Semestrul I

1. Introducerea în studiul Dreptului penal.

2. Legea penală.
3. Infracțiunea.
4. Componența infracțiunii. Semnele obiective / subiective.
5. Etapele activității infracționale
6. Unitatea și pluralitatea de infracțiuni.
7. Participația.
8. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

Tema I – Introducerea în studiul Dreptului penal

Noțiune, scop, sarcini.

Definiția dreptului penal - dreptul penal este o parte componentă a
sistemului de drept, formată dintr-o totalitate de norme juridice ce reglementează
relaţiile dintre stat şi infractor care apar din momentul săvârşirii unei fapte social
periculoase considerată drept infracţiune.

Dreptul penal aparține Dreptului Public, întrucât realţiile ce le

reglementează se stabilesc între stat şi între făptuitor sau persoana (infractor) care
este destinatar al normelor penale. Dreptul civil, dreptul familiei sunt ramuri ale
Dreptului Privat, deoarece obligaţiile de reglementare sunt relaţiile dintre persoanele
private.

Obiectul dreptului penal - raporturile sociale ce reglementează lupta

împotriva infracţiunilor, a faptelor penale ce se nasc între stat şi infractor, ca urmare
a săvârşirii unei infracţiuni, în vederea tragerii la răspundere penală a acestuia din
urmă prin aplicarea pedepselor şi a celorlalte măsuri penale.

DP are două funcții – preventiv/educativă și de combatere/sancționatoare.

Scopul dreptului penal – derivă din necesitatea apărării valorilor sociale.

Conform prevederilor art. 2 Cod Penal – „Legea penală apără, împotriva
infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul
înconjurător, orînduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea
teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga
ordine de drept”. Concomitent, are și scopul „prevenirii săvîrșirii de noi infracțiuni”.

Sarcinile dreptului penal – 1) contribuția la prevenirea săvîrșirii de noi

infracțiuni; 2) asigurarea cadrului legal de realizare a funcției de apărare socială; 3)
asigurarea dezvoltării noilor valori și a relațiilor sociale.
 Principiile Dreptului Penal – constituie niște idei directoare cu caracter
general care călăuzesc elaborarea și realizarea ordinii de drept penal. Deosebim
principii fundamentale și principii instituționale.

Principiul Legalității și Legalității incriminării – Conform prevederilor art.

3 Cod Penal (1) „Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni
nici supus unei pedepse penale, decît în baza unei hotărîri a instanţei de judecată şi
în strictă conformitate cu legea penală”. (2) „Interpretarea extensivă defavorabilă şi
aplicarea prin analogie a legii penale sînt interzise”.
Conform art. 22 din Constituția RM „Nimeni nu va fi condamnat pentru
acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos”.
Conform Declarației Universale a Drepturilor mului și Cetățeanului
din 1789 – „nimeni nu poate fi pedepsit decît în virtutea unei legi, stabilită și
promulgată anterior infracțiunii și legal aplicată”.
Conform aceleiași Declarații „Nullum crimen sine legem, nula poena sine
lege”.

Principiul umanismului – Conform prevederilor art. 4 Cod Penal (1)

„ Întreaga reglementare juridică are menirea să apere, în mod prioritar, persoana ca
valoare supremă a societăţii, drepturile şi libertăţile acesteia.”. (2) „Legea penală nu
urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea omului. Nimeni
nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante.”.
Ba mai mult, pornind de la ideea că scopul de bază a Legii penale și a
pedepsei penale este corectarea și reeducarea persoanei, dar nu osîndirea sau
sancționarea ei, constatăm că Dreptu Penal oferă inițial posibilitatea evitării
răspunderii penale și a pedepsei penale, dacă aceasta este posibil, considerente din
care identificăm mai multe instituții în acest sens, cum ar fi art. 55 Cod Penal
(liberare de pedeapsă penală cu atragere la răspundere contravențională).

Principiul Democratismului – conform art. 5 Cod Penal (1) „Persoanele

care au săvîrşit infracţiuni sînt egale în faţa legii şi sînt supuse răspunderii penale
fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte
opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere,
naştere sau orice altă situaţie”. (2) „Apărarea drepturilor şi intereselor unei
persoane nu poate fi realizată prin încălcarea drepturilor şi intereselor altei
persoane sau a unei colectivităţi”.

Principiul caracterului personal al răspunderii penale (vinovăției) –

conform prevederilor art. 6 Cod Penal (1) „Persoana este supusă răspunderii penale
şi pedepsei penale numai pentru fapte săvîrşite cu vinovăţie” (2) „Răspunderii penale
şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvîrşit cu intenţie sau din
imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală”.
Conform prevederilor art. 21 Constituția RM – prezumția de nevinovăție
– „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd
vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în
cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”.

Principiul individualizării răspunderii penale și pedepsei penale – conform

prevederilor art. 7 Cod Penal – (1) „La aplicarea legii penale se ţine cont de
caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvîrşite, de persoana celui vinovat
şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală” (2)
„Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una
şi aceeaşi faptă”.

Izvoarele de Drept Penal.

1. Legile sau legislația – stau la baza dreptului penal ca izvor, în
majoritatea țărilor lumii. Codul penal constituie actul juridic generalizator care
cuprinde într-o formă sistematizată toate normele legislației penale a țării. Primul cod
penal a fost elaborat în anul 1810 pe timpul lui Napoleon Bonaparte I, model care a
fost preluat ulterior de majoritatea țărilor.
2. Convențiile internaționale la care RM este parte semnatară – după
rectificare.
3. Hotărîrile Curții Supreme de Justiție – au titlu informativ, îndrumător.
4. Precedentul Judiciar – îl regăsim în sistemul de drept Anglo-Saxon.
5. Dreptul cutumiar – Africa, Asia – o totalitate de obiceiuri juridice, care
sunt generale și obligatorii și sunt sancționate de stat.
6. Dreptul Canonic – se regăsește în canoanele bisericești, stabilite de
biserică pe parcursul secolelor.
7. Dreptul musulman – sau șariatul, a apărut în Califatul Arab în sec. VII-X
ca parte componentă a islamului și este bazat pe normele Coranului.

Legătura Dreptului Penal cu alte ramuri de drept.

1. Legătura DP cu Dreptul Constituțional.
2. Legătura DP cu DPP.
3. Legătura DP cu Dreptul Contravențional.
4. Legătura DP cu Dreptul Civil și Dreptul Familiei.
5. Legătura DP cu alte științe juridice – Filozofia, Criminologia,
Criminalistica, Medicina Legală, Psihiatria Legală, etc.

Tema II – Legea Penală

Noțiunea - legea penală constituie actul legislativ adoptat de Parlamentul

Republicii Moldova, care conţine norme de drept, ce stabilesc principiile şi
dispoziţiile generale ale dreptului penal, determină care anume acţiuni socialmente
periculoase constituie infracţiuni penale şi le determină pedepsele, ce urmează a fi
aplicabile faţă de persoanele vinovate de săvârşirea lor.
Conform prevederilor art. 1 Cod Penal „Codul Penal este unica Lege
Penală a Republicii Moldova”.
 Modalitățile legii penale.
După domeniul de aplicare – generale (Codul Penal) și speciale (legi).
După caracterul duratei de aplicare – determinate și nedeterminate în timp.
După caracterul adoptării – ordinare și excepționale.

Aplicarea legii penale în timp (retroactivitatea).

Conform prevederilor art. 8 Cod Penal „Caracterul infracţional al faptei
şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul
săvîrşirii faptei”.
Conform prevederilor art. 9 Cod Penal „Timpul săvîrşirii faptei se
consideră timpul cînd a fost săvîrşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă, indiferent
de timpul survenirii urmărilor”.
Conform prevederilor art. 10 Cod Penal –
(1 – principiul retroactivității) „Legea penală care înlătură caracterul
infracţional al faptei, care uşurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situaţia
persoanei ce a comis infracţiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra
persoanelor care au săvîrşit faptele respective pînă la intrarea în vigoare a acestei
legi, inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat
pedeapsa, dar au antecedente penale”
(2 – principiul neretroactivității) „Legea penală care înăspreşte pedeapsa
sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni nu are efect
retroactiv”.
Aplicarea legii penale în spațiu – Principiul teritorialității și cetățeniei.

Conform prevederilor art. 11 Cod Penal:

(1) Toate persoanele care au săvîrşit infracţiuni pe teritoriul Republicii

Moldova urmează a fi trase la răspundere penală în conformitate cu prezentul cod.

(2) Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii cu domiciliu permanent pe

teritoriul Republicii Moldova care au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului ţării
sînt pasibili de răspundere penală în conformitate cu prezentul cod.

(3) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul

Republicii Moldova şi au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului ţării poartă
răspundere penală în conformitate cu prezentul cod şi sînt traşi la răspundere penală
pe teritoriul Republicii Moldova dacă infracţiunile săvîrşite sînt îndreptate împotriva
intereselor Republicii Moldova, împotriva drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului
Republicii Moldova, împotriva păcii şi securităţii omenirii sau constituie infracţiuni
de război, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte, dacă aceştia nu au fost condamnaţi în statul străin.

(4) Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile săvîrşite de

reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în
conformitate cu tratatele internaţionale, nu sînt supuse jurisdicţiei penale a
Republicii Moldova.

(5) Infracţiunile comise în apele teritoriale şi în spaţiul aerian al Republicii

Moldova se consideră săvîrşite pe teritoriul Republicii Moldova. Persoana care a
săvîrşit o infracţiune pe o navă maritimă sau aeriană, înregistrată într-un port sau
aeroport al Republicii Moldova şi aflată în afara spaţiului acvatic sau aerian al
Republicii Moldova, poate fi supusă răspunderii penale în conformitate cu prezentul
cod dacă în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu se
dispune altfel.

(6) În baza prezentului cod sînt supuse răspunderii penale şi persoanele

care au săvîrşit infracţiuni la bordul unei nave militare maritime sau aeriene
aparţinînd Republicii Moldova, indiferent de locul ei de aflare.

(7) Pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara

teritoriului Republicii Moldova sînt luate în considerare, conform prezentului cod, la
individualizarea pedepsei pentru o nouă infracţiune săvîrşită de aceeaşi persoană pe
teritoriul Republicii Moldova, precum şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia
în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărîrii instanţei de judecată.

Locul comiterii infracțiunii – teoriile acțiunii, rezultatului, preponderenței,

ilegalității, voinței, ubicuității.

Conform prevederilor art. 12 Cod Penal (1) „Locul săvîrşirii faptei se

consideră locul unde a fost săvîrşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă, indiferent
de timpul survenirii urmărilor”. (2) infracțiunile transnaționale – transfrontaliere.

Extrădarea.

Conform prevederilor art. 13 Cod Penal (1) „Cetăţenii Republicii

Moldova şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în Republica Moldova, în caz
de săvîrşire a unei infracţiuni în străinătate, nu pot fi extrădaţi şi sînt supuşi
răspunderii penale conform prezentului cod”. (2) „Cetăţenii străini şi apatrizii care
au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului Republicii Moldova, dar se află pe
teritoriul ţării pot fi extrădaţi numai în baza unui tratat internaţional la care
Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărîrii
instanţei de judecată, doar dacă nu există motive serioase de a crede că aceştia riscă
să fie supuşi pedepsei cu moartea, torturii sau altor tratamente inumane sau
degradante”.

Structura normei juridico-penale.

Ipoteza - acea parte a normei penale, care descrie împrejurările în care o

faptă prevăzută de legea penală constituie infracţiunea şi ce fel de infracţiune, cel mai
adesea sub formă explicită.
Dispoziția - acea parte a normei în care se descrie conduita pe care trebuie
să o posede membrii societăţii, de a face sau de a se abţine de la ceea ce pretinde
legea şi aceasta se deduce din ipoteză. În dispoziţie se conţine substanţa normei,
obligaţia impusă de către stat persoanelor de a avea o anumită conduită în
comformitate cu interesele societăţii.
Deosebim dispoziții simple, de blanchetă, de trimitere, descriptivă.
Sancţiunea - este consecinţa nerespectării ipotezei şi a dispoziţiei, ambele,
împreună, purtînd denumirea de precept, sau elementul de constrîngere care se aplică
în caz de nerespectare a drepturilor şi a obligaţiilor din dispoziţie
Deosebim sancțiuni absolut determinate, relativ determinate, alternative.

Clasificarea normelor penale.

NP generale și speciale.
NP completă, de trimitere, în alb.
NP prohibitivă și onerativă.

Spețe:

1. Musolini, cetățean străin, aflat în excursie în țara noastră, conducînd

autoturismul său propriu și încălcînd regulile circulației rutiere, a produs un accident
în urma căruia a decedat Adolif, aflat și el ca turist în țara noastră. Sub incidența legii
penale a cărei țări cade fapta?
2. Mărioara, aflîndu-se în calitate de turistă în Turcia, conducînd
autoturismul său propriu și încălcînd regulile circulației rutiere, a produs un accident
în urma căruia a decedat Fatima. Pentru fapta sa, Mărioara a fost condamnată în
Turcia. Este corectă soluția atragerii la răspundere penală de statul Turc?
3. Andrieș, care locuia într-un sat la Frontiera R. Moldova cu Ucraina, a
tras cu arma sa un foc în Micola, cetățean al Ucrainei și care se afla pe teritoriul țării
sale, în urma căror acțiuni ultimul a decedat. Care este locul comiterii infracțiunii?
Legea cărei țări se va aplica în speța dată?
 4. Pe o navă militară a RM, care se afla într-un port militar din Bulgaria,
Ionel a comis un furt. Care este locul comiterii infracțiunii? Legea cărei țări se va
aplica în speța dată?
5. Afrodita, membră a unei ambasade la Chișinău, conducînd autoturismul
pe traseul Chișinău - Soroca și încălcînd regulile circulației rutiere, a produs un
accident în urma căruia a decedat Cezar. Poate fi atrasă la răspundere penală
Afrodita conform legii penale a țării noastre?

Tema III – Infracțiunea

1. Noțiunea de infracțiune.
Infracţiunea, în sensul ei cel mai larg este un act de conduită exterioară a
omului, care din cauza tulburării pe care o produce ordinii de drept este supusă
represiunii penale.
Conform prevederilor alin. (1) art. 14 Cod Penal „Infracţiunea este (1)o
faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, (2)prevăzută de legea penală,
(3)săvîrşită cu vinovăţie şi (4)pasibilă de pedeapsă penală”.
Infracțiunea în general este privită din două puncte de vedere:
- Ca fenomen social;
- Ca fenomen juridic.
Conform prevederilor alin. (2) art. 14 Cod Penal „Nu constituie
infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte
prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul
prejudiciabil al unei infracţiuni”.

2. Semnele infracțiunii.
Fiecare infracțiune, trebuie să comporte obligatoriu următoarele trăsături:
- Fapta să fie prejudiciabilă;
Deosebim pericol social abstract și concret.
- Fapta să fie prevăzută de legea penală;
Doar legiuitorul atribuie caracter penal și deci de infracțiune, unei fapte
sociale, altfel spus, nu constituie infracțiune decît acea faptă care este prevăzută de
legiuitor în legea penală, fiindu-i atribuită de acesta caracter infracțional.
- Fapta să fie săvîrșită cu vinovăție.
Fapta prejudiciabilă şi ilegală este calificată infracţiune numai atunci cînd
ea este săvîrşită cu vinovăţie, adică intenţionat sau din imprudenţă.

3. Clasificarea infracțiunilor.
Din punct de vedere al vinovăției, deosebim infracțiuni comise cu intenție
directă sau indirectă și infracțiuni comise din imprudență.
 Din punct de vedere al obiectului atentării, infracțiunile sunt aranjate în
grupe specifice în partea specială a Codului Penal.
Din punct de vedere al gradului prejudiciabil, conform prevederilor art. 16
Cod Penal, deosebim:
- Infracțiuni ușoare (pînă la 2 ani închisoare);
- Infracțiuni mai puțin grave (închisoare pînă la 5 ani inclusiv);
- Infracțiuni grave (închisoare pînă la 12 ani inclusiv);
- Infracțiuni deosebit de grave (închisoare ce depășește 12 ani);
- Infracțiuni excepțional de grave (detențiune pe viață).

Spețe:

1. Gheorghiță, după ce a luat hotărîrea de a întreține un raport sexual cu

Anișoara, a încercat, fără să folosească constrîngerea, să aibă un astfel de raport, însă,
față de riposta violentă a partenerei, dîndu-și seama de opunerea acesteia, a renunțat
la intenția sa. Decideți dacă fapta lui Gheorghiță prezintă caracter prejudiciabil!
2. Sandu a fost prins în flagrant delict în timp ce săvîrșea un furt. Încercînd
să fugă, a pornit în viteză cu autoturismul însă colaboratorul de poliție Ion a reușit să
se agățe, cățărîndu-se pe prtbagaj. Sandu a continuat să conducă pînă nu a fost blocat
și staționat. Lui Ion careva leziuni corporale nu i-au fost cauzate. Este fapta lui
Sandu pasibilă de răspundere penală?
3. Angelica, în urma unei certe cu vecina sa, Grăchina, a aruncat cu o piatră
peste gard în direcția victimei, lovind-o în cap. Fiind transportată la spital, victima a
stat internată pînă a doua zi cînd, fără a i se perfecta externarea, a plecat din proprie
inițiativă. După 2 zile victima, urmare a infecțiilor survenite, a decedat. Din raportul
medico-legal rezultă că între plaga epicraniană prdusă și moartea victimei, există
legătură de cauzalitate. Este fapta comisă de vinovăție?

Tema IV – Componența de infracțiune

1. Noțiunea și importanța componenței de infracțiune.

Conform prevederilor alin. (1) art. 52 Cod Penal „se consideră
componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective, stabilite de
legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă”.
În teoria dreptului penal, de regulă, componenţa de infracţiune este definită
ca un sistem de elemente şi semne obiective şi subiective, stabilite de legea penală, ce
califică o faptă socialmente periculoasă drept infracţiune concretă - o construcţie
logică ce ne oferă posibilitatea de a stabili dacă fapta săvârşită reprezintă sau nu o
infracţiune.
 Conform prevederilor alin. (2) art. 52 Cod Penal „Componenţa
infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui
articol concret din prezentul cod”.
Absența cel puțin a unuia dintre semnele constitutive ale infracțiunii, face
imposibilă calificarea faptei drept o infracțiune concretă și, totodată, face imposibilă
atragerea persoanei la răspundere penală.
2. Semnele constitutive ale infracțiunii.
Semnele obiective:
Obiectul infracțiunii – Valoarea socială lezată sau pusă în pericol prin
comiterea faptei ilegale.
Latura obiectivă – o totalitate de semne ce caracterizează partea exterioară,
vizibilă, a infracțiunii (locul, timpul, metoda, mijloacele, etc...)
Semnele subiective:
Latura subiectivă – o totalitate de semne ce caracterizează partea interioară,
lăuntrică, a infracțiunii și reflectă procesele psihice ce au loc în conștiința și voința
infractorului (voința, scopul, motivul, etc...)
Subiectul – persoana care a săvîrșit infracțiunea și care, conform legii, este
obligată să poarte răspundere penală pentru fapta comisă.
3. Modalitățile Componenței de infracțiune.
- Componență de bază;
- Componență cu circumstanță agravantă;
- Componență cu circumstanță atenuantă;
- Componență simplă;
- Componență complexă;
- Componență alternativă;
- Componență formală;
- Componență materială.

Spețe:
1. Născut la 02.01.1991, Sulac a fost învinuit în aceea că la 01.01.2007,
aflîndu-se pe bd. Ștefan cel Mare, mun. Chișinău, a păstrat asupra sa substanță
narcotică – marijuana uscată în cantitate de 8,46 grame. Ce soluție v-a fi luată în
privința lui Sulac? (cantități mici – 2,0g; mari – de la 2,0 la 200 g)
2. Stelian, aflîndu-se la domiciliul său, fiind în stare de ebrietate, a adormit
cu țigara aprinsă. În urma acestui fapt a luat foc casa. Vecinii au reușit să îl scoată pe
Stelian din casă. Au fost lezate careva valori sociale? Cum pot fi calificate acțiunile
lui Stelian?
3. Anișoara s-a angajat la un nou serviciu unde a făcut cunoștință cu
Maxim. Ultimul, la a treia zi, i-a propus lui Anișoara să întrețină un raport sexual.
Anișoara l-a refuzat și peste 10 zile a depus o plîngere la Procuratură, invocînd că
Maxim a comis în privința sa o infracțiune de hîrțuire sexuală. Care v-a fi soluția
Organului de urmărire penală? S-ar schimba oare situația în cazul că Maxim pe
parcursul unei luni, zilnic îi propunea raportul sexual lui Anișoara? În ce caz ar
constitui totuși o hîrțuire sexuală acțiunile lui Maxim?

Semnele obiective ale Infracțiunii.

Obiectul infracțiunii.
În fiecare societate există diverse relaţii între stat şi cetăţeni, între diferite
instituţii, organizaţii şi întreprinderi. Toate aceste relaţii sunt ocrotite de legea penală.
Relaţiile sociale reprezintă raporturile dintre membrii societăţii, atitudinea
lor faţă de anumite valori sociale.
Infractorul, prin fapta sa socialmente periculoasă, pricinuieşte o daună
concretă societăţii şi, în acelaşi timp, relaţiilor sociale ocrotite de legea penală.
Astfel toate relaţiile sociale ocrotite de legea penală la care atentează
subiectul constituie, în teoria şi practica dreptului penal, obiectul infracţiunii.
Obiect general (comun) - totalitatea valorilor ocrotite de normele legii
penale.
Obiect generic (de grup) - este constituit de un anumit grup de valori
sociale de aceeaşi natură.
Obiect nemijlocit - valoare caracterizată prin anumite trăsături proprii,
speciale, care servesc la individualizarea unei infracţiuni din cadrul aceleiaşi grupe
sau subgrupe.
Obiect material - lucrul sau fiinţa care încorporează unele valori ocrotite
prin legea penală, asupra căruia se îndreaptă acţiunea (inacţiunea) făptuitorului. El
este prezent numai în cazul infracţiunilor materiale. Obiectul material nu este o relaţie
socială, ci elementul constitutiv al acestei relaţii.

Latura Obiectivă a infracțiunii.

Interacţiunea dintre latura obiectivă şi cea subiectivă a infracţiunii e

determinată de faptul că prima o orientează şi o reglementează pe cea de-a doua.
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin manifestarea exterioară a
omului – acţiune, inacţiune – care atinge, lezează valorile sociale (obiectul) ocrotite
de legea penală.
Latura obiectivă a oricărei infracțiuni include în structura sa obligatoriu
următoarele 3 elemente:

- Acțiunea sau inacțiunea prejudiciabilă:

 Ce-a mai răspîndită formă a faptei social-periculoase este forma activă de
comportare, adică acțiunea - o comportare umană activă, conştientă şi voluntară prin
care subiectul încalcă îndatorirea de a se abţine de la o anumită comportare.
Acțiunea poate fi înfăptuită prin cuvinte, acte materiale, prin înscris, etc.
Prin inacţiune se înţelege comportarea pasivă, conştientă şi volitivă, care se
exprimă prin neexecutarea acţiunii care, conform legii, trebuie îndeplinită, înfăptuită,
încălcându-se în acest fel o normă onerativă.
Inacțiunea se deosebeşte de acţiune prin latura fizică exterioară. Pentru
săvârşirea unei inacţiuni se cere prezenţa unei obligaţii şi posibilitatea reală a
persoanei de a acţiona.

- Consecințele prejudiciabile:
Nu există infracțiune fără daună.
Consecințele socialmente periculoase constau în modificările negative
aduse realității înconjurătoare.
În dependență de caracterul daunei cauzate obiectului de atentare,
deosebim infracțiuni materiale și infracțiuni formale (nemateriale).

- Legătura de cauzalitate (cauză-efect):

Cauza este fenomenul care, în anumite condiţii precede şi determină în
mod obiectiv un alt fenomen, denumit efect.
Efectul fiind fenomenul rezultat şi determinat de fenomenul cauză.
Legătura cauzală ca şi orice altă trăsătură a componenţei de infracţiune nu
poate fi presupusă, ci trebuie să fie dovedită în procesul anchetării şi al dezbaterilor
judiciare.

Spețe:
1. Gheorghiță, dorind să scape de soția sa și urmărind acest scop, auzind că
anul trecut, în timpul odihnei la mare, mai multe persoane s-au înecat, i-a cumpărat o
foaie de odihnă pe litoral. Soția a plecat la mare și s-a înecat. Se află moartea soției
în legătură de cauzalitate cu acțiunile lui Gheorghiță?
2. Aurel, strungar la o stație de reparații auto, din neatenție a împins de pe
macaraua pneumatică un autoturism de model „Zaparojeț” și l-a deteriorat, pricinuind
astfel o daună de 100.000 lei. Întrunesc acțiunile lui Aurel, semnele componenței de
infracțiune prevăzute la art. 197 CP? Dar 104 Cod Contravențional?
3. Vasilică, era îndrăgostit de Mărioara. După mai multe tentative eșuate de
ai mărturisi sentimentele pe care i le poartă, i-a comunicat că în caz de încă un refuz,
el se v-a sinucide. Mărioara din nou l-a refuzat, inclusiv cu cuvintele „... fă ce dorești,
măcar și îneacă-te!”. Acțiunile Mărioarei vor fi calificate conform prevederilor alin.
(1) sau (2) al art. 150 CP?

Semnele subiective ale infracțiunii.

Latura subiectivă.
 Latura subiectivă ca element al infracțiunii, cuprinde totalitatea condițiilor
prescrise de lege cu referire la conștiința și voința infractorului.
Elementele de bază ale laturii subiective sunt:
Mobilul (motivul);
Scopul ;
Vinovăția - reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta şi
urmările produse.
În conținutul vinovăției constatăm doi factori:
Intelictiv - constă în reprezentarea conţinutului obiectiv al infracţiunii
Volitiv - capacitatea subiectului de a-şi dirija în mod liber voinţa de a fi
stăpân pe acţiunile sale.
Intenția – Conform prevederilor art. 17 Cod Penal „ Se consideră că
infracţiunea a fost săvîrşită cu intenţie dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea
seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările
ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor
urmări.”.
Intenția directă - „...îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii
sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit...”.
Intenția indirectă – „...admitea, în mod conştient, survenirea acestor
urmări”.
Mai deosebim, intenție simplă și calificată; inițială și survenită, spontană și
premeditată.

Imprudența – conform prevederilor art. 18 Cod penal „Se consideră că

infracţiunea a fost săvîrşită din imprudenţă dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea
seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările
ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi
dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut
posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le
prevadă.”.
Sineîncrederea exagerată – „...îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil
al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în
mod uşuratic că ele vor putea fi evitate”.
Neglijența – „...nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii
sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile,
deşi trebuia şi putea să le prevadă”.
Conform prevederilor art. 19 Cod Penal – infracțiunea săvîrșită cu două
forme de vinovăție – „Dacă, drept rezultat al săvîrşirii cu intenţie a infracţiunii, se
produc urmări mai grave care, conform legii, atrag înăsprirea pedepsei penale şi
care nu erau cuprinse de intenţia făptuitorului, răspunderea penală pentru atare
urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile, dar
considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate sau dacă persoana nu a prevăzut
posibilitatea survenirii acestor urmări, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În
consecinţă, infracţiunea se consideră intenţionată”.
 Conform prevederilor art. 20 Cod Penal – infracțiunea săvîrșită fără
vinovăție (cazul fortuit) – „Fapta se consideră săvîrşită fără vinovăţie dacă persoana
care a comis-o nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau
inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi,
conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă”.

Subiectul infracțiunii.

Deosebim subiecți activi (persoana fizică sau juridică care a comis fapta
sau a participat la săvîrșirea ei) și pasivi (persoana fizică sau juridică care a pătimit
pe urma comiterii infracțiunii).
Subiectul infracțiunii trebuie să întrunească anumite condiții – de vîrstă, de
responsabilitate.
Conform prevederilor alin. (1) art. 21 Cod Penal „Sînt pasibile de
răspundere penală persoanele fizice responsabile care, în momentul săvîrşirii
infracţiunii, au împlinit vîrsta de 16 ani”.
Conform prevederilor art. 22 Cod Penal - „Responsabilitatea este starea
psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al
faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile”.
Conform prevederilor alin. (1) art. 23 Cod Penal – „Nu este pasibilă de
răspundere penală persoana care, în timpul săvîrşirii unei fapte prejudiciabile, se
afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile
ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a
unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea
persoană, în baza hotărîrii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de
constrîngere cu caracter medical, prevăzute de prezentul cod.”.
Conform prevederilor alin. (2) art. 23 Cod Penal – „Nu este pasibilă de
pedeapsă persoana care, deşi a săvîrşit infracţiunea în stare de responsabilitate,
înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o
boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori
inacţiunile sale sau de a le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărîrii
instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical, iar
după însănătoşire – ea poate fi supusă pedepsei.”
Conform prevederilor alin. (1) art. 231 Cod Penal – responsabilitatea
redusă - „persoana care a săvîrşit o infracţiune ca urmare a unei tulburări psihice,
constatată prin expertiza medicală efectuată în modul stabilit, din cauza căreia nu-şi
putea da seama pe deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea
dirija pe deplin este pasibilă de responsabilitate penală redusă” alin. (2) – „Instanţa
de judecată, la stabilirea pedepsei sau a măsurilor de siguranţă, ţine cont de
tulburarea psihică existentă, care însă nu exclude răspunderea penală.”.
Conform prevederilor art. 24 Cod Penal – starea de ebrietate - „Persoana
care a săvîrşit o infracţiune în stare de ebrietate, produsă de alcool sau de alte
substanţe, nu este liberată de răspundere penală. Cauzele ebrietăţii, gradul şi
influenţa ei asupra săvîrşirii infracţiunii se iau în considerare la stabilirea
pedepsei.”
 O persoană juridică, cu excepția autorităților publice, este pasibilă de
răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă aceasta nu a
îndeplinit sau a îndeplinit necorespunzător dispozițiile directe ale legii ce stabilesc
îndatoriri sau interdicții privind efectuarea unei anumite activități și se constată cel
puțin una din următoarele circumstanțe: 
a) fapta a fost săvîrșită în interesul persoanei juridice respective de către o
persoană fizică împuternicită cu funcții de conducere;
b) fapta a fost admisă sau autorizată, sau aprobată, sau utilizată de către
persoana împuternicită cu funcții de conducere;
c) fapta a fost săvîrșită datorită lipsei de supraveghere și control din partea
persoanei împuternicite cu funcții de conducere.
 Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea persoanei
fizice pentru infracţiunea săvîrşită.

Spețe:
1. Petrică, lucrător al unui șantier, a servit în timpul mesi 100g de vodcă.
Revenind la lucru, a bănuit că colegii vor să îl omoare, considerente din care s-a urcat
la etajul doi al clădirii și a început a arunca cu cărămizi în ei, cauzîndu-le la 5
persoane leziuni corporale medii. Expertiza psihitrică judiciară a constatat că la
momentul comiterii acțiunilor, Petrică se afla în stare de ebrietate patologică. Poate fi
atras la răspundere penală Petrică?
2. Sultan conducea un autocaminon. A oprit la o stație peco pentru a se
alimenta. Armașu, dorea să ajungă la o anumită destinație și a urcat în remorcă.
Sultan a pornit autocamionul fără a verifica remorca. În timpul deplasării a accelerat
la 100 km/h în regiune rurală, iar la un moment a pierdut controlul volanului și a
intrat într-un șanț. De la lovitură, Armașu a căzut din remorcă și în urma leziunilor
primite, a decedat la fața locului. Expertiza auto-tehnică a constatat că viteza
neregulamentară a fost una din cauzele producerii accidentului rutier. Constatați
vinovăți lui Sultan față de decesul lui Armașu.
3. Ionel, Petrică și Anișoara serveau băuturi alcoolice în pădure, la data de
08.03.2017. Seara, i-au propus lui Anișoara să întrețină un raport sexual cu ambii.
Anișoara le-a refuzat. Atunci ambii au legat-o pe anișoara de un copac și i-au
comunicat că o dezleagă doar după ce ea va fi deacord să întrețină raportul sexual.
Fiind frig, Ionel și Petrică au urcat în mașină unde au și adormit. Noaptea,
temperatura afară a coborît la 2 grade Celsius sub scara Richter. Dimineața au
depistat-o pe Anișoara decedată. Expertiza medico-legală a constatat că decesul a
survenit datorită hipertermiei. Calificați intențiile lui Ionel și Petrică.
 TEMA V – Etapele activității infracționale

Conform prevederilor art. 25 CP:

(1) „Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvîrşită

întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune.”.
(2) „Se consideră infracţiune neconsumată pregătirea de infracţiune
şi tentativa de infracţiune.”
(3) „răspunderea pentru pregătirea de infracţiune şi pentru tentativă
de infracţiune se stabileşte, conform articolului corespunzător din Partea specială a
prezentului cod, ca şi pentru infracţiunea consumată, cu trimitere la art.26 şi 27,
respectîndu-se prevederile art.81.”.

Conform prevederilor art. 26 CP: „se consideră pregătire de infracţiune

înţelegerea prealabilă de a săvîrşi o infracţiune, procurarea, fabricarea sau
adaptarea mijloacelor ori instrumentelor, sau crearea intenţionată, pe altă cale, de
condiţii pentru săvîrşirea ei dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului,
infracţiunea nu şi-a produs efectul. Răspunderii penale şi pedepsei penale sînt supuse
numai persoanele care au săvîrşit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave, grave,
deosebit de grave sau excepţional de grave.”

Conform prevederilor art. 27 CP: „Se consideră tentativă de infracţiune

acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit spre săvîrşirea unei
infracţiuni dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, aceasta nu şi-a
produs efectul”.

Spețe:

1. Sandu, aflînd din reviste că Ion vinde un calculator, și-a pus scopul de a-l
fura. Astfel, informîndu-se despre familia lui Ion, constatînd că copilul minor de 10
ani deasemenea are cheile de la apartament, a mers la școală după acesta.
Prezentîndu-se drept rudă apropiată, a solicitat învoirea învățătoarei de a lua copilul.
Învățătoarea însă, a concluzionat că copilul nu î-l cunoaște pe Sandu și nu i-a permis.
La ce etapă a activității infracțională a fost întreruptă fapta lui Sandu?
2. Pătrunzînd pe ascuns în apartamentul lui Ionescu, Mînăscurtă și
Codreanu au luat lucrurile de preț, le-au împachetat, și au părăsit locul faptei. La
ieșire din bloc însă, au fost reținuți de poliție. La ce etapă a infracțiunii au fost
curmate acțiunile făptuitorilor?
3. Paulina, fiind însărcinată, a decis să scape de copil. Astfel a provocat
sarcina preamatur și a înecat copilul nou-născut. Care v-a fi răspunderea penală
aplicabilă lui Paulina?
 TEMA VI – unitatea și pluralitatea de infracțiuni.

Conform prevederilor art. 28 CP „Infracţiunea unică reprezintă o acţiune

(inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se califică conform dispoziţiei
unei singure norme a legii penale.”.

Infr unică simplă – constă dintr-o singură faptă, ce provoacă doar o daună.

Infr unică complexă – comportă o complexitate a subelementelor laturii

obiective. Aici deosebim (1) infracțiuni compuse din mai multe acțiuni, care însă
constituie o singură infracțiune; (2) infracțiuni compuse din mai multe fapte
infracționale care analizate separat ar constitui infracțiuni aparte (tîlhăria); (3)
infracțiuni cu consecințe alternative – vătămarea gravă a integrității corporale, ce are
ca consecință și decesul victimei.

Conform prevederilor art. 29 CP (1) „Se consideră infracţiune continuă

fapta care se caracterizează prin săvîrşirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a
activităţii infracţionale. În cazul infracţiunii continue nu există pluralitate de
infracţiuni.”. (2) „Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii
infracţionale sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această
activitate”.

Conform prevederilor art. 30 CP (1) „Se consideră infracţiune prelungită

fapta săvîrşită cu intenţie unică, caracterizată prin două sau mai multe acţiuni
infracţionale identice, comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o
infracţiune” (2) „Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvîrşirii ultimei
acţiuni sau inacţiuni infracţionale.”.

Pluralitatea de infracţiuni constituie, concurs de infracţiuni sau recidivă

Conform prevederilor art. 33 CP (1) „Se consideră concurs de infracţiuni

săvîrşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni dacă persoana nu a
fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de
prescripţie de tragere la răspundere penală, cu excepţia cazurilor cînd săvîrşirea a
două sau mai multor infracţiuni este prevăzută în articolele părţii speciale a
prezentului cod în calitate de circumstanţă care agravează pedeapsa.”

Concurs real – există atunci cînd persoana, prin două sau mai multe acţiuni
(inacţiuni), săvîrşeşte două sau mai multe infracţiuni.

Concurs ideal – există atunci cînd persoana săvîrşeşte o acţiune (inacţiune)

care întruneşte elemente a mai multor infracţiuni.
 Conform prevederilor art. 34 CP „Se consideră recidivă comiterea cu
intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale
pentru o infracţiune săvîrşită cu intenţie.”.

Recidivă periculoasă - dacă persoana anterior condamnată de două ori la

închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvîrşit din nou cu intenţie o infracţiune;
precum și dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă
sau deosebit de gravă a săvîrşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau deosebit de
gravă.

Recidivă deosebit de periculoasă - dacă persoana anterior condamnată de

trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvîrşit din nou cu
intenţie o infracţiune; precum și dacă persoana anterior condamnată pentru o
infracţiune excepţional de gravă a săvîrşit din nou o infracţiune deosebit de gravă sau
excepţional de gravă.

La stabilirea stării de recidivă, se va ține cont de şi de hotărîrile definitive

de condamnare pronunţate în străinătate, recunoscute de instanţa de judecată a
Republicii Moldova.

La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale:

- pentru infracţiunile săvîrşite în timpul minoratului;
- pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă;
- pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod;
- stinse sau în caz de reabilitare, în conformitate cu prevederile art.111 şi
112;
- dacă persoana a fost condamnată cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei.
Spețe:

1. Pavlov, fiind în relații dușmănoase cu Sidorov, și-a pus scopul de ai

incendia casa. Astfel, cunoscînd că Sidorov se află în ospeție, a dat foc casei. În
consecință a decedat mama lui Sidorov care se afla la acel moment în casă. A comis
Pavlov pluralitate de infracțiuni?

TEMA VII – Participația.

Participație, este cooperarea c intenție a două sau a mai multor persoane la

comiterea unei infracțiuni intenționate.

În calitate de participanți, deosebim:

 Autor – persoana care săvîrşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de
legea penală, precum şi persoana care a săvîrşit infracţiunea prin intermediul
persoanelor care nu sînt pasibile de răspundere penală din cauza vîrstei,
iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod.

Organizator – persoana care a organizat săvîrşirea unei infracţiuni sau a

dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o
organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora.

Instigator – ersoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să

săvîrşească o infracţiune.

Complice – persoana care a contribuit la săvîrşirea infracţiunii prin sfaturi,

indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare
de obstacole, precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor,
va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvîrşire a infracţiunii, urmele acesteia sau
obiectele dobîndite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va
procura sau va vinde atare obiecte.

Deosebim mai multe forme ale participației penale:

Participație simplă –  Infracţiunea se consideră săvîrşită cu participaţie

simplă dacă la săvîrşirea ei au participat în comun, în calitate de coautori, două sau
mai multe persoane, fiecare realizînd latura obiectivă a infracţiunii.

Participație complex – nfracţiunea se consideră săvîrşită cu participaţie

complexă dacă la săvîrşirea ei participanţii au contribuit în calitate de autor,
organizator, instigator sau complice.

Grup criminal organizat – Grupul criminal organizat este o reuniune

stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe
infracţiuni

Organizație criminală – o reuniune de grupuri criminale organizate într-o

comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii
organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a
intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi
de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în
vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau
politice.
 Exces de autor - săvîrşirea de către autor a unor acţiuni infracţionale care
nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. Pentru excesul de autor, ceilalţi
participanţi nu sînt pasibili de răspundere penală.

Favorizarea infractorului, precum şi tăinuirea mijloacelor sau

instrumentelor de săvîrşire a infracţiunii, a urmelor acesteia sau a obiectelor dobîndite
pe cale criminală atrag răspunderea penală, în condiţiile art.323, numai în cazul în
care nu au fost promise din timp.

Spețe:

1. Dorind să își omoare soacra, Sizonenco a încercat să îi îndemne pe

Moisei și Staver să-l ajute la realizarea intenției sale. Cei doi au refuzat. Ulterior,
Sizonenco a săvîrșit de unul singur fapta. Identificați rolurile fiecăruia.
2. Sidorov și Orlov, hotărînd să o violeze pe Semionova, au atacat-o în parc
în timp ce aceasta se întorcea de la servici orientativ la orele 23.00. Sidorov a
imobilizat victima în timp ce Orlov comitea actul de viol. După ce Orlov și-a
satisfăcut pofta sexuală, Sidorov a renunțat la dorința sa ș ei au abandonat victima și
au părăsit locul faptei. Calificați faptele lui Sidorov și Orlov și stabiliți rolurile
acestora.

TEMA VIII - CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ

CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

Caracterul penal al unei fapte este definit în doctrina penală ca o “însușire

sintetică a faptei ce decurge din întrunirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii”.
Lipsa oricăreia dintre aceste trăsături esenţiale exclude existenţa caracterului penal al
faptei, existenţa infracţiunii și, pe cale de consecinţă, răspunderea penală. Fără un
caracter penal, o faptă concretă nu poate fi calificată ca infracţiune, iar fără
infracţiune nu există răspundere penală.
Existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei are drept
urmare încetarea urmăririi penale în orice moment al acesteia potrivit alin. (1) al art.
285 din CPP.
Conform prevederilor art. 35 Cod Penal, se consideră cauze care înlătură
caracterul penal al faptei: Legitima apărare; Reținerea infractorului; Starea de
extremă necesitate; Constrîngerea fizică sau psihică; Riscul întemeiat; Executarea
ordinului sau dispoziției superiorului.
Legitima apărare.
Prin dispoziţiile alin. (1) din art. 24 și alin. (2) din art. 26 ale
Constituţiei RM - fiecărei persoane se acordă dreptul la viaţă, la integritate fizică și
psihică, precum și dreptul de a reacţiona independent, prin mijloace legitime, la
faptele de încălcare a drepturilor și libertăţilor sale.
Conform prevederilor art. 36 CP - nu constituie infracțiune, fapta
prevăzută de legea penală, comisă în stare de legitimă apărare.
Conform alin. (2) și (3) - Este în stare de legitimă apărare persoana care
săvîrşeşte fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat
împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în
pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public – precum și
persoana care săvîrşeşte fapta, prevăzută la alin.(2), pentru a împiedica
pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei
ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit sau
într-o altă încăpere.
Atac direct – când prin el se creează un pericol care ameninţă nemijlocit
valorile ce pot forma obiectul legitimei apărări, deci în acest caz trebuie să existe o
legătură de la cauză la efect între atac și pericolul grav creat.
Atac imediat – Caracterul imediat al atacului fixează în timp desfășurarea
acestuia, încadrându-l într-un anumit interval, în care poate intervene o apărare
legitimă
 Atac material – atunci când acesta se realizează prin fapte de natură să
provoace modificări materiale, fizice asupra valorilor împotriva cărora se îndreaptă
Atac real –este atunci când acesta există obiectiv, și nu este presupus de
persoană.
Apărare - actul prin care cel atacat sau persoana care îi vine în ajutor
încearcă să înlăture atacul cu caracteristicile prevăzute de lege. Apărarea, la rîndul ei,
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) apărarea este admisă pentru a respinge un atac îndreptat împotriva unei
persoane sau a unui interes public;
b) apărarea să se realizeze printr-o faptă prevăzută de legea penală;
c) apărarea să fie îndreptată împotriva atacantului;
d) apărarea să fie concomitentă cu atacul;
e) apărarea să fie proporţională cu gravitatea atacului.

Reținerea infractorului.

Conform prevederilor art. 37 CP – nu constituie infracțiune fapta,

prevăzută de legea penală, săvîrșită în scopul reținerii persoanei care a comis o
infracțiune și al predării ei organelor de drept.

Potrivit art. 168 CPP - (1) Oricine este în drept să prindă şi să aducă forţat
la poliţie sau la o altă autoritate publică persoana prinsă asupra faptului săvîrşirii unei
infracţiuni sau care a încercat să se ascundă ori să fugă imediat după săvîrşirea
infracţiunii. (2) Persoana prinsă în condiţiile alin. (1) poate fi legată în cazul în care
opune rezistenţă reţinerii. Dacă sînt temeiuri rezonabile de a presupune că persoana
prinsă are asupra sa armă ori alte obiecte periculoase sau obiecte care prezintă interes
pentru cauza penală, persoana care a prins-o poate să-i controleze hainele şi să-i ia
obiectele respective pentru a le transmite organului de urmărire penală.

Condiții ce determina legalitatea și temeinicia retinerii:

a) Temeiul – săvîrșirea de către persoana a unei infractiuni;

b) Comportamentul persoanei – intentia de a fugi, eschiva, evada, etc...
 Conditii referitor la retinere nemijlocit:

a) Se reține doar infractorul;

b) Dauna se cauzeaza nemijlocit persoanei ce se reține;
c) Nu a fost posibil de reținut în alt mod;
d) Dauna cauzată trebuie să fie proporțională caracterului și gradului
prejudiciabil al fapetei, persoana ce se reține și circumstanțele reținerii;
e) Se interzice depășirea măsurilor necesare reținerii.

Starea de extremă necesitate.

Conform prevederilor art. 38 CP „Este în stare de extremă necesitate

persoana care săvîrşeşte fapta pentru a salva viaţa, integritatea corporală sau
sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu
poate fi înlăturat altfel”.

Totodată „Nu este în stare de extremă necesitate persoana care, în

momentul săvîrşirii faptei, îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decît
cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat”.

„Necesitas non habet legem” – acolo unde există extremă necesitate, nu

mai este loc de lege.

Condțiile corespunzătoare pericolului:

a) Să fie iminent – adică să fie reală amenințarea cu producerea

pericolului;
b) Să amenințe valorile indicate de lege;
c) Să fie inevitabil – nu poate fi înlăturat, decît prin comiterea unei fapte
prevăzute de legea penală, adică prin sacrificarea altei valori ocrotite de
lege.

Condiții corespunzătoare actului de salvare:

a) Să se realizeze prin săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea penală;

b) Să fie unicul mijloc și să fie necesar pentru înlăturarea pericolului;
 c) Să nu cauzeze urmări vădit mai grave decît cele ce s-ar fi produs în
cazul neînlăturării pericolului.

Constrîngerea fizică sau psihică.

Potrivit prevederilor art. 39 CP „Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută

de legea penală, care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al
constrîngerii fizice sau psihice, dacă în urma acestei constrîngeri persoana nu putea
să-şi dirijeze acţiunile.”.

Constrîngerea fizică – constă în presiunea pe care o forță, căeria nu i se

poate rezista, o exercită asupra energiei fizice a unei persoane, în așa fel încît
această energie este scoasă de sub acțiunea conștiinței și voinței persoanei
constrînse, devenind, sub aspect material, cauza unei fapte ilicite.

Condiții: 1. Să existe o constrîngere fizică; 2. Cel constrîns să nu aibă

posibilitatea de a rezista faptei de constrîngere; 3. Să se săvîrșească o faptă prevăzută
de legea penală.

Constrîngerea psihică – situația în care o persoană săvîrșește o faptă

prevăzută de legea penală, sub imperiul unei amenințări cu un pericol grav pentru ea
sau pentru o altă persoană, care nu poate fi înlăturat în alt mod.

Condiții: 1. Să existe o constrîngere asupra psihicului persoanei prin

amenințare; 2. Cel amenințat sau altă persoană trebuie să fie expus unui pericol grav;
3. Pericolul să nu poată fi înlăturat în alt mod decît printr-o faptă penală.

Riscul întemeiat.

Conform prevederilor art. 40 CP nu constituie infracțiune, fapta prevăzută

de legea penală „care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului
întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile”.
 Riscul se consideră întemeiat „dacă scopul socialmente util urmărit nu a
putut fi realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile
necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege”.

Nu este întemeiat riscul „dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul

pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social”.

1. Existența unui scop social-util – să aducă un beneficiu sau un folos

întregii societăți.
2. Întreprinderea unor acțiuni forțate – întrucît în alt mod ar fi fost
imposibil realizarea scopului social-util;
3. Realizarea acțiunilor cu scopul de a preîntîmpina apariția daunei –
acțiuni prealabile de preîntîmpinare și siguranță.

Executarea ordinului sau dispoziției superiorului.

Conform prevederilor art. 401 CP nu constituie infracțiune, fapta prevăzută

de legea penală „săvîrşită de o persoană în vederea executării unui ordin sau
dispoziţii a superiorului, care sînt obligatorii pentru aceasta, dacă ordinul sau
dispoziţia nu sînt vădit ilegale şi dacă persoana care le-a executat nu a ştiut că
ordinul sau dispoziţia sînt ilegale”.

În cazul dat, răspunderii penale pentru fapta săvîrşită este supusă persoana
care a emis ordinul sau dispoziţia ilegală.

Persoana care a comis intenţionat infracţiune în vederea executării

ordinului sau dispoziţiei vădit ilegale ale superiorului răspunde penal în temeiuri
generale.

Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei vădit ilegale exclude răspunderea

penală.

Condiții corespunzătoare ordinului:

1. Ordinul sau dispoziția să fie vădit legale;

 2. Ordinul sau dispoziția să fie obligatorii pentru executor în virtutea
subordonării funcționale;

Condiții corespunzătoare executării ordinului:

1. Executarea ordinului sau dispoziției să constituie o faptă prevăzută de

legea penală;
2. Persoana care le execută, să nu știe de caracterul ilegal al acestora.

Spețe.

1. Mergînd pe stradă, Samson 1-a observat pe cunoscutul său Mutu căzut

pe marginea drumului, fară cunoştinţă, însîngerat. Samson a pătruns în garajul
primăriei şi a răpit un autocamion, ca să-1 transporte pe Mutu la spital. Neavînd
experienţă, Samson s-a lovit în drum cu camionul de un copac şi i-a cauzat maşinii
deteriorări egale cu o sumă de 7300 lei. După ce 1-a transportat pe Mutu la spital,
Samson a întors maşina în garaj şi a restituit benevol dauna primăriei.

2. Solonari a observat că cineva îi fură materialele de constructie, care se

găseau în pridvorul casei proprii. În scop de a-şi apăra aceste materiale, el a instalat o
mină de tol. Noaptea cetăţeanca Mutruc, care fura systematic lemne, a pătruns în
pridvorul casei şi la prima încercare de a fura a urmat explozia. Mutruc a fost rănită
grav. Drept rezultat ambele picioare i-au foti amputate.

3. Conducînd camionul, Ispas a fost silit, sub amenințare cu arma, să se

îndrepte spre frontiera de stat cu Ucraina și să o treacă ilegal. Printr-un gest abil,
Ispas a intrat cu mașina într-un obstacol de beton, distrugînd camionul de servici și
rănindu-l pe amenințător.

4. Pentru a se răzbuna pe vecinul său, Traghira a aruncat o piatră în geamul

locuinței acestuia. Piatra a spart geamul dar și un acvarium de 15000 lei. Însă prin
spargerea geamului, au fost salvate persoanele care dormeau în cameră, dearece
acestea ar fi murit din cauza unei defecțiuni la instalația de încălzire.

5. Armașu a intrat în conflict cu Ciobu care se afla într-o gravă stare de

ebrietate. Ca urmare, cei doi se loveau reciproc. La un moment, Ciobu a luat o oală
cu care voia să îl lovească pe Armașu, ultimul aplicîndu-i mai multe lovituri
puternice dezechilibrîndu-l. În cădere, Ciobu s-a lovit de colțul pragului și a murit.