Drept Penal. Partea Generala Copie

Drept penal
Profesor curs: Traian Dima
Curs 1, 05.10.17
Examen: teste grila, 30 intrebari
Bibliografie: Curs de drept penal de profesor, codul penal din 2016
Motto: “ mama, te iubesc mult, dar mai mult iubesc penalul”
Tema 1. Introducere in studiul dreptului penal
Definitia dreptului penal:
Dreptul penal ca ramura a sistemului roman de drept reprezinta totalitatea normelor juridice penale
adoptate de Parlamentul Romaniei care stabilesc ce fapte constituie infractiuni, conditiile raspunderii
penale, sanctiunile si alte masuri ce pot fi luate de istantele de judecata fata de persoanele care au
savarsit asemenea fapte in scopul apararii valorilor sociale fundamentale ale statului de drept.
Dreptul penal reglementeaza relatiile de aparare sociala.
Din definite rezulta trasaturile dreptului penal privit ca legislatie penala, aceste trasaturi sunt:
a. Dreptul penal este o ramura distincta, autonoma, avand un obiect juridic propriu de
reglementare constituit din relatiile sociale create in jurul si datorita valorilor fundamentale
de a caror respectare depinde insasi existenta societatii intr-o anumita etapa de dezvoltare;
b. Stabileste faptele susceptibile sa aduca atingere ori sa puna in pericol valori sociale
fundamentale, conditiile tragerii la raspundere penala precum si pedepsele sau alte
sanctiuni de drept penal care urmeaza a fi aplicate persoanelor care comit asemenea fapte;
Scopul dreptului penal il constituie apararea sistemului de valori pe care se intemeiaza

societatea, scop care este realizat in principal pe calea prevenirii savarsirii faptelor care aduc
atingere sau pun in pericol valorile fundamentale (si il obsiriaza pe calea constrangerii).
Dreptul penal mai este cunoscut si sub denumirea de Drept Criminal= provine din lb engleza
Necesitatea dreptului penal:
Dreptul penal este necesar pentru ca:
- Aparara valorile fundamentale ale societatii;

- Combate fenomeul infractional;
31 ian 2016 in penitenciarele se gaseau 27179 de persoane, din care 26754 barbati si 1425 femei.
- Dr penal are sarcina de a continua reglementarea apararii relatiilor sociale ce se stabilesc

intre membrii societatii.
Caracteristicile dreptului penal:
a. Caracter autonom, pentru ca are un obiect propriu de reglementare (relatiile de aparare

sociala);
b. Caracter de drept public, pentru ca reglementeaza relatii sociale de putere in care unul sau
una dintre parti este statul ca reprezentant al fortei publice;
c. Caracter unitar, chiar daca dispozitiile penale sunt cuprinse in diferite norme in afara codului
penal.
Drept penal
In doctrina recenta s-a subliniat ca in functie de originea normelor ce intra in alcatuirea dreptului
penal se identifica un drept intern si unul international. In dreptul international penal in prezent tot
mai mult se discuta de un drept penal European dezvoltat in cadrul Conciliul Europei. Dreptul penal
poate sa cuprinda si aspecte din dreptul penal european.
Obiectul dreptului penal:
Cu privire la obiectul dreptului penal in doctrina penala s-au conturat doua opinii.
Intr-o prima opinie se sustine ca obiectul dreptului penal il constituie relatiile sociale ce apar ca
urmare a savarsirii infractiunilor, adica relatiile de conflict in cadrul carora are loc tragerea la
raspundere penala a infractorilor. In aceasta opinie obiectul dreptului penal este format din relatiile
de represiune sau de constrangere penala care apar ca urmare a savarsirii infractiunilor.
In cea de a doua opinie se sustine ca dreptul penal reglementeaza si conduita destinatarilor legii
penale nu numai dupa ce au comis infractiuni si au devenit infractori, ci si conduita lor inainte de
savarsirea infractiunilor. Aceasta conduita se refera la respectarea de buna voie de catre destinatarii
legii penale, a exigentelor legii penale, respective conformarea lor cu dispozitiile legii.
Prin aceasta activitate de conformare membrii societatii isi aduc acordul la respectarea ordinii de
drept penal.
Principalul scop al dreptului penal il constituie apararea societatii impotriva infractiunilor prin care se
aduce atingere valorilor sociale fundamentale ale societatii ( de exemplu: independenta, unitatea si
indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si oblig persoanlor, proprietatea si intreaga ordine de
dept).
Legaturile dreptului penal cu alte ramuri de drept: caracterul autonom al dreptului penal nu exclude
existenta unor legaturi organice cu celelalte ramuri ale sistemului de drept care si ele la randul lor
ocrotesc in forme specifice anumite valori sociale.
Semnificative sunt legaturile dreptului penal cu:
- Dreptul constitutional;
- Dreptul procesual penal;
- Dreptul civil;
- Dreptul administrativ.
Dreptul penal mai are legaturi cu dreptul muncii si securitatii sociale si cu dreptul executional penal
in masura in care prin aceste ramuri de drept sunt ocrotite valori fundamentale.
Dreptul penal ≠ stiinta dreptului penal
Stiinta dreptului penal are ca obiect de studiu dreptul penal ca legislatie, adica ansamblul de norme
si institutii de drept penal privit in complexitate si evolutia sa. Stiinta dreptului penal studiaza in
principiu dreptul penal in vigoare.
Drept penal
Stiinta dreptului penal ofera raspunsuri la evolutia dreptului penal.
Stiinta dreptului penal efectuaza studiul dreptului penal sub urmatoarele aspecte:
- aspect exegetic (cunoasterea fiecarei norme de drept in parte, continutul si sfera de

aplicare);
- dogmatic (cunoasterea principiilor care stau la baza dreptului penal);
- studiul grafic al dreptului penal in sensul ca cercetatorii in domeiu pot sesiza aumite lacune.
Metodele stiintei dreptului penal, cele mai utilizate de cercetatori, sunt:
- metoda rationala sau logica;

- medota istorica;
- metoda comparativa;
- cercetarea sociologica completa;
- metoda experimentului.
Prin principiile specifice dreptului penal intelegem acele idei care strabat sau calauzesc intreaga
reglementare juridica penala precum si activitatea de combatere a fenomenului infractional prin
intermediul normelor penale. Principiile specifice dreptului penal exprima de fapt politica penala a
statului.
Principiile specifice dreptului penal:
1. Principiul legalitatii, incriminarii si pedepsei, a masurilor educative si masurilor de siguranta;

2. Principiul raspunderii penale subiective;
3. Pricipiul raspunderii penale obiective;
4. Principiul personalitatii raspunderii penale si a pedepsei;
5. Principiul ca infractiunea este singurul temei a raspunderii penale;
Doar infractiunea este singurul temei a raspunderii penale.
6. Principiul dublei esente a pedepsei (pedeapsa este ca o masura de constrangere si un mijloc

de reeducare si resocializare a condamnatului);
7. Principiul individualizarii judiciare a sanctiunii penale;
8. Principiul sanctionarii diferentiate a infractorilor minori fata de infractorii majori.
Bibliografie pagina 1-12.
Al doilea curs, 12.10.17

Izvoarele dreptului penal
Cand vorbim despre izvoarele dreptului penal avem in vedere izvorul formal sau sursa juridica a
dreptului penal.
Prin izvoare de drept penal intelegem acele acte normative care in cuprinsul lor stabilesc ce fapte
semifica infractiuni, pedepsele ce se pot aplica sau alte sanctiuni ce se pot lua, precum si conditiile
raspunderii penale. Ceea ce caracterizeaza izvoarele dreptului penal este faptul ca acestea, in
principiu, nu pot avea decat forma legii.
Drept penal
Legea este singurul izvor de drept penal.
Dreptul penal se alimenteaza si din alte izvoare, acestea sunt:
a. Constitutia Romaniei este locomotiva care trage toate ramurile de drept;

b. Legea penala, ea reprezinta principalul izvor de drept penal datorita multitudinii si varietatii
legilor penale, acestea cunosc o serie de clasificari in baza unor criterii.
Astfel distingem: lege penala generala, lege penala complinitoare, lege penala speciala, lege
nepenala dar care contine dispozitii penale, lege cu durata de aplicare nedeterminata, legi
penale temporare sau exceptionale cu durata de aplicare limitata;
c. Ordonantele de Urgenta ale Guvernului;
d. Decretul prezidential in cazul gratierii individuale, pentru ca in momentul in care
presedintele decide o gratiere intervine in raport juridic penal si intervin si alte consecinte.
e. Deciziile Curtii Constitutionale, momentul in care Curtea Constitutionala judeca o decizie de
neconstitutionalitate;
f. Deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie in recursurile in interesul legii, aceste decizii se
publica in monitorul oficial si devin obligatorii pentru instantele de judecata.
g. Tratatele si conventiile internationale sunt izvor de drept penal, astfel unele tratate
reprezinta un izvor de drept penal direct (cand este vorba de asistenta juridica intre state)
sau izvor indirect;
h. In doctrina mai sunt mentionate ca izvoare de drept penal si actele si tratatele
internationale privitoare la drepturile fundamntale ale omului si dreptul U.E.
Normele juridice de drept penal

Este norma juridica penala acea norma prin care se prescriu normele de conduita ale destinatarilor
legii penale precum si sanctiunea in cazul incalcarii legii.
Structura normelor penale
In legatura cu structura normelor penale deosebim:
- O structura a normelor penale generala, acestea au o structura trihotomica, adica cuprind

ca alte norme penale juridice o ipoteza, o dispozitie si o sanctiune;
- O structura a normelor penale speciale (incriminarile) au o structura dihotomica, adica
cuprind o dispozitie si o sanctiune;
Normele penale cunosc si ele o clasificare dupa mai multe criterii, si anume:
- Norme penale generale

- Normel penale speciale
- Norme penale prohibitive
- Norme penale onerative
- Norme penale complete sau unitare, care curpind atat dispozitia cat si sanctiunea
- Norme penale divizate (lipsesc fie dispozitia, fie o parte di aceasta, fie sanctiunea care se
regasesc in alte texte ale aceleiasi norme sau act normativ la randul lor)
- Norme penale divizate: norme penale in alb (cadru) si norme penale de trimitere (de
referire)
Drept penal
Dupa gradul de determinare al sanctiunii, distingem:

- Sanctiuni absolut determinate (ex: pedeapsa pentru genocid)
- Sanctiuni relativ determinate (majoritatea normelor noastre sunt asa)
- Norme penale cu pedese alternative
- Norme cu sanctiuni cumulative
Interpretarea legii penale

Interpretarea legii penale este acea operatiune logico-rationala care se efectueaza cu ocazia si in
vederea aplicarii normelor de drept penal si are drept scop descoperirea adevaratei vointe a
legiuitorului exprimata in acele norme cu privire la un caz concret.
Formele interpretarii (cine interpreteaza?)
a. Interpretarea autentica sau legala: este facuta de catre legiuitor. Poate fi contextuala, adica
legiuitorul explica unii termeni folositi si este facuta odata cu aplicarea normei respective;
posterioara, legiuitorul da legea si dupa o perioada de timp da si interpretarea, se face
printr-o Lege Interpretativa. Legea interpretativa desi este data ulterior ea
RETROACTIVEAZA.
b. Interpretarea judiciara sau cauzala: este facuta de catre organele judiciare care aplica legea,
respectiv de catre Parchet si Instantele de judecata.
c. Interpretarea doctrinara sau stiintifica: este facuta de oamenii de stiinta, specilistii in
materie.
Metodetele sau procedeele de interpretare:
a. Intepretarea literara sau gramaticala;

b. Interpretarea rationala sau logica: consta ca pe calea unor rationamente sa se stabileasca
adevarata vointa a legiuitorului exprimata intr-o norma. Printre rationamentele folosite
mentionam:
1. Rationament a fortiori: argumentul ca acolo unde legea interzice mai putin,
implicit interzice si mai mult;
2. Rationamentul per a contrario: se bazeaza pe argumentul ca daca o
dispozitie incrimineaza o fapta numai cand este savarsita in anumite conditii sau imprejurari,
incidenta acelei dispozitii la alte situatii este exclusa;
3. Rationamentul ad absurdum: se sprijina pe argumentul ca daca nu se
interpreteaza norma asa cum solicita interpretul se ajunge la o situatie absurda;
4. Rationamentul a pari: care se intemeieaza pe argumentul ca acolo unde
exista identitate de situatii este rational sa se adopte acelasi tratament juridic;
c. Intepretarea istorica;
d. Interpretarea sistematica;
e. Interpretarea prin analogie.
Rezultatele interpretarii legii penale
Aceste rezultate pot fi:
a. Ca exista o concordata deplina intre vointa legiuitorului si felul in care a fost exprimata
aceasta vointa in norma penala interpretata. Un asemenea rezultat poarta denumirea de
Interpretare Declarativa;
Drept penal
b. Ca exista o discordanta intre vointa legiuitorului si ceea ce exprima textul de lege. In aceasta
interpretare, interpretul trebuie sa restranga intelesul normei juridice la limitele impuse de
vointa legiuitorului. O astfel de interpretare poarta denumirea de Interpretare Restrictiva,
deoarece textul de lege exprima mai mult decat a vrut legiuitorul;
c. Ca exista o neconcordanta intre ce spune textul de lege si ceea ce a voit legiuitorul sa
exprime. Cu alte cuvinte, textul de lege spune mai putin decat a vrut legiuitorul pentru a
armoniza norma penala cu vointa legiuitorului interpretul decurge la Interpretarea
extensiva.
Limetele interpretarii:
- legea penala este de stricta interpretare (jurisprudenta)
RAPORTUL JURIDIC PENAL

Raportul juridic penal reprezinta acea legatura care se realizeaza in conformitate cu prevederile legii
penale intre stat si ceilalti membri ai societatii, in virtutea careia statul are dreptul de a impune
respectarea regulilor de conduita instituite in vederea apararii valorilor sociale ocritute de legea
penala si de a trage la raspundere penala pe cei care au savarsit infractiuni, iar membrii societatii, ca
destinatari ai legii penale, au obligatia de a se conforma legii si de a suporta sanctiunile penale in
masura in care au incalcat regula de conduita impusa de norma de incriminare.
Din aceasta definite => principala trasatura caracteristica a raportului juridic penal in sensul ca
acesta are un caracter obiectiv si apare ca rezultat al fortei de constrangere al statului si nu ca un
acord de vointa al destinatarilor legii penale.
Mai rezulta rezulta si faptul ca normele penale nu se pot realiza decat prin intermediul raportului
juridic penal care este fie raport juridic de conformare, fie raport juridic de conflict.
Raportul juridc penal de conformare
Raportul juridic de conformare: acel raport ce ia nastere din conformarea destinatarilor legii penale
fata de normele penale si consta in dreptul statului de a pretinde respectarea valorilor sociale
ocrotite de lege si obligatia membrilor societatii ca destinatari ai legii penale de a se conforma
conduitei descrisa in nomele de incriminare.
Da nastere la raporturi de drepturi si obligatii.
Subiectele raportului juridic penal de conformare:
- Statul: ca subiect principal, titular al actiunii penale;

- persoana fizica/juridica nedeterminata in individualitatea sa.
Daca norma penala de incriminare se adreseaza numai anumitor persoane care au o anumita calitate
(ex: militar, cet roma, strain, functionar, medic, etc) nu pot fi subiecte al raportului juridic de
conformare decat persoanele care au acea calitate.
Continutul raportului juridic:
- dreptul statului de a pretinde ca destinatarii legii penale sa aiba conduita impusa de norma
de incriminare
Drept penal
- obligatia acestora de a se conforma legii penale in sensul de a se abtine de a actiona contrar

legii pentru a nu vatama sau a pune in pericol valorile sociale ce formeaza obiectul ocrotirii
penale
Obiectul raportului juridic de conformare il constituie insasi conformarea. In acest fel prin
conformare se realizeaza ordinea de drept penal prin convingere sau prin conformare de buna voie.
Nasterea raportului juridic penal de conformare = odata cu intrarea in vigoare a legii penale.
Modificarea raportului juridic de conformare are loc atunci cand norma penala dupa intrarea in
vigoare sufera modificari sau completari.
Durata de existenta a raportului juridic penal de conformare aceasta durata este pe tot timpul cat
este in vigoare norma penala sau pana la data indicata de legiuitor in norma penala temporara.
Incetarea raportului juridic penal de conformare: are loc la data iesirii din vigoare a legii penale. De
asemenea mai poate inceta la data pierderii calitatii subiectului activ calificat.
Raportul juridic penal de conflict

Raportul juridic de conflict este legatura care se naste intre stat si infractor din momentul savarsirii
infractiunii si consta in dreptul statului de a aplica sanctiunea prevazuta in norma penala incalcata si
obligatia infractorului de a suporta sanctiunea ca urmare a nesocotirii normei.
Subiectele raportului juridic penal de conflict sunt:
- statul
- infractorul
Continutul este dat de drepturile si obligatiile corelative ale subiectilor, deci dreptul statului il trage
la rapsundere pe infractor si obligatia acestuia de a sanctiona pedeapsa aplicata
Obiectul consta in aplicarea si executarea sanctiunii penale.
Nasterea raportului juridic penal de conflict = la data savarsirii infractiunii.
Desfaurarea raportului juridic penal de conflict pe toata durata procesului penal si executarii
sanctiunii.
Modificarea raportului juridic penal de conflict: dupa nasterea raportului juridic penal de conflict pot
interveni anumite situatii care sa duca la modificarea lui, aceste situatii sunt:
a. adoptarea si intrarea in vigoare a unei legi penale mai favorabile

b. aparitia unei legi de gratiere prin care se reduce pedeapsa aplicata sau se comuta in una mai
usoara
Stingerea raportului juridic penala de conflict se realizeaza in urmatoarele situatii:
- executarea pedepsei;
- aparitia unei legi de amnistie;
- aparitia unei legi de gratiere totala a pedepsei dupa condamnare;
- prescriptia raspunderii;
- prescriptia executarii pedepsei;
- lipsa plangerii prealabile;
Drept penal
- retragerea plangerii si impacarea partilor;

- intervenirea unor cauze generale de nepedepsire cum sunt si edificarea produsului
rezultatului de catre autorul infractiunii;
- Sunt si unele cauze speciale care sting raportul juridic de conflict, cum ar fi: denuntarea
autoritatilor a grupului infractonal organizat inainte ca acesta sa fie descoperit, denuntarea
de catre cumparatorul de influenta;
- Intervenirea unei legi de incriminare.
Bibliografie: Pag 19-50
Al 3-lea curs, 19.10.17
Aplicarea legii penale
Prin aplicarea legii penale in general se intelege executarea sau indeplinirea obligatiilor pe care
acestea le prevede. Executarea legii penale poate fi realizata de buna voie prin respectarea
preceptelor si supunerea fata de regulile de conduita descrise in norma, fie prin constrangere, adica
prin aplicarea sanctiunii prevazuta de norma de incriminare.
Elementele in raport de care se aplica legea penala

- Timp
- Teritoriu
- Persoana
- Fapte (infractiunile comise)
Aplicarea legii penale in timp

Prin aplicarea legii penale in timp se intelege aplicarea prescriptiilor sanctionatoare ale acestora in
raport cu momentul savarsirii infractiunii si cu cel al tragerii la raspundere penala.
Aplicarea in timp a legii penale respecta 3 principii:
1. Principiul activitatii legii penale. Reprezinta principiul fundamental al aplicarii legii penale in
timp, acest principiu se refera la faptul ca legea penala este activa prin aceea ca se aplica
infractiunilor savarsite cat timp ea este in vigoare (art. 3 din CP). Acest principiu mai
presupune faptul ca legea penala nu se aplica faptelor savarsite inainte de intrarea ei in
vigoare.
Determinarea legii penale active presupune ca in momentul in care se comite o infractiune
organul juridiciar trebuie sa constate daca acea fapta este incriminata intr-o lege penala in
vigoare.
2. Principiul teritorialitatii legii penale. Acest principiu este consacrat in art 8 CP si consta in
faptul ca „legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei”.
Acest principiu este atat de important incat este ridicat la rangul de principiu dominant,
deoarece: isi are izvorul in Constitutia Romaniei, art1; legea penala romana, in baza acestui
principiu constitutional, se aplica deopotriva cetatenilor romani, dar si celor straini care
savarsesc infractiuni pe teritoriul tarii noastre; legea penala reprezinta principalul
instrument in mana statului prin care sunt aparate cele mai importante valori ale societatii.
Drept penal
3. Principiul interpretarii restrictive a legii penale. Acest principiu nu este prevazut in mod
expres de vreo dispozitie din Codul Penal, dar el s-a cristalizat in legatura cu opera de
interpretare a legii penale.
Potrivit Constitutiei Romaniei o lege penala intra in vigoare la 3 zile dupa data publicarii ei in MO sau
la data prevazuta in cuprinsul legii.
OUG care curpinde dispozitii penale intra in vigoare numai dupa depunerea sa spre dezbatere in
procedura de urgenta la Camera competenta a fi sesizata, dupa care se publica in MO cand intra in
vigoare.
Iesirea din vigoare a legii penale
Iesirea din vigoare poate avea loc prin mai multe modalitati:
- Abrogare care poate fi totala sau partiala

- Abrogare prin inlocuire
- Dupa modul in care opereaza abrogarea ea poate fi expresa sau tacita, la randul sau
abrogarea tacita poate fi totala sau partiala
O norma juridica penala nu iese din vigoare in mod tacit, prin neaplicarea ei (desuetudine).
Concursul de legi penale:
Cu existenta a doua sau mai multor legi penale, toate in vigoare, care reglementeaza aceasi materie,
concomitent, in dreptul penal poarta denumirea de Concurs de Legi Penale. Cel mai adesea
concursul de legi penale poate sa apara intr-o lege penala care contine o reglementare generala si o
lege speciala care contine o reglementare speciala.
Regula in concursul de legi penale intre o lege generela si una speciala este ca se aplica legea
speciala, care se completeaza cu dispozitiile legii generale.
In legatura cu aplicarea legii penale in timp o problema importanta o constituie stabilirea datei
savarsirii infractiunii.
Distingem infractiuni de consumare imediata sau instantanee ( ex. Injuria, amenintarea).
In cazul unei infractiuni al carui rezultat se produce mult mai tarziu fata de momentul comiterii
faptei, data savarsirii este cea la care a avut loc actiunea incriminata, dar incadrarea juridica a faptei
se va face tinandu-se seama de rezultatul produs prin acea fapta.
In cazul infractiunilor omnisive care se savarsesc printr-o inactiune se aplica legea in vigoare in
momentul in care subiectul trebuia sa realizeze conduita ceruta de lege.
In cazul infractiunii continuie, de exemplu: furt de curent electric, momentul care este considerat ca
fiind data savarsirii infractiunii este momentul in care inceteaza sustragerea de curent electric.
In cazul infractiunii continuate, ex: delapidarea, data savarsirii infractiunii este data la care se
executa ultimul act infractional.
In cazul infractiunii de obicei, ex. Folosirea unui minor pentru cersetorie, data savarsirii infractiunii va
fi data ultimului act infractional care coincide cu data epuizarii infractiunii.
Drept penal
Principiul neretroactivitatii legii penale
Acest principiu izvoraste din art 1 si 2 C.P., potrivit acestora nici o persoana nu poate fi sanctionata
penal pentru o fapta care nu era prevazuta de legea penala la data cand a fost savarsita. Acest
principiu mai presupune faptul ca nu se poate aplica o pedeapsa, ori nu se poate lua o masura de
siguranta sau educativa, daca acestea nu erau prevazut de lege la data cand fapta a fost savarsita.
Extraactivitatea legii penale
Aceasta situatie apare in situatiile tranzitorii, respectiv in acele imprejurari care se ivesc ca urmare a
intrarii in vigoare a unei legi noi care urmeaza sa se aplice si cauzelor penale care nu au fost inca
judecate.
Extraactivitate – se poate aplica fie legea din trecut, fie cea noua.
Retroactivitatea legii penale
Prin retroactivitatea legii penale se intelege extinderea imperiului legii penale sau a efectelor
acesteia asupra unor fapte comise inainte de a intra in vigoare legea retroactiva.
Aceasta extindere are un caracter exceptional, in sensul ca acest principiu este sfant.
Categorii de legi penale care retroactiveaza:
- Retroactiveaza legea penala de dezincriminare, este acea lege penala care prin dispozitiile
ei face sa inceteze caracterul penal al unei fapte incriminate printr-o lege anterioara.
Dezincriminarea nu trebuie confundata cu abrogarea unei incriminari, deoarece este posibil
ca o fapta prevazuta intr-o anumita lege penala sa fie abrogata, dar acea fapta sa ramana
incriminata in cuprinsul unei alte legi penale.
Dispozitiile prin care se reglementeaza aplicarea legii de dezincriminare sunt cuprinse in art
4, cod penal si art 3 din legea 187/2012 pentru punerea in aplicare a noului cod penal.
Potrivit art 4, legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche daca nu mai sunt
prevazute de legea noua. In acest caz executarea pedepselor, a masurilor educative si a
masurilor de siguranta pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale
ale hotararilor judecatoresti privitoare la aceste fapte inceteaza prin intrarea in vigoare a
legii noi.
Art 3 din legea 187/2012 trimite si el la art 4 din CP si prevede ca sunt aplicabile dispozitiile
art 4 si in situatiile in care o fapta determinata comisa sub imperiul legii vechi nu mai
constituie infractiune potrivit legii noi datorita modificarii elementelor constituive ale
infractiunii, inclusiv a formei de vinovatie ceruta de legea noua pentru existenta infractiunii.
Tot in art 3 se precizeaza ca dispozitiile art 4 nu se aplica in situatia in care fapta incriminata
de legea noua sau de o alta lege in vigoare chiar sub alta denumire.
Modalitatile de dezincriminare:
a. Dezincriminare totala, ex. NCP a dezincriminat total fapta de cersetorie si de prostitutie.

CP anterior incrimina fapta de denuntare calomnioasa, NCP incrimineaza aceasi fapta,
art 268, sub denumirea de Inducere in eroare a organelor judiciare.
b. Dezincriminare prin modificarea elementelor constituive ale infractiunii, inclusiv a formei
de vinovatie.
Drept penal
- Legea interpretativa. Aceasta lege are caracter retroactiv, deoarece face corp comun cu
legea interpretata si produce efecte de la data intrarii in vigoare a legii interpretate.
- Legea de amnistie, legea de gratiere si decretul de gratiere dat de presedinte au caracter
retroactiv deoarece intervin cu privire la fapte comise anterior intrarii in vigoare.
- O alta lege care retroactiveaza este legea penala noua mai favorabila, aceasta are
intotdeauna un caracter retroactiv. Aceasta lege retroactiveaza pentru cauzele in curs de
judecata pana la pronunatarea unei hotarari definitive (art 5, CP) dar si in cauzele judecate
definitiv (art 6, CP).
- Retroactivitatea legii penale functioneaza si in cazul legilor declarate neconstitutionale,
precum si a OUG aprobata de Parlament, cu modificari sau completari. Daca in timpul in care
acestea au fost in vigoare au continut pedepse mai favorabile.
Ultraactivitatea legii penale
Ultraactiveaza urmatoarele categorii de legi:
Legea penala temorara are caracter ultraactiv in baza dispozitiilor art 7 CP. Se precizeaza ca legea
penala temporara se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat era in vigoare chiar daca fapta nu a
fost urmarita sau judecata in acel interval de timp. Legea penala temporara este legea care cuprinde
in corpul ei data iesirii ei din vigoare sau a carei aplicare este limitata prin natura temporara a
situatiei care a impus adoptarea sa.
Legea penala mai favorabila ultraactiveaza atunci cand este mai favorabila si se aplica infractiunilor
savarsite cat era in vigoare. Legea penala mai favorabila este acea lege care contine dispozitii mai
favorabile celor implicati in raportul juridic de penal de conflict.
CP reglementeaza legea penala mai favorabila in doua situatii prevazute in art 5 si 6, CP.
Prima situatie, art 5, vizeaza aplicarea legii penale mai favorabile atunci cand de la data savarsirii
infractiunii si pana la judecarea definitiva a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale se
aplica cea mai favorabila. Pentru stabilirea legii penale mai favorabile in teorie au fost elaborate
cateva criterii pentru stabilirea legii penale mai favorabile, acestea sunt:
a. conditiile pentru incriminarea faptei

b. conditiile tragerii la raspundere penala
c. regimul sanctionator
Potrivit deciziei Curtii Constitutionale nr 265, 6 mai 2014, dispozitiile art 5 sunt constitutionale in
masura in care nu permit combinarea prevederilor din legile succesive in stabilirea si aplicarea legii
penale mai favorabile (lextrectia).
Art 6, aplicarea legii penale mai favorabile dupa judecarea definitiva. Dispozitiile art 6 opereaza in
situatia in care dupa remiterea de condamnare si dupa executarea pedepsei intervine o lege noua
care prevede o pedepseasa principala mai usoara ca durata.
Bibliografie: 51-71
Drept penal
Cursul al 4-lea, 26.10.17

Aplicarea legii penale in spatiu
Legile penale sunt limitate in ceea ce priveste actiunea lor la un anumit teritoriu. Adica ele
realizeaza, mentin si restabiliesc ordinea juridica penala pe teritoriul tarii caruia ii apartin aceste legi.
In dreptul penal functioneaza un principiu al teritorialitatii legii penale, acest principiu este
consacrat in art.8 alin.(1) Codul Penal, potrivit caruia legea penala romana “se aplica infractiunilor
savarsite pe teritoriul Romaniei”.
Principiul teritorialitatii legii penale consimteste faptul ca aplicarea legii penale romane fata de
infractiunile savarsite pe teritoriul tarii este exclusiva si neconditionata.
Ce este teritoriul Romaniei, din punct de vedere juridic?
Potrivit art 8, alin 2, „prin teritoriul Romaniei se intelege intinderea de pamant, marea teritoriala si
apele cu solul, sobsolul si spatiul aerian curpinse intre frontierele de stat.” Din punct de vedere prim,
teritoriul Romaniei are urmatoarele componente:
a. suprafata terestra;
b. apele interioare
c. apele maritime interioare
d. marea teritoriala
e. subsolul teritoriului terestru si acvatic
f. spatiul aerian
Notiunea de infractiune pe teritoriul tarii

Prin infractiune savarsita pe teritoriul tarii se intelege orice infractiune comisa aratata de art 8, sau
pe o nava sub pavilion romanesc, ori pe o aeronava inmatriculata in Romania.
Potrivit art 8, alin 4 se prevede ca atunci cand pe teritoriul aratat de art 8, alin 1 se savarseste o
infractiune pe o nava sub pavilion romanesc sau pe o aeronava inmatriculata in Romania s-a efectuat
un act de executare, de instigare sau de complicitate, ori s-a produs chiar in parte rezultatul
infractiunii, fapta se socoteste comisa pe teritoriul Romaniei.
Din continutul art 8 rezulta ca o infractiune este savarsita pe teritoriul tarii si se aplica legea penala
romana in 3 situatii:
1. cand infractiunea este savarsita in intregime pe teritoriul Romaniei

2. cand infractiunea a fost savarsita in intregime pe o nava sub pavilion romanesc ori pe o
aeronava inmatriculata in Romania
3. cand pe teritoriul Romaniei, pe o nava sub pavilion romanesc, ori pe o aeronava
inmatriculata in Romania s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate,
ori s-a produs chiar in parte rezultatul infractiunii.
Aceasta reglementare facuta de legiuitorul roman in Codul Penal in privinta unei infractiuni savarsite
pe teritoriul Romaniei imbratiseaza Teoria Ubicuitatii sau Desfasurarii Integrale, potrivit careia
infraciunea se considera savarsita pe teritoriul Romaniei pretutindeni unde s-a comis un act de
executare, de instigare sau de complicitate, ori s-a produs in parte rezultatul infractiunii.
Drept penal
Mai exista o a patra situatie cand o situatie este considerata a fi savarsita pe teritoriul Romaniei si
anume cand a fost savarsita pe o platforma de foraj maritim, iar platforma trebuie sa se afle in zona
economica a Romaniei.
Exceptii de la aplicarea legii teritorialitatii Romaniei:
- in cazul aplicarii jurisdictiei romane, art 13, CP, unde se prevede ca „legea penala nu se
aplica infractiunilor savarsite de catre reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de
alte persoane care in conformitate cu tratatele internationale nu sunt supuse jurisdictiei
statului roman”
- infractiunile savarsite in sediul misiunilor diplomatice
- infractiunile savarsite de personalul armatelor straine aflate in trecere sau stationate pe
teritoriul Romaniei
- infractiunilor savarsite la bordul navelor sau aeronavelor straine aflate pe teritoriul
Romaniei, aceasta exceptie de imunitate de jurisdictie functioneaza diferit dupa cum navele
sau aeronavele sunt: militare, guvernamentale sau civile.
Principiile care relgementeaza aplicarea legii penale infractiunilor savarsite in alte tari:
1. Principiul personalitatii penale (nationalitatii active): acest principiu este consacrat de art 9
„legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in strainatate de catre un cetatean
roman sau o persoana juridica romana, daca pedeapsa prevazuta de legea penala romana
este detentiunea pe viata ori inchisoarea mai mare de 10 ani”. In aceasta ipoteza prevazuta
de art 9, legea penala se aplica in mod obligatoriu chiar daca in legea penala din tara in care
s-a comis fapta aceasta nu este prevazuta ca infractiune.
2. Pricipiul realitatii legii penale: este prevazut de art 10, alin 1, Cod Penal si consta in aceea ca
legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara tarii de catre cetateni straini
sau persoane fara cetatenie contra statului roman, contra unui cetatean roman ori a unei
persoane juridice romane.
3. Principiul universalitatii legii penale: este reglementat in art 11, alin 1. Legea penala romana
se aplica si altor infractiuni decat cele prevazute in art 10 savarsite in afara teritoriului tarii
de un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie care se afla de buna-voie pe teritoriul
Romaniei in urmatoarele cazuri:
▪ S-a savarsit o infractiune pe care statul roman si-a asumat obligatia sa o
reprime in temeiul unui tratat international, indiferent daca este prevazuta
sau nu de legea penala a statutului pe teritoriul caruia a fost comisa
▪ S-a cerut extradarea sau predarea infractorului si aceasta a fost refuzata
Toate aceste principii privind aplicarea legii penale in spatiu nu se vor aplica daca printr-un
tratat sau conventie se dispune altfel.
Extradarea in legislatia penala romana

Extradarea este un act politic si juridic bilateral prin care statul pe al carui teritoriu se afla un
infractor strain il preda la cerere statului in care s-a comis infractiunea, ori statului ale carui interese
au fost afectate prin comiterea faptei sau al carui cetatean este in vederea tragerii la raspundere
penala ori a executarii unei sanctiuni de drept penal in statul respectiv.
Drept penal
Cadrul juridic de reglementare a extradarii
Dispozitii referitoare la extradare avem cuprinse in:
- Constitutie, art 19
- Codul Penal, art 14
- Declaratiile sau Rezervele facute de Romania prin legi de ratificare a conventiilor
multilaterale care contin norme privind extradarea
- Legea 302/2004 republicata, care contine dispozitii detaliate privind extradarea atat in
cadrul UE, cat si extradarea in raport cu terte state din afara UE (lege complinitoare)
Art 19 din Constitutie prevede in materia extradarii 3 principii:
a. Cetatenii romani pot fi extradati in anumite conditii;

b. Strainii sau apatrizii pot fi extradati din Romania numai in baza unei conventii internationale
sau in conditii de reciprocitate;
c. Extradarea se hotaraste numai de Justitie.
Codul penal, art 14, alin 1 prevede ca extradarea poate fi acordata sau solicitata in temeiul unui
tratat international la care Romania este parte, ori pe baza de reciprociate in conditiile prevazute de
lege.
Din coroborarea acestor dispozitii din dreptul nostru intern cu privire la extradare, trebuie sa
retinem ca extradarea se acorda sau poate fi solicitata numai in baza unei conventii internationale
sau in conditii de reciprocitate.
In absenta unei conventii internationale, Romania accepta sa predea la cererea de extradare al unui
alt stat persoanele aflate pe teritoriul sau in virtutea curtoaziei internationale si cu asigurarea scrisa
a reciprocitatii.
Pentru a completa dispozitiile in baza carora se acorda sau se solicita extradarea prevazuta in
conventii internationale sau declaratii de reciprocitate a fost adoptata legea 302/2004 privind
cooperarea judiciara internationala in materie penala, care consacra in Titlul 2 numai reglementari
privind extradarea. (extradarea intre tarile membre UE si extradarea in raport cu state terte)
Extradarea din Romania (extradare pasiva)
Potrivit legii 302/2004 pentru a opera extradarea din Romania trebuiesc indeplinite anumite conditii,
in mare, aceste conditii sunt:
a. Sa se fi savarsit o infractiune pentru care Romania are competenta principala de a-l urmari,
judeca sau condamna pe infractor, ori de a-l cauta in vederea executarii unei pedepse, a unei
masuri de siguranta sau a unei alte hotarari in statul respectiv.
b. Persoana extradabila sa nu fie excedata de legea de extradare (sa nu fie cetatean roman,
azilat).
Legea 302 prevede cateva situatii cu motive obligatorii de refuzare a extradarii, dar si motive
optionale:
Examinand cererea de extradare, statul roman verifica daca sunt indeplinite conditiile cu privire la
fapta savarsita de extradat cu privire la natura sau gravitatea pedepsei prevazuta de lege pentru
infractiunea savarsita, alte conditii care vizeaza urmarirea penala sau executarea pedepsei, de
Drept penal
asemenea se verifica daca cererea de extradare indeplineste conditiile cerute de legea penala
romana, anume toate documentele care se anexeaza cererii.
Daca sunt indeplinite toate conditiile se trece la judecarea cererii de extradare si este de comptenta
Curtii de Apel. Hotararea Curtii de Apel privind solutia data poate fi atacata cu contestatie de la
procurorul competent si persoana extradabila in termen de 5 zile. Contestatia se judeca la sectia
penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Mai exista si extradarea voluntara, intervine atunci cand persoana extradabila declara in fata
instantei ca renunta la benficiile pe care i le poate conferi legea de a se apara impotriva cererii de
extradare si isi da consimtamantul sa fie extradata si predata autoritatilor competente ale statului
solicitant.
Extradarea activa solicitata de Romania
Se face in conformitate cu legea 302/2004 si trebuie indeplinite toate conditiile prevazute in aceasta
pentru ca persoana sa fie extradata, legea cere ca persoana sa fie pusa in cercetare penala.
Competenta de a intocmi si transmite cererile de extradare in numele statului roman ii revine

Ministerului Justitiei.
Atunci cand persoana mentionata, solicitata in mandatul de arestare preventiva, de executare a

pedepsei, detentiunea pe viata sau a inchisorii, ori in hotararea prin care s-a luat hotararea privativa
de libertate nu a fost gasita si exista presupunurea rezonabila ca a parasit teritoriul Romaniei, la
cererea instantei care a emis mandantul de arestare preventiva sau a instantei de executare a
pedepsei se dispune darea in urmarire internationala de catre Centrul de Cooperare Politieneasca
internationala in cadrul organelor de politie.
Extradarea se solutioneza de instanta interesata in solutionarea cazului printr-o incheiere motivata

pronuntata in Camera de Consiliu.
Regula Specialitatii consta in faptul ca persoana extradata urmeaza a fi judecata in tara respectiva
numai pentru faptele pentru care s-a cerut extradarea, ci nu pentru alte fapte.
Reextradarea catre un al treilea stat

Reextradarea este actul prin care un stat remite la cererea de extradare a unui alt stat interesat de o
persoana urmarita sau condamndata penal, persoana ce se gaseste pe teritoriul sau ca urmare a
unei extradari obtinute de la un alt stat.
Art 14, alin 2, Cod Penal prevede ca predarea sau extradarea unei persoane in relatiile cu statele
membre ale UE se acorda sau se solicita in conditiile legii. In raport de aceste cerinte ale art 14, legea
302/2004 prevede ca intre statele mebre ale UE se instituie o extradare simplificata pe baza
mandatului european de arestare sau de executare a pedepsei.
Emiterea mandatului european de arestare se face de catre Judecatorul de Drepturi si Libertari in

faza de urmarire penala si, respectiv, de catre judecatorul desemnat de presedintele instantei in faza
de judecata potrivit competentelor atribuite de Codul de procedura penala.
Drept penal
Extradarea ca institutie de drept penal nu trebuie confundata cu „extradarea aparenta”. Extradarea

aparenta este situatia prevazuta de art 14, alin 3, cand in mod exceptional cererea de predare a unei
persoane se fundamenteaza pe acte internationale speciale, cum sunt statutele Tribunalurilor
Internationale, remiterea pentru urmarire si judecata a persoanlor invinuite de savarsirea unor
infractiuni foarte grave.
Bibliografie: 72-96
Cursul al 5-lea, 2.11.17

Infractiunea
Conceptul de infractiune
In dreptul penal conceptul de infractiune are 3 sensuri:
- Intr-o prima acceptiune, prin infractiune intelegem o fapta socialmente periculoasa descrisa
de legea penala
- In al doilea sens, prin infractiune intelegem o fapta prevazuta de legea penala savarsita in
realitatea obiectiva
- Un al treilea sens, prin infractiune intelegem o institutie fundamentala a dreptului penal
Conditiile generale pentru existenta unei infractiuni
Aceste conditii sunt:
a. Sa existe o norma incriminatoare care sa interzica savarsirea unei anumite fapte

b. Savarsirea unei fapte prevazute de legea penala ca cea incriminata
c. Existenta tipicitatii (=fapta comisa in realitate se suprapune pe tiparul prevazut de lege)
Strans legat de infractiune este fenomenul infractional.
Trasaturile fenomenului infractional:
1. Fenomenul infractional este un fenomen material (orice infractiune provoaca o modificare

materiala);
2. Fenomenul infractional este un fenomen uman, adica este savarsit de catre oameni;
3. Infractiunea este un fenomen social.
Trasaturile esentiale ale infractiunii: art 15, Cod Penal
Potrivit art 15, alin 1, infractiunea este fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie,
nejustificata si imputabila persoanei care a savarsit-o.
1. Prima trasatura esentiala este: infractiunea este o fapta prevazuta de legea penala.
Conceptul de fapta prevazuta de legea penala nu trebuie confundat cu conceptul de infractiune. O

fapta prevazuta de legea penala se deosebeste de alte notiuni, cum ar fi fapta penala sau ilicit
penala.
Fapta prevazuta de legea penala se poate comite fie printr-o actiune (faptuitorul ca sa savarseasca
fapta consuma energie fizica si pune in pericol valoarea ocrotita de legea penala), fie printr-o
omisiune.
Drept penal
Omisiunea consta intr-o manifestare exterioara prin care autorul adopta o atitudine negativa, pasiva
in sensul ca nu face ceea ce legea ordona, lasand astfel cale libera unei energii care poate sa produca
un rezultat socialmente periculos, sa se produca o infractiune.
Omisiunea poate fi:
o proprie, cand subiectul nu indeplineste o obligatie legala (de exemplu: neplata pentru
intretinere)
o improprie, cand printr-o omisiune se realizeaza cu un fapt pozitiv care produce
rezultatul. Aceste fapte se mai numesc „comisiv omisive”.
Tipicitatea faptei prevazute de legea penala.
Pentru ca o fapta concreta sa fie penala este necesar sa se constate ca elementele obiective ale
acesteia sunt identice cu ale faptei descrise in norma de incriminare sau ale modelului legal.
In functie de modul in care norma de incriminare prevede faptele respective distingem urmatoarele
categorii de incriminari:
- Infractiuni cu un continut unic (majoritatea sunt asa)

- Infractiuni cu continut alternativ (delapidare; se poate realiza in mai multe modalitati
alternative)
- Infractiuni cu continuturi alternative, sunt acele incriminari in care legiuitorul descrie sub
aceasi denumire marginala doua sau mai multe continuturi de infractiuni. ( de exemplu: in
art 267 „nerespectare hotararilor judecatoresti” sunt incriminate 8 fapte distincte)
2. A doua trasatura esentiala este: Infractiunea este o fapta savarsita cu vinovatie
In conceptia legiuitorului roman vinovatia este privita ca un proces psihologic al infractorului,

compus din 2 factori:
- Un factor intelictiv sau de constiinta

- Un factor volitiv sau de vointa
O fapta prevazuta de legea penala este socotita ca a fost savarsita cu vinovatie numai daca exprima
si reprezinta expresia unei atitudini psihice a faptuitorului, adica acesta are o reprezentare sau
constiinta caracterului socialmente periculos al faptei, a urmarilor acesteia, cat si vointa de a o
savarsi.
Factorul intelictiv consta in capacitatea civica a faptuitorului de reprezentare a faptei in mintea sa, a
conditiilor de comitere, a urmarilor si a raportului de cauzalitate intre actiune/inactiunea sa si
urmarea imediata.
Factorul volitiv consta in facultatea psihica prin care faptuitorul isi mobilizeaza si dinamizeaza
energiile de care dispune in vederea realizarii actului de conduita interzic. Factorul volitiv este
indeplinit in plan juridic penal numai atunci cand faptuitorul este stapan pe actele sale si lipseste
orice constrangere, deci actioneaza liber in cunostinta de cauza si decide in mod liber asupra
conduitei sale.
Pentru existenta vinovatiei, judecatorul trebuie sa constate: existenta cumulativa a celor 2 factori
(intelictiv + volitiv) in momentul savarsirii faptei.
Drept penal
Potrivit art 16, alin 2, vinovatia exista cand fapta este comisa cu intentie din culpa sau cu intentie
depasita.
Din reglementarile art 16, Cod penal => definita vinovatiei si anume: Vinovatia consta in atitudinea
psihica a faptuitorului care, savarsind cu vointa neconstransa o fapta prevazuta de legea penala a
avut in momentul executarii reprezentarea rezultatului acelei fapte pe care l-a urmarit, ori acceptat
sa se produca sau a socotit fara temei ca nu se va produce, ori nu l-a prevazut desi trebuia si putea
sa prevada.
Formele si modalitatile vinovatiei:
Intentia directa exista atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei (socialmente periculos) si
urmareste producerea lui.
Intentia indirecta exista atunci cand faptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei, nu
il urmareste, dar accepta posibilitatea producerii lui. Aceasta intentie este posibila in cazul faptelor
prevazute de legea penala susceptibile de doua urmari: unul cert si unul eventual.
Formele modalitatii intentiei
- Intentie simpla si calificata

- Unica si Complexa
- Spontana si premeditata
Culpa si modalitatile ei:
1. Culpa cu previziune (usurinta)
In aceasta modalitate subiectul prevede rezultatul faptei pe care o va comite, nu il accepta deorece
socoteste fara temei ca acel rezultat nu se va produce. De exemplu: accidentele conducatorilor auto.
Sub aspectul factorului intelictiv, culpa sub forma usurintei se asemenea cu intentia indirecta in
sensul ca faptuitorul prevede rezultatul posibil al faptei sale, dar spera in mod usuratic ca nu se va
produce acel rezultat.
2. Culpa simpla (neglijenta)
Aceasta exista in ipoteza in care faptuitorul nu a prevazut rezultatul faptei sale, desi putea si trebuia
sa il prevada. De exemplu, malpraxisul medical.
Pentru stabilirea vinovatiei, sub forma culpei simple instanta foloseste doua criterii importante: un
criteriu obiectiv, prin care urmareste sa stabileasca daca faptuitorul trebuia sa prevada rezultatul si
un criteriu subiectiv prin care instanta verifica daca faptuitorul a avut in momentul comiterii faptei
posibilitatea sa prevada acel rezultat in raport cu aptitudinile personale si profesionale.
Culpa se poate prezenta sub mai multe forme
- Imediata
- Mediata
- Prin imprudenta
- Prin nepricepere
- Prin nedibacie
- Prin nerespectarea dispozitiilor legale (malpraxis)
- Prin nebagare de seama
Drept penal
- Indiferenta
Sub aspectul intensitatii culpei se distinge in penal
- Culpa lata
- Culpa levis
- Culpa levissima
Intentia depasita (praeterintentia) este o forma de vinovatie care apare ca element subiectiv in
continutul unor infractiuni atunci cand faptuitorul prevede si urmareste, ori accepta producerea unui
anumit rezultat periculos, dar in realitate datorita imprejurarilor in care se executa fapta, rezultatul
produs este mai grav.
In doctrina penala se face distinctie intre infractiuni care se produc cu praeterintentia cu intentie si
infractiuni cu urmari praeterintentiale.
Conditiile negative
1. Caracterul nejustificat al faptei

Este o conditie negativa deoarece ordinea juridica permite ca in anumite situatii o fapta care
este prevazuta ca fiind ilicita sa fie savarsita, dar justificata.
2. Fapta sa fie imputabila (datorie) persoanei care a savarsit-o
Bibliografie: pag 98-134
Cursul al VI-lea, 9.11.17
Elementele constitutive ale infractiunii

Factorii preexistenti ai infractiunii:
I. Obiectul infractiunii:
Dreptul penal reglementeaza relatiile de aparare sociala si valorile fundamentale ale
societatii prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, daca ne referim la Romania,
valorile sociale care reprezinta un interes deosebit pentru existenta si dezvorltarea tarii sunt
prevazute in art 1, alin 3, Constitutia Romaniei, in acest alineat se prevede ca Romania este
stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile
cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic
reprezinta valori supreme.
Asemenea valori sunt ocrotite de legea penala, aceasta ocrotire se manifesta in faptul ca
legea penala reglementeaza conduita membrilor societatii in raport cu astfel de valori,
interzicand acele comportari ale oamenilor susceptibile sa aduca atingere sau sa puna in
pericol asemenea valori.
Norma penala de incriminare devine un instrument pe care societatea il foloseste pentru
reprimarea celor care neaga valorile fundamentale, iar prin reprimarea unor asemenea
atitudini este asigurata ocrotirea acestor valori.
Prin incriminarea unor fapte, legiuitorul ocroteste in mod direct o anumita valoare sociala si
prin aceasta relatiile sociale care au luat nastere si se desfasoara in jurul si in conformitate
cu aceste valori.
Drept penal
Definitie: Obiectul juridic al infractiunii il constituie valorile sociale si relatiile ce se tes in jurul
acestor valori.
Clasificari ale obiectului infractiunii:

In stiinta dreptului penal se cunosc doua mari categorii de obiecte ale infractiunii:
1. Obiectul juridic al infractiunii
Obiectul juridic la randul sau se poate infatisa ca obiect juridic de grup (al mai multor
infractiuni) si obiect juridic special, care vizeaza relatia sociala incalcata nemijlocit prin
fapta comisa.
La randul sau obiectul special poate fi simplu sau complex.
2. Obiectul material al infractiunii
1.Obiectul juridic al infractiunii

a. Obiectul juridic de grup: reprezinta un grup de relatii sociale formate in jurul si datorita uneia
dintre valorile sociale fundamentale si comune unui grup de infractiuni, cum ar fi:
securitatea nationala, persoana umana, proprietatea, autoritatea de stat, capacitatea de
aparare a tarii, etc.
b. Obiectul juridic special este constituit din obiectul propriu zis al infractiunii concret savarsite,
adica obiectul juridic nemijlocit specific unei infractiuni anume determinate. De exemplu:
obiectul nemijlocit al infractiunii de furt il constituie dreptul de proprietate.
Obiectul juridic special poate fi la randul sau:
->Obiect juridic simplu
Obiectul juridic simplu se caracterizeaza prin aceea ca prin savarsirea unei fapte prevazute
de legea penala se incalca relatiile sociale cu privire la o unica valoare sociala. De exemplu:
infractiunea de omor, prin aceasta infractiune se incalca o unica valoare sociala si anume
dreptul la viata
->Obiect juridic complex
Obiectul juridic complex se caracterizeaza prin aceea ca prin savarsirea faptei incriminate de
legea penala se incalca concomitent mai multe categorii de ralatii sociale sau mai multe
valori sociale. De exemplu, infractiunea de talharie.
Obiectul juridic al unei infractiuni poate fi scos in evidenta prin denumirea marginala pe care
o are fiecare infractiune. De exemplu, art 205 „Lipsirea de libertate”.
Alteori, legiuitorul, nu ne arata explicit obiectul, ci implicit prin continutul normei de
incriminare. De exemplu, toate infractiunile (omor, omor calificat, ucidere din culpa,
uciderea la cererea victimei), legiuitorul ne arata ca obiectul nu poate fi decat dreptul la
viata.
In alte situatii, obiectul juridic special, se poate deduce din referirile pe care le face
legiuitorul la elemente exterioare continutului infractiunii, si anume, prin denumirea titlului
sub care sunt plasate infractiunile.
Si, in fine, alteori, obiectul juridic special nu poate fi identificat decat prin eforturile
doctrinei.
Drept penal
2.Obiectul material
Prin obiectul material se intelege: bunul, lucrul sau corpul persoanei asupra careia este indreptata
activitatea materiala descrisa in norma si care este pus efectiv in pericol sau vatamat.
Nu toate infractiunile au un obiect material, ci numai acelea la care valoarea sociala ocrotita se
exprima printr-o entitate materiala. Uneori existenta obiectului material devine o cerinta
constitutiva a faptei incriminate de lege.
II. Subiectii infractiunii
Subiectii infractiunii sunt persoanele fizice sau juridice implicate intr-un raport juridic penal de
conflict ca urmare a savarsirii unei infractiuni, pe de o parte, iar pe de alta parte este persoana care
suporta consecintele savarsirii infractiunii.
Persoana care comite infractiunea are calitatea de subiect activ, in timp ce persoana care sufera de
pe urma infractiunii este persoana vatamata.
Pentru a fi subiect activ al infractiunii, subiectul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- Sa indeplineasca conditiile de varsta;

- Sa fie o persoana responsabila penal, sa aiba constiinta si vointa sa savarseasca fapta
respectiva;
- Sa actioneze liber si neconstrans de nimeni.
In unele situatii este necesar ca subiectul activ sa aiba unele calitati cerute de lege, cum ar fi: sa fie
cetatean roman, sa fie cetatean strain, sa fie functionar public, sa fie militar, sa aiba calitatea de
medic, etc.
Subiectul pasiv:
Este persoana fizica sau juridica, titulara a valorii sociale vatamate sau puse in pericol prin savarsirea
infractiunii.
Subiectul pasiv al unei infractiuni poate fi clasificat in:
- Subiect pasiv general (statul)

- Subiect pasiv special
- Subiectul pasiv mai poate fi simplu, cand legea nu pretinde sa aiba vreo calitate.
In mod exceptional subiectul poate fi si activ si pasiv, atunci cand subiectul detine si consuma
droguri.
Locul si timpul savarsirii infractiunii
Sunt si ei factori fara de care nu poate fi conceputa savarsirea unei infractiuni. Intotdeauna
infractiunea se savarseste intr-un anumit spatiu, dar si timp. De aceea sunt situatii, de exceptie, cand
locul si timpul sunt elemente constitutive ale infractiunii.
Situatia premisa in continutul constitutiv al infractiunii
Prin situatia premisa intelegem existenta unei conditii prealabile pentru existenta unei infractiuni.
Aceasta conditie prealabila este reprezentata de preexistenta unei realitati (situatie, stare, calitate,
raport, etc) pe care trebuie sa se grefeze savarsirea faptei prevazuta de legea penala.
Drept penal
TEORIA CONTINUTULUI INFRACTIUNII
Cand vorbim de continutul legal al unei infractiuni intelegem totalitatea conditiilor cerute de lege
pentru ca o anumita fapta sa constituie o anumita infractiune.
In afara de continutul legal, in materia dreptului penal, se vorbeste si despre continutul constitutiv al
infractiunii. Continutul constitutiv reprezinta totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la latura
obiectiva si latura subiectiva a infractiunii.
Latura obiectiva
Prin latura obiectiva a unei infractiuni intelegem activitatea fizica, materiala desfasurata de subiectul
activ si susceptibila sa produca o modificare in lumea inconjuratoare prin lezarea ori punerea in
pericol a unei valori sociale si a relatiilor sociale ce se tes in jurul acestei valori.
Latura obiectiva a oricarei infractiuni cuprinde in structura ei urmatoarele componente:
- Elementul material
Elementul material consta in actul de conduita interzis prin norma de incriminare. Rezulta ca
raspunderea penala este conditionata intotdeauna de savarsirea unei fapte, prin urmare
simplul gand de a comite o infractiune nu este sanctionat penal.
Elementul material al laturii obiective in penal se poate prezenta sub doua modalitati:
->printr-o actiune (comisiune)
Actiunea (comisiunea) ca manifestare exterioara se caracterizeaza printr-o atitudine
pozitiva, o consumare de energie pentru producerea rezultatului.
->printr-o inactiune (omisiune)
Inactiunea (omisiunea) reprezinta in penal o forma de manifestare exterioara a
subiectului care adopta o atitudine negativa, pasiva, constienta insa ca si in cazul actiunii, in
sensul ca nu face ceea ce legea ordona, obliga.
Omisiunea, ca fapta, nu intra in sfera ilicitului penal decat raportata la o anumita
obligatie a faptuitorului de a actiona.
Omisiunea la randul sau este: - proprie cand, de exemplu, legea il obliga pe faptuitor
sa faca ceva si nu face.
Sau – improprie cand faptuitorul realizeaza printr-o
omisiune comportarea pozitiva interzisa de lege = COMISIV OMISIVE
- Urmarea imediata
- Legatura de cauzalitate
Descrierea elementului material:
- Elementul material se poate realiza printr-un cuvant prevazut de textul de lege (luarea unui
bun, uciderea unei persoane). Cuvantul sau expresia care indica manifestarea exterioara a
subiectului, in dreptul penal poarta denumirea de „VERBUM REGENS”.
- Elementul material se poate realiza prin scris (infractiunea de inducere in eroare a organelor
judiciare). Elementul material se poate realiza fie printr-o singura actiune, fie prin mai multe
activitati ale unei actiuni (infractiuni cu continut alternativ).
In raport cu modalitatile elementului material (actiune – inactiune) infractiunile se clasifica in:

infractiuni comisive si infractiuni omisive.
Infractiunile omisive se clasifica la randul lor in omisive proprii si omisive improprii.

Drept penal
Urmarea imediata
Urmarea imediata este o si consta in schimbarea in lumea obiectiva pe care o produc activitatile,
actiunile sau inactiunile infractionale.
In dreptul penal, urmarea imediata se poate prezenta fie prin crearea unei stari de pericol, fie prin
introducerea unui rezultat palpabil.
Infractiunile care comit doar o stare de pericol se numesc INFRACTIUNI FORMALE sau DE ATITUDINE.
Legatura de cauzaliate
Aceasta legatura de cauzalitate trebuie sa existe intotdeauna intre fapta comisa si rezultatul care se
produce. Este vorba de o legatura de la cauza la efetct.
Stabilirea raportului de cauzalitate in cazul infractiunilor de rezultat este o problema complicata si

controversata, neexistand un etalon cara sa ii conduca pe judecatori la stabilirea raportului de
cauzalitate.
Daca lipseste acest raport, fapta nu va constitui infractiune.
In ipoteza in care la producerea rezultatului se constata ca sunt mai multe contributii cauzale, cauza
care determina efectul trebuie stabilita cu precizie si judecatorii se folosesc pentru a stabili cauza
care a dus la producerea rezultatului de o serie de teorii privind raportul de cauzalitate.
Latura subiectiva
Latura subiectiva consta in atitudinea vointei si constiintei faptuitorului fata de elementul material,
urmarea imediata si legatura de cauzalitate dintre acestea.
Latura subiectiva exprima vinovatia infractorului. Vinovatia reflecta atitudinea psihica a faptuitorului
fata de fapta sa, exprimata in forma de vinovatie ceruta de lege pentru ca fapta sa constituie
infractiune.
Latura subiectiva, la randul sau, cuprinde doua componente:
- Mobilul
Mobilul consta in impulsul intern al faptuitorului care a determinat luarea deciziei savarsirii
infractiunii.
Principiul: nimeni in propria lui imoralitate nu poate cere dreptate.
- Scopul
Scopul consta in finalitatea propusa de infractor in destinatia actiunii sau inactiunii, ori in rezultatul
faptei aflat in reprezentarea infaptuitorului.
Bibliografie: paginile 98-134 134-170????

Drept penal
Cursul al VII-lea, 16.11.17
Cauzele justificative si de neimputabilitate

A. Cauzele justificative
Cauzele justificative sunt acele situatii reglementate de legea penala in prezenta carora o fapta
prevazuta de legea penala savarsita si care corespunde normei de incriminare in raport cu intreaga
ordine de drept nu constituie infractiune.
Art 18, alin 1, Cod Penal consacra regula ca nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala
daca exista vreuna din cauzele justificative.
Cauzele justificative in codul Penal sunt:
- Legitima aparare
- Starea de necesitate
- Exercitarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii si consimtamantul victimei
Cauzele justificative de legea penala au o dubla semnificatie:
a. Caracterul unei norme permisive

b. Caracterul de ocrotire a valorilor sociale superioare promovate de ordinea juridica in
ansamblul ei
Cauzele justificatibile se clasifica in penal in:
a. Cauze justificatibile generale care isi au sediul in CP, partea generala, art 19-22
b. Cauze justificatibile speciale care isi au sediul in partea speciala a CP, prevazute la unele
infractiuni
Conditiile in care functioneaza cauzele justificative:
Prima conditie este: fapta savarsita sa corespunda tiparului legal sub aspectul tuturor elementelor
obiective stabilite de norma de incriminare.
A doua conditie este: fapta sa fie savarsita in prezenta unei cauze justificative
A treia conditie este: autorul faptei sa prevada si sa doreasca sa actioneze in conditiile descrise in
norma care prevede cauza justificativa.
Efectul cauzelor justificative consta in aceea ca fapta savarsita in prezenta lor nu constituie
infractiuni.
B. Cauzele de neimputabilitate
Prin imputabilitate in sensul legii penale se intelege acea situatie juridica in care se gaseste o
persoana careia i se atribuie savarsirea cu vinovatie a unei fapte prevazute de legea penala.
Acest lucru inseamna ca atunci cand o persoana savarseste o fapta prevazuta de legea penala daca
ea corespunde tipicitatii, trebuie sa se stabileasca daca ii este imputabila persoanei care a savarsit-o,
respectiv daca fapta a fost savarsita cu vinovatie.
Rezulta ca o fapta este neimputabila unei persoane daca nu corespunde sub aspectul tipicitatii, ori
nu a fost comisa cu forma de vinovatie ceruta de lege.
Drept penal
Cauzele de neimputabilitate sunt acele stari, situatii, cazuri, imprejurari descrise de legea penala si a
caror existenta in timpul savarsirii faptei incriminate face ca acea fapta sa nu constituie infractiune.
Cauzele de neimputabilitate, la randul lor, pot fi:
- Generale (CP, partea generala, art 23-31)

- Speciale, specificate de legiuitor in legatura cu o anumita incriminare
Cauzele de neimputabilitate pot fi datorate incapacitatii psihofizice a subiectului, cum sunt:

iresponsabilitatea, minoriatea si intoxicatia. Pot fi cauze datorate interventiei unui element
imprevizibil, irezistibil sau imposibil de inlaturat, cum ar fi: cazul fortuit, constrangerea fizica si
constrangerea morala, precum si cauze care inlatura imputabilitatea ca urmare a intervenirii erorii in
procesul cunoasterii (eroarea de fapt si eroarea de drept).
Constrangerea fizica
Este prevazuta in art 24, CP, potrivit acestuia „nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala
savarsita din cauza unei constrangeri fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista”.
Constrangerea morala
Este prevazuta la art 25, CP, potrivit acestuita „nu se pedepseste fapta prevazuta de legea penala
savarsita din cauza unei constrangeri morale exercitata prin amenintarea cu un pericol grav pentru
persoana faptuitorlui ori a altuia si care nu putea fi inlaturat in alt mod„. Cunoscuta si sub denumirea
de amenintare, constrangerea morala consta in exercitarea unei presiuni pe care o realizeaza o
persoana prin orice mijloace asupra psihicului altei persoane in asa fel incat sub stapanirea unei
temeri grave persoana constransa nu isi poate dirija in mod liber vointa si savarsteste fapta
prevazuta de legea penala la care este constrans.
Ceea ce justifica inlaturarea imputabilitatii in cazul constrangerii morale este faptul ca elementul
subiectiv, cu cei doi factori ai sai (volitiv si intelictiv) este viciat si nu se impune pedepsirea
subiectului.
Excesul neimputabil
Este reglementat prin dispozitiile art 26, CP, „nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala
savarsita de persoana in legitima aparare care a depasit din cauza tulburarii/temerii limitele unei
aparari proportionale cu gravitatea atacului”. In alin 2, al aceluiasi articol se prevede ca „nu este
imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de o persoana aflata in stare de necesitate
care nu si-a dat seama in momentul comiterii faptei ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele
care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat”.
Minoritatea faptuitorului
Este reglementat de art 27, CP, „nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de un
minor care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal”.
Minoritatea faptuitorului in cauza de neimputabilitate poate fi definita ca acea stare in care se

gaseste faptuitorul minor care in momentul savarsirii faptei prevazute de legea penala nu implinise
varsta minima necesara potrivit legii pentru a raspunde penal.
Pentru ca o fapta prevazuta de legea penala sa fie imputabila persoanei care a savarsit-o una dintre
conditii o reprezinta capacitatea acelei persoane de a-si da seama de caracterul si semnificatia
sociala a actelor sale de conduita si a-si dirija in mod liber vointa in raport cu aceste acte.
Drept penal
Iresponsabilitatea
Este reglementata de art 28, CP, „nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de
persoana care in momentul comiterii acesteia nu putea sa isi dea seama de actiunile sau inactiunile
sale, ori nu putea sa le controleze fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze”.
Intoxicatia
Este reglementata de art 29, CP, „nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de
persoana care in momentul comiterii acesteia nu putea sa isi dea seama de actiunile sau inactiunile
sale, ori nu putea sa le controleze din cauza intoxicatiei involuntare cu alcool sau alte substante
psihoactive”.
Eroarea
Este reglementata de art 30, CP, astfel in alin 1 „nu constituie infractiunea fapta prevazuta de legea
penala savarsita de persoana care in momentul comiterii acesteia nu cunostea existenta unei stari,
situatii, ori imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei”=> eroarea de fapt. Alin 2 al
acestui articol prevede ca „dispozitiile alin 1 se aplica si faptelor savarsite din culpa pe care legea
penala le pedepseste numai daca necunoasterea starii, situatiei, ori imprejurarii respective nu este ea
insasi rezultatul culpei”. Alin 3, al art 30, prevede „nu constituie circumstanta agravata sau element
circumtantial agravat starea, situatia, ori imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o in
momentul savarsirii infractiunii”. Alin 4 al aceluiasi art arata „prevederile alineatelor 1-3 se aplica in
mod corespunzator si in cazul necunoasterii unei dispozitii legale extrapenale” => eroarea de drept.
Alin 5, al art 30, prevede ca „nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita ca urmare
a necunoasterii sau cunoasterii gresite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei imprejurari care
nu putea fi in nici un fel evitata” => eroarea de drept penal.
Prin eroare in acceptiunea legii penale se intelege necunoasterea sau cunoasterea gresita de catre o
persoana in momentul savarsirii unei fapte prevazute de legea penala fie a unei stari, situatii, ori
imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei, fie a unei circumstante agravante sau a unui
element circumstantial agravant, fie a unei dispozitii extrapenale sau al caracterului ilicit al faptei.
Necunoasterea sau cunoasterea gresita a unei stari, situatii, ori imprejurari esentiale pentru corecta
caracterizare a faptei cu privire la caracterul ilicit al acesteia diminueaza, ori inlatura si capacitatea
faptuitorului de a actiona eficient asa cum s-ar fi cuvenit in raport cu realitatea din momentul
savarsirii faptei.
Afectand factorul intelictiv, cat si pe cel voitiv, eroarea inlatura vinovatia ca trasatura esentiala a
infractiunii pentru ca exista o discrepanta intre realitatea faptica, adica intre ceea ce faptuitorul
gandeste, voieste si face in concret si realitatea normativa descrisa in norma de incriminare.
Eroarea cu semnificatie penala nu se confunda cu indoiala, deci dubiul nu inseamna eroare, asadar
nu inlatura raspunderea penala. De asemenea, eroare nu trebuie confundata cu nepriceperea.
Sub aspectul posibilitatii de evitare a erorii in drept se face distinctie intre eroarea de neinlaturat /
invincibila si eroarea inlaturabila / vicibila.
Cazul fortuit
Este reglementat in art 31, CP, „nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala al carui rezultat
este consencita unei imprejurari care nu putea fi prevazuta”.
Drept penal
Cazul fortuit poate fi definit ca acea imprejurare sau eveniment (forta, energie) a carui interventie
imprevizibila se suprapune peste actiunea sau inactiunea unei persoane dand nastere unui rezultat
pe care faptuitorul nu l-a prevazut si nu l-a urmarit.
Bibliografie: paginile 181-251
Cursul al VIII-lea, 23.11.17

FORMELE INFRACTIUNII INTENTIONATE DUPA FAZELE DE
DESFASUARE
1. Fazele desfasurarii infractiunii intentionate
Savarsirea unei infractiuni intentionate parcurge in desfasurarea sa mai multe momente, etape sau
faze care se finalizeaza cu producerea rezultatului urmarit de infractor. In mod obisnuit activitatea
infractionala in derularea ei parcurge doua perioade: o perioada interna / pshicica de conceptie si o
perioada externa de executare a intentiei infractionale si savarsirii infractiunii.
Perioada interna / psihica a infractiunii:
Aceasta perioada se caracterizeaza prin luarea hotararii infractionale care va insoti si dirija
activitatea materiala (executarea laturii obiective a infractiunii). In cadrul perioadei interne in teoria
dr penal se disting 3 momente distincte:
- Nasterea ideii infractionale (mobilul infractiunii)

- Deliberarea
- Luarea hotararii de savarsi infractiunea; odata cu acest moment ia nastere latura subiectiva
a infractiunii.
Hotararea infractionala atata vreme cat nu este exteriorizata ramane necunoscuta si nerelevanta din
punct de vedere al dreptului penal.
Perioada externa / de executare a hotararii de a savarsi infractiunea:
Perioada externa cunoaste si ea mai multe faze si anume 3 faze:
a. Faza actelor pregatitoare / preparatorii

b. Faza actelor de executare propriu zise a infractiunii (elementul materiale al laturii obiective)
c. Faza urmarilor
Daca ultimele doua faze sunt obligatorii in cazul savarsirii unei infractiuni intentionate, faza actelor
pregatitoare poate sa lipseasca. Pe de alta parte, este poibil ca in faza executarii sa nu fie dusa pana
la capat, executarea fiind intrerupta fara vointa infractorului. Sunt situatii in care desi comiterea
actiunii tipice a fost dusa pana la sfarsit rezultatul urmarit de faptuitor nu se produce. In ce priveste
faza urmarilor aceasta se poate prelungi si dupa consumarea infractiunii si producerea rezultatului
fie din cauza ca dupa ce s-a produs rezultatul acesta se amplifica de la sine, fie ca activitatea fizica a
faptuitorului se prelungeste de la momentul consumarii infractiunii, ceea ce face ca urmarile sa se
amplifice.
Drept penal
Definitie: Fazele infractiunii intentionate pot fi definite ca fiind acele etape pe care le parcurge
activitatea infractionala din momentul manifestarii exterioare si pana in momentul realizarii
rezultatului sau in unele cazuri pana la momentul epuizarii rezulatului.
Dupa fazele de desfasurare activitatea infractionala poate prezenta mai multe forme:
- O forma imperfecta / atipica cuprinzand fapta tentata sau fapta actelor pregatitoare;
- O forma perfecta, respectiv infractiunea fapt consumat;
- O forma mai mult ca perfecta, infractiune fapt epuizat.
Perioada externa incepe cu actele pregatitoare / preparatorii.
Actele pregatitoare sunt acele acte (activitati) care pregatesc conditiile de trecere la executarea
actiunii/inactiunii infractionale. Aceste acte pot consta in procurarea, confectionarea, modificarea,
ori adaptarea instrumentelor, mecanismelor sau dispozitivelor ce se vor folosi la executarea faptei,
precum si culegerea de informatii asupra conditiilor in care urmeaza sa se desfasoare infractiunea.
Una din conditiile ce se cer a fi indeplnite de actul pregatitor sau actele pregatitoare este ca acea
activitate desfasurata ca act pregatitor sa nu faca parte din elementul material al infractiunii
proiectate, sa nu consituie un inceput de executare.
Actele pregatitoare pot fi atat acte materiale, cat si acte morale.
Incriminarea si sanctionarea actelor pregatitoare:
Cat priveste sanctionarea actelor pregatitoare sunt cunoscute doua sisteme:
a. Sistemul neincriminarii actelor pregatitoare

b. Sistemul incriminarii actelor pregatitoare, in cadrul acestui sistem deosebim doua variante: o
incrimnare limitata si o incriminare nelimitata
Codul penal roman a imbratisat sistemul neincriminarii actelor pregatitoare, in sensul ca nu exista
nici o dispozitie in partea generala care sa se refera la incriminarea actelor pregatitoare.
Desi actele pregatitoare nu se sanctioneaza, totusi in unele situatii, legiuitorul a asimilat actele
pregatitoare cu tentativa. In alte situatii, legiuitorul a incriminat ca infractiune distincta un anumit
act pregatitor.
2. Tentativa
Potrivit art 32, alin (1), Cp, tentativa consta in punerea inexecuatare a intentiei de a savarsi
infractiunea, executare care a fost insa intrerupta sau nu si-a produs efectul.
Tentativa caracterizandu-se printr-o executare neterminata sau prin absenta rezulatatului reprezinta
o forma atipica a infractiunii sau imperfecta.
Tentativa se diferentiaza de actele pregatitoare prin faptul ca face parte din perioada externa de
executare, delimitarea dintre acte pregatitoare si tentativa se face in dreptul penal in baza unor
criterii de ordin subiectiv si obiectiv.
Drept penal
Continutul tentativei:
Tentativa fiind o forma atipica prezinta si ea toate trasaturile si elementele constitutive ale unei
infractiuni. Asadar, distingem si la tentativa: un obiect juridic, un subiect care comite tentativa, o
latura obiectiva si o latura subiectiva.
Tentativa nu poate fi identificata, nu este posibila la anumite infractiuni si anume:
- Infractiunile omisive;
- Infractiunile continue si de obicei;
- Infractiunile de executie prompta;
- Infractiunile savarsite din culpa;
- Infractiunile praeterintentionate.
Modalitatile tentativei:
Din continutul art 32, alin 1, CP, tentativa poate fi:
a. Tentativa intrerupta (neterminata) sau imperfecta
Este situatia in care faptuitorul incepe activitatea infractionala, dar aceasta este intrerupta din cauze
independente de vointa lui.
Tentativa intrerupta este posibila atat la infractiunile formale (de pericol, de exemplu, traficul de
droguri) cat si la infractiunile de rezultat este posibila deoarece in ambele ipoteze actiunea
declansata de faptuitor poate fi intrerupta.
b. Tentativa perfecta / fara efect
Este situatia in care faptuitorul desfasoara intreaga activitate infractionala ceruta de lege, dar
rezultatul nu se produce. O astfel de tentativa este posibila numai la infractiunile de rezultat.
c. Tentativa absolut improprie
Este prevazuta in art 32, alin 2, CP, care prevede ca „nu exista tentativa atunci cand imposibilitatea
de consumare a infractiunii este consecinta modului cum a fost conceputa executarea.
Tentativa absolut improprie (absurda) nu trebuie confundata cu fapta putativa.
Tentativa este incriminata de legea penala, potrivit art 33, alin 2, tentativa se sanctioneaza cu
pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata, ale carei limite se reduc la jumatate.
Daca pedeapsa pentru infractiunea consumata este detentiunea pe viata, tentativa se va sanctiona
cu inchisoare cuprinsa intre 10 si 20 de ani.
Tentativa se sanctioneaza si in cazul persoanei juridice la fel.

Drept penal
3. Infractiunea fapt consumat
O infractiune se considera consumata in momentul in care actele de executare fiind duse pana la
capat s-a produs rezultatul prevazut in norma de incriminare.
Toate dispozitiil din CP legat de notiunea de infractiune vizeaza infractiunea consumata.
Momentul consumarii infractiunii are relevanta juridica, acest moment al consumarii este diferit
dupa cum este vorba de o infractiune de pericol sau o infractine de rezultat.
Infractiunile de pericol (formale) se consuma in momentul in care a luat sfarsit executarea

elementului material al laturii obiective a infractiunii, deoarece in acel moment se produce starea de
pericol ca urmare imediata a faptei. De exemplu, infractiunea de violare a domiciului se consuma
cand faptuitorul a parasit domiciliul in care a intrat.
In cazul infractiunilor formale, in proces nu trebuie dovediti raportul de cauzalitate; cand este vorba
de o infractiune de pericol ce se comite printr-o omisiune (inactiune), consumarea are loc in
momentul neindeplinirii obligatiei prevazute de lege. De exemplu, insusirea bunului gasit.
La infractiunile materiale (de rezultat) consumarea se produce in momentul aparitiei rezultatului.
Stabilirea momentului in care infractiunea s-a consumat prezinta importanta deoarece in raport de
momentul consumarii se verifica incidenta unui act de clementa, se calculeaza termenul de
prescriptie sau se stabileste legea penala aplicabila in cazul succesiunii legii penale in timp.
4. Infractiunea fapt epuizat
In cadrul unor anumite categorii de infractiuni este posibil ca dupa ce fapta s-a consumat prin
producerea urmarii imediate, sub forma de vatamare, acest rezultata sa se amplifice fie in cazul unui
proces natural firesc, fara nici o noua interventie a faptuitorului, fie datorita prelungirii in timp a
actiunii sau inactiunii dupa atingerea momentului consumarii, pana la interventia unei forte contrare
de natura sa opreasca prelungirea actiunii sau inactiunii.
Momentul in care rezultatul nu mai produce consecinte consecvente este momentul asa zis al
epuizarii actiunii sau inactiunii; iar infractiunile care cunosc o asemenea amplificare al rezultatului
sunt fapte penale epuizabile.
Infractiuni susceptibile de epuizare sunt: infractiunile continuie (furtul de curent electric),

infractiunile continuate (delapidarea), infractiunile de obicei si infractiunile progresive.
Infractiunile continuie se caracterizeaza prin acea ca actiunea care constituie elementul material este
susceptibila de prelungire si dupa momentul consumarii pana la interventia unei forte contrare.
Infractiunea continuata (inselaciunea) se epuizeaza in momentul executarii ultimului act infractional.
Infractiunea de obicei se epuizeaza in momentul savarsirii ultimului act infractional. Infractiunea
progresiva este situatia in care dupa realizarea continutului unei anumite infractiuni de baza ca
urmare a executarii elementului material al infractiunii, rezultatul se amplifica si da nastere unei
infractiuni mai grave denumita progresiva. De exemplu, infractiunea de liviri, vatamari cauzatoare de
moarte; la aceasta infractiune progresiva momentul epuizarii este momentul in care se produce
rezultatul mai grav si ultimul.
Desistarea si impiedicare producerii rezultatului cauze de nepedepsire a autorului sau faptuitorului

pentru tentativa.
Drept penal
Art 34, alin 1, Teza I, prevede ca „desistarea consta in renuntarea de bunavoie a faptuitorului de a
duce pana la capat executarea inceputa desi exista posibilitatea reala de a continua, iar faptuitorul
este constient de aceasta”. Desistarea vizeaza situatia in care infractiunea este savarsita de o singura
persoana; daca infractiunea este savarsita in participatie penala sunt aplicabile dispozitiile art 51, CP,
respectiv beneficiaza de imunitate participantul care denunta fapta.
Impiedicarea producerii rezultatului – cauza de nepedepsire a tentative, art 35, alin 1, Teza II
Cursul al X-lea, 7.12.17

Unitatea de infractiune si felurile acesteia
Definitie: Prin unitate de infractiune se intelege situatia cand o activitate infractionala formata dintr-
o actiune sau inactiune, ori din mai multe actiuni sau inactiuni se considera potrivit legii sau starii de
fapt ca reprezinta o singura infractiune pentru care se aplica o singura pedeapsa.
In dreptul nostru penal unitatea de infractiune cunoaste doua forme:
1. Unitate naturala de infractiune

Unitatea naturala rezulta din unitatea actiunii sau inactiunii care constituie elementul
material al laturii obiective.
In cadrul unitatii naturale, actiunea sau inactiunea ce constituie latura obiectiva este in mod
natural unica si unitara, chiar daca ar fi alcatuita dintr-o succesiune de acte.
Unitatii naturale de infractiune ii corespunde o singura actiune. (????)
Exista unitate naturala de infractiune ori de cate ori activitatea unei persoane formata din
unul sau mai multe acte constituie prin natura sa, adica in mod natural, o activitate unica
prin care se realizeaza continutul unei singure infractiuni. ( de exemplu, abuzul de incredere,
amenintarea)
Unitatea naturala de infractiune nu este incopatibila cu existenta unei pluralitati de acte
materiale.
Formele unitatii naturale de infractiune:
a. Infractiunea simpla
Infractiunea simpla consta intr-o actiune / inactiune care prin natura ei nu implica o durata in timp
pana la producerea tuturor rezultatelor, consecintelor pe care fapta le-ar putea avea si ale carei
urmari aflate in reprezentarea faptuitorului se rasfrang asupra obiectului material spre care este
indreptata actiunea ilicita.
b. Infractiunea continua
Infractiunea continua este o forma a unitatii naturale de infractiune care se caracterizeaza prin
aceea ca elementul sau material consta intr-o actiune sau inactiune susceptibila de a fi prelungita in
timp prin vointa autorului si dupa momentul consumarii pana la incetarea activitatii infractionale
care s-ar putea datora interventiei unei vointe contrare a faptuitorului, fie interventiei altei
persoane, fie organelor competente.
Infractiunile continue pot fi permanente sau succesive.

Drept penal
Infractiunile continuie permanente se caracterizeaza printr-o activitate continuta care nu cunoaste

intrerupere. De exemplu, furtul de curect electric, detinerea ilegala de arme.
Infractiunile continuie succesive au ca particularitate faptul ca in desfasurarea lor intervin unele

intreruperi determinate de natura infractiunii, dar fara a fi afectata unitatea naturala. De exemplu,
furtul de arme fara drept.
c. Infractiunea deviata
Este acea forma a unitatatii naturale in care fapta penala se savarseste fie prin devierea actiunii de la
obiectul sau persoana impotriva careia fusese indreptata la un alt obiect sau la o alta persoana din
cauza greselii faptuitorului, fie prin indreptarea actiunii din eroare asupra altei persoane sau asupra
altui obiect aflat in reprezentarea faptuitorului.
Rezulta ca actiunea deviata se poate comite in doua modalitati:
a. Prin devierea activitatii infractionale = ABERATIO ICTUS

b. Din cauza erorii in care se afla faptuitorul cu privire la obiectul sau persoana asupra careia
urma sa actioneze = EROR IN PERSONA
2. Unitate legala de infractiune

Unitatea legala este o create a legiuitorului care a elaborat continutul unor infractiuni prin
absorbtia in acelasi continut a unor acte sau actiuni ori a unor rezultate care ar fi putut
constitui incriminari distincte, plurale in urma unei dispozitii legale explicit unificatoare.
Unitatea legala corespunde faptic unei multitudini de acte si activitati.
Unitatea legala pare a fi u pluralitate aparenta de infractiuni.
Exista unitate legala de infractiune atunci cand activitatea desfasurata de faptuitor, desi are
aparenta ca intruneste trasaturile unei pluralitati de continuturi de incriminare, prin vointa
legiuitorului este socotita ca reprezinta o infractiune unica.
Formele unitatii legale de infractiune sunt:
a. Infractiunea continuata
Infractiunea este continuata: ceea ce caracterizeaza infractiunea continuata este existenta unei
pluralitati de fapte care prezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni ar putea constitui tot
atatea infractiuni autonome insa, impreuna, alcatuiesc prin vointa legiuitorului datorita unui
element subiectiv comun si al unitatii subiectului pasiv o singura infractiune, o forma specifica si
anume infractiunea continuata.
Art 35, alin (1), CP „infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la diferite intervale de
timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale si impotriva aceluiasi subiect pasiv actiuni sau
inactiuni care reprezinta in parte continutul aceleasi infractiuni”.
O problema importanta este stabilirea datei cand a fost savarsita infractiunea continuata.
Data savarsirii infractiunii continuata coincide cu momentul epuizarii care este dat de savarsirea
ultimei actiuni/inactiuni.
Momentul consumarii infractiunii continuate coincide cu momentul efectuarii celei de a doua actiuni
sau inactiuni.
Drept penal
Infractiunea continuata ce considera savarsita la data executarii ultimului act infractional care
coincide cu momentul epuizarii.
pedeapsa pentru infractiunea continuata este pedeapsa prevazuta de legea penala pentru
infractiunea savasita se poate majora cu 3 ani in cazul pedepsei infractiunii si cel mult o treime in
cazul pedepsei amenzii.
Infractiunea continuata este o cauza reala de agaravare a pedepsei facultativa.
b. Infractiunea complexa
Art 35, alin 2, CP infractiunea este complexa cand in continutul sau intra ca element constitutiv sau
ca element circumstantial agravat o actiune sau inactiune care prin ea insasi constituie o fapta
prevazuta de legea penala. De exemplu, sunt compleze infractiunile de talharie.
Infractiunea complexa cunoaste si ea 2 forme:
- Infractiune complexa in forma tip/de baza
Se caracterizeaza prin acea ca in structura continutului intra ca element constitutiv o actiune sau
inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala (talharia, ultrajul(
- Infractiunea complexa in forma calificata/agravata a faptei
Exista atunci cand in continutul unei infractiuni complexe intra ca element circumstantial agravant o
actiune/inactiune incriminata ca fapta de sine statatoare. De exemplu, infractiunea de talharie.
Infractiunea complexa nu se confunda cu complexitatea naturala.
Complexitatea naturala rezulta din includerea in mod natural a elementului material al unei
infractiuni in continutul constitutiv al altei infractiuni. De exemplu, fapta de vatamare corporala este
absorbita in infractiunea de omor.
Structura infractiunii complexe:
• Obiectul juridic complex

• Subiectii infractiunii complexe
Ea poate fi comisa de catre o singura persoana sau de catre mai multe persoane aflate in participatie
penala.
• Latura obiectiva
Este formata de regula din mai multe actiuni/inactiuni corespunzatoare faptelor absorbite.
Consumarea infractiunii complexe are loc odata cu executarea actelor si producerea rezultatelor
prevazute de lege.
• Latura subiectiva este intentia
In cazul infractiunilor agravate forma de vinovatie este praeterintentia.
Sanctionarea infractiunii complexe: este aceea prevazuta de lege.

Drept penal
c. Infractiunea de obicei
Este acea infractiune care se savarseste prin repetarea fapte incriminate de un numar suficient de
mare pentru ca prin aceasta repetare sa rezulte ca faptuitorul desfasoara o activitate infractionala
de obicei, din obisnuinta sau ca indeletnicire.
Elementul material consta intr-o actiune/inactiune interzisa de lege care trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
- Sa fie indeplinit din mai multe acte materiale

- Aceste acte materiale considerate de sine statator fiecare act in parte sa nu aiba caracter
propriu
- Actele materiale sa fie savarsite in mod repetat astfel sa rezulte ca fapta este comisa ca o
indeletnicire sau de obicei.
De exemplu, art 213, alin 1, CP incrimineaza fapta de proxenetism = determinarea sau inlesnirea
practirarii prostitutiei. Art 214, CP incrimineaza exploatarea cersetoriei.
Odata ce actele materiale s-au repetat de suficiente ori in conditii care sa exprime obisnuinta sau
indeletnicirea, infractiune de obicei se consuma. Daca dupa atingerea momentului consumativ
autorul continua a savarsi acte de acelasi fel asemenea acte indiferent de numarul lor se interezea in
continutul aceleiasi infractiuni de obicei care se va epuiza atunci cand faptuitorul va comite ultimul
act.
Activitatii specifice de obicei i se poate pune capat fie in mod voit de catre autor, fie in mod silit de
catre organele judiciare.
Aplicarea legii penale in sanctionarea faptuitorului ce a comis o infractiune de obicei se va face ca si

la infractiunea continua ori continuata, tinandu-se seama de momentul epuizarii. Daca faptuitorul a
inceput savarsirea infractiunii de obicei mai inainte de a implini varsta de 18 ani, dar a continuat si
dupa ce a deventi major, tratametul penal ce ii va fi penal este cel prevazut pentru infractorii majori.
Ori de cate ori activitatea infractionala s-a prelungit si dupa adoptarea unui act de amnistie sau
gratiere, faptuitorul nu va beneficia de prevederile acestuia.
Termenul de prescriptie a raspunderii penale incepe sa curga de la data savarsirii ultimului act
component al infractiunii de obicei.
d. Infractiunea progresiva
Conform doctrinei este acea infractiune a carei latura obiectiva dupa ce a atins obiectul consumativ
corespunzator a anumitei infractiuni se amplifica prin natura ei si fara nici o interventie a
faptuitorului provocand noi vatamari corespunzatoare unei infractiuni mai grave sau unei variante
normative agravate ale acelei infractiuni.
In doctrina penala se vorbeste de 2 modalitati ale infractiunii progresive. Prima modalitate exista
atunci cand amplificarea rezultatului are loc prin natura faptei fara nici o interventie a unei forte
exterioare (lovituri cauzatoare de moarte).
Putem vorbi de infractiune progresiva atunci cand amplificarea rezultatului se produce din cauza
unor imprejurari fortuite care amplifica rezultatul. De exemplu, un incendiu este amplificat prin
interventia vecinului.
Drept penal
Ceea ce este esential in cazul infractiunii progresive este amplificarea rezultatului fara interventia
faptuitorului. Posibilitatea amplificarii rezultatului depinde de natura faptei incriminate.
Tragerea la raspundere penala a faptuitorului in cazul infractiunii progresive are loc in raport cu
rezultatul mai grav.
Data savarsirii actiunii/inactiunii in cazul infractiunii progresive este considerata ca data savarsirii
actului ce urmeaza elementul material, insa prescriptia incepe sa curga de la data epuizarii
infractiunii.
Daca dupa savarsirea actelor de executare, dar inaintea de producerea rezultatului a intervenit o
lege defavorabila inculpatului nu se va aplica legea noua deoarece infractiunea a fost comisa sub
legea veche care este mai favorabila.
Daca actinea/inactiunea ce caracterizeaza infractiunea progresiva, actele s-au savarsit in perioada

cand faptuitorul era minor, dar rezultatul mai grav se produce dupa ce devine major el va raspunde
dupa regulile minoritatii.
In cazul in care activitatea fizica de savarsire a actiunii progresive s-a terminat inainte de intervenirea
amnistiei sau de acordare a gratierii, iar rezultatul mai grav s-a produs ulterior acestor acte de
clementa faptuitorul va beneficia de aceste acte.
Forma de vinovatie a infractiunii progresive poate fi: intentia, culpa sau praeterintentia.
Bibliogragie: paginile 299-349
Cursul al XI-lea, 14.12.17
Pluralitatea de infractiuni
Reglementata in Codul Penal.
Definitie: Prin pluralitate de infractiuni intelegem acea situatie in care o persoana savarseste
deodata sau succesiv mai multe infractiuni.
Pluralitatea de infractiuni presupune existenta unei legaturi in persona intre cele doua sau mai multe
infractiuni, in sensul ca ele trebuie savarsite de aceasi persoana.
In dreptul penla roman formele pluralitatii de infractiuni sunt:
- Concursul de infractiuni
- Recidiva
- Pluralitatea intermediara de infractiuni
Concursul de infractiuni
Este o forma a pluralitatii de infractiuni si consta in existenta mai multor infractiuni savarstite de
aceasi persoana mai inainte de a interveni o condamnare definitiva pentru vreuna dintre ele si daca
aceste infractiuni sunt susceptibile de a fi supuse judecatii.
Drept penal
Concursul de infractiuni se prezinta in relgementarea Codului Penal sub doua forme:
a. Concursul real de infractiuni
Concursul real de infractiuni exista atunci cand doua sai multe infractiiuni au fost savarsite de aceasi
persoana prin actiuni sau inactiuni distincte inainte de a fi condamnata pentru vreuna dintre ele.
Infractiunile care alcatuiesc concursul se savarsesc in principiu in locuri diferite, dar ele se pot comite
si in acelasi loc.
Infractiunile ce alcatuiesc concursul pot fi comise sub orice forma de vinovatie.
Dupa cum exista sau nu o legatura intre infractiunile concurente, concursul de infractiuni se poate
prezenta sub doua modalitati:
- Concurs real simplu

Concursul real este simplu atunci cand intre infractiunile ce alcatuiesc nu exista decat o
legatura personala si anume faptul ca infractiunile sunt savarsite de aceasi persoana
- Concurs real cu conexitate

Este insa posibil ca intre infractiunile concurente sa existe o anumita legatura (conexitate),
in aceasta ipoteza concursul de infractiuni poate denumirea de concurs real cu conexitate.
Conexitatea poate fi cronologica atunci cand infractiunile sunt savarsite concomitent. O alta
conexitatea este cea topografica, ea exista atunci cand infractiunile sunt savarsite in acelasi
loc. Conexitatea poate fi etiologica atunci cand infractorul savarstete o infractiune in
vederea comiterii altei infractiuni. Ultima forma de conexitatea este cea consecventionala,
se comite o infractiune pentru ascunderea unei fapte anterioare.
b. Concursul formal / ideal de infractiuni
Acest concurs exista ori de cate ori o actiune sau inactiune savarsita de aceasi persoana din cauza
imprejurarilor in care a avut loc sau a urmarilor pe care le-a produs realizeaza continutul unor
infractiuni de acelasi fel sau diferite.
Infractiunile care alcatuiesc concursul pot fi comis cu oricare dintre formele de vinovatie prevazute
de Codul Penal.
In doctrina penala sunt cunoscute 3 sisteme de sanctiune a concursului de infractiuni, si anume:
- Sistemul cumulului aritmetic (aceasta presupune ca instanta aplica cate o pedeapsa pentru
fiecare infractiune concurenta, se aduna aritmetic cumulul pepselor si se aplica)
- Sistemul absorbtiei (presupune ca instanta aplica cate o pedeapsa pentru fiecare infractiune
concurenta si dispune sa se execute pedeapsa cea mai mare)
- Sistemul cumulului juridic (presupune ca instanta stabilese cate o pedeapsa pentru fiecare
infractiune comisa, se opreste la cea mai grea pe care i-o aplica la care adauga un spor de
pedeapsa prevazut de lege)
Sistemul sanctionarii concursului de infractiuni in CP: in conformitate cu art 39, alin 1, CP care
relgementeaza aplicarea pedespei principale in caz de concurs de infractiuni este consacrat sistemul
cumului juridic cu spor obligatoriu si fix, in unele cazuri sistemul absorbtiei, dar si sistemul cumulului
Drept penal
aritmetic (studiu art 39, alin 1, CP). Alineatul 2, al art 39 introduce o dispozitie penala de exceptie
care da posibilitatea instantei de judecata ca in cazul unui concurs de infractiuni foarte grave sa
aplice pedeapsa detentiunii pe viata (studiu alin 2, art 39).
Conform art 47 (????), se aplica pedeapsa amenzii si se adauga un spor de o treime din totalul
celorlalte pedepse stabilite.
Contopirea pedepselor pentru infractiunile concurente
Contopirea pedepselor pentru infractiunile concurente este o operatiune efectuata de catre instanta
de judecata in cazul in care se constata ca nu toate infractiunile ce formeaza concursul de infractiuni
au fost judecate concomitent de aceasi instanta, ci au fost judecate separat de diferite instante sau
chiar de aceasi instanta pronutandu-se asupra lor hotarari de condamnare distincte.
Pedepsele complementare si pedeapsa accesorie pentru infractiunile concurente se vor aplica, pe

langa pedeapsa principala rezultanta a concursului de infractiuni dupa distinctiile prevazute de art
45, CP (stiudiu art 45, CP)
In cazul persoanei juridice, potrivit art 147, alin 2, CP in caz de concurs de infractiuni pedepsele
complementare de natura diferita cu exceptia dizolvarii persoanei juridice sau cele de aceasi natura,
dar cu continut diferit se cumuleaza, iar dintre pedepsele complementare de aceasi natura si cu
acelasi continut se aplica cea mai grea dintre ele. Masurile de siguranta luate potrivit art 112, CP se
cumuleaza.
Recidiva
Potrivit art 41, alin 1, CP exista recidiva atunci cand dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de
condamnare la pedeapsa inchisorii mai mare de un an si pana la reabilitare sau implinirea
termenului de reabilitare, condamnatul savarseste din nou o infractiune cu intentie sau cu intentie
dpasita pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de un an sau mai mare. Alin 2, al art 41, CP
prevede ca exista recidiva si in cazul in care una dintre pedepsele prevazute la alineatul 1 este
detentiunea pe viata. Alin 3, al aceluiasi articol prevede ca pentru stabilirea starii de recidiva se tine
seama si de hotararile de condamnare pronuntate in strainatate pentru o fapta prevazuta si de legea
penala romana daca hotararea de condamnare este recunoscuta potrivit legii romane.
Art 42, CP stabileste situatiile care nu atrag starea de recidiva, potrivit acestui articol la stabilirea
starii de recidiva nu se tine seama de hotararile de condamnare privitoare la:
a. Faptele care nu mai sunt prevazute de legea penala (au fost dezincriminate)
b. Infractiunile amnistiate
c. Infractiunile savarsite din culpa
Avand in vedere dispozitiile legale mai sus prezentate putem defini recidiva ca fiind acea forma a
pluralitatii de infractiuni care exista cand dupa condamnarea definitiva la pedeapsa detentiunii pe
viata sau la pedeapsa inchisorii mai mare de un an neexecutata sau in cazul in care condamnarea se
refera la pedeapsa inchisorii chiar dupa executarea acesteia, dar pana la reabilitarea sau implinirea
termenului de reabilitare, condamnatul savarseste din nou o infractiune cu intentie sau cu intentie
depasita.
Drept penal
Termenii recidivei:
Primul termen al recidivei este formai intotdeauna dintr-o condamnare definitiva la pedeapsa
inchisorii mai mare de un an, fie la pedeapsa detentiunii pe viata. Poate constitui primul termen al
recidivei si o hotarare de condamnare pronuntata in strainatate daca este recunoscuta de instantele
romanesti.
Al doilea termen al recidivei este format in toate cazurile din savarsirea din nou a unei infractiuni
intentionate sau praeterintentionate de o anumita gravitate (o pedeapsa de un an inchisoare sau
mai mare, ori detentiunea pe viata), dupa codamnarea definitva pentru infractiune sau infractiunile
savarsite inainte de executarea pedepsei, in timpul executarii pedepsei sau dupa executarea sau
considerea ca executata a pedepsei, dar pana la reabilitare sau implinirea termenului de reabilitare.
Modalitatile recidivei:
Aceste modalitati sunt determinate de variatiunile celor doi termeni (primul si al doilea termen).
Cele mai cunoscute modalitati ale recidivei sunt:
- Recidiva dupa condamnare si Recidiva dupa executare

- Recidiva generala si Recidiva speciala
- Recidiva mare si Recidiva mica
- Recidiva temporara si Recidiva perpetua
- Recidiva absoluta si Recidiva relativa
- Recidiva cu efect unic si Recidiva cu efecte progresive
- Recidiva teritoriala si Recidiva internationala
Recidiva post condamnatorie (dupa condamnare):
Exista recidiva post condamnatorie atunci cand dupa ramanerea definitiva a unei condamnari la
pedeapsa detentiunii pe viata, ori la pedeapsa inchisorii mai mare de un an, cel condamnat
savarseste din nou o infractiune cu intentie sau cu intentie depasita inainte de inceperea executarii
sau in timpul executarii acesteia, iar pedeapsa prevazuta de lege pentru cea de a doua infractiune
este detentiunea pe viata sau inchisoarea de un an sau mai mare.
Recidiva post executorie (dupa executare):
Exista recidiva post executorie cand dupa executarea unei pedepse cu inchisoarea mai mare de un
an sau a pedepsei detentiunii pe viata inlocuita cu inchisoarea, ori dupa considerarea ca executata a
unei asemenea pedepse ca urmare a gratierii ori prescriptiei, cel condamnat savarseste din nou o
infractiune cu intentie sau cu intentie depasita inainte de a interveni reabilitarea sau implinirea
termenului de reabilitare pentru condamnarea sau condamnarile anterioare pentru care legea
prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an sau detentiunea pe viata.
In cazul recidivei post condamnatorie, legiuitorul pentru pedeapsa a adoptat sistemul cumulului
aritmetic, astfel pedeapsa pentru infractiunea savarsita in stare de recidiva se adauga la pedeapsa
anterioara neexecutata sau la restul ramas neexecutat.
In cazul recidivei post executorie sistemul de executare este urmatorul: limitele pedepsei prevazute
de lege pentru noua infractiune se majoreaza cu jumatate.
Sunt o serie de situatii in care cea de a doua ....... poate fi o singura infractiune sau un concurs de
infractiune. (???)
Drept penal
Descoperirea ulterioara a starii de recidiva
In temeiul art 43, alin 6, daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare pentru noua
infractiune si inainte ca pedeapsa sa fi fost executata sau considerata ca executata, se descopera ca
cel condamnat se afla in stare de recidiva se va proceda la recalcularea pedepsei, instanta facand
aplicarea tratamentului sanctionator al recidivei.
Daca starea de recidiva a fost descoperita dupa executarea pedepsei pentru infractiunea anterior
savarsita sau dupa gratierea sau prescrierea acesteia, recalcularea pedepsei nu mai este posibila.
Pluralitatea intermediara
Exista pluralitatea de infractiuni cand, dupa remiterea unei hotarari definitive de condamnare si
pana la data cand pedeapsa este executata sau considerata executata, condamantul savarseste din
nou o infractiune si nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru starea de recidiva.
In caz de pluralitate intermediara pedeapsa pentru noua infractiune si pedeapsa anterioara se

contopesc potrivit regulilor de la concursul de infractiuni.
Bibliografie: 348-419
Cursul al XII-lea, 21.12.17

Savarsirea infractiunii prin cooperarea mai multor persoane
(pluralitatea de infractori)
Pluralitatea de infractori este acea situatie in care o infractiune este savarsita de doi sau mai multi
subiecti activi prin eforturi conjugate.
Pentru existenta pluralitatii de infractori se cer a fi indeplinite urmatoarele doua conditii:
a. Sa existe o contributie efectiva a doi sau mai multor subiecti activi la savarsirea infractiunii;
b. Sa existe vointa comuna a subiectilor activi pentru a savarsi infractiunea.
Indeplinirea acestor conditii face posibila distinctia dintre pluralitatea de infractori si un grup sau un
loc de infractori care savarsesc aceeasi fapta, dar in locuri diferite si fara existenta unei vointe
comune.
Pluralitatea de infractori nu trebuie confundata cu pluralitatea de infractiuni.
Formele pluralitatii de infractori:
1. Pluralitatea naturala sau necesara
In cazul infractiunilor cu pluralitate naturala sunt cuprinse doar infractiunile ce nu pot fi savarsite
decat prin contributia a doua persoane fizice. Aceste infractiuni in dreptul penal poarta denumirea
de infractiuni bilaterale. De exemplu, bigamia, incestul, luarea si darea de mita.
O alta categore de infractiuni cu pluralitate naturala sunt infractiunile colective, cum ar fi, incaierea
sau lipsul sau infractiunea de actiuni impotriva legilor constitutionale (????)
Drept penal
Infractiunile bilaterale, la ransul lor se impart in infractiuni bilaterale nedisociate (bigamia) si

disociate (luarea si darea de mita).
2. Pluralitatea constituita
Este o forma a pluralitatii de infractori creata pentru asocierea sau gruparea mai multor persoane in
vederea savarsirii de infractiuni.
Pluralitatea constituita se caracterizeaza prin aceea ca ia nastere prin simplul fapt al asocierii sau
gruparii mai multor persoane in vederea comiterii de infractiuni, indiferent daca aceasta asociere a
fost urmata de savarsirea de infractiuni (proiectate).
In cadrul acestei pluralitati de infractori, pericolul social izvoraste din propunerea de a savarsi
infractiuni de catre acel grup. Aceast pluralitata constituita de infractori a fost incriminata de
legiuitor ca o infractiune de sine statatoare – art 337, Cod Penal.
Mai sunt infractiuni ce consituie pluralitate constituita: art 407 infractiuni de ....; art 8, alin 2 legea
421/2005 asocierea in vederea savarsirii unor infractiuni privind evaziunea fiscala.
Pentru pluralitatea constituita se cer a fi indeplinite urmatoarele conditii:
- Sa existe o grupare de persoane, minimum 3

- Sa existe o intelegere intre membrii gruparii de a actiona in comun
- Gruparea sau asocierea sa aiba drept scop savarsirea anumitor infractiuni
- Gruparea sau asocierea sa aiba o alcatuirea durabila
3. Pluralitatea ocazionala sau participatia penala
Pluralitatea ocazionala este o forma a pluralitatii de infractori care exista ori de cate ori la savarsirea
unei fapte prevazute de legea penala contribuie un numar de subiecti activi decat cel necesar in
raport cu natura infractiunii.
Participatia penala
Exista participatie penala ori de cate ori o fapta prevazuta de legea penala a fost savarsita de un
numar mai mare de persoane decat cel care ar fi fost necesar potrivit cu natura acelei fapte.
Natura juridica a participatiei penale:
In stiinta dreptului penal au fost conturate doua teze cu privire la natura juridica a participatiei
penale. Prima teza poarta denumirea de Teza Complicitatii Delict Distinct, potrivit acestei teze orice
participant la o activitate infractionala este autorul unei infractiuni autonome, iar participatia trebuie
considerata ca un concurs de infractiuni distincte. Cea de a doua teza poarta denumirea de Teza
Unicitatii Faptei, potrivit acestei teze participatia penala este un mod de savarsire a aceleiasi fapte si
ca urmare fapta ramane unica indiferent de numarul sau calitatea participantilor.
Conditiile generale ale participatiei penale:
a. Sa se fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala;

b. Sa existe o pluralitate de faptuitori;
c. Sa existe o coeziune psihica intre participanti;
Drept penal
d. Fapta prevazuta de legea penala savarsita prin contributia mai multor persoane sa constituie
infractiune pentru cel putin doua persoane.
Felurile participatiei penale:
1. Dupa criteriul atitudinei psihice ale participantilor se distinge:

a. Particpatie proprie sau priopriu zisa: in sitiatia in care toti participantii actioneaza cu aceeasi
forma de vinovatie;
b. Participatie improprie cand participantii la savarsirea faptei, unii actioneaza cu intentie, altii
actioneaza din culpa, iar altii fara vinovatie.
2. Dupa criteriul calitatii in care faptuitorii contribuie la savarsirea faptei:
a. Participatie simpla: cand toti participantii au calitatea de coautori
b. Participatie complexa sau eterogena in cazul in care contributiile nu sunt de acelasi fel: unii
participa de autori, alti in calitate de complice si altii in calitate de instigatori.
3. Dupa criteriul contributiei faptuitorilor la latura subiectiva sau obiectiva :
a. Participatie materiala: contributii ce duc la realizarea laturii obiective
b. Participatie morala: cazul in care faptuirorii contribuie la realizarea laturii subiective a
infractiunii.
4. Dupa momentul in care are loc coeziunea subiectiva :
a. Participatie spontana: coeziunea se produce in momentul executarii faptei fara o intelegere
prealabila.
b. Participatia preordinata: intre faptuitori a intervenit o intelegere mai inainte de executarea
faptei.
5. In raport cu momentul in care se realizeaza contributia :
a. Participatie penala anterioara
b. Participatie penala concomitenta
6. Dupa criteriul posibilitatii stabilirii rolului fiecarui participant :
a. Particpatie determinata;
b. Participatie indeterminabila.
Formele participatiei penale in reglementarea Codului Penal:
Codul Penal reglementeaza urmatoarele participatii:
- Autoratul si coautoratul
- Instigarea
- Complicitatea
Autoratul (art 46, alin 1, Cod Penal)
Autor este persoana care prin acte de executare a realizat in mod nemijlocit o fapta penala.
Coautoratul (art 46, alin 2, Cod Penal)
Coautoratul este acea fapta relglemanta de legea penala cand o fapta este savarsita in mod
nemijlocit de doua sau mai multe persoane.
Unii autori de cursuri de drept penal includ in sfera coautoratului si acele fapte care nu fac parte din
actiunea tipica descrisa in norma de incriminare, dar care contribuie intr-o masura determinata la
realizarea faptei prevazute de legea penala.
Drept penal
Infractiuni la care coautoratul nu este posibil:
a. Infractiunile cu autor unic (impropria persona): infractiunea de marturie mincinoasa,

evadarea, dezertarea;
b. Infractiunile omisive;
c. Infractiuni cu subiect calificat (functionar public, gestionar, militar, etc)
Instigarea
Conform art 47, CP instigator este persoana care, cu intentie, determina o alta persoana sa
savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.
Instigarea este o forma a participatiei penale in care o persoana numita instigator determina cu
intentie o alta persoana, numita instigat, sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.
Caracteristic acestei forme de participatie penala este faptul ca instigatorul este cel care ia hotararea
comiterii faptei, dar nu trece nemijlocit la savarsirea ei, ci gaseste o alta persoana careia ii transfera
aceasta hotarare si o convinge pe aceasta sa savarseasca fapta prevazuta de legea penala, astfel ca
aceasta din urma persoana devine autor al faptei.
Datorita continutului psihic al instigarii, instigatorul mai este denumit si autor moral, deoarece
contributia lui face sa se realizeze latura subiectiva din continutul faptei prevazute de legea penala.
Instigarea este posibila la oricare dintre faptele prevazute de legea penela, atat faptele care se
savarsesc cu intentie prin comisiune sau omisiune, cat si la cele din culpa, de asemenea este posibila
si la infractiunile cu subiect calificat.
Conditiile instigarii:
- Sa existe doua persoane, si anume un instigator si un instigat.
Instigarea poate fi savarsita asupra instigatului de catre o singura persoana, dar si de catre doua sau
mai multe persoane ce actioneaza simultan, aceste persoane ce actioneaza simultan in penal poarta
denumirea de coninstigatori.
Insigarea poate fi mediata, in ipoteza in care instigatorul se foloseste de o persoana pentru a

trasnmite instigarea. Daca instigatorul se multumeste numai sa transmita instigarea si cel instigat
savarseste acea fapta, instigatorul va fi complice la acea infractiune si nu instigator; Daca instigatorul
isi depaseste rolul de a transmite si face si el determinari, va avea calitatea de coinstigator; daca
dupa ce a instigat, instigatorul va participa impreuna cu cel instigat la comiterea faptei, el va
raspunde in calitate de coautor si nu de instigator, deoarece instigarea este o forma secundara a
participatiei penale si, drept urmare, este absorbita in activitatea de coautorat.
Autorul instigat poate fi orice persoana, neavand relevanta daca indeplineste sau nu conditiile de a fi
autor instigat.
- Efectuarea unei activitati concrete, obiective, de determinare din partea instigatorului

asupra instigatului sa savarseasca fapata prevazuta de legea penala. Aceata conditie este
esentiala pentru existena instigarii. Legea penala nu face nicio referire la mijloacele prin care
Drept penal
se realizeaza instigarea, practica judiciara ne arata ca aceste mijloace sunt multiple: simple
sfaturi, indemnuri, rugaminti sau insinuari, pana la constrangere sau corupere.
- Instigatul sa nu fi luat singur anterior hotararea la care a fost instigat
- Activitatea de instigare sa se efectueze cu intentie;
- Instigarea trebuie sa fie urmata de executare. In cazul in care instigatorul a instigat la o
infractiune mai usoara, dar instigatul a comis una mai grava, in sarcina instagatorului i se
retine infractiunea mai usoara, iar cel instigat raspunde pentru fapta mai grava.
Genurile si modalitatile instigarii:
a. Instigarea poate fi individuala, dar si colectiva
Instigarea este individuala atunci cand se produce asupra unei singura persoane sau mai multe
determinate; instigarea colectiva se adreseaza unor persoane nederminate.
Instigarea colectiva – art 268, Cod Penal
b. Instigare mediata si imediata
Este mediata atunci cand instigatorul foloseste un intermediar si este imediata cand o face el, in mod
nemijlocit.
c. Instigare simpla si calificata
Instigarea este simpla atunci ca se folosesc mijloace simple (rucaminti).
Instigarea este calificata cand se folosesc mijloace calificate (amenintari)
d. Instigare evidenta si insiduoasa (ascunsa)

e. Instigare determinata si indeterminata
Este determinata atunci cand instigatorul precizeaza fapta si conditiile in care sa fie executata si este
indeterminata cand instigatorul indeamna la mai multe fapte prevazute de lege si lasa pe instigat sa
aleaga.
f. Instigarea proprie sau perfecte si improprie sau imperfecta

g. Instigare neizbutita (nereusita) si instigare reusita
Bibliografie: pag 398-429

Drept penal
Cursul al XIII-lea, 11.1.2018

Complicitatea si tratamentul penal al participatiei penale propriu-zise
Bilbiografie: 428-445
Potrivit art 48, CP complice este persoana care, cu intentie, inlestente sau ajuta in orice mod la
savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Este, de asemenea, complice persoana care
promite inainte sau in timpul savarsirii faptei ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca-l va
favoriza pe infractor chiar daca dupa savarsirea faptei promisiunea nu este indeplinita.
Ceea ce particularizeaza participatia in raport cu celelalte forme ale participatiei penale este
caracterul sau de contributie indirecta, mediata la savarsirea faptei. Aceasta deoarece, complicele,
nu face decat sa creeze conditii favorabile pentru ca autorul sa comita fapta mai repede si mai sigur.
Contributia complicelui fiind intotdeauna accesorie, secundara in raport cu contributia autorului in

ipoteza in care dupa ajutorul acordat faptuitorului complicele participa alaturi de autor la executarea
nemijlocita a faptei, el devine coautor.
Complicitatea este posibila, de regula, la toate infractiunile, inclusiv in acele care au un autor propriu
sau calificat.
Pentru a se retine complicitatea la o fapta, trebuiesc indeplinite cateva conditii esentiale, si anume:
1. Savarsirea unei fapte prevazuta de legea penala de catre o persoana in calitate de autor;
2. Savarsirea de catre complice a unor activitati de inlesnire sau ajutare la comiterea faptei de
catre autor;
Inlesnirea vizeaza contributia data de complice autorului inainte ca acesta sa comita fapta.
Ajutorul se refera la acte indeplinite de complice chiar in cursul realizarii de catre autor a actiunii
incriminate.
Promisiunea de taiunuire sau favorizare a infractorului poate avea loc inainte de inceperea savarsirii
faptei de catre autor sau, cel mai tarziu, pana la savarsirea in intregime a faptei.
Prin promisiune complicele intareste hotararea luata de autor pentru savarsirea faptei, de aceea nu
intereseaza daca promisiunea s-a realizat sau nu dupa realizarea faptei.
3. Contributia complicelui trebuie sa fi fost folosita de autor in savarsirea faptei, daca, de

exemplu, contributia materiala a complicelui nu a fost folosita de autor in savarsirea faptei,
raspunde pentru complicitatea morala.
4. Actele de complicitate, in oricare dintre modalitatile prevazute de lege trebuie executate cu
intentie. NU EXISTA COMPLICITATE DIN CULPA!
Exista complicitate validata de practica judiciara si in cazul infractiunilor praeterintentionate, daca se

stabileste ca in raport cu rezultatul mai grav, complicele a avut o pozitie subiectiva similara cu cea a
autorului.
Drept penal
Felurile complicitatii:
a. In raport cu natura actelor de ajutare sau inlesnire, complicitatea poate fi :

- Complicitate materiala
- Complicitate morala
b. In raport cu momentul in care se realizeaza contributia complicelui, distingem :
- Complicitate anterioasa
- Complicitate concomitenta
c. In raport cu dinamica contributiei data de complice la savarsirea faptei de catre
autor, complicitatea poate fi realizata prin:
- Actiune
- Inactiune
d. Dupa modul direct sau indirect in care este data contributia complicelui la savarsirea
faptei se distinge:
- Complicitate nemijlocita;
- Complicitate mijlocita;
Pedeapsa in cazul participatiei penale:
Temeiul obiectiv al raspunderii penale al participantilor in constituie: Savarsirea faptei de catre

autor; trebuie sa se constate ca in mod obiectiv la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala au
participat mai multe persoane urmand a se stabili ce calitate a avut fiecare persoana in producerea
rezultatului. Rezulta ca unitatea de fapta constituie temeiul raspunderii penale a participantilor,
aceasta abordare a raspunderii penale a participantilor combate in mod stiintific Teoria Participatiei
Delict Distinct, care transforma pluralitatea de infractori in pluralitate de infractiuni.
Sisteme de sanctionare a participantilor la comiterea unei infractiuni:
In teoria dreptului penal si in legislatia penala sunt cunoscute doua sisteme de sanctionare a
participantilor:
- Sistemul parificarii pedepsei

- Sistemul diversificarii pedespei
Sistemul parificarii pedepsei:
Justinatorii acestui sistem apreciaza ca autorul, coautorul si ceilalti participanti trebuie sa fie
sanctionati de catre lege intre aceleasi limite de pedeapsa prevazuta de lege, deoarece fapta
savarsita este opera tuturor participantilor, admitandu-se faptul ca judecatorul vor putea in mod
concret sa diferentieze pedeapsa aplicata participantilor dupa natura contributiei acestora.
Sistemul diversificarii pedepsei:
Adeptii acestui sistem sustin ca tratamentul participantilor trebuie sa fie diferit, in asa fel incat
participantii principali sa fie supusi unui tratatement penal deosebit de cel al participantilor
principali. Cu alte cuvinte, legea sa prevada pentru instigatori si complici pedepse diferite de cele ale
autorilor.
Drept penal
Sistemul consacrat de Noul Cod Penal:
Pedepsirea participantilor la infractiune se face potrivit dispozitiilor art 49-52, Cod Penal, in care s-a
prevazut un sistem sanctionator diferit al participatiei propriu-zise de cea a participatiei improprii;
astfel pentru participatia propriu zisa a fost sanctionat sistemul parificarii pedepsei cu obligatia
instantei de a tine seama la stabilirea si aplicarea pedepsei de contributia concreta a fiecarui
participant la savarsirea infractiunii, precum si circumstantele reale si personale ale participantilor.
Referitor la participatia improprie, codul penal a instituit sistemul diversificari pedepselor ce se

aplica participantilor. Pedeapsa in cazul participatiei propriu zise este reglementata in art 49, CP:
„coautorul, instigatorul si complicele la o infractiune savarsita cu intentie se sanctioneaza cu
pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se va tine seama de contributia
fiecaruia la savarsirea infractiunii, precum si de dispozitiile art 74, CP”. Din aceasta reglementare =>
Sistemul Parificarii
O problema in consacrarea sistemului parificarii o reprezinta actele de coautorat.
Regulile privind sanctionarea participantilor in situatia participatiei propriu-zise se aplica si in situatia

faptelor prevazute de legea penala care nu pot fi savarsite decat de o pluralitate naturala de infractri
sau o pluralitate constituita.
Contributia instigatorului la comiterea infractiunii are intotdeauna un caracter determinant.
Instigatorul, practic, poate determina/intampina o rezistenta psihica mai mare din partea
instigatatului, deci eforturile lui pentru infrangerea rezistentei sunt mai mult sau mai putin intense.
Contributia complicelui la savarsirea infractiunii se apreciaza de catre instanta dupa importanta reala
a ajutorului dat de el la comiterea faptei de catre autor.
Practica judiciara a confirmat ca ponderea actelor de complicitate in antecedenta cauzala a

rezultatului vatamator poate fi diferita, pot fi cazuri in care utilitatea actelor de complicitate sa fie
foarte reduse dupa cum pot fi si de o mare importanta in producerea rezultatului.
In cazul complicitatii prin tainuire sau favorizare la sanctionarea complicelui instanta trebuie sa tina
seama de imprejurarea daca complicele si-a indeplnit sau nu promisiunea, rezultatul fiind diferit.
O problema de practica judiciara se ridica in ipoteza in care legea prevede pentru infractiunea
savarsita de autor o pedeapsa alternativa, cu alte cuvinte, legea prevede ca pentru legea respectiva
se aplica pedeapsa cu inchisoarea sau amenda.
Daca infractiunea este savarsita in participatie penala cu minori care raspund penal, instanta va
aplica pentru majori pedeapsa cu inchisoarea, iar pentru minori va dispune o masura educativa in
functie de gravitatea faptei, masura poate fi educativa neprivativa de libertate sau masura educativa
privativa de libertate.
O alta problema aparuta in practica judiciara este generata de faptul ca art 77, alin 1, CP, lit a)
instituie o circumstanta agravanta in cazul in care fapta prevazuta de legea penala a fost comisa de 3
sau mai multe persoane impreuna. Aceasta agravanta nu poate fi retinuta daca cele 3 persoane ar fi
compuse dintr-un instigator, un complice si un autor.
Drept penal
Cursul al XIV-lea, 18.01.18

Participatia penala improprie
Participatia penala improprie este acea forma de participatie penala in care participantii care
contribuie la comiterea faptei prevazute de legea penala au pozitii subiective diferite, respectiv unii
actioneaza cu intentie, iar altii actioneaza din culpa sau fara vinovatie.
Formele de participatie penala improprie:
- Participatia penala improprie in cazul coautoratului exista atunci cand unul sau unii dintre
coautori savarsesc fapta cu intentie, iar altii o savarsesc din culpa sau fara vinovatie;
- Participatie penala improprie in cazul instigarii exista participatie improprie in ipoteza in care
instigatorul determina cu intentie pe instigat sa savarseasca fapta prevazuta de legea penala,
iar instigatul comite fapta din culpa sau fara vinovatie;
- Participatie penala improprie in cazul complicitatii exista in ipoteza in care complicele ajuta
sau inlesneste cu intentie la savarsirea faptei prevazuta de legea penala, dar autorul comite
fapta din culpa sau fara vinovatie.
Legiuitorul codului penal a reglementat participatia improprie referindu-se la savarsirea unei fapte
prevazute de legea penala, ci nu la savarsirea unei infractiuni.
Modalitatile participatiei improprii:
Conform art 52, participatie improprie cunoaste doua modalitati:
a. Modalitatea intentie si culpa aceasta modalitate a participatiei improprii exista in ipoteza in

care o persoana savarseste nemijlocit, cu intentie o fapta prevazuta de legea penala ori o
persoana determina sau obliga ori inlesneste cu intentie o alta persoana sa savarseasca o
fapta prevazuta de legea penala, iar aceasta din urma persoana savarseste fapta din culpa in
calitate de autor sau coautor.
In cazul aceste modalitati (intentie culpa) contributia participantilor poate consta in
executarea nemijlocita cu o alta persoana a faptei, cazul coautoratului, cand unul din
coautori savarseste fapta din culpa.
Aceasta modalitate poate consta in determinarea cu intentie la savarsirea faptei de catre o
alta persoana care savarseste fapta din culpa.
In fine, aceasta poate consta in inlesnirea sau ajutarea la savarsirea faptei de catre autor
care savarseste acea fapta din culpa.
In cazul participatiei improprii, contributia participantului, oricare ar fi ea, se face numai cu
intentie in timp ce autorul lucreaza sub aspect subiectiv din culpa.
In cazul coautoratului in modalitatea intentie-culpa, cel mai adesea coautorul care
savarseste fapta cu intentie exploateaza lipsa de experienta sau de prevedere sau
credulitatea de care poate da dovada persoana care actioneaza din culpa.
b. Modalitatea intentie si lipsa de vinovatie: aceasta modalitate presupune ca fapta prevazuta
de legea penala este comisa de o persoana care actioneaza fara vinovatie ca urmare a unei
instigari.
Imprejurarea ca autorul a actionat fara vinovatie este o cauza persoala a acestuia care nu
schimba situatia coautorului, instigatorului sau a complicelui care raspund penal.
Aceasta modalitate a participatiei improprii este posibila a se produce in practica mai des,
deoarece sunt situatii mai multe in care o persoana lucreaza cu intentie in speta, iar cealalta
actioneaza fara vinovatie.
Drept penal
Pedeapsa in cazul participatiei improprii:
In cazul participatiei improprii, in modalitatea intentie-culpa, legiuitorul a instituit sistemul

diversificarii pedepselor. Astfel, participantii care au lucrat cu intentie sunt sanctionati cu pedeapsa
prevazuta de lege pentru fapta savarsita cu intentie, in timp ce autorul (coautorul) care a savarsit
fapta din culpa este sanctionat cu pedeapsa prevazuta de lege, respectiv de norma de incriminare a
faptei comise din culpa.
De exemplu, daca o fapta de vatamare corporala savarsita cu intentie a fost savarsita in participatie
improprie, persoanele care au actionat cu intentie vor raspunde pentru vatamare corporala savarsita
cu intentie, in timp ce persoanele care au actionat din culpa vor raspunde pentru fapta respectiva
savarsita din culpa.
Daca fapta prevazuta de lege nu este incriminata cand este savarsita din culpa, autorul nu va fi
sanctionat, in timp ce participantul va fi sanctionat cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta
savarsita cu intentie.
De exemplu, lipsirea de libertate.
Participantii care au contribuit cu intentie la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala de catre
un autor care a lucrat fara vinovatie, vor fi sanctionati cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta
savarsita fara vinovatie.
In concluzie, rezulta ca, in modalitatea intentie-culpa pentru sanctionarea participantilor, legiuitorul

a adoptat sistemul parificarii, la fel ca in cazul participatiei propriu-zise.
Dispozitii ale legii penale comune tuturor participantilor la

infractiune
A. Efectele circumstantelor personale si ale circumstantelor reale asupra pedepsei
participantilor
Potrivit art 50, CP circumstantele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se
rasfrang asupra celorlalti.
Circumstantele privitoare la fapta se rasfrang asupra autorului si a participantilor numai in masura in

care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut.
Prin circumstante personale sau privitoare la persoana autorului sau a unui participant se intelege
atat circumstantele personale subiecte cat si circumstantele persoanale de individualizare a
pedepsei.
Circumstantele subiective sunt cele legate de pozitia subiectiva a autorului sau participantului in
savarsirea faptei prevazute de legea penala.
In cadrul acestor circumstante intra: forma de vinovatie cu care s-a savarsit fapta, mobilul de care a
fost determinat autorul sau participantul la savarsirea faptei, dar si scopul pe care l-a urmarit autorul
sau participantii prin producerea urmarilor faptei savarsite.
De asemenea, sunt circumstante personale subiective cauzele de neimputabilitate care nu se extind

asupra participantilor.
Drept penal
Circumstantele personale de individualizare a pedepsei
Aceste circumstante includ:
- Calitatea faptuitorului (militar, tutore, medic, etc);

- Starea civila (casatorit, celibatar, vaduv);
- Situatia fata de victima (membru de familie, ruda, colocatar, coleg, prieten, dusman, etc);
- Orice alte date in legatura cu particularitale autorului sau participantilor (starea de sanatate,
varsta, studiile, etc).
Circumstante privitoate la fapta (reale/obiective):
Prin circumstante referitoare la fapta se inteleg acele circumstante exterioare persoanei autorului
sau participantilor care apartin de infractiune.
Intre aceste circumstante reale se inscriu:
- Existenta unor cauze justificative care se extind asupra participantilor;

- Circumstante reale ce tin de actul material al laturii obiective a infractiunii si sunt in legatura
cu modul de savarsire a faptei, mijloacele folosite in executarea laturii obiectve,
imprejurarile de loc si timp in care s-a comis infractiunea, rezultatul produs sau care s-ar fi
putut produce.
Existenta acestor circumstante ar putea fi cunoscuta de toti cei implicati in activitatea infractionala.
Circumstantele reale pot fi:
- Anterioare;
Circumstantele anterioare sunt materializate in faza de pregatire a executarii infractiunii si pot

consta in procurarea, confectionarea sau adaptarea de catre participanti a mijloacelor necesare
comiterii acesteia.
- Concomitente;
Circumstantele concomitente sunt cele mai numeroase si ele vizeaza elemente ale continutului
infractiunii ori elemente circumstantiale de agravare a infractiunii. De exemplu, folosirea de calitati
mincinoase in cazul infractiunii de violare de domiciliu, efractia sau exacaladarea in cazul furtului,
simularea de calitati oficiale, folosirea de nume sau calitati mincinoase, precum si toate
circumstantele legale agravante prevazute de art 77, CP.
- Posterioare.
Circumstantele posterioare sunt acele imprejurari ce pot aparea dupa terminarea executarii faptei si
care pot consta in agravarea urmarilor faptei fara interventia faptuitorului.
Circumstantele privitoare la fapta (reale) se rasfrang asupra autorului, coautorului si a participantilor

numai in masura in care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut.
Impiedicarea savarsirii infractiunii de catre participant: art 51, CP
Art 34, CP acorda impunitate autorului infractiunii care inainte de descoperirea faptei s-a desistat ori
a incunostintat autoritatile de comiterea acesteia, astfel incat consumarea sa poata fi impiedicata
sau a impiedicat el insasusi savarsirea infractiunii.
Drept penal
Prin dispozitiile art 51 se acorda imunitate oricarui participant care impiedica prin vointa proprie
consumarea infractiunii mai inainte de descoperirea acesteia.
Art 34 acorda impunitate autorului, in timp ce art 51 acorda impunitate participantului (coautor,
instigator, complice).
Pentru ca impiedicarea savarsirii infractiunii la care se refera art 51 sa atraga nepedepsirea, aceasta
trebuie sa fie efiecienta si sa aiba un rezultat pozitiv.
Conditiile impiedicarii savarsirii infractiunii:
1. Sa fi inceput executarea infractiunii la a carei savarsire si-a adus contributia participantul;

2. Impiedicarea savarsirii infractiunii sa aiba loc anterior descoperirii acesteia de catre organul
de urmarire penala;
3. Actiunea de impiedicare efectuata de participant sa aiba ca rezultat efectiv impiedicarea
consumarii infractiunii.
Daca sunt indeplinite aceste conditii => participantul va beneficia de dispozitiile art 51
Potrivit art 51, participantul care a impiedicat producerea rezultatului este aparat de pedeapsa,
adica de pedeapsa prevazuta de lege pentru tentativa faptei savarsite.
Impiedicarea savarsirii infractiunii de catre coautor, instigator sau complice fiind o circumstanta
persoanala profita numai acestuia si nu se rasfrange asupra celorlalti participanti. Acestia vor fi
sanctionati pentru tentativa, in timp ce participantul va fi aparat de pedeapsa.

Drept Penal. Partea Generala Copie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Penal. Partea Generala Copie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept penal

Profesor curs: Traian Dima

Examen: teste grila, 30 intrebari

Bibliografie: Curs de drept penal de profesor, codul penal din 2016

Motto: “ mama, te iubesc mult, dar mai mult iubesc penalul”

Tema 1. Introducere in studiul dreptului penal

Definitia dreptului penal:

Dreptul penal reglementeaza relatiile de aparare sociala.

Scopul dreptului penal il constituie apararea sistemului de valori pe care se intemeiaza

Necesitatea dreptului penal:

Dreptul penal este necesar pentru ca:

- Aparara valorile fundamentale ale societatii;

- Dr penal are sarcina de a continua reglementarea apararii relatiilor sociale ce se stabilesc

Caracteristicile dreptului penal:

a. Caracter autonom, pentru ca are un obiect propriu de reglementare (relatiile de aparare

Obiectul dreptului penal:

Semnificative sunt legaturile dreptului penal cu:

Dreptul penal ≠ stiinta dreptului penal

Stiinta dreptului penal ofera raspunsuri la evolutia dreptului penal.

- aspect exegetic (cunoasterea fiecarei norme de drept in parte, continutul si sfera de

Metodele stiintei dreptului penal, cele mai utilizate de cercetatori, sunt:

- metoda rationala sau logica;

Principiile specifice dreptului penal:

1. Principiul legalitatii, incriminarii si pedepsei, a masurilor educative si masurilor de siguranta;

Doar infractiunea este singurul temei a raspunderii penale.

6. Principiul dublei esente a pedepsei (pedeapsa este ca o masura de constrangere si un mijloc

Bibliografie pagina 1-12.

Al doilea curs, 12.10.17

Legea este singurul izvor de drept penal.

Dreptul penal se alimenteaza si din alte izvoare, acestea sunt:

a. Constitutia Romaniei este locomotiva care trage toate ramurile de drept;

Normele juridice de drept penal

Structura normelor penale

In legatura cu structura normelor penale deosebim:

- O structura a normelor penale generala, acestea au o structura trihotomica, adica cuprind

- Norme penale generale

Dupa gradul de determinare al sanctiunii, distingem:

Interpretarea legii penale

Formele interpretarii (cine interpreteaza?)

Metodetele sau procedeele de interpretare:

a. Intepretarea literara sau gramaticala;

Rezultatele interpretarii legii penale

Aceste rezultate pot fi:

- legea penala este de stricta interpretare (jurisprudenta)

RAPORTUL JURIDIC PENAL

Raportul juridc penal de conformare

Da nastere la raporturi de drepturi si obligatii.

Subiectele raportului juridic penal de conformare:

- Statul: ca subiect principal, titular al actiunii penale;

Continutul raportului juridic:

- obligatia acestora de a se conforma legii penale in sensul de a se abtine de a actiona contrar

Raportul juridic penal de conflict

Subiectele raportului juridic penal de conflict sunt:

Obiectul consta in aplicarea si executarea sanctiunii penale.

Nasterea raportului juridic penal de conflict = la data savarsirii infractiunii.

a. adoptarea si intrarea in vigoare a unei legi penale mai favorabile

Stingerea raportului juridic penala de conflict se realizeaza in urmatoarele situatii:

- retragerea plangerii si impacarea partilor;

Bibliografie: Pag 19-50

Al 3-lea curs, 19.10.17

Aplicarea legii penale

Elementele in raport de care se aplica legea penala

Aplicarea legii penale in timp