Sunteți pe pagina 1din 37

1)INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII,

INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
OBIECTUL juridic generic al infracţiunilor din acest capitol îl constituie relaţiile sociale cu privire la
pacea şi coexistenţa paşnică dintre state, bazele şi securitatea umanităţii în întregime. Aceste infracţiuni
pun în pericol nu doar existenţa şi securitatea oamenilor, poporului unui singur stat sau a unui grup de
state, ci ameninţă bazele comunităţii internaţionale în totalitate.
Pacea în calitatea valorii sociale apărate de legea penală şi care alături de relaţiile sociale aferente
constituie obiectul juridic al infracţiunilor contra păcii ( art. 139, -planificarea pregătirea, declanşarea sau
ducerea războialeor, 140-propaganda de război, 142 atacul asupra persoanelor instituţiilor care
beneficiază de protecţie internaţională CP RM) este starea care se caracterizează prin reglementarea
paşnică a conflictelor şi lipsa războiului, conflictului armat sau operaţiunilor militare de facto, adică cu
sau fără declararea oficială de către autoruităţile statului a stării de război.
Obiectul juridic al infracţiunilor contra umanităţii îl constituie relaţiile sociale din contextul existenţei
omenirii în întregime sau a unor grupuri demografice în parte (generate de rasă, naţiune, religie..) care
sunt puse în pericol de exterminare fizică.
Obiectul juridic al infracţiunilor de război art. 137,138,141,143 CP RMtratamente inumane, încălcarea
dreptului umanitar internaţional, toate acţiunile legate de armele de distrugere in masă, aplicarea
mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului) relaţiile sociale din contextul legilor şi
obiceiurilor internaţionale sau interne de ducere a războiului.
Obiectul material se poate manifesta sub forma corpului persoanei dacă-i vorba de genocid, tratament
inuman, diferitor specii ale florei şi faunei dacă este ecocid, in alte cazuri obiectul material lipseşte etc.
Latura obiectivă a acestor infracţiuni se manifestă prin acţiune, ceea ce presupune un comportament activ
al persoanei, mai rar prin inacţiune (alin. 3 art. 138 CP - neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzătore
a obligaţiunilor de preintîmpinare a săvîrşirii infracţiunilor).
Se consideră consumate majoritatea infracţiunilor nomializate odată cu săvîrşirea faptelor prejudiciabile
indiferent de producerea consecinţelor, adică sunt nişte componenţe formale. Unele, însă se consideră
consumate odată cu survenirea consecinţelor prejudiciabile, fiind astfel considerate materiale (ex. art.l44-
clonarea), fie sunt nişte componenţe mixte, adică formalmateriale (art.136-ecocidul.) La unele
componenţe se cere stabilirea semnelor secundare ale laturii oiective precum ar fi : metoda -propaganda
războiului săvîrşită verbal, în scris, prin intermediul radioului...; timpul de război sau conflict armat.
Latura subiectivă se manifestă de cele mai deseori sub forma intenţiei directe, în unele cazuri fiind
posibilă şi cea indirectă art. 136 -ecocidul, fie imprudenţa acelaşi aliniat 3 al art. 138 C.p.. Uneori se
insistă stabilirea obligatorie a scopului, astfel, genocidul avînd scopul de nimicire în parte sau totalitate a
unui grup naţional.
Motivul poate avea un rol atenuant sau agravant la individualizarea răspunderii şi pedepsei penale.
Subiectul acestor infracţiuni de regulă este unul general, adică pot fi comise de orice persoană fizică
responsabilă care la momentul săvîrşirii faptei a atins vîrsta de 16 ani. In cazul unor infracţiuni, însă cum
este activitatea mercenarilor-este unul special, fiind instituit semnul obligatoriu- calitatea de mercenar a
individuului etc.
O trăsătură specifică a acestor infracţiuni constituie imperscriptibilitatea lor (art. 60 alin.8 CP RM).
Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului-art. 139 CP RM, acest articol incriminează
fapta de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului.Tribunalul de la Niurnberg a declarat
:”învinuirea conform căror acuzaţii ar fi pregătit sau dus războaie de agresiune este capitală. Războiul este
un rău al căror consecinţe nu se limitează la singurele state beligerante, dar afectează întreaga lume.
Declanşarea unui război de agresiune nu este doar o crimă internaţională: aceasta este crima
internaţională supremă, care nu diferă de alte crime de război decît prin faptul că le conţine pe toate”. Art.
139 nu precizează expres, însă trebuie de înţeles că răspunderea penală în această normă este prevăzută
anume pentru războuiul de agresiune. Comisia de Drept intrnaţional ONU include la agresine şi actele

1
care derivă de la aceasta, precum: ameninţarea recurgerii la un act de agresiune, pregătirea utilizării forţei
armate contra altui stat, organizarea sau tolerarea bandelor armate pe teritoriul său ori participarea la
activităţile lor în scopul efctuării incursiunilor pe teritoriul altui stat etc...
Obiectul juridic special al infracţiunii date este format din relaţiile sociale privitoare la pacea și
coexistenţa paşnică dintre state.
Latura obiectivă a faptei prevăzute de alin. 1 art. 139 se manifestă în fapta prejudiciabilă exprimată prin
unul din următoarele tipuri de activităţi alternativeplanificarea, pregătirea sau declanşarea RĂZBOIULUI.
Planificare - elaborarea concepţiei militare a statului agresor, elaborarea strategiei de ducere a
operaţiunilor militare, planurilor de mobilizare a armatei şi de trecere la stare de război, a planurilor de
mobilizare a mijloacelor şi resurselior tehnice, materiale şi umane, desfăşurarea activităţii de informare,
dezinformare..etc. Pregătirea-realizarea planurilor elaborate deja de declanşare şi ducere a războiului de
agresiune, manifestîndu-se prin întreprinderea reală a unui complex de măsuri cu caracter organizatorico-
militar şi material-tehnic în scopul asigurării pregătirii pentru începutul războiului de agresiune.
Declanşarea războiului se poate manifesta prin acaparara corăbiilor militare şi comerciale ale statului
străin, ocuparea porturilor, desfâşurarea atacurilor asupra forţelor armate străine. Alin. 2 art. 139
incriminează fapta de ducere a războiului, prin care înţelegem agresiunea armată, invazia pe scară largă,
ocuparea teritoriilor întregi ale statelor străine,înlocuirea organelor puterii ale statului străin cu cele ale
statului agresor etc.. Este o componenţă formală şi se consumă odată cu comiterea faptelor menţionate.
Latura subiectivă se manifestă prin intenţie directă, făptuitorul îşi dă seama că prin actele sae el planifică,
pregăteşte sau declnşază un război de agresiune şi doreşte săvîrşirea anume acestor fapte. Subiectul este
unul general, persoana fizică responsabilă care la mom. săvîrşirii infracţiunii a atins vîrsta de 16 ani. In
realit. sunt persoanele care ocupă poziţii de vîrf în careva stat...
Propaganda războiului 140 CP Potrivit definiției legale, răspîndirea de informaţii tendenţioase ori
inventate, instigatoare la război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvîrşite
verbal, în scris,prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace.”
Obiectul juridic special relaţiile sociale cu privire la pacea şi coexistenţa paşnică dintre state, în funcţie
de metoda de comitere acesta poate avea și obiect material dacă informaţia se răspîndeşte prin intermediul
ediţiilor periodice obiectul material îl constituie : foile volante, ediţiile periodice ziarele...adică purtătorii
de informaţie instigatoare la război.
Latura obiectivă se caracterizează prin fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune şi anume răspîndirea de
informaţii tendenţioase, ori inventate, instigatoare la război...
Răspîndire - aducerea la cunoştinţă unui număr nedeterminat de persoane a informaţiei orientate spre
declanşarea războiului.... Informaţii tendenţioase ori inventate sunt cele care nu corespund adevărului şi
care promovează cultul războiului. Alte acţiuni orientate spre declanşarea războiului presupun derularea
filmelor, punrea în exemplu a guvernele statelor care promovează o politică militaristă etc...Metodele - le-
am discutat, verbal , scris, prin intermediul mijloaxcelor mass- media etc. Componenţa de infr. este
formală şi se consumă odată cu răspîndirea informațiilor respective.
Latura subectivă-intenţie directă, subiectul conştientizează ce face, comite şi doreşte să comită anume
aceste fapte. Motivul şi scopul pot fi diverse şi la calificare nu importă.Subiectul în cazul alin 1 art. 140
este general, pers, fizică responsabilă ca re la momentul comiterii infracţiunii a atins 16 ani.Alin. 2
stabilește comiterea acţiunilor primului aliniat de către o persiană cu înaltă funcţie de răspundere(preşed
RM, Preşed. Guvern, Pariam, deput...) Răspîndirea de informaţii sau comiterea acţiunilor orientate spre
declanşarea războiului treb. de deosebit de actele instigatoare în vederea săvîrşirii infracţiunii în cauză.
Propaganda războiului presupune concretizare mică cu un nivel mare de ideologizare, pe cînd instigarea
se comite către persoane concrete, propaganda fiind adresată unui cerc nedeterminat de ppersoane. Atacul
persoanelor sau instituţiilor carebeneficiază de protecţie internaționala - independent art. 142

2
Articolul 135. GENOCIDUL-este negarea dreptului la existenţă nu a unor indivizi luaţi în particular ci a
întregilor grupuri umane. Genocidul comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război este o crimă de
drept internaţional penal. Componenţa de infracţiune este formulată pornind de la prevederile art.2 al
Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din 9 decembrie 1948
Săvîrşirea, cu intenţia de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios,
a uneia dintre următoarele fapte:
a) omorul membrilor grupului;
b) vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii membrilor grupului;
c) supunerea grupului la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parţială,
a acestuia;
d) impunerea de măsuri vizînd împiedicarea naşterilor în cadrul grupului;
e) transferul forţat de copii aparţinînd unui grup în alt grup, se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20
de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Obiectul juridic principal al genocidului îl constituie relaţiile sociale cu privire la starea de siguranţă a
grupului naţional, etnic, rasial sau religios, existenţa lui fizică care este ameninţată.
Obiectul juridic secundar îl constituie viaţa sănătatea, integritatea fizică şi mintală a membrilor
grupărilor vizate.
Obiectul material îl constituie corpul persoanelor, membrilor grupărilor vizate, contra cărora este
orientată infracţiunea. Astfel, victima genocidului este grupul ca atare şi nu individul în calitate de
reprezentant al acestui grup. Codul penal se referă doar la grupări caracterizate prin anumite legături
stabile, pe cînd altele, precum ar fi cele politice sau culturale nu sunt incluse în această listă.
Grup naţional - colectivitate de oameni care au aceiaşi cetăţănie şi care beneficiază de aceleaşi drepturi şi
obligaţii.
Grup etnic - se caracterizează prin trăsături fizice ereditare care vorbesc aceiaşi limbă şi împărtăşesc
aceiaşi cultură.
Grup rasial-se caracterizează prin trăsături fizice ereditare, care se identifică frecvent cu anumite zone
giografice, indiferent de factorul cultural, lingvistic, naţional sau religios.
Grupul religios este constituit din membri care împărtăşesc aceiaşi religie...
Latura obiectivă se exprimă prin fapta prejudiciabilă concretizată- prin acţiunile sau inacţiunile indicate
în lege, care au drept scop distrugerea fizică a grupului naţional etnic rasial sau religios.
Formele laturii obiective
1)Omorîrea membrilor unui grup demografic faptă care are drept urmare prejudiciabilă decesul unei
persoane sau de regulă a unui număr însemnat de persoane şi care îzolat se încadrează în semnele comp.
de infracţiune 145 CP-omor intenţionat. Omorârea se poate produce atît prin acţiune cît-şi inacţiune. Prin
inacţiune se subînţelege omiterea intenţionată de a-şi îndeplini obligaţiile de păstrare a vieţii, fapt care
duce la moartea victimei. 2)
atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale ale membrilor grupului, care poate fi interpretată,
manifestată prin vătămări grave ale integrităţii corporale sau sănătăţii, acte de tortură fizică sau
psihică.Jurisprudenţa internaţională ne arată că şi prin acte de viol, alt tip de violenţă sexuală sau prin
persecuţie se poate aduce atingere gravă integrităţii fizice sau mintale...
3) Luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sînul grupului presupune: mutilarea organelor sexuale,
controlul forţat al naşterilor, sterilizarea, separarea forţată a sexelor, interzicerea sau limitarea căsătoriilor,
practica gravidităţilor forţate într-o societate patriarhală în care copilul născut nu va aparţine grupului din
care face parte mama sa naturală.(femei musulmane violate în fosta Iugoslavie) 4) Prin traficul
copiilor ce ţin de grupul se înţelege transferul lor forţat dintr-un grup protejat în altul, precum şi
ameninţările sau traumatizarea copiilor care ar-duce la transfer forţat. Acest transfer cauzează o atingerea
gravă de ordin mintal atît copiilor cîtşli părinţilor aceatora. Nu se menţionează expres în lege dar
transferul trebuie să fie orientat în privinţa persoanelor de pînă la 18 ani, fapt despre care faptuitorul
trebuia să ştie cu certitudine.

3
5) Supunerea intenţiona tă a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică totală
sau parţială presupun anumite practici care nu provoacă imediat moartea membrilor grupului, distrugerea
fizică fiind scopul final urmărit de făptuitor.
Condiţiile de existenţă trebuie să fie preconizate a distruge grupul în totalitate sau în parte, ceea ce
înseanină privarea intenţionată a grupului de resurse indispensabile supravieţuirii(privarea de adăpost,
hrană, condiţii elementare de igienă, haine, medicamente pentru perioadele îndelungate de timp,
supunerea membrilor grupului la muncă excesivă etc..) Genocidul nu presupune obligatoriu exterminarea
de fapt a grupului: săvîrşirea doar a unei fapte din latura obiectivă a infracţiunii va fi suficientă pentru
constituirea componenţei date de infracţiune. Genocidul îmbină trăsăturile unei infracţiuni materiale cu
cele ale unei infracţiuni formale, primele două forme ale infracţiunii consumîndu-se odată cu survenirea
consecinţelor prejudiciabile, iar pentru ultimile trei forme nu este necesară survenirea consecinţelor
prejudiciabile, acestea din urmă fiind componenţe formale şi se consideră terminate odată cu comiterea
faptelor prejudiciabile.
Latura subiectivă a G. se exprimă prin intenţie directă şi scop de a distruge în totalitate sau în parte un
grup naţional, etnic, rasial sau religios ca atare. Făptuitorul conştientizează caracterul prejudiciabil al
acţiunilor sau inacţiunilor sale, iar în cazul primelor două forme mai doreşte şi suvenirea consecinţelor.
Subectul este general-pers. Fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.

Articolul 135.1 . Infracţiuni împotriva umanităţii


ARTICOLUL 136. ECOCIDUL Distrugerea intenţionată în masă a florei sau a faunei, intoxicarea
atmosferei ori a resurselor acvatice, precum şi săvîrşirea altor acţiuni ce pot provoca sau au provocat o
catastrofă ecologică, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.
1. Etimologia termenului este greco-latină: oikos în greceşte înseamnă casă, gospodărie, iar cido în latină
înseamnă a omorî. Literalmente ideea de ecocid se descifrează prin a omorî casa.
2. Infracţiunile de ecocid sunt aceleaşi infracţiuni ecologice, însă de proporţii globale sau regionale cu
consecinţe ireversibile pentru natură şi om. Din acest motiv şi deoarece atentează la menţinerea securităţii
omenirii, infracţiunea de ecocid este plasată în primul capitol.
3. Comunitatea internaţională a elaborat un şir de convenţii prin care este recunoscut şi garantat dreptul
fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat. RM, ratificând convenţiile respective (Convenţia
privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19.09.1979;
Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în zonele transfrontaliere, adoptată la Espoo,
Finlanda, la 25.02.1991; Carta Mondială pentru natură, adoptată la New York la 28.10.1982, a se vedea
TI, vol.7, pag.59-65), şi-a demonstrat ataşamentul faţă de ideile exprimate, conştientizând faptul că
distrugerea mediului duce, ireversibil, şi la distrugerea fiinţei umane.
4. Problema mediului este o problemă primordială pentru stat şi societate. Art.137 din CRM proclamă
dreptul la un mediu sănătos: "1) Fiecare om are dreptul la un mediu neprimejdios din punct de vedere
ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive...". 5.
Latura obiectivă a ecocidului se realizează prin distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei;
intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice; săvârşire de alte acţiuni ce pot provoca sau au provocat o
catastrofă ecologică. Esenţa ideatică a sintagmei distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei
presupune acţiuni intenţionate de nimicire a speciilor de animale sau a plantelor care există într-un anumit
mediu sau regiune într-un număr sau proporţie care pun în primejdie perpetuarea speciei. Noţiunea de
intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice înglobează acţiunile de impurificare a aerului, apelor cu
substanţe chimice, deşeuri, gaze de eşapament şi reziduuri industriale, agricole, comunale, de transport
auto etc., care depăşesc limitele şi normele stabilite de legislaţie. Prin catastrofă ecologică se înţelege un
eveniment tragic de proporţii regionale sau globale, ireversibil pentru natură şi fiinţa umană (catastrofa de
la Cernobâl). 6. La
stabilirea cuantumului despăgubirilor cauzate naturii se vor aplica prevederile din Codul silvic, Codul
funciar, Codul apelor, Codul subsolului, Legea regnului animal etc
7. Latura subiectivă a infracţiunii de ecocid se realizează prin intenţie directă sau indirectă.

4
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 137. Infracţiuni de război împotriva persoanelor
Articolul 137.1 . Infracţiuni de război împotriva proprietăţii şi altor drepturi
Articolul 137.2 . Utilizarea de mijloace interzise de purtare a războiului
Articolul 137.3 . Utilizarea de metode interzise de purtare a războiului
Articolul 137.4 . Utilizarea fără drept a semnelor distinctive de drept internaţional umanitar

Articolul 139. PLANIFICAREA, PREGĂTIREA, DECLANŞAREA SAU DUCEREA


RĂZBOIULUI. (1) Planificarea, pregătirea sau declanşarea războiului se pedepseşte cu închisoare de
la 8 la 15 ani. (2) Ducerea războiului se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune
pe viaţă.
1. Activitatea organizatorică, îndreptată spre planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului,
se consideră o infracţiune deosebit de periculoasă contra păcii şi omenirii. În plan universal războiul este
considerat una dintre cele mai grave crime internaţionale.
2. În articolul 1 al Rezoluţiei nr.3314 (XXIX) din 14 decembrie 1974 a Adunării Generale a ONU
agresiunea era definită astfel: "Folosirea forţei armate de către un stat împotriva suveranităţii, integrităţii
teritoriale ori a independenţei politice a unui alt stat sau în orice alt mod este incompatibil cu Carta
ONU". Art.2 al aceleiaşi rezoluţii prevede că folosirea forţei armate, prin violarea Cartei, de către un stat
care acţionează primul constituie dovada suficientă, prima facie a unui act de agresiune.
3. Infracţiunea de planificare a războiului înseamnă alcătuirea planului strategic şi tactic de declanşare şi
de ducere a războiului concret (alegerea ţării care urmează a fi atacată, determinarea termenelor şi a
amploarei conflictului, potenţialul implicării altor state, fixarea rezultatelor agresiunii etc.).
4. Etapă de pregătire a războiului de agresiune se consideră acţiunile concrete prin care se realizează
scopul de perspectivă al infracţiunii de război agresiv (de exemplu, concentrarea forţelor armate într-o
regiune apropiată de zona de interes a inamicului, săvârşirea unor antrenamente tactice apropiate de
luptele reale, creşterea producţiei industriale de război: armament, tehnică militară; pregătirea
surplusurilor de hrană, medicamente, lubrifianţi şi carburanţi, activizarea acţiunilor de informare asupra
statului şi zonei respective, pregătirea rezervelor de unităţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru bărbaţi
etc.).
5. Noţiunea de declanşare a războiului înseamnă începerea propriu-zisă a războiului, realizarea actului
concret de agresiune prin declararea sau nedeclararea acestuia.
6. Prin noţiunea de ducere a războiului se înţelege continuarea războiului deja declanşat.
7. Printre multiplele forme de agresiune se numără: atacarea armată a teritoriului unui stat străin sau orice
tip de ocupaţie militară (chiar temporară), invazia, atacul, orice anexare din teritoriul statului atacat,
bombardarea sau folosirea oricăror alte arme împotriva statului care a constituit ţinta agresorului, blocarea
porturilor şi a frontierelor statului atacat, folosirea armatei altui stat aflate în baza unor acorduri pe
teritoriul statului atacat, folosirea bandelor de mercenari etc. 8.
Latura subiectivă a infracţiunii de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a unui război agresiv se
caracterizează prin premeditare şi se realizează întotdeauna prin intenţie directă.
9. Subiect al infracţiunilor de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului poate fi
preşedintele ţării sau, în lipsa unei asemenea funcţii, persoana care deţine funcţia supremă de conducere
în stat: preşedintele parlamentului, primul ministru.

Articolul 140. PROPAGANDA RĂZBOIULUI (1) Propaganda războiului, răspîndirea de informaţii


tendenţioase ori inventate, instigatoare la război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui
război, săvîrşite verbal, în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte
mijloace, se pedepsesc cu amendă în mărime de pînă la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
pînă la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani. (2) Săvîrşirea acţiunilor prevăzute la alin.(1) de o
persoană cu funcţie de demnitate public

5
1. Propaganda războiului este o infracţiune contra păcii şi securităţii omenirii. Art.20 al Pactului
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice stipulează direct : "Orice propagandă în favoarea
războiului este interzisă prin lege. Orice îndemn la ură naţională, rasială sau religioasă care constituie o
incitare la discriminare, la ostilitate sau violenţă, este interzisă prin lege" (TI, vol.1, pag.38-39).
2. Prin noţiunea de propagandă a războiului se înţelege răspândirea ideilor, doctrinelor în favoarea
războiului.
3. Răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate instigatoare la război înseamnă aducerea la
cunoştinţa publicului a unor fapte denaturate complet sau parţial, care au drept scop înrădăcinarea în
conştiinţa membrilor societăţii a unei stări de tensionare psihică sau psihoză a războiului.
4. Prin orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război se înţelege orice formă şi tip de
manifestare, de îndemnare în favoarea războiului. Acţiunile în cauză pot fi săvârşite oral sau în scris, prin
intermediul radioului, televiziunii, cinematografului, prin internet etc.
5. Alin.2 art.140 CP prevede propaganda războiului, săvârşită de un subiect special - o persoană cu înalte
funcţii de răspundere (a se vedea prevederile art.123 CP).
6. Propaganda războiului se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunilor sale, creează o stare de pericol în domeniul menţinerii păcii, a prevăzut
urmările prejudiciabile pentru securitatea omenirii şi le-a dorit.
7. Subiect al infracţiunii de propagandă a războiului poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a
atins vârsta de 16 ani, iar pentru acţiunile prevăzute de alin.2 art.140 CP - persoana cu înaltă funcţie de
răspundere, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 140.1 . Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobîndirea în alt mod, prelucrarea, deţinerea,
stocarea sau conservarea, transferarea directă sau indirectă, păstrarea, transportarea armelor de
distrugere în masă
Articolul 141. ACTIVITATEA MERCENARILOR (1) Participarea mercenarului într-un conflict
armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau subminarea
orînduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a statului se pedepseşte cu închisoare de la 3
la 7 ani. (2) Angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi folosirea lor
într-un conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau
subminarea orînduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a statului, se pedepsesc cu
închisoare de la 5 la 10 ani.
1. Activitatea mercenarilor prejudiciază relaţiile sociale care menţin şi apără pacea, securitatea omenirii.
Gradul prejudiciabil sporit al infracţiunii este relevat şi în prevederile Convenţiei internaţionale împotriva
recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor, în preambulul căreia se stipulează că mercenarii
sunt recrutaţi, folosiţi, finanţaţi şi instruiţi pentru activităţi care violează principiile dreptului internaţional,
cum ar fi suveranitatea, independenţa politică şi integritatea teritorială a statelor, precum şi
autodeterminarea popoarelor.
2. Prin termenul mercenar se înţelege "orice persoană: a) care este special recrutată în ţară sau în
străinătate pentru a lupta într-un conflict armat; b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi; c) care ia parte la
ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi este efectiv promisă, de către o
parte la conflict sau în numele ei, o remunerare superioară aceleia promise sau plătite combatanţilor
având un grad şi o funcţie analoage în forţele armate ale acestei părţi; d) care nu este nici resortisant al
unei părţi la conflict şi nici rezident al teritoriului controlat de o parte la conflict; e) care nu este membru
al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi f) care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la
conflict, în misiune oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv" (art.47 PPA la CG, în TI,
vol.5, pag.215). 3. Noţiunea mercenar este descifrată şi în art.130 CP.
4. Prin participarea mercenarului la un conflict armat sau la acţiuni militare se înţeleg acţiunile de luptă,
participarea la ostilităţi în vederea obţinerii unui avantaj personal.
5. Prin noţiunea de angajare se are în vedere activitatea unei persoane privind atragerea a două sau mai
multor persoane în conflictul militar sau acţiunile militare în calitate de mercenar.
6. Instruirea mercenarilor constituie activitatea profesională privind pregătirea mercenarului angajat în

6
conflictele armate sau în acţiunile militare.
7. Finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor presupune asigurarea materială a activităţii mercenarilor,
adică oferirea mijloacelor băneşti, a oricăror alte valori materiale, armament etc.
8. Folosirea mercenarului constă în utilizarea serviciilor oferite de mercenari în conflictele militare sau în
acţiunile militare.
9. Noţiunea de conflict armat exprimă o neînţelegere, o ciocnire de interese, un dezacord între state, care
se soluţionează prin implicarea forţelor armate.
10. Prin acţiuni militare se înţeleg acţiunile propriu-zise săvârşite de forţele armate ale statelor implicate
în conflictul armat.
11. Latura subiectivă a infracţiunii de mercenariat se săvârşeşte prin intenţie directă. Persoana care
recurge conştient la acţiunile de mercenariat este conştientă de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale,
prevede urmările şi doreşte în mod conştient săvârşirea actelor de violenţă în schimbul unei remunerări
materiale.
12. Subiect al infracţiunii de mercenariat poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
Articolul 142. ATACUL ASUPRA PERSOANELOR CARE BENEFICIAZĂ DE PROTECŢIE
INTERNAŢIONALĂ (1) Săvîrşirea unui act de violenţă asupra oficiului, locuinţei sau
mijlocului de transport al persoanei care beneficiază de protecţie internaţională, dacă acest act poate
periclita viaţa, sănătatea sau libertatea persoanei în cauză, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Răpirea sau săvîrşirea unui alt atac asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională sau
asupra libertăţii acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani. (3) Omorul persoanei care
beneficiază de protecţie internaţională se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 20 de ani sau cu
detenţiune pe viaţă. (4) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), săvîrşite în scopul provocării războiului
sau conflictului internaţional, se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani sau cu detenţiune pe viaţă. (5)
Ameninţarea cu săvîrşirea unei acţiuni prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4), dacă a existat pericolul
realizării acestei ameninţări, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani
1. Drept bază juridică pentru protecţia persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie
internaţională în dreptul internaţional servesc prevederile convenţiilor internaţionale: Convenţia de la
Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961, Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile
consulare din 24 aprilie 1963, Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra
persoanelor care se bucură de o protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie
1973, Convenţia privind reprezentarea statelor în relaţiile cu organizaţiile internaţionale cu caracter
universal din 1975 de la Viena, Convenţia europeană asupra terorismului din 1976 etc.
2. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este descifrată în art.1 al Convenţiei cu
privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de o protecţie
internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973: "Orice şef de stat, inclusiv fiecare
membru al organului colegial care exercită în virtutea prevederilor constituţionale funcţiile şefului statului
şi orice şef de guvern sau orice ministru al afacerilor externe, dacă o asemenea persoană se găseşte într-un
stat străin, precum şi membrii familiei sale care îl însoţesc; oricare reprezentant, funcţionar sau
personalitate oficială a unui stat şi orice funcţionar, personalitate oficială sau alt agent al organizaţiei
interguvernamentale care, la data şi în locul unde s-a comis o infracţiune împotriva persoanei sale, a
localurilor sale oficiale, a domiciliului privat sau a mijloacelor sale de transport, are dreptul, conform
dreptului internaţional, la o protecţie specială împotriva oricărui atentat la persoana, libertatea sau
demnitatea sa, ca şi a membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu ei". 3.
Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este stipulată în articolul 122 CP.
4. Noţiunea de misiune diplomatică desemnează un oficiu sau o reprezentanţă diplomatică cu grad de
ambasadă sau de legaţie, care este creată prin acordul dintre state în urma stabilirii relaţiilor diplomatice.
Misiunea diplomatică a unui stat se bucură de inviolabilitatea localului, arhivelor, documentelor,
corespondenţei. Angajaţii misiunii diplomatice - agenţii diplomatici şi consulari (şi membrii familiilor
lor) - se bucură de inviolabilitatea domiciliului, a propriei persoane, imunitate de jurisdicţie, scutiri de

7
taxe şi impozite personale.
5. Prin atac asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei organizaţii
internaţionale se înţelege o comportare violentă a persoanei, o atitudine ofensivă ce se materializează într-
o acţiune îndreptată împotriva persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională.
6. Prin provocare de război se înţeleg acţiunile orientate spre discreditarea statului în care se află persoana
ce se bucură de protecţie internaţională sau a statului reprezentat de o asemenea persoană sau a oricărui
alt stat cu scopul de a fi atras în conflicte militare. Prin complicare a relaţiilor internaţionale se înţelege
întreruperea relaţiilor diplomatice, a relaţiilor contractuale, a altor relaţii dintre statele implicate.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă, indiferent de motiv, în scopul de a
provoca război sau de a complica relaţiile internaţionale.
8. În calitate de subiect apare orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 144. CLONAREA Crearea fiinţelor umane prin clonare se pedepseşte cu închisoare de
la 7 la 15 ani.
1. Termenul clon defineşte descendenţa rezultată dintr-un singur individ prin înmulţire asexuată. Prin clon
se mai înţelege şi "un grup de indivizi rezultaţi prin mitoză (proces complex prin care nucleul se divide
indirect) dintr-un singur ascendent". Membrii unui clon sunt identici genetic, au acelaşi genotip, adică au
aceeaşi totalitate de proprietăţi ale organismului la un moment dat sau, altfel zis, toţi indivizii manifestă
aceeaşi informaţie genetică: dimensiuni, comportare, formă, culoare, funcţii fiziologice, compoziţie
chimică, structură internă şi externă, structură microscopică şi macroscopică etc. 2.
A clona înseamnă a izola indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generaţii, iar clonare constituie
acţiunea de a clona şi rezultatul ei.
3. ONU, Adunarea Parlamentară a CE, Comisia Europeană etc. au chemat statele membre să interzică
crearea fiinţelor identice prin clonare sau oricare alte metode (Anexa I. 14 mai 1997 - Rezoluţia
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii despre clonaj în reproducerea umană - Raportul directorului general al
OMS Hirishi Nakajima Clonarea, tehnologiile biomedicale şi rolul normativ al OMS; Anexa II. 26 iunie
1997 - Extras din comunicatul final al Summitului din Deniver despre clonajul uman; Anexa III. 25
februarie 1997 - Declaraţia secretarului general al CE; Anexa IV. 11 martie 1997 - Atitudinea Comisiei
Ştiinţă şi Tehnologie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei; Anexa V. 12 martie 1997 - Rezoluţia
Parlamentului Europei despre clonaj; Anexa VI. 28 mai 1997 - Avizul grupei de consilieri pentru etica
biotehnologiei de pe lângă Comisia Europeană: aspecte etice ale tehnicilor de clonaj; Anexa VII.
Amsterdam 16-17 iunie 1997. Consiliul Europei. Concluziile preşedinţiei; Avizul nr.202 (1997) al
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind proiectul de protocol adiţional la Convenţia
Drepturilor Omului şi a Biomedicinii referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane. Anexa I).
4. Latura obiectivă a acţiunii de clonare se realizează prin orice intervenţie având drept scop crearea unei
fiinţe umane identice din punct de vedere genetic cu altă fiinţă umană.
5. Latura subiectivă a infracţiunii de clonare se caracterizează prin intenţie directă, fiindcă făptuitorul
conştientizează că întreprinde acţiuni ce cad sub incidenţa art.144 şi le doreşte. 6. Subiect al infracţiunii
de clonare poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.

8
2)INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Noţiune, caracteristică generală şi tipurile infracțiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
Infracţiunile contra vieţii şi sănătăţiui persoanei sunt faptele prejudiciabile, comise cu intenţie sau
imprudenţă, care vatămă sau pun în pericol în exclusivitate sau principial relaţiile sociale privind viaţa sau
sanătatea persoanei, acestea fiind obiectul juridic generic al grupului dat de infracţiuni.În corespundere cu
art. 2 al CP RM,persoana, fiind componentă a ordinii de drept, este valoarea socială fundamentală,
reprezentînd obiectul juridic suprageneric comun pentru infracţiunile incluse-n cap. 2,3,4,7 din Partea
specială a codului Penal al RM.Viaţa şi sănătatea constituie valorile sociale care desemnează atributele de
bază ale persoanei. Viaţa analogic reprezintă existenţa socială a persoanei, adică realizarea posibilităţii de
a participa la relaţiile sociale, de a-ţi exercita drepturile şi interesele şi de a-şi executa obligaţiile. Din
întregul arsenal de atribute inerente cel mai important pentru persoană îi este propria viaţă, restul
atributelor, precum ar fi sănătatea, demnitatea libertatea etc. îşi pierd sensul şi simnificaţia odată cu
suprimarea vieţii persoanei.Alături de viaţa persoanei o altă valoare socială protejată de legea penală şi
care reprezintă obiectul juridic generic al infracţiunilor analizate este sănătatea persoanei , care trebuie
înţeleasă ca o stare psihosomatică, oricare ar fi gradul de morbiditate a unei persoane. De aceea
anomaliile, disfuncţionalităţile sau defecienţile de ordin fizic sau psihic nu influiențează asupra facultăţii
persoanei de a beneficia pe tot parcursul vieţii de apărarea sănătăţii sale prin mijloacele dreptului
penal.Fiecare componenţă de infracţiune din acest capitol a Părţii Speciale a CP are un obiect special
format din relaţiil sociale din contextul anumitor valori sociale. Aceste valori le constituie de regulă viaţa
persoanei şi sănătatea acesteia, regulă de la care există şi excepţii: integritatea corporală (art. 154) şi
libertatea psihică (art.l 55). Majoritatea infracţiunilor discutate au un obiect special simplu: relaţii sociale
cu privire la viaţa persoanei (art. 145 CP (cu excepţia cazurilor agravante), 146, 147,148 etc. CP.).
relaţiile cu privire la sănătatea persoanei (151-152CP); relaţiile cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei
(art. 159-161 CP RM). Cu toate acestea, sunt cazuri cînd componenţa de infracţiune are obiect juridic
special complex, de exemplu cazul de comitere a omorului intenţionat însoţit de luarea persoanei în
calitate de ostatic (art. 145 lit.f alin.2 CP), aici ca obiect juridic secundar apar relaţiile sociale cu privire la
libertatea fizică a persoanei sau relaţiile sociale privind securitatea publică.
Obiectul material al majorităţii infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii este corpul persoanei, prin care se
înţelege expresia corporală a vieţii sau sănătăţii persoanei, adică ansamblul dc funcţii şi procese organice,
care asigură individului prezenţa biologică şi care, odată distruse suprimpă calitatea de fiinţă vie şi
sănătoasă a persoanei. Nu contează vîrsta corpului, precum nu contează nici faptul dacă persoana se află
în plinătudinea facultăţilor fizic sau dacă cu victima faptuitotul era în careva relațiide familie... 145-
femeia gravidă;copil nou născut- art.147 etc.
Sub aspectul laturii obiective menţionăm în primul rind că infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei
se comit în primul rind prin acţiune sau inacţiune, unora din ele fiindu-le caracteristică în exclusivitate
acţiunea (ex. Art.l55,158-ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, constrîngerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare).În alte
cazuri infracţiunea se poate concretiza doar prin inacţiune (art. 162, 163- neacordarea de ajutor unui
bolnav, lăsarea în primejdie).Majoritatea infracţiunilor din acest capitol au nişte componenţe materiale
(art. 145, 154, 156. 157 CP-vătămările grave ori medii a integrităţii corporale săvîrşite în stare de afect
sau din imprudenţă etc.) în această ipoteză în calificarea faptei este necesară stabilirea raportului de
cauzalitate între fapta prejudiciabilă şi consecinţele intervenite.Celelalte infracţiuni din acest capitol sunt
componenţe formale.
Sub aspectul semnelor secundare ale laturii obiective acestea sunt irelevante pentru calificarea
infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. Cu toate acestea pentru unele componenţe existenţa unor
semne este obligatorie 1) metoda -deosebită cruzime it h) alin. 3 art. 145 CP; schingiuire sau tortură-lit.
e) alin. 2 art. 151 lit.f. a alin.2 art. 152; mijloacele-mijloace periculoase pentru viaţa şi sănătatea mai
multor persoane lit. K alin.3 art 145 din CP; instrumente speciale de tortură lit.g alin.2 art. 154;locul: în
afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate îăn scopul întreeruperii saarcinii-lit.

9
a) alin.l art. 159;timpul-timpul naşterii sau imediat dupănaştere (art. 147 pruncuciderea);alte
circumstanţe:condiţii antisanitare lit.e alin.l art. 159 CP RM.Sub aspectul laturii subiective, menţionăm în
primul rînd că la majoritatea infracţiunilor forma vinovăţiei se exprimă în primul rînd prin intenţie (art.
145-148. 150-156, 158-163 CP RM). Infracţiunile stabilite în art. 149 şi 157 sunt comise din imprudenţă.
Existenţa a două forme dc vinovăţie se atestă în cadrul infrcţiunii stabilite de art. 151 alin. 4 - vătămarea
intenţionat gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii, care au provocat decesul victimei.
De regulă motivul din care a acţionat făptuitorul sau scopul urmărit de acesta, starea sa emoţională ce l-a
caracterizat nu prezintă relevanţă la calificarea infracţiunii, avînd semnificaţie doar petru individualizarea
pedepsei. Cu toate acestea, în anumite cazuri sunt specificate de legiuitor semnele indicate ale laturii
subiectivei: interes material;motive de duşmănie sau ură socială,rasială, naţională sau religioasă.
Scopul-de a ascunde o altă infracţiune; de a preleva şi sau utiliza sau comercializa organele sau ţesuturile
victimei;Starea emoţională-stare de afect, stare de tulburare fizică sau psihică cu diminuarea
descemămîntului cauzată de naştere (art. 147 CP).
De regulă subiectul infracţiunii contravieţii şi sănătăţii persoanei poate fi orice persoană fizică
respnsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a împlinit vîrsta de 14 ani (art. 145.147,151, alin.2 art.
152) sau 16 ani în restul cazurilor. Totuşi la calificarea unor infracţiuni legea cere ca subiectul să aibă o
anumită calitate-special-mama victimei (art. 147 CP); persoană care nu are studii medicale superioare
speciale-lit.b, alin. 1 art. 159 CP; persoana care în virtutea legii sau regulilor speciale era obligată să
acorde ajutor unui bolnav (art. 162 CP).
Cît priveşte tipologia infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei aceasta poate li prezentată astfel:
1) infracţiuni contra vieţii persoane (art. 145-150 din CP RM);
2) infracţiunni contra sănătăţii opersoanei (art. 151-153, 156, 157 CP RM);
3) infracţiuni care pun în pericol viaţa şi sănătatea persoanei art. 158-163 CP RM;
Deosebirea principală dintre infracţiunile care fac parte din primele două categorii pe de o parte şi
infracţiunile celei de-al treilea categorii pe de altă parte constă în aceea că în primul caz obiectului
infracţiunii-relaţiile sociale cu privire la viaţa sau respectiv sănătatea persoanei-i se aduce o vătămare,
pecînd în al doi-lea caz el este pus doar în pericolul de a fi vătămat.
Articolul 145. OMORUL INTENŢIONAT (1) Omorul unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la
10 la 15 de ani. (2) Omorul săvârşit: a) cu premeditare; b) din interes material; c) cu intenţii
huliganice;exclus d) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti; e)
cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută
sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui
factor; f) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic; g) asupra a două sau mai multor
persoane; h) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar, ori a rudelor apropiate ale
acestora, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către reprezentantul autorităţii publice sau militar
a obligaţiilor de serviciu; i) de două sau mai multe persoane; j) cu deosebită cruzime, precum şi din
motive sadice; k) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvîrşirea ei; l) din motive de
ură socială, naţională, rasială sau religioasă; m) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea
mai multor persoane; n) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei; o) de către o persoană care anterior a săvîrşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1); p) la
comandă se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a omorului se realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate ilegală
care pricinuieşte moartea unui om. De cele mai multe ori, această activitate constă într-o acţiune (de
împuşcare, strivire, înjunghiere, otrăvire, ardere, lovire, provocare a unei sperieturi, provocare a unei
emoţii, despre care făptuitorul ştie că îi va provoca victimei moartea, folosire a unor animale sălbatice,

10
folosire a unor alte forţe puse în mişcare de făptuitor etc.). Omorul poate fi săvârşit şi prin inacţiune, dar
numai în acele cazuri în care făptuitorul avea obligaţiunea de a acţiona pentru împiedicarea morţii
persoanei. De exemplu, mama nu-şi hrăneşte copilul. 4.
Deosebim trei categorii de omor: a) simplu (alin.1 art.145 CP); b) agravat (alin.2 art.145 CP); c) omorul
deosebit de grav (alin.3 art.145 CP).
5. Omorul simplu săvârşit fără circumstanţe agravante şi atenuante, prevăzut de alin.1 art.145 CP, poate fi
comis din motive de gelozie şi din alte imbolduri josnice, cu excepţia intenţiilor huliganice şi interesului
material, din motive de răzbunare, pe baza de relaţii personale, din cauza certurilor, în timpul unei bătăi,
al efectuării unui experiment ştiinţific etc.
6. Omorul intenţionat se consumă o dată cu producerea rezultatului: moartea victimei.
7. Omorul săvârşit cu premeditare (lit.a) alin.2 art.145 CP) presupune întrunirea concomitentă a trei
condiţii. O primă condiţie priveşte trecerea unui interval de timp din momentul luării deciziei şi până în
momentul executării omorului. Durata acestui interval este apreciată în fiecare caz în funcţie de calităţile
subiective ale făptuitorului, precum şi de celelalte împrejurări ale cauzei. O persoană poate avea nevoie de
un interval mare de timp pentru a chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficienţă chiar
într-un interval de timp foarte scurt. O a doua condiţie priveşte activitatea psihică a făptuitorului de
reflectare, de chibzuire asupra modului în care va săvârşi infracţiunea. Dacă făptuitorul nu a avut
posibilitatea să mediteze, să cântărească şansele de realizare a deciziei, fiind într-o activitate continuă,
circumstanţa premeditării se exclude. În sfârşit, pentru existenţa premeditării se mai cere ca, în intervalul
de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării omorului,
făptuitorul să treacă la săvârşirea unor acte de pregătire de natură să consolideze decizia luată şi să asigure
realizarea ei. De exemplu, pregătirea instrumentelor şi mijloacelor pentru săvârşirea omorului. Dacă
lipseşte vreuna dintre condiţiile menţionate, omorul este simplu, nu agravat. Premeditarea atribuie
omorului caracter agravant, deoarece, presupunând, pe de o parte, o concentrare a forţelor psihice ale
făptuitorului, iar pe de altă parte, o pregătire a comiterii faptei, asigură acestuia şanse sporite de reuşită.
8. Omorul săvârşit din interes material (lit.b) alin.2 art.145 CP) este cel săvârşit în scopul de a obţine un
folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială, fiind un interes egoist, josnic. Potrivit p.10 al HP CSJ
din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară pe dosarele despre omorurile intenţionate, drept
omor săvârşit din interes material urmează a fi calificat omorul intenţionat, săvârşit cu scopuri de a primi
un venit material pentru vinovat sau pentru alte persoane (bani, bunuri sau drepturi la primirea lor,
drepturi la spaţiu locativ, remunerare din partea unei terţe persoane etc.) sau cu intenţia de a fi scutit de
cheltuieli materiale (restituirea bunurilor, datoriei, plătirea serviciilor, îndeplinirea obligaţiunilor
patrimoniale, plătirea pensiei alimentare etc.). Nu este necesar ca interesul material din imboldul căruia a
acţionat făptuitorul să fie realizat; este suficient ca acest interes să fi existat în momentul săvârşirii
omorului. Omorul în scopul de a păstra averea nu poate fi considerat omor din interes material, pentru că
lipseşte intenţia de a dobândi un câştig material. Dacă omorul intenţionat a fost săvârşit concomitent cu
un atac de tâlhărie, fapta trebuie calificată în concurs (lit.b) alin.2 art.145 CP şi lit.c) alin.3 art.188 CP),
deoarece tâlhăria nu este prevăzută de dispoziţia art.145 CP.
10. Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a celor
obşteşti (lit.d), alin.2 din art.145 CP) presupune uciderea unui reprezentant al unei organizaţii nestatale
sau a oricărui cetăţean (fiindcă uciderea unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar
constituie un omor deosebit de grav (a se vedea prevederile lit.c) alin.3 art.145 CP), pentru a-i împiedica
să înfăptuiască acţiuni legate de activitatea lor de serviciu sau cea obştească. Un asemenea omor poate fi
săvârşit şi din motive de răzbunare împotriva victimei pentru faptul că mai înainte ea, în genere, şi-a
îndeplinit datoria de serviciu sau obştească. Dacă atentarea la viaţă este săvârşită în legătură cu acţiunile
ilegale ale victimei, de exemplu - aceasta şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, un atare omor nu se
încadrează în această agravantă, fiindcă acţiunile ilegale nicicând nu constituie îndeplinirea datoriei. Cele
săvârşite, în lipsa altor agravante, constituie un omor simplu. Potrivit p.12 al HP CSJ din 15 noiembrie
1993, responsabilitatea pentru omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a îndatoririlor
de serviciu sau a celor obşteşti survine indiferent de timpul când au fost săvârşite acţiunile care au servit

11
drept pretext pentru răzbunare.
11. Omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei (lit.e) alin.2 art.145 CP). Pentru aplicarea
agravantei se cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) victima se află în stare de neputinţă de a se
apăra şi b) făptuitorul profită de această stare a victimei. Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care,
din cauza unei stări fizice sau psihice ori a altor împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului
(persoanele care suferă de o infirmitate fizică sau psihică, cele de vârstă fragedă sau de o vârstă foarte
înaintată, cele aflate în totală stare de epuizare fizică, cele care dormeau, cele aflate în stare de beţie
completă etc.). Starea de neputinţă de a se apăra a victimei trebuie să fie exterioară activităţii
făptuitorului, adică să nu se datoreze acestuia. Actele de natură să pună victima în neputinţa de a se apăra,
săvârşite de făptuitor, constituie acte de pregătire sau de tentativă a omorului, care, după săvârşirea
omorului, sunt absorbite de infracţiunea consumată de omor. A doua condiţie de aplicare a agravantei
constă în faptul că făptuitorul a folosit conştient de starea de neputinţă a victimei pentru a o ucide. Dacă
victima a fost în stare de neputinţă de a se apăra, dar făptuitorul nu a cunoscut această stare a ei, agravanta
nu este aplicabilă.
12. Omorul săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f) alin.2 art.145 CP)
presupune că răpirea sau luarea de ostatici sunt săvârşite anterior omorului sau coincid cu timpul
comiterii, sau omorul este săvârşit nemijlocit sau imediat după săvârşirea faptelor menţionate. În toate
aceste trei cazuri lipsirea de viaţă a victimei are rolul unei circumstanţe de înlesnire a acestor infracţiuni
sau a unei răzbunări, sau al ascunderii acestor activităţi infracţionale. La săvârşirea omorului cu răpirea
sau luarea persoanei în calitate de ostatic se încalcă nu numai relaţiile sociale care condiţionează ocrotirea
vieţii persoanei, dar şi relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală condiţionează ocrotirea
libertăţii persoanei sau a securităţii publice.
13. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (lit.a) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea a
doi sau mai multor oameni. Există două opinii asupra acestei agravante. Potrivit primei opinii, moartea a
două sau a mai multor persoane trebuie să fie rezultatul unei singure acţiuni (de exemplu, punerea de
otravă în mâncarea destinată mai multor persoane, urmată de moartea a cel puţin două dintre acele
persoane). A doua opinie, susţinută şi de Plenul Judecătoriei Supreme a RM în p.13 al hotărârii sale din
15 noiembrie 1993, presupune că rezultatul prevăzut de lege poate să se producă şi prin acţiuni diferite,
dar cuprinse de unitatea intenţiei şi săvârşite, de regulă, concomitent. Mai corectă ni se pare prima opinie,
deoarece ea dă posibilitatea de a delimita strict această agravantă de agravanta prevăzută de lit.g) alin.3
art.145 CP (omorul săvârşit în mod repetat), care, evident, presupune săvârşirea omorurilor prin acţiuni
diferite. Agravanta este aplicabilă numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane. Dacă
atentatul la viaţa a două sau mai multor persoane nu produce moartea nici uneia dintre acele persoane,
avem de a face cu prezenţa tentativei acestui omor deosebit de grav, art.27 şi lit.a) alin.3 art.145 CP. Dacă
rezultatul prevăzut de lege se produce numai parţial, în sensul că încetează din viaţă o singură persoană,
unitatea infracţională creată de legiuitor dintr-un concurs formal de omoruri consumate nu mai există,
deci agravanta nu este aplicabilă. Faptele menţionate, formate dintr-un omor consumat şi o tentativă de
omor, urmează a fi calificate separat, potrivit literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP şi potrivit
art.27, literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP cu excepţia literei a) alin.3 art.145 CP. Din aceste
considerente nu sunt corecte indicaţiile Plenului din 15 noiembrie 1993 (p.13 alin.2), potrivit cărora
omorul unei persoane şi tentativa de omor a altei persoane trebuie calificate conform prevederilor art.89
sau 88 şi art.15 şi alin.4 art.88 CP al RM din 1961, fiindcă nu putem lua în consideraţie pentru calificare
de două ori una şi aceeaşi faptă.
15. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.c) alin.3 din art.145 CP) presupune
suprimarea vieţii unei femei care poartă cu sine încă o viaţă, aceea a fătului. Acţiunile criminale ale
făptuitorului sunt îndreptate asupra femeii gravide, care, de regulă, are posibilităţi reduse de apărare. Este
necesar ca starea de graviditate să fie reală indiferent de termenul gravidităţii şi ca vinovatul să ştie cu
certitudine că femeia este în starea în cauză. Dacă făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, fapt care l-a
determinat să săvârşească acest omor, dar în realitate sarcina era inexistentă, cele săvârşite trebuie
calificate ca o tentativă (art.27 şi lit.c) alin.3 art.145 CP). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul

12
săvârşirii faptei, că victima este o femeie gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor agravante, trebuie calificate
ca un omor simplu.
16. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.d) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea unei
persoane care nu a împlinit vârsta de optsprezece ani, cu excepţia pruncuciderii care este un omor cu
circumstanţe atenuante. Este necesar ca vinovatul să ştie cu bună-ştiinţă că victima nu a împlinit vârsta de
optsprezece ani. Se cere verificată, atât obiectiv cât şi subiectiv, situaţia cunoaşterii cu certitudine de către
vinovat că victima este un minor.
17. Omorul unui reprezentant al autorităţii publice ori al unui militar în timpul sau în legătură cu
îndeplinirea de către acesta a obligaţiunilor de serviciu (lit.e) alin.3 art.145 CP) se deosebeşte de omorul
în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti numai prin
statutul victimei, de aceea facem trimitere la explicaţiile agravantei prevăzute de lit.d) alin.2 art.145 CP.
Reprezentanţi ai autorităţii publice sunt funcţionarii organelor de stat învestiţi cu dreptul de a înainta
cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executare de către cetăţeni, întreprinderi, instituţii şi
organizaţii publice, indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor departamentală (deputaţii, conducătorii,
adjuncţii şi membrii Consiliilor raionale şi locale, judecătorii, procurorii, lucrătorii organelor de poliţie,
inspectorii de stat etc.). În calitate de militar se socot militarii Forţelor Armate, militarii din organele
securităţii naţionale, ale afacerilor interne, alte persoane, în privinţa cărora există indicaţii speciale în
legislaţie.
18. În cazul omorului săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.f) alin.3 art.145 CP) se cer luate în
consideraţie faptele la care: a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două,
potrivit alin.6 din art.42 CP, trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii; b) ele s-au înţeles să
comită un omor împreună până a începe desfăşurarea actului sau chiar în acelaşi moment, dar nu mai
târziu de consumarea omorului; c) au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a omorului două
sau mai multe persoane, dintre care cel puţin doi participanţi ai infracţiunii au acţionat în calitate de
coautori. Dacă la săvârşirea omorului participă şi alte persoane în calitate de organizatori, instigatori sau
complici, acţiunile lor trebuie calificate conform situaţiei concrete - potrivit art.42 şi alin.1 din art.145 sau
art.42 şi lit.f) alin.3 art.145 CP. De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a determinat o altă persoană să
săvârşească un omor, acţiunile autorului trebuie calificate potrivit alin.1 art.145 CP, iar acţiunile
instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.145 CP. În cazul în care instigatorul a implicat două persoane la
săvârşirea infracţiunii de omor, acţiunile lui trebuie calificate potrivit art.42 şi lit.f), alin.3 art.145 CP, iar
acţiunile coautorilor - potrivit lit.f) alin.3 art.145 CP.
19. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.1 sau 2
este prevăzut de lit.g) alin.3 art.145 CP. Potrivit art.31 CP, se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a
două sau mai multor infracţiuni identice sau omogene, prevăzute de aceeaşi normă penală, cu condiţia că
persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie. Se consideră
omor repetat numai dacă persoana a mai săvârşit un omor prevăzut la alin.1 sau 2 art.145 CP, dar nu şi un
omor prevăzut la alin.3 art.145 CP. Toate aceste noi principii de calificare au fost aduse în concordanţă cu
standardele internaţionale. Prin Hotărârea nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 Parlamentul RM a ratificat
CEDO, precum şi Protocolul nr.7. Iar conform art.4 din CRM dispoziţiile constituţionale privind
drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu DUDO, cu pactele şi cu
celelalte tratate la care RM este parte. Potrivit alin.1 art.4 al Pr. nr.7, nimeni nu poate fi urmărit sau
pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja
achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii procedurii penale a acestui stat. Aceste
indicaţii şi recomandări au fost preluate de Plenul CSJ a RM în hotărârea sa Privind aplicarea în practica
judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale din 19 iunie 2000 nr.17, precum şi de procurorul general al RM în
indicaţiile sale cu privire la aplicarea stipulărilor dreptului internaţional nr.12-2d/2000 din 29 septembrie
2000, potrivit cărora condamnările anterioare trebuie luate în consideraţie doar la individualizarea
pedepsei penale. Deci în calitate de repetare a unei infracţiuni trebuie luate în consideraţie numai faptele
pentru care făptuitorul încă nu a fost condamnat. Dacă făptuitorul a săvârşit mai întâi un omor prevăzut de

13
alin.3 art.145 CP, iar pe urmă - un omor prevăzut de alin.1 sau 2 din acest articol, faptele săvârşite trebuie
calificate separat. Orice pregătire sau tentativă de omor trebuie calificată separat, iar o dată ce faptele date
sunt condamnate în aşa mod, ele nu pot fi luate în consideraţie la săvârşirea după ele a unui omor
consumat, deci în aceste cazuri agravanta în cauză nu este aplicabilă. Din contra, dacă sunt repetate două
pregătiri de omor sau două tentative de omor, agravanta poate fi aplicată conform art.26 sau 27 CP.
Pentru calificare nu are importanţă dacă făptuitorul a acţionat în calitate de autor, organizator, instigator
sau complice.
20. În cazul unui omor săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.h) alin.3 art.145
CP), noţiunea de cruzime deosebită se îmbină cu acţiuni sadice, adică cu o tendinţă anormală spre
cruzime, plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui suferinţe. Potrivit p.15 al
HP CSJ din 15 noiembrie 1993, semnul unei cruzimi deosebite există în cazurile în care, înainte de a-i
curma viaţa sau în procesul săvârşirii omorului, victima este supusă torturilor, schingiuirilor, batjocurii
sau în care omorul a fost săvârşit prin metode care cu bunăştiinţa vinovatului au fost îmbinate cu aplicarea
faţă de victimă a unor suferinţe deosebite (aplicarea unui număr mare de leziuni corporale, folosirea unei
toxine cu acţiune chinuitoare, arderea de viu, înecarea, înăbuşirea, lipsa îndelungată de hrană, apă etc.). O
cruzime deosebită se poate manifesta de asemenea prin săvârşirea omorului în prezenţa rudelor apropiate
ale victimei, când vinovatul îşi dă seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte acestora mari suferinţe.
Nimicirea sau dezmembrarea cadavrului cu scopul de a tăinui infracţiunea nu poate servi drept bază
pentru calificarea omorului ca săvârşit cu o cruzime deosebită. Omorul intenţionat comis în stare de afect
şi cu o deosebită cruzime, potrivit prevederilor lit.d) art.117 CP, se califică numai în baza art.146 CP.
21. Omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei, precum şi cel
însoţit de viol (lit.i) alin.3 art.145 CP), se deosebesc tranşant. Omorul cu scopul de a ascunde o altă
infracţiune prevede, de exemplu, uciderea victimei, martorului, persoanei care deţine probele (dovezile)
infracţiunii cu scopul de a le sustrage şi a le nimici. Prin înlesnirea săvârşirii noii infracţiuni se înţelege
suprimarea vieţii persoanei care, după închipuirea ucigaşului, poate să împiedice înfăptuirea infracţiunii
ori să contribuie la descoperirea sau demascarea făptuitorului. Legea nu precizează dacă infracţiunea
ascunsă sau a cărei comitere a fost înlesnită trebuie să prezinte o anumită gravitate. Nu interesează dacă
scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei a fost sau nu realizat. Prin omor
intenţionat însoţit de viol trebuie înţeles omorul săvârşit în momentul violării, în procesul luptei cu
victima şi învingerii rezistenţei ei sau nemijlocit după viol, pentru a evita demascarea, precum şi omorul
comis, de exemplu, din motive de răzbunare pentru rezistenţa opusă. Ţinând cont că prin aceasta se
săvârşesc două infracţiuni de sine stătătoare, ele trebuie calificate în concurs, potrivit lit.i) alin.3 art.145
CP şi lit.f) alin.3 art.171 CP.
22. În cazul omorului săvârşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă
(lit.j) alin.3 art.145 CP), agravanta prevede, de fapt, trei circumstanţe, una dintre care este suficientă
pentru aplicarea agravantei date. Ele se caracterizează prin intoleranţă faţă de persoanele altei
naţionalităţi, rase, religii şi reprezentanţilor lor, bazată pe ideologia superiorităţii sale şi, dimpotrivă,
imperfecţiunea altor naţiuni, rase sau confesiuni. Este necesar de a dovedi nu numai faptul că ucigaşul şi
victima aparţin unor diverse naţiuni, rase sau confesiuni. Este important să existe pe această bază
duşmănie sau ură socială (cel puţin din partea vinovatului) în momentul atentatului şi anume acesta să
constituie motivul omorului. În unele cazuri concrete nu se exclud situaţiile de conflict dintre persoanele
naţiunilor ostile în alte baze, de exemplu, în baza condiţiilor de trai - nu pot împărţi sectoarele pentru
păşunatul vitelor, nu se pot înţelege în privinţa ordinii aprovizionării cu apă sau a altor condiţii de trai. De
regulă, victime ale infracţiunii devin persoanele altor etnii, confesiuni decât cea de care aparţine
făptuitorul. E posibilă şi situaţia în care victimă devine un coreligionar sau o persoană de aceeaşi
naţionalitate sau rasă. De exemplu, din răzbunare pentru pasivitate, conciliere cu cei de altă etnie sau
uciderea în scopul de a da vina pentru cele săvârşite pe altă parte pentru a stârni duşmănie sau ură socială
naţională, rasială sau religioasă.
23. Omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa ori sănătatea mai multor persoane (lit.k) alin.3
art.145 CP) presupune întrebuinţarea unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa mai multor

14
persoane: substanţe explozive, toxice, bombe, grenade, incendierea caselor, tragerea unui foc de armă
într-o mulţime de oameni. Potrivit p.16 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, pentru calificarea omorului
intenţionat, săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane, este necesar să fie stabilit
dacă vinovatul, realizând intenţia de omor a unei persoane anumite, îşi dădea seama că a folosit mijloace
de omor periculoase nu numai pentru viaţa unei singure persoane. În cazul aplicării vătămărilor
integrităţii corporale sau a sănătăţii altor persoane acţiunile vinovatului trebuie calificate, în afară de
agravanta în cauză, şi în baza art.151, 152 sau 153 CP, care prevăd responsabilitatea pentru aplicarea
intenţionată a vătămărilor integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
24. Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei
(lit.l) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea persoanelor care se află la lecuire, sau a persoanelor aduse în
instituţiile medicale din locurile incidentelor (avarii, catastrofe, accidente, încăierări etc.), sau a altor
persoane în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei. Autori,
coautori ai acestei infracţiuni, de regulă, sunt medicii, deoarece sunt necesare cunoştinţe speciale pentru
prelevarea organelor în procesul omorului. Dar nu se exclude că în calitate de autor, coautor poate fi şi o
altă persoană care a luat consultaţiile corespunzătoare ale specialiştilor. Lista organelor şi ţesuturilor
utilizate pentru transplantare este aprobată de MS al RM. Comiterea omorului în scopul de a preleva
şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei, de obicei, are scop de profit ori acela de a
salva viaţa sau sănătatea unei persoane apropiate sau de a efectua un experiment medical. 25. Omorul
săvârşit la comandă (lit.m) alin.3 art.145 CP) presupune, de obicei, uciderea unei persoane în scop de
profit, adică pentru o anumită plată, remunerare, despăgubire. Dar pot exista şi alte motive, din
solidaritate cu persoana care a comandat omorul sau din motive de luptă cu eterodoxii etc. Persoana care
a comandat omorul, a instigat făptuitorul pentru a-l comite sau care a contribuit la săvârşirea infracţiunii
prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace etc. trebuie trasă la răspundere penală
potrivit art.42 şi lit.m) alin.3 art.145 CP. 26.
Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante din alin.2 şi alin.3 art.145 CP, atunci, potrivit
lit.c) art.117 CP, calificarea se va efectua numai în baza agravantei alin.3 din art.145 CP. De exemplu, a
fost săvârşit un omor la comandă în scop de profit. Acesta se va clasifica numai în baza lit.m) alin.3
art.145 CP, indiferent de faptul că el este prevăzut şi de lit.b), alin.2 art.145 CP.
27. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante ale unui singur alineat, calificarea se va
efectua în baza tuturor agravantelor care încadrează fapta săvârşită.
28. Omorul intenţionat săvârşit în timpul atacului unei bande armate constituie o concurenţă a normelor
juridico-penale şi cele săvârşite, potrivit art.118 CP, trebuie calificate numai în baza art.283 CP
(banditism). De aceea sunt incorecte indicaţiile din p.22 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, potrivit cărora
faptele menţionate constituie un concurs de infracţiuni.
29. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT. Omorul săvârşit în stare de afect,
survenită în mod subit provocată de acte de violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau
imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau
rudele lui, se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani. [Art.146 completat prin Legea nr.211-XV din
29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de acte de violenţă sau
de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut
avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.
4. Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă seama de acţiunile sale,
în mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a le conduce. În acest caz

15
omul acţionează în stare de afect fiziologic. În această ordine de idei, important este a nu confunda starea
de afect fiziologic cu starea de afect patologic, când psihicul făptuitorului se află în stare de
iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi dea seama de acţiunile sale ori să le conducă, din cauza
unei tulburări psihice. În starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta
este considerată o circumstanţă atenuantă.
5. Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin: a) acte de violenţă prin
care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică, adică orice atentat la integritatea corporală sau sănătate (lovituri,
bătăi, vătămări corporale, tentativă de omor), cât şi violenţa psihică - ameninţarea cu aplicarea violenţei
fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse de dispoziţia art.146 CP numai atunci când nu au fost folosite
drept mijloc de apărare contra violenţei ilegale, pentru că în acest caz ele trebuie calificate după regulile
legitimei apărări; b) insulta gravă presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere
moral, se consideră deosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca rezultat al
înjosirii cu adevărat grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui; c) prin alte acte ilegale
sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală sau imorală care a avut sau a putut să aibă
consecinţe grave pentru vinovat. De exemplu, incendierea casei, călcarea cu automobilul a unui copil,
distrugerea unui bun material important, închiderea unicului drum spre casă, o înşelare grosolană din
partea unei persoane apropiate, infidelitate conjugală etc.
6. Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul în care starea de afect şi
intenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul comportării ilegale a victimei sau îndată după aceasta şi
se aduce la îndeplinire fără întârziere. Dacă însă starea de afect nu a apărut imediat după acţiunile ilegale
ale victimei sau omorul a fost comis după un anumit răstimp, omorul nu poate fi calificat potrivit art.146
CP.
7. Potrivit indicaţiilor HP CSJ din 15 noiembrie 1993, omorul săvârşit în stare de afect şi în prezenţa
circumstanţelor agravante prevăzute de alin.2 sau 3 art.145 CP trebuie calificate numai potrivit art.146
CP.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. 9. Subiect al infracţiunii poate fi
o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.

Articolul 147. PRUNCUCIDEREA Omorul săvîrşit în stare de afect survenită în mod subit, provocată
de acte de violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, se pedepseşte cu
închisoare de pînă la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a pruncuciderii se realizează prin omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul
naşterii sau imediat după naştere de către mama care se află într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu
diminuarea discernământului, cauzată de naştere.
4. Starea copilului nou-născut (prunc) durează în unele legislaţii anumite termene, determinate de
legislaţie, de exemplu: în Franţa - 3 zile, în Italia - 5 zile etc. Legea noastră nu stabileşte nici un termen
formal ce ar determina starea de copil (prunc) nou-născut, lăsând ca problema în cauză să fie rezolvată în
mod concret în baza expertizei medico-legale pornind de la prevederile art.147 CP, potrivit cărora timpul
stării de prunc nou-născut este limitat de noţiunile: timpul naşterii sau imediat după aceasta. 5.
Pruncuciderea, fiind o varietate de omucidere, se comite prin orice acţiune (inacţiune) în măsură să
suprime viaţa victimei: sufocarea, lovirea, abandonarea în frig, îngroparea de viu, neacordarea la timp a
îngrijirilor absolut necesare vieţii etc. Fapta trebuie să fie comisă în timpul naşterii sau imediat după
naştere, când pe corpul copilului să mai fi existat urmele naşterii recente. Dacă uciderea a avut loc mai
târziu, mama răspunde potrivit lit.d) alin.3 art.145 CP. Dacă moartea s-a produs până la expulzarea
fătului, ca urmare a unor acţiuni de întrerupere a gravidităţii în condiţii ilegale, avem de a face cu un avort

16
ilegal (art.159 CP).
6. O trăsătură obligatorie a componenţei pruncuciderii este starea de tulburare fizică sau psihică a mamei,
cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului ei. Starea psihofiziologică provocată exclusiv de
procesul naşterii se poate ivi ca urmare a unor acţiuni determinate de toxicoze în perioada de gestaţie, a
şocului hemoragic, a naşterii copilului în condiţii neobişnuite sau din cauza ruşinii, a fricii de consecinţele
sociale, familiale, de reacţia părinţilor, ostilităţii celor din jur etc. 7.
Fiind o circumstanţă personală, atenuanta nu se răsfrânge asupra participanţilor, aceştia urmând să
răspundă în baza lit.d) alin.3 art.145 CP.
8. Pruncuciderea poate fi comisă numai intenţionat. Omorul din imprudenţă a copilului nounăscut nu
atrage răspunderea penală.
9. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 148. LIPSIREA DE VIAŢĂ LA DORINŢA PERSOANEI (EUTANASIA) Lipsirea de viaţă
a persoanei în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă
a existat dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora, se pedepseşte cu închisoare de pînă
la 6 ani. 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a eutanasiei se realizează prin lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie
incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul
minorilor, a rudelor acestora. Aceste prevederi sunt determinate de art.34 din Legea nr.411-XIII din
28.03.95 ocrotirii sănătăţii (modificat): MO nr.34/373 din 22.06.1995.
4. În CP din 1961 eutanasia se socotea un omor simplu, săvârşit fără circumstanţe atenuante sau
agravante, şi se încadra în baza art.89 CP din 1961.
5. Fiind o formă atenuantă a omorului, eutanasia se realizează, ca şi omorul, printr-o activitate de ucidere
(a se vedea explicaţiile corespunzătoare la art.145 CP).
6. Pentru atenuanta în cauză, legea înaintează două cerinţe cumulative: a) omorul persoanei care suferă de
o maladie incurabilă sau cu caracter insuportabil al suferinţelor fizice; b) omorul săvârşit la dorinţa
victimei sau a rudelor acesteia în cazul minorilor.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie.
8. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 149. LIPSIREA DE VIAŢĂ DIN IMPRUDENŢĂ (1) Lipsirea de viaţă din imprudenţă se
pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani. (2) Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau mai multor
persoane se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune în măsură să producă direct
sau indirect decesul unei persoane.
4. Se consideră lipsire de viaţă din imprudenţă fapta în care vinovatul nu a prevăzut posibilitatea
survenirii morţii victimei ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale, deşi trebuia şi putea s-o prevadă
(neglijenţa criminală). De exemplu, un muncitor, făcând curăţenie într-o clădire în curs de finisare, a
aruncat de la etajul nouă nişte rămăşiţe de beton, care au lovit în cap un pieton, cauzându-i moartea.
5. Lipsirea de viaţă din imprudenţă poate fi un rezultat al încrederii exagerate în sine, când vinovatul
prevede că acţiunea sau inacţiunea sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar considera că o va evita.
Calculul conform căruia moartea victimei ar putea fi evitată presupune întotdeauna un plan referitor la o
circumstanţă concretă, care ar putea, după părerea infractorului, să zădărnicească posibilitatea provocării

17
consecinţelor fatale. Asemenea circumstanţe ar putea fi: acţiunile sale (profesionalismul, isteţimea etc.),
acţiunile altor persoane, acţiunea forţelor naturii etc. Dar speranţa făptuitorului se dovedeşte neîntemeiată
şi moartea totuşi survine. De exemplu, un ofiţer a tras cocoşul armei, crezând că e descărcată, şi a
provocat moartea unui soldat; un sportiv de performanţă la haltere şi-a ridicat prietenul deasupra
balustradei unui palc şi l-a scăpat de la etajul şapte etc 6.
Dispoziţia art.149 CP (lipsirea de viaţă din imprudenţă) concurează cu un şir întreg de norme penale în
care se prevede drept consecinţe decesul persoanei din imprudenţă. De exemplu, alin.4 art.151, lit.c)
alin.2 art.159, lit.c) alin.3 art.160, lit.b) alin.2 art.162, lit.b), alin.3 art.164, lit.e), alin.3 art.171, lit.b)
art.216, lit.b) alin.3 art.224, lit.b) alin.3 art.264, lit.b) alin.3 art.278 CP ş. a. m. d. În aceste cazuri, potrivit
alin.1 art.116 CP şi art.149 CP, este o normă generală, iar articolele menţionate sunt norme speciale şi, în
cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se aplică numai norma specială.
7. Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin.2 art.149 CP) se referă la
rezultatul produs. Nu interesează dacă moartea a survenit din imprudenţă simplă ori profesională, ori dacă
făptuitorul s-a aflat în stare de ebrietate, dar toate aceste circumstanţe determină limitele legale de
pedeapsă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 150. DETERMINAREA LA SINUCIDERE (1) Determinarea la sinucidere sau la tentativă
de sinucidere prin persecutare, clevetire, jignire sau înjosire sistematică a demnităţii victimei de către cel
vinovat se pedepseşte cu închisoare de pînă la 4 ani. (2) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de
sinucidere: b) a unui minor; c) a unei persoane care se află într-o dependenţă materială sau altă
dependenţă faţă de cel vinovat; d) prin comportare plină de cruzime; se pedepseşte cu închisoare de la 2
la 6 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin determinarea la sinucidere sau la tentativă de
sinucidere prin persecutare, clevetire ori jignire din partea celui vinovat.
4. Prin persecutare se înţelege urmărirea victimei cu scopul de a-i pricinui un rău, a-i provoca necazuri,
lipsuri, nedreptăţi, de a o prigoni, asupri, oropsi.
5. Prin clevetire se înţelege răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează onoarea şi demnitatea
victimei.
6. Prin jignire se înţelege lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin diferite acţiuni verbale
sau în scris.
7. Este necesar ca făptuitorul, prin acţiunile sale menţionate, să fi făcut ca victima să ia hotărârea de a se
sinucide.
8. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca acţiunea făptuitorului să aibă ca rezultat sinuciderea sau
tentativa de sinucidere a persoanei. Între acţiune şi rezultat trebuie să existe un raport de cauzalitate.
9. Agravantele prevăzute de literele b) din alin.2 art.150 CP au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele
corespunzătoare ale omorului intenţionat, de aceea facem trimitere la explicaţiile art.145 CP.
10. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere a unei persoane care se află într-o
dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel vinovat (lit.c) alin.2 art.150 CP). Prin dependenţă
materială se înţelege că victima a fost întreţinută material de vinovat sau că ajutorul lui material a
constituit una din principalele surse de existenţă ale victimei. Drept altă dependenţă trebuie înţeleasă
dependenţa de serviciu, dependenţa de locul domicilierii, de raporturile conjugale etc.
11. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin comportare plină de cruzime (lit.d)
alin.2 art.150 CP) presupune lipsirea victimei de hrană, de îmbrăcăminte, de libertate, expunerea acesteia
la bătaie şi tortură etc.
12. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin înjosirea sistematică a demnităţii

18
victimei (lit.e) alin.2 art.150 CP) presupune lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin
diferite acţiuni verbale sau în scris, săvârşite sistematic, adică de cel puţin trei ori.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie indirectă sau imprudenţă. Intenţie directă nu
poate fi, pentru că, dacă vinovatul doreşte moartea victimei, constrângerea victimei la sinucidere trebuie
calificată ca omor.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 151. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ GRAVĂ A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU
A SĂNĂTĂŢII (1) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
care este periculoasă pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt
organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de
pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea
sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente, se pedepseşte cu
închisoare de la 5 la 10 ani. [Art.151 al.(1) sancţiunea modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-
134/21.06.13 art.423] (2) Aceeaşi acţiune săvîrşită: a) exclus, b) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a
unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se
datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor; c) asupra unei persoane în
legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti; d) de două sau mai multe
persoane; e) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice; [Art.151 al.(2), lit.e) în redacţia LP252
din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855] f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai
multor persoane; g) din interes material; i) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
j) asupra a două sau a mai multor persoane; k) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală; l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei; m) la
comandă se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 12 ani. (4) Acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), care
au provocat decesul victimei, se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 15 ani
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Spre deosebire de CP din 1961, care clasifica vătămările corporale în trei categorii (grave, mai puţin
grave şi uşoare), noul CP şi noul Regulament de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale
(MO nr.170-172 din 08.08.2003) deosebesc patru categorii de vătămări ale integrităţii corporale sau ale
sănătăţii: grave, medii, uşoare şi leziunii corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii. Pentru primele
trei este prevăzută răspunderea penală, iar pentru ultima se prevede răspundere administrativă. Noul
regulament determină şi termenul dereglării sănătăţii: a) dereglarea îndelungată a sănătăţii pe un termen
mai mare de 21 de zile; b) dereglarea de scurtă durată a sănătăţii pe un termen de la 6 până la 21 de zile;
c) leziuni ce nu generează o dereglare a sănătăţii sau o incapacitate temporară de muncă. 4.
Latura obiectivă a vătămărilor intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se poate realiza
prin provocarea a cel puţin unei daune din cele catalogate produse sănătăţii persoanei: a) acţiuni
periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor; b) pierderea vederii; c) pierderea auzului; d) pierderea
graiului; e) pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia; f) boală psihică; g) pierderea
stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă; h) întreruperea sarcinii; i) desfigurare
iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
5. Din rândul acţiunilor periculoase pentru viaţă fac parte vătămările care prin însăşi natura lor sunt
primejdioase pentru viaţa victimei în momentul producerii lor sau care în evoluţia lor obişnuită, fără un
tratament corespunzător, provoacă moartea victimei. Prevenirea morţii prin acordarea asistenţei medicale
nu poate fi considerată ca motiv obiectiv pentru a renunţa la calificarea vătămărilor în cauză drept
periculoase pentru viaţă. Ipoteza în cauză e concepută de legiuitor ca o componenţă de infracţiune
formală, deoarece infracţiunea se consideră consumată o dată cu săvârşirea acţiunilor primejdioase prin
ele însele pentru viaţa victimei în momentul producerii lor, indiferent de dauna cauzată sănătăţii

19
persoanei. De exemplu, plăgile abdomenului fără lezarea organelor interne pot necesita pentru vindecare
doar câteva zile. Dacă s-ar lua în seamă numai dauna reală produsă sănătăţii, aceasta ar putea constitui
numai vătămări uşoare, pe când, după cum s-a constatat deja, asemenea acţiuni se socot vătămări grave
ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii. Lista completă a acestor acţiuni este stabilită în regulamentul
menţionat, iar fiecare acţiune periculoasă pentru viaţă în momentul săvârşirii ei se determină printr-o
expertiză medico-legală.
6. Prin pierderea vederii se înţelege orbirea completă de ambii ochi sau starea vederii când obiectele nu
pot fi desluşite bine la o distanţă de 2 metri şi mai puţin (acuitatea vederii 0,04 şi mai mică). Pierderea
vederii la un ochi are drept consecinţă o incapacitate permanentă de muncă mai mult de 1/3, din care
cauză este inclusă la categoria vătămărilor corporale grave.
7. Prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă sau o stare ireversibilă, când victima nu percepe
vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de la pavilionul urechii. Pierderea auzului de o ureche
antrenează o incapacitate de muncă permanentă, mai puţin de 1/3, din care cauză ea face parte din
vătămările corporale medii.
8. Prin pierderea graiului (limbii) se înţelege pierderea capacităţii de exprimare a gândurilor pin sunete
articulate. Această stare poate fi condiţionată de pierderea limbii, de afecţiuni anatomofuncţionale ale
coardelor vocale sau de origine nervoasă.
9. Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia presupune pierderea mâinii, piciorului ori
încetarea funcţionării acestora, a capacităţii de reproducere. Pierderea mâinii, a piciorului constă în
detaşarea lor de la trunchi sau pierderea funcţiilor acestora (paralizia sau o altă stare care exclude
funcţionarea lor). Prin pierderea anatomică a mâinii sau a piciorului se înţelege detaşarea completă de la
trunchi a mâinii sau a piciorului, precum şi amputarea lor nu mai jos de articulaţia cotului ori a
genunchiului. Celelalte cazuri trebuie considerate drept pierdere a unei părţi a membrului, având drept
criteriu de calificare incapacitatea permanentă de muncă. Pierderea capacităţii de reproducere constă în
pierderea capacităţii de coabitare sau pierderea capacităţii de fecundare, concepere şi naştere.
10. Boala psihică şi legătura ei cauzală cu trauma victimei se stabileşte de către expertiza psihiatrică.
Gradul de gravitate a acestei consecinţe a vătămării se apreciază cu concursul medicului legist.
11. Pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă se stabileşte în procente (mai mult
de 33%) în baza datelor obiective şi în conformitate cu datele tabelului pentru aprecierea incapacităţii de
muncă. Prin pierdere stabilă se înţelege pierderea capacităţii de muncă pe tot restul vieţii. Se ia în
consideraţie pierderea capacităţii generale de muncă. În cazurile în care se va dovedi că intenţia
făptuitorului este îndreptată nemijlocit spre pierderea capacităţii de muncă profesională se poate lua în
consideraţie şi aceasta. Incapacitatea stabilă de muncă se stabileşte prin expertiză medico-legală.
12. Întreruperea sarcinii, indiferent de termenul ei, face parte din vătămările integrităţii corporale sau ale
sănătăţii grave, dacă nu e o consecinţă a particularităţilor individuale ale organismului şi dacă se află în
legătură cauzală directă cu vătămarea. Expertiza medico-legală în astfel de cazuri se efectuează împreună
cu medicul obstetrician-ginecolog.
13. În cazul desfigurării iremediabile a feţei şi/sau a regiunilor adiacente expertiza medicolegală apreciază
după semnele obişnuite caracterul şi gradul de gravitate ale leziunilor produse feţei şi/sau regiunilor
adiacente (gâtul) constatând dacă acestea pot fi reparabile sau nu în mod obişnuit. Prin vătămări
reparabile se înţeleg leziunile care pot fi lecuite fără intervenţii chirurgicale însemnate. Prin vătămări
ireparabile, care de fapt se consideră desfigurări iremediabile, se înţeleg leziunile care pot fi înlăturate
numai printr-o intervenţie chirurgicală sau operaţie cosmetică.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
15. Agravantele prevăzute din alin.2, precum şi de literele art.151 CP, au aceleaşi explicaţii ca şi
agravantele corespunzătoare de la art.145 CP, de aceea, pentru a exclude repetarea, facem trimitere la
aceste explicaţii.
16. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşită prin schingiuire sau
tortură (lit.e) alin.2 art.151 CP). Schingiuirea sau torturarea nu prezintă o categorie aparte de vătămări
corporale, ci determină originea acestora, metodele de cauzare a lor. Schingiuirea reprezintă nişte acţiuni

20
care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de băutură sau de căldură ori prin abandonarea
victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc. Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute
repetate sau îndelungate prin pişcături, biciuire, împunsături cu obiecte ascuţite, cauterizări cu agenţi
termici sau chimici etc. Nu interesează dacă daunele produse sănătăţii, prevăzute de alin.1 art.151 CP,
sunt rezultatul acţiunilor de schingiuire sau torturare sau dacă aceste acţiuni se săvârşesc după producerea
vătămărilor menţionate.
17. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvârşită de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală (lit.c) alin.3 art.151 CP). Noţiunea grupului criminal organizat
este prevăzută de art.46 CP, iar a organizaţiei criminale - de art.47 CP, de aceea se iau în seamă
reglementările indicate.
18. Vătămările intenţionate grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii prevăzute la alin.1, 2 sau 3,
care au provocat decesul victimei (alin.4 art.151 CP). Această agravantă constituie o infracţiune unică
complexă, formată din două activităţi infracţionale: a) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, prevăzută de alin.1, 2 şi 3 art.151 CP, şi b) lipsirea de viaţă din imprudenţă, prevăzută de
art.149 CP. De aceea latura subiectivă a infracţiunii acestei agravante trebuie determinată aparte pentru
fiecare activitate infracţională menţionată. Potrivit art.19 CP, aceasta nu reprezintă o a treia formă de
vinovăţie, ci o infracţiune săvârşită cu două forme de vinovăţie (intenţie şi imprudenţă). În consecinţă,
infracţiunea se consideră intenţionată. Deci, trebuie să determinăm dacă intenţia făptuitorului a fost
îndreptată numai spre cauzarea vătămării grave şi dacă decesul victimei a survenit din imprudenţă.
19. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 152. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU
A SĂNĂTĂŢII (1) Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este
periculoasă pentru viaţă şi nu a provocat urmările prevăzute la art.151, dar care a fost urmată fie de
dereglarea îndelungată a sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din
capacitatea de muncă, se pedepseşte cu arest de până la 6 luni sau cu închisoare de până la 4 ani. (2)
Aceeaşi acţiune săvârşită: a) exclus; b) asupra a două sau mai multor persoane; c) asupra soţului (soţiei)
sau unei rude apropiate; Exclus c 1 ) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori
profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate,
bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor; d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de
către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti; e) de două sau mai multe persoane; f) cu deosebită
cruzime, precum şi din motive sadice; [Art.152 al.(2), lit.f) în redacţia LP252 din 08.11.12, MO263-
269/21.12.12 art.855] g) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane; h)
din interes material; i) cu intenţii huliganice;Exclus j) din motive de ură socială, naţională, rasială sau
religioasă; k) la comandă se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani. [Art.152 al.(2) sancţiunea
modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423].
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei .
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin provocarea dereglării îndelungate a sănătăţii sau
pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă.
4. Dereglarea îndelungată a sănătăţii este determinată nemijlocit de un şir de vătămări, maladii, dereglări
de funcţie care au o durată de peste 21 de zile, dar cu condiţia că victima îşi recapătă sănătatea iniţială.
5. Prin pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă se are în vedere
o incapacitate generală de muncă pe viaţă de la 10% până la 33%. Incapacitatea stabilă de muncă
înseamnă pierderea pentru totdeauna a capacităţii de muncă, iar incapacitatea considerabilă de muncă
presupune pierderea a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă, adică de la 10 până la 33%.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
7. Explicaţiile agravantelor infracţiunii enumerate în alin.2 art.152 CP corespund cu lămuririle date

21
agravantelor corespunzătoare la art.145 şi 151 CP. 8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică
responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani, în condiţiile alin.1, şi de 14 ani, în condiţiile alin.2.
Articolul 155. AMENINŢAREA CU OMOR ORI CU VĂTĂMAREA GRAVĂ A INTEGRITĂŢII
CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări, se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la
180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani. [Art.155 sancţiunea modificată prin LP119 din
23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423].
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări.
4. Prin ameninţare se înţelege o acţiune de influenţă psihică prin care făptuitorul insuflă victimei temerea
de a i se produce o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau a lipsirii de viaţă. Metodele
ameninţării pot fi diferite: orale, în scris, prin gesturi, prin telefon, prin alte persoane, prin semne
simbolice etc.
5. Acţiunea de ameninţare trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat, să fie percepută de el ca
reală, serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un viitor nu prea îndepărtat. Dacă din
acţiunea făptuitorului nu rezultă că acesta va trece la înfăptuirea ameninţării sau dacă ameninţarea în mod
obiectiv nu poate fi realizată, fapta nu constituie infracţiunea în cauză.
6. Infracţiunea dată trebuie deosebită de descoperirea intenţiei criminale care constituie o etapă
infracţională ce nu se pedepseşte penal. Dispoziţia art.155 CP ne permite să constatăm că ea stipulează
realizarea intenţiei prin acţiuni concrete de ameninţare, la săvârşirea cărora nu poate fi vorba numai de o
descoperire de intenţie.
7. Infracţiunea se consumă în momentul în care victimei conştiente de ameninţare îi apare starea de
temere care îi răpeşte libertatea morală.
8. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie direct.
9. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 156. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A
SĂNĂTĂŢII ÎN STARE DE AFECT Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii în stare de afect survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de
alte acte ilegale sau imorale ale victimei, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi
convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu
închisoare de pînă la 3 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau
a sănătăţii în stare de afect, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de alte acte ilegale sau
imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau au putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele
lui.
4. În ceea ce priveşte explicaţiile privind noţiunea vătămărilor grave sau medii, facem trimitere la
lămuririle date semnelor constitutive ale acestora, prevăzute în art.151 şi 152 CP.
5. Circumstanţele săvârşirii acestei infracţiuni şi ale condiţiilor stării de afect sunt aceleaşi ca şi la omorul
în stare de afect. (A se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.146 CP.)

22
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 157. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A
SĂNĂTĂŢII CAUZATĂ DIN IMPRUDENŢĂ Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau
a sănătăţii cauzată din imprudenţă se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi
convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu
închisoare de pînă la 2 ani.
1.Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
cauzată din imprudenţă.
4. Explicaţiile noţiunii de vătămare gravă sau medie sunt date la art.151 şi 152 CP.
5. Latura subiectivă a infracţiunii este aceeaşi ca şi în cazul infracţiunii de lipsire de viaţă din imprudenţă
(a se vedea explicaţiile de la art.149 CP).
6. Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul victimei din
imprudenţă, presupune imprudenţă (neglijenţă sau încredere în sine) atât faţă de provocarea vătămărilor
grave, cât şi faţă de lipsirea de viaţă a victimei.
7. Răspunderea penală faţă de vătămările medii sau uşoare ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii din
imprudenţă se exclude. 8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit
vârsta de 16 ani.
Articolul 158. Traficul de organe, ţesuturi şi celule umane (1) Prelevarea ilicită de ţesuturi şi/sau
celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii sau decedate de către persoane
neautorizate şi/sau în instituţii neautorizate în acest sens conform legislaţiei sau fără respectarea
prevederilor legale ce se referă la consimţămîntul persoanei la donarea acestora, sau în scopul obţinerii
unor venituri din aceasta, precum şi vinderea, procurarea, sustragerea, utilizarea, păstrarea, deţinerea,
transmiterea, primirea, importarea, exportarea sau transportarea ilegală a acestora se pedepsesc cu
închisoare de la 2 la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 1000 la
3000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
persoanei juridice. (2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite cu organe umane sau părţi ale acestora se pedepsesc cu
închisoare de la 5 la 12 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la
5000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
persoanei juridice. (3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), săvîrşite: a) de către o persoană care
anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin. (1) sau (2); b) prin constrîngere fizică sau psihică; c) asupra
a două sau mai multor persoane; d) asupra unei femei gravide sau a unui copil; e) de două sau mai multe
persoane; f) de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu funcţie de
demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcţionar internaţional, se pedepsesc cu
închisoare de la 7 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 5000 la
7000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
persoanei juridice. (4) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2) sau (3): a) săvîrşite de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală; b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, cu decesul persoanei sau sinuciderea acesteia, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani,
cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de
la 3 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 7000 la 9000 de unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei
juridice. [Art.158 în redacţia LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]

23
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau
ţesuturilor pentru transplantare sau în alte scopuri, săvârşită cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea
aplicării ei. Reglementările sunt prevăzute de Legea nr.473-XIV din 25.06.99 privind transplantul de
organe şi ţesuturi umane (MO nr.94-95/474 din 26.08.1999) şi ordinul MS nr.297 din 16.12.99 despre
aplicarea Legii privind transplantul de organe şi ţesuturi umane în RM (MO nr.29-30/99 din 16.03.2000).
4. Conform regulilor existente, prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare este posibilă
numai cu condiţia că donatorul şi-a expus în scris liber şi intenţionat dorinţa în această privinţă.
5. Victimă a acestei infracţiuni poate fi orice persoană aleasă de făptuitor în calitate de donator. Nu se
admite prelevarea organelor şi ţesuturilor de la persoanele minore, bolnave de maladia SIDA, boli
venerice şi alte boli infecţioase ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea recipientului.
6. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru prelevare presupune aplicarea
violenţei sau ameninţarea cu aplicarea ei.
7. Prin aplicarea violenţei se înţelege uzul forţei fizice asupra victimei prin aplicarea loviturilor sau a altor
acte de violenţă care provoacă o daună sănătăţii victimei sub formă de maltratări, vătămări uşoare, medii
sau chiar grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii. Dacă în urma constrângerii cu aplicarea
violenţei se produc dureri fizice, vătămări uşoare sau medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii,
prevăzute de art.152, 153 sau 154 CP, fapta săvârşită se încadrează numai în baza alin.1 art.158 CP, iar
dacă victimei i se produc vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii, fapta săvârşită
constituie un concurs de infracţiuni prevăzut de alin.1 art.158 CP şi alin.1 art.151 CP.
8. Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice se înţelege ameninţarea victimei cu astfel de cuvinte sau
acţiuni, din care se vede intenţia făptuitorului de a aplica imediat violenţa fizică faţă de victimă. Violenţa
psihică trebuie să fie reală şi destul de serioasă pentru ca victima să aibă motive de a se teme de realizarea
ei. Ameninţarea cu distrugerea averii sau răspândirea unor ştiri calomnioase nu este condamnabilă penal.
9. Infracţiunea se consumă din momentul constrângerii în scopul prelevării organelor sau ţesuturilor
pentru prelevare. Dacă făptuitorul a reuşit, în urma constrângerii, să preleveze organele şi ţesuturile
victimei, infracţiunea dată intră în concurs real cu vătămările corporale corespunzătoare, în funcţie de
dauna produsă.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
11. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare, săvârşită asupra
unei persoane despre care cel vinovat ştia cu certitudine că se află în stare de neputinţă ori în dependenţă
materială sau altă dependenţă faţă de el (alin.2 art.158 CP). Noţiunea de stare de neputinţă este explicată
la lit.e) alin.2 art.145 CP, iar noţiunea de dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de făptuitor este
aceeaşi ca şi a agravantei prevăzute de lit.c) alin.2 art.150 CP.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 159. PROVOCAREA ILEGALĂ A AVORTULUI (1) Întreruperea cursului sarcinii, prin
orice mijloace, săvîrşită: a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest
scop; b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale; c) în cazul sarcinii ce
depăşeşte 12 săptămîni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de Ministerul Sănătăţii; d) în cazul
contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii; e) în condiţii antisanitare se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu privarea de dreptul de a
ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani, sau cu
închisoare de pînă la 2 ani. (2) Aceeaşi acţiune: a) săvârşită repetat;Exclus b) care a cauzat din
imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) care a provocat din
imprudenţă decesul victimei se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 6 ani cu (sau fără) privarea de dreptul
de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

24
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei. Latura obiectivă a avortului se realizează prin
întreruperea sarcinii prin orice mijloace, săvârşită în vreunul din următoarele cazuri: a) în afara
instituţiilor medicale autorizate în acest scop; b) de către o persoană care nu are studii medicale
superioare speciale; c) când sarcina depăşeşte 12 săptămâni; d) în cazul contradicţiilor medicale pentru
efectuarea unei asemenea operaţii; e) în condiţii antisanitare.
3. În RM femeii i se garantează dreptul de a dispune personal de fructul procreării. Regulamentul MS
despre ordinea efectuării avortului interzice un şir de avorturi, efectuarea acestora este pasibilă de
răspundere penală (a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO
nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Sintagma avortul săvârşit în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop elucidează sensul de
întrerupere a sarcinii femeii în orice alte locuri decât cele medicale care dispun de autorizaţii pentru a
efectua asemenea operaţii chirurgicale. Conform regulamentului menţionat, efectuarea avortului se
admite numai în instituţiile curative staţionare. Orice avort săvârşit, de exemplu, acasă la medic, acasă la
victimă sau în orice alt loc, se consideră ilegal.
5. Sintagma avortul săvârşit de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale
înglobează sensul că operaţia a fost săvârşită de către o persoană care nu este competentă, care nu este
licenţiat în materie de obstetrică şi ginecologie. Avortul se admite a fi efectuat numai de un medic
obstetrician-ginecolog. De aceea avortul săvârşit de către orice alt lucrător medical sau de către orice altă
persoană se consideră avort ilegal. Săvârşirea avortului de către un medic obstetrician-ginecolog în afară
de spital sau cu încălcarea altor condiţii presupune numai răspundere disciplinară.
6. Orice avort săvârşit în cazurile sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni şi nu este prescris de medici este
periculos pentru viaţa sau sănătatea victimei şi este socotit avort ilegal.
7. Întreruperea sarcinii dacă există interdicţii medicale pentru efectuarea acestei operaţii prezintă un
pericol deosebit pentru viaţa sau sănătatea victimei, deoarece poate duce la daune grave sănătăţii victimei
sau chiar la decesul ei.
8. Avortul săvârşit în condiţii antisanitare este întotdeauna legat de infectarea victimei şi prezintă un
pericol deosebit pentru viaţa sau sănătatea acesteia.
9. Provocarea ilegală a avortului se consumă în momentul în care în urma acţiunii făptuitorului a fost
întreruptă sarcina şi a fost nimicit fătul, indiferent de dauna cauzată sănătăţii femeii.
10. Latura subiectivă a avortului ilegal se caracterizează prin intenţie directă.
11. Avortul ilegal săvârşit în mod repetat presupune săvârşirea a două sau a mai multor avorturi ilegale
până la condamnarea vinovatului cel puţin pentru unul dintre ele, bineînţeles, dacă n-au expirat termenele
de prescripţie pentru urmărirea penală stabilite de lege. (A se vedea şi celelalte explicaţii ale repetării
infracţiunilor la art.145 CP.)
12. Avortul ilegal care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii. Noţiunea vătămărilor grave şi medii este explicată în comentariul de la art.151 şi 152 CP.
13. Avortul ilegal care a provocat din imprudenţă decesul victimei are aceleaşi explicaţii ca şi agravanta
prevăzută de alin.4 art.151 CP.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 160. EFECTUAREA ILEGALĂ A STERILIZĂRII CHIRURGICALE (1) Efectuarea
ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 200
unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani. (2) Aceeaşi acţiune săvîrşită: a) în unităţi medico-
sanitare nespecializate; b) de către o persoană fără studii medicale superioare speciale se pedepseşte cu
amendă în mărime de pînă la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele
cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate

25
pe un termen de pînă la 5 ani. (3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care: a) au fost săvârşite
repetat; Exclus b) au cauzat din imprudenţă o dereglare îndelungată a sănătăţii ori o vătămare gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) au provocat din imprudenţă decesul pacientului, se pedepsesc cu
închisoare de la 3 la 6 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita
o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către un
medic în afara condiţiilor determinate de prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411- XIII din 28.03.95
(MO nr.34/373 din 22.06.1995) şi ale Legii nr.185-XV din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii
reproductive şi planificarea familială (MO nr.90-91/697 din 02.08.2001.
4. Prin sterilizare se înţelege acţiunea chirurgicală de a-l face pe un om să devină steril, incapabil de a
procrea; a castra. Adică, a supune victima unei operaţii chirurgicale de extirpare a glandelor sexuale. Este
necesar că această operaţie să fie efectuată de către un medic cu studii superioare speciale. Dacă
extirparea glandelor sexuale sau pierderea funcţiilor lor s-a efectuat fără o operaţie de sterilizare
chirurgicală de către alte persoane, răspunderea penală va surveni potrivit daunei concrete cauzate
sănătăţii victimei.
5. Dacă operaţiunea sterilizării chirurgicale pentru extirparea glandelor sexuale a fost săvârşită de către un
medic cu studii superioare speciale, dar în condiţii medico-sanitare nespecializate, cele săvârşite trebuie
încadrate potrivit lit.a) alin.2 art.160 CP.
6. Aceleaşi acţiuni săvârşite de către o persoană fără studii medicale speciale se vor califica potrivit lit.b)
alin.2 art.160 CP.
7. Agravantele alin.3 art.160 CP au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele de la art.145, 151, 152 CP.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul extirpării glandelor sexuale sau al încetării
funcţiilor lor.
9. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 161. EFECTUAREA FECUNDĂRII ARTIFICIALE SAU A IMPLANTĂRII
EMBRIONULUI FĂRĂ CONSIMŢĂMÂNTUL PACIENTEI Efectuarea de către medic a fecundării
artificiale sau a implantării embrionului fără consimţămîntul scris al pacientei se pedepseşte cu amendă
în mărime de pînă la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la
150 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea de către un medic a fecundării artificiale
sau a implantării embrionului fără consimţământul în scris al pacientei cu excepţia condiţiilor determinate
de prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995) şi ale
Legii nr.185-XV din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială
(MO nr.90-91/697 din 02.08.2001. 4. Prin
fecundare se înţelege înzestrarea pe cale naturală sau artificială a unei femei cu celule de sex masculin în
vederea procreării.
5. Fecundarea artificială sau implantarea embrionului, efectuate de către un medic, presupune înzestrarea
femeii cu celule de sex masculin în vederea procreării printr-o operaţie chirurgicală sau cu ajutorul unor

26
instrumente, aparate medicale. 6.
Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului trebuie să fie săvârşită fără consimţământul
în scris al pacientei. 7.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul unirii a două celule de sex opus şi al apariţiei unui
germen nou.
8. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. 9. Subiect al infracţiunii poate fi orice
persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 162. NEACORDAREA DE AJUTOR UNUI BOLNAV (1) Neacordarea de ajutor, fără
motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era
obligată să îl acorde se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore. (2) Aceeaşi faptă care a provocat din
imprudenţă: a) o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; b) decesul bolnavului se
pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui
bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde (a se
vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Neacordarea de ajutor unui bolnav constă în neacordarea de ajutor persoanei care are nevoie de
asistenţă medicală în legătură cu o traumă gravă, intoxicarea, otrăvirea, apendicită purulentă, un infarct
sau cu alte boli periculoase pentru viaţă. Inacţiunea făptuitorului se poate manifesta prin neprezentare la
bolnav, refuz de a-l consulta, de a-i administra medicamente etc.
5. Legea are în vedere neacordarea de ajutor fără motive întemeiate. Printre motivele întemeiate se
enumără: cataclismele naturale, extrema necesitate, efectuarea în aceeaşi vreme a unei operaţii altei
persoane, care nu poate fi amânată, etc. Nu se consideră motive întemeiate ca aflarea medicului în
concediu, la odihnă, la o nuntă, sfârşitul zilei de muncă etc.
6. Infracţiunea se consumă o dată cu neacordarea ajutorului medical, indiferent de dauna cauzată sănătăţii
bolnavului.
7. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
8. Subiecţi ai infracţiunii pot fi numai medicii şi alţi lucrători medicali, sarcina cărora este de a îngriji de
bolnavi (felceri, obstetricieni-ginecologi, moaşe, surori de caritate, infirmieri etc.).
9. Neacordarea de ajutor unui bolnav, care a provocat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii sau decesul bolnavului, are aceeaşi explicaţie ca şi agravanta de la alin.4 art.151
CP.

27
Articolul 163. LĂSAREA ÎN PRIMEJDIE (1) Lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane
care se află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza
vîrstei fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinţei, dacă cel vinovat ştia despre primejdie şi a avut
posibilitatea de a acorda ajutor părţii vătămate fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoasă pentru
viaţă, se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 200 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani. (2)
Aceeaşi faptă care a provocat din imprudenţă: a) o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii; b) decesul victimei se pedepseşte cu închisoare de pînă la 4 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane
care se află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza
vârstei fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinţei, în cazurile în care cel vinovat fie că a avut
posibilitatea de a acorda ajutor părţii vătămate, fiind obligat să îi poarte de grijă, fie că el însuşi a pus-o
într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din
28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca victima să se afle într-o stare periculoasă pentru viaţă, de
exemplu - ea este rănită, se îneacă şi nu poate înota, în condiţiile unui cataclism natural sau al unui
accident de producţie şi în alte condiţii care expun victima unor vătămări imediate.
5. Lăsarea în primejdie este condiţionată de două circumstanţe: a) făptuitorul era obligat să-i poarte de
grijă victimei; b) vinovatul însuşi a pus victima întro situaţie periculoasă pentru viaţă.
6. Obligaţiunea de a îngriji de victimă poate să apară când există legături de rudenie (grija părinţilor de
copiii minori, datoria copiilor maturi de a îngriji de părinţii în vârstă înaintată), îndatoriri profesionale (ale
medicului, pompierului, poliţistului etc.), raporturi contractuale (cu dădaca, călăuza etc.), fapte
concludente (cu şoferul, maşinistul).
7. Obligaţiunea de a îngriji de victimă apare şi în cazul în care făptuitorul însuşi, prin acţiunile sale, a pus
victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (de exemplu, vinovatul şi-a luat îndatorirea să treacă
victima cu luntrea peste un râu, luntrea s-a răsturnat, iar victima nu poate înota), generarea unui accident
de producţie (o persoană s-a angajat călăuză pentru o trecere prin munţi şi s-a rătăcit împreună cu victima)
etc. Părăsirea locului accidentului rutier, lăsând în primejdie victima accidentată, se încadrează în baza
art.266 CP.
8. Infracţiunea se consumă din momentul părăsirii cu bună-ştiinţă a persoanei care se află într-o stare
periculoasă.
9. Pentru agravantele prevăzute de alin.2 art.163 CP sunt valabile explicaţiile respective de la art.151 CP.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin vinovăţie intenţionată.
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.

28
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI
DEMNITĂŢII PERSOANEI
Caracteristica generală Acestea sunt faptele prejudiciabile săvîrşite cu intenţie care vatămă în mod
exclusiv sau principial relaţiile sociale cu privire la libertatea persoanei.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor din acest grup-relaţiile sociale cu privire la libertatea persoanei,
deoarece toate fără careva excepţii vatămă această relaţie socială şi relaţiile sociale aferente.(cinstea şi
demnitatea era vatamată cînd exista art. 170 -calomnia) Libertatea este un atribut al persoanei din
momentul naşterii. In context Declaraţia Universală a drepturilor omului indică că „toate fiinţele umane
se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, elesunt inzastrate cu raţiune şi conştiinţă că trebuie să se
comporte unul faţă de celălalt în spiritul fraternităţii”. De aici se conchide că libertatea permite
valorificarea tuturor însuşirilor, intereselor şi dorinţelor legitime şi raţionale, singura limită fiind cea a
legii. Fără libertate persoana nu-şi poate găsi afirmarea, iar restul atributelor în marea sa parte îşi pierd
valoarea. Fiecare din infracţiunile Cap.III are un obiect juridic special, format din relaţiile sociale care
reprezintă, după cum am mentionat, deja libertatea persoanei.In funcţie de fiecare infracţiune în parte,
libertatea poate fi vătămată în deplinătatea sa (art. 167) sau sub anumite aspecte ca de ex. libertatea fizică
(164 166) sau libertatea alegerii muncii.-168. Obiectul juridic spedcial simplu este reliefat în cazul
majorităţii componenţelor din acest capitol, obiectul juridic special complex se indică în cazul traficului
de fiinţe umane (art. 165 CP) Obiectul material nu există decît în cazurile care specifică modalitatea de
realizare a intenţiei criminale (lit.f),g) alin.2 art. 165; poate apărea şi un obiect material.)în anumite cazuri
sunt specificate calităţile speciale ale victimei precum ar fi femeia gravidă- lit.c) alin. (2) art. 165 C.p.
Latura obiectivă a acestor componenţe indică la faptul că majoritatea acestor infracţiuni, de rgulă se
comit prin acţiune, totuşi privaţiunea ilegală de libertate putînd fi realizată prin inacţiune!!!! Toate
componenţele din acest capitol sunt componenţe formale, însă în cazul anumitor agravante acestea devin
materiale (lit.b alin.3 art. 164, lit. balin3 art. 165) In unele cazuri semnele secundare ale laturii obiective
poartă un caracter obligatoriu ca metoda prin înşelăciune, constrîngere; mijloace: armă sau alte obiecte
folosite în calitate de armă. In contextul laturii subiective se indică că toate infracţiunile se comit cu
intenţie, deşi nu se exclude manifestarea imprudenţei pentru urmările prejudiciabile.
Subiectul acestor componenţe este persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a
atins vîrsta de 14 ani (art. 164 şi alin 2 şi 3 ale art. 166) sau de 16 ani pentru restul cazurilor. In cazul cînd
se specifică de legislator comiterea traficului de fiinţe umane prin abuz de putere, aici se cere calitatea
specială a subiectului de persoană cu funcţie de răspundere sau persoană cu funcție de demnitate publică
dintrun organ al autorităţii publice.
Articolul 164. RĂPIREA UNEI PERSOANE (1) Răpirea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de
la 3 la 6 ani. [Art.164 al.(1) sancţiunea modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13
art.423] (2) Aceeaşi acţiune săvîrşită: a) repetat; Exclus b) asupra a două sau mai multor persoane; c)
cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută
sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui
factor; e) de două sau mai multe persoane; f) din interes material; g) cu aplicarea armei sau altor
obiecte folosite în calitate de armă se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani. [Art.164 al.(2)
sancţiunea modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423] (3) Acţiunile prevăzute la
alin.(1) sau (2), care: a) au fost săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul
victimei, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 13 ani. [Art.164 al.(3) sancţiunea modificată prin LP119
din 23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423]
Aceasta componenţă prezintă un pericol social vădit, pe motivul extragerii victimei fară acordul acesteia
din micromediul său social. Mai mult, oricare răpire a persoane presupune în potenţialitate aplicarea
violenţei către victimă, prin acest fapt fiind evidenţiat gradul de pericol social al faptei în raport cu alte
componenţe din grup.
Obiectul juridic special al răpirii persoanei îl formează relaţiile cu privire la libertatea fizică a

29
persoanei.(libertate este posibilitatea persoanei de a se mişca, de a circula şi activa în limitele voinţei
sale.) Totodată se recunoaşte posibil ca prin răpirea unei persoane să fie vătămate în mod adiacent relaţiile
sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei. In asemeneacazuri
aceste relaţii sociale reprezintă obiectul juridic secundar al infracţiunii analizate în calitatea consecinţei,
relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică fiind / obiectul juridic principal. Deoarece răpirea persoanei
nu presupune o careva influienţare nemijlocită asupra corpului victimei, această componenţă nu are obiect
material,cu toate acestea, admiţînd aplicarea violenţei către victimă, atunci corpul persoanei se transformă
în obiect material. Victimă a acestei componenţe poate fi oricare persoană fizică, deşi această
componenţă nu se manifestă atunci cînd între persoana răpită şi răpitor există careva raporturi
reglamentate de normele spre ex. dreptului familiei - cînd unul din părinţi ia copilul mic în situaţia cînd
are impedimente în comunicarea cu acesta create de alt pîrinte), adică cînd se consideră că făptuitorul
acţionează în interesele victimei-copilului în cazul dat.
Latura obiectivă se exprimă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de răpire a persoanei.
De regulă comiterea acestei infracţiuni presupune existenţa a trei etape succesive:
1) capturarea persoanei; 2) luarea şi deplasarea acesteia din habitatul ei permanent sau provizoriu (loc de
trai, muncă, odihnă,tratament...) 3) reţinerea persoanei (cu privarea deplină de libertatejîmpotriva voinţei
sale. Acţiuni adiacente care pot însoţi răpirea unei persoane: aplicarea violenţei, ameninţarea cu aplicarea
violenţei, înşelăciunea etc..astfel, latura obiectivă devenind mai complicată , transformîndu-se în una
complexă. Aplicarea violenţei la răpirea unei persoane este absorbită în cazul cînd aceasta apare ca
necesitate întru realizarea răpirii, aplicarea violenţei, însă care depăţeţte această necesitate realizează
concursul de infracţiuni între răpirea unei persoane şi vătămarea integrităţii corporale. Durata reţinerii
ilegale a persoanei răpite nu are importanţă la calificarea infracţiunii. Infracţiunea de răpire a unei
persoane este o infracţiune formal
Latura subiectivă se exprimă în vinovăţie sub forma intenţiei directe,
Motivele putînd fi dintre cele mai variate.. Dacă motivul se exprimă în interes material atunci
răspunderea obţine un caracter agravant, fapta fiind calificată în baza lit. a alin.2 art.164 CP RM.
Subiectul-pers. fiz. responsabilă care la moment.comiter. infracț. a atins 14 ani. lit.a alin.2 art. 164 CP-
răpirea unei persoane comise în interes material In cazul de răpire a persoane din motivul сel mai
răspîndit, frecvent este interesul material, care se poate manifesta prin năzuința făptuitorului de a obţine
de la victimă sau persoanele apropiate acesteia un folos material. În general răpirea persoanei însoţită de
cererea de a i se transmite bunurile proprietarului nu necesită a fi calificată conform alin.4 art. 189
(şantaj) şi cu luarea în considerare a art. 118 în asemenea cazuri nu se cere calificarea suplimentară în
baza art. 164 CP.Uneori revendicările de transmitere a baniior sau bunurilor materiale de către victimă
sunt precedate de datoria acesteia, sau prejudiciul cauzat. Dacă aceste circumstanţe se vor proba, cele
comise se vor califica în baza art. 164 CPRM cu excepţia iit. f) din alin.2 şi art.352 CP al
RM.(samavolnicie). Răpirea unei persoane comisă cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în
calitate de armă -lit.g alin.2 art.164 CP Răpirea unei persoane comise în astfel de circumstanţe se
consideră mai gravă, iar persoana făptuitorului cu pericol social mai sporit, care recurge la alte mijloace
în măsură să-i asigure reuşita. arme-art. 129 alin.l CP RM, Legea cu privire la arme din 18.05.1994. Este
important ca în raportul de expertiză să fie stabilit dacă obiectul aplicat la răpirea unei persoane reprezintă
sau nu armă. În cazul existenţei temeiurilor acţiunile făptuitorului se mai pot califica în baza art. 290
CPRM (purtarea, păstrarea, fabricarea, procurarea, armei.) Alte obiecte folosite în calitate de armă-
obiecte cu altă destinaţie decît cea de vătămare a unei persoane, a unui animal ori decît cea de apărare
contra unui atac sau pentru imitarea proprietăţilor de luptă, acestea pot fi folosite chiar contrar destinaţiei
lor -topor, bîtă, foarfec, cuţit etc. Aplicarea în cadrul răpirii a unei arme inutilizabile sau defectate sau a
une machete nu formează această circumstanţă agravantă, cu excepţia cînd acestea sunt folosite ca obiecte
folosite în calitate de armă.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin răpirea unei persoane.

30
4. Prin răpirea unei persoane înţelegem capturarea ei contrar dorinţei sau voinţei sale, însoţită de
schimbarea locului de reşedinţă ori de aflarea temporară în alt loc şi de privarea ei de libertate.
5. Capturarea, schimbarea locului de reşedinţă şi privarea de libertate a victimei constituie două elemente
obligatorii ale laturii obiective ale răpirii persoanei.
6. De obicei, răpirea persoanei se realizează prin îmbinarea ei cu alte acţiuni infracţionale: ameninţări,
violenţă, privarea de libertate, viol, şantaj etc. Potrivit regulii generale, o calificare suplimentară se cere
numai în cazul în care se comite o infracţiune mai gravă decât răpirea persoanei sau există un concurs real
de infracţiuni. De exemplu, vătămări grave ale integrităţii corporale, omor, viol, şantaj etc.
7. Răpirea persoanei are trăsături asemănătoare cu privaţiunea ilegală de libertate (art.166) şi cu luarea de
ostatici (art.280). Însă există şi deosebiri. Privaţiunea ilegală de libertate se deosebeşte de răpirea
persoanei prin faptul că ea nu este însoţită de schimbarea locului de aflare a victimei. Ea se efectuează
prin reţinerea persoanei în locul unde ea se afla de bună voie. Spre deosebire de răpirea persoanei, luarea
de ostatici are alt obiect de atentare - securitatea publică, precum şi alt conţinut al cerinţelor înaintate
(dacă există de acestea). La răpirea persoanei acestea nu se afişează, vinovatul se străduieşte să acţioneze
pe ascuns, inclusiv de autorităţi.
8. Metodele răpirii pot fi diferite: a) pe ascuns (de exemplu, a unei persoane care dormea); b) deschis
(prin aplicarea violenţei fizice: legare, închiderea într-o încăpere, sau a violenţei psihice: ameninţare cu
violenţa fizică, răspândirea unor informaţii pe care nu le dorea); c) prin înşelăciune sau abuz de încredere.
9. Răpirea persoanei se consideră consumată din momentul capturării şi schimbării locului de aflare a
victimei contrar dorinţei şi voinţei sale. Durata privării de libertate (ore, zile, săptămâni, luni) nu are
importanţă.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele pot fi diferite: răzbunare,
gelozie, huliganism, carierism, dorinţa de a săvârşi unele tranzacţii în perioada privării de libertate etc.
Cele mai răspândite sunt motivele acaparatoare. Motivele se iau în consideraţie numai la individualizarea
pedepsei penale.
11. Victimă a răpirii poate fi orice persoană fizică, indiferent de vârstă, sex, cetăţenie, religie, origine
naţională sau socială, capacitatea de a înţelege cele ce se petrec etc.
12. Interpretarea noţiunilor agravantelor din alin.2 şi 3 la art.164 este aceeaşi ca şi a agravantelor
infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. (A se vedea explicaţiile la art.145-154.)
13. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 1641 . Răpirea minorului de către rudele apropiate
Articolul 165. TRAFICUL DE FIINŢE UMANE (1) Recrutarea, transportarea, transferul,
adăpostirea sau primirea unei persoane, cu sau fără consimţămîntul acesteia, în scop de exploatare
sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, pentru cerşetorie, în sclavie sau în
condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a
organelor, ţesuturilor şi/sau celulelor, precum şi de folosire a femeii în calitate de mamă-surogat,
săvîrşită prin: [Art.165 al.(1), dispoziţia modificată prin LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]
a) ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi
sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor şi prin servitute, în scopul
întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil, precum şi prin ameninţare cu
divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane atît fizice, cît şi juridice; b)
înşelăciune; c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau
beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 3000 la 5000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o
anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice. [Art.165 al.(1), sancţiunea modificată prin
LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794] (2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite: a) de către o persoană care
anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin.(1); b) asupra a două sau mai multor persoane; c) asupra
unei femei gravide; d) de două sau mai multe persoane; e) de o persoană publică, de o persoană cu

31
funcţie de răspundere, de o persoană cu funcţie de demnitate publică, de o persoană publică străină sau
de un funcţionar internaţional; [Art.165 al.(2), lit.e) în redacţia LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13
art.794] [Art.165 al.(2), lit.e) modificată prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77] f) cu
aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei; g) cu deosebită
cruzime pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 5000 la 7000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o
anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice. [Art.165 al.(2), lit.g) modificată prin LP252 din
08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855] (3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2): a) săvîrşite de un
grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; a 1 ) însoţite de contaminarea cu o boală
venerică sau cu maladia SIDA; [Art.165 al.(3), lit.a1 ) introdusă prin LP270 din 07.11.13,
MO290/10.12.13 art.794] b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a
persoanei, cu decesul ori sinuciderea acesteia, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, cu
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3
la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 7000 la 9000 de unităţi
convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei
juridice. (4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile
săvîrşite de ea în legătură cu această calitate procesuală.
În ultima perioadă de timp pe motivul obţinerii acestei componenţe de infracţiune a unei amplori în RM s-
au întreprins paşi concreţi în vederea prevenirii,combaterii şi sancţionării traficului de fiinţe umane.A fost
creat Comitetul naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, s-a adoptat planul naţional de
acţiuni pentru combaterea, acestui, fenomen s-a adoptat Legea privind prevenirea şi combaterea traficului
de fiinţe umane.
Luînd în consideraţie caracterul complex al faptei prejudiciabile din contextul traficului de fiinţe umane,
obiectul juridic special al acestei componenţe este şi el complex.
Astfel, obiectul juridic principal al infracţiunii stabilite de art. 165 CP îl constituie relaţiile sociale cu
privire la libertatea fizică a persoanei, obiectul juridic secundar al tr. de fiinţe umane îl formează relaţ
sociale cu privire la libertat. psihică, integritate corporală, sănătatea, inviolabilitatea sexuală, ori viaţa
personală sau alte valori sociale. Cînd se produce vătămarea obiectului juridic secundar pe calea
influienţării infracţionale nemijlocite asupra corpului victimei, traficul de fiinţe urrane obţine şi obiect
material.
Victimă a acestei componenţe poate fi doar persoana care la momentul comiterii infracţiunii a împlinit
vîrsta de 18 ani. Prin acest fapt, componenţa art. 165 c.p. se deosebeşte de componenţa art. 206 c.p..
Potrivit alin.4 art.165 victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspunderea penală pentru
infracţiunile comise de ea în legătură cu această calitate, dacă a acceptat colaborarea cu organul de
urmărire penală în cauza dată.
Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane se exprimă în fapta prejudiciabilă care cuprinde două
acţiuni cu caracter alternativ: acţiunea principală constînd în recrutarea, transportarea, transferul,
adăpostirea sau primirea unei persoane; 2) acţiunea adiacentă care se concretizează în a) ameninţarea cu
aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei
inclusiv prin răpire, prin confiscarea documentelor, inclusiv prin servitute b) înşelăciune c) abuz de
poziţia de vulnerabilitate a victimei sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii.
Acţiunea principală se exprimă: - recrutare-racolarea persoanelor traficate pentru deplasarea lor la punctul
destinaţiei în care se preconizează să fie exploatate sexual sau prin muncă sau servicii forţate; -
transportarea - deplasarea persoanelor traficate peste frontiera RM sau pe teritoriul RM în vederea
folosirii în scopurile art. 165 CP; - transferul-transmiterea persoanelor traficate de la un traficant la altul
prin v-c , schim'), dare în chirie, cesiune în contul unei datorii, donaţii sau alte tranzacţii ilegale.; -
adăpostirea-plasarea persoanelor traficate întrun loc ferit întru nedescoperirea de reprezent. organelor de
drept sau de terţele persoane... - primirea-luarea în custodie a persoanelor traficate de către un traficant la

32
altul ca umare a unor tranzacţii ilegale care se pot prezenta sub oricare din modalităţile lit. a-c alin.l art.
165CPRM Nu contează cînd a fost aplicată violenţa specificată sau ameninţarea cu ea - pînă la
confiscarea documentelor sau deţinerea în stare de servitute ori concomitent cu aceasta. Este important ca
aceasta să urmărească scopul de facilitare a confiscării documentelor de la victimă sau să aibă scopul de a
o deţine în stare de servitute sau de a o răpi. Potrivit Convenţiei ONU cu privire la abolirea sclavajului a
traficului de sclavi şi a instituţiilor şi practicilor similare prin servitute se înţelege starea sau condiţia care
rezultă din faptul că un debitor pentru datorie s-a oferit să dea drept garanţie serviciile sale personale sau
a unei alte persoane asupra căreia îşi exercită autoritatea dacă valoarea echitabilă a acestor servicii nu este
destinată lichidării datoriei. Altă modalitate care alcătuieşte acţiunea adiacentă se manifestă prin
înşelăciune care se exprimă în prezentarea vădit falsă a realităţii fie în trecerea sub tăcere a. realităţii, cînd
are loc asunderea faptelor şi a circumstanţelor care trebuie communicate dacă se încheia o tranzacţie
legală. Altă modalitate sînt acţiunile adiacente manifestate prin abuz de poziţie de vulnerabilitate, abuz de
putere sau dare sau primire a unor plăţi sau beneficii Abuz de poziţia de vulnerabilitate-uzarea în mod
exagerat de situaţia vulnerabilă a victimei sub aspect economic (sărăcie extremă), juridic (lipsa de
încredere în organele de drept care adeseori sunt concrescute cu reţelile de traficanţi, precum şi
necunoaşterea prevederilor legale în materie de protecţie a persoanelor traficante), afectiv-încrederea
victimei în promisiunile unei persoane apropiate care se dovedeşte a fi autorul traficului sau complicele...
Abuz de putere-persoana cu funcţie de răspundere care reprezintă autoritatea publică şi s efoloseşte
exagerat de atribuţiile sale (în asemenea caz nu este calificarea suplimentară în baza art. 327 CP) Darea
sau primirea unor plăţi sau beneficii presupune oricare plată care are rol de recompensă ilicită. Ipoteza de
primire a plăţilor presupune realizarea unei comenzi a persoanei interesate. Aici persoana care dă
comanda are rolul de instigator sau organizator, iar cea care deţine controlul asupra victimei-complice..
Este o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul obţinerii controlului asupra
victimei care nu se poate deplasa nestingherit în spaţiu. Latura subiectivă-vinovăţie sub forma intenţie
directe în primul rînd, motivele fiind de regulă concretizate în interesul material. Dispoziţia specifică
anumite scopuri speciale-în scopul exploatării sexuale comerciale sau necomerciale, exploatării prin
muncă sau servicii forţate, exploatării în sclavie sau condiţii similare acesteia, sau a folosirii în conflicte
armate, activităţi criminale,prelevării organelor sau ţesuturilor pentru transplantare; sau în raport cu
acţiunea adiacentă-în scopul întoarcerii unei datorii al cărei mărime nu este estimabilă în mod rezonabil...
Exploatare sexuală comercială-activitatea aducătoare de profituri care are drept urmare majorarea
activului patrimonial al făptuitorului, exprimîndu-se în folosirea victimei prin constrîngere în prostituţie
sau în industria pornografică. Expl. Sexuală necomercială-nu are impact asupra măririi patrimoniului,
fiind exprimat în căsătorie (inclusiv poligamică), concubinaj sau alte forme de coabitare, realizate pentru
propria consu,maţie a făptuitorului. La calificare nu se cere realizarea oricăruia dintre scopurile principale
menţionate, fiind suficientă probarea existenţei acestuia la făptuitor la momentul comiterii infracţiunii.
Subiectul-persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a atins vîrsta de 16
ani.Comiterea abuzuluyte putere în context reclamă calitatea specială a subiectului- persoană cu funcţie
de răspundere^are reprezintă autoritatea publică centrală sau locală. Agravantekle fară corespondent în
componenţele de infracţiune anterior examinate. Traficul de fiinţe umane comis cu aplicarea violenţei
periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică şi psihică a persoanei lit.e) din alin.2 al art. 165 CP RM.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane se formează din două categorii de acţiuni de sine
stătătoare legate între ele. Aceste acţiuni sunt reglementate de Rec. Adunării Parlamentare a CE nr.1325
(1997) cu privire la traficul de femei şi prostituţia forţată în statele membre ale CE; Rec. nr.R(2000)11
adoptată de Consiliul de Miniştri al CE la 19.05.2000 şi Raportul explicativ; Rec. 1526 (2001) a Adunării
Parlamentare a CE privind traficul de minori (cazul Moldovei); Protocolul cu privire la prevenirea,
suprimarea şi sancţionarea traficului de persoane, în special femei şi copii, care completează Convenţia
ONU pentru combaterea crimei organizate transnaţionale, ONU, 2000; Rezoluţia ONU din 18.01.2000;
Convenţia ONU contra crimei organizate transfrontaliere.

33
4. Prima categorie de acţiuni infracţionale poate avea următoarele varietăţi: a) recrutarea; b) transportarea;
c) transferul; d) adăpostirea; e) primirea unei persoane. Acţiunile enumerate trebuie comise în scop de
exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, în sclavie sau în condiţii
similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor sau
ţesuturilor pentru transplantare.
5. Acţiunile infracţionale din a doua categorie pot fi realizate prin: a) ameninţare cu aplicarea violenţei
fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscarea
documentelor şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod
rezonabil; b) înşelăciune; c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor
plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra altei
persoane.
6. Pentru realizarea laturii obiective a traficului de fiinţe umane e necesară existenţa cel puţin a unei
varietăţi din prima categorie de acţiuni infracţionale şi cel puţin a uneia din a doua categorie de acţiuni
menţionate.
7. Recrutarea în scopul traficului de fiinţe umane presupune atragerea persoanei prin selecţionare într-o
anumită activitate, determinată de scopurile stipulate la alin.1 art.165.
8. Prin transportare înţelegem deplasarea cu un mijloc de transport a unei persoane dintr-un loc în altul în
aceleaşi scopuri.
9. Transferul presupune trecerea persoanei de la un serviciu la alt serviciu care permite făptuitorului a
utiliza victima în scopurile menţionate.
10. Prin adăpostire se înţelege ascunderea victimei într-un loc care să-i permită făptuitorului a o folosi în
scopurile infracţiunii analizate.
11. Primirea unei persoane presupune admiterea, includerea, încadrarea victimei într-o întreprindere, într-
o instituţie, într-o organizaţie sau găzduirea ei într-un loc care să-i permită făptuitorului de a o folosi în
scopurile traficului de fiinţe umane.
12. Prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei înţelegem loviturile care produc numai
dureri fizice şi vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii, care cer îngrijiri medicale pe un
termen de până la 6 zile.
13. Noţiunea răpirii este dată de interpretările de la art.164.
14. Prin confiscarea documentelor în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod
rezonabil înţelegem luarea documentelor de identitate ale victimei pe temeiul datoriei.
15. Prin servitute în scopul întoarcerii unei datorii înţelegem supunerea unei persoane la robie (slujire,
aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.
16. Înşelăciunea poate fi activă, când vinovatul comunică victimei informaţii cu bună-ştiinţă false, sau
pasivă, când el nu comunică victimei informaţiile pe care era obligat să le comunice, pentru a realiza
traficul de fiinţe umane.
17. Abuzul de poziţie de vulnerabilitate presupune traficul de fiinţe umane prin utilizarea părţii slabe a
victimei, a trăsăturilor ei sensibile sau negative.
18. Noţiunea abuzului de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii sunt asemănătoare cu
interpretările acestor noţiuni de la art.324, 325, 326, 327, 333, 334 şi 335. 19. Traficul de fiinţe umane
face parte din componenţa de infracţiune formală şi se consideră consumată din momentul săvârşirii celor
două acţiuni obligatorii descrise în norma penală indiferent de survenirea consecinţelor prejudiciabile.
20. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Alt semn constitutiv al laturii
subiective este scopul traficului de fiinţe umane descris detailat la alin.1 art.165. 21. Agravantele
traficului de fiinţe umane din alin.2 şi 3 art.165 au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele corespunzătoare de
la art.145-154. 22. Alin.4 art.165 stipulează liberarea de răspundere penală a victimei pentru infracţiunile
săvârşite de ea în legătură cu calitatea procesuală a ei, dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire
penală în cauza dată. 23. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a
împlinit vârsta de 16 ani.

34
Articolul 1651 . Utilizarea rezultatelor muncii sau serviciilor unei persoane care este victimă a
traficului de fiinţe umane
Articolul 166. PRIVAŢIUNEA ILEGALĂ DE LIBERTATE (1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei
persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea acesteia, se pedepseşte cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau cu închisoare de pînă la 2 ani. a) repetat; Exclus b)
asupra a două sau mai multor persoane; c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide
ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate,
bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor; d) de două sau mai multe persoane; e) cu aplicarea
violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei; f) cu aplicarea armei sau altor obiecte
folosite în calitate de armă se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani. [Art.166 al.(2) sancţiunea
modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423] (3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau
(2), dacă au provocat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul
victimei, se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani. [Art.166 al.(3) sancţiunea modificată prin LP119
din 23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423].
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune prin care este lipsită de
libertate o persoană de către alta, prin deţinerea ei într-o încăpere (casă, subsol), pe insulă, în pădure sau
în orice alt loc, unde aceasta se găsea de bună voie sau în urma unei înşelăciuni, şi reţinerea victimei
acolo împotriva dorinţei şi voinţei sale.
4. Latura obiectivă a faptei există numai dacă privarea de libertate s-a produs în mod ilegal, adică
aceasta să nu fie expres sau implicit admisă de lege. Atunci când lipsirea de libertate are caracter legal,
fapta nu constituie infracţiune. Este cazul privării de libertate a bolnavilor contagioşi pentru tratament
împotriva voinţei lor, a persoanelor reţinute în carantină, a militarilor reţinuţi în cazarmă, al supravegherii
minorilor de către părinţi, de către tutore, educator, lipsirea de libertate a agresorului în caz de legitimă
apărare, al reţinerii unei persoane în stare avansată de ebrietate pentru a o împiedica să facă rău etc.
5. Lipsirea de libertate a persoanei trebuie să dureze atât timp (ore, săptămâni, luni), încât să rezulte că
persoana a fost efectiv împiedicată a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu voinţa sa. Dacă persoana
trebuia să îndeplinească un anumit act şi nu l-a putut îndeplini din cauză că a fost lipsită de libertate, fapta
constituie infracţiune chiar dacă această lipsire de libertate a durat extrem de puţin, de exemplu - câteva
minute.6. Pentru a vedea deosebirea dintre privaţiunea ilegală de libertate şi răpirea unei persoane sau
luarea de ostatici, facem trimitere la explicaţiile alin.5 art.164.
7. Fiind o infracţiune continuă, lipsirea de libertate în mod ilegal se consumă în momentul în care începe
această acţiune şi se epuizează când ea se termină.
8. Nu se socoate infracţiune izolarea persoanei într-un anumit loc la dorinţa şi cu consimţământul
acesteia.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Nu interesează pentru calificare motivele
infracţiunii. Ele pot fi josnice, cum sunt lăcomia, invidia, răzbunarea, gelozia etc., însă trebuie luate în
consideraţie la individualizarea pedepsei penale. 10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană
fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în
condiţiile alin.2 şi 3. Dacă victima a fost lipsită de libertate în mod ilegal de o persoană cu funcţii de
răspundere sau care gestionează o organizaţie nestatală, atunci - în funcţie de circumstanţele cauzei - cele
săvârşite trebuie calificate ca reţinere sau arestare ilegală (art.308) sau ca abuz de putere sau abuz de
serviciu (art.327), sau ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.328), sau ca abuz de
serviciu (art.335), sau ca depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.336). 11. Agravantele privaţiunii ilegale
de libertate din alin.2 şi 3 art.166 au aceeaşi interpretare ca şi agravantele corespunzătoare de la art.145-
154.

35
Articolul 1661 . Tortura, tratamentul inuman sau degradant
Articolul 167. SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI
Punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire asupra acesteia
sau determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau ameninţării cu violenţă, să
se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie se pedepseşte cu amendă în mărime de
la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 10 ani, în ambele cazuri cu (sau fără)
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de
până la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea unei persoane în
stare de sclavie; b) ţinerea unei persoane în stare de sclavie; c) determinarea unei persoane la condiţii
similare sclaviei.
4. A pune o persoană în stare de sclavie înseamnă a o transforma dintr-o persoană liberă într-un simplu
obiect al dreptului de proprietate.
5. A ţine o persoană în stare de sclavie înseamnă a exercita asupra unei persoane ajunse în stare de sclavie
prerogativele dreptului de proprietate.
6. A determina o persoană la condiţii similare sclaviei înseamnă a face ca o persoană ajunsă în stare de
sclavie, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau a ameninţării cu violenţa, să ia o hotărâre
ca ea aparent să se angajeze la muncă la vinovat ori să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie cu el.
Făptuitorul exercită asupra persoanelor indicate prerogativele dreptului de proprietate.
7. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care o persoană este pusă, ţinută sau determinată la
condiţiile sclaviei. Sclavia, fiind o infracţiune continuă, se epuizează atunci când încetează starea de
sclavie.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Motivele n-au importanţă pentru calificare.
9. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşite trebuie încadrate
potrivit art.327, 328, 335 sau 336.
Articolul 168. Munca forţată (1) Obţinerea muncii de la o persoană împotriva voinţei ei, prin
constrîngere sau înşelăciune, dacă această acţiune nu întruneşte elementele traficului de fiinţe umane sau
ale traficului de copii, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani. (2) Aceeaşi acţiune săvîrşită: a)
asupra a două sau mai multor persoane; b) asupra unui copil cu capacitate de muncă sau a unei femei
gravide; c) de două sau mai multe persoane; d) de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de
răspundere, de o persoană cu funcţie de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un
funcţionar internaţional se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată
persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 2500 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice. (3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau
(2): a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; b) soldate cu vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu decesul victimei, se pedepsesc cu închisoare de la 7 la
15 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 1500 la 3000 de unităţi convenţionale cu
lichidarea persoanei juridice. [Art.168 în redacţia LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.

36
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin patru acţiuni alternative: a) forţarea unei persoane să
presteze o muncă împotriva dorinţei sale; b) forţarea la muncă obligatorie; c) ţinerea persoanei în servitute
pentru achitarea unei datorii; d) obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă
sau ameninţare cu violenţa.
4. Prin forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale se înţelege determinarea unei
persoane prin constrângere să îndeplinească o muncă pe care din propria sa voinţă ea nu ar îndeplini-o.
5. Prin forţarea la o muncă obligatorie înţelegem punerea unei persoane în situaţia de a presta o muncă la
care nu este obligată, de parcă ar avea îndatorirea să o presteze.
6. Ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii înseamnă supunerea unei persoane la robie
(slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.
7. Obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţa
presupune dobândirea pentru sine sau în interesul altor persoane a unei munci sau servicii prin eforturile
menţionate.
8. Infracţiunea se consumă în momentul în care persoana este supusă la muncă, servicii forţate sau
obligatorii şi se epuizează în momentul în care persoana îşi redobândeşte libertatea.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. 10. Subiectul poate fi o persoană fizică
particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 169. INTERNAREA ILEGALĂ ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ (1) Internarea
ilegală într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic se
pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani. (2) Aceeaşi acţiune care a cauzat din
imprudenţă: a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; b) decesul victimei se pedepseşte
cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin internarea într-o instituţie psihiatrică a unei persoane
vădit sănătoase din punct de vedere psihic. Modul şi condiţiile de internare a persoanei în instituţia
psihiatrică sunt reglementate de Legea 1402 din 16.12.1997 privind asistenţa psihiatrică şi de Legea cu
privire la asistenţa psihiatrică.
4. Spitalizarea într-o instituţie psihiatrică poate fi aplicată numai în prezenţa concomitentă a trei condiţii:
a) persoana suferă de o boală psihică; b) persoana necesită îngrijiri medicale; c) există rugămintea sau
consimţământul bolnavului sau a reprezentanţilor lui legali.
5. Internarea într-o instituţie psihiatrică se efectuează în baza încheierii unui consiliu de medici psihiatri
sau a hotărârii instanţei de judecată.
6. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică se poate manifesta prin: a) spitalizarea forţată a unei
persoane sănătoase sau b) spitalizarea persoanei cu tulburări psihice, dar fără temeiuri legale. 7. Reţinerea
într-o instituţie psihiatrică a persoanei care a primit îngrijirile medicale şi nu necesită mai departe această
izolare poate fi încadrată ca o privaţiune ilegală de libertate sau ca o infracţiune comisă de persoane cu
funcţii de răspundere. 8. Infracţiunea se consumă în momentul internării ilegale într-o instituţie psihiatrică
a unei persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. 10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o
persoană oficială din instituţiile curative sau un medic specialist în neurologie, învestit cu dreptul de a
decide internarea într-un spital de boli psihice. 11. Agravantele infracţiunii sunt identice cu agravantele
corespunzătoare de la art.145-154.

37

S-ar putea să vă placă și