MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN
MOLDOVA
FACULTATEA DREPT
CATEDRA DREPT PUBLIC

TEZĂ DE AN
Tema: „Analiza juridico-penală a infracțiunii -
Vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a
sănătații în stare de afect”
Coordonator științific: _______________ Pisarenco Constantin dr., lect. Univ.
(Semnătura)
Elaborată de: _______________ Corlăteanu Eduard
(Semnătura)

Chișinău, 2022
 CUPRINS
CUPRINS.....................................................................................................................................................
...........2
ABREVIERI.................................................................................................................................................
..........3
INTRODUCERE.........................................................................................................................................
..........4
1.1. DREPTUL PENAL CA RAMURĂ DE
DREPT........................................................................4
1.1. Noțiunea dreptului penal…………………………………………………..……………………4
1.2. Obiectul dreptului penal………………………………………………………………...………6
1.3. Scopul dreptului penal……………………………………………………………..……………7
1.4. Subramurile dreptului penal…………………………………………………..……………..8
1.5. Legă tura dreptului penal cu celelalte ramuri de drept…………………...……..10
2. Articolul 156. VĂ TĂ MAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂ ŢII CORPORALE
SAU A SĂ NĂ TĂ ŢII ÎN STARE DE
AFECT............................................................................................12

3. VĂ TĂ MAREA INTENȚ IONATĂ ORI GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITAȚ II

CORPORALE SAU A SĂ NĂ TĂ Ț II ÎN STARE DE
AFECT..............................................................13
4. Problemele aplică rii în practică a art. 156 din Codul penal al Republicii
Moldova.......................................................................................................................................................
........15

5. CONCLUZIE……………………………………………………………………………...
………………..21
6.BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………...……….……22

2
 ABREVIERI
alin. – alineat
art. – articol
lit. – literă
RM – Republica Moldova
CP RM – Codul Penal al Republicii Moldova
CPP RM – Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova

3
 INTRODUCERE

1. DREPTUL PENAL CA RAMURĂ DE DREPT

1.1. NOTIUNEA DREPTULUI PENAL
Dreptul penal reprezintă instrumentul prin care se apară valorile sociale
împotriva faptelor periculoase.
Denumirea de „.drept penal" este folosită în două accepțiuni: prima, în aceea de
ramură specifică a dreptului, care reuneşte sistemul normelor juridice penale; ce-a de a
doua, în aceea de ştiinţă, de ramură distinctă a ştiinţelor juridice care studiaz ă aceste
norme.
In literatura de specialitate, dreptul penal este definit în mod diferit de unii
autori¹).
Considerăm că dreptul penal este o ramură a sistemului nostru de drept, fiind alcatuit dintr-o
totalitate de norme juridice legiferate de puterea legislativ ă, care stabilesc ce fapte
constituie infracţiuni, condițiile răspunderii penale, sancțiunile şi alte m ăsuri ce urmeaz ă
a fi aplicate sau luate de către instanțele judec ătore şti persoanelor care au s ăvâr şit
infracțiuni, in scopul apărării celor mai importante valori sociale ale statului de drept.
Din analiza definiției dreptului penal se desprind caracteristicile acestei ramuri de drept, şi
anume:
a) dreptul penal este o ramura de drept distinctá care face parte din sistemul dreptului
românesc, alaturi de dreptul constituțional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul
comercial, dreptul muncii şi protecției sociale, dreptul familiei, dreptul international etc.;

4
 ___________________________________________
1) C. BULAI, Manual de Drept Penal, Partea generală, Editura All, 1997, pag. 2;

C. MITRACHE, Drept Penal román, Partea generală, Casa de Editur ă şi Pres ă „Sansa"

SRL, 1997, pag. 8; G.STEFANI şi G. LEVASSEUR, Droit Penal Général, Dalloz, 1993, pag. 41;

G. BETTIOL, Diritto penale, Padova. Cedam, 1994, pag. 39.

b) dreptul penal are autonomie in raport cu celelalte ramuri de drept, deoarece reglementeazà
un domeniu distinct de relații sociale, şi anume cele
c) dreptul penal are o structură unitară, întrucât dispozi țiile sale - fie din partea generala, fie din
partea specială - au un caracter unitar, se în mod și nu ar putea exista unele f ăr ă
celelalte;
d) ca orice altă ramură de drept şi dreptul penal este format dintr-o totalitate completeaz ă care
privesc reacția socială impotriva infractiunilor; de norme juridice care au un con ținut
normativ şi care reglementează anumità sferă de relații sociale; totalitatea normelor
juridice penale alcătuiesc conținutul normativ al legii penale;
e) normele dreptului penal stabilesc faptele considerate infractiuni, condi țiile de
tragere la raspundere penală a persoanelor ce le s ăvârşesc, precum și sanc țiunile ce
trebuie aplicate sau luate în cazul încălcării lor;
f) normele juridice penale se aplică în scopul ocrotirii statului de drept, a ordinii
de drept din România împotriva faptelor socialmente periculoase. Toate aceste tr ăs ături
oferă dreptului penal un rol şi un specific aparte în contextul celorlalte ramuri de drept,
ca principal instrument în lupta de apărare a celor mai importante valori sociale, ce pot
fi periclitate prin fapte de o periculozitate socială deosebită.

5
1.2. OBIECTUL DREPTULUI PENAL

Cunoaşterea obiectului dreptului penal este importantă, deoarece de el depinde,

în primul rând, gruparea normelor de drept penal într-o ramură aparte de drept și, apoi,
de caracterul şi felul obiectului depinde caracterul normelor care formeaz ă con ținutul
lui.

După cum susţin unii autori" obiectul dreptului penal îl constituie rela țiile de represiune
penală, relaţii ce se stabilesc după săvârşirea infracţiunii între stat şi infractor, prin care
statul are dreptul și obligatia să tragă la răspundere penal ă pe infractor, iar infractorul
are obligația să suporte pedeapsa.

Unei asemenea opinii i se reproșează că reduce obiectul dreptului penal doar la

relaţii de conflict, de represiune penală, neținându-se seama și de rolul preventiv al
dreptului penal.

Alți autori" au exprimat opinia pe care o considerăm întemeiat ă c ă obiectul

dreptului penal cuprinde relatiile de apărare socială, rela ții care se nasc nu din
momentul săvârşirii faptei interzise, ci din momentul intr ării în vigoare a legii penale.
Deci, legea penală îndeplineşte o funcție de recomandare şi pretindere a unei anumite
conduite din partea membrilor societății față de normele juridice penale.

Când obligația instituită este respectată de destinatarii legii penale, se na şte un

raport juridic de conformare: Aturci când însă obligația cuprins ă în norma penal ă este
nesocotită, sãvârşindu-se fapte prin care se pun în pericol ori se vat ăm ă valorile sociale,
se naşte un raport de conflict, faptuitorul fiind obligat să suporte sanctiunea prev ăzut ă
de norma penală încălcată.

6
____________________________________
11. OANCEA, Tratat Drept Penal, Partea generală, Editura All, 1994, pag. M.ZOLYNEAK, Drept penal,
Partea generală, Universitatea, Alex. Ioan Cuza", Iaşi, vol. 7: 1 1993, pag.6.

1.3. SCOPUL DREPTULUI PENAL

Evident, scopul dreptului penal este determinat de necesitatea ap ăr ării valorilor
sociale şi a ordinii de drept împotriva criminalităţii şi de combatere a acesteia. În Codul
penal (art. 1 C. pen.) se prevede că scopul legii penale este de a ap ăra împotriva
infractiunilor România, suveranitatea, independenta, unitatea şi indivizibilitatea statului,
persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de
drept. Această enumerare limitativă urmăreşte să fixeze un cadru general al valorilor
sociale ce sunt apărate prin norme penale, fiind o mentionare a celor mai importante
valori ce pot fi periclitate prin săvârşirea unor infracţiuni.
Protectia pe care o asigură dreptul penal constituie doar un fascicul al
complexului de măsuri şi reglementări juridice pe care dreptul, în general, le stabile şte
pentru a asigura functionalitatea statului de drept. Al ături de dreptul penal, toate
celelalte ramuri de drept sunt chemate să apere, prin mijloacele lor specifice, valori
sociale ce cad sub incidența dreptului.
Recrudescenta infracţionalității pe plan intern și international justific ă m ăsurile de
reacţie socială, politica penală pe care statul de drept trebuie s ă o stabileasc ă pentru
prevenirea şi combaterea fenomenului infractional. In acest fel, scopul dreptului penal
este de a apära societatea, în ansamblu, membrii

7
________________________________________
(1) V. DONGOROZ, Drept penal, 1939, pag. 28; C. BULAI, op. cit., pag. 3; C. MITRACHE, op. cit., pag. 9;
V. DOBRINOIU, Gh. NISTOREANU, A. BOROI, I. PASCU, I. MOLNAR, V. LAZÄR, Drept penal, Partea
generalâ, Editura Europa Nova, 1997, pag. 8.

1.4. SUBRAMURILE DREPTULUI PENAL

Urmand structura si diviziunea Codului penal, dreptul penal se imparte in doua

parth partea generală şi partea speciala. Partea generala a dreptulul penal
(corespunzator normelor din

Parte generală a Codului penal) cuprinde regulile cu caracter general ce sunt

aplicabile partii sale speciale, cum sunt dispozitile cu privire la aplicarea legi penale,
reglementarile referitoare la infractiune şi infractor, la sistemul sanctiunilor de drept
penal şi criteriile de aplicare a acestora, cele referitoare la cauzele care inlatura
caracterul penal al faptei etc.

Partea specială a dreptului penal (corespunzator normelor din Partea special ă a

Codului penal şi din legile speciale) cuprinde norme de incriminare care stabilesc
conținutul concret al fiecărei infracţiuni şi sanctiunile corespunzâtoare pentru acestea.

Această sistematizare, in partea generală şi partea speciala, nu diminueaz ă cu

nimic unitatea dreptului penal, intre cele doua părți existând o stráns leg ătur ă şi
interdependenta".

In doctrina internațională de drept penal" se sustine ideca imp ăr ţiri dreptului

penal in doua ramuri: drept penal general şi drept penal special pentru a desemna
partea generală şi, respectiv, partea speciala a dreptului penal. Apreciem ca o
asemenea divizare a dreptului penal nu se justifica deoarece normele generale sunt
stráns legate de cele speciale, intre ele existând, dup ă cum am ar ătat, un raport de
interdependentä siconditionare reciprocă.

Normele generale nu pot fi desprinse de cele speciale şi încadrate intro ramur ă

distinctă, deoarece nu au o existenţa independentă, o aplicare de sine st ătatoare, ele
fiind corelate şi raportate la normele din partea speciali care, la rândul lor, se
completează cu primele. Aceasta opinie se impune cu atât mai mult cu cat normele din
partea generală, cât şi cele din partea speciala a dreptului penal au acela şi obiect de
reglementare, reprezentat de raporturile ce se stabilesc intre stat şi persoanele care au
săvârşit infractiuni".

8
_____________________________________
C. BULAI, op. cit, pag, 15, 1. OANCEA, op cit, pag. 18. "Vezi R. VOUIN, Drost pénal special, Paris,
Siirey, 1968, G. STEFANIE, G. LEVASSEUR, Droit pénal général et procédure pénale, Paris, Dalloz, 1904. M.
ZOLYNEAK, op. cit., pag. 18; C. BULAI, op. cit, pag: 16.

În literatura juridică ¹ s-a discutat şi despre existenta unor subramuri ale

dreptului penal care au fost denumite: dreptul penal internațional și dreptul interna țional
penal.

Dreptul penal internațional s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, mai ales in
urma elaborării şi adoptării unor tratate internaționale, bilaterale şi multilaterale. La nivel
bilateral, majoritatea conventiilor in materie de drept penal international tratează
anumite aspecte ale cooperarii internaționale penale referitoare la incriminarea și
pedepsirea infracțiunilor săvârşite în străinătate, şi anume: extr ădarea, întrajutorarea
juridică, transferul detinutilor și, mai recent, colaborarea în confiscarea produsului
activităților criminale. Pe plan multilateral, conventiile de drept penal international
conțin dispoziții de drept penal material, adică incriminari destinate s ă fie încorporate în
dreptul intern al țărilor aderente la astfel de întelegeri²).

Dreptul international penal cuprinde acele norme ce privesc responsabilitatea

penală ce decurge din violarea ordinii publice internationale, a preceptelor de drept
international public, norme privitoare la reprimarea infractiunilor contra p ăcii și
omenirii, precum şi aşa-numitele infractiuni de drept interna țional, cum sunt: traficul de
stupefiante, terorismul international, falsificarea de monede sau alte valori, pirateria,
împiedicarea exploatării aeronavei sau navei etc.

Preocupările de a impune şi argumenta necesitatea acestor subramuri ale

dreptului penal dovedesc eforturile ce se fac pentru unificarea reglement ărilor interne
cu cele internationale. Aceste cautări, în măsura în care sunt de natur ă s ă propulseze
ştiinta dreptului penal, sunt demne de a fi luate în seam ă, f ăr ă a neglija îns ă importanta
reglementărilor interne ca principal instrument în lupta împotriva criminalit ății.

În ultimii ani au apărut subramuri noi, de mare importan ţă, cum sunt: dreptul
penal al afacerilor, dreptul penal al mediului înconjurător, dreptul penal al minorului etc.

____________________________________

9
1) Vezi S. GLASER, Introduction à l'étude du droit international pénal, Paris, 1945, pag. 4: G. GEAMANU,
Dreptul internațional penal și infracțiunile interna ționale, Bucure şti, Editura Academiei Române, 1977, pag.
23. 2) A se vedea Gh. NISTOREANU, The reginalization of international criminal law, Raport national
prezentat la Seminarul international organizat de Asociatia Internationala de Drept Penal, Helsinki, 2-6
sept. 1992, în Analele Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza", anul I, 1993, pag. 14 şi urm.

1.5. LEGATURA DREPTULUI PENAL CU CELELALTE RAMURI DE DREPT

Camura de sine stătatoare in cadrul sistemului de drept din țara noastr ă dreptul
penal are strânse legaturi cu alte ramuri de drept, ceea ce pe de parte în int ăre şte
autonomia, iar pe de alta parte, îi ofera posibilitatea realiz ărij cu eficien ță a sarcinilor ce-i
revin. Aceasta legatura decurge din faptul că ansamblul relatiilor sociale asupra c ărora
dreptul penal îşi extinde actiunea sunt la rândul lor reglementate și de alte ramuri ale
dreptului, cum ar fi: dreptul constituțional, dreptul civil, dreptul familiei, dreptul muncii,
dreptul administrativ etc. Intotdeauna, când respectivelor rela ții sociale li se aduce o
atingere mai gravá, dreptul penal intervine cu sanctiunile sale, asigurându-le protectie
reală acestor relații sociale.

O stránsă legătură are dreptul penal cu dreptul procesual penal. Aceasta este
determinată de faptul că dreptul penal stabileşte faptele considerate infracțiuni,
sanctiunile și condițiile de tragere la răspundere penal ă, dreptul procesual penal
reglementează caile, procedura de stabilire a raspunderii penale. De fapt, dreptul penal
nici nu ar fi eficace întrucât nu ar avea o procedură de urm ărire penal ă, de judecat ă in
prima instanță, pe baza căilor de atac etc., institu ții ce i sunt puse la dispozitie de c ătre
dreptul procesual penal. Nici dreptul procesual penal n-ar putea func ţiona f ăr ă dreptul
penal, intrucât n-ar şti ce fapte periculoase trebuie urmarite, ce persoane s ă judece și ce
măsuri să aplice.

Dreptul penal are legături şi cu civil, care prin normele sale reglementeaz ă
relațiile privind patrimoniul. Prevăzând ca infractiuni: furtul, delapidarea, abuzul de
incredere, distrugerea, şi aplicând sanctiuní celor ce comit astfel de fapte, dreptul penal
ajută la apărarea dreptului de proprietate, sanctiunile de drept civil în astfel de cazuri
grave fiind insuficiente).

10
______________________________________
LOANCEA, op. cit., pag. 26.

Dreptul penal are de asemenea legăturà şi cu dreptul familiei, ale c ărui norme
reglementează relațiile privitoare la familie. Pe aceast ă linie normele penal considera
infracțiuni îndreptate impotriva familiei o serie de fapte ce lezeaz ă rela țiile dintre so ți,
dintre părinți şi copii etc., cum ar fi: bigamia, adulterul, abandonul de familie, relele
tratamente aplicate minorului și nerespectarea masurilor privind încredin țarea
minorului, sanctiunile aplicate asigurand o ap ărare mai temeinic ă a acestor rela ții
deosebit de importante.

Legaturi stránse are dreptul penal şi cu dreptul muncii, precum și cu dreptul

administrativ, ale căror relații sociale pe care acestea le reglementeaz ă sunt asigurate şi
pe cale penală, prin considerarea unor fapte ca infractiuni, cum ar fi: cele îndreptate
contra protecției muncii, neglijență în serviciu, abuz in serviciu, dare şi luare de mit ă etc.

În sfârşit, există importante legături între dreptul penal și dreptul constitu țional,
care reglementează relațiile de organizare a statului de drept. Prin normele penale sunt
incriminate faptele ce pun în pericol statul, valorile esen ţiale ale societ ăţii noastre,
consacrate prin normele de drept constitutional.

11
2. Articolul 156. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII
CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII ÎN STARE DE AFECT

Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de

afect survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de
alte acte ilegale sau imorale ale victimei,se pedepseşte cu amendă în mărime de la
550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii
de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.

Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi

desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.

Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă ori medie a

integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect, provocată de acte de violenţă,
de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au
avut sau au putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.

Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a

împlinit vârsta de 16 ani.

Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă .

____________________

12
15 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009 Nr. 72-74.

3. Vătămarea intenţionată gravă ori medie a integrit ăţii corporale sau a

sănătăţii în stare de afect
Legea penală defalcă unele tipuri de vătămare a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ținând cont nu doar de caracterul gravităţii vătămării, produse în dauna s ăn ăt ăţii,
dar luând în consideraţie și alte circumstanţe care influen ţeaz ă asupra pericolului social
al infracţiunii. Făcându-se defalcarea unor componen ţe aparte de v ăt ăm ări ale
integrităţii corporale sau ale sănătăţii, se urmărește nu doar scopul protej ării eficiente a
sănătăţii persoanei. În astfel de cazuri, trebuie luate în considera ție datele despre
persona litatea făptuitorului și cele privind conduita victimei. Tocmai aceasta este cauza
defalcării componenţei de infracţiune prevăzute la art. 156 din CP al RM.

Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale cu

privire la sănătatea persoanei.

Obiectul material al vătămării intenţionate grave ori medii a integrităţii corporale

sau a sănătăţii îl formează corpul persoanei.

Latura obiectivă a infracţiunii analizate are următoarea structură: 1) fapta

(acţiunea sau inacţiunea) prejudiciabilă exprimată în cauzarea v ăt ăm ării grave sau medii
a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) urmările prejudiciabile sub forma v ăt ăm ării
grave sau medii a integrităţii corporale sau a s ănătăţii;

3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile;

4) circumstanţe: provocarea stării de afect prin acte de violenţă sau de insulte

grave sau prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dac ă aceste acte au avut sau ar
fi putut avea urmări grave pentru făptuitor sau rudele lui.

În ce privește însușirile primelor trei semne ale laturii obiective a infrac ţiunii
analizate, facem trimitere la explicaţiile date în cadrul analizei laturii obiective a
infracţiunilor prevăzute la art. 151 și art. 152 din CP al RM. În aceast ă ordine de idei,
menţionăm că, la calificare, nu contează care urmări prejudiciabile concrete au survenit:
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori vătămarea medie a integrit ăţii
corporale sau a sănătăţii. Totuși, producerea unei sau altei din aceste urm ări
prejudiciabile alternative trebuie luată în considera ție la individualizarea pedepsei.

Dar cum să calificăm fapta, dacă, în urma vătămării intenţionate grave a integri t ă
ţii corporale sau a sănătăţii provocate în stare de afect, s-au produs urmările
prejudiciabile secun dare sub formă de deces al victimei?

13
 Considerăm că vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, care a provocat decesul victimei, reprezintă varianta unei infrac ţiuni unice,
numită “vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a s ănătăţii”. De aceea,
atunci când în art. 156 din CP al RM se men ţioneaz ă despre v ăt ămarea (inten ţionat ă)
gravă a integri tă ţii corporale sau a sănătăţii, se are în vedere și varianta de infrac ţiune de
la alin. (4) art. 151 din CP al RM.

Dacă vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, s ăvârșită

în stare de afect, a provocat decesul victimei, atunci decesul victimei nu se încadrează
în limitele prevăzute de art. 156 din CP al RM. Decesul victimei se ia în considera ţie la
individualizarea pedepsei, nu și la calificarea infrac ţiunii.

Astfel, în baza prevederilor de la lit. a), art. 117 din CP al RM, concuren ţa dintre
alin. (4) al art. 151 din CP al RM și art. 156 din CP al RM este solu ţionat ă de asemenea în
favoarea art. 156 din CP al RM.

Întrucât nu există o normă penală care ar incrimina vătămarea intenţionat ă

ușoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvârșită în stare de afect, iar la calificare nu
putem aplica, așa cum prescriu regulile concurenţei normelor penale, art. 153 din CP al
RM, rezultă că persoana nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o asemenea fapt ă.

Cu privire la însușirile celui de-al patrulea semn al laturii obiective a infrac ţiunii
pe care o examinăm, facem trimitere la explicaţiile prezentate în cadrul analizei laturii
obiective a infracţiunii prevăzute la art. 146 din CP al RM.

Infracţiunea prevăzută la art. 156 din CP al RM este o infrac ţiune material ă. Ea se

consideră consumată din momentul producerii vătămării grave ori medii a integrit ăţii
corporale sau a sănătăţii.

Latura subiectivă a infracţiunii analizate se exprimă, în primul rând, în vinov ăţie

sub formă de intenţie directă sau indirectă. Vătămarea gravă ori medie a integrit ăţii
corporale sau a sănătăţii în stare de afect, s ăvârșită din impruden ţă, trebuie calificat ă
conform art. 157 din CP al RM. Având în vedere prevederile de la lit. i) din art. 76 din CP
al RM, în astfel de cazuri, provocarea infracţiunii de actele ilegale sau imorale ale
victimei poate fi luată în consideraţie ca circumstanţă care ar atenua pedeapsa.

Motivele infracţiunii pot fi diferite, dar de cele mai dese ori constau în r ăzbunare
sau gelozie.

Cu privire la notele caracteristice ale celui mai important semn al laturii

subiective – starea de afect – facem trimitere la explica ţiile corespunz ătoare vizând
fapta infracţională prevăzută la art. 146 din CP al RM.

Subiectul infracţiunii examinate este persoana fizică responsabil ă, care la

momentul săvârșirii infracţiunii a împlinit vârsta de 16 ani.

________________________________

14
15 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009 Nr. 72-74.

4. Problemele aplicării în practică a art. 156 din Codul penal al

Republicii Moldova

Articolul 156 Codul penal RM prevede răspunderea pentru vătămarea

gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect. Uneori,
aplicarea acestui articol implică dificultăți. Acestea își au cauza în: încălcarea
regulilor de calificare; interpretarea defectuoasă a unor sintagme utilizate în art.
156 CP RM; caracterul neuniform al modului de stabilire a faptului de survenire a
stării de afect.

De exemplu, într-o speță, A. I. a fost condamnat conform art. 156 CP RM,

fapta fiind recalificată din lit. a) alin. (3) art. 201 1 CP RM. În fapt, la 13.01.2013,
aproximativ la ora 17.00, acesta a revenit în locuința lui din satul Racovăţ, raionul
Soroca. Pentru a-și asigura condiţii prielnice de odihnă, A. I. l-a alungat acasă pe
nepotul său, M. I. Revoltat de aceasta, A. G., care este tatăl lui M. I. și fiul lui A. I.,
l-a lovit pe A. I. cu palma peste faţă. Ieşindu-şi din fire, A. I. a luat de pe masă
cuţitul cu care i-a aplicat lui A. G. o lovitură în regiunea hemitoracelui stâng. În
rezultat, lui A. G. i-a fost cauzată o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii. Ulterior, nefiind de acord cu soluția de calificare pronunțată de instanța
de fond, instanța de apel a calificat cele comise de A. I. în baza lit. a) alin. (3) art.
2011 CP RM. Instanța de recurs a susținut poziția instanței de apel [1].

In esse, în speța analizată, subiectul infracțiunii și victima infracțiunii se

află în relația „părinte-copil”. Deci, sunt membri de familie. Totuși, lit. a) alin. (3)
art. 2011 CP RM are calitatea de normă specială doar în raport cu art. 151 CP RM.
În raport cu art. 156 CP RM, lit. a) alin. (3) art. 201 1 CP RM nu poate avea calitatea
de normă specială. Reieșind din regula de calificare fixată la lit. a) art. 117 CP RM,
în cazul concurenței dintre art. 151 și 156 CP RM, calificarea se face conform art.
156 CP RM. Urmând aceeași regulă de calificare, în cazul concurenței dintre art.
156 și lit. a) alin. (3) art. 2011 CP RM, calificarea trebuie făcută conform art. 156
CP RM. Or, comparând sancțiunea din alin. (1) art. 151 CP RM cu cea din alin. (3)
art. 2011 CP RM, ajungem la concluzia că ultima din aceste două norme se
poziționează ca normă care cuprinde „componenţa de infracţiune cu
circumstanţă agravantă” în sensul art. 117 CP RM. Alegerea art. 156 CP RM (și nu

15
a lit. a) alin. (3) art. 2011 CP RM) este condiționată și de respectarea regulii
stabilite la alin. (2) art. 3 CP RM: interpretarea extensivă defavorabilă a legii
penale este interzisă.

Următoarea speță reprezintă un alt exemplu de recalificare: E. P. a fost

condamnat conform alin. (1) art. 151 CP RM. În fapt, la 11.01.2009, între orele
22.00-23.00, acesta se afla în gospodăria lui I. S. din satul Lăpuşna, raionul
Hânceşti. În împrejurările descrise, E. P. i-a aplicat lui I. S. multiple lovituri în cap
cu un ciomag. În rezultat, I. S. a suferit o vătămare gravă a integrității corporale
sau a sănătății, periculoasă pentru viaţă. Sentinţa de condamnare a fost atacată
cu apel de către apărătorul lui E. P. Acesta a solicitat recalificarea faptei săvârșite
de E. P. din alin. (1) art. 151 CP RM în art. 156 CP RM, pe motiv că făptuitorul a
acţionat în stare de afect. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău,
fapta lui E. P. a fost recalificată în art. 157 CP RM [2].

Vom face abstracție de aspectul procesual al unei asemenea recalificări.

Menționăm că latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 156 CP RM se
poate caracteriza doar prin intenţie directă sau indirectă. O asemenea concluzie
rezultă din compararea sancțiunii din art. 156 CP RM cu cea din art. 157 CP RM.
Drept urmare, vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în
stare de afect, săvârşită din imprudenţă, urmează a fi calificată conform art. 157
CP RM. Reieşind din prevederile de la lit. g) alin. (1) art. 76 CP RM, în astfel de
cazuri provocarea infracţiunii de actele ilegale sau imorale ale victimei poate fi
luată în considerare ca circumstanţă care are ca efect atenuarea pedeapsei.

Despre o altfel de recalificare aflăm din speța următoare: P. V. a fost

condamnat în baza art. 156 CP RM. În fapt, la 06.11.2011, în jurul orei 19.30,
acesta se afla în preajma locuinței sale din satul Doina, raionul Cahul. În
asemenea condiții, P. V. i-a aplicat lui C. V. lovituri cu mâinile şi picioarele în
diferite zone ale corpului. În rezultat, la 12.11.2011, C. V. a decedat. Organul de
urmărire penală a calificat fapta lui P. V. în baza alin. (4) art. 151 CP RM.
Recalificând fapta lui P. V. de la alin. (4) art. 151 CP RM la art. 156 CP RM, instanţa
de fond a conchis că acesta a comis infracțiunea sub influența stării de afect.
După ce partea apărării și partea acuzării au recurs la căile de atac prevăzute de
lege, Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, ca instanță de recurs, a stabilit:
instanţele de judecată ierarhic inferioare n-au stabilit nici dacă insultele adresate
de către C. V. lui P. V. au fost grave, nici în ce a constat această gravitate. În plus,
instanţa de apel nu a luat în calcul raportul de expertiză psihologică judiciară

16
ambulatorie. Potrivit acestuia, dezechilibrul emoţional în comportamentul lui P.
V. nu a atins nivelul de afect fiziologic. Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie
a considerat insuficientă motivarea instanţei de apel, conform căreia starea de
afect nu se constată printr-un raport de expertiză. O asemenea abordare
contravine alin. (3) art. 101 din Codul de procedură penală: „Nicio probă nu are o
valoare dinainte stabilită pentru organul de urmărire penală sau instanţa de
judecată” [3].

Cât privește critica adusă modului de stabilire a cauzelor presupusului

afect al lui P. V., suntem de acord cu poziția Colegiului lărgit al Curţii Supreme de
Justiţie. Nu doar în speța examinată, dar și în alte exemple din practica judiciară,
motivarea instanței de judecată cu privire la interpretarea normei penale
aplicabile este una generalistă, superficială și insuficient fundamentată.

Firește, nu orice insultă este o insultă gravă în sensul art. 156 CP RM.
Totuși, din perspectiva art. 69 din Codul contravențional, orice insultă este un act
ilegal. Deci, sub acest aspect, s-ar părea că art. 156 CP RM este aplicabil. Însă,
raportul de expertiză psihologică judiciară ambulatorie a redus la zero
aplicabilitatea acestui articol. Potrivit acestuia, în momentul în care a comis fapta,
P. V. nu era în stare de afect. În acest plan, susținem poziția Colegiului lărgit al
Curţii Supreme de Justiţie. Or, stabilirea stării de afect a lui P. V. „din ochi”,
ignorându-se opinia de specialitate, nu poate fi suficientă în vederea reținerii la
calificare a art. 156 CP RM. În acest sens, V. O. Șulear are dreptate: constatarea
prezenței sau lipsei stării de afect ar trebui lăsată la discreția expertului psiholog
[4].

Iată de ce, considerăm neîntemeiată reținerea la calificare a art. 156 CP

RM într-o speță în care stabilirea existenței stării de afect a făptuitorului în
momentul comiterii infracțiunii a avut la bază exclusiv examinarea depozițiilor
unor martori [5]. Nici instanţa de judecată, nici organul de urmărire penală nu
posedă cunoştinţe speciale suficiente în domeniul psihologiei. Din acest motiv, ar
trebui să fie obligatorie dispunerea efectuării expertizei în vederea constatării
stării de afect, astfel încât raportul expertului să producă în toate cazurile
consecinţe juridice. În acest scop, definiţia noţiunii de afect şi notele
caracteristice ale indicatorilor acestei stări ar trebui să se regăsească într-un act
normativ de specialitate, de genul Regulamentului Ministerului Sănătăţii al
Republicii Moldova de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale,
nr. 199 din 27.06.2003. Mai mult, ar trebui completată lista de cazuri când

17
efectuarea expertizei este obligatorie, prezentată în alin. (1) art. 143 din Codul de
procedură penală. Starea de afect a bănuitului, învinuitului sau inculpatului ar
trebui să se regăseacă printre astfel de cazuri.

Implementarea unei asemenea inițiative ar contribui la prevenirea

controverselor de genul celei descrise în următoarea speță: C. S. a fost
condamnată conform art. 156 CP RM. În fapt, la 26.09.2007, aproximativ la ora
10.40, aceasta se afla în apropiere de teatrul „Vasile Alecsandri” din mun. Bălţi.
Reacționând la insultele grave şi actele de violenţă ale lui O. U., C. S. a scos din
gentuţa sa un cuţit de bucătărie. Cu acest cuțit victimei i-a fost aplicată o lovitură
în partea stângă a pieptului. În rezultat, O. U. a suferit o vătămare gravă a
integrității corporale sau a sănătății. Existența stării de afect în momentul
comiterii infracțiunii de către C. S. a fost stabilită prin expertiza psihologică.
Această expertiză a fost efectuată de o întreprindere privată, iar expertul S. P. nu
era inclus în Registrul de Stat al experţilor atestaţi. Cu toate acestea, instanţa de
apel a respins argumentul invocat de procuror, potrivit căruia instanţa de fond nu
trebuia să ia în considerare rezultatele unei astfel de expertize. Instanța de apel a
menționat că S. P. este angajată a Instituţiei Medico-Sanitare Publice
„Dispensarul Republican de Narcologie” a Ministerului Sănătății, deținând funcţia
de psiholog din 1988. În acest fel, nu pot fi puse la îndoială rezultatele expertizei
prin care s-a atestat existența stării de afect în momentul comiterii infracțiunii de
către C. S. [6]

Într-o speță similară, C. O. a fost condamnat în baza art. 156 CP RM. În

fapt, la 26.04.2009, aproximativ la ora 23.30, acesta se afla pe str. Alecu Russo,
mun. Chişinău. În atare condiții, C. O. a fost lovit, ameninţat şi insultat de A. D.
Aceste acte ilegale au condiţionat starea de afect a lui C. O., care, cu un cuţit pe
care-l avea, i-a aplicat lui A. D. o lovitură în spate. În rezultat, lui A. D. i-a fost
cauzată o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății. Mai târziu,
victima a decedat. Procurorul a criticat raportul de expertiză psihiatrico-
psihologică în complex, prin care s-a stabilit existența stării de afect în momentul
comiterii infracțiunii. În replică, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, ca
instanță de recurs, a menționat că această critică nu are niciun suport juridic.
Aceasta deoarece concluzia specialistului psiholog A. T. constituie o parte
integrantă a raportului de expertiză psihiatrico-psihologică în complex, A. T.
semnând raportul de expertiză la fel ca ceilalţi trei experţi judiciari psihiatri. În
calitate de angajată a Instituţiei Medico-Sanitare Publice „Spitalul Clinic de

18
Psihiatrie” a Ministerului Sănătății, A. T. are un stagiu de psiholog de 16 ani, este
şefă a laboratorului psihologic din clinică şi posedă categoria superioară ca
psiholog clinician [7].

Nu suntem adepții unei interpretări atât de largi a noțiunii de expert

judiciar. Or, potrivit art. 2 al Legii nr. 68 din 14.04.2016 cu privire la expertiza
judiciară şi statutul expertului judiciar, expert judiciar este „persoana calificată și
abilitată, conform legii, să efectueze expertize și să formuleze concluzii în
specialitatea în care este autorizată, cu privire la anumite fapte, circumstanțe,
obiecte materiale, fenomene și procese, organismul și psihicul uman, şi care este
inclusă în Registrul de stat al experților judiciari”. Prevederi similare au existat în
Legea nr. 1086 din 23.06.2000 cu privire la expertiza judiciară, constatările
tehnico-ştiinţifice şi medico-legale (care a fost în vigoare la momentul săvârșirii
infracțiunilor de către C. S. și de către C. O.). Conform alin. (2) art. 87 din Codul de
procedură penală, „opinia expusă de specialist nu substituie concluzia
expertului”. Așa cum am menționat anterior, starea de afect a bănuitului,
învinuitului sau inculpatului ar trebui să se regăseacă în lista de cazuri când
efectuarea expertizei este obligatorie, prezentată în alin. (1) art. 143 din Codul de
procedură penală. Într-un asemenea caz, opinia expusă de specialist ar putea
doar să secundeze concluzia expertului.

Acceptăm opinia lui I. V. Dragan: organul de urmărire penală și instanța de

judecată stabilesc existența stării de afect în momentul comiterii infracțiunii,
luând în calcul nu doar concluzia expertului, dar și toate celelalte circumstanțe
relevante [8]. M. G. Abakarova exprimă o opinie apropiată: competența
expertului psiholog se rezumă la sarcina stabilirii prezenței sau lipsei stării de
afect fiziologic. Concluzia expertului psiholog urmează a fi examinată în mod
obligatoriu, luându-se în calcul și alte circumstanțe care reflectă tabloul
infracțiunii comise [9]. Așadar, în cazul stabilirii existenței stării de afect în
momentul comiterii infracțiunii, rezultatele expertizei psihologice ar trebui să
aibă un caracter necesar, dar nu și suficient.

Tocmai o astfel de concluzie rezultă implicit din următorul fragment al

unei decizii a Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție: „Instanţa de apel a
stabilit: […] constatarea stării de afect fiziologic ţine de competenţa expertului
psiholog, însă Instituţia Medico-Sanitară Publică „Spitalul Clinic de Psihiatrie” a
Ministerului Sănătății nu dispune de asemenea specialişti atestaţi în domeniu”
[10]. O concluzie contrară reiese dintr-un fragment al unei alte decizii a Colegiului

19
penal al Curţii de Apel Chişinău: „Versiunea inculpatului precum că a acţionat în
stare de afect a fost contrazisă prin depoziţiile martorului ocular E. P., care a
declarat că a văzut cum C. M. îl maltrata pe C. V. Întrucât acesta din urmă îi cerea
ajutor, E. P. a dorit să intervină, însă a fost ameninţat de C. M. să nu se apropie”
[11]. Deci, în acest din urmă caz, depoziția unui martor a fost suficientă pentru a
se stabili lipsa stării de afect a făptuitorului în momentul comiterii infracțiunii.

Într-o altă speță, calificarea faptei conform art. 156 CP RM a avut la bază
raportul de expertiză medico-legală psihiatrică: „În timpul săvârşirii infracţiunii ce
i se impută, B. I. n-a manifestat stare de afect fiziologic” [12]. După I. V. Dragan,
expertiza psihiatrică se efectuează pentru stabilirea prezenței sau lipsei afectului
patologic, întrucât prezența acestuia implică lipsa subiectului infracțiunii [8]. O
părere similară o exprimă M. Șomicu [13]. Aceste păreri își găsesc confirmarea în
pct. 3) alin. (1) art. 143 din Codul de procedură penală.

Exemplele din practica judiciară prezentate mai sus denotă caracterul

neuniform al modului de stabilire a faptului de survenire a stării de afect a
făptuitorului. Astfel de exemple reprezintă semnale care nu pot fi ignorate.
Întrucât starea de lucruri relevată în cadrul acestui studiu poate fi îmbunătățită
doar prin remanierea legislației, propunem legiuitorului implementarea soluțiilor
de lege ferenda pe care le-am formulat supra.

20
 CONCLUZIE

În rezultatul analizei pe care am efectuat-o în teza de față, putem conclude că fapta

prejudiciabilă prevăzută la art. 156 încriminată într-o variantă tip cu denumirea marginală de
vătămarea gravă ori medie a integrității corlorale sau a sănătății în stare de afect este
binevenită în Codul Penal al Republicii Moldova. Au fost analizate carențele și lacunele
aceste infracțiuni și oferite exemple de înlăturare și modificare a acestora.

21
 BIBLIOGRAFIE
1. Constituția Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 1.

2. Codul penal al Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.
128- 129.

3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2003, nr. 104-110.

4. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 21.01.2015. Dosarul nr. 1ra-
1809/2014. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=3740
5. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 19.07.2012. Dosarul nr. 4-1re-
167/2012. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/index2.php
6. Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 31.01.2017.
Dosarul nr. 1ra-70/2017. Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=8150
7. Шуляр В.О. Судово-психологічна експертиза фізіологічного афекту:
юридичний та психологічний аспекты // Науковий вісник Чернівецького
університету. – 2011. – Вип. 604. Правознавство, C. 114-119.
8. Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 24.10.2007.
Dosarul nr. 1ra-1033/2007. Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/index2.php
9. Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 22.06.2010.
Dosarul nr. 1ra-693/2010. Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/index2.php
10. Decizia Colegiului penal Curții Supreme de Justiție din 22.06.2011. Dosarul nr. 1ra-
426/2011. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/index2.php
11. Драган Я. В. Визначення стану сильного душевного хвилювання при
кваліфікації умисного вбивства за ст. 116 ККУ // Матеріали VII міжвузівської
студентської наукової конференції «Кримінальне право, кримінологія та
кримінальний процес: історія, тенденції, проблеми», 18 грудня 2012 р., м.
Дніпропетровськ. – Дніпропетровськ: Державний ВНЗ «Національний
гірничий університет», 2012, С. 13-15.
12. Абакарова М. Г. Законодательство об ответственности за убийство в
состоянии аффекта нуждается в совершенствовании // Основные направления
совершенствования уголовного законодательства. Материалы студенческой
региональной научно-практической конференции. Сборник статей и тезисов. –
Избербаш: ДГУ, 2009, C. 45-50.

22
13. Decizia Colegiului penal Curții Supreme de Justiție din 22.03.2017. Dosarul nr. 1ra-
598/2017. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=8474
14. Decizia Colegiului penal Curții Supreme de Justiție din 06.06.2012. Dosarul nr. 1ra-
576/2012. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/index2.php
15. Decizia Colegiului penal Curții Supreme de Justiție din 27.02.2013. Dosarul nr. 1ra-
280/2013. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/index2.php
16. Şomicu M. Expertiza constatării iresponsabilităţii // Analele Ştiinţifice ale
Universităţii de Studii Europene din Moldova. – 2013. – nr. II, p. 35-30.

17. Problemele aplicării în practică a art. 156 din Codul penal al Republicii Moldova - JMD
(juridicemoldova.md)

MONOGRAFII, ARTICOLE DE SPECIALITATE

C. BULAI, Manual de Drept Penal, Partea generală, Editura All, 1997, pag. 2;
C. MITRACHE, Drept Penal román, Partea generală, Casa de Editur ă şi Pres ă „Sansa"
SRL, 1997, pag. 8; G.STEFANI şi G. LEVASSEUR, Droit Penal Général, Dalloz, 1993, pag.
41;
G. BETTIOL, Diritto penale, Padova. Cedam, 1994, pag. 39.

OANCEA, Tratat Drept Penal, Partea generală, Editura All, 1994, pag. M.ZOLYNEAK,
Drept penal, Partea generală, Universitatea, Alex. Ioan Cuza", Ia şi, vol. 7: 1 1993, pag.6.

V. DONGOROZ, Drept penal, 1939, pag. 28; C. BULAI, op. cit., pag. 3; C. MITRACHE, op.
cit., pag. 9; V. DOBRINOIU, Gh. NISTOREANU, A. BOROI, I. PASCU, I. MOLNAR, V.
LAZÄR, Drept penal, Partea generalâ, Editura Europa Nova, 1997, pag. 8.

C. BULAI, op. cit, pag, 15, 1. OANCEA, op cit, pag. 18. "Vezi R. VOUIN, Drost pénal
special, Paris, Siirey, 1968, G. STEFANIE, G. LEVASSEUR, Droit pénal général et
procédure pénale, Paris, Dalloz, 1904. M. ZOLYNEAK, op. cit., pag. 18; C. BULAI, op. cit,
pag: 16.

Vezi S. GLASER, Introduction à l'étude du droit international pénal, Paris, 1945, pag. 4:
G. GEAMANU, Dreptul internațional penal și infracțiunile interna ționale, Bucure şti,
Editura Academiei Române, 1977, pag. 23. 2) A se vedea Gh. NISTOREANU, The
reginalization of international criminal law, Raport national prezentat la Seminarul
international organizat de Asociatia Internationala de Drept Penal, Helsinki, 2-6 sept.
1992, în Analele Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza", anul I, 1993, pag. 14 şi urm.

LOANCEA, op. cit., pag. 26.

23
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009 Nr. 72-74.

24