2.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PENAL

2.1. Noţiunea şi sistemul principiilor fundamentale de drept penal

Principile fundamentale sunt ideile sau orientările care călăuzesc şi străbat întregul drept
penal, întreaga activitate de luptă împotriva infracţiunilor prin mijloace de drept penal. Aceste
reguli de bază acoperă toate institiţiile fundamentale ale dreptului penal şi anume: infracţiunea,
răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal. Principiile fundamentale se deosebesc de
principiile speciale, cum ar fi cele referitoare la aplicarea legii penale în spaţiu şi în timp
(teritorialitatea, personalitatea, universalitatea, legea penală mai favorabilă, neretroactivitatea
legii penale etc.) care îşi au originea în primele, dar au o aplicabilitate mai redusă
Noul Cod penal nu consacră un cadru legal distinct principiilor de drept penal aşa cum
sunt prevăzute în Codul de procedură penală regulile de bază ale procesului penal. Principiile
fundamentale au totuşi o bază legală, fie că sunt expres formulate în lege, cum ar fi principiile
cuprinse în art. 1-2 noul Cod penal (legalitatea incriminării şi a sancţiunilor de drept penal) art.15
(infracţiunea, singurul temei al răspunderii penale) art.72 respectiv 74 din noul Cod penal
(privind regulile generale de individualizare a pedepselor) etc., fie că se desprind din examinarea
conţinutului normelor penale care configurează instituţiile de bază ale dreptului penal.

2.2. Principiile fundamentale ale dreptului penal

2.2.1. Principiul reacţiei sociale împotriva infracţiunilor

Acest principiu capătă o relevanţă tot mai mare întrucât dreptului penal, ca ramură
distinctă alături de celelalte ramuri de drept îi revine sarcina afirmării şi consolidării structurilor
statale, a apărării suveranităţii, independenţei, unităţii şi indivizibilităţii statului.

2.2.2. Principiul legalităţii

Constituie cel mai important instrument de protecţie juridică împotriva arbitrariului şi
abuzului. El a fost pentru prima dată afirmat în timpul Revoluţiei burgheze din Franţa, fiind
consacrat în Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789. Acesta a fost reiterat în
Declaraţia universală a drepturilor omului şi cetăţeanului adoptată de Adunarea Generală a ONU
din 10 decembrie 1948 şi apoi în Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice
adoptat de acelaşi organism la 16 decembrie 1966. Conceptualizarea acestui principiu ce exprimă
regula că întreaga activitate în domeniul dreptului penal se desfăşoară pe baza legii şi în
conformitate cu aceasta s-a făcut potrivit adagiilor latine: nullum crimen sine lege – nu există
infracţiune fără lege şi nula poena sine lege – nu există pedeapsă fără lege.

2.2.3. Principiul umanismului

Acest principiu presupune că întreaga reglementare penală să pornească de la interesele
fundamentale ale omului.
În dreptul penal principiul umanitar are două valenţe:
– pe de o parte, dreptul penal trebuie să asigure protecţia persoanei fizice prin
incriminarea faptelor îndreptate împotriva ei şi a intereselor sale;
– pe de altă parte, acest principiu vizează pe cei care au încălcat legea penală,
constrângerea penală având un caracter uman, respectându-se demnitatea infractorului, drepturile
acestuia la asistenţă juridică, medicală etc.

2.2.4. Principiul egalităţii în faţa legii penale

Legea penală nu are o consacrare expresă a acestui principiu, însă egalitatea în faţa legii
are o semnificaţie aparte în condiţiile statului de drept în care noua concepţie de înfăptuire a
justiţiei are la bază excluderea privilegiilor, imunităţilor şi inegalităţilor de tratament în aplicarea
legii penale.
Constituţia României din 1991 (completată şi modificată în urma referendului din 18-19
oct. 2003) prevede în art.16 al.1 că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără
privilegii şi discriminări”.
Potrivit acestui principiu, toţi membrii societăţii se află într-o poziţie egală faţă de
prevederile legii penale, atât în calitate de beneficiari ai ocrotirii juridico-penale, cât şi în cea de
destinatari ai exigenţelor acestei legi.
Principiul egalităţii în faţa legii penale trebuie examinat în strânsă legătură cu principiul
umanismului legii penale.

2.2.5. Principiul răspunderii penale personale

Potrivit acestui principiu pot fi trase la răspundere penală numai persoanele care au
săvârşit o infracţiune şi care sunt vinovate de aceasta (numai persoana care a suprimat viaţa unei
alte persoane va fi pedepsită, dar şi alte persoane care au determinat, ajutat în orice mod la
săvârşirea acelei infracţiuni).
Pedeapsa penală nu poate fi transferată niciodată altei persoane. Răspunderea penală
personală este determinată de scopul pedepsei care impune ca măsurile de reeducare prin
aplicarea unor sancţiuni de drept penal să fie luate numai faţă de persoana care a săvârşit o
infracţiune.
 2.2.6. Principiul prevenirii faptelor prevăzute de legea penală
Legea penală, prin conţinutul şi sancţiunile prevăzute, asigură prevenţia generală, iar în
măsura în care sunt pronunţate pedepsele în cauzele penale concrete, se realizează prevenţia
specială pentru cel condamnat.
Luarea măsurilor de siguranţă ca sancţiuni de drept penal ce înlătură anumite stări de
pericol remarcate cu prilejul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală constituie măsuri de
prevenire a săvârşirii unor fapte similare. Prevenirea infracţiunilor este şi o preocupare a statelor
pe plan internaţional, nu doar în plan intern.