Curs penal 3

Principiile fundamentale

Principiile fundamentale sunt acele idei directoare care călăuzesc elaborarea, dar și aplicarea
normelor de drept penal, fiind prezente în întreaga reglementare juridico-penală.

Aceste principii fundamentale ale dreptului penal sunt trăsături caracteristice definitorii pentru
autonomia ramurii de drept penal.

Principiile fundamentale ale dreptului penal român

1. Principiul legalității
2. Principiul umanismului
3. Principiul egalității
4. Principiul prevenirii săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală
5. Principiul care spune că infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale
6. Principiul personalității răspunderii penale
7. Principiul individualizării sancțiunilor de drept penal

1. Principiul legalității

„Nullum crimen sine lege” – nu există crimă/infracțiune fără lege;

„Nulla poena sine lege” – nu există pedeapsă fără lege;
„Nullum judicium sine lege” – nu există porcesul penal/judecata în afara normelor legale.

Principiul legalității se constituie într-o garanție a libertății persoanelor împotriva abuzurilor și a

arbitrariului. Este o garanție că o lege care incrimineaza fapte noi, nu se va aplica faptelor săvârșite
anterior intrării ei in vigoare.
Acest principiu a fost formulat de către ideologii școlii clasice și este atât de important, încât a
fost declarat în Declarația Universală a Drepturilor Omului (10 dec. 1948) și în Pactul Internațional cu
privire la drepturile civile și politice (16 dec. 1966) și în C.E.D.O. (4 nov. 1950), precum și în tratatele care
reglementează funcționarea UE.
În legislația noastra îl regăsim în Constituția României în art. 73 (3) lit. h (infracțiunile, pedepsele
și regimul executării acestora numai prin legi organice pot fi instituite sau modificate, după caz)
 Alte dispoziții constituționale – art. 15 (2) (legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii
penale mai favorabile), art.23 (12) (nicio pedeapsă nu poate fi stabilită și aplicată decât în condițiile legii
și în temeiul legii).
Acest principiu nu putea să lipsească din Codul Penal – art. 1 – legalitatea incriminării., art. 2 –
legalitatea sancțiunilor de drept penal.

Aceste principii ar trebui reformulate, astfel:

„Nullum crimen sine lege praevia” – nu există infracțiune dacă nu se găsește în legea în vigoare
la data săvârșirii faptei.
„Nullum poena sine lege praevia” – nu există pedeapsă dacă nu se găsește în legea în vigoare la
data săvârșirii faptei.

Implicațiile principiului legalității

 accesibilitatea legii (publicarea legii în M. Of.);

 este exclusă aplicarea legii penale prin analogie;
[art. 1 alin 3 din C.p. al R.P.R.] – 1949-1956 – „Faptele considerate ca periculoase pentru
societate pot fi pedepsite și atunci când nu sunt anume prevăzute de lege ca infracțiuni, în temeiul și
limitele responsabilității determinându-se în acest ceaz potrivit dispozițiilor prescrise de lege pentru
infracțiunile asemănătoare.”
 necesitatea descrierii exacte a faptelor incriminate și a pedepselor (previzibilitatea legii) –
orice persoană să-și poată da seama care este conduita prescrisă de normă – (art. 166 (2) C.p. la 1 ian.
1969 – propaganda sau întreprinderea oricărei acțiuni pentru schimbarea orânduirii socialiste);
 interpretarea strică a legii, evitându-se orice extindere la alte situații care nu au fost avute în
vedere de legiuitor.

2. Principiul egalității

Nu există nici un fel de privilegiu sau imunitate pentru nicio persoană. Nu există nicio normă
penală care să scutească o persoană de răspunderea penală.

3. Principiul umanismului

- art. 4 din L. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate

dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal: „Pedepsele și măsurile privative de libertate se
execută în condiții care să asigure respectarea demnității umane.”
 4. Principiul prevenirii săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală

Presupune o prevenție generală și o prevenție specială.

Art 3 alin. 1 din Legea 254/2013: „Scopul executării pedepselor și a măsurilor educative privative
de libertate este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”

5. Infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale

- Art. 15 (2) C.p.

6. Principiul personalității răspunderii penale

Nu există răspundere penală pentru fapta altuia. Oricât de gravă ar fi fapta, dacă din diferite
motive, dacă suspectul nu mai ajunge să răspundă penal din diverse motive nu înseamnă că trebuie să
răspundă cineva penal în locul lui.

7. Principiul individualizării sancțiunilor de drept penal

- art. 74 C.p.

8. Principiul minimei intervenții a statului

Statul trebuie să intervină cât mai puțin. Se spune că acest principiu trebuie să se regăsească în
dreptul penal.

Acestea sunt principiile care ar trebui să călăuzească întreaga reglementare a dreptului penal.
 Izvoarele dreptului penal

În sens formal reprezintă actul legislativ în care își găsește exprimare voința puterii publice.
Doar legea (stricto sensu) poate reprezenta izvor de drept penal – art. 73 (3) lit. h din
Constituție.

Codul penal

Codul penal este principalul izvor al dreptului penal. Cele mai multe norme aici se găsesc. Având
în vedere că nu sunt foarte multe normele dreptului penal, s-a hotărât să existe o singură lege unde să
se regăsească toate normele penale – Codul penal.
Totuși, s-a spus că dacă s-ar grupa toate normele în Codul penal s-ar transforma acesta într-un
instrument greoi prin numărul și diversitatea dispozițiilor. Se spune faptul că acest Cod penal ar trebui să
cuprindă acele legi unde destinatarii legii să reprezintă cvasitotalitatea celor care răspund penal.
Pe de altă parte, însă, este posibil ca în diferitele domenii ale vieții sociale, unde există valori
sociale care pot fi periclitate, valorile sociale să fie schimbate des. Schimbarea frecventă a acelor valori
sociale ar implica și modificări dese ale Codului penal.
Totodată este posibil să fie îngreunată cunoașterea dispozițiilor de către anumiți destinatari.

Cele mai importante legi:

 Codul penal – partea generală și partea specială

- Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal

 Constituția României

 Legile penale complinitoare/completatoare – conțin norme tot cu caracter de principiu,

general, cum sunt normele din partea generală a Codului penal. Sunt menite să complinească partea
generală a Codului penal.
- Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri
neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
- Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal;
- Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;
- Legea 546/2002 privind grațierea și procedura acordării grațierii;
- Legea 290/2004 privind cazierul judiciar.

 Legile penale speciale

 Ordonanțele de urgență ale Guvernului

  Deciziile Curții Constituționale - După unii autori ar trebui să fie considerate izvoare ale
dreptului penal deoarece atunci când se constată neconstituționalitatea - de exemplu, această normă
urmează să fie lipsită de efect.

 Deciziile I.C.C.J.
- recursul în interesul legii (R.I.L.);
- hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (H.P.).

 Tratatele și convențiile internaționale

- izvoare directe (asistență juridică în materie penală, CEDO);
- izvoare indirecte prin care statul român participă la o formă de cooperare și se angajează ca
prin normele dreptului intern să transpună ce s-a convenit prin acel tratat.

Se folosește terminologia de drept penal intern, drept penal internațional și drept internațional
penal.
Dreptul penal internațional se referă la asistența juridică internațională în materie penală (ex.
Conveții de extrădare, transferul persoanelor condamnate, etc.)
Dreptul internațional penal a apărut după al doilea război mondial și cuprinde norme
internaționale privitoare la incriminarea unor fapte contra păcii și omenirii: genocid, crime de război,
constituie de tribunale internaționale.

A fost creată și Curtea Penală Internațională (statutul acestei curți nu a fost ratificat de marile
puteri).