Stela Botnaru – prelegere

Manual: codul penal al RM

Tema: Noțiunea, sarcinile, principiile și izvoarele dreptului penal
- Noțiunea dreptului penal și obiectul acestuia
- Sarcinile dreptului penal
- Știința dreptului penal
- Principiile dreptului penal
- Izvoarele dreptului penal

Dreptul penal reprezintă instrumentul prin care se apără valorile sociale împotriva
faptelor periculoase.
Denumirea de drept penal este folosită în două accepțiuni:
- De ramură specifică a dreptului, care reunește sistemul normelor juridice
- De știință, de ramură distinctă a științelor juridice care studiază aceste norme.

Dreptul penal ca ramură de drept reprezintă o totalitate de norme juridice stabilite de

organele supreme ale puterii de stat din RM (parlamentul) care reglementează
prejudiciabilitatea și pasibilitatea de pedeapsă a faptelor infracționale, temeiul răspunderii
penale, sistemul pedepselor penale, ordinea și condițiile aplicării lor precum și liberarea de
răspundere și pedeapsă penală.

Caracteristici ale dreptului penal:

 Dreptul penal este o ramură de drept distinctă, care face parte din sistemul dreptului
RM alături de alte ramuri de drept.
 Este autonom în raport cu celelalte ramuri de drept întrucât reglementează un
domeniu distinct de relații sociale, la fel are obiect și metodă de reglementare
proprii.
 Are o structură unitară, deoarece este alcătuit din partea generală și cea specială,
care sunt interdependente și se completează în mod reciproc.
 Este format dintr-o totalitate de norme juridice.
 Normele dreptului penal stabilesc faptele considerate infracțiuni, condițiile de
tragere la răspundere penală a persoanelor ce le săvârșesc, precum și pedepsele ce
trebuie aplicate sau măsurile ce trebuie luate în cazul încălcării lor.
 Normele juridice penale se aplică în scopul ocrotirii statului și a ordinii de drept din
RM împotriva faptelor socialmente periculoase.

După conținutul lor, normele dreptului penal au un caracter dublu, unele dintre ele
stabilesc:
- Temeiul
- Principiile aplicării răspunderii și pedepsei penale
- Noțiunea vinovăției
- A etapelor activității infracționale etc
Acestea alcătuiesc conținutul părții generale a dreptului penal.
 Altele conțin descrierea faptelor infracționale și a pedepselor care urmează a fi aplicate
în cazul săvârșirii acestora. Normele respective sunt denumite – norme speciale și alcătuiesc
conținutul părții speciale a codului penal.

Autonomia dreptului penal se bazează:

- Pe un obiect de reglementare propriu (este constituit din relațiile sociale care apar ca
urmare a săvârșirii infracțiunilor, iar subiecții acestui raport de drept penal sunt pe
de o parte cetățenii care au comis infracțiuni și statul prin intermediul organelor sale
abilitate).
- Un procedeu specific de reglementare juridică (constă în interzicerea faptelor
calificate ca infracțiuni și determinarea pedepselor penale ce urmează a fi aplicate
persoanelor care le-au săvârșit).

Obiectul dreptului penal îl constituie o categorie aparte de relații sociale, numite relații
judiciare penale. Aceste relații iau naștere între membrii societății și stat prin intermediul
organelor judiciare din necesitatea apărării valorilor esențiale ale societății și a dezvoltării
lor în deplină securitate.

În condițiile în care norma de drept este respectată, avem a face cu un raport de

conformare, însă când se săvârșește o infracțiune, încălcându-se dispozițiile imperative ale
legii, se naște un nou raport juridic – raport de conflict. În baza acestui raport statul are
dreptul de a trage la răspundere și de a-l sancționa pe infractor, iar acesta din urmă are
obligația de a răspunde pentru fapta săvârșită și de a suporta sancțiunea prevăzută de
norma penală.
Deci, obiectul de reglementare al dreptului penal este format din relațiile de apărare
socială, care au o existență obiectivă, anterioare oricărei încălcări, fiind vorba de relațiile de
conformare, precum și relațiile de conflict.

Relaţiile de apărare socială - relaţii ce se nasc între membrii societăţii în vederea apărării
valorilor sociale în şi a relaţiilor sociale ce se creează şi se dezvoltă în jurul şi datorită acestor
valori.

Sarcinile dreptului penal

Potrivit alin. 1 art. 2 Cod penal al RM, dreptul penal apără împotriva infracțiunilor -
persoana, drepturile și libertățile acestora, proprietatea, mediul înconjurător,
orânduirea constituțională, suveranitatea, independența și integritatea teritorială a RM,
pacea și securitatea omenirii precum și întreaga ordine de drept.
Pentru realizarea acestor sarcini codul penal (dreptul penal) prevede care sunt
faptele ce prezintă infracțiuni și care sunt pedepsele ce urmează a fi aplicate în cazul
comiterii acestora. Reieșind din enumerarea sarcinilor respective, rezultă că principala
sarcina a dreptului penal este cea de ocrotire însă dreptul penal mai are și sarcina de
prevenire, astfel, prin conținutul alin. 2 art.2 (legea penală are de asemenea drept scop
prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, observăm acest lucru).
Funcția de prevenire generală/prevenția generală – prin însăși adoptarea și punerea
în aplicare a codului penal statul previne cetățenii să se abțină de la comiterea
infracțiunilor, evident prin obligația acestuia de a stabili pedepse penale concrete
infractorilor.
Prevenția specială – destinatarul acesteia este însăși condamnatul care anterior a
fost implicat în comiterea unei infracțiuni și a suportat pe cont propriu consecințele
faptelor sale.
Funcția de educare – constrângerea fizică sau psihică etc care stimulează cetățenii
spre apărarea drepturilor personale ale altor cetățeni sau ale societății.
Alin 3 art. 290

Știința dreptului penal reprezintă totalitatea ideilor predominate în societate la o

anumită etapă de dezvoltare despre dreptul penal și lupta cu criminalitatea.
În doctrină, știința dreptului penal a fost definită ca ace ramură a științelor juridice
care cuprinde totalitatea cunoștințelor privitoare la instituțiile juridice penale exprimate
în concepții, teorii, ideile, principiile menite să explice și să fundamenteze necesitatea,
scopul și sarcinile dreptului penal, să stabilească metodele de investigație a fenomenelor
juridice penale, să elaboreze mijloace juridice de prevenire și combatere a fenomenului
infracțional cu ajutorul dreptului penal.

Obiectul științei dreptului penal – reprezintă legea penală și practica aplicării

acesteia, studierea și cercetarea instituțiilor și normelor dreptului penal sub toate
aspectele
Știința dreptului penal studiază infracțiunea și pedeapsa penală în calitate de
instituții de bază ale dreptului penal. Din conținutul științei dreptului penal face parte și
studierea istoriei dreptului penal, adică nașterea, dezvoltarea și constituirea acestuia,
precum și dreptul penal al statelor străine în scopul preluării experienței pozitive pentru
dreptul penal al RM.

Știința dreptului penal nu se ocupă cu reglementarea relațiilor sociale și nici nu le

apără, dar se ocupă cu cercetarea conținutului legilor penale pentru elucidarea efectului
acestora și elaborarea recomandărilor întemeiate în scopul perfecționării legii penale.

Rolul: perfecționarea reglementărilor juridice ca să fie în acord cu evoluția relațiilor

economico-sociale și cu necesitatea de prevenire și combatere a criminalității.
Metoda: rațională/logică (examinarea dogmatică, critică a normelor, instituțiilor),
istorică (cercetarea condițiilor care au determinat adoptarea acestei norme),
comparativă, experimentului.
Diviziuni: partea generală – destinată studiului introductiv pentru înțelegerea
instituțiilor fundamentale ale dreptului penal, a scopului, funcțiilor și caracterele
dreptului penal, principii, raporturi, a legii penale; partea specială – cercetează și
studiază incriminalitățile concrete ale unor fapte antisociale, structura, conținutul juridic
și constitutiv, condițiile speciale.
Disciplina dreptului penal se bazează pe știința dreptului penal și este mai larga ca
ramură și este studiată în exclusivitate de către studenții instituțiilor cu profil juridic