile sociale a cǎror formare,
desfǎşorare şi dezvoltare sunt asigurate prin apǎrarea patrimoniului. Patrimoniu este
format din totalitatea bunurilor corporale şi incorporale, consumabile ori fungibile,
mobile sau imobile, principale ori accesorii care au o valoare economicǎ.
- obiectul juridic special - este reprezentat de relaţiile sociale de ordin
patrimonial a cǎror dezvoltate implicǎ o anumitǎ încredere pe care participanţii
trebuie sǎ şi-o acodre unii altora.
- obiect material - este un bun mobil al altuia deţinut cu orice titlu de cǎtre
fǎptuitor şi pe care şi l-a însuşit pe nedrept. Pot fi astfel de bunuri: recolte, un vehicul,
banii obţinuţi din vǎnzarea unor bunuri, etc. Acest bun trebuie sǎ fie deţinut cu orice
titlu de cǎtre fǎpruitor (un depozit); deci esenţa acestei infracţiuni o reprezintǎ
existenţa unui raport juridic între pǎrţi.
Subiecţii infracţiunii:
- subiectul activ - este persoana care deţine bunul cu orice titlu. Bun ce
aparţine altuia. Participaţia penalǎ este posibilǎ în toate formele sale.
- subiectul pasiv - orice persoanǎ fizicǎ sau juridicǎ privatǎ ori publicǎ de la
care autorul a primit, cu un anumit titlu, un bun mobil pe care l-a însuşit.
Latura obiectivǎ:
- elementul material - se realizeazǎ prin una din urmǎtoarele acţiuni sau
inacţiuni: însuşirea bunului, dispunerea pe nedrept, refuzul de a-l restitui –acest refuz
trebuie sǎ fie nejustificat şi nu presupune efectuarea vreunui act de dispoziţie.
- urmarea imediatǎ - constǎ în modificarea situaţiei bunului şi crearea unei
situaţii contrare celei care ar fi trebuit sǎ existe.
- raportul de cauzalitate - trebuie sǎ se stabileascǎ în concret, cǎ urmarea
imediatǎ este o consecinţǎ a sǎvârşirii elementului material.
Latura subiectivǎ:

62
 - forma de vinovǎţie - intenţia directǎ şi indirectǎ. Mobilul sau scopul nu au
relevanţǎ în realizarea laturii subiective; de ele ţinându-se seama la individualizarea
pedepsei.
FORME:
1. actele preparatorii – sunt posibile dar nu se pedepsesc;
2. tentativa - nu se pedepseşte;
3. fapt consumat - aceastǎ infracţiune este instantanee, consumarea ei are loc
odatǎ cu executarea în întregime a oricǎreia dintre acţiunile ce formeazǎ elementul
material al infracţiunii. Dacǎ pǎrţile au convenit o anumitǎ datǎ de restituire,
infracţiunea se va consuma la acea datǎ.
4. fapt epuizat - acesta este considerat a fi momentul în care a încetat activitatea
infracţionalǎ şi când amplificarea consecinţelor a luat sfârşit.
Gestiunea frauduroasă
Este prev in art 214 Cod penal,
Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale referitoare la patrimoniu si a
caror dezvoltare nu poate fi conceputa fara sa existe un minim de incredere in
persoana care a primit in administrare sau conservare bunurile altuia ca nu va pricinui
cu rea credinta pagube proprietarului bunului respectiv.
Obiectul material il constituie bunul mobil sau imobil ce apartine altei persoane
si care a fost dat faptuitorului spre a-l administra sau conserva.
Subiectul activ – Este numai persoana care are sarcina de a administra sau
conserva bunurile altei persoane
Subiectul pasiv – este persoana fizica sau juridica careia ii apartine bunul sau
intregul avut incredintat faptuitorului pentru administrare sau conservare si careia i s-a
produs pagube prin activitatea de gestiune frauduloasa.
Latura obiectiva a infractiunii – Elementul material consta in orice actiune sau
inactiune pagubitoare pentru proprietarul bunurilor savarsita de faptuitor cu ocazia
administrarii sau conservarii bunurilor incredintate.
Obligatiile de administrare sau conservare a bunurilor altuia trebuie sa-si
gaseasca izvorul in continutul unui raport juridic care este creat de regula printr-un
contract de mandat potrivit caruia mandatarul se obliga sa conserve sau sa
administreze bunurile mandantului.
A administra bunuri inseamna a desfasura o activitate gospodareasca
corespunzatoare naturii si destinatiei acelor bunuri.
A conserva bunuri inseamna a lua masuri de paza si aparare a acelor bunuri
pentru a nu fi distruse, degradate.
Urmarea imediata consta in crearea unei situatii de fapt pagubitoare pentru
bunurile incredintate consecinta a actiunii faptuitorului.
Latura subiectiva – fapta se comite cu intentie.
Varianta agravata a infractiunii este prev in art 214 alin 2 Cod Penal. Elementul
circumstantial de agravare a infractiunii este scopul savarsirii acesteia si anume acela
de a dobandi un folos material.
Tentativa nu se pedepseste.
Consumarea infractiunii are loc odata cu executarea actelor ce constituie
elementul material al laturii obiective a infractiunii si producerea urmarii imediate.
Înşelăciunea
Obiectul juridic special - il constituie relatiile sociale de ordin patrimonial a
caror nastere si dezvoltare sunt conditionate de buna credinta si increderea ce trebuie
sa existe in raporturile juridice care au loc intre subiectii acestor raporturi.

63
 Obiectul material – il constituie bunurile mobile, inscrisurile cu valoare
patrimoniala si bunurile imobile asupra carora poarta manevrele frauduloase ale
faptuitorului.
Subiect activ poate fi orice persoana.
Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica, publica sau privata al carei
patrimoniu a fost pagubit prin comiterea infractiunii de inselaciune.
Latura obiectiva
Elementul material consta in orice actiune frauduloasa de amagire sau inducere
in eroare a victimei prin:
a) prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase (a inventa, a
scorni, a face sa se creada ca fiind existent ceva care in realitate nu exista):
b) prezentarea ca mincinoasa a unei fapte adevarate (a ascunde
adevarul, a disimula, a face sa se creada ca nu exista in realitate ceea ce defapt
exista);
Prezentarea frauduloasa, denaturata sau alterata a realitatii trebuie sa fie apta de
a inspira incredere victimei si de a o induce in eroare, de a o amagi sau de a o mentine
in eroarea produsa anterior.
Urmarea imediata consta in crearea unei situatii de fapt contrare celei care ar fi
trebuit sa existe daca nu s-ar fi savarsit actiunea de inducere in eroare.
Urmarea imediata trebuie sa fi pricinuit o paguba cerinta esentiala pentru
existenta infractiunii.
Latura subiectiva – fapta se comite cu intentie, in plus este necesar ca
faptuitorul sa fi efectuat actiunea de amagire in scopul de a obtine pentru sine sau
pentru altul un folos material injust.
Variantele speciale ale infractiunii:
1 – Inselaciunea in conventii prevazuta in art 215 alin 3 din Cod Penal.
Conditii speciale pentru existenta acestei infractiuni:
a) inducerea in eroare sa se produca cu prilejul incheierii unui
contract (tot intervalul de timp care s-ar scurge de la inceperea tratativelor si
pana la stabilirea acordului) sau cu prilejul executarii contractului (tot
intervalul de timp in care obligatiile contractuale se gasesc in faza de aducere
la indeplinire pana la definitiva executare a acestora
b) inducerea in eroare sa se fi produs in asa fel incat fara acea
eroare cel amagit nu ar fi incheiat sau nu ar fi executat contractul in conditiile
stipulate adica amagirea sa fi fost hotaratoare pentru persoana inselata.
2 –– Inselaciunea prin emiterea de cecuri fara acoperire, Cea prev in art
215 alin 4 Cod Penal
Elementul material al laturii obiective al acestei infractiuni poate fi realizat
prin:
a) emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane
stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara.
b) retragerea proviziei in totul sau in parte dupa emiterea cecului
inlaturand astfel posibilitatea pentru partea vatamata ca aceasta sa poata fi
satisfacuta material in urma furnizarii de bunuri sau prestarii de servicii.
c) interzicerea ordonata trasului de a plati inainte de expirarea termenului
de prezentare (trasul – persoana care are mandat sau ordin de la o alta persoana
tragator sa execute o obligatie de plata a unei sume determinate in persoana unei
a treia persoane numita beneficiar la implinirea scadentei si in locul stabilit).
Variante agravate ale infractiunii de inselaciune:

64
 1 – Cea prev in art 215 alin 2 Cod Penal – Exista atunci cand inducerea in
eroare se realizeaza prin folosirea de nume sau calitati mincinoase sau alte mijloace
frauduloase.
2 – Cea prev in art 215 alin 5 Cod Penal – Exista atunci cand infractiunea de
inselaciune produsa in conditiile variantei tip sau ale variantelor speciale a produs
consecinte deosebit de grave astfel cum sunt definite in art 146 din Codul Penal.
Tentativa se pedepseste.
Consumarea infractiunii – are loc in momentul in care s-a produs urmarea
imediata, concretizata in producerea unei pagube efective in patrimoniul celui care a
fost inselat.

Delapidarea
Obiectul juridic special – il constituie relatiile sociale de natura patrimoniala ale
caror existenta si desportare sunt conditionate de mentinerea pozitiei de fapt a
bunurilor ce intereseaza o persoana juridica, publica sau privata impotriva actelor
gestionarilor sau administratorilor de insusire sau folosire in scopuri personale a
bunurilor ce constituie obiectul activitatii de administrare sau gestionare.
Obiectul material – este reprezentat de bani, valori sau bunuri din patrimoniul
public sau privat pe care faptuitorul le gestioneaza sau le administreaza.
Subiectul activ - este calificat fiind functionarul public sau functionarul care
gestioneaza sau administreaza bunurile unei unitati publice sau private.
Subiectul pasiv – este institutia publica sau orice alta persoana juridica in cadrul
careia exercita activitatea functionarul care a comis actiunea de insusire, folosire sau
traficare a bunului ce formeaza obiectul material al infractiunii.
Latura obiectiva
Elementul material este reprezentat de actiunea de sustragere definitiva sau
temporara a unui bun din patrimoniul unei persoane juridice in posesia sau detentia
careia se afla de catre persoana care gestioneaza sau administreaza bunul respectiv.
Insusirea, folosirea sau traficarea nu reprezinta decat modalitati ale sustragerii. Nu
intereseaza daca sustragerea s-a efectuat in interesul faptuitorului sau in interesul altei
persoane.
Urmarea imediata – consta in scoaterea bunului din patrimoniul unitatii si
lipsirea acesteia de posibilitatea de a-l avea si de a-l folosi ceea ce duce si la
eventualitatea producerii unei pagube constand din valoarea bunului sustras prin
insusire.
Latura subiectiva – fapta se comite cu intentie.
Varianta agravata a infractiunii – este prev in art 215 indice 1 alin 2 din Codul
Penal, se particularizeaza prin consecintele deosebit de grave ce se produc prin
comiterea faptei in oricare din modalitatile sale normative
Tentativa se pedepseste.
Consumarea infractiunii – are loc in momentul cand bunul a trecut in posesia
faptuitorului (cand elementul material al laturii obiective consta in actiunea de
insusire) sau odata cu efectiva folosire sau traficare in cazul celorlalte modalitati ale
elementului material.
Tulburarea de posesie
Obiectul infracţiunii:
- obiectul juridic generic - îl constituie relaţiile sociale a cǎror formare,
desfǎşorare şi dezvoltare sunt asigurate prin apǎrarea patrimoniului.
Patrimoniul este format din totalitatea bunurilor corporale şi incorporale,

65
consumabile ori fungibile, mobile sau imobile, principale ori accesorii care au
o valoare economicǎ.
- obiectul juridic special - este reprezentat de relaţiile sociale de ordin
patrimonial referitoare la securitatea imobilelor, la starea lor paşnicǎ de
posesie, bunuri care aparţin de drept unor persoane fizice sau juridice. În cazul
formei agravate, întâlnim şi un obiect juridic secundar format din relaţiile
sociale privind sǎnǎtatea şi integritatea fizicǎ a persoanei.
- obiectul material - poate fi un imobil care aparţine altuia, dar şi corpul
persoanei în forma agravatǎ.
Subiecţii infracţiunii:
- subiectul activ - este necalificat, putând fi orice persoanǎ care rǎspude
penal. Subiectul activ poate fi chiar şi proprietarul bunului, dacǎ în momentul
sǎvârşirii faptei imobilul se afla în posesia legalǎ a altei persoane(chiriaş).
Participaţia penalǎ este posibilǎ în toate formele sale numai în alin.1.
- subiectul pasiv - este orice persoanǎ fizicǎ sau juridicǎ proprietarǎ sau
deţinǎtoare a imobilului.
Latura obiectivǎ:
- elementul material - se realizeazǎ printr-o acţiune de ocupare care
presupune pǎtrunderea în imobil şi rǎmânerea în acel imobil cu intenţia de a-l
poseda. Ocuparea reprezintă o acţiune instantanee. Simpla intrare într-o
locuinţǎ, fǎrǎ consimţǎmântul proprietarului, constituie violare de domiciliu.
Prin urmare ceea ce incrimineazǎ art. 220 este ocuparea imibilului, în sensul de
rǎmânere mai departe fǎrǎ voia proprietarului. Toate acestea trebuie sǎ se facǎ
fǎrǎ drept.
- urmarea imediatǎ - constǎ în schimbarea situaţiei de fapt pentru
subiectul pasiv, consecinţǎ a acţiunii sau inacţiunii fǎptuitorului şi schimbarea
negativǎ în rǎu a existenţei bunului.
- raportul de cauzalitate - trebuie sǎ se stabileascǎ în concret, cǎ urmarea
imediatǎ este o consecinţǎ a sǎvârşirii elementutlui material.
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎţie - intenţie directǎ şi indirectǎ.
FORME:
1. actele preparatorii – nu se pedepsesc;
2. tentativa - nu se pedepseşte;
3. fapt consumat - aceastǎ infracţiune se consumǎ în momentul în care
acţiunea de ocupare a avut loc şi fǎptuitorul îşi ia în stǎpânire imobilul.
4. fapt epuizat – se realizeazǎ în momentul când înceteazǎ activitatea de
ocupare sau când se pronunţǎ o hotǎrâre în cauzǎ.
MODALITǍŢI: Fapta este mai gravǎ când:
a. fapta prevǎzutǎ în alin. 1 se sǎvârşeşte prin violenţǎ sau ameninţare ori
prin desfiinţarea sau strǎmutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în
posesia altuia;
b. dacǎ fapta prevǎzutǎ în alin. 2 se sǎvârşeşte de douǎ sau mai multe
persoane împreunǎ.
Tăinuirea

66
 Obiectul juridic special este reprezentat de relatiile sociale de ordin patrimonial
a caror ocrotire este asigurata prin apararea patrimoniulul impotriva faptelor de
tainuire precum si de relatiile sociale referitoare la infaptuirea justitiei
Obiectul material – il constituie bunul mobil provenit din savarsirea unei fapte
prevazute de legea penala asupra caruia s au efectuat actele specifice infractiunii de
tainuire.
Subiectul activ al infractiunii – poate fi orice persoana chiar si proprietarul
bunului cand bunul provine dintr-o fapta prevazuta de legea penala comisa de o
persoana care detinea legitim acel bun.
Subiectul pasiv – este persoana fizica sau juridica fata de care s-a comis fapta
prevazuta de legea penala din care provine bunul tainuit.
Latura obiectiva a infractiuni
Elementul material consta in una din urmatoarele actiuni: primirea, dobandirea,
sau transformarea unui bun ori inlesnirea valorificarii lui.
Urmarea imediata a infractiunii – Consta in schimbarea situatiei de fapt a
bunului prin trecerea lui in alta sfera patrimoniala ori prin modificarea substantei si
formei sale prin aceasta reducandu-se substantial posibilitatea de recuperare a bunului
de catre posesorul sau detentorul acestuia.
Latura subiectiva – infractiunea se comite cu intentie calificata deoarece
faptuitorul urmareste obtinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material.
Faptuitorul trebuie insa sa cunoasca faptul ca bunul pe care-l primeste
dobandeste ori il transforma, sau a carui valorificare o inlesneste are ca sursa de
provenienta savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Tentativa nu se pedepseste.
Consumarea infractiunii are loc in momentul executarii oricareia dintre actiunile
care reprezinta elementul material al laturii obiective a infractiunii.

INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢII

Ultrajul
Obiectul juridic este complex fiind format pe deoparte din relatiile sociale
referitoare la respectul datorat autoritatilor de stat care presupune respect si fata de
functionarul care exercita o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, iar pe de
alta parte din relatiile sociale referitoare la libertatea psihica a persoanei.
In cazul variantelor agravate ale infractiunii obiectul juridic il reprezinta relatiile
sociale referitoare la integritatea corporala si sanatatea persoanei.
Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana.
Participatia penala este posibila sub toate formele.
Subiectul pasiv. Avem subiectul pasiv principal – este reprezentat de organul
care infaptuieste autoritate de stat si Subiectul pasiv secundar – este functionarul
public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat.
Latura obiectiva.
Elementul material al laturii obiective in varianta tip a infractiunii prevazuta la
art 239 alin 1 din Codul Penal este indentic cu cel al infractiunii de amenintare
prevazuta in art. 193 din Codul Penal.
Pentru intregirea elementului material al infractiunii este necesar insa ca fapta de
amenintare sa fie comisa asupra unui functionar aflat in exercitiul functiunii sau
pentru acte indeplinite in exercitiul functiunii, adica in momentul savarsirii faptei
functionarul este un reprezentant efectiv al autoritatii de stat. Fata de un asemenea
functionar, fapta se poate savarsi daca el isi exercita efectiv functia adica numai atunci
cand face acte ce produc consecinte juridice specifice functiei respective. Fapta se

67
poate comite insa si atunci cand functionarul nu-si exercita efectiv functia dar in acest
caz el este obiectul actiunii infractionale deoarece anterior efectuase deja anumite acte
prin intermediul carora exercitase autoritatea de stat.
Actele efectuate de functionar trebuie sa fie de competenta sa. Pentru ca
functionarul sa fie ocrotit de art 239 din Codul Penal, este necesar ca acesta sa nu
exercite abuziv functia (de ex. sa nu –si depaseasca atributiile de serviciu).
Urmarea imediata principala la infractiunea tip prevazuta in art 239 alin 1 din
Codul Penal – consta intr-o stare de pericol pentru autoritatea statului, iar urmarea
imediata secundara consta in atingerea adusa libertatii psihice a persoanei.
Latura subiectiva a infractiunii – fapta se comite cu intentie sub cele doua forme
ale sale intentie directa sau indirecta.
Variantele agravate ale infractiunii:
1. art 239 alin 2 din Codul Penal – Deosebirea fata de varianta tip
prevazuta in art 239 alin 1 din Codul Penal este cel care se regaseste si in cazul
infractiunii de loviri sau alte violente prevazuta de art. 180 din Codul Penal.
2. art 239 alin 3 din Codul Penal – Elementul material il formeaza
o vatamare corporala in ascensiunea prevazuta in art 181 din Codul Penal cu
urmarea imediata specifica acestei infractiuni.
3. art 239 alin 4 din Codul Penal – Elementul material consta in
vatamarea corporala grava a subiectului pasiv al infractiunii.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se consuma infractiunile ce
constituie elementul material al laturii obiective al infractiunii.
art 239 indice 1 din Codul Penal – Cazuri speciale de pedepsire a infractiunii de
ultraj. Vizeaza subiectul pasiv si cuantumul pedepselor care este mult mai mare
pentru a raspunde intr-un fel gravitatii aceste fapte.
Sustragerea de sub sechestru
Obiectul juridic – il constituie relatiile sociale privind asigurarea respectarii
sechestrului legal aplicat ca masura a autoritatii de stat.
Obiectul material – este bunul legal sechestrat.
Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana.
Subiectul pasiv principal este statul, iar subiectul pasiv secundar este autoritatea
care a pus si in numele careia s-a aplicat sechestrul.
Latura obiectiva
Elementul material – consta in actiunea de sustragere a unui bun de sub
sechestrul legal aplicat.
Urmarea imediata – consta in crearea unei stari de pericol pentru relatiile sociale
care asigura autoritatea de stat.
Latura subiectiva – fapta se comite cu intentie ca forma de vinovatie sub ambele
forme.
Varianta agravata a infractiunii – prev in art 244 alin 2 din CP. Este caracterizata
prin calitatea subiectului activ care este custodele bunului sau al bunurilor puse sub
sechestru.
Tentativa nu se pedepseste, iar consumarea infractiunii are loc odata cu
executarea actiunii de sustragere a bunului de sub sechestru.

INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂŢI DE INTERES

PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE

Infracţiuni de serviciu
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

68
 Obiectul juridic special – il constituie relatiile sociale referitoare la asigurarea
bunului mers al unitatilor prev in art 145 din CP sau al altor persoane juridice precum
si apararea intereselor legale ale persoanelor fizice impotriva abuzurilor functionarilor
publici sau al functionarilor.
Subiectul activ – este calificat in sensul ca este doar functionarul public sau
functionarul.
(art 147 din CP)
Subiect pasiv general care este statul , subiect pasiv special care este persoana
fizica careia i s-a cauzat o vatamare a intereselor legale prin fapta abuziva a
functionarului public sau a functionarului.
Latura obiectiva
Elementul material – consta in neindeplinirea unui act (omisiunea faptuitorului
de a efectua operatia pe care era obligat sa o efectueze) ori in indeplinirea lui in mod
defectuos (efectuarea unei operatii altfel decat trebuia sa fie efectuata).
Pentru existenta infractiunii se cere ca omisiunea de a indeplini un act sau
indeplinirea lui in mod defectuos sa fie realizata de functionarul public sau de
functionar in exercitiul atributiilor sale de serviciu
Urmarea imediata – consta in atingerea adusa calitatii relatiilor de serviciu din
unitatea in cadrul caruia isi desfasoara activitatea subiectul activ si este conditionata
de aparitia unei vatamari a intereselor legale ale unei persoane fizice.
Latura subiectiva – intentia directia si indirecta.
Consumarea infractiunii – are loc cand s-a produs vatamarea intereselor legale
ale unei persoane.
Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi
Obiectul juridic – il constituie relatiile sociale care asigura interesele legale ale
cetatenilor in ce priveste egalitatea in drepturi ale acestora impotriva abuzurilor
functionarilor publici sau ale functionarilor.
Subiectul activ – nu poate fi decat functionarul public sau functionarul cum este
definitva notiunea in art 147 din CP.
Subiectul pasiv este persoana careia i s-a ingradit folosinta sau exercitiul
drepturilor pe temei de rasa, sex, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare
sexuala, opinie, apartenenta politica, convingere, avere, originie sexuala, varsta,
dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie, HIV, SIDA.
Latura obiectiva
Elementul material – consta in actiunea comisa in oricare din modalitatile
normative prev in art 247 din CP si anume:
- ingradirea folosintei sau exercitiului drepturilor unor persoane;
- crearea unei situatii de inferioritate pentru o persoana pe motiv de rasa,
nationalitate, origine sexuala, etc.
Urmarea imediata – consta in lezarea unui drept al unei persoane prin
restrangerea folosinte sau exericitiului acelui drept sau prin crearea unei situatii care
nesocoteste dreptul acelei persoane.
Latura subiectiva – se comite numai cu intentie directa.
Consumarea infractiunii – are loc in momentul in care s-a realizat actiunea
incriminata si implicit s-a produs urmarea imediata
Abuzul în serviciu contra intereselor publice
Obiectul juridic – il constituie relatiile sociale a caror normala dezvoltare si
desfasurare nu este posibila fara o corecta indeplinire a indatoririlor de serviciu de
catre functionarii publici sau de catre functionari asa incat drepturile oricarei persoane
dintre cele la care se refera art 145 din CP sa fie exercitate nestingherit.

69
 Subiectul activ al infractiunii este calificat fiind functionarul public sau
functionarul (art 147 din CP).
Subiectul pasiv este institutia sau oice alta unitate din cele prev in art 145 din CP
care a suferit o tulburare insemnata a activitatii sau o paguba adusa patrimoniului sau
prin comiterea faptei.
Latura obiectiva
Elementul material se poate realiza fie printr-o inactiune (neindeplinirea unui
act) fie printr-o actiune ( indeplinirea defectuoasa a unui act privitor la indatoririle de
serviciu).
Urmarea imediata poate consta intr-o tulburare insemnata a bunului mers a unui
organ sau institutii de stat ori al unei alte unitati din cele prev in art 145 din CP sau
intr-o paguba adusa patrimoniului acesteia.
Latura subiectiva – este o infractiune care se comite cu intentie in ambele forme
intentia directa sau indirecta.
Consumarea infractiunii – are loc in momentul savarsirii conduitei abuzive a
subiectului activ aflat in exercitarea atributiilor de serviciu urmata de producerea
rezultatului socialmente periculos.
Neglijenţa în serviciu
Obiectul juridic – il constituie relatiile sociale referitoare la asigurarea
respectarii de catre functionarii publici (functionari) a obligatiei de a indeplini in mod
corect atributiile de serviciu pentru a nu vatama interesele publice sau interesele
legale ale persoanei fizice.
Subiectul active este calificat si este functionarul public sau functionarul.
Subiectul pasiv este organul sau institutia de stat sau o alta unitate din cele la
care se refera art 145 din CP careia prin fapta sa, subiectul activ i-a cauzat o tulburare
insemnata bunului mers ori o paguba patrimoniului sau.
Subiect pasiv poate fi si persoana fizica careia i s-a cauzat o vatamare
importanta a intereselor legale.
Latura obiectiva
Elementul material – consta in incalcarea unei indatoriri de serviciu de catre un
functionar public sau functionar prin neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei
defectuoasa.
Pentru intregirea elementului material al infractiunii este necesar ca subiectul
activ sa efectueze actul in exercitarea atributiilor de serviciu.
Urmarea imediata – in cazul variantei prev la alin 1 art 249 din CP consta fie
intr-o tulburare insemnata a bunului mers al unui organ sau institutii de stat ori al altei
unitati din cele la care se refera art 145 din CP, o paguba adusa patrimoniului acesteia
ori o vatamare importanta a intereselor legale ale unei persoane.
Latura subiectiva – este o infractiune care se comite din culpa (ca si forma a
vinovatiei).
Varianta agravata este prev in alin 2 si exista atunci cand s-au produs consecinte
deosebit de grave.
Tentativa nu se pedepseste.
Consumarea – are loc cand s-a executat actiunea incriminata ori cand a expirat
termenul in care actul trebuia sa fie efectuat si s-a produs vreuna din urmarile
prevazute de lege.
Purtarea abuzivă
Latura obiectiva

70
 a) Elementul material al infractiunii de purtare abuziva consta în între¬buintarea
de expresii jignitoare fata de o persoana, aceasta fiind modalitatea normativa
prevazuta în art. 250 C. pen.
Prin „întrebuintarea de expresii jignitoare" se întelege în primul rând, utili¬zarea
de insulte în întelesul art. 205 C. pen., iar în al doilea rând, folosirea de cuvinte care
fara a constitui (apta de insulta, exprima o desconsiderare si sunt de natura sa atinga
demnitatea unei persoane, cum isunt cuvintele de ocara sau umilitoare\
Expresiile jignitoare utilizate de un functionar public (sau functionar) pot
îmbraca forma scrisa, orala, prin gesturi etc. Folosirea unor asemenea ex¬presii se
realizeaza fie adresându-se victimei, fie* prin utilizarea mijloacelor de comunicare, a
telefonului, scrisorilor, telegrafului etc, mijloace care prin natura lor sunt susceptibile
de a realiza o legatura directa între faptuitor si persoana respectiva2.
în cazul variantei agravate elementul material consta într-o actiune de lovire sau
alte violente savârsite de functionarul public (sau functionar) în exercitarea
atributiunilor de serviciu fata de o persoana.
Lovirile sau alte violente produse efectiv sunt dintre cele prevazute de art. 180
C. pen.
Termenul „violenta" are însa o sfera mai larga decât cea din dispozitia art. 180
C. pen., întelegându-se si violentele comise asupra unor obiecte apartinând unei
persoane (de exemplu: îmbrâncirea unei persoane, de asa natura încât i-au cazut
ochelarii si s-au spart sau i s-a rupt sau descusut haina; mai constituie violenta si fapta
functionarului public sau functionarului de a rupe o petitie, o cerere sau o reclamatie
si aruncarea acesteia în fata persoanei vatamate1
Faptele de lovire sau alte violente, în cazul purtarii abuzive, varianta agravata,
ca si insulta, în ipoteza variantei tip, sunt absorbite în continutul infractiunii de purtare
abuziva. în cazul în care prin loviri sau alte violente se pricinuieste persoanei vreo
vatamare a integritatii corporale sau sanatatii care necesita pentru vindecare îngrijiri
medicale mai mult de 20 de zile, dar care nu depasesc 60 de zile, exista concurs de
infractiuni între purtare abuziva, varianta agravata si vatamarea corporala.
De asemenea, va exista concurs de infractiuni între purtarea abuziva [art. 250
alin. (2)] si vatamarea corporala grava, în ipoteza în care actele de lovire au produs
consecintele prevazute în art. 182 C. pen.
Pentru întregirea elementului material al infractiunii de purtare abuziva este
necesar ca faptele sa fi fost comise de functionarul public (sau functio¬nar) în
exercitiul atributiunilor de serviciu.
B. Latura subiectiva
Infractiunea de purtare abuziva se savârseste cu intentie directa sau indirecta.
Aceasta presupune ca faptuitorul, dându-si seama ca prin ac¬tiunea sa va aduce
atingere demnitatii unei persoane sau îi va cauza o vatamare, cu vointa, întrebuinteaza
expresii jignitoare ori savârseste loviri sau alte violente, urmarind în cazul variantei
agravate, ca rezultatul sa se produca, ori numai acceptând aceasta.
Mobilul sau scopul nu au relevanta în realizarea continutului infractiunii, ci
numai la individualizarea pedepsei.
Luarea de mită
Este prevazuta in art 254 CP
Obiectul juridic este reprezentat de relatiile sociale referitoare la exercitarea cu
probitate de catre functionari a atributiilor de serviciu incredintate.
Subiectul activ este functionarul astfel cum este definit in art 147 CP

71
 Subiectul pasiv al infractiuni este autoritatea publica institutia publica institutia
sau persoana juridica de interes public, ori persoana juridica privata in serviciul careia
faptuitorul isi indeplineste atributiile de serviciu
Poate fi subiect pasiv al infractiuni si persoana fizica daca obtinerea mitei este
rezultatul constrangeri exercitate de catre faptuitor asupra acesteia
Latura obiectiva a infractiuni elementul material se poate realiza prin actiune
care consta in primirea de catre faptuitor de bani sau alte foloase care nu ise cuvin sau
in acceptarea promisiuni unor astfel de foloase si prin inactiune care consta in
respingerea de catre functionar a unei asemenea promisiuni, promisiunea nu implica
neaparat satisfacerea pretentiei formulate de catre faptuitor ea trebuie sa fie insa
inteleasa ca atare de cel caruia ise adreseaza.
Primirea implica o dare efectiva iar initiativa apartine mituitorului
Cerinte ce trebuie sa fie indeplinite pentru intregirea elementului material al
infractiuni :
a) Primirea,pretinderea ori nerespingerea promisiuni trebuie sa aibe ca obiect
bani sau alte foloase (orice profit sau avantaj patrimonial sau nepatrimonial)
b) Bani sau foloasele pretinse primite sau acceptate sa nu fie datorate
functionarului in mod legal
c) Actiunea de pretindere primire sau acceptare sau inactiunea de a nu
respinge oferta sa fie anterioara sau concomitenta indepliniri neindepliniri ori
intarzieri efectuari actului ce intra in sfera atributiilor de serviciu ale faptuitorului
d) Actul pentru a carui indeplinire neindeplinire ori intarzire a indepliniri se
pretinde se primeste se accepta sau nu se respinge promisiunea unor foloase sa faca
parte din sfera atributiilor de serviciu ale faptuitorului
Urmarea imediata consta in creearea unei stari de pericol pentru relatiile sociale
referitoare la normala activitatea a organelor institutiilor de interes public a altor
unitati din cele prevazute din art 145 din CP sau oricarei alte persoane juridice
Latura subiectiva este infractiune care se comite cu intentie directa calificata
prin scopul special urmarit de catre faptuitor
Varianta agravata a infractiuni este prevazuta in art 254 alin 2 din CP exista
atunci cand subiectul activ este functionarul cu atributii de control
Consumarea infractiuni are loc in momentul inc are sau realizat actiunile ce
reprezinta elementul material al laturei obiective
Potrivit art 254 alin 3 din CP bani valorile sau orice alte bunuri care au facut
obiectul luari de mita se confisca, iar daca acesta nu se gasesc condamnatul este
obligat la plata echivalentului lor in lei
Darea de mită
Obiectul juridic il constituie relatiile sociale care presupun asigurarea unei
comportari cinstite din partea functionarilor in exercitarea atributiilor de serviciu si
combaterea actiunilor de corupere incercate sau comise de persoane rau intentionate
care cauta sa isi rezolve in acest mod interesele punand in pericol bunul mers al altor
persoane publice sau private
Subiect activ al infractiuni poate fi orice persoana
Subiectul pasiv poate fi orice unitate din cele prevazute in art 145 din CP sau
orice persoana juridica privata in alcarui serviciu isi desfasoara activitatea
functionarul caruia ise promite ise ofera sau ise da mita
Latura obiectiva elementul material se poate realiza prin promisiunea oferirea
sau darea de bani sau alte foloase unui functionar pentru a indeplini, a nu indeplini sau
a intarzia indeplinirea unui act referitor la indatoririle sale de serviciu sau pentru a
efectua un act contrar acestor indatoriri

72
 Cerinte pentru existenta infractiuni
a) Promisiunea oferirea sau darea sa aiba ca obiect bani sau alte foloase
b) Bani sau foloasele primite oferite sau date sa fie necuvenite
c) Promisiunea oferirea sau darea de bani sau alte foloase sa fie comisa
anterior indepliniri sau neindepliniri de catre functionarul public sau de catre
functionar a actului in vederea caruia mituitorul a actionat sau cel mai tarziu in timpul
indepliniri indatoririlor de serviciu
d) Actul pentru a carui indeplinire neindeplinire etc faptuitorul ofera promite
sau da bani sau alte foloase sa fie un act privitor la indatoririle de serviciu ale
functionarului ori un act contrar acestor indatoriri
Urmarea imediata consta in producerea unei stari de pericol concretizata in
crearea posibilitati indepliniri incorecte sau a unei neindepliniri a indatoririlor de
serviciu de catre functionarul public sau functionar
Latura subiectiva a infractiuni este infractiune care se comite cu intentie directa
calificata prin scopul special urmarit de catre faptuitor
Alin 2 al art 255 din CP prevede o cauza care exclude existenta infractiuni si
anume atunci cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de cel care a luat
mita
Alin 3 al art 255 din CP prevede ca mituitorul nu se pedepseste daca denunta
autoritati fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat pentru acea
infractiune bani valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul dari de mita se
confisca iar daca nu se gasesc asupra faptuitorului acesta va fi obligat la plata
echivalentului lor in lei, bani valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care
lea dat in cazurile aratate in alin 2 si 3 ale art 255 din CP adica atunci cand mituitorul
a fost constrans prin orice mijloace de cel care a luat mita respectiv atunci cand
mituitorul a denuntat fapta autoritatilor mai inaninte ca organul de urmarire penala sa
fi fost sesizat pentru acea infractiune
Consumarea infractiuni
Are loc in momentul in care se realizeaza actiunile ce reprezinta elementul
material al laturi obiective
Primirea de foloase necuvenite
Obiectul juridic il constituie relatiile sociale referitoarea la desfasurearea
normala a activitati autoritati publice, institutiilor publice persoanelor publice de
interes public sau privat pe baza unui comportament corect si cinstit al functionarilor ,
chiar si dupa indeplinirea de catre acestia a atributiilor de serviciu
Subiectul activ fiind functionarul public sau functionarul astfel cum este definit
in art 147 din CP
Subiectul pasiv al infractiuni este autoritatea publica institutia publica orice alta
persoana juridica in alcarei serviciu se afla faptuitorul
Latura obiectiva elementul material consta in actiunea de primire de catre
subiectul activ a unei sume de bani sau a altor foloase dupa ce a indeplinit un act in
virtutea functiei sale si la care era obliga in temeiul acesteia primirea se poate realiza
fie direct fie prin intermediul unei alte persoane
Cerinte pentru existenta infractiuni
a) bani sau alte foloase primite de subiectul activ sa fie necuvenite adica sa
aibe un caracter de retributie de rasplata pentruu indeplinirea unui act determinat
b) primirea banilor sau a foloaselor de catre faptuitor sa aibe loc ulterior
indepliniri actului determinat si fara existenta unei intelegeri anterioare sau intervenite
in timpul indepliniri actului

73
 Urmarea imediata consta cerearea unei stari de pericol pentru bunul mers al
activitati autoritati institutiei publice sau al oricarei persoane juridice in serviciul
careia se afla faptuitorul
Latura subiectiva intentia directa
Consumarea are loc in momentul in care faptuitorul dupa indeplinirea actului
primeste bani sau folosul necuvenit
Si in aceste cazuri bani valorile sau alte bunuri se confisca iar daca acestea nu se
gasesc condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani
Traficul de influenţă
Obiectul juridic este prezentat de relatiile sociale a caror normala desfasurare
implica combaterea si reprimarea faptelor acelor persoane care speculand influienta
lor pentru un functionar public sau functionar creeaza o stare de neincredere in
legatura cu corectitudinea functionarului lasand sa se creada ca acesta ar putea fi
corupt si determinat sa faca ori sa nu faca acte ce intra in atributiile de serviciu.
Subiect activ este orice persoana care are influienta sau lasa sa se creada ca are
influienta asupra unui functionar public sau functionar
Subiect pasiv principal este institutia publica sau persoana juridica in a careui
serviciu se afla functionarul pentru a carui influienta faptuitorul pretinde sau primeste
foloase sau accepta daruri
Subiect pasiv secundar este functionarul public sau functionarul il ale carui
atributii de serviciu intra efectuarea unui act pentru care este real interesata persoana
careia ise promite interventia
Latura obiectiva elementul material consta in actiunea de traficare a influientei
care se poate realiza prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori prin
acceptarea de promisiuni de daruri direct sau indirect in vederea determinari unui
functionar sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu .
Cerinte pentru existenta acestei infractiuni
a) Este aceea ca faptuitorul sa aiva influienta sau sa lase sa se creada ca are
influienta asupra functionarului public sau functionarului
b) Faptuitorul sa promita interventia sa pe langa un functionar public sau
functionar spre al determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in sfera atributiilor
sale de serviciu, nu are importanta daca interventia promisa sa realizat sau nu si nici
daca prin interventie sa urmarit indeplinirea de catre functionar a unui act legal sau
ilegal ori daca actul a fost sau nu efectuat
c) Actiunea ce constituie elementul material al infractiuni sa fie realizata mai
inainte ca functionarul pe langa care sa promis ca se va interveni sa fi indeplinit actul
ce constituie obiectul interventiei sau cel mai tarziu in timpul indepliniri acestuia
Urmarea imediata crearea unei stari de pericol
Latura subiectiva intentia directa dispozitile art 256 alin 2 din CP se aplica in
mod corespunzator si in cazul infractiuni trafic de influienta

Infracţiuni care împiedică înfaptuire justiţiei

Denunţarea calomnioasă
Obiectul juridic este complex, este format pe de o parte la relatiile sociale
referitoare la infaptuirea justitiei, iar pe de alta parte este reprezentat de relatiile
sociale referitoare la demnitatea si libertatea persoanei careia i se pune pe nedrept in
sarcina comiterea unei infractiuni.
Subiect active poate fi orice persoana.
Subiectul pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este persoana
inlvinuita mincinos ca a comis o infractiune.

74
 Latura obiectiva
Elemental material consta in actiunea de invinuire (fapta de a afirma ca o
persoana a savarsit sau a aprticipat la savarsirea unei infractiuni). Invinuirea trebuie sa
fie facuta prin denunt sau plangere si trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
- sa fie mincinoasa, adica fie sa se refere la o fapta inexistenta, fie la o fapta
reala care nu constitue infractiune dar care este prezentata ca si cum ar constitui
infractiune;
- invinuirea trebuie sa priveasca savarsirea unei infractiuni in sensul art 144 CP
de catre o anume persoana.
Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru normala
desfasurare a activitatii de infaptuire a justitiei penale.
Latura subiectiva – intentia in ambele forme.
Varianta agravata a infractiunii este prevazuta in art 259, al 2 CP. Pentru
existenta acesteia este necesar sa preexiste o invinuire nedreapta, mincinoasa sic el
care produce sau ticluieste probe care sunt mincinoase sa stie ca invinuirea este
nedreapta.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care s-a savarsit actiunea care
constitue elemental material al laturii obiective al infractiunii si cand s-a produs
urmarea imediata respective cand denuntul sau plangerea mincinoasa a ajuns la
organul caruia i-a fost adresata sau cand probele mincinoase au fost produse sau
ticluite.
Cauza de reducere a pedepsei, este prevazuta in art 259 al 2 CP care dispune ca
daca cel care a savarsit fapta declara mai inainte de punerea in miscare a actiunii
penale fata de persoana in contra careia s-a facut denuntul sau plangerea ori impotriva
careia s-au produs probele, ca denuntul, plangerea sau probele sunt mincinoase,
pedeapsa se reduce potrivit art 76 CP.
Mărturia mincinoasă
Obiectul juridic este complex, este format pe de o parte din relatiile sociale
referitoare la activitatea de stabilire a adevarului intr-o cauza in care se asculta
martori, experti sau interpreti, iar pe de alta parte este reprezentat de relatiile sociale
referitoare la unele dintre atributele persoanei (libertate, demnitate, patrimoniu) care
pot fi afectate prin marturia mincinoasa.
Subiectul activ este calificat:
- martorul – este persoana care are cunostinta despre o fapta sau despre o
imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul judiciar si care din
aceasta cauza este chemata pentru a fi ascultata in process.
- expertul – este persoana ale carei cunostinte sunt necesare pentru lamurirea
unor fapte sau imprejurari intr-o cauza si care este insarcinata de organul care
cerceteaza sau judeca cu efectuarea unei expertize.
- interpret – este persoana numita sau chemata de organul care cerceteaza sau
judeca o cauza pentru a servi ca traducator cand una dintre parti sau o alta persoana
care urmeaza a fi ascultata nu cunoaste limba romana sau nu se poate exprima sau
cand unele inscrisuri sunt redate in alta limba decat limba romana.
Subiectul pasiv principal este statul. Subiectul pasiv secundar este persoana
fizica a carei libertate sau integritate este amenintata sau vatamata prin savarsirea
infractiunii sau o persoana juridical ale care interese pot fi atinse sau vatamate printr-o
marturie mincinoasa.
Latura obiectiva
Elemental material se realizeaza prin doua modalitati:

75
 - consta in actiunea de a face afirmatii mincinoase intr-o cauza civila, penala,
disciplinara sau in orice alta cauza in care se asculta martori. Afirmatiile pot fi
pozitive (cand se spune despre o fapta sau imprejurare despre care in realitate se stie
ca nu a existat), negative (cand se afirma ca o fapta nu a existat desi in realitate a
existat) si denaturate (cand se afirma ca o fapta sau imprejurare a avut loc, s-a
petrecut, insa in alt mod decat cel stiut bine de catre cel ascultat)
- omisiunea de a spune tot ce stie cu privire la imprejurarile esentiale asupra
carora subiectul activ a fost intrebat. O imprejurare este esentiala cand prezinta
importanta, are pondere in stabilirea adevarului in cauza.
Cand infractiunea este comisa de expert, elemental material consta in actiunea
de a efectua o expertiza mincinoasa putand fi comisa fie prin afirmatii mincinoase
facute in raportul de expertiza, sau in lamuririle date in fata organului judiciar, fie in
omisiunea de a spune tot ce stie privitor la cele constatate cu ocazia efectuarii
expertizei.
Cand infractiunea este comisa de interpret, elemental material consta in actiunea
de a efectua o interpretare mincinoasa, fie prin afirmatii mincinoase, fie prin
omisiunea de a traduce tot sau de a reda tot ce a inteles de l apartea care este ascultata
in cauza si care nu vorbeste limba romana.
Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru infaptuirea
justitiei.
Latura subiectiva – intentia in ambele forme.
Consumarea infractiunii are loc cand afirmatiile mincinoase sau omisiunea de a
spune tot ce stie se fac cu ocazia audierii martoruluisau ascultarii expertului sau
interpretului, fapta se consuma cand ascultarea sau audierea a luat sfarsit, iar depozitia
a fost semnata de martor, expert sau interpret.
In cazul intocmirii unui raport de expertiza, sau in cazul unei traduceri scrise,
infractiunea se consuma cand traducerea sau raportul de expertiza a fost depus la
organul judiciar care a dispus efectuarea lui.
Cauza de nepedepsire – (art 260, al 2 CP) care dispune ca fapta prevazuta in al 1
nu se pedepseste daca in cauzele penale mai inainte de a se produce arestarea
inculpatului ori in toate cauzele mai inainte de a se fi pronuntat o hotarare sau de a se
fi dat o alta solutie ca urmare a marturiei mincinoase martorul isi retrage marturia.
Cauza de atenuare – (art 260, al 3 CP) care prevede ca pedeapsa se va reduce
potrivit art 76 CP daca retragerea marturiei a intervenit in cauzele penale dupa ce s-a
dispus arestarea inculpatului sau in toate cauzele dup ace s-a pronuntat o hotarare sau
dupa ce s-a dat o alta solutie ca urmare a marturiei mincinoase.
Favorizarea infractorului
Obiectul juridic special il constitue relatiile sociale referitoare la infaptuirea
justitiei pentru a caror dezvoltare infractorii nu trebuie sa fie ajutati sa se sustraga
raportului juridic penal, executarii pedepsei, sau sa beneficieze de anumite foloase ale
infractiunii.
Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana mai putin persoana care a
savarsit infractiunea sau a participat la savarsirea infractiunii la care se refera
favorizarea.
Subiect pasiv al infractiunii este statul.
Latura obiectiva
Elementul material consta in favorizarea unui infractor care se poate realiza prin
doua moduri:
- ajutorul dat unui infractor pentru a ingreuna sau zadarnicii urmarirea penala,
judecata sau executarea pedepsei;

76
 - ajutorul dat unui infractor pentru a-i asigura folosul sau produsul infractiunii.
Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru normala
desfasurare a activitatii de infaptuire a justitiei si pentru relatiile sociale a caror
ocrotire este asigurata prin apararea acestei activitati.
Latura subiectiva – intentia.
Consumarea are loc in momentul in care actiunea de a da ajutor a fost exercitata
si s-a produs urmarea imediata.
Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti
Obiectul juridic special il constitue relatiile sociale privitoare la apararea
persoanei fizice reprezentanta a organului de executare a hotararilor judecatoresti
impotriva amenintarii.
Obiect juridic al acestei infractiuni sunt si relatiile sociale privitoare la drepturile
persoanei aparate si realizate prin intermediul hotararilor judecatoresti.
Subiectul activ in cazul variantei tip prevazuta in al 1 poate fi orice persoana.
Subiectul pasiv este persoana fizica ce reprezinta organul de executare si
impotriva careia s-au comis amenintarile.
Latura obiectiva
Elementul material consta in actiunea de impotrivire la excutarea unei hotarari
judecatoresti prin amenintare fata de organul de executare.
Cerinte pentru intregirea elementului material:
- sa existe o hotarare judecatoreasca definitiva, executorie in materie penala,
civila sau contraventionala;
- impotrivirea la executarea unei hotarari judecatoresti care este executorie
trebuie sa se efectueze prin amenintare fata de organul de executare;
- activitatea de impotrivire a faptuitorului sa se desfasoare in raport cu actele de
executare a hotararii judecatoresti, fie inainte, fie concomitent cu executarea acsteia.
Urmarea imediata consta in starea de pericol pentru infaptuirea justitiei prin
nerespectarea autoritatii hotararilor judecatoresti.
Latura subiectiva – intentia.
Varianta agravata:
Prevazuta in art 271 al 1 teza a II-a CP – deosebirea fata de varianta tip
prevazuta in art 271 al 1 teza I CP este determinata de obiectul juridic care consta in
relatiiloe sociale privitoarea la integritatea corporala si sanatatea persoanei, cat si de
obiectul material care consta in corpul persoanei asupra careia s-au exercitat actele de
violenta fizica.
Elementul material al infractiunii se realizeaza prin acte de violenta.
Variante speciale:
1. Prevazuta in art 271 al 2 si 3 CP si consta in impiedicarea unei persoane de a
folosi o locuinta, ori parte dintr-o locuinta sau imobil detinute in baza unei hotarari
judecatoresti. Forma simpla a acestei variante a infractiunii se particularizeaza prin:
- subiectul pasiv secundar: este persoana cre a fost impiedicata sa folosesca o
locuinta sau parte dintr-o locuinta sau imobil;
- elementul material consta in activitatea de impiedicare a folosirii unei locuinte
sau a unui alt imobil si care se poate realiza atat printr-o actiune cat si printr-o
inactiune;
- forma de vinovatie este intentia.
Formele agravate ale infractiunii se particularizeza in raport cu forma simpla
prin mijloacele de savarsire a infractiunii si anume prin amenintare, insensul art 193
CP sau prin acte de violenta in acceptiunea art 180 CP.
2. Prevazuta in art 271 al 4 CP – se particularizeaza prin:

77
 - subiectul activ care poate fi numai o persoana asupra careia s-a luat masura de
siguranta, a interzicerii de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, o meserie ori
o alta activitate, masura de siguranta a interzicerii de a se afla in anumite localitati sau
masura de siguranta a interdictiei de a reveni in locuinta familiei pe o perioada
determinata.
- elementul material consta in sustragerea de la executarea masurilor de
siguranta expres prevazute in art 271 al 4 CP si care au fost luate prin hotarare
judecatoreasca.
3. Prevazuta in art 271 al 5 CP – consta in nerespectarea de catre persoana
juridica a hotararilor judecatoresti prin neexecutarea cu rea credinta de catre aceasta a
pedepselor complementare prevazute in art 71 indice 4 si 71 indice 5 CP.
Particularitati:
- subiect activ poate fi numai persoana juridica sau persoana care este angajat
ain orice fel de catre persoana juridica si impotriva careia s-a pronuntat o pedeapsa
complementara dintre cele prevazute in art 71 indice 4 si 71 indice 5 al 2 cp;
- elementul material consta in nerespecatea interdictiilor vizate de art 271 al 5
CP si care au fost luate prin hotarare judecatoreasca.
Consumarea infractiunii la varianta tip si la varianta agravata are loc in
momentul savarsirii amenintarii sau a actelor de violenta impotriva organului de
executare; la variantele prevazute in art 271 al 2 si 3 CP consumarea are loc in
momentul realizarii elementului material; la varianta prevazuta la al 4 consumarea are
loc in momentul in care hotararea fiind pusa in executare, faptuitorul evita sa-I dea
curs; in cazul variantei prevazuta la al 5 consumarea are loc in momentul realizarii
elementului material.

INFRACŢIUNI DE FALS
Falsificarea de monede, timbre sau alte valori
Falsificarea de monede şi alte valori
Obiectul juridic il constitue relatiile sociale referitoare la increderea publica in
autenticitatea monedelor sau a altor valori.
Obiectul material il reprezint amoneda sau titlul de valoare asupra caruia
opereaza actiunea de alterare si respectiv materialele din care au fost confectionate
monedel esau titlurile de valoare contrafacute (moneda metalica sau de hartie, titlurile
de credit public, CEC-urile, titlurile de orice fel pentru efectuarea platilor emise de
institutiile bancare ori de alte institutii de credit competente precum siorice titluri sau
valori asemanatoare).
Subiect activ poate fi orice persoana. Subiectul pasiv este institutia care a emis
moneda sau titlul de valoare falsificat.
Latura obiectiva
Elementul material consta in actiunea de falsificare care presupune o operatie de
contrafacere (confectionare, producerea, imitarea unei monede sau alte valori) sau de
alterare (modificarea continutului sub aspectul exterior al unei monede sau altor
valori).
Cerinte:
- moneda sau valoarea falsificata trebuei sa corespunda uneia dintre monedele
sau valorile aratate in art 282 al 1 CP;
- monedele sau titlurile limitativ prevazute in art 282 al 1 CP si care au fost
falsificate sa se gaseasca in momentul falsificarii in circulatie.

78
 Urmarea imediata consta in starea de pericol pentru relatiile sociale ocrotite prin
obtinerea unei monede sa a unui titlu de valoare aparent asemanator cu moneda sau
titlul a carui falsificare s-a urmarit.
Latura subiectiva – intentia.
Varianta derivata prevazuta in art 282 al 2 CP
Obiectul material al infractiunii de punere in circulatie si detinere in vederea
punerii in circulatie a monedelor falsificate il constitue produsul faptelor de
falsificare, adica moneda sau alte valori falsificate care sunt puse in circulatie sau
detinute in vederea punerii in circulatie.
Suviectul activ poate fi orice persoana.
Latura obiectiva
Elementul material consta in actiunea de punere in circulatie si actiunea de
detinere a monedelor sau valorilor falsificate aratate in al 1 al art 282 CP.
Latura subiectiva – intentia.
Variantele agravate ale infractiunii
1. Se realizeaza ori de cate ori prin falsificare, prin punere in criculatie ori [prin
detinerea in vederea punerii in circulatie a unor monede sau valori falsificate s-ar fi
putut cauza o paguba importanta sistemului financiar.
2. Exista daca faptle prevazute in al 1 si 2 ale art 282 CP au cauzat in mod
efectiv o paguba sistemului financiar, paguba trebuie sa fie importanta.
Unele acte pregatitoare (fabricarea ori detinerea de instrumente sau materiale cu
scopul de a servi la falsificare sunt incriminate distinct ca infractiune in art 285 CP).
Tentativa se pedepseste. Consumarea infractiunii are loc in momentul executarii
actiunilor ce reprezinta elementul material al laturii obiective si producerii urmarilor
immediate.
Falsificarea de timbre
Obiectul juridic il constitue relatiile sociale referitoare la increderea publica
acordata timbrelor, marcilor, biletelor de transport, precum si operatiunilor care se
efectueaza cu acestea asa incat ele sa indeplineasca scopul pentru care au fost emise.
Obiectul material il reprezinta timbrele, marcile postale, biletele ori foile de
calatorie sau transport asupra carora s-a efectuat actiunea de falsificare sau materialele
din care acestea sunt confectionate.
Subiect activ poate fi orice persoana.
Subiectul pasiv al infractiunii este institutia abilitata prin lege sa emita si sa puna
in circulatie timbrele, marcile sau biletele de transport ori persoanele fizice sau
juridice daca prin comiterea faptei s-a creat un prejudiciu material ca urmare a
achizitionarii marcilor, timbrelor sau biletelor de transport falsificate.
Latura obiectiva
Elementul material se realizeaza prin actiunea de falsificare care poate consta in
contrafacere sau alterare. Contrafacerea consta in confectionarea, imitarea ueni marci
postale, a unui timbru sau a unui bilet de transport si se realizeaza de regula prin
imprimare sau alte procedee grafice. Alterarea se poate efectua prin readucerea unei
valori care a fost utilizata la forma sa anterioara fie prin modificarea mentiunilor
pentru a da unei piese adevarate o valoare sporita.
Urmarea imediata consta in starea de pericol decurgand din producerea de
timbre false, de marci false sau de bilete de transport false.
Latura subiectiva – intentia.
Varianta derivata.
Obiectul material este reprezentat de valorile enumerate limitativ in art 283 al 1
CP si care au fost falsificate.

79
 Subiect activ poate fi orice persoana.
Latura obiectiva
Elementul material consta in actiunea de punere in circulatie a unor timbre,
marci sau bilete de calatorie falsificate.
Latura subiectiva – intentia.
Unele acte pregatitoare care constau in fabricarea sau detinerea de instrumente
sau materiale in scopul ed a servi la falsificarea timbrelor, marcilor sau biletelor de
calatorie constitue infractiune autonoma prevazuta in art 285 CP.
Tentativa se pedepseste.

Falsuri în înscrisuri
Falsul material în înscrisuri oficiale
Obiectul juridic il constitue relatiile sociale a caror existenta si normala
desfasurare depind de increderea publica acordata inscrisurilor. Obiectul material este
reprezentat de: inscris - atunci cand infractiunea se comite prin alterarea unui inscris
oficial preexistent; materialele folosite pentru realizarea inscrisului (hartie, cerneala)
atunci cand fapta se comite prin contrafacere.
Inscrisul oficial este definit in art 150 al 2 CP.
Subiect activ poate fi orice persoana. Subiectul pasiv este unitatea careia I se
atribuie in mod mincinos inscrisul oficial falsificat precum si persoana fizica sau
juridica daca inscrisul falsificat le-a cauzat acestora vre-un prejudiciu.
Latura obiectiva
Elementul material consta in actiunea de falsificare a unui inscris oficial si care
se poate realiza prin contrafacere (imitarea scrierii sau a semnaturii inscrisului oficial)
sau prin alterare (modificarea in orice fel a inscrisului).
Cerinte:
- inscrisul sa faca parte din categoria inscrisurilor oficiale, adica sa fie un inscris
care sa fie intocmit sau sa emane de la o unitate din cele prevazute in art 145 CP sau
care apartin unei asemenea unitati.
- inscrisul oficial falsificat sa fie susceptibil de a produce consecinte juridice in
cazul in care ar fi folosit.
Urmarea imediata consta in starea de pericol care se creeaza prin contrafacerea
sau alterarea inscrisului pentru relatiile sociale care formeaza obiectul juridic al
infractiunii.
Latura subiectiva – intentia.
Varrianta agravata a infractiunii, prevazuta in al 2 al art 288 CP si exista atunci
cand subiectul activ este functionarul care comite fapta in exercitiul atributiilor de
serviciu.
Tentativa se pedepseste. Consumarea are loc in momentul realizarii elementului
matrial al laturii obiective a infractiunii.
Falsul intelectual
Obiectul juridic este identic cu cel al infractiunii prevazute in art 288 CP.
Obiectul material al infractiunii este inscrisul oficial falsificat.
Subiectul activ al infractiunii este calificat si este pesoana care comite fapta in
exercitiul atributiilor de serviciu, adica functionarul.
Subiectul pasiv este unitatea in cadrul carei s-a comis falsul.
Latura obiectiva
Elementul material consta in activitatea de falsificare a unui inscris oficial in
continutul sau si care se poate realiza fie prin actiunea de atestare a unor fapte sau

80
imprejurari necorespunzatoare adevarului, fie prin inactiune adica prin omisiunea de a
insera unele date sau imprejurari.
Cerinte:
- atestarea neadevarata sau omisiunea voita sa se fi produs cu prilejul intocmirii
inscrisului oficial de catre functionarul competent;
- atestarea neadevarata sau omisiunea voita sa fie savarsita in cadrul si cu ocazia
exercitarii atributiilor de serviciu ale faptuitorului.
Urmarea imediata consta in starea de pericol pentru relatiile sociale ocrotite
decurgand din intocmirea unui inscris oficial fals.
Latura subiectiva – intentia.
Tentativa se pedepseste. Consumarea are loc in momentul realizarii elementului
material al laturii obiective a infractiunii.
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
Obiectul juridic al infractiunii il constitue relatiile sociale referitoare la
increderea publica pe care trebuie sa o inspire inscrisurile sub semnatura privata.
Obiectul material este iinscrisul sub semnatura privata falsificat adica inscrisul care
emena de la o persoana particulara, poarta o semnatura si este susceptibil de a produce
efecte juridice.
Subiect activ poate fi orice persoana. Subiectul pasiv este persoana fizica sau
juridica ale carei interese materiale sau morale au fost sau ar putea fi atinse prin
folosirea inscrisului falsificat.
Latura obiectiva
Elementul material este alcatuit di 2 actiuni succesive:
- falsificarea inscrisului prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii ori prin
alterarea lui in orice mod;
- folosirea inscrisului falsificat ori incredintarea sa spre folosire unei alte
persoane.
Urmarea imediata consta in starea de pericol privitoare la increderea publica in
favoarea probanta a inscrisurilor sub semnatura privata.
Latura subiectiva – intentia.
Tentativa se pedepseste. Consumarea are loc in momentul in care s-a realizat
urmarea imediata.
Falsul în declaraţii
Obiectul juridic este reprezentat de relatiile sociale care privesc increderea
publica in declaratiile facute de persoanele fizice in fata autoritatilor sau altor unitati
dintre cele la care se refera art 145 CP.
Obiectul material este reprezentat de declaratia falsa facuta de catre persoana
fizica in fata unei autoritati sau unitati prevazute de art 145 CP.
Subiect activ este persoana fizica ce are capacitatea de a face declaratii in fata
autoritatilor abilitate sa emita inscrisuri oficiale.
Subiect pasiv este persoana fizica sau juridica ce suporta consecintele juridice
ale actului intocmit in baza declaratiilor false.
Latutra obiectiva
Elementul material consta in actiunea de a face o declaratie in scris sau oral in
fata unei autoritati sau in fata unei unitati din cele prevazute in art 145 CP.
Urmarea imediata consta in starea de pericol pentru increderea publica in
adevarul pe care trebuie sa-l reprezinte o declaratie data in conditiile cerutre de lege.
Latura subiectiva – intentia directa.
Consumarea are loc in momentul consemnarii declaratiei intr-un ionscris apt sa
produca consecinte juridice daca declaratia este facuta oral si respectiv in momentul

81
in care declatatia este facuta, prezentata si inregistrata de catre functionarul care
vreprezinta unitatea prevazuta de art 145 CP cand declaratia se face in scris.
Falsul privind identitatea
Obiectul juridic il constitue relatiile sociale intemeiate pe increderea publica
acordata constatarilor facute de autoritati cu privire la identitatea persoanelor
constatari bazate pe concordanta dintre identitatea sub care se prezinta persoana in
fata autoritatii si identitatea sa reala.
Subiect activ – orice persoana.
Subiectul pasiv este institutia de stat sau oricare dintre unitatile prevazute in art
145 CP care a fost indusa in eroare prin savarsirea infractiunii precum si persoana a
carei identitate a fost folosita in mod ilicit (cand faptuitorul foloseste un act de
identitate al altei persoane).
Latura obiectiva
Elementul material consta:
- prezentarea faptuitorului in fata unui organ, institutie de stat sau unitate din
cele prevazute in art 145 CP sub o identitate falsa;
- atribuirea unei identitati false pentru o alta persoana in fata unui organ abilitat
sa stabileasca identitatea persoanei respective;
- incredintarea unui inscris care serveste la dovedirea starii civile, pentru
legitimare sau identificare.
Actiunile ce formeaza elementul material al laturii pbiective a infractiunii
trebuie sa se faca in fata unui organ, institutie sau unitate din cele prevazute in art 145
CP, sa se savarseasca in vederea producerii de consecinte juridice sau in scopul de a fi
folosit fara drept inscrisul respectiv.
Urmarea imediata consta in starea de pericol pentru increderea publica in
autenticitatea documentelor care privesc identitatea persoanelor fizice.
Latura subiectiva – intentia directa.
Consumarea are loc in momentul realizarii elementului material al laturii
obiective a infractiunii.

INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND

CONVIEŢUIREA SOCIALĂ

Infracţiuni contra familiei

Abandonul de familie
„Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel
îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau
morale;
b) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe
cale judecătorească,
se pedepseşte, în cazurile prevăzute la lit. a) şi b), cu închisoare de la 6 luni la 2
ani sau cu amendă, iar în cazul prevăzut la lit. c), cu închisoare de la unu la 3 ani sau
cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte
obligaţiile, instanţa, în cazul în când stabileşte vinovăţia pronunţă împotriva

82
inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar
dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 81.
Revocarea suspendării condiţionate nu are loc decât în cazul când, în cursul
termenului de încercare, condamnatul săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de
familie.”
Obiectul infracţiunii:
- obiectul juridic special - relaţiile sociale referitoare la familie şi a căror
existenţă şi dezvoltare este condiţionată de respectarea obligaţiei de solidaritate şi de
sprijin moral şi material.
- obiectul material - bunul de care a fost lezată persoana îndreptăţită la ajutor şi
întreţinere.
Subiecţii infracţiunii:
- subiectul activ - persoana care are obligaţia legală de întreţinere.
- subiectul pasiv - persoana îndrituită la întreţinere (subiect pasiv calificat).
Latura obiectivă:
- elementul material -constă în diferite acţiuni sau inacţiuni alternative şi anume:
pǎrǎsirea, alungarea, lǎsarea fǎrǎ ajutor a celui îndreptǎţit la întreţinere;
- urmarea imediată - lipsirea de întreţinere la care are dreptul o persoană faţă de
care există o obligaţia de întreţinere.
- raportul de cauzalitate - între acţiunea sau inacţiunea incriminată şi producerea
stării de suferinţă materială sau morală ca urmare a lipsei de ajutor, trebuie să existe o
legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă:
- forma de vinovăţie - intenţia, care poate fi atât directă cât şi indirectă.
FORME:
1. Acte pregătitoare: deşi posibile, nu se pedepsesc.
2. Tentativa: numai prima modalitate ar putea fi săvârşită sub forma tentativei,
însă, datorită gradului redus de pericol social al acesteia, nu este incriminată;
3. Fapt consumat: infracţiunea se consumǎ când subiectul pasiv este pǎrǎsit,
alungat sau lǎsat fǎrǎ ajutor;
MODALITǍŢI: Fapta este mai gravǎ când nu se plǎteşte pensia de întreţinere.
Rele tratamente aplicate minorului
„Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a
dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de către
orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”
Obiectul infracţiunii:
- obiectul juridic special - relaţiile sociale referitoare la familie, a căror existenţă
şi dezvoltare este condiţionată de comportarea umană din partea părinţilor sau a
educatorilor faţă de minor pentru a nu prejudicia dezvoltarea fizică şi intelectuală şi
morală a acestuia.
- obiectul material - corpul minorului cu toate atributele sale fizice, intelectuale
sau morale.
Subiecţii infracţiunii
- subiectul activ - părintele minorului sau persoana căreia i-a fost încredinţat
minorul spre creştere şi educare (subiect activ calificat). Infracţiunea se poate săvârşi
în oricare din formele de participaţie.
- subiect pasiv - minorul supus relelor tratamente, persoana care nu a împlinit
18 ani.
Latura obiectivă:

83
 - elementul material - acte comisive (lovituri, violenţe, etc) fie acte omisive
(neasigurarea hranei, îmbrăcămintei etc).
- urmarea imediată - punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale
sau morale a minorului
Latura subiectivă:
- forma de vinovăţie : intenţia directă sau indirectă
FORME:
1. Acte pregătitoare: deşi posibile, nu se pedepsesc;
2. Tentativa: deşi posibilă, nu se pedepseşte;
3. Fapt consumat: infracţiunea se consumǎ în momentul când dezvoltarea fizicǎ,
intelectualǎ sau moralǎ a minorului este primejduitǎ grav prin mǎsurile luate sau
tratamentele aplicate acestuia;

84