Dreptul international penal ca parte a dreptului international

public

1. Definitia dreptului international penal

Una dintre cele mai vechi definitii, formulata de Vespasian V. Pella, arata ca dreptul
international penal este totalitatea regulilor de fond si forma care guverneaza modul de
reprimare a actiunilor comise de state sau de indivizi, de natura sa tulbure ordinea publica
internationala si armonia intre popoare''' si ca dreptul international penal trebuie sa aiba ca
obiect reglementarea modului de exercitare a reprimarii actiunilor ilicite care pot fi comise de
state in raporturile reciproce[1].

O alta definitie este aceea potrivit careia, dreptul international reprezinta ansamblul
regulilor juridice (cutumiare sau conventionale) stabilite sau acceptate in relatiile dintre state,
referitoare la represiunea infractiunilor comise prin violarea dreptului international public'.

Dictionarul de drept international public defineste dreptul international penal ca ansamblu

de norme cu forta obligatorie, stabilite si acceptate de catre state, prin care se definesc
principiile si modalitatile raspunderii penale si reprimarea infractiunilor internationale
savarsite cu incalcarea dreptului international contemporan' [2].

2. Subiectele dreptului international penal

Acestea sunt statele. Ele au creat dreptul international penal si sunt parti la raporturile
juridice reglementate de acesta, chiar daca statelor nu li se pot aplica sanctiuni penale. Persoanele
fizice, fie ca functionari ai statului, fie ca particulari, apar mai mult ca obiect al raporturilor
penale internationale, decat ca subiect direct al lor2.

Statele se obliga prin tratate sa introduca in ordinea juridica interna normele pe baza carora
sa traga la raspundere penala pe autorii crimelor internationale si, ca regula, instantele de
judecata nationale sunt competente sa judece. Sanctionarea prin instante penale internationale
reprezinta exceptia, chiar si in reglementarea noului Statut al Curtii Penale Internationale

1
(principiul complementaritatii). Rezulta ca persoana fizica autoare a infractiunilor internationale
are calitatea de subiect de drept in ordinea juridica interna si numai in mod exceptional in cea
internationala.

Dreptul international nu creeaza obligatii direct in sarcina persoanei fizice, ci prin

intermediul statului care se angajeaza ratificand tratatele internationale.

3. Principiile dreptului international penal

Principial legalitatii infractiunilor si pedepselor, consacrat in dreptul intern ca un principiu

de baza al dreptului penal, reprezinta un principiu si in dreptul international penal. Potrivit
acestuia, nicio fapta nu este infractiune daca nu este incriminata astfel de lege (nullum crimen
sine lege) si nicio pedeapsa nu poate fi aplicata daca ea nu este prevazuta de lege (nulla poena
sine lege). Specific pentru dreptul international penal, conventiile care stabilesc infractiuni
internationale, nu precizeaza si pedepsele care se aplica. In mod exceptional, unele documente
internationale prevad si pedepsele aplicabile, dar intr-o formulare foarte generala, cum ar fi
Statutului Tribunalului Militar International de la Nrnberg[3], Statutul Curtii Penale
Internationale din 1998[4] sau tribunalele penale care functioneaza in prezent la Haga si Arusha
(Tanzania) pentru crimele din spatiul Iugoslaviei, respectiv Rwandei. De aceea, statele sunt
obligate sa preia in legislatiile lor nationale prevederile conventiilor si sa stabileasca sanctiunile
penale aplicabile. Trebuie precizat ca principiul legalitatii vizeaza, in acelasi timp, si legalitatea
judecatii (nullum judicio sine lege), precum si legalitatea hotararilor instantelor
judecatoresti (nulla poena sine judicio).

Principiul represiunii universale stabileste ca statul care descopera pe teritoriul sau autorul
infractiunii internationale este competent sa o judece, indiferent de locul unde a savarsit
infractiunea (ubi te invenero, ibi te judicabo). Statutul Curtii Penale Internationale din 1998 preia
acest principiu sub denumirea de principiul de complementaritate', spre deosebire de
tribunalele penale temporare care aplica, prin exceptie, principiul primordialitatii'.

Infractiunea internationala ca unic temei al raspunderii internationale penale este un

principiu in temeiul caruia o persoana poate fi judecata si condamnata numai daca a savarsit o
infractiune internationala. Prin urmare, numai daca o instanta competenta a stabilit legatura

2
dintre persoana si fapta internationala penala se declanseaza raportul juridic de raspundere
penala, pana atunci persoana beneficiind de prezumtia de nevinovatie.

Principiul raspunderii penale individuale si personale, consacrat in numeroase instrumente

internationale, este exprimat prin aceea ca numai omul, ca individ, poate raspunde penal,
colectivitatea neavand un asemenea atribut. Nu se admite nici raspunderea colectiva si nici
raspunderea unei persoane pentru fapta altuia.

Principiul imprescriptibilitatii crimelor internationale este aplicabil numai pentru o parte a

infractiunilor internationale, respectiv pentru crimele de razboi si crimele contra umanitatii.
Principiul a fost consacrat prin Conventia asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si
crimelor contra umanitatii, adoptata in sistemul ONU, in anul 1968[5].

Principiul neretroactivitatii, cu exceptia legii penale mai favorabile, este consacrat in mai
multe documente internationale si este socotit ca facand parte din asa numitul nucleu dur' al
drepturilor omului.

4. Obiectul de reglementare

Prin instrumentele juridice de drept international penal sunt reglementate relatiile

internationale cu caracter penal, stabilindu-se faptele care aduc atingere intereselor superioare ale
comunitatii internationale, modul de sanctionare a acestora si regulile colaborarii internationale
in incriminarea, descoperirea si sanctionarea unor asemenea fapte.

Caracteristic pentru normele dreptului international penal este ca acesta cuprinde indeosebi
norme materiale prin care se stabilesc infractiunile internationale sau in cuprinsul carora se
enumera care anume fapte stabilite prin alte conventii internationale sunt considerate crime si
trebuie sa fie induse si in legislatia interna a statelor si sanctionate ca atare, normele de ordin
procedural cunoscand o mai mica dezvoltare.

In acelasi timp, conventiile internationale cu caracter penal nu cuprind de regula si

pedepsele corespunzatoare fiecarei fapte, ci doar indicii referitoare la regimul sanctionator, in
sensul ca prin legislatia interna a statelor se vor prevedea sanctiuni penale pentru fiecare fapta

3
incriminata, in raport de gravitatea acesteia, uneori indicandu-se ca faptele respective trebuie sa
fie pedepsite cu pedepse aspre ori sa fie considerate ca fapte grave sau ca infractiunile la care
acestea se refera constituie crime internationale si trebuie sa fie pedepsite dupa modalitatile
stabilite prin legislatia interna pentru faptele penale ce se incadreaza in categoria crimelor.

Faptele penale care fac obiectul reglementarii de catre dreptul international penal sunt atat
cele prin care se aduc atingere relatiilor pasnice dintre popoare, precum si drepturilor
fundamentale ale omului, cum suni crimele impotriva pacii, crimele contra umanitatii si crimele
de razboi: cat si cele prin care sunt afectate sau tulburate alte valori fundamentale pentru
societatea umana sau activitati importante pentru, colaborarea internationala, in aceasta categorie
intrand infractiuni internationale cum sunt terorismul, traficul de sclavi, traficul de femei si copii,
distrugerea unor valori culturale, traficul de droguri, pirateria, deturnarea de aeronave, ruperea
cablurilor submarine si alte asemenea fapte.

5. Diferenta dintre dreptul international penal si dreptul penal international

In literatura juridica se foloseste atat denumirea de drept international penal, cat si cea de
drept penal international. Problema nu este numai de terminologie, cele doua sintagme
exprimand concepte relativ diferite.

Dreptul international penal face parte din ordinea juridica internationala, pe cand dreptul
penal international apara ordinea interna a fiecarui stat. Dreptul penal international cuprinde
norme de drept intern care au si un element de extraneitate, in ce priveste locul savarsirii faptelor
sau al producerii consecintelor acestora, nationalitatea faptuitorilor, locul unde acestia se afla
dupa savarsirea infractiunilor, cand toate aceste elemente sau unele din ele nu sunt intrunite in
cadrul national, imprejurari de natura a determina competenta de judecata a instantelor nationale.

Dreptul penal international constituie astfel domeniul in care statele isi cer reciproc sprijin
pentru rezolvarea unor probleme de drept penal intern. Din cadrul acestuia fac parte normele
referitoare la extradare, la asistenta judiciara in cauze penale, la aplicarea legilor nationale in
cazul infractiunilor savarsite in strainatate, la recunoasterea hotararilor penale pronuntate de
instantele judecatoresti ale altor state sau la regulile de jurisdictie penala in cazul infractiunilor

4
savarsite de catre trupele straine aflate in tranzit sau stationate pe teritoriul altui stat ori impotriva
unor asemenea trupe etc.

Desi din punct de vedere teoretic deosebirea dintre cele doua concepte este destul de clara,
in practica, la stadiul actual de dezvoltare a dreptului international penal, problema prezinta o
mai mica importanta, intre dreptul international penal si dreptul penal international existand o
stransa intrepatrundere, in fond dreptul penal international constituind un ansamblu de reguli, in
general de ordin procedural, prin care se realizeaza o stransa legatura intre dreptul intern al
statelor si dreptul international penal in probleme cu caracter penal ce tin adesea atat de ordinea
interna a statelor, cat si de cea internationala.

6. Dreptul international penal ca parte componenta a dreptului international public

Dreptul international penal este o ramura a dreptului international public. Rolul acestuia in
dreptul international public este analog celui al dreptului penal in ordinea interna.

Ca ramura a dreptului international public, dreptul international penal prezinta numeroase

puncte de contact cu acesta. Principiile generale ale dreptului international public se aplica si
domeniului penal al relatiilor internationale, reglementarile din dreptul international penal
trebuind sa fie conforme cu principiile juridice generale promovate de dreptul international
public.

Izvoarele dreptului international public sunt in general aceleasi si pentru dreptul

international penal, desi in raport de stadiul general de dezvoltare a dreptului international penal
unele nuante in ponderea acestora exista.

Ca si pentru dreptul international general, izvorul traditional al dreptului international penal

il constituie cutuma, care a continuat sa detina intaietate fata de dreptul conventional mai mult
decat in alte ramuri ale dreptului international, data fiind constituirea mai tarzie a dreptului
international penal ca ramura distincta. Dreptul international penal este inca si astazi in mare
parte un drept cutumiar, fiind in mica masura codificat prin conventii internationale.

In special dupa al doilea razboi mondial dreptul conventional a dobandit, insa, un rol tot
mai important si in dreptul international penal, in cadrul procesului general de codificare a

5
dreptului international. Conventiile internationale, indiferent de denumirea lor, tind tot mai mult
sa devina baza dreptului pozitiv si in acest domeniu, prin asemenea conventii fixandu-se regulile
dreptului cutumiar preexistent sau creandu-se norme noi in raport de necesitatile reclamate de
realitatea vietii contemporane si de exigentele colaborarii internationale pentru reprimarea
faptelor penale grave.

Codificarea dreptului international penal are meritul de a permite o adaptare imediata a

reglementarilor juridice existente la evolutia rapida a relatiilor internationale, precum si crearea
de norme noi in acele domenii in care aparitia pe cale cutumiara a normelor juridice ar fi prea
anevoioasa si nu ar corespunde caracterului urgent al incriminarii anumitor fapte grave si al
colaborarii internationale pentru reprimarea acestora. Totodata, transpunerea in scris a regulilor
privind definirea si sanctionarea infractiunilor internationale este de natura a asigura acestor
reguli o mai buna cunoastere, si aplicare, in conditiile in 'care stabilirea existentei si continutului,
unei cutume este deosebit de dificila orice cutuma trebuind sa fie probata. Dreptul penal prin
natura sa trebuind sa fie clar si bine conturat, legalitatea incriminarii si a pedepsei trebuie sa fie
fara echivoc.

Reglementarile penale interne din statele cu o legislatie avansata in acest domeniu prezinta
de asemenea o importanta remarcabila, atat prin sursa de inspiratie pe care o ofera legislativului
international, cat si in aplicarea concreta a reglementarilor existente pe plan international, atat
timp cat pentru infractiunile internationale nu exista inca un sistem de jurisdictie bine conturat, in
afara jurisdictiei interne si separat de aceasta.

Izvoarele subsidiare de drept international public-jurisprudenta, doctrina, echitatea si

uzantele internationale - contribuie de asemenea desi nu direct, la conturarea institutiilor de drept
international penal, la dezvoltarea si aplicarea uniforma a acestora.

Jurisprudenta, prin interpretarea pe care o da reglementarile juridice in procesul de aplicare

a acestora, clarifica aspectele mai obscure ale reglementarii, umple lacunele si indreapta
inadvertentele, iar uneori adapteaza institutiile invechite la noile realitati, in baza principiilor
generale recunoscute in doctrina contemporana.

6
 Este recunoscut rolul deosebit pe care l-au jucat in dreptul international penal tribunalele
militare de la si Tokio, care prin hotararile lor au contribuit decisiv la conturarea unor importante
institutii ale raspunderii penale internationale a persoanelor in calitatea de agenti ai statului,
intrate ulterior in dreptul international pozitiv.

Este cunoscut in dreptul international penal rolul de promotori pe care l-au indeplinit unii
juristi eminenti, intre care elvetianul M.Moynier care in 1872 propunea crearea unui tribunal
international pentru reprimarea crimelor contra dreptului international sau, mai recent, spaniolul
Quintiliano Saldana, francezul Jacque Dumas si romanul Vespasian V.Pella, care sunt considerati
precursori ai dreptului international penal modern, in operele lor dezvoltand idei care au stat
ulterior la baza reglementarilor internationale in materie.

Spaniolul Saldana s-a preocupat in mod deosebit de crearea unei jurisdictii internationale in
cadrul unui curs tinut in 1925 la Academia de drept international de la Haga intitulat 'Justitia
penala internationala', iar francezul Dumas a adus contributii importante la dezvoltarea
principiilor raspunderii statului si agentilor sai indeosebi in lucrarea 'Responsabilitatea
internationala a statelor', publicata in 1930.

Vespasian V.Pella (1897-1952) a fost un savant de renume mondial ce si-a depasit in multe
privinte epoca3 prin caracterul vizionar al lucrarilor sale si prin stradania depusa in crearea unor
institutii adecvate pentru reprimarea criminalitatii internationale.

In numeroase lucrari, intre care 'Criminalitatea colectiva a statelor si dreptul penal al

viitorului', publicata in 1926, si in opera sa capitala publicata postum in 1946 si
intitulata 'Razboiul - crima si criminalii de razboi' el preconiza crearea unui drept penal
interstatal avand ca obiect reprimarea actelor ilicite ale statelor in raporturile lor reciproce,
pornind de la ideea ca razboiul de agresiune constituie: o crima si aducand argumente pentru
calificarea razboiului de agresiune ca o crima internationala si pentru stabilirea in concret a
crimelor de razboi. In alte lucrari el s-a ocupat de reprimarea pirateriei si a altor crime indreptate
impotriva statelor.

In calitatea sa de presedinte al Asociatiei internationale de drept penal, Vespasian V. Pella a

adus contributii importante la dezvoltarea, stiintei dreptului international penal sub deosebit de

7
variate aspecte. In acelasi timp, la cererea unor foruri internationale a intocmit in 1935 planul
unui 'Cod represiv mondial' ca parte a planului general al unui cod de drept mondial, iar in 1950
a redactat un memorandum asupra instituirii unei curti criminale internationale, proiecte ce nu si-
au gasit inca materializarea, dar care constituie contributii de seama cu caracter de pionierat in
directia unor eforturi care se situeaza in centrul atentiei in opera de dezvoltare a dreptului
international penal.

Echitatea si uzantele internationale pot indeplini, de asemenea rolul de izvoare subsidiare

ale dreptului international penal in lipsa unor reglementari precise prin conventii internationale
sau pe cale cutumiara.

Ca ramura a dreptului international public, dreptul international penal se afla in stranse

raporturi cu alte ramuri ale acestuia.

In primul rand, dreptul international penal este strans legat de dreptul tratatelor, la baza
instrumentelor juridice prin care statele se angajeaza sa interzica si sa reprime infractiunile
internationale stand regulile care guverneaza materia tratatelor internationale.

Astfel, partile la asemenea tratate nu pot fi decat subiectele de drept international, vointa
partilor trebuie sa fie exprimata in mod liber pentru ca tratatul sa fie valabil, obiectul acestora il
reprezinta raporturile juridice internationale. In egala masura asemenea instrumente juridice
trebuie sa respecte normele din dreptul tratatelor referitoare la incheierea, efectele, incetarea si
interpretarea tratatelor si, in general, la toate problemele pe care le ridica tratatele in dreptul
international.

O legatura stransa exista intre dreptul international penal si drepturile omului, care
furnizeaza intr-o importanta masura normele referitoare la protectia persoanei umane, a caror
incalcare atrage sanctionarea in planul dreptului international penal.

Dreptul conflictelor armate, inclusiv dreptul umanitar aplicabil in perioada de conflict

armat, a constituit primul sistem de norme juridice internationale care a stabilit interdictii si
restrictii in modul de ducere a razboiului in favoarea victimelor acestuia, a caror sanctionare a
stat de fapt la baza constituirii dreptului international penal modern. Crimele contra pacii si

8
securitatii omenirii, crimele contra umanitatii si crimele de razboi constituie cele mai grave crime
de drept international, iar faptele care constituie latura obiectiva a acestor crime sunt stabilite
indeosebi in cuprinsul conventiilor internationale din domeniul conflictelor armate.

Dreptul international penal are, in fine, importante afinitati si cu alte ramuri ale dreptului
international public, in special cu dreptul marii si cu dreptul aerian, ce cuprind principii si norme
a caror incalcare intra sub incidenta represiunii penale.

Faptul ca si o raspundere intentionala a persoanei fizice si ca aceasta este acceptata cand

persoana actioneaza, fie in calitate de agent al statului, cand decide sau executa acte care sunt
calificate ca infractiuni internationale, fie in calitate de particular, cand savarseste fapte
incriminate de dreptul international, nu insemna ca persoana fizica ar fi subiect al dreptului
international. Daca persoanele fizice savarsesc infractiuni internationale, raspunderea penala a
acestora este, de fapt, o consecinta a raspunderii internationale a statelor. Prin urmare, persoanele
fizice autoare ale infractiunilor internationale sunt judecate in calitate de subiecte de drept intern,
nu de drept international. Aceasta este o consecinta a angajamentelor asumate de state prin
tratatele internationale, de a incrimina si sanctiona autorii infractiunilor internationale. De altfel,
regula este sanctionarea de catre instantele nationale, judecarea criminalilor de catre instante
internationale fiind numai o exceptie.

Specificul raspunderii internationale penale a persoanei fizice este ca ilegalitatea se produce

in dreptul international public, iar incriminarea se realizeaza in ordinea juridica interna, prin
legea nationala. In mod exceptional, persoanele fizice pot fi judecate de instante internationale.

Existenta infractiunilor internationale presupune astfel existenta raspunerii penale a

persoanei fizice, institutie importanta a dreptului international public, normele acesteia
constituindu-se intr-o ramura distincta - dreptul international penal.

Dreptul international penal este rezultatul conceptiei mai noi, potrivit careia nu numai
statul raspunde pe plan international, ci si persoana fizica. Hugo Grotius (Hugo de Groot, 1583-
1645), considerat parintele stiintei dreptului international public, afirma ca orice fiinta umana are
drepturi fundamentale si incalcarea prin forta a acestor drepturi constituie o crima[6] . In temeiul
acestei considerari, Grotius promoveaza ideea raspunderii individuale in dreptul international,

9
chiar daca apare intr-o forma embrionara. Esenta acestei idei consta in aceea ca statul trebuie sa
pedepseasca nu numai criminalii din interior, ci si pe cei care savarsesc infractiuni la dreptul
gintilor (radio inter omnes gentes).

Primele reguli conventionale referitoare la raspunderea penala pentru crime internationale

(crime de razboi si crime contra umanitatii) le intalnim in Tratatul zace de la Versailles (1919).

Importanta prevederilor Tratatului de la Versailles este deosebita in dreptul international

public, pentru ca apare pentru prima data notiunea de crima de razboi' si, mai mult, pentru
prima data seful unui stat era acuzat pentru crime de dreptul gintilor.

Semnificativ este faptul ca la originea dreptului international penal este plasat si marele
jurist si diplomat roman, Vespasian V. Pella care, prin opera sa, precum si prin intreaga sa
activitate, pleda pentru o justitie internationala permanenta si pentru definirea exacta si clara a
crimelor internationale[7].

In perioada interbelica s-au derulat mai multe programe privind raspunderea internationala
a statelor si a persoanelor autori ai crimelor contra pacii, ajungandu-se chiar la proiecte de
codificare[8]. Nu poate fi vorba inca de o raspundere a statelor pentru crima de agresiune, dar
incep sa apara instrumente conventionale care condamna razboiul ca instrument al politicii
nationale a statelor.

In timpul si dupa cel de-al doilea razboi mondial, primul document care deschide calea
reprimarii crimelor de razboi a fost Declaratia de la Saint James Palace[9] din 1942, care
viza nu numai pedepsirea crimelor de razboi, ci si orice acte de violenta asupra populatiei civile.
De asemenea, 'Declaratia cu privire la atrocitati[10], adoptata la Moscova in 1943, care
stabilea judecarea si pedepsirea militarilor germani vinovati de crime de razboi.

Anul 1945 este aproape exploziv prin adoptarea unor documente care vizau pedepsirea
criminalilor de razboi: Acordurile de la Yalta din 11 februarie Declaratia privind infrangerea
Germaniei si preluarea puterii supreme in Germania de catre Guvernul provizoriu al Republicii
Franceze si de catre guvernele SUA, Regatului Unit si URSS', fundamentata pe Acordurile de la
Yalta; Acordurile de la Potsdam din 2 august; ,Acordul privind urmarirea si pedepsirea marilor

10
criminali de razboi ai puterilor europene ale Axei, ale caror crime sunt fara localizare
geografica' (Acordul de la Londra)[11] din 8 august, in baza caruia a fost creat Tribunalul Militar
International de la Nrnberg, Statutul Tribunalului Militar International de la Nrnberg', anexat
la Acordul Londra. La acestea trebuie sa adaugam si Proclamatia din 19 ianuarie Comandantului
Suprem al Puterilor Aliate (generalul Mc.Arthur), prin care s-a creat Tribunalul Militar
International de la Tokio pentru urmarirea si pedepsirea marilor criminali de razboi din Extremul
Orient.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, preocuparile celor care savarsesc crime contra pacii,
crime de razboi si crime care au cunoscut o amploare deosebita. Ilegalizarea razboiului de
agresiune prin Carta ONU[12], rezolutiile Adunarii Generale a ONU din 1946[13], care au
confirmat principiile de drept international recunoscute in Statutul Tribunalului Militar
international de la Nrnberg, si din 1973[14] privind principiile cooperarii internationale ce
priveste depistarea, arestarea, extradarea si pedepsirea indivizilor vinovati de crime de razboi si
de crime contra umanitatii, lucrarile Comisiei de Drept International pentru elaborarea unui Cod
al crimelor contra pacii si umanitatii, incercarile de definire a agresiunii[15] duc la concluzia ca
in dreptul international public s-a conturat precis o ramura distincta - dreptul international penal.

Aceasta concluzie este sustinuta si de alte finalitati, precum adoptarea instrumentelor

umanitare in 1949 si 1977 la Geneva, instrumente care incrimineaza gravele incalcari ale
dreptului umanitar (crimele de razboi), dar si conventii care stabilesc alte crime internationale.
De asemenea, infiintarea unor instante penale internationale temporare pentru judecarea
criminalilor din Iugoslavia sau Rwanda si adoptarea Statutului Curtii Penale Internationale
Permanente prin Tratatul de la Roma din 17 iulie 1998 duc la aceeasi concluzie.

Aparitia dreptului international penal ca ramura distincta a dreptului international public a

fost determinata initial de necesitatea sanctionarii criminalilor de razboi, pentru ca apoi sa
evolueze si spre incriminarea altor fapte din categoria infractiunilor internationale.

7. Infractiunile internationale

Pana in prezent nu s-a elaborat o definitie conventionala a infractiunii internationale.

Potrivit Dictionarului de drept international public, infractiunea internationala este fapta

11
contrara principiilor si normelor dreptului international public savarsita de catre state (organe
centrale sau locale), organizatii internationale sau persoane particulare si atrage raspunderea
internationala a ceha vinovat'[16].

Elementele constitutive ale infractiunii internationale sunt[17]:

- elementul material, ca act material voluntar si fizic comis numai de persoane fizice (pentru
ca numai persoanele fizice raspund penal chiar cand autor este statul), fie sub forma unei
actiuni (delicta comissiva), fie sub forma unei omisiuni (delicta omissiva);

- elementul ilicit, ca element fundamental exprimat prin faptul ca actiunea (inactiunea) este
contrara dreptului international public;

- elementul subiectiv care exprima raportul cauzal dintre autor si fapta, respectiv atat vointa
de a actiona (volitiv) cat si constient (intelectiv) despre caracterul ilicit al faptei.

Ceea ce scapa definitiei prezentate mai sus este faptul ca nu se precizeaza aspectul
incriminarii acestor fapte in virtutea principiului legalitatii (nullum crimen sine lege). O fapta,
pentru a fi infractiune internationala, trebuie sa fie calificata ca atare pe cale conventionala.

De asemenea, definitia trebuie sa surprinda si aspectul dual al infractiunii internationale, in

functie de periculozitatea ei pentru valorile ocrotite. Astfel, unele infractiuni internationale
sunt crime prin gradul mare de periculozitate pe care-l prezinta, pentru ca atenteaza la valori
fundamentale si esentiale pentru comunitatea internationala, precum pacea si securitatea
internationala, suveranitatea statelor, existenta grupurilor umane etc. Altele sunt calificate
ca delicte sau simple infractiuni, prezentand un pericol mai redus decat crimele internationale.

In sfarsit, trebuie precizat ca nu intotdeauna tratatele internationale fac si aplicatia

principiului legalitatii pedepselor (nulla poena sine lege).

Prin urmare, infractiunea internationala este o fapta comisiva sau omisiva, ilicita din punct
de vedere international, cu caracter criminal sau delictuos. periculoasa pentru valorile
fundamentale ale comunitatii internationale si savarsita cu vointa si constienta, incriminata ca

12
atare prin tratate internationale, fapta care atrage dupa sine aplicarea unor sanctiuni penale
potrivit acestor tratate sau a legilor nationale.

7.1. Clasificarea infractiunilor internationale

Cel mai important criteriu de clasificare a infractiunilor este cel al valorilor ocrotite,
respectiv norma de drept si obligatia corespunzatoare acesteia care au fost incalcate. Din acest
punct de vedere, infractiunea internationala suporta divizare dihotomica:

- crime internationale si delicte internationale (delicta juris gentium);

- delicte internationale (delicta juris gentium);

7.1.1. Crimele internationale

Crimele internationale, prin gravitatea lor, reprezinta cea mai importanta categorie a
infractiunilor internationale. Aducand atingere celor mai importante valori ocrotite de dreptul
international public, crimele internationale sunt fapte calificate ca atare prin tratate, cu dreptul
intregii comunitati internationale de a actiona impotriva lor.

Stabilite prin norme de jus cogens, cu valoare universala, crimele internationale se

deosebesc de celelalte infractiuni atat prin valorile ocrotite, prin subiectul infractiunii, cat si prin
faptul ca obligatiile rezultate din aceste reglementari intra in categoria obligatiilor erga
omnes'. Prin urmare, reactia la incalcarea unei asemenea obligatii este un drept care nu apartine
numai statului (statelor) victima, ci intregii comunitati internationale[18].

Notiunea de crima internationala a fost utilizata pentru prima data in perioada interbelica
pentru a desemna, in mod deosebit, periculozitatea si ilegalitatea razboiului de agresiune.
Astfel, Protocolul privind reglementarea pasnica a diferendelor internationale', adoptat la
Geneva in anul 1924[19], califica razboiul de agresiune drept o crima internationala. In anul
1927, Adunarea Societatii Natiunilor a adoptat o rezolutie prin care, de asemenea, razboiul
constituie o crima de agresiune.

13
 Ulterior, notiunea de crima internationala apare in mai multe documente internationale, fie
pentru a condamna razboiul de agresiune, fie pentru desemnarea infractiunilor internationale
deosebit de grave pentru comunitatea internationala.

Dictionarul de drept international public defineste crima internationala (in formularea crima
de drept international) ca fiind acele infractiuni care prezinta un pericol social prin faptul ca
ating bazele coexistentei natiunilor si statelor, dezvoltarea lor pasnica[20].

Intr-o alta definitie, se precizeaza ca prin crime internationale se incalca obligatii

internationale esentiale pentrugarantarea intereselor fundamentale ale comunitatii
internationale, aceste infractiuni fundamentale calificate drept crime internationale de catre
dreptul international public[21].

Clasificarea crimelor internationale.

O prima clasificare a crimelor internationale, devenita traditionala, este aceea stabilita

de Statutul Tribunalului Militar International de la Nrnberg, in art. 6, respectiv:

1. Crimele contra pacii [lit. a)].

2. Crimele de razboi [lit. b)].

3. Crimele contra umanitatii [lit. c)].

Cel mai recent document, Statutul Curtii Penale Internationale, adoptat la Roma la 17 iulie
1998[22], afirmand ca cele mai grave crime care ating ansamblul comunitatii internationale nu
vor ramane nepedepsite si ca represiunea lor trebuie sa fie efectiv asigurata prin masuri luate in
cadrul national si prin intarirea cooperarii internationale, ofera urmatoarea clasificare,
limitand competenta Curtii la cele mai grave crime care ating ansamblul comunitatii
internationale[23]:

a) Crima de genocid;

b) Crimele contra umanitatii;

14
 c) Crimele de razboi;
d) Crima de agresiune.

Exista incercari mai recente de a identifica o noua categorie de crime internationale,

respectiv crimele impotriva Natiunilor Unite si a personalului asociat. Daca analizam Statutul de
la Roma al Curtii Penale Internationale, vom constata ca, din punct de vedere conventional,
aceste crime sunt incluse in categoria crimelor de razboi, grupa alte violari grave ale legilor si
obiceiurilor aplicabile in conflictele armate internationale in cadrul stabilit de dreptul
international''[24], respectiv in grupa alte violari grave ale legilor si obiceiurilor aplicabile in
conflictele armate fara caracter international''[25].

Crimele contra pacii (crima de agresiune)

Primul document care condamna crima de agresiune este Statutul Tribunalului Militar
International de la Nrnberg. Acesta defineste crimele contra pacii in urmatoarea
formulare: planuirea, pregatirea, declansarea sau purtarea unui razboi de agresiune sau a unui
razboi cu violarea tratatelor, a granitelor sau acordurilor internationale'[26]. Este considerata
tot o crima contra pacii si participarea la un plan premeditat sau la un complot pentru
infaptuirea unuia din actele mentionate mai sus.'

Ulterior, la aceste crime contra pacii s-a adaugat si propaganda de razboi, consacrata ca
atare in mai multe documente internationale[27].

Reluand preocuparile de incriminare a agresiunii, Statutul de la Roma al Curtii Penale

Internationale enumera printre crimele date in competenta Curtii si crima de agresiune[28], cu
urmatoarea precizare: Curtea va exercita competenta sa cu privire la crima de agresiune cand
o dispozitie va fi adoptata () pentru a defini aceasta crima si va fixa conditiile exercitarii
competentei Curtii cu privire la aceasta. Aceasta dispozitie va trebui sa fie compatibila cu
dispozitiile pertinente ale Cartei Natiunilor Unite[29].

15
 Solutia adoptata de Statutul de la Roma este fireasca, avand in vedere ca pana in prezent nu
s-a adoptat o definitie conventionala a agresiunii.

Crimele contra umanitatii

Crimele contra umanitatii pot fi comise atat in timp de pace cat si in timp de razboi, in acest
din urma caz fiind foarte dificila, sub anumite aspecte, o diferentiere clara intre acestea si crimele
de razboi.

Crimele contra umanitatii au fost definite pentru prima data in Statutul Tribunalului Militar
International de la Nrnberg, enumerandu-se urmatoarele acte: asasinatul, exterminarea,
supunerea la sclavie, deportarea si orice alt act inuman comis impotriva oricaror populatii
civile, inainte sau in timpul razboiului, sau chiar persecutiile pentru motive politice, rasiale sau
indiferent daca aceste acte sau persecutii au constituit sau nu o violare a dreptului intern al
tarilor in care ele au fost comise ca urmare a oricarei crime intrand in competenta Tribunalului
sau in legatura cu aceasta. Conducatorii, organizatorii, provocatorii sau complicii care au luat
parte la elaborarea sau executarea unui plan sau la un complot pentru a comite una
din crimele mai sus definite sunt responsabili de toate actele savarsite de persoanele in
executarea acestui plan[30]' .

Crima de apartheid[31] este o alta crima contra umanitatii consacrata ca atare la inceputul
deceniului opt. Ea consta in negarea drepturilor fundamentale ale membrilor unui grup rasial,
prin aplicarea de masuri de segregare rasiala bazate pe actiuni represive inumane. Ea a fost
definita si condamnata pentru prima data prin Conventia asupra eliminarii si reprimarii crimei
de apartheid' din 30 noiembrie 1973[32]. In prezent, apartheidul este incriminat si de Statutul
Curtii Penale Internationale, care il defineste in termenii urmatori: acte inumane analoage cu
cele vizate de paragraful 1 (crime contra umanitatii, n.n.), comise in cadrul unui regim
institutionalizat de opresiune sistematica si de dominatie catre un grup rasial asupra unui alt
grup rasial sau tuturor celorlalte grupuri rasiale si cu intentia de a mentine acest regim'.

In preocuparile Comisiei de Drept International a ONU de a elabora Proiectul de Cod al

crimelor contra pacii si securitatii omenirii, a fost inclus ca o crima contra umanitatii
si colonialismul sau dominatia straina, precizandu-se ca orice individ care, in calitate de

16
conducator sau organizator, stabileste sau mentine prin forta dominatia coloniala sau orice alte
forme de dominatie straina, violand dreptul popoarelor de a dispune de ele insele, asa cum este
consacrat in Carta Natiunilor Unite, va fi recunoscut culpabil de acest act si condamnat'. Din
punct de vedere al jus cogens, aceasta dispozitie ramane si in prezent un deziderat in
reglementare chiar daca in realitatea relatiilor internationale, colonialismul a fost eradicat.

O alta crima contra umanitatii, sclavia, este si cea mai veche ca preocupari de incriminare.
Ea a fost declarata ca delictum juris gentium inca de la inceputul sec. al XlX-lea, prin Declaratia
de la Viena din 1815. Prima calificare a sclaviei drept crima internationala, din categoria celor
contra umanitatii, apare in Statutul Tribunalului Militar International de la Nrnberg. Ulterior,
ea a fost incriminata si prin alte instrumente[33].

Dispozitii asemanatoare asupra crimelor contra umanitatii sunt stabilite si in Statutul

Tribunalului International Penal de la Haga pentru crimele din Iugoslavia si in Statutul
Tribunalului International Penal de la Arusha pentru crimele din Rwanda.

Mult mai laborios, cel mai nou document international, de referinta pentru stabilirea
crimelor contra umanitatii, este Statutul de la Roma al Curtii Penale Internationale, care le
defineste ca fiind unul din urmatoarele acte comise in cadrul unui atac generalizat si sistematic
lansat contra unei populatii civile si in cunostinta de acest atac':

a) omorul;

b) exterminarea;

c) reducerea la sclavie;

d) deportarea si transferul fortat de populatie;

e) intemnitarea sau alte forme de privare grava de libertate fizica cu violarea dispozitiilor
fundamentale ale dreptului international;

f) tortura;

17
 g) violul, sclavajul sexual, prostitutia fortata, insarcinarea fortata, sterilizarea fortata si
oricare alta forma de violenta sexuala de gravitate comparabila;

h) persecutia intregului grup sau a intregii colectivitati identitare pentru

motive de ordine politica, rasiala, nationala, etnica, culturala, religioasa
sau sexuala, sau in functie de alte criterii universal recunoscute ca
inadmisibile in dreptul international, in corelatie cu toate actele vizate
in prezentul paragraf sau cu toate crimele care tin de competenta
Curtii;

i) disparitia fortata;
j) apartheid-ul;

k) alte acte inumane cu caracter analog care cauzeaza intentionat mari suferinte sau
atentate grave la integritatea fizica sau la sanatatea fizici sau mentala[34].

Crima de genocid

Considerata unanim ca fiind cea mai grava crima contra umanitatii, documentele
internationale cele mai recente o reglementeaza distinct de celelalte crime contra umanitatii, ca
semn al atentiei deosebite pe care i-o acorda comunitatea internationala.

Primul document juridic international care incrimineaza genocidul este Conventia pentru
prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite,
la 9 decembrie 1948. De altfel, Adunarea Generala a ONU stabilise inca din 1946 ca genocidul
este o crima la adresa dreptului gintilor[35].

Conventia defineste genocidul precizand ca acesta se refera la oricare dintre actele de mai
jos, comis cu intentia de a distruge, in totalitate sau numai in parte, un grup national, etnic,
rasial sau religios, cum ar fi:

a) omorarea membrilor unui grup;

18
 b) atingerea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor unui grup;

c) supunerea intentionata a grupului la conditii de existenta care antreneaza distrugerea

fizica totala sau partiala;

d) masuri care vizeaza scaderea natalitatii in sanul grupului;

e) transferarea fortata a copiilor dintr-un grup in altul[36].

Conventia mai precizeaza ca vor fi pedepsite atat genocidul cat si intelegerea in vederea
comiterii genocidului, incitarea directa si publica la comiterea unui genocid, tentativa de genocid
si complicitatea la genocid[37]. Mai mult, se arata ca persoanele care au comis genocidul sau
unele din actele enumere vor fi pedepsite indiferent ca sunt conducatori, functionari sau
particulari.

Genocidul a fost incriminat separat de crimele contra umanitatii si de crimele de razboi atat
in Statutul Tribunalului International Penal pentru Iugoslavia[38] si in Statutul Tribunalului
International Penal pentru Rwanda[39], cat si in Statutul de la Roma al Curtii Penale
Internationale[40], reluand identic formularea Conventiei.

Crimele de razboi

Unul dintre cele mai importante documente pentru desemnarea crimelor de razboi
este Conventia Natiunilor Unite asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si a crimelor
contra umanitatii', adoptata la 26 noiembrie 1968[41]. Conventia recunoaste crimele de razboi ca
fiind imprescriptibile asa cum sunt definite in Statutul Tribunalului Militar International de la
Nrnberg, din 8 august 1945, si confirmate prin rezolutiile Adunarii Generale a ONU 3(I) si
95(I) din 13 februarie 1946 si 11 decembrie 1946 si in special infractiunile grave enumerate in
Conventiile de la Geneva din 12 august 1949 pentru protectia victimelor de razboi[42].

Infractiunile grave prevazute de Conventiile de la Geneva din 12 august 1949 sunt

calificate drept crime de razboi si prin dispozitiile Protocolului aditional I la aceste Conventii
adoptat la Geneva in 1977, potrivit caruia sub rezerva aplicarii conventiilor (de la Geneva din

19
1949, n.n.) si a prezentului Protocol, incalcarile grave ale acestor instrumente sunt considerate
drept crime de razboi.

Desi Protocolul al II-lea la Conventiile de la Geneva din 1949, privind protectia victimelor
in conflictele armate fara caracter international, adoptat la Geneva in 1977, nu face nici o referire
la crimele de razboi, mai recent, atat Statutul Tribunalului International Penal pentru
Rwanda cat si Statutul de la Roma al Curtii Penale Internationale fac trimitere la numeroase
acte care, savarsite in conflictele armate interne, sunt crime de razboi.

Trebuie precizat ca un tribunal similar cu cel de la Nrnberg a fost creat la Tokio, actele
incriminate drept crime de razboi de catre statutul acestuia fiind identice cu cele prevazute
in Statutul Tribunalului de la Nrnberg.

Tratatele umanitare

Conventiile de la Geneva din 12 august 1949 si Protocolul aditional I la aceste

Conventii din 8 iunie 1977 au extins considerabil sfera crimelor de razboi.

Statutele tribunalelor internationale penale

Atat Statutul Tribunalului International Penal pentru fosta Iugoslavie, cat si Statutul
Tribunalului International Penal pentru Rwanda, precum si Statutul Curtii Penale
Internationale, stabilind crimele de razboi, confirma, in principiu, prevederile tratatelor
umanitare.

7.1.2. Alte infractiuni internationale (delictele internationale)

Delictele internationale (delicta juris gentium), spre deosebire de crimele internationale,

sunt infractiuni internationale mai putin grave. Orice infractiune internationala care nu este
calificata de tratate ca o crima internationala intra in categoria delictelor internationale, denumite
deseori si alte infractiuni internationale'. Prin aceste infractiuni sunt afectate valori universale
care sunt importante dar nu sunt esentiale pentru comunitatea internationala. Statele au obligatia
de a le incrimina prin propria legislatie, de a le reprima si de a coopera pe plan international in

20
materie penala, mai ales sub aspectul urmaririi si a extradarii autorilor. Ca urmare a
imperfectiunilor codificarii acestei materii, asistam astazi la situatii in care fapte internationale
deosebit de grave nu sunt calificate drept crime internationale, ci doar ca simple infractiuni. Este
si cazul terorismului international.

Faptele considerate in prezent ca infractiuni internationale, fara a intra in categoria crimelor

internationale sunt:

- terorismul international;

- traficul cu stupefiante; traficul cu fiinte umane;

- falsificarea de moneda;

- pirateria maritima;

- distrugerea cablurilor submarine;

- difuzarea de publicatii pornografice.

Terorism international

Atentatele din 11 septembrie din S.U.A. au dus la apogeu sirul de acte teroriste de o
deosebita gravitate din ultimul deceniu. Comunitatea internationala in ansamblul ei, socata de
pericolul extrem pe care l-au materializat autorii acestor acte, a reactionat prompt la chemarea la
lupta contra terorismului.

Din nefericire, la nivelul codificarii regulilor internationale, care sa incrimineze aceste

grave crime, nu s-au facut nici pana astazi pasi categorici, ramanandu-se, mai degraba, la nivelul
discursului. Terorismul international ramane si acum in textele conventionale doar ca o alta
infractiune internationala.

Proiectul de Cod al crimelor contra pacii si securitatii omenirii, in ultima sa varianta,

califica terorismul ca o crima internationala, dar numai in situatii de conflict armat ca o crima
de razboi[43]. Statutul Curtii Penale Internationale adoptat la Roma in anul 1998, care a reunit

21
practic cele doua proiecte, al Codului crimelor contra pacii si securitatii omenirii si al Statutului
Curtii Criminale Internationale, si a devenit un veritabil cod penal si de procedura penala
internationala, nu a retinut crimele de terorism nici macar in forma prevazuta de proiectul
amintit. Este adevarat ca terorismul international poate fi asimilat cu multe din actele incriminate
de Statutul Curtii Penale Internationale, fie in categoria crimelor contra umanitatii, fie in
categoria crimelor de razboi. Ramane insa ca o mare imperfectiune a dreptului international
public actual faptul ca terorismul international nu este calificat si sanctionat expres ca o crima
internationala distincta, extrem de periculoasa in contextul realitatilor din ultimii ani.

Ca si agresiunea, nici terorismul international nu este definit astazi pe cale conventionala si,
intr-o mare masura, de aici decurge dificultatea incriminarii. Desi este un fenomen care a insotit
intreaga existenta a statelor, comunitatea internationala nu a reusit sa adopte un tratat universal
care sa condamne terorismul international in general si sa califice actele corespunzatoare acestuia
drept crime internationale.

Terorismul poate fi privit atat ca atitudine, cat si ca un instrument, dar si ca o metoda prin
care autorii, folosind teroarea, urmaresc realizarea unor scopuri diverse. Dupa cum scopurile sunt
private sau politice, terorismul poate fi doar o infractiune de drept comun, prin care autorul
urmareste obtinerea unor avantaje personale, materiale sau de alta natura, si poate fi terorism
politic, cand are obiective politice.

Cand actele se comit pe teritoriul unui singur stat, terorismul capata forma terorismului
intern, ca infractiune de drept comun sau ca terorism politic.

Cand actele se comit cu transgresarea frontierelor nationale, avem de-a face cu terorismul
international, fie ca forma a criminalitatii transfrontaliere, fie ca forma a terorismului
politic, acesta din urma prezentand un pericol extrem pentru relatiile internationale, pentru pacea
si securitatea internationala, mai ales cand actele sunt comise cu sprijinul sau chiar numai cu
incuviintarea statelor - terorismul de stat.

Exista multe incercari doctrinare de definire a terorismului. In esenta, este vorba

despre acte de o extrema violenta prin care, provocand teroarea cat mai larg posibil si utilizand
metode si mijloace barbare, deosebit de periculoase, se urmaresc scopuri diverse, precum

22
schimbarea unor regimuri politice, lichidarea unor lideri politici, revendicari etnice sau de alta
natura, obtinerea unor avantaje, chiar numai simpla razbunare sau doar un avertisment.

In planul reglementarilor juridice internationale a existat o singura incercare de a se adopta

un tratat general care sa condamne terorismul international in integralitatea lui. Este vorba
despre Conventia pentru prevenirea si combaterea terorismului, adoptata la Geneva, sub egida
Societatii Natiunilor, in anul 1937, impreuna cu Conventia pentru infiintarea unei Curti Penale
Internationale. Din pacate, ambele Conventii au ramas in faza dezideratului, nefiind ratificate de
state.

Si in plan regional au fost preocupari de adoptare a unor conventii pentru reprimarea

terorismului international.

In ultimul timp, Adunarea Generala, Secretarul General si Consiliul de Securitate al ONU

au intensificat actiunile de adoptare a unor masuri mai concrete de combatere a terorismului
international. Numeroasele rezolutii adoptate referitoare atat la actele teroriste din 11 septembrie
2001, cat si la actiunile de lupta impotriva terorismului derulate pe teritoriul Afganistanului duc
la concluzia ca este inevitabila adoptarea unor instrumente juridice generale care sa defineasca si
sa califice terorismul international ca o crima internationala. Mentionam faptul ca, la 28
septembrie 2001, Consiliul de Securitate al ONU a creat Comitetul contra terorismului[44], cu
sarcina de a stabili masurile in acest scop, printr-o larga colaborare cu statele.

Traficul ilicit cu stupefiante

Ca si terorismul international, traficul ilicit cu stupefiante nu este calificat astazi decat ca o
infractiune internationala, chiar daca, in una din variantele proiectului de Cod al crimelor contra
pacii si securitatii omenirii[45] se intentionase o calificare a acestuia ca o crima internationala.

Traficul ilicit cu stupefiante este infractiune internationala atunci cand faptele care
constituie continutul acesteia sunt savarsite cu transgresarea frontierelor nationale, obiectul ei
fiind strans legat de dreptul fundamental al omului la sanatate.

Primele reglementari internationale sunt relativ timpurii. Astfel, in anul 1912, la Haga, se
adopta prima Conventie asupra stupefiantelor, urmata de numeroase alte conventii, adoptate fie

23
in cadrul Societatii Natiunilor, fie al ONU, care au incercat sa condamne traficul ilicit
cu stupefiante.

Traficul cu fiinte umane

Este considerat tot o infractiune internationala, fiind incriminata inca din anul 1904 cand, la
Paris, s-a incheiat un Aranjament international care condamna traficul cu carne vie, mai precis
traficul cu femei si copii cu varsta mai mica de 20 de ani.

Prima Conventie internationala pentru reprimarea traficului cu carne vie a fost adoptata tot
la Paris, in anul 1910, care condamna inclusiv recrutarea femeilor pentru a se prostitua, chiar cu
consimtamantul lor.

Societatea Natiunilor a materializat preocuparile in acest domeniu prin adoptarea la

Geneva, in anul 1921, a Conventiei pentru reprimarea comertului cu femei si copii si, in anul
1933, a Conventiei pentru reprimarea traficului cu femei majore.

Preocuparile de condamnare a traficului cu femei si copii a continuat si in cadrul ONU.

Astfel, in anul 1950, a fost adoptata Conventia pentru reprimarea si abolirea traficului cu fiinte
umane si a exploatarii prostituarii altuia, completata in acelasi an cu un protocol. Noutatea pe
care o aduc aceste reglementari consta in incriminarea traficului, chiar consimtit, cu orice fiinta
umana indiferent de sex, rasa, varsta sau alte deosebiri. Mai recent, tinand seama de amploarea
pe care au luat-o aceste fapte in ultimii ani, la 15 noiembrie 2000, s-a adoptat Conventia
Natiunilor Unite contra criminalitatii transnationale organizate, completata cu Protocolul
aditional vizand prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in particular a
femeilor si copiilor.

Si in plan regional s-au amplificat preocuparile de cooperare penala in acest domeniu. De

exemplu, Consiliul Europei a adoptat la 16 mai 2005 Conventia pentru lupta contra traficului cu
fiinte umane.

Falsificarea de moneda

24
 Cu implicatii negative majore asupra stabilitatii sistemelor financiare si a dreptului de
proprietate, in general, falsificarea de moneda reprezinta actiunea de contrafacere a oricarui semn
monetar, in mod ilicit.

Primele actiuni de reprimare pe plan international s-au consacrat prin Conventia

internationala pentru reprimarea falsificarii de moneda, adoptata la Geneva, in anul 1929,
insotita de un protocol facultativ. Sunt incriminate nu numai actele de contrafacere a monedelor,
ci si punerea lor in circulatie stiind ca sunt false, producerea sau procurarea de instrumente
destinate producerii de moneda falsa, inclusiv tentativa si participarea la asemenea fapte.

Pirateria maritima

Este infractiunea internationala concretizata prin actele ilicite savarsite pe mare de

particulari sau de nave de stat, cu scopul de a jefui alte nave, inclusiv de a le scufunda. Aceasta
infractiune a fost consacrata prin mai multe documente internationale, precum Tratatul de la
Nyon, din anul 1937, Conventia cu privire la marea libera, de la Geneva, din anul 1958
si Conventia asupra dreptului marii, de la Montego-Bay, din anul 1982. De mentionat ca, potrivit
acestor tratate, navele militare si cele destinate serviciului public ale oricarui stat au dreptul sa
urmareasca si sa captureze navele pirat, cu dreptul statului respectiv de a judeca pe autorii faptei
si de a decide soarta navei pirat.

Distrugerea de cabluri submarine

Este calificata ca infractiune internationala de Conventia asupra marii libere, adoptata la

Geneva in anul 1958. Conventia asupra dreptului marii de la Montego-Bay confirma aceasta
calificare si aduce ca noutate obligatia de despagubire a proprietarului navei care a fost
prejudiciat pentru ca a evitat sa deterioreze un cablu sau conducta submarina.

25
 8. Concluzii

Rezultatele obtinute in reglementarea unor importante probleme cu incidente directe in

dreptul international penal, ca si diligentele care se depun in continuare pentru dezvoltarea unor
asemenea reglementari, pentru amplificarea eforturilor in sensul colaborarii tot mai largi in
reprimarea criminalitatii si pentru codificarea tot mai precisa a normelor din acest domeniu, sunt
dovada ca in zilele noastre asistam la o larga afirmare a dreptului international penal, la
conturarea tot mai clara a principiilor, a instrumentelor si metodelor sale, care sa-l faca mai
eficient in lupta comunitatii internationale pentru sanctionarea incalcarilor aduse principiilor si
normelor de drept si pentru respectarea legalitatii internationale atat in timpul de pace cat si in
perioada de conflict armat.[46]

26
 Cuprins

1. Definitia dreptului international penal

2. Subiectele dreptului international penal

3. Principiile dreptului international penal

4. Obiectul de reglementare
5. Diferenta dintre dreptul international penal si dreptul penal international
6. Dreptul international penal ca parte componenta a dreptului international public
7. Infractiunile internationale

7.1. Clasificarea infractiunilor internationale

7.1.1. Crimele internationale

7.1.2. Alte infractiuni internationale (delictele internationale)

8. Concluzii

27
 Bibliografie

1. Dreptul international umanitar al conflictelor, Editura Sansa, Bucuresti, 1993

2. Dictionar de drept international public, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,

1982

3. Statutul Curtii Penale Internationale din 1998

4. Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr. 2391 (XXIII), din 28 noiembrie 1968. Conventia
a intrat in vigoare la 11 noiembrie 1970.

5. Vasile Cretu, Drept international penal, Editura Tempus, Bucuresti, 1996

6. Malaurie Ph., Antologia gandirii juridice, Editura Humanitas, 1997

7. I. Closca; I. Suceava, Dreptul international, Editura Sansa, Bucuresti, 1992

8. Dreptul international umanitar al conflictelor armate, Editura Sansa, Bucuresti, 1993

9. Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr. 3 (I) si 95(1) din 13 februarie 1946 si 11
decembrie 1946.

10. Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr. 3074(XXVIII) din 3 decembrie 1973.

11. Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr. 3314(XXIX) din 14 decembrie 1974.

12. Niciu M.I., Drept intenational public-vol. 2, Editura Fundatia Chemarea, Iasi ,1996

13. Protocolul privind reglementarea pasnica a diferendelor internationale', adoptat la

Geneva in anul 1924

14. Draft articles on State responsibility, adopted by the Commission on the Work in 1996,
General Assembly, doc. A/51/10. A se vedea www.un.org.

28
15. Statutul de la Roma,17 iulie 1998

16. Statutul Tribunalului Militar International de la Nrnberg din 1973

17. Rezolutia Adunarii Generale a ONU, nr. 111(11) din 1947; Declaratia Adunarii Generale
a ONU asupra principiilor de drept international privind relatiile prietenesti si de
cooperare intre state, conform Cartei Natiunilor Unite din 1970; Pactul international
privind drepturile civile si politice ale omului din 1976; Actul final al Conferintei pentru
Securitate si Cooperare in Europa, de la Helsinki, 1975.

18. Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U., nr. 3068 (XXVIII). A se vedea Drepturile
Omului in sistemul Natiunilor Unite- vol. 1, Editura Modus P.H., Resita, 1999

19. Conventia Natiunilor Unite pentru desfiintarea sclaviei, comertului cu sclavi si a

institutiilor sau practicilor similare sclavajului, 1956; Statutele tribunalelor internationale
penale de la Haga si Arusha; Statutul Curtii Penale Internationale.

20. Rezolutia Adunarii Generale a ONU, nr. 96(I) din 11 decembrie 1946.

21. Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid adoptata de Adunarea

Generala a Natiunilor Unite, la 9 decembrie 1948

22. Statutul Tribunalului International Penal pentru fosta Iugoslavia

23. Statutul Tribunalului International pentru Rwanda

24. Rezolutia Adunarii Generale a ONU, nr. 2391(XXIII) din 26 noiembrie 1968. A se
vedea, Dreptul international umanitar al conflictelor armate, documente ARDU, 1993

25. Protocolul de la Geneva

26. Statutul Tribunalului International Penal pentru fosta Iugoslavia

27. Statutul Tribunalului International pentru Rwanda

29