Proceduri de Executare A Hotararii Jududiciare

Curs Program Master
Managementul ordinii și siguranței publice

Proceduri de executare a hotărârilor judecătorești și cooperarea judiciară în spațiul Uniunii
Europene
1. Noțiuni generale privind dreptul execuțional penal
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND DREPTUL EXECUȚIONAL PENAL

Noțiunea, obiectul și domeniul dreptului execuțional penal
Termenul de drept execuțional penal, folosit pentru prima dată de către doctrina penală
germană, desemnează̆ acea ramură a dreptului, relativ autonomă, având un caracter unitar, aparținând
dreptului public care reglementează principiile şi modul de executare al pedepselor în scopul apărării
societăţii contra criminalităţii.
Profesorul Ioan Oancea definește dreptul execuțional penal ca fiind „ramura de drept
alcătuită din totalitatea normelor juridice prin care se reglementează relațiile sociale privind
executarea sancțiunilor penale în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni și a apărării ordinii
de drept”.
Din această definiţie rezultă o serie de caracteristici:
a. Dreptul execuţional penal este un ansamblu de norme care reglementează regulile de bază
ale executării pedepselor într-un sistem de drept dat, precum şi modul concret în care se execută
aceste pedepse, îndeosebi modul de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor administraţiei penitenciare
şi a celor încarceraţi.
b. Fiind o ramură a dreptului public, dreptul execuţional penal reglementează comportamentul
celor ce veghează la executarea efectivă a pedepselor în mediul închis (penitenciar), în numele unei
autorităţi publice (în cazul dreptului românesc al Ministerului afacerilor interne), unul din subiectele
raportului juridic de executare penală fiind, tocmai de aceea, o autoritate publică (administraţia
penitenciarelor). O altă consecinţă ce decurge din caracterul de drept public al dreptului execuţional
penal este faptul că normele ce alcătuiesc această ramură de drept au un caracter imperativ, fiind
obligatorii pentru toţi cei cărora li se adresează.
c. Legiuitorul penal român înţelege ca această activitate să fie guvernată de anumite reguli de
bază, principii, cărora i se subordonează întreaga reglementare în materie. Aceste reguli se adresează
tuturor participanţilor la raporturile de drept execuțional penal.
d. Ca şi dreptul penal, dreptul execuţional penal răspunde anumitor funcţii şi slujeşte anumitor
scopuri. În esenţă, această ramură de drept, ca drept pozitiv răspunde nevoilor societăţii de apărare
contra criminalităţii. Scopul general al normelor dreptului execuţional penal este identic cu cel al
dreptului penal, acesta din urmă fiind reprezentat de apărarea valorilor sociale fundamentale ale
statutului împotriva săvârşirii de infracţiuni. Astfel, legea penală apără împotriva infracțiunilor
Romania, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și
libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept. Executarea pedepselor prezintă
două scopuri, unul imediat, care se referă la prevenţia specială şi unul general sau mediat, care se
referă la prevenţia generală.
Scopul imediat se obţine prin izolarea celui condamnat de societate, în acest mod fiind în
imposibilitate de a mai comite alte infracţiuni. Scopul mediat sau general se obţine prin faptul că
executarea efectivă a pedepsei într-un mediu închis (penitenciar) prezintă un efect de inhibare a celor
care ar fi tentaţi să comită diverse infracţiuni.
Obiectul dreptului execuţional penal îl formează relaţiile sociale cu privire la activitatea de
executare a sancţiunilor de drept penal. Aceste relaţii au un anumit specfic, sunt proprii acestui
domeniu al dreptului şi sunt reglementate de norme de drept execuţional penal. La aceste relaţii
1
sociale participă anumite organe de stat (de la penitenciare, în cazul pedepsei cu detenţiunea pe viaţă
şi închisoarea, la finanţe, în cazul pedepsei cu amenda etc.), pe de o parte, şi persoanele condamnate,
pe de altă parte. Relaţiile sociale reglementate de această ramură de drept sunt relaţii de constrângere,
proprii acestei ramuri, ce presupun drepturi şi obligaţii pentru participanţi. Drepturile şi obligaţiile pe
care le au participanţii diferă de la felul sancţiunii aplicate (în cazul închisorii sunt relaţii de deţinere
în penitenciare, iar la amendă relaţii sociale privind plata unei sume de bani).
Tot în obiectul dreptului execuţional penal se includ şi studiile şi analizele care se fac pentru
găsirea celor mai eficiente instrumente pentru aplicarea normelor în scopul pentru care au fost
reglementate, de maniera asigurării prevenţiei generale şi speciale în lupta împotriva infracţionalităţii.
Din această perspectivă, dreptul execuţional penal şi ştiinţa dreptului execuţional penal sunt într-o
permanentă dinamică şi dezvoltare, în aceeaşi măsură în care există dinamica mişcării societăţii faţă
de realitatea şi parcursul comportamentului antisocial, urmărindu-se adaptarea măsurilor
sancţionatoare la necesităţile vieţii contemporane.
La o primă şi generală vedere, după natura şi caracteristicile esenţiale ale obiectului de
reglementare al dreptului execuţional penal, domeniul de activitate îl constituie relaţiile sociale
speciale privind executarea sancţiunilor de drept penal. Cu alte cuvinte, suntem în prezenţa activităţii
desfăşurate de organele de stat însărcinate cu punerea în executare a sancţiunilor şi cu situaţia
persoanelor condamnate asupra cărora se răsfrânge această activitate.
Domeniul de activitate al dreptului execuţional penal este foarte apropiat de cel al dreptului
penal, însă nu se identifică, ci are o existenţă de sine stătătoare. El cuprinde mai multe planuri, după
felul sancţiunilor de drept penal: planul pedepselor principale‚ planul pedepselor complementare,
planul măsurilor de siguranţă şi planul măsurilor educative. Toate aceste sancţiuni au anumite limite
temporale, cu început şi sfârşit (începutul executării sancţiunii, care ţine până la limita la care se
termină executarea fiecărei sancţiuni în parte). Conceptele de bază ale dreptului execuţional penal
sunt infracţiunea, răspunderea penală şi sancţiunea penală.
DREPTUL EXECUȚIONAL PENAL CA RAMURĂ DE DREPT. IZVOARELE ȘI

PRINCIPIILE DREPTULUI EXECUȚIONAL PENAL.
Trăsăturile dreptului execuțional penal
Dreptul execuţional penal, ca sistem cuprinzător de norme de drept.
Normele de drept execuţional penal se regăsesc în tratate şi convenţii internaţionale cu privire la
executarea sancţiunilor penale, în Constituţia României, în Codul penal şi în Codul de procedură
penală, în Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, dar și în Legea nr. 253/2013 privind
executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal, în Regulamentul privind executarea pedepselor şi a
măsurii arestării preventive, în unele legi speciale, în normele privitoare la sănătate, muncă,
administraţie, drepturile omului, precum şi în orice norme ce reglementează activitatea unor
colectivităţi.
Caracterul autonom al dreptului procesual penal. O lungă perioadă de timp, normele de procedură
penală nu erau distincte de cele de drept penal şi de cele de drept execuţional penal. Până spre
sfârşitul secolului XX, dreptul execuţional penal era înglobat în dreptul procesual penal. De fapt,
toate cursurile de drept procesual penal cuprind şi capitolul privind punerea în executare a hotărârilor
judecătoreşti deinitive.
După momentul istoric de la 1989, în literatura juridică s-a pus problema desprinderii ca
ramură de sine stătătoare a dreptului execuţional penal din dreptul procesual penal.
Primul curs universitar de drept execuţional penal, tipărit cu tiraj considerabil, a fost elaborat de
profesorul I. Oancea.
Specificul reglementării unor raporturi juridice total diferite, cum sunt cele de drept penal, de
drept civil etc., reclamă existenţa unei legislaţii adecvate. Tot mai mult s-a acreditat ideea că dreptul
execuţional penal formează o ramură autonomă a dreptului care reglementează raporturile sociale de
sine stătătoare ce se nasc în cadrul executării sancţiunilor de drept penal.
2
Înţelesul propriu al cuvântului autonomie este că legea după care exişti îţi este dată de tine însuţi şi de
nimeni altcineva. Autonomia presupune independenţă, adică conducere după norme juridice proprii,
ceea ce realizează în conţinut Legea nr. 254/2013 şi Legea nr. 253/2013.
În prezent, există o opinie dominantă a juriştilor în favoarea existenţei unei ramuri autonome de drept
execuţional penal. Autonomia presupune trei aspecte de manifestare, şi anume:
– în plan normativ, în sensul că îşi creează norme de conduită fără a se limita la a sancţiona încălcări
ale unor norme impuse de alte ramuri de drept;
– în plan conceptual, în sensul că poate conferi un conţinut propriu unor termeni diferit de cel conferit
de alte ramuri de drept;
– în plan procedural, deoarece derularea unei proceduri civile nu poate împiedica, amâna sau opri
derularea executării sancţiunii de drept penal, ca urmare a sesizării instanţei de judecată cu o anumită
acţiune.
Caracterul de drept public al dreptului execuţional penal. Dreptul execuţional penal este o
ramură de drept public pentru că, în toate raporturile juridice de drept execuţional penal se găseşte
întotdeauna statul, ca subiect dominant. Condamnatul se află pe o poziţie de subordonare, iar statul,
prin organele speciale, dispune asupra condamnatului, impunându-i executarea pedepsei la care a fost
condamnat, bineînţeles, în anumite limite prevăzute de lege.
Reglementând relaţiile sociale de punere în executare a sancţiunilor de drept penal, dreptul
execuţional penal creează raporturi juridice, pe de o parte, între stat (ca reprezentant al societăţii şi ca
titular al funcţiei de executare), prin organele sale specializate (instanţa de judecată, poliţie, finanţe
etc.) şi, pe de altă parte, persoanele fizice (condamnaţii penal sau sancţionaţii penal). Acţiunea de
executare a sancţiunii aplicate este o acţiune publică, ce aparţine societăţii. Raporturile juridice în
care se realizează această acţiune socială sunt raporturi de putere sau de autoritate.
În cadrul acestui raport, statul, prin organele sale specializate, deţine o poziţie de autoritate, de
comandă, iar condamnatul ocupă o poziţie de subordonare faţă de acesta. Statul are drept de
influenţare, de dispoziţie asupra conduitei condamnatului pe toată perioada executării sancţiunii
aplicate.
Scopul și funcțiile dreptului execuțional penal
Dreptul execuţional penal este ramura de drept prin care se exprimă şi se realizează politica
penală a statului nostru privind executarea sancţiunilor penale. În doctrină, politica penală este
definită ca ansamblul de procedee susceptibile să fie propuse legiuitorului, sau care sunt efectiv
folosite de acesta la un moment dat, într-o ţară determinată, pentru combaterea criminalităţii.
Acesta este determinat de politica penală a statului şi constă în lupta hotărâtă pe care
societatea o duce cu membrii săi care încalcă ordinea de drept şi care lezează prin acţiunile lor
valorile sociale ocrotite de lege.
Pe lângă acest scop general, dreptul execuţional penal are şi un scop special, şi anume
apărarea valorilor sociale, a ordinii de drept, prin reeducarea celor condamnaţi cu ocazia executării
sancţiunilor de drept penal privative sau neprivative de libertate.
Scopul dreptului execuţional penal este stipulat în art. 3 din Legea nr. 254/2013: „(1) Scopul
executării pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârşirii de noi
infracţiuni. (2) Prin executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se urmăreşte
formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă
de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate” şi în art. 3 din
Legea nr. 253/2013, unde se arată: „(1) Prin reglementarea executării pedepselor, a măsurilor
educative şi a altor măsuri prevăzute la art. 1 se urmăreşte asigurarea echilibrului dintre protecţia
societăţii prin menţinerea ordinii de drept, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, şi menţinerea în
comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte prevăzute de legea penală. (2) Scopul
măsurilor procesuale prevăzute la art. 1 lit. g) este asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal,
împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârşirii
de infracţiuni, în condiţiile promovării unor măsuri alternative la arestarea preventivă”.
3
Şi în acest domeniu există o prevenţie generală şi una specială. Prima urmăreşte să îi
determine pe cetăţeni să nu mai comită infracţiuni, iar cea de-a doua se referă la reeducarea
condamnaţilor prin executarea sancţiunii.
În realizarea scopului său, dreptul execuţional penal este chemat să îndeplinească anumite
sarcini sau funcţii în calitate de instrument al politicii penale.
În esenţă, aceste funcţii sunt:
a) Realizarea scopului procesului penal. Dacă nu se realizează prompt şi eficient punerea în
executare a sancţiunii de drept penal, desfăşurarea procesului penal este inutilă şi zadarnică.
Totodată, rezonanţa sancţiunii aplicate se anulează, iar prevenţia generală şi cea specială se
anihilează.
În această fază a executării sancţiunilor de drept penal îşi desfăşoară activitatea instanţa de
executare, procurorul, unele organe ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Ministerului Finanţelor şi
alte organe abilitate (comandantul locului de deţinere, al unităţii militare, al unităţii sanitare, consilii
locale etc.).
Fiecare grupă de sancţiuni de drept penal (pedepse principale, complementare, accesorii,
măsuri educative, măsuri de siguranţă etc.) prezintă un anumit specific privind ordinul de punere în
executare, organul competent, condiţiile executării etc.
b) Conformarea la principiile fundamentale ale dreptului execuţional penal, adică „pedepsele
şi măsurile privative de libertate se execută în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane”
(art. 4 din Legea nr. 254/2013). Cu alte cuvinte, executarea sancţiunii trebuie să se realizeze
respectând principiul legalităţii, principiul umanismului, al individualizării executării etc.
c) Reeducarea celor condamnaţi prin forma şi modurile de executare a sancţiunilor. În acest
sens, se impune adoptarea unor regimuri de executare diferite – regim de maximă siguranţă, regim
închis, regim deschis, semiliber şi liber, adică neprivativ de libertate, aşa cum este suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei etc.
Executarea sancţiunilor trebuie să formeze trăsături morale pentru condamnat, menite să îl
determine să nu mai intre în câmpul infracţional în viitor, să îl determine să respecte ordinea de drept
în societate şi relaţiile de convieţuire socială.
d) Pregătirea pentru reintegrare în muncă şi societatea celor condamnaţi şi liberaţi definitiv. Valenţele
educative ale executării sancţiunii, ce rezidă din modul în care aceasta se desfăşoară (cu respectarea
principiilor fundamentale de drept, cu respectarea persoanei condamnatului), prin efectuarea unei
activităţi utile de muncă, cu respectarea drepturilor şi cu recompensarea muncii, pot crea condiţii
pentru condamnat să se readapteze uşor la viaţa liberă, la munca cinstită şi corectă în societate.
Toate aceste elemente pot contribui cu adevărat la reinserţia socială a individului, dar şi la prevenirea
săvârşirii de noi infracţiuni de către cei condamnaţi care au executat o pedeapsă sau o altă măsură
dispusă de organul judiciar în cursul procesului penal.
Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept şi cu alte ştiinţe
Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept
A. Legătura cu dreptul penal. Între dreptul execuţional penal şi dreptul penal există strânse
legături. Dreptul penal este dreptul care prevede cadrul legal al sancţiunilor penale, sistemul de
sancţiuni
penale, normele generale şi speciale de sancţionare.
Dreptul execuţional penal, prin normele de executare a pedepselor, reglementând relaţiile
sociale specifice de executare a pedepselor aplicate de către instanţe, contribuie la finalizarea şi
realizarea scopului legii penale, acela de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni. La acestea mai
adăugăm şi faptul că unele din principiile care orientează dreptul penal sunt preluate şi adaptate de
dreptul execuţional penal în materie de executare a sancţiunilor penale: principiul legalităţii,
principiul individualizării sau principiul umanismului. Iar, în ceea ce priveşte raporturile juridice,
menţionăm că între raporturile juridice execuţionale şi raporturile juridice penale există o strânsă
intercondiţionare, în sensul că dacă prin normele de drept penal se aplică pedepse infractorilor,
creându-se raporturi juridice penale, prin normele de drept execuţional penal se reglementează
4
executarea pedepselor aplicate şi, astfel, raporturile juridice de drept execuţional penal vor deriva din
raporturile juridice de drept penal.
B. Legătura cu dreptul procesual penal. Executarea sancţiunilor penale presupune o anumită
procedură penală, în sensul că executarea sancţiunilor penale constituie o activitate socială în cadrul
căreia se produc o seamă de acte procesuale, acte fără de care executarea sancţiunilor penale nu se
poate efectua. Astfel, raporturile juridice de drept execuţional penal se realizează prin raporturi de
drept procesual penal, raporturi ce se desfăşoară însă între părţile speciale, organele şi subiecţii
speciali, iar în acest sens în Partea specială a Codului de procedură penală, Titlul III, „Executarea
hotărârilor penale”, sunt înscrise dispoziţii speciale privind executarea hotărârilor penale.
Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ştiinţe
Dreptul execuţional penal, ca disciplină ştiinţifică, are strânse legături şi cu o serie de ştiinţe
sociale, nejuridice, care studiază infracţiunile, infractorii, pedepsele şi celelalte sancţiuni, precum şi
executarea acestora, concluziile acestor discipline socio-umane oferind cunoştinţe şi soluţii care reţin
atenţia în organizarea şi realizarea politicii penale a statului şi care îmbogăţesc totodată disciplina
dreptului execuţional penal. Avem în vedere următoarele ştiinţe: politica penală, criminologia,
penologia, ştiinţa penitenciară, sociologia criminală, psihologia criminală, psihiatria criminală şi
altele.
A. Corelaţia cu politica penală. Politica penală este ştiinţa care trasează orientările şi
principiile incriminărilor, stabilirii, aplicării şi executării pedepselor şi a celorlalte sancţiuni penale, în
scopul apărării societăţii contra infracţiunilor. Rolul organelor de specialitate, organe execuţional
penale este de a realiza în practică această politică penală în domeniul dreptului execuţional penal. În
acest sens, ştiinţa dreptului execuţional penal transmite concluziile şi cercetările factorilor de decizie
în materie de politică penală, în vederea reevaluării căilor şi mijloacelor de luptă împotriva
infracţionalităţii.
B. Corelaţia cu criminologia. Dreptul execuţional penal preia de la criminologie o seamă de
date ştiinţifice privind cauzele şi condiţiile sociale şi individuale care au determinat anumite persoane
să comită infracţiuni, date de care trebuie să se ţină seama în individualizarea executării sancţiunilor
penale; de asemenea, criminologia cercetează trăsăturile caracteristice ale persoanelor care săvârşesc
infracţiuni (instruit-neinstruit, infractor violent-neviolent, infractor de ocazie etc.), caracteristici de
care dreptul execuţional penal ţine seama în organizarea executării sancţiunilor penale, la care se
adaugă şi faptul că dreptul execuţional penal ţine seama de mijloacele recomandate de criminologie
în procesul de executare a pedepselor, a măsurilor educative.
C. Corelaţia cu penologia. Penologia este acea disciplină teoretică nejuridică care studiază
pedepsele, este disciplina social-psihologică despre mijloacele represive, despre pedepse, în lupta
împotriva infracţiunilor. Penologia oferă dreptului execuţional penal date, informaţii, idei, cunoştinţe
despre natura şi funcţiile pedepselor şi despre modalităţile de executare ale acestora. Astfel, pentru
realizarea scopului executării pedepsei, acela al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, pedeapsa
trebuie să îndeplinească atât funcţia de constrângere, cât şi funcţia de îndreptare şi reeducare.
Pentru aceasta, executarea pedepsei trebuie să cuprindă elemente de constrângere (ordine, disciplină,
muncă), dar şi elemente de îndreptare şi reeducare (calificare profesională, învăţătură etc.).
D. Corelaţia cu ştiinţa penitenciară. Ştiinţa penitenciară studiază executarea pedepselor
privative de libertate, pedepse care se execută în penitenciare (de unde şi denumirea de «ştiinţă
penitenciară»). Cu toate acestea, ştiinţa penitenciară nu este o disciplină juridică, ea nu studiază
normele juridice privind executarea pedepselor privative de libertate, ci condiţiile în care executarea
poate fi eficientă, în care ea contribuie la reeducarea condamnatului. De asemenea, ea studiază
organizarea sistemului penitenciar şi regimul de viaţă al condamnatului în penitenciar, măsura în care
această executare contribuie sau nu la prevenirea producerii de noi infracţiuni din partea
condamnatului. În urma cercetărilor efectuate, ştiinţa penitenciară a formulat propuneri cu privire la
înlăturarea unor măsuri negative din modul de viaţă în regimul penitenciar şi la adoptarea unor măsuri
de bună organizare şi desfăşurare a regimului de trai în penitenciar şi a muncii condamnaţilor, cu
privire la disciplina în penitenciar, cu privire la necesitatea contactelor cu familia a celor care îşi
5
execută condamnarea, în interesul pregătirii condiţiilor de reintegrare socială a condamnatului după
liberarea definitivă.
În unele ţări europene s-a dezvoltat o ramură mai restrânsă de drept penal, dreptul penitenciar,
menit să reglementeze executarea pedepselor privative de libertate. Ceea ce caracterizează această
ramură de drept este faptul că ea cuprinde dispoziţiile de drept care reglementează numai executarea
pedepselor privative de libertate. Astfel, dreptul penitenciar cuprinde atât dispoziţiile înscrise în codul
penal (regimul de executare a pedepselor privative de libertate, reguli generale privind munca
condamnaţilor în penitenciar etc.) sau în legi speciale, cât şi dispoziţiile înscrise în regulamentele
privind executarea pedepselor privative de libertate sau în regulamentele privind organizarea şi
funcţionarea penitenciarelor.
În ceea ce priveşte legătura dintre cele două ramuri de drept, afirmăm că dreptul execuţional penal are
un domeniu mai larg, în sensul că acesta cuprinde reglementarea executării tuturor sancţiunilor
penale, în timp ce dreptul penitenciar cuprinde numai reglementarea executării pedepsei privative de
libertate, având un domeniu mai restrâns.
E. Corelaţia cu sociologia criminală, psihologia criminală şi alte ştiinţe social-penale.
Dreptul execuţional penal are legături şi cu alte ştiinţe sociale şi umane care, prin cunoştinţele pe care
le aduc în legătură cu condamnatul, sunt de folos executării sancţiunilor penale. Este vorba de o
seamă de ramuri de ştiinţe sociale speciale, dezvoltate în sistemul sociologiei (sociologia criminală),
în sistemul psihologiei (psihologia criminală), în sistemul pedagogiei (pedagogia condamnatului) etc.
În timp ce sociologia criminală, prin investigaţiile sale privind rolul mediului social în favorizarea
săvârşirii de infracţiuni din partea unor persoane, este deosebit de utilă dreptului execuţional penal,
psihologia criminală, cu investigaţiile şi formularea de cunoştinţe ştiinţifice referitoare la motivaţiile
şi trăsăturile psihice ale celui condamnat la pedeapsa cu închisoarea (capacitatea mintală a
condamnatului, trăsăturile de caracter ale acestuia etc.), prezintă o incontestabilă importanţă pentru
executarea sancţiunilor penale, iar pedagogia condamnatului fiind o disciplină pedagogică îndreptată
spre cercetarea reeducării celor cu comportare antisocială, aduce o contribuţie importantă dreptului
execuţional penal, fiindcă ea indică ştiinţific metodele şi căile necesare reeducării acestor categorii de
condamnaţi.
Izvoarele si raportul juridic de drept execuțional penal
Noţiunea de izvor de drept execuţional penal
Cunoaşterea izvoarelor unei ramuri de drept permite o abordare mai clară a conţinutului
acestei discipline şi asigură autoritatea concluziilor care se pot desprinde din această abordare.
Prin izvoare, putem înţelege sursele normelor juridice. Particularizând, prin izvor al dreptului
execuţional penal se înţelege actul normativ sau actele normative în care se exprimă voinţa socială,
devenită voinţă de stat, cu privire la normele juridice privind executarea sancţiunilor penale.
Prin izvor al dreptului execuţional penal se înţelege actul normativ sau actele normative prin
care exprimă voinţa de stat cu privire la normele juridice privind executarea sancţiunilor penale.
Izvoarele dreptului execuţional penal sunt dispoziţiile cuprinse în:
Constituţia României;
legile organice şi cele speciale. O deosebită importanţă o are Legea nr. 254/2013 privitoare la
executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal (lege care a abrogat vechea lege a executării pedepselor, nr. 275/2006).
Codul penal. În Titlul III, ,,Pedepsele’’, art. 53-106, statuează principalele norme ce reglementează
scopul executării pedepsei, categoriile şi limitele generale ale pedepselor. Izvor de drept execuţional
penal sunt şi Titlul V, ,,Minoritatea’’ (art. 113- 134), Titlul IV ,,Măsuri de siguranţă’’ (art. 109-112)
precum şi Titlul VII, ,,Cauzele care înlătură răspunderea penală’’ (art. 152-159).
Codul de procedură penală. Titlul V ,,Executarea hotărârilor penale’’ (art. 550 - 601) reprezintă
sediul principal al normelor de drept execuţional penal, norme ce reprezintă concretizarea modului de
punere în aplicare a pedepselor.
Desigur, pe lângă alte astfel de izvoare există şi izvoare precum: regulamente, diverse
ordonanţe (cum ar fi, de exemplu, Ordonanţa de urgenţă nr. 47/2006, pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a
6
Penitenciarelor), hotărâri de guvern (de exemplu Hotărârea Guvernului nr. 1849/2004, privind
organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor), ordine ale
ministrului justiţiei etc.
Principiile dreptului execuțional penal
Dreptul execuțional penal este călăuzit de o seama de principii de drept prin care se orientează
și direcționează toată activitatea de executare a sancțiunilor penale.
Există două categorii de principii și anume: fundamentale (generale) și speciale.
Principiile fundamentale ale dreptului execuțional penal

După cum reiese din denumirea lor, prin principii de bază sau fundamentale se înţeleg ideile
sau orientările care călăuzesc şi străbat întregul drept execuţional penal, întreaga activitate de luptă
împotriva infracţiunilor, prin mijloace de drept execuţional penal. Principiile fundamentale nu
trebuie confundate cu principiile speciale, care privesc un câmp mai restrâns de probleme.
Principiul legalităţii. Principiul legalităţii este un principiu unanim admis în doctrina
românească şi străină şi exprimă regula că întreaga activitate în domeniul dreptului (şi implicit al
dreptului execuţional penal) se desfăşoară pe baza legii şi în conformitate cu aceasta.
Principiul legalităţii procesului penal este o transpunere pe plan particular a principiului general al
legalităţii, consacrat în art. 1 punctul 5 din Constituţie, unde se arată: ,,În România, respectarea
Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie’’.
De altfel, Legea nr. 254/2013, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal statuează la art. 1 că, ,,executarea pedepselor și a
măsurilor privative de liberate se realizează în conformitate cu dispoziţiile Codului penal, ale Codului
de procedură penală şi ale prezentei legi.’’
Potrivit acestui principiu, legea este cea care determină faptele considerate infracţiuni,
(nullum crimen sine lege), după cum tot legea este cea care arată pedepsele (nulla poena sine lege) şi
răspunderea penală (nullum judicium sine lege) ce revine persoanelor care au săvârşit infracţiuni.
Din principiul legalităţii rezultă faptul că întreaga executare a pedepselor, drepturile şi
obligaţiile părţilor raportului de drept execuţional penal sunt numai cele prevăzute de lege şi pot fi
exercitate numai în condiţiile stabilite de lege. De asemenea, orice încălcare a regulilor stabilite prin
legea de reglementare atrage aplicarea, după caz, a sancţiunilor disciplinare, administrative sau
penale. Tot ca o consecinţă a principiului legalităţii este şi aceea potrivit căreia administraţia
penitenciară nu poate aplica alte sancţiuni disciplinare decât cele expres şi limitativ prevăzute de
Legea nr. 254/2013.
Principiul umanismului. Principiul presupune că întreaga reglementare execuţional penală
trebuie să pornească de la interesele fundamentale ale omului. În centrul activităţii execuţional-penale
se află omul (cu drepturile şi libertăţile sale) şi de aceea, în normele execuţional-penale sunt
prevăzute exigenţe cărora conduita omului să li se poată conforma.
În acest context, putem vorbi despre umanizarea pedepselor şi a executării acestora,
sancţiunile penale, pe lângă funcţia coercitivă, îndeplinind şi funcţia de reeducare.
Principiul umanismului constă în aceea că întreaga executare a pedepsei trebuie să se facă
într-un mod uman. Principiul este consacrat legal atât în Legea privind executarea pedepselor cât şi în
Regulile europene de penitenciare. Pentru consolidarea acestui principiu Codul penal prevede o serie
de incriminări a unor fapte ce sunt comise în cazul executării unor sancţiuni penale. Astfel, potrivit
dispoziţiilor art. 282 din Codul penal, tortura constituie infracţiune, la fel şi relele tratamente aplicate
unei persoane reţinute sau aflate în stare de detenţie sau în executarea unei măsuri de siguranţă sau
educative.
Legea nr. 254/2013, privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal, cuprinde o serie de prevederi legate de principiul
umanităţii. Astfel, art. 4 prevede că, ,,pedepsele și măsurile privative de libertate se execută în
condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane.’’ Alin. (1) al art. 5 din aceeaşi lege
statuează: ,,Se interzice supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse la tortură, la
7
tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente.’’ Exemplele nu se opresc aici, existând
o multitudine de reglementări în dreptul execuţional penal, în strânsă legătură cu principiul
umanităţii.
Potrivit dispoziţiilor din preambulul Recomandării Comitetului de Miniştri ai statelor membre ai
Consiliului Europei, REC (2006)2, persoanele private de libertate îşi păstrează toate drepturile care
nu le-au fost retrase prin lege, iar restricţiile la care sunt supuse sunt reduse la strictul necesar. De
asemenea venind în întâmpinarea principiului umanismului aceleaşi reguli arată că detenția nu trebuie
să încalce drepturile omului chiar şi în cazul unei lipse a resurselor .
Aplicarea acestui principiu presupune ca desfăşurarea muncii în detenţie să se realizeze în
condiţii de umanism, respectându-se protecţia şi securitatea muncii.
De asemenea, presupune respectul integrităţii corporale şi a sănătăţii deţinuţilor, acestora
trebuind să li se acorde asistenţă medicală şi medicaţia corespunzătoare în caz de boală. Principiul
implică crearea de condiţii materiale şi morale pentru executarea pedepsei într-un mediu închis
precum şi de realizarea unei protecţii speciale pentru femeile şi minorii deţinuţi. Pentru aceştia din
urmă executarea pedepselor stă tot timpul sub semnul pregătirii lor pentru liberare şi, de asemenea,
acestora trebuie să li se asigure condiţiile necesare pentru instruirea şi pentru continuarea studiilor. De
asemenea, atât Legea nr. 254/2013 cât şi REC (2006)2 prevăd măsuri speciale pentru deţinuţii străini
şi pentru alte categorii de deţinuţi. O altă reflecţie a principiului umanismului o reprezintă şi liberarea
condiţionată.
Principiul executării sancţiunilor în scopul reeducării celor condamnaţi. Caracterul pur
retributiv al pedepsei a fost reevaluat în sensul că, în acest moment, deţine un rol foarte important în
reeducarea condamnatului. Constrângerea, prin ea însăşi, nu ar putea duce la realizarea scopului
pedepsei, funcţia de reeducare reîntregind funcţia de represiune a pedepsei.
Funcţia de reeducare este prevăzută în mod expres de lege şi este completată de dispoziţiile
art. 52 alin. (2) Codul penal din 1969 care stipulează că, ,,prin executarea pedepsei se urmăreşte
formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de
convieţuire socială’’
Principiul individualizării executării pedepsei. Acest principiu este considerat în doctrină, de către
unii autori, ca fiind un principiu special de drept. Alţi autori admit acest principiu ca fiind unul de
bază.
Acest principiu presupune stabilirea şi aplicarea sancţiunilor de drept penal, în funcţie de gravitatea
faptei săvârşite, de periculozitatea infractorului, de necesităţile de îndreptare ale acestuia.
Îndeplinirea scopurilor şi funcţiilor sancţiunilor penale are loc numai dacă acestea au fost adaptate
cazului concret, individual. Principiul îşi are consacrarea în art. 74 Cod penal.
Principiul executabilităţii exprimă cerinţa că, orice hotărâre a instanţei penale care conţine o
condamnare la o sancţiune penală şi care a rămas definitivă, trebuie pusă în executare. Dacă nu s-ar
proceda astfel, hotărârea instanţei n-ar avea nici o eficienţă. Punerea în executare se îndeplineşte de
către organe speciale de stat.
Principiul obligativităţii constă în aceea că, punerea în executare şi executarea unei hotărâri
penale, în care se cuprinde o condamnare la o sancţiune penală, devine definitivă şi executorie, este
obligatorie pentru organele de stat competente şi pentru condamnaţi.
Principiul jurisdicţionalităţii vizează organul principal de stat care are atribuţii în materie de
punere în executare şi controlul executării sancţiunilor penale. În această ipoteză, activitatea de
executare se desfăşoară sub supravegherea instanţei de judecată care, prin judecătorul delegat, decide
şi rezolvă incidentele în cazul eventualelor încălcări ale legii ori în cazul unor schimbări ce pot
interveni în cursul executării pedepsei. Instituţia judecătorului de supraveghere a privării de libertate
are parte de o reglementare specială în cadrul Legii nr. 254/2013.
Principiul continuităţii este strâns legat de principiul executabilităţii. Potrivit acestui
principiu, nu este destul ca o sancţiune penală, (de exemplu, pedeapsă principală ori complementară),
să fie pusă în executare ci, se cere ca, o dată pusă în executare, această executare să fie continuată şi
dusă până la capăt, până la completa executare.
Principiile speciale ale dreptului execuţional penal
8
Principiile speciale ale dreptului execuţional penal, în comparaţie cu principiile de bază sau
fundamentale, au o sferă mai restrânsă.
În domeniul dreptului execuţional penal, prin principii speciale se înţeleg principii care
privesc şi se aplică executării unui grup de pedepse sau executării unei pedepse (de exemplu, a
pedepsei privative de libertate). În doctrină subzistă discuţii cu privire la delimitarea acestor principii
speciale. Exemple de astfel de principii regăsim în Legea nr.275/2006, precum: principiul garantării
drepturilor condamnaţilor în timpul executării pedepsei (art. 38 alin. (2)), principiul recunoaşterii
dreptului persoanei condamnate la petiţionare (art. 44), principiul recunoaşterii dreptului
condamnatului la asistenţă diplomatică (art. 53)etc.Aceste principii se regăsesc și în actuala
reglementare, astfel art. 56 alin.1 din Legea nr. 254/2013 consacră principiul garantării drepturilor
condamnaţilor în timpul executării pedepsei, art. 64 consacră principiul recunoaşterii dreptului
persoanei condamnate la petiţionare și art. 74, principiul recunoaşterii dreptului condamnatului la
asistenţă diplomatică etc.
2. Raportul juridic de drept execuţional penal
Raportul juridic execuţional penal constă în relaţiile sociale de executare a sancţiunilor penale
reglementate prin norme juridice execuţional penale, relaţii statornicite între organele de stat şi
condamnat potrivit cărora statul are dreptul de a pune pe condamnat să execute pedeapsa sau o altă
sancţiune penală aplicată printr-o hotărâre penală definitivă iar condamnatul are obligaţia să o
execute.
Trăsăturile specifice ale raportului juridic execuţional penal

a) Între raportul juridic execuţional penal şi raportul juridic penal există o strânsă legătură.
Mai întâi se naşte raportul juridic penal de conflict ca urmare a transformării lui din raport juridic
penal de conformare. Săvârşirea unei infracţiuni stă la baza naşterii acestui raport juridic. Raportul
juridic de conflict privit ca mijloc de realizare a ordinii de drept poartă denumirea de raport juridic de
răspundere penală. O etapă în desfăşurarea acestuia este executarea sancţiunii de drept penal aplicate.
Această etapă în cadrul raportului juridic penal ia forma unui raport juridic special şi anume a
raportului juridic execuţional penal. Raportul juridic execuţional penal derivă din raportul juridic
penal.
b) Raportul juridic execuţional penal se referă la relaţiile de executare a sancţiunilor penale
care se deosebesc de relaţiile de tragere la răspundere penală care conduc la formarea raportului
juridic penal.
c) Deşi, pentru epuizarea raportului juridic execuţional penal se apelează la acte procesuale
penale proprii (punerea în executare a pedepsei închisorii, a pedepselor complementare), reglementate
prin norme juridice procesual penale, totuşi, cele două raporturi juridice nu se confundă, ele
rămânând raporturi juridice distincte într-o strânsă interdependenţă.
Elementele raportului juridic execuţional penal
a) Subiecţii raportului juridic execuţional penal. La raportul juridic execuţional penal
participă statul prin organele sale speciale, pe de o parte, în calitate de subiect activ şi condamnatul,
pe de altă parte, în calitate de subiect pasiv.
În situaţia executării pedepsei închisorii împuternicitul statului este conducerea
penitenciarului sau a locului de muncă care acţionează prin conducătorul ei.
În situaţia executării pedepsei amenzii statul participă în cadrul raportului prin organul
financiar. Subiectul pasiv al raportului este condamnatul care va executa pedeapsa aplicată printr-o
hotărâre definitivă având în această situaţie o serie de drepturi şi obligaţii prevăzute în legea privind
executarea pedepselor. În cadrul raportului juridic execuţional penal subiecţii dobândesc o anumită
specificitate, calitatea lor fiind deosebită de cea întâlnită în cadrul celorlalte raporturi juridice penale
sau procesual penale.
9
b) Conţinutul raportului juridic execuţional penal. Prin conţinutul raportului juridic
execuţional penal înţelegem drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi specifice acestui raport.
Organul de stat are dreptul să ceară condamnatului să execute pedeapsa închisorii sau să
execute pedeapsa amenzii prin plata acesteia sau să fie internată şi să rămână în penitenciar. Statul are
o poziţie de autoritate cu rol dominant în raport cu condamnatul. Aceleaşi drepturi le are statul în
cazul executării unei măsuri educative sau a unei măsuri de siguranţă. În penitenciar statul prin
organele sale are mai multe drepturi derivate din cel enunţat mai sus şi anume dreptul de a cere să se
respecte disciplina şi ordinea în penitenciar, de a obliga pe condamnaţi să participe la activităţi
educative, etc.
Cu privire la obligaţiile statului ne referim la obligaţia de a asigura condamnatului respectarea
drepturilor sale la locul de deţinere, respectarea dreptului la odihnă, la asistenţă medicală, respectarea
duratei pedepsei etc. Condamnatul are obligaţia de a desfăşura acţiuni cuprinse în pedeapsa aplicată
pe care le cere organul de executare. Condamnatul are obligaţia să respecte regimul de penitenciar
conform regulamentelor de ordine interioară, normele de igienă sanitară precum şi disciplina muncii.
Condamnatul are dreptul de a executa doar pedeapsa la care a fost condamnat, de a i se respecta
dreptul la odihnă, la corespondenţă şi dreptul la vizite.
c) Obiectul raportului juridic execuţional penal. Obiectul raportului juridic execuţional penal
îl constituie pedeapsa sau măsurile de siguranţă ce trebuie executate. Naşterea, modificarea şi
stingerea raportului juridic execuţional penal are loc ca la orice raport juridic penal. El este
determinat de existenţa unor fapte juridice penale, execuţionale penale fiindcă drepturile şi obligaţiile
se manifestă doar în prezenţa acestora. Aceste fapte sunt de trei feluri: constitutive; modificatoare;
extinctive de raport juridic execuţional penal.
Faptul juridic constitutiv poate fi o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la o
pedeapsă sau sancţiune penală, actul de punere în executare şi mandatul de executare ce se emite de
instanţa de executare.
Faptul juridic modificator este cel ce schimbă conţinutul modificării unei pedepse făcând-o
mai severă, mai puţin severă sau înlăturând-o (graţierea, amnistia, săvârşirea unei noi infracţiuni).
Faptele juridice extinctive de executare a unei pedepse sunt: executarea efectivă şi completă a
pedepsei, amnistia, graţierea personală, toate acestea ducând la încetarea executării pedepsei.
a. Naşterea raportului juridic de drept execuţional penal. Ca orice raport juridic, raportul de
drept execuţional penal se naşte la un moment dat în timp şi printr-un anumit fapt concret. Acest fapt
este condamnarea printr-o hotărâre penală definitivă (pentru arestarea preventivă, naşterea raportului
juridic se produce prin dispunerea măsurilor preventive).
b. Modificarea raportului juridic de drept execuţional poate îmbrăca mai multe forme.
Modificarea raportului juridic de drept execuţional penal derivă din faptul că pe parcursul executării
pedepsei se pot ivi fapte sau împrejurări care pot atenua sau agrava situaţia juridică a condamnatului.
c. Stingerea raportului juridic de drept execuţional. Cazuri.
1. la momentul executării efective şi integrale a pedepsei stabilite în hotărârea de condamnare.
Pentru arestarea preventivă acest moment corespunde epuizării duratei pentru care s-a dispus măsura.
2.momentul/graţierii;
3. intervenirea amnistiei ca act de clemenţă;
4. decesul condamnatului.
10
3. Executarea pedepselor privative de libertate.
Executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate se realizează în conformitate cu

dispozițiile (legalitatea) Codului penal, ale Codului de procedură penală și ale Legii nr.254/2013.
Potrivit HG nr. 1.849 din 28 octombrie 2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile
Administrației Naționale a Penitenciarelor, aceasta este o instituţie publică de interes naţional, cu
personalitate juridica, în subordinea Ministerului Justiţiei, cu sediul în municipiul Bucureşti, se
organizează prin preluarea atribuţiilor, patrimoniului, personalului şi a bugetului aprobat Direcţiei
Generale a Penitenciarelor. Finanţarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor
subordonate se asigura din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate fac parte din instituţiile
publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului şi constituie, în sensul acestei
hotărâri, sistemul administraţiei penitenciare. Administraţia Naţională a Penitenciarelor contribuie la
apărarea ordinii publice şi a siguranţei naţionale prin asigurarea pazei, escortării, supravegherii,
aplicarea regimului de detenţie şi organizarea de activităţi de asistenţă socială şi educaţie destinate
reinserţiei sociale a persoanelor private de libertate.
Activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor din subordine este
coordonată direct de către ministrul justiţiei.
În realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Administraţia Naţională a
Penitenciarelor exercita, în principal, următoarele atribuţii:
a) organizează şi coordonează activităţile referitoare la modul de executare a pedepselor
privative de libertate, a măsurii arestării preventive şi a măsurii educative de internare a minorilor în
centre de reeducare, pronunţate de instanţele judecătoreşti;
b) coordonează, îndrumă şi controlează asigurarea pazei, escortării şi supravegherii
condamnaţilor, arestaţilor preventiv şi minorilor din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor, astfel încât să se asigure prevenirea evenimentelor negative;
c) elaborează strategia de aplicare a regimului penitenciar, urmăreşte transpunerea ei în
practică, ţine evidenţa nominală şi statistică a persoanelor private de libertate şi urmăreşte folosirea
lor la activităţi productive, potrivit legii;
d) controlează şi ia măsuri pentru executarea misiunilor de pază şi escortare a persoanelor
private de libertate la instanţele de judecata, transferul acestora la organele de urmărire penală sau la
alte locuri de deţinere;
11
e) organizează, controlează, îndrumă şi sprijină activităţile privind asigurarea dreptului la
asistenţă medicală a persoanelor private de libertate şi a personalului din sistemul administraţiei
penitenciare;
f) evaluează nevoile de asistenţă socială, educaţie şi terapeutice ale persoanelor private de
libertate şi stabileşte strategia şi modalităţile de realizare a activităţilor de reintegrare socială a
acestora;
g) organizează şi îndrumă activitatea de pregătire şcolară şi de calificare a persoanelor private
de libertate şi coordonează planificarea etapelor şi a programelor educaţionale;
h) planifică, organizează şi coordonează activităţile destinate executării pedepselor,
înzestrării, dotării şi asigurării cu bunuri şi mijloace materiale în funcţie de obiectivele sistemului
penitenciar, priorităţile şi resursele materiale şi financiare avute la dispoziţie şi urmăreşte derularea
contractelor de achiziţii, conform legii;
i) elaborează programe anuale şi de perspectivă pentru investiţii şi reparaţii capitale ale
spatiilor de deţinere, precum şi realizarea locuinţelor de serviciu şi intervenţie pentru personal;
j) coordonează nemijlocit aplicarea şi respectarea legilor, instrucţiunilor şi ordinelor
ministrului justiţiei şi deciziilor directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
referitoare la problematica resurselor umane, aplică legislaţia specifică numirii şi eliberării din funcţie
a personalului, a recompensării şi sancţionării acestuia;
k) elaborează, organizează şi coordonează programele de formare, pregătire şi perfecţionare
profesională a personalului din sistemul penitenciar, prin centrele de pregătire proprii, precum şi
activitatea de perfecţionare continuă a pregătirii de specialitate desfăşurate în unităţi;
l) organizează, îndrumă şi coordonează activităţile de menţinere a capacităţii de intervenţie şi
acţiune a unităţilor, de întocmire a documentelor de mobilizare pentru trecerea unităţilor de la starea
organizatorică de pace la starea organizatorică de război;
m) elaborează şi fundamentează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate, pe care îl propune spre avizare ministrului
justiţiei, asigura executarea bugetului în condiţiile legii, îndrumă şi controlează respectarea
dispoziţiilor legale pe linie financiar-contabilă;
n) asigură administrarea patrimoniului potrivit dispoziţiilor legale, organizează şi asigura
alocarea, mişcarea, evidenţa şi controlul mijloacelor şi echipamentelor din dotare;
o) îndrumă, controlează şi ia măsuri pentru respectarea prevederilor legale referitoare la
evidenta, întocmirea, multiplicarea, manipularea, păstrarea şi transportul documentelor clasificate;
p) elaborează studii, efectuează analize şi întocmeşte proiecte de acte normative privind
organizarea şi activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate şi le
prezintă ministrului justiţiei pentru a decide;
r) organizează activitatea de relaţii publice, îndrumă şi coordonează activităţile de primire,
evidenta şi soluţionare a petiţiilor;
s) asigura sistemul informatic integrat, prelucrarea datelor, realizarea, implementarea şi
exploatarea aplicaţiilor informatice pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile
subordonate;
t) reprezintă în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie interesele
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi coordonează aceasta activitate la nivelul unităţilor
subordonate.
Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se exercită de către directorul general
(ordonator secundar de credite) care conduce întreaga activitate a A.N.P. şi o reprezintă în raporturile
cu Ministerul Justiţiei şi cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu
alte autorităţi, instituţii publice şi organizaţii centrale şi locale, precum şi cu persoane juridice şi fizice
din ţară şi din străinătate, în limita competenţelor stabilite de ministrul justiţiei. Acesta este ajutat de 3
directori adjuncți, toți numiți prin ordin al ministrului justiției.
Unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
12
Pentru îndeplinirea atribuţiilor, în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se
înfiinţează, se organizează şi funcţionează penitenciare, penitenciare-spital, penitenciare pentru
minori şi tineri, penitenciare pentru femei, centre de reeducare, Şcoala Naţională de Pregătire a
Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, Centrul de Formare şi Specializare a Ofiţerilor din
Administraţia Penitenciară, Baza de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii şi Subunitatea de Pază şi
Escortare Deţinuţi Transferaţi.
Prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
penitenciarele se clasifica în funcţie de regimurile de executare a pedepselor, numărul şi categoria
persoanelor private de libertate, precum şi numărul şi gradul instanţelor judecătoreşti deservite.
În prezent, penitenciarele sunt clasificate după cum urmează:
- 25 de penitenciare cu regim de maximă siguranță: Aiud, Arad, Bacău, Baia Mare, Bârcea
Mare, Botoșani, Brăila, București, București-Rahova, Codlea, Colibași, Craiova, Drobeta-Turnu
Severin, Focșani, Galați, Gherla, Giurgiu, Iași, Mărgineni, Oradea, Poarta Albă, Slobozia, Târgu Jiu,
Timișoara, Tulcea;
- 7 penitenciare cu regim închis: Bistrița, Miercurea-Ciuc, Ploiești, Satu-Mare, Târgșor,
Târgu-Mureș, Vaslui;
- 2 penitenciare pentru minori și tineri: Craiova, Tichilești;
- 1 penitenciar cu regim semideschis: Pelendava;
- 6 penitenciare spital: București, București-Rahova, Dej, Târgu Ocna, Colibași, Poarta-Albă;
- 3 centre de reeducare: Buziaș, Găești. Târgu Ocna.
Pedepsele și măsurile educative privative de libertate se execută numai în temeiul hotărârilor

judecătorești definitive.
Reținerea se execută numai în temeiul ordonanței prin care s-a dispus această măsură, potrivit
dispozițiilor Codului de procedură penală.
Arestul la domiciliu se execută numai în temeiul încheierii dispuse de judecătorul de drepturi
și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de instanța de judecată, potrivit
dispozițiilor Codului de procedură penală.
Arestarea preventivă se execută numai în baza mandatului de arestare preventivă, emis
potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală.
Scopul executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni.
Prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește
formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față
de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.
Pedepsele și măsurile privative de libertate se execută în condiții care să asigure respectarea
demnității umane. Se interzice supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse sau a
unei alte măsuri privative de libertate la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele
tratamente, sub sancțiunea legii penale.
Tot sub sancțiunea legii penale, în timpul executării pedepselor și a măsurilor privative de
libertate este interzisă orice formă de discriminare pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie,
gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală
cronică necontagioasă, infecție HIV/SIDA sau pentru alte temeiuri de același fel.
Executarea pedepselor privative de libertate se organizează în funcție de profilul unității,
regimul de executare, vârstă, sex și nevoile deținuților, astfel încât condițiile de detenție să fie cât mai
apropiate de aspectele pozitive ale vieții din exteriorul penitenciarului.
Deținuții își exercită toate drepturile civile și politice, cu excepția celor care au fost interzise,
potrivit legii, prin hotărârea definitivă de condamnare, precum și a celor a căror neexercitare sau
exercitare restrânsă rezultă inerent din privarea de libertate ori din rațiuni de menținere a siguranței
deținerii.
Definirea unor expresii:
13
a) loc de deținere - penitenciarele cu regim de maximă siguranță, închis, semideschis sau
deschis, penitenciarele pentru tineri, penitenciarele pentru femei, penitenciarele-spital, centrele
educative, centrele de detenție, centrele de arestare preventivă și secțiile speciale de arestare
preventivă din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și centrele de reținere și
arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne;
b) pedepse privative de libertate - detențiunea pe viață și închisoarea;
c) măsuri preventive privative de libertate - reținere, arestul la domiciliu și arestarea
preventivă;
d) persoane private de libertate - sunt, după caz, persoanele reținute, arestate la domiciliu,
arestate preventiv, internate, condamnate;
e) deținut - persoană condamnată aflată în executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe
viață;
f) punct de documentare și informare electronică - ansamblu de documente și informații de
interes pentru persoana privată de libertate, care pot fi accesate pe bază de suport electronic;
g) activități de reintegrare socială - activități și programe educative, de asistență psihologică și
asistență socială;
h) penitenciar - penitenciar, penitenciar spital, penitenciar pentru tineri, penitenciar pentru
femei;
i) spații de deținere - locurile în care se află un număr determinat de camere de deținere;
j) centre - centre educative și centre de detenție din subordinea Administrației Naționale a
Penitenciarelor, specializate în recuperarea socială a persoanelor internate și responsabilizarea
acestora, în vederea asumării propriilor acțiuni și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni;
k) persoane internate - minorii, tinerii și persoanele de peste 21 de ani care execută o măsură
educativă privativă de libertate cu internarea într-un centru educativ sau centru de detenție;
l) activități lucrative - munca prestată de persoanele condamnate, arestate preventiv sau
internate conform art. 83 alin. (1) din Lege;
m) membrii de familie, aparținători sau alte persoane - soț, soție, rude până la gradul IV,
persoane care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii,
reprezentanți legali când sunt desemnați, precum și, în cazuri excepționale, persoane față de care s-au
stabilit puternice relații afective și care mențin legătura cu deținutul prin vizite, telefon,
corespondență și comunicări on-line;
n) unități sanitare - unitățile care asigură asistența medicală curativă și profilactică prin:
penitenciare-spital, cabinete medicale și infirmerii din cadrul locurilor de deținere, spitale, dispensare
medicale, policlinici, centre de diagnostic și tratament, ambulatorii integrate spitalelor și de
specialitate, cabinete medicale de familie, cabinete stomatologice, cabinete medicale de specialitate,
laboratoare medicale.
Președintele curții de apel în a cărei rază teritorială funcționează un penitenciar, un centru de
reținere și arestare preventivă, un centru de arestare preventivă, un centru educativ ori un centru de
detenție desemnează, anual, unul sau mai mulți judecători de supraveghere a privării de libertate, de
la instanțele din raza curții de apel.
Președintele curții de apel desemnează, în aceleași condiții, unul sau mai mulți judecători
supleanți, care își vor exercita atribuțiile de supraveghere a executării pedepselor și a măsurilor
privative de libertate pe durata imposibilității exercitării acestora de către judecătorul titular.
Desemnarea judecătorilor de supraveghere a privării de libertate și a supleanților se face în
baza acordului prealabil scris al acestora, cu precădere dintre judecătorii care, anterior, au avut
aceeași calitate ori au exercitat atribuții în cadrul compartimentului de executări penale al instanței.
Președintele curții de apel desemnează, anual, grefieri și grefieri supleanți pentru asigurarea
desfășurării activității la biroul judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează și controlează asigurarea
legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, prin exercitarea atribuțiilor
stabilite prin prezenta lege. Pe durata exercitării atribuțiilor privind supravegherea executării
14
pedepselor și a măsurilor privative de libertate, judecătorii nu pot desfășura alte activități la instanța
din cadrul căreia au fost desemnați.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate exercită următoarele atribuții
administrative și administrativ-jurisdicționale:
a) soluționează plângerile deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta
lege;
b) soluționează plângerile privind stabilirea și schimbarea regimurilor de executare a
pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate;
c) soluționează plângerile deținuților privind aplicarea sancțiunilor disciplinare;
d) participă la procedura refuzului de hrană;
e) participă, în calitate de președinte, la ședințele comisiei pentru liberare condiționată;
f) exercită orice alte atribuții prevăzute de prezenta lege.
Atribuțiile administrativ-jurisdicționale se exercită în cadrul procedurilor speciale prevăzute
de lege și se finalizează printr-un act administrativ-jurisdicțional, denumit încheiere.
În exercitarea atribuțiilor sale, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate audia
orice persoană, poate solicita informații ori înscrisuri de la administrația locului de deținere, poate
face verificări la fața locului și are acces la dosarul individual al deținuților, la evidențe și orice alte
înscrisuri sau înregistrări necesare pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.
Încheierile judecătorului de supraveghere a privării de libertate devenite executorii, precum și
dispozițiile scrise date administrației locului de deținere în procedura refuzului de hrană, potrivit legii,
sunt obligatorii.
Administrația penitenciarului sau, după caz, a centrului de reținere și arestare preventivă,
centrului de arestare preventivă, centrului educativ și centrului de detenție pune la dispoziția
judecătorului un spațiu amenajat. Ministerul Justiției asigură dotarea spațiului cu mijloacele materiale
necesare desfășurării în bune condiții a activității acestuia. Personalul administrației penitenciarului
acordă sprijinul necesar judecătorului de supraveghere a privării de libertate și îndeplinește atribuțiile
privind transmiterea sesizărilor și a contestațiilor formulate de persoanele private de libertate,
comunicarea încheierilor, înaintarea dosarelor la instanța de judecată, înștiințarea despre primirea în
audiență și celelalte activități care implică prezența acestora în fața judecătorului de supraveghere a
privării de libertate în vederea soluționării plângerilor formulate.
Administrația Națională a Penitenciarelor este instituția publică cu personalitate juridică, în

subordinea Ministerului Justiției, având ca scop coordonarea și controlul activității unităților care se
organizează și funcționează în subordinea sa.
Organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilesc
prin hotărâre a Guvernului.
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor este asigurată de un director general,
numit prin ordin al ministrului justiției.
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor are calitatea de ordonator
secundar de credite.
Finanțarea Administrației Naționale a Penitenciarelor se asigură din subvenții acordate de la
bugetul de stat și din venituri proprii.
Pedeapsa detențiunii pe viață și a închisorii se execută în locuri anume destinate, denumite
penitenciare.
Penitenciarele se înființează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică și sunt în
subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Organizarea și funcționarea penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al
ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În cadrul penitenciarelor se pot înființa, prin decizie a directorului general al Administrației
Naționale a Penitenciarelor, secții interioare sau exterioare, în raport cu regimurile de executare a
pedepselor privative de libertate, categoriile de persoane condamnate și cerințele speciale de protecție
a anumitor categorii de deținuți.
15
Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se
stabilește de Administrația Națională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere
ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ținându-se
seama și de regimul de executare, măsurile de siguranță ce trebuie luate, nevoile de reintegrare
socială identificate, sex și vârstă.
Pentru anumite categorii de deținuți se pot înființa penitenciare speciale. Penitenciarele
speciale sunt:
a) penitenciare pentru tineri;
b) penitenciare pentru femei;
c) penitenciare-spital.
De asemenea, se pot stabili penitenciare cu rol de coordonare a penitenciarelor dintr-o zonă
geografică.
În cadrul penitenciarelor se pot înființa secții speciale de arestare preventivă, prin decizie a
directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilesc
penitenciarele în care vor funcționa secții speciale pentru continuarea executării măsurii educative
privative de libertate.
Penitenciarele se organizează și se amenajează astfel încât să asigure condițiile necesare
aplicării regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, desfășurării activităților de
reintegrare socială și a celor lucrative, cazării, hrănirii, echipării, asigurării asistenței medicale,
igienei individuale și colective, precum și realizării tuturor măsurilor de siguranță în raport cu
prevederile legale aplicabile fiecărei categorii de deținuți.
Activitățile de reintegrare socială, activitățile lucrative, hrănirea, echiparea, asigurarea
asistenței medicale, a igienei individuale și colective, funcționare utilităților, precum și transportul
deținuților se pot externaliza de către Administrația Națională a Penitenciarelor.
În cadrul penitenciarelor sunt organizate și clar delimitate: sectorul de deținere, sectorul
administrativ, sectorul de producție și alte spații auxiliare. Toate aceste sectoare vor fi adaptate
conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu
dizabilități.
Sectorul de deținere, în funcție de profilul penitenciarului, are un punct de primire a
deținuților, o secție de carantină și observare, clădiri pentru cazarea acestora, birouri de lucru pentru
personal și judecătorul de supraveghere a privării de libertate, spații destinate sectorului medical, bloc
alimentar, săli de mese, baie, spălătorie, frizerie, magazii pentru păstrarea bunurilor personale ale
deținuților, puncte comerciale și puncte de documentare și informare electronică, posturi telefonice,
cutii poștale și spații corespunzătoare pentru efectuarea comunicărilor on-line, precum și un sector de
acordare a drepturilor la pachet și vizită, inclusiv vizită intimă.
În sectorul de deținere pot fi amenajate, în funcție de regimul de executare, spații pentru
desfășurarea audierii prin videoconferință, spații pentru activitățile de reintegrare socială, săli de
clasă, ateliere pentru formare profesională, bibliotecă, cluburi, cabinete de psihologie, cabinete de
asistență socială, săli de terapie ocupațională, spații pentru practicarea sportului, curți de plimbare și
terenuri pentru desfășurarea activităților în aer liber și locuri de practicare a religiei.
Sectorul de deținere este compartimentat astfel încât să asigure condițiile necesare separării
diferitelor categorii de deținuți și aplicării regimurilor de executare.
Sectorul administrativ este situat în afara sectorului de deținere și cuprinde birouri de lucru
pentru personal și judecătorul de supraveghere a privării de libertate, spații destinate personalului care
asigură paza și intervenția, reintegrarea socială, spații destinate acordării asistenței medicale a
personalului, magazia pentru armament și muniția de serviciu, magazii pentru echipamentul
personalului, depozit pentru mijloacele tehnice, armament și muniție, club, săli de pregătire și
instruire, bucătărie și sală de mese pentru personalul locului de deținere, spații pentru depozitare,
precum și utilitățile necesare unei bune funcționări a administrației.
16
Sectorul de producție este situat, de regulă, în afara celui de deținere și cuprinde ateliere de
producție, întreținere și reparații, depozite, garaj auto, alte clădiri și terenuri necesare formării
profesionale a deținuților, precum și desfășurării activităților administrative.
Spațiile auxiliare sunt situate în afara locului de deținere și cuprind, după caz, locuințe de
serviciu, locuințe de intervenție și spații pentru activități de pregătire, instruire și recreere a
personalului, precum și gospodăria agrozootehnică. Spațiile auxiliare pot include și spații pentru
activitățile de reintegrare socială.
Secțiile interioare cuprind cel puțin camere de cazare, birouri de lucru pentru personal, sală de
mese, baie și posturi telefonice, puncte de documentare și informare electronică, precum și cutii
poștale. În cazul secțiilor exterioare se aplică în mod corespunzător prevederile privind organizarea
penitenciarelor. În vederea folosirii deținuților cărora li se aplică regimul semideschis sau deschis la
activități lucrative se pot înființa puncte de lucru permanente în exteriorul penitenciarului, unde sunt
cazați, în spații special amenajate de operatorul economic sau de administrația penitenciarului. În
punctele de lucru permanente se aplică regimul de executare corespunzător deținuților care își
desfășoară activitatea în cadrul acestora.
Siguranța deținerii se referă la totalitatea activităților desfășurate de administrația

penitenciarului în scopul impunerii unor restricții în ceea ce privește libertatea de mișcare a
deținuților, astfel încât să prevină săvârșirea de noi infracțiuni, să fie împiedicată sustragerea lor de la
executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, precum și pentru protejarea vieții,
integrității corporale și sănătății acestora, a personalului locului de deținere și a oricăror altor
persoane.
Activitățile desfășurate de administrația penitenciarului pentru realizarea siguranței deținerii
constau în luarea măsurilor de pază, escortare, însoțire și supraveghere, în scopul menținerii ordinii și
disciplinei în rândul deținuților și urmăresc ca:
a) toate penitenciarele să fie conforme în ceea ce privește sistemele de siguranță a perimetrului, a
secțiilor de deținere și a locurilor în care au acces deținuții;
b) accesul și circulația deținuților în interiorul și în afara penitenciarului să se efectueze în
conformitate cu dispozițiile legii;
c) accesul și circulația altor persoane și a autovehiculelor în interiorul penitenciarului să fie limitate la
strictul necesar;
d) locurile și momentele vulnerabile din penitenciar să fie gestionate în mod eficient;
e) amenințările la adresa securității penitenciarului să fie descurajate prin luarea unor măsuri
specifice, inclusiv prin efectuarea de percheziții;
f) controlul antiterorist și de specialitate să se efectueze asupra tuturor persoanelor și autovehiculelor
care intră în penitenciar;
g) folosirea mijloacelor de constrângere și imobilizare să fie autorizată numai în cazurile strict
prevăzute de lege;
h) bunurile și valorile aflate în administrare să fie păzite și apărate.
Măsurile necesare pentru siguranța locurilor de deținere, precum și amenajările, dispozitivele,
personalul și dotarea acestuia, mijloacele tehnice pentru supravegherea și controlul perimetrelor, a
spațiilor interioare și a căilor de acces sunt stabilite prin regulament. Pentru realizarea activităților
necesare asigurării siguranței deținerii, penitenciarele trebuie să dispună de personal propriu
specializat, selecționat, pregătit și instruit pentru executarea atribuțiilor de serviciu specifice, cu
respectarea unei proporții de minimum un lucrător din domeniul siguranței la 3 deținuți.
Penitenciarele dispun de amenajările, dispozitivele, personalul și mijloacele tehnice necesare

pentru supravegherea și controlul perimetrelor, spațiilor interioare și căilor de acces, precum și de
armamentul și muniția necesare.
În cazul manifestărilor care tulbură ordinea și liniștea publică din cadrul penitenciarelor sau
pun în pericol viața ori integritatea corporală a persoanelor sau securitatea bunurilor și care depășesc
17
posibilitățile de intervenție ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, Ministerul Afacerilor
Interne acordă, la solicitare, sprijinul necesar.
Folosirea cătușelor sau a altor mijloace de imobilizare nu este permisă decât în situații în care
alte măsuri de menținere a ordinii și disciplinei în rândul deținuților nu au dat rezultate în una dintre
următoarele situații:
a) pentru a împiedica evadarea în timpul deplasării deținuților;
b) pentru a proteja deținuții de autovătămare sau pentru a preveni vătămarea altor persoane ori
producerea de pagube;
c) pentru restabilirea ordinii și disciplinei, ca urmare a opunerii sau împotrivirii deținuților la o
dispoziție a organelor judiciare sau personalului locului de deținere.
Folosirea mijloacelor de imobilizare este permisă numai pe durata pentru care aceasta este
strict necesară. Folosirea mijloacelor de imobilizare se face gradual, fără a depăși nevoile reale de
imobilizare a deținuților, și încetează de îndată ce scopul intervenției a fost realizat.
Utilizarea mijloacelor de imobilizare trebuie autorizată în prealabil de către directorul
penitenciarului, cu excepția cazurilor în care urgența nu permite acest lucru, situație care este de
îndată adusă la cunoștința directorului.
Organele judiciare apreciază cu privire la aplicarea, menținerea sau îndepărtarea mijloacelor
de imobilizare, pe durata prezenței deținuților în fața acestora.
În cazul producerii unei evadări, în sensul art. 285 din Codul penal, administrația
penitenciarului anunță de îndată organele competente ale Ministerului Afacerilor Interne pentru
luarea măsurilor în vederea urmăririi și prinderii deținutului, furnizând acestora datele și informațiile
necesare. Personalul locului de deținere poate desfășura activități de căutare a persoanei aflate în
situația de evadare pe o durată ce nu poate depăși 24 de ore, cu excepția situațiilor în care există date
precise, informații ori indicii despre aceasta.
Toate persoanele și bagajele aflate asupra acestora, precum și mijloacele de transport care au
acces în penitenciar sunt supuse controlului de specialitate și antiterorist. Controlul de specialitate
cuprinde toate activitățile desfășurate de personal pentru stabilirea calității persoanelor care au acces
în locul de deținere și pentru descoperirea și ridicarea obiectelor interzise a se afla în posesia,
folosința sau păstrarea deținuților.
Controlul antiterorist cuprinde toate activitățile desfășurate de personal, folosind mijloacele
tehnice din dotare, pentru descoperirea de armament, muniție, substanțe explozive, alte materiale sau
subansamble care pot contribui la fabricarea de arme sau bombe artizanale.
Accesul persoanelor și al mijloacelor de transport în penitenciar se face cu acordul
directorului acestuia, cu excepția categoriilor de persoane stabilite prin regulament, ale căror
prerogative permit intrarea în penitenciar.
Pentru prevenirea unor evenimente deosebite, a situațiilor de risc, precum și pentru ridicarea
obiectelor interzise, deținuții sunt supuși percheziției. Percheziția este acțiunea prin care se realizează
un control amănunțit asupra deținuților, echipamentului, bagajelor, cazarmamentului, camerelor de
deținere și tuturor locurilor unde aceștia au acces.
Percheziția se efectuează de către persoane de același sex cu deținuții percheziționați și în
condiții în care să nu fie afectată demnitatea deținuților. Desfășurarea percheziției corporale
amănunțite se realizează cu respectarea dreptului persoanei percheziționate la viața intimă.
Perchezițiile asupra cavităților corporale ale deținuților pot fi realizate numai de către
personalul medical. Percheziționarea bagajelor și a bunurilor personale se face în prezența persoanei
în cauză sau a altui deținut, atunci când aceasta nu este prezentă. Percheziția se efectuează în
intervalul cuprins între ora deșteptării și ora stingerii, cu excepția situațiilor în care acțiunea a început
înainte de ora stingerii sau în cazul săvârșirii abaterilor disciplinare grave și foarte grave ori a
infracțiunilor.
Bunurile interzise și sumele de bani găsite asupra deținuților, cu prilejul perchezițiilor, se
confiscă. Bunurile confiscate se valorifică sau se distrug potrivit legii, iar sumele de bani se fac venit
la bugetul de stat. Procedura de valorificare și de distrugere a bunurilor confiscate se stabilește prin
regulament.
18
Portul și uzul armelor de foc sau al altor arme neletale este permis personalului care asigură
paza penitenciarelor sau execută misiuni de pază și escortare a deținuților în afara penitenciarelor, în
cazurile și condițiile prevăzute de lege. Portul și uzul armelor de foc sau al altor arme neletale este
interzis în sectorul de deținere, cu excepția unor incidente critice definite în regulament, cazuri în care
se delimitează vizibil un perimetru interior. În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, personalul din
penitenciare poate folosi mijloacele tehnice din dotare, în condițiile legii. În exercitarea atribuțiilor de
pază și escortare a deținuților, precum și în alte situații temeinic justificate prevăzute în planurile de
pază și apărare ale penitenciarelor personalul folosește tehnica, mijloacele și armamentul din dotare,
potrivit legii. Prin dispoziția directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, se pot
constitui zone speciale de siguranță, delimitate vizibil în interiorul sectorului de deținere, în care se
instituie dispozitive suplimentare de menținere și restabilire a ordinii și disciplinei, folosindu-se
inclusiv formațiuni aparținând Ministerului Afacerilor Interne. Constituirea zonei speciale de
siguranță se face în situația în care prin acțiunile violente de protest ale deținuților se pune în pericol
viața ori integritatea corporală a persoanelor sau securitatea bunurilor. În momentul în care cauzele ce
au determinat constituirea zonei speciale de siguranță au fost înlăturate, măsurile speciale luate
încetează.
În cazul în care există indicii că un deținut a consumat substanțe stupefiante, alcool ori
substanțe toxice sau a ingerat fără prescripție medicală medicamente de natură a crea tulburări de
comportament, directorul penitenciarului dispune, cu avizul judecătorului de supraveghere a privării
de libertate, ca acesta să fie supus recoltării probelor biologice prin mijloace noninvazive ale
corpului, în vederea testării. În cazul în care judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu este
prezent la locul de deținere, avizul favorabil sau nefavorabil se poate comunica verbal, administrația
locului de deținere întocmind o notă telefonică. Încheierea va fi redactată în cel mult 3 zile, în baza
documentelor și informațiilor existente la momentul emiterii avizului, puse la dispoziție de
administrația penitenciarului. Refuzul deținutului de a se supune recoltării probelor biologice se
consemnează în fișa medicală și constituie abatere disciplinara gravă. Recoltarea de probe biologice
se realizează, după caz, prin prelevarea de probe de urină și/sau de salivă. Probele biologice se
recoltează potrivit procedurilor medicale. Directorul unității, cu consultarea medicului, stabilește ce
tip de probă se prelevă. Deținutul poate solicita, pe cheltuiala sa, efectuarea altor examene medicale.
Dacă există indicii că un deținut intenționează să recurgă la acte de autoagresiune sau de

suicid, să rănească o altă persoană, să distrugă bunuri ori să tulbure în mod grav ordinea, directorul
penitenciarului poate dispune ca acesta să fie cazat individual într-o încăpere anume destinată și
amenajată. Pe perioada cazării în camera de protecție, deținutul este observat permanent prin
intermediul camerelor de luat vederi. Măsura poate fi luată până la încetarea stării care a generat-o,
dar nu mai mult de 24 de ore. În ipoteza cazării în camera de protecție pentru prevenirea
autoagresiunii ori suicidului, personalul medical are obligația de a monitoriza și evalua starea
deținutului, ori de câte ori este necesar, dar nu mai puțin de o dată la 4 ore. Pe perioada cazării în
camera de protecție, deținutul este consiliat psihologic. Deținuții cazați în camera de protecție iau
masa și își satisfac necesitățile fiziologice în alt spațiu decât cel în care sunt cazați.
Deținuților care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului li se aplică măsuri de pază,
supraveghere și escortare sporite, fără a le fi afectate drepturile prevăzute de prezenta lege.
Pe durata cercetării disciplinare, directorul penitenciarului poate dispune preventiv, din
motive de siguranță, cazarea într-un alt spațiu de deținere a deținutului cercetat pentru comiterea unei
abateri disciplinare.
Folosirea mijloacelor de imobilizare și a armamentului, cazarea temporară a deținutului în
camera de protecție și supravegherea prin intermediul camerelor de luat vederi sunt aduse, în scris, la
cunoștința judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
19
Deținuții pot fi supravegheați electronic la distanță. Sistemele electronice de supraveghere la
distanță sunt dispozitive tehnice care permit monitorizarea locației și mișcării în timp real a
deținuților. Ele sunt utilizate pentru:
a) creșterea numărului de deținuți la activități lucrative, educative, de asistență psihologică și asistență
socială, în condițiile posibilității diversificării acestora;
b) creșterea numărului de persoane care pot fi recompensate cu permisiunea de ieșire din penitenciar,
în vederea pregătirii reintegrării sociale a acestora;
c) folosirea eficientă a personalului;
d) cunoașterea locului în care se află deținutul la un moment dat;
e) depistarea cu ușurință și în timp real a situațiilor de nerespectare a traseelor de deplasare stabilite;
f) creșterea capacității de reacție la acțiunile deținuților de sustragere de la executarea pedepselor
Sistemele electronice de supraveghere la distanță se folosesc în cazul deținuților care:
a) participă la activitățile lucrative, educative, de asistență psihologică, de asistență socială, în
exteriorul locului de deținere;
b) se deplasează pentru acordarea asistenței medicale la spitale/cabinete medicale situate în afara
locului de deținere;
c) sunt internați în spitale din rețeaua publică de sănătate;
d) beneficiază de permisiunea de ieșire din penitenciar;
e) se deplasează în exteriorul locului de deținere în alte situații. Sistemele electronice de supraveghere
la distanță se pot folosi și în cazul deținuților care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului, în
situația în care sunt escortați în afara penitenciarului. Refuzul deținutului de a i se aplica sistemele
electronice de supraveghere la distanță atrage neparticiparea acestuia la activități în exteriorul
penitenciarului sau neacordarea permisiunii de ieșire din penitenciar.
Sistemele electronice de supraveghere la distanță se folosesc numai dacă îndeplinesc cerințele
privind securitatea în utilizare, respectarea demnității umane și nepunerea în pericol a sănătății ori
integrității fizice a deținuților. Sistemele de supraveghere electronică la distanță se aplică, cu
aprobarea directorului penitenciarului și consimțământul deținutului, la propunerea:
a) comisiei de recompensare, în cazul deținuților care urmează să beneficieze de permisiunea de ieșire
din penitenciar;
b) comisiei de selecționare la muncă, în cazul deținuților care urmează să fie folosiți la activități
lucrative în exteriorul locului de deținere;
c) comisiei speciale, în cazul în care prin Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și
terapeutică întocmit de către sectorul educație și asistență psihosocială se prevăd programe care pot fi
desfășurate în comunitate, fără supraveghere;
d) directorului adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, în alte situații. Deținutul este
instruit cu privire la modul de folosire a mijloacelor electronice, sens în care acesta semnează un
angajament. Nerespectarea condițiilor și obligațiilor stabilite în angajament poate atrage retragerea de
la activități în exteriorul penitenciarului sau întreruperea permisiunii de ieșire din penitenciar.
Constituie abatere disciplinară foarte gravă aducerea în stare de nefuncționare, distrugerea și
înlăturarea, în mod ilicit, de către deținut a mijloacelor electronice, precum și prezența în alte zone
decât cele stabilite.
Administrația Națională a Penitenciarelor și administrația penitenciarului au obligația de a

asigura, în condițiile legii, protecția și asistența martorului amenințat sau vulnerabil, care execută o
pedeapsă sau o măsură privativă de libertate. Criteriile privind vulnerabilitatea deținuților sunt:
a) orientarea sexuală;
b) dizabilitățile;
c) tulburările psihice;
d) etnia;
e) infectarea cu HIV/SIDA;
f) săvârșirea de infracțiuni asupra minorilor sau asupra integrității și libertății sexuale;
20
g) situația sociofamilială deosebită, lipsa sprijinului din partea mediului de suport, statutul
socioeconomic diminuat sau situația socioeconomică mult peste medie;
h) profesia sau funcția deținută anterior arestării;
i) oferirea de informații instituțiilor cu atribuții de ordine publică și siguranță națională cu
privire la săvârșirea unei infracțiuni sau abateri disciplinare;
j) orice alte asemenea situații, stări sau împrejurări care pot vulnerabiliza deținutul.
Aceste criterii nu determină prin ele însele clasificarea deținutului ca fiind vulnerabil, ci
numai dacă există un pericol pentru sine, față de ceilalți sau pentru siguranța locului de deținere.
Evaluarea inițială a vulnerabilității se realizează de către o comisie cu ocazia individualizării
și stabilirii regimului de executare. Aceeași comisie reevaluează situația deținutului, din oficiu sau la
cererea motivată a acestuia, în vederea menținerii ori încetării măsurilor de protecție. Sesizarea
comisiei se poate face, prin raport scris, de către orice persoană care constată vulnerabilitatea sau la
cererea deținuților. La reevaluarea deținuților vulnerabili, comisia are în vedere documentele
cuprinse în dosarul individual, precum și orice altă informație considerată relevantă.
În cazul deținuților vulnerabili, al martorilor vulnerabili și amenințați se pot lua următoarele
măsuri de protecție:
a) cazarea într-o cameră de deținere pentru eliminarea factorilor de risc. Cazarea în aceste
spații se poate dispune de către directorul penitenciarului, pe motive de siguranță sau la cererea
deținuților în cauză, pe durata pentru care este necesară luarea acestei măsuri;
b) stabilirea locurilor și a intervalului orar de desfășurare a activităților, a itinerarelor de
deplasare și a persoanelor cu care intră în contact;
c) desemnarea de personal cu experiență pentru pază, escortare, însoțire, supraveghere,
monitorizare și intervenție operațională;
d) crearea unui sistem care să asigure informarea în timp util a factorilor decizionali în
vederea înlăturării potențialului pericol;
e) verificarea operativă a tuturor sesizărilor deținuților, ale membrilor familiilor acestora,
precum și a unor terțe persoane cu privire la actele de violență exercitate asupra lor, în vederea luării
măsurilor legale;
f) derularea de programe și activități educative, de asistență psihologică și asistență socială
adecvate.
În cazul în care aceste măsuri nu sunt îndestulătoare se poate dispune transferarea în alt
penitenciar sau penitenciar-spital.
În cazul în care un deținut urmează să fie audiat în cadrul unei proceduri de către personalul
sau judecătorul de supraveghere a privării de libertate din alt penitenciar decât cel în care se află
deținutul, audierea poate avea loc prin videoconferință. În cazul în care un deținut urmează să fie
audiat în cadrul oricărei proceduri judiciare sau al unei proceduri prevăzute de prezenta lege, audierea
poate avea loc prin videoconferință.
Directorul penitenciarului în care se află deținutul primește cererea de audiere și este
competent să dispună asupra datei de realizare a acesteia. Audierea prin videoconferință se desfășoară
potrivit regulamentului de aplicare a prezentei legi. Dacă deținutul este asistat de un apărător, ales sau
numit din oficiu, administrația penitenciarului va permite accesul acestuia în camera de
videoconferință, alături de persoana pe care o reprezintă. Dispozițiile se aplică în mod corespunzător
și traducătorului sau interpretului. Dispozițiile se aplică în mod corespunzător și în cazul deținuților
aflați în secțiile exterioare ale unui penitenciar, centre de reținere și arestare preventivă, centre
educative sau centre de detenție, precum și în cazul altor proceduri judiciare din alte materii, în
măsura în care audierea prin videoconferință este posibilă din punct de vedere tehnic.
La stabilirea riscului pe care îl prezintă deținutul pentru siguranța penitenciarului sunt luate în
considerare următoarele criterii:
a) săvârșirea infracțiunii prin folosirea armelor de foc ori prin cruzime;
b) evadarea ori părăsirea locului de muncă în prezenta pedeapsă sau în pedepsele anterioare;
21
c) tentativa de evadare, forțarea dispozitivelor de siguranță ori distrugerea sistemelor de
siguranță;
d) neprezentarea nejustificată a deținutului la data și ora stabilite din permisiunea de ieșire din
penitenciar;
e) introducerea, deținerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanțe toxice
ori alte obiecte și substanțe care pun în pericol siguranța penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor;
f) instigarea, influențarea sau participarea în orice mod la producerea de revolte sau luări de
ostatici;
g) apartenența la grupări de crimă organizată, coordonarea activităților infracționale ori de tip
terorist;
h) acte de violență soldate cu vătămări corporale ori deces împotriva personalului sau a altor
persoane;
i) informațiile privind profilul psihosocial rezultate în urma evaluărilor stabilite de
reglementările în vigoare.
Evaluarea inițială a riscului deținuților pentru siguranța penitenciarului se realizează de către o
comisie cu ocazia individualizării și stabilirii regimului de executare. După stabilirea riscului pentru
siguranța penitenciarului, comisia se reunește o dată la 6 luni și reevaluează situația persoanelor din
această categorie prin prisma criteriilor mai sus enunțate în vederea menținerii ori încetării măsurilor
specifice riscului pentru siguranța penitenciarului. La reevaluarea deținuților care prezintă risc pentru
siguranța penitenciarului se au în vedere și recomandările din Planul individualizat de evaluare și
intervenție educativă și terapeutică, precum și raportul personalului special desemnat pentru
cunoaștere și influențare pozitivă. În procesul de evaluare și reevaluare a riscului, comisia audiază
deținutul și analizează situația acestuia în baza dosarului individual și a altor documente relevante
pentru stabilirea riscului. Hotărârea comisiei cu privire la evaluarea și reevaluarea riscului se
comunică deținutului.
Deținuții care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului sunt cazați separat, în camere
special amenajate în cadrul secțiilor de maximă siguranță. Activitățile desfășurate cu acești deținuți se
realizează separat de ceilalți deținuți. Deținuții care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului sunt
monitorizați de către personal special desemnat.
Deținuții bolnavi nu pot refuza transferarea în vederea internării într-un penitenciar-spital sau
infirmerii din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor. Regimul aplicat deținuților
internați în penitenciarele-spital sau infirmerii se subordonează nevoilor de tratament medical,
potrivit normelor prevăzute de Ministerul Sănătății și casele de asigurări de sănătate. Separarea se
realizează după criterii medicale și după sexul deținuților.
Măsurile de siguranță care se aplică deținuților internați în penitenciarele-spital și infirmerii se
adoptă fără a împiedica desfășurarea programelor terapeutice. Măsurile de siguranță pentru deținuții
internați sunt cele specifice regimului închis, cu excepția celor referitoare la modalitatea de acordare a
vizitelor.
La predarea serviciului de către personalul de supraveghere de pe secțiile de deținere se
efectuează apelul deținuților, activitate care este consemnată în documentele specifice. Apelul
deținuților se efectuează și la începerea și terminarea activităților desfășurate în afara camerelor de
deținere sau ori de câte ori este necesar. Anual se organizează apelul general, pentru confruntarea
documentelor care privesc situația individuală a deținuților cu cele declarate de aceștia.
22
4. Regimuri de executare a pedepselor privative de libertate
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care

stau la baza executării pedepselor privative de libertate și sunt bazate pe sistemele progresiv și
regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condițiile prevăzute de prezenta
lege.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate asigură respectarea și protejarea
vieții, sănătății și demnității persoanelor condamnate, a drepturilor și libertăților acestora, fără să
cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnată.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt, în ordinea descrescătoare a
gradului de severitate, următoarele:
a) regimul de maximă siguranță;
b) regimul închis;
c) regimul semideschis
d) regimul deschis.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferențiază în raport cu gradul
de limitare a libertății de mișcare a persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor și de
desfășurare a activităților, precum și cu condițiile de detenție.
Deținuții se supun regimului de executare stabilit. Acesta cuprinde totalitatea regulilor, drepturilor,
obligațiilor, programelor și activităților care urmăresc realizarea unei bune conviețuiri, astfel încât să
încurajeze comportamente, atitudini și abilități care să contribuie la reintegrarea socială.
Pe întreaga durată a executării pedepsei, administrația penitenciarului asigură supravegherea,
observarea și asistența deținuților de către educatori, psihologi, asistenți sociali și consilieri de
23
probațiune, medici, personal specializat cu aplicarea regimului și siguranța deținerii, preoți și alte
persoane calificate din interiorul și exteriorul locului de deținere.
Regulamentul de ordine interioară este documentul prin care administrația penitenciarului
stabilește regulile pe care trebuie să le respecte deținuții și personalul penitenciarului în vederea
aplicării corespunzătoare a regimului de executare.
Administrația penitenciarului elaborează și aplică un regulament propriu privind ordinea
interioară. Regulamentul de ordine interioară este aprobat de către directorul penitenciarului. Un
exemplar al regulamentului de ordine interioară este pus la dispoziția deținuților, în fiecare cameră de
deținere.
Regulamentul de ordine interioară cuprinde:
a) programul zilnic al deținuților;
b) posibilitățile deținuților de a comunica cu administrația penitenciarului, cu autoritățile
judiciare și administrative, cu soțul sau soția ori rudele sau cu alte persoane, cu apărătorii sau cu
reprezentanții misiunilor diplomatice, după caz;
c) drepturile deținuților;
d) obligațiile și interdicțiile deținuților;
e) faptele care constituie abateri disciplinare sau infracțiuni prevăzute de Lege;
f) recompensele ce pot fi acordate deținuților;
g) sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate deținuților;
h) măsuri pentru siguranță individuală și colectivă adoptate la nivelul penitenciarului;
i) modalitatea de păstrare a bunurilor deținuților;
j) regulile de igienă individuală și colectivă;
k) procedura repartizării în camere și a transferului deținuților;
l) oferta de programe și activități educative, de asistență psihologică și asistență socială;
m) modalitatea de selecționare și repartizare la activități lucrative;
n) locurile destinate fumatului;
o) zonele, locurile și spațiile, precum și intervalele orare în care deținuții se pot deplasa
neînsoțiți sau pot desfășura activități fără supraveghere;
p) regulile de conduită pe care trebuie să le respecte personalul penitenciarului;
q) alte prevederi în scopul aplicării corespunzătoare a regimului de executare.
Respectarea regulamentului de ordine interioară constituie o obligație a tuturor deținuților pe
întreaga perioadă a privării de libertate. Administrația penitenciarului este obligată să afișeze, în
locuri vizibile, sau să pună la dispoziție prin punctele de documentare și informare electronică, studio
radio-TV cu circuit închis sau orice alte mijloace, informații referitoare la conținutul regulamentului
de ordine interioară.
Programul zilnic este adus la cunoștința deținuților de către administrația penitenciarului prin
afișare sau punere la dispoziție și cuprinde totalitatea activităților în care sunt implicați deținuții în
cursul unei zile, fiind diferențiat în raport cu profilul penitenciarului, regimul de executare, vârstă,
stare de sănătate, participarea la activități lucrative ori de altă natură, anotimp, precum și în raport de
zilele de repaus. Administrația penitenciarului poate elabora programe zilnice individualizate.
Planificarea activităților în cadrul programului zilnic are în vedere ca deținuții să petreacă cât mai
mult timp în afara camerelor de deținere.
În programul zilnic este stipulat, pe ore, timpul de muncă, timpul aflat la dispoziția deținutului și cel
de odihnă, precum și timpul destinat desfășurării activităților administrativ-gospodărești, de curățenie,
de igienă, de plimbare, de instruire școlară și formare profesională, activităților educative, de asistență
psihologică și socială religioase, sportive, de recreere și de exercitare a unor drepturi. Pentru deținuții
bolnavi, internați în spitale sau infirmerii, precum și pentru femeile gravide sau care au în îngrijire
copil cu vârsta până la 1 an, programul zilnic este stabilit de medicul penitenciarului, iar în cazul
penitenciarelor-spital de către directorul adjunct pentru probleme medicale.
În fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea
regimului de executare a pedepselor privative de libertate, care se întrunește de regulă o dată pe
săptămână și este alcătuită din: directorul penitenciarului, care este și președintele comisiei, șeful
24
serviciului sau biroului pentru aplicarea regimurilor și șeful serviciului sau biroului educație ori șeful
serviciului sau biroului asistență psihosocială. Secretariatul comisiei se asigură de către șeful
serviciului sau biroului evidență din penitenciarul respectiv.
După terminarea perioadei de carantină și observare, persoanei condamnate căreia nu i s-a
stabilit regimul de executare i se aplică provizoriu regimul de executare corespunzător cuantumului
pedepsei pe care o execută. În cazul persoanelor inițial arestate preventiv, regimul provizoriu se
aplică de la momentul primirii mandatului de executare a pedepsei, până la prima întrunire a comisiei.
Regimul de executare stabilit pentru persoanele condamnate și arestate preventiv în altă cauză
se suspendă până la încetarea arestului preventiv. Pe perioada de suspendare se aplică regimul
specific arestaților preventiv.
În perioada arestului preventiv, deținuților repartizați în regim de maximă siguranță,
clasificați în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului și cărora li s-a
suspendat regimul de executare, li se aplică aceleași măsuri de siguranță până la încetarea motivelor
care au determinat luarea acestora.
Regimul provizoriu se aplică până la prima întrunire:
a) de la data expirării perioadei de carantină și observare, pentru deținuții care au fost primiți
în penitenciar în baza mandatului de executare a pedepsei privative de libertate și pentru deținuții
cărora le-a fost emis mandatul de executare a pedepsei privative de libertate în acest interval de timp;
b) de la data încetării măsurii arestării preventive ca urmare a intervenirii hotărârii definitive
de condamnare în cauza respectivă;
c) de la data înlocuirii, încetării de drept sau revocării măsurii arestării preventive pentru
deținuții arestați în altă cauză, dacă acestora nu li s-a stabilit un regim de executare.
Aplicarea regimului provizoriu se face în baza deciziei directorului penitenciarului, care este
executorie și definitivă. Pe toată perioada aplicării regimului provizoriu deținutul beneficiază de
drepturile pe care le au deținuții incluși definitiv în respectivul regim de executare, cu excepția
dreptului la muncă. Cazarea deținuților cărora li se aplică regimul de executare provizoriu se
realizează în cadrul secțiilor de deținere aferente regimului de executare respectiv.
Regimul de maximă siguranță se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa
detențiunii pe viață și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani, precum și
celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului. Regimul de maximă siguranță se aplică
deținuților, clasificați inițial în alt regim de executare, care au comis o infracțiune sau o abatere
disciplinară foarte gravă și care, prin conduita lor, afectează în mod grav desfășurarea normală a
activităților în locul de deținere ori siguranța acestuia. Regimul de maximă siguranță se aplică
deținuților condamnați la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani, în
a) au săvârșit abateri disciplinare repetate;
b) constituie pericol pentru ei înșiși, pentru alți deținuți, pentru personal sau pentru societate,
având în vedere antecedentele privind actele de indisciplină, de intimidare, de violență, de distrugere.
În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și persoana
condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat
inferior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranță sunt supuse unor
măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează muncă
și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială,
moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, care să dea posibilitatea trecerii în regimul
de executare imediat inferior ca grad de severitate, în grupuri mici, în spații anume stabilite în
interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă.
Regimul de maximă siguranță se execută în penitenciare anume destinate ori în secții sau
spații special amenajate, iar deținuții din regimul de maximă siguranță sunt cazați, de regulă,
individual. Deținuții din regimul de maximă siguranță pot fi cazați în comun, în situația în care starea
de sănătate sau participarea la diferite programe de influențare a comportamentului o impun, cu
condiția ca numărul acestora să nu fie mai mare de 10. Amenajarea și dotarea spațiilor de deținere
25
sunt stabilite prin ordin al ministrului justiției, iar secțiile, camerele și locurile unde deținuții din
regimul de maximă siguranță desfășoară diferite activități sunt permanent închise și asigurate.
Programul zilnic este riguros stabilit. Deținuții din regimul de maximă siguranță care nu
prestează muncă sau nu participă la activități de instruire școlară ori formare profesională desfășoară,
în limita a minimum 3 ore pe zi, activități de plimbare, activități educative, de asistență psihologică și
asistență socială, sportive și religioase. Hrana se servește în camerele de deținere sau în săli de
mese. Asistența medicală se asigură de personal medical anume desemnat, în spații amenajate, de
regulă, în interiorul secției de maximă siguranță. La solicitarea personalului medical, asistența
medicală este acordată sub supravegherea personalului de pază. În cazuri deosebite, la solicitarea
medicului curant, deținuții din regimul de maximă siguranță pot fi internați în unități sanitare.
Deținuții din regimul de maximă siguranță care nu prestează muncă, nu participă la programe
educative, de asistență psihologică și asistență socială sau nu desfășoară activități de instruire școlară
și formare profesională au dreptul la cel puțin două ore de plimbare zilnică, în curți special amenajate
în aer liber. Deținuții din regimul de maximă siguranță care prestează muncă, participă la programe
educative, de asistență psihologică și asistență socială sau desfășoară activități de instruire școlară și
formare profesională au dreptul la cel puțin o oră de plimbare zilnică. Deținuții din regimul de
maximă siguranță aflați în executarea sancțiunii disciplinare cu izolarea au dreptul la cel puțin o oră
de plimbare zilnică, în curți special amenajate în aer liber. Modul de amenajare și dotarea curților
destinate activității de plimbare a deținuților din regimul de maximă siguranță sunt stabilite prin
regulamentul de ordine interioară.
Deținuții din regimul de maximă siguranță care au o comportare bună și respectă regulile de
ordine interioară pot presta muncă, în grupuri mici, în interiorul penitenciarului, în spații prevăzute cu
dispozitive de închidere sigure și sub supraveghere permanentă.
Programele și activitățile educative, de asistență psihologică și asistență socială cu deținuții
din regimul de maximă siguranță se desfășoară, pe baza recomandărilor din Planul individualizat de
evaluare și intervenție educativă și terapeutică, individual sau în grupuri mici, în locuri anume
destinate, sub supraveghere continuă.
Personalul desemnat să aplice regimul de maximă siguranță este anume selecționat, format și
specializat, dotat cu mijloace de autoapărare, alarmare și comunicare, într-un număr suficient, astfel
încât să asigure o supraveghere strictă a deținuților, atât în interiorul, cât și în exteriorul
penitenciarului, precum și intervenția operativă, în situațiile în care se impune.
Deplasarea deținuților din regimul de maximă siguranță la organele judiciare, spitale ori în
alte locații din exteriorul penitenciarului, precum și transferarea la un alt loc de deținere se realizează
în mijloace de transport special amenajate, separat de alte categorii de deținuți, acestora aplicându-li-
se mijloace de imobilizare, în cazuri justificate, prin autorizare scrisă a directorului unității.
La ieșirea și intrarea din și în camerele de deținere, deținuții din regimul de maximă siguranță
sunt supuși, în mod obligatoriu, controlului corporal sumar. Scoaterea din camere se desfășoară în
prezența unui număr suficient de personal, dotat corespunzător, iar în situația în care situația impune,
li se aplică mijloace de imobilizare.
Prezentarea deținuților din regimul de maximă siguranță în fața reprezentanților organelor
judiciare, unităților sanitare ori ai altor instituții se realizează fără cătușe pentru mâini. În situațiile
care au impus aplicarea cătușelor pentru mâini, acestea pot fi menținute, dacă reprezentanții organelor
judiciare, unităților sanitare ori ai altor instituții, în prealabil informați cu privire la motivele care au
impus luarea acestei măsuri, solicită menținerea acestor mijloace de imobilizare.
Accesul personalului locului de deținere în zona de amplasare a secțiilor și camerelor
destinate cazării deținuților care execută pedeapsa în regim de maximă siguranță este strict limitat și
se face în baza deciziei directorului penitenciarului.
Regimul de maximă siguranță nu se aplică următoarelor persoane condamnate:
a) care au împlinit vârsta de 65 de ani (acestea execută în regim închis);
b) femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an;
c) persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum și celor cu afecțiuni locomotorii
grave. Persoanele condamnate prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) execută pedeapsa privativă de libertate
26
în regim închis, pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă
siguranță. La data încetării cauzei care a determinat neaplicarea regimului de maximă siguranță,
situația persoanei condamnate este reanalizată.
Aceste prevederi nu se aplică persoanelor condamnate care prezintă risc pentru siguranța
penitenciarului, stabilit ca atare, potrivit criteriilor și procedurii de evaluare a riscului prevăzute de
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Regimul închis constă în asigurarea unor măsuri de pază, escortare, însoțire și supraveghere
care să permită deținuților să desfășoare, în grupuri, activități lucrative, educative, culturale,
terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare
profesională, pentru a da posibilitatea trecerii în regimul de executare imediat inferior ca grad de
severitate.
Regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3
ani, dar care nu depășește 13 ani. În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii,
persoana condamnatului, precum și comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot
determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau superior ca
grad de severitate.
Regimul închis se aplică și:
a) deținuților clasificați inițial în regim semideschis sau deschis care au comis o abatere
disciplinară foarte gravă sau abateri disciplinare grave, în mod repetat, și care, prin conduita lor,
afectează desfășurarea normală a activităților în locul de deținere;
b) deținuților clasificați inițial în regimul de maximă siguranță care au avut o bună conduită și
au făcut eforturi pentru reintegrare socială;
c) deținuților care au împlinit vârsta de 65 de ani, femeilor însărcinate sau care au în îngrijire
un copil în vârstă de până la un an, persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum și celor
cu afecțiuni locomotorii grave, dacă acestea au fost condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de
13 ani;
d) în mod excepțional, deținuților condamnați la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani, dacă
în urma analizării naturii, modului de săvârșire a infracțiunii și a persoanei acestora, se apreciază că
nu este oportună repartizarea în regimul de maximă siguranță. La această apreciere, în baza aplicării
instrumentelor-standard de evaluare a activităților desfășurate de deținuți, pot fi luate în considerare
aspecte privind vârsta și starea de sănătate, lipsa antecedentelor penale, comportamentul pe parcursul
procesului penal, perioada executată până la momentul stabilirii regimului de executare, participarea
la activități pe durata executării măsurii arestării preventive și comportamentul în această perioadă;
e) în mod excepțional, deținuților condamnați la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar
care nu depășește 3 ani, în considerarea naturii, modului de săvârșire a infracțiunii și a persoanei
acestora.
Regimul închis se execută în penitenciare anume destinate ori în secții sau spații special
amenajate. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în
comun, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în grupuri,
în interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere. Camerele de deținere sunt permanent închise și
asigurate, iar hrana se servește, de regulă, în săli de mese sau în camerele de deținere.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca sub pază și
supraveghere continuă, în interiorul sau exteriorul locului de deținere și pot desfășura activități
educative și culturale în afara penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea
directorului penitenciarului. Măsurile de siguranță specifice regimului închis se aplică persoanelor
condamnate, altele decât cele din regimul de maximă siguranță, transferate temporar într-un alt
penitenciar, pentru prezentarea în fața organelor judiciare. Totodată, ele se aplică deținuților internați
în penitenciare-spital și în infirmeria penitenciarului.
Programul zilnic cuprinde prestarea muncii, activități educative, culturale, terapeutice și
sportive, consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare
profesională, asistență medicală, plimbare, timp de odihnă și alte activități necesare stimulării
27
interesului deținuților din regimul închis de a-și asuma responsabilități. Activitățile cu deținuții din
regimul închis se desfășoară individual sau în grup, sub paza și supravegherea permanentă a
personalului.
Deținuții din regimul închis care din diferite motive nu sunt folosiți la muncă, la activități de
instruire școlară și profesională desfășoară activități de plimbare, educație, asistență psihologică și
asistență socială, sportive și religioase în limita a minimum 4 ore pe zi.
Deținuții din regimul închis care nu prestează muncă și nu participă la alte activități au
dreptul la cel puțin 3 ore de plimbare zilnică. Deținuții din regimul închis care prestează muncă,
participă la programe de educație sau asistență psihologică și asistență socială au dreptul la cel puțin o
oră de plimbare zilnică. Deținuții din regimul închis, aflați în executarea sancțiunii disciplinare cu
izolarea, au dreptul la cel puțin o oră de plimbare zilnică, în curți special amenajate în aer liber.
Programele și activitățile educative, de asistență psihologică și asistență socială se desfășoară
pe baza recomandărilor din Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, în
grupuri, în interiorul locului de deținere, sub pază și supraveghere. În exteriorul locului de deținere
pot fi desfășurate activități educative și culturale, cu deținuții din regimul închis, sub pază și
supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.
Deplasarea deținuților din regimul închis la organele judiciare, unități sanitare ori în alte
locații din exteriorul penitenciarului, precum și transferarea la un alt loc de deținere se realizează în
mijloace de transport special amenajate, separat de alte categorii de deținuți. La ieșirea și intrarea din
și în camerele de deținere, deținuții din regimul închis sunt supuși, în mod obligatoriu, controlului
corporal sumar și li se pot aplica mijloace de imobilizare.
Regimul semideschis conferă deținuților posibilitatea de a se deplasa neînsoțiți în zone din
interiorul locului de deținere pe traseele stabilite de către administrația penitenciarului și de a-și
organiza timpul liber avut la dispoziție, sub supraveghere, cu respectarea programului stabilit de
administrație.
Regimul semideschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare
de un an, dar care nu depășește 3 ani. În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii,
persoana condamnatului, precum și comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot
determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau imediat
superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Regimul semideschis se aplică și:
a) deținuților clasificați inițial în regim deschis care au comis o abatere disciplinară gravă sau
abateri disciplinare grave, în mod repetat, și care din cauza conduitei necorespunzătoare au devenit
incompatibile cu acest tip de regim;
b) deținuților clasificați inițial în regimul închis care au avut o bună conduită și au făcut
eforturi temeinice pentru reintegrare socială;
c) în mod excepțional, deținuților condamnați la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar
acestora;
d) în mod excepțional, deținuților condamnați la pedeapsa închisorii mai mică de un an.
Regimul semideschis se execută în penitenciare anume destinate ori în secții sau spații special
amenajate. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun,
se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, prestează muncă și
desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială,
moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, sub supraveghere, în grupuri, în spații din
interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot realiza toate aceste
activități și în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică.
Cazarea se realizează în comun și se face cu respectarea principiului separării femeilor de
bărbați și a tinerilor de ceilalți majori.
Alte criterii pentru separarea sau gruparea deținuților din regimul semideschis sunt:
a) compatibilitatea intelectuală și de ordin cultural;
28
b) interesul de participare la activități de resocializare și de folosire la muncă.
Camerele de deținere sunt deschise pe timpul zilei, după apelul de dimineață și până cel mai
târziu cu 30 de minute înainte de apelul de seară, în funcție de condițiile de vizibilitate. Din motive
medicale, de siguranța deținerii și pentru buna desfășurare a unor activități, directorul locului de
deținere poate dispune închiderea și asigurarea ușilor camerelor de deținere. În intervalul cuprins între
apelul de seară și apelul de dimineață, pe timpul servitului mesei și în situația în care întregul efectiv
din cameră participă la activități în afara acesteia, ușa este închisă și asigurată.
Deținuții din regimul semideschis își organizează timpul avut la dispoziție și desfășoară
activități administrativ-gospodărești, sub supraveghere, cu respectarea programului stabilit de
administrație.
Munca prestată de deținuții din regimul semideschis se desfășoară în interiorul și exteriorul
locului de deținere, supravegherea fiind asigurată de personal neînarmat. Față de deținuții care
desfășoară activități în exteriorul penitenciarului se poate lua și măsura supravegherii electronice.
Programele și activitățile educative, de asistență psihologică și asistență socială cu deținuții
din regimul semideschis se desfășoară pe baza recomandărilor din Planul individualizat de evaluare și
intervenție educativă și terapeutică, în grupuri, în spații din interiorul locului de deținere, care rămân
deschise pe timpul zilei, precum și în exteriorul locului de deținere. Însoțirea și supravegherea
deținuților din regimul semideschis în exteriorul locului de deținere se fac cu personal neînarmat.
Regimul deschis conferă deținuților posibilitatea de a se deplasa neînsoțiți în interiorul locului
de deținere, de a presta muncă și de a desfășura activitățile educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională,
în afara locului de deținere, fără supraveghere.
Regimul deschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un
an. În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana condamnatului, precum
și comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei
condamnate în regimul de executare imediat superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Regimul deschis se aplică și:
a) deținuților clasificați inițial în regimul semideschis care au avut o bună conduită și au făcut
eforturi serioase pentru reintegrare socială;
b) în mod excepțional, deținuților condamnați la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar
acestora.
Regimul deschis se bazează pe disciplina liber consimțită, pe sentimentul de responsabilitate
față de comunitatea din care provin deținuții și îi încurajează să folosească cu bună-credință libertățile
ce le sunt conferite.
Regimul deschis se execută în penitenciare anume destinate ori în spații sau secții special
amenajate în interiorul sau exteriorul penitenciarelor. Persoanele condamnate care execută pedeapsa
în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul
penitenciarului, pot presta munca și pot desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională,
în afara penitenciarului, fără supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a
prezentei legi. Persoanele condamnate din regimul deschis sunt analizate în comisie numai dacă se
impune schimbarea regimului de executare într-unul superior ca grad de severitate.
Deținuții pot fi separați sau grupați ținând seama de compatibilitatea intelectuală și de ordin
cultural, interesul de participare la activități de reintegrare socială și de folosire la muncă.
Camerele de cazare se țin descuiate atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, deținuții din
regimul deschis având acces liber în locurile și zonele stabilite de administrația
penitenciarului. Camerele de cazare se încuie pe durata apelului și cu ocazia luării mesei, precum și în
cazul participării la activități a întregului efectiv dintr-o cameră. Din motive medicale, de siguranța
deținerii și pentru buna desfășurare a unor activități, directorul locului de deținere poate dispune
închiderea și asigurarea ușilor camerelor de deținere.
29
Deținuții din regimul deschis pot presta muncă, în interiorul și exteriorul penitenciarului, fără
supraveghere, având obligația de a reveni la locul de cazare după terminarea programului.
Deținuții din regimul deschis care desfășoară activități lucrative în exteriorul penitenciarului,
în funcție de vulnerabilitățile identificate pot fi supravegheați, inclusiv prin utilizarea sistemelor
electronice de supraveghere la distanță.
Deținuții din regimul deschis pot desfășura, pe baza recomandărilor din Planul individualizat
de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, programe și activități educative, de asistență
psihologică și asistență socială, în interiorul sau în exteriorul penitenciarului, fără supraveghere.
Deținuții din regimul deschis își organizează singuri timpul avut la dispoziție și activitățile
administrativ-gospodărești, cu respectarea programului stabilit de administrație. Cu aprobarea
directorului penitenciarului, deținuții din regimul deschis pot frecventa cursuri de școlarizare,
calificare sau învățământ universitar, pot beneficia de asistență medicală, inclusiv de medicină
dentară, la recomandarea medicului unității, pot participa individual sau în grup la programe
culturale, educative, sportive, artistice, religioase și activități lucrative, în exteriorul locului de
deținere, fără supraveghere.
În anumite situații, cu aprobarea directorului penitenciarului, pot lua parte la activitățile
culturale, educative, sportive, artistice și religioase și membrii de familie ai acestora sau reprezentanți
ai societății.
Cu ocazia includerii deținuților în regimul deschis și ori de câte ori este necesar, aceștia sunt
instruiți cu privire la îndatoririle, obligațiile și interdicțiile pe care le au, semnând un angajament în
acest sens. Deținuții din regimul deschis se deplasează la activități, în zonele și pe traseele
stabilite de administrația penitenciarului. Nerespectarea acestei prevederi atrage răspunderea
disciplinară sau penală.
Pe timpul desfășurării de activități în afara penitenciarului, deținuților din regimul deschis le
este interzis:
a) să procure, să dețină, să comercializeze și să consume băuturi alcoolice sau substanțe
psihotrope, să frecventeze localuri publice, să conducă autovehicule în alte condiții decât cele stabilite
de administrația locului de deținere, să intre în legătură cu anumite persoane ori să se deplaseze în
anumite locuri, să poarte, să procure sau să dețină arme, muniții, substanțe toxice ori explozive de
orice fel;
b) să părăsească locurile unde sunt planificați, înainte de terminarea programului, fără
aprobarea persoanei desemnate de conducerea locului de deținere să coordoneze activitatea;
c) să se deplaseze fără a avea asupra lor documente de legitimare eliberate de administrația
locului de deținere, pe care sunt obligați să le prezinte, la cerere, organelor competente.
Deținuții din regimul deschis pot păstra și administra sume de bani din contul personal sau
mijloace electronice de plată necesare efectuării unor cheltuieli minime legate de asigurarea igienei
personale, transport, suplimentarea hranei, achiziționarea unor articole de îmbrăcăminte și
încălțăminte, pe timpul cât se află în afara penitenciarului. La întoarcerea în penitenciar sunt obligați
să justifice sumele de bani cheltuite. Deținuții din regimul deschis pot cumpăra bunuri vestimentare
doar cu aprobarea prealabilă a directorului penitenciarului. După achiziționare, bunurile vor fi
evidențiate în bonurile de primire în păstrare. Sumele de bani cheltuite nu pot depăși un anumit
cuantum.
Pe timpul desfășurării în afara penitenciarului a activităților fără supraveghere, deținuții din
regimul deschis pot deține și folosi doar telefoane mobile proprii, pe bază de abonament personal,
fără acces la internet. Aceștia pot apela administrația penitenciarului și un număr limitat de persoane,
cu aprobarea directorului penitenciarului. Administrația penitenciarului poate solicita deținuților
prezentarea facturii telefonice detaliate. Folosirea telefonului mobil în alte condiții sau neprezentarea
facturii detaliate constituie abatere disciplinară foarte gravă și atrage suspendarea utilizării
telefonului. Telefoanele mobile, sumele de bani rămase la întoarcerea în penitenciar, precum și
mijloacele electronice de plată sunt păstrate într-un spațiu special amenajat, în casete prevăzute cu
încuietori sigure, amplasate la intrarea în locul de deținere, și sunt evidențiate nominal într-un
30
registru, de către personalul administrației penitenciarului, cu menționarea orei la care acestea au fost
predate și a orei la care au fost returnate deținuților.
Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabilește de către comisia de care
am vorbit anterior, la prima întrunire a acesteia, după terminarea perioadei de carantină și observare
sau după aplicarea regimului provizoriu.
La stabilirea regimului de executare se au în vedere următoarele criterii:
a) durata pedepsei privative de libertate și perioada executată până la momentul stabilirii
regimului de executare;
b) gradul de risc al persoanei condamnate;
c) antecedentele penale;
d) vârsta și starea de sănătate ale persoanei condamnate;
e) conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenție
anterioare;
f) nevoile identificate și abilitățile persoanei condamnate, necesare includerii în programe
educaționale, de asistență psihologică și asistență socială;
g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă și de a participa la activități
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase,
instruire școlară și formare profesională.
Fiecare membru al comisiei propune motivat regimul de executare. Dacă, după aplicarea
criteriilor de mai sus comisia nu identifică vreo altă situație de excepție va ține seama strict de
cuantumul pedepsei privative de libertate, prevăzut de lege, pentru stabilirea regimului de executare.
În cazul în care deținutul este condamnat la mai multe pedepse privative de libertate, la
stabilirea regimului de executare se are în vedere pedeapsa cea mai mare. Stabilirea regimului se face
prin votul deschis al membrilor comisiei, hotărârea fiind luată cu majoritate simplă. Propunerile
membrilor comisiei, motivațiile și decizia finală a comisiei, pentru fiecare caz în parte, se
consemnează într-un proces-verbal, datat și înregistrat, care se depune la dosarul individual. Dacă
stabilirea regimului se efectuează după terminarea perioadei de carantină și observare sau după
aplicarea regimului provizoriu, comisia prevede un termen de reanalizare. Decizia membrilor
comisiei, întocmită în două exemplare, care cuprinde menționarea căii de atac existente și a
termenului de exercitare a acesteia, se aduce la cunoștința deținutului. Un exemplar se înmânează
deținutului, iar celălalt, din care să rezulte luarea la cunoștință, se depune la dosarul individual.
Deținutul poate fi ascultat de membrii comisiei, pentru lămurirea unor aspecte ce țin de
persoana acestuia. Documentele create în procedura stabilirii regimului de executare se depun în
dosarul individual. Mențiuni despre stabilirea regimului de executare se fac în dosarul individual, în
aplicațiile informatizate și în celelalte documente operative.
Decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se comunică
persoanei condamnate împreună cu menționarea căii de atac existente și a termenului de exercitare a
acesteia. Împotriva modului de stabilire a regimului de executare, persoana condamnată poate
formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data
la care i s-a comunicat decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de
libertate. În cazul în care comisia apreciază că deținutul prezintă risc pentru siguranța penitenciarului,
decizia prin care s-a stabilit regimul de executare însoțește procesul-verbal de stabilire a riscului.
Plângerea se depune la judecătorul de supraveghere a privării de libertate prin grija serviciului sau
biroului evidență și nu suspendă executarea hotărârii comisiei. Persoana condamnată poate fi
ascultată, la locul de deținere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea în termen de 10 zile
de la data primirii acesteia și pronunță, prin încheiere motivată, una dintre următoarele soluții:
a) admite plângerea și dispune modificarea regimului de executare stabilit de comisie;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, tardivă sau inadmisibilă;
c) ia act de retragerea plângerii.
Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei
condamnate și administrației penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia.
31
Încheierea este executorie de la data comunicării către administrația penitenciarului. Competența de
soluționare a plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la
penitenciarul a cărui comisie a stabilit regimul de executare.
Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana
condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei
circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Contestațiile se
depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunțat încheierea. Contestațiile
se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora.
Contestația nu suspendă executarea încheierii. Contestația se judecă, în ședință publică, cu citarea
persoanei condamnate și a administrației penitenciarului. Persoana condamnată și administrația
penitenciarului pot depune memorii și concluzii scrise. Persoana condamnată este adusă la judecată
doar la solicitarea instanței, în acest caz fiind audiată. Asistența juridică nu este obligatorie. În cazul
în care procurorul și reprezentantul administrației penitenciarului participă la judecată, aceștia pun
concluzii. Instanța se pronunță prin sentință definitivă, în ședință publică. Sentința se comunică
persoanei condamnate și administrației penitenciarului.
Decizia de stabilire a regimului de executare, încheierea judecătorului de supraveghere a
privării de libertate sau, după caz, sentința instanței de judecată se pune în aplicare la data înregistrării
în penitenciar, de către personalul desemnat prin act administrativ emis de directorul locului de
deținere.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de comisie
care are obligația ca, după executarea a 6 ani și 6 luni, în cazul pedepselor cu detențiunea pe viață, și
a unei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, să analizeze conduita persoanei condamnate și
eforturile pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoștința persoanei
condamnate, sub semnătură.
Comisia va dispune schimbarea regimului de maximă siguranță în regim închis în cazul
persoanelor condamnate care au împlinit vârsta de 65 de ani. În activitatea sa, comisia ține cont și de
rezultatele aplicării instrumentelor-standard de evaluare a activităților desfășurate de deținuți,
aprobate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat
inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a
infracțiunii, dacă persoana condamnată:
a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile
aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;
b) a întreprins eforturile necesare în cadrul muncii prestate sau s-a implicat activ în activitățile
stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever se
poate dispune, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o
infracțiune sau a fost sancționată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai
multe abateri disciplinare grave.
Dacă persoana condamnată a fost inclusă în categoria celor cu grad de risc pentru siguranța
penitenciarului, se dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în
regimul de maximă siguranță. Hotărârea comisiei, prin care se dispune menținerea sau schimbarea
regimului de executare, cuprinde și termenul de reanalizare care nu poate fi mai mare de un an.
Comisia are obligația de a analiza, periodic, situația persoanei condamnate, la împlinirea
termenului stabilit. În cazul în care unei persoane condamnate i s-a schimbat regimul de executare,
trecerea în regimul imediat inferior ca grad de severitate, se poate face numai după executarea a 6 ani
și 6 luni, în cazul pedepselor cu detențiunea pe viață, și a unei cincimi din durata pedepsei cu
închisoarea sau, după caz, la împlinirea termenului stabilit.
Hotărârea de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se
comunică persoanei condamnate împreună cu menționarea căii de atac existente și a termenului de
exercitare a acesteia. Împotriva hotărârii comisiei, persoana condamnată poate formula plângere la
judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data la care i s-a
32
comunicat hotărârea. Persoana condamnată poate fi ascultată, la locul de deținere, de judecătorul de
supraveghere a privării de libertate. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează
plângerea în termen de 10 zile de la data primirii acesteia și pronunță, prin încheiere motivată, una
dintre următoarele soluții:
a) admite plângerea, dispunând asupra modificării regimului de executare stabilit de comisie;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, tardivă sau inadmisibilă;
Prin încheiere, judecătorul de supraveghere a privării de libertate fixează termenul de
reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an. Termenul curge de la data emiterii hotărârii comisiei.
Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate și
administrației penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia. Încheierea este
executorie de la data comunicării către administrația penitenciarului. Competența de soluționare a
plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul a cărui
comisie a dispus menținerea sau schimbarea regimului de executare. Împotriva încheierii
judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația
penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în
termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Contestațiile se depun la judecătorul de supraveghere a
privării de libertate care a pronunțat încheierea. Contestațiile se înaintează judecătoriei, împreună cu
dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora. Contestația nu suspendă executarea
încheierii.
Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se stabilește de
comisie în funcție de durata condamnării, conduita, personalitatea, gradul de risc, vârsta, starea de
sănătate, nevoile identificate și posibilitățile de reintegrare socială a persoanei condamnate. Persoana
condamnată este inclusă, ținând seama de criteriile de mai sus, în activități educative, culturale,
terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare
profesională. Aceste activități sunt realizate de personalul serviciilor de educație și asistență
psihosocială din cadrul penitenciarelor, cu participarea, după caz, a consilierilor de probațiune, a
voluntarilor, a asociațiilor și fundațiilor, precum și a altor reprezentanți ai societății civile. Pentru
fiecare persoană condamnată, specialiștii serviciului de educație și asistență psihosocială întocmesc
un Plan individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, în care consemnează
activitățile și programele recomandate, în funcție de riscurile și nevoile deținutului identificate din
perspectivă multidisciplinară, precum și ariile de intervenție prioritare, raportat la specificul regimului
de executare a pedepselor privative de libertate.
Programele și activitățile consemnate în Planul individualizat de evaluare și intervenție
educativă și terapeutică sunt aduse la cunoștința deținutului și devin obligatorii pentru acesta, după
luarea la cunoștință și semnarea angajamentului de participare. Planul individualizat de evaluare și
intervenție educativă și terapeutică este revizuit la schimbarea regimului de executare a pedepsei
privative de libertate și ori de câte ori este necesar.
Tinerii execută pedepsele privative de libertate în penitenciare anume destinate ori în secții
sau spații special amenajate, pentru a li se asigura protecția și asistența pe plan social, școlar,
educativ, profesional, psihologic, medical și fizic, care le sunt necesare potrivit vârstei, sexului și
personalității fiecăruia.
Tinerii condamnați sunt incluși, pe durata executării pedepsei, în programe speciale
educaționale, de asistență psihologică și asistență socială, în funcție de vârsta și de personalitatea
fiecăruia. Se consideră tineri persoanele condamnate care nu au împlinit vârsta de 21 de ani. La
mutarea într-un penitenciar de adulți a tinerilor condamnați, sunt reevaluate nevoile de educație și
asistență psihosocială ale persoanei condamnate. Programele speciale sunt realizate de personalul
serviciilor de educație și asistență psihosocială din cadrul penitenciarelor, cu participarea consilierilor
de probațiune, a voluntarilor, a asociațiilor și fundațiilor, precum și a altor reprezentanți ai societății
civile.
În penitenciarele de tineri se asigură separarea pe camere în funcție de sex, regimul de
executare stabilit și riscul pe care îl prezintă pentru siguranța penitenciarului.
33
Programele educative, de asistență psihologică și asistență socială sunt orientate spre
favorizarea contactului cu societatea și în special cu familia, astfel încât la punerea în libertate tinerii
să nu fie dezavantajați sub aspect școlar, profesional sau social. Prin programele stabilite,
administrația locului de deținere urmărește ca pe timpul zilei tinerii să desfășoare, pe baza
recomandărilor din Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, activități
educative, de asistență psihologică și asistență socială, sportive, lucrative, ocupaționale și recreative
în afara camerelor de deținere.
5. Condițiile de detenție.
Primirea în penitenciar a persoanelor condamnate se face oricând, pe baza mandatului de

executare a pedepsei privative de libertate, după stabilirea identității acestora. Persoanele condamnate
se depun în penitenciarul cel mai apropiat de locul în care acestea au fost arestate sau deținute,
indiferent de profilarea penitenciarului, cu respectarea principiului separației pe sexe și pe vârste,
respectiv majori sau minori.
Persoanele condamnate sunt primite în locurile de deținere în baza mandatului de executare a
pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, în original sau în forma primită de la instanța de judecată
prin fax, poștă electronică ori prin orice mijloc în măsură să permită stabilirea autenticității, conform
Codului de procedură penală, după stabilirea identității acestora și verificarea valabilității și
autenticității tuturor documentelor. Originalul mandatului de executare a pedepsei închisorii sau
detențiunii pe viață se înaintează locului de deținere într-un termen rezonabil, dar nu mai mult de 20
de zile lucrătoare.
Dosarele individuale întocmite de organele de executare a mandatului de executare a
pedepselor privative de libertate, conțin următoarele documente:
a) mandatul de executare a pedepsei privative de libertate, în original sau în forma primită de
la instanța de judecată;
b) actul de identitate valabil sau procesul-verbal de stabilire a identității întocmit de organul
de executare;
34
c) copia procesului-verbal privind data și ora la care a fost înmânat deținutului mandatul de
executare;
d) adresa de predare a deținutului.
Dacă mandatul de executare conține erori materiale, dar permite identificarea persoanei și
stabilirea măsurii dispuse în raport cu datele de identificare existente în evidențele organelor de
poliție și dispozitivul hotărârii instanței de judecată, administrația penitenciarului primește persoana
arătată în mandat, urmând ca organul de poliție ce execută măsura să remită mandatul rectificat după
primirea acestuia de la instanța de judecată.
În situația în care deținutul este depus prin intermediul centrelor de reținere și arestare
preventivă, dosarul individual va cuprinde: mandatul de executare a pedepsei privative de libertate,
copia cazierului judiciar, procesul-verbal de introducere în arest, fișa de cunoaștere individuală, fișa
medicală, acte de identitate sau proces-verbal de identificare, fotografie față și profil, fișă
dactiloscopică, adresa de predare a deținutului și, după caz, copia hotărârii de condamnare, dacă a fost
comunicată de instanța de judecată organului de poliție.
Fișa de cunoaștere individuală cuprinde mențiuni privind comportamentul persoanei private
de libertate pe perioada deținerii în centrul de reținere și arestare preventivă, respectiv a arestului la
domiciliu, dacă a fost condamnată anterior pentru apartenența la grupări de criminalitate organizată
sau teroriste, dacă a fost dată în urmărire, dacă s-a opus reținerii sau arestării, dacă declară că a fost
consumatoare de droguri sau dacă în cauza în care a fost condamnată s-a sustras arestului la domiciliu
sau controlului judiciar.
În situația în care deținutul a fost subiect al arestului la domiciliu, dosarul individual cuprinde:
mandatul de executare a pedepsei privative de libertate în original ori în forma primită de la instanța
de judecată, copia cazierului judiciar, fișa de cunoaștere individuală, acte de identitate sau proces-
verbal de identificare, adresa de predare a deținutului și, după caz, copia hotărârii de condamnare,
dacă a fost comunicată de instanța de judecată organului de poliție.
Pentru primirea deținuților în penitenciarele-spital este necesară recomandarea de internare
din partea medicului specialist sau o dispoziție a organului judiciar. În caz de urgență se va proceda la
internarea deținutului în cea mai apropiată unitate spitalicească din rețeaua publică.
Administrația locului de deținere poate respinge motivat primirea deținuților în cazul în care
nu sunt îndeplinite condițiile de mai sus sau penitenciarul va primi deținutul, urmând ca documentele
care trebuiau să îl însoțească să fie transmise în termen de 20 zile lucrătoare.
Datele de identitate ale deținutului, anul, luna, ziua și ora primirii, actul în baza căruia s-a
făcut primirea și autoritatea care l-a emis se consemnează într-un registru special. În cazul în care
deținutul se prezintă la locul de deținere din întreruperea executării pedepsei sau este prins după
evadare, administrația locului de deținere întocmește un proces-verbal, care se depune la dosarul
individual al acestuia.
Primirea persoanelor condamnate se face în spații special amenajate, femeile fiind separate de
bărbați.
În toate locurile de deținere se amenajează spații de primire care să asigure condiții pentru
identificarea persoanei și verificarea documentelor, efectuarea percheziției corporale amănunțite,
echipare, efectuarea vizitei medicale sumare, luarea măsurilor igienico-sanitare, precum și
posibilitatea separării până la repartizarea în camerele de deținere
Îndată după primirea în penitenciar, persoana condamnată are dreptul de a încunoștința
personal sau de a solicita administrației să încunoștințeze un membru al familiei sau o altă persoană
desemnată de aceasta, despre penitenciarul în care se află. Administrația penitenciarului are obligația
de a aduce la cunoștința persoanei condamnate acest drept, precum și de a consemna într-un proces-
verbal modul în care s-a realizat încunoștințarea. Dacă persoana condamnată nu este cetățean român,
aceasta are și dreptul de a încunoștința sau de a solicita încunoștințarea misiunii diplomatice ori a
oficiului consular al statului al cărui cetățean este sau, după caz, a unei organizații internaționale
umanitare, dacă nu dorește să beneficieze de asistența autorităților din țara sa de origine ori a
reprezentanței organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se
află sub protecția unei astfel de organizații.
35
În cazul în care persoana condamnată nu vorbește sau nu înțelege limba română ori nu se
poate exprima, administrația penitenciarului dispune măsurile necesare aducerii la cunoștință a
dreptului de a încunoștința un membru al familiei sau o altă persoană desemnată, întocmindu-se un
proces-verbal în acest sens. În cazul cetățenilor români aparținând minorităților naționale,
încunoștințarea despre acest drept se poate face în limba lor maternă. În cazul în care persoana
condamnată prezintă dizabilități, administrația penitenciarului dispune măsurile necesare executării,
de către aceasta, a pedepsei, în condiții care să respecte demnitatea umană.
Măsurile ce se dispun la primirea în penitenciar a persoanelor condamnate sunt realizate în
următoarea ordine:
a) efectuarea percheziției corporale amănunțite;
b) întocmirea unui inventar al bunurilor personale;
c) efectuarea unui examen clinic general de către personalul de specialitate al penitenciarului,
al cărui rezultat este consemnat în fișa medicală;
d) prelevarea amprentelor, urmând ca aceste date să fie transmise și stocate pe suport hârtie în
dosarul individual al persoanei condamnate și în format electronic în baza de date națională de
comparare a amprentelor;
e) fotografierea, în vederea operaționalizării documentelor de evidență;
f) informarea persoanei condamnate cu privire la drepturile, obligațiile și interdicțiile
persoanelor condamnate, precum și cu privire la recompensele care pot fi acordate, abateri și
sancțiuni disciplinare care pot fi aplicate;
g) intervievarea, în vederea stabilirii nevoilor imediate ale persoanei condamnate.
La primire, deținuții sunt supuși percheziției corporale amănunțite. Înainte de efectuarea
acesteia, deținuții sunt informați cu privire la bunurile care pot fi păstrate asupra lor, bunurile care
sunt interzise și consecințele care decurg din nedeclararea și deținerea lor în alte condiții decât cele
legale și regulamentare.
Bunurile, obiectele de valoare și sumele de bani, în lei sau valută, declarate și ridicate de la
deținuți se inventariază, se consemnează în bonuri de primire în păstrare și se păstrează prin grija
administrației locului de deținere sau, la cererea scrisă a acestora, sunt predate familiei ori depuse la
instituții autorizate să le păstreze. Sumele de bani în lei sau valută declarate și ridicate de la deținuți
cu ocazia primirii se consemnează în fișa contabilă nominală și pot fi folosite ulterior în anumite
condiții.
După efectuarea percheziției, bunurile, obiectele de valoare și sumele de bani, în lei sau
valută, nedeclarate și deținute în alte condiții decât cele legale și regulamentare se confiscă.
Modalitățile de păstrare a bunurilor și obiectelor de valoare, precum și de gestionare a sumelor de
bani în lei și în valută sunt stabilite prin ordin al ministrului justiției.
La primirea în locurile de deținere, deținuții sunt supuși îmbăierii, vizitei medicale sumare și,
după caz, unor măsuri igienico-sanitare adecvate pentru intrarea în colectivitate, potrivit normelor
stabilite de Ministerul Sănătății. Cu această ocazie, administrația penitenciarului pune la dispoziția
deținutului un set de produse igienico-sanitare, al cărui conținut este prevăzut prin decizie a
directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Refuzul primirii acestuia de către
deținut se consemnează în scris. Pentru deținuții care nu dispun de ținută civilă personală, aceasta se
asigură de administrația locului de deținere.
Ulterior, în termen de 72 de ore de la primire, medicul locului de deținere efectuează
examenul clinic complet, putând fi solicitate investigații paraclinice, astfel încât, în cel mult 21 de
zile, să se stabilească starea de sănătate și cerințele de asistență medicală și de hrană, precum și
aptitudinea de muncă, consemnând constatările în fișa medicală. Mențiunile privind leziunile
traumatice observate la depunere se consemnează într-un registru special, iar cele privind aptitudinea
de muncă se consemnează și în documentele operative stabilite prin regulament.
În condițiile legii, deținuții sunt obligați să se supună amprentării, fotografierii și prelevării
probelor biologice, în vederea introducerii profilurilor genetice în sistemul național de date genetice
judiciare, cu ocazia primirii în locurile de deținere și ori de câte ori se dispune de judecătorul de
drepturi și libertăți, instanțele de judecată și organele de urmărire penală. În cazul în care se schimbă
36
fizionomia deținutului pe perioada executării pedepsei, în vederea operaționalizării documentelor de
evidență, administrația penitenciarului ia măsuri de fotografiere a acestuia.
Fotografierea tatuajelor ori semnelor particulare pe care deținuții le au se face cu respectarea
intimității celor în cauză. Refuzul deținuților de a se supune amprentării, fotografierii și prelevării
probelor biologice constituie abatere disciplinară gravă.
Persoana desemnată de directorul locului de deținere aduce la cunoștința deținuților, sub
semnătură, drepturile, obligațiile și interdicțiile, recompensele care pot fi acordate, abaterile și
sancțiunile disciplinare care se pot aplica. Dovada informării inițiale se consemnează într-un proces-
verbal.
Personalul desemnat de directorul locului de deținere chestionează deținutul cu privire la
nevoile imediate legate de starea de sănătate și siguranța sa personală, pentru luarea măsurilor
medicale sau de protecție necesare. Dovada intervievării se consemnează, de asemenea, într-un
proces-verbal.
După primirea în penitenciar, persoanele condamnate se repartizează în secția de carantină și
observare, pentru o perioadă de 21 de zile. Aceste persoane sunt cazate separat pe camere, în funcție
de sex și vârstă, precum și de alte cerințe legale, de ordine interioară sau de siguranță. În perioada de
carantină și observare se desfășoară activități de evaluare și intervenție inițială, se efectuează
examene medicale și se dispun măsuri de informare și documentare, sub pază și supraveghere.
Totodată, în perioada de carantină și observare se studiază comportamentul și personalitatea
deținuților, se efectuează examene medicale, se desfășoară activități de educație sanitară și se
evaluează nevoile educaționale, psihologice și sociale, în scopul stabilirii ariilor de intervenție și
asistență.
La finalizarea perioadei de carantină și observare, pentru fiecare deținut, serviciul de educație
și asistență psihosocială întocmește Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și
terapeutică, prin care se precizează activitățile și programele în care acesta urmează a fi inclus pe
perioada deținerii. Acesta se completează și se modifică ori de câte ori este necesar.
În perioada de carantină și observare se desfășoară activități care au ca scop cunoașterea de
către deținuți a normelor privind ordinea, disciplina, conduita, relațiile cu alte persoane și cuprinde
activități individuale sau colective desfășurate de administrația penitenciarului. În locurile de deținere
există spații speciale destinate cazării deținuților aflați în perioada de carantină și observare, unde
sunt create și condițiile necesare pentru desfășurarea activităților de mai sus.
Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii provizorii a

regimului de executare, se dispune de către directorul penitenciarului, conform profilării
penitenciarelor stabilite prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor.
Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării
regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se
dispune, la propunerea comisiei sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei, de către
directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Comisia face propuneri de transfer Administrației Naționale a Penitenciarelor, în următoarele
situații:
a) stabilirea sau schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în
situația în care acesta nu se încadrează în profilul unității;
b) depășirea capacității de cazare a penitenciarului;
c) înscrierea deținuților la cursuri de formare profesională ori de instruire școlară;
d) folosirea deținuților la muncă, la activități de educație și de asistență psihologică și
asistență socială;
e) în cazul deținuților pentru care măsurile de siguranță, de asigurare a ordinii și disciplinei la
nivelul penitenciarului sunt neîndestulătoare;
f) pentru încheierea căsătoriei;
37
g) alte motive temeinic justificate.
Deținuții pot formula cereri de transfer în alt penitenciar. În cazul în care cererile de transfer
sunt transmise Administrației Naționale a Penitenciarelor, acestea se remit administrației
penitenciarului, în vederea avizării de către comisie. Cererilor formulate de alte persoane sau
organizații nonguvernamentale li se vor da curs doar în măsura în care acestea sunt însușite de către
deținuți.
Transferarea deținuților la un alt penitenciar se face conform profilării penitenciarelor,
stabilite prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și va ține cont,
de regulă, ca penitenciarul să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a acestora.
Inițierea de către deținuți a unor cauze penale ori civile pentru ei sau pentru alții, în scopul
menținerii ori transferării într-un penitenciar, constatată de către instanța de judecată ca fiind un abuz
de drept, constituie abatere disciplinară foarte gravă.
Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, dacă este necesară activității unui organ
judiciar, se dispune, la solicitarea organului judiciar, de către directorul penitenciarului iar, în cazul
persoanelor condamnate solicitate de mai multe organe judiciare în aceeași perioadă de timp,
transferarea temporară se dispune de către directorul general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor.
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor dispune transferarea
temporară, ținând cont de următoarele criterii:
a) cauzele penale în care, pentru persoanele condamnate, au fost emise mandate de arestare
preventivă;
b) cauzele penale au prioritate față de cauzele civile;
c) instanțele judecătorești au prioritate față de celelalte organe judiciare;
d) gradul de jurisdicție a organului judiciar care instrumentează cauza;
e) netransferarea ar afecta grav urmărirea penală sau judecata.
Cu ocazia primirii citației de către persoana condamnată în cadrul unei proceduri judiciare
declanșate de aceasta, în măsura în care condamnatul contestă inițierea acestui demers judiciar,
cererea condamnatului de nerecunoaștere sau de retragere a cererii urmează a fi transmisă de îndată,
prin grija administrației penitenciarului, instanței sau parchetului învestit.
Transferarea deținuților în centrele de reținere și arestare preventivă ce funcționează în
subordinea Ministerului Afacerilor Interne, necesară activității organelor judiciare, se face cu
aprobarea directorului penitenciarului și informarea judecătorului de supraveghere a privării de
libertate. Perioada și motivele de transfer fac parte din adresa scrisă și semnată, după caz, de șefii
Inspectoratului General al Poliției Române, inspectoratelor județene de poliție, directorul general al
Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau al Direcției Generale Anticorupție, avizată
de procuror. La expirarea perioadei, deținutul este depus la penitenciarul de unde a fost transferat.
Este interzisă transferarea în penitenciare, pentru o perioadă mai mare de 10 zile, a
persoanelor care execută măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de
detenție.
Transportarea persoanelor condamnate se realizează cu respectarea cerințelor de aerisire și

iluminare, precum și a celor privind siguranța mijloacelor de transport, în condiții care să nu producă
acestora suferințe fizice umilitoare. Cheltuielile de transport sunt suportate de administrația
penitenciarului sau de autoritatea care organizează și răspunde pentru transportarea persoanelor
condamnate. Transportarea persoanelor condamnate de la un penitenciar la altul se face în baza unui
grafic aprobat de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Pentru transportul deținuților și al materialelor, locurile de deținere dispun de mijloace
operative proprii. În situații speciale, transportul deținuților se poate realiza și cu mijloace de
transport auto, fluviale și aeriene, aflate în dotarea Ministerului Afacerilor Interne sau serviciilor de
urgență medicală, în condiții stabilite prin protocoale de colaborare interinstituțională. Mijloacele
operative de transport sunt autoturismele, autodubele, autobuzele, autosanitarele, mijloace de
38
transport fluviale și aeriene, precum și alte mijloace de transport, aflate în dotarea locului de deținere.
Pentru transportul deținuților care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului, în situații speciale,
pot fi utilizate și mijloace auto blindate. Mijloacele operative de transport se dotează cu dispozitive de
tip GPS, de radiocomunicație, de semnalizare, de avertizare luminoasă și acustică, precum și sistem
de comunicare între conducătorii acestora și membrii escortei.
Mijloacele operative de transport sunt amenajate astfel încât să fie asigurată iluminarea
naturală, aerisirea și confortul termic, iar persoanele transportate să fie expuse cât mai puțin privirii
publice. Mijloacele operative de transport pentru deținuți sunt dotate, de regulă, cu camere video și
monitoare pentru supravegherea activității deținuților pe timpul deplasării și sunt compartimentate. În
anumite situații, graficul efectuării transportului deținuților între unitățile penitenciare arondate
aceleiași zone geografice este aprobat prin decizia directorului penitenciarului cu rol de coordonare.
În cazul participării deținuților la activitățile lucrative și de reintegrare socială, transportul acestora
poate fi asigurat cu mijloace de transport aparținând operatorilor economici sau, după caz, altor
instituții publice și organizații neguvernamentale.
Femeile condamnate execută pedeapsa separat de bărbații condamnați.

Tinerii condamnați execută pedeapsa separat de condamnații cu vârsta mai mare de 21 de ani
sau în locuri de deținere speciale.
Administrația Națională a Penitenciarelor dispune măsuri specifice pentru protecția sănătății
fizice și psihice a persoanelor cu dizabilități.
Administrația Națională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creșterea
progresivă a numărului spațiilor de cazare individuală. Reamenajarea spațiilor de deținere existente și
construirea spațiilor de deținere noi se fac inclusiv cu respectarea recomandărilor internaționale, în
special ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane
ori Degradante. Persoanele condamnate sunt cazate individual sau în comun.
Camerele de cazare și celelalte încăperi destinate persoanelor condamnate dispun de iluminat
natural și de instalațiile necesare asigurării iluminatului artificial corespunzător. Spațiile destinate
cazării deținuților trebuie să respecte demnitatea umană, ținându-se cont de condițiile climatice și, în
special, de suprafața de locuit, volumul de aer, iluminare, surse de încălzire și ventilație. Normele
minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al
ministrului justiției.
Camerele de cazare sunt dotate cu mobilier și cazarmament, astfel încât să asigure deținuților
pat individual, condiții pentru dormit, păstrarea bunurilor, a obiectelor personale, precum și servirea
hranei. Cazarmamentul asigurat deținuților se stabilește prin decizia directorului general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor. Condițiile de cazare în penitenciare-spital trebuie să
respecte normele sanitare stabilite de Ministerul Sănătății. În cazul în care capacitatea legală de
cazare a penitenciarului este depășită, directorul acestuia are obligația de a informa directorul general
al Administrației Naționale a Penitenciarelor în vederea transferării persoanelor condamnate în alte
penitenciare. Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor stabilește dacă
transferul se impune, cu precizarea penitenciarelor în care se transferă persoanele condamnate.
Deținuții sunt obligați să respecte regulile de igienă individuală și colectivă, precum și
măsurile stabilite de medicul locului de deținere. Fiecărui deținut i se asigură condiții de folosire a
surselor de apă curentă și a articolelor de toaletă pentru menținerea igienei. Deținuților li se asigură
posibilitatea să facă baie, cu apă caldă, de cel puțin două ori pe săptămână. Au posibilitatea îmbăierii
zilnice cei care își desfășoară activitatea în locuri cu risc epidemiologic crescut sau în orice alte
locuri, dacă situația o impune. Articolele de curățenie și igienă individuală și colectivă se asigură de
către administrația locului de deținere, în limita normelor stabilite prin ordin al ministrului justiției. În
condiții, deținuții pot achiziționa astfel de articole de la punctele comerciale din incinta locului de
deținere.
Persoanele condamnate poartă ținută civilă decentă și adecvată, indiferent de regimul de
executare a pedepselor privative de libertate. Deținuților care nu posedă îmbrăcăminte și
încălțăminte personală adecvată și care nu au dispus în ultimele 30 de zile de mijloacele bănești
39
necesare, în lei sau valută, care pot fi utilizate pe perioada executării pedepsei, li se asigură de către
administrația locului de deținere ținută, în funcție de climă și anotimp. Normele de echipare și durata
de folosință a ținutei asigurate de administrația penitenciarului sunt stabilite prin ordin al ministrului
justiției.
Ținuta asigurată de administrația locului de deținere, prin caracteristicile sale, nu trebuie să fie
umilitoare sau degradantă. Deținuții internați în spitale și infirmerii sunt echipați conform normelor
medicale sanitare în vigoare. Prezentarea deținuților în fața organelor judiciare, a altor autorități sau
instituții publice se realizează în ținută decentă. Ținuta deținuților, personală sau asigurată de
administrația locului de deținere, nu trebuie să fie asemănătoare cu uniforma personalului. Deținuții
care muncesc beneficiază de echipament de protecție personal sau asigurat de administrația locului de
deținere. Persoanele juridice sau fizice care folosesc deținuții la muncă ce necesită articole de
protecție sunt obligate să asigure bunurile respective. Ținuta asigurată prin grija administrației locului
de deținere se pune la dispoziția deținuților care nu posedă îmbrăcăminte și încălțăminte personală
adecvată la primirea în penitenciar și se retrage cu ocazia înlocuirii, schimbării ținutei de vară, iarnă
sau liberării.
Scoaterea din uz a materialelor de resortul echipamentului, asigurate de administrația locului
de deținere, înainte de împlinirea duratei normale de utilizare, pierderea, degradarea sau distrugerea
acestora constituie pagubă materială care se evaluează și se recuperează, potrivit prevederilor actelor
normative, în sarcina celor vinovați. Lenjeria și ținuta personală care urmează să fie predate în
vederea spălării sunt marcate astfel încât să poată fi restituite aceleiași persoane. Distribuția
articolelor de echipament asigurate de administrația locului de deținere se face în baza documentelor
justificative de evidență și se ține pe fișe individuale. Deținuții certifică prin semnătură în fișele
individuale primirea sau restituirea articolelor de echipament.
Administrația fiecărui penitenciar asigură condiții adecvate pentru prepararea, distribuirea și
servirea hranei de regulă în săli de mese, respectiv asigură de 3 ori pe zi, o hrană variată,
corespunzătoare calitativ și cantitativ potrivit normelor de igienă a alimentației, în funcție de vârstă,
starea de sănătate, natura muncii prestate, cu respectarea convingerilor religioase asumate de către
persoana condamnată printr-o declarație pe propria răspundere. Persoanele condamnate au acces la
apă potabilă. Normele minime obligatorii de hrană se stabilesc, după consultarea unor specialiști în
nutriție, prin ordin al ministrului justiției.
Pentru deținuții bolnavi se asigură numărul de mese și regimul alimentar recomandat de
medicul locului de deținere, în condițiile ordinului ministrului justiției. Deținutelor însărcinate sau
celor care alăptează, precum și copiilor care rămân cu mama până în momentul plasării lor în mediul
familial ori în instituții de ocrotire specializate li se asigură hrana corespunzător stării fiziologice, la
recomandarea medicului locului de deținere. Prepararea hranei se face sub controlul și supravegherea
personalului de specialitate al locului de deținere. Personalul medical este obligat să verifice zilnic
modul de respectare a condițiilor de preparare, distribuire și servire a hranei, precum și calitatea
acesteia și să aducă de îndată la cunoștința directorului penitenciarului neajunsurile constatate, în
vederea luării măsurilor necesare.
Ascultarea persoanelor condamnate în penitenciare se poate face de către reprezentanți ai
structurilor Ministerului Afacerilor Interne, cu aprobarea sau în baza delegației semnate de procurorul
care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, ori, după caz, de către șefii structurilor din
cadrul Poliției Române, Poliției de Frontieră Române, Direcției Generale Anticorupție, cu funcție de
reprezentare până la nivel de șef birou.
Ascultarea persoanelor condamnate în incinta penitenciarului se poate face și de către:
a) procuror, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe baza împuternicirii conducătorului
instituției;
b) senatori sau deputați ai Parlamentului României, cu împuternicire din partea comisiei din
care fac parte;
c) europarlamentari, cu împuternicire din partea comisiei din care fac parte;
d) reprezentanții serviciilor de probațiune, în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
40
e) orice altă persoană abilitată prin lege, împuternicită de conducătorul instituției din care face
parte;
f) persoane care desfășoară activități liberale, care reprezintă autoritățile statului. Identitatea și
calitatea persoanelor de mai sus se dovedesc cu actul de identitate și legitimația de serviciu, iar
ascultarea persoanelor condamnate se face în condiții de confidențialitate.
În cazul decesului unei persoane condamnate, administrația penitenciarului înștiințează de
îndată judecătorul de supraveghere a privării de libertate, Parchetul și Administrația Națională a
Penitenciarelor, familia persoanei decedate, o persoană apropiată acesteia sau, după caz,
reprezentantul legal.
Efectuarea autopsiei medico-legale și eliberarea certificatului medical constatator al decesului
sunt obligatorii. Soțul/Soția sau o rudă până la gradul al IV-lea inclusiv ori o altă persoană desemnată
de acestea are acces la dosarul individual, certificatul medical constatator al decesului și orice alt act
privitor la decesul persoanei condamnate și poate obține, la cerere, contra cost, fotocopii ale acestora.
Înhumarea persoanei decedate este efectuată de către familie, rude sau alte persoane apropiate
acesteia. În absența lor sau în caz de refuz, înhumarea persoanei decedate se face de către primăria
din localitatea în a cărei rază teritorială se află penitenciarul. În vederea înhumării, se înmânează
certificatul medical constatator al decesului și certificatul de deces în original.
În cazul producerii decesului persoanei condamnate, ca urmare a unui accident de muncă sau
a unei boli profesionale survenite în timpul executării pedepsei privative de libertate, urmașii acesteia
beneficiază de pensie de urmaș. În cazul în care persoanei condamnate i-a fost afectată în mod grav
sănătatea ori integritatea corporală, personalul medical are obligația de a întocmi un referat medical,
de a consemna în fișa medicală cele constatate, precum și declarațiile persoanei condamnate în
legătură cu acestea sau cu orice altă agresiune și de a anunța conducerea unității. Administrația
penitenciarului are obligația de a înștiința, de îndată, familia persoanei condamnate sau o persoană
apropiată acesteia, atunci când persoanei condamnate i-a fost afectată în mod grav sănătatea ori
integritatea corporală sau este transferată într-o instituție medicală pentru tratarea unei boli psihice.
Înștiințarea se face cu acordul persoanei condamnate, dacă acesta poate fi exprimat.
Punerea în libertate se dispune, de îndată, de către directorul locului de deținere, la expirarea
duratei pedepsei privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus
liberarea condiționată, precum și la orice altă dată hotărâtă de organele judiciare competente, în
situațiile anume prevăzute de lege, cu precizarea în registrul de evidență a executării punerii în
libertate, prin indicarea datei și orei de ieșire din penitenciar. Administrația penitenciarului comunică
punerea în libertate organului judiciar care a dispus măsura și, dacă este cazul, celui care controlează
executarea măsurilor de supraveghere și obligațiilor dispuse potrivit Codului penal.
La punerea în libertate, persoanei condamnate i se efectuează un examen clinic general,
rezultatul examenului înscriindu-se în fișa medicală a persoanei condamnate, i se înmânează biletul
de liberare, documentele personale și, la cerere, fotocopii de pe actele din dosarul individual, inclusiv
de pe actele medicale, precum și o scrisoare medicală către medicul de familie. De asemenea, după
restituirea către administrația locului de deținere a bunurilor încredințate, deținutului i se înmânează
actele personale, bunurile și sumele de bani, deținute conform dispozițiilor legale și aflate la locul de
deținere, inclusiv documentele referitoare la contul său. Totodată, deținutului îi sunt prelevate probe
biologice, în condițiile legii, în vederea introducerii profilurilor genetice în sistemul național de date
genetice judiciare.
Organul de poliție sesizat de administrația penitenciarului este cel din raza teritorială a
localității unde se deplasează deținutul în cazul permisiunii de ieșire din penitenciar și al desfășurării
activităților de către deținuții din regim deschis, în situația în care aceștia se deplasează neînsoțiți în
exteriorul locului de deținere, și Inspectoratul General al Poliției Române, în situația producerii unei
evadări. Organul de poliție sesizat de administrația penitenciarului întreprinde măsurile necesare în
vederea informării persoanei vătămate, inclusiv prin cooperarea cu organele de poliție de la adresa
indicată de persoana vătămată sau de la domiciliul ori reședința acesteia. Punerea în libertate a
deținuților cu afecțiuni psihice se comunică direcției de sănătate publică din județul în raza căruia își
au domiciliul, în vederea continuării tratamentului medical. Numele deținuților de cetățenie străină
41
sau apatrizi care urmează să fie puși în libertate se comunică, în scris, la Inspectoratul General pentru
Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu 5 zile înainte de data expirării pedepsei
privative de libertate. În cazul punerii în libertate înainte de expirarea duratei condamnării,
comunicarea se face în ziua primirii adresei de punere în libertate.
Administrația penitenciarului are obligația de a comunica persoanei vătămate punerea în

libertate a deținutului la data executării în întregime a pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art.
404 alin. (6) din Codul de procedură penală, la datele de contact furnizate de persoana vătămată în
cursul procesului penal și transmise distinct de instanța de executare odată cu transmiterea hotărârii
de condamnare și a mandatului de executare. În cazul în care punerea în libertate a făptuitorului are
loc înainte de împlinirea termenului de executare a pedepsei sau a măsurilor preventive privative de
libertate, informarea părții vătămate o realizează organul judiciar care a dispus liberarea, sau după
caz, instanța de executare. În cazul permisiunii de ieșire din penitenciar, al desfășurării activităților de
către deținuții din regim deschis, care se deplasează neînsoțit în exteriorul locului de deținere, precum
și în situația producerii unei evadări, informarea părții vătămate o realizează organul de poliție sesizat
de către administrația locului de deținere. Atunci când, odată cu acordarea liberării condiționate,
instanța impune condamnatului să execute obligația prevăzută la art. 101 alin. (2) lit. e) din Codul
penal, respectiv ca acesta să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia,
informarea persoanei vătămate se va face și asupra acestei obligații, precum și a duratei sale.
În situația în care persoanele condamnate nu dispun de mijloace bănești la punerea în libertate
și au domiciliul sau reședința în România, Administrația Națională a Penitenciarelor va asigura
acestora contravaloarea transportului până la domiciliu sau reședință, la nivelul tarifelor practicate de
Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R" - S.A. Pentru cetățenii străini și apatrizi, contravaloarea
transportului se asigură până la sediul reprezentanțelor diplomatice din România ale statelor care le
reprezintă interesele sau până în localitatea din țară unde aceștia își au reședința. Când deținutul care
urmează a fi pus în libertate este bolnav și în imposibilitatea de a se deplasa, cu consimțământul său,
este prezentat de administrația locului de deținere la un spital din rețeaua sanitară publică, anunțându-
se despre aceasta rudele ori, după caz, instituțiile publice sau organizațiile neguvernamentale de
asistență socială.
Punerea în libertate se consemnează în registrul de evidență a punerii în libertate a persoanelor
condamnate și în modulul corespunzător din aplicația informatizată de gestiune a datelor despre
deținuți.
În situația în care o persoană condamnată intenționează să refuze hrana, anunță verbal sau în
scris agentul supraveghetor și înaintează acestuia eventuale cereri scrise cu privire la motivele
refuzului de hrană. În cazul în care există indicii că persoana condamnată nu se alimentează, însă
aceasta nu anunță verbal sau în scris că refuză hrana, agentul supraveghetor va constata din oficiu
această situație. Despre aspectele prevăzute anterior, agentul supraveghetor înștiințează de îndată
șeful secției de deținere, care ascultă persoana condamnată și ia măsurile care se impun, dacă
aspectele invocate intră în aria sa de competență. În cazul în care persoana condamnată își menține
hotărârea de a refuza hrana, șeful secției informează directorul și medicul penitenciarului.
Dacă persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate în regimul închis sau de
maximă siguranță, șeful secției dispune cazarea acesteia la infirmerie ori într-o altă cameră de
deținere, singură sau împreună cu alte persoane aflate în procedura prevăzută de prezentul articol, în
vederea supravegherii atente și monitorizării medicale, fără a avea asupra sa produse alimentare și din
tutun. Acestea sunt ridicate de la deținut și consemnate într-un proces verbal. Înainte de efectuarea
mutării deținutul este ascultat de către medic, care îi va prezenta posibilele urmări dăunătoare la care
se expune. În cazul în care deținutul își menține hotărârea de a refuza hrana este consultat de către
medic, data și rezultatul consultației consemnându-se în formularul special și în fișa medicală a
acestuia.
Dacă persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate în regimul semideschis sau
deschis, șeful secției dispune cazarea acesteia la infirmerie, în vederea supravegherii atente și
monitorizării medicale, fără a avea asupra sa produse alimentare și din tutun. Dacă persoana
42
condamnată cazată în condițiile de mai sus refuză să primească 3 mese consecutive, șeful secției
sesizează directorul penitenciarului. Directorul penitenciarului ascultă persoana condamnată și
consemnează într-un formular special aspectele arătate de către acesta, motivele care au determinat
forma de protest, măsurile dispuse, precum și opțiunea deținutului de a refuza în continuare hrana sau
de a o accepta și înștiințează judecătorul de supraveghere a privării de libertate, dacă aceasta își
menține hotărârea, cu precizarea motivelor refuzului de hrană. Din momentul înștiințării judecătorului
de supraveghere a privării de libertate, se consideră că persoana condamnată se află în refuz de hrană.
În funcție de aspectele sesizate, judecătorul de supraveghere a privării de libertate, are obligația să
asculte sau nu persoana condamnată, urmând a soluționa, prin încheiere, aspectele sesizate. În urma
ascultării, dacă persoana condamnată își menține refuzul de hrană, judecătorul de supraveghere a
privării de libertate poate face propuneri directorului penitenciarului. Dacă persoana condamnată
refuză să dea declarație, se consemnează despre acest lucru într-un proces-verbal. Administrația
penitenciarului are obligația de a transfera temporar persoana aflată în refuz de hrană într-o instituție
medicală din rețeaua medicală a Ministerului Sănătății și de a înștiința familia persoanei condamnate
sau o persoană apropiată acesteia, în cazul în care persoanei condamnate îi este afectată în mod grav
sănătatea ori integritatea corporală din cauza refuzului de a se alimenta. Dacă persoana condamnată
declară în fața judecătorului de supraveghere a privării de libertate că renunță la refuzul de hrană, este
încunoștințat directorul penitenciarului.
Măsuri dispuse cu privire la deținutul aflat în refuz de hrană. Zilnic și ori de câte ori este
necesar, medicul penitenciarului vizitează deținutul aflat în refuz de hrană și îl examinează clinic,
făcând mențiuni în registrul de consultații și, după caz, în fișa medicală. În situația în care starea de
sănătate se agravează, iar în infirmerie nu poate fi asigurată asistența medicală corespunzătoare,
deținutul aflat în refuz de hrană se transferă într-o unitate sanitară. În perioada refuzului de hrană,
personalul din serviciile de educație și asistență psihosocială acționează prin consiliere individuală,
informând deținutul despre riscurile continuării formei de protest. Deținutul aflat în refuz de hrană
este alocat zilnic la norma de hrană. Administrația locului de deținere are obligația ca la ora servirii
mesei să ofere hrana deținutului, acesta având posibilitatea de a o accepta sau refuza.
Încetarea refuzului de hrană a persoanei condamnate are loc în următoarele situații:
a) declarație scrisă sau verbală în fața personalului penitenciarului, cu înștiințarea
judecătorului de supraveghere a privării de libertate, ori în fața judecătorului de supraveghere a
privării de libertate;
b) acceptarea hranei, care este oferită zilnic, la orele fixate, de administrația penitenciarului;
c) constatarea de către medic a faptului că deținutul s-a alimentat, în mod direct ori pe baza
investigațiilor sau determinărilor clinice de specialitate; medicul întocmește un proces-verbal de
constatare a încetării stării de refuz de hrană, pe care îl prezintă directorului penitenciarului. Refuzul
deținutului de a se supune la investigații și determinări clinice de specialitate se consideră încetare a
refuzului de hrană.
După constatarea încetării refuzului de hrană, deținutul este mutat într-o cameră de deținere
corespunzătoare regimului de executare în care a fost repartizat. Documentele create în procedura
refuzului de hrană se introduc în dosarul individual al deținutului.
6. Drepturile persoanelor condamnate.
Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în

condițiile prevăzute de Constituție și lege.
Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de
către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de
supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura
luată.
43
Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de judecătorul
de supraveghere a privării de libertate. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate
proceda la ascultarea oricărei altei persoane din sistemul penitenciar, în vederea aflării adevărului.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea, prin încheiere
motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia și pronunță una dintre următoarele soluții:
a) admite plângerea, în tot sau în parte, și dispune anularea sau modificarea măsurii luate de
către administrația penitenciarului ori obligă administrația penitenciarului să ia măsurile legale care
se impun;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau
inadmisibilă, după caz;
Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana
condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei
circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. Contestațiile se
depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunțat încheierea și se
înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora.
Respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele condamnate este asigurată de
judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale,
care desfășoară activități în domeniul protecției drepturilor omului, pot vizita penitenciarele și pot lua
contact cu persoanele condamnate, cu acordul directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor. Întrevederile dintre reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și persoanele
condamnate se desfășoară în condiții de confidențialitate, sub supraveghere vizuală.
Protocoalele de colaborare se încheie pe baza principiilor transparenței și obiectivității, în scopul
îmbunătățirii condițiilor de detenție și a respectării drepturilor deținuților, și cuprinde modalitatea de
efectuare a vizitelor, drepturile și obligațiile părților.
Libertatea conștiinței și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase ale persoanelor
condamnate nu pot fi îngrădite. Persoanele condamnate au dreptul la libertatea credințelor religioase,
fără a aduce atingere libertății credințelor religioase ale celorlalte persoane condamnate. Persoanele
condamnate pot participa, pe baza liberului consimțământ, la servicii sau întruniri religioase
organizate în penitenciare, pot primi vizite ale reprezentanților cultului respectiv și pot procura și
deține publicații cu caracter religios, precum și obiecte de cult.
Deținuții pot să își declare pe baza liberului consimțământ confesiunea sau apartenența
religioasă la intrarea în locul de deținere și ulterior pe parcursul executării pedepsei. Schimbarea
confesiunii sau a apartenenței religioase pe parcursul perioadei de detenție este dovedită printr-o
declarație pe propria răspundere și prin actul de confirmare a apartenenței la cultul respectiv.
Reprezentanții cultelor sau asociațiilor religioase care au acces în penitenciar pot distribui deținuților
publicații și obiecte religioase, care pot fi păstrate într-un număr rezonabil. Caracterul rezonabil se
stabilește în funcție de numărul și dimensiunea publicațiilor, cărților și obiectelor religioase aflate în
posesia unui deținut, fără afectarea spațiului său de viață sau al celorlalți deținuți, în situația în care
cazarea se face în comun. Deținuții care participă la activități cu caracter religios sau moral religios
pot solicita întrevederi confidențiale cu reprezentanții cultelor sau asociațiilor religioase recunoscute
de lege, în condițiile stabilite de administrația penitenciarului. Deținuții nu pot fi constrânși să
practice vreo religie sau să adopte vreo credință, să participe la reuniuni sau întruniri religioase, să
accepte vizita unui reprezentant al unui cult sau al unei credințe religioase. În situația în care este
vizată o schimbare de religie, deținuților li se permite să participe la întrunirile cultului sau credinței
respective, cu acordul reprezentanților acestora și ținându-se seama de măsurile specifice de siguranță
a deținerii, programul zilnic și numărul deținuților participanți. Deținuții sunt informați că schimbarea
religiei este o decizie majoră, care le poate afecta relația cu membrii de familie, aparținători sau alte
persoane.
44
Dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informațiile de interes public nu poate fi
îngrădit și se realizează în condițiile legii. Administrația Națională a Penitenciarelor și administrația
penitenciarului au obligația de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispozițiilor
legale privind liberul acces la informațiile de interes public pentru persoanele condamnate. Dreptul
persoanelor condamnate la informații de interes public este asigurat și prin publicații, emisiuni
radiofonice și televizate sau prin orice alte mijloace autorizate. Deținuții au acces la publicații,
emisiuni radiofonice și televizate, în limita resurselor materiale și financiare disponibile. Programul
de folosire a aparaturii radio-TV și cel de funcționare a studioului radio-TV cu circuit închis sunt
aprobate de către directorul penitenciarului.
Persoanelor condamnate li se va permite să comunice cu mass-media, cu respectarea
măsurilor de siguranță din penitenciar și doar dacă nu există motive întemeiate care să interzică acest
lucru din rațiuni ce țin de protecția părții vătămate, a altor persoane condamnate sau a personalului
penitenciarului. Directorul penitenciarului poate aproba întâlniri între reprezentanții mass-media și
deținuți, cu acordul scris al acestora, fără afectarea activităților zilnice și a procesului de reintegrare
socială. Directorul penitenciarului stabilește regulile pentru desfășurarea întâlnirilor care trebuie
respectate de deținut și reprezentanții mass-mediei. La solicitarea deținutului sau în situația în care nu
sunt respectate regulile stabilite, directorul penitenciarului poate întrerupe întâlnirea cu reprezentanții
mass-media. Întâlnirile cu reprezentanții mass-media nu se calculează în numărul vizitelor la care are
dreptul deținutul.
Prevederile Codului penal și ale Codului de procedură penală referitoare la executarea

pedepselor privative de libertate, Legea nr.254/2013 și regulamentul de aplicare a dispozițiilor
acesteia, ordinele și deciziile emise în temeiul prezentei legi, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces
la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârea Guvernului
nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind
liberul acces la informațiile de interes public, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind
ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
193/2008, cu modificările și completările ulterioare, precum și regulamentul de ordine interioară a
penitenciarului sunt puse la dispoziție persoanelor condamnate, în perioada de carantină și observare
după primirea în penitenciar. Actele normative se pun la dispoziția deținuților prin punctele de
documentare și informare electronică, mape de cameră sau prin alte mijloace similare.
În cazul în care persoana condamnată nu vorbește sau nu înțelege limba română, nu se poate
exprima ori are deficiențe de comunicare, administrația penitenciarului dispune măsurile necesare
aducerii la cunoștință a acestor informații prin intermediul unei persoane care poate comunica cu
persoana condamnată. În cazul cetățenilor români aparținând minorităților naționale, aducerea la
cunoștință a prevederilor legale se poate face în limba lor maternă. Textele prevederilor legale se pun
la dispoziție persoanelor condamnate, în penitenciare, în locuri accesibile.
Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal. Persoana condamnată, apărătorul

acesteia sau oricare altă persoană, cu acordul scris al persoanei condamnate, are acces la dosarul
individual. Persoana condamnată poate obține, la cerere, contra cost, într-un număr de exemplare
justificat, fotocopii ale documentelor din dosarul individual. Dacă persoanele condamnate nu dispun
de mijloacele bănești necesare aceste cheltuieli sunt suportate de către administrația locului de
deținere. Sunt considerate persoane fără mijloace bănești persoanele condamnate care nu au sau nu au
avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în fișa contabilă nominală sau în contul personal.
Sumele cheltuite de administrația penitenciarului pentru exercitarea dreptului la petiționare sau
corespondență se recuperează ulterior de la persoana condamnată din sumele ce le va deține în fișa
contabilă nominală sau în contul personal, în timpul executării pedepsei. Apărătorul sau oricare altă
persoană, cu acordul scris al persoanei condamnate, poate obține, contra cost, o fotocopie a
documentelor din dosarul individual. Dosarul individual poate fi consultat, cu excepția situațiilor în
care acesta este solicitat de organele abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei condamnate.
Consultarea documentelor din dosarul individual se face în prezența unei persoane desemnate de
45
directorul penitenciarului. Datele cu caracter personal ale persoanelor condamnate sunt confidențiale,
potrivit legii. În situația în care este necesară anonimizarea datelor personale ale unor terțe persoane,
se remit fotocopii modificate deținutului, apărătorului acestuia sau altei persoane.
Persoanele condamnate beneficiază de spațiul și facilitățile necesare asigurării dreptului la

asistență juridică. Persoanele condamnate pot consulta avocați aleși de acestea, în orice problemă de
drept dedusă procedurilor administrative sau judiciare.
Deținuții pot fi vizitați de apărătorii lor, în baza împuternicirii avocațiale și a documentului
avizat care atestă calitatea de avocat. Întrevederile cu apărătorii sunt confidențiale și se desfășoară sub
supraveghere, în spații special amenajate, prevăzute cu dispozitive de separare care să limiteze
contactul fizic, dar care să permită transmiterea de înscrisuri. Supravegherea poate fi numai vizuală,
nefiind permisă ascultarea conversației purtate de deținut cu apărătorul său. Vizita cu apărătorul se
acordă în afara drepturilor de vizită, dar se consemnează în documentele de evidență de la sectorul
vizită din cadrul penitenciarului și în modulul corespunzător din aplicația informatizată de gestiune a
datelor despre deținuți. Deținuții pot fi vizitați și de notari publici, executori judecătorești, mediatori
autorizați ori de alte persoane cu atribuții oficiale, în timpul programului de lucru al sectorului vizită
din cadrul penitenciarului.
Dreptul de petiționare și dreptul la corespondență ale persoanelor condamnate sunt

garantate. În baza dreptului de petiționare, pentru apărarea unor drepturi sau interese, deținuții pot să
adreseze cereri, reclamații și sesizări către orice persoană autorizată, instituție, organizație
guvernamentală, nonguvernamentală, locală, centrală, națională sau internațională. Deținuții sunt
informați cu privire la condițiile de exercitare a dreptului de petiționare, de îndată ce sunt primiți în
locurile de deținere și pe toată perioada executării pedepsei, de către personalul administrației ori alte
persoane autorizate. Deținuții au posibilitatea de a se adresa direct, în scris sau verbal, judecătorului
de supraveghere a privării de libertate, directorului penitenciarului ori persoanelor desemnate de
acesta din urmă. Deținuților li se asigură posibilitatea de a fi ascultați de judecătorul de supraveghere
a privării de libertate, inspectori sau alți reprezentanți autorizați, la solicitarea acestora, fără prezența
personalului locului de deținere. La cerere, deținuții pot fi audiați de judecătorul de supraveghere a
privării de libertate, conform programului stabilit de acesta, precum și săptămânal, de directorul
locului de deținere.
Dreptul la corespondență este nelimitat. Trimiterile poștale, altele decât cele simple, se
expediază de către administrația penitenciarului, la cererea deținutului. Corespondența primită de
către deținuți este supusă controlului antiterorist și de specialitate. În scopul prevenirii introducerii în
penitenciar, prin intermediul corespondenței, a drogurilor, substanțelor toxice, explozibililor sau altor
asemenea obiecte a căror deținere este interzisă, corespondența se deschide, fără a fi citită, în prezența
deținutului. Corespondența și răspunsurile la petiții au caracter confidențial și nu pot fi reținute decât
în limitele și în condițiile prevăzute de lege. Corespondența și răspunsurile la petiții pot fi reținute și
predate celor în drept dacă există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Persoana
condamnată este înștiințată, în scris, cu privire la luarea acestor măsuri. Reținerea și predarea celor în
drept a corespondenței și a răspunsurilor la petiții în acest caz se pot face numai pe baza dispozițiilor
emise de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, prevederile art. 147 din Codul de
procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
Pentru asigurarea exercitării dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență, directorul
penitenciarului are obligația de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziția persoanei
condamnate a materialelor necesare, precum și pentru instalarea de cutii poștale în interiorul
penitenciarului. Petițiile și corespondența sunt colectate de către personalul furnizorului de servicii
poștale, căruia i se asigură accesul în interiorul penitenciarului. Personalul furnizorului de servicii
poștale este însoțit, în interiorul penitenciarului, de o persoană anume desemnată de directorul
penitenciarului. Răspunsurile la petiții și corespondență, adresate persoanelor condamnate, se predau
de îndată destinatarului, sub semnătură. Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de
46
petiționare și a dreptului la corespondență sunt suportate, de regulă, de către persoanele condamnate.
În cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru
exercitarea dreptului de petiționare prin cereri și sesizări adresate organelor judiciare, instanțelor sau
organizațiilor internaționale a căror competență este acceptată ori recunoscută de România și cele
pentru exercitarea dreptului la corespondență cu familia, apărătorul și cu organizațiile
neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul protecției drepturilor omului sunt
suportate de către administrația penitenciarului, urmând a fi recuperate ulterior.
Persoanele condamnate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice

instalate în penitenciare cu cel mult 10 persoane din exteriorul penitenciarului, atât din țară, cât și din
străinătate. Persoanele ce pot fi contactate de către deținuți sunt membrii de familie, aparținători sau
alte persoane - soț, soție, rude până la gradul IV, persoane care au stabilit relații asemănătoare acelora
dintre soți sau dintre părinți și copii, reprezentanți legali când sunt desemnați, precum și, în cazuri
excepționale, persoane față de care s-au stabilit puternice relații afective și care mențin legătura cu
deținutul prin vizite, telefon, corespondență și comunicări on-line, avocatul, notarul public,
executorul judecătoresc, mediatorul autorizat ori de altă persoană cu atribuții oficiale, precum și de
reprezentantul diplomatic, în cazul deținuților de cetățenie străină. Numele și numărul de telefon al
acestor persoane se indică în cererea scrisă a deținutului, care se supune spre aprobare directorului
penitenciarului.
În funcție de regimul de executare în care sunt incluși, deținuții pot efectua convorbiri
telefonice, după cum urmează:
a) zilnic, deținuții cărora li se aplică regimul de executare deschis, semideschis și închis,
precum și cei cărora nu li s-a stabilit încă regimul de executare, 10 apeluri telefonice, cu durata
maximă cumulată de 60 de minute;
b) zilnic, deținuții cărora li se aplică regimul de maximă siguranță, precum și cei care prezintă
risc pentru siguranța penitenciarului, 3 apeluri telefonice cu durata maximă cumulată de 30 de
minute. Procedura de selecție a operatorilor serviciilor de telefonie necesare exercitării dreptului
deținuților la convorbiri telefonice, categoriile de servicii de telefonie și condițiile de furnizare a
acestora se reglementează prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor.
Convorbirile telefonice au caracter confidențial. Pentru asigurarea exercitării dreptului la
convorbiri telefonice, directorul penitenciarului are obligația de a lua măsurile necesare pentru
instalarea de telefoane publice în interiorul penitenciarului. Cheltuielile ocazionate de efectuarea
convorbirilor telefonice sunt suportate de către persoanele condamnate.
Pentru anumite categorii de persoane condamnate, se poate facilita comunicarea on-line cu

membrii de familie sau alte persoane.
În vederea menținerii unei legături constante și a creșterii șanselor de îmbunătățire a relațiilor
cu mediul de suport al deținuților cu grad ridicat de vulnerabilizare sau identificați cu nevoi speciale
se poate acorda dreptul la comunicări on-line, pe baza unei programări prealabile.
Categoriile de deținuți care pot beneficia de comunicări on-line, din cauza distanței mari de la
domiciliu la penitenciar sau a altor motive justificate și care nu sunt vizitați de membrii de familie,
aparținători sau alte persoane, sunt:
a) deținuții care au o bună comportare, participă activ la programele și activitățile educative,
de asistență psihologică și asistență socială recomandate în Planul individualizat de evaluare și
intervenție educativă și terapeutică ori la activități lucrative;
b) tinerii din penitenciarele pentru tineri;
c) femeile din penitenciarele sau secțiile de femei;
d) deținuții internați în penitenciarele-spital.
Comunicările on-line sunt condiționate de concluziile sau recomandările evaluării sociale,
consemnate în Dosarul de educație și asistență psihosocială. Prin excepție, pot efectua comunicări on-
line și deținuții ai căror membri de familie, aparținători sau alte persoane se află în situații de
47
catastrofe, calamități, boală gravă, deces sau în alte cazuri temeinic justificate. Deținuții pot comunica
on-line de 4 ori pe lună. Durata comunicării on-line este de până la 30 de minute, iar, pentru deținuții
aflați în una din situațiile de excepție pe întinderea evenimentelor, durata este de până la 1 oră zilnic.
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor poate aproba și comunicări on-line
între deținuții din locuri de deținere diferite.
Spațiul destinat instalării echipamentului pentru comunicări on-line este amenajat, de regulă,
în incinta sectorului de acordare a drepturilor la pachet și vizită. Echipamentul IT cuprinde:
calculatoare, camere web sau video, microfoane și surse neîntreruptibile de tensiune. Echipamentul
trebuie securizat anti-vandalizare și împotriva accesului direct al deținutului la calculatoare și
periferice. Legătura la internet nu poate fi accesată în alte scopuri, decât acela pentru care a fost
înființată. Serviciile de comunicații on-line se pun la dispoziție prin intermediul unui operator de
comunicații speciale sau al unui operator public, iar manipularea aparaturii tehnice se face în mod
exclusiv de către personalul penitenciarului.
Deținuții beneficiază de dreptul la comunicări on-line în baza aprobării directorului, la
propunerea asistentului social sau a altui reprezentant al sectorului reintegrare socială cu
responsabilități similare sau la cererea deținutului însoțită de un referat întocmit de asistentul social
sau a altui reprezentant al sectorului reintegrare socială cu responsabilități similare. Directorul
penitenciarului poate anula aprobarea dacă situația deținutului se îmbunătățește din perspectiva
relațiilor cu mediul de suport. Pentru efectuarea comunicărilor on-line, deținutul transferat într-un alt
penitenciar are nevoie de o nouă aprobare. Directorul penitenciarului stabilește zilele și intervalele
orare în care au loc comunicările on-line. Comunicările on-line au caracter confidențial.
Administrația penitenciarului ține evidența acordării dreptului la comunicări on-line.
Fiecărei persoane condamnate i se asigură zilnic plimbarea în aer liber timp de minimum o
oră, în funcție de regimul de executare a pedepsei privative de libertate, conform programului aprobat
de directorul penitenciarului. Prin durata plimbării zilnice se înțelege timpul petrecut în curțile de
plimbare sau alte spații amenajate de către deținutul care poate să desfășoare această activitate. Pe
timpul transferului deținuților de la un penitenciar la altul, deținuții beneficiază de timp pentru fumat
și necesități fiziologice și medicale în penitenciarele de tranzit, stabilite prin decizie a directorului
general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Persoanele condamnate au dreptul de a primi vizite, în spații special amenajate, sub

supravegherea vizuală a personalului administrației penitenciarului, directă sau prin intermediul
sistemelor electronice. Deținuții pot fi vizitați de membrii de familie sau aparținători. Cu
consimțământul deținutului, acesta poate fi vizitat și de alte persoane, cu aprobarea scrisă a
directorului locului de deținere. Persoanele condamnate au dreptul de a primi oricând, în condiții de
confidențialitate, vizite ale apărătorului. Administrația locului de deținere este obligată să asigure un
program zilnic de 12 ore pentru exercitarea dreptului la vizită de către deținuți. Acordarea dreptului la
vizită pentru deținuți se efectuează pe baza unei programări prealabile. Programarea se face înainte de
data prezentării în vederea acordării vizitei. Solicitarea programării se face telefonic, prin e-mail sau
direct la sediul penitenciarului, în timpul programului de lucru al sectorului de acordare a drepturilor
la pachet și vizită.
În funcție de regimul de executare a pedepsei privative de libertate și de conduita adoptată pe

timpul detenției, deținuții pot primi vizite, astfel:
a) cu dispozitive de separare, tip cabină;
b) fără dispozitive de separare.
Vizita cu dispozitive de separare se acordă deținuților cărora li se aplică regimul de maximă
siguranță sau regimul închis și deținuților condamnați cărora nu li s-a stabilit regimul de executare.
Vizita fără dispozitive de separare se acordă deținuților cărora li se aplică regimul semideschis și
deschis. În mod excepțional, vizita fără dispozitive de separare se poate acorda și deținuților pentru
48
care nu s-a stabilit regimul de executare a pedepsei, celor cărora li se aplică regimul de maximă
siguranță ori regimul închis, cu aprobarea directorului penitenciarului, în următoarele condiții:
a) pentru stimularea celor care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activitățile
lucrative, educative, de asistență psihologică și asistență socială și îndeplinesc obiectivele stabilite în
Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică și pentru stimularea deținuților
care au contribuit la prevenirea unor situații de risc confirmate;
b) cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul
unui membru de familie;
c) la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor
sau Pedepselor Inumane sau Degradante, respectiv Subcomitetului pentru Prevenirea Torturii și a
Pedepselor ori Tratamentelor Inumane sau Degradante din cadrul Organizației Națiunilor Unite, cu
ocazia vizitelor întreprinse de aceștia în penitenciare.
Directorul penitenciarului poate dispune ca vizitele deținuților cărora li se aplică regimul
semideschis sau regimul deschis să aibă loc în spații prevăzute cu dispozitive de separare, în situația
în care:
a) există informații cu privire la posibilitatea producerii unui eveniment negativ;
b) vizitatorul sau deținutul solicită acest lucru;
c) împotriva deținuților s-a declanșat procedura disciplinară sau au fost sancționați disciplinar
în ultimele 6 luni pentru introducere, comercializare ori deținere de droguri, medicamente fără
prescripție medicală sau obiecte interzise, pentru exercitarea de violențe ori pentru abateri disciplinare
comise în cadrul sectorului de acordare a drepturilor la pachet și vizită.
Directorul penitenciarului poate aproba vizite între deținuți, cu sau fără dispozitive de separare
în funcție de situația acestora, indiferent de regimul de executare, în sectorul de acordare a drepturilor
la pachet și vizită din cadrul penitenciarului.
Directorul penitenciarului cu rol de coordonare zonală facilitează desfășurarea vizitelor între deținuții
din locuri de deținere diferite aflate în aceeași zonă geografică. Durata vizitei este de la 30 de minute
până la două ore, în funcție de numărul solicitărilor de acordare a vizitelor și de spațiile existente.
Deținuții pot beneficia în cursul unei zile de o singură vizită. Persoanele vizitatoare nu pot vizita
simultan doi sau mai mulți deținuți. Prin excepție, doi sau mai mulți deținuți, soț sau soție ori rude
până la gradul al II-lea, pot fi vizitați simultan de soț sau soție ori rude până la gradul al II-lea.
Numărul de persoane care pot vizita simultan unul sau mai mulți deținuți poate fi limitat prin decizia
motivată a directorului penitenciarului, în cazul în care nu sunt condiții pentru desfășurarea normală a
vizitei. Copiii în vârstă de până la 14 ani pot vizita deținuții numai însoțiți de o persoană majoră.
Deținuții cetățeni străini sau apatrizi pot fi vizitați în aceleași condiții ca și persoanele cu cetățenie
română. Deținuții pot comunica în limba maternă atât între ei, cât și cu persoanele care le vizitează.
Despre efectuarea vizitei se fac mențiuni în documentele de evidență ale deținutului și în aplicația
informatizată de gestiune a datelor despre deținuți.
Deținuții internați în penitenciarele-spital, care sunt netransportabili, pot fi vizitați de membrii
de familie, aparținători sau alte persoane, inclusiv în camerele de deținere, cu avizul medicului curant
și cu aprobarea directorului locului de deținere. Deținuții internați în unități spitalicești din afara
locului de deținere pot fi vizitați, în prezența unui lucrător al sectorului vizită, cu avizul medicului
curant și cu aprobarea directorului penitenciarului.
Directorul penitenciarului poate refuza, prin decizie motivată, efectuarea vizitei solicitate, în
a) au fost descoperite armament, muniție, substanțe halucinogene, droguri, medicamente ori
alte obiecte interzise asupra vizitatorilor, pe care nu le-au declarat înainte de începerea controlului;
b) vizitatorii pot avea o influență negativă asupra comportamentului deținuților;
c) vizitatorii se află în stare de ebrietate;
d) există date și informații potrivit cărora vizitatorii ar putea periclita siguranța, ordinea și
disciplina în locul de deținere;
e) vizitatorii nu se supun controlului de specialitate.
49
În caz de refuz de efectuare a vizitei se stabilește perioada în care vizitatorilor nu li se permite
accesul la vizită, care nu poate fi mai mare de 6 luni. Decizia se comunică în scris persoanei în cauză,
cu precizarea motivului și a perioadei stabilite. În cazul în care asupra vizitatorilor se descoperă
bunuri a căror deținere este interzisă de lege oricărui cetățean, sunt informate organele competente.
Nerespectarea regulilor privind desfășurarea vizitei atrage încetarea acesteia, cu aprobarea
directorului penitenciarului. Motivele încetării vizitei se consemnează într-un registru în care se
menționează data și ora producerii incidentului, o scurtă descriere a acestuia și persoanele implicate.
Și în acest caz vizita se înregistrează ca fiind efectuată.
Numărul de vizite la care au dreptul deținuții este:
a) deținuții cărora li se aplică regimul deschis beneficiază lunar de 6 vizite;
b) deținuții cărora li se aplică regimul semideschis beneficiază lunar de 5 vizite;
c) deținuții pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei beneficiază lunar
de 5 vizite;
d) deținuții cărora li se aplică regimul închis beneficiază lunar de 5 vizite;
e) deținuții cărora li se aplică regimul de maximă siguranță beneficiază lunar de 3 vizite;
f) femeile gravide ori care au născut, pentru perioada în care îngrijesc copilul în locul de
deținere, beneficiază lunar de 8 vizite. În situația nașterii copilului deținutului ori a decesului unui
membru de familie, directorul penitenciarului poate aproba ca deținuții, în baza unei solicitări scrise,
să beneficieze de o vizită, fără dispozitiv de separare, în afara numărului de vizite la care deținuții au
dreptul.
Persoanele aflate în vizită sunt supuse controlului specific. Persoanele sosite la vizită sunt
obligate să își dovedească calitatea, precum și identitatea cu cartea sau buletinul de identitate, cartea
de identitate provizorie, cu pașaportul sau cu orice alt act cu fotografie, emis de o autoritate a statului
ai cărui cetățeni sau rezidenți sunt. În cazul în care nu se poate dovedi relația de rudenie sau nu poate
fi efectuată o verificare corespunzătoare privind identitatea solicitantului, vizita nu se acordă. În
scopul prevenirii introducerii în penitenciar de armament, muniție ori substanțe stupefiante, toxice
sau explozive, precum și a altor bunuri și obiecte interzise a se afla în posesia deținuților, vizitatorii
sunt supuși, în mod obligatoriu, controlului antiterorist ori de specialitate, prin observare, palpare,
control corporal sau utilizarea unor echipamente tehnice fixe ori portabile de detectare, inclusiv prin
folosirea unităților canine. Înainte de efectuarea controlului antiterorist și de specialitate, persoanele
vizitatoare sunt informate, prin afișare în locuri accesibile acestora, cu privire la bunurile și obiectele
interzise, precum și la bunurile și obiectele permise a se afla în posesia deținuților. Bunurile și
obiectele interzise, nedeclarate, descoperite cu prilejul controlului asupra persoanelor vizitatoare și
bagajelor ori pachetelor acestora, se ridică și se conservă, întocmindu-se un proces-verbal în acest
sens. În cazul bunurilor a căror deținere este interzisă prin lege oricărui cetățean sau față de care
există suspiciunea că au legătură cu săvârșirea unor infracțiuni, administrația penitenciarului anunță
de îndată organele de cercetare penală. Deținutul este supus măsurilor de control atât înainte de
acordarea vizitei, cât și după efectuarea acesteia, după cum urmează:
a) percheziție corporală sumară, pentru vizita cu dispozitiv de separare;
b) percheziție corporală amănunțită, pentru vizita fără dispozitiv de separare;
c) alte măsuri de control necesare pentru asigurarea securității în penitenciare. Refuzul
acceptării măsurilor de control din partea vizitatorilor deținuților conduce la neacordarea vizitei.
Persoanele condamnate sunt informate de către administrația penitenciarului cu privire la

boala gravă sau decesul soțului, soției sau al concubinului, concubinei, precum și al unei rude
apropiate, în cel mai scurt timp de la luarea la cunoștință, de către administrația penitenciarului,
despre evenimentul produs. În aceste situații deținuții beneficiază de consiliere psihologică.
Administrația penitenciarului solicită deținutului datele de contact ale unui membru de familie,
aparținător sau a unei alte persoane, pentru a fi încunoștințate despre deteriorarea stării sale de
sănătate în penitenciar.
Pot beneficia de vizită intimă persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
50
a) sunt condamnate definitiv și sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor
privative de libertate, respectiv sunt arestate preventiv în cursul judecății;
b) există o relație de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau,
după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți;
c) nu au beneficiat de permisiunea de ieșire din penitenciar în ultimele 3 luni anterioare
solicitării vizitei intime, în cazul persoanelor condamnate;
d) nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei
intime, sau sancțiunea a fost ridicată în cazul persoanelor condamnate, iar în cazul persoanelor
arestate preventiv în cursul judecății în ultimele 30 de zile anterioare solicitării;
e) participă activ la activități și programe educaționale, de asistență psihologică și asistență
socială ori la muncă.
Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soțul sau soția.
Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relație similară relațiilor stabilite între
soți anterior datei primirii în penitenciar. Dovada existenței relației de parteneriat se face prin
declarație pe propria răspundere, autentificată de notar. Directorul penitenciarului poate aproba vizite
intime între persoane condamnate.
Evaluarea participării active la activitățile și programele educative, de asistență psihologică și
asistență socială ori la muncă se face ținându-se seama de îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiții:
a) includerea într-un program de reintegrare socială sau participarea la activități lucrative;
b) realizarea obiectivelor stabilite prin programe sau a sarcinilor de lucru. În cazul în care
persoana, din motive neimputabile acesteia, nu mai participă la activitățile și programele educative,
de asistență psihologică și asistență socială ori la muncă, verificarea îndeplinirii criteriului se
realizează prin analiza perioadelor de activitate cu cele de inactivitate, în cuprinsul celor 3 luni,
respectiv 30 de zile de dinaintea formulării cererii.
Persoanele condamnate definitiv, respectiv arestate preventiv aflate în cursul judecății au

dreptul la o vizită intimă o dată la 3 luni, cu durata de trei ore, cu respectarea condițiilor legale. În
situația în care vizita intimă este determinată de încheierea căsătoriei durata acesteia este de 48 de
ore. Vizita se desfășoară cu acordul directorului penitenciarului, care stabilește data la care va avea
loc vizita, informând în timp util persoana.
Vizita intimă se aprobă de directorul penitenciarului, la solicitarea scrisă a persoanei
condamnate definitiv, respectiv arestată preventiv aflată în cursul judecății. Persoana condamnată
definitiv, respectiv arestată preventiv aflată în cursul judecății, soțul sau soția ori, după caz, partenerul
sau partenera au obligația să se informeze reciproc, printr-o declarație pe propria răspundere, cu
privire la existența unei boli cu transmitere sexuală sau a sindromului imunodeficitar dobândit -
SIDA. Declarațiile se depun la dosarul individual. Mențiuni despre acordarea vizitei intime se fac în
documentele de evidență de la sectorul vizită și în modulul corespunzător al aplicației informatizate
de gestiune a datelor. Administrația penitenciarului pune la dispoziție mijloace de protecție și
materiale de informare pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuală. Modul de desfășurare,
măsurile de siguranță, amenajarea și dotarea spațiilor destinate acordării vizitei intime se stabilesc
prin regulament.
Persoanele condamnate au dreptul de a primi bunuri și de a efectua cumpărături. Persoanele

condamnate pot primi sume de bani, care se consemnează în fișa contabilă nominală, ce se întocmește
la intrarea în penitenciar de la membrii de familie, aparținători sau alte persoane prin mandat poștal
ori prin depunere directă la sectorul de acordare a drepturilor la pachet și vizită. Sumele de bani
introduse în penitenciar, în lei sau valută, pe alte căi decât cele legale, precum și cele găsite asupra
deținuților cu ocazia perchezițiilor se confiscă și se fac venit la bugetul de stat. Pentru motive
temeinic justificate, deținuții pot transfera sume de bani, în lei sau valută, membrilor de familie,
inclusiv celor aflați în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, cu aprobarea
directorului penitenciarului. Cererile deținuților care presupun cheltuirea anumitor sume de bani în lei
51
sau valută sunt urmate imediat de indisponibilizarea sumei de bani necesare plății serviciului inclus,
după aprobarea acestora.
Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor condamnate pentru munca prestată, sumele
primite de la persoane fizice sau juridice în timpul executării pedepsei și sumele aflate asupra lor la
primirea în penitenciar sunt evidențiate în fișa contabilă nominală a persoanelor condamnate și pot fi
folosite pentru:
a) exercitarea dreptului de petiționare, a dreptului la corespondență și a dreptului la convorbiri
telefonice;
b) fotocopierea documentelor de interes personal;
c) efectuarea examenului medical;
d) derularea contractului de asigurare;
e) repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului;
f) recuperarea cheltuielilor avansate de administrația penitenciarului;
g) cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri;
h) plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate;
i) îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Deținuților le sunt interzise primirea, cumpărarea, deținerea și portul bunurilor și obiectelor din
metale prețioase și pietre prețioase. Deținuții au dreptul de a primi, lunar, un pachet cu produse
alimentare în greutate de maximum 10 kg, la care se poate adăuga o cantitate de maximum 6 kg de
fructe și legume. Pachetele, precum și bunurile și obiectele se primesc cu ocazia efectuării vizitelor.
Primirea, folosirea și păstrarea bunurilor, inclusiv a celor alimentare, se fac cu respectarea regulilor
de igienă și a măsurilor de siguranță impuse de administrația penitenciarului. Bunurile și obiectele
sunt supuse, în prezența deținuților, controlului specific executat de personalul anume desemnat de
către directorul locului de deținere.
Deținuților le este interzisă:
a) primirea de produse alimentare care, în vederea consumului, necesită încălzire, coacere,
fierbere sau alte tratamente termice;
b) cumpărarea de produse alimentare ușor alterabile ori care, în vederea consumului, necesită
încălzire, coacere, fierbere sau alte tratamente termice, cu excepția cafelei, ceaiului, laptelui și a
supelor instant;
c) primirea și cumpărarea de lămâi și derivate ale acestora.
Bunurile, obiectele, produsele alimentare și fructele a căror primire nu este permisă se
restituie imediat persoanei care le-a adus, cu excepția bunurilor a căror deținere este interzisă de lege
oricărui cetățean, care sunt reținute în vederea predării organului de urmărire penală competent.
Mențiuni despre greutatea, numărul pachetelor și categoriile de bunuri primite, cumpărate, păstrate și
folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate se fac în documentele de
evidență de la sectorul vizită și în modulul corespunzător al aplicației informatizate de gestiune a
datelor.
Deținuții pot primi medicamente numai la recomandarea unui medic specialist/primar curant,
cu acordul medicului unității, în baza unei prescripții medicale sau/și a unei scrisori medicale, care
însoțește medicamentele primite. Medicamentele trebuie să fie prevăzute în Nomenclatorul
produselor medicamentoase de uz uman, aprobat de Agenția Națională a Medicamentului, și să aibă
cel puțin 6 luni până la expirarea termenului de valabilitate. Medicamentele primite sunt înregistrate
la cabinetul medical și se gestionează separat.
Deținuții au dreptul de a cumpăra săptămânal de la punctele comerciale din incinta
penitenciarului, în limita a 3/4 din valoarea salariului minim brut pe economie, alimente, fructe,
legume, apă minerală, băuturi răcoritoare, țigări și alte bunuri de natura celor permise să fie primite.
Materialele necesare exercitării drepturilor de petiționare, la corespondență și la convorbiri telefonice
pot fi cumpărate de la punctele comerciale din incinta penitenciarului fără a afecta limita de 3/4 din
valoarea salariului minim brut pe economie. În situația în care nu se poate asigura funcționarea unui
punct comercial în incinta penitenciarului, cumpărăturile pot fi făcute din afara acestuia de către
personalul desemnat, în baza cererii deținuților și a ofertelor puse la dispoziție de către operatorii
52
economici. Prețurile practicate în cadrul punctelor comerciale din incinta penitenciarului nu pot fi mai
mari decât media prețurilor practicate de magazine similare de pe piața locală. Atât modul de calcul și
de respectare a mediei prețurilor în cadrul punctelor comerciale din incinta penitenciarului, cât și
procedura privind închirierea spațiilor din sistemul administrației penitenciare se reglementează prin
decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Activitatea punctului
comercial din incinta penitenciarului poate fi controlată de autoritățile competente. Medicul curant
poate restricționa cumpărarea de către deținuții bolnavi a unor alimente contraindicate în afecțiunile
de care suferă ori a produselor din tutun. În situația achiziționării unor bunuri de folosință
îndelungată, permise a fi păstrate sau folosite pe perioada detenției, directorul penitenciarului poate
aproba folosirea unei sume mai mari, fără a afecta cuantumul săptămânal al sumelor din care deținuții
pot efectua cumpărături. Pentru anumite bunuri precum și pentru articolele de îmbrăcăminte,
încălțăminte și cazarmament se întocmește bon de primire în păstrare.
Dreptul la asistență medicală, tratament și îngrijiri al persoanelor condamnate este garantat,

fără discriminare în ceea ce privește situația lor juridică. Dreptul la asistență medicală include
intervenția medicală, asistența medicală primară, asistența medicală de urgență și asistența medicală
de specialitate. Dreptul la îngrijiri include atât îngrijirile de sănătate, cât și îngrijirile terminale.
Asistența medicală, tratamentul și îngrijirile în penitenciare se asigură, cu personal calificat, în mod
gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar. Persoanele condamnate beneficiază în
mod gratuit, potrivit legii, de îngrijiri, tratament medical și medicamente.
Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate poate solicita, contra cost, să fie
examinată, la locul de deținere, de un medic din afara sistemului penitenciar. Constatările medicului
din afara sistemului penitenciar se consemnează în dosarul medical al persoanei condamnate.
Activitatea de asistență medicală primară, dentară, spitalicească și de specialitate acordată în
cabinetele medicale din penitenciare și penitenciare spital se asigură din subvenții acordate de la
bugetul de stat, din venituri proprii și din alte surse, după cum urmează:
a) deținuții beneficiază gratuit de servicii de asistență medicală, tratament, îngrijiri și
medicamente asigurate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile
Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări
sociale de sănătate și ale Normelor metodologice de aplicare a acestuia, partea de contribuție
personală fiind asigurată de la bugetul de stat, precum și de alte medicamente și materiale sanitare,
necesare în funcție de patologia și adresabilitatea deținuților;
b) în situația în care, pentru cabinetele medicale din penitenciare, veniturile proprii constituite
din fondurile obținute ca urmare a furnizării de servicii medicale, în baza contractului încheiat de
penitenciarul spital la care sunt arondate, cu casa de asigurări sociale de sănătate, nu acoperă
necesarul de medicamente și materiale sanitare stabilit în funcție de patologia și adresabilitatea
deținuților, acestea se asigură în completare din subvenții acordate de la bugetul de stat, precum și din
alte surse;
c) serviciile de asistență medicală, tratamentul, îngrijirile și medicamentele necesare
desfășurării activității medicale în penitenciarele-spital se asigură potrivit Contractului-cadru privind
condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale
Normelor metodologice de aplicare a acestuia, coroborate cu actele normative în vigoare privind
executarea pedepselor privative de libertate.
Pentru asigurarea asistenței medicale, în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor
funcționează o rețea sanitară proprie formată din:
a) cabinete de medicină de familie;
b) cabinete de medicină dentară;
c) farmacii și oficine locale de distribuție;
d) staționare;
e) cabinete și ambulatorii de specialitate;
f) penitenciare-spital.
53
Sectorul medical din cadrul unui loc de deținere cuprinde cel puțin următoarele spații și
echipamente:
a) staționare pentru deținuți bolnavi cu afecțiuni acute, cronice reacutizate, infectocontagioase,
tratament antituberculos sau aflați în refuz de hrană;
b) camere pentru izolare respiratorie;
c) camere pentru recoltarea sputei;
d) cabinete de consultații medicale și stomatologice;
e) săli de tratament;
f) punct farmaceutic.
Personalul medical se subordonează medicului penitenciarului, iar în cazul penitenciarelor-
spital, directorului adjunct pe probleme medicale, subordonat, din punct de vedere administrativ,
directorului locului de deținere. Îndrumarea metodologică a cabinetelor medicale din penitenciare se
realizează de către penitenciarul-spital arondat și componenta structurală de specialitate din cadrul
Administrației Naționale a Penitenciarelor.
La nivelul fiecărui penitenciar, serviciile de asistență medicală primară sunt acordate de către
medici de specialitate, din care cel puțin unul de medicină generală sau medicină de familie, precum
și de un număr minim de cadre medii sanitare pentru asigurarea continuității asistenței medicale.
Servicii de asistență medicală pot fi acordate și de către asistenții medicali, la recomandarea
medicului, în limita competențelor profesionale. În penitenciarele unde își desfășoară activitatea cel
puțin 2 medici, indiferent de specialitatea acestora, acordarea asistenței medicale se asigură în
program alternativ, dimineața și după-amiaza. Deținuților li se acordă servicii de asistență medicală
primară la cererea acestora, la recomandarea medicului, în baza unei programări, precum și ori decât
ori este necesar. Deținuții cu afecțiuni medicale cronice sunt luați în evidența cabinetului medical,
asigurându-li-se tratamentul și regimul alimentar corespunzător. Serviciul sau biroul evidență
deținuți din cadrul penitenciarului comunică, în scris, cabinetului medical datele de identitate ale
deținutului față de care instanța a dispus măsura obligării la tratament medical.
Urgențele medico-chirurgicale sunt prezentate la cabinetul medical de îndată, iar personalul
medical asigură măsurile necesare conform competențelor profesionale. Urgențele medico-
chirurgicale care nu pot fi rezolvate la nivelul cabinetului medical din penitenciar se prezintă la
unitatea spitalicească publică cea mai apropiată cu secție sau compartiment de primire urgențe, cu
înștiințarea conducerii penitenciarului, în vederea asigurării mijlocului de transport și a escortei
necesare sau, după caz, cu apelarea serviciului național unic pentru apeluri de urgență.
Asistența medicală ambulatorie se realizează la nivelul cabinetelor de specialitate din
penitenciare și în ambulatoriile din structura penitenciarelor-spital. Asistența medicală ambulatorie
poate fi acordată și în ambulatoriile de specialitate din unitățile sanitare de profil aflate în relații
contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Serviciile de asistență medicală de specialitate din
ambulatoriu se acordă la recomandarea medicului unității, în baza unui bilet de trimitere, în
conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale Normelor metodologice de aplicare a acestuia.
Serviciile de medicină dentară sunt acordate prin cabinetele de medicină dentară din locurile
de deținere. În cazurile care depășesc competența medicului dentist sau dacă în cadrul unității
penitenciare nu poate fi asigurată asistența medicală dentară, se apelează la unități sanitare de profil
aflate în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Serviciile de medicină dentară
preventivă și tratamentele stomatologice prevăzute în Contractul-cadru privind condițiile acordării
asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și în Normele metodologice
de aplicare a acestuia se acordă în mod gratuit. Tratamentele de medicină dentară care nu sunt
decontate de casa de asigurări de sănătate, dar sunt menționate în Contractul-cadru privind condițiile
acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și în Normele
metodologice de aplicare a acestuia, se vor asigura din fondurile unității. Tratamentele protetice se
asigură conform prevederilor Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale Normelor metodologice de aplicare a acestuia,
iar contravaloarea contribuției personale pentru lucrările protetice se suportă de către deținut. Locurile
54
de deținere pot organiza, pe lângă cabinetele de medicină dentară, laboratoare de tehnică dentară
încadrate cu tehnician dentar sau pot încheia contracte de colaborare cu laboratoare de tehnică dentară
din afara sistemului administrației penitenciare, cu respectarea legislației în vigoare.
În fiecare penitenciar funcționează o infirmerie în cadrul căreia sunt amenajate camere a căror
destinație este stabilită de medicul penitenciarului, cu circuite funcționale distincte, având paturi la un
singur rând, pentru:
a) internarea deținuților bolnavi cu afecțiuni cronice reacutizate, care necesită supraveghere
medicală;
b) izolarea deținuților cu boli infecțioase acute cu transmitere enterală, boli infecțioase acute
cu transmitere aerogenă, altele decât tuberculoza;
c) tratamentul direct observat al deținuților bolnavi de tuberculoză necontagioși, aflați în
tranzit;
d) deținuții aflați în refuz de hrană. Internarea deținuților bolnavi în infirmerie se face numai
la indicația medicului, cu excepția refuzului de hrană. Vizita medicală a deținuților internați în
infirmerie se efectuează zilnic, iar evoluția stării de sănătate se menționează în fișa de internare în
infirmerie.
Asistența medicală spitalicească se realizează prin internare în penitenciarele-spital, precum

și în alte unități sanitare de profil aflate în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate.
Serviciile medicale spitalicești se acordă de către medici de specialitate. Dacă medicul unității
apreciază internarea ca fiind absolut necesară pentru sănătatea deținutului, solicită transferul
pacientului la un penitenciar-spital.
Internarea deținuților se face în baza biletului de internare, eliberat de către medicul locului de
deținere, ca urmare a:
a) actului medical propriu;
b) recomandării medicului specialist;
c) dispoziției organului judiciar;
d) urgențelor medico-chirurgicale.
Internarea în penitenciarele-spital se face în baza unei solicitări semnate de directorul și
medicul penitenciarului. Aprobarea internării este dată de către directorul penitenciarului-spital sau
de către înlocuitorul acestuia. În cursul spitalizării se acordă, după caz, servicii medicale preventive,
curative, de recuperare, paliative, precum și îngrijiri terminale. La externare deținuții pot primi, la
cerere, o copie de pe scrisoarea medicală și se transferă la penitenciarele de unde au fost internați, cu
excepția cazului când sunt citați de un organ judiciar deservit de alt penitenciar.
Examenul medical al persoanelor condamnate se realizează la primirea în penitenciar și în

timpul executării pedepsei privative de libertate, în mod periodic, în condiții de confidențialitate, cu
asigurarea măsurilor de siguranță.
Examenul medical se realizează la primirea în penitenciar următoarelor categorii de deținuți:
a) primiți de la organele de poliție;
b) veniți din întreruperea executării pedepsei;
c) veniți prin transfer;
d) aflați în tranzit;
e) reprimiți de la organele de poliție;
f) prinși din evadare;
g) prezentați din permisiunea de ieșire din penitenciar. Acești deținuți sunt supuși unui
examen clinic general, cu scopul depistării bolilor infectocontagioase și parazitare, semnelor evidente
de agresiune, dicțiilor, tulburărilor psihice, riscului de suicid, stabilirii formulei dentare, luându-se
măsurile medicale care se impun, inclusiv internarea într-o unitate sanitară.
În termen de 72 de ore de la primire, medicul penitenciarului efectuează examenul clinic
complet și poate solicita suplimentar examene clinice de specialitate, investigații de laborator și
paraclinice, astfel încât în cel mult 21 de zile de la primire, să stabilească:
55
a) un diagnostic prezumtiv;
b) un regim alimentar, după caz;
c) capacitatea de muncă. Medicul penitenciarului consemnează în dosarul medical
consultațiile efectuate în perioada de carantină și observare. În perioada detenției, examenul medical
al deținuților se realizează, în mod periodic, la cererea acestora sau în baza unei programări întocmite
de medicul-șef, precum și ori de câte ori este necesar. Examenul medical se realizează cu respectarea
confidențialității și intimității deținutului în cauză. Deținutul poate solicita să fie examinat contra cost,
la locul de deținere, în cadrul sectorului medical, de un medic din afara sistemului administrației
penitenciare. Constatările medicului din afara sistemului administrației penitenciare se consemnează
în dosarul medical al deținutului. Semnele evidente de agresiune se înscriu într-un registru special în
care se consemnează anul, luna, ziua și ora examenului medical, datele de identificare ale deținutului,
descrierea urmelor de violență, proveniența acestora conform afirmațiilor deținutului și recomandările
medicale, urmând să fie sesizat de îndată procurorul. În aceste cazuri, persoana condamnată are
dreptul de a solicita să fie examinată, în penitenciar, de un medic legist. Certificatul medico-legal se
anexează la fișa medicală, după ce persoana condamnată a luat cunoștință de conținutul său, sub
semnătură. Cu ocazia primirii în penitenciar, după identificarea persoanei condamnate, dacă aceasta
prezintă afecțiuni medicale, penitenciarul adoptă măsurile necesare pentru asigurarea asistenței
medicale în rețeaua medicală proprie sau a Ministerului Sănătății.
În cazul în care medicul penitenciarului constată că deținutul a recurs la acțiuni de
autovătămare corporală, care pentru vindecare necesită internarea într-o unitate sanitară, întocmește
un proces-verbal care, după ce este avizat de către directorul penitenciarului, se aduce la cunoștința
deținutului, sub semnătură și se atașează la dosarul individual. Durata internării într-o unitate sanitară
se menționează în procesul-verbal care se comunică instanței de executare, pentru a proceda conform
dispozițiilor legale. Cheltuielile ocazionate de îngrijirile medicale și tratamentul aplicat în aceste
situații sunt imputabile deținuților în cauză.
Cu prilejul consultației, deținuții sunt informați cu privire la starea personală de sănătate,
despre prognosticul evolutiv, investigațiile necesare, precum și despre condițiile terapeutice. Deținuții
au dreptul să refuze o intervenție medicală sau continuarea actului medical, asumându-și în scris
răspunderea pentru această decizie. Deținutul este informat despre consecințele medicale ale refuzului
intervenției sau întreruperii actului medical. Situațiile de refuz nu pot face obiectul unui raport de
incident și nu constituie abatere disciplinară.
Deținuții nu pot fi supuși, nici chiar cu consimțământul lor, experimentelor științifice.
Cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege, informațiile cu privire la starea de sănătate nu
pot fi furnizate altor persoane, decât în cazul în care deținuții sau reprezentanții legali ai acestora își
dau consimțământul liber, informat, scris și prealabil. Informațiile rezultate din examenul medical
sunt arhivate în dosarul medical al deținutului. Deținutul are dreptul să își consulte dosarul medical
sau să primească, la cerere, fotocopii de pe acesta, precum și să solicite și să primească, la externarea
din spital, un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe
perioada spitalizării, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Femeile condamnate, care sunt însărcinate, beneficiază de asistență medicală prenatală și

postnatală, luându-se măsuri ca nașterea să aibă loc în afara penitenciarului, într-o instituție medicală
specializată. Administrația penitenciarului ia măsuri ca, în mod excepțional, persoana condamnată, la
solicitarea acesteia și dacă nu este decăzută din drepturile părintești, să își poată îngriji copilul până la
vârsta de un an. Administrația penitenciarului informează autoritățile competente în domeniul
protecției copilului cu privire la nașterea copilului de către o femeie condamnată, pentru a fi luate
măsurile care se impun. La împlinirea vârstei de un an sau anterior, copilul poate fi dat în îngrijire, cu
acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta. În cazul în care copilul nu poate fi dat în
îngrijire, acesta este încredințat, potrivit legii, unei instituții specializate, înștiințându-se, în acest sens,
autoritățile competente pentru protecția copilului. Prin decizie a directorului general al Administrației
Naționale a Penitenciarelor sunt desemnate penitenciarele care asigură condițiile necesare pentru ca
56
mama privată de libertate, la solicitarea acesteia, să își poată îngriji copilul până la împlinirea vârstei
de un an.
Femeile însărcinate sau cele care au născut în perioada detenției și au în îngrijire copii mai
mici de un an beneficiază de un regim corespunzător de hrană pentru ele și pentru copii. Copiilor
aflați într-un penitenciar în îngrijirea mamelor condamnate li se efectuează vaccinările, conform
Programului național de imunizări. Vaccinurile se asigură prin direcțiile de sănătate publică județene
și a municipiului București. Asistența medicală și urmărirea dezvoltării fizice și psihomotorii a
copilului aflat într-un penitenciar, în îngrijirea femeii condamnate, se fac prin examene de bilanț de
către un medic de familie sau medic pediatru. Femeia condamnată, indiferent de regimul de executare
în care este repartizată, însoțită de copilul aflat în penitenciar, poate primi vizite fără dispozitiv de
separare, ținându-se seama de nevoile de dezvoltare fizică și psihologică, de sănătate, de securitate,
stabilitate și apartenență la o familie ale copilului.
Prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilesc

penitenciarele sau spitalele-penitenciar în care vor funcționa secții speciale de psihiatrie destinate
deținuților cu tulburări psihice grave, inclusiv cele provocate de alcool sau alte substanțe psiho-active
sau psihotrope. În secțiile speciale de psihiatrie se asigură, de către personal specializat, tratamentul
necesar și desfășurarea programelor de intervenție specifică deținuților cu tulburări psihice grave,
pentru modificarea pozitivă a personalității și comportamentului acestora. Internarea în aceste secții
se face în baza biletului de trimitere emis de către medicul penitenciarului sau ca urmare a
recomandării medicului specialist psihiatru.
Persoanele condamnate, care au altă cetățenie decât cea română, au dreptul de a se adresa
reprezentanțelor diplomatice sau consulare în România ale statului ai cărui cetățeni sunt și de a fi
vizitate de funcționarii acestor reprezentanțe diplomatice sau consulare, în condiții de
confidențialitate, sub supraveghere vizuală. Administrația penitenciarului informează deținuții de
cetățenie străină despre posibilitatea de a lua legătura cu reprezentanții diplomatici și îi sprijină în
vederea contactării acestora, având obligația să coopereze cu aceste instituții pentru realizarea
asistenței diplomatice a persoanelor condamnate. Persoanele condamnate, cu statut de refugiați sau
apatrizi, precum și persoanele condamnate, care au altă cetățenie decât cea română, al căror stat nu
este reprezentat diplomatic sau consular în România, pot solicita administrației penitenciarului să
contacteze autoritatea internă sau internațională competentă și pot fi vizitate de reprezentanții
acesteia, în condiții de confidențialitate, sub supraveghere vizuală. Persoanele condamnate, care au
altă cetățenie decât cea română, sunt informate, la intrarea în penitenciar, cu privire la posibilitatea
continuării executării pedepsei privative de libertate în statul de cetățenie. Persoanele condamnate
care nu au cetățenie sau au altă cetățenie decât cea română au dreptul de a solicita acordarea unei
forme de protecție în România, în condițiile legii. Cererile de azil depuse de aceste persoane se
transmit autorității desemnate pentru imigrări de către administrația penitenciarului, care va asigura
accesul autorităților competente în domeniul azilului, pentru efectuarea formalităților prevăzute de
lege.
Administrația penitenciarului ține evidența cazurilor în care deținuții de cetățenie străină sau
apatrizi au renunțat la dreptul lor de a lua legătura cu reprezentanții diplomatici și de a fi vizitați de
aceștia.
Persoanele condamnate au dreptul la încheierea căsătoriei în penitenciar, în condițiile legii.

Consimțământul viitorilor soți este luat de către ofițerul de stare civilă din cadrul serviciului public
comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, din cadrul primăriei în a cărei rază
administrativ-teritorială se găsește penitenciarul. Administrația penitenciarului are obligația de a
asigura condițiile necesare încheierii căsătoriei. Analizele medicale necesare încheierii căsătoriei între
persoane de sex diferit, condamnate definitiv, respectiv arestate preventiv aflate în cursul judecății se
realizează prin grija administrației penitenciarului, cheltuielile fiind suportate de solicitanți. La
încheierea căsătoriei pot participa, cu aprobarea directorului penitenciarului, un număr de maximum
57
10 persoane, inclusiv deținuți, apropiate viitorilor soți. După încheierea căsătoriei, soții pot beneficia
de vizită intimă, timp de 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului. Directorul penitenciarului
poate aproba ca soții să primească un pachet cu alimente în greutate de până la 10 kg, la care se poate
adăuga o cantitate de maximum 6 kg de fructe și legume, dacă nu există posibilitatea acordării
permisiunii ieșirii din locul de deținere. În acest caz, pachetul suplimentar nu va afecta dreptul
obișnuit de pachet al deținuților. În actul de căsătorie, la locul încheierii căsătoriei, se înscrie
localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul. Persoanele condamnate care execută
pedeapsa privativă de libertate în regim semideschis sau deschis pot încheia căsătoria în localitatea în
care domiciliază sau în localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul, cu acordul
directorului penitenciarului, și pot primi, în acest scop, o permisiune de ieșire din penitenciar de până
la 5 zile. Consimțământul viitorilor soți este luat de către ofițerul de stare civilă din cadrul serviciului
public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, din cadrul primăriei localității în care
se încheie căsătoria. Permisiunea de ieșire din penitenciar în aceste cazuri se acordă de către
directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Persoanele condamnate își pot exercita dreptul de a vota, dacă acesta nu a fost interzis prin
hotărârea de condamnare. Administrația penitenciarului, în colaborare cu birourile electorale și
serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, asigură persoanelor condamnate condițiile
necesare exercitării dreptului la vot, potrivit legii. Șeful serviciului public comunitar de evidență a
persoanelor acordă scutire de la plata cheltuielilor de producere și de eliberare a actelor de identitate,
în situația în care persoanele condamnate nu dispun de mijloace financiare. Administrația
penitenciarului ține evidența cazurilor în care deținuții au renunțat la dreptul de a vota.
Persoanelor condamnate li se asigură minimum 7 ore de somn pe zi. Persoanele condamnate

care muncesc au dreptul la repaus săptămânal, potrivit legislației muncii.
Zilele de sărbători legale sunt considerate zile de repaus.
Persoanele condamnate pot participa, în funcție de posibilitățile penitenciarului, la cursuri de

instruire școlară sau universitare, în condițiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul
Educației Naționale, ținându-se cont de nevoile prioritare de intervenție identificate, de starea de
sănătate, de tipul regimului de executare și de măsurile de siguranță aplicate.
Persoanelor condamnate li se asigură dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții minime

de cazare.
Persoanele condamnate au următoarele obligații:

a) să se supună percheziției cu ocazia primirii în penitenciar, precum și pe parcursul executării
pedepsei privative de libertate, ori de câte ori este necesar;
b) să respecte regulile stabilite de administrația penitenciarului pe perioada cât au permisiune
de ieșire din penitenciar sau în cazul desfășurării de activități, fără supraveghere, în exteriorul
penitenciarului;
c) să se conformeze dispozițiilor date de organele judiciare;
d) să respecte regulile de igienă individuală și colectivă în camera de deținere și în alte spații
comune, precum și indicațiile medicului;
e) să întrețină în mod corespunzător bunurile încredințate de administrația penitenciarului și
bunurile din dotarea unităților unde prestează munca;
f) să respecte programul zilnic;
g) să respecte repartizarea pe camerele de deținere;
h) să manifeste o atitudine cuviincioasă față de orice persoană cu care intră în contact;
i) să aibă o ținută decentă, curată și îngrijită;
j) să îndeplinească în bune condiții activitățile la care participă;
k) să declare, conform realității, nivelul de instruire școlară sau pregătire profesională;
58
l) să respecte orice altă obligație care rezultă din lege și din regulamentul de aplicare a
acesteia, din ordinele și deciziile emise în baza acestora și din regulamentul de ordine interioară al
penitenciarului.
Persoanelor condamnate le sunt interzise:

a) exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violență asupra personalului, persoanelor
care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane condamnate,
precum și asupra oricăror altor persoane;
b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau
active ori alte acțiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina și siguranța
penitenciarului;
c) inițierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea pedepselor privative de
libertate;
d) introducerea în penitenciar, producerea, deținerea, comercializarea sau consumul de
stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanțe toxice sau ingerarea de medicamente fără prescripție
medicală, de natură să creeze tulburări de comportament;
e) sustragerea în orice mod de la executarea unei sancțiuni disciplinare;
f) instigarea altor persoane condamnate la săvârșirea de abateri disciplinare;
g) stabilirea de relații cu persoane condamnate sau persoane din interiorul ori exteriorul
penitenciarului, cu scopul de a împiedica înfăptuirea justiției sau aplicarea normelor regimului de
executare a pedepselor privative de libertate;
h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparținând
penitenciarului, personalului, persoanelor care execută activități în penitenciar sau se află în vizită,
precum și a bunurilor aparținând altor persoane, inclusiv celor condamnate;
i) prezența în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spații din penitenciar, stabilite
prin regulamentul de ordine interioară, precum și nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
j) introducerea în penitenciar, procurarea, confecționarea, deținerea, schimbul, primirea,
utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte și substanțe care pun în pericol
siguranța penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile,
accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiții decât cele admise;
k) substituirea identității unei alte persoane;
l) împiedicarea, cu intenție, a desfășurării programelor și activităților care se derulează în
penitenciar;
m) oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului penitenciarului;
n) obținerea sau încercarea de obținere, prin violență, constrângere, promisiuni, servicii,
cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal, de la persoanele care
execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită ori de la celelalte persoane condamnate,
precum și de la orice altă persoană;
o) comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiții și prin alte metode decât cele
stabilite prin reglementările în vigoare;
p) amenințarea personalului, a persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află
în vizită, a celorlalte persoane condamnate, precum și a oricăror altor persoane;
q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziție de
administrația penitenciarului;
r) tulburarea orarului zilnic sau a liniștii, inclusiv după ora stingerii până la deșteptare;
s) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul;
ș) împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul incidentelor petrecute în
penitenciar;
t) desfășurarea de acțiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administrației penitenciarului
sau altor persoane;
ț) auto-agresiunea în orice mod și prin orice mijloace;
u) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obține foloase;
59
v) fumatul în alte locuri decât cele permise;
x) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnității umane prin
deosebirea, excluderea, restricția sau preferința pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie,
gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală
cronică necontagioasă, infecție HIV/SIDA, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect
restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor
fundamentale;
y) desfășurarea oricăror altor acțiuni interzise prin lege.
Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate

Administrația locului de deținere întreprinde demersurile necesare pentru identificarea
posibilităților de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de deținuți. În raport cu tipul
regimului de executare, deținuților li se poate cere să muncească. În acest sens se ține seama de
calificarea, deprinderile și aptitudinile fiecăruia, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță,
precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.
Folosirea la muncă a deținuților se face cu respectarea procedurii și criteriilor de selecționare
și repartizare la muncă, asigurarea măsurilor de siguranță specifice fiecărui regim de executare,
întocmirea documentelor de organizare și funcționare a punctelor de lucru, pregătirea și dotarea
locurilor de muncă, asigurarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, întocmirea documentelor
de evidență a muncii și acordarea drepturilor cuvenite pentru munca prestată. Munca prestată de
deținuți urmărește menținerea și creșterea capacității acestora de a-și câștiga existența după liberare și
realizarea unor venituri, care se pot folosi la îmbunătățirea condițiilor de detenție, și pentru susținerea
acțiunilor de reintegrare socială a persoanelor condamnate.
Selecționarea la muncă a deținuților se face în funcție de regimul de executare, cu aprobarea
directorului locului de deținere, la propunerea unei comisii formate din reprezentanții sectorului
reintegrare socială, regim penitenciar, medical, evidență și organizarea muncii, sub coordonarea
directorului adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, în calitate de președinte. Comisia
poate fi completată cu personal de specialitate, în vederea verificării deprinderilor profesionale sau
abilităților practice ale deținuților. Deținuții selecționați la muncă semnează un angajament care
cuprinde drepturile, obligațiile și interdicțiile prevăzute de Lege în perioada desfășurării activităților
lucrative și care se păstrează la dosarul individual. Angajamentul luat de deținut cuprinde și referiri
cu privire la posibilitatea încheierii unui contract de asigurare privind contribuția la bugetul
asigurărilor sociale de stat. Participarea deținuților la activități lucrative într-un anumit regim de
prestare a muncii nu exclude repartizarea acestora și la alte activități, în interiorul sau în exteriorul
penitenciarului, cu condiția respectării programului de lucru și a dispozițiilor legale privind durata
muncii prestate. În măsura posibilităților, a cerințelor de disciplină din locurile de deținere și în limite
rezonabile, deținuții pot opta pentru un anumit loc de muncă sau pot solicita schimbarea acestuia,
dacă posedă calificarea sau deprinderile necesare noului loc de muncă. Prestarea muncii se face
individual sau în grupuri organizate în formațiuni de lucru, care nu depășesc 50 de persoane, în
interiorul sau în exteriorul locului de deținere. În situația refuzului de a munci, comisia întocmește un
proces-verbal care se depune la dosarul individual, fiind avut în vedere la evaluarea conduitei
deținutului și a eforturilor depuse în cadrul muncii prestate. Procesul-verbal este avut în vedere la
analiza efectuată în vederea schimbării regimului de executare, precum și în cadrul comisiei pentru
liberare condiționată.
Munca persoanelor condamnate în penitenciare se realizează:
a) în regim de prestări de servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul ori
exteriorul penitenciarului;
b) în regie proprie;
c) pentru activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului;
d) în caz de calamitate;
e) în caz de voluntariat;
f) în alte cazuri, în condițiile legii.
60
Administrația penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu persoane fizice
sau persoane juridice, inclusiv penitenciare, interesate în folosirea la muncă a persoanelor
condamnate. Folosirea la muncă a deținuților se realizează în baza unui contract de prestări de
servicii încheiat între directorul penitenciarului, în calitatea de prestator, și beneficiarul muncii
prestate, denumit în continuare beneficiar. În contractele de prestări servicii este interzisă
nominalizarea deținuților care urmează să desfășoare activități lucrative sau menționarea unor date cu
caracter personal ale acestora. Tarifele referitoare la activitățile ce urmează a se desfășura se
negociază între administrația penitenciarului și beneficiar și nu pot fi mai mici decât salariul de bază
minim brut pe țară garantat în plată, în raport cu programul de lucru stabilit prin contract. Prin
contract, tarifele pot fi stabilite și în baza normelor de lucru determinate prin probe de lucru efectuate
în prezența persoanelor delegate de ambele părți contractante. În situația în care beneficiarul nu
respectă dispozițiile legale ori contractuale privind condițiile de folosire la muncă a deținuților,
directorul locului de deținere îi solicită ca în termen de 24 de ore să ia măsuri pentru respectarea
acestora. Dacă în acest termen nu se iau măsurile necesare, directorul poate dispune retragerea
parțială sau totală a deținuților pentru o perioadă de timp limitată sau definitiv. Beneficiarul este
obligat să asigure: baza tehnico-materială, conducerea lucrărilor, spații pentru servirea hranei, apă
potabilă, asistența tehnică necesară, instructajul și condițiile de securitate a muncii, spații pentru
grupuri sanitare și, dacă este cazul, amenajările impuse pentru executarea pazei și supravegherii la
locul de muncă. În ceea ce privește comunicarea, cercetarea, înregistrarea și raportarea evenimentelor
în care sunt implicați deținuți sunt aplicabile reglementările proprii elaborate de Administrația
Națională a Penitenciarelor. Directorul penitenciarului are obligația de a încheia contracte cât mai
avantajoase, în măsura posibilităților, stabilind în sarcina beneficiarului obligația de a asigura
cheltuielile determinate de luarea măsurilor de siguranță, transportul deținuților, al personalului de
pază, escortare și supraveghere ori al hranei la locurile de muncă, precum și materialele igienico-
sanitare.
Munca prestată în regie proprie se realizează în cadrul secțiilor și atelierelor de producție

aparținând penitenciarelor, precum și în cadrul lucrărilor de investiții și reparațiilor capitale
desfășurate în penitenciar.
Munca prestată în cadrul următoarelor activități cu caracter gospodăresc, nu se remunerează:
a) activități desfășurate pentru prepararea și distribuirea hranei, întreținerea și funcționarea
instalațiilor și utilajelor, întreținerea și conservarea clădirilor, manipularea materialelor, îngrijirea
animalelor de serviciu și întreținerea spațiilor destinate acestora, sprijinirea și suportul activităților
religioase, educative, culturale, ocupaționale, sportive, medicale, precum și pentru menținerea stării
de curățenie și igienă în interiorul și exteriorul locului de deținere, a camerelor de arest de la
instanțele de judecată sau a altor unități aparținând sistemului administrației penitenciare;
b) activități lucrative prestate în cadrul gospodăriilor agrozootehnice;
c) activități de cizmărie, croitorie, tâmplărie, spălătorie, frizerie, tinichigerie, lăcătușărie și
altele asemenea;
d) activități de întreținere a mijloacelor auto, precum și de întreținere și reparații curente a
clădirilor, instalațiilor și utilajelor din dotarea penitenciarului;
e) activități de planton pe timp de noapte la nivelul camerei de deținere, de întărire a
supravegherii la punctele de lucru și pe perimetrele locurilor de deținere, precum și de sprijinire și
însoțire a deținuților cu afecțiuni invalidante sau aflați în stare de neputința din cauza vârstei sau a
altor afecțiuni medicale;
f) activitățile menționate anterior desfășurate în penitenciarele-spital situate în interiorul
perimetrului altor unități nominalizate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor. Repartizarea deținuților la aceste activități se efectuează în condițiile și în limita
baremelor aprobate prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Repartizarea deținuților la activitățile de menținere a stării de curățenie și igienă pentru alte unități din
sistemul administrației penitenciare se realizează cu aprobarea directorului general al Administrației
61
Naționale a Penitenciarelor. Excedentul de produse realizate în gospodăriile agrozootehnice poate fi
valorificat pe piața liberă, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Organele administrației publice centrale sau locale pot solicita directorului penitenciarului,
prin adresă scrisă, punerea la dispoziție a unor deținuți, pentru înlăturarea efectelor generate de
calamități. La solicitarea formulată se anexează procesul-verbal de calamitate. Folosirea deținuților la
muncă în caz de calamitate, se realizează în baza unor contracte, fără contraprestație materială, cu
aprobarea directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, la propunerea motivată a
directorului penitenciarului căruia i s-a adresat solicitarea.
Deținuții pot presta muncă pe bază de voluntariat, în condițiile stabilite de administrația
locului de deținere, în temeiul unui contract de voluntariat, încheiat pe o perioadă determinată de până
la 3 luni. Cu ocazia selecționării deținuților la muncă pe bază de voluntariat, comisia internă are în
vedere și interdicțiile ce decurg din hotărârea de condamnare, astfel încât deținutul care face obiectul
selecționării să nu fie incompatibil cu activitatea ce urmează a fi desfășurată. Administrația
penitenciarului ține evidența voluntarilor într-un registru anume destinat. Directorul penitenciarului
întreprinde demersurile necesare pe lângă persoanele juridice de drept public sau de drept privat, fără
scop patrimonial cu care a fost încheiat contractul de voluntariat, în vederea eliberării certificatului
nominal care atestă calitatea de voluntar a deținutului. Acesta se păstrează la dosarul individual și se
înmânează la punerea în libertate sau, pe parcursul executării pedepsei, la cererea deținutului.
Deținuții pot desfășura muncă pe bază de voluntariat, în campanii organizate cu alți parteneri
sociali, în cadrul următoarelor activități de interes public:
a) strângerea deșeurilor din zonele situate de-a lungul șoselelor, căilor ferate, apelor
curgătoare, pădurilor, parcurilor, lacurilor și din alte spații aparținând domeniului public;
b) plantarea și reîmpădurirea terenurilor aflate în domeniul public;
c) lucrări de apărare împotriva inundațiilor;
d) combaterea eroziunii solului și protecția împotriva excesului de apă și umiditate;
e) amenajarea și îmbunătățirea drumurilor publice de acces la exploatațiile agricole și
forestiere, inclusiv lucrări de marcare, semnalizare și avertizare;
f) extinderea sistemelor de irigații și drenaj;
g) deszăpezirea spațiilor publice, în situația unor ninsori abundente;
h) curățenia și igienizarea organizate de autoritățile publice centrale și locale, de organizații
neguvernamentale sau alte persoane juridice fără scop patrimonial ori direct de beneficiarul
voluntariatului în instituții de stat, precum: spitale, policlinici, creșe, grădinițe, școli, centre de
plasament, instituții de cercetare, poligoane de tragere, baze sportive, centre de îngrijire a bătrânilor,
biblioteci, muzee, biserici, mânăstiri, precum și în alte instituții de cultură și cult;
i) amenajarea și îngrijirea adăposturilor pentru animale fără stăpân;
j) activități culturale, artistice, educative, sportive, religioase și de protecție a mediului,
precum și acțiunile de promovare a unor astfel de demersuri, organizate de autoritățile publice
centrale și locale, de organizații neguvernamentale sau alte persoane juridice fără scop patrimonial ori
direct de beneficiarul voluntariatului, după cum urmează:1. acțiuni de valorificare a unor terenuri
degradate și redarea acestora ca zone verzi și parcuri;2. acțiuni educative de prevenire a săvârșirii de
infracțiuni și a consumului de droguri, alcool, tutun și de popularizare a consecințelor negative ale
acestor fapte antisociale sau conduite atipice;3. acțiuni de prevenire a răspândirii bolilor cu
transmitere sexuală;4. acțiuni specifice organizării unor expoziții și manifestări cultural-artistice, a
unor întreceri sportive și a unor manifestări religioase;5. activități de îngrijire a persoanelor în vârstă,
singure, bolnave, cu handicap sau alte dizabilități;6. activități de sprijinire a familiilor monoparentale,
cu copii în întreținere, aflate în evidentă stare de paupertate. Activitățile de interes public pot face
obiectul contractelor de voluntariat numai dacă desfășurarea acestor activități nu intră în sarcina unor
operatori economici privați, în baza contractelor cu titlu oneros încheiate de aceștia cu persoane
juridice de drept public, fapt dovedit de beneficiarul voluntariatului printr-o declarație autentică
notarială.
Durata muncii este de 8 ore pe zi și nu mai mult de 40 de ore pe săptămână, cu excepțiile
prevăzute de legislația muncii. Femeile condamnate care sunt însărcinate, cele care au născut în
62
perioada executării pedepsei privative de libertate și au în îngrijire copii în vârstă de până la un an nu
pot presta muncă în timpul nopții sau în locuri vătămătoare, periculoase ori care prezintă risc pentru
sănătatea sau integritatea acestora și nu li se poate prelungi ziua de muncă peste 8 ore. Deținuții care
au împlinit vârsta de 60 de ani sau care au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă sau sunt
pensionari pentru pierderea capacității de muncă gradul III de invaliditate pot presta muncă numai la
cererea acestora. Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal nu poate fi
efectuată fără acordul deținutului, cu excepțiile prevăzute de legislația muncii.
Munca în timpul nopții poate fi prestată cu acordul scris al deținuților. Se consideră muncă
prestată în timpul nopții activitățile lucrative desfășurate între orele 22-06, indiferent de durata
acestora.
Persoana condamnată care, în timpul executării pedepsei privative de libertate, a devenit
incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale, beneficiază de pensie de
invaliditate, în condițiile legii. Dispozițiile legale referitoare la securitatea muncii (Legea
nr.319/2006) se aplică în mod corespunzător și persoanelor condamnate. Diplomele, certificatele sau
orice alte documente care atestă însușirea unei meserii, calificarea sau recalificarea profesională în
cursul executării pedepsei privative de libertate sunt recunoscute, în condițiile legii.
Veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestată nu constituie venituri

salariale și se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor
realizate de persoanele fizice. Veniturile realizate din prestări de servicii sunt încasate în lei.
Veniturile realizate din prestări de servicii nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim brut pe țară
garantat în plată, în raport cu programul de muncă și, după caz, gradul de realizare a normei de lucru
determinate prin probele de lucru efectuate în prezența persoanelor delegate de ambele părți
contractante. Prin contractul de prestări servicii se stabilește dacă activitatea se desfășoară în baza
normelor de lucru. Activitățile de producție în regie proprie, realizate în secții, ateliere, precum și
munca prestată în cadrul lucrărilor de investiții și reparații capitale sunt remunerate pe bază de tarife
diferențiate pe categorii de activități, dar nu mai puțin decât nivelul salariului de bază minim brut pe
țară, în raport cu programul de muncă și, după caz, gradul de realizare a normei de lucru. Produsele
realizate în secții și ateliere de producție pot fi redistribuite prin transfer fără plată între unitățile din
sistemul administrației penitenciare sau pot fi valorificate pe piața liberă. Munca prestată pentru
activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului, în caz de calamitate sau în caz de
voluntariat nu este remunerată.
Veniturile realizate se încasează de către administrația penitenciarului în care se află persoana

condamnată și se repartizează după cum urmează:
a) 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei
privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, la Trezoreria Statului,
urmând să fie încasat în momentul punerii în libertate;
b) 60% din venit revine administrației penitenciarului, constituind venituri proprii care se
încasează, se contabilizează și se utilizează potrivit dispozițiilor legale privind finanțele publice.
Administrația penitenciarului are obligația de a aduce la cunoștința persoanei condamnate
posibilitatea încheierii unui contract de asigurare privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale de
stat pentru veniturile realizate din munca prestată, pe perioada executării pedepsei privative de
libertate. Plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat se poate face din cota de 90%,
repartizată pe numele persoanei condamnate. În cazul în care persoana condamnată a fost obligată la
plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, procentul de
50% din cota de 90% care îi revin acestuia se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții
civile, conform prevederilor Codului de procedură civilă.
Persoanele condamnate răspund pentru prejudiciile cauzate din vina lor în penitenciar sau la
locul de muncă. Prejudiciul cauzat administrației penitenciarului se repară pe baza ordinului de
imputare emis de către directorul penitenciarului. Ordinul constituie titlu executoriu. Împotriva
ordinului de imputare, persoana condamnată poate face contestație în termen de 15 zile de la data
63
primirii acestuia, la judecătoria în circumscripția căreia este situat penitenciarul. Hotărârea
judecătoriei este definitivă. Persoanele condamnate nu răspund pentru pagubele provocate de uzul
normal al bunurilor încredințate spre folosință sau pentru cele provenite din riscul normal al muncii.
Sumele stabilite și avansate de administrația penitenciarului se rețin din cota de 90% repartizată pe
numele persoanei condamnate.
Activitățile educative, de asistență psihologică și asistență socială, instruirea școlară,

învățământul universitar și formarea profesională a persoanelor condamnate:
Activitățile educative, de asistență psihologică și asistență socială se organizează în fiecare

penitenciar și au ca scop creșterea șanselor de reintegrare socială a persoanelor condamnate. Acestea
cuprind următoarele arii de intervenție:
a) adaptarea la condițiile privării de libertate;
b) instruire școlară și formare profesională;
c) activități educative și recreative;
d) asistență socială;
e) asistență psihologică;
f) asistență religioasă;
g) pregătirea pentru liberare.
Demersurile educative, de asistență psihologică și asistență socială se desfășoară individual
sau colectiv, fiind structurate în programe și activități de tip obligatoriu, opțional sau facultativ.
Aceste activități se desfășoară cu un număr corespunzător de specialiști: educatori, preoți, agenți
tehnici, monitori sportivi, precum și psihologi și asistenți sociali. Pot participa, în calitate de
colaboratori, consilieri de probațiune, voluntari și reprezentanți ai instituțiilor publice și organizațiilor
neguvernamentale.
Pentru fiecare persoană condamnată, la depunerea în penitenciar, în perioada de carantină și
observare, se realizează o evaluare multidisciplinară, din perspectivă educațională, psihologică și
socială. Pentru persoanele condamnate, în funcție de concluziile evaluării, se întocmește Planul
individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, cu respectarea nevoilor prioritare de
intervenție și consultarea persoanei condamnate. Planul individualizat de evaluare și intervenție
educativă și terapeutică se completează și se modifică ori de câte ori este necesar. Includerea
persoanelor condamnate în activitățile recomandate în Planul individualizat de evaluare și intervenție
educativă și terapeutică se realizează ținând cont de nevoile identificate, regimul de executare a
pedepsei privative de libertate și momentul traseului execuțional.
În fiecare penitenciar funcționează o bibliotecă. Fondul de carte este asigurat de Administrația
Națională a Penitenciarelor, din subvenții bugetare, venituri proprii, precum și din sponsorizări sau
donații. Persoanele condamnate care muncesc pot participa la aceste activități, cu respectarea
programului de muncă. Condițiile privind organizarea și desfășurarea activităților educative, de
asistență psihologică și asistență socială, instruire școlară, învățământ universitar și formare
profesională a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
În sistemul penitenciar se organizează cursuri de școlarizare pentru formele de învățământ

general obligatoriu și pot fi organizate cursuri și pentru alte forme de învățământ prevăzute de legea
educației. Cursurile de școlarizare a persoanelor condamnate se organizează și se desfășoară în
condițiile stabilite de Ministerul Învățământului, împreună cu Ministerul Justiției, cu personal didactic
asigurat și salarizat de inspectoratul școlar, în condițiile legii, prin bugetele unităților administrativ-
teritoriale în a căror rază teritorială este situat penitenciarul. În conținutul diplomelor nu se fac
mențiuni cu privire la absolvirea cursurilor de școlarizare în perioada executării pedepsei privative de
libertate. Cheltuielile legate de instruirea școlară sunt suportate de către Ministerul Învățământului și
Administrația Națională a Penitenciarelor.
64
Persoanele condamnate pot urma programe de studii universitare la distanță sau în forma
frecvenței reduse. La programele de studii universitare în forma frecvenței reduse pot participa numai
persoanele condamnate care execută pedeapsa privativă de libertate în regimul deschis. Cheltuielile
aferente accesului și participării la programele de studii universitare sunt suportate de persoanele
condamnate sau de alte persoane fizice ori juridice.
Formarea profesională a persoanelor condamnate se realizează, în funcție de opțiunile și

aptitudinile lor, prin programe de inițiere, calificare, recalificare, perfecționare și specializare,
stabilite de administrația penitenciarului, în colaborare cu personalul specializat al agențiilor pentru
ocuparea forței de muncă, precum și cu alți furnizori de formare profesională acreditați. În conținutul
certificatului de absolvire nu se fac mențiuni cu privire la desfășurarea cursurilor în perioada
executării pedepsei privative de libertate. Cursurile se organizează în spații anume destinate din
cadrul penitenciarelor sau ale furnizorilor de formare profesională acreditați, în condițiile stabilite
prin acorduri încheiate între administrația penitenciarului și fiecare furnizor. Cheltuielile legate de
formarea profesională sunt suportate de Ministerul Învățământului Ministerul Muncii, Administrația
Națională a Penitenciarelor sau de alte persoane fizice ori juridice. Persoanele condamnate care
execută pedeapsa privativă de libertate în regimul deschis pot participa, în exteriorul penitenciarului,
la cerere, cu aprobarea directorului penitenciarului, și la alte tipuri de formare profesională.
Cheltuielile legate de formarea profesională sunt suportate de persoana condamnată sau de alte
persoane fizice sau juridice.
Femeilor și tinerilor condamnați li se asigură condiții pentru participarea la activități

educative, de asistență psihologică și asistență socială, adecvate nevoilor și personalității lor.
Administrația Națională a Penitenciarelor și administrația penitenciarului dispun măsuri
specifice pentru protecția sănătății fizice și psihice a persoanelor condamnate care prezintă
dizabilități. Persoanelor condamnate care prezintă dizabilități li se asigură condiții pentru participarea
la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-
religioase adecvate nevoilor și personalității lor, în funcție de opțiunile și aptitudinile lor. Activitățile
de formare profesională a persoanelor condamnate care prezintă dizabilități pot fi organizate de
administrația penitenciarului, în colaborare cu personalul specializat din cadrul Ministerului Muncii.
Administrația penitenciarului asigură receptarea programelor de radio și ale televiziunii

publice, în vederea asigurării dreptului la informare. Aparatura radio-TV poate fi proprietatea
penitenciarului sau a deținutului; în acest caz administrația penitenciarului aprobă primirea aparaturii
radio-TV de către deținuți. În perioada detenției, aparatura radio-TV aprobată, nu poate fi înstrăinată
altor deținuți sau folosită în scopul obținerii de avantaje patrimoniale. Folosirea aparaturii radio-TV
se face conform programului stabilit, astfel încât să nu perturbe programul zilnic al deținuților și să nu
contravină regulilor de disciplină din penitenciare. În penitenciare funcționează studiouri radio-TV cu
circuit închis dotate corespunzător care asigură, după caz, receptarea, transmiterea și retransmiterea
programelor televiziunii publice. Prin studiourile radio-TV cu circuit închis pot fi realizate și
transmise emisiuni proprii, cu caracter informativ și educativ, destinate deținuților. Difuzarea
emisiunilor radio-TV se realizează conform programului aprobat de directorul unității.
Administrația penitenciarului poate aproba primirea, cumpărarea, păstrarea și folosirea de
echipamente de tehnologie a informației de către deținuți, în condițiile stabilite de ordinul ministrului
justiției.
Administrația penitenciarului întreprinde demersurile necesare organizării de spectacole,
expoziții și alte manifestări culturale și artistice, în care să fie implicați deținuții. La astfel de
manifestări organizate în exteriorul penitenciarului pot participa deținuți din regimurile deschis,
semideschis și închis, cu respectarea măsurilor de siguranță corespunzătoare regimului de executare
cel mai restrictiv. În situații temeinic justificate, cu aprobarea directorului general al Administrației
Naționale a Penitenciarelor sau a directorului penitenciarului cu rol de coordonare zonală, se pot
65
derula activități interpenitenciare cu participarea, în comun, a deținuților din regimurile deschis,
semideschis și închis. Materialele necesare desfășurării acestor activități se asigură de administrația
penitenciarului, de către deținuți, membri de familie, aparținători sau alte persoane, precum și de
persoane juridice, în condițiile stabilite prin decizia directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor. Administrația penitenciarului încurajează și sprijină inițiativele instituțiilor publice și
a organizațiilor neguvernamentale, precum și pe cele ale persoanelor fizice ori juridice din țară și din
străinătate care doresc să contribuie la activitățile educative, de asistență psihologică și asistență
socială destinate deținuților sau să sponsorizeze astfel de acțiuni, dacă acestea nu contravin
prevederilor legale ori regulilor privind siguranța locurilor de deținere.
În funcție de posibilități, administrația penitenciarului asigură deținuților, în spații special

amenajate, practicarea individuală sau colectivă a unor jocuri ori activități sportive și recreative, în
vederea menținerii tonusului fizic și psihic, ținând cont de starea de sănătate, aptitudini, vârstă și
preferințe. Materialele și echipamentele necesare desfășurării acestor activități se asigură de
administrația penitenciarului, iar cele ce depășesc posibilitățile financiare ale acesteia pot fi procurate,
cu aprobarea directorului, în anumite condiții. Activitățile sportive organizate în spații special
amenajate, precum și întrecerile sportive se desfășoară sub îndrumarea unui monitor sportiv. În
penitenciare se pot constitui echipe sau grupe pe discipline sportive, în raport cu regimurile de
executare și cu conduita deținuților selecționați. Directorul general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor poate aproba organizarea unor întreceri sportive între deținuții aflați în penitenciare
diferite. Întreceri sportive se pot organiza și cu echipe sau grupe sportive din exteriorul
penitenciarului, cu aprobarea directorului unității. La activitățile desfășurate în exteriorul
penitenciarului pot participa deținuți din regimurile deschis, semideschis și închis.
Deținuții au dreptul neîngrădit la asistență religioasă, în condițiile stabilite prin regulamentul

privind asistența religioasă în locurile de deținere, aprobat prin ordin al ministrului justiției.
Reprezentanții organizațiilor, asociațiilor și cultelor religioase pot desfășura servicii și activități
religioase și pot vizita deținuții, fără a afecta desfășurarea activităților din penitenciar, cu aprobarea
directorului locului de deținere.
Asistența psihologică și asistența socială acordate deținuților au ca scop oferirea de sprijin

calificat pentru soluționarea problemelor psihologice și sociale ale acestora pe timpul detenției, în
vederea reintegrării sociale. Asistența psihologică este asigurată de către psiholog, iar asistența
socială, de către asistentul social, organizarea și desfășurarea acestora fiind fundamentate de
principiile de etică profesională. Activitățile de asistență psihologică și asistență socială pot fi
desfășurate individual sau în grup, în cabinetul de psihologie, în cabinetul de asistență socială sau în
alte spații special amenajate. Pentru compensarea unor nevoi de asistență psihologică, în penitenciare
pot funcționa comunități terapeutice, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului justiției.
Procedura privind elaborarea de lucrări științifice publicate sau de invenții brevetate de către
persoanele private de libertate aflate în unitățile subordonate Administrației Naționale a
Penitenciarelor
Lucrările științifice sau invențiile ce urmează a fi brevetate pot fi elaborate de către deținuți în
anumite condiții legale. Deținuților care doresc realizarea de lucrări științifice sau de invenții li se
asigură formularele de cerere și de angajament referitoare la realizarea acestora, prin grija șefului
secției de deținere. Deținuții care desfășoară activități de elaborare a unei lucrări științifice sau a unei
invenții pot participa și la activități lucrative, fără ca acestea să se suprapună și fără ca, însumată,
durata desfășurării tuturor acestor activități să depășească durata prevăzută de legislația muncii.
Deținuții care desfășoară activități de elaborare a unei lucrări științifice sau a unei invenții pot
participa și la activități specifice domeniului educație, asistență psihologică și asistență socială, fără
ca programele activităților să se suprapună. Demersurile deținuților, corespunzătoare activităților de
66
elaborare și publicare a unei lucrări științifice ori de realizare și brevetare a unei invenții, se realizează
pe cheltuială proprie, fără ca administrația locului de detenție să aibă obligația achitării de taxe ori a
suportării unor cheltuieli. Administrația locului de deținere facilitează, în măsura posibilităților,
accesul la mijloace bibliografice și la echipament de tehnologie a informației, conform prevederilor
legale. În baza cererii deținutului și cu aprobarea scrisă a directorului locului de deținere, se pot primi
bunuri dintre cele care pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de către deținuți, în măsura în
care acestea au legătură cu activitatea de elaborare a lucrării științifice sau de realizare a invenției.
Evidența acestora se ține separat, iar depozitarea lor se face în spații din afara camerei de deținere,
până la finalizarea activităților în cauză. Documentele care au stat la baza aprobării elaborării unei
lucrări științifice sau invenții se arhivează în dosarul individual de către serviciul sau biroul evidență
deținuți. În situația în care deținutul săvârșește o infracțiune ori o abatere disciplinară gravă sau foarte
gravă, aprobarea privind programul de lucru poate fi revocată, prin decizia directorului
penitenciarului, la propunerea motivată a directorului adjunct pentru siguranța deținerii și regim
penitenciar sau a persoanei care asigură supravegherea deținutului pe perioada elaborării lucrării
științifice sau realizării unei invenții.
În vederea aprobării realizării unei lucrări științifice, a stabilirii programului de lucru și a
ținerii evidenței activității zilnice de elaborare a unei lucrări științifice, deținutul are obligația de a
completa o cerere tip și de a o înainta spre aprobare directorului penitenciarului. La cerere solicitantul
anexează și o recomandare scrisă privind relevanța tematicii pentru cercetarea științifică și
argumentele privind includerea temei într-un domeniu și o specializare universitară stabilite de
nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare, din partea unui
profesor universitar sau a unui conferențiar universitar din specialitatea în care urmează să fie
elaborată lucrarea. Recomandarea va cuprinde și numărul de înregistrare atribuit de instituția de
învățământ superior în cadrul căreia activează profesorul universitar sau conferențiarul universitar
semnatar al acesteia. De asemenea, cererea va fi însoțită și de un angajament asumat de către
solicitant, în conținutul căruia să se regăsească și acordul scris cu privire la fotocopierea parțială sau
totală a manuscrisului lucrării. Comisia de selecționare și repartizare la muncă analizează cererea,
verificând dacă aceasta este completată corespunzător, precum și dacă este însoțită de recomandare și
dacă solicitantul și-a asumat prin semnătură angajamentul și face o propunere motivată cu privire la
aprobarea sau respingerea solicitării. În cazul propunerii de aprobare, comisia face recomandări cu
privire la programul de lucru și spațiile de desfășurare a activității. Directorul unității aprobă
programul de lucru, locul destinat activității de elaborare și desemnează, din cadrul Comisiei de
selecționare și repartizare la muncă, persoana care va asigura monitorizarea deținutului pe perioada
elaborării lucrării științifice. Evidența zilnică a activității se ține de către persoana desemnată cu
monitorizarea activității. În acest sens, la sfârșitul fiecărei zile, deținutul prezintă materialele
elaborate care vor fi consemnate într-un proces-verbal, semnat de ambele persoane. Persoana
desemnată cu monitorizarea activității de elaborare a unor lucrări științifice completează rubricile
corespunzătoare în tabelul nominal de pontaj, conform timpului efectiv lucrat. Persoana desemnată cu
monitorizarea activității va întocmi un dosar care cuprinde: copia cererii pentru aprobarea realizării
lucrării științifice sau invenției, cu anexele care o însoțesc; procesele-verbale care reflectă activitatea
zilnică a deținutului; copii ale tabelelor nominale de pontaj; copia manuscrisului lucrării. Dosarul
însoțește deținutul în cazul transferului în alte unități și se păstrează în cadrul compartimentului
organizarea muncii. După acordarea zilelor considerate executate ca urmare a elaborării de lucrări
științifice publicate, dosarul se arhivează la compartimentul organizarea muncii din unitatea care a
acordat zilele câștig. Programul de lucru și locația destinată activității de elaborare a lucrării științifice
pot fi modificate, dacă situația o impune, numai cu aprobarea directorului penitenciarului, la
propunerea Comisiei de selecționare și repartizare la muncă. În cazul transferării într-un alt
penitenciar, deținutul trebuie să formuleze cerere privind continuarea activității de elaborare a lucrării
științifice. Administrația penitenciarului de destinație analizează posibilitatea asigurării continuării
activității de elaborare a lucrării științifice și existența aprobării anterioare, sens în care comisia de
selecționare și repartizare la muncă înaintează directorului unității o propunere motivată cu privire la
acceptarea sau respingerea solicitării. În cazul propunerii de aprobare, comisia face recomandări cu
67
privire la programul de lucru și spațiile de desfășurare a activității. În cazul transferării într-un alt
penitenciar, activitatea de elaborare a lucrării științifice ori de realizare a unei invenții desfășurată de
deținut se suspendă până la revenirea în penitenciar sau până la transferarea în alt penitenciar.
După finalizarea lucrării, deținutul formulează o cerere scrisă conducerii penitenciarului, în
vederea efectuării demersurilor necesare pentru confirmarea caracterului științific al lucrării de către
Consiliul Național al Cercetării Științifice, denumit în continuare CNCS, cu sprijinul logistic al
Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării,
denumită în continuare UEFISCDI. La cererea depusă deținutul anexează lucrarea științifică, în
original, precum și declarația pe propria răspundere din care să rezulte că este autorul lucrării.
Directorul penitenciarului informează CNCS cu privire la existența unei lucrări elaborate, menționând
domeniul și specializarea universitară stabilite de nomenclatorul domeniilor și al
specializărilor/programelor de studii universitare și numărul de pagini și solicită comunicarea
costurilor evaluării acesteia, precum și detaliile modului de efectuare a plății. După achitarea de către
deținut a costurilor evaluării, directorul penitenciarului transmite la CNCS lucrarea elaborată de către
deținut, însoțită de un document care să ateste că este aceeași lucrare care a fost monitorizată conform
prevederilor legale. CNCS, cu sprijinul logistic al UEFISCDI, desemnează în mod aleatoriu 3
evaluatori din baza de date, care fac evaluarea lucrării și stabilesc dacă aceasta are sau nu caracter
științific. Evaluatorilor nu li se comunică identitatea autorului lucrării, iar identitatea evaluatorilor
desemnați rămâne confidențială. CNCS transmite penitenciarului rezultatul evaluării privind
caracterul științific al lucrării, care se comunică deținutului prin grija persoanei desemnate pentru
monitorizarea activității de elaborare a unor lucrări științifice. Publicarea lucrării științifice se
realizează prin grija și pe cheltuiala deținutului, la edituri recunoscute la nivel academic, fără
implicarea administrației penitenciarului. În baza confirmării caracterului științific al lucrării și ca
urmare a publicării acesteia, serviciul sau biroul evidență deținuți înscrie în evidențe acordarea celor
20 de zile considerate ca executate, conform Legii. Comisia pentru liberare condiționată are obligația
de a verifica aceste materiale la termenul de analizare în comisia pentru liberarea condiționată.
Acordarea creditelor pentru activitățile de elaborare a lucrărilor științifice se face potrivit Sistemului
de creditare a participării la activități și programe educative, de asistență psihologică și asistență
socială, activități lucrative, precum și la prevenirea situațiilor de risc, prin intermediul aplicației
informatice, potrivit regulilor stabilite activităților lucrative, ca urmare a introducerii în secțiunea
specifică a zilelor considerate executate. În cazul în care se constată că lucrarea elaborată nu are
caracter științific sau că aceasta nu a fost publicată la o editură recunoscută la nivel academic,
serviciul sau biroul evidență deținuți încheie un proces-verbal în acest sens, care se arhivează la
dosarul individual.
În vederea aprobării realizării unei invenții, a stabilirii programului de lucru și a ținerii
evidenței activității zilnice de realizare a acesteia, deținutul are obligația de a completa o cerere tip și
de a o înainta, spre aprobare, directorului penitenciarului. Dispozițiile anterioare cu privire la
elaborarea lucrărilor științifice se aplică în mod corespunzător. În aplicarea dispozițiilor art. 38 alin.
(1) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, dezvăluirea datelor cuprinse în documentele
elaborate în realizarea invenției nu poate fi făcută fără acordul deținutului. Demersurile necesare
obținerii brevetului de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci se realizează exclusiv de către
deținut. După obținerea brevetului de invenție eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci,
deținutul se adresează cu o cerere conducerii unității unde execută pedeapsa în vederea acordării
zilelor considerate ca executate. La cererea depusă deținutul anexează brevetul de inventator în
original, care, după realizarea de către penitenciar a unei copii, certificată conform cu originalul, se va
restitui acestuia. Directorul unității dispune serviciului sau biroului de evidență deținuți înscrierea în
dosarul individual a acordării celor 20 de zile considerate ca executate.
68
7. Procedura liberării condiționate.
Persoana condamnată poate fi liberată condiționat înainte de executarea în întregime a

pedepsei privative de libertate, dacă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 99 sau, după caz, la art.
100 din Codul penal.
Art. 99 Cod penal: Condițiile liberării condiționate în cazul detențiunii pe viață
(1) Liberarea condiționată în cazul detențiunii pe viață poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detențiune;
b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare,
afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în
societate.
(2) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării
condiționate și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se
expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori dacă nu va
executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
(3) De la data liberării condiționate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de
10 ani.
Art.100 Cod penal: Condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii:
(1) Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care
nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în
cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare,
afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în
societate.
(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea
condiționată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu
depășește 10 ani, sau a cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10
ani, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b)-d).
(3) În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ține seama de partea din durata
pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz,
liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din
durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin două treimi, când pedeapsa
este mai mare de 10 ani.
(4) În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ține seama de partea din durata
pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz,
liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata
69
pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin jumătate, când pedeapsa este mai
mare de 10 ani.
(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării
condiționate și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se
expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa
obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
(6) Intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei
constituie termen de supraveghere pentru condamnat.
Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și
formării profesionale, în vederea acordării liberării condiționate, se calculează după cum urmează:
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile
de muncă;
b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3
zile de muncă;
c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopții, se consideră 3 zile executate pentru
două nopți de muncă;
d) în cazul participării la cursurile de școlarizare pentru formele de învățământ general
obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an școlar;
e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de
zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;
f) în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții brevetate, se consideră 20 de
zile executate, indiferent de numărul lucrărilor științifice sau al invențiilor realizate, pentru întreaga
durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite.
Reducerea fracțiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate
sau a instruirii școlare și formării profesionale nu poate fi revocată.
Caracterul științific al lucrărilor elaborate de către deținuți este stabilit, potrivit dispozițiilor
legale, de către Consiliul Național al Cercetării Științifice, denumit în continuare CNCS, cu sprijinul
logistic al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și
Inovării, denumită în continuare UEFISCDI. Brevetarea invențiilor se realizează, potrivit
dispozițiilor legale, de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, denumit în continuare OSIM. În
cazul lucrărilor științifice sau invențiilor brevetate realizate în coautorat, numărul zilelor considerate
ca executate se împarte proporțional la numărul de coautori. În cazul în care mai mulți coautori sunt
persoane private de libertate, procedura se aplică în mod individual fiecărui coautor. O nouă solicitare
privind elaborarea unei lucrări științifice sau invenții se poate formula doar după finalizarea lucrării
anterioare.
Liberarea condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală,
la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată. Comisia
pentru liberare condiționată este alcătuită din judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care
este și președintele comisiei, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și
regim penitenciar, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și un consilier de
probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se
află penitenciarul. Secretariatul comisiei se asigură de către șeful serviciului evidență din
penitenciarul respectiv.
În comisia pentru liberare condiționată se analizează, în vederea propunerii pentru acordarea
liberării condiționate, la împlinirea fracțiunilor de executat conform Codului penal, deținuții din
regimul semideschis și deschis, care:
a) sunt condamnați la una sau mai multe pedepse privative de libertate;
b) sunt condamnați la una sau mai multe pedepse privative de libertate și sunt cercetați în altă
cauză.
La solicitarea instanței de judecată, în comisia pentru liberare condiționată se analizează și
deținuții condamnați la una sau mai multe pedepse privative de libertate, care nu au executat
70
fracțiunile prevăzute de Codul penal. În comisia pentru liberare condiționată se analizează și deținuții
care, anterior, nu au îndeplinit condițiile pentru acordarea liberării condiționate, la termenele fixate de
instanțele de judecată ori, după caz, de comisia pentru liberare condiționată. Aceeași procedură se
aplică în mod corespunzător și în cazul deținuților condamnați la detențiunea pe viață.
Comisia pentru liberare condiționată se întrunește, de regulă, săptămânal. Administrația
penitenciarului ține evidența zilelor considerate ca executate pe baza muncii depuse și/sau a instruirii
școlare și formării profesionale, a datelor de împlinire a fracțiunilor de executat conform Codului
penal și a termenelor de analizare în comisia pentru liberare condiționată. Prin grija serviciului sau
biroului evidență deținuți se întocmește partea preconstituită a procesului-verbal care cuprinde
următoarele mențiuni referitoare la deținut:
a) datele de stare civilă;
b) condamnarea și fapta;
c) descrierea pe scurt a faptei;
d) modul de calcul al fracțiunilor prevăzute de Codul penal;
e) antecedentele penale, făcându-se precizarea dacă este sau nu recidivist;
f) existența vreunui mandat de arestare preventivă sau a unei hotărâri de condamnare în primă
instanță;
g) regimul de executare a pedepsei privative de libertate;
h) dacă a mai beneficiat sau nu de liberare condiționată;
i) recompensele acordate și sancțiunile disciplinare aplicate;
j) dacă a mai fost analizat în comisia pentru liberare condiționată.
Comisia formulează propuneri de liberare condiționată a persoanei condamnate, ținând seama de:
a) fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și de partea din durata pedepsei care este
considerată ca executată;
b) regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată;
c) îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când
dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) conduita persoanei condamnate și eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în
cadrul muncii prestate, al activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, precum și
responsabilitățile încredințate, recompensele acordate și sancțiunile disciplinare aplicate;
e) antecedentele sale penale.
În activitatea sa, comisia ține cont și de rezultatele aplicării instrumentelor-standard de
evaluare a activităților desfășurate de deținuți, aprobate prin decizie a directorului general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor. Persoana condamnată este adusă în fața comisiei pentru
liberare condiționată, cu excepția situațiilor în care prezintă afecțiuni medicale confirmate de medic,
care nu permit prezentarea sa. În acest caz, persoana condamnată poate depune înscrisuri. Propunerea
comisiei pentru liberare condiționată este cuprinsă într-un proces-verbal motivat, care cuprinde
poziția membrilor comisiei față de propunerea de liberare. La procesul-verbal de propunere a liberării
condiționate se anexează, prin grija consilierului de probațiune din cadrul serviciului de probațiune
competent potrivit legii în circumscripția căruia se află penitenciarul, recomandările cu privire la
măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute la art. 101 din Codul penal care pot fi aplicate de
către instanța de judecată, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării
persoanei condamnate este de 2 ani sau mai mare. Aceste dispoziții nu se aplică persoanelor
condamnate de cetățenie străină, față de care s-a dispus pedeapsa complementară prevăzută la art. 66
alin. (1) lit. c) din Codul penal, respectiv interdicția de a se afla pe teritoriul României. Persoana
condamnată poate prezenta, în fața comisiei pentru liberare condiționată, dovezi că și-a îndeplinit
obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare ori s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii
acestor obligații. Procesul-verbal, împreună cu documentele care atestă mențiunile cuprinse în acesta,
se înaintează judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, iar procesul-verbal se
comunică de îndată persoanei condamnate. În cazul în care comisia pentru liberare condiționată
constată că persoana condamnată nu întrunește condițiile pentru a fi liberată condiționat, în procesul-
71
verbal întocmit fixează un termen pentru reexaminarea situației acesteia, care nu poate fi mai mare de
un an. În cazul în care cererea de liberare condiționată este formulată înainte de îndeplinirea condiției
privind îndeplinirea fracțiunii prevăzute de Codul penal, iar perioada rămasă de executat până la
împlinirea acestei fracțiuni este mai mare de un an, termenul stabilit de comisie va fi data împlinirii
fracțiunii prevăzute de Codul penal. În cazul în care perioada rămasă de executat până la împlinirea
acestei fracțiuni este mai mică de un an, termenul fixat de comisie poate depăși data împlinirii
fracțiunii prevăzute de Codul penal, dar nu poate fi mai mare de un an. Totodată, comisia comunică,
de îndată, procesul-verbal persoanei condamnate, care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la
aducerea la cunoștință, sub semnătură, să se adreseze, cu cerere de liberare condiționată, judecătoriei
în circumscripția căreia se află penitenciarul. În vederea soluționării cererii de liberare condiționată a
persoanei condamnate sau a propunerii formulate de comisie, instanța poate consulta dosarul
individual al persoanei condamnate sau poate solicita copii ale actelor și documentelor din acesta.
Persoanele care au fost încarcerate în vederea executării restului de pedeapsă, în urma
revocării liberării condiționate pentru nerespectarea măsurilor de supraveghere ori neexecutarea
obligațiilor, execută restul de pedeapsă conform art. 104 alin. (1) din Codul penal (instanța revocă
liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă).
72
8. Recompense, abateri și sancțiuni disciplinare
Recompensele constituie un mijloc de individualizare a regimului de executare a pedepsei

privative de libertate ce se acordă deținuților care au o bună conduită și au dovedit stăruință în muncă
sau în cadrul activităților educative, culturale sau terapeutice, de consiliere psihologică și asistență
socială sau de instruire școlară și formare profesională, precum și celor care au prevenit producerea
unor situații de risc pentru siguranța penitenciarului sau a personalului, pentru alți deținuți, sau alte
persoane. O recompensă poate fi acordată unui deținut o singură dată în cursul unei luni
calendaristice. În situațiile susținerii unui examen sau participării la înhumarea soțului, soției etc.
deținuții pot fi recompensați de mai multe ori în cursul unei luni calendaristice. Propunerile formulate
de personalul care desfășoară activități directe cu deținuții sunt consemnate în rapoarte de
recompensare. Rapoartele de recompensare, avizate de către șeful secției, se înaintează comisiei
pentru acordarea recompenselor. Avizele negative se motivează. Directorul penitenciarului
desemnează prin decizie, la începutul fiecărui an, secretarul comisiei pentru acordarea recompenselor.
Analizarea rapoartelor de recompensare se realizează, lunar, în cadrul comisiei, hotărârea fiind luată
cu majoritatea simplă a voturilor membrilor acesteia. Recompensele se acordă, de regulă, în mod
gradual, astfel încât să se asigure o creștere treptată a gradului de responsabilizare și libertate de
mișcare a acestora, în context stimulativ, precum și punerea în valoare, în egală măsură, a tipurilor de
recompense. Deținuții împotriva cărora a fost declanșată procedura disciplinară care nu a fost
finalizată, precum și cei care se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare nu pot fi recompensați.
Procedura de lucru a comisiei de recompensare are la bază Sistemul de creditare a participării
deținuților la activități și programe de educație, asistență psihologică și socială, la activități lucrative,
precum și în situații de risc, stabilit prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor. Sistemul de creditare este parte integrantă a instrumentelor standard de evaluare a
activităților desfășurate de către deținuți, prevăzute de Lege.
Persoanelor condamnate care au o bună conduită și care au întreprins eforturile necesare în
cadrul muncii prestate sau în cadrul activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale li se acordă,
prin procedura stabilită prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor,
următoarele recompense:
a) ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior;
b) suplimentarea numărului convorbirilor on-line;
c) suplimentarea drepturilor la pachete și/sau vizite;
d) suplimentarea dreptului la vizită intimă;
e) permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an;
f) permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25
de zile pe an;
g) permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30
de zile pe an.
Recompensele prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) pot fi acordate de o comisie formată din director,
care este și președintele comisiei, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar,
73
directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială, la propunerea personalului care desfășoară
activități directe cu persoanele condamnate, cu avizul șefului secției unde sunt deținute. Secretariatul
comisiei este asigurat de persoana numită în acest sens de directorul penitenciarului.
Recompensele prevăzute la alin. (1) lit. f) și g) pot fi acordate de către directorul general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei. Totalul zilelor acordate anual
persoanelor condamnate pentru permisiunea de ieșire din penitenciar nu poate depăși 30 de zile, în
situația schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Directorul general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor poate dispune, în situații temeinic justificate, anularea
recompenselor acordate de comisie.
Ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior se acordă deținuților care:
a) timp de minimum două luni de la data aplicării sancțiunii disciplinare a avertismentului nu
au mai comis abateri disciplinare și au avut o conduită regulamentară;
b) timp de minimum 3 luni de la data aplicării sancțiunii disciplinare a suspendării dreptului
de a participa la activități culturale, artistice și sportive, pe o perioadă de cel mult o lună și
suspendării dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună, nu au mai comis abateri
disciplinare și au avut o conduită regulamentară;
c) timp de minimum 4 luni de la data aplicării sancțiunii disciplinare a suspendării dreptului
de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea
drepturilor la apărare, petiționare, corespondență și asistență medicală, pe o perioadă de cel mult două
luni și suspendării dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni nu au mai comis
abateri disciplinare și au avut o conduită regulamentară;
d) timp de minimum 5 luni de la data aplicării sancțiunii disciplinare a izolării pentru
maximum 10 zile nu au mai comis abateri disciplinare și au manifestat o conduită regulamentară.
Deținuții sancționați disciplinar nu pot beneficia de un alt tip de recompensă înaintea ridicării
sancțiunii disciplinare. Luna în care un deținut sancționat disciplinar de mai multe ori poate fi
recompensat cu ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior este luna imediat următoare
datei celei mai îndepărtate la care se împlinește termenul de mai sus, raportat la data aplicării fiecărei
sancțiuni în parte. Ordinea ridicării sancțiunilor disciplinare prin recompensare respectă ordinea
gravității, începând cu abaterile ușoare.
Prin recompensa cu suplimentarea numărului convorbirilor on-line se înțelege acordarea, în
plus față de drepturile normale a cel mult două convorbiri online în cursul unei luni. Deținuții
beneficiază de această recompensă în luna imediat următoare acordării acesteia.
Prin recompensa cu suplimentarea drepturilor la pachete și/sau vizite se înțelege acordarea

suplimentar, a unui pachet și a unei vizite, a unui pachet sau a unei vizite. Deținuții beneficiază de
această recompensă în maximum 3 luni de la data acordării acesteia.
Prin recompensa cu suplimentarea dreptului la vizită intimă se înțelege acordarea, a unei
vizite intime în plus față de numărul normal. Deținuții beneficiază de această recompensă în luna
imediat următoare acordării acesteia.
Permisiunea de ieșire din penitenciar poate fi acordată în următoarele cazuri:

a) prezentarea persoanei condamnate, în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în
libertate;
b) susținerea unui examen de către persoana condamnată;
c) menținerea relațiilor de familie ale persoanei condamnate;
d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate;
e) participarea persoanei condamnate la înhumarea soțului sau soției, unui copil, părinte, frate
sau soră ori bunic sau bunică.
Permisiunea de ieșire din penitenciar pe durata unei zile, pentru cazurile prevăzute la alin. (1)
lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedeapsa privativă de libertate în
regim închis.
74
Permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, pentru cazurile prevăzute
la alin. (1) lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedeapsa privativă de
libertate în regim semideschis.
Permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, pentru cazurile
prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedeapsa
privativă de libertate în regim deschis.
Permisiunea de ieșire din penitenciar, pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), poate fi
acordată, pe o durată de cel mult 5 zile, tuturor persoanelor condamnate, cu excepția celor care
execută pedeapsa privativă de libertate în regim de maximă siguranță. Solicitarea pentru ieșirea din
penitenciar va fi însoțită de precizarea, de către deținut, a locului unde urmează să se deplaseze, a
itinerarului urmat, precum și a mijloacelor financiare de care dispune pe durata permisiunii de ieșire
din penitenciar.
La analizarea propunerilor, în vederea acordării recompensei cu permisiunea de ieșire din
penitenciar, se are în vedere în ce măsură deținuții:
a) au o conduită constant pozitivă;
b) sunt stăruitori în muncă;
c) participă activ în cadrul activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică și asistență socială, de instruire școlară și formare profesională. Permisiunea de
ieșire din penitenciar nu se acordă în cazurile în care deținuții se află în una dintre următoarele
situații:
a) nu prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracțiuni;
b) sunt cercetați sau urmăriți penal în alte cauze;
c) au pe rolul organelor judiciare cauze al căror obiect poate influența conduita și
comportamentul acestora pe perioada permisiunii de ieșire din penitenciar;
d) sunt clasificați în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.
La verificarea întrunirii condițiilor de acordare a acestei recompense se au în vedere și
următoarele aspecte:
a) natura infracțiunii săvârșite;
b) durata pedepsei;
c) regimul de executare;
d) numărul și tipul recompenselor acordate anterior;
e) perioada executată, raportat la durata din pedeapsă ce mai trebuie executată până la
analizarea în comisia pentru liberare condiționată;
f) istoricul infracțional;
g) apartenența la grupări de criminalitate organizată;
h) conduita la revenirea în penitenciar, dintr-o permisiune de ieșire din penitenciar acordată
anterior;
i) comportamentul avut înainte de arestare și modul în care deținutul este cunoscut în
comunitate; vor fi avute în vedere, cu precădere, datele din dosarul individual al deținutului;
j) menținerea legăturilor cu membrii de familie, cu persoanele cu care au stabilite relații
asemănătoare relațiilor de familie, precum și cu comunitatea;
k) existența suspiciunilor cu privire la deținere, consum sau trafic de obiecte și substanțe
interzise.
De regulă, recompensa cu permisiunea de ieșire din penitenciar se acordă numai după o
perioadă de cunoaștere și evaluare în cadrul aceluiași loc de deținere de cel puțin 4 luni înaintea
analizării propunerii de recompensă.
Data punerii în aplicare a recompensei cu permisiunea de ieșire din penitenciar este stabilită
de către directorul penitenciarului. Înainte de punerea în aplicare a recompensei, directorul
penitenciarului sau persoana desemnată efectuează instruirea deținutului, cu privire la următoarele
aspecte:
a) data și ora la care trebuie să revină în penitenciar;
75
b) regulile pe care trebuie să le respecte pe durata permisiunii de ieșire din penitenciar și
consecințele nerespectării acestora;
c) obligativitatea prezentării la autoritățile publice locale sau la organele de poliție din
localitatea în care se deplasează, pentru confirmarea prezenței în acea localitate, atât la sosire, cât și la
plecare. Deținutul semnează un angajament cu privire la această instruire, la activitățile pe care
intenționează să le desfășoare în stare de libertate și la modalitățile de menținere a contactului cu
administrația penitenciarului. În cazul deținuților cu capacitate de exercițiu restrânsă ori al deținuților
cu dizabilități, care pentru deplasare necesită însoțitor, administrația penitenciarului înștiințează în
timp util reprezentanții legali ori, după caz, membrii de familie, aparținători sau alte persoane, care
semnează alături de deținut angajamentul de care am vorbit. La ieșirea din penitenciar, deținutului i
se înmânează actul care face dovada identității și a intervalului de timp pentru care este acordată
permisiunea. O zi de permisiune de ieșire din penitenciar este echivalentă cu intervalul orar de 24 de
ore. Despre permisiunea de ieșire din penitenciar, serviciul sau biroul evidență deținuți informează,
înainte de plecarea din locul de deținere, organele de poliție aflate în raza localității unde se
deplasează deținutul, precum și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Cheltuielile efectuate
pe timpul permisiunii de ieșire din penitenciar sunt suportate de către deținut. La revenirea în
penitenciar, deținuții sunt supuși în mod obligatoriu unui examen medical, unui control corporal
amănunțit și unui control al bagajelor. Eventualele sume de bani sau bunuri cu care deținutul se
prezintă la întoarcerea în penitenciar se supun acelorași reglementări ca în situația depunerii în
penitenciar. Pachetele cu alimente nu sunt admise, decât în limita drepturilor și în condițiile stabilite
de lege. În situația neprezentării la timp din permisiunea de ieșire din penitenciar, sunt sesizate
organele de poliție, în vederea declanșării procedurilor specifice pentru darea în urmărire a
deținutului. În situația în care, în intervalul de timp scurs de la aprobarea recompensei cu permisiunea
de ieșire din penitenciar și până la punerea în aplicare, deținutul săvârșește o abatere disciplinară sau
au apărut elemente noi, care nu mai justifică acordarea recompensei, comisia pentru acordarea
recompenselor sau, după caz, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor poate
dispune ca recompensa să nu se acorde, făcându-se mențiuni în acest sens pe raportul de
recompensare. Conducerea fiecărui penitenciar dispune măsuri de informare a Administrației
Naționale a Penitenciarelor cu privire la numărul deținuților aflați în permisiunea de ieșire din
penitenciar.
Constituie abateri disciplinare foarte grave încălcarea de către persoana condamnată a

dispozițiilor prevăzute la art. 81 lit. a)-c) din Legea nr.254/2013, respectiv:
a) să se supună percheziției cu ocazia primirii în penitenciar, precum și pe parcursul executării
pedepsei privative de libertate, ori de câte ori este necesar;
b) să respecte regulile stabilite de administrația penitenciarului pe perioada cât au permisiune
de ieșire din penitenciar sau în cazul desfășurării de activități, fără supraveghere, în exteriorul
penitenciarului;
c) să se conformeze dispozițiilor date de organele judiciare;
și la art. 82 lit. a)-p), respectiv:
a) exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violență asupra personalului, persoanelor
care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane condamnate,
precum și asupra oricăror altor persoane;
b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau
active ori alte acțiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina și siguranța
penitenciarului;
c) inițierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea pedepselor privative de
libertate;
d) introducerea în penitenciar, producerea, deținerea, comercializarea sau consumul de
stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanțe toxice sau ingerarea de medicamente fără prescripție
medicală, de natură să creeze tulburări de comportament;
e) sustragerea în orice mod de la executarea unei sancțiuni disciplinare;
76
f) instigarea altor persoane condamnate la săvârșirea de abateri disciplinare;
g) stabilirea de relații cu persoane condamnate sau persoane din interiorul ori exteriorul
penitenciarului, cu scopul de a împiedica înfăptuirea justiției sau aplicarea normelor regimului de
executare a pedepselor privative de libertate;
h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparținând
penitenciarului, personalului, persoanelor care execută activități în penitenciar sau se află în vizită,
precum și a bunurilor aparținând altor persoane, inclusiv celor condamnate;
i) prezența în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spații din penitenciar, stabilite
prin regulamentul de ordine interioară, precum și nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
j) introducerea în penitenciar, procurarea, confecționarea, deținerea, schimbul, primirea,
utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte și substanțe care pun în pericol
siguranța penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile,
accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiții decât cele admise;
k) substituirea identității unei alte persoane;
l) împiedicarea, cu intenție, a desfășurării programelor și activităților care se derulează în
penitenciar;
m) oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului penitenciarului;
n) obținerea sau încercarea de obținere, prin violență, constrângere, promisiuni, servicii,
cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal, de la persoanele care
execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită ori de la celelalte persoane condamnate,
precum și de la orice altă persoană;
o) comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiții și prin alte metode decât cele
stabilite prin reglementările în vigoare;
p) amenințarea personalului, a persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află
în vizită, a celorlalte persoane condamnate, precum și a oricăror altor persoane;
determinarea cu intenție a altei persoane condamnate să săvârșească una dintre faptele
prevăzute la art. 82 lit. a)-p), precum și încălcarea altor obligații și interdicții prevăzute ca abateri
foarte grave în alte acte normative.
Constituie abateri disciplinare grave încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 81 lit. d)-f),
respectiv:
d) să respecte regulile de igienă individuală și colectivă în camera de deținere și în alte spații
comune, precum și indicațiile medicului;
e) să întrețină în mod corespunzător bunurile încredințate de administrația penitenciarului și
bunurile din dotarea unităților unde prestează munca;
f) să respecte programul zilnic;
și la art. 82 lit. q)-ț), respectiv:
q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziție de
administrația penitenciarului;
r) tulburarea orarului zilnic sau a liniștii, inclusiv după ora stingerii până la deșteptare;
s) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul;
ș) împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul incidentelor petrecute în
penitenciar;
t) desfășurarea de acțiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administrației penitenciarului
sau altor persoane;
ț) autoagresiunea în orice mod și prin orice mijloace;
prevăzute la art. 82 lit. q)-ț), precum și încălcarea altor obligații și interdicții prevăzute ca abateri
grave în alte acte normative.
Constituie abateri disciplinare ușoare încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 81 lit. g)-l),
respectiv:
g) să respecte repartizarea pe camerele de deținere;
h) să manifeste o atitudine cuviincioasă față de orice persoană cu care intră în contact;
77
i) să aibă o ținută decentă, curată și îngrijită;
j) să îndeplinească în bune condiții activitățile la care participă;
k) să declare, conform realității, nivelul de instruire școlară sau pregătire profesională;
l) să respecte orice altă obligație care rezultă din prezenta lege, din regulamentul de aplicare a
acesteia, din ordinele și deciziile emise în baza acestora și din regulamentul de ordine interioară al
penitenciarului.
și la art. 82 lit. u)-x), respectiv:
u) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obține foloase;
v) fumatul în alte locuri decât cele permise;
x) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnității umane;
prevăzute la art. 82 lit. u)-x), precum și a celor prevăzute ca abateri ușoare în alte acte normative.
Sancțiunile care pot fi aplicate în cazul săvârșirii abaterilor disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și sportive, pe o
perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru
igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiționare, corespondență și asistență
medicală, pe o perioadă de cel mult două luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;
f) izolarea pentru maximum 10 zile.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare persoanelor condamnate nu poate îngrădi dreptul la
apărare, dreptul de petiționare, dreptul la vot, dreptul la corespondență, dreptul la asistență medicală,
dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții minime de cazare, dreptul la plimbarea zilnică și
dreptul la odihnă.
Sancțiunile prevăzute la lit. d)-f) nu se aplică femeilor însărcinate sau celor care au în
îngrijire copii în vârstă de până la un an. Medicul aduce la cunoștință și face recomandări
președintelui comisiei de disciplină în situația existenței oricărui motiv medical de împiedicare a
aplicării și executării sancțiunii cu izolarea. Personalul medical al penitenciarului vizitează, ori de
câte ori este necesar, persoanele condamnate care execută această sancțiune disciplinară. Sancțiunile
cu caracter colectiv și sancțiunile corporale sunt interzise. Pentru fiecare abatere disciplinară poate fi
aplicată numai una dintre sancțiunile disciplinare.
Mijloacele de imobilizare din dotare, precum și orice mijloc degradant sau umilitor nu pot fi
folosite ca sancțiuni disciplinare.
Abaterile disciplinare se constată, din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane, de către
personalul administrației penitenciarului și se consemnează într-un raport de incident. În baza unui
raport de incident se poate aplica o singură sancțiune disciplinară. În situația în care prin raportul de
incident se constată abateri disciplinare comise prin mai multe acțiuni sau inacțiuni, se aplică
sancțiunea disciplinară pentru abaterea cea mai gravă. Raportul de incident se depune la șeful secției
unde este deținută persoana condamnată, în termen de 24 de ore de la data constatării abaterii.
Rapoartele de incident referitoare la abaterile disciplinare constatate în zilele de sâmbătă, duminică și
sărbători legale se depun la șeful de secție unde este deținută persoana condamnată, nu mai târziu de
prima zi lucrătoare. În situația în care abaterea disciplinară este săvârșită pe perioada transferului între
locurile de deținere subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, raportul de incident este
întocmit de șeful escortei, acesta fiind remis șefului de tură din unitatea de destinație. În situația în
care după săvârșirea unei abateri disciplinare se impune transferarea de îndată a deținutului într-un alt
loc de deținere subordonat Administrației Naționale a Penitenciarelor sau Ministerului Afacerilor
Interne, raportul de incident se trimite, împreună cu celelalte documente întocmite, unității în care a
fost transferat deținutul, în vederea continuării procedurii disciplinare. În cazul în care, pentru motive
de siguranță sau în scopul prevenirii actelor de împiedicare a aflării adevărului ori influențare a
78
rezultatului cercetării disciplinare, se impune separarea preventivă a deținutului, directorul locului de
deținere poate dispune această măsură pe timpul cercetărilor.
Deținuții pot fi sancționați disciplinar numai odată pentru aceeași faptă, după verificarea
completă a împrejurărilor în care s-au comis faptele care fac obiectul procedurii disciplinare.
Audierea deținutului este obligatorie. Nu se poate îngrădi dreptul unui deținut la apărare sau al
folosirii căilor de atac împotriva sancțiunii disciplinare aplicate.
Sancțiunile colective, pedepsele corporale, izolarea în încăperi fără lumină și ventilație și
orice tratament inuman sau degradant sunt interzise.(2) Este interzisă folosirea mijloacelor de
constrângere sau imobilizare ca sancțiune. Mijloacele de constrângere sau de imobilizare se folosesc
în situația în care deținutul se află într-o stare de criză sau există riscul iminent de autorănire ori de
violență asupra altor persoane sau ca măsură de siguranță pe timpul escortării la organele judiciare, la
unități sanitare sau în alte locuri, fiind însă înlăturate când autoritatea judiciară sau administrativă
dispune în acest sens. Este interzisă utilizarea forței fizice ca sancțiune împotriva deținuților.
Procedura disciplinară se declanșează de către șeful secției unde este deținută persoana
condamnată, care înaintează raportul de incident comisiei de disciplină, în termen de 24 de ore.
Comisia de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim
penitenciar, în calitate de președinte, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și un
ofițer desemnat de directorul penitenciarului, în calitate de membri. Secretariatul comisiei este
asigurat de persoana numită în acest sens de directorul penitenciarului. Directorul penitenciarului
desemnează una sau mai multe persoane din cadrul personalului penitenciarului, altele decât
supraveghetorii, să efectueze cercetarea prealabilă. Persoana desemnată sau persoanele desemnate
aduc la cunoștința deținutului motivul declanșării procedurii disciplinare și faptul că acesta poate
propune administrarea de probe. În termen de 10 zile de la sesizarea comisiei de disciplină, persoana
desemnată prezintă acesteia rezultatele cercetării prealabile. Cercetarea prealabilă are ca scop
lămurirea incidentului sub toate aspectele și presupune audierea persoanei condamnate cercetate și
verificarea apărărilor acesteia. În termen de 10 zile de la primirea rezultatelor cercetării prealabile,
comisia de disciplină, după ascultarea persoanei condamnate și a oricărei altei persoane care are
cunoștință despre împrejurările în care a fost săvârșită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre
sancțiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară. La stabilirea
sancțiunii disciplinare se ține seama de natura și modul de comitere a abaterii, de persoana și starea
de sănătate a condamnatului, de abaterile disciplinare săvârșite anterior, de atitudinea persoanei
condamnate după săvârșirea abaterii și în timpul procedurii disciplinare. Hotărârea comisiei de
disciplină se comunică persoanei condamnate de îndată, sub semnătură, de către secretarul comisiei
de disciplină, cu menționarea căii de atac existente și a termenului de exercitare a acesteia. În cazul în
care, în cursul procedurii disciplinare, comisia de disciplină ia cunoștință despre săvârșirea unei
infracțiuni, informează directorul penitenciarului în vederea sesizării organului de urmărire penală
competent.
Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară,
persoana condamnată poate face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în
termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii. Plângerea suspendă executarea sancțiunilor disciplinare.
Persoana condamnată este ascultată la locul de deținere, în mod obligatoriu. Competența de
soluționare a plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la
penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancțiunea disciplinară. În vederea soluționării plângerii,
judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane
condamnate sau oricărei alte persoane care desfășoară activități în sistemul penitenciar Judecătorul de
supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 10
zile de la primirea acesteia, pronunțând una dintre următoarele soluții:
a) admite plângerea și dispune anularea sau modificarea sancțiunii disciplinare aplicate de
comisia de disciplină;
79
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau
inadmisibilă, după caz;
Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și
administrația penitenciarului pot introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află
penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. Contestațiile se depun la judecătorul
de supraveghere a privării de libertate care a pronunțat încheierea și suspendă executarea acesteia.
Contestațiile se înaintează judecătoriei împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la
primirea acestora. Contestațiile se soluționează de urgență și cu precădere. Instanța audiază în mod
obligatoriu persoana condamnată. Competența de soluționare a contestației aparține judecătoriei în a
cărei circumscripție se află penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancțiunea disciplinară. Hotărârea
judecătoriei este definitivă.
Stabilirea sancțiunii disciplinare, se face în raport cu gravitatea abaterii disciplinare comise și
cu persoana deținutului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările și modul de comitere a abaterii disciplinare, precum și mijloacele folosite;
b) gradul de afectare a conviețuirii normale din penitenciar ori a siguranței acestuia;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale abaterii disciplinare;
d) motivul săvârșirii abaterii disciplinare și scopul urmărit;
e) natura și frecvența abaterilor disciplinare comise anterior;
f) atitudinea deținutului după săvârșirea abaterii și în timpul procedurii disciplinare;
g) manifestarea unei evidente agresivități sau violențe care afectează în mod grav conviețuirea
normală din penitenciar, precum și siguranța acestuia;
h) nivelul de educație, vârsta și starea de sănătate.
În cuprinsul hotărârii comisiei de disciplină se fac mențiuni cu privire la criteriile prevăzute
mai sus. În cazul în care se constată că se impune schimbarea regimului de executare ori evaluarea și
stabilirea riscului pentru siguranța penitenciarului, la rămânerea definitivă a hotărârii de sancționare,
secretarul comisiei de disciplină sesizează comisia pentru stabilirea regimului de executare.
Sancțiunea disciplinară cu izolarea se execută, de regulă, individual, în secțiile de maximă
siguranță ale penitenciarelor sau în camere special amenajate, indiferent de regimul de executare a
pedepsei în care se află persoana sancționată. Camerele destinate executării sancțiunii disciplinare cu
izolarea beneficiază de iluminat natural și de aerisire și sunt prevăzute cu sisteme de încălzire,
alimentare cu apă și alte dotări necesare igienei. Deținuții care execută sancțiunea disciplinară cu
izolarea sunt examinați zilnic de medicul locului de deținere. La propunerea medicului locului de
deținere, sancțiunea disciplinară cu izolarea poate fi întreruptă din motive de sănătate.
Deținuții aflați în executarea sancțiunii disciplinare cu izolarea își pot exercita dreptul de
petiționare, la corespondență și la informare prin presa scrisă și beneficiază de hrană conform
normelor în vigoare, asistență medicală și plimbare zilnică de cel puțin o oră, în spații special
amenajate, în aer liber, separat de ceilalți deținuți. Fumatul este permis numai pe timpul efectuării
activității de plimbare. Pe timpul executării sancțiunii disciplinare cu izolarea, deținuții nu sunt scoși
la muncă, nu participă la activitățile cultural-educative și sportive, sunt privați de posibilitatea de a
păstra și de a folosi aparatura radio-tv și echipamente de tehnologie a informației.(5) Pe timpul
executării sancțiunii disciplinare cu izolarea, deținuților li se suspendă dreptul de a primi bunuri, de a
primi vizite, cu excepția vizitelor apărătorului, persoanelor cu calități oficiale sau ale reprezentanților
diplomatici, de a efectua convorbiri telefonice, precum și de a efectua cumpărături, în afara articolelor
necesare pentru petiționare, corespondență, fumat și igienă individuală. Vizitele exceptate se
desfășoară cu dispozitiv de separare, indiferent de regimul de executare în care este inclus deținutul.
80
9. Proceduri de executare a măsurilor preventive privative de libertate
Centrele de reținere și arestare preventivă se organizează și funcționează în subordinea

Ministerului Afacerilor Interne și se înființează prin ordin al ministrului afacerilor interne.
Prin ordin comun al ministrului afacerilor interne și al ministrului justiției se stabilesc
penitenciarele, centrele de arestare preventivă, centrele educative și centrele de detenție în a căror
circumscripție funcționează centrele de reținere și arestare preventivă.
Măsura reținerii și a arestării preventive în cursul urmăririi penale sau în cursul procedurii de
cameră preliminară, până la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive de către
judecătorul de cameră preliminară, potrivit prevederilor art. 348 alin. (2) coroborate cu dispozițiile
art. 207 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, se execută în centrele de reținere și arestare
preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
Regimul de executare a măsurilor preventive privative de libertate constă atât în asigurarea
unor măsuri de pază, supraveghere, escortare și restrângere a libertății de mișcare a persoanelor
încarcerate, cât și de menținere a ordinii și disciplinei, în vederea asigurării bunei desfășurări a
procesului penal, cu respectarea drepturilor fundamentale. Siguranța încarcerării se referă la
totalitatea activităților desfășurate de administrația centrului de reținere și arestare preventivă în
scopul:
a) impunerii unor restricții în ceea ce privește libertatea de mișcare a persoanelor private de libertate
pentru împiedicarea sustragerii de la executarea măsurilor privative de libertate;
b) aplicării regimului de executare a măsurilor preventive privative de libertate;
c)prezentării în fața organelor judiciare a persoanelor private de libertate;
d) prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni și a apariției unor situații de risc pentru ordinea de drept;
e) apărării locurilor de încarcerare;
f) protejării vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor private de libertate, personalului
centrului și oricăror altor persoane.
Pentru realizarea acestor dispoziții, fiecare loc de deținere trebuie să dispună de suficient
personal propriu specializat, selecționat, pregătit și instruit pentru executarea atribuțiilor de serviciu
specifice.
Primirea în centrele de reținere și arestare preventivă a persoanelor față de care s-au dispus măsuri
preventive privative de libertate se face pe baza ordonanței prin care s-a dispus măsura reținerii sau,
81
după caz, a mandatului de arestare preventivă; actul de identitate sau procesul-verbal de stabilire a
identității întocmit de organul de executare;
copia procesului-verbal privind data și ora la care a fost înmânată ordonanța prin care s-a dispus
măsura reținerii sau, după caz, a mandatului de arestare preventivă; notă de introducere în centrul de
reținere și arestare preventivă; procesul-verbal din care să reiasă dacă persoana privată de libertate a
fost dată în urmărire, dacă se află sub efectul vreunei alte măsuri preventive și dacă s-a opus reținerii
sau arestării, după caz, precum și comportamentul pe timpul escortării; procesul-verbal întocmit de
judecătorul care a emis mandatul de arestare preventivă în condițiile art. 230 alin. (5) și (6) din Codul
de procedură penală; copia cazierului judiciar.
Primirea în centrele de reținere și arestare preventivă a persoanelor condamnate, arestate
preventiv, în curs de judecată sau față de care au fost luate măsuri educative, transferate din
penitenciar, centru de arestare preventivă sau centru de detenție, se face în baza mandatului de
executare a pedepsei sau a măsurii privative de libertate ori a hotărârii de internare rămase definitivă,
însoțite de dosarul individual, respectiv documentele care trebuie să însoțească persoana reținută sau
arestată preventiv cu ocazia primirii în centrele de reținere și arestare preventivă.
În general, toate prevederile privind executarea măsurilor privative de libertate în penitenciar,

se aplică în mod corespunzător și celor privind executarea măsurilor preventive privative de libertate,
cu excepția următoarelor dispoziții privind:
- perioada de carantină și observare;
- dreptul la învățământ;
- suplimentarea dreptului la vizită intimă;
- permisiunea de ieșire din penitenciar;
- cazarea temporară în camera de protecție.
Dreptul persoanei arestate preventiv în cursul urmăririi penale de a primi vizite și de a
comunica cu mass-media poate fi realizat numai cu acordul procurorului care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală. Dreptul la apărare este garantat. Recompensele sunt acordate, iar
sancțiunile disciplinare se dispun de o comisie desemnată, anual, de șeful unității, formată din unul
dintre adjuncții acestuia, în calitate de președinte, șeful centrului de reținere și arestare preventivă, un
ofițer cu studii juridice, în calitate de membri, și un secretar.
Persoanele reținute sau arestate preventiv aflate în centrele de reținere și arestare preventivă se
supun unui regim propriu de executare, în vederea unei bune desfășurări a procesului penal, cu
respectarea drepturilor fundamentale. Cazarea persoanelor private de libertate se realizează, de regulă,
în comun, cu respectarea strictă a principiului separării femeilor de bărbați și a tinerilor de ceilalți
majori. Separarea sau gruparea acestor persoane se poate face în funcție și de alte criterii, cum ar fi:
calitatea de persoană condamnată, arestată preventiv sau reținută, compatibilitatea intelectuală și de
ordin cultural, interesul de participare la muncă, precum și în funcție de gradul de risc sau
vulnerabilități. Persoanelor private de libertate care prezintă risc pentru siguranța centrului de reținere
și arestare preventivă li se aplică măsurile specifice de siguranță, fiind monitorizate de către personal
desemnat de șeful centrului de reținere și arestare preventivă. Toate spațiile de cazare sunt prevăzute
cu sisteme de supraveghere și siguranță, iar camerele de cazare sunt permanent închise și asigurate.
Pe timpul nopții, se folosește iluminatul de veghe în scopul asigurării supravegherii. Hrana se
servește în camerele de cazare sau în spații special amenajate pentru servirea mesei.
Persoanele arestate preventiv poartă ținută civilă.
Persoanele aflate în centrele de reținere și arestare preventivă pot presta muncă neremunerată,
la cererea lor, în interesul locului de deținere, cu acordul procurorului care efectuează urmărirea
penală sau supraveghează efectuarea urmăririi penale. Persoanele private de libertate pot presta ca
muncă neremunerată în interesul centrului:
a) activități desfășurate pentru distribuirea hranei, întreținerea și funcționarea instalațiilor, menținerea
stării de curățenie și igienă în centru;
b) însoțirea unor persoane private de libertate cu dizabilități;
c) activități pentru întreținerea și menținerea stării de curățenie a mijloacelor auto din dotare;
82
d) alte activități necesare centrului, în funcție de cerințele specifice.
Pe timpul nopții, în camerele de cazare, în situații temeinic motivate și pentru prevenirea unor
evenimente negative sau de risc pentru siguranța deținerii, precum și pentru semnalizarea cazurilor ce
necesită acordarea de prim ajutor, se poate desemna, o persoană care să aibă în consemn
supravegherea continuă și anunțarea imediată a personalului centrului despre apariția situațiilor
menționate, această activitate fiind considerată muncă neremunerată în interesul centrului.
Persoanele aflate în centrele de reținere și arestare preventivă pot fi retrase de la muncă la
solicitarea procurorului care efectuează urmărirea penală sau supraveghează efectuarea urmăririi
penale ori în cazul în care este pusă în pericol siguranța centrului, cu informarea procurorului. Măsura
retragerii de la muncă se dispune prin decizie a șefului centrului de reținere și arestare preventivă.
Ascultarea persoanelor reținute sau arestate preventiv, aflate în centrele de reținere și arestare
preventivă, de către organele de urmărire penală, care instrumentează cauza în care acestea au fost
reținute sau arestate preventiv, se face în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală și de
regulamentul de aplicare a Legii nr.254/2013. Ascultarea deținuților aflați în centrele de reținere și
arestare preventivă se realizează cu acordul procurorului.
Administrația fiecărui centru de reținere și arestare preventivă întocmește următoarele registre
privind persoanele reținute sau arestate preventiv:
a) registrul de evidență a primirii și punerii în libertate a persoanelor reținute sau arestate preventiv, în
care se consemnează anul, luna, ziua și ora la care persoana reținută sau arestată a fost primită în
centru, precum și anul, luna, ziua și ora la care aceasta a fost pusă în libertate;
b) registrul de evidență privind utilizarea mijloacelor de imobilizare, în care se consemnează anul,
luna, ziua și ora utilizării mijloacelor de imobilizare, anul, luna, ziua și ora autorizării utilizării lor de
către directorul penitenciarului, tipul mijlocului de imobilizare folosit, anul, luna, ziua și ora încetării
utilizării mijlocului de imobilizare;
c) alte registre de evidențiere a activităților desfășurate cu persoanele reținute sau arestate preventiv,
pe care trebuie să le întocmească administrația centrului de reținere și arestare preventivă.
După trimiterea în judecată, persoanele arestate preventiv sunt transferate în penitenciar.
Persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată care au fost selecționate pentru a presta
activități în interesul centrului pot fi menținute, cu acordul lor, pe o perioadă de maximum 6 luni, în
centrul de reținere și arestare preventivă. Persoanele arestate preventiv aflate în cursul urmăririi
penale pot fi transferate, temporar, în penitenciarele-spital, dacă se află într-una dintre următoarele
situații:
a) organul de urmărire penală a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice;
b) suferă de o afecțiune medicală care necesită internare și poate fi tratată în rețeaua sanitară a
Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Transferarea temporară se face cu aprobarea directorului penitenciarului-spital, ținând seama
și de gradul de ocupare a penitenciarului-spital. Dacă, pe parcursul internării în penitenciarul-spital,
se impune internarea persoanei arestate preventiv aflate în curs de urmărire penală într-un spital din
rețeaua sanitară publică, organele de poliție din cadrul structurii teritoriale pe raza căreia se află
unitatea medicală asigură paza și supravegherea persoanei private de libertate. Transferul persoanelor
arestate preventiv se dispune de către șeful centrului de reținere și arestare preventivă.
În cazul în care o persoană aflată în centrul de reținere și arestare preventivă refuză hrana,
dispozițiile specifice de la executarea măsurilor privative de libertate în penitenciar, se aplică în mod
corespunzător, cu excepția prevederilor referitoare la cazare.
Persoanele minore reținute sau arestate preventiv sunt cazate, de regulă, în comun, separat de
persoanele adulte. Pe timpul executării arestării preventive, minorului i se acordă asistență
psihologică, în vederea diminuării efectelor negative ale privării de libertate asupra dezvoltării sale
fizice, psihice sau morale. În măsura în care nu se împiedică buna desfășurare a procesului penal,
minorului i se asigură posibilitatea menținerii legăturii cu persoanele cu care are relații familiale sau
puternice legături afective, prin suplimentarea dreptului la vizite, convorbiri telefonice sau on-line.
Prevederile referitoare la condițiile de detenție, drepturi și obligații, recompense și sancțiuni,
83
mijloacele de imobilizare și utilizarea acestora, se aplică în mod corespunzător, cu excepția
următoarelor dispoziții privind:
- perioada de carantină și observare;
- obligația de a urma cursurile învățământului general obligatoriu;
- vizita intimă;
- recompensele;
- obligațiile privind frecventarea cursurilor de instruire școlară până la nivelul învățământului
general obligatoriu și participarea la cursurile de formare profesională, precum și la alte activități
organizate în centru, în beneficiul reintegrării sociale.;
- măsurile de siguranță a centrelor educative;
- măsurile de siguranță a centrelor de detenție.
În timpul arestării preventive, dreptul la educație este restrâns pentru motive privind
desfășurarea în bune condiții a procesului penal. Drepturile minorilor arestați preventiv pot fi
suplimentate în condițiile regulamentului de aplicare a prezentei legii 254/2013.
În fiecare centru de reținere și arestare preventivă funcționează o bibliotecă. Fondul de carte
este asigurat de administrația centrului de reținere și arestare preventivă din subvenții de la bugetul de
stat, precum și din sponsorizări și donații.
Toate aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și persoanelor condamnate aflate
temporar, la solicitarea organelor judiciare, în centrele de reținere și arestare preventivă.
În cursul judecății, arestarea preventivă se execută în secțiile speciale de arestare preventivă

din penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe lângă penitenciare, care se organizează și
funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor. În secțiile speciale de arestare
preventivă din penitenciare sunt deținute și persoanele condamnate care sunt cercetate în stare de
arest preventiv în altă cauză. Centrele de arestare preventivă se înființează prin hotărâre a Guvernului,
iar prin ordin al ministrului justiției se stabilesc penitenciarele în a căror circumscripție funcționează
centrele de arestare preventivă, precum și regulamentul de organizare și funcționare a acestora.
Primirea în centrele de arestare preventivă sau în penitenciare a persoanelor arestate preventiv
în curs de judecată se face pe baza mandatului de arestare, după stabilirea identității acestora.
Centrele de arestare preventivă și secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sunt
obligate să asigure exercitarea drepturilor prevăzute în Codul de procedură penală.
Persoanele arestate preventiv sunt cazate, de regulă, în comun, pot desfășura activități
educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială,
instruire școlară și formare profesională, în grupuri, în interiorul centrului de arestare preventivă sau
al penitenciarului, sub pază și supraveghere. Persoanele arestate preventiv pot presta, la cererea lor, o
muncă în interiorul sau exteriorul centrului de arestare preventivă sau al penitenciarului, sub pază și
supraveghere continuă, cu aprobarea directorului. De exemplu, deținuții arestați preventiv în curs de
judecată au dreptul la 6 vizite lunar, desfășurate cu dispozitiv de separare și au dreptul de a efectua
zilnic, pe cheltuiala lor, 10 convorbiri telefonice, cu durata maximă cumulată de 60 de minute.
În cursul judecății, minorii arestați preventiv execută măsura preventivă în centre de detenție
sau în centre de arestare preventivă. Pentru prezentarea în fața organelor judiciare, minorii arestați
preventiv pot fi transferați în secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare pentru o
perioadă de maximum 10 zile, fiind cazați separat de majori. În acest interval, minorii execută măsura
arestării preventive cu respectarea particularităților vârstei, cu asigurarea asistenței psihosociale
necesare, pentru a nu fi prejudiciată dezvoltarea lor fizică, psihică sau morală. La împlinirea vârstei
de 18 ani, minorul arestat rămâne sau este transferat în centrul de detenție. Minorii arestați preventiv
prestează muncă numai la cererea lor.
Arestul la domiciliu se execută în temeiul încheierii judecătorului de drepturi și libertăți,
judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată, pronunțate în condițiile prevăzute de
Codul de procedură penală. În situația în care, cu ocazia dispunerii măsurii arestului la domiciliu, se
stabilește ca inculpatul să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere, supravegherea îndeplinirii
84
obligației de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere se face în condițiile stabilite
prin lege specială.
Supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligațiilor impuse inculpatului,
pe durata acesteia, se realizează de către inspectoratul de poliție județean, respectiv de Direcția
Generală de Poliție a Municipiului București, în a cărui/cărei circumscripție se află imobilul în care
locuiește inculpatul, stabilit prin încheiere.
Prin imobil în care se execută arestul la domiciliu, prevăzut la art. 221 alin. (1) din Codul de
procedură penală, se înțelege locuința inculpatului, încăperea, dependința sau locul împrejmuit ținând
de acestea.
Se află în situația prevăzută la art. 221 alin. (7) din Codul de procedură penală, respectiv de
caz urgent, inculpatul care a părăsit imobilul pentru a salva de la un pericol imediat viața, integritatea
corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un
interes general. În aceste situații, organul de supraveghere verifică realitatea și temeinicia motivelor
invocate.
Încheierile organului judiciar cu privire la luarea, prelungirea, încetarea, revocarea, înlocuirea
arestului la domiciliu, precum și cele privind permisiunea de părăsire a imobilului se comunică, de
îndată, organului de supraveghere. În cazul în care față de inculpat s-a dispus obligația de a nu
comunica cu persoana vătămată sau cu membrii de familie ai acesteia, prevăzută la art. 221 alin. (2)
lit. b) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, organul judiciar comunică
persoanei vătămate sau membrului de familie al acesteia la care se referă obligația dreptul de a
solicita un ordin european de protecție în condițiile legii.
După comunicarea măsurii privind arestul la domiciliu, inculpatul are obligația de a se deplasa
de îndată la imobilul stabilit, în vederea executării măsurii.
La primirea încheierii, organul de supraveghere desemnează reprezentanți care se deplasează,
de îndată, la locuința inculpatului, îl legitimează și identifică persoanele care locuiesc în mod obișnuit
cu acesta sau care se află în îngrijirea sa, încheie proces-verbal în acest sens, după care comunică
judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată
începerea activităților de supraveghere. După consultarea inculpatului, organul de supraveghere
întocmește un program care cuprinde modul de executare a arestului la domiciliu, obligația de
informare în situația părăsirii locuinței în cazuri urgente, precum și, după caz, condițiile de părăsire,
deplasare și revenire la locuință, care i se comunică, de îndată, sub semnătură. Organul de
supraveghere dispune efectuarea, periodic ori la sesizare, de vizite inopinate, în orice moment al zilei,
la locuința inculpatului sau în locurile stabilite prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți,
judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată, pentru verificarea respectării măsurii și
a obligațiilor de către persoana supravegheată. Efectuarea de vizite inopinate de către organul de
supraveghere este adusă de îndată la cunoștința judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului
de cameră preliminară sau a instanței de judecată, după caz. Perioada dintre două verificări inopinate
succesive, nu poate fi mai mare de două zile calendaristice.
Organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră
preliminară sau instanța de judecată încunoștințează organul de supraveghere ori de câte ori îl cheamă
pe inculpat, arătând data, ora și locul chemării. În acest caz, itinerarul și condițiile de deplasare se
stabilesc de organul de supraveghere și sunt aduse la cunoștința inculpatului pe bază de semnătură. În
cazul în care inculpatul nu se prezintă, organul judiciar încunoștințează de îndată organul de
supraveghere. Verificările cu privire la respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat, efectuate
de organele de supraveghere, se materializează în procese-verbale care se depun la dosarul individual.
Măsurile cuprinse în programul de supraveghere pot fi contestate de către inculpat sau orice persoană
interesată, prin contestație adresată judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră
preliminară sau instanței de judecată care a dispus măsura arestului la domiciliu. Prin hotărârea luată,
organul judiciar poate modifica sau completa programul de supraveghere, în tot sau în parte.
În cazul în care organul de supraveghere constată că încheierea prin care s-a dispus măsura
arestului la domiciliu nu poate fi pusă în executare sau nerespectarea cu rea-credință a măsurii și a
obligațiilor impuse inculpatului, întocmește o sesizare motivată pe care o înaintează, de îndată,
85
procurorului, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în procedura de cameră
preliminară, sau instanței de judecată, în cursul judecății
În vederea întocmirii acestei sesizări, organul de supraveghere verifică situația de fapt și
audiază inculpatul, dacă este posibil, sau alte persoane. Organele judiciare pot consulta dosarul
individual al inculpatului. În vederea verificării situației de fapt și întocmirii sesizării, organul de
supraveghere are acces, în condițiile legii, la documente, imagini, înregistrări audiovideo sau orice
înscrisuri necesare, deținute de autoritățile sau instituțiile publice, persoanele juridice ori persoanele
fizice.
Organul de supraveghere colaborează cu autoritățile locale, alte organe de ordine și siguranță
publică, precum și cu orice persoane fizice și juridice care ar putea oferi informații privind
îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor impuse de organul judiciar care a luat măsura. Dacă aceste
autorități sau persoane iau la cunoștință, în orice mod, despre încălcarea măsurii arestului la domiciliu
și a obligațiilor impuse inculpatului, informează, de îndată, organul de supraveghere, pentru a sesiza
organul judiciar competent, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală. În cazul în care
inculpatul are obligația de a nu intra în legătură cu anumite persoane, organul de supraveghere
identifică și contactează persoanele care ar putea furniza informații relevante despre o eventuală
neîndeplinire a obligației.
Pentru fiecare persoană arestată la domiciliu se întocmește, de către organul de supraveghere,
un dosar. Dosarul persoanei arestate la domiciliu cuprinde:
a) încheierile organului judiciar cu privire la luarea, prelungirea, încetarea, revocarea, înlocuirea
arestului la domiciliu, permisiunea de părăsire a imobilului, precum și alte comunicări;
b) actul de identitate, fișa de evidență a persoanei ori procesul-verbal de identificare a persoanei
arestate la domiciliu;
c) actele întocmite cu ocazia fiecărei verificări cu privire la respectarea măsurii și a obligațiilor de
către inculpat;
d) documente referitoare la datele de identificare a persoanelor cu care sa stabilit că persoana
supravegheată este obligată să nu intre în legătură;
e) documente referitoare la datele de identificare a persoanelor care locuiesc în mod obișnuit
împreună cu aceasta sau care se află în îngrijirea sa;
f) dovada de luare la cunoștință sub semnătură a programului privind condițiile de părăsire, deplasare
și revenire în locuință;
g) orice alte documente apreciate drept necesare executării în condiții corespunzătoare a activităților
specifice de supraveghere, referitoare sau în legătură cu persoana arestată la domiciliu, pe perioada
supravegherii. Pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a activităților specifice de
supraveghere a inculpatului, organul de supraveghere își constituie o bază de date cu persoanele
arestate la domiciliu.
86
10. Proceduri privind executarea măsurilor educative privative de libertate și regimuri de
executare
Prin executarea măsurilor educative privative de libertate se urmărește reintegrarea în

societate a persoanelor internate și responsabilizarea acestora, în vederea asumării propriilor acțiuni și
a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Măsurile educative privative de libertate sunt puse în executare în condiții care să asigure
respectul demnității umane și să nu îngrădească exercitarea dreptului la viață privată mai mult decât
este inerent executării acestora.
Persoanele internate trebuie să aibă acces la o gamă variată de activități de intervenție, în baza
proiectului educațional al centrului, care să favorizeze progresia lor către un regim cu mai puține
constrângeri, precum și pregătirea acestora pentru liberare și reinserția lor în societate. Activitățile de
reintegrare socială trebuie să le permită promovarea sănătății lor fizice și mentale, să dezvolte
respectul de sine și simțul responsabilității, precum și atitudini și competențe care să le ajute să evite
săvârșirea de noi infracțiuni.
Măsurile educative privative de libertate pot fi executate:
a) într-un centru educativ;
b) într-un centru de detenție.
Pe durata executării măsurilor educative se asigură menținerea și dezvoltarea legăturilor
persoanei internate cu familia și comunitatea, precum și implicarea în demersuri recuperative adaptate
particularităților psihosomatice și nevoilor de dezvoltare personală ale acesteia.
Persoanele internate beneficiază de protecție și asistență în plan educațional, profesional,
psihologic, social, medical și fizic, în funcție de vârstă, sex, personalitate și în interesul dezvoltării
personale, asigurate de personal specializat.
Centrele educative și centrele de detenție sunt instituții specializate în recuperarea socială a
persoanelor internate, care se înființează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică și sunt
în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor. În cadrul centrelor se pot înființa, secții
interioare sau exterioare, în raport cu regimurile de executare a măsurilor educative privative de
libertate, sexul, vârsta persoanelor internate și nevoile de protecție, educație, asistență psihologică și
87
asistență socială ale acestora. În cadrul centrelor de detenție, prin decizia directorului general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor, se înființează secții de arestare preventivă pentru minorii
arestați în curs de judecată. Persoana internată execută măsura, de regulă, în cel mai apropiat centru
de localitatea de domiciliu, potrivit arondării stabilite de către directorul general al Administrației
Naționale a Penitenciarelor.
Centrele dispun de spații adecvate pentru cazare, prepararea și servirea hranei, activități de
instruire școlară și formare profesională, asistență socială și psihologică, activități educative, moral-
religioase, culturale, sportive, recreative, pentru asigurarea asistenței și a tratamentelor medicale,
precum și pentru primirea vizitelor.
Centrul educativ este instituția specializată în recuperarea socială a persoanelor internate, în
care acestea urmează programe de instruire școlară și formare profesională, potrivit aptitudinilor lor,
precum și alte activități și programe destinate reintegrării sociale.
Centrul de detenție este instituția specializată în recuperarea socială a persoanelor internate,
cu regim de pază și supraveghere, în care acestea urmează intensiv programele de instruire școlară și
formare profesională și activitățile destinate reintegrării sociale. Centrul educativ și centrul de
detenție dispun de personal specializat pentru activitățile educative, moral-religioase, culturale,
sportive, recreative, de asistență psihologică și asistență socială specifică, de personal medical, de
pază, supraveghere și însoțire, precum și de personal tehnico-administrativ.
Ministerul Educației Naționale, prin inspectoratele școlare județene, asigură personal
specializat pentru activitățile de instruire școlară, în cadrul centrelor educative și de detenție.
Activitatea de formare profesională este desfășurată de către personalul centrului educativ sau al
centrului de detenție, de personalul specializat al agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, precum
și de alți furnizori de formare profesională acreditați.
În fiecare centru educativ și centru de detenție, activitatea de recuperare socială a persoanelor
internate este organizată și desfășurată în baza unui proiect educațional. Proiectul educațional al
centrului structurează organizarea și desfășurarea demersurilor educaționale, de asistență psihologică
și asistență socială acordate persoanelor internate, în funcție de nevoile individuale și urmărește, cu
prioritate, următoarele obiective:
a) asigurarea unui climat favorabil dezvoltării personale;
b) conferirea de utilitate perioadei internării;
c) reducerea vulnerabilității psihologice și sociale;
d) asimilarea de cunoștințe și formarea de deprinderi necesare reintegrării sociale.
Proiectul educațional al centrului reprezintă cadrul general de proiectare și implementare a
ofertei standardizate a activităților educative, de asistență psihologică și asistență socială, stabilită în
funcție de nevoile persoanelor internate, în vederea pregătirii reintegrării sociale a acestora. Prin
proiectul educațional al centrului se identifică ariile de intervenție, care permit dezvoltarea
persoanelor internate în plan emoțional, cognitiv și aptitudinal, astfel încât perioada internării să
creeze condițiile pentru îmbunătățirea statusului educațional, psihologic și social. Proiectul
educațional al centrului este supus revizuirii anual și ori de câte ori este nevoie, în cazul identificării
la nivelul persoanelor internate a unor noi cerințe de intervenție recuperativă și cuprinde cel puțin
informații referitoare la:
a) scopul proiectului educațional;
b) obiectivele operaționale stabilite pentru atingerea scopului proiectului educațional;
c) resursele umane necesare, inclusiv specialiști din exteriorul centrului, în baza colaborărilor
instituționale;
d) resursele materiale și financiare interne și externe;
e) oferta de programe și activități adecvate persoanelor internate;
f) instrumente de monitorizare și evaluare.
Mijloacele financiare necesare funcționării, dotării și investițiilor din centrele educative și din
centrele de detenție sunt asigurate de la bugetul de stat, prin Administrația Națională a
Penitenciarelor, din venituri proprii, precum și din donații și sponsorizări.
88
În baza nevoilor identificate în perioada de carantină și observare, pentru fiecare persoană
internată se stabilesc un educator responsabil de caz și o intervenție individualizată care presupune
desfășurarea de activități educative, de asistență psihologică și asistență socială structurate și
semistructurate, individuale și de grup. Educatorul responsabil de caz urmărește parcurgerea tuturor
recomandărilor din Planul de intervenție recuperativă și face propuneri de revizuire a acestuia, în
funcție de evoluția persoanei internate din punct de vedere educațional, psihologic și social. În baza
recomandărilor personalului de specialitate, consiliul educativ, respectiv comisia aprobă Planul de
intervenție recuperativă pentru fiecare persoană internată
Regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate
Regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate cuprind ansamblul de

reguli care stau la baza executării acestor măsuri.
Regimul de executare a măsurii educative a internării într-un centru educativ este comun
tuturor persoanelor internate, individualizându-se din perspectiva demersurilor recuperative destinate
acestora, pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare fizică și psihică.
Regimurile de executare a măsurilor educative ale internării într-un centru de detenție sunt
bazate pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele internate trecând dintr-un regim în altul, în
condițiile prevăzute de lege.
În fiecare centru educativ se constituie un consiliu educativ, al cărui scop este individualizarea
regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru educativ, prin stabilirea
asistenței educaționale, psihologice și sociale acordate fiecărei persoane internate. Consiliul educativ
este alcătuit din directorul centrului, care este și președintele consiliului, directorul adjunct pentru
educație și asistență psihosocială, educatorul responsabil de caz, învățătorul sau dirigintele, un
psiholog, un asistent social și șeful serviciului supraveghere, evidență și acordare drepturi persoane
internate.
La lucrările consiliului educativ pot participa, în calitate de invitați, în cazul minorilor, un
consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția
căruia se află centrul educativ și un reprezentant al direcției generale de asistență socială și protecția
copilului din subordinea consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului
București pe teritoriul căruia se află centrul educativ. Secretariatul consiliului educativ este asigurat
de către o persoană din cadrul serviciului educativ, alta decât educatorul responsabil de caz.
În fiecare centru de detenție se constituie o comisie pentru stabilirea, individualizarea și
schimbarea regimului de executare a măsurii internării, alcătuită din directorul centrului, care este și
președintele comisiei, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială, directorul adjunct
pentru siguranța deținerii, medicul-șef, educatorul responsabil de caz, un psiholog și un asistent
social.
La lucrările comisiei pot participa, în calitate de invitați, în cazul minorilor, un consilier de
probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se
află centrul de detenție și un reprezentant al direcției generale de asistență socială și protecția
copilului din subordinea consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului
București pe teritoriul căruia se află centrul de detenție.
Regimurile de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție sunt:
a) regimul închis;
b) regimul deschis.
Regimurile de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție se
diferențiază în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanei internate, precum și cu
modul și locul de organizare și desfășurare a activităților.
După terminarea perioadei de carantină și observare, fiecărei persoane internate căreia nu i s-a
stabilit regimul de executare i se aplică provizoriu regimul de executare corespunzător cuantumului
măsurii educative pe care o execută.
89
Regimul închis se aplică persoanei internate pentru o perioadă mai mare de 3 ani. Regimul
închis constă în asigurarea unor măsuri de pază, escortare, însoțire și supraveghere care să permită
persoanelor internate să desfășoare, în grupuri, muncă și activități specifice de instruire școlară și
formare profesională, educative, culturale, moral-religioase, de asistență psihologică și asistență
socială, pentru a da posibilitatea trecerii în regimul deschis.
În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana internatului, precum
și comportarea acestuia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea în regimul
deschis. Persoanele internate care execută măsura educativă în regim închis sunt cazate, de regulă, în
comun, desfășoară activități de instruire școlară și formare profesională, educative, culturale, moral-
religioase, de asistență psihologică și asistență socială specifică și prestează muncă în grupuri, în
interiorul centrului, sub supraveghere. Persoanele internate care execută măsura educativă în regim
închis pot desfășura activități de instruire școlară și formare profesională, educative, culturale, moral-
religioase, de asistență psihologică și asistență socială specifică sau pot presta muncă în exteriorul
centrului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului centrului.
Regimul deschis se aplică persoanei internate pentru o perioadă mai mică de 3 ani. În mod
excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana internatului, precum și comportarea
acestuia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea în regimul închis.
Persoanele internate care execută măsura educativă în regim deschis sunt cazate în comun, se pot
deplasa neînsoțite în zone din interiorul centrului stabilite prin regulamentul de ordine interioară,
desfășoară activități de instruire școlară și formare profesională, educative, culturale, moral-
religioase, de asistență psihologică și asistență socială specifică și prestează muncă în spații din
interiorul centrului, care rămân deschise în timpul zilei. Persoanele internate care execută măsura
educativă în regim deschis pot desfășura activități de instruire școlară și formare profesională,
educative, culturale, moral-religioase, de asistență psihologică și asistență socială specifică sau pot
presta muncă în afara centrului, însoțite de personal al centrului, cu aprobarea directorului centrului.
Persoanele internate care execută măsura educativă în regimul deschis, cu 3 luni înainte de
împlinirea termenului de liberare, pot fi cazate în spații special amenajate, în care desfășoară, sub
coordonarea directă a personalului centrului desemnat în acest sens, activități de autogospodărire, în
scopul dezvoltării deprinderilor de conviețuire socială.
Comisia internă stabilește regimul de executare a măsurii educative a internării în centrul de
detenție. La stabilirea regimului de executare se ține seama dacă măsura educativă se execută ca
urmare a revenirii de către instanță asupra înlocuirii sau liberării din centrul educativ.
Comisia are obligația să analizeze, după executarea unei pătrimi din durata măsurii educative,
conduita persoanei internate și eforturile depuse în vederea reintegrării sociale. În cazul în care
comisia apreciază că se impune schimbarea regimului de executare, dispune, în acest sens, prin
hotărâre. Schimbarea regimului de executare din regimul închis în regimul deschis se poate dispune
dacă persoana internată a avut o bună conduită, a dovedit interes constant în cadrul activităților de
instruire școlară și formare profesională, precum și în cadrul altor programe desfășurate în centru și a
făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale. În activitatea sa, comisia ține cont și de
rezultatele aplicării instrumentelor-standard de evaluare a activităților desfășurate de persoanele
internate, aprobate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Schimbarea regimului de executare din regimul deschis în regimul închis se poate dispune în orice
moment al executării măsurii internării în centrul de detenție, dacă persoana internată a fost
sancționată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru abateri disciplinare grave
repetate. Împrejurările constatate sunt materializate printr-un raport care este adus la cunoștința
persoanei internate sub semnătură. Hotărârea comisiei, prin care se dispune menținerea sau
schimbarea regimului de executare, cuprinde și termenul de reanalizare, care nu poate fi mai mare de
6 luni. Comisia are obligația de a analiza, periodic, situația persoanei condamnate la împlinirea
termenului stabilit. Împotriva deciziei comisiei privind schimbarea regimului de executare, persoana
internată poate formula plângere, care este soluționată de judecătorul de supraveghere a privării de
libertate sau în cazul contestării deciziei, de judecătorie.
90
Persoanele internate într-un centru educativ sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în
interiorul centrului, în spații stabilite prin regulamentul de ordine interioară, și pot desfășura activități
de instruire școlară și formare profesională, educative, culturale, moral-religioase, de asistență
psihologică și asistență socială specifică sau pot presta muncă atât în interiorul, cât și în exteriorul
centrului, fără supraveghere, în condițiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.
Consiliul educativ individualizează executarea măsurii educative a internării, ținând seama de
asistența educațională, psihologică și socială specifică, ce urmează a fi acordată persoanei internate.
Primirea persoanelor internate într-un centru educativ sau într-un centru de detenție se face în
baza hotărârii judecătorești rămase definitivă, după stabilirea identității acestora. În termen de 3 zile
de la primirea persoanei internate în centru, directorul centrului ia măsuri pentru informarea în scris a
familiei sau a reprezentantului legal, cu privire la posibilitățile vizitării și la modalitățile de sprijinire
a procesului de reintegrare socială desfășurat în centru.
După primirea în centru, persoanele internate se repartizează în secția pentru carantină și
observare.
Transferarea persoanei internate în alt centru, pentru motive întemeiate, se dispune la
propunerea consiliului educativ sau a comisiei interne sau la cererea persoanei internate, a familiei ori
a reprezentantului legal al acesteia, cu avizul consiliului educativ ori al comisiei, de către directorul
general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. În cazul în care se decide transferarea persoanei
internate într-un alt centru sau într-un centru de reținere și arestare preventivă sau de arestare
preventivă, soluționarea contestațiilor formulate de persoana ce urmează a fi transferată până la data
dispoziției de transfer, se face, de urgență, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate
de la centrul de la care s-a dispus transferul, înainte de realizarea efectivă a transferului.
Toate dispozițiile privind persoanele private de libertate se aplică în mod corespunzător și în
cazul persoanelor internate. Minorii execută măsura educativă privativă de libertate separat de
persoanele internate tinere și de cele cu vârsta mai mare de 21 de ani.
Punerea în libertate a minorului din centrul educativ sau centrul de detenție se comunică
familiei sau reprezentantului legal al acestuia.
Fiecare persoană internată are dreptul la educație, conform nevoilor și capacităților sale,
precum și la o pregătire profesională adecvată. Învățământul și formarea profesională sunt asigurate
de personal didactic calificat, în clase afiliate școlilor publice sau în cadrul școlilor din incinta
centrului. Persoanele internate urmează cursurile învățământului general obligatoriu.
Dispozițiile generale privind drepturile persoanelor condamnate se aplică în mod
corespunzător și persoanelor internate care execută măsuri educative privative de libertate.
Reprezentanții organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale al căror obiect de activitate se
circumscrie problematicii asistenței acordate minorilor pot vizita centrele educative și de detenție și
pot lua contact cu persoanele internate, cu aprobarea directorului centrului. Minorilor li se asigură 8
ore de somn pe zi. Vizita intimă se acordă persoanelor internate căsătorite și care au vocația legală de
a se căsători la data acordării acestui drept.
Persoanele internate pot presta o muncă, în condițiile legislației muncii, potrivită cu
dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele lor, dacă nu le sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea și
pregătirea școlară și profesională. Persoanele internate pot presta o muncă numai cu avizul medicului
centrului educativ sau al centrului de detenție. Organizarea muncii prestate de către persoanele
internate se face avându-se în vedere exclusiv interesul reintegrării lor sociale. Minorii internați nu
prestează muncă pe timpul nopții. Veniturile se încasează de către administrația centrului în care se
află persoana internată și se repartizează după cum urmează:
a) 50% din venit revine persoanei internate, care poate folosi pe durata executării pedepsei
privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, la Trezoreria Statului,
urmând să fie încasat în momentul punerii în libertate;
b) 50% din venit revine administrației centrului, constituind venituri proprii care se încasează,
se contabilizează și se utilizează potrivit dispozițiilor legale privind finanțele publice. Administrația
are obligația de a aduce la cunoștința persoanei internate încheierea unui contract de asigurare privind
contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din munca prestată, pe
91
perioada executării măsurii educative privative de libertate. Plata contribuției la bugetul asigurărilor
sociale de stat se poate face din cota de 90% repartizată pe numele persoanei internate. În cazul în
care persoana internată a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la
data primirii în centru, o cotă de 50% se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile.
Persoana internată poate obține venituri și prin valorificarea lucrărilor realizate în cadrul
atelierelor ocupaționale. Venitul obținut astfel revine în totalitate persoanei internate, după deducerea
cheltuielilor necesare efectuării lucrărilor, din care poate folosi pe durata executării măsurii internării
90%, iar 10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat în momentul punerii în libertate.
Asistența educațională, psihologică și socială a persoanelor internate în centrul educativ și în
centrul de detenție are ca principal scop reintegrarea și responsabilizarea socială a acestora. Aceste
activități se desfășoară cu un număr corespunzător de: educatori, preoți, agenți tehnici, monitori
sportivi, personal specializat pentru ateliere ocupaționale, precum și psihologi și asistenți sociali.
Asistența educațională, psihologică și socială specifică centrelor educative și centrelor de detenție
reprezintă un ansamblu structurat de programe și activități, care oferă persoanei internate posibilitatea
de a dobândi aptitudini care să determine adoptarea unui comportament constructiv, autonom și
responsabil în cadrul comunității. Asistența educațională, psihologică și socială are următoarele
componente: instruire școlară, orientare și formare profesională, activități educaționale, de asistență
psihologică și asistență socială, moral-religioase, individuale și de grup, precum și activități de
menținere a unei vieți active. Centrul educativ, respectiv centrul de detenție înaintează către Agenția
Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din unitatea administrativ-teritorială în care își are
domiciliul persoana internată un raport social personalizat, pentru persoana care mai are 3 luni până
la împlinirea termenului la care acesta dobândește vocația de a fi liberată.
În procesul de instruire școlară, activitățile extracurriculare și cele de suport psihopedagogic
sunt asigurate de către personalul angajat al centrelor.
Persoanele internate pot primi burse sociale sau de studii din partea organizațiilor
neguvernamentale, a instituțiilor de învățământ sau a altor persoane fizice și juridice, cu acordul
consiliului educativ sau al comisiei interne.
Asistența psihologică și asistența socială se desfășoară cu respectarea proiectului educațional
al centrului, elaborat în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. Activitățile
de asistență psihologică și asistență socială în centre sunt realizate de personalul din compartimentele
de specialitate ale acestora, cu participarea familiei, a instituțiilor publice, a asociațiilor și fundațiilor,
precum și a altor reprezentanți ai societății civile. Aceste activități se desfășoară în funcție de nevoile
de dezvoltare a persoanei internate și de posibilitățile de reintegrare socială a acesteia, atât în
interiorul centrului, cât și în comunitate.
Pentru fiecare persoană internată, consiliul educativ sau, după caz, comisia stabilește, odată cu
regimul de executare, și Planul de intervenție recuperativă.
Acesta este întocmit în baza evaluării multidisciplinare, din perspectivă educațională, psihologică și
socială, și este actualizat ori de câte ori este necesar. Prin Planul de intervenție recuperativă sunt
stabilite, în funcție de nevoile de dezvoltare ale persoanei internate, durata și regimul de executare a
măsurii educative privative de libertate, activitățile și programele de instruire școlară și formare
profesională, educative, culturale, moral-religioase, de asistență psihologică și asistență socială în
care este inclusă persoana internată, cu consultarea acesteia.
Pentru interesul manifestat în procesul educativ și pentru participarea activă la activitățile
organizate în centru, precum și pentru un comportament adecvat față de celelalte persoane internate și
față de personalul centrului, se pot acorda următoarele recompense:
a) ridicarea unei măsuri disciplinare aplicate anterior;
b) suplimentarea numărului convorbirilor on-line;
c) suplimentarea drepturilor la pachete și/sau vizite;
d) trimiterea în tabere și excursii organizate de centru sau în colaborare cu alte instituții ori
organizații;
e) învoirea, cu o durată de maximum 24 de ore, în localitatea în care este situat centrul;
92
f) învoirea, la sfârșit de săptămână, cu o durată de maximum 48 de ore, în localitatea de
domiciliu a persoanei internate;
g) învoiri în familie, în timpul vacanțelor școlare, pe o perioadă de cel mult 15 zile, dar nu mai
mult de 45 de zile pe an;
h) învoirea pentru motive umanitare, pe o durată de cel mult 10 zile. Recompensele se acordă
de către consiliul educativ sau de comisie la propunerea personalului care desfășoară activități directe
cu persoanele internate, cu excepția învoirilor care depășesc 48 de ore, care se acordă de către
directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, la propunerea consiliului educativ
sau a comisiei.
Învoirea din motive umanitare se poate acorda pentru participarea persoanei internate la
înhumarea unui membru de familie, a oricărei persoane cu care are puternice legături afective, pentru
soluționarea unor probleme sociale, medicale sau pentru sprijinirea familiei, precum și în caz de
calamitate.
Obligațiile și interdicțiile persoanelor internate sunt în general aceleași cu cele ale persoanelor
condamnate și se aplică în mod corespunzător.
Persoanele internate au însă și următoarele obligații:
a) să frecventeze cursurile de instruire școlară până la nivelul învățământului general
obligatoriu;
b) să participe la cursurile de formare profesională, precum și la alte activități organizate în
centru, în beneficiul reintegrării sociale.
Dispozițiile privind abaterile disciplinare se aplică în mod corespunzător.
Sancțiunile care pot fi aplicate minorilor în cazul săvârșirii abaterilor disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și sportive, pe o perioadă de cel
mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena
individuală și exercitarea drepturilor la apărare, petiționare, corespondență și asistență medicală, pe o
perioadă de cel mult două luni;
e) separarea de colectiv, pentru o durată de cel mult 4 ore pe zi, dar nu mai mult de 5 zile consecutive.
Persoanelor majore internate li se pot aplica sancțiunile disciplinare de mai sus, precum și:
a) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult două luni;
b) izolarea, pentru maximum 10 zile.
Centrele educative dispun de amenajările, dispozitivele, personalul și mijloacele tehnice
necesare pentru supravegherea și controlul perimetrelor, al spațiilor interioare și al căilor de acces. În
fiecare centru educativ funcționează un serviciu de supraveghere și însoțire subordonat directorului
centrului, care are drept scop zădărnicirea acțiunilor de sustragere de la executarea măsurii educative
a internării în centru, precum și a oricăror acțiuni ilicite, care lezează dreptul de proprietate și
integritatea materială a bunurilor și valorilor acestuia.
Administrația Națională a Penitenciarelor și administrația centrelor educative au obligația de a
lua minime măsuri necesare pentru siguranța centrelor, precum și minime măsuri de supraveghere și
însoțire a persoanelor internate.
Este interzis personalului din centrul educativ sau din centrul de detenție să folosească
mijloace de imobilizare în raporturile cu persoana internată, cu anumite excepții în care persoanele
internate pot fi, doar temporar, imobilizate cu mijloacele din dotare.
93
11. Proceduri privind liberarea persoanelor internate, înlocuirea măsurilor sau continuarea
executării măsurii în penitenciar.
Înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, persoanelor internate li se poate înlocui măsura

internării în centrul de detenție sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice, dacă
îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 124 alin. (4) și, respectiv, art. 125 alin. (4) din Codul penal.
Consiliul educativ sau comisia internă, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de
libertate, în calitate de președinte, și a unui consilier de probațiune din cadrul serviciului de
probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află centrul, stabilește dacă minorul a
dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese în
vederea reintegrării sociale, în prezența acestuia, și formulează propunerea de înlocuire a internării cu
măsura educativă a asistării zilnice. La formularea propunerii se ține seama și de perioadele de
internare anterioare. La analiza situației minorului, consiliul educativ sau comisia, poate lua în
considerare implicarea acestuia în muncă. Propunerea formulată, cuprinsă într-un proces-verbal
motivat, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței
în a cărei circumscripție se află centrul, corespunzătoare în grad instanței de executare.
Prin grija structurii de evidență se întocmește partea preconstituită a procesului-verbal ce
urmează a fi înaintat instanței de judecată. Partea preconstituită a procesului-verbal cuprinde
următoarele mențiuni referitoare la persoana internată:
a) date de stare civilă;
b) condamnarea și fapta;
c) descrierea pe scurt a faptei;
d) antecedente penale;
e) existența vreunui mandat de arestare preventivă sau hotărâre judecătorească în primă instanță.
94
Termenul pe care îl fixează consiliul educativ sau comisia, în cazul în care constată că
persoana internată nu îndeplinește condițiile pentru înlocuirea măsurii internării în centrul de detenție
sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice, nu poate fi mai mare de 4 luni.
După împlinirea vârstei de 18 ani, persoanele internate pot fi liberate dacă îndeplinesc
condițiile prevăzute la art. 124 alin. (4) și, respectiv, art. 125 alin. (4) din Codul penal. În prezența
persoanei internate, consiliul educativ sau comisia, cu participarea judecătorului de supraveghere a
privării de libertate, în calitate de președinte, și a unui consilier de probațiune din cadrul serviciului
de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află centrul, stabilește dacă aceasta a
dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese în
vederea reintegrării sociale și formulează propunerea de liberare din centrul educativ sau de detenție.
La formularea propunerii se ține seama și de perioadele de internare anterioare. La analiza situației
persoanei internate, consiliul educativ sau comisia, poate lua în considerare implicarea în muncă.
Propunerea, cuprinsă într-un proces-verbal motivat, care cuprinde poziția membrilor comisiei față de
propunerea de liberare, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se
înaintează instanței în a cărei circumscripție teritorială se află centrul educativ, corespunzătoare în
grad instanței de executare. Termenul pe care îl fixează consiliul educativ sau comisia, în cazul în
care constată că persoana internată nu îndeplinește condițiile pentru liberarea din centrul educativ sau
de detenție, nu poate fi mai mare de 6 luni.
Înlocuirea măsurii internării în centrul educativ sau de detenție cu măsura educativă a asistării
zilnice și liberarea se dispun de către instanța din circumscripția teritorială în care se află centrul,
corespunzătoare în grad instanței de executare, la cererea persoanei internate sau la propunerea
consiliului educativ sau comisiei.
Când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru înlocuirea măsurii internării în
centrul educativ sau de detenție cu măsura educativă a asistării zilnice sau a liberării, prin hotărârea
de respingere, fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, fie
de 4 fie de 6 luni de zile. Hotărârea instanței poate fi atacată cu contestație la instanța din
circumscripția teritorială în care se află centrul, corespunzătoare în grad instanței care a avut
competența să judece apelul hotărârii prin care s-a aplicat măsura educativă, în termen de 3 zile de la
comunicare. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare. O copie de pe hotărârea
rămasă definitivă prin care s-a dispus înlocuirea măsurii sau liberarea din centrul educativ sau de
detenție se comunică serviciului de probațiune și organelor de poliție competente.
Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care
a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică
procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, administrația centrului poate cere
instanței continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar. Prin comportament care
influențează negativ sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate
se înțelege:
a) inițierea de acțiuni care conduc la nefrecventarea sau refuzul său constant, precum și al altor
persoane internate de a participa la cursuri de instruire școlară și formare profesională, la programe de
educație, asistență psihologică și asistență socială;
b) introducerea, deținerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanțe toxice sau alte
obiecte și substanțe care pun în pericol siguranța centrului, a misiunilor sau a persoanelor;
c) nerespectarea sau nerespectarea în mod repetat al unor interdicții.
Consiliul educativ sau comisia, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de
libertate, în calitate de președinte, și a asistentului social, din oficiu sau la sesizarea comisiei de
disciplină, analizează situația persoanei internate care a săvârșit una dintre faptele de mai sus, în
prezența acesteia, și poate propune continuarea executării măsurii educative privative de libertate în
penitenciar.
Propunerea motivată de continuare a executării măsurii educative privative de libertate în
penitenciar este cuprinsă într-un proces-verbal. Procesul-verbal, împreună cu documentele care atestă
mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței competente, după ce acesta a fost comunicat
persoanei internate. Hotărârea instanței este definitivă.
95
În termen de maximum 72 de ore de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus
continuarea executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar, persoana internată este
transferată în penitenciarul stabilit de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Dispozițiile privind dosarul individual al persoanei condamnate și registrele privind
persoanele condamnate se aplică în mod corespunzător și persoanelor internate. Persoana internată în
centru, reprezentantul legal sau apărătorul acesteia are acces, în prezența persoanei anume desemnate
de directorul centrului, la dosarul individual.
Executarea măsurii educative a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție
poate fi amânată sau întreruptă în următoarele cazuri:
a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana internată suferă de o boală ce
nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și face imposibilă
executarea imediată a măsurii educative a internării într-un centru educativ sau într-un centru de
detenție, iar instanța constată, pe baza probelor, că specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu
asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și apreciază că amânarea
executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație,
executarea măsurii educative se amână pentru o durată determinată;
b) când o persoană internată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri,
executarea măsurii educative se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
Infracțiuni:
Introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță,
cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un
penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și
centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți, constituie infracțiune și se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Dacă fapta este săvârșită de către personalul
administrației locului de deținere sau personalul centrelor de reținere și arestare preventivă, pedeapsa
este închisoarea de la un an la 5 ani. Tentativa se pedepsește.
Introducerea în mod ilicit de bunuri și obiecte interzise, precum și a obiectelor și bunurilor
permise a fi primite, folosite și păstrate de persoanele supuse pedepselor și măsurilor privative de
libertate, în penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru
educativ și centru de detenție, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la
500 lei. Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se fac de către personalul locului de deținere.
Bunurile care au făcut obiectul contravenției se confiscă, prevederile art. 20 aplicându-se în mod
corespunzător. Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data
încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul
amenzii, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal. Aceste
prevederi nu sunt aplicabile deținuților.
96
12. Probațiunea judiciară
După un debut sub forma centrelor experimentale de probaţiune (1997-2001, primul centru la
Arad în aprilie 1997), serviciile de probaţiune din România au astăzi un cadru legal de funcţionare -
Legea nr. 252/2013 privind sistemul de probaţiune şi alcătuiesc un sistem naţional coordonat de
Direcţia Naţională de Probaţiune din Ministerul Justiţiei, deţinând un rol strategic în reforma justiţiei
penale, prin promovarea alternativelor la detenţie.
În România, probaţiunea a început să se dezvolte relativ recent. Primele concepte referitoare
la reabilitarea infractorilor (libertate condiţionată, suspendare, asistenţă pentru persoanele eliberate
din penitenciar) au fost introduse în legislaţia penală română la 1936, sub influenţa pozitivismului
italian.
Înfiinţarea serviciilor are la bază o concepţie nouă în dreptul românesc, de abordare a
problemei reintegrării sociale a persoanelor care au comis fapte penale. La toate acestea se adaugă
presiunea exercitată de statele Uniunii Europene pentru care drepturile omului şi analizele cost-
eficienţă sunt coordonate esenţiale ale unui sistem judiciar performant.
În măsura în care penitenciarele româneşti sunt supraaglomerate, ratele de revenire în
penitenciar sunt alarmante, costurile de construire şi întreţinere de noi închisori sunt exorbitante
pentru un buget limitat, România trebuie să găsească soluţii mai eficiente şi mai ieftine la problema
infracţionalităţii.
Din perspectiva dreptului intern, elementele de probaţiune tind să promoveze o nouă orientare
în sistemul sancţionator român, în sensul că autorul infracţiunii participă la realizarea reintegrării sale
în comunitate, aceeaşi comunitate ale cărei valori le-a periclitat sau vătămat prin săvârşirea
infracţiunii şi pe care urmează să le asimileze.
Deci, în România, ca de altfel şi în Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg,
Malta, Norvegia, Portugalia, Spania (Catalonia), Suedia, funcţionează un sistem de probaţiune
97
centralizat. În alte ţări, precum Anglia, Ţara Galilor, Scoţia, activitatea de probaţiune se desfăşoară
într-o manieră descentralizată. În trei ţări din Europa [Finlanda - Kriminaalihuoltoyhdistys, Austria -
Verein fur Bewăhrungshilfe und Soziale Arbeit (V.S.B.A.) şi Olanda] întâlnim un sistem privat de
servicii de probaţiune, în timp ce în Germania funcţionează un sistem mixt.
Probaţiunea este considerată întotdeauna ca sancţiune şi include două aspecte: al pedepsei, ce
o plasează în contextul reacţiei organizate a societăţii în cazul nerespectării normelor penale scrise, şi
al ajutorului/asistenţei, ce o plasează în contextul solidarităţii umanitare a societăţii faţă de membrii
săi (tendinţa de a umaniza justiţia).
Termenul de resocializare defineşte un proces educativ, reeducativ şi de tratament aplicat
persoanelor condamnate penal, prin care se urmăreşte readaptarea infractorului la sistemul de norme
acceptate de societate, în scopul reintegrării sociale a acestuia şi prevenirii recidivei. Reinserţie
înseamnă procesul ulterior resocializării prin care persoana, repusă în drepturi, este integrată în
mediul familial de provenienţă, la locul de muncă sau într-un colectiv, în societate. Prevenţia terţiară
subsumează activităţile de reeducare, resocializare şi reinserţie socială destinate evitării riscului de
recidivă la persoanele care au săvârşit infracţiuni. Prin activităţile lor directe, serviciile de protecţie
probaţiune realizează o prevenţie terţiară a criminalităţii.
Termenul de „probaţiune" folosit în perioada experimentală a fost schimbat ulterior (anul
2000) cu cel de reintegrare socială a infractorilor şi supraveghere a executării sancţiunilor neprivative
de libertate, deoarece exista posibilitatea de a se confunda cu sistemul de probe şi de administrare a
acestora în procesul penal. Ulterior (anul 2004), adăugându-se noi atribuţii legate de victimele
anumitor infracţiuni, s-a modificat denumirea în servicii de protecţie a victimelor şi reintegrare
socială. În prezent, s-a revenit la vechea denumire de probaţiune.
Probaţiunea există pretutindeni în lume, în ţări dintre cele mai diferite din punct de vedere
politic sau cultural. Cuvântul „probaţiune" este utilizat ca un termen internaţional, care depăşeşte
diferenţele de limbă sau sistem juridic.
Activitatea serviciilor de probațiune este reglementată de Legea nr. 252/2013 privind
organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru
asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor şi Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, pus în
aplicare prin Legea nr. 187/2012. De asemenea, în această materie a fost adoptată H.G. nr. 1079/2013
pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi
funcţionarea sistemului de probaţiune.
Serviciile de probaţiune au fost înfiinţate începând cu data de 1 septembrie 2001 ca organisme
specializate, fără personalitate juridică, aflate sub autoritatea Ministerului Justiţiei, având drept
obiective reintegrarea socială a persoanelor ce au comis fapte penale, creşterea gradului de siguranţă
în comunitate, prin supravegherea persoanelor condamnate la sancţiuni neprivative de libertate,
reducerea riscului recidivei şi oferirea de asistenţă specializată în vederea diminuării impactului
psihologic al anumitor infracţiuni asupra victimei.
În prezent, din perspectivă administrativă, serviciile de probaţiune sunt organizate şi
funcţionează în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti, prin reorganizarea
serviciilor de probaţiune de pe lângă tribunale, coordonarea şi controlul activităţii lor realizându-se de
Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei.
Prin Legea nr. 252/2013 a fost înfiinţată Direcţia Naţională de Probaţiune, ca structură cu
personalitate juridică în cadrul Ministerului Justiţiei, prin reorganizarea Direcţiei de probaţiune din
Ministerul Justiţiei. Direcţia are sediul în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5.
Schimbarea sediului se poate realiza prin ordin al ministrului justiţiei. Activitatea Direcţiei este
coordonată direct de către ministrul justiţiei.
Direcţia are următoarele atribuţii principale:
a) stabileşte direcţiile strategice de acţiune în domeniul probaţiunii, în vederea implementării
strategiei justiţiei ca serviciu public;
b) stabileşte concepţia şi coordonează, evaluează şi monitorizează, la nivel naţional Strategia
naţională de reabilitare a persoanelor faţă de care s-au dispus sancţiuni şi măsuri comunitare, aplicată
în sistemul de probaţiune, inclusiv de către instituţiile cu atribuţii în domeniu;
98
c) organizează şi coordonează procesul de executare a pedepselor şi măsurilor neprivative de
libertate specifice domeniului probaţiunii;
d) elaborează Standardele minime de lucru în probaţiune pentru instituţiile din comunitate şi
normele metodologice pentru avizarea şi acreditarea programelor de lucru cu persoanele
supravegheate;
e) organizează şi coordonează activitatea structurilor teritoriale;
f) coordonează gestionarea resurselor umane ale sistemului de probaţiune;
g) organizează pregătirea profesională a personalului din sistemul de probaţiune şi cursuri de
pregătire pentru persoane din cadrul instituţiilor implicate în activitatea de probaţiune;
h) elaborează proiectul de buget anual al Direcţiei şi al structurilor teritoriale, pe care îl
supune spre aprobare ministrului justiţiei, şi asigură execuţia bugetară în condiţiile legii;
i) administrează patrimoniul sistemului de probaţiune, organizează şi coordonează alocarea,
mişcarea, evidenţa şi controlul cheltuielilor materiale şi de investiţii, ale mijloacelor şi
echipamentelor din dotare;
j) elaborează, în colaborare cu direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei, proiectele de
acte normative privind organizarea şi activitatea sistemului de probaţiune;
k) realizează evaluarea şi controlul activităţii derulate în structurile teritoriale de probaţiune
prin intermediul inspectorilor de probaţiune;
l) realizează evaluarea profesională a personalului din cadrul sistemului de probaţiune. în
condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de probaţiune;
m) coordonează elaborarea standardelor de performanţă, a metodologiilor şi instrumentelor de
lucru, în scopul uniformizării şi îmbunătăţirii activităţii de probaţiune;
n) coordonează elaborarea şi implementarea strategiei de comunicare şi relaţii publice a
sistemului de probaţiune, în scopul promovării rolului sistemului de probaţiune;
o) coordonează cooperarea internaţională în domeniu;
p) reprezintă în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie interesele Direcţiei
şi ale structurilor teritoriale;
q) coordonează activitatea de colectare şi prelucrare a datelor statistice specifice domeniului
probaţiunii şi gestionează sistemele informatice aferente;
r) realizează studii, analize şi cercetări care să contribuie la fundamentarea politicii penale în
domeniu, la elaborarea strategiilor de lucru şi la îmbunătăţirea practicii;
s) elaborează şi difuzează ghiduri practice sau alte materiale în domeniu, întocmind propriile
materiale în acest sens, având în vedere practica organelor judiciare;
ş) promovează rolul sistemului de probaţiune, al activităţilor desfăşurate de către personalul
din sistemul de probaţiune, inclusiv prin mijloace de informare în masă;
t) alte atribuţii prevăzute de lege in domeniul de activitate a sistemului de probaţiune.
Direcţia este condusă de un director general, numit prin ordin al ministrului justiţiei, în urma
promovării unui concurs organizat în acest sens. Directorul general este numit pe o durată de 4 ani, cu
posibilitatea obţinerii consecutive, o singură dată, a unui nou mandat. Acesta este ordonator terţiar de
credite. În activitatea de conducere, directorul general este sprijinit de 2 directori generali adjuncţi
numiţi prin ordin al ministrului justiţiei, în urma promovării unui concurs organizat în acest sens.
Beneficiarii serviciilor de probaţiune sunt persoanele faţă de care s-au dispus măsurile
prevăzute la art. 83-106 C. pen., precum şi minorii sancţionaţi cu măsuri educative neprivative de
libertate, inculpaţii pentru care instanţa a solicitat evaluarea.
În vederea îndeplinirii obiectivelor sale, în desfăşurarea activităţii de probaţiune, consilierii de
probaţiune:
a) realizează evaluarea inculpaţilor, a minorilor aflaţi în executarea unei măsuri educative,
respectiv a persoanelor supravegheate, din oficiu sau la solicitarea organelor judiciare, potrivit legii;
b) sprijină instanţa de judecată în procesul de individualizare a pedepselor şi măsurilor
educative;
99
c) coordonează procesul de supraveghere a respectării măsurilor şi executării obligaţiilor
stabilite în sarcina persoanelor supravegheate faţă de care instanţa a dispus: amânarea aplicării
pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiţionată;
d) coordonează procesul de supraveghere a respectării uneia dintre următoarele măsuri
educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de
săptămână, asistarea zilnică;
e) coordonează executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în
folosul comunităţii;
f) derulează activităţi specifice în legătură cu persoanele private de libertate;
g) îndeplinesc alte atribuţii, conform legii.
Pentru desfăşurarea activităţii prevăzute la lit. a), este competent serviciul de probaţiune în a
cărui circumscripţie teritorială se află locuinţa persoanei evaluate. În situaţia în care persoana evaluată
se află într-o unitate de arest preventiv, o unitate penitenciară, un centru educativ sau centru de
detenţie, competenţa teritorială revine serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie teritorială se
află penitenciarul, centrul educativ sau centrul de detenţie sau unui alt serviciu de probaţiune care are
posibilitatea să efectueze activităţile respective.
Pentru desfăşurarea activităţii prevăzute la lit. b). este competent serviciul de probaţiune din
circumscripţia instanţei care judecă cauza. Pentru desfăşurarea activităţii prevăzute la lit. c)-e), este
competent serviciul de probaţiune în a cărui circumscripţie teritorială se află locuinţa persoanei
supravegheate, iar în cazul activităţii prevăzute la lit. f), este competent serviciul de probaţiune în a
cărui circumscripţie teritorială se află penitenciarul, centrul educativ sau centrul de detenţie.
Când un serviciu de probaţiune nu are posibilitatea să îndeplinească anumite atribuţii legale,
se poate adresa unui alt serviciu de probaţiune care are posibilitatea să le efectueze.
Solicitarea de efectuare a unui anumit act, a unei evaluări sau verificări trebuie să conţină
toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar, în cazul când
urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta şi întrebările ce trebuie să i se pună. Consilierul de
probaţiune care efectuează actul, evaluarea sau verificarea poate pune şi alte întrebări, dacă
necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării.
După cum reiese şi din Legea nr. 252/2013. organele judiciare competente a solicita
referate/rapoarte de evaluare serviciului de probaţiune sunt organele de urmărire penală şi instanţa de
judecată. Acestea sunt solicitate serviciului de probaţiune prin intermediul unei adrese ce conţine
denumirea organului judiciar, numărul dosarului penal în care este necesară întocmirea
referatului/raportului de evaluare, infracţiunea comisă şi datele de identificare ale făptuitorului.
Spre deosebire de majoritatea sistemelor juridice europene, unde rolul şi resursele acestor
servicii, cu diferitele lor denumiri, sunt valorificate inclusiv în faza de urmărire penală, jurisprudenţa
română relevă preferinţa organelor judiciare de a utiliza aceste servicii cu predilecţie în faza de
judecată (sub forma referatelor/rapoartelor de evaluare solicitate cu privire la inculpaţi sau persoane
condamnate) şi în faza de executare a hotărârilor penale (prin trimiterea în supravegherea acestor
servicii a minorilor/ persoanelor condamnate).
Referatul de evaluare este întocmit în situaţia în care persoana în cauză este un minor. În cazul
majorilor, serviciul de probaţiune, la cererea organelor competente, întocmeşte rapoarte de evaluare.
Referatul de evaluare privind respectarea condiţiilor de executare a măsurii educative sau a
obligaţiilor impuse se întocmeşte în toate cazurile în care instanţa dispune asupra măsurilor educative
ori asupra modificării sau încetării executării obligaţiilor impuse, precum şi la terminarea executării
măsurii educative. Referatul de evaluare poate fi solicitat şi de către organul de urmărire penală,
situaţie în care solicitarea lui de către instanţa de judecată este facultativă, deoarece există la dosarul
cauzei. În situaţia în care acest referat nu a fost solicitat în faza de urmărire penală, atunci este
obligatorie solicitarea lui de către instanţa de judecată înainte de a pronunţa o soluţie în cauză. Prin
aceasta se exprimă de fapt colaborarea dintre serviciul de probaţiune şi instanţa de judecată.
Competenţa privind întocmirea acestui referat revine serviciului de probaţiune în a cărui
circumscripţie se găseşte locuinţa minorului. Am făcut precizarea de locuinţa minorului, şi nu
domiciliul acestuia, pentru faptul că acest referat de evaluare trebuie să pornească de la culegerea de
100
informaţii certe privind minorul, pentru a putea furniza instanţei date cât mai exacte privind conduita
acestuia, profilul moral, comportamentul lui, rezultatele la învăţătură, informaţii despre mediul
familial etc.
În materie de solicitare, referatele şi rapoartele de evaluare pot fi solicitate de instanţă cu
condiţia ca persoana respectivă să aibă calitatea de inculpat în procesul penal sau de condamnat. În
practica serviciilor de probaţiune s-a constatat că solicitarea de referate/rapoarte de evaluare pentru
inculpaţi reprezintă una dintre activităţile principale derulate, solicitarea lor pentru persoane
condamnate aflate în supraveghere fiind una secundară, ce nu deţine o pondere importantă. În unele
servicii, această activitate secundară practic nu se desfăşoară din cauza absenţei unei solicitări pe
perioada supravegherii.
Datorită complexităţii lor, referatele şi rapoartele de evaluare realizate pentru inculpaţi se
deosebesc de anchetele sociale întocmite de asistenţii sociali ai primăriilor, care sunt prezentate într-
un stil simplist şi lacunar. Deplasarea la domiciliul inculpatului, relaţionarea cu membrii familiei şi cu
cei ai comunităţii, precum şi accesarea altor surse relevante de informaţii dau un plus de calitate
referatelor/rapoartelor, care furnizează instanţei de judecată o imagine clară asupra situaţiei persoanei
inculpate. Aceste alte surse relevante de informaţii pot fi unităţile de învăţământ, în cazul persoanelor
care sunt implicate educaţional, instituţiile angajatoare, în cazul celor care sunt angajaţi în muncă,
prieteni, cunoştinţe, vecini care cunosc despre implicarea inculpatului în săvârşirea infracţiunii,
precum şi specialişti care au fost desemnaţi în scopul evaluării persoanei inculpate.
Dacă este vorba de săvârşirea unei infracţiuni care vizează consumul sau comercializarea de
droguri, atunci această evaluare este realizată mai întâi de către medic, în colaborare cu psiholog, şi
este trimisă serviciului de probaţiune şi inserată în referatul/raportul de evaluare, astfel că judecătorul
are la dispoziţie informaţii furnizate de specialişti în domeniul adicţiei, urmând să le utilizeze în
adoptarea celei mai optime decizii.
Consilierul de probaţiune, pentru a redacta acest referat/raport de evaluare, trebuie să
stăpânească anumite cunoştinţe, comportamente, evaluări şi monitorizări în vederea oferirii unei
imagini generale asupra inculpatului, pentru ca instanţa să acorde o pedeapsă, o măsură educativă sau
o altă măsură cât mai adecvată atât în raport cu particularităţile situaţiei sale, cât şi cu infracţiunea
săvârşită.
Referatul de evaluare prevăzut la art. 33 alin. (2) din Legea nr. 252/2013 conţine date privind
mediul familial şi social al minorului, situaţia educaţională şi profesională, conduita sa generală,
analiza comportamentului infracţional, riscul de săvârşire a unor infracţiuni, precum şi orice alte date
relevante pentru situaţia minorului. Referatul de evaluare poate face referire şi la starea de sănătate, la
evoluţia minorului din punct de vedere fizic, afectiv, moral şi intelectual, în măsura în care acestea au
influenţat sau pot influenţa comportamentul infracţional. De asemenea, cuprinde şi propuneri
motivate privind măsura educativă considerată a fi potrivită pentru minor, cu referire la natura şi
durata programelor de reintegrare socială, precum şi la alte obligaţii care pot fi impuse acestuia, în
vederea reducerii riscului de săvârşire de infracţiuni.
Structura şi formatul standard ale referatului de evaluare sunt stabilite prin regulamentul de
aplicare al Legii nr. 252/2013.
Pentru obţinerea datelor necesare evaluării inculpatului minor, consilierul de probaţiune poate
colabora cu asistenţi sociali, psihologi, consilieri şcolari, pedagogi, medici sau alţi specialişti. La
solicitarea consilierului de probaţiune, instituţiile şi organizaţiile în evidenţa cărora s-a aflat sau se
află minorul pentru îngrijire, tratament sau protecţie socială ori educaţie pun la dispoziţia
consilierului de probaţiune. în termen de 7 zile, informaţiile care prezintă relevanţă pentru procesul de
evaluare.
Evaluarea minorului are un caracter personal şi se realizează în baza uneia sau mai multor
întrevederi între consilierul de probaţiune şi inculpatul minor şi a datelor obţinute din alte surse de
informaţii. În cazul în care inculpatul minor nu colaborează la realizarea evaluării, consilierul de
probaţiune întocmeşte referatul de evaluare şi menţionează, în cuprinsul acestuia, refuzul de
colaborare a minorului. La referatul de evaluare este ataşată declaraţia minorului cu privire la refuzul
de colaborare.
101
În situaţia în care inculpatul minor nu este găsit sau locuieşte într-un alt stat şi întrevederea de
evaluare nu poate fi realizată, consilierul de probaţiune încunoştinţează organul judiciar despre
imposibilitatea întocmirii referatului de evaluare. Adresa către autorităţi conţine datele obţinute şi este
însoţită de dovezi care să ateste situaţia de fapt constatată, precum şi demersurile efectuate în acest
sens, inclusiv cele referitoare la colaborarea cu organele de poliţie şi cu membrii familiei minorului,
în vederea contactării acestuia.
Referatul şi raportul de evaluare trebuie să fie obiective, concise, concrete, clare şi coerente.
Referatul/raportul de evaluare cuprinde următoarele părţi:
a) introducere;
b) sursele de informaţii utilizate la întocmirea lui;
c) date privind persoana pentru care a fost solicitat;
d) factorii care influenţează sau care pot influenţa conduita generală a persoanei pentru care a
fost solicitat;
e) perspectivele de reintegrare în societate.
a) Introducerea. Primul capitol, introducerea, cuprinde date de identificare ale clientului
(nume, prenume, adresă, fapta pentru care a fost inculpat/condamnat/sancţionat cu o măsură
educativă, instanţa de judecată care a solicitat referatul/raportul de evaluare, numărul dosarului
penal/sentinţei penale, termenul de judecată, numărul şi data adresei de sesizare din partea instanţei
de judecată, perioada de supraveghere, numele şi prenumele consilierului de probaţiune).
b) Sursele de informaţii utilizate la întocmirea referatului/raportului. Acest capitol cuprinde o
trecere în revistă a surselor de informaţie folosite la redactarea referatului/ raportului. Sursele vor fi
prezentate sintetic, avându-se în vedere atât persoanele cu care au avut loc întrevederi, cât şi
documentele consultate. Se vor menţiona numărul de întrevederi avute, data, locul şi durata
întrevederii, refuzul de cooperare sau eventualele îndoieli privind acurateţea informaţiilor prezentate
motivat, precum şi sursele de informaţie la care nu a fost posibil accesul. Dintre sursele de informaţie
necesare întocmirii unui referat/raport de evaluare, amintim: dosarul penal, inculpatul, familia
inculpatului, prieteni (anturaj), vecini, colegi de la locul de muncă sau şcoală, angajator, cadre
didactice, agent din cadrul poliţiei de proximitate, victima etc.
Menţionarea surselor de informaţie în referat/raport este importantă pentru creşterea
credibilităţii informaţiilor prezentate în cadrul lui. În practică, pe lângă documente, se folosesc ca
surse pentru întocmirea referatelor/rapoartelor de evaluare minim două întrevederi cu inculpatul şi cu
cel puţin alte două persoane.
c) Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul/raportul de evaluare. O atenţie
deosebită trebuie să se acorde părţii din referat/raport referitoare la datele privind persoana pentru
care a fost solicitat. În cazul inculpaţilor, datele privind persoana acestora se referă la:
- trecutul infracţional;
- mediul familial şi social;
- nivelul instrucţiei şcolare şi al pregătirii profesionale;
- comportamentul persoanei înainte şi după comiterea faptei;
- factorii care au favorizat comportamentul infracţional;

- dacă este cazul, modul în care a îndeplinit anterior obligaţiile stabilite de instanţa de
judecată.
Referatul/raportul de evaluare este un raport psiho-social realizat pentru individualizarea
pedepsei sau a măsurii educative. Este o analiză criminologică a persoanei şi a faptei sale, astfel încât
riscul pentru public şi perspectivele de reintegrare să fie cât mai bine determinate. Toate acestea sunt
prezentate coerent, motivat şi într-un limbaj accesibil, concis şi clar.
În cazul condamnaţilor, datele privind persoana acestora se referă la mediul familial şi social,
evoluţia persoanei din punct de vedere educaţional şi profesional, comportamentul pe perioada
supravegherii, precum şi modul în care au executat obligaţiile stabilite de instanţa de judecată.
În cazul minorilor aflaţi sub supraveghere, datele privind persoana acestora vor privi şi modul
în care părinţii, cei care i-au adoptat sau tutorele îşi îndeplinesc obligaţiile ce le revin sau modul de
102
colaborare dintre serviciul de probaţiune sau instituţia legal însărcinată cu supravegherea ori instituţia
publică la care minorul execută măsura educativă.
Informaţii de o relevanţă deosebită pot fi furnizate organelor judiciare în urma analizei
mediului familial din care provine inculpatul, mai ales dacă este minor. Acest climat, care poate fi
unul pozitiv (bun) sau negativ (rău), se interpune ca un filtru între influenţele educaţionale exercitate
de părinţi şi achiziţiile comportamentale realizate la nivelul personalităţii copiilor. O aceeaşi influenţă
educativă exercitată într-un climat bun va avea cu totul alte efecte (evident pozitive) decât atunci când
este exercitată într-un climat educaţional negativ, bazat, de exemplu, pe relaţii conflictuale între
membrii familiei şi pe ignorarea totală a particularităţilor psiho-individuale ale copiilor.
Aşadar, mediul sau climatul familial va fi analizat de consilierul de probaţiune după mai mulţi
indicatori, dintre care cei mai importanţi sunt:
- modul de raportare interpersonală a părinţilor (nivelul de apropiere şi înţelegere, acordul sau
dezacordul în legătură cu diferite probleme etc.);
- sistemul de atitudini parentale în raport cu diferite norme şi valori sociale:
- modul în care este perceput şi considerat inculpatul/minorul;
- modul de manifestare a autorităţii părinteşti (unitar sau diferenţiat):
- gradul de acceptare a unor comportamente variate ale inculpatului/minorului;
- dinamica apariţiei unor stări conflictuale şi tensionale;
- modul de aplicare a recompenselor şi sancţiunilor;
- gradul de deschidere şi sinceritate al inculpatului/minorului cu părinţii şi cu ceilalţi membrii
ai familiei.
Dacă inculpatul provine dintr-o familie dezorganizată, se vor efectua demersurile necesare în
vederea stabilirii în ce măsură acest aspect a influenţat comportamentul infracţional. Multă vreme s-a
crezut că familia dezorganizată constituie aproape sigur cauza comportamentului deviant, convingere
susţinută şi de diferite statistici care arată că un număr mai mare de delincvenţi provin din această
categorie de familie. În ultimul timp însă, acest punct de vedere a fost depăşit, considerându-se că, de
fapt, în cazul familiilor dezorganizate, nu structura familiei ca atare se face vinovată de apariţia
conduitelor deviante, ci marile ei lipsuri: carenţa socio-educaţională a familiei, incapacitatea ei
psihologică, pedagogică şi morală.
Pentru obţinerea tuturor acestor informaţii despre mediul familial, este imperios necesară
efectuarea a cel puţin unei vizite la domiciliul/locuinţa persoanei pentru care se întocmeşte
respectivul referat/raport de evaluare.
Un alt mediu de care se va ţine cont la întocmirea referatului/raportului de evaluare va fi cel
şcolar (mai ales în cazul minorilor), pe considerentul că, cu cât persoana este mai puternic implicată
în viaţa socială a comunităţii, cu atât riscul de a comite acte antisociale va fi mai scăzut. Se vor
menţiona în referat/raport nivelul de studii al inculpatului, eventualele succese/insuccese şcolare sau
profesionale, informaţii despre comportamentul la locul de muncă/şcoală, unităţi de învăţământ la
care a fost înscris/ locuri de muncă avute şi stabilitate profesională, relaţiile inculpatului şi ale
familiei sale cu colegii, cadrele didactice, aspiraţiile profesionale.
Nivelul de adaptare şi integrare şcolară sau la locul de muncă poate fi analizat în funcţie de
doi indicatori mai importanţi: randamentul şcolar/loc de muncă (note, medii, rezultate, procedee,
aprecieri primite etc.) şi gradul de satisfacţie resimţit (motivaţie, interese, atitudini pozitive, atracţie-
preferinţă în raport cu viaţa şi activitatea şcolară/de la locul de muncă). Aceste informaţii sunt
obţinute prin intervievarea cadrelor didactice, a colegilor de clasă, a colegilor de serviciu etc.
Copiii inadaptaţi sau dezadaptaţi şcolar intră în categoria „copiilor problemă", care adoptă o
conduită deviantă în raport cu cerinţele vieţii şi activităţii şcolare. Aceşti copii se caracterizează, de
obicei, prin insubordonare în raport cu regulile şi normele şcolare, lipsă de interes faţă de cerinţele şi
obligaţiile şcolare, absenteism, chiul de la ore, repetenţie/corigenţă, conduită agresivă în raport cu
colegii şi cadrele didactice etc.
Cercetările efectuate confirmă faptul că există o corelaţie între conduita delincventă şi nivelul
pregătirii şcolare, în sensul că delincvenţii minori prezintă, de regulă, un nivel de pregătire şcolară
foarte scăzută.
103
Se vor menţiona în referat/raport, de asemenea, şi reacţia familiei/prietenilor faţă de
infracţiunea de comiterea căreia este acuzat inculpatul şi faţă de victima infracţiunii, existenţa sau nu
a antecedentelor penale la membrii familiei acestuia, atitudinea lor faţă de valorile prosociale şi
măsura în care stilul de viaţă al inculpatului prezintă oportunităţi pentru situaţii de risc şi comiterea de
infracţiuni.
Dacă se consideră necesar, este posibil a fi incluse în referat şi informaţii privind starea fizică
şi mentală, precum şi dezvoltarea intelectuală şi morală a inculpatului, furnizate de specialişti
desemnaţi în acest scop.
Informaţiile care vor fi incluse în referatul/raportul de evaluare în acest capitol vor viza şi
trecutul infracţional al clientului: carieră infracţională (condamnări anterioare), dacă a mai fost sau
este urmărit/cercetat penal într-o altă cauză, numărul şi tipul infracţiunilor anterioare, existenţa sau nu
a pattern-ului infracțional, similarităţi în modul de comitere a infracţiunilor (context, loc planificare
etc.), complicii pe care i-a avut, perioada de timp dintre infracţiuni, modificarea în modalitatea de
comitere a infracţiunilor, comportamentul avut pe durata pedepselor anterioare, infracţiuni comise în
timpul termenului de supraveghere (dacă este cazul).
Pentru înţelegerea fenomenului infracţional, se va analiza în acest scop comportamentul

inculpatului (atât cel anterior comiterii infracţiunii, cât şi cel ulterior, precizân-du-se dacă a mai creat
probleme în comunitate/familie/loc de muncă/şcoală, natura lor, frecvenţa, atitudinea inculpatului faţă
de valorile prosociale) şi se vor menţiona factorii favorizanţi ai comportamentului infracţional
(organizarea infracţiunii - cine a avut iniţiativa, ce rol a avut el la comiterea infracţiunii, cum a fost
convins să participe, infracţiunea a fost spontană sau planificată, complici, oportunităţi, factori
situaţionali, pattern-ul infracţional - tipul infracţiunii, al victimei, condiţiile comiterii infracţiunii,
frecvenţă, timp. loc, context motivaţia comiterii infracţiunii - (lipsa motivaţiei este semn de tulburare
mintală), responsabilitatea faţă de propriul comportament infracţional, conştientizarea consecinţelor
faptelor sale infracţionale, atitudinea faţă de infracţiunea comisă şi faţă de victimă).
d) Factorii care influenţează sau care pot influenţa conduita generală a persoanei pentru care a
fost solicitat referatul/raportul. Pe baza informaţiilor culese, se vor trage concluzii cu privire la
factorii (statici sau dinamici, interni sau externi) care influenţează sau pot influenţa, în mod negativ
sau pozitiv, conduita generală a clientului. Prezentarea riscului de recidivă nu se va face printr-o
reluare a informaţiilor conţinute în referat/raport, ci printr-o prelucrare a lor sub forma unor aprecieri.
Este de dorit să se aibă în vedere aspecte ca: dorinţa inculpatului de reabilitare, dorinţa membrilor
familiei sau a altor persoane apropiate acestuia de a sprijini inculpatul în vederea reabilitării sale
sociale, oportunităţile pe care le oferă mediul în care acesta trăieşte (continuare a studiilor, calificare,
recalificare, ocupare a unui loc de muncă etc.), programele educaţionale care pot corecta
comportamentul inculpatului, condiţiile mediului social în care trăieşte acesta (anturaj, familie). De
asemenea, se va preciza, argumentat, dacă există sau nu motivaţie pentru schimbare. Pentru evaluarea
motivaţiei de schimbare, se vor putea aplica şi chestionare (de exemplu, chestionarul de evaluare a
motivaţiei pentru schimbare).
Un alt aspect important în practica muncii de probaţiune, referitor la întocmirea referatului/raportului
de evaluare, este evaluarea riscului persoanei pentru care se întocmeşte referatul/raportul de a comite
alte fapte penale sau de a pune în pericol siguranţa publică. Aspecte psiho-sociale importante în
evaluarea riscului de recidivă sunt factorii statici (indicatori statistici precum vârsta, sexul, vârsta la
prima condamnare, numărul de condamnări anterioare, frecvenţa şi tipul infracţiunilor pentru care a
fost condamnat etc.) şi factorii dinamici (caracteristici psiho-sociale asupra cărora se poate interveni
pentru a fi modificaţi: relaţia cu familia, circumstanţele infracţionale care se repetă, stil de viaţă,
existenţa unor deformări cognitive etc.). Din acest punct de vedere, evaluarea riscului se concentrează
asupra acţiunilor, comportamentelor, factorilor inhibitori şi dezinhibitori ai unui comportament
infracţional.
Un set de cunoştinţe şi abilităţi profesionale (de intervievare, ascultare activă, de reflectare a
sentimentelor, parafrazare, de întărire a aspectelor pozitive, încurajare etc.) pe care să le posede
consilierul de probaţiune pot contribui al îmbunătăţirea procesului de luare a deciziei privind nivelul
104
riscului. Astfel, evaluarea riscului este o sarcină complexă, care necesită abilităţi şi cunoştinţe din
domeniul socio-uman, care nu pot fi substituite de simţul comun sau intuiţie.
În estimarea riscului, se arată în literatura de specialitate trebuie să se ţină seama de

următoarele aspecte: cât de des s-a produs acel comportament în trecut (cu cât s-a produs mai des, cu
atât probabilitatea de a se repeta este mai mare), există pattern-uri ale acelui comportament (tip de
infracţiune, tipul victimei, condiţiile comiterii infracţiunii, frecvenţă), există un repertoriu
comportamental mai larg, cât de regulat s-a produs acel comportament în trecut (dacă s-a produs
regulat, atunci există o probabilitate mai mare de recidivă), în ce tip de circumstanţe s-a produs,
anumite trăsături de personalitate (de exemplu, impulsivitate), atitudinea faţă de victimă şi infracţiune
(empatie sau nu faţă de victimă, atitudine faţă de faptă şi victimă/conştientizarea consecinţelor
propriilor sale fapte, motivaţia comiterii infracţiunii, responsabilitatea faţă de propriul comportament
infracţional), factorii precipitatori (interni - gânduri, emoţii - externi - situaţii speciale, grupul de
prieteni etc.), factorii care pot consolida acel comportament (de exemplu, recompense), factorii care
pot descuraja acel comportament, anumite discontinuităţi cognitive (de exemplu, „o iubeam prea
mult", ca justificare a violului), consumul de alcool/droguri, factorii de mediu care pot influenţa
comportamentul viitor (factori sociali sau emoţionali - modul cum persoanele semnificative din viaţa
infractorului au reacţionat faţă de infracţiunea comisă, existenţa unei legături între aceste persoane şi
producerea infracţiunii etc.; subcultura din care face parte infractorul - de exemplu, o subcultură care
promovează riscul este un bun mediu de dezvoltare a infracţionalităţii; situaţiile riscante - factorii
externi care au favorizat comiterea infracţiunii).
O altă componentă a analizei riscului este şi cea care vizează potenţialele victime. Astfel,
comportamentul trecut trebuie analizat şi sub aspectul celor victimizaţi: care sunt caracteristicile
victimelor, ce tipuri de relaţii au existat între victimă şi infractor, care este tipul de victimă pe care
infractorul îl preferă - femeile, copiii, vârstnicii etc. -, în ce situaţii poate cineva deveni victima celui
analizat, care au fost reacţiile victimei etc.
Este necesar a fi menţionat în cuprinsul referatului/raportului de evaluare riscul de a comite
alte fapte penale, deoarece şi în acest aspect rezidă potenţialul referatului/raportului de evaluare, iar,
pe de altă parte, se adaptează pe deplin scopului de a informa organele judiciare asupra posibilităţii
repetării pe viitor a comportamentului infracţional, facilitând în acest fel luarea de către organul
judiciar a celei mai potrivite soluţii, ţinând cont, bineînţeles, şi de celelalte probe existente la dosarul
penal.
Şi în alte ţări cu o veche tradiţie în probaţiune, precum Anglia şi Ţara Galilor, există în cadrul
acestui document („presentential report”) un capitol privind evaluarea riscului de a comite alte fapte
penale şi a riscului pentru siguranţa publică, semn că aceasta constituie o componentă esenţială şi
indispensabilă a referatului/raportului de evaluare.
Este necesar ca organele judiciare să fie informate încă din faza de urmărire penală nu numai
cu privire la faptă, ci şi cu privire la persoana care a săvârşit-o, dar organele de urmărire penală din
România, după cum reiese de altfel şi din practica serviciilor de probaţiune, apelează destul de rar la
evaluarea persoanelor pe care aceste servicii o poate face. Prin lipsa acestor evaluări, care ar putea
ajuta organul de urmărire penală în adoptarea unei soluţii procesuale adecvate cauzei (clasarea,
renunţarea la urmărirea penală sau trimiterea în judecată), după cum se arată şi în doctrină, România
se abate de la trendul actual al politicii penale a statelor europene, precum şi a statelor americane,
care, pentru respectarea principiului celerităţii fazei de urmărire penală, promovează concepte precum
„evitarea procesului încă din faza de urmărire penală” („diversion of prosecutors"), „alternative la
acuzare" („alternative to prosecution”), „înlocuirea arestării preventive" („substitution of pretrial
detention” sau „rezolvarea cazului în afara instanţei" („ou/ of court settlement”).
În majoritatea cazurilor, referatul/raportul de evaluare este solicitat numai de instanţă, pentru
că atunci se face individualizarea sancţiunii şi în acest context se consideră de către judecători că ar
trebui să se ţină cont de el. Ulterior, la instanţele de control, rolul referatului/raportului se diminuează,
deşi pot exista situaţii în care să se solicite şi în apel, dar în practică asemenea cazuri se întâlnesc rar.
105
Aceste referate/rapoarte de evaluare pot fi valorificate de instanţa de judecată ca nişte
instrumente reale de individualizare judiciară a pedepsei sau a măsurii educative, în sensul art. 74 C.
pen. Ca atare, rolurile actuale şi potenţiale pe care referatul/raportul de evaluare întocmit de serviciul
de probaţiune le-ar putea avea în faza de judecată s-ar putea concretiza astfel:
- asistarea instanţei de judecată la individualizarea pedepsei sau a măsurii educative.
Individualizarea unei sancţiuni nu este întotdeauna o operaţiune uşoară, fiind necesară analiza unor
numeroşi factori. Toate sau aproape toate sancţiunile sunt impuse cu scopul asigurării siguranţei
publice, acest scop putând fi realizat fie prin combaterea predispoziţiei delincventului către un
comportament infracţional, fie prin prevenirea comiterii de infracţiuni sau, bineînţeles, prin
acţionarea în ambele direcţii.
În cazurile în care infracţiunile sunt fie deosebit de grave, fie de o gravitate deosebit de
redusă, este adevărată afirmaţia potrivit căreia individualizarea sancţiunii este mai uşoară.
Dificultăţile în individualizarea sancţiunii apar între aceste extreme.
Referatul/raportul de evaluare conţine informaţii relevante şi despre persoana infractorului,
despre împrejurările comiterii faptei, despre evaluarea riscului de recidivă şi despre perspectivele de
reintegrare socială a inculpatului. Referatul/raportul de evaluare, care conţine opinia unui
profesionist, poate contribui într-o mare măsură la lărgirea sferei de informare a instanţei, iar prin
aceasta oferă judecătorului asigurări că decizia luată în respectiva cauză penală a fost riguros gândită
şi documentată;
- asistarea instanţei de judecată în analizarea cererii de reabilitare judecătorească. În lumina
prevederilor art. 168 C. pen., serviciul de probaţiune îşi poate dovedi eficienţa/utilitatea şi în cazul
reabilitării judecătoreşti, prin furnizarea, la solicitarea instanţei de judecată, de informaţii, prin
intermediul raportului de evaluare, referitoare la comportamentul persoanei care a depus cererea de
reabilitare, la locul de muncă (dacă îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace
oneste, precum şi în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă);
- asistarea instanţei de judecată în situaţia renunţării sau amânării aplicării pedepsei. Aceste
situaţii sunt prevăzute la art. 8.2 lit. a) din Regulile şi standardele minime ale Naţiunile Unite cu
privire la sancţiunile neprivative de libertate (adoptate prin Rezoluţia Adunării generale nr. 45/110
din 14 decembrie 1990 şi cunoscute sub numele „Regulile Naţiunilor Unite de la Tokyo"), dar au fost
introduse în legislaţia penală română în noul Cod penal, fiind reglementate în art. 80- 90.
Menţionăm că, în Anglia, serviciul de probaţiune (National Probation Service) are un rol activ
în amânarea aplicării pedepsei, prin intermediul referatelor întocmite în acest scop. Instanţa va
sublinia pentru infractor necesitatea de a respecta obligaţiile care i se vor impune (de exemplu, să
respecte data întrevederilor fixate cu serviciul de probaţiune) şi, dacă va considera necesar, va impune
şi o cauţiune pentru a se asigura participarea acestuia. Prin maniera în care sentinţa este pronunţată şi
explicată infractorului, aspect ce are un rol important în stabilirea standardelor şi expectanţelor
pedepsei comunitare, se atinge scopul urmărit, şi anume responsabilizarea infractorului faţă de
sentinţa pronunţată;
- evitarea dispunerii sau prelungirii arestării preventive a inculpatului de către instanţa de
judecată. Intervenţia serviciilor de probaţiune încă de la primul contact al infractorului cu sistemul
justiţiei penale poate contribui substanţial la reducerea numărului de infractori, în special minori,
aflaţi în arestul poliţiei sau în arest preventiv în penitenciar. În prezent, singurele organe judiciare
abilitate a dispune arestarea inculpatului sunt judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de
cameră preliminară şi instanţa de judecată.
În majoritatea cazurilor, atunci când se dispune arestarea preventivă a inculpatului, unul dintre
temeiurile care determină luarea acestei măsuri se referă la faptul că lăsarea sa în libertate ar prezenta
un pericol pentru ordinea publică. De cele mai multe ori, această afirmaţie este nefondată, întrucât nu
se realizează o evaluare a riscului, a pericolului pentru ordinea publică, ci se pleacă de la împrejurarea
că pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 5 ani, ceea ce atrage un grad ridicat de
pericol pentru ordinea publică în cazul în care inculpatul ar fi menţinut în libertate pe perioada
urmării penale şi a judecăţii.
106
De regulă, instanţa de judecată are la dispoziţie cazierul judiciar, însă acesta nu oferă o
viziune asupra trecutului persoanei, singura sa funcţie fiind aceea de a înregistra condamnările
anterioare. Pe de altă parte, în aceste cazuri, prin intermediul referatului/raportului de evaluare,
instanţa de judecată ar putea primi considerabil mult mai multe informaţii, aşa încât soluţia adoptată
să reflecte întru totul realitatea.
Referatele/rapoartele de evaluare întocmite de serviciile de probaţiune pot contribui, prin
conţinutul lor informativ obiectiv, la o evaluare a persoanei care să satisfacă nevoia de informare a
organului judiciar competent să dispună controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, ca
măsuri preventive neprivative de libertate. Mai mult, legea specială privind executarea pedepselor şi a
măsurilor neprivative de libertate creează competenţa acestui serviciu de a supraveghea modul în care
persoana condamnată respectă măsurile şi obligaţiile stabilite de instanţa de judecată în sarcina sa pe
durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a liberării condiţionate.
În unele sisteme juridice europene, precum şi în România, serviciile de probaţiune sunt
implicate în evaluarea premergătoare hotărârii de liberare provizorie, precum şi în supravegherea
implementării controlului judiciar. Astfel, de exemplu. în Franţa, serviciul de probaţiune (S.P.I.P.)
contribuie, prin referatele întocmite atât în etapa preliminară, cât şi în etapa de instrucţie a fazei de
urmărire penală, la hotărârea oricărei restricţii sau privaţiuni de libertate (garde â vue, detention
provisoire sau controle judiciaire), precum şi la exercitarea controlului judiciar. De asemenea, în
Republica Cehă, libertatea de apreciere a judecătorului în faza de urmărire penală [art. 67 lit. a) şi c)
C. proc. pen.] este concretizată în instituţia substituirii arestării preventive cu o garanţie (oferită de o
persoană credibilă sau de o agenţie) sau cu o promisiune, sub forma unui angajament scris din partea
infractorului, de a se prezenta la datele fixate la ofiţerul de probaţiune şi de a respecta programul de
reabilitare al serviciului de probaţiune.
e) Perspectivele de reintegrare in societate. Perspectivele de reintegrare în societate, ultimul
capitol al referatului/raportului, decurg logic din informaţiile prezentate, se vor estima numai după
analiza şi sinteza tuturor datelor cuprinse în referatul/raportul de evaluare şi vor fi prezentate pe scurt,
motivat şi într-un mod obiectiv. Se va estima dacă acestea sunt reale (sau mari), medii sau reduse şi
care ar fi acţiunile care ar putea fi întreprinse pentru controlul riscului şi de către cine s-ar putea
realiza acest control.
În general, delincventul este considerat un inadaptat social, însă, printr-o abordare temeinică,
ce se impune cu stringenţă mai ales în cazul aprecierii perspectivelor de reintegrare socială, este
posibil a se constata dacă posedă sau nu suficiente resurse interioare pentru a reveni la o conduită
dezirabilă. De altfel, multe persoane, după un traseu existenţial disocial sau antisocial, au revenit la o
conduită prosocială tocmai fiindcă au avut suficiente astfel de resurse. În schimb, altele au devenit
adevărate epave sociale, inserându-se în viaţa grupurilor delictogene, chiar dacă la început au pornit
doar de la fapte minore.
În ţări precum România, Estonia, Republica Cehă, Ungaria sau Anglia, serviciile de
probaţiune pot face propuneri instanţei de judecată cu privire la oportunitatea aplicării unei sancţiuni
penale.
107
13. Justiția restaurativă
Conceptul de justiţie restaurativă încearcă să ofere o nouă modalitate de abordare şi înţelegere

a tuturor conceptelor cu care profesioniştii din domeniul dreptului penal activează: infracţiune,
infractor, victimă, proces penal, pedeapsă penală, închisoare etc.
Principalele elemente ale justiţiei restaurative sunt: responsabilitatea, restauraţia, reintegrarea.
Justiţia restaurativă urmăreşte să pună în balanţă problemele victimei şi ale comunităţii,
precum şi nevoia reintegrării sociale a infractorului, să acorde asistenţă victimei în procesul de
recuperare şi să acorde tuturor părţilor dreptul de a fi prezente şi de a se implica activ în justiţie. De
asemenea, urmăreşte să remedieze prejudiciul cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni, bazându-se pe o
abordare care implică nu numai părţile, ci şi comunitatea în general, într-o strânsă legătură cu
instituţiile specializate în domeniu.
Pe plan mondial, justiţia restaurativă este caracterizată de o puternică dezvoltare, care o face să fie tot
mai mult acceptată în interiorul sistemelor penale. Foarte multe ţări, în cadrul proceselor penale şi pe
parcursul executării pedepselor, au elaborat şi adoptat prevederi legislative care să susţină dezvoltarea
ulterioară a conceptului şi procedurilor particulare.
108
Evaluările pe plan mondial a nenumăratelor încercări ale sistemelor penale de a stopa fenomenul
infracţional şi de a reduce recidiva au condus la concluzia că acestea încă nu au găsit reţeta optimă
pentru rezolvarea situaţiei. În baza experimentelor practice, s-a conturat tot mai puternic convingerea
că soluţia poate fi oferită de justiţia restaurativă.
Justiţia restaurativă reprezintă o redescoperire şi o rafinare a practicilor specifice „actelor de
justiţie" care se regăsesc în istoria nu foarte îndepărtată a comunităţilor şi societăţilor. Este vorba
despre acele timpuri în care interesul comunităţii prima în faţa celui individual şi când răufăcătorul şi
păgubitul veneau în faţa colectivităţii - a sfatului bătrânilor sau al înţelepţilor - şi îşi prezentau
punctele de vedere referitoare la ”situaţia conflictuală" care a intervenit între părţi înaintea, în timpul
sau după comiterea unei fapte care contravenea „regulilor de convieţuire" stabilite de acea
colectivitate. De cele mai multe ori, „sfatul" asculta părerile tuturor părţilor implicate, lua act de răul,
moral sau material, care a fost produs şi „procesul" se încheia prin rezolvarea situaţiei pe calea
dialogului şi a negocierii dintre părţi, cu participarea tuturor celor care au fost afectaţi, direct sau
indirect, de conflict.
Aceste proceduri se regăsesc în istoria tuturor popoarelor, fie că este vorba despre celţi, geţi,
franci sau alte popoare europene, fie de maurii din Noua Zeelandă sau aborigenii din Australia, fie de
amerindienii nord-americani sau alte popoare a căror existenţă este menţionată de istoria mondială.
Regăsirea unor asemenea practici tradiţionale la toate popoarele, nu numai în ţările unde a apărut
acest concept în epoca modernă, conferă justiţiei restaurative o trăsătură de universalitate, care o face
atât de uşor de adoptat şi adaptat, cu toate diferenţele care separă, mai mult artificial, diferitele
grupuri ale speciei umane.
Cu toate că abordările asemănătoare se regăsesc în istoria popoarelor din întreaga lume,
justiţia restaurativă, ca modalitate inovatoare prin care se caută să se dea un răspuns viabil şi eficient
infracţiunii şi conflictului, s-a aplicat practic pentru întâia dată în anul 1974, când doi canadieni,
Mark Yantzi şi Dave Worth. au rugat un judecător din Kitchener, Ontario, să le permită să încerce o
abordare diferită în intervenţia justiţiei asupra a doi tineri infractori arestaţi pentru distrugere de
bunuri. Ideea a fost de a permite victimelor şi infractorilor să joace rolurile principale în luarea
deciziei referitoare la cea mai adecvată metodă de răspuns faţă de răul produs. De atunci încoace, a
crescut continuu utilizarea justiţiei restaurative şi acest concept s-a deplasat de la periferia politicilor
penale spre o zonă centrală, fapt ce i-a conferit un binemeritat loc în cadrul practicilor penale.
Pe continentul european, termenul este mai puţin cunoscut şi prezintă un specific în
comparaţie cu cel anglo-saxon, dar acest lucru nu înseamnă că nu există o fundamentare similară.
Justiţia restaurativă nu este o idee nouă. Ea a fost introdusă în primele legi scrise, în Codul lui
Hammurabi din anul 2000 î.Hr. A făcut, de asemenea, parte din legislaţia romană şi cea creştină.
Tema justiţiei se regăseşte şi în Biblie - justiţie pentru cei oropsiţi, justiţie atât pentru victime, cât şi
pentru infractori. Cele mai tradiţionaliste sisteme din Africa, cel al aborigenilor şi al americanilor
nativi aveau la bază justiţia restaurativă. În aceste societăţi, justiţia este legată de cadrul religios şi cel
al activităţilor de zi cu zi ale oamenilor a căror viaţă o afectează. În Anglia, a reprezentat baza
dreptului anglo-saxon înainte de venirea normanzilor. Cu toate acestea, sub stăpânirea monarhilor şi
legând infracţiunea de Coroană, a fost desfăşurat un model de justiţie potrivit căruia infracţiunea
aduce atingere statului şi statul ar trebui să răspundă, pedepsind infractorul.
Filosofia justiţiei restaurative îmbrăţişează o largă paletă de atribute omeneşti: vindecare,
compasiune, iertare, milă, reconciliere prin intermediul medierii.
În a doua parte a ultimului secol, Serviciile britanice de probaţiune s-au concentrat pe
reabilitarea infractorului şi introducerea ordinelor de compensaţie. Acestea au funcţionat o perioadă
pentru compensaţia victimei, dar, în fapt, nu exista o legătură reală cu aceasta. Ordinele Serviciului
Comunitar (1972) au prevăzut ca infractorii să presteze muncă neremunerată în beneficiul comunităţii
locale.
Primul demers de sprijinire a victimei a început în Marea Britanie în 1974, în acelaşi timp în
care în Canada au fost înregistrate prima mediere victimă-infractor şi prima reparare a prejudiciului
cauzat de infracţiune. Serviciile de probaţiune din South Yorkshire au derulat în 1983 prima mediere
dintre victimă şi infractor din Marea Britanie.
109
Termenul de justiţie restaurativă îşi are originile în limba engleză, ceea ce demonstrează
originile anglo-saxone ale sale, fiind întâlnit în Australia, Canada, Marea Britanie, Noua Zeelandă şi
Statele Unite ale Americii.
Preocupările de a conceptualiza procedura justiţiei restaurative datează din anii 1960, iar una
dintre cele mai complete definiţii ale conceptului este cea dată de dr. Mark S. Umbreit (University of
Minnesota. SUA): Justiţia restaurativă este un răspuns dat infracţiunii, care oferă oportunităţi celor
care sunt mai afectaţi de aceasta - victima, infractorul, familiile acestora şi comunitatea - de a fi direct
implicaţi în a răspunde răului produs de comiterea infracţiunii. Justiţia restaurativă se bazează pe
valori care accentuează importanţa oferirii posibilităţii de implicare mai activă în: responsabilizarea
infractorilor faţă de persoanele şi comunităţile cărora le-au făcut rău: oferirea infractorilor de
posibilităţi crescute de dezvoltare corectă şi reintegrare în viaţa comunitară şi întărirea siguranţei
publice prin construcţie comunitară: a oferi un suport şi asistenţă victimelor infracţiunilor: restaurarea
pierderilor emoţionale şi materiale ale victimelor (în limita posibilului): oferirea unei game mai largi
de oportunităţi de dialog şi de rezolvare a problemelor între victime, infractori, familii şi alte
persoane".
În anul 1996, criminologul britanic Tony Marshall apreciază că Justiţia restaurativă este un
proces prin care toate părţile implicate într-o anumită infracţiune se adună la un loc pentru a decide în
mod colectiv modul cum trebuie rezolvate consecinţele infracţiunii şi implicaţiile viitoare".
Înţelegerea procedurilor ce ţin de justiţia restaurativă pornesc de la înţelegerea acţiunii
societăţii împotriva fenomenului infracţional şi de la justificarea acţiunii de pedepsire a infractorilor.
Cei mai mari criminologi, sociologi, psihologi şi penologi ai lumii au încercat să dea o
interpretare similară celei pe care societatea o dă, la un moment dat, conceptului de pedeapsă. De-a
lungul evoluţiei societăţii umane, pedepsele au cunoscut diferite forme, de la cele mai violente la cele
mai blânde.
Paradigmele justiţiei se referă la justiţia retributivă şi la justiţia restaurativă.
Justiţia retributivă se caracterizează prin aceea că:
- infracţiunea atacă statul şi legile acestuia:
- se pune accentul şi se concentrează pe stabilirea vinovăţiei, astfel ca dozele de durere şi
suferinţă aplicate prin pedeapsă să poată fi măsurate;
- accentul pe justiţie este înfăptuit printr-un conflict între avocat şi procuror, infractorul şi
victima fiind pasivi şi chiar ignoraţi:
- infractorul este tras la răspundere prin pedeapsă şi reacţia este concentrată asupra unui
comportament din trecut;
- un proces strict raţional, dependent de reguli şi intenţii care influenţează şi direcţionează
rezultatele în direcţia dorită de stat: o parte câştigă şi cealaltă parte pierde.
Justiţia restaurativă se referă la faptul că:
- infracţiunea este un rău făcut oamenilor şi relaţiilor dintre aceştia;
- încearcă să identifice drepturile, nevoile şi obligaţiile infractorului şi ale victimei;
- se pune accent pe rezolvarea problemei astfel încât situaţia creată să poată fi îndreptată şi
răul produs să poată fi recuperat, infractorul şi victima având roluri active şi principale;
- infractorul dă socoteală demonstrând empatie şi ajutând direct la repararea răului făcut,
reacţia fiind concentrată asupra consecinţelor comportamentului infracţional;
- permite exprimarea liberă a emoţiilor şi sentimentelor, implică pe toţi cei care au fost
afectaţi - direct sau indirect - de infracţiune, se asumă responsabilităţi, sunt satisfăcute nevoile şi este
încurajată vindecarea atât a victimei, a infractorului şi a comunităţii, cât şi a relaţiilor dintre aceste
părţi.
Obiectivul global constă în reducerea infracţionalităţii prin facilitarea unor procese flexibile
de justiţie restaurativă, facilitarea reparării prejudiciilor cauzate victimelor, măsuri pentru repararea
prejudiciilor cauzate comunităţii, sprijinirea tinerilor în a-şi asuma responsabilitatea pentru fapta
comisă şi pentru a înţelege consecinţele acţiunilor lor, sprijinirea reintegrării victimei şi a
infractorului în comunitate.
110
Scopul justiţiei restaurative constă în confruntarea tinerilor cu consecinţele infracţiunii pe care
au săvârşit-o, intervenţia în reducerea riscului de recidivă, pedepsirea corespunzătoare, încurajarea
reparării prejudiciului cauzat victimelor, reafirmarea responsabilităţilor părinteşti.
Susan Sharpe, în lucrarea „Justiţia restaurativă: o viziune pentru vindecare şi transformare", a
propus cinci principii-cheie care ajută la clarificarea definiţiei lui Marshall.
Primul principiu se referă la faptul că justiţia restaurativă invită la o participare voluntară,
totală şi la consens. Acest lucru se traduce prin faptul că în procesul justiţiar sunt implicate atât
victimele, cât şi infractorii, dar se oferă posibilitatea de a participa şi altor persoane care au fost,
direct sau indirect, afectate de infracţiune - familii, prieteni, vecini etc.
Al doilea principiu arată că justiţia restaurativă caută să vindece ceea ce a fost stricat.
Cel de-al treilea principiu priveşte asumarea deplină şi directă a responsabilităţii. Această
asumare nu înseamnă doar că infractorul recunoaşte că a încălcat legea: el trebuie să se confrunte cu
cel/cei căruia/cărora i-a/le-a făcut un rău şi să vadă cum acţiunea lui i-a lezat pe toţi ceilalţi; el trebuie
să îşi explice comportamentul astfel încât victima şi comunitatea să îi găsească acestuia un sens şi
trebuie să îşi recunoască obligaţia de a repara răul făcut.
Al patrulea principiu face trimitere la încercarea de a reconcilia, de a reuni ceea ce a fost
divizat: una dintre cele mai grave consecinţe este că infracţiunea provoacă rupturi între oameni şi
comunităţi.
În fine, cel de-al cincilea principiu reprezintă încercarea justiţiei restaurative de a ajuta
comunitatea în prevenirea unor acţiuni infracţionale viitoare. Infracţiunea produce pagube, dar ea
poate şi să scoată la iveală injustiţii deja existente, caracteristice unei mai vechi „dispute" între
„infractor” şi „victimă” şi care au culminat cu comportamentul infracţional. Poate fi vorba de
inegalităţi economice sau etice care, cu toate că nu scuză infractorul, pot ajuta comunitatea să le
rezolve şi să devină, astfel, un loc pentru o viaţă mai sigură şi mai liniştită.
Practicile specifice conceptului de justiţie restaurativă sunt:
a) medierea directă victimă-infractor - reprezintă modelul clasic de „proces restaurativ”, în
care victima şi infractorul se întâlnesc faţă în faţă, în prezenţa unui mediator. Este cea mai delicată
metodă de abordare, mediatorul necesitând aptitudini deosebite pentru pregătirea şi desfăşurarea
întâlnirii. Concluziile la care ajung, de comun acord, părţile participante fac cel mai adesea obiectul
unei înţelegeri scrise;
b) medierea indirectă victimă-infractor- este o metodă folosită în cazurile în care una dintre
părţi, cu toate că îşi afirmă dorinţa de a participa la activitatea restaurativă, are motive temeinice să
evite întâlnirea directă. În acest caz, mediatorul alege o „navetă" ca mesager între victimă şi infractor,
fie propune şi supraveghează desfăşurarea unei corespondenţe între părţile implicate;
c) întâlniri între familiile victimei şi infractor- sunt caracterizate de o deosebit de puternică
încărcătură emoţională şi moralizatoare. În acest tip de întâlniri, victima şi infractorul sunt însoţiţi de
familiile acestora şi de alte persoane apropiate afectate indirect de comiterea infracţiunii, care iau
atitudine şi îşi exprimă punctele de vedere referitor la situaţia creată. La aceste întâlniri, alături de
mediatori pot participa şi profesioniştii din domeniul justiţiei penale;
d) întâlniri comunitare victimă-infractor- aceste întâlniri sunt cele mai apropiate de practicile
ancestrale care fundamentează conceptul modern de justiţie restaurativă: întreaga comunitate poate
participa, alături de victimă, infractor şi familiile acestora, la găsirea celor mai adecvate soluţii pentru
îndepărtarea cauzelor care au condus la comiterea infracţiunii şi la rezolvarea consecinţelor provocate
de această situaţie;
e) întâlniri între grupuri victime-infractori-această metodă este utilizată în cazul în care
infractorii nu au fost descoperiţi sau dacă una dintre părţi refuză să participe la orice fel de acţiune
restaurativă. În asemenea situaţii, se formează grupuri care sunt constituite din infractori şi victime,
care nu au o legătură directă, dar care au comis sau au suferit acelaşi tip de infracţiune;
f) medierea surogat victimă-infractor-există cazuri în care una dintre părţi refuză participarea
la o acţiune restaurativă, iar cealaltă este prea timidă sau vulnerabilă pentru a participa la o întâlnire
de grup. În aceste situaţii, se asigură o întâlnire faţă în faţă, dar se face apel la o victimă sau un
111
infractor surogat - o persoană care a suferit sau a comis acelaşi tip de infracţiune şi care se află în
aceeaşi situaţie de refuz sau vulnerabilitate.
O formă specifică de justiţie restaurativă o reprezintă medierea. Noţiunea de mediere în sens
general desemnează un proces de soluţionare a conflictelor, realizată prin intervenţia unei terţe părţi
(neutră), cu scopul realizării unui acord consimţit de ambele părţi. Termenul de mediere provine din
verbul latin „mediare". El a fost introdus în SUA ca termen de specialitate în anul 1970. În mediere,
partea teoretică este mai puţin importantă decât partea practică. Sunt multe persoane care vorbesc ori
scriu despre mediere, dar nu o exersează.
Procedurile de mediere se bazează pe principiul echilibrării intereselor. Conform acestui
principiu, conflictele vor putea fi soluţionate într-un mod mai eficient şi mai „ieftin” atunci când
dreptatea sau puterea se află într-un plan secundar. Această metodă a fost dezvoltată la Universitatea
Harvard, fiind cunoscută şi sub numele de ..Modelul Harvard'. Potrivit acestui model, există trei căi
principale de soluţionare a conflictelor:
a) echilibrarea intereselor - negocierile menite să rezolve problemele ivite ilustrează calea
orientată după interesele partenerului de conflict;
b) determinarea poziţiilor de drept - se realizează în primul rând apelând la instanţele de
judecată;
c) determinarea poziţiilor de putere - se regăsesc cu ocazia grevelor şi a războaielor.
Prima soluţie oferită - cea a echilibrării intereselor - este mai puţin costisitoare decât cea de-a
doua oferită de un proces în instanţă şi, desigur, decât cea de-a treia, care priveşte confruntările în
vederea dobândirii unei poziţii de putere. Avantajul metodei echilibrării intereselor nu are un caracter
absolut, deoarece nu toate conflictele se pot soluţiona prin această metodă. Necunoaşterea poziţiilor
de drept poate constitui un obstacol la fel de mare în cadrul negocierilor ca şi necunoaşterea poziţiilor
de putere. Atunci când una dintre părţi doreşte să demonstreze că raportul de putere s-a modificat în
avantajul ei, ea va gândi că doar o luptă pentru putere va putea să ducă la clarificarea situaţiei.
În literatura de specialitate s-au identificat câteva premise pentru soluţionarea constructivă a
conflictelor ideea că ambele părţi vor putea câştiga prin recurgerea la mediere; renunţarea la
ameninţări şi la uzul de forţă; renunţarea la ideea că propriile percepţii trebuie interpretate ca fiind
singurele corecte; implicarea unei terţe persoane independente şi dorinţa de cooperare; comunicarea
permanentă în loc de fapte deja făcute; soluţiile găsite nu trebuie să fie dictate de interesele părţii mai
puternice. O comunicare de succes este cheia soluţionării constructive a conflictelor, deoarece „cine
vorbeşte nu împuşcă”.
Particularizând în materie penală, medierea este o procedură la care participă victima şi
infractorul, care au posibilitatea încheierii unui acord liber consimţit prin care să se stingă litigiul,
dirijat de o terţă parte, neutră, care este un mediator profesionist.
Medierea, care reprezintă o alternativă în raport cu justiţia, poate fi aplicată în orice fază a
procesului penal (urmărire penală, cameră preliminară, judecată), dar şi după ce instanţa a pronunţat o
hotărâre definitivă de condamnare, când justiţia restaurativă este un instrument complementar utilizat
în scopul reinserţiei sociale a condamnatului.
De plano, la instanţă cheltuielile sunt mai mari decât cele efectuate cu ocazia medierii.
Medierea este privată şi confidenţială, deoarece este realizată într-un birou sau sală privată.
Asemenea tuturor sistemelor penitenciare de pe plan mondial, nici în România executarea
pedepselor în penitenciare nu a reuşit să dobândească o eficienţă în munca de reeducare a
condamnaţilor, de maniera să scadă numărul recidiviştilor din acestea.
Similar cu principiile şi modelele aplicate pe plan mondial în anumite etape ale procesului penal,
justiţia restaurativâ implică nevoia de a restaura relaţia dintre victimă, infractor şi comunitate.
Introducerea principiilor şi practicilor justiţiei restaurative în modul de organizare şi
funcţionare a aşezămintelor penitenciare reprezintă un ideal al întregii mişcări mondiale create pentru
susţinerea implementării noului concept în sistemele de justiţie penală. Acest pas înseamnă foarte
mult atât pentru societate şi sistemul justiţiei penale în ansamblu, dar şi pentru instituţia penitenciară,
deoarece aplicarea acestor noi principii şi metode nu se adresează doar triadei victimă - infractor -
112
comunitate, ci şi relaţiilor stabilite între personalul penitenciarului şi deţinuţi şi relaţiile profesionale
şi personale dintre lucrătorii din penitenciar.
Folosind un model de justiţie restaurativă, vom putea utiliza perioada privativă de libertate
pentru a oferi posibilitatea confruntării deţinutului cu consecvenţele acţiunilor sale, astfel încât acesta
să îşi asume responsabilitatea atât pentru el, cât şi faţă de victimă şi comunitate. Acest lucru
presupune şi implicarea deţinutului, ori de câte ori este posibil, în acţiuni directe pentru a oferi
victimei şi comunităţii repararea răului produs. Obiectivul principal îl constituie ajutarea deţinutului
să îşi abandoneze rolul său pasiv.
În acest cadru, remuşcările şi bunăvoinţa sunt virtual inexistente. În schimb, un sistem care permite
victimei să îşi exprime durerea resimţită personalizează infracţiunea şi obligă infractorul să asculte şi
să conştientizeze. Infractorul înţelege şi conştientizează direct, în mod participativ, consecinţele
faptelor sale, şi nu prin intermediul unei bucăţi de hârtie, fie ea proces-verbal sau rechizitoriu.
Sistemele penitenciare din Belgia şi Anglia sunt singurele care au trecut la implementarea
conceptului de justiţie restaurativâ în executarea pedepselor privative de libertate.
Pentru a putea stabili modul şi domeniile în care principiile şi practicile specifice justiţiei
restaurative pot fi aplicate în interiorul sistemului penitenciar, trebuie să definim scopul privării de
libertate. Scopul principal al privării de libertate a infractorilor este acela de a proteja comunitatea de
acţiunile lor. Această protecţie este una pe termen lung, care nu poate fi atinsă decât printr-o eficientă
reintegrare socială, care exclude recidiva în câmp infracţional. Izolarea pe termen scurt ca urmare a
executării pedepsei în penitenciar nu este suficientă.
În penitenciare se acţionează potrivit regulii 65 din Standardele minime pentru tratamentul
deţinuţilor elaborate de O.N.U. în 1984, unde se afirmă că ”tratamentul persoanelor condamnate la
închisoare sau la măsuri similare trebuie să aibă ca obiectiv, atât cât permite durata sentinţei, sădirea
în acestea a dorinţei de a duce o viaţă cu respectarea legilor după punerea în libertate şi a-i învăţa cum
să facă acest lucru. Tratamentul trebuie să încurajeze respectul de sine şi să le dezvolte simţul
responsabilităţii”.
Un rol important în implementarea principiilor justiţiei restaurative revine şi personalului din
penitenciare. Reglementările care privesc regimul penitenciar trebuie diriguite de principii ale justiţiei
restaurative, principii care stau la baza activităţii depuse şi de personalul încadrat în penitenciare,
indiferent de poziţia lor ca funcţie sau loc de muncă.
Un al doilea pas în această acţiune de implementare îl reprezintă elaborarea şi desfăşurarea de
activităţi prin care să se caute obţinerea unor rezultate restaurative. Asemenea rezultate se
concretizează prin:
a) asumarea sinceră a responsabilităţii pentru acţiunile trecute şi viitoare, concomitent cu
încercarea unui sentiment de ruşine pentru acte sau acţiuni care contravin normelor şi valorilor
sociale;
b) compasiune pentru victimă şi dorinţa de a îndrepta, moral sau material, răul produs;
c) adoptarea unui comportament pro-social nedisimulat, dublat de dorinţa de reconciliere cu
victima şi cei apropiaţi acesteia;
d) reconcilierea cu propria familie şi cu societatea în ansamblul ei.
Cele de mai sus pot fi obţinute fie prin utilizarea metodelor specifice de justiţie restaurativă,
fie prin adaptarea la noile cerinţe a metodelor utilizate în intervenţiile socio-educative, urmărind cu
prioritate obţinerea de efecte restaurative.
Aceste metode ar putea consta în:
- acţiuni de reconciliere familială şi comunitară;
- acţiuni de consiliere individuală şi de grup, paralel cu o comunitate terapeutică în
penitenciare;
- acţiuni de mediere între infractor şi victimă;
- munca în folosul comunităţii;
- diferite programe educaţionale în domeniul relaţionării şi comunicării, pentru control
temperamental şi rezolvarea conflictelor, de alfabetizare, şcolarizare şi calificare profesională,
precum şi programe pentru ridicarea nivelului de cultură şi educaţie morală;
113
- planificarea executării pedepsei cu participarea directă şi activă a deţinuţilor;
- programe speciale de pregătire pentru punerea în libertate, cu participarea activă a
deţinutului, a familiei şi a comunităţii în care acesta se va întoarce.
Un punct extrem de important în demersul efectuat este oferit de sprijinul din partea foştilor
deţinuţi de a se reintegra în societatea liberă. În acest sens, este absolut necesară unificarea
activităţilor desfăşurate de serviciile socio-educative din penitenciare şi serviciile de reintegrare
socială, supraveghere şi probaţiune.
În acest context, justiţia trebuie să îşi reconsidere atitudinea faţă de triada infractor -victimă -
societate şi să îşi extindă pe cât posibil contactele cu comunitatea pe care o deserveşte. La rândul ei,
societatea este obligată să îşi asume responsabilitatea atât pentru sancţionarea, cât şi pentru
recuperarea delicventului.
În ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor, obiectul acestora nu mai trebuie să îl constituie
exclusiv fapta, ci trebuie luat în considerare delicventul ca fiinţă umană, cu o anumită personalitate,
cu un comportament datorat unor cauze specifice, cu aptitudini, nevoi şi trebuinţe, cu un anumit nivel
de cultură, educaţie şi calificare profesională.
Pentru ca justiţia să fie cu adevărat utilă societăţii, trebuie să se acţioneze atât pentru
îndepărtarea indivizilor indezirabili, cât şi pentru recuperarea acestora ulterior primului moment.
14. Cooperarea judiciară în domeniul penal/execuțional penal la nivelul Uniunii Europene.
Cooperarea judiciară în materie penală/execuțional penală se bazează pe principiul

recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare și include măsuri de
apropiere a legislațiilor statelor membre în mai multe domenii. Tratatul de la Lisabona a creat o bază
mai solidă pentru dezvoltarea unui spațiu de justiție penală, prevăzând totodată noi competențe pentru
Parlamentul European.
Temeiul juridic al cooperării judiciare sunt articolele 82-86 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene (TFUE).
114
Eliminarea treptată a controalelor la frontieră pe teritoriul UE a facilitat considerabil libera
circulație a cetățenilor UE, permițându-le însă infractorilor, în paralel, să acționeze mai ușor la nivel
transnațional. Pentru a combate flagelul reprezentat de criminalitatea transfrontalieră, spațiul de
libertate, securitate și justiție cuprinde măsuri de promovare a cooperării judiciare între statele
membre în materie penală. Punctul de plecare îl constituie principiul recunoașterii reciproce. Au fost
adoptate măsuri specifice pentru a combate criminalitatea transnațională și terorismul și pentru a
garanta că drepturile victimelor, suspecților și deținuților sunt protejate peste tot în UE.
A. Principalele acte legislative privind cooperarea judiciară în materie penală:
1. Proceduri de adoptare:
În conformitate cu TFUE, majoritatea măsurilor de cooperare judiciară în materie penală sunt
adoptate în conformitate cu procedura legislativă ordinară și fac obiectul controlului jurisdicțional
exercitat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Cu toate acestea, lăsând la o parte caracteristicile
specifice ale spațiului de libertate, securitate și justiție [clauze de neparticipare pentru Irlanda și
Danemarca (a se vedea protocoalele 21 și 22 anexate la TFUE) și rolul privilegiat pentru parlamentele
naționale (a se vedea protocoalele 1 și 2)], cooperarea judiciară în materie penală, împreună cu
cooperarea polițienească, nu a fost integrată complet în cadrul UE și își păstrează câteva dintre
caracteristicile inițiale, de dinaintea Tratatului de la Lisabona:
- dreptul de inițiativă al Comisiei poate fi exercitat și de statele membre, dacă reprezintă un
sfert din membrii Consiliului (articolul 76 din TFUE);
- Parlamentul este doar consultat cu privire la măsurile specifice de cooperare judiciară în
materie penală, iar acestea sunt adoptate apoi în unanimitate de către Consiliu. Dacă nu există
unanimitate în Consiliu, există totuși posibilitatea ca nouă sau mai multe state membre să colaboreze
pe baza unei cooperări consolidate.
2. Principalele acte legislative adoptate în cadrul procedurii legislative ordinare:

a. Standarde minime comune pentru procedurile penale:
- Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010
privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale;
- Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind
dreptul la informare în cadrul procedurilor penale;
- Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013
privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind
mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării
de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de
libertate;
- Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016
privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la
proces în cadrul procedurilor penale;
- Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind
garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor
penale;
- Directiva (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016
privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul
procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de
arestare.
b. Combaterea terorismului:
- Directiva (UE) 2016/681 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016
privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) pentru prevenirea, depistarea,
investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave;
115
- Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017
privind combaterea terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și de
modificare a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului.
- Regulamentul (UE) 2021/784 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2021
privind prevenirea diseminării conținutului online cu caracter terorist.
c. Lupta împotriva corupției, a criminalității informatice, a fraudei și a spălării de bani:

- Directiva 2013/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 august 2013 privind
atacurile împotriva sistemelor informatice și de înlocuire a Deciziei-cadru 2005/222/JAI a Consiliului
(Directiva privind criminalitatea informatică);
- Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind
înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană;
sancțiunile penale pentru abuzul de piață (Directiva privind abuzul de piață);
- Directiva 2014/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind
protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării și de
înlocuire a Deciziei-cadru 2000/383/JAI a Consiliului;
- Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind
combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept
penal;
- Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de
modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul
spălării banilor sau finanțării terorismului;
- Directiva (UE) 2018/1673 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2018
privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor;
- Regulamentul (UE) 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie
2018 privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și de confiscare;
- Directiva (UE) 2019/713 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019
privind combaterea fraudelor și a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar și de
înlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului.
d. Schimbul de informații dintre statele membre și agențiile UE:

ordinul european de anchetă în materie penală;
- Regulamentul (UE) nr. 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului din 14
noiembrie 2018 privind Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor
Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA);
- Regulamentul (UE) 2018/1862 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie
2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în
domeniul cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală;
- Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019
de stabilire a unui sistem centralizat pentru determinarea statelor membre care dețin informații
privind condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor (ECRIS-TCN), destinat să
completeze sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare, și de modificare a
Regulamentului (UE) 2018/1726. Acest regulament este corelat cu Directiva 2019/884 din 17 aprilie
2019 de modificare a Deciziei-cadru 2009/315/JAI a Consiliului în ceea ce privește schimbul de
informații privind resortisanții țărilor terțe și în ceea ce privește sistemul european de informații cu
privire la cazierele judiciare (ECRIS);
- Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019
privind instituirea unui cadru pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în
domeniul cooperării polițienești și judiciare, al azilului și al migrației.
116
e. Protecția victimelor:
prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia;
- Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011
privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei
infantile;
- Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011
privind ordinul european de protecție;
- Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de
stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității.
B. Agenții pentru cooperarea judiciară în materie penală/execuțional penală și alte

organisme conexe:
1. Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (EUROJUST)
Eurojust stimulează și îmbunătățește coordonarea anchetelor și urmăririlor penale și

cooperarea dintre autoritățile statelor membre. În special, facilitează executarea cererilor
internaționale de asistență juridică reciprocă și punerea în aplicare a cererilor de extrădare. Eurojust
sprijină autoritățile din statele membre prin toate mijloacele posibile, astfel încât anchetele și
urmăririle penale în legătură cu infracțiunile transfrontaliere să se desfășoare mai eficace.
Eurojust poate acorda asistență unui stat membru, la cererea acestuia, în anchetele și
urmăririle penale ce vizează statul membru în cauză și un stat nemembru dacă Eurojust și statul
nemembru au încheiat un acord de cooperare sau dacă s-a demonstrat un interes esențial.
Eurojust se ocupă de aceleași tipuri de infracțiuni și delicte pentru care deține competențe
Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), cum ar fi
terorismul, traficul de droguri, traficul de persoane, contrafacerea, spălarea banilor, criminalitatea
cibernetică, criminalitatea contra patrimoniului sau bunurilor publice, inclusiv frauda și corupția,
infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale UE, infracțiunile ecologice și participarea la
o organizație criminală. La cererea unui stat membru, Eurojust poate, de asemenea, să ofere asistență
în anchetele și urmăririle penale legate de alte tipuri de infracțiuni.
Eurojust are sediul la Haga, în Țările de Jos.
Prin decizia Consiliului Uniunii Europene 2002/187/JAI din 28 februarie 2002, a fost
instituită unitatea Eurojust, dotată cu personalitate juridică și finanţată de la bugetul central al
Uniunii, în scopul întăririi luptei împotriva formelor grave de criminalitate.
În preambulul deciziei 2002/187/JAI din 28 februarie 2002 se arată că pentru ameliorarea efectivă a
cooperării judiciare între statele membre se cere, de urgență, adoptarea la nivelul Uniunii a unor
masuri structurale destinate să faciliteze coordonarea optimă a acţiunilor de anchetă și de urmărire
judiciară efectuate de statele membre, cu respectarea drepturilor și libertăţilor fundamentale. Decizia
2009/426/JAI a Consiliului din 16 decembrie 2008 a consolidat Eurojust și a intrat în vigoare la 4
iunie 2009. Începând de la 12 decembrie 2019 se aplică Regulamentul (UE) 2018/1727 al
Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenția Uniunii Europene
pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust).
Decizia 2002/187/JAI, a prevăzut că Eurojust constituie o unitate și nu doar o adunare a unor
reprezentanţi ai statelor membre. Totodată, Eurojust este organ al Uniunii Europene. Unitatea
Eurojust este compusă din câte un reprezentant al fiecărui stat membru, care are calitatea de procuror,
judecător sau ofiţer de poliție cu prerogative echivalente. Aceştia sunt salarizaţi de către statele
naţionale pe care le reprezintă, în schimb personalului administrativ al Eurojust i se aplică Statutul
funcţionarilor Comunităţilor Europene stabilit prin Regulamentul 259/6S86.
Statutul membrilor naţionali ai Eurojust, inclusiv durata mandatului acestora, sunt stabilite de
statele membre pe care le reprezintă. Totodată, fiecare stat membru defineşte natura și întinderea
competentelor juridice pe care i le atribuie reprezentantului naţional al Eurojust pe propriul teritoriu.
117
De asemenea, statul membru stabileşte atribuţiile reprezentantului său în raporturile acestuia cu
autorităţile judiciare din alte state, conform aranjamentelor internaţionale pe care și le-a asumat.
Schimbul de informaţii între Eurojust și statele membre se realizează prin intermediul
membrilor naţionali. Aceştia au acces la informaţiile conţinute de cazierul judiciar naţional sau de
oricare evidență a statului membru pe care îl reprezintă.
În cadrul Eurojust funcţionează un colegiu compus din reprezentanţii statelor membre, fiecare
dispunând de câte un vot. Colegiul propune Consiliului Uniunii Europene spre aprobare regulamentul
interior de funcţionare, în care se stabileşte modalitatea de luare a deciziilor. Colegiul este responsabil
de organizarea si funcţionarea Eurojust. El își alege un preşedinte și doi vicepreşedinţi care sunt
validaţi de Consiliu.
Statele membre pot desemna, în afara reprezentanţilor naţionali în Eurojust, unul sau mai mulţi
corespondenţi naţionali. Relaţiile dintre reprezentantul naţional în Eurojust și corespondentul naţional
nu exclud relaţiile directe între reprezentantul naţional și autorităţile competente ale statului membru.
Obiectivele Eurojust, stabilite în art.3 al deciziei 2002/187, sunt următoarele:
1. promovarea și ameliorarea coordonării autorităţilor competente, în cadrul anchetelor si
urmăririlor judiciare care interesează două sau mai multe state membre, ţinând cont de cererea unei
asemenea autorităţi precum și de orice informaţie furnizată de un organ competent;
2. ameliorarea cooperării între autorităţile competente ale statelor membre, îndeosebi prin
facilitarea punerii în aplicare a întrajutorării judiciare internaţionale și a punerii în executare a
cererilor de extrădare;
3. susţinerea autorităţilor competente ale statelor membre pentru întărirea eficacităţii
anchetelor și urmăririlor judiciare.
Competentele unităţii Eurojust, stabilite în art.4 paragraful l al deciziei 2002/187, se referă la:
a) tipurile de criminalitate și infracţiunile pentru care Europol are competență în
conformitate art.2 al Convenţiei Europol din 26 iulie 1995 (terorismul, traficul ilicit de stupefiante,
traficul de fiinţe umane, filiere de imigrare clandestină, traficul ilicit de materii radioactive și
nucleare, traficul ilicit de autovehicule, falsificarea monedei euro, spălarea de bani legată de
activităţile criminale internaţionale);
b) următoarele tipuri de criminalitate:
- criminalitatea informatică;
- frauda si corupţia, ca și toate infracţiunile care ating interesele financiare al Comunităţii
Europene;
- spălarea produselor rezultate din crime;
- criminalitatea care afectează mediul înconjurător;
- participarea la o organizaţie criminală în sensul acţiunii comune 98/733/JAI din 21
decembrie a Consiliului referitoare la participarea la o organizaţie criminală în statele membre al
Uniunii Europene;
c) alte infracţiuni comise în legătură cu tipurile de criminalitate enunţate mai sus.
Unitatea Eurojust acţionează atât la nivel comunitar, cât și prin intermediul membrilor
naţionali.
Sarcinile îndeplinite de Eurojust în calitate de colegiu sunt prevăzute de art.7 al deciziei
2002/187/JAI , în temeiul căruia Eurojust
a) poate cere autorităţilor competente ale statelor membre, în cazul tipurilor de criminalitate și
al infracţiunilor vizate la art.4 paragraful l al deciziei, să adopte următoarele măsuri:
- să desfăşoare o anchetă sau acte de urmărire judiciară cu privire la o faptă precisă;
- să accepte ca o autoritate competentă dintr-un stat membru este mai bine plasată pentru a
desfăşura o ancheta sau acte de urmărire cu privire la o faptă precisă;
- să realizeze o coordonare între autorităţile competente ale statelor membre interesate;
- să alcătuiască o echipa de anchetă comună;
- să furnizeze unităţii Eurojust orice informaţie necesară pentru îndeplinirea
misiunii sale;
118
b) asigura informarea reciprocă a autorităţilor competente ale statelor membre asupra
anchetelor și urmăririlor judiciare despre care are cunoştinţă și care au incidenţă la nivelul Uniunii
Europene sau care ar putea interesa alte state membre decât cele direct interesate;
c) asistă autorităţile competente ale statelor membre, la cererea acestora, în vederea unei mai
bune coordonări a anchetelor și urmăririlor judiciare;
d) îşi dă concursul în scopul ameliorării cooperării între autorităţile competente ale statelor
membre, îndeosebi pe baza analizelor făcute de Europol;
e) cooperează cu Reţeaua judiciară europeană și o consultă, inclusiv utilizând baza
documentară a acesteia și contribuind la ameliorarea ei;
f) poate să-și dea concursul la activitatea Europol, furnizându-i avize pe baza analizelor pe
care acesta le-a efectuat;
g) poate furniza susţinere logistica (traduceri, organizări de reuniuni de coordonare).
Sarcinile Eurojust exercitate prin intermediul membrilor săi naţionali sunt
prevăzute de art.6 al deciziei 20027187/JAI. Astfel, Eurojust :
a) poate să ceară autorităţilor competente ale statelor membre sa aibă în vedere:
- desfăşurarea unei anchete sau a unor acte de urmărire judiciară cu privire la fapte precise;
- să accepte ca una dintre autorităţile competente dintr-un stat membru este mai bine plasată
pentru a desfăşura o anchetă sau acte de urmărire cu privire la fapte precise;
- realizarea unei coordonări între autorităţile competente ale statelor membre interesate;
- alcătuirea unei echipe de anchetă comune;
- furnizarea către Eurojust a oricărei informaţii necesare îndeplinirii sarcinilor ce-
i revin;
b) asigură informarea reciprocă a autorităţilor competente ale statelor membre interesate cu
privire la anchetele și actele de urmărire despre care are cunoştinţă;
c) asistă autorităţile competente ale statelor membre, la cererea lor, pentru a asigura cea mai
bună coordonare posibila a anchetelor și a actelor de urmărire;
d) își dă concursul în scopul ameliorării cooperării între autorităţile competente ale statelor
membre;
e) cooperează cu Reţeaua judiciară europeană și o consultă, inclusiv utilizând baza
documentară a acesteia și contribuind la ameliorarea ei;
f) susţine, cu acordul colegiului, anchetele și actele de urmărire care interesează
autorităţile competente dintr-un singur stat membru;
g) poate, conform obiectivelor și competențelor sale, în vederea îmbunătăţirii cooperării și
coordonării între statele membre, să transmită cereri de întrajutorare judiciară când acestea emană de
la o autoritate competentă a unui stat membru, interesează o anchetă sau un act de urmărire efectuat
de o asemenea autoritate într-o cauză determinată și este necesară în vederea unei executări
coordonate, intervenţia sa.
Relaţiile cu Europol se concretizează în cooperări necesare îndeplinirii sarcinilor și
obiectivelor ce revin unităţii Eurojust. Elementele esenţiale ale cooperării sunt stabilite printr- un
acord aprobat de Consiliu, după consultarea organului de control comun.
Eurojust întreţine cu Reţeaua judiciară europeană relaţii de complementaritate care includ
următoarele aspecte:
a. Eurojust are acces la informaţiile obţinute la nivel central prin Reţeaua judiciară europeană
și la reţeaua de telecomunicaţii;
b. secretariatul Reţelei judiciare europene este plasat în cadrul secretariatului Eurojust, primul
formând o unitate distinctă și autonomă pe plan funcţional care beneficiază de mijloacele Eurojust;
c. membrii naţionali Eurojust pot participa la reuniunile Reţelei judiciare europene, iar
persoanele care formează punctele de contact ale acesteia pot fi invitate la reuniunile Eurojust.
Eurojust stabileşte o cooperare strânsă cu Oficiul european de luptă anti-fraudă (OLAF),
membrii naţionali ai Eurojust fiind recunoscuţi de către statele membre ca autorităţi competente în
legătură cu anchetele desfăşurate de OLAF.
119
De asemenea, Eurojust poate stabili contacte și schimburi de experienţe de natură
neoperaţională cu organizaţii internaţionale, în vederea atingerii obiectivelor sale.
În preambulul deciziei 2002/187/JAI din 28 februarie 2002 se arată că, în măsura în care acest
lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor sale, Eurojust poate coopera cu state terţe și poate
încheia în acest scop acorduri cu ele, având prioritate țările candidate la aderare la Uniunea
Europeană.
Din analiza dispoziţiilor deciziei 2002/187/JAI din 28 februarie 2002 se desprind câteva
concluzii:
1. Cooperarea în domeniul celui de al treilea pilon al Uniunii Europene primeşte un caracter
instituţionalizat prin crearea unui organ al Uniunii ( nu doar al Comunităţilor);
2. Eurojust acţionează ca organ al Uniunii Europene, dar el poate să-și exercite unele atribuţii
și prin intermediul membrilor naţionali care reprezintă statele membre și care nu sunt funcţionari ori
agenţi ai Uniunii;
3. O atenţie deosebită se acordă respectării dreptului persoanelor de a avea acces la datele
personale care le privesc și care sunt stocate de Eurojust, stabilindu-se mecanisme de control și de
prevenţie a abuzurilor;
4. Activitatea Eurojust se desfăşoară cu participarea Comisiei și sub controlul Consiliului ș
i a Parlamentului European;
5. Regulile referitoare la accesul public la documentele Eurojust trebuie să respecte principiile
și limitele stabilite de Regulamentul 1049/2001 din 30 mai 2001 al Parlamentului European și al
Consiliului referitor la accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului ș i ale
Comisiei;
Prin Legea nr.58/2006 România a ratificat Acordul privind cooperarea dintre România şi
Eurojust, semnat la Bruxelles la 2 decembrie 2005. Potrivit legii, magistratul de legătură la Eurojust
este numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, dintre procurorii cu
experienţă în combaterea formelor grave ale criminalităţii transnaţionale organizate, a corupţiei sau
terorismului. România notifică Eurojust cel mai târziu în momentul transferului de informaţii (în
scopul furnizării informaţiei), precum şi eventualele restricţii pentru folosirea ei. Aceasta poate
include posibile restricţii de acces, restricţii asupra transmiterii către autorităţile competente ale
statelor membre şi condiţii de ştergere sau distrugere. Notificarea poate de asemenea să fie făcută şi
într-o etapă ulterioară, când, după efectuarea transferului, apare necesitatea instituirii unor restricţii.
Eurojust nu comunică nicio informaţie furnizată de România unui stat terţ sau organism, fără
obţinerea consimţământului României şi fără a lua măsurile de siguranţă care se impun. Eurojust
păstrează un registru al datelor care îi sunt comunicate din România în baza Acordului.
Eurojust notifică României, la momentul transferului de informaţii sau înainte, de scopul
furnizării informaţiei şi de orice restricţie pentru folosirea ei. Aceasta include de asemenea restricţii
de acces, restricţii de transmitere către autorităţile competente din statele membre şi condiţiile pentru
ştergere sau distrugere. Notificarea poate fi făcută de asemenea într-o etapă ulterioară când, după
efectuarea transferului, apare necesitatea instituirii unor restricţii. România nu comunică nici o
informaţie furnizată de Eurojust nici unui alt stat terţ sau organism, fără obţinerea consimţământului
membrilor naţionali în cauză şi fără a lua măsurile de siguranţă care se impun. România păstrează un
registru al datelor comunicate de Eurojust în baza prezentului Acord.
Eurojust se asigură că datele cu caracter personal primite sunt protejate împotriva distrugerii
accidentale sau nelegale, pierderii accidentale sau dezvăluirii neautorizate, modificării şi accesului
sau oricărei alte forme neautorizate de procesare, în conformitate cu articolul 22 din Decizia Eurojust.
Măsurile tehnice şi aranjamentele organizatorice prevăzute de Regulile de procedură ale Eurojust şi
de orice alt document relevant se aplică şi informaţiilor furnizate de România.
România se asigură că datele cu caracter personal primite sunt protejate împotriva distrugerii
accidentale sau nelegale, pierderii accidentale sau dezvăluirii neautorizate, modificării şi accesului
sau oricărei alte forme neautorizate de procesare, în conformitate cu articolul 22 din Decizia
Consiliului (Eurojust). România ia măsurile tehnice şi organizatorice în vederea protejării datelor, cel
puţin la un nivel echivalent cu cel asigurat de Eurojust.
120
La cererea punctului de contact pentru Eurojust sau a magistratului de legătură şi sub
responsabilitatea sa, Eurojust, în conformitate cu Decizia Eurojust şi Regulile sale de procedură,
corectează, blochează sau şterge datele personale furnizate de România dacă ele sunt incorecte sau
incomplete sau utilizarea ori depozitarea lor contravine acestui Acord. Eurojust confirmă României
corectarea, blocarea (codarea) sau ştergerea datelor.
Când Eurojust constată că datele cu caracter personal transmise de România sunt incorecte sau
incomplete sau dacă utilizarea ori depozitarea lor contravine Acordului ori Deciziei Eurojust, solicită
punctului de contact cu Eurojust sau magistratului de legătură să ia măsurile necesare pentru a
corecta, coda sau şterge informaţiile. România confirmă Eurojust corectarea, codarea şi ştergerea. În
astfel de cazuri, toţi furnizorii şi destinatarii unor astfel de informaţii sunt notificaţi imediat. În
conformitate cu regulile aplicabile acestora, destinatarii corectează, codează sau şterg astfel
informaţiile în propriile lor sisteme.
Misiunea Eurojust a fost redefinita şi de textul art. III-273 din Constituţia Europeană, care
prevede, de asemenea, posibilitatea ca prin legi europene să se determine viitoarea structură,
funcţionare, domeniu de acţiune și atribuţiile Eurojust.
Aceste atribuţii pot include:
a) iniţierea cercetării penale, precum și avansarea propunerilor de iniţiere a măsurii penale,
efectuate de autorităţile naţionale competente;
b) coordonarea cercetărilor și urmăririlor prevăzute la punctul a;
c) consolidarea cooperării judiciare, inclusiv prin soluţionarea conflictelor de jurisdicţie și
prin strânsa cooperare cu Reţeaua Judiciara Europeana.
În lumina prevederilor articolului 69 D din Tratatul de la Lisabona, Eurojust are misiunea de a
susţine şi consolida coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile naţionale de cercetare şi urmărire
penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre
sau care impun urmărirea penală pe baze comune, prin operaţiuni întreprinse de autorităţile statelor
membre şi de Europol şi prin informaţii furnizate de acestea.
În acest context, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în
conformitate cu procedura legislativă ordinară, determină structura, funcţionarea, domeniul de acţiune
şi atribuţiile Eurojust. Aceste atribuţii pot include:
(a) începerea de cercetări penale, precum şi propunerea de începere a urmăririi penale
efectuate de autorităţile naţionale competente, în special cele referitoare la infracţiuni care aduc
atingere intereselor financiare ale Uniunii;
(b) coordonarea cercetărilor şi a urmăririlor penale prevăzute la litera (a);
(c) consolidarea cooperării judiciare, inclusiv prin soluţionarea conflictelor de competenţă şi
prin strânsa cooperare cu Reţeaua Judiciară Europeană.
Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, condiţiile de implicare a Parlamentului European
şi a parlamentelor naţionale la evaluarea activităţilor Eurojust.
În cadrul urmăririlor penale iniţiate de Eurojust şi fără a se aduce atingere articolului 69 E din Tratat,
actele oficiale de procedură judiciară sunt îndeplinite de autorităţile naţionale competente.
În fiecare an, Eurojust publică un raport anual. La 9 octombrie 2020, miniștrii justiției au
adoptat concluziile Consiliului privind raportul anual pe 2019 al Eurojust. La 23 martie 2021,
Eurojust a publicat raportul său anual pe 2020.
2. EUROPOL
În interiorul spaţiului de libertate, securitate și justiţie, Uniunea Europeană acţionează pentru a
asigura, între altele și măsurile de coordonare și cooperare între autorităţile poliţieneşti.
Cooperarea poliţienească în materie penala reprezintă una din piesele de rezistență al pilonului
trei al Uniunii Europene.
121
Ideea unui Oficiu european de poliție a fost lansată pentru prima oară cu ocazia Consiliului
European de la Luxemburg, din 28 si 29 iunie 1991. Planul de atunci avea în vedere înfiinţarea unui
nou organism care să ofere cadrul necesar pentru dezvoltarea colaborării organelor de politie din
statele membre ale Uniunii pentru prevenirea și combaterea pe plan internaţional a crimei organizate,
inclusiv a terorismului și a traficului de droguri.
În dezvoltarea prevederilor Tratatului Instituind Uniunea Europeană, adoptat la Maastricht,
1992, Europol - organ al Uniunii Europene cu rol de coordonare a polițiilor structurilor naţionale
create pentru a combate, cu precădere, acele acţiuni care lezau interesele financiare ale Uniunii
Europene, a fost înfiinţat pentru a asigura strângerea, stocarea, prelucrarea și analizarea informaţiilor
în domeniu; a sprijini formarea profesională a personalului, precum și cooperarea privind schimbul de
personal și echipament și cercetarea criminalităţii, tehnici comune de investigaţie privind depistarea
unor forme grave de criminalitate organizată.
Convenţia prin care s-au pus bazele Europolului a fost semnată în iulie 1995 și a intrat în
vigoare la 1 octombrie 1998. Pentru a concretiza mai repede cooperarea poliției europene, aşa
Conceptul Uniunii Europene, văzută ca o arie de libertate, securitate şi justiţie, a fost consacrat de
Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la 1 mai 1999. Acesta menţionează că UE trebuie să fie
păstrată şi dezvoltată ca o arie de libertate, securitate şi justiţie, ca o arie în care libera circulaţie a
persoanelor şi dreptul de rezidenţă pe întreg teritoriul UE sunt asigurate. De altfel, acestea reprezintă
elemente esenţiale ale cetăţeniei europene. Obiectivele sunt susţinute de mecanisme legislative şi
instituţionale care să determine funcţionarea acestei arii fără a aduce prejudicii drepturilor şi
intereselor cetăţenilor statelor membre.
În ianuarie 1994 a fost înfiinţată Unitatea – Droguri.
Scopul principal al acestei Unităţi a fost combaterea traficului de droguri și a activităţilor de
spălare a banilor asociate a acestuia. Ulterior, mandatul său a fost lărgit pentru a include și măsuri de
combatere a traficului cu substanţe radioactive și nucleare, a reţelelor de imigrare clandestină, a
traficului ilicit cu autoturisme și a spălării banilor proveniţi din astfel de delicte; mai târziu, la toate
acestea s-a adăugat și combaterea traficului cu fiinţe umane.
Oficiul european de Politie, care a preluat activităţile Unităţii – Droguri – Europol, a devenit
operaţional de la 1 iulie 1999. Europol, cu sediul la Haga, acţionează în aceleaşi domenii și, are
competențe și în combaterea terorismului și a falsificării banilor. Prin Tratatul de la Amsterdam,
Europol are o serie de sarcini: coordonarea și implementarea investigaţiilor specifice întreprinse de
autorităţile altor state membre, dezvoltarea unei competențe de specialitate, pentru a ajuta statele
membre în investigaţiile în domeniul crimei organizate, precum și stabilirea de contacte cu procurorii
și anchetatorii specializaţi în combaterea crimei organizate.
În lumina prevederilor fostei Constituţii Europene (art. III-276), Europol avea misiunea de a
sprijini și consolida acţiunea autorităţilor poliţieneşti și a altor servicii de aplicare a legii din statele
membre, precum și colaborarea acestora pentru prevenirea și combaterea infracţiunilor grave care
afectează două sau mai multe state membre, a terorismului și a formelor de criminalitate ce aduc
atingere unui interes comun care face obiectul unei politici comune a Uniunii.
Competenţele Europol au fost extinse la colectarea de probe, analizarea și efectuarea de
schimb de informaţii, coordonarea și organizarea acţiunilor de cercetare penală.
Viitoarea structura a Europol, precum si componentele acestui organism, urmează a fi
instituite printr-o lege europeană. Tot printr-o lege europeana urmează a fi stabilite și modalităţile de
exercitare de către parlamentul european, precum și de parlamentele naţionale a statelor membre,
controlul asupra activităţilor Europol.
Pentru respectarea diversităţii tradiţiilor sistemelor de drept penal, din fiecare stat membru,
Europol îsi va desfăşura acţiunile cu caracter operaţional numai cu acordul autorităţilor statului sau
statelor membre implicate. Aplicarea eventualelor măsuri de coerciţie rămâne un atribut suveran al
statelor membre.
Conform articolului 69 F din capitolul 5 al Tratatului de la Lisabona, intitulat
marginal ,,Cooperarea poliţienească”, Uniunea instituie o formă de cooperare poliţienească care
implică toate autorităţile competente din statele membre, inclusiv serviciile de poliţie, serviciile
122
vamale şi alte servicii specializate de aplicare a legii, în domeniul prevenirii sau al depistării şi al
cercetării infracţiunilor.
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
poate stabili măsuri referitoare la:
(a) colectarea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor în domeniu, precum şi
schimbul de informaţii;
(b) sprijinirea formării profesionale a personalului, precum şi cooperarea privind schimbul de
personal, echipamentele şi cercetarea criminalistică;
(c) tehnicile comune de investigare privind depistarea unor forme grave de criminalitate
organizată.
Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate stabili măsurile
privind cooperarea operativă între autorităţi. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea
Parlamentului European. În cazul în care nu există unanimitate, un grup compus din cel puţin nouă
state membre poate solicita ca proiectul de măsuri să fie trimis spre examinare Consiliului European.
În acest caz, procedura în cadrul Consiliului se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul
European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, spre adoptare. În
acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc stabilirea
unei forme de cooperare consolidată pe baza proiectului de măsuri respectiv, acestea informează
Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a stabili o
formă de cooperare consolidată, menţionată la articolul 10 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea
Europeană şi la articolul 280 D alineatul (1) din Tratatul de la Lisabona, se consideră acordată şi se
aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată. Procedura specifică prevăzută la al
doilea şi al treilea paragraf nu se aplică actelor care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen.
Dispoziţiile din Constituţia Europeană care defineau misiunea Europol sunt similare
prevederilor articolului 69 G din Tratatul de la Lisabona, în conformitate cu care Europol are
misiunea de a susţine şi consolida acţiunea autorităţilor poliţieneşti şi a altor servicii de aplicare a
legii din statele membre, precum şi cooperarea acestora pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii
grave care afectează două sau mai multe state membre, a terorismului şi a formelor de criminalitate ce
aduc atingere unui interes comun care face obiectul unei politici a Uniunii.
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, stabileşte structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile Europol.
Aceste atribuţii pot include:
(a) colectarea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor, precum şi schimbul de
informaţii transmise în special de autorităţile statelor membre sau de ţări ori autorităţi terţe;
(b) coordonarea, organizarea şi realizarea de acţiuni de cercetare şi operative, desfăşurate
împreună cu autorităţile competente ale statelor membre sau în cadrul unor echipe comune de
cercetare şi, după caz, în colaborare cu Eurojust. Aceste regulamente stabilesc, de asemenea,
procedura de control al activităţilor Europol de către Parlamentul European, la care parlamentele
naţionale sunt asociate.
Orice acţiune cu caracter operativ a Europol trebuie desfăşurată în cooperare cu autorităţile
statului sau ale statelor membre al căror teritoriu este implicat şi cu acordul acestora. Aplicarea
măsurilor coercitive este în sarcina exclusivă a autorităţilor naţionale competente.
Potrivit articolului 69 H din Tratatul de la Lisabona, Consiliul, hotărând în conformitate cu o
procedură legislativă specială, stabileşte condiţiile şi limitele în care autorităţile competente ale
statelor membre pot interveni pe teritoriul unui alt stat membru, în cooperare şi cu acordul
autorităţilor statului respectiv. Consiliul hotărăşte în unanimitate şi după consultarea Parlamentului
European.
Prin Legea nr. 197-25 mai 2004 a fost ratificat Acordul privind cooperarea dintre România si
Oficiul European de Politie, semnat la Bucureşti la 25 noiembrie 2003.
Conform art.2 din Lege, scopul Acordului este de a intensifica cooperarea dintre statele membre ale
Uniunii Europene, acţionând prin intermediul Europol, şi România pentru combaterea formelor grave
123
ale criminalităţii internaţionale, în domeniile expuse în art.3, în special prin schimbul de informaţii şi
contacte periodice între Europol şi România.
Astfel, România va notifica Europol, scopul pentru care a fost furnizată respectiva informaţie şi orice
restricţii privind folosirea, ştergerea sau distrugerea acesteia, inclusiv posibilele restricţii de acces, în
termeni generali sau specifici. În cazul în care necesitatea unor astfel de restricţii devine evidentă
după furnizarea informaţiei, România va informa ulterior Europol în legătură cu astfel de restricţii.
După primire, Europol va stabili cât mai curând posibil, dar nu mai mult de 6 luni de la
primire, dacă şi în ce măsură datele personale furnizate pot fi incluse în bazele de date ale Europol.
Europol va notifica României cât mai curând posibil după ce s-a hotărât că datele personale nu vor fi
incluse. Datele personale care au fost transmise vor fi şterse, distruse sau returnate, în cazul în care
aceste date nu sunt sau nu mai sunt necesare pentru sarcinile Europol ori în cazul în care nu s-a luat
nici o hotărâre privind includerea lor în bazele de date Europol, în termen de 6 luni de la primirea lor.
Europol va fi responsabil de asigurarea accesului la datele personale, înainte de includerea lor
în bazele de date ale Europol, numai pentru un funcţionar Europol autorizat corespunzător, în scopul
de a hotărî dacă aceste date personale pot sau nu pot să fie incluse în bazele de date ale Europol. Dacă
Europol, după această evaluare, are motive să presupună că datele furnizate nu sunt exacte sau nu mai
sunt actuale, va informa România despre aceasta, care va verifica datele şi va informa Europol despre
rezultatul unor astfel de verificări.
În cazul în care datele personale sunt transmise la cererea României, acestea pot fi folosite
numai în scopurile ce însoţesc solicitarea. În cazul în care datele personale sunt transmise fără o
anume solicitare, se va indica scopul pentru care au fost transmise aceste date personale, precum şi
orice restricţie privind folosirea, ştergerea sau distrugerea acestora, inclusiv eventuale restricţii de
accesare, în termeni generali sau specifici. În cazul în care necesitatea unor astfel de restricţii devine
evidentă după furnizare, Europol va informa ulterior România despre aceste restricţii. Conform
Acordului, România va trebui să îndeplinească anumite condiţii pentru toate transmisiile de date
personale ale Europol către România. România, în conformitate cu legislaţia sa naţională, se va
asigura că datele personale primite de la Europol sunt protejate prin măsuri tehnice şi organizatorice.
Datele personale care evidenţiază originea rasială, opţiunile politice sau religioase ori alte
credinţe sau care se referă la sănătate şi viaţă sexuală, vor fi furnizate numai în cazurile absolut
necesare şi numai în completarea altor informaţii.
În cazul în care nu se mai garantează un nivel adecvat de protecţie a datelor, nu se vor mai
furniza nici un fel de date personale.
În cazul în care Europol observă că datele personale transmise sunt incorecte, nu mai sunt
valabile ori nu ar fi trebuit să fie transmise, va informa Punctul naţional focal despre aceasta care va
confirma că datele vor fi corectate sau şterse.
Europol va păstra evidenţa tuturor transmisiilor de date personale efectuate în temeiul
prezentului articol, precum şi a justificărilor pentru aceste transmisii.
Păstrarea datelor personale transmise de Europol nu va depăşi 3 ani. Fiecare limită de timp va
începe de la data la care are loc un eveniment care conduce la stocarea acelor date.
Toate informaţiile procesate de sau prin Europol, cu excepţia informaţiilor marcate în mod
expres sau clar recunoscute a fi informaţii publice, fac obiectul unui nivel primar de securitate în
cadrul organizaţiei Europol, precum şi în statele membre ale Uniunii Europene. Informaţiile care fac
obiectul doar al nivelului primar de securitate nu necesită marcajul specific al unui nivel de securitate
Europol, ci vor fi considerate ca informaţii Europol.
Părţile contractante vor asigura nivelul de protecţie primar pentru toate informaţiile schimbate
în baza acestui acord, prin mai multe măsuri, inclusiv obligaţia de discreţie şi confidenţialitate,
limitarea accesului la informaţie pentru personalul autorizat.
Informaţiile care necesită măsuri suplimentare de securitate fac obiectul unui nivel de
securitate al României sau Europol, care este indicat printr-un marcaj specific. Informaţiilor le este
atribuit un astfel de nivel de securitate numai dacă este strict necesar şi numai pentru perioada
necesară.
124
România va fi răspunzătoare, potrivit legislaţiei sale naţionale, de orice prejudiciu cauzat unei
persoane fizice, rezultat în urma unor erori de drept sau de fapt în informaţiile schimbate cu Europol.
Dacă aceste erori de drept sau de fapt s-au produs ca rezultat al unor date comunicate eronat ori al
neîndeplinirii obligaţiilor asumate de către Europol sau unul dintre statele membre ale Uniunii
Europene ori altă parte terţă, Europol va fi obligat să ramburseze, la cerere, sumele plătite drept
compensaţie numai dacă informaţiile au fost folosite cu încălcarea Acordului.
În cazul în care Europol este obligat să ramburseze statelor membre ale Uniunii Europene sau
unei terţe părţi sumele acordate unei părţi vătămate drept compensaţie pentru daune, iar daunele sunt
cauzate de faptul că România nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de acest acord, România va fi
obligată să ramburseze, la cerere, sumele pe care Europol le-a plătit unui stat membru al Uniunii
Europene ori unei terţe părţi pentru acoperirea sumelor plătite drept compensaţie de acesta.
3. Oficiul European de Lupta Contra Fraudei (OLAF)
Instituţiile Comunitare și statele membre ale Uniunii acordă o mare importanță protejării
intereselor financiare si economice ale Comunităţilor, precum și luptei împotriva crimei organizate
transfrontaliere, a fraudei și a oricăror alte activităţi ilegale care ar putea afecta bugetul comunitar.
Răspunderea Comisiei în acest domeniu este strâns legată de misiunea sa de implementare a
bugetului ( Articolul 274 al Tratatului CE). Acest lucru a fost confirmat de Articolul 280 al Tratatului
CE. Pentru a consolida mijloacele de prevenire a fraudei, Comisia a creat Oficiul European de Lupta
Contra Fraudei (OLAF), în cadrul propriei structuri, prin Decizia CE, CECO 1999/352 din 28 aprilie
1999.
Oficiul a primit sarcina de a conduce anchetele în cazuri de fraudă și i s-a conferit un statut
special de organism independent. Oficiul și-a început activitatea la 1 iunie 1999, în ziua intrării în
vigoare a Regulamentului (CE) N° 1073/1999 al Parlamentului European si al Consiliului, precum și
a Regulamentului Consiliului (Euratom) N° 1074/1999 din 25 mai 1999, privitor la anchetele derulate
de OLAF. Oficiul a preluat operaţiunile "Grupului de Acţiune pentru Coordonarea Prevenirii
Fraudei" (UCLAF), creat în 1988 în cadrul Secretariatului General al Comisiei.
Deşi are un statut de organism independent în desfăşurarea anchetelor, OLAF face parte și din
structura organizatorică a Comisiei Europene, fiind subordonat Comisarului responsabil cu bugetul
comunitar. OLAF îndeplineşte sarcinile de investigare conferite Comisiei prin legislaţia comunitară şi
prin acordurile în vigoare încheiate cu țările terţe, în vederea promovării luptei contra fraudei, a
corupţiei si a oricăror alte activităţi ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Comunităţii
Europene.
4. Parchetul European (EPPO)
Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a

unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) este
în vigoare de la 20 noiembrie 2017. Parlamentul a aprobat proiectul de regulament al Consiliului în
rezoluția sa legislativă din 5 octombrie 2017.
EPPO este un oficiu independent, care are sarcina de a ancheta, de a urmări penal și de a
trimite în judecată autorii infracțiunilor care aduc atingere bugetului UE, cum ar fi fraudele, corupția
sau fraudele transfrontaliere în materie de TVA cu o valoare mai mare de 10 milioane de euro. Lista
infracțiunilor ar putea fi extinsă în viitor pentru a include, de exemplu, terorismul.
Parlamentul și Consiliul au numit de comun acord primul procuror-șef european, Laura
Codruța Kövesi, pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit.
Până în prezent, 22 de state membre au aderat la EPPO, iar cele câteva state membre care în
momentul de față nu participă pot adera în orice moment. Biroul central al EPPO este la Luxemburg,
unde sunt și birourile procurorului-șef și ale colegiului procurorilor din toate statele membre
participante. Aceștia vor conduce anchetele penale de zi cu zi desfășurate de procurorii delegați.
125
EPPO și-a început activitatea la 1 iunie 2021 și derulează deja câteva anchete. De asemenea,
se continuă activitatea într-o serie de domenii, inclusiv adaptarea sistemelor naționale de justiție la
regulamentele privind EPPO, numirea procurorilor europeni delegați și recrutarea de personal.
Reteaua Judiciară Europeană:

- a fost înființată tot pentru facilitarea cooperării judiciare, fiind o structură mai flexibilă decât
Eurojust, formată din puncte de contact desemnate de fiecare stat membru;
- această rețea a creat instrumentele informatice în vederea facilitării cooperării judiciare, ex:
Atlasul judiciar, fiind astfel posibile de accesat toate informațiile necesare pentru asigurarea
contactului direct între autoritățile judiciare din statele membre, atât în cazul Mandatului European de
Arestare, cât și în cazul asistenței judiciare în materie penală.
Magistrații de legatură:
- Acțiunea Comună din 22 aprilie 1996 (96/277/JAI) a creat cadrul pentru schimbul
magistraților de legatură în scopul îmbunătățirii cooperării între statele membre ale UE;
- Au rolul de a îndeplini orice activități care urmăresc favorizarea și accelerarea tuturor
formelor de cooperare judiciară în materie penală și/sau civilă după caz, (mai ales prin contacte
directe cu serviciile competente și cu autoritățile judiciare ale statului gazdă) și de asemenea, de a
îndeplini orice activități pentru a asigura schimbul de informații și de date statistice (pentru
cunoașterea reciprocă a sistemelor respective și a băncilor de date juridice ale statelor interesate).
Rolul Parlamentului European
Parlamentul a jucat un rol-cheie în elaborarea legislației UE în domeniul cooperării judiciare

în materie penală, făcând o prioritate politică din combaterea criminalității și a corupției. Activitatea
sa în domeniul cooperării judiciare în materie penală s-a desfășurat pe picior de egalitate cu Consiliul.
Procedura legislativă ordinară se aplică în aproape toate domeniile dreptului penal al UE, cu unele
excepții – printre care, în mod special, procedura de aprobare pentru instituirea EPPO.
La 1 decembrie 2020, Parlamentul a organizat (cu participare de la distanță din cauza COVID-
19) prima reuniune interparlamentară la nivel de comisii pentru evaluarea activităților Eurojust.
Reuniunea a fost dedicată unei prime evaluări a activităților Eurojust de către Parlamentul European
și parlamentele naționale în conformitate cu articolul 85 din TFUE și cu Regulamentul (UE)
2018/1727.
La 20 ianuarie 2021, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la executarea mandatului
european de arestare și aplicarea procedurilor de predare între statele membre (și a aprobat un raport
privind punerea în aplicare a Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002, adoptată
înainte de Tratatul de la Lisabona). În această rezoluție, Parlamentul a evaluat rezultatele procedurii
de predare judiciară transfrontalieră simplificate care în 2004 a înlocuit procedurile îndelungate de
extrădare ale UE, pe baza principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești.
La 6 octombrie 2021, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la inteligența artificială în
dreptul penal și utilizarea sa de către autoritățile polițienești și judiciare în procedurile penale.
Parlamentul este în curs de a elabora rapoarte (și rezoluții) referitoare la următoarele
chestiuni: combaterea violenței pe criterii de gen și a violenței cibernetice; prevenirea și combaterea
traficului de persoane și protejarea victimelor; ordinele europene de divulgare și de păstrare a
probelor electronice în materie penală.
Parlamentul va urmări, de asemenea, inițiativele recente și cele viitoare ale Comisiei în
domenii precum spălarea banilor și finanțarea terorismului, criminalitatea organizată, criminalitatea
cibernetică, drepturile victimelor, digitalizarea justiției, formarea judiciară, evoluții ale statului de
drept în domeniul justiției și discursurile online de incitare la ură.
Politicile de cooperare judiciară în materie penală continuă să se dezvolte, punându-se accent
în special pe combaterea mai eficace a amenințărilor și a criminalității la nivel paneuropean.
Parlamentul a adoptat măsuri specifice de combatere a terorismului, a criminalității transnaționale, a
corupției, a fraudei și a spălării de bani și de protecție a drepturilor victimelor, suspecților și
126
deținuților în întreaga UE. Au fost adoptate, de asemenea, mai multe măsuri menite să
îmbunătățească schimbul de informații între statele membre.
Crima organizată se află tot mai mult în atenţia opiniei publice, a guvernelor naţionale şi a
organizaţiilor internaţionale, deoarece acest fenomen constituie o reală ameninţare la adresa
securităţii şi ordinii naţionale şi internaţionale.
Pe plan intern, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală, lege care a fost modificată şi completată prin Legea nr.
224/2006 şi care reglementează, în mod unitar, diferitele forme de cooperare şi de asistenţă judiciară
internaţională în materie penală. La elaborarea legii s-a avut în vedere legislaţia comunitară în
vigoare, precum şi instrumentele în domeniu ale Consiliului Europei, care fac parte din acquis-ul
comunitar. Astfel, legea este armonizată cu dispoziţiile Convenţiei Uniunii Europene din 29 mai
2000 privind asistenţa judiciară în materie penală şi transpune decizia – cadru a Consiliului Uniunii
Europene din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă. În acelaşi spirit al recunoaşterii
reciproce a hotărârilor, prin Titlul III al legii – care a intrat în vigoare de la data aderării României la
Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007, s-a asigurat transpunerea în dreptul intern a deciziei – cadru a
Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile
de predare între statele membre ale Uniunii Europene. În cele mai multe dintre situaţii, Convenţia
permite contactul direct între autorităţile judiciare solicitante şi solicitate.
Cea mai cunoscută Convenţie multilaterală şi, prin natura lucrurilor, cel mai frecvent utilizată
de România este Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg
la 20 aprilie 1959. Această Convenţie este aplicată de România în relaţia cu celelalte state membre ale
Consiliului Europei, dar şi cu state nemembre care au ratificat-o. Ea este completată de Protocolul
adiţional din 17 martie 1978 şi de al doilea Protocol adiţional, din 8 noiembrie 2001. Cel de-al doilea
Protocol adiţional, copie aproape fidelă a Convenţiei UE din 29 mai 2000, a intrat în vigoare pentru
România la 1 martie 2005 şi, la fel ca şi primul Protocol adiţional, se aplică în relaţia cu acele state
parte la Convenţia - mamă care l-au ratificat.
Primul Protocol adiţional, lărgeşte sfera de aplicare a convenţiei la infracţiunile fiscale (art. 1),
pentru care se putea refuza asistenţa în baza Convenţiei – mamă, precum şi la notificarea actelor
privind executarea unei pedepse, plata unei amenzi sau plata cheltuielilor de procedură şi a măsurilor
referitoare la suspendarea pronunţării unei pedepse sau a executării sale, la liberarea condiţionată, la
amânarea începerii executării pedepsei sau la întreruperea executării sale. Protocolul se aplică
exclusiv în relaţia cu statele parte la Convenţia – mamă care l-au ratificat.
Cel de-al doilea Protocol adiţional, modifică în mod substanţial Convenţia, în sensul facilitării
asistenţei judiciare, însă, de asemenea, el se aplică exclusiv în relaţia cu statele parte la Convenţia –
mamă care l-au ratificat. În baza celui de-al doilea Protocol, cererile de asistenţă judiciară pot fi
transmise direct între autorităţile judiciare sau, în cazul cererilor având ca obiect comunicarea actelor
de procedură, prin poştă către destinatar. De asemenea, acest Protocol adiţional reglementează forme
moderne de asistenţă: audierile prin videoconferinţă şi prin telefon, livrările controlate, supravegherea
transfrontalieră, transmiterea spontană de informaţii, etc. Protocolul este transpus integral în Titlul
VII al Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a
fost modificat şi completat prin Legea nr. 224/2006.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 224/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, formele de cooperare judiciară
internaţională în materie penală sunt următoarele: extrădarea; predarea în baza unui mandat european
de arestare; transferul de proceduri în materie penală; recunoaşterea şi executarea hotărârilor;
transferarea persoanelor condamnate; asistenţa judiciară în materie penală; alte forme de cooperare
judiciară internaţională în materie penală, însă în prezenta lucrare mă voi opri asupra extrădării şi a
transferului persoanelor condamnate.
Principiile cooperării judiciare internaţionale în materie penală

127
Cooperarea judiciară internaţională în materie penală se bazează în principal pe următoarele
principii fundamentale:
1. preeminenţa dreptului internaţional;
2. protejarea intereselor fundamentale ale României;
3. curtoazia internaţională şi reciprocitatea;
4. recunoaşterea hotărârilor străine şi încrederea reciprocă;
5. aut dedere, aut judicare;
6. principiul specialităţii;
7. principiul non bis in idem;
8. principiul confidenţialităţii.
Preeminenţa dreptului internaţional

Acest principiu este menționat în Legea nr.302/2004, unde se precizează că prevederile
acesteia se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie
penală, cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le
completează în situaţiile nereglementate.
De asemenea, cooperarea cu un tribunal penal internaţional sau o organizaţie internaţională
publică, în conformitate cu dispoziţiile în materie ale unor instrumente internaţionale speciale, cum
sunt statutele tribunalelor penale internaţionale, se examinează printr-o procedură legală distinctă,
prevederile legii privind cooperarea judiciară internațională în materie penală putând fi aplicate în
mod corespunzător, în completare, dacă este necesar.
Respectarea intereselor fundamentale ale României

Cooperarea judiciară internațională în materie penală este obligatorie, în temeiul tratatelor și
convențiilor internaționale și bilaterale încheiate de țara noastră, dar există și limite ale cooperării.
Astfel, aplicarea dispozițiilor privind cooperarea judiciară internațională în materie penală este
subordonată protecţiei intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică şi a altor interese ale
României, definite prin Constituţie. Aceasta înseamnă că, ori de câte ori, în cadrul unei activități de
cooperare judiciară internațională în materie penală, vor fi puse în pericol valorile menționate mai
sus, activitatea de cooperare în sine nu se va realiza, chiar dacă sunt îndeplinite toate celelalte
condiții. De altfel, suveranitatea, securitatea și ordinea publică internă reprezintă valori fundamentale
ale statului de drept, recunoscute ca atare și în alte documente internaționale și aplicate de către toate
statele lumii în relațiile lor.
Curtoazia internațională și reciprocitatea

Cooperarea judiciară internațională în materie penală se realizează de regulă în virtutea unui
tratat sau unei convenții multilaterale sau bilaterale. Lipsa unui asemenea tratat sau convenții nu
reprezintă însă un impediment insurmontabil în realizarea cooperării judiciare.
În lipsa unei convenţii internaţionale, cooperarea judiciară se poate efectua în virtutea
curtoaziei internaţionale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant şi cu
asigurarea scrisă a reciprocităţii dată de autoritatea competentă a acelui stat. În acest caz, Legea
nr.302/2004 constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române.
Lipsa reciprocităţii nu împiedică să se dea curs unei cereri de asistenţă judiciară internaţională
în materie penală, dacă aceasta:
a) se dovedeşte necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme
grave ale criminalităţii;
b) poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului ori condamnatului sau la reintegrarea
sa socială;
c) poate servi la clarificarea situaţiei judiciare a unui cetăţean român.
128
În cazul în care statul român formulează o cerere în baza curtoaziei internaţionale, asigurarea
reciprocităţii va fi dată de către ministrul justiţiei, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la
cererea motivată a autorităţii judiciare române competente.
Recunoașterea hotărârilor străine și încrederea reciprocă

Recunoașterea hotărârilor străine și încrederea reciprocă reprezintă principii fundamentale ale
cooperării judiciare. Nu se poate concepe cooperare judiciară în lipsa încrederii reciproce în sistemele
de drept ale statelor participante în mecanismul de cooperare și în garanțiile fundamentale oferite de
acestea în procesul penal. Încrederea reciprocă duce implicit la recunoașterea hotărârilor unui alt stat
în procedura cooperării judiciare, contribuind esențial la celeritatea și eficiența procesului penal.
De altfel, încă de la Consiliul European de la Tampere, în 1999, s-a precizat că recunoașterea
hotărârilor străine și încrederea reciprocă reprezintă piatra de temelie a cooperării judiciare,
contribuind decisiv la crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție la nivelul Uniunii
Europene.
Aut dedere, aut judicare

Acest adagiu latin are o traducere simplă în limba română: ori predai, ori judeci.
Astfel, refuzul cooperării judiciare internaționale în materie penală obligă statul solicitat ca la
cererea statului solicitant să supună cauza autorităţilor sale judiciare competente, astfel încât să se
poată exercita urmărirea penală şi judecata, dacă este cazul. În acest scop statul solicitant ar
urma să transmită gratuit statului solicitat informaţiile şi obiectele privind infracţiunea. Statul
solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale.
Acest principiu operează atât în cazul refuzului predării propriului resortisant, cât și în cazul
refuzului predării unui cetățean străin.
Principiul specialității
Acest principiu se aplică în special în materia predării persoanelor în vederea urmării,
judecării sau executării pedepsei și constă în regula ca persoana să fie urmăriă, judecată, condamnată
sau să execute pedeapsa strict pentru fapta care a declanșat procedura cooperării judiciare ce a
rezultat în predarea acesteia, iar nu și pentru alte fapte comise anterior predării.
De la această regulă există și excepții:
a) în cazul în care statul care a predat-o consimte la extinderea obiectului predării și la alte
fapte decât cele menționate inițial în cererea de predare;
b) având posibilitatea să o facă, persoana predată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la
liberarea sa definitivă, teritoriul statului solicitant, ori dacă a revenit pe teritoriul acestuia după ce îl
părăsise inițial.
Când calificarea dată faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana predată
nu va fi urmărită sau judecată decât în măsura în care elementele constitutive ale infracţiunii
recalificate ar îngădui predarea (în baza extrădării sau mandatului european de arestare).
Principiul non bis in idem

Principiul non bis in idem presupune că nimeni nu poate fi judecat, condamnat, sau obligat să
execute pedeapsa de două ori pentru aceeași faptă.
Această regulă impune anumite limitări în ceea ce privește cooperarea judiciară. Astfel,
cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a
desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă:
a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal;
b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau
a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate.
Prevederile anterioare nu se aplică dacă asistenţa este solicitată în scopul revizuirii hotărârii
definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia din căile extraordinare de atac
prevăzute de Codul de procedură penală al României.
129
De asemenea, principiul non bis in idem nu se aplică în cazul în care un tratat internaţional la
care România este parte conţine dispoziţii mai favorabile sub aspectul acestei reguli.
Principiul confidențialității
Pentru eficiența cooperării judiciare internaționale în materie penală, este esențial ca în faza
declanșării procedurilor și până la luarea măsurilor preventive privative de libertate sau de
indisponibilizare a bunurilor, schimburilor de informații, etc., statul solicitat are obligaţia de a
asigura, pe cât posibil, la cererea statului solicitant, confidenţialitatea cererilor care îi sunt adresate în
domeniile cooperării judiciare. În cazul în care condiţia păstrării confidenţialităţii nu ar putea fi
asigurată, statul solicitat va înştiinţa statul solicitant, care va decide.
Formele cooperării judiciare internaţionale în materie penală/execuțional penală:
Domeniul de aplicare al Legii nr.302/2004 se limitează la următoarele forme de cooperare

judiciară internaţională în materie penală:
a) extrădarea;
b) predarea în baza unui mandat european de arestare;
c) transferul de proceduri în materie penală;
d) recunoaşterea şi executarea hotărârilor;
e) transferarea persoanelor condamnate;
f) asistenţa judiciară în materie penală;
g) alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală.
Cooperarea judiciară internaţională în materie penală nu se aplică modalităţilor specifice de
cooperare poliţienească internaţională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar.
Extrădarea este procedura prin care un stat suveran (statul solicitat) acceptă să predea la
cererea unui alt stat (statul solicitant) o persoană care se află pe teritoriul său şi care este urmărită
penal sau trimisă în judecată pentru o infracţiune ori este căutată în vederea executării unei pedepse în
statul solicitant.
Predarea în baza unui mandat european de arestare este o procedură în care o decizie este
emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea
arestării și predării către alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi
penale, a judecății sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate.
Transferul de proceduri în materie penală este acea formă a cooperării judiciare în care
efectuarea unei proceduri penale sau continuarea unei proceduri iniţiate de autorităţile judiciare
competente ale unui stat, pentru o faptă care constituie infracţiune, poate fi transferată unui alt stat,
dacă transferul procedurii penale serveşte intereselor unei bune administrări a justiţiei sau favorizează
reintegrarea socială în caz de condamnare.
Recunoașterea și executarea hotărârilor este acea formă a cooperării judiciare care presupune
atribuirea unei hotărâri emise de o instanță din străinătate sau unui act judiciar străin a efectelor
similare pe care le produce o hotărâre sau un act judiciar emis de către o instanță națională.
Transferarea persoanelor condamnate constituie acea formă a cooperării judiciare în care un
resortisant al unui stat, condamnat în străinătate, este transferat, după condamnare sau după
executarea unei părți din pedeapsă în statul al cărui cetățean este pentru executarea pedepsei sau a
restului de pedeapsă.
Asistența judiciară în materie penală vizează mai multe activități, îndeosebi comisiile
rogatorii internaționale, audierile prin videoconferință, înfățișarea în statul solicitant a martorilor,
experților și a persoanelor urmărite, transferul temporar al persoanelor deținute pe teritoriul statului
solicitant, interceptarea și înregistrarea convorbirilor și a comunicărilor, supravegherea
transfrontalieră, constituirea de echipe comune de anchetă, efectuarea de anchete sub acoperire sau
livrări supravegheate, perchezițiile, ridicarea de obiecte și înscrisuri și sechestrul, transmiterea
spontană de informații, remiterea obiectelor și dosarelor, precum și comunicarea actelor de procedură
care se întocmesc ori se depun într-un proces penal.
130
Asistența judiciară în materia penală se particularizează în relația între statele membre ale
Uniunii Europene, în special în ceea ce privește dispoziţiile pentru punerea în aplicare a acordurilor
privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, dar și prevederi privind cooperarea în
domeniul schimbului de informații legate de conturile și transferurile bancare, executarea în Uniunea
Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, aplicarea principiului
recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare și a ordinelor de confiscare.
Alte forme de cooperare judiciară în materie penală se află în faza incipientă sau a acordului
de principiu, cum ar fi recunoașterea și executarea ordinului european de restricție, care presupune
recunoașterea și executarea pe tot cuprinsul Uniunii Europene a unei hotărâri judecătorești prin care
persoanei condamnate i se interzice dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai
acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a
se apropia de acestea.
Extrădarea
Extrădarea este una dintre formele cooperării judiciare internaţionale în materie penală,
putând fi definită ca fiind procedura prin care un stat suveran (statul solicitat) acceptă să predea unui
alt stat (statul solicitant) o persoană care se află pe teritoriul său şi care este urmărită penal sau trimisă
în judecată pentru o infracţiune ori este căutată în vederea executării unei pedepse în statul solicitant.
Cadrul general şi condiţiile de realizare a extrădării sunt reglementate printr-o serie întreagă
de prevederi ale unor documente internaţionale, printre care în mod deosebit amintim Convenţia
ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 16 noiembrie 2000
şi art. 44 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie
2003.
În conformitate cu aceste reglementări internaţionale, ratificate şi de ţara noastră, dispoziţiile
privind extrădarea se aplică infracţiunilor prevăzute în convenţii sau în cazurile în care un grup
infracţional organizat este implicat într-o infracţiune prevăzută în aceste reglementări, iar persoana
care face obiectul cererii de extrădare se află în statul parte solicitat, cu condiţia dublei incriminări.
Pe plan european, se aplică Convenţia europeană privind extrădarea, elaborată sub egida
Consiliului Europei, semnată la Paris la 13 decembrie 1957 şi intrată în vigoare la data de 18 aprilie
1960, care reglementează toate aspectele referitoare la această instituţie deosebit de importantă în
lupta împotriva criminalităţii organizate, respectiv obligaţia de extrădare, faptele pasibile de
extrădare, situaţia infracţiunilor cu caracter politic, militar şi fiscal, extrădarea naţionalilor, cazuri în
care extrădarea poate fi refuzată sau nu este acordată, regula specialităţii extrădării, modalităţile de
predare a extrădatului şi a obiectelor, tranzitarea şi o serie de reguli procedurale.
Problematica extrădării între ţările membre ale Uniunii Europene este reglementată prin două
convenţii referitoare la acest subiect şi anume Convenţia privind procedura simplificată de extrădare
între statele membre ale Uniunii Europene, stabilită prin Actul Consiliului din 10 martie 1995 şi
Convenţia privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene, stabilită prin Actul
Consiliului din 27 septembrie 1996, ambele texte fiind negociate şi elaborate pe baza articolului K.3
din tratatul asupra Uniunii Europene.
În România, cadrul juridic al extrădării este reglementat în Constituţie (art. 19), în Codul
penal (art.9) şi în Titlul II „Extrădarea” din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală, art. 22-76, astfel cum a fost modificat şi completat prin
Legea nr. 224/2006, respectiv Titlul III al Legii nr. 302/2004 format din art. 77-108, intitulat
„Cooperarea judiciară în materie penală cu statele membre ale Uniunii Europene în baza unui mandat
european de arestare şi predare”, care a intrat în vigoare după aderarea României la Uniunea
Europeană, la 1 ianuarie 2007.
Extrădarea este un atribut suveran al statului, care poate admite sau refuza predarea unui
infractor aflat pe teritoriul său. Ea poate fi cerută, fie de statul al cărui cetăţean este infractorul, fie de
statul pe teritoriul căruia s-a comis infracţiunea, ori de către statul lezat prin comiterea faptei. Când
infractorul este cerut simultan de mai multe state, de obicei, este preferat statul pe teritoriul căruia s-a
comis infracţiunea.
131
Statul parte solicitat nu este obligat de a extrăda o persoană dacă are motive serioase să
considere că cererea a fost prezentată în scopul urmăririi sau pedepsirii acesteia din cauza sexului,
rasei, religiei, naţionalităţii, originii etnice ori a opiniilor sale politice sau că, dând curs acestei cereri,
s-ar cauza un prejudiciu persoanei pentru unul dintre aceste motive.
Cererea de extrădare va fi formulată în scris şi adresată de către Ministerul de Justiţie al părţii
solicitante Ministerului de Justiţie al părţii solicitate; totuşi, calea diplomatică nu este exclusă. O altă
cale va putea fi convenită prin aranjament direct între două sau mai multe părţi.
Cererea de extrădare trebuie să fie însoţită de următoarele documente prevăzute de lege.
Cererea de arestare provizorie va trebui să indice existenţa unui mandat de arestare sau de
executare a unei pedepse, va menţiona intenţia de a trimite o cerere de extrădare şi va cuprinde,
totodată, informaţii despre infracţiunea pentru care se va cere extrădarea, timpul şi locul unde a fost
comisă precum şi, în măsura posibilului, semnalmentele persoanei căutate. Cererea de arestare
provizorie va fi transmisă autorităţilor competente ale părţii solicitate fie pe cale diplomatică, fie
direct pe cale poştală sau telegrafică (telex sau telefax), fie prin intermediul Organizaţiei
Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol, fie prin orice alt mijloc care lasă o urmă scrisă sau este
admis de partea solicitată. Autoritatea solicitantă trebuie să fie informată fără întârziere despre
urmarea dată cererii sale. Arestarea provizorie va lua sfârşit dacă, în termen de 18 zile de la arestare,
partea solicitată nu a fost sesizată cu cererea de extrădare şi documentele prevăzute de Convenţie, iar
persoana va fi pusă în libertate.
Punerea în libertate provizorie a persoanei arestate este posibilă chiar înainte de expirarea
termenului, cu condiţia ca partea solicitată să ia toate măsurile pe care le va aprecia ca fiind necesare
în vederea evitării dispariţiei persoanei urmărite. Punerea în libertate nu exclude o nouă arestare şi
extrădarea, dacă cererea de extrădare e trimisă ulterior.
Astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, procedura de extrădare prevăzută de
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală este următoarea:
- Extrădare activă (atunci când România este stat solicitant):
În această situaţie competenţa de a întocmi cererea de extrădare o are Ministerul
Justiţiei, care o întocmeşte pe baza încheierii motivate a instanţei judecătoreşti competente.
Legea nr. 302/2004 (art. 66) reglementează o procedură clară şi pentru darea în urmărire
internaţională a unei persoane. Astfel, în cazul când un mandat de arestare preventivă sau de
executare a pedepsei nu poate fi adus la îndeplinire întrucât inculpatul ori condamnatul nu se află pe
teritoriul României, instanţa care a emis mandatul sau instanţa de executare, după caz, la propunerea
procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite un mandat de urmărire
internaţională în vederea extrădării, care se trimite Centrului de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în vederea difuzării lui
prin canalele specifice. Acest mandat trebuie să conţină toate datele necesare identificării persoanei
urmărite (fotografii, impresiuni digitale etc.), încadrarea judiciară a faptei şi o scurtă expunere a
situaţiei de fapt.
În termen de 48 de ore de la primirea încheierii prin care s-a constatat că sunt întrunite
condiţiile pentru a solicita extrădarea, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează un
examen de regularitate internaţională.
Atunci când această direcţie de specialitate constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru a
întocmi şi transmite cererea de extrădare, ministrul Justiţiei îl sesizează pe procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru iniţierea procedurii de revizuire a
încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrădării, informând în ambele situaţii Centrul de
Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Încheierea prin care se constată că sunt întrunite condiţiile pentru a se solicita extrădarea se transmite
Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, Serviciul Drept Internaţional Public şi
Cooperare Judiciară în materie penală.
- Extrădarea pasivă (atunci când România este stat solicitat):
Procedura de extrădare pasivă este de competenţa Curţii de Apel din circumscripţia în raza
căreia a fost localizată persoana ce trebuie extrădată. Curtea de Apel este sesizată de parchetul
132
competent, după ce în prealabil direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei efectuează examenul de
regularitate internaţională, al cererii de extrădare şi al documentelor anexate.
Persoana extrădabilă are dreptul să facă opoziţie la extrădare. Extrădarea se poate solicita sau
acorda în baza convenţiilor multilaterale, a unor tratate bilaterale, ori pe bază de reciprocitate.
Extrădarea pasivă (condiţii, procedură):

Extrădarea pasivă este procedura prin care un stat solicită României predarea unei persoane în
vederea urmării, judecării sau executării unei pedepse, persoană care se află pe teritoriul țării noastre.
Extrădarea se va acorda de către România dacă sunt îndeplinite anumite condiții și în raport cu o
procedură specifică, analizate în cele ce urmează.
Condiţii:
Pentru acordarea extrădării trebuiesc îndeplinite mai multe condiții legate de persoana
extrădabilă, de infracțiunea săvârșită, de pedeapsa aplicată sau aplicabilă, precum și de procedură.
Trebuiesc de asemenea avute în vedere motivele obligatorii sau facultative de refuz al extrădării.
Condiții referitoare la persoană

Pot fi extrădate din România persoanele urmărite care îndeplinesc următoarele condiții:
- sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt
căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă în statul solicitant;
- se află pe teritoriul țării noastre.
Nu pot fi extrădate din România următoarele categorii de persoane:
- cetățenii români. Ca excepție, cetăţenii români pot fi extrădaţi din România în baza
convenţiilor internaţionale multilaterale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate, dacă este
îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
1. persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării
cererii de extrădare;
2. persoana extrădabilă are şi cetăţenia statului solicitant;
3. persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat
membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene.
În afară de situația când persoana extrădabilă are și cetățenia statului solicitant, atunci când
extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii, o condiţie suplimentară
este ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o
pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi
transferată în vederea executării pedepsei în România. Cetăţenii români mai pot fi extrădaţi în baza
dispoziţiilor tratatelor bilaterale şi pe bază de reciprocitate.
- persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;
- persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în
limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;
- persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori sau experţi în faţa
unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie
internaţională.
Calitatea de cetăţean român sau de refugiat politic în România se apreciază la data rămânerii
definitive a hotărârii asupra extrădării. Dacă această calitate este recunoscută între data rămânerii
definitive a hotărârii de extrădare şi data convenită pentru predare, se va pronunţa o nouă hotărâre în
cauză.
Condiții referitoare la infracțiune
Pentru acordarea extrădării trebuie îndeplinite următoarele condiții referitoare la infracțiune:
- săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul statului solicitant, împotriva unui resortisant ori a
intereselor statului solicitant;
- existența dublei incriminări. Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este
învinuită sau a fost condamnată persoana a cărei extrădare se solicită este prevăzută ca infracţiune
atât de legea statului solicitant, cât şi de legea română. Ca excepție, extrădarea poate fi acordată şi
133
dacă fapta respectivă nu este prevăzută de legea română, dacă pentru această faptă este exclusă
cerinţa dublei incriminări printr-o convenţie internaţională la care România este parte. Diferenţele
existente între calificarea juridică şi denumirea dată aceleiaşi infracţiuni de legile celor două state nu
prezintă relevanţă, dacă prin convenţie internaţională sau, în lipsa acesteia, prin declaraţie de
reciprocitate nu se prevede altfel;
- natura infracțiunii să nu constituie un impediment la extrădare – infracțiune politică, militară
sau fiscală. În materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, extrădarea va fi acordată
potrivit dispoziţiilor înţelegerii internaţionale aplicabile, pentru fapte cărora le corespund, conform
legii statului român, infracţiuni de aceeaşi natură. Extrădarea nu poate fi refuzată pentru motivul că
legea română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde acelaşi tip de
reglementare în materie de taxe şi impozite, de vamă sau de schimb valutar ca legislaţia statului
solicitant;
- să nu fie incidente cauzele care înlătură răspunderea penală (amnistia, prescripția răspunderii
penale, lipsa sau retragerea plângerii prealabile). Astfel, extrădarea nu se acordă în cazul în care,
potrivit atât legislaţiei române, cât şi legislaţiei statului solicitant, acţiunea penală poate fi angajată
numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar această persoană se opune extrădării.
Extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripţia răspunderii penale sau prescripţia executării
pedepsei este împlinită fie potrivit legislaţiei române, fie potrivit legislaţiei statului solicitant. De
asemenea, extrădarea nu se admite pentru o infracţiune pentru care a intervenit amnistia în România,
dacă statul român avea competenţa să urmărească această infracţiune, potrivit propriei sale legi
penale.
Condiții referitoare la pedeapsă
Pentru acordarea extrădării este necesară îndeplinirea unor condiții referitoare la natura și
gravitatea pedepsei:
- gravitatea pedepsei. Extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a
judecăţii, pentru fapte a căror săvârşire atrage potrivit legislaţiei statului solicitant şi legii române o
pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă
aceasta este de cel puţin 4 luni;
- interdicția pedepsei capitale. Dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu
moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiţia ca statul
respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu
se va executa, urmând să fie comutată;
- pedeapsa cu suspendarea executării. Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate
cu suspendarea condiţionată a executării poate fi extrădată în caz de suspendare parţială, dacă
fracţiunea de pedeapsă rămasă de executat răspunde exigenţelor de gravitate menționate mai sus şi nu
există alte impedimente legale la extrădare;
- să nu fie incidentă vreo cauză de înlăturare a executării pedepsei. Astfel, actul de graţiere
adoptat de statul solicitant face inoperantă cererea de extrădare, chiar dacă celelalte condiţii ale
extrădării sunt îndeplinite.
Condiții referitoare la procedură
Extrădarea se acordă dacă următoarele exigențe procedurale sunt îndeplinite:
- să existe o cerere a unui stat solicitant formulată în scris de autoritatea competentă și însoțită
de documentele justificative prevăzute în tratatul internațional aplicabil sau în legea privind
cooperarea judiciară internațională în materie penală;
- să se respecte prevederile privind dreptul la apărare al persoanei extrădabile. România nu va
acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un
tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare
sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv, ori dacă extrădarea este cerută în
vederea executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal;
- acordarea de garanții în cazul judecării în lipsă. În cazul în care se solicită extrădarea unei
persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa,
statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a
134
nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane învinuite de săvârşirea unei infracţiuni.
Totuşi, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a
garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi
salvgardeze drepturile la apărare. Hotărârea de extrădare îndreptăţeşte statul solicitant fie să treacă la
o nouă judecată în cauză, în prezenţa condamnatului, dacă acesta nu se împotriveşte, fie să îl
urmărească pe extrădat, în caz contrar;
Competența în cazul infracțiunilor comise într-un stat terț. În cazul infracţiunilor comise pe
teritoriul unui alt stat decât statul solicitant, extrădarea poate fi acordată atunci când legea română
conferă competenţa de urmărire şi judecată autorităţilor judiciare române pentru infracţiuni de acelaşi
fel, săvârşite în afara teritoriului statului român, sau atunci când statul solicitant face dovada că statul
terţ pe teritoriul căruia s-a săvârşit infracţiunea nu va cere extrădarea pentru fapta respectivă.
Motive obligatorii de refuz al extrădării

Extrădarea va fi refuzată dacă:
- nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei europene pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau
al oricărui alt instrument internaţional pertinent în domeniu, ratificat de România;
- există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau
pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau
ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social, ori situaţia persoanei riscă să se agraveze din
unul dintre motivele enunţate mai sus;
- cererea este formulată într-o cauză aflată pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decât
cele constituite prin instrumentele internaţionale pertinente, sau în vederea executării unei pedepse
aplicate de un asemenea tribunal;
- se referă la o infracţiune de natură politică sau la o infracţiune conexă unei infracţiuni politice.
Nu sunt considerate infracţiuni de natură politică:
1. atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui membru al familiei sale;
2. crimele împotriva umanităţii prevăzute de Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei
de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite;
3. infracţiunile prevăzute la art. 50 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea
sorţii răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie, la art. 51 din Convenţia de la Geneva din
1949 pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor armate maritime, la art.
129 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de război şi la art.
147 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de război;
4. orice violări similare ale legilor războiului, care nu sunt prevăzute de dispoziţiile din
convenţiile de la Geneva prevăzute mai sus;
5. infracţiunile prevăzute la art. 1 din Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului,
adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, şi în alte instrumente internaţionale pertinente;
6. infracţiunile prevăzute în Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude,
inumane sau degradante, adoptată la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite;
7. orice altă infracţiune al cărei caracter politic a fost eliminat de tratatele, convenţiile sau
acordurile internaţionale la care România este parte; Ca o particularitate la nivelul Uniunii Europene,
în aplicarea Convenţiei privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată la 27
septembrie 1996, nicio infracţiune nu poate fi considerată ca infracţiune politică;
- se referă la o infracţiune militară care nu constituie infracţiune de drept comun.
Motive facultative de refuz al extrădării

Extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea face obiectul unui proces
penal în curs sau atunci când această faptă poate face obiectul unui proces penal în România.
Extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este
susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a
stării sale de sănătate.
135
În caz de refuz al extrădării, se aplică principiul aut dedere, aut judicare. Astfel, refuzul
extrădării propriului cetăţean ori a refugiatului politic obligă statul român ca la cererea statului
solicitant să supună cauza autorităţilor sale judiciare competente, astfel încât să se poată exercita
urmărirea penală şi judecata, dacă este cazul. În acest scop statul solicitant ar urma să transmită
gratuit Ministerului Justiţiei din România dosarele, informaţiile şi obiectele privind infracţiunea.
Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale. În cazul în care România optează pentru
soluţia refuzului extrădării unui cetăţean străin, învinuit sau condamnat în alt stat pentru una din
infracţiunile susceptibile de a duce la emiterea unui mandat de arestare fără verificarea dublei
incriminări [prevăzute la art. 96 alin. (1) din Legea nr.302/2004] sau pentru orice altă infracţiune
pentru care legea statului solicitant prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel
puţin 5 ani, examinarea propriei competenţe şi exercitarea, dacă este cazul, a acţiunii penale se fac din
oficiu, fără excepţie şi fără întârziere. Autorităţile române solicitate hotărăsc în aceleaşi condiţii ca şi
pentru orice infracţiune cu caracter grav prevăzută şi pedepsită de legea română.
Procedura extrădării pasive
Extrădarea pasivă presupune îndeplinirea unor condiții de formă, stabilirea competenție

organelor implicate în procedura extrădării, luarea măsurilor preventive, soluționarea cauzei,
judecarea căilor de atac, precum și punerea în executare a hotărârii.
Condiții de formă
Cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, se
adresează Ministerului Justiţiei. Dacă cererea se adresează pe cale diplomatică, ea se transmite
neîntârziat Ministerului Justiţiei. O altă cale va putea fi convenită prin înţelegere directă între statul
solicitant şi statul român solicitat.
Cererea de extrădare trebuie însoțită de anumite acte justificative. În sprijinul cererii se vor
prezenta:
- în funcţie de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotărârii de
condamnare definitive, cu menţiunea rămânerii definitive, deciziilor pronunţate ca urmare a
exercitării căilor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv orig inalele
sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă, rechizitorului sau ale altor acte având
putere egală. Autentificarea copiilor acestor acte se face gratuit de instanţa sau parchetul competent,
după caz;
- o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, cu indicarea cât mai exactă a datei şi
locului săvârşirii lor, a calificării lor juridice şi cu referiri la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile;
- o copie a dispoziţiilor legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putinţă, o declaraţie asupra
dreptului aplicabil;
- semnalmentele cele mai precise ale persoanei extrădabile şi orice alte informaţii de natură să
determine identitatea şi naţionalitatea acesteia;
- date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei persoane
condamnate care a executat numai o parte din pedeapsă.
Competența
Autoritatea centrală
Atribuții: Rolul Ministerului Justiţiei constă în îndeplinirea atribuţiilor care îi sunt conferite, în
calitate de autoritate centrală, prin lege şi tratatele internaţionale la care România este parte.
În exercitarea atribuţiilor de autoritate centrală, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de
specialitate, va îndeplini, cu precădere, următoarele activităţi:
- primirea cererii de extrădare;
- examinarea cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia din punctul de vedere al
regularităţii internaţionale;
- transmiterea cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia procurorului general competent;
136
- restituirea motivată a cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia, în cazul neîndeplinirii
condițiilor examenului de regularitate internațională;
- punerea în executare, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, a hotărârii
definitive prin care s-a dispus extrădarea;
- comunicarea către autoritatea centrală a statului solicitant a soluţiei date cererii de extrădare
sau a cererii de arestare provizorie în vederea extrădării, pronunţată de autoritatea judiciară
competentă.
Examenul de regularitate internațională
Examenul de regularitate internaţională are ca scop verificarea conformităţii cererii de
extrădare şi a actelor anexate acesteia cu dispoziţiile tratatelor internaţionale aplicabile, inclusiv cu
declaraţiile formulate de România în baza dispoziţiilor unor convenţii multilaterale.
Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează, în termen de 3 zile lucrătoare de
la data primirii cererii, examenul de regularitate internaţională, spre a constata dacă:
- între România şi statul solicitant există norme convenţionale ori reciprocitate pentru extrădare;
- la cererea de extrădare sunt anexate actele prevăzute de tratatul internaţional aplicabil;
- cererea şi actele anexate acesteia sunt însoţite de traduceri, conform prevederilor legale;
- există una dintre limitele acordării cooperării judiciare (suveranitate, securitate, ordine
publică, alte interese fundamentale ale României);
- existenţa reciprocităţii în privinţa extrădării propriilor cetăţeni, în cazul în care se solicită
extrădarea unui cetăţean român.
În cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor de regularitate internaţională, Ministerul
Justiţiei va restitui cererea şi actele anexe, explicând motivele.
În cazul cererilor de arestare provizorie în vederea extrădării, examenul de regularitate
internaţională se efectuează în termen de 24 de ore de la primirea cererii.
Concursul de cereri
Dacă extrădarea este cerută de mai multe state fie pentru aceeaşi faptă, fie pentru fapte
diferite, statul român va hotărî în raport cu toate împrejurările şi, în mod deosebit, ținând seama de:
- gravitatea şi de locul săvârşirii infracţiunilor;
- de data depunerii cererilor respective;
- de cetăţenia persoanei extrădabile;
- de existenţa reciprocităţii de extrădare în raport cu statul român;
- de posibilitatea unei extrădări ulterioare către alt stat solicitant.
În situaţia concursului de cereri, Ministerul Justiţiei stabileşte, dacă este cazul, cărui stat
solicitant îi va fi predată persoana extrădată, potrivit obligaţiilor internaţionale asumate de România
prin tratatele internaţionale în materie la care este parte sau care decurg din statutul de membru al
Uniunii Europene, ţinând seama de hotărârile judecătoreşti definitive cu privire la fiecare dintre
cererile de extrădare, precum şi de criteriile arătate mai sus.
Despre existenţa concursului de cereri Ministerul Justiţiei va înştiinţa de urgenţă autorităţile
competente ale statelor solicitante.
Reprezentarea statului solicitant
În procedura de extrădare pasivă, statul solicitant este reprezentat de autoritatea centrală şi de
Ministerul Public din România. La cererea expresă a statului solicitant, reprezentanţi ai acestuia pot
participa, cu aprobarea instanţei competente, la soluţionarea cererii de extrădare.
Instanța competentă
Procedura de extrădare pasivă are un caracter urgent şi se desfăşoară şi în timpul vacanţei
judecătoreşti. Procedura judiciară de extrădare este de competenţa curţii de apel în a cărei
circumscripţie a fost localizată persoana extrădabilă şi a parchetului de pe lângă aceasta.
Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării şi cererea de extrădare se soluţionează de
un complet format dintr-un judecător al secţiei penale a curţii de apel competente.
Hotărârea pronunţată asupra cererii de extrădare este supusă recursului Normele de procedură
penală privind urmărirea, judecata şi punerea în executare sunt aplicabile şi în procedura de extrădare,
în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.
137
Parchetul competent
Cu excepţia cazurilor de restituire în procedura examenului de regularitate internațională,
cererea de extrădare şi actele anexe se transmit de Ministerul Justiţiei, în cel mult 48 de ore,
procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost
localizată persoana extrădabilă sau, în cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana,
procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În situaţia în care cererea de extrădare şi documentele anexe nu sunt însoţite de traduceri în
limba română, urmează ca parchetul competent să ia măsuri pentru efectuarea unei traduceri cât mai
urgente.
Organul de executare competent
Executarea hotărârii de acordare a extrădării este de competența Centrului de Cooperare
Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române asigură, prin Biroul
Naţional Interpol.
Acesta are de asemenea competența de a primi cererea de arestare provizorie în vederea
extrădării în caz de urgență, prin intermediul canalelor specifice, pe care o transmite parchetului
competent.
Măsuri preventive
Măsurile preventive se pot cere și dispune în procedură normală sau în procedură de urgență.
Procedura normală survine ca urmare a înaintării de către statul solicitant a cererii formale de
extrădare. În cazuri urgente însă, statul solicitant poate cere arestarea provizorie de urgență, prin
canalele polițienești specifice (mandat de urmărire internațională transmis prin intermediul Interpol,
Europol, semnalare în Sistemul Informatic Schengen).
Măsurile preventive sunt reținerea, arestarea provizorie de urgență și arestarea provizorie în vederea
extrădării.
Reținerea în vederea extrădării
Organul judiciar în a cărui circumscripţie a fost localizată persoana a cărei arestare provizorie în
vederea extrădării este cerută de autorităţile competente ale unui stat solicitant poate dispune reţinerea
pentru cel mult 24 de ore. În situaţia în care măsura reţinerii a fost luată de organul de cercetare
penală al poliţiei judiciare, acesta este obligat, în primele 10 ore de la reţinere, să prezinte
procurorului competent persoana urmărită internaţional.
Arestarea provizorie de urgență
În caz de urgenţă, autorităţile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a
persoanei urmărite, chiar înainte de formularea şi transmiterea cererii formale de extrădare.
Curpinsul cererii
Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării trebuie să indice:
- existenţa unui mandat de arestare preventivă sau a unui mandat de executare a unei pedepse
aplicate printr-o hotărâre judecătorească definitivă împotriva persoanei urmărite;
- o expunere sumară a faptelor, care trebuie să precizeze data şi locul unde au fost comise;
- să menţioneze dispoziţiile legale aplicabile;
- să menționeze datele disponibile asupra identităţii, cetăţeniei şi localizării acestei persoane.
Transmiterea cererii
Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării se transmite, prin intermediul Centrului de
Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române,
parchetului competent, cu informarea Ministerului Justiţiei.
Examen de regularitate internațională
În cazul în care arestarea provizorie în vederea extrădării se solicită pe bază de reciprocitate,
precum şi atunci când cererea de arestare priveşte una dintre persoanele exceptate de la extrădare
(cetățeni români, persoane care au obținut dreptul de azil în România, persoane care beneficiază de
imunitate de jurisdicție, persoane citate din străinătate), aceasta se transmite obligatoriu Ministerului
Justiţiei, în vederea efectuării examenului de regularitate internaţională.
Competența autorității solicitante
138
Nu se poate da curs unei cereri de arestare provizorie în vederea extrădării decât atunci când
nu există nicio îndoială asupra competenţei autorităţii solicitante şi cererea conţine elementele
obligatorii indicate mai sus. Procedura de judecată este cea prevăzută la arestarea provizorie în
vederea extrădării, care va fi detaliată mai jos.
Încetarea măsurii
Instanţa, din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei
extrădabile, poate dispune încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării dacă, în termen
de 18 zile de la luarea măsurii, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare, însoţită de
documentele prevăzute de convenția internațională sau de legea privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală. Arestarea provizorie încetează de drept după trecerea unui termen de
40 de zile, dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare şi înscrisurile necesare, cu
excepţia cazului în care printr-un tratat bilateral este prevăzut un alt termen privind durata maximă a
perioadei de arestare provizorie.
Punerea în libertate provizorie nu exclude o nouă arestare provizorie în vederea extrădării şi nici
extrădarea, dacă cererea de extrădare este primită ulterior.
Arestarea provizorie în vederea extrădării
Identificarea persoanei
Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta procedează, în 48 de ore de
la primirea cererii de extrădare şi a actelor anexate, la identificarea persoanei extrădabile, căreia îi
aduce la cunoştinţă conţinutul actelor transmise de autorităţile statului solicitant.
Sesizarea instanței
După identificare, procurorul general competent sesizează de îndată curtea de apel
competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a
persoanei extrădabile şi continuarea procedurii judiciare de soluţionare a cererii de extrădare.
Dispunerea măsurii. Durata
Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune şi este prelungită de acelaşi complet
învestit cu soluţionarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii
să poată depăşi 180 de zile. După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea, judecătorul emite
de îndată mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. Prevederile Codului de procedură
penală cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.
Persoana extrădabilă cu privire la care s-a luat măsura arestării provizorii va fi depusă în arestul
poliţiei.
Verificarea îndeplinirii condițiilor
În cursul soluţionării cererii de extrădare, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de
zile, necesitatea menţinerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menţinerea arestării
provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea. Măsura
arestării provizorii se înlocuieşte cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea numai în
cazuri bine justificate şi numai dacă instanţa apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se
sustragă de la judecarea cererii de extrădare. Odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă,
instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate în vederea predării.
Încetarea măsurii
Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este
preluată de autorităţile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită
pentru predare, cu excepţia cazului de forță majoră. În caz de nepreluare, instanţa dispune punerea de
îndată în libertate a persoanei extrădate şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei şi Centrul de
Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Particularități privind eficiența măsurii
În cazul în care împotriva persoanei extrădabile autorităţile judiciare române competente au
emis un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru fapte
săvârşite pe teritoriul României, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării devine efectiv
de la data la care persoana în cauză nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă sau
de executare a pedepsei închisorii.
139
Judecarea cauzei
Procedura la curtea de apel
La primul termen, instanţa procedează la luarea unei declaraţii persoanei extrădabile, care va
fi asistată gratuit de un interpret şi de un apărător din oficiu, dacă nu există un avocat ales. Prezenţa
procurorului este obligatorie. Procedura este publică, dacă persoana extrădabilă sau procurorul nu se
opune, orală şi contradictorie.
Persoana extrădabilă sau procurorul de şedinţă poate cere instanţei un termen suplimentar de
încă 8 zile, pentru motive suficient justificate. Parchetul este obligat să contribuie la procurarea
datelor şi actelor necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile extrădării şi să dispună
ridicarea şi depunerea la instanţă a obiectelor cerute în cererea de extrădare.
După interogatoriu, persoana extrădabilă poate să opteze fie pentru extrădarea voluntară, fie
pentru continuarea procedurii, în caz de opunere la extrădare.
Extrădarea voluntară
Persoana extrădabilă are dreptul să declare în faţa instanţei că renunţă la beneficiile pe care i
le poate conferi legea de a se apăra împotriva cererii de extrădare şi că îşi dă consimţământul să fie
extrădată şi predată autorităţilor competente ale statului solicitant.
Declaraţia sa este consemnată într-un proces-verbal, semnat de preşedintele completului de
judecată, grefier, persoana extrădabilă, avocatul ei şi de interpret. După ce instanţa constată că
persoana extrădabilă este pe deplin conştientă de consecinţele opţiunii sale, instanţa, luând şi
concluziile procurorului, examinează dacă nu există vreun impediment care exclude extrădarea.
Dacă se constată că extrădarea voluntară este admisibilă, instanţa ia act despre aceasta prin
sentinţă şi dispune totodată asupra măsurii preventive necesare să fie luată până la predarea persoanei
extrădabile.
Sentinţa este definitivă, se redactează în 24 de ore şi se transmite de îndată, în copie legalizată,
Ministerului Justiţiei, pentru a proceda conform legii.
Persoana extrădabilă poate declara că renunţă la aplicarea regulii specialităţii.
Extrădarea simplificată
În cazul în care persoana consimte la extrădare, prezentarea unei cereri formale de extrădare şi
a actelor anexate acesteia prevăzute de lege nu mai este necesară dacă se prevede astfel prin convenţia
internaţională aplicabilă în relaţia cu statul solicitant sau în cazul în care legislaţia acelui stat permite
o asemenea procedură simplificată de extrădare şi aceasta a fost aplicată unor cereri de extrădare
formulate de România.
Opoziţia la extrădare a persoanei extrădabile
Dacă persoana extrădabilă se opune la cererea de extrădare, ea îşi va putea formula apărările
oral şi în scris; totodată va putea propune probe.
În urma audierii persoanei extrădabile, dosarul cauzei este pus la dispoziţia apărătorului
acesteia pentru a putea prezenta, în scris şi în termen de 8 zile, opoziţia motivată la cererea de
extrădare şi a indica mijloacele de probă admise de legea română, numărul de martori fiind limitat la
doi.
Opoziţia nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită
sau că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare.
Odată prezentată opoziţia sau expirat termenul de prezentare a acesteia, procurorul poate solicita un
termen de 8 zile pentru a răspunde opoziţiei sau a administra probe.
Administrarea probelor
Mijloacele de probă încuviinţate de instanţă vor fi administrate în termen de maximum 15 zile, în
prezenţa persoanei extrădabile, asistată de apărător şi, dacă este nevoie, de interpret, precum şi a
procurorului.
Informaţii suplimentare
Dacă informaţiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite
statului român să pronunţe o hotărâre în aplicarea prezentei legi, instanţa competentă va solicita
complinirea informaţiilor necesare. În acest scop, va fixa un termen de două luni.
140
Transmiterea solicitării privind informaţiile suplimentare, precum şi a răspunsului se
realizează prin intermediul Ministerului Justiției, pe cale diplomatică, urmând ca informațiile să fie
transmise Ministerului Justiției, ori pe o altă cale stabilită prin înțelegere directă între statul solicitant
și statul român solicitat.
Soluţionarea cauzei
Soluții posibile
După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator şi a concluziilor prezentate de
partea extrădabilă şi de procuror, curtea de apel poate:
- să dispună, în cazul concursului de cereri, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte
diferite sau sunt înregistrate la curţi de apel diferite, competenţa teritorială aparţinând curţii de apel
celei dintâi sesizate;
- să dispună, în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul solicitant,
amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterării cererii,
şi acordarea unui ultim termen de încă 2 luni;
- să constate, prin sentinţă, dacă sunt sau nu sunt întrunite condiţiile extrădării;
- să constate, prin sentință, incidența altor soluții, în funcție de obiectul cererii sau de
particularitățile procesului penal în România ori de condiția persoanei extrădabile. Aceste
soluții pot fi:
1. amânarea predării, în cazul în care împotriva persoanei extrădabile există un proces
penal în curs în România ori aceasta se află în executarea unei pedepse privative de libertate;
2. admiterea sub condiție a predării persoanei extrădabile, în cazul menționat mai sus,
dacă statul solicitant face dovada că amânarea predării ar provoca un prejudiciu grav;
3. consimțământul la extinderea obiectului extrădării, în cazul în care, după predarea
persoanei extrădabile, statul solicitant dorește tragerea la răspundere penală a acesteia pentru alte
fapte decât cele prevăzute în cererea de extrădar, săvârșite anterior formulării acesteia;
4. consimțământul la reextrădare, în cazul în care statul solicitant, după predarea
persoanei extrădabile, solicită consimțământul statului român pentru reextrădarea acesteia către un
stat terț.
Analiza temeiniciei urmării sau condamnării

Curtea de apel nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării
pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunităţii extrădării.
Admiterea cererii
În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare, hotărăşte
admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menţinerea stării de arest provizoriu în vederea
extrădării, până la predarea persoanei extrădate.
Hotărârea prin care s-a dispus extrădarea se motivează în termen de 5 zile de la data
pronunţării. În cazul extrădărilor temporare sau sub condiţie, instanţa va menţiona în dispozitivul
sentinţei condiţiile prevăzute în acele articole. În cazul admiterii cererii de extrădare, dacă se remit şi
obiecte cerute prin cererea de extrădare, se va face menţiune despre acestea în cuprinsul sentinţei,
anexându-se eventual un inventar.
Respingerea cererii
Dacă instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, respinge cererea şi
dispune punerea în libertate a persoanei extrădabile. Hotărârea se motivează în 24 de ore şi este
transmisă procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, care o remite, de îndată,
compartimentului de specialitate al Ministerului Justiţiei.
Căi de atac
Căile de atac se pot exercita fie împotriva încheierii privind măsurile preventive, fie împotriva
sentinței care soluționează fondul cauzei.
Căi de atac împotriva măsurilor preventive
Încheierea prin care s-a dispus luarea, menţinerea, înlocuirea sau încetarea măsurii arestării
provizorii în vederea extrădării poate fi atacată separat cu recurs, în termen de 24 de ore de la
141
pronunţare. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în
termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus
luarea sau menţinerea măsurii arestării provizorii nu este suspensiv de executare.
Căi de atac pe fond
Declararea recursului
Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu recurs de procurorul general competent şi de
persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie. Procurorul general competent poate declara recurs din oficiu sau la cererea ministrului
justiţiei.
Efectele recursului
Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de extrădare este suspensiv
de executare. Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus extrădarea este suspensiv de
executare, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea extrădării.
Judecarea recursului şi comunicarea hotărârii
După motivarea sentinţei curţii de apel, dosarul cauzei se înaintează, de îndată, Secţiei penale
a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, primind dosarul, fixează termen de
judecată independent de înscrierea pe rol a altor cauze, cu prioritate.
Judecarea recursului se face într-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format din 3 judecători.
În scopul soluţionării recursului, preşedintele completului poate desemna pe unul din
judecători sau pe un magistrat asistent să facă un raport scris.
Dosarul cauzei se restituie curţii de apel în cel mult 3 zile de la soluţionarea recursului.
Hotărârea definitivă asupra extrădării se comunică procurorului general al parchetului de pe lângă
curtea de apel care a judecat cauza în primă instanţă şi direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei.
Recursul împotriva altor soluții
Dispozițiile referitoare la căile de atac se aplică în mod corespunzător şi în cazurile în care
instanţa se pronunţă cu privire la amânarea extrădării, admiterea sub condiţie a extrădării,
consimţământul extinderii obiectului extrădării şi reextrădarea către un stat terţ.
Punerea în executare a hotărârii
Predarea extrădatului
Este considerat bază legală necesară şi suficientă pentru predarea extrădatului un extras al
hotărârii judecătoreşti rămase definitive, prin care se dispune extrădarea.
În vederea stabilirii datei şi a locului de predare, Ministerul Justiţiei comunică de îndată Centrului de
Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române un
extras al hotărârii judecătoreşti rămase definitive.
Data predării va fi comunicată Ministerului Justiţiei şi curţii de apel competente în termen de
15 zile de la data transmiterii hotărârii judecătoreşti. În cazul în care data predării nu a fost fixată în
intervalul de 15 zile, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului
General al Poliţiei Române informează asupra demersurilor luate şi motivelor pentru care data
predării nu a putut fi stabilită în acest interval.
Termene pentru predarea extrădatului
Ministerul Justiţiei va face cunoscută de urgenţă autorităţii competente a statului solicitant
soluţia adoptată asupra extrădării, comunicându-i totodată un extras de pe hotărârea definitivă.
Orice soluţie de respingere totală sau parţială va fi motivată.
În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat despre locul şi data predării,
precum şi asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana extrădabilă.
Locul predării va fi un punct de frontieră al României. Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române asigură, prin Biroul Naţional
Interpol, predarea şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei şi curtea de apel competentă.
Persoana extrădată este predată şi preluată sub escortă.
142
În afara cazului de forță majoră, dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea
va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest
termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.
În caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române
şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare.
Predarea amânată
Cazuri de amânare:
- existenţa unui proces penal în faţa autorităţilor judiciare române împotriva persoanei
extrădabile;
- faptul că persoana extrădabilă se află în executarea unei pedepse privative de libertate nu
împiedică extrădarea;
- atunci când se constată, pe baza unei expertize medicale, că acesta suferă de o boală care i-ar
putea pune viaţa în pericol.
Predare efectivă
În caz de amânare, extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a luat
sfârşit, iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, numai după ce aceasta a fost
executată sau considerată ca executată.
În cazul amânării predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată, instanţa emite un
mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care persoana extrădată se află, la
momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de
executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie
în vederea extrădării intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea.
Predarea temporară sau sub condiție
În cazul în care împotriva persoanei extrădabile există un proces penal pe rol în fața
autorităților române, ori dacă aceasta se află în executarea unei pedepse privative de libertate, în cazul
în care statul solicitant face dovada că amânarea predării ar provoca un prejudiciu grav, cum ar fi
împlinirea prescripţiei, persoana extrădabilă poate fi predată temporar, cu condiţia ca această predare
să nu dăuneze desfăşurării procesului penal în curs în România şi ca statul solicitant să dea asigurări
că, o dată îndeplinite actele procesuale pentru care a fost acordată extrădarea, va retrimite extrădatul.
La cererea statului solicitant, transmisă pe una din căile prevăzute de prezenta lege, predarea
temporară se aprobă prin încheiere dată în camera de consiliu, de către preşedintele secţiei penale a
curţii de apel care a judecat, în primă instanţă, cererea de extrădare.
În vederea soluţionării cererii, instanţa va analiza îndeplinirea criteriilor prevăzute mai sus,
solicitând şi avizul autorităţii judiciare pe rolul căreia se află cauza ori, după caz, al instanţei de
executare.
Dacă persoana predată temporar se află în executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă,
executarea acesteia se consideră suspendată de la data când persoana a fost predată autorităţilor
competente ale statului solicitant şi până la data când este retrimisă autorităţilor române.
Tranzitul
Tranzitul rezidenților și nerezidenților
Tranzitul pe teritoriul României al unui extrădat care nu este cetăţean român poate fi acordat
cu condiţia ca motive de ordine publică să nu se opună şi să fie vorba despre o infracţiune care
permite extrădarea, conform legii române.
Dacă persoana extrădată are cetăţenia română, tranzitul nu este acordat decât în situaţiile în care se
poate aproba extrădarea cetăţenilor români.
Documente necesare
Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulată şi transmisă Ministerului Justiţiei, ori pe
cale diplomatică sau pe altă cale convenită prin înţelegere directă între statul solicitant şi statul român
solicitat, la care se anexează cel puţin mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a
pedepsei închisorii care a justificat acordarea extrădării.
Competența luării hotărârii
143
Hotărârea asupra tranzitului este luată de Ministerul Justiţiei.
Ministerul Justiţiei comunică de îndată hotărârea luată autorităţii competente a statului solicitant şi
Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Tranzit aerian
În cazul tranzitului aerian, atunci când nu este prevăzută o aterizare pe teritoriul statului
român, este suficientă o notificare transmisă de autoritatea competentă a statului solicitant
Ministerului Justiţiei al României. În caz de aterizare forţată, această notificare va produce efectele
cererii de arestare provizorie în vederea extrădării, iar statul solicitant va adresa de îndată o cerere
formală de tranzit. Cererea de tranzit va trebui însoțită de documentele cerute de lege.
Extrădatul în tranzit rămâne în stare de arestare provizorie pe perioada şederii sale pe teritoriul
român.
Fuga extrădatului
Extrădatul care, după ce a fost predat statului solicitant, fuge înainte de soluţionarea cauzei
sau de executarea pedepsei pentru care a fost acordată extrădarea şi care se întoarce sau este
identificat pe teritoriul României va fi din nou arestat şi predat, în baza unui mandat emis de
autoritatea judiciară competentă a statului solicitant, cu excepţia cazului în care acesta a încălcat
condiţiile în care extrădarea a fost acordată.
Reextrădarea către un stat terț
Consimţământul statului român este necesar pentru a îngădui statului solicitant să predea unui
alt stat persoana care i-a fost predată şi care ar fi căutată de către statul terţ pentru infracţiuni
anterioare predării. Statul român va putea cere prezentarea actelor prevăzute de lege care însoțesc de
regulă cererea de extrădare.
Ca excepție, consimțământul la reextrădare al statului român nu este necesar în cazul în care persoana
extrădată, având posibilitatea să o facă, nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa
definitivă, teritoriul statului solicitant, ori dacă a revenit de bunăvoie pe acest teritoriu după ce l-a
părăsit.
Extrădarea activă (condiţii, procedură)
Extrădarea activă este procedura prin care România solicită unui stat străin predarea unei
persoane în vederea urmării, judecării sau executării unei pedepse, persoană care se află pe teritoriul
statului solicitat. Extrădarea se va cere de către România dacă sunt îndeplinite anumite condiții și în
raport cu o procedură specifică, analizate în cele ce urmează.
Condiții de solicitare a extrădării
Pentru solicitarea extrădării trebuiesc îndeplinite mai multe condiții legate de persoana
extrădabilă, de infracțiunea săvârșită, de pedeapsa aplicată sau aplicabilă, precum și de procedură.
Trebuiesc de asemenea avute în vedere motivele obligatorii sau facultative de refuz al extrădării.
Condițiile extrădării pasive se aplică în mod corespunzător în cazul în care România are
calitatea de stat solicitant. Este vorba în esență de aceleași condiții, care trebuiesc îndeplinite atât în
procedura extrădării pasive, cât și în procedura extrădării active.
O condiţie suplimentară pentru ca România să poată solicita extrădarea unei persoane, în
vederea efectuării urmăririi penale, este ca împotriva acelei persoane să fie pusă în mişcare acţiunea
penală, în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală.
Extrădarea unei persoane împotriva căreia autorităţile judiciare române competente au emis un
mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a pedepsei închisorii ori căreia i s-a aplicat
o măsură de siguranţă va fi solicitată statului străin pe teritoriul căreia aceasta a fost localizată în toate
cazurile în care sunt întrunite condiţiile menționate mai sus.
Procedura extrădării active
Competența
Autoritatea centrală
144
Competenţa de a întocmi şi transmite cererile de extrădare în numele statului român revine
Ministerului Justiţiei.
Instanța competentă să dispună asupra solicitării extrădării este instanța care a emis mandatul
de arestare preventivă, sau instanța de executare, în cazul în care persoana extrădabilă este căutată în
vederea executării unei pedepse.
Parchetul compentent
Parchetul competent este parchetul de pe lângă instanța care a emis mandatul de arestare
preventivă sau de pe lângă instanța de executare. În cazul exercitării căii de atac a revizuirii, parchetul
competent este parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Organul de executare compentent
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională are atribuții în privința transmiterii
mandatului de urmărire internațională, identificării locației persoanei urmărite și transmiterii
informațiilor instanței în vederea hotărârii asupra solicitării extrădării, precum și în ceea ce privește
preluarea extrădatului și predarea acestuia administrației penitenciare sau autorității judiciare
competente, după caz.
Procedura solicitării extrădării
Solicitarea luării măsurilor preventive
În cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi dus
la îndeplinire, întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul României, instanţa care
a emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare, după caz, la propunerea
procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite un mandat de urmărire
internaţională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în vederea difuzării prin canalele
specifice.
Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării conţine toate elementele necesare
identificării persoanei urmărite, o expunere sumară a situaţiei de fapt şi date privind încadrarea
juridică a faptelor, precum şi solicitarea de arestare provizorie în vederea extrădării.
Semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat de urmărire
internaţională în vederea extrădării.
Emiterea mandatului de urmărire internațională nu aduce atingere prevederilor referitoare la
mandatul european de arestare, care se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene. În
situaţia în care nu se cunoaşte statul pe teritoriul căruia se află persoana în cauză, se emit deopotrivă
mandat de urmărie internațională și mandat european de arestare.
Identificarea locației persoanei extrădabile
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, prin structura specializată, are obligaţia de
a informa instanţa de executare sau instanţa emitentă a mandatului de arestare preventivă de îndată ce
Biroul Central Naţional Interpol corespondent îi notifică faptul că persoana care face obiectul
mandatului a fost localizată. Informarea va fi transmisă direct, cu o copie la Ministerul Justiţiei.
De îndată ce este informată, prin orice mijloc care lasă o urmă scrisă şi a cărui autenticitate
poate fi verificată, de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin structura specializată, sau de Ministerul Justiţiei,
despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională sau
căutate de autorităţile judiciare române pentru ducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a
pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare preventivă, instanţa de executare sau instanţa care a
emis mandatul de arestare preventivă stabileşte, printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea.
Judecarea cererii. Soluția instanței
Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, în camera de consiliu, de un complet format dintr-
un singur judecător, cu participarea procurorului şi fără citarea părţilor. Judecătorul se pronunţă prin
încheiere motivată, dată în camera de consiliu.
145
Pentru evidenţa activităţii instanţelor se va ţine o condică separată pentru şedinţele de judecată
a sesizărilor privind extrădarea. În acest registru se trec dosarele din fiecare şedinţă, separat pe
complete, încheierea pronunţată şi numărul acesteia, precum şi iniţialele judecătorului care o va
redacta. Totodată, se întocmeşte şi se păstrează Registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea,
în care se vor face următoarele menţiuni: numărul curent; numele şi prenumele inculpatului sau
condamnatului; numărul şi data mandatului de arestare preventivă sau de executare a pedepsei;
numărul şi data adresei Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului
General al Poliţiei Române sau a Ministerului Justiţiei; numărul dosarului instanţei; numărul şi data
pronunţării încheierii; data comunicării încheierii Ministerului Justiţiei. Instanţa de recurs va ţine un
registru distinct pentru aceste speţe. Registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea nu este
destinat publicităţii.
Încheierea definitivă prin care s-a constatat că sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării,
însoţită de actele necesare în vederea solicitării extrădării se comunică de îndată Ministerului Justiţiei.
Încheierea definitivă prin care s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile pentru a se solicita
extrădarea se comunică Ministerului Justiţiei în cel mult 3 zile de la pronunţare.
Căi de atac
Recursul
Încheierea instanței poate fi atacată cu recurs de procuror, în termen de 24 de ore de la
pronunţare. Dosarul cauzei este înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore. Recursul se judecă
în termen de cel mult 3 zile, de către instanţa superioară în grad. Instanţa de recurs va restitui dosarul
primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.
Revizuirea
În termen de cel mult 3 zile de la data primirii încheierii definitive prin care s-a constatat că
sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de
specialitate, efectuează un examen de regularitate internaţională.
În funcţie de concluziile examenului de regularitate internaţională, direcţia de specialitate a
Ministerului Justiţiei fie întocmeşte cererea de extrădare şi o transmite, însoţită de actele anexe,
autorităţii competente a statului solicitat, fie întocmeşte un act prin care propune ministrului justiţiei,
motivat, să sesizeze procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în
vederea iniţierii procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea
extrădării, informând în ambele situaţii Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române. În cazul în care constată că actele sunt incomplete, înainte
de a întocmi şi de a transmite cererea de extrădare, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei
poate solicita instanţei competente să îi transmită, în cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare
potrivit tratatului internaţional aplicabil.
În cazul în care nu sunt întrunite condiţiile de regularitate internaţională pentru solicitarea extrădării,
ministrul justiţiei, prin procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
cere revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile
pentru solicitarea extrădării. Revizuirea nu poate fi cerută pentru alt motiv decât cel legat de
concluziile examenului de regularitate internaţională.
Cererea de revizuire se face în termen de cel mult 3 zile, dacă persoana extrădabilă este
arestată în vederea extrădării către România. În toate celelalte cazuri cererea se face în termen de cel
mult 15 zile. Termenul curge de la data la care procurorul general primeşte cererea prin care ministrul
justiţiei îi solicită să promoveze revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a constatat că
sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării. Competentă să judece cererea de revizuire este
instanţa care a emis încheierea atacată. În cazul în care persoana extrădabilă este arestată în vederea
extrădării către România, cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere. În toate
celelalte cazuri, cererea de revizuire se soluţionează în termen de cel mult o lună de la data
înregistrării cauzei.
Instanţa, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată, anulează încheierea atacată.
Dacă instanţa constată că cererea de revizuire este neîntemeiată, o respinge, menţinând încheierea
atacată. Hotărârea instanţei de revizuire este definitivă şi se comunică în termen de 24 de ore de la
146
pronunţare ministrului justiţiei şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
Trimiterea și retragerea cererii de extrădare

Cererea de extrădare şi actele anexate acesteia, însoţită de actele prevăzute de tratatul
internațional aplicabil sau de legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală şi de
traduceri certificate în limba statului solicitat sau în limba engleză ori franceză, se transmit autorităţii
competente a statului solicitat, direct, ori pe cale diplomatică sau pe altă cale convenită prin înţelegere
directă între statul român solicitant şi statul solicitat.
În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane condamnate în lipsă, în situaţia în care
statul solicitat aduce la cunoştinţa persoanei urmărite hotărârea pronunţată în lipsă, o astfel de
notificare nu va produce efecte faţă de procedura penală din România.
În cazul în care persoana urmărită nu este arestată provizoriu în vederea extrădării, procedura
prevăzută în acest articol are caracter confidenţial, până în momentul în care statul solicitat este
învestit cu cererea de extrădare. Retragerea cererii de extrădare
Transmiterea informaţiilor suplimentare la cererea statului solicitat
În cazul în care, în vederea soluţionării cererii de extrădare, autorităţile statului străin solicită
transmiterea unor informaţii suplimentare, acestea vor fi comunicate, în termenul stabilit de
autorităţile statului solicitat, prin Ministerul Justiţiei sau direct, de către instanţa competentă.
Traducerea documentelor se efectuează de către Ministerul Justiţiei sau instanţa competentă, după
caz.
Retragerea cererii de extrădare
În cazul în care persoana extrădabilă nu se mai află sub puterea mandatului de arestare
preventivă sau a mandatului de executare, instanţa competentă, din oficiu sau la cererea procurorului,
stabileşte, prin încheiere motivată, că nu mai subzistă condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita
extrădarea şi dispune de îndată retragerea cererii de extrădare. Hotărârea se transmite Ministerului
Justiţiei în termen de 24 de ore de la pronunţare. Ministerul Justiţiei retrage neîntârziat cererea de
extrădare, informând despre aceasta Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Procedura extrădării active se aplică în mod corespunzător.
Rejudecarea persoanei extrădate
Asigurarea rejudecării în cazul extrădării persoanei condamnate în lipsă este dată de
Ministerul Justiţiei, la cererea statului solicitat.
Reextrădarea către România
Consimţământul statului terț care a extrădat inițial persoana în statul solicitat este necesar
pentru a îngădui acestuia din urmă să predea României persoana care i-a fost anterior predată şi care
ar fi căutată de către România pentru infracţiuni anterioare predării. Statul terț va putea cere
prezentarea actelor prevăzute de lege care însoțesc de regulă cererea de extrădare.
Ca excepție, consimțământul la reextrădare al statului străin nu este necesar în cazul în care
persoana extrădată, având posibilitatea să o facă, nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea
sa definitivă, teritoriul statului solicitat, ori dacă a revenit de bunăvoie pe acest teritoriu după ce l-a
părăsit.
Punerea în executare a hotărârii

Preluarea extrădatului
Este considerat bază legală necesară şi suficientă pentru preluarea extrădatului un extras al
hotărârii judecătoreşti rămase definitive, prin care se dispune extrădarea.
În caz de acordare a extrădării, România va fi informată despre locul şi data predării, precum şi
asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana extrădabilă. Ministerul Justiției
comunică de îndată Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului
General al Poliţiei Române data și locul predării, care este un punct al frontierei statului solicitat.
147
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei Române asigură, prin Biroul Naţional Interpol, preluarea şi informează despre aceasta
Ministerul Justiţiei şi instanța competentă. Persoana extrădată este predată şi preluată sub escortă.
În afara cazului de forță majoră, dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea
va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest
termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.
În caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române
şi cele ale statului solicitat se vor pune de acord asupra unei noi date de predare.
Primirea extrădatului
Persoana extrădată, adusă în România, va fi, de urgenţă, predată administraţiei penitenciare
sau autorităţii judiciare competente, după caz.
Dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor
prevăzute de lege.
Comunicarea soluției
Ministerul Justiţiei informează autoritatea judiciară română competentă despre modul de soluţionare a
cererii de extrădare de către statul solicitat şi, după caz, despre durata arestării provizorii în vederea
extrădării, pentru a fi computată potrivit dispoziţiilor legale.
Regula specialității
Persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în
vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru
orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când:
- statul care a predat-o consimte; în acest scop, autorităţile române competente vor transmite
statului solicitat o cerere însoţită de actele prevăzute de lege şi de un proces verbal în care se
consemnează declaraţiile persoanei extrădate;
- având posibilitatea să o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la
liberarea sa definitivă, teritoriul României, ori dacă a revenit în România după ce a părăsit teritoriul
statului român;
Autorităţile române vor lua măsurile necesare în vederea, pe de o parte, unei eventuale
trimiteri a persoanei de pe teritoriul României, iar pe de altă parte, întreruperii prescripţiei potrivit
legislaţiei române, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsă.
Când calificarea dată faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana
extrădată nu va fi urmărită sau judecată decât în măsura în care elementele constitutive ale infracţiunii
recalificate ar îngădui extrădarea.
În cazul solicitării consimțământului pentru urmărire, judecare, ori executarea unei pedepse
pentru fapte anterioare predării, cererea adresată statului străin se formulează de către Ministerul
Justiţiei, în baza încheierii instanţei competente să soluţioneze cauza în primă instanţă, la propunerea
motivată a Ministerului Public sau în baza încheierii instanţei pe rolul căreia se află cauza, dacă
extrădarea a fost acordată după trimiterea în judecată a persoanei extrădate, după caz.
Extrădarea sub condiție
În cazul în care extrădarea a fost acordată sub condiţie, instanţa care a solicitat extrădarea ia
măsurile necesare pentru respectarea condiţiei impuse de statul solicitat şi dă garanţii în acest sens.
În cazul în care condiţia impusă este retrimiterea persoanei extrădate pe teritoriul statului
solicitant, instanţa dispune însoţirea acesteia la frontieră, în vederea preluării de către autorităţile
competente ale statului solicitant.
Mandatul european de arestare
Procedura emiterii mandatului european de arestare
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară
competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat
148
membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse
ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii
reciproce.
Autorităţile române competente
În România sunt desemnate ca autorităţi judiciare emitente instanţele judecătoreşti.
Autorităţile judiciare române de executare sunt curţile de apel.
Autorităţile române competente să primească mandatul european de arestare sunt Ministerul
Justiţiei şi parchetele de pe lângă curţile de apel în a căror circumscripţie a fost localizată persoana
solicitată. În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana solicitată, mandatul european de
arestare se transmite Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Autoritatea centrală română este Ministerul Justiţiei. În această calitate, Ministerul Justiţiei:
a) primeşte mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară dintr-un alt stat
membru al Uniunii Europene şi îl transmite parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui
circumscripţie a fost localizată persoana solicitată sau Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Bucureşti, în cazul în care persoana solicitată nu a fost localizată, ori de câte ori autoritatea judiciară
emitentă nu reuşeşte să transmită mandatul european de arestare direct autorităţii judiciare române
primitoare;
b) transmite mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară română, dacă aceasta
nu îl poate transmite direct autorităţii judiciare primitoare străine sau când statul membru de
executare a desemnat ca autoritate primitoare Ministerul Justiţiei;
c) ţine evidenţa mandatelor europene de arestare emise sau primite de autorităţile judiciare
române, în scopuri statistice;
d) îndeplineşte orice altă atribuţie stabilită prin lege menită a asista şi sprijini autorităţile
judiciare române în emiterea şi executarea mandatelor europene de arestare.
Conţinutul şi forma mandatului european de arestare
Mandatul european de arestare va conţine următoarele informaţii:
a) identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate;
b) denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale autorităţii
judiciare emitente;
c) indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare
preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect;
d) natura şi încadrarea juridică a infracţiunii;
e) o descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, inclusiv momentul, locul,
gradul de implicare a persoanei solicitate;
f) pedeapsa pronunţată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea
statului emitent pentru infracţiunea săvârşită;
g) dacă este posibil, alte consecinţe ale infracţiunii.
Mandatul european de arestare este întocmit în conformitate cu formularul din anexa legii
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Mandatul european de arestare transmis autorităţii competente a unui alt stat membru trebuie
tradus în limba oficială sau în limbile oficiale ale statului de executare sau în una ori mai multe alte
limbi oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene, pe care acest stat le acceptă, conform declaraţiei
depuse la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene.
Mandatul european de arestare transmis spre executare autorităţilor române trebuie tradus în
limba română sau în una din limbile engleză şi franceză.
Cheltuieli
Cheltuielile ocazionate pe teritoriul statului român de executarea unui mandat european de
arestare revin României. Celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului emitent.
Procedura de emitere a mandatului european de arestare
În situaţia în care persoana urmărită nu se află pe teritoriul României, se emite un mandat
european de arestare ori de câte ori nu a intervenit, potrivit legii române, prescripţia răspunderii
149
penale sau a executării pedepsei ori amnistia sau graţierea, şi este îndeplinită, după caz, una dintre
următoarele condiţii:
a) pedeapsa prevăzută de lege este de cel puţin un an, dacă arestarea şi predarea se solicită în
vederea exercitării urmăririi penale ori a judecăţii;
b) pedeapsa sau măsura de siguranţă privativă de libertate aplicată este de cel puţin 4 luni,
dacă arestarea şi predarea se solicită în vederea executării pedepsei sau a măsurii de siguranţă
Mandatul european de arestare este emis, în faza de urmărire penală, de către judecătorul
delegat de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, iar în faza de
judecată şi de executare, de către judecătorul delegat de preşedintele primei instanţe ori de cel al
instanţei de executare, în următoarele situaţii:
a) la sesizarea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală a persoanei
solicitate, dacă arestarea şi predarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale;
b) la sesizarea instanţei care a dispus asupra luării măsurii arestării preventive a inculpatului
ori care a hotărât cu privire la măsurile de siguranţă, după caz, sau a organului la care se află spre
executare mandatul, dacă arestarea şi predarea se solicită în vederea judecăţii ori executării pedepsei
închisorii sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Judecătorul competent verifică îndeplinirea condiţiilor de emitere şi procedează, după caz,
astfel:
a) emite mandatul european de arestare şi supraveghează luarea măsurilor pentru transmiterea
acestuia; în cazul în care persoana este localizată pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene,
dispune traducerea mandatului european de arestare, în termen de 24 de ore;
b) constată, prin încheiere motivată, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a emite un mandat
european de arestare. Încheierea poate fi atacată cu recurs de procuror, în termen de 3 zile de la
comunicare. Recursul se judecă de instanţa superioară, în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei,
iar în caz de admitere a acestuia, prima instanţă este obligată să emită un mandat european de
arestare.
În cazul emiterii mandatului european de arestare, judecătorul competent informează
procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori instanţa pe rolul căreia se află
cauza penală despre emiterea mandatului european de arestare, iar în cazul refuzului emiterii
comunică încheierea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori
procurorului de pe lângă instanţa de executare.
În cazul emiterii unui mandat european de arestare, judecătorul poate solicita autorităţii
judiciare de executare remiterea bunurilor care constituie mijloace materiale de probă.
În cazul în care locul unde se află persoana solicitată nu este cunoscut, mandatul european de
arestare în limba română se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române, în vederea difuzării pe canale specifice. Acesta va fi
tradus, prin grija instanţei emitente, în limba impusă de statul membru de executare, după ce se
confirmă localizarea persoanei solicitate pe teritoriul unui anumit stat membru al Uniunii Europene.
În cazul în care în circumscripţia instanţei emitente nu există un traducător autorizat pentru limba
străină în care este necesară traducerea, autoritatea judiciară emitentă solicită sprijinul Ministerului
Justiţiei, urmând ca traducerea să se efectueze prin grija acestuia.
Registrul de evidenţă a mandatelor europene de arestare

Pentru evidenţa activităţii instanţei, se întocmeşte şi se păstrează Registrul de evidenţă a
mandatelor europene de arestare. În acest registru se fac următoarele menţiuni: numărul curent;
numele, prenumele şi cetăţenia persoanei solicitate; numărul şi data adresei parchetului ori a instanţei
pe rolul căreia se află cauza penală; numărul dosarului instanţei de executare; data emiterii
mandatului european de arestare; data transmiterii mandatului european de arestare; informaţii asupra
executării mandatului european de arestare; motivele neexecutării mandatului european de arestare;
150
data predării persoanei solicitate; data retragerii mandatului european de arestare. Registrul nu este
destinat publicităţii.
Procedura prevăzută mai sus are caracter confidenţial până la arestarea persoanei solicitate în
statul membru de executare.
Transmiterea mandatului european de arestare
În cazul în care se cunoaşte locul unde se află persoana solicitată, autoritatea judiciară română
emitentă poate transmite mandatul european de arestare direct autorităţii judiciare de executare.
Autoritatea judiciară emitentă poate să solicite introducerea semnalmentelor persoanei în
cauză în Sistemul de Informaţii Schengen (SIS), prin intermediul Sistemului Informatic Naţional de
Semnalări. În acest scop, se aplică dispoziţiile art. 95 al Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în
aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la
frontierele comune, Schengen.
Semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat european de
arestare, dacă este însoţită de informaţiile prevăzute în formularul mandatului european de arestare.
Cu titlu tranzitoriu, până la data la care Sistemul Informatic Schengen va avea capacitatea de a
transmite toate informaţiile menţionate în anexa legii privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală, semnalarea echivalează cu un mandat european de arestare în aşteptarea transmiterii
originalului.
Procedura de transmitere
Autorităţile judiciare române pot transmite mandatul european de arestare prin orice mijloc de
transmitere sigur, care lasă o urmă scrisă, cu condiţia ca autoritatea judiciară de executare să poată
verifica autenticitatea acestuia.
În cazul în care locul unde se află persoana solicitată nu este cunoscut, transmiterea
mandatului european de arestare se realizează prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care procedează la difuzarea în
Sistemul Informatic Schengen sau pe canalele Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale
(Interpol), după caz. În acest caz, transmiterea se poate efectua şi prin sistemul securizat al Reţelei
Judiciare Europene, când acesta va fi operaţional.
Dacă autoritatea judiciară emitentă nu cunoaşte autoritatea judiciară de executare, se va
efectua cercetarea necesară, inclusiv prin punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene sau prin
direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei, pentru a obţine informaţiile necesare de la statul
membru de executare.
Orice dificultate care ar interveni în legătură cu transmiterea sau verificarea autenticităţii unui
mandat european de arestare se va soluţiona prin contact direct între autoritatea judiciară emitentă şi
autoritatea judiciară de executare sau cu sprijinul Ministerului Justiţiei.
Ulterior transmiterii mandatului european de arestare, autoritatea judiciară română emitentă
poate transmite orice informaţii suplimentare necesare pentru executarea mandatului.
În cazul transmiterii directe, autorităţile judiciare emitente române informează Ministerul
Justiţiei în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru cu privire la mandatele europene de arestare emise
în perioada de referinţă şi stadiul executării acestora. Transferul temporar şi audierea persoanei
solicitate în timpul executării mandatului european de arestare
Atunci când s-a emis un mandat european în vederea urmăririi penale sau judecăţii, autoritatea
judiciară emitentă română va putea solicita autorităţii judiciare de executare, înainte ca aceasta să se fi
pronunţat asupra predării definitive, predarea temporară în România a persoanei urmărite, în vederea
ascultării sale, sau va putea solicita să fie autorizată luarea declaraţiei acestei persoane pe teritoriul
statului de executare a mandatului.
Dacă autoritatea judiciară de executare, după ce a aprobat predarea persoanei urmărite,
dispune suspendarea predării până la terminarea unui proces în curs sau până la executarea pedepsei
aplicate în statul de executare a mandatului pentru o faptă diferită de cea care face obiectul
mandatului european, autoritatea judiciară română emitentă va putea solicita predarea temporară a
persoanei în vederea ascultării sale sau a judecăţii. Rejudecarea persoanei predate
151
Asigurarea rejudecării în cazul predării persoanei condamnate în lipsă este dată de autoritatea
judiciară emitentă, la cererea autorităţii judiciare de executare.
Garanţia transferării persoanei predate
În cazul în care persoana solicitată care face obiectul unui mandat european de arestare, emis
în scopul urmăririi penale sau al judecăţii, este resortisant sau rezident al statului membru de
executare, garanţia că, în caz de condamnare, odată predată, persoana solicitată poate fi transferată în
condiţiile legii în statul de cetăţenie este dată de instanţa emitentă a mandatului european de arestare.
Retragerea mandatului european de arestare
Mandatul european de arestare se retrage în cazul în care au dispărut temeiurile care au
justificat emiterea acestuia ori dacă persoana solicitată a decedat.
În cazul emiterii simultane a unui mandat de urmărire internaţională şi a unui mandat european de
arestare, mandatul european de arestare se retrage dacă persoana urmărită internaţional a fost
extrădată sau predată în România.
Retragerea se solicită de instanţa emitentă, care informează despre aceasta autoritatea
judiciară de executare, Ministerul Justiţiei şi, după caz, parchetul care efectuează ori supraveghează
activitatea de urmărire penală sau instanţa care a dispus asupra măsurii arestării preventive a
inculpatului ori care a hotărât cu privire la măsurile de siguranţă.
Preluarea persoanei solicitate
Preluarea persoanei solicitate se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în termenele stabilite împreună
cu autorităţile competente ale statului membru de executare.
Executarea mandatului european de arestare
Fapte care dau loc la predare

Următoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent,
dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă
de libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii
condiţiei dublei incriminări:
1. participarea la un grup criminal organizat;
2. terorismul;
3. traficul de persoane;
4. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;
5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;
6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;
7. corupţia;
8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în
înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene;
9. spălarea produselor infracţiunii;
10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;
11. fapte legate de criminalitatea informatică;
12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii de animale pe cale de
dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie;
13. facilitarea intrării şi şederii ilegale;
14. omorul, vătămarea corporală gravă;
15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;
16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostatici;
17. rasismul şi xenofobia;
18. furtul organizat sau armat;
19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;
20. înşelăciunea;
21. racketul şi extorcarea de fonduri;
152
22. contrafacerea şi pirateria produselor;
23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;
24. falsificarea de mijloace de plată;
25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;
26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
27. traficul de vehicule furate;
28. violul;
29. incendierea cu intenţie;
30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale;
31. sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;
32. sabotajul.
Pentru alte fapte decât cele prevăzute mai sus, predarea este subordonată condiţiei ca faptele
care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracţiune potrivit legii
române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.
Condiţii speciale
Executarea unui mandat european de arestare de către autorităţile judiciare de executare
române poate fi supusă următoarelor condiţii:
a) în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse
sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunţată în lipsă, dacă
persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată în orice alt mod cu privire la data şi locul
şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi
acordată dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului
european de arestare are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în
prezenţa sa;
b) în cazul în care infracţiunea în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare este
sancţionată cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate pe
viaţă, dispoziţiile legale ale statului membru emitent trebuie să prevadă posibilitatea revizuirii
pedepsei sau a măsurii de siguranţă aplicate ori liberarea condiţionată, după executarea a 20 de ani
din pedeapsă sau măsura de siguranţă aplicată, ori aplicarea unor măsuri de clemenţă.
Cetăţenii români sunt predaţi în baza unui mandat european de arestare emis în vederea
efectuării urmăririi penale sau a judecăţii cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă
privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Motive obligatorii de refuz al executării
Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare
în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv
pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul
condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau
executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi
intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de
amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea
infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită
vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
Motive facultative de refuz al executării
Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de
arestare în următoarele cazuri:
a) când nu există dubla incriminare; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de
vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că
legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de
153
reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului
membru emitent;
b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei
proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu
închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean
român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru
emitent;
d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru
aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de
condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau
executarea să fie prescrisă, ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit
legii statului de condamnare;
e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt
comise pe teritoriul României;
f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului
emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului
român;
g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază
mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de
competenţa autorităţilor române;
h) când o autoritate judiciară română a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, fie încetarea
urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea pentru infracţiunea pe care se
întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre
definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri.
Recunoaşterea hotărârii străine
În situaţia în care, în cauză, este emis un mandat de arestare în scopul executării unei pedepse
cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este
cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul
membru emitent, anterior pronunţării hotărârii, autoritatea judiciară română de executare solicită
autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi
orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru
care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se
face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului
european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a
recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data
pronunţării hotărârii.
Dacă persoana solicitată se află în stare de arest şi autoritatea judiciară de emitere întârzie
transmiterea documentelor solicitate, judecătorul întreabă persoana solicitată dacă aceasta este de
acord să execute pedeapsa sau măsura de siguranţă în statul membru emitent. În situaţia în care
autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele solicitate, în termen de cel mult 20 de zile
de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea
mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilităţii
de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor
aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza
reciprocităţii.
Proceduri prealabile
În termen de 24 de ore de la primirea unui mandat european de arestare sau a unei semnalări
în Sistemul Informatic Schengen, procurorul desemnat de procurorul general al parchetului de pe
lângă curtea de apel verifică dacă mandatul european de arestare este însoţit de o traducere în limba
română ori în una dintre limbile engleză sau franceză. În cazul în care mandatul nu este tradus
în niciuna dintre limbile acceptate, parchetul solicită autorităţii judiciare emitente remiterea
154
traducerii. Dacă mandatul este tradus în limba engleză sau în limba franceză, procurorul competent ia
măsuri pentru efectuarea traducerii în limba română, în termen de cel mult două zile.
Procurorul verifică dacă mandatul european de arestare cuprinde informaţiile cerute de lege. În cazul
în care mandatul european de arestare nu cuprinde aceste informaţii, solicită de urgenţă autorităţii
judiciare emitente completarea informaţiilor şi fixează un termen-limită pentru primirea acestora.
Dacă mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de lege şi este tradus în
limba română ori în una din limbile engleză sau franceză, procurorul ia măsurile necesare pentru
identificarea, căutarea, localizarea şi prinderea persoanei solicitate.
Transmiterea cauzei şi clasarea
În situaţia în care în urma verificărilor efectuate se constată că persoana solicitată se află în
circumscripţia teritorială a unui alt parchet, procurorul trimite de îndată mandatul european de
arestare parchetului competent şi informează despre aceasta autoritatea judiciară emitentă şi
Ministerul Justiţiei.
În cazul în care din verificările efectuate rezultă în mod neîndoielnic că persoana solicitată nu
se află pe teritoriul României, procurorul dispune clasarea şi informează despre aceasta autoritatea
judiciară emitentă şi Ministerul Justiţiei.
Procedură pe rol în România împotriva persoanei solicitate
Dacă persoana solicitată face obiectul unor proceduri penale în curs, pentru aceleaşi fapte
pentru care a fost emis mandatul european de arestare, procurorul transmite, spre informare,
procurorului de caz sau instanţei competente, o copie a mandatului european de arestare, traducerea
şi, dacă este cazul, informaţiile suplimentare comunicate de autoritatea judiciară emitentă,
solicitându-i să aprecieze şi să informeze de urgenţă dacă urmărirea penală sau judecata pot fi
suspendate până la soluţionarea cauzei de către autoritatea judiciară română de executare.
Dacă procedurile penale existente împotriva persoanei solicitate se referă la alte fapte decât
cele pentru care a fost emis mandatul european de arestare, procurorul competent transmite, de
asemenea, spre informare, procurorului de caz sau instanţei competente, o copie a mandatului
european de arestare, traducerea şi, dacă este cazul, informaţiile suplimentare comunicate de
autoritatea judiciară emitentă, solicitându-i să îl informeze de îndată care este stadiul procedurii.
Procedurile prealabile descrise mai sus nu împiedică identificarea, căutarea, localizarea şi
prinderea persoanei solicitate.
În cazul în care predarea persoanei solicitate este condiţionată de acordarea consimţământului
unui alt stat membru ori al unui stat terţ, luarea măsurilor pentru prinderea persoanei solicitate are loc
la data primirii consimţământului statului respectiv.
Reţinerea persoanei solicitate
Măsura reţinerii persoanei solicitate poate fi luată de procuror numai după ascultarea acesteia
în prezenţa apărătorului. Măsura reţinerii se dispune prin ordonanţă motivată şi poate dura cel mult 24
de ore.
Persoanei reţinute i se aduc, de îndată, la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele
reţinerii şi conţinutul mandatului european de arestare.
Persoanei reţinute i se va comunica o copie a mandatului european de arestare şi traducerea
acestuia. Această prevedere se va aplica şi în cazul în care procurorul competent primeşte un nou
mandat european de arestare ulterior sesizării curţii de apel competente.
Persoana reţinută poate solicita să fie încunoştinţat despre măsura luată un membru de familie
ori o altă persoană pe care o desemnează aceasta. Atât cererea, cât şi încunoştinţarea se consemnează
într-un proces-verbal. În mod excepţional, dacă procurorul apreciază că acest lucru ar afecta
executarea mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate sau, în cazul în care
are cunoştinţă, a unor mandate europene de arestare emise împotriva altor participanţi la săvârşirea
infracţiunii, procurorul va putea refuza solicitarea.
Î n cazul în care persoana solicitată este minor, termenul de reţinere se reduce la jumătate. În
acest caz, reţinerea poate fi prelungită, dacă se impune, prin ordonanţă motivată, cel mult 8 ore.
În vederea reţinerii persoanei solicitate, organul competent poate pătrunde în orice locuinţă în
care se află persoana solicitată, fără consimţământul acesteia ori al persoanei căreia îi aparţine sau
155
foloseşte locuinţa, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal
al acesteia.
Reţinerea şi arestarea persoanei solicitate în caz de urgenţă
În caz de urgenţă, ca excepţie, măsura reţinerii poate fi dispusă pe baza semnalării transmise
prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), care nu echivalează cu mandatul
european de arestare. În acest caz, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române solicită de îndată Biroului Central Naţional Interpol
corespondent transmiterea către parchetul competent, în termen de cel mult 48 de ore de la reţinerea
persoanei solicitate.
Persoanei reţinute i se aduc, de îndată, la cunoştinţă în limba pe care o înţelege motivele reţinerii.
Când măsura reţinerii a fost luată de organul de cercetare penală al poliţiei judiciare, acesta
este obligat, în primele 10 ore de la reţinere, să prezinte persoana solicitată procurorului desemnat de
procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie teritorială a fost
reţinută.
Sesizarea curţii de apel în vederea arestării şi predării persoanei solicitate
Procurorul sesizează curtea de apel competentă cu propunerea de luare a măsurii arestării
De îndată ce instanţa este sesizată, cauza se repartizează, în condiţiile legii, unui complet
format dintr-un judecător, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării şi asupra predării persoanei
solicitate.
Pentru evidenţa activităţii instanţei, se întocmeşte şi se păstrează Registrul privind arestarea şi
predarea în baza mandatelor europene de arestare. În acest registru se vor face următoarele menţiuni:
numărul curent; numele şi prenumele persoanei solicitate; numărul şi data adresei parchetului;
numărul şi data mandatului european de arestare; autoritatea judiciară emitentă; numărul dosarului
instanţei; data şi soluţia pronunţată; numărul şi data mandatului intern de arestare; durata arestării, cu
indicarea datei la care începe măsura şi a datei la care expiră; numele şi prenumele judecătorului care
a dispus măsura arestării şi/sau predarea persoanei solicitate; data declarării recursului, evidenţiindu-
se separat împotriva cărei soluţii a fost declarată calea de atac; data înaintării recursului la instanţa de
control judiciar; soluţia instanţei de recurs, precum şi prelungirile arestării; data comunicării hotărârii
asupra predării autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare
Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Procedura de executare a mandatului european de arestare
Judecătorul verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate şi se asigură că acesteia i s-a
comunicat o copie a mandatului european de arestare sau, în cazul prevăzut la art. 101, că a fost
informată despre motivul reţinerii.
Dacă persoana a fost reţinută, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza
semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), arestarea
persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile. În acest caz, instanţa
amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului
european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
După primirea mandatului european de arestare, judecătorul aduce la cunoştinţa persoanei
solicitate drepturile acesteia, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la
predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale
consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.
Predare voluntară
În cazul în care mandatul european de arestare a fost emis împotriva unui cetăţean român, în
vederea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, judecătorul
întreabă persoana solicitată dacă aceasta este de acord să execute pedeapsa sau măsura de siguranţă în
statul membru emitent.
În cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre
consimţământul acesteia se întocmeşte un proces-verbal care se semnează de către judecător, grefier,
156
apărător şi persoana solicitată. În acelaşi proces-verbal se va menţiona dacă persoana solicitată a
renunţat sau nu la drepturile conferite de regula specialităţii.
În cazul în care persoana solicitată consimte, dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al
executării, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, deopotrivă asupra arestării şi predării
Opoziţia la predare
Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă,
procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate,
care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii
sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.
Dispunerea măsurilor preventive
Atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu
privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului
european de arestare se dispune prin încheiere motivată.
Instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării
în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de
termenele prevăzute de lege.
În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea
persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar
durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180
de zile.
În cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de aceasta
măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În acest caz, în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune
executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea
persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.
Solicitarea de informaţii sau garanţii suplimentare
Dacă judecătorul apreciază că în cauză se impune solicitarea de informaţii sau garanţii
suplimentare autorităţii judiciare emitente, amână cauza stabilind un termen pentru primirea datelor
solicitate. Termenul fixat nu poate fi mai mare de 10 zile.
Emiterea mandatului
După întocmirea sentinţei privind predarea persoanei solicitate sau a încheierii privind
măsurile preventive, după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile
Codului de procedură penală cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în
mod corespunzător.
Şedinţa de judecată este publică, afară de cazul în care, la cererea procurorului, a persoanei solicitate
sau din oficiu, judecătorul apreciază că se impune judecarea cauzei în şedinţă secretă. Participarea
procurorului este obligatorie.
Drepturile persoanei arestate în baza unui mandat european de arestare
Persoana arestată are dreptul să fie informată cu privire la conţinutul mandatului european de
arestare. Persoana arestată are dreptul să fie asistată de un apărător ales sau numit din oficiu de
instanţă. Persoana arestată care nu înţelege sau nu vorbeşte limba română are dreptul la interpret,
asigurat gratuit de către instanţă.
Predarea temporară sau luarea declaraţiei persoanei solicitate
Dacă autoritatea judiciară emitentă solicită, judecătorul poate dispune predarea temporară a
persoanei solicitate sau procedează la audierea persoanei solicitate.
În cazul în care s-a acordat predarea temporară, aceasta se efectuează în condiţiile şi pe durata
stabilite de comun acord între autoritatea judiciară emitentă şi cea de executare. În toate cazurile
persoana urmărită va trebui să se întoarcă în România pentru a participa la desfăşurarea procedurii de
predare în baza mandatului european de arestare.
În cazul în care nu se acordă predarea temporară sau aceasta nu este solicitată, autoritatea
judiciară de executare română procedează la luarea unei declaraţii persoanei solicitate, cu participarea
persoanei desemnate de autoritatea judiciară emitentă, dacă este cazul, în conformitate cu legea
157
statului membru emitent. Audierea persoanei solicitate se face potrivit prevederilor Codului de
procedură penală român şi în condiţiile stabilite potrivit înţelegerii dintre autorităţile judiciare
implicate. În toate cazurile se vor respecta drepturile procesuale ale persoanei urmărite.
Incidente procedurale
În cazul în care, în cursul procedurii de executare a unui mandat european de arestare, este
sesizată Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a unei dispoziţii din prezentul
titlu, judecarea excepţiei se face cu precădere, în termen de cel mult 45 de zile de la sesizarea Curţii
Constituţionale.
Hotărârea
În toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare prin
sentinţă, cu respectarea termenelor prevăzute de lege. În scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine
seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.
În termen de cel mult 24 de ore după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, instanţa
comunică hotărârea luată autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de
Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
În cazul în care predarea persoanei solicitate a fost amânată, indiferent dacă, la momentul
pronunţării hotărârii, aceasta se află ori nu se află sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau
de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare în
vederea predării este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.
Căi de atac
Împotriva încheierilor privind arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi
localitatea, ori celor privind menţinerea arestării în vederea predării se poate declara recurs în termen
de 24 de ore de la pronunţare.
Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare
poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana
solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.
Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate este
suspensiv de executare, cu excepţia dispoziţiilor privind măsura arestării. Dosarul va fi înaintat
instanţei de recurs în termen de 24 de ore.
Soluţionarea recursului
Recursul declarat se soluţionează cu precădere, în termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea
cauzei.
Termene
Mandatul european de arestare se soluţionează şi se execută în regim de urgenţă.
În cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, hotărârea asupra executării
mandatului european de arestare trebuie pronunţată cel mai târziu în termen de 10 zile de la termenul
de judecată la care persoana solicitată şi-a exprimat consimţământul la predare.
În celelalte cazuri, hotărârea definitivă privind executarea mandatului european de arestare se
pronunţă în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei solicitate.
Când, pentru motive justificate, nu se poate pronunţa o hotărâre în termenele prevăzute la
alineatele precedente, instanţa poate amâna pronunţarea pentru 30 de zile, comunicând autorităţii
judiciare emitente această împrejurare, precum şi motivele amânării şi menţinând măsurile necesare
în vederea predării.
Când, din motive excepţionale, nu pot fi respectate termenele prevăzute de lege, autoritatea
judiciară de executare română va informa Eurojust, precizând motivele întârzierii.
Predarea persoanei solicitate
Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul
de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.
Dacă, din motive independente de voinţa unuia dintre statele emitente sau de executare,
predarea nu se poate efectua în acest termen, autorităţile judiciare implicate vor intra imediat în
158
contact pentru a fixa o nouă dată de predare. În acest caz, predarea va avea loc în termen de 10 zile de
la noua dată convenită.
În mod excepţional, predarea poate fi amânată temporar, pentru motive umanitare serioase,
cum ar fi existenţa unor temeiuri suficiente pentru a se crede că predarea va periclita, în mod evident,
viaţa sau sănătatea persoanei solicitate. Executarea mandatului european de arestare va avea loc
imediat ce aceste motive încetează să existe. În acest sens, autoritatea judiciară executoare va informa
de îndată autoritatea judiciară emitentă şi împreună vor conveni o nouă dată de predare. În acest caz,
predarea va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.
În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să
fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca
acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat
pe aceleaşi fapte.
În toate cazurile, în momentul predării, autoritatea judiciară de executare română va aduce la
cunoştinţa autorităţii judiciare emitente durata privării de libertate pe care a suferit-o persoana la care
se referă mandatul european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura de
siguranţă care se va aplica.
Predarea amânată sau condiţionată
Când persoana urmărită este urmărită penal sau judecată de autorităţile judiciare române
pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de
executare română, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la
terminarea judecăţii sau până la executarea pedepsei.
În această situaţie, dacă autoritatea judiciară emitentă o solicită, autoritatea judiciară de executare
română poate dispune predarea temporară a persoanei urmărite, în condiţiile stabilite printr-un acord
încheiat în scris cu autoritatea judiciară emitentă.
Remiterea de obiecte
La cererea autorităţii judiciare emitente sau din oficiu, autoritatea judiciară de executare
română va dispune remiterea, în conformitate cu legea română, a obiectelor care constituie mijloace
materiale de probă sau au fost dobândite de persoana solicitată ca urmare a săvârşirii infracţiunii care
stă la baza emiterii mandatului european de arestare, fără a aduce atingere drepturilor pe care statul
român sau terţii le pot avea asupra acestora. Obiectele se restituie la terminarea procesului penal.
Obiectele se remit chiar şi atunci când mandatul european de arestare nu se poate executa din
cauza decesului sau evadării persoanei urmărite.
În cazul în care bunurile sunt supuse confiscării în România, autoritatea judiciară de executare
va putea refuza remiterea acestora sau va putea să o efectueze temporar, dacă acest lucru este necesar
bunei desfăşurări a procesului penal aflat pe rolul autorităţilor judiciare române.
Concursul de cereri
În cazul în care două sau mai multe state membre au emis un mandat european de arestare în
legătură cu aceeaşi persoană, autoritatea judiciară de executare română va decide asupra priorităţii de
executare, ţinând seama de toate circumstanţele şi, în special, de locul săvârşirii şi gravitatea
infracţiunii, de data emiterii mandatelor, precum şi de împrejurarea că mandatul a fost emis în
vederea urmăririi penale, a judecăţii sau în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de
siguranţă. Autoritatea judiciară de executare română va putea solicita, dacă este cazul, avizul Eurojust
cu privire la această hotărâre.
În cazul concurenţei între un mandat european de arestare şi o cerere de extrădare prezentată
de către un stat terţ, autoritatea judiciară de executare română va decide luând în considerare toate
circumstanţele şi în special cele prevăzute mai sus şi cele prevăzute în convenţia de extrădare
aplicabilă în relaţia cu statul terţ. În cazul în care va da prioritate cererii de extrădare, se vor aplica
dispoziţiile legale privind extrădarea.
În cazul în care decide să se acorde întâietate cererii de extrădare, autoritatea judiciară de
executare română va aduce acest lucru la cunoştinţa autorităţii emitente a mandatului european de
arestare.
159
În cazul în care cu privire la aceeaşi persoană, înainte de predarea acesteia, autorităţile române
primesc din partea autorităţilor competente ale aceluiaşi stat membru emitent două sau mai multe
mandate, cauzele privind executarea acestor mandate europene de arestare se conexează la instanţa
cea dintâi sesizată, pronunţându-se o singură hotărâre cu privire la executarea fiecăruia dintre
mandatele europene de arestare. În cazul în care predarea este admisă doar pentru una sau unele
dintre fapte, în hotărârea de predare se menţionează expres acest lucru, dispoziţiile privind regula
specialităţii aplicându-se în mod corespunzător.
Prevederile referitoare la concursul de cereri nu aduc atingere obligaţiilor derivate din
calitatea de parte la Statutul Curţii Penale Internaţionale.
Transferul de proceduri în materie penală
Cererea de transfer al procedurii penale
Efectuarea unei proceduri penale sau continuarea unei proceduri iniţiate de autorităţile
judiciare române competente, pentru o faptă care constituie infracţiune conform legii române, poate fi
transferată unui stat străin, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Condiţii
Autorităţile judiciare române pot solicita autorităţilor competente ale altui stat exercitarea unei
proceduri penale sau continuarea acesteia dacă transferul procedurii penale serveşte intereselor unei
bune administrări a justiţiei sau favorizează reintegrarea socială în caz de condamnare, în unul dintre
următoarele cazuri:
- persoana învinuită de săvârşirea infracţiunii se află în executarea unei pedepse pe teritoriul
statului solicitat, pentru o infracţiune mai gravă decât cea comisă în România;
- persoana învinuită de săvârşirea infracţiunii locuieşte pe teritoriul statului solicitat şi, în
temeiul legii acestui stat, extrădarea sau predarea a fost refuzată ori ar fi refuzată în cazul formulării
unei cereri sau al emiterii unui mandat european de arestare;
- persoana învinuită de săvârşirea infracţiunii locuieşte pe teritoriul statului solicitat şi, în
temeiul legii acestui stat, recunoaşterea hotărârii penale definitive de condamnare pronunţate de
instanţa română a fost refuzată ori nu corespunde ordinii juridice interne a acelui stat, dacă persoana
condamnată nu a început executarea pedepsei, iar executarea nu este posibilă chiar având deschisă
calea extrădării ori a predării.
Transferul procedurii penale poate fi solicitat şi atunci când autorităţile judiciare române
apreciază, funcţie de particularităţile cauzei, că prezenţa persoanei învinuite de săvârşirea infracţiunii
la cercetarea penală nu poate fi asigurată şi acest lucru este posibil în statul străin.
Procedura
Competența
Transferul procedurii penale se solicită în baza hotărârii instanţei căreia i-ar reveni
competenţa să soluţioneze cauza în prima instanţă, dacă procedura se referă la activitatea de urmărire
penală sau a instanţei pe rolul căreia se află cauza, dacă procedura se referă la activitatea de judecată.
Soluția instanței
În acest sens, la propunerea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală
ori din oficiu, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, instanţa dispune, prin încheiere
motivată, transferul procedurii penale. În situaţia transferului urmăririi penale, propunerea
procurorului se soluţionează în camera de consiliu de un complet format dintr-un singur judecător,
indiferent de natura infracţiunii, iar prezenţa procurorului este obligatorie.
Căi de atac
Încheierea prin care se dispune asupra transferului procedurilor poate fi atacată cu recurs.
Termenul de recurs este de 5 zile şi curge de la pronunţare. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs
160
în termen de 5 zile, iar recursul se judecă în termen de 30 de zile de la înregistrarea cauzei. Recursul
este suspensiv de executare.
Efectele încheierii
Încheierea prin care se dispune transferul procedurii, rămasă definitivă, suspendă termenul de
prescripţie a răspunderii penale, precum şi continuarea procedurii penale începute, sub rezerva actelor
şi demersurilor cu caracter urgent.
Formularea cererii
Cererea se formulează de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală ori de către instanţă, după caz, şi se transmite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie sau Ministerului Justiţiei, însoţită de copii certificate de către un magistrat român competent
ale tuturor actelor de procedură, cu excepţia cazului în care statul străin solicită transmiterea
originalului dosarului.
Transmiterea dosarului cauzei
În cazul în care nu se transmite statului solicitat, originalul dosarului se arhivează. În cazul în
care transmite originalul, o copie certificată a dosarului se păstrează în arhivă. Restituirea originalului
se solicită în situaţia în care urmărirea penală ori judecata nu este preluată de statul solicitat.
Ministerul Justiţiei sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după caz,
asigură transmiterea cererii de transfer al procedurii penale pe una din căile prevăzute de prezenta
lege.
Efectele transferului
După ce transferul procedurii penale a fost aprobat de statul solicitat, nicio altă procedură
pentru aceeaşi faptă nu mai poate fi începută de autorităţile judiciare române.
Suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale se menţine până la soluţionarea cauzei de către
autorităţile competente ale statului solicitat.
Statul român redobândeşte dreptul de a începe sau, după caz, de a relua urmărirea penală
pentru acea faptă dacă:
- statul solicitat îl informează că nu poate finaliza urmărirea penală ce i-a fost transferată;
- ulterior, ia cunoştinţă de existenţa unui motiv care, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, ar
împiedica cererea de transfer al procedurii penale.
În caz de condamnare, hotărârea pronunţată în procedura iniţiată sau continuată în statul
solicitat, rămasă definitivă, se înscrie în cazierul judiciar şi produce aceleaşi efecte ca şi când ar fi fost
pronunţată de o instanţă română.
Preluarea urmăririi sau a procedurii penale
Cererea de preluare a procedurii penale
Orice cerere de preluare a procedurii penale adresată de un stat străin parchetelor sau
instanţelor române se înaintează, după caz, Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie.
Soluționarea cererii
Cererea de preluare a urmăririi penale se soluţionează de parchetul de pe lângă curtea de apel
în circumscripţia căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită. Cererea de preluare a
judecăţii se soluţionează de secţia penală a curţii de apel în circumscripţia căreia domiciliază sau a
fost identificată persoana urmărită.
Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta dispune asupra urmării date
cererii în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală.
161
Cererea de preluare a judecăţii se transmite de Ministerul Justiţiei parchetului de pe lângă
curtea de apel competentă să o soluţioneze. Procurorul general competent sesizează curtea de apel cu
propunerea de admitere sau respingere a cererii.
Odată învestită cu o cerere de preluare a judecăţii, curtea de apel competentă dispune prin
încheiere motivată asupra admisibilităţii cererii. Încheierea este supusă recursului, în termen de 5 zile
de la pronunţare.
Efectele admiterii cererii
În cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispoziţiilor
Codului de procedură penală.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerul Justiţiei informează
autorităţile statului solicitant în ceea ce priveşte admiterea sau respingerea cererii de transfer de
proceduri penale.
Dispoziţii pentru punerea în practică a Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a
Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele
comune, Schengen
Aplicarea principiului non bis in idem
O persoană în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru
al spaţiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleaşi fapte dacă, în caz de
condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată
potrivit legii statului care a pronunţat condamnarea.
Cu toate acestea, limitarea prevăzută mai sus nu se aplică dacă:
a) faptele vizate de hotărârea străină s-au săvârşit în tot sau în parte pe teritoriul României. În
acest caz, excepţia nu se aplică dacă faptele s-au săvârşit în parte pe teritoriul statului membru unde s-
a pronunţat hotărârea;
b) faptele vizate de hotărârea străină constituie o infracţiune contra siguranţei statului sau
împotriva altor interese esenţiale ale României;
c) faptele vizate de hotărârea străină au fost săvârşite de un funcţionar român prin încălcarea
obligaţiilor sale de serviciu.
Excepţiile menţionate nu se aplică atunci când, pentru aceleaşi fapte, statul membru interesat a
cerut preluarea urmăririi penale sau a acordat extrădarea persoanei în cauză.
Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale şi a actelor judiciare
Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale şi a actelor judiciare străine
Hotărârea penală străină şi actul judiciar străin
În vederea aplicării acestei forme de cooperare judiciară, prin hotărâre penală străină se
înţelege o hotărâre pronunţată de instanţa competentă a unui alt stat. Prin act judiciar străin se înţelege
un act judiciar care emană de la o autoritate judiciară străină competentă.
Competenţa instanţei sau autorităţii judiciare străine se verifică prin intermediul Ministerului
Justiţiei.
Condiţii pentru recunoaştere
Recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar
străin poate avea loc dacă:
- România şi-a asumat o asemenea obligaţie printr-un tratat internaţional la care este parte;
- a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de
România prin Legea nr. 30/1994;
- nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară care nu este
o infracţiune de drept comun;
162
- respectă ordinea publică a statului român;
- hotărârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale
române;
- nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane în România;
- nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane într-un alt
stat, care a fost recunoscută în România.
Hotărârile penale străine pot fi recunoscute în România şi în cazul în care nu există vreo
obligație internațională asumată, pe bază de reciprocitate. În acest sens, instanţa competentă solicită
Ministerului Justiţiei verificarea îndeplinirii condiţiei reciprocităţii.
Executarea hotărârii este posibilă, independent de verificarea condiţiilor prevăzute mai sus, şi atunci
când se referă la un cetăţean român a cărui extrădare a fost, în prealabil, acordată de România statului
străin în care s-a pronunţat hotărârea.
Procedura de recunoaştere la cererea unui stat străin
Cererea de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, formulată de autoritatea competentă a
statului străin solicitant, este transmisă de Ministerul Justiţiei procurorului general al parchetului de
pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul.
Condamnatul se citează, iar odată cu citaţia i se comunică hotărârea străină împreună cu actele
ce o însoţesc, într-o limbă pe care o înţelege.
Condamnatul are dreptul la un avocat ales sau desemnat din oficiu şi, după caz, la interpret.
Instanţa, ascultând concluziile procurorului şi declaraţiile condamnatului, dacă constată că
sunt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotărârea penală străină sau actele judiciare străine, iar în
cazul în care pedeapsa pronunţată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în
parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă
corespunzătoare potrivit legii penale române.
Dacă hotărârea penală străină se referă la un bun imobil, cererea se transmite procurorului
general al parchetului de pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia se află imobilul.
Curtea de apel decide prin hotărâre pronunţată în camera de consiliu, care poate fi atacată cu
recurs. Hotărârea se comunică parchetului şi Ministerului Justiţiei.
Procedura specială de recunoaştere pe cale principală

Recunoaşterea hotărârilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate sau a
altor acte judiciare străine se poate face şi pe cale principală, de către instanţa de judecată sesizată în
acest scop de către condamnat sau de către procuror.
În acest caz, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială se află
condamnatul.
Procedura descrisă mai sus se aplică în mod corespunzător și în cazul procedurii speciale de
recunoaștere pe cale principală.
Procedura de recunoaştere pe cale incidentală
Recunoaşterea se poate face pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în curs, de către
procuror în faza de urmărire sau de către instanţa de judecată în faţa căreia cauza este pendinte.
Măsuri preventive
Înainte de luarea unei decizii privind recunoaşterea unei hotărâri penale străine instanţa
competentă poate, la cererea statului străin, transmisă prin Ministerul Justiţiei, sau din oficiu, să
dispună arestarea preventivă a persoanei care face obiectul hotărârii a cărei recunoaştere se solicită
sau o altă măsură preventivă pentru a evita fuga acesteia de pe teritoriul României.
Legea aplicabilă şi efectele executării
Executarea unei hotărâri penale străine are loc potrivit legii române.
Hotărârile penale străine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca şi hotărârile
pronunţate de instanţele române.
Statul străin care solicită executarea este singurul competent să decidă asupra unei căi
extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat.
Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de statul străin, cât şi de statul român.
163
Statul străin trebuie să informeze statul român asupra intervenirii oricăreia dintre cauzele care
determină încetarea executării.
Începerea executării pedepsei în România are ca efect renunţarea statului străin la executarea
pe teritoriul acestuia, exceptând cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz
în care acest stat redobândeşte dreptul la executare. În cazul pedepsei amenzii, statul străin
redobândeşte dreptul la executare începând din momentul în care este informat asupra neexecutării,
totale sau parţiale, a acestei pedepse.
Executarea hotărârilor pronunţate în proceduri administrative
Executarea hotărârilor pronunţate în proceduri administrative, pentru fapte asimilate
infracţiunilor, astfel cum sunt acestea definite de Convenţia europeană privind valoarea internaţională
a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970, este posibilă numai dacă persoana în cauză a
avut posibilitatea de a exercita o cale de atac în faţa unei instanţe judecătoreşti.
Executarea hotărârilor penale şi a actelor judiciare române în străinătate
Condiţii pentru formularea unei cereri de recunoaştere şi executare

Instanţele române pot solicita recunoaşterea şi executarea de către un stat străin a unei hotărâri
judecătoreşti în unul dintre următoarele cazuri:
- condamnatul este cetăţean al statului solicitat sau al unui stat terţ ori este apatrid şi are
domiciliul pe teritoriul acelui stat, iar potrivit legii statului solicitat, extrădarea condamnatului în
România în vederea executării pedepsei nu este admisibilă sau statul străin refuză să acorde
extrădarea;
- condamnatul este cetăţean român cu domiciliul pe teritoriul statului solicitat sau are şi
cetăţenia statului solicitat, iar statul străin refuză să acorde extrădarea acestuia.
- dacă condamnatul se află în executarea unei pedepse în statul solicitat pentru o altă faptă decât
cea care a determinat condamnarea în România.
În cazul formulării unei cereri de recunoaştere a unei hotărâri penale prin care s-a aplicat o
pedeapsă, durata acesteia trebuie să fie mai mare de un an.
Condițiile pentru formularea cererii de recunoaștere și executare nu se aplică, dacă
împrejurările cauzei o cer, în baza unui tratat încheiat cu statul străin, atunci când se aplică măsura de
siguranţă a expulzării.
Recunoaşterea se solicită sub condiţia neagravării, în statul străin, a pedepsei aplicate prin
hotărârea pronunţată în România.
Recunoaşterea în străinătate a actelor judiciare emise de autorităţile române competente are loc în
condiţiile tratatului internaţional aplicabil.
Procedura de formulare a unei cereri de recunoaştere şi de executare a unei hotărâri penale
Cererea de recunoaştere şi executare a unei hotărâri penale într-un stat străin este formulată de
instanţa de executare, din oficiu, sau la cererea procurorului competent ori a condamnatului, ori de
câte ori sunt îndeplinite condiţiile pentru formularea cererii.
La cerere se anexează actele prevăzute de tratatul internaţional aplicabil sau, în lipsa unui tratat, cel
puţin hotărârea definitivă şi mandatul de executare a pedepsei.
Atunci când este necesar consimţământul condamnatului, acesta va fi dat în camera de
consiliu a instanţei de executare, exceptând cazul în care condamnatul se află în străinătate; în acest
caz, consimţământul poate fi dat în faţa unui funcţionar consular român sau în faţa autorităţii judiciare
străine competente.
În cazul în care condamnatul se află în România şi nu a formulat el însuşi cererea de
recunoaștere și executare a hotărârii penale într-un stat străin, procurorul competent procedează la
notificarea acestuia.
Lipsa unui răspuns al condamnatului echivalează cu consimţământul la formularea cererii,
fapt asupra căruia este informat prin notificare.
Efectele recunoaşterii
164
Recunoaşterea şi executarea de către statul străin a cererii de recunoaştere formulate de
instanţele române are ca efect renunţarea de către statul român la executarea hotărârii pe teritoriul
României.
Statul român redobândeşte dreptul la executarea hotărârii în cazul în care condamnatul se
sustrage de la executarea pedepsei, începând din momentul în care a fost informat de neexecutarea
totală sau parţială a acestei pedepse.
Atribuţiile Preşedintelui României sunt variate, manifestându-se în diverse domenii, ele
putând fi prezentate atât din punct de vedere al conţinutului, al obiectului lor, cât şi al condiţiilor în
care se realizează. Unii autori clasifică atribuţiile Preşedintelui României după criteriul conţinutului
acestor atribuţii, alţii folosesc drept criteriu – condiţiile de exercitare a atribuţiilor.
Spre exemplu, având în vedere criteriile obiectului atribuţiilor coroborat cu criteriul
conţinutului lor, distingem între atribuţii în domeniul politicii interne şi atribuţii în domeniul politicii
externe.
Transferarea persoanelor condamnate
Dispoziții comune
Transferarea persoanelor condamnate constituie acea formă a cooperării judiciare în care un
resortisant al unui stat, condamnat în străinătate, este transferat, după condamnare sau după
executarea unei părți din pedeapsă în statul al cărui cetățean este pentru executarea pedepsei sau a
restului de pedeapsă.
Dreptul aplicabil
Transferarea persoanelor condamnate are loc în conformitate cu normele cuprinse în tratatele
internaţionale la care România este parte, iar în absenţa acestora, pe bază de reciprocitate.
Prevederile legale se aplică deopotrivă, în completare, situaţiilor nereglementate prin tratatele
internaţionale.
Dispozițiile legale referitoare la transferul persoanelor condamnate nu aduce atingere
drepturilor şi obligaţiilor care decurg din normele internaţionale privitoare la transferul în străinătate
al deţinuţilor, în scopul audierii acestora în calitate de martori sau al confruntării.
În cuprinsul cererii de transferare a condamnatului, statul român va indica instrumentul
internaţional în temeiul căruia cererea este formulată.
Obiectivul transferării persoanelor condamnate
O persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul
statului al cărui resortisant este, în vederea executării pedepsei.
În temeiul reciprocităţii convenţionale, un cetăţean român a fost condamnat în alt stat poate fi
transferat pe teritoriul României, în vederea executării pedepsei.
Persoana condamnată se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru
a fi transferată în vederea executării pedepsei.
Transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.
Condiţiile transferării
Transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai
în următoarele condiţii:
- condamnatul este resortisant al statului de executare;
- hotărârea este definitivă;
- la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din
durata pedepsei. În cazuri excepţionale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate
avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni;
- transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu
starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către
reprezentantul persoanei. Consimţământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de
executare al cărui resortisant este;
165
- faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare;
- statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei
transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Cereri şi răspunsuri
Cererea de transferare, precum şi răspunsul la aceasta trebuie formulate în scris.
Cererea se adresează de către autoritatea competentă a statului solicitant autorităţii competente a
statului solicitat. Răspunsul se comunică pe aceeaşi cale.
Autoritatea competentă este, în cazul statului român, Ministerul Justiţiei, iar în cazul statului
străin, autoritatea centrală competentă.
Statul român solicitat va informa statul străin solicitant, în cel mai scurt termen, asupra
hotărârii sale privind acceptarea sau refuzul transferării solicitate.
Cadrul juridic
Dispoziţiile comune se aplică în mod corespunzător atât în cazul în care statul român are
calitatea de stat de condamnare, cât și atunci când este stat de executare.
Aplicarea în timp
Dispoziţiile privind transferul persoanelor condamnate se aplică executării pedepselor
pronunţate atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Cheltuieli
Cheltuielile ocazionate de transferul persoanei condamnate sunt în sarcina statului de
executare, cu excepţia cheltuielilor ocazionate exclusiv pe teritoriul statului de condamnare.
Procedura transferului. Statul român ca stat de condamnare

Obligaţia de a furniza informaţii
Orice persoană condamnată de către o instanţă română, căreia i se pot aplica prevederile
privind transferul persoanelor condamnate, trebuie să fie informată în scris, prin grija Ministerului
Justiţiei, despre conţinutul exact al convenţiei internaţionale incidente.
Transmiterea cererii. Documente necesare
Cererea de transferare formulată de un resortisant străin condamnat de o instanţă română se
transmite Ministerului Justiţiei. La primirea cererii, Ministerul Justiţiei solicită să îi fie transmise, în
regim de urgenţă, de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor următoarele acte și informații:
- numele, data şi locul naşterii condamnatului;
- dacă este cazul, adresa condamnatului în statul de executare;
- o expunere a faptelor care au atras condamnarea;
- natura, durata şi data începerii executării pedepsei.
- copia autentică a hotărârii de condamnare definitive, precum şi o copie a dispoziţiilor legale
aplicabile;
- un document menţionând durata condamnării deja executate, inclusiv informaţii asupra
oricărei detenţii provizorii, asupra reducerii pedepsei, sau un alt act privind stadiul executării
condamnării;
- declaraţia privind consimţământul la transferare; statul român va proceda în aşa fel încât
persoana care ar urma să îşi dea consimţământul la transferare, să o facă de bunăvoie şi în deplină
cunoştinţă de consecinţele juridice care decurg din aceasta. Statul român trebuie să dea statului de
executare posibilitatea să verifice, prin intermediul unui consul sau al altui funcţionar desemnat de
acord cu statul de executare, că acest consimţământ a fost dat de bunăvoie;
- dacă este cazul, orice raport sau constatare medico-legală ori alte acte medicale care atestă
starea fizică şi mintală a condamnatului, tratamentul urmat de acesta pe teritoriul statului român şi
eventualele recomandări pentru continuarea tratamentului în statul de executare, precum şi, în cazul
condamnatului minor, copia referatului de anchetă socială efectuată în cauză.
Statul sesizat
În cazul în care condamnatul s-a adresat statului român, ca stat de condamnare, în vederea
transferării sale, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta autoritatea centrală competentă a
statului de executare, în cel mai scurt termen, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
166
În cazul în care condamnatul s-a adresat statului de executare în vederea transferării sale,
statul român va comunica acestui stat, la cerere, informaţiile arătate mai sus.
Condamnatul trebuie să fie informat în scris despre orice demers întreprins de către oricare
dintre cele două state, precum şi despre orice hotărâre luată de unul dintre aceste state cu privire la
cererea de transferare.
Transmiterea documentelor și solicitarea de informații
După primirea actelor şi informaţiilor din partea Administrației Naționale a Penitenciarelor,
Ministerul Justiţiei le va traduce şi apoi le va transmite, împreună cu cererea de transferare, autorităţii
centrale din statul de executare.
Totodată, va solicita din partea acestora transmiterea următoarelor documente:
- un document sau o declaraţie care să ateste că persoana condamnată este resortisant al statului
de executare;
- o copie de pe dispoziţiile legale ale statului de executare, din care să rezulte că faptele care au
determinat pronunţarea hotărârii în statul de condamnare constituie infracţiuni, potrivit legii statului
de executare;
- o declaraţie conţinând informaţiile privitoare la procedura pentru care se va opta, în vederea
punerii în executare a condamnării (continuarea executării sau conversiunea condamnării)
- hotărârea privind acceptarea cererii de transferare.
Documentele, mai puțin hotărârea privind acceptarea cererii de transfer, necesită supralegalizare.
Refuzul transferului
Motive de refuz
Cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată, în principal, pentru
următoarele motive:
- persoana a fost condamnată pentru infracţiuni grave care au avut un ecou profund defavorabil în
opinia publică din România;
- pedeapsa prevăzută de legea statului de executare este vădit superioară sau inferioară în raport cu
cea stabilită prin hotărârea instanţei române;
- există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-
un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române;
- persoana condamnată nu a reparat pagubele produse prin infracţiune şi nu a plătit cheltuielile la care
a fost obligată prin hotărârea instanţei române şi nici nu a garantat plata despăgubirilor;
- dacă există indicii suficiente că statul de executare nu va respecta regula specialităţii.
Procedura judecării
Transmiterea documentelor și solicitarea de informații nu se va efectua dacă autorităţile
române deţin informaţii sau documente care atrag în mod necesar refuzul transferării. O asemenea
soluţie poate fi dată de către curtea de apel competentă, sesizată de procurorul general al curţii, din
oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. Sentinţa curţii de apel se motivează şi este supusă recursului,
în termen de 5 zile de la pronunţare.
Dacă soluţia de refuz al transferării rămâne definitivă, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta,
în cel mai scurt timp, autoritatea centrală a statului de executare. Informarea condamnatului se va face
în timp util, în scris, prin intermediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Continuarea procedurii
Examenul de regularitate internațională
În cazul în care procedura de soluţionare a cererii de transferare continuă, toate documentele,
inclusiv cele furnizate de statul de executare, sunt supuse mai întâi examenului de regularitate
internaţională la Ministerul Justiţiei.
Examenul de regularitate internaţională are ca scop verificarea conformităţii cererii de transfer şi a
actelor anexate acesteia cu dispoziţiile tratatelor internaţionale aplicabile, inclusiv cu declaraţiile
formulate de România în baza dispoziţiilor unor convenţii multilaterale.
Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează, în termen de 3 zile lucrătoare de
la data primirii cererii, examenul de regularitate internaţională, spre a constata dacă:
167
- între România şi statul solicitant există norme convenţionale ori reciprocitate pentru transferul
persoanelor condamnate;
- la cererea de transfer sunt anexate actele prevăzute de tratatul internaţional aplicabil;
- cererea şi actele anexate acesteia sunt însoţite de traduceri, conform prevederilor legale;
- există una dintre limitele acordării cooperării judiciare (suveranitate, securitate, ordine
publică, alte interese fundamentale ale României).
În cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor de regularitate internaţională, Ministerul
Justiţiei va restitui cererea şi actele anexe, explicând motivele.
După observarea îndeplinirii condiţiilor, ministerul transmite cererea şi actele ajutătoare, însoţite de
traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă. La dosar se vor
ataşa şi înscrisurile depuse în legătură cu cererea de transferare de către oficiul consular străin
competent.
Instanța competentă să soluționeze cererea este curtea de apel în a cărei circumscripţie se află
locul de detenţie ori, în cazul în care condamnatul nu a început executarea pedepsei, domiciliul
acestuia.
Verificarea consimțământului
Procurorul general, primind cererea şi înscrisurile anexate, procedează la luarea unei declaraţii
condamnatului, pentru a se asigura că acesta şi-a dat consimţământul la transferare, personal sau prin
reprezentant. Declaraţia condamnatului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de
către procuror şi persoana condamnată.
Sesizarea instanței
Procurorul general sesizează, în vederea soluţionării cererii de transferare, curtea de apel
competentă. Totodată, înainte de sesizarea curţii de apel, procurorul general va verifica dacă persoana
condamnată face obiectul unui dosar penal aflat pe rolul autorităţilor judiciare române, informând în
mod corespunzător instanţa. În cazul în care obţinerea informaţiilor ar conduce la întârzierea
procedurii de transfer, procurorul general va dispune sesizarea curţii de apel, urmând ca acestea să fie
obţinute cel mai târziu până la primul termen de judecată.
Judecarea cererii
Cererea se judecă în camera de consiliu, cu participarea procurorului, cu citarea persoanei
condamnate, precum şi, dacă este cazul, cu participarea unui interpret. Condamnatul poate fi asistat,
la cerere, de un apărător ales ori, în lipsă, numit din oficiu. Judecarea cererii se face de urgenţă şi cu
precădere, iar hotărârea se motivează în cel mult 5 zile de la pronunţare şi se comunică Ministerului
Justiţiei.
Căi de atac
Împotriva sentinţei pot declara recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, procurorul general
al curţii de apel, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi condamnatul. Procedura
judecării în primă instanță se aplică și recursului.
Informarea asupra soluției definitive
Ministerul Justiţiei va informa, în cel mai scurt timp, autoritatea centrală a statului de
executare cu privire la soluţia definitivă pronunţată de către instanţele române asupra cererii de
transferare. Informarea condamnatului se va face în timp util, în scris, prin intermediul Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor.
Dacă transferarea condamnatului a fost acceptată, Ministerul Justiţiei informează despre
aceasta Ministerul Administraţiei şi Internelor, care asigură predarea sub escortă.
Efectul transferării pentru statul de condamnare
Preluarea condamnatului de către autorităţile statului de executare suspendă executarea
pedepsei în România.
Statul român nu mai poate să asigure executarea ori să continue executarea condamnării atunci când
statul de executare consideră, potrivit legii, ca terminată executarea condamnării.
Căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de condamnare
168
Dreptul de a exercita căile extraordinare de atac în vederea desfiinţării sau modificării
hotărârii definitive de condamnare aparţine statului român, ca stat de condamnare. Condamnatul
poate să exercite sau, după caz, să solicite exercitarea unei căi extraordinare de atac, chiar după
transferare.
Aceste prevederi nu au legătură cu procedura conversiunii condamnării.
Sustragerea de la executare. Preluarea executării
În cazul unei persoane care, după ce a fost condamnată printr-o hotărâre penală definitivă
pronunţată de o instanţă română, evadează, în cazul începerii executării pedepsei, ori, în cazul în care
nu a început executarea pedepsei, se sustrage de la executarea pedepsei, refugiindu-se pe teritoriul
statului al cărui resortisant este, statul român va putea adresa acestui stat o cerere de preluare a
executării pedepsei aplicate. Cererea se formulează de către instanţa de executare, în cazul în care
persoana condamnată se sustrage de la executarea pedepsei, sau de către instanţa în a cărei
circumscripţie se află locul de deţinere, în cazul în care persoana condamnată a început executarea
pedepsei. Cererea poate include şi solicitarea ca statul pe teritoriul căruia s-a refugiat persoana
condamnată să ia măsura arestării sau orice altă măsură pentru a garanta că persoana condamnată va
rămâne pe teritoriul său până la comunicarea hotărârii asupra cererii de preluare a executării. La
cerere se vor anexa documentele prevăzute la art. 146 alin. (3) şi art. 147 alin. (2) lit. a), b) şi d).
După traducerea cererii şi a actelor anexe, acestea se transmit la Ministerul Justiţiei spre a fi
comunicate autorităţii centrale din statul solicitat.
Statul român ca stat de executare. Procedura transferului
Primirea cererii. Solicitarea și transmiterea de informații

Solicitarea de informații
În cazul în care Ministerul Justiţiei din România primeşte o cerere de transferare din partea
unui resortisant român condamnat într-un alt stat, înştiinţează despre această cerere autoritatea
centrală din statul de condamnare, căreia îi solicită totodată:
- numele, data şi locul naşterii condamnatului;
- dacă este cazul, adresa condamnatului în România;
- o expunere a faptelor care au atras condamnarea;
- natura, durata şi data începerii executării pedepsei.
- copia autentică a hotărârii de condamnare definitive, precum şi o copie a dispoziţiilor legale
aplicabile;
- un document menţionând durata condamnării deja executate, inclusiv informaţii asupra
oricărei detenţii provizorii, asupra reducerii pedepsei, sau un alt act privind stadiul executării
condamnării;
- declaraţia privind consimţământul la transferare; statul român va solicita oficiului consular
român competent, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, să obţină de la condamnat sau de
la reprezentantul acestuia o declaraţie în care să se consemneze consimţământul la transfer, exprimat
în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor juridice care decurg din
transferarea condamnatului în România. De asemenea, oficiul consular român va fi solicitat să
întocmească un înscris asupra situaţiei sociale şi familiale a condamnatului, ţinând seama de
afirmaţiile acestuia şi indicând posibilităţile sale de readaptare în România;
- dacă este cazul, orice raport sau constatare medico-legală ori alte acte medicale care atestă
starea fizică şi mintală a condamnatului, tratamentul urmat de acesta pe teritoriul statului român şi
eventualele recomandări pentru continuarea tratamentului în statul de executare, precum şi, în cazul
condamnatului minor, copia referatului de anchetă socială efectuată în cauză;
- o copie de pe cazierul judiciar al condamnatului, precum şi informaţii privitoare la eventualele
relaţii întreţinute de acesta cu medii sociale criminogene;
- o declaraţie precizând dacă autorităţile competente îşi dau consimţământul la transfer.
169
Dacă cererea de transferare este refuzată, Ministerul Justiţiei îl înştiinţează despre aceasta pe
condamnat.
Transmiterea de informații
Dacă cererea este aprobată, Ministerul Justiţiei transmite autorităţii centrale din statul de
condamnare:
- un document sau o declaraţie care să ateste că persoana condamnată este cetățean român;
- o copie de pe dispoziţiile legale române, din care să rezulte că faptele care au determinat
pronunţarea hotărârii în statul de condamnare constituie infracţiuni, potrivit legii române;
- o declaraţie conţinând informaţiile privitoare la procedura pentru care se va opta, în vederea
punerii în executare a condamnării (continuarea executării sau conversiunea pedepsei).
Documentele necesită supralegalizare.
Instanța competentă. Sesizarea instanței
Autorităţile judiciare competente sunt Curtea de Apel Bucureşti şi parchetul de pe lângă
aceasta.
Îndată ce Ministerul Justiţiei primeşte declaraţia de consimţământ de la statul de condamnare,
efectuează în termen de 3 zile examenul de regularitate internațională și transmite documentele
procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă, care, la rândul său,
sesizează curtea de apel pentru ca aceasta să recunoască hotărârea străină şi să o pună în executare, fie
prin continuarea executării, fie prin conversiunea condamnării, după caz. La cererea statului de
condamnare, statul român este obligat să indice statului de condamnare, înainte de transferarea
persoanei condamnate, care dintre cele două proceduri va fi urmată. Condițiile pentru recunoașterea
hotărârilor judecătorești străine pe teritoriul României se aplică în mod corespunzător.
Continuarea executării
În cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul
de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Conversiunea condamnării
Dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, statul român
poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română
pentru faptele care au atras condamnarea. Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este
posibil, în ceea ce priveşte felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare şi, în niciun
caz, nu poate să agraveze situaţia condamnatului.
În cazul schimbării condamnării se aplică procedura prevăzută de legislaţia română. În ceea ce
priveşte întinderea conversiunii pedepsei şi a criteriilor aplicabile, instanţa română va trebui să
respecte următoarele condiţii:
- va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează, în mod explicit sau
implicit, în hotărârea pronunţată în statul de condamnare;
- nu va putea schimba o pedeapsă privativă de libertate printr-o pedeapsă pecuniară;
- va deduce integral din pedeapsă perioada de privaţiune de libertate deja executată de
condamnat;
- nu va agrava situaţia penală a condamnatului, nici nu va fi ţinută de limita inferioară a
pedepsei eventual prevăzute de legislaţia statului de condamnare pentru infracţiunea sau infracţiunile
săvârşite.
Când procedura de schimbare a condamnării are loc după transferarea persoanei condamnate,
statul român va menţine acea persoană în detenţie sau va lua alte măsuri în scopul de a asigura
prezenţa ei pe teritoriul statului român până la finalizarea acestei proceduri.
Soluțiile instanței
Analizând cauza, instanța poate admite sau respinge cererea de transfer al persoanei
condamnate.
Comunicarea hotărârii către condamnat se face prin fax sau prin alt mijloc de transmitere, la
autoritatea centrală din statul de condamnare, de către Ministerul Justiţiei, în cel mai scurt timp
posibil.
170
Hotărârea se motivează în termen de 3 zile şi este supusă recursului în termen de 10 zile de la
comunicare.
Respingerea cererii
Respingerea cererii are loc ori de câte ori cerințele legale pentru transferul persoanei
condamnate nu sunt îndeplinite. Instanța mai poate respinge cererea în cazul intervenției uneia din
- procesul în care s-a pronunţat condamnarea nu s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile
pertinente din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
- împotriva condamnatului s-a pronunţat în România o hotărâre de condamnare pentru aceeaşi
faptă ori este în curs o procedură penală având ca obiect aceeaşi faptă pentru care acesta a fost
condamnat în străinătate;
- persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-şi domiciliul într-un alt stat, iar legăturile
sale cu statul român nu mai sunt semnificative;
- persoana condamnată a comis o infracţiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a
întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii criminale, de natură să facă îndoielnică
reinserţia sa socială în România.
Admiterea cererii de transfer
Curtea de apel emite un mandat de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiţiei îl
transmite autorităţii centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferării persoanei
condamnate.
Predarea condamnatului va avea loc, de regulă, pe teritoriul statului de condamnare, iar
preluarea acestuia de către statul român se face prin grija Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu
înştiinţarea Ministerului Justiţiei.
Condamnatul transferat în România nu mai poate fi urmărit penal pentru aceeaşi infracţiune
care a constituit obiectul condamnării în străinătate.
Executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare.
Încetarea executării
Executarea pedepsei încetează de îndată ce statul român a fost informat de către statul de
condamnare despre orice hotărâre sau măsură care atrage imposibilitatea continuării executării.
Autoritatea română competentă poate acorda amnistia, graţierea sau comutarea pedepselor
aplicate persoanelor condamnate.
Informaţii privind executarea
Statul român va furniza informaţii statului de condamnare în ceea ce priveşte executarea
pedepsei în următoarele situaţii:
- când pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată;
- în cazul în care condamnatul a evadat;
- dacă statul de condamnare solicită un raport special.
În acest sens, Administraţia Naţională a Penitenciarelor va transmite periodic Ministerului
Justiţiei informaţiile privind executarea pedepsei. În situaţia solicitării unui raport special,
informaţiile vor fi comunicate la cererea Ministerului Justiţiei.
Tranzitul
Statul român poate admite o cerere de tranzit pe teritoriul său al unui condamnat, formulată de
către un stat terţ, dacă acesta din urmă a convenit cu un alt stat asupra transferării spre sau dinspre
teritoriul său.
Statul român poate refuza acordarea tranzitului:
- dacă persoana condamnată este cetăţean român sau apatrid cu domiciliul în România;
- dacă fapta care a atras condamnarea nu constituie infracţiune, potrivit legii penale române.
Cererile de tranzit se adesează de către autoritatea competentă a statului solicitant Ministerului
Justiţiei. Răspunsul se comunică pe aceeaşi cale. Asupra acordării tranzitului decide Ministerul
171
Justiţiei. Ministerul Justiţiei comunică de îndată hotărârea luată autorităţii competente a statului
solicitant şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Statul român, căruia îi este cerută tranzitarea, poate menţine condamnatul în detenţie pe
perioada strict necesară tranzitării teritoriului său. Detenţia este asigurată de către Ministerul Justiţiei.
La cererea statului solicitant, statul român, solicitat să acorde tranzitul, poate să dea asigurarea
că persoana condamnată nu va fi nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte măsuri de
restrângere a libertăţii pe teritoriul statului român, pentru fapte sau condamnări anterioare plecării
sale de pe teritoriul statului de condamnare. Asigurarea se dă de către Ministerul Justiţiei.
Cererea de tranzit nu este necesară dacă se foloseşte spaţiul aerian românesc şi nu este
prevăzută nicio aterizare pe teritoriul României.
Ordinul de confiscare
Dispoziţii generale
Definiţii
Ordin de confiscare
Prin ordin de confiscare se înţelege sancţiunea sau măsura dispusă de o instanţă ca urmare a
unei proceduri penale, care constă în scoaterea forţată definitivă a bunurilor din patrimoniul celui care
le deţine.
Bun
Prin bun se înţelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil ori
imobil, precum şi documentele sau instrumentele juridice care dovedesc existenţa unui titlu sau a unui
drept asupra acestui bun, cu privire la care instanţa din statul emitent a stabilit că:
- constituie produsul infracţiunii sau corespunde în totalitate ori în parte valorii acestui produs;
sau
- constituie instrumentul unei asemenea infracţiuni.
Produsul unei infracţiuni
Prin produsul unei infracţiuni se înţelege orice avantaj economic ce decurge din săvârşirea
faptei penale. Poate îmbrăca orice formă de bun care a luat fiinţă prin săvârşirea infracţiunii.
Prin instrument al unei infracţiuni se înţelege orice fel de bun care a folosit sau a fost destinat
să folosească, în orice fel, în totalitate ori parţial, pentru săvârşirea infracţiunii sau infracţiunilor.
Bunuri culturale
Prin bunuri culturale care fac parte din patrimoniul naţional cultural se înţelege bunurile
definite conform art. 63 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional
mobil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune art. 1 alin. (1) din
Directiva Consiliului 93/7/CEE din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care au
părăsit ilegal teritoriul unui alt stat membru.
Stat emitent
Prin stat emitent se înţelege statul membru în care o instanţă a emis un ordin de confiscare în
cadrul unei proceduri penale.
Stat de executare
Prin stat de executare se înţelege statul membru căruia ordinul de confiscare i-a fost transmis
spre executare.
Decizia-cadru
Prin decizia-cadru se înţelege Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind
aplicarea principiului recunoaşterii reciproce la ordinele de confiscare, publicată în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. L 328 din 24 noiembrie 2006.
Ordinul de confiscare şi certificatul

Ordinul de confiscare se emite în forma şi în conformitate cu legislaţia statului emitent şi este
însoţit de certificatul de confiscare.
172
Potrivit legii române, prin ordin de confiscare se înţelege hotărârea prin care instanţa a luat
măsura de siguranţă a confiscării speciale, cu menţiunea definitivă ori dispozitivul acestei hotărâri,
cuprinzând dispoziţia de confiscare.
Certificatul de confiscare trebuie să fie întocmit potrivit formularului standard prevăzut la
anexa nr. 4 din legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi să fie semnat şi
ştampilat de autoritatea judiciară care a dispus confiscarea. De asemenea, conţinutul certificatului
trebuie să fie certificat de autoritatea judiciară emitentă.
Autorităţi române competente
Autorităţile române competente să emită un ordin de confiscare sunt instanţele judecătoreşti.
În cazul ordinului de confiscare emis de o autoritate judiciară dintr-un stat membru,
competenţa de executare aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află bunul care face obiectul
confiscării. În cazul în care ordinul de confiscare priveşte:
- mai multe bunuri mobile aflate în circumscripţia unor tribunale diferite, competenţa aparţine
Tribunalului Bucureşti;
- mai multe bunuri mobile şi un bun imobil, competenţa aparţine tribunalului în a cărui
circumscripţie se află bunul imobil;
- mai multe bunuri imobile, aflate în circumscripţia unor tribunale diferite, competenţa aparţine
tribunalului în circumscripţia căruia se află bunul imobil având valoarea cea mai mare.
În cazul ordinelor de confiscare multiple, transmise de mai multe state membre emitente,
pentru aceleaşi bunuri, competenţa aparţine tribunalului mai întâi sesizat.
Autoritatea centrală română este Ministerul Justiţiei, care are rolul de a asista instanţele judecătoreşti
şi de a transmite şi primi ordinele de confiscare în cazul în care contactul direct nu este posibil.
Domeniul de aplicare
Excepţie de la aplicarea dublei incriminări
Dacă faptele care au condus la emiterea unui ordin de confiscare constituie una sau mai multe
dintre următoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, şi
sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată maximă de
cel puţin 3 ani, ordinul de confiscare este executat fără verificarea dublei incriminări:
1. participarea la un grup criminal organizat;
2. terorismul;
3. traficul de persoane;
4. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;
5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;
6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;
7. corupţia;
8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene;
9. spălarea produselor infracţiunii;
10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;
11. fapte legate de criminalitatea informatică;
12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de
dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie;
13. facilitarea intrării şi şederii ilegale;
14. omorul, vătămarea corporală gravă;
15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;
16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostateci;
17. rasismul şi xenofobia;
18. furtul organizat sau armat;
19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;
20. înşelăciunea;
21. racketul şi extorcarea de fonduri;
173
22. contrafacerea şi pirateria produselor;
23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;
24. falsificarea de mijloace de plată;
25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;
26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
27. traficul de vehicule furate;
28. violul;
29. incendierea cu intenţie;
30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale;
31. sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;
32. sabotajul.
Cerinţa dublei incriminări
Pentru alte cazuri decât cele menţionate mai sus, recunoaşterea şi executarea unui ordin de
confiscare este supusă condiţiei ca faptele care au determinat dispunerea confiscării să reprezinte o
faptă care ar permite confiscarea potrivit legii române, oricare ar fi elementele constitutive şi
calificarea juridică în legea statului emitent sau oricum ar fi descrisă fapta în legea acestui stat.
Amnistia, graţierea şi revizuirea ordinelor de confiscare
Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de către statul emitent, cât şi de statul de executare.
Revizuirea ordinului de confiscare poate fi dispusă numai de către statul emitent.
Procedura de transmitere de către autorităţile române a ordinelor de confiscare şi a
certificatului
Transmiterea ordinelor de confiscare şi a certificatului
Ordinul de confiscare, împreună cu certificatul de confiscare, însoţite de o traducere în limba
sau în limbile oficiale ale statului membru de executare sau în altă limbă acceptată de acesta, se
transmite de autoritatea judiciară emitentă direct autorităţii competente din statul de executare, prin
orice mijloc care permite o înregistrare scrisă şi în condiţii care să permită autorităţii competente a
statului de executare să stabilească autenticitatea acestora. Traducerea se efectuează prin grija
autorităţii judiciare emitente.
Originalul ordinului de confiscare şi originalul certificatului sunt transmise statului de executare, la
cerere.
În cazul în care autoritatea judiciară emitentă nu cunoaşte autoritatea competentă să
recunoască şi să execute ordinul de confiscare, aceasta solicită statului de executare, prin punctele de
contact ale României la Reţeaua Judiciară Europeană, să îi furnizeze informaţii în acest sens.
Transmiterea directă nu este permisă în cazul în care un stat membru a desemnat o autoritate
centrală pentru transmiterea sau primirea ordinelor de confiscare.
Toate comunicările legate de recunoaşterea şi executarea ordinului de confiscare au loc direct
între autoritatea emitentă şi autoritatea competentă din statul de executare, mai puţin în situaţia când
statul membru a desemnat o autoritate centrală pentru transmiterea sau primirea ordinelor de
confiscare..
Determinarea statului membru competent să execute ordinul de confiscare
Ordinul de confiscare şi certificatul de confiscare pot fi transmise:
- dacă ordinul de confiscare are ca obiect confiscarea unei sume de bani, către autoritatea
competentă din statul membru în care autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă
că persoana fizică sau juridică faţă de care s-a dispus confiscarea deţine bunuri sau venituri;
- dacă ordinul de confiscare are ca obiect confiscarea unor părţi dintr-un bun, către autoritatea
competentă din statul membru în care autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă
că se află bunul supus confiscării.
În lipsa unor indicii întemeiate, care să permită determinarea statului membru căruia să îi fie
transmis ordinul, autoritatea judiciară emitentă poate transmite ordinul de confiscare către autoritatea
competentă din statul membru în care domiciliază sau îşi are sediul persoana fizică sau juridică
împotriva căreia a fost emis ordinul.
Transmiterea unui ordin de confiscare către unul sau mai multe state de executare
174
Ordinul de confiscare poate fi transmis doar unui singur stat de executare.
Ca excepţie, ordinul de confiscare privind părţi dintr-un bun determinat poate fi transmis către
mai multe state de executare, în acelaşi timp, atunci când:
- autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă că anumite părţi din bunul supus
confiscării se află în locaţii diferite din mai multe state de executare;
- confiscarea unei anumite părţi dintr-un bun supus confiscării implică activităţi care presupun
acţiuni din partea mai multor state de executare sau autoritatea judiciară emitentă are motive
întemeiate să creadă că o anumită parte dintr-un bun supus confiscării se află în unul din două sau
mai multe state de executare.
De asemenea, ordinul de confiscare a unei sume de bani poate fi transmis mai multor state de
executare, în acelaşi timp, atunci când autoritatea judiciară emitentă consideră că este necesar să
transmită astfel, spre exemplu, dacă bunul respectiv nu a fost indisponibilizat conform Deciziei-cadru
a Consiliului 2003/577/JAI sau valoarea bunului care ar putea fi confiscat în România, ca stat
emitent, şi în oricare dintre statele de executare nu este suficientă pentru executarea întregii sume
prevăzute în ordinul de confiscare.
Efectele transmiterii unui ordin de confiscare

Transmiterea ordinului de confiscare către unul sau mai multe state de executare nu aduce
atingere dreptului autorităţii judiciare române de a dispune executarea confiscării, potrivit Codului
român de procedură penală.
În cazul transmiterii către unul sau mai multe state de executare a unui ordin de confiscare
privind o sumă de bani, valoarea ce decurge din executarea sa nu poate depăşi suma maximă
specificată în ordinul de confiscare.
A utoritatea judiciară emitentă informează, fără întârziere, autoritatea competentă din fiecare stat
de executare:
- în cazul în care consideră, spre exemplu, în baza informaţiilor pe care fiecare din statele de
executare i le-a adus la cunoştinţă, că există riscul să se depăşească suma maximă prevăzută în
ordinul de confiscare. În cazul în care autoritatea judiciară emitentă a fost informată că executarea
ordinului de confiscare a fost amânată, aceasta informează, fără întârziere, autoritatea competentă din
statul de executare dacă mai există sau nu un astfel de risc;
- în cazul în care confiscarea a fost executată în tot sau în parte în România sau într-unul din
statele de executare. În situaţia confiscării în parte, autoritatea judiciară emitentă specifică suma
pentru care ordinul de confiscare se mai execută;
- în cazul în care, ulterior transmiterii unui ordin de confiscare, o autoritate română primeşte din
partea persoanei faţă de care s-a emis ordinul de confiscare orice sumă de bani pe care aceasta o
achită de bunăvoie în contul ordinului de confiscare. În situaţia confiscării produsului infracţiunii,
orice parte din sumă se deduce din suma care trebuie confiscată în statul de executare. În acest caz,
autoritatea judiciară română emitentă specifică suma cu privire la care ordinul de confiscare se mai
execută.
În cazul în care, ca urmare a executării unui ordin de confiscare emis de o autoritate judiciară
română, autoritatea de executare a despăgubit orice persoană interesată, inclusiv terţii de bună-
credinţă, statul român va rambursa statului de executare suma acordată ca despăgubire.
În cazul în care autoritatea de executare informează că executarea ordinului de confiscare
implică cheltuieli ridicate sau excepţionale, autoritatea judiciară română emitentă poate lua în
considerare propunerea de împărţire a cheltuielilor pe baza unei fişe detaliate de plată prezentate de
autoritatea de executare.
Încetarea executării confiscării
Autoritatea judiciară română emitentă aduce imediat la cunoştinţa autorităţii competente din
statul de executare, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă, orice decizie de revocare a
măsurii confiscării sau de retragere a ordinului de confiscare, indiferent de motiv.
Procedura de executare de către autorităţile române a ordinelor de confiscare
Măsuri premergătoare
175
Atunci când instanţa primeşte un ordin de confiscare, în termen de cel mult 24 de ore de la
data primirii, verifică dacă ordinul este însoţit de traducerea în limba română.
În cazul în care ordinul de confiscare nu este tradus, instanţa solicită autorităţii competente din statul
emitent remiterea traducerii, într-un termen de cel mult 5 zile.
Repartizarea cauzei se face, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în materie, unui
complet format dintrun singur judecător, termenul de judecată stabilit neputând fi mai mare de 5 zile.
Dacă instanţa apreciază că nu este competentă să recunoască şi să ia măsurile necesare pentru
executarea ordinului de confiscare, trimite, din oficiu, ordinul de confiscare instanţei competente să îl
recunoască şi să îl execute şi informează despre aceasta autoritatea competentă a statului emitent. În
situaţia în care ordinul de confiscare nu conţine suficiente informaţii pentru determinarea
competenţei, instanţa poate solicita autorităţii competente din statul de emitere transmiterea
informaţiilor suplimentare ori a certificatului de confiscare, în situaţia în care acesta nu a fost
transmis iniţial, fixând un termen de cel mult 5 zile în care autoritatea competentă din statul emitent
să transmită astfel de documente.
Reguli cu privire la recunoaşterea şi executarea ordinelor de confiscare
Ordinul de confiscare emis de o autoritate competentă dintr-un stat membru se recunoaşte fără
a fi necesară nicio altă formalitate, cu excepţia cazului în care este incident unul dintre motivele de
nerecunoaştere prevăzute de lege.
Ordinul de confiscare emis de o autoritate competentă dintr-un stat membru, recunoscut de
instanţa judecătorească, se execută fără întârziere, cu excepţia cazului în care este incident unul dintre
motivele de amânare prevăzute de lege.
În caz de refuz al recunoaşterii unui ordin de confiscare, instanţa analizează posibilitatea de a
se consulta cu autoritatea competentă din statul de emitere, anterior pronunţării unei hotărâri în acest
sens.
În cazul în care persoana faţă de care s-a dispus confiscarea poate prezenta dovada confiscării,
în tot sau în parte, în orice stat, instanţa consultă autoritatea competentă din statul de executare. În
cazul confiscării produselor infracţiunii, orice parte a sumei care este recuperată conform ordinului de
confiscare din orice state, altele decât statul român, se deduce în totalitate din suma care trebuie
confiscată de instanţa judecătorească.
Instanţa poate dispune luarea de măsuri alternative la ordinul de confiscare, inclusiv pedeapsa
cu închisoarea sau alte măsuri privative de libertate, numai dacă autoritatea competentă din statul
emitent şi-a exprimat, în scris, acordul în acest sens.
În cazul în care ordinul de confiscare priveşte o sumă de bani, instanţa converteşte, dacă este
cazul, suma de bani supusă confiscării în moneda naţională la cursul valutar existent la data la care a
fost emis ordinul de confiscare.
În cazul în care executarea ordinului de confiscare implică cheltuieli ridicate sau excepţionale,
autoritatea judiciară română de executare poate informa despre aceasta autoritatea competentă din
statul emitent şi propune împărţirea cheltuielilor pe baza unei fişe detaliate de plată întocmite în acest
sens.
Legea aplicabilă
Executarea ordinelor de confiscare este guvernată de legea română, autorităţile române fiind
singurele în măsură să decidă cu privire la executarea confiscării, inclusiv cu privire la măsurile ce
trebuie luate în acest sens.
Confiscarea în cazuri speciale

Dacă un ordin de confiscare priveşte o anumită parte dintr-un bun, în cazul în care autoritatea
emitentă consimte, şi dacă o astfel de posibilitate este permisă de legea ambelor state, instanţa poate
dispune confiscarea prin echivalent bănesc corespunzător valorii bunului supus confiscării.
Dacă ordinul de confiscare priveşte o sumă de bani, în cazul în care suma de bani nu poate fi
obţinută în totalitate, instanţa poate dispune confiscarea oricărei părţi dintr-un bun care va fi găsit
disponibil.
176
Motive de nerecunoaştere sau neexecutare
Recunoaşterea şi executarea ordinului de confiscare va fi refuzată dacă nu este îndeplinită
condiţia dublei incriminări, cu excepţia infracţiunilor prevăzute de lege care nu sunt supuse acestei
condiţii.
Recunoaşterea şi executarea ordinului de confiscare poate fi refuzată dacă:
- certificatul de confiscare nu este anexat, este incomplet sau nu corespunde în mod evident cu
ordinul de confiscare; instanţa poate să stabilească un termen pentru transmiterea sau completarea ori
corectarea certificatului;
- executarea ordinului de confiscare ar fi contrară principiului non bis in idem;
- legislaţia română prevede o imunitate sau un privilegiu care face imposibilă executarea
ordinului de confiscare;
- drepturile oricărei părţi interesate, inclusiv drepturile terţilor de bună-credinţă, fac imposibilă
executarea ordinului de confiscare, inclusiv acolo unde aceasta reprezintă o consecinţă a aplicării
dispoziţiilor prevăzute pentru protecţia juridică a drepturilor;
- din certificatul anexat la ordinul de confiscare rezultă că persoana faţă de care s-a dispus
confiscarea nu s-a înfăţişat personal şi nu a fost reprezentată de un avocat în cadrul procedurilor care
au condus la dispunerea confiscării, afară numai dacă certificatul atestă faptul că persoana respectivă
a fost informată personal sau prin reprezentatul său competent, în conformitate cu dreptul intern, cu
privire la procedurile juridice, în conformitate cu legislaţia din statul de emitere, sau dacă persoana
respectivă a specificat că nu contestă ordinul de confiscare;
- ordinul de confiscare are la bază proceduri penale cu privire la infracţiuni care:
• conform legislaţiei române sunt privite ca fiind săvârşite, în totalitate sau parţial, pe teritoriul
statului român; sau
• au fost săvârşite în afara teritoriului statului emitent, iar legislaţia română nu permite luarea
unor măsuri faţă de infracţiunile care au fost comise în afara teritoriului statului român; atunci când
procedurile penale care au condus la confiscare se referă la o infracţiune principală şi la infracţiunea
de spălare de bani, infracţiunea susceptibilă de a duce la refuzul confiscării este infracţiunea
principală;
- executarea ordinului de confiscare aduce atingere principiilor constituţionale;
- executarea ordinului de confiscare s-a prescris potrivit legii române, cu condiţia ca
infracţiunile să fie de competenţa autorităţilor române potrivit legislaţiei penale interne.
Orice decizie de a refuza recunoaşterea şi executarea este luată şi notificată în cel mai scurt
timp posibil autorităţilor competente ale statului de emitere.
În cazul în care, în practică, executarea ordinului de confiscare este imposibilă deoarece bunul
supus confiscării a dispărut, a fost distrus, nu poate fi găsit la locul indicat în certificat sau pentru că
locul în care se găseşte bunul nu a fost indicat într-un mod destul de clar nici după consultarea
statului emitent, instanţa informează imediat în această privinţă autoritatea competentă din statul
emitent.
Amânarea executării ordinului de confiscare

Instanţa poate amâna executarea unui ordin de confiscare transmis:
- dacă, în cazul unui ordin de confiscare privind o sumă de bani, apreciază că există riscul ca
valoarea totală rezultată din executarea sa să depăşească suma specificată în ordin datorită executării
sale simultane în mai multe state membre; în acest caz instanţa va informa, fără întârziere, prin orice
mijloc care permite o înregistrare scrisă, autoritatea competentă din statul emitent;
- în cazul unor acţiuni în despăgubire; instanţa întocmeşte un raport privind cauzele de
amânare, incluzând, dacă este posibil, şi durata prevăzută pentru amânare, raport care va fi înaintat
către autoritatea competentă din statul emitent;
- dacă apreciază că executarea imediată a ordinului de confiscare ar putea prejudicia o
procedură penală aflată în curs; amânarea este dispusă până la data la care executarea devine posibilă;
şi în acest caz, la fel ca în situaţia anterioară, instanţa va întocmi un raport privind cauzele de
amânare;
177
- atunci când faţă de bunurile care fac obiectul ordinului de confiscare a fost dispusă
confiscarea într-un proces penal intern.
În cazul amânării, instanţa ia, pe durata amânării, toate măsurile necesare, similare cu
măsurile luate în cazurile prevăzute de legislaţia internă, pentru a împiedica dispariţia bunurilor
supuse confiscării.
Imediat ce motivele amânării au încetat să mai existe, instanţa va lua toate măsurile necesare
pentru executarea ordinului de confiscare şi pentru informarea autorităţii competente din statul de
emitere.
Ordine de confiscare multiple
În cazul în care instanţa instrumentează:
- două sau mai multe ordine de confiscare privind o sumă de bani, care au fost emise împotriva
aceleiaşi persoane fizice sau juridice, iar persoana în cauză nu prezintă suficiente mijloace în
România în vederea executării tuturor ordinelor; sau
- două sau mai multe ordine de confiscare privind aceleaşi bunuri,
aceasta ia în considerare toate circumstanţele, inclusiv cele privind bunurile indisponibilizate,
gravitatea şi locul unde a fost săvârşită infracţiunea, data emiterii şi data transmiterii ordinelor
respective, pentru a decide care dintre ordinele de confiscare va fi executat.
Dispunerea de bunurile confiscate
Statul român, prin organele sale competente, dispune de sumele de bani obţinute în urma
executării unui ordin de confiscare după cum urmează:
- în cazul în care sumele de bani obţinute în urma executării unui ordin de confiscare au o
valoare sub 10.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, acestea se fac venit la bugetul de stat;
- în toate celelalte cazuri, 50% din suma obţinută în urma executării unui ordin de confiscare va
fi transferată către statul emitent.
În cazul celorlalte bunuri, confiscarea se execută într-unul dintre următoarele moduri:
- bunurile confiscate se pot valorifica, prin vânzare, potrivit dispoziţiilor legale, situaţie în care
suma obţinută în urma valorificării se distribuie potrivit regulilor arătate mai sus; sau
- bunurile confiscate pot fi transferate către statul emitent. În cazul în care ordinul de confiscare
acoperă o parte din valoarea ordinului, bunurile se transferă către statul emitent, numai dacă
autoritatea competentă a acestui stat consimte în acest sens;
- atunci când nu se pot aplica prevederile de mai sus, se poate dispune cu privire la bunurile
confiscate într-un alt mod, în conformitate cu dispoziţiile legii române.
Bunurile culturale parte a patrimoniului naţional supuse confiscării nu pot fi vândute sau transferate.
Dispunerea de bunurile confiscate poate urma şi alte reguli, în funcţie de prevederile acordului
încheiat între statul român şi statul emitent.
Informaţii privind rezultatul executării
Autoritatea de executare informează, fără întârziere, autoritatea competentă din statul emitent,
cu privire la:
- comunicarea unui ordin de confiscare către instanţa română competentă;
- hotărârea motivată prin care s-a refuzat recunoaşterea ordinului de confiscare;
- neexecutarea totală sau parţială a ordinelor de confiscare;
- executarea ordinului, de îndată ce s-a realizat;
- aplicarea unor măsuri alternative executării ordinului de confiscare, inclusiv pedeapsa cu
închisoarea sau alte măsuri privative de libertate, numai dacă autoritatea competentă din statul
emitent şi-a exprimat, în scris, acordul în acest sens.
Despăgubiri
Orice parte interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă implicaţi, are dreptul la despăgubiri, în
condiţiile legii, în cazul încălcării drepturilor sale prin recunoaşterea şi executarea unui ordin de
confiscare.
Motivele de fond care au stat la baza emiterii ordinului de confiscare nu pot fi contestate în
faţa instanţei române de executare.
178
În cazul în care este introdusă o acţiune în despăgubire în faţa instanţei române, aceasta
informează autoritatea competentă din statul emitent.
Rambursare
În cazul în care statul român răspunde pentru prejudiciile cauzate uneia din persoanele
interesate, inclusiv terţii de bună-credinţă, ca urmare a executării unui ordin de confiscare transmis
spre executare unei autorităţi judiciare române, acesta va solicita statului emitent orice sumă plătită ca
despăgubire persoanei în cauză, cu excepţia cazului şi în măsura în care paguba sau o parte a acesteia
se datorează în mod exclusiv conduitei autorităţilor române.
Aceste dispoziţii nu împietează asupra prevederilor legale interne privind acţiunile în
despăgubire formulate de persoanele fizice sau juridice.
BIBLIOGRAFIE:
1. Ioan Chiș, Alexandru Bogdan Chiș, Executarea sancțiunilor penale, Curs universitar, Ed. a II-a,
Editura Universul Juridic, București, 2021;
179
2. Norel Neagu, Daniela Dediu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Cursuri
universitare, Ed. a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2021;
3. William Brînză, Drept execuțional penal. Legea nr.254/2013, Editura Universul Juridic, București,
2015;
- Codul penal;
- Codul de procedură penală;
- Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal;
- Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri
neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
- Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;
- H.G. nr. 157 din 10 martie 2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal.
180

Proceduri de Executare A Hotararii Jududiciare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proceduri de Executare A Hotararii Jududiciare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Program Master

Managementul ordinii și siguranței publice

1. Noțiuni generale privind dreptul execuțional penal

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND DREPTUL EXECUȚIONAL PENAL

DREPTUL EXECUȚIONAL PENAL CA RAMURĂ DE DREPT. IZVOARELE ȘI

Principiile fundamentale ale dreptului execuțional penal

2. Raportul juridic de drept execuţional penal

Trăsăturile specifice ale raportului juridic execuţional penal

Executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate se realizează în conformitate cu

Pedepsele și măsurile educative privative de libertate se execută numai în temeiul hotărârilor

Administrația Națională a Penitenciarelor este instituția publică cu personalitate juridică, în

Siguranța deținerii se referă la totalitatea activităților desfășurate de administrația

Penitenciarele dispun de amenajările, dispozitivele, personalul și mijloacele tehnice necesare

Dacă există indicii că un deținut intenționează să recurgă la acte de autoagresiune sau de

Administrația Națională a Penitenciarelor și administrația penitenciarului au obligația de a

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care

Primirea în penitenciar a persoanelor condamnate se face oricând, pe baza mandatului de

Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii provizorii a

Transportarea persoanelor condamnate se realizează cu respectarea cerințelor de aerisire și

Femeile condamnate execută pedeapsa separat de bărbații condamnați.

Administrația penitenciarului are obligația de a comunica persoanei vătămate punerea în

6. Drepturile persoanelor condamnate.

Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în

Prevederile Codului penal și ale Codului de procedură penală referitoare la executarea

Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal. Persoana condamnată, apărătorul

Persoanele condamnate beneficiază de spațiul și facilitățile necesare asigurării dreptului la

Dreptul de petiționare și dreptul la corespondență ale persoanelor condamnate sunt

Persoanele condamnate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice

Pentru anumite categorii de persoane condamnate, se poate facilita comunicarea on-line cu

Persoanele condamnate au dreptul de a primi vizite, în spații special amenajate, sub

În funcție de regimul de executare a pedepsei privative de libertate și de conduita adoptată pe

Persoanele condamnate sunt informate de către administrația penitenciarului cu privire la

Persoanele condamnate definitiv, respectiv arestate preventiv aflate în cursul judecății au

Persoanele condamnate au dreptul de a primi bunuri și de a efectua cumpărături. Persoanele

Dreptul la asistență medicală, tratament și îngrijiri al persoanelor condamnate este garantat,

Asistența medicală spitalicească se realizează prin internare în penitenciarele-spital, precum

Examenul medical al persoanelor condamnate se realizează la primirea în penitenciar și în

Femeile condamnate, care sunt însărcinate, beneficiază de asistență medicală prenatală și

Prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilesc

Persoanele condamnate au dreptul la încheierea căsătoriei în penitenciar, în condițiile legii.

Persoanelor condamnate li se asigură minimum 7 ore de somn pe zi. Persoanele condamnate

Persoanele condamnate pot participa, în funcție de posibilitățile penitenciarului, la cursuri de

Persoanelor condamnate li se asigură dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții minime

Persoanele condamnate au următoarele obligații:

Persoanelor condamnate le sunt interzise:

Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate

Munca prestată în regie proprie se realizează în cadrul secțiilor și atelierelor de producție

Veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestată nu constituie venituri

Veniturile realizate se încasează de către administrația penitenciarului în care se află persoana

Activitățile educative, de asistență psihologică și asistență socială, instruirea școlară,

Activitățile educative, de asistență psihologică și asistență socială se organizează în fiecare

În sistemul penitenciar se organizează cursuri de școlarizare pentru formele de învățământ

Formarea profesională a persoanelor condamnate se realizează, în funcție de opțiunile și

Femeilor și tinerilor condamnați li se asigură condiții pentru participarea la activități

Administrația penitenciarului asigură receptarea programelor de radio și ale televiziunii

În funcție de posibilități, administrația penitenciarului asigură deținuților, în spații special

Deținuții au dreptul neîngrădit la asistență religioasă, în condițiile stabilite prin regulamentul

Asistența psihologică și asistența socială acordate deținuților au ca scop oferirea de sprijin

Persoana condamnată poate fi liberată condiționat înainte de executarea în întregime a

Recompensele constituie un mijloc de individualizare a regimului de executare a pedepsei

Prin recompensa cu suplimentarea drepturilor la pachete și/sau vizite se înțelege acordarea

Permisiunea de ieșire din penitenciar poate fi acordată în următoarele cazuri:

Constituie abateri disciplinare foarte grave încălcarea de către persoana condamnată a