Sunteți pe pagina 1din 24

Procedură penală

Proceduri speciale II
Procedura în cauzele cu infractori minori

1. Consideraţii generale………………………………………...............2
2. Scurt istoric……………………………………………….................3
3. Condiţii pentru aplicarea procedurii speciale……………….............4
4. Urmărirea penală a infractorilor minori……………………..............5
4.1. Completări procesuale aplicabile numai minorilor între
14-16 ani.............................................................................................8
4.2. Completări procesuale aplicabile oricărui infractor minor între 14-18
ani…………………………………....................................................9
5. Procedura de judecată a infractorilor minori………………………….10
5.1. Consideraţii preliminare……………………………………………10
5.2. Compunerea instanţei………………………………………………11
5.3. Persoanele chemate la judecarea minorului………………………..12
5.4. Desfăşurarea judecăţii……………………………………………...13
5.5. Dispoziţii privind apelul şi recursul………………………………..15
6. Punerea în executare a hotărârilor privind pe minori…………………16
6.1. Executarea mustrării……………………………………………….16
6.2. Punerea în executare a libertăţii supravegheate……………………17
6.3. Internarea minorului într-un centru de reeducare sau institut
medical-educativ…………………………………………………...18

Concluzii………………………………………………………..….21
Bibliografie………………………………………………………...23
1. Consideraţii generale
În cadrul Codului penal există un sistem alcătuit din norme şi măsuri menite să
prevină şi combată criminalitatea juvenilă. Sistemului special penal pentru minori îi
corespund norme procedurale specifice, adecvate, care vin să asigure realizarea
scopurilor prevederilor penale, crearea acestui cadru compus din reguli speciale fiind
generată de situaţia specială a minorului, de disponibilitatea sa psiho-fizică. Normele de
procedură penală cuprind prevederi speciale referitoare atât la minorul inculpat, cât şi la
minorul parte vătămată sau cel chemat într-o altă calitate să participe la proces1.
Persoana fizică aflată în stare de minoritate este considerată ca fiind insuficient
dezvoltată sub aspect psiho-fizic, situându-se în perioada în care se formează unele
trăsături ale personalităţii sale. În perioada minorităţii se dezvoltă capacitatea psihică,
discernământul, se acumulează cunoştinţele despre viaţă, inclusiv cele privitoare la
normele de conduită socială2.
Aspecte de ordin psihic cântăresc mult în determinarea reglementării procedurii
speciale pentru cauzele cu infractori minori, deoarece psihologia interesează toate
activităţile şi toate situaţiile în care se află omul. În consecinţă, normele juridice privind
tragerea la răspundere penală a minorilor sunt caracterizate prin grija pentru reeducarea
acestora, prin preocuparea de a preveni săvârşirea de fapte antisociale şi de a asigura o
comportare corespunzătoare a acestor categorii de persoane3.
Reglementarea actuală a procedurii în cauzele cu infractori minori este cuprinsă în
Capitolul II al Titlului IV al Codului de procedură penală, şi anume în art. 480-493( în
forma dată de modificările aduse prin O.U.G. nr. 60/2006, Legea nr. 356/2006 şi
O.U.G. nr. 31/2008), care conţin prevederi speciale pentru toate fazele procesului penal.
Astfel, art. 480 C.pr.pen., în forma dată de modificările aduse prin Legea nr.
281/20034, intitulat „ Dispoziţii generale”, prevede că urmărirea şi judecarea
infracţiunilor săvârşite de minori, precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare
la aceştia se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi derogările din acest

1
A. Crişu, Drept procesual penal. Partea specială, Ediţia a II-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 293.
2
I. Neagu, Tratat de procedură penală. Partea specială, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 581-
582.
3
Idem, p. 582.
4
Legea nr. 281/2003 a fost publicată în M. Of. nr. 468 din 1 iulie 2003.
capitol5 şi din Secţiunea IV a Capitolului I din Titlul IV al Părţii generale ( dispoziţie
speciale pentru minori în materia măsurilor de prevenţie.
Art. 481 şi art. 482 C.pr.pen.6, cuprind prevederi referitoare la persoanele chemate la
organul de urmărire penală şi obligativitatea referatului de evaluare., art. 483-4867 C.
pr.pen. reglementează problemele privind compunerea instanţei, persoanele chemate la
judecarea minorilor, desfăşurarea judecaţii, judecarea cauzelor cu mai mulţi inculpaţi,
dintre care unii sunt minori. Art. 487-492 C.pr.pen. cuprinde prevederi privind aplicarea
sancţiunilor pronunţate de instanţă ( executarea mustrării, punerea în executare a
libertăţii supravegheate, revocarea şi înlăturarea libertăţii supravegheate, internarea
minorului, schimbări privind măsura internării, revocarea măsurilor luate faţă de minor).
Art. 493 cuprinde dispoziţii privind apelul şi recursul în cauzele privitoare la infracţiuni
săvârşite de minori.
În dreptul penal se acordă o atenţie deosebită reglementării minorităţii,
menţionându-se expres că minorii sub 14 ani nu răspund penal[art. 99 alin. (1) C. pen.].
Minorii care au împlinit vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se
dovedeşte că au săvârşit fapta ci discernământ [ art. 99 alin. (2) C. pen.]. Minorii care au
împlinit vârsta de 16 ani răspund penal[ art. 99 alin. (3) C. pen.].
2. Scurt istoric
Instituirea proceduri speciale în cauzele cu infractori minori, se înscrie pe linia
preocupării legiuitorului român de a asigura pentru această categorie de persoane lipsite
de o maturitate deplină, un plus de garanţii procesuale, care să servească într-un mod şi
mai pregnant la îmbinarea laturii represive cu a celei educative, trăsătură ce
caracterizează în ansamblul său sistemul nostru sancţionator penal8.
În ţara noastră, Codul de procedură penală din anul 1936 prevedea că instrucţia
prealabilă şi judecata minorilor sub 15 ani se desfăşura în faţa instanţei pentru minori,
potrivit unei proceduri speciale, iar pentru minorii între 15-18 ani avea loc în faţa
instanţei de drept comun, pe baza unei dispoziţii de ocrotire9.

5
Spre deosebire, art. 466 C.pr. pen., prevede faptul că infracţiunile flagrante se urmăresc şi se judecă
potrivit dispoziţiilor speciale prevăzute în Capitolul II, care se completează cu celelalte dispoziţii ale
codului.
6
Art. 482 C.pr.pen. a fost modificat prin O.U.G. 31/2008, publicată în M. Of. nr. 224 din 24 martie 2008,
în sensul că referatul de evaluare a minorului nu mai este obligatoriu în cursul urmăririi penale, putând fi
solicitat doar în faţa instanţelor de judecată.
7
Art. 486 C.pr.pen. este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 227 din Legea nr. 356/2006.
8
V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu, Explicaţii teoretice ale Codului de
procedură penală român. Partea specială, vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1976, p. 375 în I. Neagu, op.
cit., p. 582-583.
9
V. Păvăleanu, Drept procesual penal. Partea specială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 546.
În ceea ce priveşte procedura de judecare în cauzele cu infractori minori
reglementată în Codul de procedură penală intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 se
observă că este actuală şi astăzi, neintervenind, în acest sens, modificări sau completări
semnificative ale Codului de procedură penală10.
În lumina reglementării Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, se poate conchide că pentru cauzele penale cu
infractori minori există o procedură specială care cuprinde aspecte specifice atât în ceea
ce priveşte urmărirea penală şi judecata, cât şi în ceea ce priveşte punerea în executare a
hotărârii penale.
Prin Legea nr. 304/2004, modificată în anul 2005, s-au înfiinţat tribunale
specializate pentru cauzele cu minori şi de familie, precum şi complete sau secţii
specializate pentru cauze cu minori şi familie pe lângă judecătorii, tribunale şi curţi de
apel, având competenţa de a judeca infracţiunile săvârşite de minori sau asupra
minorilor. Datele de la care vor începe să funcţioneze tribunalele specializate pentru
minori şi familie şi localităţile în care îşi vor desfăşura activitatea se stabilesc, în mod
eşalonat, prin ordin al ministrului justiţiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al
Magistraturii.
Pe lângă tribunalele specializate pentru cauze cu minori şi de familie funcţionează
un parchet specializat, care nu are personalitate juridică, Parchetele de pe lângă curţile
de apel au în structură şi o secţie pentru minori şi familie.
3. Condiţii pentru aplicarea procedurii speciale
Procedura specială în cauzele cu infractori minori se aplică tuturor minorilor care
răspunde din punct de vedere penal, fiind între 14-18 ani. Cu toate acestea, întrucât
există o prezumţie legală relativă de lipsă de discernământ pentru minorii între 14-16
ani, unele dispoziţii speciale de protecţie sunt prevăzute pentru această categorie de
minori11. Astfel, una dintre condiţiile aplicării proceduri speciale, o reprezintă starea de
minoritate a învinuitului sau inculpatului precum şi a părţii vătămate.
În mod firesc, procedura specială ocroteşte pe infractor cât este minor,
considerându-se că singur nu şi-ar putea face apărarea în bune condiţii. Însă, ca o
prelungire a protecţiei procesuale, în art. 483 C.pr.pen. se prevede că procedura
specială se aplică în cursul judecăţii atunci când, la data sesizării instanţei, inculpatul
era minor, chiar dacă între timp a împlinit vârsta de 18 ani.
10
I. Neagu, op. cit., p. 583.
11
G. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 955.
O altă condiţie a aplicării procedurii speciale în cauzele cu infractori minori, o
reprezintă obligativitatea aplicării acesteia, în sensul că un minor nu poate fi urmărit şi
judecat potrivit procedurii obişnuite, întrucât acesta nu oferă protecţia deosebită pe care
o acordă procedura specială, toate hotărârile pronunţate cu nerespectarea acestor norme
speciale fiind lovite de nulitate12.
4. Urmărirea penală a infractorilor minori
În art. 480 C.pr.pen. se prevede că urmărirea şi judecarea infractorilor minori
precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia se fac potrivit
procedurii obişnuite, cu completările şi derogările din prezentul capitol şi din Secţiunea
IV a Capitolului I din Titlul IV al Părţii generale. Aşadar, urmărirea în cauzele cu
infractori minori se desfăşoară după procedura obişnuită cuprinsă în art. 200-274
C.pr.pen., care se completează cu dispoziţiile art. 481 şi 482.
În concret, urmărirea penală a infractorilor minori se desfăşoară potrivit regulilor de
competenţă şi de procedură obişnuite, aplicându-se şi următoarele reguli derogatorii13:
a) dacă învinuitul sau inculpatul minor nu a împlinit 16 ani, la ascultarea sau
confruntarea acestuia, organul de urmărire penală, dacă consideră necesar, citează
Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a minorilor de la domiciliul
minorului, precum şi pe părinţii ori pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea sau
supravegherea căreia se află minorul[ art. 481 alin. (1) C.pr.pen.];
Citarea persoanelor menţionate nu este obligatorie, deoarece legea lasă la aprecierea
organului de urmărire penală necesitatea chemării acestora la actele de ascultare sau
confruntare.
În literatura juridică a fost exprimată opinia că ar fi indicat ca, în aplicarea
prevederilor art. 481 alin. (1), să se asigure şi participarea apărătorului, alături de
reprezentantul autorităţii tutelare şi de ocrotitorul legal al minorului, la orice ascultare
sau confruntare a acestuia. În acest fel s-ar întregi garanţiile ce-i sunt acordate
minorului prin procedura specială reglementată de lege14.
b) citarea Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a minorilor
de la domiciliul minorului, precum şi a părinţilor ori tutorelui, curatorului sau persoanei
în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul este obligatorie, la efectuarea
prezentării materialului de urmărire penală[ art. 481 alin. (2) C.pr.pen.];

12
Idem, p. 955-956.
13
I. Poiană, Drept procesual penal, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2009, p. 341.
14
I. Neagu, op. cit., p. 584.
Prin urmare, dacă la ascultare sau confruntare, în funcţie de datele concrete şi pentru
bunul mers al cercetărilor, organul de urmărire penală ar aprecia necesară citarea
persoanelor respective, în cazul prezentării materialului de urmărire penală, citarea este
obligatorie.
Citarea persoanelor, după cum este formulat textul legal, este cumulativă, şi nu
alternativă.
Nerespectarea dispoziţiilor art. 481 alin.(2) C.pr.pen. poate atrage nulitatea actului,
dar numai în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. (4) C.pr.pen., şi anume dacă se
constată că anularea actului apare necesară pentru aflarea adevărului şi pentru justa
soluţionare a cauzei.15
c) dacă persoanele respective nu s-au prezentat la ascultarea sau confruntarea
minorului, ori la prezentarea materialului de urmărire penală, activităţile în cauză se vor
desfăşura în lipsa acestora[ art. 481 alin. (3) C.pr.pen.];
Dacă, ulterior, cu ocazia verificării lucrărilor urmăririi penale potrivit art. 261 C. pr.
pen., procurorul constată că asistenţa acestor persoane era necesară la prezentarea
materialului către infractorul minor, procurorul poate restitui dosarul pentru refacerea
acestui act în prezenţa celor indicaţi16. Unele instanţe au arătat că, în cazul în care, până
la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul minor a împlinit vârsta de 16
ani, citarea persoanelor prevăzute la art. 481 alin. (3) la efectuarea acestui act procesual
nu este necesară; de altfel, omisiunea de a le cita, chiar atunci când citarea lor este
obligatorie, se acoperă prin îndeplinirea procedurii de citare de către prima instanţă17.
d) organul de urmărire penală poate să solicite efectuarea referatului de
evaluare de către Serviciul de probaţiune, când consideră necesar, revenind obligaţia
instanţei de judecată să dispună efectuarea acestuia, dacă referatul nu a fost solicitat în
cursul urmăririi penale18[ art. 482 alin. (1) C.pr.pen.].
15
A. Crişu, op. cit., p. 298-299.
16
V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu, op. cit., p. 394, în I. Neagu, op.
cit., p. 585.
17
I. Neagu, op. cit., p. 585.
18
Art. 482 C.pr.pen. a fost modificat prin O.U.G. 31/2008, având, în prezent, următorul cuprins: „În
cauzele cu învinuiţi sau inculpaţi minori, procurorul care supraveghează sau, după caz, efectuează
urmărirea penală poate să solicite, atunci când consideră necesar, efectuarea referatului de evaluare de
către serviciul de probaţiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială îşi are locuinţa
minorul, potrivit legii.
În cauzele cu inculpaţi minori, instanţa de judecată are obligaţia să dispună efectuarea
referatului de evaluare de către serviciul de probaţiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripţie
îşi are locuinţa minorul, potrivit legii, cu excepţia cazului în care efectuarea referatului de evaluare a
fost solicitată în cursul urmăririi penale, potrivit dispoziţiilor alin. (1), situaţie în care dispunerea
referatului de către instanţa este facultativă”.
Modificările recente aduse prin Legea nr. 356/2006, în materia actului procedural
suplimentar ce trebuie efectuat de către organele judiciare în cauzele cu infractori
minori au schimbat, în mod esenţial, regimul juridic al referatului de evaluare19.
În forma iniţială a art. 482 C.pr.pen., efectuarea referatului de evaluare era
obligatorie atât pentru faza urmăririi penale cât şi pentru faza judecării cauzelor.
Practica a demonstrat, însă, că soluţionarea cauzelor cu infractori minori a fost
tergiversată din cauza imposibilităţii continuării procedurii în lipsa referatului de
evaluare şi la crearea unor situaţii conflictuale între reprezentanţii organelor de urmărire
penală şi consilierii de probaţiune. Aceste argumente au dus la concluzia că se impune
restrângerea obligativităţii solicitării referatului de evaluare în cauzele cu infractori
minori doar pentru faza de judecată, deoarece acest instrument, are rolul de a furniza
instanţei date privind persoana inculpatului, care să îi permită o mai bună
individualizare a pedepsei, faza de urmărire penală fiind consacrată în special activităţii
de strângere a probelor20.
În situaţia neefectuării referatului de evaluare în faza de urmărire penală, sancţiunea
care intervine este nulitatea relativă, în condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C.pr.pen.21.
Potrivit art. 12 din O.G nr. 92/2000, referatul de evaluare conţine date privind
persoana învinuitului sau inculpatului, nivelul instrucţiei şcolare, comportamentul,
factorii care îi influenţează sau îi pot influenţa conduita generală, precum şi
perspectivele reintegrării în societate. La întocmirea referatului de evaluare, serviciul de
probaţiune poate colabora cu psihologi, cadre didactice, sociologi, medici sau alţi
specialişti desemnaţi de autorităţile competente22.
Nu poate fi primit acelaşi referat de evaluare ori de câte ori s-a pornit o nouă
urmărire penală. Aşadar, referatul de evaluare folosit într-o cauză anterioară nu poate fi
folosit într-o cauză nouă, deoarece, în caz contrar, ar însemna că un singur referat poate
fi folosit pe toată durata minoratului23.
De asemenea, în situaţia în care, la dosarul de urmărire penală, există un referat de
anchetă socială, însă acesta nu a fost întocmit de autoritatea tutelară competentă( a
consiliului local în raza teritorială a căruia domiciliază minorul) ori a fost datat anterior

19
Pentru mai multe detalii privitoare la modificările legislative aduse prin Legea nr. 356/2006 a se vedea
V. Gal, Discuţii în legătură cu unele modificări legislative referitoare la procedura în cauzele cu infractori
minori cuprinse în Legea nr. 356/2006, în Dreptul nr. 9/2007, p. 203-204.
20
I. Neagu, op. cit., p. 586.
21
A. Crişu, op. cit., p. 303-304.
22
I. Neagu, op. cit., p. 587.
23
A. Crişu, op. cit., p. 305.
faptelor deduse judecăţii în respectiva cauză, se poate aprecia că urmărirea penală s-a
finalizat în lipsa referatului de evaluare legal efectuat, caz de nulitate absolută, conform
art. 197 alin. (2) C.pr.pen24.
e) Serviciul de probaţiune poate consulta medicul de familie al minorului,
profesorii acestuia, precum şi orice alte persoane care pot furniza date despre persoana
minorului în vederea întocmirii referatului de evaluare, care va furniza date referitoare
la următoarele: starea fizică şi profilul psihologic, dezvoltarea intelectuală şi morală,
mediul familial şi social în care a trăit şi s-a dezvoltat, factorii care influenţează
conduita minorului şi care au favorizat comportamentul infracţional al acestuia, trecutul
infracţional, comportamentul minorului înainte şi după comiterea faptei[ art. 482 alin.
(2), (3), (4) C.pr.pen.].
4.1. Completări procesuale aplicabile numai minorilor între
14-16 ani
Dispoziţiile speciale prevăzute pentru urmărirea infractorilor minori sunt de
două feluri: unele se aplică numai minorilor care nu au împlinit 16 ani , iar altele se
aplică tuturor minorilor.
Normele care se aplică numai minorilor între 14-16 ani25
a) La orice ascultare sau confruntare a minorului, dacă organul de urmărire
consideră necesar, citează delegatul autorităţii tutelare, precum şi pe părinţi, iar când
este cazul, pe tutore, curator, persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află
minorul.
Citarea acestor persoane este facultativă, deoarece legea se referă la situaţia când
organul de urmărire ar aprecia că este necesar; de aceea necitarea acestor persoane nu
poate atrage nulitatea actelor de ascultare sau confruntare.
b) La prezentarea materialului de urmărire penală, deci atunci când trebuie
formulate apărările în legătură cu probele în învinuire, organul de urmărire penală are
obligaţia de a cita persoanele indicate la lit. a); fiind o obligaţie, nerespectarea acestei
dispoziţii atrage nulitatea actului, dacă s-a produs vreo vătămare care nu poate fi
înlăturată decât prin anularea actului de prezentare a materialului de urmărire penală.
Nulitatea este relativă, deoarece nu este prevăzută în art. 197 alin. (2) C.pr.pen. .
În ambele cazuri [(a),(b)], neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică
efectuarea ascultării, confruntării sau a prezentării materialului de urmărire penală.
24
I. Neagu, op. cit., p. 588-589.
25
G. Theodoru, op. cit., p. 956.
c) Pentru această categorie de minori se prevăd dispoziţii speciale privind
măsurile preventive (art. 160g -160h C.pr.pen.). Astfel, potrivit alin. (1) din art.160 g

C.pr.pen. în mod cu totul excepţional, minorul între 14-16 ani care răspunde penal poate
fi reţinut la dispoziţia procurorului sau a organului de cercetare penală, cu înştiinţarea şi
sub controlul procurorului, pentru o durată ce nu poate depăşi 10 ore, dacă există date
certe că minorul a comis o infracţiune pedepsită de lege cu detenţiunea pe viaţă sau
închisoare de 10 ani ori mai mare, restrângându-se astfel, cazurile în care poate avea loc
reţinerea numai la infracţiunile grave. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, reţinerea
poate fi prelungită numai dacă se impune, prin ordonanţă motivată, de procuror, pentru
o durată de cel mult 10 ore.
În ce priveşte arestarea preventivă a minorului între 14-16 ani care răspunde
penal, potrivit alin.(1) al art.160h C.pr.pen., se cere aceeaşi categorie de infracţiuni
grave, dar, totodată, condiţia ca să nu fie suficientă o altă măsură preventivă. În alin.(2)
din art.160h C.pr.pen. se prevede că durata arestării preventive a inculpatului minor între
14-16 ani este de cel mult 15 zile, aşadar, jumătate din durata pentru major, iar
verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive de către instanţă trebuie
efectuată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, faţă de 60 de zile prevăzute pentru
majori. Este limitată durata arestării preventive a minorului între 14-16 ani în cursul
urmăririi penale la un termen rezonabil şi nu mai mult de 60 de zile, fiecare prelungire
neputând depăşi 15 zile. În situaţii cu totul excepţionale, când pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracţiunea săvârşită este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 20 de ani
sau mai mare, durata arestării preventive în cursul urmăririi penale poate fi prelungită
până la 180 de zile.
4.2. Completări procesuale aplicabile oricărui infractor minor între
14-18 ani
Norme speciale care se aplică oricărui infractor minor între 14-18 ani26
a) Pentru învinuitul sau inculpatul minor, asistenţa juridică din partea unui
avocat este obligatorie în tot cursul urmăririi penale, în condiţiile legii. Astfel, avocatul
poate participa la orice act de urmărire penală care implică prezenţa sau audierea
acestuia, dar prezenţa este obligatorie la prezentarea învinuirii, la ascultarea minorului şi
la prezentarea materialului de urmărire penală. Neasistarea învinuitului sau inculpatului

26
G. Theodoru, op. cit., p. 957.
minor de către avocat atrage nulitatea absolută a actului de urmărire penală efectuat în
lipsa avocatului [art.197 alin.(2) şi (3) C.pr.pen.].
b) În cauzele cu infractori minori este obligatorie efectuarea de referate de
evaluare de către Serviciile de probaţiune. Aceste referate de evaluare, întocmite la
cerea organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată, de către consilierii care
funcţionează în cadrul serviciilor indicate, cu sprijinul organelor de poliţie, conţin date
în ceea ce priveşte persoana minorului, nivelul instrucţiei şcolare, comportamentul,
factorii care îi influenţează sau îi pot influenţa conduita generală, precum şi
perspectivele integrării în societate.
c) Învinuitul minor între 14-16 ani poate fi arestat cel mult 15 zile; inculpatul
minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv în cursul urmăririi penale pe o
durată de cel mult 20 de zile [ art.160h alin.(3) C.pr.pen]. Durata arestării preventive a
inculpatului între 16-18 ani poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, de fiecare dată
cu 20 de zile, fără să se depăşească în total un termen rezonabil, şi nu mai mult de 90 de
zile; în mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţia pe viaţă sau
închisoarea de 10 ani sau mai mare, arestarea preventivă a inculpatului minor poate fi
prelungită la 180 zile. În cursul judecăţii, verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării
preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani se efectuează periodic, dar nu mai
târziu de 40 de zile.
În afară de dispoziţiile speciale menţionate, urmărirea penală în cauzele cu
infractori minori se desfăşoară potrivit procedurii obişnuite.
5. Procedura de judecată a infractorilor minori
5.1. Consideraţii preliminare
Potrivit reglementării Codului de procedură penală, judecarea infractorilor
minori se face de către instanţele judecătoreşti cu aplicarea procedurii obişnuite, care se
completează cu dispoziţiile din procedura specială cuprinsă în art. 483-486. Dispoziţiile
care reglementează judecarea minorilor sunt cuprinse în Codul de procedură penală şi în
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.
Cauzele în care inculpatul este minor se judecă, potrivit competenţei obişnuite,
de către judecători anume desemnaţi potrivit legii; judecata poate desfăşura în cadrul
tribunalelor specializate pentru minori şi familie sau în cadrul secţiilor care pot fi
înfiinţate la acele instanţe. Astfel, în funcţie de competenţa materială şi teritorială,
determinate de infracţiunea săvârşită, devine competentă să judece cauza completul sau
secţia specializată a judecătoriei, tribunalului sau curţii de apel; dacă s-a înfiinţat un
tribunal specializat pentru minori sau familie, competenţa revine acestuia, dacă
infracţiunea este de competenţa materială a tribunalului. Când în aceeaşi cauză sunt mai
mulţi inculpaţi, unii minori şi alţii majori, şi nu este posibilă disjungerea, competenţa
revine tribunalului specializat pentru minori şi familie27.
Instanţa va rămâne competentă să judece şi va aplica procedura specială pentru
minori, chiar dacă în timpul judecăţii inculpatul devine major[ art. 483 alin. (2)
C.pr.pen.]. Dacă inculpatul a săvârşit fapta când era minor, dar la data sesizării instanţei
împlinise vârsta de 18 ani, judecata se va desfăşura după procedura obişnuită28.
La soluţionarea cauzelor cu infractori minori, participarea procurorului este
obligatorie[ art. 315 alin. (1) C.pr.pen.], la toate termenele de judecată, revenindu-i
obligaţia să manifeste rol activ pentru respectarea dispoziţiilor legale privitoare la
judecarea cauzelor cu minori, având la dispoziţie mijloace procesuale pentru realizarea
acestui scop( poate ridica excepţii, pune întrebări inculpatului, cere administrarea de noi
probe, ia cuvântul la dezbaterea fondului etc.)29.
5.2. Compunerea instanţei
Doctrina face distincţie între compunerea instanţei, care semnifică alcătuirea
completului de judecată din judecători şi constituirea instanţei, care presupune
participarea la şedinţa de judecată, alături de completul format din judecători, a
procurorului şi a grefierului30.
Una dintre derogările în ceea ce priveşte compunerea completului de judecată
constă în aceea că infracţiunile săvârşite de minori( ori infracţiunile săvârşite asupra
minorilor) sunt judecate în cadrul secţiilor sau al completelor specializate care se
organizează la nivelul curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor ori în cadrul
tribunalelor specializate pentru minori şi familie. În conformitate cu prevederile Legii
nr. 304/2004 ( art. 41 şi 52), judecătorii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiilor
şi completelor specializate sunt anume desemnaţi de către colegiile de conducere ale
respectivelor instanţe. În ceea ce priveşte judecătorii care îşi desfăşoară activitatea în
cadrul tribunalelor specializate pentru minori şi familie, prin interpretarea extensivă a
prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,

27
G. Theodoru, op. cit., p. 958.
28
I. Poiană, op. cit., p. 342.
29
A. Crişu, op. cit., p. 317.
30
A. Boroi, Ş.-G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept procesual penal, Ed. AllBeck, Bucureşti,
2001, p. 417-418.
desemnarea acestora se face de către Consiliul Superior al Magistraturii, în urma
promovării concursului organizat conform art. 43-4731.
În practica instanţelor de judecată32 s-a stabilit că dispoziţiile art. 483 C.pr.pen.,
potrivit cărora cauzele în care inculpatul este minor se judecă de către judecători anume
desemnaţi potrivit legii, nu se aplică şi cauzelor în care inculpatul este major, iar
infracţiunea a fost săvârşită asupra unui minor.
Nerespectarea dispoziţiilor privind compunerea instanţei de judecată este
prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, ceea ce atrage, în cazul în care un minor
inculpat a fost judecat de judecători care nu au fost desemnaţi în completele sau secţiile
specializate pentru minori, desfiinţarea hotărârii pronunţate[ art. 197 alin. (2) şi (3)].
5.3. Persoanele chemate la judecarea minorului
În art. 484 alin. (1) C.pr.pen. se prevede că judecarea cauzei privind o
infracţiune săvârşită de minor se face în prezenţa acestuia, cu excepţia cazului când
minorul s-a sustras de la judecată. În baza rolului său activ instanţa trebuie să depună
toate diligenţele33 pentru ca minorul să fie prezent la judecată. Prin sustragerea de la
judecată trebuie să se înţeleagă refuzul, neprezentarea cu rea-credinţă a inculpatului
minor la judecată, rea-credinţă care trebuie însă stabilită în mod cert, şi nu dedusă din
simpla absenţă a acestuia34.
În art. 484 alin. (2)35 se stipulează că la judecarea cauzei se citează, în afară de
părţi, Serviciul de probaţiune de la domiciliul minorului, părinţii acestuia36 sau, după
caz, tutorele, curatorul, persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află
minorul, precum şi alte persoane a căror prezenţă este considerată necesară de către
instanţă37.
Faţă de faza urmăririi penale, unde citarea pentru aceste persoane era facultativă
şi numai dacă infractorul minor nu împlinise vârsta de 16 ani, în faza judecăţii citarea
este obligatorie, chiar dacă minorul împlinise vârsta de 16 ani. În plus, faţă de urmărirea
penală instanţa poate cita şi alte persoane decât cele precizate în textul de lege, a căror

31
I. Neagu, op. cit., p. 590.
32
Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 513/2005, www.scj.ro.
33
Spre exemplu, emiterea mandatului de arestare conform art. 183 C.pr.pen..
34
A. Crişu, op. cit., p. 320.
35
Alin. (2) al art. 484 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 226 din Legea nr. 356/2006.
36
C.A. Bucureşti, Secţia I penală, decizia nr. 18/A/22 ianuarie 2003, www.dezvaluiri.ro.
37
Prin O.U.G. nr. 60/2006, dispoziţiile privitoare la citarea obligatorie a Serviciului de probaţiune la
judecarea cauzelor cu infractori minori au fost suspendate până la data de 31 martie 2007. Până la această
dată, în aceste cauze, citarea Serviciului de probaţiune era facultativă. Citarea părţilor, a părinţilor şi a
Serviciului de probaţiune, începând cu data de 1 aprilie 2007, a devenit obligatorie, iar numai dacă este
cazul vor fi citate şi celelalte persoane indicate în textul de lege.
prezenţă este considerată necesară la soluţionarea cauzei, precum şi la o mai bună
alegere a măsurilor care trebuie luate38.
Potrivit alin. (3) al art. 484 C.pr.pen., persoanele menţionate la alin. (2) au
dreptul şi îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri şi să prezinte propuneri în
privinţa măsurilor ce ar urma să fie luate, revenind instanţei, în baza rolului activ,
aducerea la cunoştinţă a acestor drepturi şi îndatoriri.
În situaţia în care, persoanele prevăzute la alin. (2) al art. 484 C.pr.pen. au fost legal
citate şi nu s-au prezentat, se va proceda la judecarea cauzei în lipsa lor[ art. 484 alin.(4)
C.pr.pen.].
Nerespectarea obligaţiei de citare a persoanelor prevăzute la alin. (2) al art. 484
C.pr.pen. este sancţionată cu nulitatea relativă prevăzută de art. 197 alin. (1) sau alin.
(4), adică nulitatea va putea fi invocată dacă s-a cauzat o vătămare ce nu ar putea fi
înlăturată decât prin anularea actului ori anularea ar fi necesară pentru aflarea adevărului
şi justa soluţionare a cauzei.
5.4. Desfăşurarea judecăţii
Dispoziţiile procedurale privind desfăşurarea judecăţii cauzelor cu infractori minori
cuprind norme derogatorii privind publicitatea şedinţei de judecată.
Astfel, art. 485 alin. (1) arată că şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor
se desfăşoară separat de celelalte şedinţe. În alin. (2) al aceluiaşi articol, se arată că
şedinţa nu este publică39.
Logica instituirii acestor reguli derogatoare a constituit-o preocuparea ca minorului
să i se creeze condiţiile cele mai favorabile, fără a fi influenţat de prezenţa unui număr
mare de persoane care să-i provoace reţineri în declaraţii. Totodată, instanţa este
interesată în crearea unui cadru cât mai apropiat de cel în care se manifesta zilnic
minorul, pentru a-l cunoaşte cu adevărat, a-i reţine comportamentul normal, şi nu unul
de conjunctură( de aceea, şedinţa de judecată are loc separat, nu este publică şi sunt
citate persoane din anturajul zilnic al minorului).
La desfăşurarea judecăţii pot asista persoanele arătate în articolul 484 C.pr.pen.,
apărătorii părţilor, şi cu încuviinţarea instanţei, şi alte persoane.
Logica instituirii acestor reguli derogatoare a constituit-o preocuparea ca minorului
să i se creeze condiţiile cele mai favorabile, fără a fi influenţat de prezenţa unui număr
mare de persoane care să-i provoace reţineri în declaraţii. Totodată, instanţa este
38
A. Crişu, op. cit., p. 321.
39
În vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 485 C.pr.pen., prin adresa cu numărul
21844/1148/2007, Procurorul general al României a introdus recurs în interesul legii.
interesată în crearea unui cadru cât mai apropiat de cel în care se manifesta zilnic
minorul, pentru a-l cunoaşte cu adevărat, a-i reţine comportamentul normal, şi nu unul
de conjunctură( de aceea, şedinţa de judecată are loc separat, nu este publică şi sunt
citate persoane din anturajul zilnic al minorului)40.
Menţiunea dacă şedinţa nu a fost publică se face în încheierea de şedinţă, aşa cum
prevede art. 305 alin. (1)lit. b) C.pr.pen.
În practica judiciară s-au pronunţat soluţii în care se arată că nerespectarea
dispoziţiilor art. 484 şi 485 C.pr.pen. nu este sancţionată, potrivit dispoziţiilor art. 197
alin. (2) C.pr.pen., cu nulitatea absolută, ci, în conformitate cu dispoziţiile art. 197 alin.
(1) şi (4), atrage nulitatea hotărârii numai dacă prin aceasta se aduce o vătămare care nu
poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii date41.
Potrivit art. 485 alin. final C.pr.pen., atunci când inculpatul minor are sub 16 ani,
instanţa, după ce-l ascultă, poate dispune îndepărtarea lui din şedinţă dacă apreciază că
cercetarea judecătorească şi dezbaterile ar putea avea o influenţă negativă asupra
minorului.
În consideraţia modificărilor aduse prin O.U.G. 31/2008, referatul de evaluare se
efectuează în mod obligatoriu numai în faza de judecată. Astfel, potrivit art. 482 alin.
(2) C.pr.pen., în cauzele cu inculpaţi minori, instanţa de judecată are obligaţia să
dispună efectuarea referatului de evaluare de către serviciul de probaţiune de pe lângă
tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are locuinţa minorul, potrivit legii, cu excepţia
cazului în care efectuarea referatului de evaluare a fost solicitată în cursul urmăririi
penale, potrivit dispoziţiilor alin. (1), situaţie în care dispunerea referatului de către
instanţă este facultativă.
Dacă referatul de evaluare efectuat la urmărirea penală nu este complet, întregirea
acestuia se poate dispune de către instanţă42.
Referatul de evaluare trebuie să cuprindă datele solicitate, care să contribuie la
stabilirea vinovăţiei şi aplicarea măsurilor corespunzătoare pentru fapta dedusă
judecăţii, şi nu date referitoare la o altă faptă, ce priveşte o altă perioadă43.
Atunci când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii
majori, potrivit art. 486 C.pr.pen.44, instanţa judecă în compunerea prevăzută în art. 483,

40
A. Crişu, op. cit., p. 324.
41
Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2515/2003, www.scj.ro.
42
G. Theodoru, op. cit., p. 960.
43
A. Crişu, op. cit., p. 325.
44
T. Bucureşti, Secţia I penală, decizia nr. 1865/R/15 oct. 2004, www.jurisprudenta.com.
şi după procedura obişnuită, aplicând însă cu privire la inculpaţii minori dispoziţiile
cuprinse în acest capitol45.
Aşa cum reiese din dispoziţiile art. 171 alin. (2) C.pr.pen., asistenţa juridică a
inculpatului minor este obligatorie. În cazul în care în cauză nu există un apărător ales,
art. 171 C.pr.pen. alin. (4) impune obligaţia desemnării unui apărător din oficiu.
Sancţiunea încălcării dispoziţiilor privitoare la asistenţa învinuitului sau inculpatului
minor de către apărător constă în nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, potrivit
prevederilor art. 197 alin. (2) C.pr.pen. S-a decis că neasigurarea asistenţei juridice
învinuitului sau inculpatului minor, judecata având loc şi în lipsa acestuia, constituie
motiv de casare a hotărârii în recurs, în temeiul art. 3859 pct. 5) şi 6) raportat la art. 484
alin. (1) şi art. 171 alin. (2) C.pr.pen.46.
În practica instanţelor de judecată, s-a pus problema dacă apărătorul inculpatului
minor poate pune concluziile în faţa instanţei în lipsa acestuia. Faţă de modul neunitar
în care problema a fost soluţionată, Plenul fostului Tribunal Suprem, a dat îndrumări
instanţelor47 în sensul că, în cazurile în care legea prevede că asistenţa juridică a
inculpatului este obligatorie( deci şi în cazul asistenţei juridice a inculpatului minor),
apărătorul ales sau desemnat din oficiu nu poate pune concluzii în faţa instanţei decât în
prezenţa inculpatului. Apărătorul nu poate pune concluzii în lipsa inculpatului nici în
cazurile în care legea dispune ca judecata să se facă în prezenţa inculpatului, iar acesta
se sustrage de la judecată, deoarece în ambele situaţii este permisă numai asistenţa
inculpatului, iar nu şi reprezentarea sa48.
5.5. Dispoziţii privind apelul şi recursul
Art. 493 C.pr.pen. prevede că dispoziţiile speciale privind judecarea minorilor se
aplică şi la judecata în apel şi recurs49. Aşadar, prevederile referitoare la compunerea
instanţei, chemarea unor persoane la judecat minorilor, desfăşurarea judecăţii şi
judecarea inculpaţilor minori împreună cu inculpaţii majori se aplică şi la judecata în
apel şi recurs. Regula se aplică şi în cazul rejudecării fondului după desfiinţarea sau
casarea hotărârii atacate în apel sau în recurs.
45
Art. 486 a fost modificat prin art. I din Legea nr. 356/2006. Anterior modificării, art. 484 alin. (2) avea
următorul conţinut: Când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii majori,
şi nu este posibilă disjungerea, instanţa judecă în compunerea prevăzută în art. 483 şi după procedura
obişnuită, aplicând însă cu privire la inculpaţii minori dispoziţiile cuprinse în acest capitol.
46
A. Crişu, op. cit., p. 329.
47
Plenul Trib. Suprem, Decizia de îndrumare nr. 7/1969, în C. D. 1969, p. 115.
48
I. Neagu, op. cit., p. 594-595.
49
În acest sens, a se vedea, M. Iordache, Incidenţa art. 3859 alin. 1 pct. 14 din Codul de procedură penală în
cazul sancţiunilor aplicabile minorilor ce răspund penal, atât cu privire la măsuri educative, cât şi referitor la
pedepse, în Dreptul, nr. 10/2009, p. 173-180.
În aceste condiţii, în practica judiciară s-a decis că, în măsura în care instanţa de
apel a judecat cauza la primul termen de judecată, în condiţiile lipsei inculpatului minor
şi a nedovedirii sustragerii acestuia de la judecată, hotărârea pronunţată este lovită de
nulitate absolută şi supusă casării50.
Dispoziţiile derogatorii sunt aplicabile dacă, la data sesizării instanţei de apel sau de
recurs, inculpatul este încă minor, chiar dacă în cursul judecăţii în aceste căi de atac a
devenit major51.
Participarea procurorului este obligatorie la judecarea cauzelor cu infractori minori
în primă instanţă, în apel şi în recurs, potrivit art. 315, 376 şi 38511 alin. (4) C.pr.pen.
6. Punerea în executare a hotărârilor privind pe minori
Potrivit art. 100 C. pen., faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură
educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul
de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi
morală, de comportamentul lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de
orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplică
numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru
îndreptarea minorului.
Măsurile educative care pot fi luate faţă de minor sunt: mustrarea, libertatea
supravegheată, internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un
institut medical-educativ52.
În doctrină s-a subliniat că pedepsele şi măsurile de siguranţă aplicate minorilor sunt
puse în executare potrivit procedurii obişnuite, ca în cazul condamnaţilor majori; în
schimb, punerea în executare a măsurilor educative faţă de minori este reglementată de
norme speciale53.
6.1. Executarea mustrării
Potrivit art. 487 C.pr.pen., în cazul în care faţă de minor s-a luat măsura educativă a
mustrării, aceasta se execută de îndată, în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea[ alin.
(1)]. Când din orice împrejurări măsura mustrării nu poate fi executată îndată după
pronunţare, se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului, citându-se,

50
C. A. Bucureşti, Culegere de practică judiciară în materie penală, 2005, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006,
p. 313-314.
51
V. Păvăleanu, op.cit., p. 554.
52
G. Salontai, A. Salontai, Unele aspecte teoretice privind drepturile infractorilor minori, în Dreptul nr. 2/2005,
p. 150.
53
A. Boroi, Ş.-G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, op. cit., p. 419.
totodată părinţii, ori dacă este cazul, tutorele sau curatorul ori persoana în îngrijirea sau
supravegherea căreia se află minorul[ alin. (2)].
Apreciem că, de lege ferenda, se impune modificarea art. 487 alin. (2) C.pr.pen. în
sensul citării pentru termenul la care se execută mustrarea şi a Serviciului de probaţiune,
în condiţiile în care această instituţie participă activ şi semnificativ la desfăşurarea
procesului penal, atât prin redactarea referatului de evaluare a minorului, cât şi prin
participarea nemijlocită la urmărirea penală şi la judecarea cauzei54.
Potrivit art. 102 C.pen., mustrarea constă în dojenirea minorului, în arătarea
pericolului social al faptei săvârşite, în sfătuirea minorului să se poarte în aşa fel încât să
dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenţia că, dacă va săvârşi din nou o
infracţiune, se va lua faţă de el o măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.
Această „dojenire” a minorului nu trebuie să se reducă la o atenţionare sau o simplă
admonestare, instanţa urmărind să-l facă să înţeleagă repercusiunile faptei sale, răul
provocat şi că nu trebuie să persiste în acest comportament, întrucât, în acest caz, i se va
aplica o sancţiune mai gravă55.
În ceea ce priveşte pronunţarea şi executarea măsurii educative a mustrării, se
consideră că reprezintă activităţi distincte şi fac parte din faze diferite ale procesului
penal, respectiv faza de judecată şi cea de punere în executare a hotărârii judecătoreşti.
Astfel, o executare a mustrării nu face corp comun cu hotărârea pronunţată şi dacă
executare nu s-ar face în condiţiile art. 487 C.pr. pen., ar fi afectate temeinicia şi
legalitatea hotărârii pronunţate, care să justifice folosirea căilor de atac împotriva ei.
Prin urmare, nu ar fi posibilă invocarea unei căi de atac împotriva hotărârii pe aspecte
legate de punerea ei în executare, aspecte care nu ţin de activitatea de judecată56.
6.2. Punerea în executare a libertăţii supravegheate
În art. 103 C.pen. se prevede că măsura educativă a libertăţii supravegheate57 constă
în lăsarea minorului în libertate pe termen de un an, sub supraveghere deosebită.
Supravegherea poate fi încredinţată, după caz, părinţilor minorului, celui care l-a înfiat
sau tutorelui. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare,
instanţa dispune încredinţarea supravegherii minorului, pe acelaşi interval de timp, unei

54
I. Neagu, op. cit., p. 595.
55
A. Crişu, op. cit., p. 333.
56
R.D. Lupaşcu, Poate constitui temei de desfiinţare sau casare a hotărârii neaducerea la îndeplinire a
dispoziţiilor art. 487 C.pr.pen.?, în Dreptul, nr.10-11/1995, p. 130-131.
57
În acest sens a se vedea, C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român.Partea generală, Ediţia a VII-a
revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 369-371.
persoane de încredere, de preferinţă unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori
unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor.
Instanţa pune în vedere, celui căruia i s-a încredinţat supravegherea, îndatorirea de a
veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune
în vedere că are obligaţia să înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul se sustrage de
la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârşit din nou o
faptă prevăzută de legea penală.
Instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora din
următoarele obligaţii:
a) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
b) să nu intre în legătură cu anumite persoane;
c) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de
instanţă, cu o durată între 50 şi 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul
de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă.
Instanţa atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportării sale. După luarea
măsurii libertăţii supravegheate, instanţa încunoştinţează şcoala unde minorul învaţă
sau unitatea la care este angajat şi, după caz, instituţia la care prestează activitatea
stabilită de instanţă.
Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. (1) minorul se sustrage de la
supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori săvârşeşte o faptă
prevăzută de legea penală, instanţa revocă libertatea supravegheată şi ia faţă de minor
măsura internării într-un centru de reeducare. Dacă fapta prevăzută de legea penală
constituie infracţiune, instanţa ia măsura internării sau aplică o pedeapsă.
Termenul de un an prevăzut în alin. 1 curge de la data punerii în executare a
libertăţii supravegheate.
Potrivit art. 488 C.pr.pen., când instanţa a luat faţă de minor măsura libertăţii
supravegheate, măsura se pune în executare în şedinţa în care este pronunţată, dacă
minorul şi persoana sau reprezentantul instituţiei sau unităţii speciale căreia i s-a
încredinţat supravegherea sunt de faţă[ alin. (1).
Când punerea în executare nu se poate face în aceeaşi şedinţă, se fixează un termen
pentru care se va dispune aducerea minorului şi chemarea persoanei căreia i s-a
încredinţat supravegherea acestuia[ alin. (2)].
Art. 489 C.pr.pen. prevede că revocarea măsurii libertăţii supravegheate pentru
vreuna din cauzele prevăzute în art. 108 C.pen., cu excepţia cazului când minorul a
săvârşit din nou o infracţiune, precum şi înlocuirea libertăţii supravegheate se dispun de
instanţa care a pronunţat această măsură.
6.3. Internarea minorului într-un centru de reeducare sau institut
medical-educativ
Potrivit art. 104 C.pen., măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se
dispune în scopul reeducării minorului, căruia i se asigură posibilitatea de a dobândi
învăţătura necesară şi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale. Această
măsură se ia faţă de minorul în privinţa căruia celelalte măsuri sunt neîndestulătoare.
Faţă de mustrare şi libertatea supravegheată, măsura internării într-un centru de
reeducare este cea mai severă, executându-se în regim de privare de libertate, fiind
afectată deci libertatea minorului.
Durata internării într-un centru de reeducare, rezultă din cuprinsul art. 106 alin. (1)
C.pen., care prevede că măsura se ia pe perioadă nedeterminată, însă nu poate dura
decât până la împlinirea vârstei de 18 ani, în mod excepţional, măsura putând fi
prelungită pentru o perioadă de cel mult doi ani, însă numai dacă prelungirea este
necesară pentru realizarea scopului internării.
Potrivit dispoziţiilor art. 490 C.pr.pen., în cazul în care s-a luat faţă de minor
măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, instanţa poate dispune, prin
aceeaşi hotărâre, punerea în executare de îndată a măsurii luate. Punerea în executare
se face prin trimiterea unei copii de pe hotărâre organului de poliţie de la locul unde se
află minorul[ alin. (1)].
În alin. (2) al art. 490 C.pr.pen. se prevede că organul de poliţie ia măsuri pentru
internarea minorului.
Potrivit noilor dispoziţii ale art. 490 C.pr.pen., introduse prin Legea nr. 356/2006,
în vederea punerii în executare a măsurii educative a internării într-un centru de
reeducare, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane
fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea
reprezentantului legal al acesteia[ alin. (2¹)].
Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura educativă a internării într-un centru de
reeducare nu este găsită, organul de poliţie constată aceasta printr-un proces-verbal şi ia
măsuri pentru darea în urmărire, precum şi pentru darea în consemn la punctele de
trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se trimite centrului de reeducare
în care se va face internarea[ alin. (2²)]58.
58
Alin. (2¹) şi (2²) ale art. 490 au fost introduse prin art. I pct. 28 din O.U.G. nr. 60/2006.
Dacă persoana este găsită, copia de pe hotărâre se predă centrului de reeducare în
care minorul este internat[ alin. (3)]. Centrul de reeducare comunică instanţei efectuarea
internării[ alin. (4)].
Executarea măsurii internării într-un centru de reeducare, are loc în intervalul de
timp cât minorul se află internat în centru de reeducare, internarea putând fi amânată sau
întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 453 şi art. 455 C.pr.pen.( art. 491¹
C.pr.pen.).
Amânarea executării internării într-un centru de reeducare se acordă de către
instanţa de executare, iar întreruperea executării acestei măsuri de instanţa
corespunzătoare în grad în a cărei rază teritorială se află centrul de reeducare59.
Instanţa care a judecat minorul în primă instanţă, urmare a unei sesizări sau din
oficiu, poate dispune, potrivit art. 491 C.pr.pen., liberarea minorului din centrul de
reeducare înainte de a deveni major, revocarea liberării înainte de a deveni major
precum şi ridicarea sau prelungirea măsurii internării într-un centru de reeducare.
Măsura educativă a internării într-un institut medical-educativ, potrivit art. 105
C.pen., se ia faţă de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de
un tratament medical şi de un regim special de educaţie.
Această măsură are un caracter dublu, medical şi educativ, presupunând ca şi în
cazul internării într-un centru de reeducare, limitarea libertăţii fizice a celui internat.
Măsura se poate lua faţă de minorii infractori care răspund penal, şi nu faţă de cei
iresponsabili60.
Internarea într-un institut medical educativ se poate dispune de către instanţa care-l
judecă pe inculpatul minor, pe baza expertizei medico-legale care recomandă
tratamentul medical şi un regim de educaţie61.
În ceea ce priveşte punerea în executare a hotărârii prin care s-a dispus luarea
acestei măsuri, legea nu prevede nicio dispoziţie specială în acest sens, sugerându-se
aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 432 C.pr.pen., referitoare la punerea în
executare a măsurii de siguranţă a internării medicale. Astfel, măsura se pune în
executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii şi a unei copii de pe
raportul medico-legal direcţiei sanitare din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana
faţă de care s-a luat măsura.

59
G. Theodoru, op. cit., p. 963.
60
A. Crişu, op. cit., p. 340.
61
G. Theodoru, op. cit., p. 962.
Măsura urmează a fi ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea ei,
instanţa având posibilitatea, dacă consideră necesar, să ia faţă de minor măsura
internării într-un centru de reeducare[ art. 106 alin. (2) C. pen.].
Instanţa care l-a judecat în primă instanţă pe minor, are competenţa să dispună
ridicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii internării într-un institut medical-
educativ[ art. 491 alin. (2) C.pr.pen.].
Potrivit art. 492 C.pr. pen., revocarea sau menţinerea măsurilor educative, precum
şi a măsurii liberării minorului dintr-un centru de reeducare înainte de a deveni major,
sau dintr-un institut medical-educativ, când minorul a săvârşit din nou o infracţiune, se
dispune de instanţa competentă să judece acea infracţiune.

Concluzii
Problema personalităţii umane constituie, actualmente, obiectul a numeroase
cercetări ştiinţifice în preocuparea de a descifra procesele psihice care explică conduita
umană, inclusiv comportamentul minorului infractor. Ideea după care în centrul
preocupărilor organelor judiciare trebuie să stea nu minorul ca infractor, ci ca om, ca
personalitate supusă transformării spre a identifica pe baza unei asemenea analize căile
cele mai eficiente de influenţare şi recuperare a acestuia, este cu atât mai valoroasă cu
cât delicvenţii minori se află încă în faza de formare şi, deci, sunt deosebit de receptivi
şi sensibili la acţiunile factorilor din mediul social.
Necesitatea cunoaşterii personalităţii subiectului asupra căruia se acţionează
reeducativ are, în pedagogie, o lungă tradiţie. Dar, dacă ar fi justificat să se ţină seama
de particularităţile personalităţii minorului (legate de vârstă, nivel de dezvoltare fizică şi
psihică), în ce priveşte individualizarea legală şi judiciară a sancţiunilor de drept penal,
în egală măsură ar trebui avute în vedere şi atunci când se desfăşoară procesul de
modelare a delicventului minor şi de pregătire a acestuia pentru a fi redat societăţii ca
element util.
Reeducarea şi reintegrarea socială pot fi privite ca două faze ale aceluiaşi proces de
cunoaştere, puse în relaţii de interacţiune la nivelul personalităţii în perspectiva
orientării acestuia în direcţia în care şansele ei de realizare sunt mai mari, iar
dimensiunile de valorificare a posibilităţilor de care dispune minorul sunt optime.
Instituţia minorităţii cunoaşte în dreptul penal o reglementare proprie, deoarece prin
tragerea la răspundere penală a minorilor – având în vedere capacitatea psihică a acestor
- se urmăreşte mai mult decât în cazul celorlalte categorii de infractori, reeducarea lor şi
prevenirea săvârşirii de fapte antisociale.
Potrivit art. 99 C.pen., minorii sub 14 ani nu răspund penal, cei care au vârste între
14-16 ani răspund penal numai dacă se dovedeşte că au săvârşit fapta cu discernământ,
iar minorii care au împlinit vârsta de 16 ani răspund penal.
Reglementării penale privind instituţia minorităţii îi corespunde şi o reglementare pe
plan procesual penal, prin instituirea unei proceduri speciale de urmărire şi judecare a
infractorilor minori. Aceste dispoziţii speciale se justifică prin faptul că minorul nu are
maturitatea psihică, dezvoltarea intelectuală şi experienţa necesară pentru folosirea
eficientă a drepturilor procesuale acordate de lege.
Prin instituirea acestei proceduri, s-a urmărit să se asigure minorilor un plus de
garanţii procesuale care să-şi dovedească eficienţa în îmbinarea laturii represive cu
latura educativă a procesului penal.
Conform art. 480 C.pr.pen., urmărirea şi judecarea infracţiunilor săvârşite de minori,
precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia, se efectuează potrivit
procedurii obişnuite, cu completările şi derogările prevăzute în art. 481-493 şi din
Secţiunea IV a Capitolului I din Titlul IV al părţii generale.
Urmărirea penală în cauzele cu infractori minori se desfăşoară după procedura
obişnuită, completată cu două dispoziţii speciale, prevăzute în art. 481 şi art. 482
C.pr.pen. De asemenea, judecarea infractorilor minori se face de către instanţele
judecătoreşti cu aplicarea procedurii obişnuite, care se completează cu dispoziţiile din
procedura specială cuprinsă în art. 483-486 C.pr.pen.
Punerea în executare a hotărârilor privind pe minori se face în conformitate cu
dispoziţiile art. 487-492 C.pr.pen., prin individualizarea executării fiecărei măsuri
educative aplicabile minorilor: mustrarea( art. 487 C.pr.pen.), libertatea supravegheată(
art. 488 C.pr.pen.), internarea într-un centru de reeducare( art. 490 C.pr. pen.),
internarea într-un institut medical-educativ(art. 105 C. pen. coroborat cu art. 432 C.pr.
pen.).
În consideraţia celor expuse, putem conchide că tema abordată prezintă un
interes deosebit, în contextul în care delincvenţa juvenilă constituie un fenomen social
complex şi grav, prin consecinţele sale grave atât asupra minorilor, cât şi asupra
societăţii în ansamblul ei, problematica minorilor infractori rămânând un domeniu de
actualitate deschis investigării sociale şi ştiinţifice.

Bibliografie selectivă
1. A. Boroi, Ş.-G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept
procesual penal, Ed. AllBeck, Bucureşti, 2001.
2. A. Crişu, Drept procesual penal. Partea specială, Ediţia a II-a, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2009.
3. C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român.Partea generală,
Ediţia a VII-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009.
4. G. Salontai, A. Salontai, Unele aspecte teoretice privind
drepturile infractorilor minori, Dreptul nr. 2/2005.
5. G. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2007.
6. I. Neagu, Tratat de procedură penală. Partea specială, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2009.
7. I. Poiană, Drept procesual penal, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2009.
8. M. Iordache, Incidenţa art. 3859 alin. 1 pct. 14 din Codul de
procedură penală în cazul sancţiunilor aplicabile minorilor ce răspund
penal, atât cu privire la măsuri educative, cât şi referitor la pedepse,
Dreptul, nr. 10/2009.
9. R.D. Lupaşcu, Poate constitui temei de desfiinţare sau casare a
hotărârii neaducerea la îndeplinire a dispoziţiilor art. 487 C.pr.pen.?,
Dreptul, nr.10-11/1995.
10. V. Gal, Discuţii în legătură cu unele modificări legislative
referitoare la procedura în cauzele cu infractori minori cuprinse în Legea
nr. 356/2006, Dreptul nr. 9/2007.
11. V. Păvăleanu, Drept procesual penal. Partea specială, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
12. www.dezvaluiri.ro.
13. www.jurisprudenta.com.
14. www.scj.ro.