Stela Botnaru – prelegere

Manual: codul penal al RM

Tema: Noțiunea, sarcinile, principiile și izvoarele dreptului penal
- Noțiunea dreptului penal și obiectul acestuia
- Sarcinile dreptului penal
- Știința dreptului penal
- Principiile dreptului penal
- Izvoarele dreptului penal

Dreptul penal reprezintă instrumentul prin care se apără valorile sociale împotriva
faptelor periculoase.
Denumirea de drept penal este folosită în două accepțiuni:
- De ramură specifică a dreptului, care reunește sistemul normelor juridice
- De știință, de ramură distinctă a științelor juridice care studiază aceste norme.

Dreptul penal ca ramură de drept reprezintă o totalitate de norme juridice stabilite de

organele supreme ale puterii de stat din RM (parlamentul) care reglementează
prejudiciabilitatea și pasibilitatea de pedeapsă a faptelor infracționale, temeiul răspunderii
penale, sistemul pedepselor penale, ordinea și condițiile aplicării lor precum și liberarea de
răspundere și pedeapsă penală.

Caracteristici ale dreptului penal:

 Dreptul penal este o ramură de drept distinctă, care face parte din sistemul dreptului
RM alături de alte ramuri de drept.
 Este autonom în raport cu celelalte ramuri de drept întrucât reglementează un
domeniu distinct de relații sociale, la fel are obiect și metodă de reglementare
proprii.
 Are o structură unitară, deoarece este alcătuit din partea generală și cea specială,
care sunt interdependente și se completează în mod reciproc.
 Este format dintr-o totalitate de norme juridice.
 Normele dreptului penal stabilesc faptele considerate infracțiuni, condițiile de
tragere la răspundere penală a persoanelor ce le săvârșesc, precum și pedepsele ce
trebuie aplicate sau măsurile ce trebuie luate în cazul încălcării lor.
 Normele juridice penale se aplică în scopul ocrotirii statului și a ordinii de drept din
RM împotriva faptelor socialmente periculoase.

După conținutul lor, normele dreptului penal au un caracter dublu, unele dintre ele
stabilesc:
- Temeiul
- Principiile aplicării răspunderii și pedepsei penale
- Noțiunea vinovăției
- A etapelor activității infracționale etc
Acestea alcătuiesc conținutul părții generale a dreptului penal.
 Altele conțin descrierea faptelor infracționale și a pedepselor care urmează a fi aplicate
în cazul săvârșirii acestora. Normele respective sunt denumite – norme speciale și alcătuiesc
conținutul părții speciale a codului penal.

Autonomia dreptului penal se bazează:

- Pe un obiect de reglementare propriu (este constituit din relațiile sociale care apar ca
urmare a săvârșirii infracțiunilor, iar subiecții acestui raport de drept penal sunt pe
de o parte cetățenii care au comis infracțiuni și statul prin intermediul organelor sale
abilitate).
- Un procedeu specific de reglementare juridică (constă în interzicerea faptelor
calificate ca infracțiuni și determinarea pedepselor penale ce urmează a fi aplicate
persoanelor care le-au săvârșit).

Obiectul dreptului penal îl constituie o categorie aparte de relații sociale, numite relații
judiciare penale. Aceste relații iau naștere între membrii societății și stat prin intermediul
organelor judiciare din necesitatea apărării valorilor esențiale ale societății și a dezvoltării
lor în deplină securitate.

În condițiile în care norma de drept este respectată, avem a face cu un raport de

conformare, însă când se săvârșește o infracțiune, încălcându-se dispozițiile imperative ale
legii, se naște un nou raport juridic – raport de conflict. În baza acestui raport statul are
dreptul de a trage la răspundere și de a-l sancționa pe infractor, iar acesta din urmă are
obligația de a răspunde pentru fapta săvârșită și de a suporta sancțiunea prevăzută de
norma penală.
Deci, obiectul de reglementare al dreptului penal este format din relațiile de apărare
socială, care au o existență obiectivă, anterioare oricărei încălcări, fiind vorba de relațiile de
conformare, precum și relațiile de conflict.

Relaţiile de apărare socială - relaţii ce se nasc între membrii societăţii în vederea apărării
valorilor sociale în şi a relaţiilor sociale ce se creează şi se dezvoltă în jurul şi datorită acestor
valori.

Procedee – depistarea faptei si aplicarea sancțiunii.

Sarcinile dreptului penal

Potrivit alin. 1 art. 2 Cod penal al RM, dreptul penal apără împotriva infracțiunilor -
persoana, drepturile și libertățile acestora, proprietatea, mediul înconjurător,
orânduirea constituțională, suveranitatea, independența și integritatea teritorială a RM,
pacea și securitatea omenirii precum și întreaga ordine de drept.
Pentru realizarea acestor sarcini codul penal (dreptul penal) prevede care sunt
faptele ce prezintă infracțiuni și care sunt pedepsele ce urmează a fi aplicate în cazul
comiterii acestora. Reieșind din enumerarea sarcinilor respective, rezultă că principala
sarcina a dreptului penal este cea de ocrotire însă dreptul penal mai are și sarcina de
prevenire, astfel, prin conținutul alin. 2 art.2 (legea penală are de asemenea drept scop
prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, observăm acest lucru).
Funcția de prevenire generală/prevenția generală – prin însăși adoptarea și punerea
în aplicare a codului penal statul previne cetățenii să se abțină de la comiterea
infracțiunilor, evident prin obligația acestuia de a stabili pedepse penale concrete
infractorilor.
Prevenția specială – destinatarul acesteia este însăși condamnatul care anterior a
fost implicat în comiterea unei infracțiuni și a suportat pe cont propriu consecințele
faptelor sale.
Funcția de educare – constrângerea fizică sau psihică etc care stimulează cetățenii
spre apărarea drepturilor personale ale altor cetățeni sau ale societății.
Alin 3 art. 290

Știința dreptului penal reprezintă totalitatea ideilor predominate în societate la o

anumită etapă de dezvoltare despre dreptul penal și lupta cu criminalitatea.
În doctrină, știința dreptului penal a fost definită ca ace ramură a științelor juridice
care cuprinde totalitatea cunoștințelor privitoare la instituțiile juridice penale exprimate
în concepții, teorii, ideile, principiile menite să explice și să fundamenteze necesitatea,
scopul și sarcinile dreptului penal, să stabilească metodele de investigație a fenomenelor
juridice penale, să elaboreze mijloace juridice de prevenire și combatere a fenomenului
infracțional cu ajutorul dreptului penal.

Obiectul științei dreptului penal – reprezintă legea penală și practica aplicării

acesteia, studierea și cercetarea instituțiilor și normelor dreptului penal sub toate
aspectele
Știința dreptului penal studiază infracțiunea și pedeapsa penală în calitate de
instituții de bază ale dreptului penal. Din conținutul științei dreptului penal face parte și
studierea istoriei dreptului penal, adică nașterea, dezvoltarea și constituirea acestuia,
precum și dreptul penal al statelor străine în scopul preluării experienței pozitive pentru
dreptul penal al RM.

Știința dreptului penal nu se ocupă cu reglementarea relațiilor sociale și nici nu le

apără, dar se ocupă cu cercetarea conținutului legilor penale pentru elucidarea efectului
acestora și elaborarea recomandărilor întemeiate în scopul perfecționării legii penale.

Rolul: perfecționarea reglementărilor juridice ca să fie în acord cu evoluția relațiilor

economico-sociale și cu necesitatea de prevenire și combatere a criminalității.
Metoda: rațională/logică (examinarea dogmatică, critică a normelor, instituțiilor),
istorică (cercetarea condițiilor care au determinat adoptarea acestei norme),
comparativă, experimentului.
Diviziuni: partea generală – destinată studiului introductiv pentru înțelegerea
instituțiilor fundamentale ale dreptului penal, a scopului, funcțiilor și caracterele
dreptului penal, principii, raporturi, a legii penale; partea specială – cercetează și
studiază incriminalitățile concrete ale unor fapte antisociale, structura, conținutul juridic
și constitutiv, condițiile speciale.
Disciplina dreptului penal se bazează pe știința dreptului penal și este mai larga ca
ramură și este studiată în exclusivitate de către studenții instituțiilor cu profil juridic
 Principiile dreptului penal
Prin principiul al dreptului se înțelege aceea idee diriguitoare, orientare de bază care
călăuzește atât elaborarea cât și realizarea normelor penale care se regăsesc in
conținutul instituțiilor de drept penal (infracțiunea, răspunderea și pedeapsa penală)

 Legalității art. 3 CP - exprima regula potrivit căreia întreaga activitate în

domeniul dreptului penal se desfășoară pe baza legii și in conformitate cu
acesta. Orice faptă prejudiciabilă nu poate fi considerata infracțiune atât timp
cât prin lege aceasta nu va fi calificata ca atare. O constrângere aplicată unei
persoane nu poate fi calificat ca pedeapsa penala decât dacă este prevăzută
de legea penală, mai mult ca atât infracțiunea și pedeapsa pentru acesta
trebuie sa fie prevăzută in conținutul legii penale anterior comiterii faptei.

Pentru prima data principiul dat a fost formulat și in scris in declarația drepturilor
omului și cetățeanului 1789 in art. 8. Astfel nimeni nu poate fi pedepsit decât in virtutea
unei legi promulgate anterior și legal aplicate.
” Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu constituiau in
momentul in care au fost comise acte cu caracter penal potrivit dreptului național sau
internațional

 Umanismului art. 4 CP - Întreaga reglementare penală trebuie sa pornească

de la interesele fundamentale ale omului astfel încât persoana să fie in centru
activității de apărare.

 Democratismului sau al Egalității art. 5 CP - toți indivizii din societate sunt

egali in fata legii, principiul dat este consacrat și de constituția RM și
funcționează pentru toți indivizii fie in calitatea acestora de beneficiar ai
ocrotirii penale fie de destinatari ai exigentelor acesteia

 Caracterului personal al răspunderii și pedepsei penale - atât obligația ce

decurge dintr-o norma penală de a avea o anumită conduită cât și
răspunderea care rezulta din nerespectarea obligației respective, revin
persoanei care a încălcat prevederile legii penale și nu unei alte persoane sau
unei colectivități.

 In dreptul penal nu poate fi aplicată pedeapsa penală pentru fapta altuia.

Principiul dat apare ca o garanție a libertății persoanei și de aceea acesta este
considerat fundamental, mai mult acesta reprezintă și un principiu al
răspunderii penale

 Individualizării răspunderii penale și pedepsei penale - presupune stabilirea și

aplicarea sancțiunilor de drept penal (pedepse măsuri de siguranță) in funcție
de gradul prejudiciabil a faptei comise. Pericolul social al făptuitorului și de
circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală
 Izvoarele dreptului penal
Prin izvor al dreptului înțelegem forma juridica pe care o îmbracă norma pentru a
deveni obligatorie. Dreptul penal in raport cu izvoarele pe care le conține prezintă o
particularitate distincta și anume faptul ca izvoarele dreptului penal pot fi exprimate
numai prin legi.
Sensul noțiunii de lege in calitate de izvor al dreptului penal este acela de act cu
caracter normativ adoptat de către parlamentul RM după o procedura specială.

Izvoarele:
- Constitute RM
- Codul penal ” prezentul cod este unica lege penală a RM”
- Hotărârile Curții Supreme de Justiție cu caracter de recomandare

Evoluția Dreptului penal in RM = individual = nu va fi la examen

Tema: Legea penală

- Noțiunea și trăsăturile legii penale
- Categoriile legilor penale. Norme juridice penale
- Aplicarea legii penale in spațiu
- Acțiunea legii penale in timp
- Interpretarea legii penale

Noțiunea și trăsăturile legii penale

Legea penala - unicul izvor penal al RM
Legea penală este actul legislativ care cuprinde norme juridice ce stabilesc principiile
și dispozițiile generale și speciale ale dreptului penal, determină faptele care constituie
infracțiuni și prevede pedepsele care se aplica infractorilor .

Trăsăturile legii penale:

o Acesta reprezintă o forma de exprimare a normelor juridice penale. (Ori
totalitatea acestei norme reprezintă dr. penal per ansamblu)
o Temeiul juridic al legii penale este Constituția RM precum și tratatele
internaționale
o Legea penala se aplica in cazul săvârșirii faptelor care conțin toate semnele
unei componente de infracțiuni din partea speciala din codul penal sau in
cauza pregătirii sau tentativei de infracțiuni.

Importanta legii penale

- Asigură apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, a mediului, a
proprietății, a intereselor statului și ale societății, precum și a întregii ordini de drept
penal de orice atenta criminal
- Este adoptată de către Parlamentul conform Constituției și actelor internaționale
- Reprezintă mijlocul realizării politicii penale
 - Este unicul izvor de drept penal, întrucât normele penale se conțin doar in Codul
Penal și numai acesta determina prejudiciabilitatea și pasibilitatea de pedeapsa a
faptelor
- Legea penala conține temeiul și principiile răspunderii penale, precum și dispozițiile
generale ale dreptului penal
- Determină care fapte prejudiciabile constituie infracțiuni și stabilește pedepsele care
pot fi aplicate persoanelor care au săvârșit infracțiuni , iar in unele situații concrete
prevede posibilitatea aplicării instituțiilor liberalii de răspundere și pedeapsa penală
- Legea penala corespunde condițiilor social economice politice și ideologice in care
trăiește societatea , intereselor acesteia .
- Legea Penală doar prin faptul punerii in aplicare a acesteia contribuie la respectarea
Constituției RM și altor legi precum și prevenirea comiterii altor infracțiuni .

Categoriile legii penale

Legile penale se clasifică în:
 În funcție de întinderea domeniului de reglementare/sferei de incidență
 În funcție de caracterul legilor
 În funcție de durata de aplicare a legilor

În funcție de întinderea domeniului de reglementare:

- legile penale generale reprezentate de codurile penale, care cuprind un ansamblu

complet și sistematizat de norme penale generale și speciale, ce conțin majoritatea
instituțiilor de drept penal, atât norme cu valoare de principii, cât și majoritatea
normelor incriminatoare./legile de generală aplicațiune în raport cu un număr mare
de norme penale speciale (Codul penal RM reprezintă o astfel de lege penală
generală)
- legile penale speciale sunt acele legi care au un câmp de acțiune mai restrâns,
cuprinzând norme ce reglementează instituții speciale de drept penal sau
incriminând ca infracțiuni fapte săvârșite într-un anumit domeniu./ conțin dispoziții
cu caracter penal derogatorii de la dreptul comun privind deosebite care necesită o
reglementare specială. În general, legile penale speciale conțin norme speciale prin
care sunt incriminate și sancționate în calitate de infracțiuni fapte prejudiciabile
neprevăzute în Codul penal, astfel, completându-se partea specială a acestuia.
Normele penale speciale prezintă caracter de legi speciale în raport cu cele
prevăzute în partea generală a codului penal.

Importanța distincției dintre legea penală specială și cea generală este legată în primul
rând de interpretarea și aplicarea acestora întrucât în domeniul dreptului penal legea
specială care derogă de la legea generală are prioritate atunci când vine în concurs cu legea
generală. EX. art. 16
În funcție de caracterul legilor:

- Legi penale ordinare (obișnuite) sunt cele adoptate în condiții normale, obișnuite, de
luptă împotriva fenomenului infracțional.
- Legi penale excepționale (extraordinare) apar în condiții deosebite de evoluție a
fenomenului infracțional, provocate de unele situații excepționale de origine
naturală sau socială (calamități naturale, inundații, secetă, stare de război etc).
Aceste legi penale conțin reguli derogatorii de la drept penal comun și privesc, fie
includerea unor fapte care devin periculoase în astfel de situații, fie că instituie
pedepse mai grave pentru fapte deja incriminate./ Aprobarea acestora fiind impusă
de necesitate unei mai bune apărări a valorilor sociale. Legile penale excepționale
conțin reguli derogatorii de la dreptul comun și privesc fie incriminarea unor fapte
care devin periculoase în astfel de situații, fie instituie sancțiuni mai grave pentru
fapte deja incriminate.

În funcție de durata lor de aplicare:

- Legi cu durată nedeterminată (permanente) sunt acelea în al căror cuprins nu se

stipulează perioada lor de aplicare. Se aplică chiar și atunci când în conținutul lor se
produc careva modificări. Acestea urmează să fie abrogate în totalitate dacă nu mai
servesc necesităților timpului./ Acestea produc efecte chiar și atunci când sunt
modificate pe parcursul timpului ex. Codul penal al RM în întregime, aceste legi
penale rămân în vigoare atât timp cât servesc necesităților societății și urmează a fi
abrogată în totalitate doar atunci când nu mai corespund exigențelor timpului printr-
o lege penală specială de abrogare.
- Legi cu durată determinată (temporare) sunt cele ce au o aplicare limitată în timp,
prevăzându-se din momentul adoptării lor până când vor rămâne în vigoare./Chiar în
conținutul lor este stabilit momentul abrogării acestora, ele sunt aprobate și
promulgate ca consecință a unor situații excepționale prin care trece societatea,
când trebuie protejate anumite valori sociale, evident că acestea sunt abrogate
atunci când societatea, statul iese din această stare excepțională și intră într-o viață
de normalitate.

Normele juridice penale sunt reguli de conduită înscrise în legea penală, care
reglementează raporturile juridice de drept penal ce se nasc în contextul relațiilor de
apărare socială./ Dacă legea penală în sens larg reprezintă o totalitate de legi penale, la
rândul ei orice lege penală reprezintă o totalitate de norme juridice penale. Totalitatea
acestor norme reprezintă conținutul normativ al unei legi penale.

După conținutul și sfera de incidență distingem:

Normele penale generale sunt cuprinse doar în Partea Generală a Codului penal și sunt
de generală aplicabilitate. Ele stabilesc regulile de aplicare a instituțiilor fundamentale de
drept penal (infracțiunea, răspunderea și pedeapsa penală).
 Normele penale speciale sunt normele de incriminare, care prevăd condițiile în care o
anumită faptă constituie infracțiune și pedeapsă care urmează să fie aplicată./ doar aceste
norme alcătuiesc conținutul părții speciale a Codului penal.

Normele penale generale:

- Normele declarative – sunt acele norme care stabilesc scopul și principiile
fundamentale ale dreptului penal. Ex. art. 1-7, niciuna alta nu poate fi normă
declarativă.
- Normele determinative – sunt acelea care conțin formularea instituțiilor și noțiunilor
separate ale dreptului penal. (vinovăția, participația, pregătirea de infracțiune art.
14, 17, 18, 36, 40, 41 ...)

Normele penale speciale:

- Normele de interdicție (prohibitive) – care prescriu cetățenilor, prin amenințarea
aplicării pedepsei, să se abțină de la săvârșirea faptelor infracționale./ prin acestea
legea penală impune o interdicție, oprind săvârșirea unei anumite fapte prevăzute în
norma prin amenințarea aplicării unei anumite sancțiuni penale. Ex. majoritatea
normelor părții speciale a Codului penal sunt de acest tip. Art. 145 – omorul, 186 –
furtul, 187 – jaful.
- Normele de prescripție (onerative) – care obligă cetățenii să săvârșească anumite
acțiuni recunoscute social utile./ ex. 162, 163

Structura normei juridice penale

O normă penală este compusă din dispoziție și sancțiune
Dispoziția constituie acea parte a normei penale care determină faptele
prejudiciabile ce constituie infracțiuni. Aceasta poate fi de mai multe feluri:

- Simplă - numește doar fapta infracțională cu un termen unanim acceptat, dar nu

dezvăluie semnele ei. art.145 alin 1. , 164

- Descriptivă – conține o descriere desfășurată/generalizată a semnelor esențiale ale

infracțiunii.

- De blanchetă – pentru a înțelege conținutul unei norme se face trimitere la alte legi
și acte normative/ art. 223, 224, 227, 228, 235 ...

- De trimitere – face trimitere la dispozițiile altor norme penale, pentru a înțelege o

normă. Art.149 alin.1 – la art.18/ art. 197 alin.1 – la art. 17

- Combinată – cuprinde mai multe tipuri de dispoziții enumerate anterior/ art. 344

Ipoteza cuprinde descrierea împrejurărilor în care o faptă prevăzută de legea penală

constituie infracțiune. În dreptul penal ipoteza coincide cu dispoziția.

Sancțiunea constituie acea parte a normei penale care determină categoria și cuantumul
pedepsei penale pentru infracțiunea săvârșită.
 - Relativ-determinată – stabilește o singură categoria de pedeapsă principală,
indicându-i limitele minimale și maximale./ art. 141 alin. 1-2, 275, există situații când
Codul penal indică doar pedeapsa maximală – art. 146, 147, 148, 149, pentru astfel
de situații partea generală a codului penal stabilește pedeapsa cu închisoarea,
conform alin. 1 art. 70 stabilește pe un termen de 3 luni, amenda pentru persoana
fizică de la 500 u.c., pentru persoana juridică amenda este stabilită începând cu 1500
u.c. (1 u.c=50 lei ), munca neremunerată în folosul comunității aplicată persoanei
fizice începând cu 60 de ore.

- Alternativă – stabilește 2 sau mai multe categorii de pedeapsă penale principale din
care numai una este aleasă de instanța de judecată/ art. 222 alin. 1,

- Combinată - prevede posibilitatea aplicării pedepsei penale față de 2 subiecți (atât

persoana fizică, cât și persoana juridică)/ art. 217 indice 2.

Aplicarea legii penale în spațiu

Prin aplicarea legii penale în spațiu trebuie să înțelegem utilizarea acesteia în
procesul de realizare prin constrângere a ordinii de drept. Normele de drept penal din
momentul intrării în vigoare a acestora sunt adresate tuturor cetățenilor care urmează să-și
adapteze conduita la exigențele acesteia, deci să nu le încalce.
Cu referire la aplicarea normelor penale evidențiem că aceasta are loc în raport cu
anumite elemente care determină limitele de aplicare a acesteia. Astfel, aplicarea legii
penale este determinată în primul rând de săvârșirea unei fapte prejudiciabile prevăzută de
legea penală ca infracțiune. Absolut în toate cazurile faptele infracționale sunt comise într-
un anumit loc și într-o anumită perioadă de timp, anume acești 2 factori influențează
situația că spațiul și timpul devin elemente care determină limitele puterii de acțiune a legii
penale.
Aplicarea legii penale în spațiu trebuie examinată în conformitate cu 2 principii de
bază: principiul teritorialității; principiul cetățeniei/personalității.
Esența principiului teritorialității se exprimă în conținutul art. 13 alin.1 care
stabilește: toate persoanele care au săvârșit infracțiuni pe teritoriul RM urmează a fi trase la
răspundere penală în conformitate cu Codul penal al RM. Art. 120 teritoriul al statului se
consideră suprafața/întinderea de pământ și apele cuprinse între frontierele RM cu subsolul
și spațiul ei aerian. Art. 11 alin. 6 în baza codului penal al RM urmează să răspundă penal și
persoanele care au săvârșit infracțiuni la bordul unei nave militare maritime sau aeriene
aparținând RM indiferent de locul ei de aflare. Alin. Art.11 infracțiunile comise în apele
teritoriale și în spațiul aerian al RM se consideră săvârșite pe teritoriul RM.
Excepții de la acest principiu există atunci când legea penală a RM se aplică și în cazul
în care infracțiunea a fost comisă în străinătate.
- O primă ipoteză în acest sens constă în faptul când infractorul este cetățean al RM și
comite o infracțiune pe teritoriul unui alt stat.
- O a doua ipoteză, atunci când legea penală a RM se aplică faptelor comise în
străinătate se referă la cetățenii străini ori apatrizii cu domiciliul în străinătate care
comit fapte grave contra statului nostru sau contra unui cetățean al statului nostru
(principiul realității legii penale). De pildă, un cetățean străin omoară un cetățean al
RM în străinătate, dacă acesta nu va fi pedepsit de țara unde a fost comis omorul,
 acesta va putea răspunde penal potrivi Codului penal al RM cu autorizarea
procurorului general al RM, iar urmărirea și procesul de judecată se pot desfășura și
în lipsa infractorului, dacă acesta nu a fost extrădat sau nu s-a prezentat de bună
voie urmând să fie supus executării pedepsei penale de îndată ce va fi reținut.
- Cea de-a treia excepție privește aplicarea legii penale a RM și atunci când este vorba
despre alte fapte săvârșite de un cetățean străin în străinătate (principiul
universalității legii penale) – de pildă, un cetățean străin sustrage în propria sa țară
sau în alta o capodoperă de artă, apoi de bună voie se refugiază în țara noastră, dacă
legea țării unde a fost comis furtul pedepsește asemenea fapte, iar străinul se află pe
teritoriul țării noastre, acesta va putea fi judecat și condamnat conform legii penale a
RM.

În cazul în care infracțiunea comisă în străinătate de către un cetățean străin atentează

asupra securității statului RM sau provoacă o vătămare gravă unui cetățean al țării noastre,
legea penală a RM urmează a fi aplicată indiferent de ceea ce este stabilit de legislația
penală a țării unde a fost comisă fapta.
Atunci când însă este vorba de alte fapte cu excepția celor 2 menționate supra, legea
statului nostru se va aplica numai dacă codul penal al țării unde a fost comisă infracțiunea o
prevede ca infracțiune și ca făptuitorul să se găsească de bună voie pe teritoriul țării noastre
sau se fi obținut extrădarea acestuia care însă este posibilă numai dacă victima infracțiunii
este cetățean al RM.

De fapt extrădarea se poate manifesta în 2 forme:

- Extrădarea activă – atunci când statul solicită să i se predea un infractor
- Extrădarea pasivă – atunci când primim o asemenea solicitare
Potrivit art. 13 alin. 1 cetățenii RM și persoanele cărora li s-a acordat azil politic în RM în caz
de săvârșire a unei infracțiuni în străinătate nu pot fi extrădați și sunt supuși răspunderii
penale potrivit Codului penal al RM.

Alin2 art.13 stabilește – cetățenii străini și apatrizii care au săvârșit infracțiuni în

afara RM, dar se află pe teritoriul țării pot fi extrădați numai în baza:
- Unui tratat internațional la care RM este parte sau
- În condiții de reciprocitate în temeiul unei hotărâri a instanței de judecată

O ultimă excepție la aplicarea legii penal în spațiu privește reprezentanții diplomatici

ai statelor străine aflați pe teritoriul RM sau persoanele străine aflate în vizită oficială pe
teritoriul RM care potrivit convențiilor internaționale nu sunt supuse legii penale a RM
(Convenția de la Viena 1961, precum și legile RM din 4 august 1992 cu privire la statutul
misiunilor diplomatice ale RM în alte state și cu privire la statutul misiunilor diplomatice
a statelor străine pe teritoriul RM) – aceste persoane niciodată nu pot fi supuse
răspunderii și pedepsei penale pe teritoriul țării noastre pentru infracțiunile comise în
RM.
Din persoanele care sunt privilegiați:
- Șeful misiunii diplomatice
- Diplomații și membrii familiilor lor
- Personalul tehnico-administrativ și membrii familiei acestora
 - Personalul de deservire care nu sunt cetățeni ai statului acreditat și se bucură de
privilegii și imunitate.

Acțiunea legii penale în timp

Art.8 principiul general al acțiunii legii penale în timp – caracterul infracțional al
faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul
săvârșirii faptei.
În conformitate cu aceste prevederi legale, legea penală se aplică doar infracțiunilor
care au fost săvârșite în timpul sau în perioada când aceasta era în vigoare.
Arrt.9 timpul săvârșirii faptei se consideră timpul în care fapta a fost săvârșită
indiferent de timpul apariției urmărilor lor.
Există niște excepții:
Principiul retroactivității și există atunci când o faptă comisă anterior apariției unei legi
penale noi, care abrogă sau îmblânzește pedeapsa penală pentru fapta comisă. În această
situație legea nouă va retroactiva chiar dacă este vorba despre fapte trecute și îl va absolvi
de pedeapsă pe infractor sau va diminua termenul de pedeapsă aplicat ulterior. Această
lege penală noua va retroactiva numai atunci când într-un fel sau altul, sau abrogă
infracțiunea, sau atunci când conține condiții mai favorabile pentru infractor (bănuit,
învinuit, inculpat, condamnat).
O lege penală se consideră mai blândă în unul din următoarele cazuri:
- Când micșorează limitele minimale sau maximale ale pedepsei
- Când neschimbând limitele pedepsei de bază renunță la pedeapsa
complementară/facultativă.
- Atunci când neschimbând limitele pedepsei principale introduce o altă categorie de
pedeapsă penală principală.

Interpretarea legii penale

Dezvăluirea multilaterală și profundă a conținutului și elucidarea veridicității lui introdus de
legiuitor în textul normei.

Interpretarea după subiect – adică cine interpretează legea

- Legală – este dată de legiuitor cap XIII din partea generală a Codului penal, este
obligatorie pentru toți subiecții de drept
- Judecătorească – de către instanța de judecată CSJ, prin hotărârile plenului CSJ, este
obligatorie doar pentru cazul concret
- Doctrinară – nu are efect de lege
După metodă
- Literară sau gramaticală – însușirea conținutului normei cu ajutorul cuvintelor prin
care a fost exprimată, textul fiind analizat sub aspect etimologic, stilistic și sintactic
- Sistematică – constă în elucidarea voinței exprimată în norma, pornind de la
corelarea normei cu alte norme din aceeași lege sau cu alte acte normative
- Istorică – constă însușirea înțelesului normei prin studierea condițiilor de ordin
politic, economic, social sau juridic în care norma a fost adoptată
Dup volum:
- Extensivă – atunci când legiuitorul a vrut să spună mai mult decât a exprimat legea,
iar sarcina interpretului este de a extinde conținutul normei la voința legiuitorului
 - Restrictivă – atunci când legiuitorul a vrut să spună mai puțin decât a exprimat legea,
iar sarcina interpretului este de a restrânge înțelesul normei la voința legiuitorului.

Tema: Infracțiunea și semnele ei

- Noțiunea de infracțiune și semnele acesteia

- Clasificarea infracțiunilor
- Deosebirea infracțiunii de alte încălcări de lege

O faptă oricât de grave consecințe ar provoca în viața de toate zilele nu constituie

infracțiune decât dacă legea o prevede ca atare înscriind-o printre faptele calificate de
aceasta ca infracțiune.
Însăți legea penală, în conținutul alin. 1 art.14 stabilește că infracțiunea reprezintă o
faptă (acțiune/inacțiune) prejudiciabilă, săvârșită cu vinovăție, prevăzută de legea penală și
pasibilă de pedeapsă penală.
O faptă presupune comiterea acesteia atât prin acțiune (sustragerea, vătămarea,
omorul), alteori fapta poate fi comisă printr-o inacțiune (funcționarul care nu-și îndeplinește
obligațiile de serviciu), ambele de alt fel, reprezentând o faptă omenească, o manifestare
exterioară de voință.
În unele situații, pentru a fi considerată infracțiune este absolut necesar ca fapta să fi
produs urmarea prevăzută de lege (pentru a fi în prezența unei infracțiuni de vătămare
corporală gravă este absolut necesar ca în concluziile expertului să se conțină anume acest
grad de vătămare, dacă infractorul având intenția de a vătăma corporal grav nu și-a dus-o
până la capăt vom fi în prezența unei pregătiri de infracțiune – art. 26+art.151 sau a unei
tentative de vătămare prevăzută de art. 27+art.151.)
La fel este absolut necesar să fie constatată prezența legăturii de la cauză la efect
(raportul cauzal dintre faptă și urmare).
Observăm că fapta, adică semnul material al infracțiunii, obiectele de atentare, gradul
prejudiciabil al acestuia, reprezintă caracteristicile infracțiunii. Subliniind importanța
semnului material al infracţiunii, alin. 2 art.14, stabilește – nu constituie infracțiune acțiunea
sau inacțiunea care deși formal conține semnele unei fapte prevăzute de legea penală, dar
fiind lipsite de importanță nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni.

Reieșind din definiția infracțiunii, rezultă că aceasta este caracterizată prin 4 semne care
trebuie să existe obligator, cumulativ în cadrul oricărei infracțiuni:
- Gradul prejudiciabil
- ilegalitatea penală
- vinovăția
- pasibilitatea de pedeapsă

Vorbind despre gradul prejudiciabil, vedem că în legea penală sunt cuprinse doar acele
fapte care prezintă un grad de prejudiciabilitate semnificativ. Mai mult legea indică și
criteriile care urmează a fi luate în considerație în procesul judecării unei fapte (art.15).
astfel se va ține seama de modul, instrumentele și mijloacele comiterii acesteia, de scopul
urmărit, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmările acesteia care s-au produs
sau care s-ar fi putut produce și de persoana făptuitorului. Astfel pentru a ajunge la
concluzia că o faptă prezintă sau nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni, organul
de urmărire penală trebuie să răspundă afirmativ la întrebarea dacă aceasta lezează sau nu
una dintre valorile prevăzute de legea penală în conținutul alin. 1 art.2.

Ilegalitatea penală care se caracterizează prin aceea că o faptă oricât de grave

consecințe ar provoca în viața de toate zilele, nu constituie infracțiune decât dacă legea o
caracterizează ca atare printre faptele prevăzute de aceasta ca infracțiune. Prin aceasta se
recunoaște implicit că o faptă prezintă un grad prejudiciabil a unei infracțiuni concrete, iar
statul urmează sa aplice față de infractor pedeapsa penală prevăzută de lege. Pe de altă
parte, considerarea ca infracțiuni cu toate consecințele legate de acest fapt, doar a faptelor
care mai întâi au fost prevăzute de lege constituie o importantă garanție pentru cetățeni că
nu vor fi trași la răspundere pentru fapte care în trecut nu au fost incriminate.
Ilegalitatea penală reprezintă de fapt expresia juridică a gradului prejudiciabil al
infracțiunii în legea penală.

Vinovăția care de alt fel, reprezintă un semn obligator nu doar pentru infracțiune, ci și
pentru componența infracțiunii.
Se consideră că infracțiunea a fost săvârșită cu intenție atunci când făptuitorul prevede
caracterul prejudiciabil al faptei sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, conștient le-a
admis și le-a dorit (intenția directă), sau nu le-a dorit, dar le-a admis în mod conștient având
o atitudine indiferentă față de apariția acestora (intenția indirectă) art.17
Imprudența este prevăzută la art. 18 din legea penală, și de această dată autorul
prevede rezultatul prejudiciabil al faptei sale, însă se bazează pe faptul că îl va putea evita
(încrederea exagerată) sau nu prevede caracterul prejudiciabil al faptei sale cu toate că a
avut și posibilitatea și obligația să-l prevadă. (art.264).

Pasibilitatea de pedeapsă, doar unite împreună activitatea ilicită, gradul prejudiciabil al

faptei, vinovăția conduc la existența unei infracțiuni și fac posibilă tragerea la răspunderea
penală a făptuitorului. Cu alte cuvinte temeiul de fapt al răspunderii penale este
infracțiunea. Pentru a se ajunge la concluzia dacă a fost comisă o infracțiune sau nu,
organele de resort trebuie să pornească de la fapta comisă.
Pasibilitatea de pedeapsă reprezintă de fapt pedeapsa care urmează a fi aplicată și care
se exprimă prin amenințare, adică prin posibilitatea aplicării unei pedepse penale.
Pasibilitatea de pedeapsă ca trăsătură a infracțiunii decurge din conținutul alin. 2 art.1 ,
potrivit căruia codul penal determină faptele ce constituie infracțiuni și prevede pedepsele
care urmează a fi aplicate infractorilor.

Clasificarea infracțiunilor
Prin clasificare a infracțiunilor înțelegem împărțirea tuturor infracțiunilor pe categorii în
funcție de caracterul și gradul prejudiciabil al acestora. Astfel, potrivit art. 16 din legea
penală, toate infracțiunile din Codul penal al RM se clasifică în următoarele categorii:
1. infracțiuni ușoare
2. infracțiuni mai puțin grave
3. infracțiuni grave
4. infracțiuni deosebit de grave
5. infracțiuni excepțional de grave
 Infracțiunile ușoare sunt faptele prevăzute în Codul penal al RM care sunt
sancționate cu pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la 2 ani inclusiv sau o altă
categorie de pedeapsă mai blândă (alin.1 art.349 sau art.352 alin.1).
Infracțiunile mai puțin grave sunt infracțiunile care prevăd în calitate de pedeapsă
aplicarea pedepsei cu închisoarea cu un termen de până la 5 ani (Art.208 indice 1 sau
art.209 alin.1)
Infracțiunile grave sunt faptele prevăzute de legea penală care conțin posibilitatea
aplicării pedepsei cu închisoarea pe un termen de la 5 la 12 ani inclusiv sau până la 12 ani
(alin.1,2,3 art.279 indice 1 sau art.279 alin.1)
Infracțiunea deosebit de gravă sunt faptele pentru care legea penală prevede
posibilitatea aplicării pedepsei cu închisoarea de la 12 până la 20 ani inclusiv (alin.3 art.171
sau art.166 indice 1 alin.4)
Infracțiunile excepțional de grave sunt infracțiunile pentru care legea penală prevede
posibilitatea aplicării pedepsei excepționale și anume cea a detențiunii pe viață. (art.145
alin.2)

Mărimea pedepsei penale determinate de sancțiunea normei reflectă într-o formă

restrânsă gradul prejudiciabil al infracțiunii și permite compararea acestuia cu gradul
prejudiciabil al altor infracțiuni. Un indice complementar ce contribuie la clasificarea corectă
a infracțiunilor este și forma vinovăției. Astfel, în cazul infracțiunilor ușoare, mai puțin grave
și grave, forma vinovăției poate fi atât intenția, cât și imprudența. În cazul comiterii
infracțiunilor deosebit de grave și excepțional de grave forma vinovăției poate fi doar
intenția. Mai mult ca atât, în cazul săvârșirii infracțiunilor grave, deosebit de grave,
legiuitorul de regulă include în sancțiunea normei posibilitatea aplicării pe lângă pedeapsa
penală principală o categorie de pedeapsă complementară.
Infracțiunile care nu prezintă un grad de prejudiciabilitate însemnat sunt cele ușoare,
pentru care de regulă instanța de judecată aplicate pedepse nonprivative de libertate.

Clasificarea infracțiunilor pe categorii

- în funcție de caracterul și gradul prejudiciabil pe care îl prezintă acestea prezintă o
importanță teoretică și practică, astfel, atribuirea faptei la una din categoriile
menționate supra poate avea astfel de consecințe juridice cum sunt: determinarea
regimului de executare a închisorii (art.72), influențează asupra condamnării cu
suspendarea pedepsei (art.90), asupra liberării condiționate de executare a pedepsei
și de înlocuire a acesteia cu una mai blândă (art. 92), amnistia (art.107), precum și a
liberării de răspundere penală (art.53, 60)

deosebirea infracțiunii de alte încălcări de lege

Infracțiunile constituie o modalitate a faptelor ilicite, este necesar să deosebim
infracțiunile de celelalte tipuri de încălcări ale legii (contravenții, abateri disciplinare,
fapte care încalcă legislația civilă etc).

 Infracțiunile în toate cazurile sunt prevăzute doar de legea penală. Alte

încălcări de lege, delicte, încalcă normele altor norme de drept și nu numai
legile, dar și actele normative.
  Consecința comiterii unei infracțiuni este aplicarea celei mai aspre măsuri de
constrângere din partea statului a pedepsei penale și apariția a
antecedentului penal. Tot aici, alte încălcări de lege se caracterizează prin
aplicarea unor măsuri de constrângere cu un grad de asprime mult mai redus
și ele niciodată nu atrag după sine apariția antecedentului penal.

 Unele infracțiuni atentează asupra valorilor sociale care sunt apărate în

exclusivitate de legea penală (viața, securitatea statului etc).

 Gradul și caracterul prejudiciabil care este determinat de obiectul atentatului

permite atribuirea unor fapte la categoria de infracțiune chiar dacă acestea
sunt prevăzute în alte legi sau acte normative (faptele care lezează obiectele
apărate atât de legea penală, cât și de legea contravențională cu referire la
traficul rutier, lezarea drepturilor și libertăților cetățenilor – huliganismul,
furtul, vătămarea corporală)

De sine stătător (temeiul răspunderii penale)

Componența infracțiunii
1. Noțiunea componenței infracțiunii și importanța acesteia
2. Elementele și semnele componenței infracțiunii
3. Infracțiunea și componența infracțiunii. Corelația dintre ele
4. Tipurile/modalitățile componențelor de infracțiune

Răspunderea penală conform dreptului penal al RM poate fi aplicată doar atunci

când există temeiurile prevăzute în conținutul alin.2 art.51 care stabilește – răspunderii
penale ester supusă numai persoana vinovată de săvârșirea infracțiunii prevăzută de
legea penală.
Noțiunea componenței de infracțiune este redată de conținutul alin.1 art.52 astfel –
se consideră componență a infracțiunii totalitatea semnelor obiective și subiective
stabilite de legea penală ce califică o faptă prejudiciabilă drept o infracțiune concretă.
Potrivit alin.1 art.51 temeiul juridic al răspunderii penale este componența
infracțiunii.
Importanța componenței infracțiunii este:
- Aceasta reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale
- Este o condiție pentru justa calificare a faptei
- Este temeiul stabilirii de către instanța de judecată a tipului și termenului pedepsei
penale
- Constituie o garanție a respectării drepturilor și libertăților persoanei, contribuind la
respectarea legalității și ordinii de drept în societate.