UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

Catedra de Drept

Chișinău 2019

LISTA ABREVIERILOR

alin. -alineatul

Art - articolul

CC - Codul civil

CP - Codul penal

CPP - Codul de procedură penală

CSJ - Curtea Supremă de Justiţie

DEX - Dicţionar Explicativ

Etc - etcaetera(şi celelalte)

ş.a - şi celelalte

R.M - Republica Moldova

INTRODUCErale ale dreptului in funcţie de invariabile ale dreptului se dimensionează
în principii ramurale ale dreptului, abordate din perspectiva ştiinţelor juridice ramurale.
Principiile dreptului sînt permanenţe ale dreptului, de aceea, reprezintă o preocupare
constantă a doctrinarilor, axul în jurul căruia gravitează legiuitorul şi obiectivul major al
aplicantului dreptului.
În condiţiile globalizării dreptului pozitiv, odată cu multiplicarea impunătoare a
componentelor sistemice: norme, instituţii, ramuri, destinatarul dreptului riscă să-şi piardă
orientarea în spaţiul normativ-juridic. De aceea, calea destinatarului dreptului, indiferent de
poziţia acestuia, legiuitor, aplicant, fie destinatar ordinar al dreptului pozitiv, este luminată de
principiile dreptului. Principiile dreptului dotează cu imuabilitate dreptul, indiferent de aici şi
acum, în afara tendinţelor expansioniste ale dreptului pozitiv.1
Principiile dreptului sunt idealul dreptului urmărit de legiuitor în activitatea de procreare a
dreptului. Principiile dreptului exprimă cele mai înalte aspiraţii ale omului: libertatea, egalitatea,
dreptatea, unitatea.
Principiile dreptului determină existenţa realităţii juridice materiale în calitatea lor de
premize ale ordinii juridice pozitive. Principiile dreptului îşi afirmă cu pregnanţă prezenţa în
cadrul acţional-juridic: în procesele elaborării şi realizării dreptului. Principiile dreptului îşi aduc
contribuţia la completarea dreptului pozitiv lacunar în postura procedeului analogia iuris.
Alături de ordinea juridică internă, ordinea juridică internaţională este condiţionată şi
substanţializată de principiile generale de drept recunoscut de membrele societăţii internaţionale.
Sistemul dreptului internaţional contemporan sensibilizează opinia naţiunilor civilizate asupra
valorilor universale neperene: egalitatea statelor, libertatea popoarelor, unitatea şi
responsabilitatea statelor pentru viitorul omenirii, dreptatea (justiţia) între popoare etc.
Conştiinţa juridică internaţională este profund marcată de principiile generale ale dreptului,
preexistente principiilor fundamentale ale dreptului internaţional public. În jurul preceptelor
călăuzitoare ale dreptului se dezvoltă viaţa juridică internă şi internaţională.
Principiile dreptului reprezintă un subiect de maximă rezonanţă în gîndirea juridică, dar şi
de rezistenţă maximală în faţa contingenţelor relative şi pozitivismului juridic. Renaşterea
dreptului natural este în acelaşi timp o renaştere a principiilor dreptului găzduite de natura
(conştiinţa) umană. Conştiinţa individuală, în special cea juridică, este „depozitarul” şi „scutul”
principiilor inerente fiinţei umane, principiilor care trebuie să-şi afirme prezenţa în orice drept
pozitiv: libertatea, responsabilitatea, egalitatea, justiţia, unitatea etc.

1
N. Giurgiu. Infracţiunea, Ed. ―GAMA‖, Iaşi, 1994. p.13
A. Ungureanu.op. cit. p.8 22 Ibidem p.17
C. Bulai. Manual de drept penal (partea generală), Ed. «ALL», 1997, p.14
M. Zolyneak, op. cit. p.142 26 M. Zolyneak, op. cit. p.148,Pierre Buzat,Jean Pinatel,op.cit.p.59
2
 M.I. Baitin defineşte principiile dreptului în funcţie de idei de bază, reglementări şi
determinări care constituie fundamentul moral şi organizaţional al apariţiei, dezvoltării şi
funcţionării dreptului. Principiile dreptului sînt suportul constituirii, dinamicii şi acţiunii
dreptului. Principiile determină orientarea (natura) democratică sau totalitară a dreptului. Ele
exprimă ceea ce este principal, fundamental în drept, ceea ce este orientat asupra evoluţiei
dreptului. Principiile dreptului reflectă, pe de o parte, legităţile obiective ale dezvoltării societăţii
date, iar, pe de altă parte, exprimă năzuinţele subiective sau conştiinţa juridică a membrilor
societăţii2
Precum nu există idei de azi şi de ieri, datorită veşniciei ideilor, la fel nu există principii de
drept valabile pentru hic et nunc; doar acele principii care depăşesc pozitivitatea dreptului sunt
veritabile principii ale dreptului. Iată de ce unele pretinse „principii de drept” sunt realmente
reguli juridice pozitive. Reieşind din considerentele expuse, domeniul principiilor dreptului se
pretează prin problematică, conceptualizare şi oportunitatea delimitărilor.

1.2 Clasificarea principiilor de drept penal

Principiile dreptului penal reprezintă orientări de bază care călăuzesc atât elaborarea, cât și
realizarea normelor penale, ce se regăsesc în cadrul instituţiilor dreptului penal: infracţiunea,
răspunderea penală și pedeapsa penală. Principiile dreptului penal fie că sunt formulate expres în
lege (de ex. art. 3-7 din CP al RM), fie că se desprind din reglementarea instituţiilor de bază ale
dreptului penal. De aici toate principiile dreptului penal le clasificăm în: principii fundamentale
și principii instituţionale. Vom aborda doar problema principiilor fundamentale, rămânând ca
celelalte principii să fie analizate odată cu tratarea instituţiilor pe care ele le guvernează (de ex.,
răspunderea penală, aplicarea legii penale ș.a.).
Principiile dreptului penal reprezintă idei călăuzitoare ,care contribuie la elaborarea şi
realizarea normelor penale.
Principiile în general sunt idei directoare cu caracter general care călăuzesc elaborarea şi
realizarea ordinii de drept penal, acţionînd asupra sistemului de drept.
În literatura de specialitate se întîlnesc principii fundamentame şi principii instituţionale,
primele determină orientarea şi organizarea dreptului pozitiv. Unele sunt denumite principii
fundamentale specifice, ceea ce este sinonim cu principiile instituţionale şi principiile
fundamentale comune .
2
N. Giurgiu. Infracţiunea, Ed. ―GAMA‖, Iaşi, 1994, p.25.
Vintilă Dongoroz, «Explicaţii teoretice ale Codului penal român», Ed.Academiei Române, 1938, p.64.
M. Zolyneak, op. cit., p.110. 30 C. Bulai. Manual de drept penal (partea generală), Ed. «ALL», 1997, p.47.
Matei Basarab. Drept penal (partea generală). Vol.I, Ed. «Lumina LEX», 1997, p.10
Ion Macari «Drept penal al R.Moldova» (p.generală), Ed.Chişinău, 1999, p.24
3
 a sistemului principiilor dreptului penal este controversată, exprimându-se opinii diferite
cu privire la numărul și la conţinutul acestora. Pornind de la prevederile legii penale în vigoare și
ale doctrinei penale, putem enumera următoarele principii fundamentale ale dreptului penal:
principiul legalităţii, principiul umanismului, principiul democratismului, principiul egalităţii în
faţa legii penale (principiul răspunderii penale a persoanelor vinovate de săvârșirea infracţiunii),
principiul vinovăţiei, principiul caracterului personal al răspunderii penale, principiul
individualizării răspunderii penale și pedepsei penale.
Principiul legalităţii (art. 3 din CP al RM) este un principiu unanim admis în doctrina
penală și exprimă regula că în domeniul dreptului întreaga activitate penală se desfășoară pe baza
legii și în conformitate cu ea.
Potrivit acestui principiu, o faptă, chiar dacă este periculoasă, nu poate fi considerată
infracţiune atâta timp cât nu este calificată ca atare prin lege. Ori o constrângere aplicată unei
persoane nu constituie o pedeapsă decât dacă a fost calificată prin lege, iar stabilirea răspunderii
penale trebuie să se facă conform legii.
Principiul legalităţii în domeniul dreptului penal îmbracă două aspecte, și anume:
a) legalitatea incriminării, exprimată prin regula “nu există infracţiune fără lege” (nullum
crimen sine lege). Ceea ce presupune că nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere pentru o
faptă care, în momentul săvârșirii ei, nu era prevăzută de lege ca infracţiune;
b) legalitatea pedepsei și a măsurilor ce se pot lua în cazul săvârșirii faptelor prevăzute de
legea penală este cunoscută prin regula (nulla poena sine lege) “nu există pedeapsă fără lege”.
Potrivit acestui principiu, persoanei care a săvârșit o infracţiune trebuie să i se aplice numai
pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune și numai în condiţiile stabilite de lege.
Principiul legalităţii în dreptul penal a fost formulat și înscris pentru prima oară în
Declaraţia drepturilor omului și ale cetăţeanului din 1789 de către ideologii Revoluţiei Franceze.
Prin art. VIII se declara: “Nimeni nu poate fi pedepsit decât în virtutea unei legi promulgate
anterior infracţiunii și legal aplicate”.
După cel de-al doilea război mondial, principiul legalităţii a fost din nou afirmat în
Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10
decembrie 1948, și, ulterior, în Pactul internaţional cu privire la drepturile civile și politice din
16 decembrie 1966. Convenţia europeană a drepturilor omului, adoptată la Roma pe 4 noiembrie
1950, acordă, la rândul ei, o atenţie deosebită acestui principiu. Semnificative sunt în acest sens
prevederile art. 7 pct. 1, care stipulează că: “Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau
inacţiune care, în momentul când a fost comisă, nu constituia infracţiune, potrivit dreptului
naţional sau internaţional. De asemenea, nu se va aplica o pedeapsă mai severă decât acea
aplicabilă în momentul în care infracţiunea a fost comisă”.
4
 Principiul legalităţii a fost încălcat brutal în statele fasciste și totalitare prin consacrarea
analogiei, care permitea extinderea normelor penale și asupra altor fapte neprevăzute expres de
lege, dar care prezintă vreo asemănare cu vreuna dintre faptele prevăzute de lege. Analogia a fost
acceptată în codurile penale: sovietic din 1925, danez din 1930, uruguayan din 1934 ș.a.
Codul penal al Republicii Moldova din 1961 nu prevedea principiul legalităţii, însă art. 3,
“Temeiul răspunderii penale”, alin. (2) stipula că: “Nimeni nu poate fi declarat vinovat de
săvârșirea unei infracţiuni, precum și supus unei pedepse penale decât pe baza unei sentinţe a
instanţei judecătorești și în conformitate cu legea”.3
Actualul Cod penal, adoptat la 18 aprilie 2002, prevede expres în art. 3 principiul
legalităţii. Pe baza prevederilor articolului dat nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârșirea
unei infracţiuni, nici supus unei pedepse penale, decât în temeiul unei hotărâri a instanţei de
judecată și în strictă conformitate cu legea penală.
Interpretarea extensivă defavorabilă și aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise.
Consacrarea principiului legalităţii în codul penal are o importanţă deosebită, reprezentând o
garanţie a drepturilor și libertăţilor omului în sensul că împiedică extinderea legii penale prin
analogie. Pentru legiuitor constituie o obligaţie ca în activitatea de incriminare să precizeze cu
exactitate atât fapta interzisă, cât și sancţiunile aplicabile pentru aceasta, iar pentru organele de
aplicare a legii reprezintă o obligaţie de interpretare strictă a legii, la cazul concret.
Principiul legalităţii - este principiul conform căruia dreptul penal internaţional se realizază
în stricta conformitate cu
- principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului international;
- tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte ;
- prevederile constituţionale, a codului penal şi a codului de procedură penală a Republicii
Moldova. Caracterul specific al acestui principiu constă în faptul că schimbul de date şi
pe care dreptul penal trebuie să o asigure persoanei fizice incriminând faptele ce contravin
legii penale;
– în al doilea rând, constrângerea penală are un caracter uman, respectându-se drepturile
infractorului la asistenţă juridică, asistenţă medicală, demnitatea acestuia ș.a.
Principiul democratismului (art. 5 din CP al RM).
Principiul democratismului presupune că persoanele care au săvîrşit infracţiuni sînt egale
în faţa legii şi sînt supuse răspunderii penale fără deosebire de sex, rasă,culoare,limba,religie,
opinii politice sau alte opinii,origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate
naţională,avere,naştere sau altă situaţie. (art.5 Cod Penal al R.M)

3
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Probleme%20fundamentale%20ale%20principiilor
%20dreptului.pdf
5
 În orice societate democratismul trebuie să fie o însușire organică a oricărei reglementări
juridice, în sensul că prin normele de drept se exprimă voinţa și conștiinţa întregului popor și
servesc interesele acestuia. Potrivit acestui principiu, toate persoanele sunt egale în calitate de
beneficiari ai ocrotirii penale, precum și de destinatari ai legii penale.
În conformitate cu principiul democratismului, în realizarea prevederilor legii penale sunt
antrenate diferite mase de oameni care iau parte la elaborarea diferitelor legi penale, pot fi
antrenate persoane sau organe specializate de stat în supravegherea minorilor cărora li s-au
aplicat măsuri de constrângere cu caracter educativ (art. 104 din CP al RM) ș.a. Alin. (2) al art. 5
din CP al RM mai expune ca o idee de bază a principiului democratismului faptul că apărarea
drepturilor și intereselor unei persoane nu poate fi realizată prin încălcarea drepturilor și
intereselor altei persoane sau ale unei colectivităţi.
Principiul egalităţii în faţa legii penale. Deși nu-și găsește o reglementare explicită în
normele dreptului penal, egalitatea în faţa legii are o semnificaţie deosebită în condiţiile statului
de drept. După noi, principiul egalităţii în faţa legii este prevăzut de alin. (1) al art. 5 din CP al
RM care declară: “Persoanele care au săvârșit infracţiunea sunt egale în faţa legii și sunt supuse
răspunderii penale fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice
alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naștere sau
orice altă situaţie4”.
În contradicţie cu principiile dreptului totalitar, actuala concepţie de înfăptuire a justiţiei
penale exclude privilegiile, imunităţile sau inegalităţile de tratament în aplicarea legii penale.
Toţi membrii societăţii, fie că sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini sau persoane
fără cetăţenie, fie că sunt bărbați sau femei, intelectuali sau funcţionari, se află într-o poziţie
egală vizavi de prevederile legii penale atât în calitate de beneficiari ai ocrotirii juridico-penale,
cât și în calitate de destinatari ai exigenţelor acestei legi.
Principiul vinovăţiei. Este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului penal, în
conformitate cu care persoana este supusă răspunderii penale și pedepsei penale numai pentru
fapte săvârșite cu vinovăţie (intenţie sau imprudenţă) prevăzute de legea penală. Chiar dacă fapta
săvârșită prezintă un grad sporit de prejudiciabilitate, este prevăzută de legea penală, însă a fost
săvârșită fără vinovăţie, ea nu va fi calificată drept infracţiune și în nici un caz nu va putea atrage
după sine răspunderea și pedeapsa penală. Deși principiul vinovăţiei nu este prevăzut expres în
Codul penal al Republicii Moldova, în opinia noastră, conţinutul acestuia corespunde
prevederilor articolului 6, alin. (1) din CP al RM, numit “principiul caracterului personal al
răspunderii penale”, care exprimă altceva decât ceea ce prevede legea în vigoare.

4
Elena Botnari. Principiile dreptului: aspecte teoretico-practice. Teză de doctor în drept, Chişinău, 2004, pag. 10
6
2.2 Principiile speciale ale dreptului penal

 Principiul raspunderii penale subiective.În decursul evoluţiei dreptului penal au fost

perioade în care raspunderea penală a funcţionat pe baze obiective, independent de atitudinea
subiectivă a faptutorului faţă de fapta comisă şi rezultatul acesteia.
            Dreptul penal modern ,bazat pe ideile şcolii clasice,  a fundamentat, însa, raspunderea
penala pe vinovatia faptuitorului, pe reprezentarea acestuia asupra valorilor sociale lezate prin
savarsirea faptei, asupra urmarilor acestei fapte.
            Fara vinovaţie nu exista infracţiune, iar neexistand infractiune, nu exista nici temeiul
raspunderii penale.
            Vinovatia poate lipsi ca urmare a existentei, spre exemplu, a vreuneia din cauzele care
inlatura caracterul penal al faptei(art.44-51 din Codul penal).
            Impartasim opinia exprimata in doctrina ca, prin exceptie, trebuie admisa, implicit, si o
raspundere penala obiectiva, mai ales in situatiile in care aplicarea unor masuri de siguranta, care
sunt sanctiuni de drept penal, se poate face si in cazul in care nu se ajunge la aplicarea unei
pedepse, putandu-se lua fara considerarea proceselor psihologice specifice vinovatiţiei.
            Astfel, admitand ca exista un raport de cauzalitate intre raspunderea penala si sanctiunile
penale, raspunderea penala fiind cauza sanctiunilor penale, trebuie sa se admita ca si prin luarea
unei masuri de siguranta se realizeaza o raspundere juridica penala.
            Aplicarea unei masuri de siguranta, asa cum s-a aratat anterior, este conditionata doar de
comiterea unei fapte prevazute de legea penala,  uneori,si de existenta unui pericol social al
faptuitorului sau a lucrurilor detinute de acesta.Starea de pericol social nu este insa o stare
subiectiva asemanatoare proceselor psihice caracteristice vinovatiei, ci este o stare
obiectiva,concretizata fie de anumite stari legate de persoana faptuitorului(boala psihica,
intoxicatie alcolica,etc.), fie in legatura pe care anumite bunuri o au cu fapta comisa .
ransforma într-o răspundere obiectivă (similar unor state occidentale Germania, SUA,
Franţa), ceea ce este străin teoriei şi practicii noastre judiciare.
Incriminarea subiectivă este cea mai elimentară condiţie pentru aprecierea
comportamentului uman în genere şi a celui infracţional în concret.
 Principiul unicitatii raspunderii penale.Principiul, cunoscut si prin adagiul latin non bis
in idem,  este consacrat in conventiile internationale.
            Acest principiu exclude sanctionarea penala a unei persoane de doua sau mai multe ori
pentru aceeasi fapta.
            Autoritatea de lucru judecat a hotararii judecatoresti de condamnare pronuntata de o
instanta straina, nu impiedica insa punerea in miscare si exercitarea actiunii penale in fata
7
instantelor nationale pentru aceeasi fapta, daca aceasta a fost comisa pe teritoriul Romaniei, ori
de cetateanul roman sau apatrid domiciliat in Romania sau dupa caz, daca infractiunea face parte
dintre cele care pot fi urmarite in baza principiului realitatii legii penale (art. 5 din Codul penal).
In acest caz principiul se restrange la neexecutarea unei noi sanctiuni, astfel ca perioada de
detentie executata in strainatate se deduce din pedeapsa aplicata de instantele nationale.
            La fel, principiul nu exclude aplicarea pentru aceeasi fapta a mai multor sanctiuni penale
de natura diferita, cum ar fi pedepsele principale, complementare si accesorii, ori masurile de
siguranta. De asemenea acest principiu nu exclude cumulul formelor de raspundere juridica
(penala, civila, disciplinara).
            Raspunderea penala nu poate insa coexista cu raspunderea administrativa
contraventionala, aceeasi fapta neputand fi in acelasi timp contraventie si infractiune. De aceea
inchisoarea contraventionala se deduce din pedeapsa inchisorii, daca ulterior aceeasi fapta a fost
calificata ca infractiune
Principiul celeritatii si al prescriptibilitatii raspunderii penale.5Acest principiu se
refera la tragerea la raspundere penala in timp a celor care au savarsit infractiuni.Pentru ca
raspunderea penala sa-si realizeze functia sociala, este necesar ca momentul tragerii la
raspundere sa fie cat mai apropiat de momentul comiterii infractiunii. Ordinea sociala va fi astfel
reinstaurata, iar sentimentul realizarii justitiei sociale va asigura securitatea persoanelor si
bunurilor acestora.
Aceasta idee, exprimata de timpuriu in doctrina penala moderna, in sensul de aplicare a
pedepsei cat mai prompta, mai apropiata in timp de savarsirea infractiunii, pentru a-si indeplinii
scopul, se regaseste consacrata cu valoare de principiu in art. 6 din Conventia Europeana a
Drepturilor Omului, potrivit carora inculpatul are dreptul la un proces echitabil, "intr-un termen
rezonabil'.
Pe de alta parte, timpul indelungat scurs de la savarsirea unei fapte penale,diminueaza
necesitatea si oportunitatea interventiei statului, prin organele judiciare, pana la disparitia
acestora. Astfel, o interventie a autoritatilor judiciare dupa trecerea unui timp mai indelungat, nu
mai este nici necesara, nici oportuna, fiind de natura sa transforme in victima infractorul si sa
trezeasca sentimente de reprobare fata de realizarea actului de justitiei.
De aceea, ca si in legislatia penala moderna, in general,  exista o cauza de inlaturare a
raspunderii penale sau dupa caz a executarii pedepsei, prevazuta in concret in dispozitiile art.
121 - 130 din Codul penal, repectiv prescriptia, cu precizarea ca infractiuniule impotriva pacii si
omenirii sunt imprescriptibile.

5
http://www.referatele.com/drept/DEFINITIA-SI-PRINCIPIILE-RASPU625.php
8
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Luând în considerare conceptele de mai sus, se poate argumenta că principiile răspunderii

penale din Moldova au trăsături caracteristice. Acest lucru demonstrează importanța reprezentării
categoriei în sistemul de reglementare juridică a unui anumit sector. Astfel, principiile de
răspundere penală se caracterizează prin următoarele caracteristici:
1) Ipotezele în scopul încadrării răspunderii penale a Institutului. Cu alte cuvinte, ele creează un
anumit cadru în care se realizează în mod direct.
2) Principiile răspunderii penale stabilite la nivel legislativ, și anume în industrie cheie Act,
Codul penal. Acest lucru demonstrează necesitatea respectării în aplicare descrise în acest articol
Institutului.
3) Fiecare singur principiu este unic în esența sa. Aceasta este poziția lor determină direcția unui
complet diferite componente de răspundere penală.
4) Ideile de bază îndeplinesc tendințele democrației și a prevederilor Constituției.
5) Principiile de specificitate datorită naturii înzestrat cu ramura penală a legii căreia îi aparțin.
Toate principiile dreptului penal,au un rol destul de semnificativ în aplicarea instituției
menționate la individ. Prin urmare, situația lor trebuie să fie luate în considerare în mod
individual, în scopul de a înțelege mai bine mecanismul de reacție a publicului la încălcări ale
naturii sociale și periculoase.

9
10