Drept Penal

Curs I
3 octombrie 2014
1.Notiunea de drept penal
Profesorul Donnedieu de Vabres defineste dreptul penal ca ansamblul legilor care reglementeaza intr-o
tara exercitarea represiunii de catre stat.
Alti autori il definesc ca ansamblul regulilor juridice care organizaraza reactia statului fata de infractiuni si
infractori.
Prof Ioan Tanoviceanu definea dreptul penal ca fiind "acea ramura a dreptului public intern care se ocupa
de infractiuni si pedepsele ce se aplica acelora ce le comit".
Prof Constantin Bulai ne spune ca aceasta definitie reuneste toate trasaturile caracteristice unei ramuri a
dreptului, un obiect de reglementare propriu, un procedeu sui generis de reglementare juridica, un scop
specific, un mod original de atingere a acestui scop, apararea sistemului de valori pe care se intemeiaza
societatea.
Cu alte cuvinte, dreptul penal ca ramura a sistemului de drept este format din totalitatea fortelor juridice prin
care se prevede in ce conditii o fapta este infractiune, felul acestei infractiuni, sanctiunile ce se aplica in
cazul comiterii lor, precum si raspunderea penala in scopul apararii ordinului de drept in Romania.
Intr-o abordare mai sintetica, am putea spune ca dreptul penal este ansamblul normelor juridice care apara
ordinea de drept prin prevenirea si combaterea criminalitatii.
2.Necesitatea dreptului penal
Un prim argument este nevoia apararii valorilor sociale. (suveranitatea, independenta, persoana si
drepturile acesteia, proprietatea etc.)
Un al doilea argument il reprezinta criminalitatea, existenta fenomenului infractional. Totalitatea
infractiunilor savarsite intr-o perioada de timp pe un teritoriu determinat poarta denumirea de
criminalitate.Aceasta este de 2 feluri criminalitate aparenta/relevata
- criminalitate reala
Criminalitatea aparenta sau relevata cuprinde totalitatea infractiunilor care au fost aduse la cunostinta
organelor judiciare
Criminalitatea reala cuprinde totalitatea infractiunilor savarsite in societate intr-o perioada determinata,
inclusiv cele necunoscute organelor judiciare, care formeaza "cifra neagra" a criminalitatii.
Criminalitatea legala = totalitatea infractiunilor pentru care s-au pronuntat decizii definitive de condamnare.
Al treilea argument este necesitatea reglementarii juridice a apararii sociale.
3.Caracterele dreptului penal
Dreptul penal are caracter autonom in raport cu celelalte ramuri ale dreptului.
--are un obiect propriu de reglementare format din relatiile sociale ce iau nastere, un continut propriu format
din ansamblul normelor care stabilesc conduita specifica, un sistem propriu de principii si institutii juridice si
un sistem propriu de interpretare si aplicare a legii.
Dreptul penal are caracter de drept public, face parte din ramura dreptului public in care una din parti e
intotdeauna statul.
Dreptul penal are un caracter unitar care decurge din norma de caracter general cuprinsa in partea
generala a codului penal si normele speciale cuprinse, de regula, in partea speciala a codului penal.
4.Principiile dreptului penal
Termenul de "principiu" vine din latina si are sensul de "inceput",sta la origine, notiune fundamentala in
cadrul unei stiinte.
Aristotel defineste principiul ca fiind "ceea ce este primul atat in fiinta cat si in devenire, cunoastere si
demonstratie".
Principiile fundamentale ale fiecarei ramuri a dreptului sunt trasaturi caracteristice definitorii pentru
autonomia respectivei ramuri in cadrul sistemului dreptului. Principiile fundamentale sunt reguli de baza sau
diriguitoare care se reflecta in toate normele si institutiile unei ramuri de drept. Studiul principiilor
fundamentale ne ajuta sa interpetam si sa dezvoltam foarte multe institutii juridice. Cunoasterea principiilor
fundamentale conduce la o buna orientare in activitatea de interpretare si aplicare a legii penale.
Alaturi de principiile fundamentale care sunt reguli de drept cu incidenta generala si absoluta, mai exista si

principii generale care sunt reguli derivate din cele dintai si subordonate acestora, avand si ele incidenta
generala dar restransa la anumite laturi ale reglementarii juridico-penale. In ceea ce priveste principiile
institutionale, acestea sunt subordonate atat principiilor fundamentale cat si celor generale, fiind aplicabile
numai in cadrul institutiilor la care se refera.
Principiul legalitatii incriminarii si sanctiunilor de drept penal.
"Nullum crimen sine lege, nulla peona sine lege."
El este consacrat de art.1 alin.1 sin Codul Penal. Art 1 alin 2 din codul penal prevede ca nicio persoana nu
poate fi sanctionata pentru o fapta care nu era prevazuta de legea penala la data la care a fost savarsita,
subliniind altfel ca principiul neretroactivitatii legii este o parte componenta a principiului legalitatii
incrimiarii.
Principiul legalitatii a fost consacrat la cererea cunoscutului ganditor italian Cesare Beccaria.
In activitatea jurisdictionala, principiul legaliatii presupune 2 obligatii fundamentale: interpretarea stricta a
legii si interdictia aplicatii retroactive a legii.
Principiul umanismului dreptului penal.
Este mentionat in lucrarea cunoscutului italian, constrans de sanctiunile inumane din sec 18 si de modul in
care se executau. Principiul umanismului are in vedere ca pedeapsa sa nu impuna suferinte fizice, sa nu
cuprinda tratamente inumane sau degradante care injosesc personalitatea umana. Este evident ca orice
pedeapsa este o masura de constrangere si produce un disconfort, o suferinta morala sau chiar fizica, dar
dincolo de acest disconfort inevitabil, pedeapsa nu trebuie sa mai produca niciun fel de suferinta.
Drept Penal
Curs II
10 octombrie 2014
Principiul prevenirii savarsirii faptelor prevazute de legea penala
Scopul activitatii de combatere a fenomenului infractional este prevenirea savarsirii faptelor prevazute de
legea penala. Exista o preventie generala care este realizata prin simpla edictare a normei, fapt care
determina abtinerea de la savarsirea faptelor prevazute de legea penala, si preventia speciala care se
realizeaza prin sanctionarea celui vinovat de savarsirea infractiunii si care il inlatura din societate, pentru o
perioada de timp, pe infractor. Procesul de executare a pedepselor trebuie sa vizeze de asemenea
prevenirea savarsirii de fapte antisociale.
Principiul infractiunii ca unic temei al raspunderii penale
Potrivit art.15 alin.2 din Codul Penal, infractiunea este unicul temei al raspunderii penale. Aceasta
inseamna ca cea mai grava forma de raspundere juridica intervine doar in cazul savarsirii unei infractiuni.
Acest principiu este o importanta garantie a libertatii persoanei. Raspunderea penala nu intervine pentru
contraventii si abateri, ci doar pentru infractiuni.
Principiul personalitatii raspunderii penale
Acest principiu spune ca raspunderea pentru savarsirea unei infractiuni revine exclusiv persoanei care a
savarsit-o, fara a fi transferata unei alte persoane.
Caracterul personal al raspunderii penale presupune si caracterul personal al sanctiunii de drept penal.
Principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal
Acest principiu este consacrat de art.74 din Codul Penal si presupune stabilirea si aplicarea sanctiunilor de
drept penal prin determinarea concreta a acestora in raport cu gravitatea faptei savarsite, si cu infractorul,
astfel incat sanctiunea sa isi atinga scopul. Sanctiunile trebuie adaptate in raport cu individul, conduita,
varsta, starea de sanatate si posibilitatile de integrare ale persoanei condamnate. Numai printr-o pura
individualizare se poate realiza scopul aplicarii sanctiunii: educarea condamnatului, reinsertia sociala si
prevenirea savarsirii de infractiuni.
Izvoarele dreptului penal
Expresia izvor de drept are mai multe acceptiuni.
Prima dintre ele este aceea de izvor natural sau material, care se refera la conditiile materiale de existenta
care determina aparitia unei reglementari juridice.

A doua acceptiune este aceea de izvor constitutiv sau sursa politica care se refera la vointa puterii publice
de a institui o regula de conduita ca norma de drept penal.
A treia acceptiune este aceea de izvor formal. El cuprinde actul legislativ in baza caruia isi gaseste puterea
de exprimare vointa publica.
Izvoarele sunt organizate ierarhic sub forma unei piramide in varful careia se afla Constitutia, urmata de
izvoarele internationale si legea, iar in final se afla jurisprudenta si doctrina.
Specificul izvoarelor dreptului penal
In materia dreptului penal nu putem avea ca izvor de drept decat legea organica sau ordonanta de urgenta.
Legile ordinare, hotararile Parlamentului, ordonantele si hotararile Guvernului, ordinele si instructiunile
aprobate de ministri, actele administrative publice locale nu pot fi in niciun caz izvor al dreptului penal.
-Constitutia ca izvor al dreptului penal
Constitutia, ca lege care sta la baza tuturor legilor, sta in varful ierarhiei izvoarelor dreptului penal. Calitatea
de izvor de drept penal a normei constitutionale rezulta, pe de o parte din mentionarea valorilor sociale pe
care dreptul trebuie sa le apere, iar, pe de alta parte, din enuntatea unor principii si reguli care se refera la
aplicarea dreptului penal. Totodata, Constitutia reglementeaza imunitatea de jurisdictie a Presedintelui
Romaniei, a senatorilor si deputatilor, raspunderea membrilor Guvernului, acordarea amnistiei si gratierii.
-Deciziile Curtii Constitutionale
Potrivit art.142 alin.1 din Constitutia Romaniei, Curtea Constitutionala este garantul suprematiei
Constitutiei, pronuntandu-se asupra constitutionalitatii legilor inainte de promulgare si hotarand asupra
exceptiilor de neconstitutionalitate. Curtea Constitutionala are capacitatea de a scoate din vigoare o norma
penala sau de a reintroduce in vigoare o norma penala ca urmare a declararii neconstitutionale a normei
abrogatoare.
-Legea organica
Potrivit art.73 alin.3 litera b) din Constitutie, prin legea organica se reglementeaza infractiunile, pedepsele
si regimul execturarii acestora, precum si acordarea amnistiei sau gratierii. Aceste dispozitii impun
concluzia ca legea organica este principalul izvor al dreptului penal. Prin lege penala, potrivit art.173 din
Codul Penal, se intelege ca orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice, ordonante de
urgenta sau alte acte normative care la data adoptarii lor aveau putere de lege. Aceste dispozitii au asimilat
legii organice atat ordonantele de urgenta cat si legile si decretele adoptate inainte de 1990 si care au
ramas in vigoare. Potrivit art.115 alin.1 din Constitutia Romaniei, Parlamanetul putea adopta o lege
speciala de abilitare a Guvernului in domenii care nu fac obiectul legilor organice. Acest text a creat o
disputa, deoarece multi autori au sustinut ca prin ordonante de urgenta nu se pot condamna fapte. C.C. a
avut un punct de vedere diferit care a devenit majoritar, astfel in 2005 s-a prevazut in art.115 ca
ordonantele de urgenta sa cuprinda norme de naturi organice.
-Decizii pronuntate in recurs in interesul legii
Potrivit art.474 alin.4 din Codul de Procedura Penala, dezlegarea data in probleme de drept in recurs in
interesul legii este obligatorie pentru instante de la data publicarii in Monitorul Oficial.
Dezlegarea data in probleme de drept cu privire la care Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost sesizata in
baza art.475 din Codul de Procedura Penala.
-Izvoarele internationale
>izvoare internationale directe (tratate si coventii internationale care, odata ratificate, creeaza drepturi si
obligatii in sarcina subiectelor de drept, fiind aplicate in mod nemijlocit de instantele romane)
>izvoare internationale indirecte (tratatele si conventiile internationale care, odata ratificate, creeaza in
sarcina statului obligatia de a le introduce in legislatia penala interna.
Ex. Conventia impotriva torturii din 1984 care a impus modificarea legii penale prin introducerea unui text
incriminatoriu.
-Jurisprundenta
>deciziile Inaltei Curti de casatie si Justitie si ale Curtii Constitutionale

>reguli de drept enuntate sub o forma generala cu ocazia aplicarii la un caz particular. Jurisprudenta, in
acest caz, este sinonima cu regula pretoriana din dreptul roman.
Jurisprudenta este izvor de drept in Marea Britanie si SUA dar in rest ramane un subiect de disputa
academica.
Doctrina
-desemneaza conceptiile cele mai raspandite cu privire la o problema data.
Doctrina este invocata de cele mai multe ori pentru a prezenta o opinie susceptibila sa devina o autoritate.
Raportul juridic penal
Raportul juridic penal este relatia de aparare sociala reglementata prin normele dreptului penal.
Raporturile sociale devin raporturi juridice in urma reglementarii lor prin norma de drept.
Totalitatea normelor de drept penal in vigoare alcatuiesc ordinea de drept penal normativa sau formala,
exprimand modalitatea ideala in care trebuie sa se desfasoare relatiile sociale.
Totalitatea relatiilor de aparare sociala care se desfasoara efectiv in conformitate cu reglementarea juridica
penala formeaza ordinea de drept efectiva sau reala.
Premizele raportului juridic
-Prima premiza este existenta unei relatii sociale. Nu putem avea raport juridic fara ea.
- A doua premiza este existenta unei norme care sa reglementeze relatia sociala. Daca un raport social nu
este reglemetat prin norme de drept, nu devine raport juridic.
Raportul juridic are mai multe trasaturi:
1) Subiectele raportului juridic: raportul juridic se naste intre stat, ca reprezentant general al societatii, pe
de o parte, si persoana fizica sau juridica, in calitate de infaptuitor al infractiunii, pe de alta parte.
2) Drepturile si obligatiile partilor: sunt specifice, adica nu mai pot fi intalnite la un alt raport juridic si sunt
netransmisibile.
3) Nu se cere acordul de vointa al partilor la stabilirea actului juridic generator al raportului juridic penal.
1) In mod invariabil, unul din subiecte este statul, iar celalalt este persoana fizica sau juridica.
-Subiect al raportului juridic penal poate fi nu numai in cetatean roman sau o persoana juridica romana ci si
un cetatean strain sau o pers juridica straina.
-O persoana poate fi subiect al mai multor raporturi juridice penale.
2) Continutul raportului juridic penal - este format din drepturile si obligatiile corelative ale participantilor si,
de regula cuprinde un singur drept si o singura obligatie: dreptul statului de a asigura tragerea la
raspundere penala si, corelativ, obligatia persoanei care a savarsit infractiunea de a suporta consecintele
faptei penale savarsite
3)obiectul raportului juridic penal este conduita la care se refera raportul juridic penal, adica pedeapsa si
celelalte sanctiuni de drept penal prevazute de lege.
Cu privire la raportul juridic penal exista 2 conceptii. In prima conceptie exista numai raport juridic penal de
conflict care ia nastere odata cu savarsirea infractiunii. Alti autori sustin ca, odata cu adoptarea normei
penale, intre stat si cetateni si persoanele fara cetatenie care locuiesc pe teritoriul tarii, sau straini aflati in
trecere, se naste un raport juridic penal de conformare.
Raportul juridic penal de conformare nu inceteaza prin nerespectarea de catre subiectul pasiv a obligatiei
de conformare, adica prin savarsirea infractiunii, dar odata cu aceasta se naste un nou raport juridic penal
de conflict.
Particularitati ale raportului juridic penal de conformare: Specific acestui tip de raport juridic este faptul ca
unul din subiecte este determinat (statul), in timp ce celalalt subiect, persoana fizica sau juridica, este
nedeterminat dar determinabil.
Continutul raportului juridic de conformare cuprinde obligatia destinatarilor legii de a se conforma exigentei
normelor penale.
Obiectul raportului juridc penal este conduita la care obliga norma penala.
Durata raportului juridic penal: raportul juridic penal se desfasoara intre 2 momente: adoptarea normei
penale (marcheaza nasterea raportului juridic penal) si iesirea din vigoare a normei penale (marcheaza
stingerea raportului juridic penal).

Raportul juridic de conflict:

-Durata: momentul initial este savarsirea infractiunii iar momentul final este situat mai aproape sau mai
departe in functie de mai multi factori sau evenimente.
In mod normal raportul juridic penal de conflict se incheie odata cu executarea pedepsei, dar lipsa plangerii
prealabile, intervenirea amnistiei ori a prescriptiei pot determina o alta data a incetarii raportului juridic
penal de conflict.
Raportul juridic penal de conflict se naste odata cu savarsirea infractiunii dar se definitiveaza odata cu
hotararea judecatoreasca definitiva de condamnarea si continua pana la executarea pedepsei sau pana la
intervenirea amnistiei, prescriptiei, gratierii totale. Din momentul hotararii definitive de condamnare se naste
un raport juridic subsecvent, raportul juridic executional penal, care dureaza, de asemenea, pana la
executarea pedespei. Acest raport juridic este de asemenea subordonat raportului juridic penal.
Faptele juridice penale
Faptele juridice penale sunt acele fapte de care legea penala leaga nasterea, modificarea sau stingerea
raportului juridic penal.
In raport de efecte, faptele juridice se clasifica in: constitutive, modificatoare sau extinctive.
-Faptele juridice constitutive sunt cele care dau nastere raportului juridic de drept penal. Infractiunea este
cea care genereaza un raport juridic penal, fie ca se prezinta in forma tipica, fie ca se prezinta in forme
atipice. Raportul juridic penal se naste in cazul infractiunii consumate, a tentativei ori a actelor pregatitoare
carora legea le-a dat relevanta penala.
-Faptele modificatoare sunt cele care influenteaza durata raportului de drept penal.
*Fapt modificator poate fi o lege mai favorabila sau o lege de gratiere care determina o reducere a
raportului de drept penal.
-Faptele juridice extinctive sunt acele fapte care duc la stingerea raportului juridic penal.
Cel mai frecvent mod de stingere este executarea pedepsei.
Gratierea totala este un alt fapt extinctiv.
Prescriptia raspunderii penale stinge raportul juridic penal dupa trecerea unui interval de timp.
Prescriptia executarii pedepsei este de asemenea un fapt juridic extinctiv al raportului juridic penal.
Lipsa plangerii prealabile, retragerea plangerii si impacarea partilor sunt manifestari de vointa unilaterale
care duc la stingerea raportului juridic penal.
Mai exista si cauzele generale de nepedepsire (art.34 din Codul Penal) sau cauzele speciale [denuntarea
faptei de catre infractor (art.290 alin.3)], care au ca efect stingerea raportului de conflict.
Legea dezincriminatoare intrata in vigoare dupa savarsirea infranctiunii are ca efect stingerea raportului
juridic penal care a luat nastere sub legea veche.
Drept penal curs 3
17 Octombrie 2014
Legea penala
Sintagma lege penala are un continut larg si unul restrains.In sens larg se intelege totalitatea normelor
juridice penale in care sunt incluse codul penal,legile penale serviale,legile nepenale cu dispozitii de drept
penal.Acest sens il au dispozitiile art.8 pana la art.11 din Codul penal.
In sens restrains, prin lege penala, se intelege atat actul normative integral cand cuprinde numai dispozitii
cu character penal, cat si orice dispozitie cu character penal cuprinsa in legi organice, ordonante de urgent
sau alte acte normative care la data adoptarii lor aveau putere de lege.Asa cum rezulta din prevederile art
173 din Codul penal.
Clasificarea legilor penale
1.Legi penale generale
Prin lege penala generala se intelege orice dispozitie cu character penal de generala aplicare sau
aplicabila in raport cu un mare nr de norme penale special.Legea penala generala cuprinde dispozitii cu
character de principiu fundamental sau general care asigura unitatea sistemului juridic penal.
2.Legi penale speciale
Sunt dispozitii de dr penal special care incrimineaza diverse fapte din domeniul relatiilor sociale pe care le
reglementeaza si care au sfera de incidenta restransa la domeniul reglementat. Legi penale special sunt
codurile penale.
A.Legi penale ordinare
Vizeaza o evolutie normalal a fenomenului infractional si sunt in concordant cu dispozitiile legislatiei penale
generale.

B.Legile penale extraordinare sau exceptionale

Sunt impuse de necesitatea apararii unor valori soaciale in situatii extreme si contin norme derogatorii de la
dreptul comun vizand fie incriminarea unor fapte noi, fie stabilirea unui alt regim de sanctionare pentru
fapte incriminate anterior.
I.Legi penale permanente
Au in vedere desfasurarea normaal a relatir in societate si sunt adopatate pe durata nedeterminata
ll.Legi penale temporare
Sunt impuse de aparitita unui fenomen infractional cu activitate limitata in timp si a carei combatere
necesita o interventie legislative.
Caracterul temporar al legii rezulta fie din cuprinsul acesteia in care se precizeaza expresis verbis cat
dureaza, fie din ansamblul reglementarii din care rezulta ca isi inceteaza activitatea odata cu disparitia
situatiei exceptionale in considerarea careia a fost adoptata.
Normele de drept penal si structura acestora
Norma juridica e definite ca o regula generala si obligatorie de conduit al carei scop e acela de a asigura
oridinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie fiind constrangere.
Norma juridica e o regula de conduita obligatorie cu caracter general si impersonal stabilita prin lege.
Norma juridica are un caracter general si impersonal pt ca elimina concretul si particularul situandu-se in
limitele abstractului pentru a putea fi un etalon de conduita opozabil in mod egal si continuu fiecarui individ.
Norma juridica are un character de tipicitate pentru ca legiuitorul cauta ceea ce este universal intr-un grup
de relatii sociale si in raport de care formuleaza tipul conduitei.
Continutul normei penale
Este acela de a reglementa relatiile de aparare sociala prin prevederea faptelor periculoase pentru valorile
sociale si prin interzicerea lor sub sanctiuni penale.Continul normei juridice va cuprinde in mod inevitabil un
ordin de a face sau de a se abtine si o sanctiune menita sa previna noi abateri de la regula de conduit.
Structura normei juridice penale
Dispozitia curpinde drepturile si obligatiile subiectelor participant la raporturile sociale, in fapt conduita
acestora.
Sanctiunea e al 3-lea element structural al normei care contine consecintele ce survin in cazul
nerespectarii dispozitiei sau ipotezei.
Structura normei penale e diferita in cazul normei penale generale fata de norma speciala.
Norma penala generala contine teze cu valoare de principiu si nu se deosebeste prin structura de normele
juridice apartinand altor ramuri ale dreptului.
Norma penala speciala, ca norma incriminatoare are un continut si o structura specifica.Unii autori sustin
ca structura acesteia ar fi diferita si anume:descrierea faptei incriminate ar fi ipoteza, prevederea sanctiunii
pentru savarsirea faptei ar fi dispozitia, iar sanctiunea acestei norm ear consta in consecintele nerespectarii
de catre organelle chemate sa aplice legea penala sau de catre condamnat a dispozitiei. Daca s-ar accepta
aceasta teze s-ar produce o inversare a functiilor normei. Sanctiunea ar deve
in dispozitie, iar sanctiunea propriu-zisa am regasi-o in alta infractiune sau chiar in alta ramura a dreptului.
Norma penala prezinta unele trasaturi care ii confera un statut particular in ansamblul activitatii
normative.Norma penala contine din perspective logico juridical ipoteza, dispozitie si sanctiune, ca orice
norma, numai ca dispozitia operand in orice situatie in care s-ar gasi subectul, norma penala face
abstractive de ipoteza.De aici teza acceptata de majoritatea autorilor ca norma penala cuprinde dispozitia
si sanctiunea.Specific normei penale este ca nu exprima dispozitia sau ordinal sau regula de purtare intr-o
forma directa, ci intr-o forma indirect,folosind descrierea faptei interzise sau impuse.
Intr-o alta opinie un nr mai restrains de depti sustin ca norma ar avea 3 parti: ipoteza ar constitui
prezentarea faptei care constituie infractiune, iar dispozitia s-ar deduce din interpretarea per a contrario a
ipotezei. Cea mai mare parte a autorilor contemporani s-au raliat opiniei ca structura normei penale
curpinde dispozitia si sanctiunea.
Categorii de norme penale
1.Dupa continut si sfera de incidenta
a.Norme generale
Prevad conditiile in care se nasc, se modifica sau se sting raporturile juridice penale.
Sunt de generala aplicare, adica sunt incidente in raport cu toate normele special sau cu o mare parte din
acestea.

b.Norme speciale
Prevad conditile in care o anumita fapta constituie infractiune.
Sunt aplicabile numai in raport cu relatiile sociale la care se refera.Normele special deroga de la cele
generale.
2.In functie de conduit care intra in continul lor:
a.Norme penale prohibitive
Interzic o anumita actiune
b.Norme penale onerative- impugn obligatia de a efectua o anumita activitate.
Majoritatea normelor sunt prohibitive.
3.In functie de structura:
a.Norme penale unitare- contin ambele elemente- dispozitia si sanctiunea in intregul lor in acelasi articol de
lege.Sunt numite complete.
b.Norme penale divizate- contin dispozitia sau o parte din aceasta si sanctiunea in alte articole de lege din
acelasi acte normative sau din acte normative diferite.Sunt numite incomplete.
Se impart in:
Norme de incriminare
Norme de trimitere
Norme de referire
In doctrina se mai face deosebire intre normele de incriminare (impun o anumita conduita sub amenintarea
unei sanctiuni) si normele de integrare( faciliteaza aplicarea normelor de incriminare-norme interpretative
care explica intelesul altor norme, norme de conflict care regl modul de solutionare a situatiilor in care mai
multe norme au vocative de aplicare si normele tranzitorii).
Normele de incriminare cadru (norme in alb) au in continut o norma de incriminare cadru si o sanctiune,
urmand ca prevederea faptei interzise sa se faca prin dispozitii cuprinse in alte acte normative.Un exmplu
classic de norma cadru il constitutie art 348 din Codul penal in care se precizeaza exercitarea fara drept a
unui drept sau a unei profesii pentru care legea cere autorizatie ori exercitarea acesteia in alte conditii
decat cele legale daca legea speciala prevede ca savarsirea unor astfel de fapte se sanctioneaza potrivit
legii penale, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani. Are norma cadru si
sanctiunea, dar e goala.
Desi legea nu distinge daca normele
Sau o forta juridica inferioara, in doctrina se apreciaza ca normele de drept penal se clasifica in norme
proprii ( se completeaza cu dispozitii de forta jurdica inferioara) si norme improprii(se completeaza cu
dispozitii cu disp de f
Formele de trimitere si normele de referire
Sunt considerate de trimitere acele norme incomplete care se completeaza imprumutand norme de
Astfel incat elementele imprumtate sunt incorporate in norma de trimitere ca si cum ar apartine acesteia
pierzandu-si caracterul de sine statator.Din acest motiv eventuale abrogari ale normelor ulterioare nu mai
influenteaza continutul de trimitere.
Normele de referire sunt norme incomplete care se completeaza prin imprumut cu elemente din ale norme,
dar spre deosebire de normele de tirmitere, normele de referire odata completate, isi subordoneaza
continutul fata de normele competitoare devenind independete de acestea astfel incat modificarea normei
complinitoare atrage modificarea normei de referire. Ex. Art 279.
Autorul distinctiei intre normele de referire si normele de trimitere arata ca criteriul pe baza caruia se face
nu e partea component a normei care se completeaza dispozitia sau sanctiunea, ci raportul care se
creeaza intre normea de trimitere si norma complinitoare.
Normele de referire subordoneaza in parte
sau sanctiunea la disciplinarea juridical stabilita de alta
norma.Normele de trimitre dimpotriva imprumuta disciplinarea juridical stabilita de alta norma astfel incat
continutul normei imprumutate se considera ca si cum ar fi abesnet astfel incat orice modificari ulterioare
aduse normei
Interpretarea si aplicarea legii penale
Necesitatea interpretarii
Interpretarea normelor e justificata de faptul ca in procesul aplicarii dreptului, organul judiciar trebuie sa
clarifice continutul normei stabilind compatibilitatea sa cu o anumita situatie de fapt.
INTERPRETAREA e operatiunea prin care se stab o legatura logica intre dreptul astfel conceput si stability
si exercitarea lui intr-un raport social incercand sa se deduca acesta din urma din cel dintai.
Formele interpretarii
I.Interpretare oficiala-realizata de organele de stat cu atributii in procesul elaborarii normelor jurdice si are
caracter obligatoriu. Ex.codul penal in explicarea unor termini si expresii din legea penala.

ll.Interpretare neoficiala(doctrinara)- efectuata de cadre didactice sau specialist in drept si nu are forta
juridica, dar se impune prin forta argumentarii stiintifice.
Interpretarea cauzala (judiciara)- se face de organelle judiciare in procesul aplicarii legii cu prilejul
solutionarii cauzelor deduse judecatii.Acest gen de interpretare e o interpretare de caz si produce efecte
numai fata de parti, organul judiciar pronuntandu-se in speta respective.Sunt asa numitele decizii de speta
din culegeri.Nu au forta, dar orienteaza.
Face exceptie interpretarea efectuata de ICCJ cu ocazia recursului solutionarii in interesul legii care e
obligatorie pt toate instantele de la data publicarii in Monitorul Oficial si de asemenea e obligatorie
interpretarea efectuata de ICCJ cu ocazia delegarii unor chestiuni de drept asa cum rezulta din art 474,475
din codul de procedura penala.
Metodele de interpretare a legii penale
a.Interpretarea literal sau grmaticala- cauta sensul normei prin analiza morfologica si sintactica a textului.E
considerata prima treapta a procesului de interpretare.In opinia unor autori int gramticala nu poate fi
separate de int logica. O prima etapa in aplicarea metodei grmaticale e cercetarea textului pt a se stabili
daca termenii folositi au un sens juridic sau unul obisnuit. O a doua etapa e stablirea sensului termenilor
tehnici ai dreptului. A 3a etp e analiza sintactica a textului. Astfel subst si atributele lor sau verbele cu
complemente trb analizate impreuna, folosirea singularului implica si plurarul.
b.Interpretarea logica- se bazeaza pe principiile logicii formale, pe legile fundamentale ale gandirii sip e
folosirea argumentelor logice (arg per a contrario, a maiori ad minus, ad absurdum, argumentum asimile)
Se recomanda fol cu prudneta a acestor arg si numai in corelatie cu celalte
c.Interpretarea sistematica- se baz pe descifrarea sensului unei norme pe baza integrarii ei in sistemul
legal sip e baza conexiunilor cu alte norme.Cerceteaza norma in raport cu o institutie , cu legea in
ansamblu, cu ramura de dr repsiectiva sau intregul system juridic.
Int sist urmata de int istorica poate duce la o intelegere corecta a sensului norme.
d.Interpretarea istorica- cauta intelesul normei juridice in conditiile de oridin plotic social si juridic care au
impus adopatarea normei.
e.Interpretarea prin anaogie- consta in int unor dispozitii de drept penal mai putin clare folosind dispozitii de
drept penal asemanatoare, dar mai clare (desimilibus ad similia)
Rezultatele interpretarii
Daca se constata o concordant intre vointa legiuitorului si textul de lege, ne aflam in prezneta unei
interpretari declarative ( lex dixit quam voluit)
Daca constatam ca legiutorul a dorit sa spuna mai mult de cat spune legea, ne aflam in fata unei int
extensive.
Dca legiutorul a dorit sa spuna mai putin ne aflam in fata unei int restrictive lex dixit minus voluit.
Limitele interpretarii legii penale
In doctrina se rec pr ca legile penale sunt de stricta int, ceea ce inseamna ca int l pen nu se f pt a crea noi
norme de drept ci pt a elucida intelesul real al normei, pt a inlatura unele lacune ale legii, pt a realize scopul
legii penale si pt a promova principiile fundamentale ale dreptului penal.
Drept penal curs 4
24 Octombrie 2014

Aplicarea legii penale in timp

Prin aplicarea legii penale intelegem respectarea exigentelor pe care ansamblul normelor penale le impun
activitatii legii penale.Aplicarea legii penale in timp are ca principiu general aplicarea legii penale active.
Potrivit art.3 din Codul penal, legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul in care ea se afla in
vigoare.Pentru o corecta aplicare a legii penale trebuie sa avem in vedere pe de o parte perioada de timp
in care o lege se afla in vigoare,iar pe de alta parte, momentul savarsirii infractiunii.
I.Determinarea legii penale active 2 momente:
1.Data intrarii in vigoare a legii penale
Are loc la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial sau la o data ulterioara daca se prevede acest lucru
in textul legii.In practica legislativa s-a stabilit ca legile mai importante sa curprinda in textul lor o data a
intrarii in vigoare ulterioara a termenului de 3 zile.
OUG spre deosebire de legi, intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, cu exceptia
situatiei in care e cuprinsa o in interiorul o data ulterioara.
2.Data iesirii din vigoare a legii penale

Efectele acesteia inceteaza prin abrogare, iar in cazul in care Parlamentul sau Guvernul nu pun de acord
prevederile legii declarate neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, legea iese din vigoare in termen de
45 zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutioanle in Monitorul Oficial.
A.a.Abrogarea este expresa atunci cand legea noua prevede in mod explicit ca o dispozitie din legea veche
se abroga.
b.Abrogarea este tacita cand o dispozitie penala noua relgementeaza exact aceeasi materie in acelasi
cadru si cu aceeasi substanta ca si legea veche.
Legea de abrogare intra in vigoare la 3 zile de la publicarea in M.O sau la o data ulterioara prevazuta in
textul de lege.Abrogarea tacita poate fi totala sau partial.
B.Ajungerea la termen e o alta modalitate de iesire din vigoare a legii, fiind folosita in cazul legilor penale
temporare sau exceptionale.Legea penala temporara iese in vigoare la termenul prevazut in cuprinsul ei
fara a fi necesara o interventie legislativa.Legea temporara exceptionala iese din vigoare la data cand
II.Momentul savarsirii infractiunii
Determinarea acestui moment se face in raport cu data la care se produc urmarile infractiunii.In cazul
infractiunilor simple a caror urmare se produce chiar in momentul realizarii momentului material al
infractiunii, momentul savarsirii infractiunii e cel in care s-a produs actiunea prevazuta in norma de
incriminare si in aceste conditii legea aplicabila e legea in vigoare la acea data, momentul savarsirii
infractiunii.
Elementul material=actiunea sau inactiunea prevazuta.
In cazul infractiunilor complexe, acestea vor fi supuse legii in vigoare la momentul consumarii lor (de ex.
Talharia) cu exceptia situatiei in care aceste infractiuni au o durata de consumare.
In cazul infractiunilor comisive, se aplica legea in vigoare la momentul comiterii actiunii infractionale.
( atunci cand se incalca facand ceva, omorand pe cineva, lovind pe cinvea).
In cazul infractiunilor omisive, legea in vigoare e cea din momentul la care faptuitorul ar fi fost obligat sa
actioneze potrivit obligatiilor sale legale. (de ex cand se schimba sinele de tren)
Momentul epuizarii infractiunii
In cazul infractiunilor continue(actiunea continua pana la momentul cand intervine o forta contrara),
continuate( mom savarsirii e mom epuizarii, cand o pers savarseste mai multe acte de executare, de
exemplu furtul) sau de obicei ( repetarea actului de un anumit nr de ori, de ex, cersetoria).
In cazul infractiunilor progresive, momentul consumarii este cel al savarsirii elementului material al
infractiunii, iar nu cel al momentului producerii rezultatului mai grav. (se produce un rezultat care se
amplifica in timp, de ex la lovire.ranile se pot agrava tot ca urmare a aceleaisi actiuni, pana la deces).
Teoria actiunii statueaza ca momentul consumarii infractiunii este momentul comiterii actului de executare
si in raport de acest moment se determina legea aplicabila.
Neretroactivitatea legii penale
Acest principiu a fost preluat de Constitutia Romaniei, care la art 15 (2) prevede ca legea dispune numai
pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.Principiul neretroactivitatii
decurge din principiul legalitatii incriminarii prevazut de art 1 din Codul penal.Astfel art 1(1) prevede ca
legea penala prevede faptele care constituie infractiuni, iar in (2) se prevede ca nicio persoana nu poate fi
sanctionata penal pentru o fapta care nu e prevazuta de legea penala la data cand a fost savarsita.
Extraactivitatea legii penale
In cazul situatiilor tranzitorii determinate de succesiunea legilor penale, se ajunge la extraactivitatea legii
penale, astfel, fie va continua sa fie aplicata legea veche sub care a fost savarsita fapta si in acest caz
vorbim de ultraactivtate a legii ( legea se aplica desi a iesit din vigoare) ,fie va fi aplicata legea noua si
atunci ne aflam in fata unui caz de retroactivitate ( se aplica o lege care nu era in vigoare in momentul in
care s-a savarsit fapta).
Retroactivitatea
a.Legea interpretativa mai favorabila
Principiul aplicarii cu efect retroactiv a legii interpretative este acceptat unanim in teoria dreptului, dar
numai daca prin aceasta interpretare nu se ajunge la o situatie mai rea pentru infractor.
b.Legea penala dezincriminatoare
E considerata un caz tipic de autoritate obligatorie, legea care dezincrimineaza o fapta care pana atunci
era considerate infractiune, la fel e considerata un caz de retroactivitate. In acest sens avem art 4 legea
penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche daca nu sunt prevazute de legea noua.
c.Legile de amnistie si legile de gratiere sunt prin natura si scopul lor, acte cu caracter retroactiv, care se
aplica doar faptelor comise anterior intrarii lor in vigoare
d.Legea penala mai favorabila - potrvit art 5, in cazul in care de la data savarsirii infractiunii pana la
judecarea definitiva a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea penala mai
favorabila.
Ultraactivitatea

Au caracter ultraactiv legile penale temporare sau exceptionale care pot fi aplicate dupa iesirea lor din
vigoare.Are de asemnea caracter ultraactiv si legea penala mai favorabila, in cazul in care cand s-a comis
infractiunea, legea era in vigoare, iar urmarirea penala si judecata au loc dupa intrarea in vigoare a unei
legi penale mai severe.
Aplicarea unei
Situatiile tranzitorii se refera la un interval de timp in care se succed 2 sau mai multe legi penale.
Teorii privind aplicarea in situatii tranzitorii:
1.Teoria ultraactivitatii legii penale
Este sustinuta de reprezentantii scolii clasice si sustine ca raportul juridic penal nu poate fi reglementat
decat de legea existenta in momentul nasterii sale.
2.Teoria retroactivitatii legii penale
Sustinuta de reprezentantii scolii pozitiviste si e intemeiata pe ideea ca trebuie aplicata legea noua
deoarece aceasta e prezumata ca realizeaza o mai buna dozare a apararii sociale.
3.Teoria extraactivitatii legii mai favorabile
Unanim acceptata in doctrina si in legislatia penala, este argumentata pe ideea ca daca legea veche este
mai blanda, urmeaza a fi aplicata deoarece era in vigoare la momentul savarsirii faptei si infractorul e
prezumat ca a cunoscut-o, iar daca legea noua este mai blanda se va aplica aceasta deoarece diferenta de
pedeapsa prevazuta de legea veche nu mai are justificare legala, nemaifiind prevazuta in legea noua.
Aplicarea legii penale mai favorabile in cazul faptelor pentru care nu a intervenit o condamnare definitive:
Potrivit art 5, in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitive a cauzei au intervenit
una sau mai multe legi penale, se aplica legea penala mai favorabila
In doctrina au fost identificate mai multe conditii cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile:
1.Intre momentul savarsirii infractiunii si momentul judecarii definitive, sa intervina o succesiune de legi
penale
2.Legile penale successive sa fie in vigoare si sa incrimineze fapta comisa
3.Legile succesive sa incrimineze sau sa sanctioneze diferit fapta comisa
Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile:
Trebuie examinate comparative legile successive sub raportul conditiilor de incriminare a faptei, conditiilor
de tragere la raspundere penala si de sanctionare.
Mai intai se va analiza continutul constitutitv al infractiunii, atat in legea veche, cat si in legea noua.
Conditiile de incriminare- se va tine seama de elemente circumstantiale agravante, de existenta unor
condtii suplimentare de agravare.
Conditiile de tragere la raspundere penala - va fi avut in vedere existenta unor impedimente la punerea in
miscare sau exercitarea actiunii penale, existenta unor cauze de nepedepsire.
Regimul sanctionator
Determinarea legii penale mai favorabile se face avand in vedere:
a.Pedeapsa principala-daca pedepsele sunt de specii diferite se va avea in vedere ierarhizarea legala a
acestora
b.In toate cazurile trebuie facuta o apreciere in concret a legii penale mai favorabile, enuntarea criteriilor
legale fiind orientativa.
c.O regula esentiala in aplicarea legii penale mai favorabile o constituie interdictia crearii pe cale judiciara a
unei terte legii prin combinarea unor dispozitii mai favorabile din mai multe legi (lex tertia)
Pana in momentul de fata nu exista nici in doctrina, nici in jurisprudenta, o conceptie unitara cu privire la
conceptul de lex tertia .
Aplicarea legii penale complementare si accesorii
In cazul pedepselor complementare si accesorii, art 5 nu curpinde nicio referire la aceste pedepse, cu toate
acestea, pedepsele se aplica potrivit legii care a fost identificata ca fiind mai favorabila.
Aplicarea legii penale mai favorabile dupa judecarea definitive a cauzei
Conditii:
a.Sa existe o hotarare definitiva de condamnare la o pedeapsa pronuntata in baza legii vechi
b.Pana la executarea pedepsei definitive ori pana la stingerea executarii acesteia ori dupa executarea
pedepsei, sa fii intrat in vigoare o lege noua care sa prevada pentru infractiunea savarsita o pedeapsa mai
usoara.
c.Pedeapsa aplicata ( ce s-a aplicat efectiv infractorului) de instanta de judecata sa fie mai grea decat cea
prevazuta de legea noua.
In textul art 6 din Codul penal au fost prevazute mai multe ipoteze de aplicare a legii mai favorabile:
a.Daca pedeapsa aplicata e detentiunea pe viata iar legea noua prevede doar pedeapsa inchisorii, se
inlocuieste ped detentiunii pe viata cu ped inchisorii.

b.Daca legea noua prevede in locul pedepsei inchisorii, numai amenda, pedeapsa aplicata se inlocuieste
cu amenda fara a se depasi maximul special al amenzii prevazut in legea noua
c.Cand pedeapsa aplicata e inchisoarea sau amenda, iar legea noua prevede tot inchisoarea sau amenda,
dar maximul special este mai mic in legea noua decat pedeapsa aplicata, sanctiunea se reduce in mod
obligatoriu in legea noua.
d.Daca intrarea in vigoare a legii noi nu determina o modificare a pedepsei principale, iar legea noua e mai
favorabila doar sub aspectul pedepsei complementare sau a masurilor de siguranta, acestea se aplica
conform legii noi.
e.Pedepsele aplicate in temeiul legii vechi si considerate ca executate pana la intarea in vigoare a legii noi,
care e mai favorabila, vor fi reduse sau inlocuite conform regulilor prezentate mai sus.
Drept penal curs 5
31 octombrie 2014
Aplicarea legii in spatiu
Este dominata de principiul teritorialitatii care inseamna ca aplicarea legii penale se face pe intreg teritoriul
national in mod exclusiv si neconditional.
1.Teritoriu
E definit in art 8 (2) din CP ca fiind intinderea de pamant, marea teritoriala si apele cu solul, subsolul si
spatial aerian cuprins intre frontierele de stat.Elemente component ale teritoriului:
a.Intinderea de pamant sau suprafata terestra cuprinsa intre frontierele politico-geografice ale statului
b.Marea teritoriala, conform art 2 din L 17/90: e acea parte a marii adiacenta tarmului avand latimea de
12mile marine masurata de la liniile de baza.Zona situata intre 12 si 24 mile marine e zona contigua, iar
zona situate intre 24 si 200 mile marine e zona economica-exclusiva.Zona contigua si zona exclusiva nu
fac parte din teritoriul statului.
c.Apele interioare sunt suprafetele de apa siatuate iintre tarmul marii si liniile de baza de la care se
masoara intinderea marii teritoriale.Liniile de baza sunt liniile celui mai mare reflux.In categoria apelor
interiaore intra apele stationare canalele si apele martime interioare.
d.Subsolul e acea parte a solului aflata sub suprafata terestra a marilor interioare si a marii teritoriale fara
limite de adancime.Limitele de
e.Spatiul aerian e coloana de aer situata deasupra teritoriului cuprins intre frontierele interioare si ale marii
teritoriale.Limita superiaoara a spatiului aerian e limita inferioara a spatiului extraatmosferic.
Conceptul de infractiune savarsita pe teritoriul Romaniei
Art 8 (3) : Prin infractiune savarsita pe teritoriul Romaniei se intelege orice infractiune comisa in intregime
pe teritoriul statului roman sau pe o nava sub pavilion roamanesc ori pe o aeronava inmatriculata in
Romania.
Cu privire la determinarea locului savarsirii infractiunii au fost elaborate mai multe teorii:
1.Teoria rezultatului
2.Teoria preponderentei
3.Teoria inegalitatii
4.Teoria vointei infractorului
5.Teoria ubiguitatii- considera drept loc al savarsirii infractiunii oricare loc unde s-a produs vreunul din
rezultatele activitatii infractionale.Legiuitorul roman a optat pt principiul ubiguitatii, astfel art 174 din Cp
stabileste ca savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau
ca tentative precum si participarea la comiterea acestora in calitate de autor, instigator sau complice, are
semnificatia savarsirii unei infractiunii.In principiu infractiunea se considera savarsita pe teritoriul Romaniei
in urmatoarele situatii:
cand a fost savarsita pe teritoriul Romaniei asa cum e prevazut de art 8 (2) CP
cand a fost savarsita pe o nava sub pavilion romanesc sau pe o aeronava inmatriculata in Romania atunci
cand acestea se afla in afara apelor teritoriale ale Romaniei
cand pe teritoriul Romaniei sau pe o nava sub pavilion romanesc, ori pe o aeronva inmatriculata in
Romania, a fost efectuat numai un act de executare, de instigare sau de complicitate, ori s-a produs chiar
in parte rezultatul infractiunii.
Exceptii de la principiul teritorialitatii:
A.Imunitatea de jurisdictie-art 13 prevede ca legea penala romana nu se aplica infractiunilor savarsite de
catre reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de catre alte persoane care, in conformitate cu
tratatele internationale, nu sunt supuse jurisdictiei statelor romane.Sunt reprezentanti

diplomatici:ambasadorul, insarcinatul cu afaceri, consilierul..,atasati de amabasada, secretarii de

ambasada sau delegatii.Imunitatea cuprnde si inviolabilitatea localului de ambasada .Desi suprafata de
pamant pe care se afla sediile misiunilor diplomatice face parte din teritoriul Romaniei, infractiunile
savarsite in aceste locuri nu intra sub incidenta legii penale romane.
B.Infractiunile savarsite pe teritoiul unui stat de catre personalul armtelor straine care stationeaza ori se afla
in trecere.Acestora li se aplica legea statului caruia ii apartin aceste armate.In condtii de pace, prezenta
trupelor straine sau tranzitare a teritoriului este reglementata prin conventii internationale prin care se
deroga de la principiul teritorialitatii legii penale nationale.Potrivt art 118 (5) din CR, pe teritoriul Romaniei
nu pot intra, stationa sau desfasura operatiuni sau trece trupe straine decat in conditiile legii sau tratatelor
internationale.In ceea ce previste regimul trupelor NATO, acesta e reglementat prin Conventia de la
Londra din 1851 care instituie compentente alternative intre legea tarii de origine si legea statului in care se
afla militarii.Astfel competenta exclusiva a statului de orgine se aplica pentru faptele penale comise de
militarii acelui stat sau pentru orice fapte sanctionate numai de legea acelui stat.Pentru toate celelalte
infractiuni exista o competenta concurenta reglata printr-un sistem de prioritati.Prioritatile fiind facultative,
pot fi solicitate celeilalte parti care se obliga sa examineze cererea cu bunavointa.
C.Infractiunile savarsite la bordul navelor si aeronavelor
Potrivit art 15.navele militare si alte nave straine folosite pt servicii guvernamentale, deci necomerciale,
se bucura de imunitate de jurisdictie pe timpul cat se afla in porturile romane, in apele teritoriale sau in
marea teritoriala a Romaniei.
In privinta navelor si aeronavelor comerciale jurisdictia penala romana se exercita pentru infractiunile
savarsite la bordul acestora numai pe timpul cat se afla in porturile si aeroporturile romanesti, ori in apele
maritime interioare,daca navele se afla in trecere prin marea teritoriala sau prin spatiul aerian al Romaniei,
in principiu, legea penala romana nu se aplica.Exista un numarr de 5 exceptii in care legea se aplica:
infractiunea savarsita de un cetatean roman sau apatrid cu domiciliul in Romania
infactiunea e indreptata impotriva intereselor Romaniei, a unui cetatean roman sau a unui apatrid cu
domiciulul in Romania
infractiunea tulbura linistea publica
in cazul infractiunii de trafic de stupefiante
cand interventia autoritatilor romane a fost ceruta in scris de capitanul navei sau de un agent diplomatic cu
un functionar consular al statului al carui pavilion stationeaza nava.
Aplicarea legii penale infractiunilor savarsite in strainatate e guvernata de 3 pincipii:
Principiul personalitatii legii penale
E consacrat de art 9 din Cp care stabileste ca legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in
afara teritoriului tarii DE CATRE CETATENII ROMANI SAU DE PERSOANE JURIDICE ROMANE in conditii
diferentiate in raport de gravitatea infractiunii savarsite.
Conditii:
-infractiunea sa fie savarsita in afara teritoriului tarii (integral in strainatate). Daca in Romania s-ar realiza
numai un act de instigare sau complicitate legea romana se va aplica in baza principiului teritorialitatii
-pedeapsa prevazauta de lege pentru infractiunea savarsita sa fie detentiunea pe viata sau inchisoarea mai
mare de 10ani, chiar daca fapta nu e prevazuta ca infractiune de legea statului in care a fost
savarsita.Daca pedeapsa e de 10 ani sau mai mica, e necesar ca infractiunea sa fie prevazuta si de legea
penala a statului unde a fost savarsita(conditia dublei incriminari)
-faptuitorul (autor, coautor ,instigator sau complice) sa fie cetatean roman sau persoana juridica romana
-procurorul general al Curtii de Apel competent sau procurorul general al PICCJ sa autorizeze punerea in
miscare a actiunii penale
-tratatele sau conventiile internationale sa nu contina prevederi referitoare la un alt mod de solutionare
Principiul realitatii legii penale
Art 10 din CP: legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un
cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie contra statului roman ori a unei persoane juridice
romane.Conditii:
a.infractiunea sa fie savarsita in intregime in afara teritoriului Romaniei
b.infractiunea sa fie indreptata contra statului roman, a unui cetatean roman ori a unei persoane juridice
romane
c.infractiunea sa fie savarsita de un cetatean strain sau de un apatrid, indiferent daca acestia domiciliaza
sau nu pe teritoriul tarii
d.fapta sa fie incriminata in legea penala romana, nefiind necesara condtia dublei incriminari

e.fapta sa nu faca obiectul unei proceduri judiciare in statul pe teritoriul caruia s-a comis, iar procurorul
general sa autorizeze punerea in miscare a actiunii penale
f.tratatele sau conventiile internationale sa nu contina prevederi referitoare la un alt mod de solutionare a
acestor cauze
Universalitatea legii penale
Art 11 Cp: legea penala romana se aplica si altor infractiuni decat cele la care face trimitere principiul
realitatii in conditiile prevazute de text.Conditii:
a.infractiunea sa fie savarsita in intregime in afara teritoriului tarii, dar sa nu intre in categoria celor pt care
e aplicabil principiul realitatii.Nu e necesara conditia dublei incriminari.
b.infractiunea sa fie savarsita de un cetatean strain sau de un apatrid
c.statul roman sa isi fi asumat in temeiul unui tratat international obligatia de a reprima infractiunea
savarsita in strainatate sau sa fi cerut extradarea sau predarea infractorului aflat pe teritoriul Romaniei pt
infractiunea savarsita in strainatate si cererea sa fi fost aprobata
Principiul teritorialitatii nu a permis cooperarea judiciara internationala, din acest motiv statele au incercat
sa-l atenueze prin institutia extradarii.Extradarea presupune mai multe principii:
1.Principiul dublei incriminari
2.Principiul specialitatii
3.Principiul non bisim idem= nimeni nu poate fi judecat de 2 ori pt aceeasi fapta
4.Principiul umanismului extradarii=L 302/
Ca urmare a dificultatilor de extradare in cadrul UE, in anul 2002 s-a adoptat o decizie: mandatul European
de arestare opereaza exclusive in cadrul si e un instrument de cooperare judiciara international prin
care organele judiciare ale statelor UE se adreseaza direct organelor judiciare ale statuluiiar acest
mandat, care e o decizie judiciara, e executat pe baza principiului recunoasterii reciproce, adica e trimis
direct Curtii de Apel, procurorul identifica persoana, o cheama, o audiaza, Curtea de Apel o identifica, o
audiaza si executa mandatul; nu are dreptul sa opereze asupra mandatului si dispune prin decizie
executarea mandatului European.
Drept penal curs 6
7 noiembrie 2014
Infractiunea
Intr-o acceptiune larga a termenului, infractiunea e un act de conduita exterioara interzis de lege sub o
sanctiune specifica- pedeapsa.In viziunea profesorului Vintila Dongoroz, infractiunea e o fapta caracterizata
substantial prin violent, frauda, dezordine sociala susceptibila sa produca alarma sociala, tulburarea linistii
publice si nesiguranta. Majoritatea codurilor penale europene nu contin o definitie a infractiunii. Intre
acestea se inscriu si codurile romanesti de la 1864 si 1936.Codul penal de la 1968 face exceptie definind
infractiunea in art.17(1) ca fiind fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de
legea penala.Aceasta e o definitie in sens material sau substantial.
Int-o conceptie formala, infractiunea exista numai in limitele in care o fapta e incriminata.Profesorul Ioan
Tanuviceanu definea infractiunea ca fiind actiunea/inactiunea pe care fiind socotita doloasa sau culpoasa,
legiuitorul a sanctionat-o penaliceste, iar potrivit prof Traian Pop, infractiunea e fapta juridical imputabila si
sanctionata de legea penala.Acestea sunt definitii formale ale infractiunii pentru ca releva numai latura
juridica (formala) a faptei penale, nu si continutul sau natural (latura substantial). Intr-o viziune
materiala/substantial asupra infractiunii, aceasta e definite ca fiind comportamentul uman care vine in
contradictie cu valorile ocrotite de lege, cu valorile statului si necesita ca sanctiune o pedeapsa.
Trasaturile esentiale ale infractiunii:
Sunt elemente care caracterizeaza infractiunea in ansamblul ei diferntiind-o de fapta care nu constituie
infractiune.Fapta care nu prezinta trasaturile esentiale ale infractiunii poate sa prezinte trasaturile altei
incalcari de lege sau sa fie o fapta licita.
Nu trebuie confundate cu elementele constitutive ale fiecarei infractiuni in particular!
Prevederea faptei in legea penala (tipicitate) aceasta prima trasatura presupune coexistenta a 3
conditii:
a. savarsirea unei fapte de catre o persoana, o manifestare exterioara de vointa a unei persoane
reprezentata printr-o actiune sau inactiune.Nu pot fi considerate fapte, procesele psihice cat timp nu
se manifesta printr-o actiune/inactiune; actiunea presupune un consum de energie fizica ce are
drept rezultat o lezare a valorilor sociale ocrotite de norma penala sau o periclitare a lor in cazul
infractiunilor de pericol.Actiunea se poate manifesta prin acte materiale (lovire, vatamare, luare,

distrugere etc) , prin cuvinte sau expresii (amenintare, instigare publica, propaganda de razboi), prin
scris (fals intellectual, fals in inscrisul sub semnatura privata etc ),.Inactiunea e lipsa actiunii,
atitudinea pasiva a persoanei raportata la o obligatie legala de a actiona.Obligatia poate sa rezulte
din prevederile legii, dintr-un contract sau din exercitarea unei functii. Omisiunea e proprie cand
subiectul nu face ceea ce legea ordona sau improprie cand faptuitorul realizeaza printr-o omisiune
comportarea pozitiva interzisa de lege (de ex:medicul nu ingrijeste bolnavul, urmarind suprimarea
vietii acestuia)
b. se refera la existenta unei norme incriminatoare, a unui model legal care descrie fapta pe care
legiuitorul intelege sa o interzica sau sa o ordone.Norma de incriminare trebuie sa cuprinda atat
trasaturile obiective ale partii incriminate cat si cele subiective, in caz contrar neavand semnificatie
juridica.
c. se refera la concordanta deplina a trasaturilor concrete ale faptei cu norma de incriminare,
concordanta ce poate fi tipica, perfecta in cazul infractiunii consumate si atipica imperfecta in cazul
tentativei sau a contributiei de participant in calitate de autor, instigator sau complice ori mai mult ca
perfecta in cazul infractiunilor care dupa consumare ating un moment al epuizarii.Corespondenta
dintre fapta concreta si norma de incriminare poarta denumirea de tipicitate.
Vinovatia raspunderea penala presupune pe langa imputatia fizica si o imputatie psihica, spunea
profesorul Dongoroz.
Teorii referitoare la vinovatie 2 teorii fundamentale in privinta conceptului de vinovatie:
A.Teoria clasica sau psihologica care percepe vinovatia ca o relatie psihica intre subiect si rezultatul produs
prin fapta acestuia.Faptuitorul isi reprezinta toate conditiile obiective in care actioneaza, precum si
consecintele faptei dirijandu-si constient actiunea spre producerea rezultatului pe care si l-a reprezentat.
B.Teoria normativista imputa faptuitorului ca si-a determinat gresit vointa spre realizarea unui scop
antisocial, vinovatia faptuitorului consta in aceea ca nu s-a conformat cerintelor pe care legea le-a formulat
cu privire la conduita acestuia, desi ar fi avut posibilitatea sa actioneze altfel.Acesta nu s-ar putea apara
decat invocand iresponsabilitatea, necunoasterea caracterului illicit al faptei ori ca, in conditiile date, nu I se
putea pretinde o alta conduit. In dreptul penal roman vinovatia, ca trasatura esentiala a infractiunii e
inteleasa si reglementata pe baza teoriei psihologice se admite ca pt latura subiectiva a actului de conduit
este determinanta existent a 2 factori inerenti vietii psihice: constiinta
Vointa e factorul volitiv prin care sunt mobilizate si orientate constient energiile fizice ale omului in vederea
infaptuirii a actului de conduita exterioara.Constiinta sau factorul intelectiv este facultatea psihica prin care
persoana devine constienta de dorintele sau trebuintele sale, de modul cum ar putea fi satisfacute, de
mijloacele prin care, de actiunea/inactiunea pe care ar
urmurmaurma feiojfjgururmaurma urma
Factorul intelectiv are un rol hotarator in reglarea activitatii umane de orice fel
Definitia vinovatiei: atitudine subiectiva a persoanei care, savarsind cu vointa libera o fapta prevazuta de
legea penala, a avut in momentul executarii reprezentarea faptei si a consecintelor socialmente periculoase
ale acesteia sau desi nu a avut reprezentarea faptei si a consecintelor acesteia, a avut posiblitatea acestei
reprezentari. Nu trebuie confundata vinovatia, ca trasatura esentiala a infractiunii cu vinovatia ca element
subiectiv in continutul normei de incriminare.
Formele si modalitatile vinovatiei art 16 CP- vinovatia se prezinta sub forma intentiei, a culpei si a intentiei
depasite.
Vinovatia imbraca forma intentiei atunci cand persoana a avut reprezentarea concreta a rezultatului faptei
sale sau forma culpei cand si-a reprezentat gresit sau nu si-a reprezentat deloc acest rezultat.
Intentia si modalitatile acesteia:
Fapta e savarsita cu intentie cand faptuitorul:
a.prevede rezultatul faptei sale urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte- defineste intentia
directa care se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul prevede rezultatul faptei (element intelectiv)
urmarind producerea lui (element volitiv)
b.prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste accepta posibilitatea producerii lui defineste intentia
indirect care exista atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale (element intelectiv) si desi nu-l
urmareste, accepta riscul producerii lui (element volitiv) .
Modalitatile intentiei:
1.Intentie simpla si intentie calificata
Intentie simpla cand faptuittorul prevede si urmareste producerea rezultatului (intentie directa, obisnuita)

Intentie calificata faptuitorul urmareste producerea rezultatului in vederea realizarii unui scop prevazut in
norma incriminatoare (de ex constituirea de structure informative ilegale)
2.Intentie initiala si intentie supravenita
Intentie initiala atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale de la inceput
Intentie supravenita cand prevederea rezultatului intervine ulterior unei hotarari initiale
3.Intentie unica si intentie complexa
Intentie unica exista atunci cand faptuitorul a hotarat sa savarseasca o singura fapta.
Intentie complexa atunci cand a hotarat sa savarseasca mai multe fapte sau sa produca mai multe
rezultate socialmente periculoase.
4.Intentie spontana (reventina) si supravenina
I. spontana cand trecerea la savarsirea faptei s-a facut imediat dupa adoptarea rezolutiei
Intentie premeditate rezolutia infractionala a precedat la un oarecare interval de timp savarsirea faptei
5.Intentie determinata si intentie nedeterminata
Intentia determinata faptuitorul are in reprezentare un rezultat prcis al faptei
Intentie nedeterminata faptuitorul prevede posibilitatea mai multor rezultate
Culpa si modalitatile acesteia
Potrvit art 16 (4): o fapta e savarsita din culpa cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l
accepta socotind fara temei ca nu se va produce, ori nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea
sa-l prevada. Cele 2 forme ale culpei au fost denumite in doctrina :culpa cu prevedere sau usurinta ori
temeritate si culpa fara prevedere sau neglijenta, culpa simpla greseala.
a.Culpa cu prevedere sau usurinta exista atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale pe care
insa nu-l accepta soscotind fara temei ca nu se va produce.Presupune temeiuri serioase, rezultat ce va
putea fi evitat.Daca faptuitorul
Fapta persoanei care in plin centru in timpul zilei de pe terasa unui bloc de 8 etaje intr o zona circulate
arunca 2 caramizi, constituie omor un intentie indirect si nu culpa cu prevedere
b.Culpa fara prevedere/neglijenta faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa
prevada. Chirurgul a examinat superficial victim stabilind dignostigul de plaga intepata nepenetranta in loc
de plaga abdominala penetranta cu lezarea peretelui gastric, fapt ce a dus la neefectuarea interventiei
chirurgicale, instalarea unei septicemii si moartea victimei.
Alte modalitati ale culpei:
Culpa imediata comportarea culpabila a autorului a produs imediat rezultatul
Culpa mediate rezultatul culpabil se produce prin intermediul conduitei din culpa a mai multor persoane
Imprudenta/ nesocotinta/nepriceperea/nedibacia/temeritatea
Sub aspectul intensitatii:
1.Culpa lata- necesita un minim de diligent pt a prevedea rezultatul
2.Culpa levis- necesita un nivel mediu de diligent
3.Culpa levissima necesita un effort deosebit pt a fi prevazut rezultatul
In raport de elementul material
a.Culpa in agenda (culpa in actiune)
b.Culpa in omitendo (culpa in omisiune)
Dupa nr persoanelor care au aceeasi forma de vinovatie:
Culpa comuna rezultatul actiunii se datoreaza atat fptuitorului cat si victimei
Culpa concurenta rezultatul se datoreaza contributiei mai multor persoane
Intentia depasita (praeterintentia) fapta constand intr-o actiune/inactiune intentionata/neintentionata
produce un rezultat mai grav care se datoreaza culpei faptuitorului
Aceasta forma de vinovatie e considerate o combinatie pt fapta care constituie primum delictum si culpei pt
ceea ce numi majus delictum. Ex:faptuitorul loveste o pers, aceasta cade si in cadere se izbeste de un corp
dur, face contuzie si moare.
Legea penala romana se situeaza pe pozitia raspunderii penale positive, rezultatul mai grav al faptei
intentionate, daca a deposit intentia faptuitorului, se atribuie acestuia numai daca s-a aflat in culpa simpla
sau cu previziune.Daca a intervenit o imposibilitae subiectiva (faptuitorul nu trebuia si nu putea sa prevada)
sau obiectiva (cazul fortuity) faptuitorul nu va raspunde penal pt rezultatul mai grav al faptei.Cel mai
frecvent asemenea continut formeaza o singura incriminare ( avortul, violul, talharia, pirateria, lipsirea de
libertate care au avut ca urmare moartea victimei) in mod exceptional rezultatul mai grav poate sa
repreizinte elementul constitutive al unei infractiuni nomen juris, faptele incriminate care au provocat aceste
rezultate fiind incriminate distinct (loviri, vatamari cauzatoare de moarte)
Vinovatia in cazul persoanei juridice

Raspund penal ca si persoanele fizice

Se apreciaza distinct de cea a persoanei fizice.La aprecierea vinovatiei persoanei juridice se are in vedere
atitudinea subiectiva a organelor de conducere atat cu privire la faptele proprii cat si cu privire la faptele
3.Fapta savarsita sa nu fie justificata (antijuridicitate) aceasta trasatura e o inovatie a noului cod penal si
doreste sa exprime ca lipsa cauzelor justificative constituie o trasatura a infractiunii.S-a avut in vedere ca
nu orice fapta prevazuta de legea penala, desi corespunde in mod necesar modelului abstract prevazut in
norma de incriminare, reprezinta prin ea insasi o infractiune. De ex faptele comise in legitima aparare,
interventiile chirurgicale, ca urmare in mod correct in noul cod a emis sa existe pe langa enumerarea
trasaturilor esentiale positive si o cerinta negativa: inexistenta cauzelor justificative
4.Fapta sa fie imputabila persoanei care a savarsit-o a imputa o fapta unei persoane inseamna a socoti
ca fapta a fost obiectiv si subiectiv comisa de persoana respective, ca e rezultat atat al functiilor de
constiinta, cat si de vointa a energiei fizice si psihice a acesteia.
Doctrina penala europeana apreciaza ca simpla existenta a unei infractiuni urmata de constatarea
vinovatiei faptuitorului nu sunt suficiente pt a antrena raspunderea penala a acestuia, mai trebuie ca
faptuitorul sa posede aptitudinea de a raspunde penal fata de consecintele comportamentului sau
infractional.Trebuie sa distingem intre vinovatie si imputabilitate.Vinovatia presupune savrsirea unei greseli
in sens larg, cu intentie, din imprudenta, din neglijenta, iar imputabilitatea consta in posibilitatea de a pune
greseala pe seama celui care a comis-o.Cauzele neimputablilitate sunt alienatia mintala, minoritatea,
constrngerea fizica si morala etc.
Drept penal curs 7
21 noiembrie 2014
Continutul infractiunii
1.Notiune
Continutul infractiunii poate fi definit ca totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca o fapta sa constituie
infractiune.In doctrina se face distinctie intre continutul abstract al incriminarii cu referire la tiparul sau
modelul abstract al infractiunii asa cum e prevazut de legea penala si continutul concret al infractiunii cu
referire la fapta concreta savarsita de o persoana fizica sau juridica. Sub acest aspect, continutul infractiunii
e format din totalitatea trasaturilor faptei concrete care corespund cu cele prevazute de legea penala pentru
a constitui infractiune.
Clasificarea conditiilor:
Conditiile continutului infractiunii pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
Dupa factorii la care se refera:
Conditii privitoare la actul de conduita, la situatia premiza, la obiectul infractiunii, la locul si timpul savarsirii
infractiunii, la subiecti, la consecintele infractiunii. Aceasta clasificare sta la baza diferentierii intre continutul
juridic si continutul constitutive.
Dupa rolul si importanta pe care o au:
Esentiale sau constitutive conditiile care formeaza continutul infractiunii in forma sa tipica sau de baza
Accidentale sau circumstantiale acele conditii care intra in alcatuirea infractiunii in una din variantele
aggravate
In raport de momentul in care intervine savarsirea faptei
Preexistente - se refera la obiect (la abuzul de incredere sa fi fost incredintat faptuitorul), la subiecti (la
luare de mita sa fie functionar public) sau la anumite stari pe care trebuie sa se greveze fapta (starea de
incetare de plati la bancruta)
Concomitente se cer a fi intrunite in momentul savarsirii faptei ( cele care se refera la locul si timpul
infractiunii, ex: un loc public, in timpul noptii, in timp de razboi)
Subsecvente intervin dupa savarsirea faptei si se refera la rezultat (fapta care a avut ca rezultat moartea
sau sinuciderea victimei)
Dupa cum se refera la fapta sau la persoana faptuitorului
Conditii reale daca se refera la fapta
Conditii persoanale daca se refera la infractor sau victima
Clasificarea continuturilor de infractiune
Dupa structura lor:
Continut juridic cuprinde totalitatea conditiilor incriminatoare cerute de lege pentru existent infractiunii

Continut constitutiv parte a continutului juridic si cuprinde numai conditiile referitoare la actul de conduita
Continut simplu cuprinde conditiile necesare pentru existent infractiunii intr-o singura variant sau o
modalitate normative (infractiunea de omor prevazuta de art 188 CP)
Continut complex cuprinde conditii pentru 2 sau mai multe variante ori modalitati ale aceleiasi infractiuni
(talharia art 233 CP)
In raport de variantele de incriminare:
Continut de baza sau tehnic cuprinde conditiile necesare pentru existent infractiunii in configuratia de
baza sau tipica (art 228 incrimineaza furtul in varianta de baza )
Continut agravat - format din conditiile continutului de baza la care se adauga anumite elemente
circumstantiale ( omorul prin interes material)
Continut atenuat alcatuit din continutul de baza la care se adauga unele conditii ce determina o diminuare
a gravitatii faptei ( uciderea noului nascut savarsita de catre mama varianta atenuata a infractiunii de
omor)
Dupa criteriul formelor de savarsire:
Continut integral sau tipic cuprinde toate conditiile ce alcatuiesc continutul juridc al infractiunii si
corespund faptei in varianta consumata
Continut trunchiat sau atipic corespunde formei atipice a infractiunii, fapta nerealizand toate conditiile
cerute de norma penala (tentativa la furt)
Dupa gradul de generalitate la care fac trimitere:
Continut specific prevazut de norma incriminatoare
Continut generic e o constructie logic ace insumeaza trasaturile caracteristice commune tuturor
continuturilor specific existente in sistemul legislatiei penale.
Analiza continutului generic al infractiunii:
A.Situatia premiza e o conditie prealabila pentru existent infractiunii ce reflecta preexistenta unei realitati
pe care trebuie sa se greveze savarsirea faptei si care face parte din continutul juridc al unor infractiunii,
astfel la abuzul de incredere savarsirea infractiunii presupune preexistenta unui raport juridic civil in baza
caruia faptuitorul sa detina un bun mobil al altuia (art 238) la abandonul de familie ( art 378) e nevoie de
existent unei obligatii legale de intretinere stabilita pe cale judecatoreasca
B.Continutul constitutive al infractiunii activitatea infractionala cuprinde 2 laturi indisolubile:
O latura obiectiva sau fizica constand intr-o manifestare exterioara sub forma unui consum sau unei
infranari de energie fizica prin care s-a produs ori se putea produce o modificare in lumea obiectiva externa
si o latura obiectiva sau psihica constand in atitudinea faptuitorului fata de fapta si fata de
Totalitatea conditiilor referitoare la latura obiectiva a actului de conduit formeaza continutul constitutive
obiectiv, iar totalitatea conditiilor referitoare la latura subiectiva formeaza continutul constitutiv subiectiv.
Continutul constitutiv obiectiv generic (latura obiectiv) e format intotdeauna din 3 elemente:
1.Elementul material
In continutul obiectiv, elementul material al infractiunii e desemnat princare indica actiunea/inactiunea
interzisa (verbul regens: luarea unui bun, uciderea unei persoane, lipsirea de libertate).
Consta intr-o actiune sau inactiune.Actiunea e o miscare fizica, voita si constienta capabila sa produca o
transformare in lumea exterioara, dar caracterul voluntar al actiunii nu presupune ca manifestarea de vointa
trebuie sa fie in sensul producerii rezultatului prevazut de legea penala. Inactiunea consta in omisiunea
unei persoane de a indeplini un act la care oblige legea si se epuizeaza prin simpla abtinere a faptuitorului
de a face ceea ce legea impune.Infractiunile de omisiune se impart in 2 grupe: omisiunea proprie (delicta
omisiva) si omisiunea inproprie (delicta comisiva per omisionem). Omisiunea proprie consta in
neindeplinirea de carte subiect a unei actiuni impuse de lege, omisiunea improrpire e conditionata de
existent unui rezultat, corespunde infractiunilor de rezultat.
2.Urmarea imediata
Potrivit conceptiei naturaliste, urmarea e un efect natural al conditiei umane, fiind legat de aceasta printr-o
relatie cauzala si avand relevanta penala.Conform acestei conceptii, urmarea nu exista decat in cazul
faptelor capabile sa produca o modificare a lumii exterioare.Pe acest criteriu, infractiunile se impart:
Infractiuni de rezultat sau material intelegem acele infractiuni la care actiunea sau omisiunea produce un
effect material, un rezultat extern vizibil, in timp ce prin infractiuni formale intelegem acele infractiuni la care
nu se produce un effect material.Infractiunea materiala e consumata daca s-a produs un rezultat
material.Infractiunea formala se consuma prin savarsirea actiunii sau omisiunii delictioase.Producerea unui
prejudiciu nu schimba calificarea infractiunii.Infractiunile formale spre deosebire de infractiunile material
constau intr-o conduita incriminate indifferent de rezultatul eventual.
Infractiuni de conduita

Conceptia juridica considera urmarea ca o atingere adusa interesului ocrotit de norma penala materializata
in lezarea sau punerea in pericol a valorii sociale ocrotite.In general autorii romani sunt de accord ca orice
incriminare urmareste sa previna producerea unui anumit rezultat sub forma unei atingeri( leziune sau
punere in pericol) a uneia din valorile sociale fundamentale ocrotite de legea penala.
3.Legatura de cauzalitate dintre elementul material si urmarea imediata
E o relatie de la cauza la effect care trebuie sa existe intre actiunea sau inactiunea ce constituie elementul
material al infractiunii si urmarea imediata ceruta de lege pentru existent acelei infractiuni
Teorii privitioare la legatura de cauzalitate ca element al infractiunii
In functie de criteriul cauzalitatii multiple, a urmarii imediate, teoriile privind cauzalitatea au fost clasificate in
TEORII MONISTE si TEORII PLURALISTE.
A.Teza monista afirma ca urmarea imediata are o singura cauza, iar in ipoteza unei pluralitati de contributii
umane, acestea trebuie sa fie considerate simple conditii.
I.Teoria cauzei eficiente potrivit careia trebuie sa fie considerate drept cauza a rezultatului, conditia care a
declansat procesul causal
ll.Teoria cauzei proxime potrvit careia trebuie considerate drept cauza, energia care a precedat in mod
nemijlocit rezultatul
lll.Teoria cauzei adecvate sau tipice potrivit careia trebuia sa fie considerate drept cauza, acea conditie
care, prin natura ei, e apta sa produca acel rezultat
B.Teza pluralista considera ca producerea efectului se datoreaza unui concurs de cauze.In cadrul acestei
teze au fost formulate mai multe teorii, din care vom analiza pe cele mai importante:
l.Teoria cauzei adecvate elaborate de profesorul german Van Kries - considera drept cauza acea conditie
care prin natura ei e in masura sa produca acel rezultat urmand cursul normal al lucruruilor.Teoria cauzei
adecvate a fost criticata pentru ca restrnge in mod artificial antecedent cauzala la o singura contributie desi
rezultatul causal e determinat de multiple contributii cu legatura de cauzalitate.
ll.Teoria echivalentei conditiilor (Teoria conditiei sine qua non) Von Buri in 1985?- potrivit acestei teorii,
toate evenimentele care au conditionat rezultatul sunt echivalente.Toate sunt in egala masura cause, orice
fapt fara de care rezultatul nu s-ar fi produs poate fi denumit cauza.S-a reprosat acestei teorii ca extinde
mult explicatiile materiei penale.
Lll.Teoria conditiei necesare aceasta teorie considera drept cauza a rezultatului socialmente periculos,
orice conditie necesara si avut ca adept pe profesorii Garraud, E. Ferri si J. Roux.Este cauza in aceasta
conceptie, conditia care merita aceasta clasificare din prisma eficacitatii precumpanitoare care trebuie sa-I
fie recunoscuta in producerea rezultatului.
Niciuna din teoriile elaborate in decursul timpului nu poate fi folosita in toate cazurile, adica nu e un
instrument universal pentru rezolvarea problemei legaturii de cauzalitate.In vederea solutionarii problemei
cauzalitatii, profesorul Constantin Bulai a stability urmatoarele premise teoretice:
Numai fapta, adica actul de conduit constienta al omului, poate fi cauza rezultatului socialmente periculos.
Fapta are valoare cauzala si in caz de actiune si in caz de inactiune.
Trebuie sa se faca deosebire intre contributiile umane la producerea rezultatului si imprejurarile cu
legatura de cauzalitate care joaca rolul conditiilor in accelerarea sau franarea procesului causal
In cazul unei pluralitati de contributii umane, trebuie sa se faca distinctive intre contributii esentiale sau
causal necesare, fara de care rezultatul nu s-ar fi produs sub nicio forma si contributii inlesnitoare sau,
fara de care rezultatul s-ar fi putut produce, dar nu in modul si masura in care s-a produs
Pentru a se stabili daca o fapta a fost sau nu cauza, trebuie sa se examineze atat aspectul fizic, cat si
aspectul psihic al legaturii de cauzalitate.
Continutul constitutiv subiectiv generic cuprinde totalitatea conditiilor referitoare la atitudinea psihica a
faptuitorului fata de..
In structura laturii subiective intra ca element component, elementul subiectiv la care sunt atasate una sau
mai multe elemente esentiale pentru completarea laturii subiective a anumitor infractiuni.
Vinovatia ca element subiectiv in continutul infractiunii
Elementul subiectiv al infractiunii e atitudinea psihica a persoanei care a savarsit fapta ce constituie
elementul material al infraciunii, fata de fapta savarsita, fata de urmarea imediata si fata de legatura de
cauzalitate.Aceasta atitudine e exprimata intr-o forma de vinovatie ceruta de lege pentru ca fapta sa fie
infractiune.Vinovatia ca element constitutiv al infractiunii nu trebuie confundata cu vinovatia ca trasatura
esentiala a infractiunii.Ca trasatura esentiala a infractiunii, vinovatia exista ori de cate ori se constata una
din formele si modalitatile vinovatiei prevazuta de art 16 din CP, in timp ce pentru existent vinovatiei ca
element al infractiunii, trebuie sa se stabileasa prin probe ca elementul material al infractiunii a fost savarsit
cu vinovatie in forma prevazuta de lege pentru acea infractiune.E cazul faptelor savarsite in conditiile
cauzelor justificative (legitima aparare, stare de necessitate) ori a cauzelor de ne imputabilitate
( minoriatate, constarngere)

Elementul subiectiv la infractiunile comisive, potrvit art 16 (6): fapta constand intr-o actiune sau inactiune
constituie infractiune cand e savarsita cu intentie.Fapta comisa din culpa constituie infractiune numai cand
legea o prevede expres.Infractiunile comisive fiind infractiuni de actiune, se savarsesc, de regula, cu
intentie.Cand legiuitorul a inteles sa incrimineze anumite actiuni savarsite din culpa,a prevazut in mod
expres aceasta: uciderea din culpa, vatamarea corporala din culpa, distrugerea din culpa si elementul
subiectiv la infractiunile omisive: In cazul lor elementul subiectiv poate avea atat forma culpei cat si a
intentiei.Cea mai mare parte a infractiunilor omisive pot fi comise fie cu intentie fie din culpa intrucat in
continutul lor juridc nu se face nicio precizare cu privire la elementul subiectiv (nedenuntarea unor
infractiuni(art 410), omisiunea seseizarii (art 210), alte fapte omisive sunt insa incriminate numai daca sunt
savarsite cu intentie.Exisnteta acestei condtii e scoasa in evident prin folosirea unor expresii specifice:
neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa (art 297), neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de
intretinere sau neplata cu rea-credinta a obligatiei de intretinere.Cand legiuitorul a dorit ca fapta sa fie
incriminata numai in varianta savarsirii din culpa, a precizat-o in mod expres: neindeplinirea indatorilor de
serviciu sau indeplinirea lor defectuoasa din culpa (330), infractiuni savarsite cu intentie depasita-curpind in
latura subiectiva atat intentia cat si culpa, acest fapt se realizeaza atunci cand subiectul active, savarsind
cu intentie o fapta, produce un rezultat mai grav sau un rezultat suplimentar fata de cel prevazut, urmarit
sau acceptat, astfel incat intentia initiala a subiectului e depasita (violul urmata de moartea victimei sau
talharia urmata de moartea vicitimei) In aceste cazuri activitatea initiala e savarsita cu intentie, iar rezultatul
care depaseste intentia faptuitorului si conduce la o infractiune mai grava e savarsit din culpa (majus
delictum-din culpa si primum delictum-cu intentie).
Mobilul ca element al continutului subiectiv se intelege impulsul intern al faptuitorului la savarsirea
infractiunii, adica a cea dorinta/tendinta/pasiune ce a facut sa se nasca in mintea faptuitorului idea savarsirii
unei anumite activitati orientate constient in directia savarsirii satisfacerii unei
dorinte/tendinte/pasiuni.Mobilul sau motivul e elemntul psihic care sta la originea deciziei de a actiona si
care impulsioneaza vointa de a duce pana la capat decizia luata.
Scopul, ca element al continutul subiectiv- rezultatul obtinut de subiectul active prin savarsirea infractiunii,
obiectivul propus ca rezultat al actiunii sau inactiunii.Diferentierea dintre mobil si scop consta in aceea ca
mobilul se afla la originea activitatii infractionale fiind legat de momentul acceptarii rezolutiei infractionale, in
timp ce scopul reprezinta finalitatea, sfarsitul, rezultatul actului infractional.
Drept penal curs 8
28 Noiembrie 2014
Conditii privind obiectul infractiunii
Notiunea de obiect al infractiunii obiectul juridic al ocrotirii penale il formeaza relatiile sociale.Obiectul
infractiunii poate fi definit ca fiind valoarea sociala si relatiile sociale formate in jurul si datorita acestei valori
impotriva careia se indreapta fapta ce constituie elementul material al infractiunii si care sunt vatamate sau
puse in pericol prin savarsirea acesteia.
Categorii de obiecte ale infractiunii
In teoria dreptului penal se cunosc 2 categorii: de obiecte:
Obiectul jurdic
Se poate infatisa ca obiect juridic generic si c obiect juridic special, iar obiectul juridic special poate fi
simplu sau complex. Obiectul juridic al infractiunii e format din valorile si relatiile sociale amenintate sau
vatamate efectiv prin savarsirea faptei si aparate prin incriminarea acesteia
Obiectul material al infractiunii
Este entitatea materiala (un bun/ persoana) asupra careia se indreapta actul de conduita amenintandu-l cu
un pericol de vatamare materiala sau provocandu-i efectiv o vatamare materiala. Orice infractiune are
obiect juridc, dar nu orice infractiune are obiect material, ci numai cele a caror valoare sociala consta intr-o
entitate materiala. La infractiunile la care elementul material consta in vatamarea/periclitarea elementului
material, inexistenta acestuia inseamna inexistenta infractiunii.Nu au obiect material infractiunile a caror
valoare sociala nu consta intr-o entitate materiala ( Infractiunile contra regulilor de conduita sociala, contra
vietii private).
Obiectul juridic generic e obiectul juridic comun unui grup de infracctiuni fiind format dintr-un fascicul de
relatii sociale aparute si dezvoltate in jurul uneia din valorile fundamentale ale societatii, cum sunt: statul,
persoana, proprietatea etc.
obiectul juridic specific/ individual e obiectul juridic propriu-zis al infractiunii format din relatiile sociale
dezvoltate in jurul uneia din valorile fundamentale aparate de legea penala. Obiectul juridic special e o
parte a obiectului generic.

Obiect juridic principal distinctia dintre obiectul jurdic principal si obiectul juridic secundar vizeaza
actiunile complexa la care elementul material e format din mai multe actiuni/inactiuni pe care legea le
prevede si ca element material in continutul unor infractiuni distinct, sre exemplu:infractiunea de talharie
are ca element material o actiune de furt si alta de lovire sau alte violente fizice sau morale.In cazul
infractiunii de talharie, obiectul juridic principal il constituie relatiile sociale de ordin patrimonial, iar in cazul
infractiunii de atentat care pune in pericol securitatea nationala, obiect jurdic principal il constituie relatiile
privind statul.
Obiect juridic adiacent
Conditii privitoare la obiect in continutul incriminarii
Obiectul infractiunii e un element nelipsit din continutul oricarei infractiuni intrucat nicio fapta ilicita nu poate
fi conceputa fara a avea un obiect impotriva careia sa se indrepte.La multe infractiuni obiectul rezulta din
prevederea unui anumit scop urmarit de faptuitor. Ex: in cazul infractiunii de tradare art 304, scopul e de a
suprima sau asupri )
Din cerinta producerii unei anumite urmari ( in cazul infractiunii de abuz in seviciu art 297) la care se cere
sa se fi cauzat o paguba sau o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoana fizice sau
juridice.
La alte infractiuni se cere ca obiectul sa indeplineasca anumite conditii: la furt si talharie sa fie un bun
mobil, la distrugere de inscrisuri sa fie dosar registru in document, la alte infractiuni sa se afle intr-un
anumit loc (in detentia faptuitorului la abuz de incredere).In toate cazurile pentru existent infractiunii e
necesar ca obiectul sa indeplineasca toate condtitiile prevazute de lege.In cazul in care nu indeplineste
aceste conditii, fapta nu constituie infractiune.
Conditii privitoare la subiectii infractiunii
Subiect de drept penal sunt persoane fizice sau juridice implicate in raporturile juridice penale de
conformare sau de conflict.
In cadrul raportului jurdic de conformare, subiectul are obligatia de a adopta conduita impusa de norma
incriminatoare.Nerespectarea normei da nastere unui raport juridic de conflict, un alt continut decat
raportul juridc de conformare. Persona care este implicata in raportul juridc penal de conflict devine subiect
al infractiunii. Subiectii infractiunii sunt persoanele implicate in savarisrea unei infractiuni in calitate de
autor, instigator sau complice sau prin suportarea consecintelor infractiunii.
Subiectii infractiunii sunt subiectii de drept penal care apar si ca subiecti ai raportului jurdic penal de
conflict.
Subiecti activi si subiecti pasivi
In functie de pozitia pe care o ocupa in cadrul raportului jurdic penal de conflict se face distinctie intre:
subiecti activi (infractori) este persoana care a savarsit infractiunea
subiecti pasivi ( persoane vatamate) persoana care a suferit de pe urma infractiunii.
Subiectul activ
Condtii generale pentru existenta subiectului activ:
Legea prevede conditiile generale pentru ca o persoana sa poata raspunde penal, adica sa fie subiect activ
al oricarei infractiuni. Conditiile generale pentru existenta subiectului activ al infractiunii sunt: varsta minima,
responsabilitatea, libertatea de vointa si de actiune.
Varsta art 113 minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal. Legea a stabilit o limita
sub care capacitatea e prezumata inexistenta.Minorul sub 14 ani nu poate fi subiect activ al
infractiunii.Minorul care are varsta intre 14-16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit
fapta cu discernamant, asa cum rezulta din prevederile art 113 (2). Aceasta dispozitie legala a creat o
prezumtie relativa de incapacitate penala in favoarea minorului intre 14-16 ani, care poate fi rasturanata
prin dovada ca a avut in realitate capacitate, adica prin efecturea unei expertize medico-legale psihiatrice.
In psihologie discernamantul e definit ca fiind capacitatea intelectuala de a opera distinctii intre esential si
neesential, de a intelege subtilitati si a aprecia nuante.In doctrina penala, prin discernamant se intelege
capacitatea de a intelege si de a-si maniftesta constient vointa in raport cu un anumit fapt.Discernamantul
e capacitatea marginita penala la o speta, iar nu generalizata la orice manifestare a unei persoane,
doavada discernamnatului trebuie facuta in fiecare caz in parte. Fata de minorii care nu au implinit 14 ani,
precum si fata de minorii care au intre 14-16 ani, dar au actionat fara discernamant, nu se pot lua masuri
coercitive, ci trebuie luate masuri de protectie speciala.
Responsabilitatea e capacitatea unei persoane de a da seama de actele sale in raport cu normele,
legile, uzantele unanim acceptate. In doctrina penala responsabilitatea e starea psihofizica a persoanei
care are capacitatea de a intelege caracterul faptelor sale, de a-si da seama de valoarea si urmarile lor,
precum si capacitatea de a-si determina si dirija vointa in raport cu propriile fapte. Responsabilitatea e o

conditie esentiala a calitatii de subiect activ al infractiunii.Responsabilitatea e o stare normala a omului, in

timp ce iresponsabilitatea e o exceptie si din acest motiv legea penala nu defineste responsbilitatea.Potrivit
art 28 CP, iresponsabilitatea e o cauza de neimputabilitate ceea ce inseamna lipsa caracterului infractional
al faptei si implicit lipsa calitatii de subiect activ.
Libertatea de vointa si de actiune
Calitatea de subiect activ al infractiunii e conditionata de posibilitatea persoanei de a decide in mod liber
asupra comiterii elementului material al infractiunii si de a avea libertate de actiune fara existenta unei
constranageri. In afara de inteligenta si vointa, omul are nevoie de libertatea de a se folosi de aceste
insusiri. Daca persoana savarseste o fapta sub imperiul constrangerii lipsind libertaea de vointa si actiune,
fapta nu poate fi imputata celui care a savarsit-o.
Conditii speciale pentru existenta subiectului active::
In cazul anumitor infractiuni subiectul activ trebuie sa indeplineasca anumite calitati, spre exemplu: la luare
de mita, abuz in serviciu, delapidare, subiectul activ trebuie sa fie functionar public, la infractiunea de
tradare trebuie sa fie cetatean roman, la infractiunile comise de military, sa fie militari. Infractiunile pentru
care se cere ca subiectul activ sa aiba o anumita calitate se numesc infractiuni proprii, iar subiectul activ e
denumit subiect calificat sau propriu. Calitatea subiectului activ nu e ceruta si celorlalti participanti.
Subiectul activ trebuie sa aiba aceasta calitate la momentul savarsirii infractiunii. In cazul altor infractiuni
calitatea subiectului activ constituie element circumstantial, adica impune o varianta agravata a infractiunii.
Ex: calitatea de custode la infractiunea de rupere de sigilii sau calitatea de functionar public la fals material
in inscrisuri official art 321 CP.
Categorii de subiecti activi:
Doctrina penala distinge intre :
Subiecti activi majori, care au implinit 18 ani
Subiecti activi minori care nu implinisera 18 ani, dar implinisera 14 ani si indeplineau conditia de a
raspunde penal
tineri infractori intre 18- 21 ani.
In functie de numarul persoanelor care au participat la savarsirea infractiunii:
Subiecti activi unici- savarseste o infractiune ce nu poate avea decat un singur autor ex: nedenuntarea,
marturia mincinoasa, absenta nejustificata
Subiecti activi plurali - savarsesc infractiuni ce nu pot fi savarsite decat de 2 sau mai multe persoane ex:
actiuni impotriva ordinii constitutionale art 397, incaierarea art 198.
In functie de existenta calitatii special cerute de lege:
Subiecti activi simpli sau necircumstantiali
Subiecti activi calificati sau proprii circumstantiali
Subiectul pasiv
Subiectul pasiv sau persoana vatamata e persoana care a suferit de pe urma infractiunii. Subiect pasiv al
infractiunii poate fi in principiu orice persoana fizica sau juridical, titulara valorii sociale careia i s-a adus
atingere prin savarsirea infractiunii
Conditii speciale pentru existent subiectului pasiv:
Legea nu prevede conditii speciale pentru existenta subiectului pasiv, victima infractiunii poate fi orice
persoana, indiferent de varsta sau stare de sanatate. Exista totusi anumite infractiuni pentru a caror
existenta se cere ca subiectul pasiv sa indeplineasca o anumita conditie: de ex: la atentatul care pune in
pericol siguranta nationala, subiectul pasiv trebuie sa fie o persoana care detine o functie de demnitate
publica art 401 CP.
Categorii de subiecti pasivi ai infractiunii:
Subiect pasiv general e intotdeauna statul ca reprezentant general al societatii
Subiect pasiv special care e persoana fizica sau juridica titular a valorii sociale vatamate sau puse in
pericol prin savarsirea infractiunii
O a doua clasificare distinge intre :
Subiect pasiv principal e persoana fizica sau juridical, titulara a valorii ,in principal, aparata prin norma de
incriminare
Subiect pasiv secundar sau adiacent e cel a carui valoare sociala e aparata in subsidiar . Astfel la
atentatul care pune in perciol securitatea nationala, valoarea principala e securitatea nationala, iar valoarea
aparata in subsidiar e persoana fizica victima a atentatului.
Subiect pasiv calificat circumstantial calificat e cel pt care se cere o anumita conditie
Subiect pasiv nercircumstantial pt care nu se cere nicio conditie
Raspunderea penala a persoanei juridice
In antichitate, evul mediu, raspunderea penala a persoanei juridice nu a fost transata. Sanctiunile dispuse
impotriva oraselor si commune avea mai degraba o natura plitica si militara decat penala.

In prima jumatate a secolului 19, Carl von Savigny a emis teoria fictiunii potrivit careia persoana juridica,
neavand vointa si constiinta proprii, este o fictiune si nu poate fi subiect al dreptului penal.
Impotriva acestei teorii Otto von Gierke a emis teoria realitatii persoanei juridce sau teoria organica potrivit
careia scopul unitar si vointa formeaza o legatura organica intre indivizii care compun persoana juridica
similara legaturii biologice existente intre celule unui corp uman. Pentru a pune capat acestei dispute
Asociata internationala de drept penal (AIDP) al carui membru fondator a fost profesorul a luat in
discutie problema raspunderii penale a persoanei juridice cu ocazia celui de-al doilea congres al asociatiei
desfasurat la Bucuresti in 1929. Rezolutia concresului a recomandat luarea unor masuri de aparare sociala
impotriva persoanelor juridice atunci cand e vorba de interesul colectiv al acestora sau cu mijloace
furnizate de ele. Romania a aplicat aceste masuri prin introducerea masurilor de siguranta in CP din
1936.Intrucat nu toate statele au introdus masuri de siguranta in legislatiile lor penale, in 1988 Consiliul
Europei a emis recomandarea R (88) 18E prin care recomanda ca statele sa angajeze raspunderea penala
a persoanei juridice indiferent daca a fost sau nu identificata persoana fizicaconsiderate infractiune. Prin
legea 278/2006 Romania a introdus in Codul Penal dispozitii privitoare la raspunderea penala a persoanei
juridice.
Conditii privind locul si timpul savarsirii infractiunii
Locul savarsirii infractiunii
In principiu, legea penala nu conditioneaza existenta infractiunii de savarsirea ei intr-un anumit loc. Prin
exceptie pentru existenta infractiunii, anumite fapte trebuie savarsite intr-un anumit loc (ultrajul contra
bunelor moravuri art 375 in public, conducerea fara permis 335 pe drumurile publice) In cazul altor
infractiuni, savarsirea intr-un anumit loc constituie un element de circumstantiere de ex: furtul intr-un mijloc
de transport e furt calificat
Timpul savarsirii infractiunii
Nici in cazul timpului nu sunt prevazute conditii speciale, dar prin exceptie anumite infractiuni au drept
conditie savarsirea intr-un anumit timp. Ex:tradarea prin ajutarea inamicului se savarseste numai in timp de
razboi, parasirea campului de lupta, in timpul luptei.Timpul e prevazut ca si element circumstantial, ca si
locul. Ex: infractiunea de violare de domiciliu savarsita in timpul noptii sau furtul calificat in timpul noptii.
C9
Cauzele justificative
Conceptul de cause justificative (CJ).
C.P. in vigoare a introdus institutia CJ precizand in art.18 ca nu constituie infractiune fapta prevazuta de
legea penala daca exista vreuna din cauzele justificative prevazute de lege.
CJ= stari, situatii, imprejurari prevazute de lege care inlatura caracterul ilicit al faptei. Aceasta inseamna ca,
desi fapta prin continutul sau concret corespunde descrierii prevazute in norma de incriminare, este comisa
in imprejurari care ii confera character licit potrivit unor exigente superioare ale ordinei juridice.
Existenta unei CJ face dovada ca fapta nu este contrara dreptului.
Antijuridicitatea (A) exprima idea contrarietetii faptei concrete cu ordine juridica, dar aceasta contradictie isi
pierde efectul in condtiiile interventiei unei cauza justificative.
Tipicitatea (T) exprima corespondenta dintre fapta concreta si norma incriminatoare. Dar chiar daca
aceasta trasatura esentiala exista, nu ne aflam in prezenta unei infractiuni, cata vreme fapta nu este
antijuridica, contrara ordinii de drept, fiind comisa in conditiile unei CJ.
Posibilitatea obiectiva a unei neconcordante intre T si A a determinat doctrina sa considere A ca o trasatura
esentiala distincta alaturi de T si vinovatie.
Clasificarea CJ.
Generale- sunt prevazute in partea generaa a CP si sunt aplicabile in raport cu toata legislatia penala.
CJG sunt : legitima aparare, starea de necessitate, exercitarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii si
consimtamantul pers vatamate.

Speciale- sunt reglementate in partea speciala a CP sau in legi special aplicabilitatea lor fiind limitata la
faptele pentru care au fost prevazute.
CJS: participareaq la incaierare a unor personae care a incercat sa ii desparta pe ceilalti 198, alin.4 CP sau
avortul therapeutic 201, alin.4 CP, patrunderea legala intr-o locuinta.
Legitima aparare! (LA)
Potrivit art.19 alin 2 CP LA poate fi definita ca fiind acea cauza justificativa ce consta in actiunea de aparare
a unei personae determinate de nevoia de a inlatura un atac material direct, imediat si injust care pune in
pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestuia sau un interes general. Orice pt a respinge patruderea fara
drept intr-o locuinta, incapare, loc imprejmuit a unei personae prin violenta,viclenie, efractie sau alte
asemenea modaitati nelegale ori in timpul noptii.
Cond.legitime apararii.
-presupune un atac care determina necesitatea unei aparari, pe de o parte, si o fapta savarsita, pe de alta
parte. Conditiile LA trebuie analizate in raport de aceste doua elemente.
Cond.referitoare la atac
a. Existent unui atac material realizat prin act sau inact, de natura sa primejduiasca fizic valoare impotriva
careia este indreptate. Atacul este material pentru efectuarea lui, se recurge la violenta fizica cu sau fara
folosirea altor mijloace. (arme, intrumente de patrundere prin efractie etc).
Legea penala exclude de la LA atacurile material excluse prin actiuni non violente cum ar fi insulte,
amenintari scrise sau orale, defaimari, zvonuri, considerand in anumite situatii ca ar putea invoca cel mult
provocarea ca circumstanta atenuanta legala sau ca c.a.judiciara.
Nu pot fi considerate atac material starile conflictuale dintre parti- decat daca sunt urmate de un act de
violenta fizica. Nu este necesar ca atacul sa se materializeze intr-o infractiune.
b..pentru persoana impotriva caruia este indreptat sau pentru un interes general.
c. Atacul sa fie imediat, in sensul ca pericolul pe care il poate produce pentru valoarea vizata sa se fi ivit
deja(pericol actuall) sau sa fie pe punctual de a se ivi pericol imminent. Pt ca atacul sa fie imminent trebuie
ca declansarea lui sa fie o certitudine si nu o simpla eventualitate. Vom fi in prezenta unui atac imminent
cand acesta se situeaza in faza actului de pregatire ce preced imediat tentative. Cond. atacului imminent
nu presupune ca atacul sa cuprinda timpul care sa fie caracterizat ca tentative, caci in acest caz ar fi prea
tarziu pentru a mai combate atacul. Atacul in curs de desfasurare legitimeaza o aparare numai daca nu s-a
epuizat ori nu a incetat definitive.
d. Atacul sa fie injust, adica lipsit de orice temei legal. Atacul este just cand legea permite folosirea unor
mijloace care constituie din punct de vedere formal un atac.(executarea unui mandat de arestare,
executarea unei perchezitii etc). Un atac ordonat sau permis de lege isi pastreaza caracterul just cata
vreme este efectuat cu respectarea stricta a dispozitiilor legale. In caz contrar, necesita..
Apararea disproportionalitatii fata de apararea atacului devine la randul ei un atac injust, nu constituie atac
injust atacului produs de un animal sau de o pers iresponsabila care nu este in masura sa inteleaga.
savarseste o infractiune, va fi exonerat de raspundere pe temeiul starii de necessitate.
e. Atacul sa puna in pericol valorile mentionate in art.19 alin2. CP. Obiectul atacului la care face referire
art19 alin2 este persoana, viata, sanatatea si integritatea corporala a acesteia, drepturile sale. Ob.A poate
fi persoana impotriva caruia actioneaza agresorul sau o alta persoana care preia apararea impotriva
agresorului. Bunurile in individualitatea lor si interesul general pot forma obiect al atacului. Prin interes
general se intelege interesul statului sau al altor personae de interes public. Conduita referitoare la
aparare. Sa se materializeze intr o fapta penala. Nu are importanta incadrarea juridical a faptei cu ocazia
actiunii de aparare, nici forma acesteia(tentative sau infractiune consumata), fapta poate apartine
persoanei care a fost atacata sau unei terte persoane care a venit in ajutorul celei atacate. Forma de
vinovatie cu care poate fi savarsita fapta in stare de LA poate fi atat intentia, cat si culpa. B. actiunea de
eroare sa fie necesara, actiunea este considerate necesara daca a intervenit pentru inlaturarea atacului
intre momentul in care acesta a devenit imminent si momentul in care s-a consumat. In afara acestor limite,
apararea nu mai este apreciata ca necesara. In practica s-a decis ca nu exista legitima aparare daca
inculpatul observand de la departare gestul victimei de a scoate cutitul a patruns inarmat cu un par in
curtea acestuia si i-a aplicat lovitura in cap. De asemenea, nu exista legitima aparare, daca inculpatul a
aplicat lovituri mortale victimei dupa ce o dezarmase si atacul acesteia se consumase fara posibilitatea de
a fi reluata. Pentru existenta nu se cere ca savarsirea faptei sa fie singura cale de inlaturare a atacului.

c. Fapta savarsita in aparare sa fie indreptata impotriva agresorului si nu altei persoane.

d. Apararea trebuie sa fie proportionala cu gravitatea atacului. In principiu, fapta savarsita in aparare
trebuie sa prezinte o gravitate mai redusa sau aproximativ egala cu fapta agresorului. Apreciarea
proportionalitatii se face in functie de mijloacele intrebuintate, de imprejurarile de fapt, de situatia personala
a atacatorului si a celui atacat. Excesul de aparare presupune o riposte in aparare mult mai intense decat
atacul. Potrivit art.26 CP, excesul de aparare datorat temerii sau tulburarii este o cauza de neimputabilitate.
Daca depasirea elementelor LA Nu se datoreaza temerii sau tulburarii, fapta savarsita constituie
infractiune, dar in favoarea autorului va opera circumsntanta atenuanta generala, prevazuta de art75 alin 1
lit b CP.
LA prezumata.
Potrivit art.19 alin3 CP se prezuma ca este in LA Acela care comite o fapta prevazuta de legea penala
pentru a respinge patrunderea intr- o locunita, incapere de , loc imprejmuit, tinand de aceasta fara drept
prin violenta, viclenie, efractie sau alte asemena modalitati nelegale, ori in timpul noptii. Legiuitorul a
inteles sa exdplice prin art19 alin3 CP o prezumtie de LA. Doctrina si jurisprudenta franceza a sustinut ca o
astfel de prez este relative, caracterul relative al prez are drept consecinta, o rasturnare a sarcinii probei in
snesul ca nu persoana care invoca legitima aparare este cea care trebuie sa dov cond LA, ci procurorul
care trebuie sa probeze eventuala neindeplinire a acetor conditii.. Pentru a apara aceasta prez este
necesar ca atacul sa imbraca forma prev de art19 alin3, adica sa constea intr-o patrundere fara drept, intrunu din spattiile indicate de text ptin violenta, viclenie, efractie sau alte asemenea mijloace. Textul este
aplicabil atat in situatie in care agresorul a gresit patrunderea, cat si in situatia I care actiunea a ramas in
faza tentativei. Cond.proportioaitatii se mentine si in cazul legitimei aparari prezumate.
Efectele LA.
PErsoana aflata in LA nu raspunde penal, indiferent ce infractiune a savarsit. Nu se poate aplica nicio sanct
de drept penal si nici masuri de siguranta, intrucat pers aflata in legitima aparare, nu prezinta o stare
periculoasa si nici nu este antisociala. LA inlatura totodata rasp civila.
Starea de necessitate
SdeN este acea CJ care constaa in savarsirea de catre o persoana a unei fapte prev de legea penala
pentru a salva de la un pericol imediat si care nu putea fi inalatura altfel viata , integritatea corporala sau
sanatatea sa ori a altuia, un bun important al sau ori a altei personae sau un interes general fara ca prin
aceasta sa cauzeze cu stiinta urmari mai grave decat cele care s0ar fi putut produce daca pericolul nu era
inlaturat.
Delimitarea fata de LA. SdeN se deosebeste de LA prin cateva aspect importante- cauza care a det cauza
de necessitate nu poate proven doar din partea unei persoana ca in cazul legitimei aparari., ci si din partea
unui animal, fen nat etc. Spre deosebire de LA in cazul starii de necessitate, actiunea de salvare trebuie sa
fie unica posibilitate de inlaturare a pericolului. Totodata, efectele justificative ale SdeN sunt mai restranse
decat ale LA in sesul ca starea de necessitate nu inlatura raspunderea civila.
B. Cond.starii de pericol.
a.exstenta unui pericol real si imminent este necesar ca faptuitorul sa se afla in fata unui pericol actual sau
imminent care sa amentinte viata, integritatea corporala sau siguranta sa ori a altei personae, un bun
important al sau ori al altuia sau un interes general. Pericolul trebuie sa fie imminent, adica sa nu existe
inca, dar survenirea sa sa fie inevitabila in cel mai scurt timp. In practica, pericolul imminent este considerat
o amenintare actuala.
b. Pericolul sa ameninte viata, integritatea personala sau sanatatea, un bun important ori un interes
general. Nu este important daca V, I corporala sau S apartin unei pers tinere sau varstnice, valide,
sanatoase sau infirme. Notiunea de bun importsnt este apreciata in f de substanta, destinatia, valoare
artistica, stiintica, istorica sau alte insusire care legitimeaza efortul de a salva prin savarsirea unei fapte
savarsite de legea penala.
c. Pericolul trebuie sa fie de neinlocuit in alt mod decat prin savarsirea unor fapte prevazute de legea
penala.aceasta cond trebuie apreciata in raport de imprejurarile existente la momentul savarsirii faptei si nu
de cele intervenite ulterior. Aprecierea trebuie sa tina seama de starea psihofizica a persoanei daca la mom
intervenirii pericolului putea sa aprecieze ca poate fi inlaturat in alt mod. In doctrina s-a apreciat ca in cazul

in care este posibila fuga, cel care vrea sa se salveze, trebuia sa foloseasca aceasta cale. In masura in
care autorul disp de mai multe posibilitati de a inlatura pericolul, dar toate presupun savarsirea unor fapte
prevazute de legea penala, salvarea trebuie sa sefaca prin comiterea faptei mai putin grave.
Cond privind actiunea de salvare.
a.sa se materializeze intr-o fapta prevazuta de legea penala
b.fapta sa fie necesara pt salvarea de la pericol a vietii integritarii corporale sau integritatii unei personae,
unui bun important ori unui interes general. Aceasta inseamna ca savarsirea faptei prevazute de legea
penala trebuie sa fie singura cale de salvare de la pericol. Totodata, fata este necesara daca s-a savarsit
intre mom in care per a dev iniment si momentul in care a incetat sa mai fie actual, adica a trecut.
c.act de salvare sa nu produca urmari vadit mai grave decat acelea care s-ar fi prods daca pericolul ne era
inalturat. Textul legal foloseste epresia urmari vadit mai grave, ceea ce insemana ca fapta prev de legea
penala si comisa pentru inalturarea unui pericol, trebuie sa produca concecinte semnificativ mai grave
decat daca pericolul nu ar fi fost inalaturat. Savarsirea faptei In aceste conditii constituie o depasire a
limitelor starii de necessitate, iar acessta depasire, spre deosebire de depasirea limitelor legitimei aparari,
nu este niciodata asimilata cu starea de necessitate. Dacca faptuitorul a deposit limitele SdeN, dar nu si-a
dat seama de aceasta, in favoarea sa vor opera prev art26 alin2 CP.
d.persoana care a comis act de salvare a avut o obligatie speciala de a infrunta pericolul. PErsoana care a
participat la operatiune de salvare, nu trebuie sa faca parte din cele potrivit statutului professional, avea
obligatia sa infrunte riscurile luan totodata maauri pentru securitatea muncii. Spre ex, au olgi sa infrunte
riscul pompierul la incendii, medical la interventii, salvatorii marini sau montani cu ocazia act de salvare etc.
Excesul in actiunea de salvare
Persoana care poate sa produca urmari mai grave decat cele care s-ar fi prrodus fara savarsirea faptei,
dar disproportia.sa fie vadita. Mai mult, chiar in cond in care disprop este vadita, dar autorul nu si-a dat
seama de acest lucru, poate fi retinuta S.deN.
Efectele SdeN.
Existenta starii de necessitate inseamna lipsa antijuridicitatii faptei, ceea ce are drept consecinta
imposibilitatea aplicarii unei pedepse, masuri educative sau masuri de siguranta. Cat priveste rasp.civila,
pers care a efectuat act de salvare a bunului propriu este obligata s ail despagubeasca pe tert pentru
prejudicial suferit in urma actiunii de salvare. Daca act de salvare este efectuata de un tert, cel in favoarea
caruia s-a intervenit trebuie s ail despagubeasca pe cel care a savarsit prejudicial, salvatorul neintrannd in
rap de dr civil cu cel care a suferit prejudiciul.
Drept penal curs 10
12 Decembrie 2014
Executarea unui drept si indeplinirea unei obligatii
Cauzele justificatieve grupate sub aceasta denumire sunt cunoscute in dr penal comparat ca ordinal sau
autorizarea legii si comanda autoritatii legitime.Sub aceasta denumire cele 2 cauze justificative au figurat in
codul penal din 1937, dar condul penal din 1968 a considerat ca a fost inutila consacrarea lor expresa,
caracterul justificativ al acestora fiind eidentaa.Autorii condului penal au acceptat ca aceasta nu poate fi
acceptata avand in vedere
In codul penal ca si in alte legi exista cazuri in care se preede in mod explicit ca faptele constituie
infractiune numai daca au fost comise illegal sau fara drept. ASTEFEL ART 205 PREVEDE CA privarea de
libertate a unei persoane e infractiune daca e savarsita illegal, iar art 238 prevede ca abuzul de incredere
constituie infractiune numai in masura in care actele de insusire dispunere ori folosirea unui bun sunt
savarsite pe nedrept. In multe alte cazuri legiuitorul a procedat la descrierea unor fapte carora le-a conferit
caracter penal fara a face precizarea ca aceste fapte constiuie infractiune numai daca sunt comise illegal
sau fara drept.Dispozitiile art 21 CP sunt destinate sa ofere Solutia unor astfel de conflicte, sa sublin ieze
ca raspunderea penala subzista numai daca fapta a fost comisa illegal ori din ordinal autoritatii competente.
Exercitarea unui drept
Dispozitiile legale care permit exercitarea unui drept pot fi grupate dupa actele normative in care se
regasesc. In legea penala, in legea civila, un loc special ocupand dispozitiile legale referitoare la imunitate.
Astfel dispozitiile procesual penale lasa organelor judiciare dreptul de arealiza anumite acte care au cel
putin in aparenta, caracter infractional: livrarile supravegheate, spre ex, permit organelor de urmarire
penala sa dobandeasca, sa detina, sa transporte sis a livreze produse stupefiante.In dreptul penal special
sunt cunoscute ca premise legal proba care permite autorului unui calomnii sa faca proba celor
afirmate.Legea civila permite cumparatorului de buna credinta sa pastreze un bun provenit din activitatea

infractionala.Pot invocape temeiul exercitarii unui drept persoanele care beneficiaza de imunitati
judiciare, politice si diplomatice.sENATORII si deputatii se bucura de asemnea pt opiniile politice exprimate
in exercitarea mandatului.
Indeplinirea unei obligatii
Atunci cand legea permite efectuarea unei activitati acea actiitate de vine conforma cu ordinea de drept isi
pierde caracterul illicit. Din acest motiv, chiar daca fapta saarsita corespunde modelului legal descries intr-o
norma de incriminare nu ne aflam in prezenta unei infractiuni pentru ca un act savarsit in executarea legii
nu poate avea caracter infractional, astfel membrii fortelor de ordine pot folosi violent fizica sau armamentul
din dotare in conditiile prevazute de lege fara ca faptele lor sa constituie infractiune.n anumit domeniu
Indeplinirea unei obligatii impuse de autoritatea competenta
In conformitate cu art 21 (2), indeplinirea unei obligatii impuse de autoritatea competent nu poate fi
invocate numai de o persoana care se afla in raporturi egale cu acea autoritate, altfel spus numai o
persoana legal incadrata, adica avand calitatea prevazuta de lege, poate indeplini o obligatie impusa de
autoritatea competent. Nu orice persoana se poate prevala de In ceea ce prieste fapta prevazuta de
legea penala savarsita din dispozitia autoritatii competente pentru a fi considerate licita trebuie sa
indeplineasca mai multe conditii:
Fapta sa fie impusa printr-o dispozitie care emana de la o autoritate competent, autoritatea in cauza trebuie
sa fie investita cu dreptul de a emite astfel de dispozitii, adica cu prerogative de putere publica, puterea de
a dispune intr-un anumit domeniu
Ordinul sau puterea autoritatii competente trebuie sa aiba forma prevazuta de lege
Ordinul sau dispozitia autoritatii copetente sa nu fie vadit illegal sau apreciat ca ne aflam in prezenta unui
ordin vadit llegal atunci cand actul nu prezinta nici macar aparenta unui act legal
Efectele executarii unui drept ori indeplinirii unei obligatii
Faptele savarsite in executarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii impuse de lege printr-o dispozitie a
autoritatii competente sunt justificate in sensul ca desi corespunde scrierii prevazute in norma de
incriminare, au caracter licit, nu sunt indreptate impotriva ordinii de drept.
Caracterul licit al faptelor savarsite cu permisiunea legii ori dintr-o obligatie impusa de lege sau de o
autoritate publica competent inlatura si raspunderea civila disciplinara, administrative
Consimtamantul victimei
Potrvit art 21 (1) e justificata fapta prevazuta de legea penala savarsita cu consimtamantul persoanei
vatamate daca aceasta putea sa dispuna in mod legal de valoarea sociala lezata sau pusa in
pericol.Consimtamantul e o cauza justificativa constand in exprimarea acordului de vointa cu privire la
restrangerea sau renuntarea leaea la unele drepturi personale.Consimatamantul ca element constitutive al
unor incriminari il regasim la infractiunile care curpind in descrierea faptei cerinta inexistentei
consimatamntului personanei care avea dreptul de a dispune de valoarea sociala susceptibila de a fi lezata
sau pusa in perciol de respective fapta: in cazul violarii de domiciliu, in cazul intreruperii avortului, in cazul
furtului. Consimatamantul e dreptul persoanei de a renunta partial sau total, temporar/definitive la o valoare
sociala in raport cu principiile eticii in schimbul dobandiri unei alte valori de care e interest. Astfel o
persoana acceptand o interventie chirurgicala renunta la o valoare sociala care e estetica in schimbul unei
alte valori care e functionalitatea unui organ.
Conditiile consimtamantului persoanei vatamate
Pentru a justifica savarsirea unei fapte prevazute de LP, consimatamantul persoanei vatamte trebuie sa
indeplineasca cumulative urmatoarele conditii:
Sa fie exprimat de o persoana care e titularul valorii sociale ocrotite. Numai persoana care e titularul
ddddreo
DreptuluiNu e exclusa nici posibilitatea exprimarii consimtamantului printr-un reprezentant. In cazul
valorii legate in timp de persoana titularului, cons. nu poate fi exprimat de o alta persoana.
b. cons sa fie liber exprimat, adica sa nu fie viciat de violent, dol sau eroare esentiala.cons trebuie sa fie
anterior savarsirii faptei si poate fi exprimat in orice forma cu exceptia cazurilor in care prin lege se cere
exprimarea consimtamantului intr-o anumita forma
c. sa priveasca o valoare sociala de care titularul poate dispune in mod legal. Persoana nu poate renunta
decat la drepturi individuale, iar actul de renuntare nu trebuie sa aduca atingere drepturilor altor persoane.
Majoritatea sistemelor penale considera ca nu se poate dispune asupra dreptului la viata.Alte drepturi strict
legate de persoana titularului, cum ar fi dreturile la sanataate integritate corporala, onoare, liberatate, sunt
considerate disponibile in conditiile in care consimtamantul dat nu are ca effect sacrificarea totala a
dreptului in cauza sau nu e contrar ordinii de drept si bunelor moravuri. In ceea ce priveste interventia
medicala asupra corpului unei persoane, unii autori au apreciat ca aceasta trebuie sa se faca in toate
cazurile cu consimtamantul pacientului. Alti autori apreciaza ca in caz de urgent poate lipsi acest
consimtamant.
Efectele consimtamantului persoanei vatamate

In cazul in care norma de incriminare, consimtamantul are valoare de element constitutive, prezenta
acestuia echivaleaza prin existenta infractiunii. Referitor la infr la care punerea in miscare a actiunii penale
se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate, lipsa plangerii prealabile echivaleaza cu
consimtamantul acesteia.
Cauzele de neimputabilitate
Cauzele de neimputabilitate constituie de asemnea o noutate in legislatia romana, ele inlocuind notiunea
de cause care inlatura caracterul penal al faptei.Folosita in codul penal din 1934 si 1936.
Imputabilitatea este o conditie a raspunderii penale si consta in posibilitatea punerii de incalcare a unei
norme pe seama celui care a comis-o.Inseamna ..
Chiar daca unii autori considera ca imputabilitatea,vinovatia sunt sinonime Trebuie sa facem distincntie
intrevinovatie si neimputabilitate. Cauzele de neimputabilitate sunt stari sitautii sau imprejurari prevazute de
legea penala a caror existent in timpul savarsirii unor fapte incriminate fac ca acea fapta sa nu poate fi
reprosata persoanei care a comis-o. Cauzele de neimputabilitate inlatura una din trasaturile esentiale ale
infractiunii- imputabilitatea. O fapta e imputabila unei persoane in masura in care aceasta apartine in
materialitatea ei acelei persoane si e savarsita cu vointa si constiinta libere
Cazuele care inlatura caracterul imputabil al faptei trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei, in timp ce
cauzele care inlatura raspunderea penala sunt consecutive in momentul savarsirii infractiunii
Efectele cauzelor care inlatura caracterul imputabil al faptei se rasfrang numai asupra acelor persoane care
se afla in acele imprejurari sau stari prevazute de lege.Existenta cazelor care inlatura caracterul imputabil
al faptei nu inlatura luarea masurilor de siguranta. Acestea nefiind contitionate de caracterul penal al faptei
Clasificarea cauzelor de neimputabilitate
Cauzele generale de neimputabilitate sunt reglementate in partea generala a codului penal (art 24-31)
determinand ca orice fapta savarsita in conditiile descries in normele de incriminare sa nu constituie
infractiune. Cauzele speciale de neimputabilitate sunt descries in partea speciala a codului penal si produc
efecte numai in legatura cu faptele la care se refera. De asemeni, cauzele de neimputabilitate se mai pot
clasifica in cause care produc efecte in rem (cazul fortuit) si cause care produc efecte in personam (toate
celelalte cauze)
Efectele cauzelor de neimputabilitate
Cauzele de neimputabilitate determina lipsa uneia dintre trasaturile esentiale ale infractiunii
imputabilitatea.
Constrangerea fizica (art 24) nu e imputabila fapta preazuta de legea penala savarsita din cauza unei
constrangeri careia faptuitorul nu i-a putut rezista. Constrangerea fizica presupune presiunea de natura
fizica pe care o fapta exterioara irezistibila o exercita asupra unui indiid inlaturandu-I posibilitatea de control
asupra actiunilor sale si determinand astfel comiterea unei fapte prevazute de legea penala.
Conditiile constrangerii fizice:
Sa existe o actiune de constrangere asupr persoanei faptuitorului
Actiunea sa provina de la o energie fizica active care actioneaza asupra enegiei fizce a persoanei si asupra
vointei sale
Constrangerea trebuie sa se exercite direct asupra faptuitorului pt ca daca se exercita asupra altei
persoane pentru a-l determina pe faptuitor sa actioneze, constrangerea fizica are caracterul unei
constrangeri morale. Forta coercitiva poate apartine unei persoane, dar poate apartine si unui animal, unei
masini, unui fenomen natural sau unui process fiziologic care nu se afla sub controlul vointei si constiintei
persoanei.
Persoana constrnsa fizica sa nu poate opune rezistenta-caracterul irezistibil al constrangerii nu trebuie
apreciat in abstracto, ci dandu-ne seama de calitatile persoanei fizica si psihice. Constrangerea fizica
constituie o agresiune care justifica legitima aparare din partea celui constrains.
c.Fapta savarsita sub constrangere sa fie prevazuta de LP, daca nu e prevazuta de LP, nu ne aflam in
cadrul dreptului penal. Cand actiunea coercitiva se datoreaza foretelor naturii sau comporatamentului unui
animal, constrangerea fizica poate veni in concurs cu starea de necessitate sau cazul fortuit
Efectele constrangerii fizice
Fapta prev de LP comisa ca urmare a unei constrangeri fizice irezistibile, nu poate fi imputata persoanei
care a savarsit-o.
2.Constrangerea morala potrivit art 25 CP nu e imputabla fapta prevazuta de LP savarsita din cauza
unei constrangeri morale exercitata prin amenintare cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului, ori a
altuia si care nu putea fi inlaturata in alt mod. Constrangerea morala poate fi definite ca fiind acea cauza
care inlatura imputabilitatea faptei in situatia in care autorul acesteia sa savarsit-o ca urmare a amenintarii
cu un pericol grav pentru persoana sa ori a altuia si careia nu i-a putut rezista. In doctrina penala exista o
unitate de vedere cu privire la faptul ca amenintarea atunci cand a condus la constrangere inlatura
imputabilitatea faptei.
Conditiile constrangerii morale

Sa existe o actiune de constrangere exercitata asupra psihicului unei persoane de catre o alta persoana
,prin amenintare. Amenintarea trebuie sa fie efectuata de o persoana care urmareste savarsirea prin
intermediul celui amenintat a faptei pe care acesta o va savarsi sub presiunea constrangerii. Amenintarea
poate fi directa/indirect, orala/scrisa. Amenintarea trebuie sa preceada savarsirea faptei prevazute de legea
penala de catre persoana expusa constrangerii sis a existe pe intreaga durata de savarsire a faptei.
Persoana amenintata sau o alta persoana sa fie expusa unui pericol grav,actual sau
Drept penal curs 11
19 decembrie 2014
Excesul neimputabil
Execesul neimputabil in caz de legitima aparare
Aplicarea prevederilor art 26 (1) refeitoare la excesul neimputabil in caz de legitima aparare, presupune
indeplinirea cumulative a urmatoarelor conditii:
Fapta prevazuta de legea penala sa fie savarsita in stare de legitima aparare
Fapta savarsita in aparare sa depaseasca limitele unei aprarari proportionale cu gravitatea atacului
Depasirea limitelor proportionale cu gravitatea atacului sa fie determinate de tulburarea/temerea provocata
de atac. Starea de tulburare se apreciaza in concret de la caz la caz in functie de starea psihica si fizica a
celui ce se apara.
Excesul neimputabil in legitima aparare inlatura caracterul illicit al faptei atunci cand faptuitorul nu si-a dat
seama din cauza tulburarii sau temerii ca riposta sa depaseste periculozitatea faptului precum si cel atunci
cand se apara desi are reprezentarea faptului ca riposta sa ar putea avea consecinte mai grave si nu le
doreste, a acceptat totusi eventualitatea producerii lor.
Excesul neimputabil in caz de stare de necessitate
Aplicarea art 26 (2) impune existent cumulative a urmatoarelor conditii:
Fapta prevazuta de legea penala sa fie savarsita in stare de necessitate. Aceasta inseamna ca fapta
trebuie sa se fi savarsit pentru a salva de la un pericol imediat si care nu putea fi inlaturat altfel viata,
integritatea corporala sau sanatatea unei persoane, un bun important al sau sau un interes general.
Persoana sa nu isi fi dat seama in momentul comiterii faptei ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat
cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat. Aceasta conditie e una care determina
calificarea faptei savarsita in stare de necessitate drept cauza justificativa sau exces neimputabil. Retinerea
starii de necessitate nu e incompatibila cu producerea, chiar constienta, a unor urmari mai grave decat cele
care s-ar fi putut produs daca pareicolul nu era inlaturat daca disproportia nu este vadita. In cazul in care
persoana si-a dat seama ca urmarile faptei sunt vadit mai grave, iese de sub incidenta cauzei de
neimputabilitate, urmand a raspunde penal. Daca persoana nu si-a dat seama de faptul ca ar pricinui
urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat, fapta sa nu e
imputabila.
Efectele excesului neimputabil:
Deprecierea limitelor apararii proportionale din cauza temerii sau tulburarii in care se afla persoana inin
timpul.precum si depasirea limitelor stare de necessitate constituie cauze de neimputabilitate avand ca
efect lipsa raspunderii penale. In ceea ce priveste raspunderea civila, cel care a savarsit o infractiune prin
depasirea limitelor va fi obligat la plata unei indemnizatii echitabile (art 1360 (2) C.CIV.) ca sic el aflat in
stare de necessitate sau care a depasit limitele starii de necessitate (art 1361,1362 c. civ )
Minoritatea faptuitorului
Potrvit art 113 (1) CP: putem define cauza de neimputabilitate a minoritatii faptuitorului ca fiind acea stare in
care se afla faptuitorul minor care in momentul savarsirii faptei prevazute de legea penala nu implinise
varsta minima prevazuta de lege pentru a raspunde penal.
Categorii de minori:
Art 113: minorii care nu raspund penal pentru ca fapta nu le e imputabila, sunt:
Minorii care nu au implinit varsta de 14 ani in favoarea carora s-a instituit o prezumtie absoluta juris et de
iure, juris tantum de incapacitate penala care opereaza deplin drept si nu poate fi inlaturata prin niciun
mijloc de proba
Minorii care au implinit varsta de 14 ani si care in conformitate cu art 113 (2), raspund penal numai daca au
savarsit fapta cu discernamant. In favoarea acestei categorii de minori s-a instituit o prezumtie relativa de
raspundere penala ( juris tantum ) in sensul ca revine organelor judiciare obligatia de a stabili ca minorii au
savarsit fapta cu discernamant. Legea penala leaga capacitatea de a raspunde penal a minorului, de
existent discernamantului. Discernamantul e capacitatea unui individ de a delibera asupra actiunilor si
consecintelor acestora si a-si organiza astfel motivate activitatea in vederea realizarii actiunii. Pe langa

existent discernamantului este necesar sa se dovedeasca faptul ca sub aspect politic, minorul a fost stapan
pe actiunile sale.
Minorii care au implinit varsta de 16 ani si raspund penal potrivit legii
Conditii in care minoritatea faptuitorului inlatura imputabilitatea:
Minorul sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Nu are relevant natura faptei sau forma de
vinovatie
Minorul sa nu indeplineasca conditiile legale pentru a raspunde penal, potrvit art 113 (1) nu indeplinesc
conditiile de a raspunde penal, minorii care nu au implinit varsta de 14 ani la data savarsirii faptei precum si
cei care au varsta intre 14 si 16 ani si s-a dovedit ca au savarsit fapta fara discernamant
Efectele starii de minoritate
Minoritatea faptuitorului inlatura caracterul imputabil al faptei producand efecte exclusiv in personam. Fata
de minorul care nu raspunde penal, pot fi luate masuri de ocrotire si educare pe cale administrative (art 67
L272/2004 privind protectia copilului)
Minoritatea faptuitorului nu inlatura raspunderea civila.
Potrvit art 28 CP- iresponsabilitatea e o cauza de neimputabilitate aplicabila persoanei care in momentul
comiterii unei fapte prevazute de legea penala nu putea sa-si dea seama de actiunile/inactiunile sale ori nu
putea sa le controleze fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze. Pentru ca imputablitatea sa nu
opereze nu este suficient ca faptuitorul sa fie vinovat sis a nu actioneze sub presiunea unei constrangeri.
Este necesar totodata sa se bucure de o inteligenta lucida. Luciditatea inseamna claritate si certitudine in
reflectarea constienta. Codul penal in vigoare a inlocuit sintagma alienatie mintala cu aceea de boli psihice
motivand ca in practica medico-legala psihiatricasi in nomenclatorul organizatiei internationalenu mai
este folosit.
In timp ce notiunea de boala psihica e extreme de larga si imprecise.
Persoana e iresponsabila din punct de vedere penal atunci cand din cauza tulburarilor psihice si-a pierdut
discernamantul sau controlul actelor proprii. Existent bolii psihice e un indiciu privind iresponsabilitatea,
dovedirea ei fiind de domeniul expertizei medico-legale psihiatrice.
Iresponsabilitatea se poate datora si altor cauze:
Asa numitele stari vecine cu tulburarile psihice/neuropsihice in care doctrina franceza enumera bolile
vointei ( neuroastemia, sinastemia) somnambulismul si intoxicatiile voluntare
Conditii pentru existent starii de iresponsabilitate:
Incapacitatea psihica trebuie sa existe in momentul savrsirii faptei prevazute de legea penala
Iresponsabilitatea poate fi permanenta sau temporara astfel ca trebuie sa se stabileasca exact daca la
momentul savarsirii faptei a existat stare de iresponsabilitate. Daca autorul in momentul savarsirii faptei, se
afla intr-un interval de luciditate, va fi considerat responsabil.
Incapacitatea psihica trebuie sa fie totala, sa determine pierderea totala a discernamantului. Daca boala
psihica sau alte cauze nu determina pierderea totala a discernamantului, responsabilitatea e doar
diminuata, iar judecatorul urmeaza a tine seama de acest fapt la individualizarea pedepsei.
Efectele starii de iresponsabilitate
Iresponsabilitatea faptuitorului inlatura caracterul imputabil al faptei savarsite. Iresponsabilitatea fiind
personala, nu permite celorlalti participanti la savarsirea faptei. Fata de persoana iresponsabila se poate
lua o masura de siguranta medicala ( art 109, 110 CP).
Iresponsabilitatea nu inlatura raspunderea civila.
Intoxicatia art 29 CP acea cauza de neimputabilitate care consta in savarsirea unei fapte prevazute de
legea penala de catre o persoana care in momentul comiterii acesteia, nu putea sa-si dea seama de
actiunile/ inactiunile sale, ori nu putea sa le controleze din cauza intoxicarii involuntare cu alcool sau alte
substante psihoactive. In limbajul comun, intoxicatia inseamna introducerea sau acumularea in organism a
unor substante toxice.
Una din formele de intoxicatie e cea indusa de produsele alcoolice, aceasta fiind una din cele mai
importante conditii favorizante a infractiunilor de violent, dar si a altor categorii de infractiuni. De ex: la
infractiunile de omor 90% din infractiuni se produc pe fondul consumului de alcool al autorului si in multe
situatii si a victimei.
O alta forma de intoxicatie e cea provocata prin ingerarea, injectarea sau inhalarea de substante
psihoactive cu efecte asupra sitemului nervos central
Clasificarea intoxicatiilor:
In functie de modul in care s-a produs starea de intoxicatie:
Intoxicatie voluntara si-o provoaca persoana in motiv consimtit
Intoxicatie involuntara survine in mod neasteptat independent de vointa subiectului

Intoxicatia poate fi simpla cand s-a produs fara sa persoana sa aiba intentia de a se intoxica si preordinata
cand persoana si-a provocat anume intoxicatia in vederea savarsirii unei infractiuni
Intoxicatia poate fi ocazionala ( persoana a consumat intamplator alcool/substante psihoactive) sau cronica
( persoana consuma in mod obisnuit alcool/substante psihoactive)
ll. dupa efectele pe care le produce :
Intoxicatie normal fara complicatii
Intoxicatie patologica determina alterarea functiilor psihice ( delirum cremens ) sau neurologice
( epilepsie )
Lll. In raport cu intensitatea:
Intoxicatie completa procesul de intensificare a trecut de faza incipenta caracterizata prin excitabilitate si
impulsivitate ajungand la o blocare a functiilor motoare si locomotorii?
Intoxicatie incomplete
Conditiile intoxicatiei
In vederea inlaturarii caracterului imputabil al faptei trebuie sa fie intrunite cumulative urmatoarele conditii:
Faptuitorul sa se fi aflat in momentul savarsirii faptei prevazute de legea penala in stare de intoxicatie
produse de alcool sau alte substante psihoactive. Daca savarsirea faptei s-a prelungit in timp, dar
intoxicatia a existat doar intr-un interval de timp in cadrul acestei perioade, intoxicatia nu inlatura
imputabilitatea faptei de ex: intoxicatia a intervenit la 9 sera apoi au urmat mai multe infractiuni)
Starea de intoxicatie sa fie involuntara, sa excluda implicarea vointei faptuitorului in aceasta stare, adica
faptuitorul sa nu fi voit si nici sa nu fi voit ca poate ajunge intr-o asemenea stare
Starea de intoxicatie sa fie completa desi legiuitorul nu a facut referire la caracterul complet al starii de
intoxicaatie, aceasta rezulta din cerinta ca faptuitorul sa nu isi poata da seama de actiunile/ inactiunile sale,
ori sa nu poata sa le controleze
Efectele intoxicatiei:
Constatarea de catre oganul judiciar a intoxicatiei involuntare complete determina caracterului imputabil al
faptei savarsite. Efectul se produce in personam, nefiind relevant fata de ceilalati participant care nu s-au
aflat intr-o asemenea stare. Starea de intoxicatie involuntara complete inlatura raspunderea civila a
faptuitorului cu exceptia situatie in care se retine o culpa in modul sau de comportare.