Arestul Preventiv Și Arestul La Domiciliu Componente Ale Măsurii Preventive

FACULTATEA DE DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator:
Absolvent:
1
FACULTATEA DE DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
ARESTUL PREVENTIV ȘI ARESTUL LA DOMICILIU
COMPONENTE ALE MĂSURII PREVENTIVE
Coordonator:
Absolvent:
2
CUPRINS
INTRODUCERE................................................................................................2
CAPITOLUL I
1.1. Generalități...............................................................................................4
1.2. Importanța temei.....................................................................................5
1.3. Dreptul la libertate și siguranță...............................................................6
1.4. Măsurile preventive – aspecte generale.................................................8
CAPITOLUL II
2.1. Fundamentare teoretică. Camera preliminară (aspecte generale).........22
2.2. Arestarea preventivă.............................................................................24
2.3. Arestul la domiciliu..............................................................................34
2.4. Măsurile preventive aplicabile minorilor.............................................42
CAPITOLUL III
3.1. Decizii ale Curții Constituționale. Căi de atac......................................45
3.2. Consecințe.............................................................................................53
3.3. Analiză comparativă între vechea si noua reglementare.......................53
CAPITOLUL IV
4.1. Practică judiciară.................................................................................56
4.2. Propuneri de modificare a textelor de lege..........................................57
CONCLUZII...................................................................................................59
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................60
3
INTRODUCERE
Din cele mai vechi timpuri și până la dezvoltarea societăților moderne, oamenii nu se ghidau
dupa legi scrise, ci după obiceiurile, uzanțele și regulile religioase pe care le aveau adânc
înrădăcinate în culturile lor și pe care le transmiteau pe cale orală. În ansamblu, toate aceste uzanțe,
indiferent de zona geografică sau de cultura popoarelor, aveau un scop comun: acela de a îl face pe
om să conștientizeze gravitatea faptelor sale. De altfel, multă vreme s-a considerat ca unicul
mod de a
,,educa“ o comunitate este prin invocarea fricii, fără să existe o distincție între sancțiune și pedeapsă.
Pe vremuri, pedepsele constau în loviri, alungarea din comunitate, iar mai târziu pedepsele
au căpătat un rol intimidant, devenind publice. Se organizau chiar spectacole unde erau chemați
grupuri de oameni pentru a asista la pedepsirea vinovatului.
La începutul umanității, noțiunea de drept era suprapusă cu noțiunea de justiție divina.

Popoarele se supuneau legilor, doar în situația în care acestea erau prezentate ca fiind de origine
divină. Dacă ne gândim la jurământul din timpul unui proces sau al unei mărturii, putem susține că
legătura dintre religie și drept există și astăzi.
Chiar dacă nu au existat încă de la început normele scrise, pedepsele se aplicau celui
responsabil de săvârșirea faptei de către membrii comunității, în funcție de regulile stabilite acolo.
Pe măsură ce societatea a evoluat, normele de drept au prins contur în sensul cunoscut astăzi.
Se cunoaște faptul că omul este o ființă socială, așadar dreptul apare ulterior, odată cu
existența statului, ca o nevoie socială. Ca și în cazul celorlalte ramuri de drept și dreptul penal a
evoluat până a ajunge la forma în care se prezintă astăzi.
Apariția în țara noastră a parcurs anumite etape istorice, conturându-se cu o mai mare
exactitate începând cu secolul al XVII-lea. Dreptul obișnuielnic a avut un impact puternic de-a
lungul vremii asupra dreptului în țara noastră, însă a fost diminuat în perioada domniei lui Al. I.
Cuza. În epoca contemporană, caracterul dreptului cutumiar devine restrâns, întrucât putem vorbi
despre o organizare a activității juridice. În dreptul penal, obiceiul este exclus întrucât predomină
principiul legii scrise, Constituția, Codul Penal si Codul de Procedură Penală fiind fundamentale.
4
Normele de drept s-au schimbat de-a lungul anilor fiind raportate la noile valori sociale,
întrucât ,, principala datorie a oricărui stat este protejarea societății împotriva faptelor care îi
amenință existența”1.
Normele de drept penal reglementează relațiile sociale de apărare si prevăd faptele

periculoase pentru valorile sociale. Acestea sunt ,,norme de incriminare”.2 Ca orice normă juridică
și normele de drept penal și de procedură penală acționează în timp, spațiu și asupra persoanelor.
Diferența dintre dreptul penal și cel de procedură penală este dată de faptul că primul ne oferă
informații despre infracțiune și infractor, iar al doilea ne înfățișează cum se ajunge la concluzia că a
fost săvârșită fapta și cine are capacitatea de a ajunge la această concluzie. ,,Dreptul penal fără
procedura penală este ca un mâner de cuțit fără lamă, iar procedura penală fără dreptul penal este ca
o lamă de cuțit fără mâner.”3
Dreptul de procedură penală are ca scop descoperirea infracțiunilor și pedepsirea

vinovaților, dar nu a oricărora, ci acelora care au comis fapta, ceea ce înseamnă că este absolut
necesar aflarea adevărului. Așadar: ,, procedura penală fixează regulile după care se descoperă
infracțiunile. ”4
Primul Cod de Procedură Penală a intrat în vigoare la data de 2 decembrie 1864, fiind
modificat în 1919. Cel de-al doilea Cod de Procedură Penală a fost cel ce a intrat în vigoare la data
de 19 martie 1936, abrogat prin Legea 31/1968 și înlocuit de Codul de Procedură Penală din 1968,
care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1969. Codul din 1969 a fost înlocuit de Codul actual
aplicat cu data de 1 februarie 2014.
1
Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Procedură penală, Ediția a 4-a, Editura Hamangiu, București, 2019, p. 1
2
Dr. Costică Voicu, Introducere în drept, Editura Pro Universitaria, București, 2006, p. 155
5
3
T. Mommsen, Dreptul penal roman, Ed. Albert Fontermoing, Paris, 1907, p. XIV
4
6
CAPITOLUL I
1.1 Generalități
În România, autoritatea judecătorească în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Constituția

României este alcătuită din: instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliu Superior al
Magistraturii.
Justiția se înfăptuiește numai de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte

instanțe judecătorești, întâia prezentată fiind cea mai înaltă în grad.
Descoperirea și identificarea făptuitorilor precum și strângerea dovezilor și a probelor care

rezultă din comiterea infracțiunilor, precum și tragerea la răspundere penală însumează obligații ce
revin organelor specializate ale statului, derulându-se astfel o activitate complexă care poartă
denumirea de ,,proces penal“.
Pentru o desfășurare cât mai corectă și eficace a procesului penal, organele judiciare pot
apela la anumite măsuri procesuale care au ca rol atât repararea pagubelor rezultate din săvârșirea
infracțiunilor, cât și prevenirea acestora.
Dreptul penal se ocupă cu apărarea celor mai de preț valori sociale, fiind definit ,,ca o
ramură a dreptului public ce reglementează relațiile de apărare socială prin incriminarea ca
infracțiuni, sub sancțiuni specifice, denumite pedepse, în scopul apărării acestor valori, fie prin
prevenirea infracțiunilor, fie prin aplicarea pedepsei persoanelor care le săvârșesc.”
Din aceste considerente, putem afirma cu tărie faptul că, statului îi revine obligația de a
identifica făptuitorii, precum și faptele săvârșite de aceștia pentru a se dispune, doar atunci când este
cazul, aplicarea unor pedepse pe care legea le prevede.
În strânsă legătură cu dreptul penal, se află și dreptul procesual penal care are ca principal
scop tragerea la răspundere penală a persoanelor care comit infracțiuni, urmărindu-se astfel
menținerea ordinii de drept, dar nu în ultimul rând și respectarea drepturilor omului astfel încât
persoanele nevinovate să nu fie trase la răspundere.
Descoperirea și identificarea făptuitorilor, precum și strângerea dovezilor și a probelor care

rezultă din comiterea infracțiunilor, dar și tragerea la răspundere penală, însumează obligații ce
revin organelor specializate ale statului, derulându-se astfel o activitate complexă care poartă
denumirea de
,, proces penal ” . Pentru o desfășurare cât mai corectă și eficace a procesului penal, organele
judiciare pot apela la anumite măsuri procesuale care au ca rol atât repararea pagubelor rezultate din
săvârșirea infracțiunilor, cât și prevenirea altora.
7
1.2. Importanța alegerii temei
Teme proiectului meu este denumită: ,, Arestul preventiv și arestul la domiciliu.

Componente ale măsurii preventive” și este rezultatul curiozității mele, îmbinat cu dorința de
documentare cu privire la acest subiect.
Am ales să dezbat această temă, deoarece prezintă un foarte mare interes atât din perspectivă
juridică, cât și din punct de vedere social, fiind vorba despre respectarea drepturilor cetățenilor și a
valorilor sociale, dar nu în ultimul rând și din prisma faptului că, în România, a început să se
folosească foarte des aplicarea acestor măsuri preventive. Procesul penal, în esența sa, este unul
represiv, întrucât organele judiciare au atribuții care le permit să limiteze drepturile și libertățile
individului. În permanență există riscul, ca în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății, această
limitare a drepturilor să fie aplicată disproporțional.
Una dintre marile probleme în punerea în aplicare a dreptului procesual penal, este tocmai
corelația constrângerii statale cu apărarea drepturilor personale. Măsurile preventive limitează
interesele și drepturile unei persoane, însă, fără aplicarea acestora, nu am putea avea o bună
desfășurare a unui proces penal. Nu am ales să dezbat toate măsurile preventive, deoarece consider
că arestul preventiv și arestul la domiciliu sunt măsurile care îngrădesc cel mai mult libertatea
individului.
Drept urmare, prin întregul său conținut, lucrarea are menirea de a înțelege și de a contribui
într-o oarecare măsură la aplicarea corectă a dispozițiilor privind măsurile preventive, prin
interpretarea lor unitară, dar și prin găsirea unor soluții pentru diversele probleme ce pot apărea în
practica judiciară.
8
1.3. Dreptul la libertate și siguranță
Atât din Convenția Europeană a drepturilor omului, precum și din Constituția României și
Codul de procedură penală rezultă faptul că se acordă o importanță deosebită dreptului la libertatea
și siguranța persoanelor.
În prima ipoteză vorbim despre garantarea dreptului la libertate al tuturor persoanelor, care ,,
a apărut odată cu promovarea prezumției de nevinovăție ”, deoarece se consideră că persoanele
nevinovate trebuie să fie cercetate în stare de libertate.5
De la această derogare, există însă și excepții, recunoscându-se posibilitatea îngrădirii

acestor drepturi și libertăți, atunci când este cazul, dar numai în cazurile prevăzute de lege.
,, Dreptul la siguranță ” este un concept care își are rădăcinile din dreptul anglo-saxon unde
era denumit ,, habea corpus ” ceea ce însemna că fiecare persoană care era arestată sau reținută avea
dreptul de a ajunge în fața unui judecător sau juriu, însărcinat cu pronunțarea unei sentințe și care
putea pronunța ori punerea în libertate a celui acuzat, ori trimiterea în stare de detenție.6
Prin aceste principii, s-a urmărit respectarea drepturilor cetățenilor și estomparea abuzurilor
privind arestarea sau reținerea persoanelor nevinovate.
Doctrinarii din țara noastră au precizat într-o opinie că ,, libertatea individuală ” și ,,

siguranța persoanei ” nu ar trebui să formeze un tot unitar, deoarece se conturează distincții mari
între aceste două sintagme: în prima ipoteză fiind vorba despre libertatea fizică a persoanei, pe când
prin cea de- a doua ipoteză se înțelege faptul ca orice persoană este protejată de ,, orice arbitru al
autorităților publice ” în cazul în care s-ar încălca dreptul la libertatea fizică a persoanei.
Într-o altă opinie, s-a menționat că ,, dreptul la siguranță ” și ,, libertatea individului ” au o

semnificație comună, ambele făcând referire la protecția acordată persoanelor în cazurile în care ar
putea interveni reținerea ori deținerea. Această ultimă opinie pare să fie în concordanță și cu
viziunea Curții Europene a Drepturilor Omului ,care susține că aceste sintagme înglobează un tot
unitar și ar trebui privite ca un ansamblu.7
Cu toate acestea, în unele cazuri distincția dintre ,, privarea de libertate” și ,,restrângerea

libertății de mișcare” nu este întocmai ușor de delimitat.
5
Constituția României, art. 23- Libertatea individuală
6
Dr. Costică Voicu, Introducere în drept, Editura Pro Universitaria, București, 2006, p. 37
7
9
Pentru a proba încălcarea dreptului la libertate și siguranță, Curtea se folosește de un anumit
criteriu, cel al probei ,,dincolo de orice îndoială rezonabilă”. Este de precizat faptul că acest element
de probațiune, nu este unul care se întâlnește în toate sistemele juridice naționale, deoarece Curtea
Europeană a Drepturilor Omului nu se pronunță asupra fondului cauzei, ci doar asupra răspunderii
acelor state contractante, având în vedere faptul că și-au asumat anumite obligații prin participarea
la o convenție. În practică, s-a dovedit că mai degrabă Curtea adoptă ,,sistemul liberei aprecieri a
probelor ”.8
Atunci când se dispune o măsură prin care se restrânge dreptul la libertate al unei persoane,
organele competente au obligația de a oferi anumite garanții persoanelor în cauză. În această
ipoteză
, se face referire la faptul că persoanelor cărora li se restrânge dreptul la libertate, au dreptul de a
afla încă din momentul dispunerii măsurii, motivele și faptele pentru care această măsură s-a impus.
Comunicarea trebuie făcută în limba în care persoana în cauză, o înțelege, printr-un limbaj
simplu și cât mai clar, pentru ca individul sa o poată contesta legalitatea deținerii, dacă simte că a
fost nedreptățit.
În cazul ,, Ghiurău contra României ” Curtea a reamintit că : ,, o persoană trebuie informată

la momentul privării de libertate sau imediat după, ori să fie în măsură să deducă motivele privării
de libertate din desfășurarea interogatorului ” , astfel încât să nu se încalce drepturile și libertățile
omului, de unde reiese că această înștiințare trebuie să se facă de urgemță și cu precădere.9
,, Dreptul persoanei arestate preventiv de a fi adusă de îndată înaintea unui magistrat și de a

fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii ” , în acest paragraf, se face
referire la un drept distinct, deoarece este vorba despre persoanele care au fost arestate preventiv
sau arestate la domiciliu, mai cu seamă, aceia trebuie să fie judecați într-un termen rezonabil,
deoarece măsurile preventive au un caracter temporar, nefiind prelungite, acesta putând să dispară.
În cauza ,, Simon contra României ”, Curtea a precizat că din motive necesare, arestarea
preventivă s-a prelungit și menținut din anul 2004 până în 2005. De asemenea, Curtea a reținut
faptul că această dispoziție s-a susținut fără argumente bine motivate, deoarece în cauză, instanțele
au avut o motivare abstractă a gravității infracțiunii, ceea ce nu permitea menținerea și prelungirea
măsurii arestării preventive pentru tot acest timp.10
În alte cazuri, Curtea a mai menționat că au fost invocate pentru prelungirea arestării
preventive motive care țin de faptul că inculpații ar fi încercat să îngreuneze investigațiile și să se
8
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/legalitatea-arestarii-preventive-in-jurisprudenta-cedo/
10
9
http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/Ghiur%C4%83u-%C3%AEmpotriva-Rom%C3%A2niei.pdf
10
http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/Simon-impotriva-Romaniei.pdf
11
sustragă de la proces, desființând însă această afirmație , aducând argumente solide, prin prisma
faptului că aceste lucruri constituie elemente ale dreptului la apărare și nu justificații pentru
arestarea preventivă. De asemenea, motivarea concretă a arestării preventive este un factor
important, aici trebuie avut în vedere faptul că părțile trebuie să fie ascultate și să li se ofere
posibilitatea de a recurge la căi de atac.
1.4. Măsurile preventive - aspecte generale
Pentru o desfășurare cât mai eficientă a procesului penal și pentru a asigura atingerea
scopului avut în vedere la începerea acesteia, legea permite folosirea unor metode specifice care
ajută la finalizarea cu succes a acestuia.
Întotdeauna vinovăția trebuie dovedită, întrucât orice inculpat beneficiază, într-o societate
civilizată, de prezumția de nevinovăție. Procesul penal poate fi asemănat cu un conflict între
inculpat și organele judiciare, ambii participanți fiind responsabili cu dovedirea nevinovăției sau a
vinovăției.
Măsurile procesuale reprezintă ,, mijloace prevăzute de legea penală, luate de către organele
judiciare pentru a asigura normala desfășurare a procesului penal în vederea realizării scopului
acestuia. ” 11
Astfel, prin luarea acestor măsuri se pot înlătura dificultățile ce pot apărea pe parcursul
activității organelor de cercetare penală, de exemplu: sustragerea celor care sunt implicați în
comiterea infracțiunilor.
Chiar dacă legea protejează drepturile și libertățile persoanelor, acestea pot fi îngrădite în
anumite situații, fiind necesară motivarea deosebită a acestor restricții.
Aceste măsuri sunt facultative în desfășurarea activităților privind finalizarea procesului,

însă ajută la înlăturarea dificultăților, așa cum am menționat și mai sus. Măsurile preventive, nefiind
obligatorii, pot fi luate de organele competente în funcție de circumstanțele fiecărei cauze penale.
,, Sunt acele măsuri procesuale prevăzute de lege, cu caracter de constângere, prin luarea
cărora organele judiciare urmăresc privarea de libertate sau restrângerea libertății de mișcare a
12
11
Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei-Viorel Iugan , Drept procesual penal partea generala, Editura Universul
Juridic, București, 2016, p. 295
13
suspectului sau a inculpatului, așadar prin aplicarea acestora se urmărește împiedicarea sustragerii
suspectului sau inculpatului fără a răspunde pentru faptele sale.”
Codul de procedură penală prevede următoarele măsuri preventive: reținerea, controlul

judiciar, controlul judiciar pe cauțiuni, arestul la domiciliu și arestarea preventivă , ca fiind măsurile
procesuale cele mai drastice întrucât vizează restrângerea libertății persoanei.
Art. 23 alin (2) din Constituția României prevede că arestarea preventivă și reținerea,
precum și arestul la domiciliu sunt permise în ,, anumite cazuri prevăzute de lege “ .
De asemenea, există și măsuri preventive mai puțin drastice precum măsurile asiguratorii, ce
vizează indisponibilizarea bunurilor pentru a putea fi evitată situația în care ar putea fi distruse sau
ascunse sau măsurile de siguranță cu caracter medical.
Măsurile procesuale preventive pot avea caracter personal, spre exemplu reținerea unei
persoane pentru 24 de ore sau caracter real, spre exemplu instituirea sechestrului.
De-a lungul timpului, s-au conturat mai multe opinii cu privire la aplicarea acestor măsuri
preventive.
O opinie negativă, care susține că prin prezumția de nevinovăție acordată făptuitorilor,

aceste măsuri nu pot fi aplicate până la proba contrară, când se stabilește, printr-o hotărâre
judecătorească, vinovația persoanei în cauză. Această opinie își întărește argumentul si prin prisma
faptului că privarea de libertate este echivalentă cu executarea unei pedepse.
Cea de-a doua opinie, venită ca răspuns opiniei mai sus menționată, susține că aplicarea
acestor măsuri, având drept argument faptul că prin luarea acestora se combate ,, fenomenul
infracțional. “
Pentru luarea măsurilor preventive, trebuie îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții:
- Existența unor indicii plauzibile din care să rezulte o bănuială că o persoană a săvârșit
infracțiunea
- Dovedirea necesitatății măsurii preventive luate de către organele competente, astfel încât
persoana asupra căreia se dispune măsura respectivă să nu se sustragă ; procesul desfașurându-se
astfel în cele mai optime condiții, totodată evitându-se comiterea altor infracțiuni.
- Pentru a se dispune măsura preventivă, este necesar ca aceasta să fie ,, proporțională“ cu

gravitatea faptei, astfel încât făptuitorul să nu fie nedreptățit.
- Acțiunea penală trebuie să poată fi pusă în mișcare, deoarece existența unei cauze care
împiedică acest lucru face imposibilă aplicarea anumitor măsuri prevenitve.
14
- Prezența apărătorului atât pentru suspect, cât și pentru inculpat.
Actele prin care se iau aceste măsuri preventive sunt : ordonanța organului de cercetare
penală, ordonanța procurorului, încheierea judecătorului de cameră preliminară, de drepturi și
libertăți sau a instanței de judecată. Prin excepție măsurile preventive pot fi luate și prin sentință sau
decizie de instanța de judecată. 12
În cazul anumitor măsuri preventive și anume: arestul la domiciliu și arestarea preventivă. se

impun încă o serie de condiții pe care le vom analiza în cele ce urmează. În jurisprudența, Curtea a
prezentat ,, 4 motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat
că a comis o infracțiune : pericolul ca acuzatul să fugă, riscul ca acuzatul odată pus în libertate să
împiedice aplicare justiției, să comită noi infracțiuni sau să tulbure ordinea publică. “
Pentru ca organele competente să dispună aceste măsuri preventive ,procedura este diferită
în funcție de măsura care este luată în cauza respectivă. Vom analiza, așadar, maăsurile preventive
din sfera mea de interes, respectiv arestul la domiciliu și arestarea preventivă.
În cazul acestor două măsuri, dispunerea se face numai de către judecător. În curs de
desfășurare a urmăririi penale, se dispune una dintre aceste măsuri de către judecătorul de drepturi
și libertăți ; în faza de cameră preliminară se dispune de către judecătorul de cameră preliminară, iar
în cursul judecății se dispune de către instanța de judecată. Aceste acte se dispun prin încheiere
motivată în majoritatea situațiilor, însă pot fi cuprinse și într-o sentință sau decizie, în funcție de
modul în care judecătorul se pronunță și cu privire la alte măsuri.
Este de precizat și faptul că, asupra suspectului sau inculpatului, nu se pot lua cumulativ mai
multe măsuri preventive în aceeși perioadă, ci doar una dintre cele indicate mai sus.
Ședințele de judecată pentru luarea acestor măsuri se desfășoară în Cameră de Consiliu,

având astfel caracter nepublic. Acest subiect a fost foarte controversat, deoarece instanțele
judecătorești interpretează diferit aceste dispoziții. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
îmbrățișat opinia conform căreia ședințele de judecată ar trebui să fie publice, din prisma faptului că
se pot depune contestații în aceste condiții. Prin decizia nr. 4/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție
a hotărât ca în cursul urmăririi penale cât și în cursul camerei preliminare, dispozițiile privitoare la
măsurile preventive sa se soluționeze ,, în cameră de consiliu, prin încheiere motivată. “ 13
12
13
https://lege5.ro/Gratuit/gm4tsmrqga/decizia-nr-4-2014-privind-examinarea-sesizarii-formulate-de-tribunalul-
specializat-cluj-in-dosarul-nr-18785-211-2013-privind-pronuntarea-unei-hotarari-prealabile-pentru-dezlegarea-
modului-de-interpret
15
Încetarea de drept, revocarea și înlocuirea măsurilor preventive
Pe tot parcursul procesului penal, pot interveni situații care pot schimba împrejurările în care
aceste măsuri au fost dispuse. Organele judiciare pot verifica din oficiu sau la cererea persoanei
vătămate ori a părților ori de câte ori apare o modificare care să corespundă cu următoarele situații:
măsura poate înceta de drept, poate fi revocată sau înlocuită cu o altă măsură preventivă.
Încetarea de drept
Prin încetarea de drept a măsurii preventive, se constată apariția unui obstacol legal care
împiedică organele competente să mai mențină această dispoziție, astfel încât la apariția sa, fiind
obligate să îl pună de îndată în libertate pe cel asupra căruia autoritatea măsurii respective a operat.
Așadar, organele competente nu se pot opune acestui impediment, neavând posibilitatea să mențină
sau să intervină în vreun fel.
În conformitate cu art. 241 alin. (1) din C.p.p. încetarea de drept apare în următoarele situații:
,, la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori, în cursul urmăririi
penale sau în cursul judecății în primă instanță, ori la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege.
“
Având în vedere că aceste măsuri sunt limitate în timp, după cum prevede legea având un
caracter temporar, organele competente trebuie să aibă în vedere durata maximă până la care pot fi
dispuse. Organele au posibilitatea de a prelungi aceste măsuri, însă doar atunci când legea le
permite, neputând încălca astfel dispozițiile cuprinse în textele de lege.
Spre exemplu, în cazul arestării preventive, limita de timp nu poate să depașească 180 zile,
incluzând prelungirile aferente.
Termenele acestor măsuri preventive se calculează de la data ,, sesizării instanței “ sau de la

data ,, punerii în executare a măsurilor “.
b) În cazurile în care procurorul dispune o soluție de netrimitere în judecată ori instanța de

judecată pronunță o hotărâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea
pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, ori o pedeapsă cu amenda, care nu însoțește pedeapsa
închisorii, chiar nedefinitivă.
În cazul în care procurorul urmărește netrimiterea în judecată, dispunând astfel clasarea. ca

urmare a intervenției unuia dintre cazurile prevăzute în art. 16 C. pr. pen., ori renunțarea la
urmărirea penală, va face mențiune în ordonanța prin care a dispus aceste măsuri și despre încetarea
16
de drept a măsurilor preventive.
17
De asemenea, măsura poate înceta și la pronunțarea instanței printr-o hotărâre de achitare,
încetare a procesului , de amânare a aplicării pedepsei sau pedeapsă cu amenda. Judecătorul se va
pronunța prin încheiere, care este executorie. În această situație prezența apărării inculpatului și a
procurorului este obligatorie.
Atâta timp cât una dintre aceste măsuri, a fost luată pentru desfășurarea normală a
procesului, se constată că aplicarea ei nu mai este necesară și se dispune de îndată punerea în
libertate a inculpatului, bineînțeles, dacă acesta nu este reținut într-o altă cauză.
Totodată, prin dispunerea clasării infracțiune este lipsită de temei și obiect, astfel încât
menținerea în continuare a unei măsuri preventive, ar fi corelată cu încălcarea drepturilor și
libertăților persoanei.
Renunțarea la aplicarea pedepsei duce la lipsa interesului public, având în vedere gravitatea
situației, în sarcina suspectului sau inculpatului, fiind stabilite anumite condiții și obligații, astfel
încât, aplicarea măsurilor preventive ar fi inutile, deoarece prin nerespectarea condițiilor și
obligațiilor procurorul poate reveni asupra trimiterii în judecată. 14
Înlocuirea măsurii preventive
În situația în care se decide înlocuirea măsurii preventive, se poate alege ca măsura

preventivă să fie înlocuită cu una mai ușoara, dacă se apreciază că este suficientă sau cu una mai
grea, dacă se apreciază ca este necesar. Controlul judiciar poate fi înlocuit cu controlul judiciar pe
cauțiune, cu arestarea preventivă sau cu arestul la domiciliu. Înlocuirea măsurii preventive se poate
dispune de către organul judiciar, de către procuror sau de către judecător, la cerere sau din oficiu.
Cererea de înlocuirea a măsurii preventive formulată de inculpat se adresează în scris judecătorului
de cameră preliminară, de drepturi și libertăți sau instanței de judecată și se soluționează, dacă
acesta este prezent, numai după ascultarea sa, în prezența unui avocat ales sau din oficiu. În cazul în
care inculpatul nu se poate prezenta, cererea se va soluționa și în lipsa sa, dar numai în prezența
avocatului, care poate pune concluzii. De asemenea, în această situație prezența procurorului este
absolut necesară. Când discutăm despre înlocuirea celor două măsuri preventive pe care le
dezbatem în prezenta lucrare cu controlul judiciar pe cauțiune, legiuitorul prevede două etape:
14
Suport de curs- Drept procesual penal 1, Lect. Univ. Dr. Bogdan Buneci, Universitatea Ecologică din București,
Facultatea de Drept, București, 2018-2019
18
- În prima fază, judecătorul fie el de cameră preliminară, de drepturi și libertăți sau instanța
de judecată, va stabili valoarea cauțiunii prin încheiere și îi va acorda inculpatului termen pentru
plată. Încheierea poate fi atacată cu contestație în 48 de ore de la comunicare sau de la pronunțare.
- În a două etapă, dacă se plătește cauțiunea în termenul fixat, judecătorul va admite cererea,
va stabili obligațiile ce îi revin inculpatuluii și va dispune punerea sa în libertate, dacă acesta nu este
arestat într-o altă cauză. În situația în care nu se platește cauțiunea în termenul fixat, respinge ca
neîntemeiată cererea formulată de către inculpat. Fiecare dintre aceste proceduri, mai sus
menționate, se desfășoară în Cameră de Consiliu. 15
Revocarea măsurii preventive
Cazurile în care se dispune revocarea măsurilor preventive sunt similare cu cele mai sus
prezentate. Orice măsură preventivă se poate revoca dacă: temeiurile care au determinat-o au
16
încetats sau au apărut circumstanțe noi din care reies nelegalitatea măsurii. În această situație,
revocarea se poate dispune de către organul judiciar care a luat măsura sau în fața căruia se află
cauza, de judecătorul de drepturi și libertăți, de cameră preliminară sau instanța de judecată prin
încheiere motivată, prin sentința ( în cazul în care se revocă măsura arestării preventive printr-o
hotărâre de condamnare ) sau prin decizie de către instanța de Apel.
Procurorul poate revoca măsura preventivă prin ordonanță care are calitate executorie.
Acesta are și obligația de a sesiza din oficiu judecătorul de drepturi și libertăți , atunci cand există
posibilitatea existenței unei întâmplări ce poate justifica revocarea măsurii preventive. Participarea
procurorului este obligatorie, ca în toate situațiile prezentate mai sus. În cursul urmăririi penale, se
înaintează dosarul de către procuror, în termen de 24 de ore de când se face solicitarea. Judecătorul
fixează un termen și citează inculpatul. La soluționarea cererii inculpatul va avea ocazia să își
susțină motivele pe care întemeiază cererea, în prezența unui avocat ales sau din oficiu. În cazul în
care nu poate fi prezent, cererea se va soluționa în lipsă, însă doar în prezența apărătorului, care va
avea dreptul de a pune concluzii.
Diferența dintre revocarea măsurii și înlocuirea acesteia este dată de faptul că prin revocare
se repune inculpatul în starea de drept inițială, pe când în situația înlocuirii acesta râmăne supus
unei constrângeri prevăzute de noua măsură preventivă ce a fost aleasă.
15
Suport de curs- Drept procesual penal 1, Lect. Univ. Dr. Bogdan Buneci, Universitatea Ecologică din București,
Facultatea de Drept, București, 2018-2019
16
19
Toate actele prin care se dispune una dintre modificările, prezentate mai sus, asupra
măsurilor preventive se pot ataca. Se poate formula plângere împotriva ordonanței organului de
cercetare penală sau a procurorului, contestație împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de
drepturi și libertăți, de cameră preliminară sau pronunțate de către instanța de judecată. Deciziile
instanței de apel, nu pot fi atacate prin nicio cale, ele fiind definitive.
Cooperarea internațională în ceea ce privește aplicarea măsurilor preventive
Cooperarea judiciară internațională în materie penală cuprinde totalitatea regulilor în baza

cărora statele se ajută reciproc în lupta contra fenomenului infracțional cu caracter transfrontalier,
astfel încât să răspundă în mod adecvat penale.riscurilor de îngreunare a procesului de realizare a
justiției, riscuri generate de săvârșirea unor infracțiuni pe mai multe teritorii sau de refugierea
infractorilor în alte țări decât cele unde au comis faptele.
Deoarece mecanismele de cooperare internațională în materie penală implică relații inter-

statale, ele sunt reglementate de regulă prin tratate, convenții și acorduri internaționale. Însă,
România nu a încheiat astfel de acorduri cu toate statele lumii. În situația în care mecanismul de
cooperarea judiciară se dovedește necesar în raport cu un stat cu care nu există convenție
internațională în acest sens, este totuși posibilă derularea sa pe bază de curtoazie internațională, la
cererea transmisă pe cale diplomatică și cu asigurarea scrisă de reciprocitate dată de statul străin.
Formele de cooperare internațională în materie penală sunt multiple, cele mai cunoscute
fiind:
17
- extrădarea;
- predarea în baza unui mandat european de arestare;
- transferul de proceduri în materie penală;
- recunoașterea și executarea hotărârilor străine;
- transferul persoanelor condamnate;
- asistența judiciară în materie penală.
Unul dintre principiile care guvernazează cooperarea dintre state este principiul specialității.
În virtutea acestui principiu, persoana vizată printr-un mecanism de cooperare internațională nu va
17 http://www.prouniversitaria.ro/carte/cooperare-judiciara-in-materie-penala-in-uniunea-europeana-/rasfoire/
14
putea fi urmărită sau judecată și nici nu va putea fi supusă unei pedepse pentru o altă faptă decât cea
care a motivat predarea, dacă acea faptă a fost comisă anterior transferului către statul care a
solicitat- o4. Cu alte cuvinte, regula este ca persoana să fie supusă procedurilor penale, în statul
solicitant, strict pentru faptele pentru care s-a declanșat mecanismul de cooperare internațională, iar
nu pentru alte infracțiuni anterioare.18
Problema nu se pune pentru infracțiuni ulterioare transferului, pentru că acestea sunt

săvârșite chiar pe teritoriul statului unde persoana a fost predată, deci nu antamează mecanisme de
cooperare internațională.
În mod corespondent, atunci când România este stat solicitat în cadrul procedurilor de
cooperare, autoritățile române sunt obligate să comunice autorităților competente ale statului străin
solicitant informațiile necesare privind durata pedepselor și a măsurilor privative de libertate
executate în România de persoana vizată.
Acest principiu este incident cu precădere în materia extrădării și a mandatului european de

arestare, dar are uneori aplicabilitate și în alte domenii (spre exemplu, în materia cererilor de
asistență judiciară pentru obținerea de probe – acestea nu vor putea fi folosite în alte cauze decât
cele care au motivat cererea).
Pe lângă acestea, la nivel internațional sunt avute în vedere și alte forme de cooperare
judiciară în materie penală, cum este, spre exemplu, ordinul european de anchetă (aplicabil la
nivelul Uniunii Europene).
De la principiul specialității sunt consacrate însă și excepții. Astfel, persoana vizată va putea
fi urmărită penal și judecată în România și pentru alte fapte, anterioare predării, în următoarele
situații:
- statul care a predat-o consimte la aceasta;
- persoana vizată a renunțat, benevol și în cunoștință de cauză, la regula specialității;
- persoana nu a părăsit teritoriul României, în termen de 45 de zile de la liberarea sa

definitivă după derularea procedurilor care au motivat predarea către țara noastră, deși a avut
posibilitatea să o facă;
- persoana extrădată a părăsit teritoriul României, înainte de a se fi împlinit 45 de zile de la

liberarea sa definitivă după derularea procedurilor care au motivat predarea către țara noastră, dacă
a revenit ulterior în România.
18
http://www.prouniversitaria.ro/carte/cooperare-judiciara-in-materie-penala-in-uniunea-europeana-/rasfoire/
15
Comutarea duratei pedepselor și măsurilor preventive privative de libertate este un alt
principiu esnțial în ceea ce privește cooperarea internațională. În aplicarea acestui principiu, durata
pedepselor și a măsurilor privative de libertate, în îndeplinirea unei cereri de cooperare formulată de
autoritățile române, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se comută din durata
pedepsei aplicate de instanțele române. Această regulă este prevăzută la art. 15 alin. (1) din Legea
nr. 302/2004 și la art. 73 alin. (1) C. pen.6. 19
Spre exemplu, atunci când autoritățile române formulează o cerere de extrădare în vederea
predării unei persoane spre a fi urmărită penal și judecată în România, durata cât acea persoană a
fost arestată preventiv în străinătate în vederea extrădării va fi dedusă din durata pedepsei pe care
instanța română o va aplica persoanei în caz de condamnare. La fel se întâmplă și atunci când
autoritățile române emit un mandat european de arestare.
Principiul pe care îl analizăm are în vedere numai durata măsurilor privative de libertate
(reținerea, arestul la domiciliu, arestare preventivă), nu și pe a celor neprivative de libertate
(controlul judiciar).
O problemă care se ridică este cum trebuie privite acele măsuri procesuale care implică
diverse combinații între privarea de libertate și restricția libertății de mișcare: spre exemplu, în unele
state există posibilitatea ca persoana să fie supusă obligației de a nu părăsi domiciliul în timpul
nopții, având însă libertate de mișcare într-o anumită arie teritorială pe timpul zilei. În practica
instanțelor internaționale s-a decis că măsuri precum arestul la domiciliu cu o durată de 9 ore în
timpul nopții, însoțit de supravegherea persoanei prin intermediul unei brățări electronice, de
obligația de a se prezenta zilnic sau de mai multe ori pe săptămână la o secție de poliție la ore fixe,
precum și de interdicția de a solicita eliberarea de documente care să permită călătoria în străinătate,
nu sunt într- atât de constrângătoare încât să producă un efect privativ de libertate comparabil cu cel
care rezultă dintr-o încarcerare și, deci, nu pot fi calificate drept „detenție”. Prin urmare, asemenea
măsuri nu pot fi, în principiu, asimilate unei măsuri preventive privative de libertate, iar durata lor
nu poate fi dedusă din cea a pedepsei pentru a cărei executare se apelează la un mecanism de
cooperare judiciară internațională.
În cele ce urmează vom analiza cele mai facile modalități de cooperare intenațională, anume
mandatul european de arestare și extrădarea, în vederea predării obișnuite, tocmai pentru a sublinia
aspecte ce sunt de interes în prezenta lucrare.
Un prim lucru pe care trebuie să îl cunoaștem în materie de procedură penală este că în

mandatul european de arestarea judecătorul se pronunță prin sentință. Dacă pronunțarea este la
același
16
19
http://www.just.ro/despre/cooperare-judiciara-internationala-in-materie-penala/
16
termen, instanța dispune, după ascultarea persoanei în prezența apărătorului său, și arestarea sa în
vederea predării.
Dacă judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu
privire la predare, arestarea persoanei vizate se dispune la termenul la care s-a desfășurat ședința,
prin încheiere motivată, după ascultarea persoanei în prezența apărătorului. Durata arestării poate fi
de cel mult 30 de zile. Instanța verifică periodic, la maxim 30 de zile, dacă se impune menținerea
arestării, pronunțându-se prin încheiere motivată. Atât încheierea prin care s-a dispus arestarea cât și
cele prin care aceasta a fost menținută pot fi atacate cu contestație, în termen de 24 de ore de la
pronunțare, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Durata totală a arestării, până la predarea efectivă către statul emitent al mandatului
european, nu poate depăși 180 de zile. La expirarea acestei perioade, instanța dispune față de
respectiva persoană măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune sau arestului la
domiciliu, caz în care sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală (spre exemplu, cu
privire la termene și căi de atac).
Dacă, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea
de predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară
emitentă.
Sentința prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului poate fi atacată cu
contestație, în termen de 5 zile de la pronunțare. Competența soluționării contestației aparține Înaltei
Curți de Casație și Justiție. Contestația declarată împotriva hotărârii prin care s-a dispus predarea
persoanei solicitate este suspensivă de executare, cu excepția dispozițiilor privind măsura arestării.
20
Este posibil ca, până la soluționarea definitivă a cererii de predare, statul emitent să revoce
decizia în baza căreia s-a emis mandatul, situație de care judecătorul român va lua act, prin sentință
definitivă. Dacă persoana se afla sub puterea unei măsuri preventive, aceasta va fi revocată.
Dacă informarea de revocare a deciziei care a stat la baza mandatului european intervine
după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate (și, evident,
înainte de predarea efectivă), procurorul va sesiza curtea de apel, care va dispune, prin sentință
definitivă, revocarea executării mandatului european de arestare și, dacă este cazul, revocarea
măsurii privative dispuse anterior.
Există două categorii de extrădare și anume: extrădarea activă și extrădare pasivă.Diferența

dintre cele două categorii este dată de faptul că, prin extrădare activă înțelegem că aceasta îi revine
17
20
https://blog.avocatoo.ro/mandatul-european-de-arestare/
18
statului care cere extrădarea, având calitatea de stat solicitant, iar cea pasivă, statului care acordă
extrădarea, având calitatea de stat solicitat.Extrădarea este o măsură aplicabilă în relațiile cu statele
care nu sunt membre ale Uniunii Europene, fiind o procedură la nivel internațional.
Reglementarea extrădării pasive se regăsește în Titlul II, art. 18-60 din Legea nr.302/2004.
De asemenea, România a încheiat cu unele state convenții bilaterale de extrădare.Mecanismul
extrădării pasive este aplicabil în relațiile cu statele din afara Uniunii europene.Extrădarea pasivă
este procedura prin care un stat străin solicită statului român să-ipredea o persoană aflată pe
teritoriul statului român, întrucât acea persoană este urmărită penal, trimisă în judecată sau trebuie
să execute o pedeapsă sau o hotărâre a instanței penale în statul străin solicitant. Extrădarea pasivă
este procedura prin care un stat străin solicită statului român să-i predea o persoană aflată pe
teritoriul statului român, întrucât acea persoană este urmărită penal, trimisă în judecată sau trebuie
să execute o pedeapsă sau o altă hotărâre a instanței penale în statul străin solicitant.
Premisele extrădării pasive sunt: persoana trebuie să fie supusă unui proces penal în derulare
sau a fost supusă unui proces finalizat cu aplicarea unei sancțiuni penale; persoana se află în
România, statul străin cere României predarea respectivei persoane.
Extrădarea din România este permisă atât cetățenilor străini, cât și cetățenilor români cu
anumite excepții. România poate refuza extrădarea daca predarea persoanei este susceptibilă să aibă
consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din pricina vârstei sau a bolii. Un exemplu
în acest sens: autoritățile române pot refuza extrădarea unui individ bolnav greu de transportat,
21
tocmai din pricina faptului ca în timpul deplasării către destinație, starea sa se va înrăutăți.
Regula este că din România poate fi extrădat orice străin sau apatrid vizat de un proces penal
sau de o sancțiune penală în statul solicitant. Însă, există și excepții: străinii nu pot fi extrădați din
România dacă au imunitate de jurisdicție, dacă au solicitat azil sau protecție subsidiară în România.
În ceea ce privește cetățenii români, regula este că România nu își extrădează cetățenii. Și în
această situație există excepții. În baza convențiilor internaționale multilaterale la care statul român
este parte și pe bază de reciprocitate, cetățenii români pot fi extrădați dacă: domiciliază pe teritoriul
statului solicitant la data formulării cererii de extrădare sau are cetățenia statului solicitant sau pot fi
extrădați în baza dispozițiilor tratatelor bilaterale la care România este parte. În cazul în care
cetățeanul român doar domiciliază pe teritoriul statului solicitant, statul trebuie să dea asigurări că
respectivul individ, dacă va fi condamnat, va fi trimis în România pentru a își executa pedeapsa.
Extrădarea poate fi refuzată, chiar dacă este îndeplinită condiția dublei incriminări, atunci
când fapta face obiectul unui proces penal în România. În cazul unui infracțiuni cu caracter
21
http://old.just.ro/Sectiuni/Cooperarejudiciarăinternaţională/Cooperarejudiciarăinternaţională_penala/Extrădare1/t
abid/610/Default.aspx
19
transnațional a cărei executare s-a produs în mare parte pe teritoriul României, se aplică legea
penală prevăzută de art. 8 alin.4 C. Pen. 22
Prima etapă este destinată primirii și verificării cererii de extrădare sub aspectul formal,
adică dacă sunt îndeplinte condițiile de regularitate prevăzute prin dispozițiile tratatelor
internaționale. În această etapa, rolul aparține Ministerului Justiției care are 3 zile lucrătoare pentru
verificarea regularității actelor.
A doua etapă presupune sesizarea cu cererea de extrădare a unui parchet de pe lângă o Curte
de Apel. Competența este alternativă și îi poate aparține, după caz, procurorului din cadrul
parchetului de pe lângă Curtea de Apel în a cărui circumscripție a fost localizată persoana sau
procurorului din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, atunci când nu se
cunoaște locul unde se află persoana extrădabilă.
Procurorul are sarcina de a colabora cu organele de poliție pentru a desfășura toate
demersurile necesare în vederea identificării și prinderii persoanei pentru care s-a cerut extrădarea.
Odată prinsă persoana, i se aduce la cunoștință conținutul actelor transmise de statul
solicitant și se dispune reținerea sa pentru 24 de ore. Cererea de arestare provizorie în vederea
extrădării se soluționeză la Curtea de Apel, de un complet dintr-un singur judecător. De asemenea,
dacă va admite cererea de extrădare, instanța va dispune arestarea persoanei extrădate în vederea
predării.
În cazul în care extrădarea este admisă, Ministerul Justiției comunică Centrului de
Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române,
un extras al hotărârii judecătorești rămase definitive, pentru a putea fi stabilite data și ora predării.
Data predării va fi comunicată Ministerului Justiției și instanței în termen de 15 zile de la data
transmiterii hotărârii. Ministerul Justiției va informa statul solicitant, iar predarea se va face
într-un punct de frontieră al României, de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională
din cadrul
Inspectoratului General al Poliției Române.
Dacă persoana extrădata nu este preluată de autoritățile statului solicitant în termen de 15 zile
, ea va mai fi ținută încă 15 zile în arest, după care va interveni încetarea de drept a arestului.
Extrădarea activă este procedura prin care statul român solicită unui stat străin sa-i predea o
persoană aflată pe teritoriul acelui stat, în vederea executării unei pedepse sau a urmăririi penale.
Sediul materiei se regăsește în Titlul II art. 61-75 din Legea nr. 302/2004. Și în acest caz,
România a încheiat convenții bilaterale unele state de extrădare.
Mecanismul extrădării active este aplicabil doar în relațiile cu statele care nu sunt membre ale
Uniunii Europene.
20
22
https://lege5.ro/Gratuit/gi2tomrvgq/procedura-extradarii-din-romania-lege-302-2004?dp=gu3dimzqgm4dm
21
Premisele extrădării active sunt: persoana este supusă în România unui proces penal în
derulare, fiind arestată în lipsă sau a fost supusă unui proces penal finalizat cu aplicarea unei
sancțiuni penale care nu poate fi executată deoarece persoana lipsește. De asemenea, este necesar ca
persoana să se afle în străinătate, iar statul român să ceară predarea sa.23
Ca și în cazul extrădării pasive, statul străin poate admite sau respinge cererea de extrădare
dacă predarea persoanei ar avea consecințe grave asupra vieții sau sănătății acesteia.
Este absolut necesar că cererea de extrădare să fie pentru o persoană care are calitatea
procesuală de inculpat. Nu se pot extrăda suspecți, persoane vătămate, martori, experți sau alte părți
ale procesului.
Ca și în cazul extrădării pasive, și aici se aplică principiul dublei incriminări.
Similar extrădării pasive, extrădarea activă are caracter jurisdicțional și se dispune de un
judecător în timpul unei proceduri judiciare.
Dacă există presupunerea rezonabilă că un inculpat a părăsit România, se procedează la
darea în urmărire internațională, pentru a putea fi identificat și cautat. Darea în urmărire
internațională se realizează de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și se
realizează prin canalele Organizației Internaționale de Poliției Criminală ( Interpol) sau prin
introducerea în Sistemul de Informații Schengen a unei semnalări cu privire la persoana cautată.
Dacă persoana cautată a fost găsită, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională
informează instanța de executare sau instanța emitentă a mandatului de arestare prventivă și
Ministerul Justiției. Instanța va proceda de urgență la verificarea condițiilor legale pentru a putea fi
socilitată extrădarea. Procedura se desfășoară în cameră de consiliu, cu participarea procurorulu,
însă fără citarea părților.
Din momentul în care Ministerul Justiției primește încheierea definitivă prin care a fost
solicitată extrădarea, acesta are 3 zile pentru verificarea regularității internaționale.
Dacă sunt îndeplinte prevederile legale, cererea de extrădare și actele anexate acesteia, se
transmit de către Ministerul de Justiție, însoțite de traduceri certificare, ori în limba engleză sau
franceză către statul solicitat. Dacă în statul străin persoana nu a fost arestată în vederea extrădării,
procedura are caracter confidențial până în momentul în care statul solicitat este învestit cu cererea
de extrădare.
În cazul în care cererea de extrădare este admisă de autoritățile statului solicitat, Ministerul
Justiției informează autoritatea judiciară română cu privire la predarea-preluarea inculpatului.
Perioada în care inculpatul a fost arestat în străinătate în vederea extrădării, se va deduce din
pedeapsa
20
23
http://www.ro.dt-law.co.il/articles.asp?ArticleID=1026
20
ce va fi executată în România. Odată adusă în România, persoana va fi predată de urgență
administrației penitenciare.24
Persoana extrădată, beneficiază în România de regula specialității, adică nu va fi nici
urmărită, nici judecată, nici condamnată pentru alte fapte decât cele ce au motivat cererea de
extrădare.
După executarea pedepsei, persoana are 45 de zile la dispoziție să părăsească România
pentru a nu fi judecată pentru alte fapte.
De asemenea, în ceea ce privește procedurile de cooperare internațională, este esențial să

cunoaștem ca Interpolul și Europolul nu sunt autorități judiciare, prin urmare, nu pot aplica măsuri
coercitive în îndeplinirea atribuțiilor sale, adică nu pot dispune măsuri preventive, măsuri
asiguratorii și nu pot obține informații prin supravegherea tehnică a unei persoane.
21
24
https://lege5.ro/Gratuit/gi2tomrvgq/procedura-extradarii-active-lege-302-2004?dp=gu3dimzqgu2dc
22
CAPITOLUL II
2.1. Fundamentare teoretică. Camera Preliminară- generalități
În vechiul Cod de procedură penală, instituția camerei preliminare nu exista. Prin

introducerea acestei faze procesuale, legiuitorul a dorit rezolvarea neregulilor ce țin de legalitatea
trimiterii în judecată. De aceea, această fază este plasată după faza urmăririi penale, dar înaintea
judecății. Acum, spre deosebire de reglementările vechiului Cod de procedură penală, problema
legalității sesizării și a legalității activității urmăririi penale nu mai cade în sarcina instanței de
judecată, ci în sarcina judecătorului de cameră preliminară. Rolul acestui judecător a fost introdus
tocmai pentru ca instanța să aibă certitudinea că dosarul este întocmit într-un mod legal.
Datoria judecătorului de cameră preliminară este aceea de a constata neregularitățile

urmăririi penale, de a cere procurorului remedierea acestora, de a exclude acele probe pe care
organul de cercetare penală le-a administrat încălcând principiul legalității și cel al loialității sau să
sancționeze cu nulitate acele acte întocmite cu încălcarea legii.
Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care verifică legalitatea propunerii de

trimitere în judecată a procurorului, verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor
procesuale de către organele de cercetare penală, soluționează plângerile împotriva soluțiilor de
25
neurmărire sau de netrimitere în judecată și soluționează alte situații expres prevăzute de lege.
Procedura prin care judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor și a
efectuării actelor de procedură, precum și a temeiniciei propunerii de trimitere în judecată este cea
mai amplă din această fază procesuală. Această procedură își găsește sediul materiei în art. 342-348
C. pr. pen. 26. De asemenea, în afara procedurii de cameră preliminară, judecătorul are competență
mai largă, dar în timpul acestei proceduri, judecătorul se limitează la atribuțiile ce țin strict de
camera preliminară.
Conform art. 64 C. proc. pen. , judecătorul de drepturi și libertăți nu poate judeca în

procedura de cameră preliminară, în aceeași cauză.
În cursul procedurii de cameră preliminară, conform art. 72 alin. 1 C. proc. pen., nu se poate
face cererea de strămutare.
25
Art. 54. C.pr. pen- Competența judecătorului de cameră preliminară
26
23
Durata maximă a procedurii în camera preliminară nu poate depăși 60 de zile, fără a lua în
considerare eventuale constestații, însă la rândul său, nici soluționarea contestațiilor nu poate dura
mai mult de 60 de zile. Acesta nu este un termen imperativ, întrucât Codul nu prevede sancțiuni
pentru nerespectarea sa, dacă este depășit din motive neimputabile judecătorului de cameră
preliminară.
După ce procurorul sesizează instanța, va înainta o copie a rechizitoriului, împreună cu

propunerea luării unei măsuri preventive sau a trimiterii în judecată a cauzei. Termenul pentru
soluționare, va fi stabilit de judecătorul de cameră preliminară dar nu poate fi mai mic de 20 de zile.
În data de 05.12.2014, Curtea Constituțională a emis o decizie prin care a declarat

neconstituționl art. 344 alin. 4, prin care judecătorul de cameră preliminară comunica excepțiile și
cererile formulate de inculpat sau din oficiu, doar parchetului, care răspundea în scris. La momentul
actual, atât inculpatul cât și procurorul pot aduce comentarii, întrucât din perspectiva
contradictorialității, Curtea consideră că este necesar să îi fie permis oricărei dintre părți să
comunice documente ce pot influența decizia judecătorului.
În camera preliminară, judecătorul verifică dacă sunt întrunite toate condițiile prevăzute la
art. 328 și art. 329 din C. proc. pen. În măsura în care se constată neregularități, în baza art. 346 C.
proc. pen, judecătorul de cameră preliminară le poate sancționa.
De asemenea, dacă judecătorul de cameră preliminară exclude una sau mai multe probe
adminstrate cu încălcarea dispozițiilor legale, dispune informarea procurorului care a emis
rechizitoriul, iar acesta are 24 de ore de la informare, să înștiințeze judecătorul dacă menține
propunerea de trimitere în judecată. Dacă procurorul nu răspunde în termenul prevăzut, judecătorul
de cameră preliminară va restitui cauza la parchet.27 În situația în care judecătorul descoperă
neregularități ale actului de sesizare, procurorul are 5 zile de la comunicare să remedieze aceste
aspecte.
Întocmirea minutei este obligatorie.28
Dacă s-au formulat cereri sau excepții, judecătorul de cameră preliminară se va pronunța
asupra acestora, în Camera de Consiliu, prin încheiere motivată, având obligația de a cita legal
părțile. În termen de 3 zile, de la comunicare încheierii, se poate depune contestație cu privire la
modul de soluționare a cererilor și excepțiilor. Contestația se judecă de către judecătorul de cameră
preliminară de la instanța ierarhic superioară. În ceea ce privește, măsurile preventive, judecătorul
de cameră preliminară se poate pronunța cu privire la luarea, înlocuirea, menținerea, revocarea sau
încetarea măsurilor preventive, la cerere sau din oficiu.
24
27
Art. 346, alin. 5 , Noul Cod de procedură penală, 2014
28
Art. 346, alin. 8, Noul Cod de procedură penală, 2014
25
Singura soluție a judecătorului de cameră preliminară care nu poate fi atacată prin
constestație
, este declinarea competenței.
Coform art. 23529. C. proc. pen, dacă procurorul dispune trimiterea în judecată a unui
inculpat față de care s-a dispus anterior o măsură preventivă, va înainta dosarul judecătorului de
cameră preliminară, cu cel puțin 5 zile înaintea de expirarea termenului măsurii preventive, iar
judecătorul are obligația ca în termen de 3 zile, de la înregistrarea dosarului să verifice legalitatea și
temeinicia măsurii preventive, cu citarea inculpatului.
Dacă se constată că există temeiuri noi sau cele existente se mențin, judecătorul de cameră
preliminară, dispune menținerea măsurii preventive. În sens opus, dacă judecătorul de cameră
preliminară constată că aceste temeiuri au încetat și nu este temeiuri noi care să justifice aplicarea
măsurii preventive, va dispune prin încheiere motivată, revocarea sau înlocuirea acesteia și punerea
în libertate a individului. 30
2.2. Măsura arestării preventive
Fiind cea mai gravă măsură preventivă și cu cel mai mare impact asupra persoanei căreia i se aplică,
arestarea preventivă reprezintă „privarea de libertate a inculpatului în mod excepțional, pe o perioadă
determinată, cu posibilitatea prelungirii sau menținerii în condițiile legii”.
Sediul materiei pentru acestă măsură este art. 22331 din C. proc. pen.
29
Art. 235 C. Proc. Pen
(1) Propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și
libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.
(2) Judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării
preventive înainte de expirarea măsurii. Ziua și ora stabilite se comunică procurorului, care are obligația de a asigura
prezența în fața judecătorului de drepturi și libertăți a inculpatului arestat preventiv. Avocatul inculpatului este
încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.
(3) Inculpatul este ascultat de judecătorul de drepturi și libertăți asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază
propunerea de prelungire a arestării preventive, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(4) În cazul în care inculpatul arestat preventiv se află internat în spital și din cauza stării sănătății nu poate fi adus în
fața judecătorului de drepturi și libertăți sau când, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, deplasarea sa nu
este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezența avocatului acestuia, căruia i se dă
cuvântul pentru a pune concluzii.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de
expirarea duratei acesteia.
30
31
Art. 223 C. Proc. Pen
(1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de
către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața
26
căreia se află cauza, în cursul judecății, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o
27
Această măsură preventivă se poate dispune doar în timpul desfășurării procesului penal,
numai față de inculpat, pentru a se asigura o desfășurare normală a procesului, evitându-se astfel
încercarea acestuia de a se „sustrage” de la urmărirea penală sau de la judecată și totodată,
împiedicarea săvârșirii altor infracțiuni.
Spre deosebire de pedeapsa închisorii, această măsură este facultativă și se utilizează doar
atunci când organele competente consideră că este necesar să o aplice.
Aplicarea arestării preventive constituie un subiect controversat în doctrină, deoarece

aprecierea aplicării ei se face în funcție de „prezumția de nevinovăție” care poate fi privită din
perspective diferite de la caz la caz.
Fiind echivalentă cu o garanție procesuală, măsura arestării preventive este dispusă doar de
către judecător și este îndreptată numai împotriva inculpatului.
Ca o paralelă între vechiul Cod si cel actual, precizăm faptul că în noua reglementare,
arestarea preventivă se dispune numai fața de inculpat, pe când în legea veche această masură se
răsfrângea și asupra învinuitului.
Pentru dispunerea arestării preventive, trebuie îndeplinite anumite condiții, care, potrivit art.
202 C. proc. pen. sunt:
„ a) să existe probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o
persoană a săvârșit o infracțiune „.
infracțiune și există una dintre următoarele situații: a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la
urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să
distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă
un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu
intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.
(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a
săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea
unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de
trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori
alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o
infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de
comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări
privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de
pericol pentru ordinea publică.
28
Astfel din această condiție, rezultă faptul că măsura arestării preventive, poate fi luată în
măsura în care, în urma verificării probelor s-a constatat existența unei „ suspiciuni rezonabile ”
asupra săvârșirii unei infracțiuni de către inculpat.
De altfel, din această ipoteză rezultă și faptul că măsura se dispune dupa acțiunea penală a
fost pusă în mișcare, deoarece inculpatul este persoana împotriva căreia se aplică măsura, neputând
fi luată în considerare ipoteza în care ar putea fi vorba de suspect.
Potrivit acestui alineat, probele trebuie să aibă o foarte mare forța probantă, pentru a
convinge organele competente să poată folosi luarea acestei măsuri; așadar probele trebuie să fie
meticulos analizate, pentru a nu priva de libertate persoana care a săvârșit o infracțiune în mod
nejustificat și pe motive neîntemeiate.
De altfel, toate probele în cauză, trebuie sa fie obținute în condițiile prevăzute de lege.
Din art. 223 C. Proc. Pen., reiese faptul că se mai poate aplica măsura arestării preventive și
în alte cazuri și anume:
„ A) Inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de
la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de fapte.
Sustragerea de la urmărirea penală trebuie dovedită și va fi motivate de judecător în actul de

dispunere a măsurii. În acest caz nu putem să presupunem că inculpatul a încercat să fugă, întrucât
la dosar trebuie să regăsim dovezi concrete care să ateste această acțiune. În practică ne putem lovi
de situația în care indivul se sustrage procedurilor de urmărire, înainte să îi fie adusă la cunoștință
calitatea procesuală. Acest lucru este posibil dacă, spre exemplu, cineva din organul de cercetare, îi
spune, într-un mod fraudulos.
Pentru a putea dovedi acest aspect, pot fi utilizate ca probe: eliberarea de urgență a
pașaportului, procurarea biletului de avion, efectuarea unei operații estetice pentru a-și schimba
fizionomia, comunicări interceptate, etc. Trebuie avut în vedere că aceste aspecte vor fi analizate in
concreto și nu vor fi bazate pe simple bănuieli. Spre exemplu, dacă inculpatul este cetățean strain
care nu are domiciliu în România, simpla cumpărare a unui bilet de avion nu reprezintă un motiv
suficient, întrucât astfel s-ar da naștere prezumției că orice individ care nu este cetățean roman și are
calitatea de inculpate, intenționează să se sustragă procedurilor judiciare.32
În absența celor menționate mai sus, nu se poate dispune măsura arestării preventive.
32 Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Procedură penală, Ediția a 4-a, Editura Hamangiu, București, 2019, p.
214 26
B) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea unei infracțiuni, un
martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de
probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament.
În această ipoteză este necesar să existe probe concludente conform cărora inculpatul a
încercat să săvârșească una dintre acțiunile menționate mai sus. Influențarea unor persoane poate fi
făcută în mod direct, nemijlocit sau prin intermediul unei alte persoane. În literatura de specialitate,
se consideră că tentativa de influențare trebuie să aibă loc înainte de audierea martorului sau
efectuarea expertizei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că riscul este eliminat în
momentul în care martorul a fost audiat sau expertiza a fost depusă. Însă, pot exista situații în care
martorul își poate retracta declarația, astfel, se consideră că riscul nu de influențare nu este , în
totalitate, eliminat.
Pentru a putea constata influențarea, instanța va avea în vedere anumite aspecte, precum:
relațiile față de inculpat, apartenența inculpatului la un grup infracțional organizat, dependența
financiară a martorului față de inculpat , modalitățile folosite de inculpat pentru ascunderea
adevărului.
C) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o

înțelegere frauduloasă cu acesta.
Dacă analizăm textul dat, vom vedea că din acesta reies două situații alternative, care pot
exista independent, însă este imperios necesar ca în ambele cazuri instanța să aibă probe
concludente din care să rezulte faptul că inculpatul poate influența, prin contrângere, persoana
vătămată sau să facă o înțelegere frauduloasă cu aceasta. Trebuie să reținem că simpla temere că se
vor exercita presiuni asupra persoanei vătămate nu este suficientă.
Infracțiunile pentru care se dispune măsura arestării preventinve, în această situație, sunt
cele pentru care este necesară plângerea prealabilă a victimei pentru a pune în mișcare acțiunea
penală.
Prin exercitarea unei presiuni asupra persoanei vătămate înțelegem că inculpatul încearcă o
constrângere morală, economică sau socială, prin care dorește să determine victima să își schimbe
comportamentul, în vederea atenuării sau înlăturării răspunderii penale.
Prin înțelege frauduloasă, înțelegem că inculpatul, pentru realizarea unui acord bazat pe rea-
credință, îi propune victimei realizarea unui profit, pentru ca aceasta să prezinte ca neadevărată sau
deformată atingerea adusă.33
33 Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Procedură penală, Ediția a 4-a, Editura Hamangiu, București, 2019, p.
217 27
D) suspiciunea rezonabilă că, după punere în mișcare a acțiunii penale împotriva sa,
inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.”
Din acest text de lege, reiese faptul că putem întâlni două situații. Prima situație se referă la
faptul că inculpatul, după punerea în mișcare a acțiunii penale, săvârșește una sau mai multe
infracțiuni pe care legea le pedepsește ca infracțiuni consumată sau tentativă, precum și participarea
la comiterea acestora, fie ca autor, complice sau instigator. Condiția nu mai este îndeplinită dacă
organul judiciar află de comiterea unei noi infracțiuni, după ce, pentru aceasta, s-a pronunțaț
clasarea sau achitarea.
În cea de-a doua ipoteză, când inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, este
necesar ca probele să conducă la concluzia că numai prin luarea unei măsuri preventive, se poate
împiedica acest fapt. Gravitatea infracțiunii pe care inculpatul o pregătește nu este o condiție pentru
aplicarea măsurii preventive.34
De asemenea, privind respectarea condițiilor , vom face trimitere, din nou, la cele două
articole analizate mai sus , deoarece arestarea preventivă este aplicată numai prin interpretarea
acestora în mod unitar și anume : C.proc. pen. art. 223, alin. 2.
Din acest alineat, putem trage concluzia că exstă mai mulți factori care sunt avuți în vedere
pentru a aplica măsura preventivă despre care discutăm, punându-se accent pe „ starea de pericol”
pe care o evaluează judecătorul în funcție de scopul urmărit.
Această stare se evaluează din diferite perspective cum ar fi: antecedentele inculpatului,
mediul în care a conviețuit inculpatul și orice alte împrejurări care au legătură cu acesta și cu fapta
propriu-zisă.
Arestarea preventivă în cursul urmăririi penale
În cursul urmăririi penale, arestarea preventivă poate fi luată de judecătorul de drepturi și

libertăți , la propunerea procurorului care se ocupă de desfășurarea acesteia, fiind necesar să o
motiveze înainte de a o da spre aprobare, în acest caz întocmindu-se un referat sau conform art. 330
C.pr. pen., această propunere se poate regăsi și in actele de finalizare a urmăririi penale, mai cu
seamă, în cuprinsul rechizitoriului.
Procurorul poate alege unde să înainteze această propunere, având mai multe alternative,
întrucât responsabil cu luarea aceste măsuri poate fi și judecătorul de drepturi și libertăți de la
instanța competentă să judece în primă instanță cauza, ori judecătorul de drepturi și libertăți de la
34
28
instanța
34
28
corespunzătoare în grad de la locul unde s-a săvârșit infracțiunea sau judecătorul de drepturi și
libertăți din circumscripția parchetului din care procurorul face parte.
Conform art. 233 alin. 1 C. proc. pen. în cursul urmăririi penale, măsura arestării preventive
nu se poate dispune pe o perioadă mai mare de 30 de zile, cu excepția în care acesta este prelungită
în condițiile legii.
Termenul de 30 de zile începe să curgă de la data punerii în executare a măsurii față de

inculpat.35
Arestarea preventivă poate fi dispusă, la cererea procurorului, de :

- judecătorul de drepturi și libertăți, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale
- judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, în procedura de cameră preliminară
- instanța de judecată, prin încheiere, în cursul judecății36
Instanța de judecată poate lua măsura arestării preventive și prin sentință sau decizie, dacă se
află la ultimul termen din etapă judecății sau dacă instanța de apel se pronunță asupra propunerii de
arestare preventivă a procurorului la termenul la care dispune și restituirea cauzei la prima instanță,
spre rejudecare.
Modul în care se soluționează propunerea în cursul procedurii urmăririi penale
În această fază se realizează ,, activități premergătoare ședinței de judecată ” cum ar fi:

fixarea termenului în cauza respectivă, stabilindu-se data si ora pentru soluționarea propunerii. În
cazul celor deținuți, judecătorul de drepturi și libertăți se sesizează ,, cu cel puțin 6 ore înainte de
expirarea duratei reținerii. ”
Dacă inculpatul în cauză se află în stare de libertate, judecătorul îl va cita la termenul fixat.
Avocatului sau reprezentantului ales sau din oficiu, i se poate pune la dispoziție dosarul pentru a
putea fi studiat și pentru a se putea face o apărare eficientă.
Prezența inculpatului este obligatorie, de regulă, însă există și anumite excepții când acesta
nu se prezintă, ceea ce nu împiedică soluționarea propunerii procurorului. Printre aceste excepții, se
numără și sustragerea ori dispariția inculpatului, dar și starea de sănătate sau de necesitate.
În cazul în care inculpatul nu se prezintă, propunerea se soluționează, însă trebuie sa reținem

că prezența avocatului și a procurorului sunt obligatorii.
35
Carmen- Silvia Paraschiv, Maria-Georgiana Teodorescu, Alin Sorin Nicolescu, Drept procesual penal-partea
generală, Editura Hamangiu, București, 2020, p.289
36
Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal-partea generală, Editura Universul Juridic,
București, 2016, p.331
29
În cazul în care inculpatul se prezintă, judecătorul de drepturi și libertăți are obligația de a îi
comunica infracțiunea pentru care este cercetat, dar îi aduce la cunoștință și faptul ca are voie să nu
dea declarații.
Judecătorul de drepturi și libertăți poate pronunța mai multe soluții, după cum urmează: ,,
admite propunerea și dispune arestarea preventivă a inculpatului. ” După această soluție, judecătorul
de drepturi și libertăți are obligația de a îi comunica inculpatului și drepturile pe care le are, în limba
pe care acesta din urmă o înțelege, consemnându-se și în scris. Inculpatul va semna că a luat la
cunoștință. Dacă acesta refuză să semneze, se va consemna acest lucru într-un proces verbal.
De asemenea, judecătorul de drepturi și libertăți poate ,,respinge propunerea de arestare

preventivă”, atunci când constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a putea fi dispusă
arestarea preventivă. Această respingere a propunerii făcute de procuror se face printr-o încheiere
motivată. Judecătorul poate respinge propunerea de arestare, considerând că nu este necesară și în
măsura în care acesta apreciază cauza care este adusă în fața sa, poate dispune luarea unei alte
măsuri preventive asupra inculpatului.
Singurele probe care pot fi adminstrate în acestă faze sunt înscrisurile.
În situația în care, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța

ierarhic superioară, a dispus măsura arestării preventive, va emite mandatul de arestare, în baza
încheierii. În cazul în care arestarea se dispune pentru mai mulți inculpați, se emite un mandat
pentru fiecare în parte.
Acest mandat trebuie să conțină: instanța din care face parte judecătorul care a dispus
mandatul, data emiterii, numele complet al judecătorului, datele de identificare ale inculpatului,
durata pentru care s-a dispus măsura arestării preventive, fapta de care este acuzat inculpatul,
încadrarea juridică, temeiurile care au determinat arestarea preventivă, ordinul de arest, locul unde
este deținut inculpatul, semnătura judecătorului și al inculpatului prezent. Dacă acesta refuză să
semneze, se va consemna acest aspect în mandat. După emitere, judecătorul înmânează un mandat
inculpatului și organului de cercetare. Organul de poliție predă mandatul original și procesul verbal
administrației locului de deținere.
Dacă măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, doua exemplare
originale ale mandatului se dau către organele de poliție de la domiciliu sau reședința inculpatului.
În cazul în care inculpatul nu are domiciliu stabilit în România, aceste exemplare se vor înmâna
organelor de poliție din raza teritorială a instanței de judecată.
30
În practică s-au regăsit situații în care mandatul de arestare preventivă conținea anumite
erori. Dacă este posibilă identificarea persoanei, organele judiciare vor executa măsura și vor
înștiința instanța despre remedierea erorilor.
Organul de poliție va parcurge demersurile în vederea arestării persoanei, apoi o va conduce

în maxim 24 de ore la judecătorul de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară, ori a instanței
de judecată care a dispus măsura arestării preventive.
Dacă inculpatul arată rea credință, organele de poliție pot intra în domiciliu sau reședința sa,
fără acordul acestuia, dacă există motive întemeiate că persoana se află acolo.
Conform art. 222 alin. 2 C. proc. pen, persoanei față de care s-a dispus măsura arestării
preventive, i se va comunica în scris drepturile pe care le are: dreptul de nu da nicio declarație,
întrucât nu va suferi nicio consecință nefavorabilă, însă dacă alege să dea declarații acestea pot fi
folosite ca material probator împotriva sa; dreptul de a fi informat cu privire la fapt pentru care este
cercetat și încadrarea juridică a acesteia; dreptul de a consulta dosarul în condițiile legii; dreptul de
a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, dreptul de a i se desemna un avocat din
oficiu; dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica
excepții și de a pune concluzii; dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii
penale și civile a cauzei; dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret, în cazul în care nu
înțelege sau nu poate comunica în limba română; dreptul de a fi informat cu privire la drepturile
sale; dreptul de a înștiința un membru al familiei sale sau un apropiat cu privire la luarea acestei
măsuri asupra sa; dreptul la asistență medicală; dreptul de a contesta măsura sau de a cere revocarea
sau înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă; dreptul a de beneficia de asistență din partea
organizațiilor sau a autorităților din țara de origina, dacă nu este român.37 În cazul în care inculpatul
refuză să semneze, se va consemna într-un proces verbal, așa cum am menționat și anterior.
De îndată ce se dispune măsura arestării preventive, judecătorul de drepturi și libertăți va

anunța un apropiat sau un membru al familiei ori îi poate acorda inculpatului această atribuție,
deoarece și acest fapt se află în strânsă legătură cu drepturile inculpatului care nu îi pot fi interzise.
Acestă înștiințare se va consemna într-un proces verbal. De asemenea, odată adus într-un loc de
deținere, inculpatul va putea înștiința personal un membru al familiei sau un apropiat despre locul
unde este deținut.
Încheierea prin care s-a dispus măsura arestării preventive, poate fi atacată cu contestație în
termen de 48 de ore de la comunicare sau pronunțare.
37
Carmen- Silvia Paraschiv, Maria-Georgiana Teodorescu, Alin Sorin Nicolescu, Drept procesual penal-partea
generală, Editura Hamangiu, București, 2020, p.284
31
Administrația locului de deținere are obligația de a îi aduce la cunoștiință, din nou, toate cele
mai sus menționate și de a consemna într-un proces verbal modul prin care s-a facut prezentarea
drepturilor.
Există și situația în care , inculpatul nu poate fi găsit. În acest caz, organele de poliție, vor
încheia un proces verbal, prin care vor aduce la cunoștință judecătorului care a dispus mandatul
despre această situație, urmând să se dispună darea în urmărire a persoanei. Dacă judecătorul de
drepturi și libertăți sau instanța de judecată respinge propunerea de arestare preventivă, ca fiind
nefondată, iar inculpatul este în stare de arest, va fi pus de îndată în stare de libertate. Dacă
inculpatul nu este prezent sau refuză să semneze sau părăsește sala înaintea pronunțării, dispozițiile
privind confirmarea arestării nu se aplică.
În cursul urmăririi penale, la cererea procurorului care efectuează urmărirea, măsura arestării
preventive poate fi prelungită. Organele competente care pot prelungi măsura arestării preventive
sunt aceleasi care o pot și dispune, judecătorul care a dispus luarea acestei măsuri, este compatibil
să dispună și prelungirea ei.
Există și excepții, spre exemplu: în cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți de la

judecătorie emite mandatul de arestare preventivă, iar ulterior, se dovedește că fapta a produs
consecințe extraodinar de grave, în urma probelor administrate, se schimbă încadrarea juridică, iar
prelungirea măsurii se va cere judecătorului de drepturi și libertăți de la tribunal.
De asemenea, dacâ în aceeași cauză, avem mai mulți inculpați cu date diferite de expirare a
măsurii preventive, procurorul poate solicita prelungirea măsurii pentru toți inculpații în același
timp.38
Propunerea de arestare preventivă, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului

de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirearea termenului. Acest aspect este unul
esențial, întrucât nerespectarea termenului procedural, poate atrage decăderea procurorului din
dreptul de a mai solicita prelungirea.
38
Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal-partea generală, Editura Universul Juridic,
București, 2016, p.336
32
Procedura camerei preliminare
Procedura de cameră preliminară debutează cu verificarea legalității și temeiniciei măsurii

arestării preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului și cu o verificare ulterioara a
dosarului în cursul judecății în cameră preliminară, dar nu mai tarziu de 30 de zile.
Dacă inculpatul este în stare de arest preventiv, dosarul trebuie înaintat la judecătorul de
cameră preliminară cu cel puțin 5 zile înainte de expirea termenului arestării preventive. În termen
de 3 zile de la înregistrarea dosarului judecătorul de camera preliminară verifică din oficiu
legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, cu citarea inculpatului. Această procedură a
verificării legalității și temeiniciei, este singura procedură în care se dispune citarea inculpatului,
deoarece în rest procedura este necontradictorie, fiind scrisă.
Această verificare se face doar în prezența inculpatului, însă în anumite situații, ca de

exemplu atunci când inculpatul este internat în spital sau din cauză de forță majoră deplasarea sa nu
este posibilă, această procedură se face în lipsa inculpatului, însă numai în prezența apărătorului său
care poate pune concluzii. Participarea este obligatorie pentru procuror.
Împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară dispune revocarea măsurii
arestarii preventive se poate formula contestatie in termen de 48 de ore de la pronunțare pentru cei
prezenti, comunicare pentru cei lipsă.
Ca și soluții pe care le poate pronunța judecătorul în procedura de cameră preliminară, art.

207 alin. 4-5 ne indică doar măsura menținerii măsurii arestării preventive și de revocare a acestei
măsuri. În schimb, art. 242 alin 2 face vorbire despre capacitatea judecătorului de cameră
preliminară despre înlocuirea măsurilor preventive. De asemenea, aceste dispoziții le regăsim și în
art. 348 alin.1, unde se spune că judecătorul de cameră preliminară se pronunță la cerere sau din
oficiu cu privire la luarea, mențirea, înlocuirea, revocarea sau încetarea pentru toate masurile
preventive, implicit si pentru cea a arestarii preventive sau cea a arestului la domiciliu.
Judecătorul de cameră preliminară are abilitatea generală de a face orice modificare cu

privire la măsurile preventive și la primirea dosarului și în cursul judecății de cameră preliminară.
Pe lângă această verificare la primirea dosarului, se mai face o verificare periodică, din
oficiu, însă nu mai târziu de 30 de zile, în care se verifică din nou dacă subzistă temeiurile care au
determinat luarea măsurii arestării preventive și dacă se impune menținerea, înlocuirea, revocarea
sau încetarea masurii.
33
2.3. Măsura arestului la domiciliu
Arestul la domiciliu nu era reglementat de Vechiul Cod de Procedură Penal. Odată cu

apariția Noului Cod arestul la domiciliu a apărut ca o măsură privativă de libertate ,, mai puțin
severă decât arestarea, dar mai grea decât reținerea sau controlul judiciar. ”
Primul considerent pentru adoptarea acestei măsuri a fost evitarea aglomerării centrelor de
detenție.
Prin arest la domiciliu înțelegem obligația inculpatului de nu părăsi locuința și de a se

supune restricțiilor stabilite. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, prin locuință
înțelegem o construcție, unde poate locui cineva. Chiar dacă textul de lege face referire la locuința
inculpatului, nu este necesar ca acesta să dețină imobilul cu titlul de propritate. În funcția de
posibilitățile materiale ale fiecăruia, locuința poate fi o garsoniera, apartament sau o casa. În situația
în care inculpatul va fi plasat într-o locuință dintr-un bloc, acesta nu are voie să părăsească imobilul,
iar în situația în care acesta va fi plasat într-o casa cu gard împrejmuit, acesta are obligația de a nu
părăsi curtea imobilului.39
Inculpatul are obligația de a se prezenta în fața organlui de urmărire penală, a instanței de

judecată sau a organului judiciar ori de câte ori este chemat. Acesta nu are voie să comunice cu
ceilalți participanți la infracțiune, în cazul unei infracțiuni în grup sau cu martorii. De asemenea, el
nu are voie să intre în legătură cu persoana vătămată sau cu familia acesteia. În unele cazuri,
judecătorul de cameră preliminară, de drepturi și libertăți sau instanța de judecată pot dispune ca
inculpatul să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Pentru a nu se crea situații
incerte, legea prevede clar că inculpatul trebuie să ia la cunoștință obligațiile impuse, astfel
încheierea prin care se dispune măsura arestului la domiciliu trebuie să prevadă în mod expre aceste
obligații.
În situația în care inculaptul nu respectă obligațiile mai sus menționate, arestul la domiciliu
va fi înlocuit cu arestarea preventivă.
Există posibilitatea ca inculpatul să poată părăsi locuința pentru a se prezenta la cursuri de

învățământ sau locul de muncă, însă doar cu acordul expres al unui judecător de cameră preliminară
sau de drepturi și libertăți sau al unei instanțe de judecată. Însă pentru a se prezenta la organele de
probațiune, inculpatul nu are nevoie de acordul expres al instanței.
34
39
Mihai- Alexandru Stanciu , Arestul la domiciliu, Editura Universul Juridic, București, 2020, p. 68
35
Pe timpul executării acestei măsuri preventive, ca și în cazul celorlalte tipologii de pedepse,
se respectă în primul rând, demnitatea umană, Cartea Drepturilor Omului fiind o bază reală a
drepturilor, indiferent de calitatea procesuală a unui om.
De asemenea, se încearcă un tratament egal în fața legii, indiferent de persoana infractorului.

Discriminarea pe bază de etnie, religie, orientare sexuală, avere, vârstă, apartenență politică este
complet interziă pe timpul executării arestului la domiciliu.
În locuința proprie a inculpatului nu există un regim de restricționare, arestul la domiciliu

lăsându-i o mare libertate, iar viața lui se poate desfășura aproape la fel ca înaintea de luarea
acestei măsuri preventive. Acesta se poate plimba pe întreaga proprietate, poate face sport, poate
primi vizite fără a fi condiționat de un program anume și poate lucra de acasă, ba chiar poate
organiza petreceri. În schimb, există și posibilitatea în care judecătorul poate limita un drept sau o
libertate. În funcție de infracțiunea comisă, inculpatului i se poate limita dreptul de a utiliza
internetul sau un telefon mobil, de a purta sau folosi arme sau de a consuma băuturi alcoolice.
În cazuri excepționale, de maximă urgență, spre exemplu: în situații de natură medicală,

inculpatul poate părăsi locuința fără acordul unui judecător, însă are obligația să comunice imediat
despre acest fapt organului de probațiune desemnat sau organului judiciar.
Exceptând obligațiile, infractorul are și drepturi precum: dreptul de a i se asigura

comunicarea cu organele judiciare în limba pe care acesta o înțelege, dreptul de a putea participa la
cursuri și programe fără plată, pentru reintegrarea sociala, dreptul de fi scutit de taxe dacă nu le
poate acopi din veniturile proprii, dreptul la demnitate, dreptul la protejarea datelor cu caracter
personal.
Măsura arestării la domiciliu poate fi dispusă doar de un judecător de cameră preliminară, de

drepturi și libertăți sau de instanța de judecată. Procurorul sau poliția judiciară pot propune luarea,
revocarea sau înlocuirea acestei măsuri, dar nu și dispunerea sa.
Nu se poate dispune arestul la domiciliu față de o persoană care nu are calitatea procesuală
de inculpat. În cazul în care o persoană are calitatea de suspect, nu se poate hotărî pentru aceasta
măsura arestului la domiciliu, ci doar reținerea pentru o perioadă determinată de timp.
De asemenea, nu se poate dispune pentru o persoană care anterior a fost condamnată

definitiv.
Judecătorii menționați mai sus, acționează fiecare în faze diferite, însă condițiile adoptării
acestei măsuri sunt identice, independent de faza procesului. De asemenea, aceștia pot decide ca în
36
perioada în care inculpatul se află în arest la domiciliu, să poarte un sistem electronic de
supraveghere permanent.40
Arestul la domiciliu se poate dispune în cursul urmăririi penale pe cel mult 30 de zile, însă
poate fi prelungit, unica condiție este ca durata totală să nu depașească 180 de zile.
Așa cum am prezentat anterior, luarea măsurii arestării la domiciliu trebuie să aibă indicii
temeinice, adică să existe probe că o persoană a săvârșit o infracțiune. Această sarcină, de a cântări
și gestiona probele într-o cauză penală îi revine organul de cercetare penală și procurorului are
obligația de a sesiza judecătorul fie printr-un referat, fie oral în camera preliminară sau în ședința de
judecată cu privire la luarea acestei măsuri. În vederea acestui aspect, este absolut necesar să fie
făcută diferența dintre probe și indicii temeinice, întrucât în situația prezentată, este obligatorie
prezența probelor concrete. În fapt, proba reprezintă un element care ajută la descoperirea unei
infracțiuni și la aflarea făptuitorului. Aceste elemente din realitate, ce ajută la o bună anchetă, sunt
transpuse în procesul penal prin procedeele probatorii în mijloace de probă.41 Organele de cercetare
penală trebuie să poată concluziona că nu există niciun dubiu rezonabil asupra vinovăției
inculpatului.
Această măsură preventivă face referire și la faptul că este necesară punerea în aplicare, dacă
sunt îndeplite condiții precum asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, ori împiedicarea
sau sustragerea inculpatului de la urmărirea penală.
De asemenea, trebuei să fie îndeplinite și condiții de legalitate, adică organele judiciare să

fie sesizate printr-o modalitate prevăzută de lege și să aibă competența teritorială și materială să
poată cerceta cauza. Trebuie să fie avut în vedere și aspectul că nu se poate aplica această măsura
dacă se îndeplinesc condițiile de la art. 16 alin.1 lit e-j. Dacă se descoperă ca organul de cercetare
penală nu era competent pentru a desfășura urmărirea penală, întregul material probator va fi sub
incidența nulității. Inculpatul poate invoca nulitatea fața procurorului, dar și a judecătorului de
drepturi și libertăți. Într-o situație de genul acesta, judecătorul trebuie să respingă propunerea de
arestare la domiciliu și să dispună punerea imediată în libertate a individului.
Această măsură nu se poate dispune dacă inculpatul a fost condamnat anterior pentru o
infracțiune de evadare sau dacă acesta a comis o infracțiune împotriva unui membru de familie.
Dacă coroborăm condițiile art. 223 C. pr. pen cu art. 218 alin. 1 C.pr. pen, vom descoperi că sunt
reglementate ipotezele în baza cărora se poate dispune măsura arestului la domiciliu și anume: dacă
inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, ori a încercat să
influențeze un alt participant la infracțiune, un martor sau un expert să distrugă sau să sustragă
40
37
41
38
mijloacele de probă ; inculpatul încearcă să facă o înțelegere frauduloasă cu victima sau să o
constrângă; inculpatul, după începerea urmăririi penale a săvârșit o altă infracțiune. În astfel de
42
cazuri, arestul la domiciliu va fi dispus chiar dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda.
De asemenea, dacă din probe rezultă că a fost comisă o infracțiune asupra vieții, o
infracțiune contra securității naționale, o infracțiune privind traficul de droguri sau trafic de
persoane, acte de terorism, spălare de bani sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii pe o durată de 5 ani sau mai mare, se poate dispune imediat măsura arestului la domiciliu.
Întotdeauna se are în vedere și mediul social din care inculpatul provine, antecedentele sale,
modul în care acesta a ales să comită fapta ( ex: prin contrângere fizică și psihică, noaptea,
imposibilitatea victimei de a se apăra, etc. ). Toate aceste aspecte stabilesc un profil al inculpatului ,
gradul de pericol pe care acesta îl are vizavi de societate și necesitatea privării de libertate, tocmai
pentru a reduce riscurile menționate. Diferența dintre arestarea preventivă și arestul la domiciliu
este dată tocmai de caracterul mai blând al celei de-a doua măsuri preventive. Cele două măsuri se
aseamănă destul de mult din punct de vedere al condițiilor de dispunere, însă se diferențiază prin
faptul că arestul la domiciliu se execută în locuința proprie a inculpatului, alături de familia
acestuia, fără anumite restricții, pe când arestarea preventivă se execută în centre de reținere sau în
cadrul penitenciarelor.43
Luarea măsurii arestului la domiciliu
Judecătorul de drepturi și libertăți dispune măsura arestului la domiciliu prin încheiere, în

cursul urmăririi penale; judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere, în procedura de
cameră preliminară, iar instanța de judecată dispune prin încheiere, în timpul judecății. Prin
excepție, arestul la domiciliu se poate lua și prin sentință sau decizie de către instanța de apel, la
propunerea procurorului, în cazul în care se dispune restituirea cauzei spre rejudecare la prima
instanță.44
În ceea ce privește competența teritorială, procurorul are posibilitatea de a sesiza în mod

alternativ mai mulți judecători de drepturi și libertăți din cadrul instanței căreia i-ar reveni
competența să judece cauza ori poate sesiza instanța din circumscripția locului unde s-a constatat
infracțiunea sau sediul parchetului din care face parte procurorul care supraveghează sau efectuează
urmărirea penală.
42
39
43
44
40
Competența pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României este determinată de locul
infracțiunii, adică locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, parțial sau în totalitate. De
asemenea, prin infracțiune comisă pe teritoriul țării se înțelege și infracțiunea comisă pe o navă
aflată sub pavilionul românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România. Practic, teritoriul
României înseamnă întinderea teritorială, apele și spațiul aerian, cuprinse între frontierele de stat. 45
În practică, întâlnim și situații în care infracțiunea este comisă de mai multe persoane, în mai multe
orașe. În acest caz, daca un făptuitor se află în Bacău, altul în Suceava, iar alți doi în Craiova,
competența teritorială aparține oricăreia dintre instanțele în a căror circumscripție s-a comis fapta.46
În cazul în care fapta se comite într-un loc, făptuitorul fuge și este prins ulterior în alt loc,
această situație este incidentă. Un exemplu în acest sens este atunci când făptuitorul este prins la
frontieră, în momentul în care încearcă să părăsească țara.
În situația în care nu se cunoaște locul săvârșirii infracțiunii, competența teritoarială îi revine

primei instanțe sesizate. Dacă fapta este comisă la bordul unei nave, competentă va fi instanța în a
cărei circumscripție se situează primul port român în care ancorează nava, la fel și în cazul
infracțiunilor săvârșite la bordul unei aeronave, instanța în a cărei circumscripție se situeaza primul
loc de aterizare.47
Atunci când discutăm, în detaliu, despre procedura de luare a măsurii arestului la domiciliu
în cursul urmăririi penale, ținem cont de următoarele reguli:
- Soluționarea propunerii de arestare preventivă se face de către judecătorul de drepturi și

libertăți, în cel mult 24 de ore de la momentul înregistrarii propunerii. O excepție în acest sens, este
atunci când inculpatul este reținut, procurorul trebuie să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți
cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea termenului de reținere.
– Judecarea propunerii se face în cameră de consiliu, având caracter nepublic, întrucât dacă
s- ar face în ședință publică, potrivit art. 281 alin. 1 , lit. c C. pr.pen, ar atrage nulitatea relativă a
întregii proceduri.
– Citarea inculpatului este obligatorie, dar prezența sa nu este obligatorie, acest lucru
neîmpiedicându-l pe judecător să ia o decizie. În schimb, asistența juridică este absolut necesară.
– În cazul în care inculpatul este prezent, judecătorul are obligația de a-l audia.
45
Art. 8 C. pen.- Teritorialitatea legii penale
46
47
41
– Participarea procurorului este obligatorie. Acesta și apărătorul inculpatului pot pune
concluzii cu privire la toate aspectele relevante ale cauzei.
– În această fază procesuală nu se administrează alte probe, decât cele cu înscrisuri.

Judecătorul nu poate audia martori, întrucât această atribuție îi revine organul de cercetare judiciară.
– Judecătorul de drepturi și libertăți poate admite sau respinge propunerea procurorului de

arestarea la domiciliu, printr-o încheiere motivată. În situația în care, judecătorul respinge
propunerea procurorului, acesta poate lua o altă măsură preventivă precum controlul judiciar sau
controlul judiciar pe cauțiune.
– Judecătorul poate admite total sau parțial propunerea procurorului, adică el poate dispune
măsura arestului la domiciliu, însă pe o perioadă mai mică decât cea propusă de procuror. A se avea
în vedere ca judecătorul nu poate dispune o pedeapsă mai aspră decât cea care s-a cerut, adică el nu
poate dispune arestarea preventivă dacă procurorul a propus măsura arestului la domiciliu.
– În practică regăsim și situațiile în care propunerea procurorului vizează mai mulți

inculpați. În acest caz, judecătorul de drepturi și libertăți, în funcție de materialul probator, poate
admite propunerea pentru unii dintre inculpați, poate dispune o altă măsură pentru alți inculpați sau
o poate respinge.
– În încheiere, judecătorul va preciza , în cazul în care aprobă propunerea de arest la

domiciliu, în mod expres obligațiile pe care inculpatul le are și riscurile la care se supune în cazul în
care nu le respectă, având rea credință. –Totodată făptuitorului îi sunt prezentate, în scris, drepturile
pe care le are, precum dreptul la îngrijiri medicale în situații de urgență, dreptul de a face contestație
și dreptul de a cere revocarea sau înlocuirea măsurii. În cazul în care acesta refuză să semneze ori se
află în imposibilitatea de a face acest lucru, se va încheia un proces-verbal. 48
- Judecătorul va restitui dosarul în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de

formulare a contestației sau de la expirarea termenului de 48 de ore de la pronunțare sau
comunicare.
– Judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune măsura arestului la domiciliu și în cazul

în care procurorul propune arestarea preventiva, iar judecătorul consideră ca este mai mult decât
suficientă măsura arestului la domiciliu, considerând ca propunerea procurorului este
disproporțională față de circumstanțe.
– Încheierea se atacă cu contestație în 48 de ore de la comunicare sau pronunțare. –

Încheierea prin care se dispune prelungirea arestului la domiciliu, este executorie , iar prin
contestație nu se suspendă executarea.
42
48
Art. 218 C. pr. pen – Condițiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu
43
– Potrivit art. 218 alin. 4 C. pr. pen. persoanei față de care s-a dispus măsura arestului la
domiciliu, i se comunică, pe lângă drepturile menționate anterior și următoarele drepturi : dreptul de
a nu da nicio declarație pe tot parcursul procesului penal, punându-i-se în vedere aspectul conform
căruia dacă alege sa nu dea declarații nu va suferi nicio constrângere, iar dacă alege să dea
declarații, acestea pot fi folosite ca probă împotriva sa ; dreptul de a fi informat cu privire la fapta
pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia; dreptul de a consulta dosarul, în condițiile
legii; dreptul de a avea un avocat ales sau de a i se desemna unul din oficiu; dreptul de a propune
administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii; dreptul de a formula orice alte
cereri cu privire la cauza penală; dreptul de a beneficia de un interpret atunci când nu poate
comunica limba română; dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; dreptul de a
fi informat cu privire la drepturile sale; dreptul de a anunța un membru al familiei ori o altă
persoană desemnată despre luarea acestei măsuri asupra sa; dacă nu este cetățean român poate
solicita asistența autorităților din țara sa de origine.49
Procedura camerei preliminare
Conform Art. 220 C. pr. pen., judecătorul de cameră preliminară poate dispune, prin
încheiere arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu.
Judecătorul de cameră preliminară sesizat va dispune citarea inculpatului. În cazul în care

acesta se prezintă la termenul fixat, audiera sa este obligatorie. De asemenea, asistența juridică și
prezența procurorului sunt obligatorii. Daca inculpatul nu se prezintă, judecătorul de cameră
preliminară poate să soluționeze propunerea de arestare la domiciliu și in absența acestuia, însă, așa
cum am menționat anterior, este obligatoriu să fie prezent avocatul ales sau din oficiu al
inculpatului.
Judecătorul de cameră preliminară poate respinge sau admite propunerea procurorului prin
încheiere motivată. În situația în care acesta alege să respingă propunerea măsurii arestului la
domiciliu, poate dispune, prin aceeași încheiere , luarea unei alte măsuri preventive mai ușoare, cum
ar fi controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune.50 Conform art. 222 alin. 12 C. proc. pen.,
în camera preliminară măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de
zile.
Judecătorul de cameră preliminară va trimite o copie a încheierii prin care s-a dispus măsura
arestului la domiciliu: inculpatului, organelor de poliție în a căror circumscripție locuiește individul,
49
Art. 218 C. pr. pen – Condițiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu
44
50
45
serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, organelor de frontieră, autorităților
desemnate cu supravegherea sa. În cazul în care una dintre aceste instituții constată ca inculpatul nu
își respectă obligațiile, este imperios să anunțe judecătorul de cameră preliminară.
Judecătorul de camera preliminară poate, ca și în cazul judecătorului de drepturi și libertăți

sau în cazul instanței de judecată, să decidă ca inculpatul să poarte un sistem de supraveghere
electronic permanent.
Judecătorul de cameră preliminară va menționa în încheierea prin care dispune măsura

arestului la domiciliu, toate obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte. De asemenea, va
menționa că în cazul în care acesta va încălca cu rea credință una dintre aceste obligații, măsura
arestului la domiciliu, va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Judecătorul de cameră preliminară îi poate permite inculpatului, prin încheiere, la cererea

scrisă și motivată a acestuia să părăsească locuința. Situațiile în care inculpatul poate părăsi
domiciliu sunt : prezentarea la locul de muncă sau la cursuri de învățământ, procurarea celor
necesare existenței sau alte situații temeinic justificate.
Procedura în cursul judecății
Instanța de judecată poate lua măsura arestului la domiciliu, chiar dacă inculpatul a fost
trimis în judecată în stare de libertate sau a mai fost arestat la domiciliu sau s-a aflat sub o altă
măsură preventivă.
Prin sintagma ,, în cursul judecății” înțelegem atât judecata în primă instanță, cât și în apel,
dar și perioada cuprinsă între momentul în care prima instanță dispune condamnare și cel până la
care cauza este repartizată completului din cadrul instanței de control judiciar.51
Trebuie să reținem că în etapa executării pedepselor, nu se poate lua măsura arestului la

domiciliu, chiar dacă intervine amânarea pedepsei sau întreruperea executării. De asemenea, nici în
procedura de soluționare a acordului de vinovăție nu se poate dispune măsura arestului la domiciliu.
În ceea ce privește judecata în primă instanță, aceasta are loc de la momentul în care
judecătorul de cameră preliminară finalizează procedura verificării competenței și a legalității
administrării probelor și efectuării actelor de către organele de cercetare penală și dispune începerea
judecății, până la momentul în care se pronunță sentința pe fondul cauzei.
51
46
Referitor la judecata în apel, aceasta se întinde de la momentul în care este pronunțată
hotărârea și până la sesizarea instanței de apel, care poate dispune la cerere sau din oficiu, luarea
unei măsuri preventive. În cursul apelului, instanța de apel poate trimite cauza la prima instanță sau
la instanța competentă spre rejudecare, astfel hotărârea poate rămâne definitivă la prima instanță sau
la instanța de apel.52
2.4. Măsurile preventive aplicabile minorilor
Codul de procedură penală prevede în art. 243 condiţiile speciale de aplicare a măsurilor
preventive faţă de minorii care au comis infracţiuni şi îndeplinesc condiţiile legale pentru a
răspunde penal. Norma menţionată prescrie aplicarea excepţională şi condiţionată a măsurilor
preventive privative de libertate de respectarea unei proporţionalităţi între scopul urmărit prin luarea
măsurii (dispoziţiile art. 202 C. proc. pen. se constituie ca o premisă generală şi indispensabilă
pentru dispunerea măsurilor preventive) şi efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra
personalităţii şi dezvoltării minorului.53
Realitatea socială reflectă faptul că delincvenţa juvenilă are tendinţa de a deveni tot mai
violentă şi de a-şi extinde aria de acţiune, modul său de exteriorizare dovedindu-se profund
distructiv. Viaţa psihică a minorului este intensă, cu stări afective diverse şi oscilante, iar în ceea ce
priveşte luciditatea, dezvoltarea este evidentă, însă are dificultăţi relativ la raţionalizarea
experienţelor imediate. Minorul are tendinţa să conteste ceea ce observă în mediul său, să caute
confruntarea cu alţii pentru a-şi verifica calităţile fizice şi intelectuale, să adopte atitudini extreme
faţă de ceea ce contestă sau apreciază.
Uneori, în considerarea egocentrismului cognitiv specific vârstei, îşi poate imagina că este
imun faţă de regulile morale şi juridice şi astfel pe fondul unor tulburări emoţionale (impulsivitate,
instabilitate, agresivitate, ambivalenţă afectivă, dispreţ faţă de muncă), pot apărea premisele
delincvenţei juvenile care îl pot duce pe minor în situaţia comiterii unei palete vaste de infracţiuni
(de exemplu, infracţiuni contra vieţii, infracţiuni contra integrităţii corporale, infracţiuni contra
patrimoniului, trafic de droguri etc.- indiferent de valorile sociale lezate şi de modalitatea în care se
52
53 https://www.juridice.ro/431576/retinerea-suspectului-minor-si-dispunerea-masurilor-preventive-fata-de-minorii-
cu-varsta-intre-14-si-16-ani-neexpertizati-psihiatric.html
42
manifestă, delincvenţa reprezintă un eşec în rezolvarea crizelor de identitate pe care le traversează
minorul în această perioadă a vieţii). Comportamentul delincvent al minorului poate fi influenţat şi
de alţi factori, precum: factori organici (carenţe ale intelectului sau disfuncţii cerebrale), factori
familiali (climatul imoral sau conflictual în care trăieşte minorul, relaţiile deficitare cu părinţii
cauzate de atitudinea excesiv de autoritară sau dimpotrivă neimplicarea şi lipsa de autoritate a
acestora), factori ce ţin mediul în care trăieşte (sărăcia, nivelul ridicat al criminalităţii zonei
respective, repulsia faţă de educaţie care determină abandonul şcolar, tranziţii frecvente de la o
şcoală la alta, copierea conduitelor negative ale persoanelor din anturajul minorului). Toţi aceşti
factori determină atitudini favorabile comportamentului antisocial şi iniţiere precoce în acesta,
atitudini ce reflectă o imaturitate psiho-afectivă pe fondul unei personalităţi nestructurate.54
În considerarea faptului că minorul se află într-un proces de evoluţie şi dezvoltare încă

nefinalizat, legiuitorul a optat pentru un regim diferenţiat, astfel că reacţia organelor judiciare la
infracţiunile comise de minori trebuie să se manifeste prin aplicarea excepţională a măsurilor
preventive care privează libertatea de mişcare a minorului. Pentru a conferi garanţii procesuale
suplimentare, dispunerea reţinerii şi arestării preventive sunt condiţionate de calitatea de inculpat a
minorului, cu toate consecinţele care decurg din aceasta (arestarea preventivă poate fi luată doar faţă
de inculpatul major potrivit art. 203 alin. (3) C. proc. pen., regulă care se aplică şi minorului;
reţinerea poate fi dispusă atât faţă de inculpatul, cât şi faţă de suspectul major, potrivit regulii
generale înscrise în art. 203 alin. (1) C. proc. pen., însă art. 243 alin. (2) C. proc. pen. este
derogatoriu, motiv pentru care, în perspectiva legiuitorului, reţinerea se poate aplica numai unui
minor care a dobândit calitatea de inculpat.
În altă ordine de idei, art. 243 C. proc. pen. ar putea reprezenta fundamentul juridic pentru
eventualele alternative la măsurile preventive privative de libertate aplicabile minorului. Odată
îndeplinită existenţa condiţiilor generale de luare a măsurilor preventive, organului judiciar îi revine
sarcina de a aprecia şi de a alege cu atenţie şi responsabilitate măsura preventivă potrivită
personalităţii şi dezvoltării psihice a minorului. Din modul de formulare al art. 243 alin. (2) C. proc.
pen. rezultă caracterul excepţional al reţinerii şi arestării preventive şi primatul măsurilor restrictive
de libertate. Astfel, recomandabil ar fi să se ia o măsură preventivă mai uşoară (de exemplu,
controlul judiciar) şi numai dacă se dovedeşte insuficientă să se dispună o măsură mai severă,
privativă de libertate.
54
https://www.juridice.ro/431576/retinerea-suspectului-minor-si-dispunerea-masurilor-preventive-fata-de-minorii-
43
În Codul de procedură penală francez, în art. 137, aplicabil atât infractorilor majori, cât şi
infractorilor minori, se prevede principiul priorităţii controlului judiciar în raport cu detenţia
preventivă, de aici rezultând trei etape care trebuie parcurse: prima este libertatea, a doua controlul
judiciar, iar a treia detenţia preventivă, la care persoana poate fi supusă numai cu titlu excepţional,
adică numai dacă obligaţiile care formează conţinutul măsurii controlului judiciar se dovedesc
ineficiente pentru atingerea obiectivelor urmărite.55
În Codul de procedură penală român nu există o astfel de prevedere în cazul dispunerii

măsurilor preventive faţă de infractorii majori, însă în cazul minorilor, s-a instituit un regim
diferenţiat, derogatoriu, corelat cu imaturitatea psiho-afectivă, cu caracterul gradual al dezvoltării şi
conştientizării importanţei vieţii, activităţii sociale şi consecinţelor negative la care se expune în
situaţia în care comite infracţiuni.56
55
https://www.juridice.ro/431576/retinerea-suspectului-minor-si-dispunerea-masurilor-preventive-fata-de-minorii-
56
44
CAPITOLUL III
3.1. Decizii ale Curții Constituționale. Căi de atac.

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 159 din data de 03 martie 2017 a fost
publicată decizia Curții Constituționale nr. 22 din data de 17 ianuarie 2017 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a art. 220 alin. 157 și art. 238 alin. 358 din Codul de procedură penală.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Dănuț Ioan Dariciuc în dosarul nr.

255/206/2016/a4 al Tribunalului Suceava- Secția penală, cu ocazia soluționării unei contestații
împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de autorul
excepției. Acesta susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1
alin 5 potrivit căruia în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este
obligatorie, art. 16 alin. 1 referitor la egalitatea în drepturi și art. 23 referitor la libertatea
individuală. Au fost situații în care s-a dispus arestul la domiciliu pentru inculpați, care au fost deja
arestați preventiv, în aceeași cauză și pentru aceleași fapte, iar temeiurile arestării preventive au
încetat de drept, însă au fost utilizate ca noi temeiuri pentru luarea măsurii arestului la domiciliu.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 220 alin. 2 C. Proc.

Pen . Curtea consideră că dispozițiile art. 238 alin. 3 C. Proc. Pen. sunt menționate de către autorul
excepției ca un argument în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin.
1 C. Proc. Pen, așadar acestea nu pot constitui obiectul cauzei.
Actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și putea exprima punctele de vedere, în această cauză.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât consideră

că ,, tăcerea legii” nu poate fi calificată drept o neclaritate, ci exprimă intenția legiuitorului de a nu
asimila sub acest aspect arestul la domiciliu arestului preventiv, astfel că nu se aduc atingeri
dispozițiilor art. 1 alin. 5 din Constituție. De asemenea, Guvernul consideră că principiul egalității
nu este încălcat, deoarece în această cauză, arestarea preventivă dispusă inițial nu este urmată de o
nouă arestare preventivă, ci de o altă măsură preventivă ,anume cea a arestului la domiciliu. În
plus,
57
Art. 220 alin. 1, Cod proc. Pen. care prevede că judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată în fața
căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivată a
procurorului sau din oficiu.
58
Art. 238 alin. 3, Cod. Proc. Pen care prevede că față de inculpatul care a mai fost anterior arestat preventiv în
45
aceeași cauză, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecății, se poate dispune din nou
această măsură numai dacă au intervenit temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate.
46
Guvernul consideră că arestul la domiciliu este o configurat ca o măsură mai puțin severă decât
arestarea preventivă, considerând că astfel, devin incidente prevederile art. 242. alin. 2 C. Proc.
Pen59.
Avocatul poporului consideră că dispozițiile criticate sunt suficient de clare, predictibile și

neechivoce, fiind în concordonță cu prevederile art. 1 alin. 5 din Constituție. De asemenea, susține
că textele de lege nu aduc atingere principiului egalității în fața legii, deoarece nu se instituie
discriminări sau privilegii pe considerente arbitrare. Raportat la art. 23 alin. 1 din Constituție, arată
că pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor nu rezultă din conținutul textelor, ci din propria
interpretare pe care autorul o dă acestora. Din modul în care autorul excepției de
neconstituționalitate a ales să o motiveze, rezultă că acesta aduce în discuție probleme legate de
modalitatea de interpretare și aplicare a normelor criticate raportate la o situație de fapt. Avocatul
poporului consideră ca astfel de aspecte nu pot constitui tema ridicării unei excepții de
neconstituționalitate și excedează competența Curții Constituționale, fiind de competența instanțelor
de judecată, care se pronunța asupra fondului cauzei, precum și a instanțelor de control judiciar.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului au ales să nu comunice punctele lor de
vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
În aceste condiții, examinând actul de sesizare și punctele de vedere exprimate, Curtea

constată ca fiind neconstituțională soluția legislativă reglementată de dispozițiile art. 220 alin. 1 C.
Proc. Pen. De asemenea, Curtea consideră că legiuitorul și-a îndeplinit obligația constituțională de a
reglementa garanțiile ce trebuie să însoțească măsurile preventive privative de libertate doar în ceea
ce privește arestul preventiv, nu și arestul la domiciliu.60
,, Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Dănut Ioan

Dariciu în dosarul nr. 255/206/2016a4 al Tribunalului Suceava- Secția penală și constată că este
neconstituțională soluția legislativă reglementată de dispozițiile art. 220 alin. 1 C. Proc. Pen care
permit luarea măsurii arestului la domiciliu, în condițiile în care anterior inculpatul a fost arestat
preventiv sau la domiciliu în aceeași cauză, în lipsa unor temeiuri noi care fac necesară privarea sa
de libertate.
Definitivă și general obligatorie.
59
Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei
procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului
prevăzut la art. 202 alin. (1).
47
60
https://lege5.ro/Gratuit/ge2tembvgq3a/decizia-nr-22-2017-referitoare-la-admiterea-exceptiei-de-
neconstitutionalitate-a-dispozitiilor-art-220-alin-1-din-codul-de-procedura-penala
48
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Tribunalului
Suceava- Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. “61
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 158 din data de 02 martie 2017 a fost
publicată decizia Curții Constituționale nr. 704 din data de 29 noiembrie 2019 referitoare la excepția
de neconstituționalitate a art. 231 alin. 762 și art. 238 alin. 1 din Codul de procedură penală, în
varianta anterioară modificării prin art. II pct. 54 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
18/2016.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ouahmane Khalid în dosarul nr.

1.994/115/2015 al Tribunalului Călărași- Secția penală. Autorul excepției a depus prin avocat
concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia, invocând motivul că pentru acesta s-a dispus
un mandat de arestare preventivă în lipsă, în procedura de cameră preliminară.
Autorul excepției consideră că au fost încălcate dispozițiile constituționale ale art. 16

referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile
omului și art. 21 referitor la Accesul liber la justiție, precum și drepturile pe care le are orice acuzat,
din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, deoarece la confirmarea
măsurii arestării preventive dispuse în lipsa inculpatului, nu se recunoaște dreptul apărătorului
acestuia de a participa la dezbateri, întrucât textul de lege prevede în mod expres că procurorul
poate pune concluzii, după ascultarea inculpatului sau a apărătorului acestuia.
Ministerul Public consideră excepția ca fiind neîntemeiată, întrucât, dispozițiile art. 231 alin
7 C. Proc. Pen se aplică atunci când se ajunge la o confirmare a unui mandat de arestare emis în
lipsă. Se consideră că este necesar să existe o persoană care se sustrage, un mandat de arestare emis
în lipsă sau să fie prinsă persoana care se sustrage, iar după ce această persoană este prinsă, conform
art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea este adusă
în fața unui judecător care va decide asupra confirmării sau nu, a mandatului de arestare. Ministerul
public consideră că în speță, nu era incidentă procedura prevăzută de textul criticat, de aceea
apreciază ca fiind inadmisibilă. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 238 alin. 1
61
https://lege5.ro/Gratuit/ge2tembvgq3a/decizia-nr-22-2017-referitoare-la-admiterea-exceptiei-de-
neconstitutionalitate-a-dispozitiilor-art-220-alin-1-din-codul-de-procedura-penala
62
Judecătorul de drepturi și libertăți procedează la audierea inculpatului conform art. 225 alin. 7 și 8, în prezența
avocatului acestuia, și, evaluand declarația inculpatului în contextul probelor administrate și al motivelor avute
în vedere la luarea măsurii, dispune prin încheiere, după audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestării
preventive și a executării mandatului, ori, după caz, în condițiile prevăzute de lege, revocarea arestării preventive sau
49
înlocuirea acesteia cu una dintre măsurile prevăzute la art. 202 alin 4. Lit. b)-d) și punerea în libertate a inculpatului,
dacă nu este arestat în altă cauză.
50
C. Proc. Pen, Ministerul Public susține că în cursul procedurii de cameră preliminară și în cursul
judecății poate fi dispusă arestarea preventivă, dacă sunt îndeplinte aceleași condiții necesare pentru
o arestare preventivă dispusă în cursul urmăririi penale de către judecătorul de drepturi și libertăți.
Se consideră că textul arată în ce condiții poate fi dispusă arestarea preventivă, nu o impune.
Tribunalul Călărași - Secția penală opinează că prin modul de redactare a art. 231 alin. (7)
din Codul de procedură penală se stabilește un cadru procesual și o situație atipică în ce privește
lipsa dezbaterilor în cazul confirmării arestării preventive dispuse în lipsa inculpatului, rolul apărării
fiind diminuat nejustificat, la prezența apărătorului în momentul ascultării inculpatului. Textul
stabilește că judecătorul hotărăște asupra confirmării după ascultarea inculpatului și luarea
concluziilor procurorului, situație care lipsește procedura de caracterul contradictoriu, încălcându-se
astfel dispozițiile constituționale ale art. 16 și art. 21 din Constituție. Cât privește excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 238 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța de
judecată apreciază că este întemeiată, deoarece, deși în practică nu se interpretează respectivul text
ca excluzând soluția respingerii propunerii de arestare preventivă în camera preliminară, forma sa
poate duce la concluzia criticată de autor prin apărător.
Guvernul apreciază ca fiind neîntemeiată excepția ridicată de autor.
Avocatul Poporului consider excepția ca fiind întemeiată, întrucât prin instituirea obligației
de ascultare a inculpatului împotriva căruia s-a formulat propunerea de arestare preventive, s-a
instituit o garanție a dreptului la apărare, oferindu-i acestuia posibilitatea de a da explicații cu
privire la fapta sa. Referitor la dispozițiile art. 238 alin. 1, Avocatul Poporului susține că dispozițiile
sunt neconstituționale, în măsura în care din interpretarea lor rezultă că judecătorul de camera
preliminară sau instanța de judecată nu pot face aplicarea art. 227 C. proc. Pen.63
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
,,Admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 238 alin. (1) teza finală din
Codul de procedură penală, în varianta anterioară modificării prin art. II pct. 54 din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 18/2016, ridicată de Ouahmane Khalid în Dosarul nr. 1.194/116/2015 al
Tribunalului Călărași - Secția penală și constată că soluția legislativă care exclude aplicarea
dispozițiilor art. 227 din Codul de procedură penală este neconstituțională.
63
(1) Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru
arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în
libertate a inculpatului reținut.
(2) Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune aplicarea uneia
dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d).
51
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în
același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 231 alin. (7) din Codul de procedură
penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.”
În data de 05.12.2014, Curtea Constituțională a emis o decizie prin care a declarat

neconstituționl art. 344 alin. 4, prin care judecătorul de cameră preliminară comunica excepțiile și
cererile formulate de inculpat sau din oficiu, doar parchetului, care răspundea în scris. La momentul
actual, atât inculpatul cât și procurorul pot aduce comentarii, întrucât din perspectiva
contradictorialității, Curtea consideră că este necesar să îi fie permis oricărei dintre părți să
comunice documente ce pot influența decizia judecătorului.
Căi de atac
Codul de procedură penală reglementează două tipuri de căi de atac împotriva actelor
procesuale prin care se dispun măsurile preventive. Prima cale de atac este plângerea atunci când s-
a dispus măsura preventivă prin ordonanță. Cea de-a doua cale de atac este contestația atunci când
s-a dispus măsura preventivă prin încheiere.
Plângerea se poate introduce împotriva ordonanței prin care procurorul sau organul de
cercetare penală a dispus reținerea suspectului sau inculpatului ori a celei prin care procurorul a
dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar sau a controlului pe cauțiune.64
În cele ce urmează vom dezbate, in lato sensu, contestația, întrucât se poate exercita
împotriva încheierilor prin care s-au dispus măsurile preventive. Trebuie să reținem că nu poate fi
introdusă împotriva oricărei încheieri prin care judecătorul a dispus asupra măsurilor preventive, ci
doar în cazurile în care legea o prevede expres.
Contestația împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți se

pronunță asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale
Titularii căi de atac a contestației sunt procurorul și inculpatul.
Aceștia pot formula împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți
dispune luarea unei măsuri preventive, contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau de la
comunicare. Contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea
64
52
atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi și libertăți de la
instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Completul care soluționează
cauza este format dintr-un singur judecător. Contestațiile împotriva încheierilor prin care
judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție dispune luarea măsurii
preventive se soluționează de un complet format din doi judecători de drepturi și libertăți de la
Înalta Curte.65
Inculpatul poate solicita repunerea în termenul de formulare a contestației în cazul în care,

din motive temeinice, nu a putut sa o formuleze în termen.
Contestația împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei măsuri
preventive, ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare.
În schimb, contestația împotriva încheierii prin care s-a dispus înlocuirea sau revocarea unei măsuri
preventive este suspensivă de executare.
Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare.

Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de
prelungire a arestării preventive, revocarea sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură
preventivă, se soluționează înainte de expirearea duratei măsurii preventive dispuse anterior.
Legiuitorul nu prevede în alte situații un anumit termen de soluționare, acest aspect

ramânând la aprecierea judecătorului de drepturi și libertăți.
Inculpatul se citează, iar soluționarea contestației se face în prezența sa, exceptând cazurile
când acesta lipsește nejustificat sau din cauză de forță majoră, din cauza stării de sănătate nu poate
fi adus în fața judecătorului. De asemenea, se consideră prezent și inculpatul privat de libertate care,
cu acordul său, în prezența apărătorului ales sau din oficiu, participă prin videoconferință.
Asistența juridică și participarea procurorului sunt obligatorii în toate cazurile. Contestația

se soluționează în cameră de consiliu. De asemenea, se va acorda cuvântul procurorului, iar așa cum
am precizat mai sus și în deciziile Curții Constituționale este menționat faptul că inculpatul va avea
ultimul cuvânt.
În cazul admiterii contestației formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus
luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive, se poate dispune respingerea propunerii de luare
sau de prelungire formulată de procuror, înlocuindu-se aceasta cu o altă măsură preventivă mai
ușoară sau cu punerea în libertate a inculpatului, dacă acesta nu este arestat într-o altă cauză.
53
65
54
În cazul respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, inculpatul va fi pus în
libertate la momentul soluționării contestației și nu la acela al expirării măsurii preventive.
În cazul admiterii contestației procurorului împotriva încheierii prin care s-a respins
propunerea de arestare preventivă și a fost dispus arestul la domiciliu, arestarea preventivă se va
dispune pentru, cel mult, un număr egal cu diferența dintre 30 de zile și perioada petrecută în arest
la domiciliu.
În situația în care nu au fost respectate condițiile privint citarea, contestația se va admite și

se va dispune rejudecarea cauzei de către judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță.
Dosarul se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației.
Contestația împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară se

pronunță asupra măsurilor preventive în cursul procedurii de cameră preliminară
Inculpatul și procurorul pot formular contestații în termen de 48 de ore de la pronunțare sau

de la comunicare, împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară dispune asupra
măsurilor preventive. Contestația se depune la judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat
încheierea și se înaintează, împreuna cu dosarul cauzei, judecătorului de la cameră preliminară de la
instanța ierarhic superioară.
Completul care soluționează cauza este format dintr-un singur judecător.
La fel ca în cazul contestației prezentate anterior, împotriva încheierilor prin care

judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție dispune asupra măsurilor
preventive se soluționează de un complet compus din doi judecători de camera preliminară de la
Înalta Curte.
Nu este suspensivă de executare contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a
dispus luarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a
acesteia. În sens contrar este suspensivă de executare contestația formulată împotriva încheierii prin
care s-a dispus înlocuirea sau revocarea unei măsuri preventive.66
În cazul în care s-a dispus înlocuirea sau revocarea unei măsuri preventive, aceste lucru se
va produce efectiv doar după soluționarea contestației.
Referitor la termenul de soluționare al contestației, cea formulată de inculpat se va soluționa

în termen de 5 zile de la înregistrare, iar contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin
66
55
56
care s-a dispus revocarea sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură, se soluționează
înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. În alte situații, legiuitorul nu
prevede un anumit termen de soluționare acesta urmând să fie stabilit de judecătorul de cameră
preliminară care soluționează contestația.
Soluționarea se face întotdeauna în prezența inculpatului și a procurorului, exceptând

cazurile în care inculpatul din motive medicale sau de forță majoră, nu poate fi prezent. Se
consideră că este prezent și inculpatul privat de libertate care, cu acordul său, participă la
soluționare prin videoconferință.
Contestația se soluționează în camera de consiliu iar prezența unui avocat ales sau numit din
oficiu este obligatorie.
Contestația împotriva încheierilor prin care instanța de judecată se pronunță asupra

măsurilor preventive în cursul judecății în prima instanță
Ca și în cazul contestațiilor menționate anterior și în această situație incupatul și procurorul

pot formula contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare sau de la comunicare. Contestația se
depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se va înainta instanței ierarhic superioare,
împreună cu dosarul cauzei, în termen de 48 de ore înregistrare.
Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea unei
măsuri preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia, nu este suspensivă de
executare. Per a contrario, este suspensivă de executare contestația formulată împotriva încheierii
prin care s-a dispus înlocuirea sau revocarea unei măsuri preventive. 67
Și în acest caz, contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la

înregistrare, iar contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea
unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se
soluționează înainte de expirarea duratei măsurii dispuse anterior.
Așa cum am menționat anterior, legiuitorul nu prevede un anumit termen de soluționare în

alte situații, acest aspect rămânând la aprecierea instanței de judecată.68
67
68
Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Procedură penală, Ediția a 4-a, Editura Hamangiu, București, 2019,p. 192
57
Potrivit art. 90 C. Proc. Pen, asistența juridică este obligatorie, iar soluționarea contestației
se face în prezența inculpatului exceptând cazurile acceptate de lege în care acesta nu poate fi
prezent.
În toate situațiile prezentate mai sus, completul care soluționează oricare dintre contestațiile
menționate, poate dispune luarea oricăreia dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de
procedură penală.
3.2. Consecințe
În funcție de perspectivele din care este privit, conceptul de libertate este unul complex,
întrucât se consideră, din punct de vedere juridic că libertatea este un drept, apărat de toate statele
democratice, iar dreptul este o libertate. Întrucât unii indivizi, membri ai unei societăți adoptă o
atitudine neconformă legilor penale, autoritățile sunt nevoite să depună eforturile necesare pentru a
stopa acest lucru.
În marea majoritate a cazurilor, infractorii nu doresc ca organele de cercetare să descopere

adevărul, dimpotrivă, ei fac tot posibilul pentru ascunderea acestuia. Pentru a fi evitate situațiile de
acest gen, au fost implementate măsurile preventive.
În prezenta lucrare, am dezbătut măsurile preventive cele mai grave, adică cele privative de
libertate. Este adevărat că luarea acestor măsuri aduce atingere dreptului la libertate, însă utilizarea
lor este necesară tocmai pentru a fi evitate situațiile în care inculpatul încearcă să zădărnicească
adevărul.
Consecințele luării unei măsuri preventive pot fi negative pentru inculpat în condițiile în
care acesta beneficiază de o măsură prea aspră în raport cu fapta sa. În schimb, în cazul în care
inculpatul sau suspectul a săvârșit o faptă periculoasă pentru o societate, iar el îngreunează procesul
penal, scopul măsurilor preventive nu mai poate fi atins.
Așa cum am menționat și anterior, în cazul dispunerii unei măsuri preventive pentru minori,
acest lucru trebuie făcut având în vedere personalitatea și dezvoltarea acestora, întrucât poate avea
consecințe grave asupra acestuia.
58
3.3. Analiză compativă între vechea și noua reglementare
În vechiul Cod de procedură penală, arestarea preventivă era prevăzută în dispozițiile art.
148. Dacă vom compara dispozițiile art. 148 69 din Vechiul Cod de procedură penală și art. 223 din
Noul Cod de procedură penală, vom constata că sunt asemănătoare condițiile pentru luarea măsurii
preventive. În ambele articole este prevăzut faptul că arestarea preventivă se poate dispune în
următoarele condiții: inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea
penală sau de la judecată, ori a încălcat cu rea-credință măsura de a nu părăsi localitatea sau țara,
inculpatul a săvârșit sau încearcă să săvârșească o nouă infracțiune sau încearcă, pentru ascunderea
adevărului, să influențeze un alt participant la infracțiune, un martor, expert sau persoana vătămată.
Art. 148 alin. 1 lit. F din Vechiul C. Proc. Pen. prevede că se mai poate dispune măsura
arestării preventive pentru inculpatul care a săvârșit o infracțiune pentru care legea menționează
detențiunea pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în
libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică. În schimb, art. 223 alin. 2 70 C. Proc. Pen
prevede că se poate dispune măsura arestării preventive dacă acesta a săvârșit o infracțiune pentru
care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, iar lăsarea sa în libertate ar reprezenta
un pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, art. 14871 alin. 2 din Vechiul C. Proc. Pen. prevede că pentru toate cazurile
prezentate la alin. 1, măsura arestării preventive poate fi luată doar dacă pedeapsa este detențiune pe
viață sau închisoare mai mare de 4 ani. În art. 223 C. Proc. Pen, această condiție nu este întâlnită. În
vechea reglementare, judecătorul de drepturi și libertăți nu există, propunerea de arestare preventivă
fiind soluționată de președintele sau judecătorul delegat de acesta de la instanța căreia i-ar reveni
competența să judece cauza.
Atât în vechea, cât și în noua reglementare, propunerea de arestare preventivă este

soluționată în cameră de consiliu, de un complet format dintr-un singur judecător. În ambele
reglementări, prezența procurorului este obligatorie, la fel și asistența juridică. De asemenea, este
prevăzut în ambele reglementări faptul că judecătorul admite sau respinge propunerea, prin
încheiere motivată.
În ceea ce privește arestul la domiciliu, acesta nu era reglementat de vechiul cod. Noul Cod
de procedură penală a introdus această măsură preventivă. Dacă analizăm dispozițiile art. 149
vechiului cod de procedură penală, corelat cu art. 219 noul C. Proc. Pen, vom constata că există
69
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/193
59
70
Codul de procedură penală
71
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/193
60
asemănări între reglementari, în sensul că procedura de luare a măsurii arestului la domiciliu de
către judecătorul de drepturi și libertăți și reglementarea anterioară a arestării inculpatului sunt
asemănătoare. În ambele reglementări, se asigură soluționarea cauzelor având ca obiect măsurile
preventive și evitarea eventualelor declinări sau conflicte de competență.72
72
https://lege5.ro/Gratuit/geztkobvha/art-219-luarea-masurii-arestului-la-domiciliu-de-catre-judecatorul-de-drepturi-
si-libertati-codul-de-procedura-penala?dp=gqztimjqhe3ts
61
CAPITOLUL IV
4.1. Practică judiciară

În cauza ,, Simon contra României ”, Curtea a precizat că din motive necesare, arestarea
preventivă s-a prelungit și menținut din anul 2004 până în 2005. De asemenea, Curtea a reținut
faptul că această dispoziție s-a susținut fără argumente bine motivate, deoarece în cauză, instanțele
au avut o motivare abstractă a gravității infracțiunii, ceea ce nu permitea menținerea și prelungirea
măsurii arestării preventive pentru tot acest timp.
În cazul ,, Ghiurău contra României ” Curtea a reamintit că : ,, o persoană trebuie informată

la momentul privării de libertate sau imediat după, ori să fie în măsură să deducă motivele privării
de libertate din desfășurarea interogatorului ” , astfel încât să nu se încalce drepturile și libertățile
omului, de unde reiese că această înștiințare trebuie să se facă de urgemță și cu precădere.
4.2. Propuneri de modificare a textelor de lege
Jurisprudenţa C.E.D.O. admite posibilitatea de a li se recunoaşte autorităţilor judiciare

naţionale o anumită marjă de apreciere a dovezilor, deoarece ele se află mult mai bine plasate să
evalueze situaţia de fapt decât autorităţile juridice internaţionale.
În opinia mea, analizând cele prezentate mai sus, consider că ar trebui modificat și completat
conținutul art. 234, alin. 2 C. Proc. Pen. , în sensul eliminarii dreptului exclusiv al procurorului în
ceea ce privește propunerea prelungirii arestării preventive, aceasta din urmă impunându-se a opera
„și din oficiu, de către judecătorul de drepturi și libertăți” - identic reglementării de la art. 238, alin.1
C. Proc. Pen.
De asemenea, susţin, de lege ferenda, că se impune și în domeniul măsurilor preventive

reglementarea explicită a principiului proporţionalităţii oricărei măsuri preventive cu gravitatea
acuzaţiei aduse unei persoane, precum şi a principiului necesităţii unei astfel de măsuri pentru
realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa, întrucât, în momentul actual luarea unei
măsuri preventive privative de libertate a devenit o practică uzuală. Nu contest jurisprudența CEDO
prin care autoritățile judiciare naționale au o posibilitate de a evalua mai bine situația, însă, din
punctul meu de vedere, o colaborare internațională, nu doar din perspectiva ,, schimbului de
inculpați”, ar aduce un plus sistemului juridic.
62
CONCLUZII
Lucrarea are ca scop prezentarea contextului social și istoric care a determinat activitatea de
înfăptuire a justiției și modul de aplicare al legilor. Măsurile preventive sunt elemente cheie în
prevenirea comiterii unei noi infracțiuni și în asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal.
Deși sunt măsuri procesuale cu caracter de constrângere, fiind catalogate drept cele mai
aspre măsuri preventive, arestul la domiciliu și arestarea preventivă, au un impact puternic nu doar
asupra inculpatului, ci și a membrilor societății. Consider că, prin cele prezentate, am evidențiat
diferențele dintre cele două măsuri, întrucât este imperios necesar, utilizarea lor eficientă.
Așa cum am explicat și anterior, în momentul actual, măsurile preventive au devenit o

modalitate ușoară de a simplifica procesul penal, însă acest aspect are o parte negativă: organele de
cercetare penală ajung să le folosească abuziv. Este foarte important să fie respectate principiile
care asigură realizarea drepturilor persoanelor acuzate de comiterea unor infracțiuni, printre care
dreptul la libertate, la un proces echitabil și dreptul la prezumția de nevinovăție.
De-a lungul procesului penal, aplicarea unei măsuri preventive ar trebui să fie o excepție, nu
o regulă. Chiar dacă acestea sunt destul de clar explicate, există situații în care procedurile nu sunt
întocmai respectate. Pentru a evita aceste lucruri, ca viitori juriști, ar trebui să ținem cont de
principiile jurisprundenței CEDO, întrucât inculpatul chiar dacă prin nerespectarea regulilor sociale
a capătat aceasta calitate procesuală, rămâne om.
Din păcate, sistemul juridic din România este deficitar, fapt pentru care utilizarea unor
măsuri mai ușoare, care să înlocuiască arestul la domiciliu și arestarea preventivă, este uneori
imposibilă. Din punctul meu de vedere, în majoritatea cazurilor ar putea fi folosite sisteme de
supraveghere electronică sau controlul judiciar, astfel reușind să se utilizeze măsurile preventive
prezentate în lucrare, doar în situații excepționale.
Întrucât arestul la domiciliu nu era reglementat de Vechiul Cod de procedură penală, este
încă subutilizat în țara noastră, considerându-se în nenumărate cazuri că este un privelegiu acordat
inculpatului, nu o măsură privativă de libertate.
În marea majoritate a statelor care se confruntă, ca și România, cu suprapopularea

penitenciarelor, se utilizează măsura arestului la domiciliu. În acest fel, penitenciarele se eliberează,
iar executarea pedepsei se poate face printr-o modalitate eficientă atât pentru făptuitor, cât și pentru
stat. Din păcate, în țara noastră arestul la domiciliu se utilizează doar ca măsură preventivă pe
parcursul procesului penal.
63
Principalul scop al cercetărilor mele a fost tocmai acela de a analiza și de a învăța modul de
funcționare și implementare a acestor instituții. De asemenea, am dorit să descopăr și impactul
social al acestor măsuri preventive și modul prin care acestea operează.
În concluzie, măsurile preventive privative de libertate aduc un plus procesului penal, însă
vin și cu anumite părți negative, întrucât aplicarea lor într-un sistem deficitar poate conduce la
consecințe neplăcute. Inculpatul nu ar trebui privat de calitatea sa umană, ci ar trebui văzut ca fiind
recuperabil și ajutat în acest sens. Măsurile preventive ar trebui să vină și în sprijinul acestuia, nu
doar în sprijinul organelor de cercetare penală.
64
Bibliografie
Tratate și cursuri
 Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Procedură penală, Ediția a 4-a, Editura Hamangiu, București,
2019
 Dr. Costică Voicu, Introducere în drept, Editura Pro Universitaria, București, 2006
 T. Mommsen, Dreptul penal roman, Ed. Albert Fontermoing, Paris, 1907
 Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei-Viorel Iugan , Drept procesual penal
partea generala, Editura Universul Juridic, București, 2016
 Lect. Univ. Dr. Bogdan Buneci ,Suport de curs- Drept procesual penal 1,
Universitatea Ecologică din București, Facultatea de Drept, București, 2018-2019
 Carmen- Silvia Paraschiv, Maria-Georgiana Teodorescu, Alin Sorin Nicolescu, Drept
procesual penal-partea generală, Editura Hamangiu, București, 2020
 Mihai- Alexandru Stanciu , Arestul la domiciliu, Editura Universul Juridic,
București, 2020
Resurse Internet
 https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/legalitatea-arestarii-preventive-in-jurisprudenta-cedo/
 http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/Ghiur%C4%83u-%C3%AEmpotriva-Rom%C3%A2niei.pdf
 http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/Simon-impotriva-Romaniei.pdf
 https://lege5.ro/Gratuit/gm4tsmrqga/decizia-nr-4-2014-privind-examinarea-sesizarii-formulate-de-
tribunalul-specializat-cluj-in-dosarul-nr-18785-211-2013-privind-pronuntarea-unei-hotarari-
prealabile-pentru-dezlegarea-modului-de-interpret
 http://old.just.ro/Sectiuni/Cooperarejudiciarăinternaţională/Cooperarejudiciarăinternaţională_pen
ala/Extrădare1/tabid/610/Default.aspx
 https://lege5.ro/Gratuit/gi2tomrvgq/procedura-extradarii-din-romania-lege-302-
2004?dp=gu3dimzqgm4dm
 http://www.ro.dt-law.co.il/articles.asp?ArticleID=1026
 https://lege5.ro/Gratuit/gi2tomrvgq/procedura-extradarii-active-lege-302-
2004?dp=gu3dimzqgu2dc
 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/193
 http://www.prouniversitaria.ro/carte/cooperare-judiciara-in-materie-penala-in-uniunea-
europeana-/rasfoire/
Acte normative
 Constituția României
 Noul Cod de procedură penală
 Noul Cod penal
 Vechiul Cod de procedură penală
 Declarația Europeană a drepturilor omului
 Jurisprudența CEDO
65

Arestul Preventiv Și Arestul La Domiciliu Componente Ale Măsurii Preventive

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Arestul Preventiv Și Arestul La Domiciliu Componente Ale Măsurii Preventive

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FACULTATEA DE DREPT

ARESTUL PREVENTIV ȘI ARESTUL LA DOMICILIU

COMPONENTE ALE MĂSURII PREVENTIVE

La începutul umanității, noțiunea de drept era suprapusă cu noțiunea de justiție divina.

Normele de drept penal reglementează relațiile sociale de apărare si prevăd faptele

Dreptul de procedură penală are ca scop descoperirea infracțiunilor și pedepsirea

În România, autoritatea judecătorească în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Constituția

Justiția se înfăptuiește numai de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte

Descoperirea și identificarea făptuitorilor precum și strângerea dovezilor și a probelor care

Descoperirea și identificarea făptuitorilor, precum și strângerea dovezilor și a probelor care

Teme proiectului meu este denumită: ,, Arestul preventiv și arestul la domiciliu.

De la această derogare, există însă și excepții, recunoscându-se posibilitatea îngrădirii

Doctrinarii din țara noastră au precizat într-o opinie că ,, libertatea individuală ” și ,,

Într-o altă opinie, s-a menționat că ,, dreptul la siguranță ” și ,, libertatea individului ” au o

Cu toate acestea, în unele cazuri distincția dintre ,, privarea de libertate” și ,,restrângerea

În cazul ,, Ghiurău contra României ” Curtea a reamintit că : ,, o persoană trebuie informată

,, Dreptul persoanei arestate preventiv de a fi adusă de îndată înaintea unui magistrat și de a

1.4. Măsurile preventive - aspecte generale

Aceste măsuri sunt facultative în desfășurarea activităților privind finalizarea procesului,

Codul de procedură penală prevede următoarele măsuri preventive: reținerea, controlul

O opinie negativă, care susține că prin prezumția de nevinovăție acordată făptuitorilor,

- Pentru a se dispune măsura preventivă, este necesar ca aceasta să fie ,, proporțională“ cu

În cazul anumitor măsuri preventive și anume: arestul la domiciliu și arestarea preventivă. se

Ședințele de judecată pentru luarea acestor măsuri se desfășoară în Cameră de Consiliu,

Termenele acestor măsuri preventive se calculează de la data ,, sesizării instanței “ sau de la

b) În cazurile în care procurorul dispune o soluție de netrimitere în judecată ori instanța de

În cazul în care procurorul urmărește netrimiterea în judecată, dispunând astfel clasarea. ca

Înlocuirea măsurii preventive

În situația în care se decide înlocuirea măsurii preventive, se poate alege ca măsura

Revocarea măsurii preventive

Cooperarea internațională în ceea ce privește aplicarea măsurilor preventive

Cooperarea judiciară internațională în materie penală cuprinde totalitatea regulilor în baza

Deoarece mecanismele de cooperare internațională în materie penală implică relații inter-

- predarea în baza unui mandat european de arestare;

- transferul de proceduri în materie penală;

- recunoașterea și executarea hotărârilor străine;

- transferul persoanelor condamnate;

- asistența judiciară în materie penală.

Problema nu se pune pentru infracțiuni ulterioare transferului, pentru că acestea sunt

Acest principiu este incident cu precădere în materia extrădării și a mandatului european de

- statul care a predat-o consimte la aceasta;

- persoana vizată a renunțat, benevol și în cunoștință de cauză, la regula specialității;

- persoana nu a părăsit teritoriul României, în termen de 45 de zile de la liberarea sa

- persoana extrădată a părăsit teritoriul României, înainte de a se fi împlinit 45 de zile de la

Un prim lucru pe care trebuie să îl cunoaștem în materie de procedură penală este că în

Există două categorii de extrădare și anume: extrădarea activă și extrădare pasivă.Diferența

De asemenea, în ceea ce privește procedurile de cooperare internațională, este esențial să

2.1. Fundamentare teoretică. Camera Preliminară- generalități

În vechiul Cod de procedură penală, instituția camerei preliminare nu exista. Prin

Datoria judecătorului de cameră preliminară este aceea de a constata neregularitățile

Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care verifică legalitatea propunerii de

Conform art. 64 C. proc. pen. , judecătorul de drepturi și libertăți nu poate judeca în

După ce procurorul sesizează instanța, va înainta o copie a rechizitoriului, împreună cu

În data de 05.12.2014, Curtea Constituțională a emis o decizie prin care a declarat

Întocmirea minutei este obligatorie.28

2.2. Măsura arestării preventive

Aplicarea arestării preventive constituie un subiect controversat în doctrină, deoarece

Sustragerea de la urmărirea penală trebuie dovedită și va fi motivate de judecător în actul de

C) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o

Arestarea preventivă în cursul urmăririi penale

În cursul urmăririi penale, arestarea preventivă poate fi luată de judecătorul de drepturi și

Termenul de 30 de zile începe să curgă de la data punerii în executare a măsurii față de

Arestarea preventivă poate fi dispusă, la cererea procurorului, de :