DREPT PENAL

Acea ramura care reglementeaza relatiile de aparare sociala prin prevenirea si

combatarea criminalitatii.
Legea penala aplica raporturi juridice penale. Raportul juridic penal este relatia sociala
reglementata de norma juridica penala
Adoptarea unei norme juridice penale impune cetatenilor o conduita de abtinere de la
incalcarea legii penale, dand nastere unui asa zis raport juridic de conformare.
Incalcarea normei juridice penale da nasterer unui raport juridic penal de conflic. In baza
caruia statul este obligat sa ceara tragerea la raspunderea penala a persoanelor
vinovate, iar aceasta este obligata sa suporte pedepsele si masurile aplicate ca urmare a
tragerii sale la raspundere penala. Asadar adoptarea unei norme penale da nastere unui
raport juridic de conformare intre stat pe de o parte si toate persoanele care se afla pe
teritoriul statului pe de alta parte. Raportul juridic de conformare dureaza pana la iesirea
din vigoare a legii penale, in cazul in care cineva face o infractiune ia nastere un raport
juridic penal de conflic care pana la definitiva a hotararii de condamnare cand ia nastere
un al 2 lea raport juridic penal executional – penal si care se incheie odata cu raportul
juridic penal la momentul executarii pedepsei. Primul subiect al raportului este statul ce
reprezinta a societatii. Al 2 lea subiect este subiectul activ al infractiunii, cel care a
savarsit fapta sau orice persoana fizica sau juridica ce este obligata sa respecte legea
penala.

Principii generala

- Fundamentale – se aplica tuturor institutiilor din dreptul penal

- Generale – se aplica intregii materii.
- Institutionale – se aplica fiecarei institutii.

Principiul legalitatii incriminarii si sanctiunii de drept penal

 Prevede care fapte constituie infractiuni si de asemenea pedepsele aplicabile si
masurile educative ce se pot lua fata de persoanele ce au savarsit infractiuni precum
si masurile de siguranta ce se pot lua fata de vinovat.

Principiul legalitatii a fost enuntat de Cezar Begaria, el a produs o revolutie in

materia dreptului penal, naruind principiile dreptului penal feudal unde legea era
facuta de feudali. Codul penal art 1 zice:

- Legea penala prevede faptele ce constituie infractiuni

- Nicio persoana nu poate fi sanctionata penal pt o fapta ce nu era prevazuta de legea
penala la data savarsirii ei. Acest principiu al legalitatii impune si respingerea
analogiei a dreptului penal, adica a condamnarii unei persoane pt fapte care nu erau
prevazute de legea penal, dar care erau asemenatoare prevazute de legea penala.
Romania a fost reticenta la aplicarea legii penale prin analogie dar sub influenta

Principiul infractiunii ca temei al raspunderii penale.

Este o garantie a libertatii persoanei care consacra, in art 23. Alin 1 din Constitutie,
dreptul la siguranta persoanei.
 Principiul raspunderii penale personale: nicio persoana nu poate fi trasa la
raspundere pt o fapta facuta de alta

Principiul individualizarii pedepsei

Presupune aplicarea sanctiuniilor de drept penal in raport de 2 elemente esentiale:

gravitatea infractiunii si persoana infractorului. In raport de organul ce o efectueaza
distingem 3 forme de individualizare:
1. Individualizarea legala care este efectuata de legiuitor in raport de gravitatea
abstracta a infractiunii, tinand seama de frecventa infractiunii respective si de starea de
moralitate a populatiei careia i se adreseaza norma.
2. Individualizare judiciara este efectuata de catre instante si are in vedere pe de o parte
individualizarea legala pe de alta parte persoana infractorului.

In raport de aceste criterii instanta realizeaza o individualizare judiciara.

Pt a stabili un nivel optim al sanctiunii care sa asigure reeducarea si reinsertia in
societate a infractorului.

Mai exista si o individualizare administrativa care se realizeaza dupa ramanerea

definitiva de condamnare in timpul executarii sanctiunii, astfel regimul de executare va fi
diferit in raport de situatia infractorului, pe durata pedepsei si de conduita persoanei in
timpul executarii pedepsei.

Principiul umanismului dreptului penal.

Are in vedere ca sanctiunea nu vizeaza eliminarea infractorului ci reeducarea si

intoarcerea sa in societate, sanctiuniile penala nu trebuie sa produca suferinte fizice si
nici psihice inafara celor care sunt strict determinate de natura pedepsei. Pedepsele
aplicate nu trebuie sa fie degradante.

Izvoarele dreptului penal.

2 bucati

1. faptele care au generat raport juridic penal de conflict (viol, omor, lipsire de libertate,
talharie) si atunci vorbim de un izvor material.
2. Regula de conduita care reglementeaza solutionarea rap juridic penal de conflict si
atunci vorbim de un izvor formal.

Izvoarele formale

Legea: potrivit art 173 din Codul penal prin lege penala se intelege orice dispozitie cu
caracter penal cuprinsa in legi organice ori ordonante de urgenta sau alte acte normative
care la data adoptarii lor aveau putere de lege.
Constitutia ca lege fundamentala

Prevede valorile sociale care sunt protejate de legea penala: suveranitatea,

independenta, unitatea si indivizibilitatea statului dreptului si libertatile persoanei.
Constitutia este cel mai important izvor

Deciziile Curtii constitutionale

Legile organice

Principala lege este codul penal

Legea cooperarii judiciare

Ordonantele de ugenta

Ordonantele de urgenta sunt asimilate legii organice.

Deciziile ICCJ, in Ro jurisprudenta nu este izvor de drept dar are caracter orientativ pt
solutiile pronuntate inaltei cauze de la acest principiu sunt 2 exceptii:
1. Solutionarea, dezlegarea unor chestiuni de drept.
2. Solutionarea recursului interesului legii

Tribunalul, curtea de apel....se pot pronunta la ICCJ sa solutioneze asupra unor

probleme de principii, compleu presidat in 8 judecatori care judeca fara citarea partilor
in 3 luni de la sesizare.

Recursul in interesul legii se introduce de catre procurorul general din oficiu sau la
cererea ministrului de justitie. Solutiona pronuntata in decursul legii este obligatoriei pt
viitor , dar nu profita partilor implicate.

Izvoarele internationale

Sunt tratatele ratificate de parlament potrivit legii.

Izvoare internationale directe care odata cu ratificarea produc drepturi si obligatii in

sarcina tututor persoanelor.

Izvoare indirecte care prevad obligatia pt statul roman de a reglementa unui domeniu
dupa ratificare.

Norma juridica

O norma imperativa care impune destinatarilor normei o anumita conduita pt aplicarea

sanctiunii.

Se reduce la o structura dihotomica

Clasificari:

Norme generale care prevad cum se nasc, se sting, codifica raporturile juridice penale,
fiind incidente in cazul savarsirii oricarei fapte penale. Se regasesc in partea generala a
codului penal.
Normele speciale prevad conditiile in care o fapta constitutie infractiune si se regasesc in
partea speciala a codului penal sau in legi penale.
Continutul conduitei

Norme prohibitive si norme onerative

Prohibitive - interzic o conduita

Onerative - impun o conduita

In functie de obligativitatea conduitei

Norme imperative impun sa nu ucizi (ex)

Norme permisive impun masuri

In raport de functia indeplinita

Norme de incriminare stabilesc in ce conditii o fapta constituie o infractiune

Norme intregratoare cum se aplica celelate norme/principii

In raport de structura unei anumite norme

Norme complete

Norme incomplete – o incriminare cadru – dispozitie facuta generic

Art 348 se completeaza cu dispozitiile din legea 95/2006 reforma domeniului sanatatii,
nu poti exercita profesia de medic fara diploma corespunzatoare cu dispozitiile legii
51/95 privind avocatura.

Norme de trimitere acele norme care imprumut din alte dispozitii sau sanctiuni din
cuprinsul altor acte normative, dar raman legate de norma pe care le-a completat.
107/2012 a statuat urmatoarele:

1. Cand o norma penala face trimitere la o alta norma determinata de care imprumuta
unu sau mai multe elemente modificarea normei completatoare atrage si modificare
normei incompleta.

2. in cazul abrogarii normei completatoare, norma incompleta pastreaza elementele din

acestea.

De regula norma de trimitere pastreaza elementele luate in forme existente la data

abrogarii in timp ce norma cadru aplicarea ei este legata direct de abrogarea normei
completatoare.

Interpretarea si aplicarea legii penale.

Interpretarea legii penale este o operatiune logico – juridica de stabilire a sensului
normei penale, interpretarea este necesara ca urmare a aparitiei unor noi situatii de
viata ce nu au fost avute in vedere la adoptarea normei sau ca urmarea a unor redactari
confuze si imprecise ale normei, interpretarea inceteaza cand norma este clara.
Interpretarea inlatura ambiguitatea si caracterul echivoc al unor reglementari. Formele
interpretarii:
1. Interpretarea oficiala este realizata de organul cu atributii in procesul elaborarii
normei juridice si are caracter obligatoriu. Mai are denumirea de interpretare autentica
sau legala. Interpretarea cauzala este realizata de organul judiciar in procesul
solutionarii cauzei. Interpretarea juridiciara nu este obligatorie decat pt cauza
solutionara. Interpretarea neoficiala este o interpretare ce nu are forta juridica dar se
impune prin argumentarea stiintifica.
Metodele de interpretare:
1. interpretare literara sau gramaticala este prima forma de interpretare si are la baza
analiza sintactica si morfologica a textului in vederea stabilirii corecte a sensului normei.
2. interpretarea rationala sau logica are la baza principiile logici formale aplicate in
domeniul dreptului si foloseste mai multe principii logice cum ar fi: argumentul in pera
contrarium, a maiorii ad minus, a minorii ad maius, a fortiorii reductio adaptulum
precum si argumentul asimile adica rationamentul de analogie
3. interpretarea sistematica urmareste descifrarea sensului normei pe baza analizei
acesteia in sistemul legal si al conexiunilor cu alte norme.
4. interpretarea istorica are in vedere interpretarea normei pe baza conditiilor de ordin
social, politic, economic si juridic care au impus adoptarea acestuia. Interpretarea prin
analogie are o utilizare mai restransa si se refera la interpretarea unor dispoziti mai
neclare folosind dispozitii asemanatoare dar mai clare. Rezultatele interpretarii pot fi 3:
1. Declarativ “lex dixit vam voluit” (legea a spus exact ce dorea sa spuna)
2. Extensiva “lex dixit minus vam voluit
3. restrictiva “lex dixit plus vam voluit”

Limitele interpretarii: interpretarea unei norme penale nu se face pt a crea norme noi ci
pentru a elucida intelesul real al normei existente.

Aplicarea legii penale

In spatiu si timp

In timp: Principiul activitatii legii penale = legea penala se aplica sanctiunilor savarsite
pe timpul aflarii in vigoare.

Cele doua norme sa reglementeze aceiasi materie, sa aiba aceiasi destinatari, si sa

exista o contradictie intre cele doua norme.

Ajungerea la termen
Normele penale nu ies prin desuetudine, aplicarea legii penale mai presupune momentul
savarsirii infractiunii.

NERETROACTIVITATE
Principiul neretroactivitatii este un principiu constitutional prevazut in art 15 alin 2
potrivit caruia legea dispune numai pt viitor cu exceptia legii penale mai favorabile. In
codul penal anterior aveau aplicabilitate retroactiva legile care prevad masuri de
siguranta si masuri educative. In actuala legislatie aceste masuri si-au pierdut caracterul
retroactiv, legile interpretative: care se considera ca fac corp comun cu legea. Potrivit
constitutiei legile interpretative sunt retroactive doar daca sunt mai favorabile.

Legile care prevad regimul de executare a pedepsei, se considera ca inculpatul nu are

drepturi castigate asupra modului de executare a pedepsei. Dupa aparitia Constitutiei si
aceasta categorie de acte normative si-a pierdut retroactivitatea.

Prescriptia cu privire la care doctrina italiana prevede ca legea noua care prelungeste
termenul de prescriptie se aplica si faptelor comise anterior intrarii ei in vigoare.
Doctrina romana dezabureaza acest punct de vedere considerand ca si in materia
prescriptiei neretroactivitatea nu este posibila. Jurisprudenta curtii europene a
drepturilor omului de la Strassburg, a statuat nici modificarile de jurisprudenta nu se pot
aplica faptelor savarsite inainte de adoptarea lor, adica extinderea pe cale de
jurisprudenta a definitiei unei infractiuni incluzand fapte care anterior nu intrau in
continutul textului legal nu este posibil. Schimbarile de jurisprudenta trebuie sa se
inscrie pe coordonate asemanatoare legii interpretative care este retroactiva doar daca
este mai favorabila.

Exceptii de la principiul neretroactivitatii

Legea de dezincriminare: art 4 din codul Penal arata ca legea noua nu se aplica faptelor
savarsite sub legea veche daca nu mai sunt prevazute de legea noua, in acest caz
executarea pedepselor a masurilor de siguranta si dreptate pronuntate in baza legii
vechi precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la
aceste fapte inceteaza prin intrarea in vigoare a legii noi.
Ne aflam in prezenta legii de dezincriminare cu 2 situatii:

a). Cand este suprimat o incriminare din legea veche nemaiavand corespondent in legea
noua (adulter, cersetoria). Insa exista forme agravate a infractiunii de inselaciune cum
ar fi inselaciunea prin emiterea unui cec fara acoperire care nu mai este prevazuta
separat in vechiul cod dar intra in infractiunea de baza. Subminarea economiei nationale
nu mai este prevazuta separat, dar fapta poate fi incriminata ca abuz in serviciu,
delapidare sau alta infractiune dupa caz. Primirea de folosea necuvenite nu mai este
infractiune de sine statatoare, daca se regaseste in continutul infractiunii de luare de
mita.

b). Cand in prevederile noii legii se restrange sfera de incidenta a unui anumit text astfel
incat fapta concreta comisa de inculpat nu mai intruneste conditiile impuse de acesta.
Ex: infractiunea de nedenuntare (266) nu mai poate fi comisa din culpa. Tulburarea de
posesie daca este comisa fara constrangere sau desfiintarea semnelor tulburarii de
posesie nu mai constituie infractiune, efectele adoptarii legii de dezincriminare se
reglementate de art 4 teza 2 in conformitate cu care executarea pedepselor a masurilor
de siguranta si masurilor educative, precum si toate consecintele penale ale hotararilor
judecatoresti inceteaza prin intrarea in vigoare a legii noi. 2 remarci: dezincriminarea
nu are ca efect punerea in situatia anterioara/dezincriminarea nu produce efecte asupra
obligatiilor civile.

Legea de amnistie/gratiere

Atat legea de amnistie cat si cea de gratiere au caracter retroactiv pt ca vizeaza fapte
care sunt savarsite in trecut. Legea de amnistie se adreseaza faptelor savarsite pana in
ziua aparitiei actului de clementa.

Legea penala mai favorabila

Prin lege mai favorabila intelegem legea care are conditii de tragere la raspundere
penala mai blande. Justificarea aplicarii legii penale mai blande este aceea ca statul nu-
si permite sa aplice o lege mai severa cata vreme poate fi aplicata si o lege mai blanda.
Conditiile aplicarii legii penale mai favorabile:
a). Succesiunea de legi penale sa intervina intre momentul savarsirii faptei si momentul
judecarii definite a infractorului
b). toate legile succesive sa incrimineza fapta comisa de inculpat. Continuitatea
incriminarii intre momentul savarsirii faptei si momentul condamnarii sa nu intervina un
act normativ care sa intrerupa incriminarea faptei
c). toate legile succesive sa sanctioneze diferit fapta comisa.

Criterii de determinare a legii penale mai favorabile

Determinarea legii mai favorabile se poate face in abstracto prin examinarea dispozitiilor
celor doua sau mai multor acte normative, de ex: examinand actualul cod in comparatie
cu vechiul cod regimul pluralitati de infractiuni este mai sever decat in codul vechi).
Stabilirea legii penale mai favorabile trebuie facuta insa in concreto cu aplicare la caz,
numai in acest fel vom vedea in mod corect daca in cauza respectiva este mai favorabila
o lege sau alta. Cele mai importante criterii sunt urmatoarele:
1. Modificarea conditiilor de incriminare: spre ex: o fapta devine sub legea noua,
infractiune de obicei care presupune conditia repetabilitatii iar infractorul nu are legat
aceasta conditie sau legea noua cere ca subiectul activ sa fie functionar public, iar
infractorul nu indeplineste aceasta conditie.
2. Modificarea conditiilor de tragere la raspundere penala: prin noua lege se introduce o
conditie de sesizare de catre conducerea unitatii sau se inlatura conditia plangerii
prealabile ori se introducere posibilitatea impacarii partilor, sau se introduce un termen
de prescriptie mai scurt.
3. Modificarea regimului sanctionator: este ipoteza cea mai frecventa intalnita in
practica, cand legile succesive prevad pedepse din aceeasi specie se va avea in vedere
durata sau cuantumul acestora. Daca una din legile succesive prevede inchisoarea,
amenda etc va fi mai favorabila legea care prevede si amenda. Daca legile succesive
prevad aceleasi limite pentru pedeapsa principala vor fi avute in vedere alte elemente,
astfel va fi mai favorabila legea care nu prevedere pedepse complementare sau cea care
prevedere pedepse complementare mai reduse. Determinarea legii penale mai favorabile
in cazul legilor complexe s-a considerat ca este posibila combinarea unor dispozitii mai
favorabile cuprinse in legi diferite, pe baza institutiilor care se aplica in mod autonom,
potrivit unei astfel de opinii sustinuta in principiu de profesorii Traian Pop, Costica Bulai,
putem lua regimul pluralitatii de infractiuni dintr-o lege si institutia prescriptiei din alta
lege. Decizia curtii constitutionale 265/2014 a statuat ca acest procedeu este
neconstitutional pt ca duce la aparitia unui lex tertia. In cazul succesiunii de legi penale
survenite pana la ramanerea definitiva a legii de condamnare pedepsele accesorii si
complementare se aplica conform legii care a fost mai favorabil in raport cu infractiunea
comisa.

Aplicarea legii mai favorabile in cazul aplicarii pedepselor definitive

Legea penala mai favorabila se aplica si sanctiunilor definitiv judecate in urmatoarele
situatii:
1. Dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la pedeapsa inchisorii sau
amenzii intervine o lege care prevede un maxim special neredus decat pedeapsa
concreta.
2. daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare a detentiunii pe viata
intervine o lege noua care prevede pentru aceeasi fapta pedeapsa inchisorii, detentiunea
pe viata se inlocuieste cu maximul special al inchisorii prevazut de legea noua.
3. Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la pedeapsa inchisorii
intervine o lege noua care prevede pt aceeasi fapta doar pedeapsa amenzii, inchisoarea
se inlocuieste cu amenda fara a se depasii maximul special al amenzii. Situatiile de
aplicare a legii penale in cazul pedepselor ramase definitive sunt mai putine in
comparatie cu ipotezele de aplicare a legii penale in cazul infractiunilor aflate in curs de
judecata, cat si criteriile sunt mult mai putine. Aplicarea legii penale in baza art 6
opereaza indiferent de modalitatea de aplicare a pedepsei, astfel ca va fi incidenta si in
cazul in care condamnatul a fost eliberat si a beneficiat de suspendare sub
supraveghere, masurile educative au primit o reglementare distincta prin sanctiuni
principale aplicate minorilor.
Prevederile legii mai favorabile sunt mai incidente nu doar atunci cand au o durata
inferioara ci si atunci cand din punct de vedere al continutului sunt mai favorabile
minorului. Pedepsele complementare si masurile de siguranta ne-executate si ne-
prevazute in legea noua nu se mai executa decat in continutul si limitele prevazute de
aceasta. Potrivit art 6 alin 7 reducerea sau inlocuirea pedepsei in temeiul legii mai
favorabile opereaza si atunci cand pedeapsa a fost deja executata pana la momentul
intrarii in vigoare a legii noi.

Ultraactivitatea legii penale

Art 7 alin 1 ne spune ca legea penala temporara se aplica infractiunii cat timp era in
vigoare chiar daca fapta nu a fost urm sau jud atunci.’
LT= Legea care prevede data intrarii in vigoare sau iesirii ei din vigoare a carei ap este
de natura temp a situatiei care a impus adoptarea sa. Aceasta lege temporara depaseste
momentul iesirii din vigoare aplicandu-se si dupa aceasta data dar numai pentru faptele
savarsite in timpul cand era in vigoare.

Aplicarea ordonantelor de urgenta respinse de catre Parlament:

a). Daca ordonanta de urgenta care a impus o noua fapta care a fost respinsa de
Parlament suntem in prezenta unei dezincriminari. Aceasta dezincriminare opereaza ex
nunc adica de la data respingerii pentru viitor.
b). daca ordonanta de urgenta respinsa a abrogat o incriminare existenta respingerea ei
va avea ca efect reintrarea in vigoare a textului de incriminare abrogat.
Actele normative declarate neconstitutionale
Constatarea de catre curtea constitutionala a neconst unei legi ordonante are ca efect
inceterea aplicabilitati normei la 45 de zile de la publicarea in CCR, scoaterea din vigoare
a unei norme penale ca efect al deciziei ccr va determina revenirea la prevederile legale
anterioare actului normativ neconst. Legea abrograta de o lege neconst va fi repusa
automat in vigoare cand lege constata neconst a introdus o incriminare noua declararea
neconsti legii va atrage efectele unei legi de dezincriminare, desii textul neconst prevede
ca la expirarea celor 45 de zile inceteaza efectele actului neconst, aceasta va putea
totusi fi aplicat ultraactiv daca este mai favorabil inculpatul.

Limitele spatiale ale aplicarii legii penale

Ca expresie a suveranitatii statului legea penala se aplica in limitele teritoriului national.

Acest principiu al teritorialitatii este consacrat de art 8 alin 1 potrivit caruia potrivit legii
penale se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Ro, adica orice infractiune savarsita
pe teritoriul Ro intra in sub incidenta legii penale teritoriale, potrivit art 8 alin 2 prin
teritoriu se intelege intinderea de pamant (marea teritoriala) si apele, subsolul si spatiul
aerian cuprinse intre frontierele de stat. Teritoriul cuprinde urmatoarele elemente:
a). Suprafata terestra cuprinsa intre frontierele politico geografice ale statului, potrivit
art 1 lit a din ordonanta de urgenta 105/2001 privind frontiera de stat a Ro, prin
frontiera de stat intelegem linia reala sau imaginara care trece de la un semn de
frontiera la altul ori de la un punct de coordonate la altul.
b). Apele interioare, curgatoare sau statatoare precum si apele maritime interioare, pe
fluviul Dunarea si alte ape curgatoarea, frontiera este stabilita prin acorduri, conventii si
intelegeri intre Romania si statele vecine, iar frontiera trece pe mijlocul senalului
navigabil principal, iar in cazul apelor ne-navigabile pe mijlocul panzei de apa. Apele
maritime interioare sunt cuprinse intre tarmuri marii si liniile de baza (liniile drepte care
unesc punctele cele mai avansate ale tarmului).
c) Marea teritoriala – fasia de mare adiacenta tarmului ori dupa caz apele maritime
interioare avand latimea de 12 mii de marime masurate de la liniile de baza, zona
contigua a Ro este fasia de mare adiacenta a marii teritoriale care se intinde spre largul
marii pana la distanta de 24 de mile marime, dincolo de zona contigua se afla zona
economica exclusiva care se stabileste pe baza de acorduri interstatale si care potrivit
natiunilor unite asupra dreptului marii poate fii de 200 de mii de marime masurate de la
liniile de baza. Potrivit art 1 , Frontiera de stat a Ro trece pe la limita exterioara si
limitele teritoriale ale marii teritoriale a Ro.
Subsolul corespunde subsolul acvatic si terestru se intinde pana la limita la care
mijloacele tehnice permit sa se ajunga.

Spatiul aerian reprezinta coloana de aer situata deasupra Ro pana la limita a inferioara a
spatiului extraatmosferic. Dupa unii aceasta limita este limita atmosferei unde se poate
zbura cu un avion cca 30 de km dupa altii este limita celui mai de jos perigeu unde
poate fi mentinut un satelit (90-100km) pe orbita. Teritoriul misiunilor diplomatice
apartine statului pe teritoriul pe care se afla, nu exista pe teritoriul geografic al tarii zone
care sa nu faca parte din teritoriu in sensul legii penale inclusiv zonele libere din zona de
frontiera a porturilor si a aeroporturilor. Conform art 8 alin 3 prin infractiune comisa pe
teritoriul Ro se intelege si orice infractiune comisa sub pavilionul romanesc ori pe o
aeronava inmatriculata in Romania. Legea penala romana va fi intotdeauna incidenta
infractiunilor comise la bordul navelor si aeronavelor romane. Doctrina straina face
distinctie intre navele si aeronavele militare si cele folosite in scopuri guvernamentale
sau comerciale, in cazul celor militare aplicarea legii penale nationale este exclusiva, iar
in cazul navelor comerciale legea penala a statului unde s-a comis infracitunea poate
inlatura aplicarea legii statului caruia ii apartine nava sau aeronava. Legislatia si doctrina
din statele europene recunosc aplicarea legii penale nationale a statului unde s-a comis
infractiunea in detrimentul legii statului al carui pavilion elaboreaza nava. Spatiul
extraatmosferic nu este supus niciunei suveranitati.

Locul savarsirii infractiunii: pt rezolvarea acestei probleme s-au emis mai multe teorii: a
actiunii sau a rezultatului, sau a ubiguitatii. Codul penal in vigoare a adoptat teoria
ubiguitatii: infractiunea se considera savarsita pe teritoriul Ro si atunci cand pe acest
teritoriu ori pe o nava sub pavilion romanesc sau aeronava inmatriculata in Romania s-a
efectuat un act de executare/instigare, ori s-a produs chiar in parte rezultatul
infractiunii. Acest principiu nu se aplica in cazul actelor de pregatire daca acestea nu
sunt considerate prin lege infractiune si nici in cazul situatiilor premise. In cazul
infractiunilor omisive va fi incidenta legea penala a statului unde ar fi trebuit sa se
desfasoare actiunea ceruta de lege, iar in cazul infractiunilor continuate este suficient un
singur act de instigare/executare/complicitate care sa atraga incidenta legii penale
romane.

Aplicarea legii asupra teritoriului

Inafara de principiul teritorialitatii, un alt principiu care guverneaza este principiul

personalitatii. Acest principiu aplica legea penala romana faptelor savarsite de catre
cetatenii romani sau de persoanele juridice romane inafara teritoriului tarii in
urmatoarele conditii:

1. Fapta sa fie comisa inafara teritoriului tarii asa cum este el definit in art 8. Alin 2 cod
penal. In acest scop persoana trebuie sa fie cetatean roman la momentul savarsirii
infractiunii daca cetateanul roman pierde cetatenia dupa savarsirea infractiunii se aplica
institutia extradarii adica va putea fi extradat autoritatilor din tara unde a savarsit fapta.
Pt infractiunile pt care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani sau
detentiunea pe viata nu este necesara conditia dublei incriminari. Pt infractiunile pentru
care prevede pedeapsa inchisorii cu cel mult 10 ani este necesara conditia dublei
incriminari. Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in spatiul in care nu
este supus jurisdictie unui stat. Punerea in miscare a actiunii penale se face cu
autorizarea prealabila a procurorului general al curtii de apel in a carei raza se afla
parchetul mai intai sesizat sau dupa caz a procurorului general de pe langa I.C.C.J.
Termenul potrivit art 9 alin 3 este de 30 de zile de la data solicitarii autorizarii si poate fi
prelungit pana la 180 de zile.

Principiul realitatii legii penale se aplica infractiunilor savarsite inafara teritoriului tarii de
catre un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie contra statului roman contra
unui cetatean roman ori a unei persoane juridice romane. Conditiile sunt urm:

a). infractiunea sa fie savarsita inafara teritoriului tarii

b). infractiunea sa fie comisa de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie.
Asadar in acest caz infractiunea se savarseste de catre o persoana fizica.
c). infractiunea sa fie indreptata catre statul roman contra unui cetatean roman ori
contra unei persoane juridice romane. Aceasta prevedere legala doreste sa protejeze
cetatenii romani sau persoanele juridice romane de eventuale fapte penale.
d). sa existe autorizarea procurorului general. Aceasta autorizare este o garantie de
legalitate si oportunitate ca nu vor exista abuzuri, adica nu vor fi solicitate autoritatile
romane pt faptele lipsite de importanta sau pur si simplu pt a exercita un abuz de drept.
e). fapta sa nu faca proiectul unei proceduri judiciare in statul pe a carui teritoriu a fost
comisa fapta.
f). tratatele internationale la care Ro este parte sa nu contina prevederi referitoare la un
alt mod de solutionare a acestor cauze sub rezerva indeplinirii acestor conditii legea
penala romana se va aplica indiferent de prevederile legile penale mai blande sau mai
severe straine, nefiind necesara conditia dublei incriminari si indiferent daca infractorul
se afla sau nu pe teritoriul tarii.

Principiul universalitatii legii penale

Are in vedere ca legea penala romana se aplica si altor infractiuni prevazute inafara de
cele prevazute in art 10 cod penal savarsite inafara teritoriului tarii de un cetatean strain
sau de o persoana fara cetatenie si care se afla de buna-voie pe teritoriul Romaniei.
Daca:
a). s-a savarsit o infractiune pe care statul roman si-a asumat obligatia sa o reprime in
temeiul unui tratat international indiferent daca este prevazuta sau nu de legea statului
pe a carui teritoriu a fost comisa.
b). S-a cerut extradarea sau predarea infractorului si aceasta a fost refuzata.

Legea a inclus in acest text doua principii:

Competenta universala si competenta substitutiva.

Competenta universala se refera la infractiuniile pe care statele si-au luat obligatia sa le

reprime in baza unor tratate internationale. Competenta subtitutiva intervine acolo unde
din orice motiv s-a refuzat extradarea. Pt aplicarea acestui principiu sunt urmatoarele
conditii:

a). Infractiune savarsita inafara teritoriului tarii

b). Infractorul sa fie cetatean strain sau persoana fara cetatenie.
c). Infractiunea sa nu se numere printre cele care intra sub incidenta art 10.
d). sa se afle de buna-voie pe teritoriul tarii.

In doctrina s-a subliniat ca in acest caz nu se aplica prevederile art 8 alin 3 cu privire la
infractorul aflat pe o nava sau aeronava romana.

e). Infractiunea comisa sa fie una pe care statul roman si-a asumat obligatia sa o
reprime in temeiul unui tratat international indiferent daca exista dubla incriminare iar pt
infractiunea comisa sa se fi cerut extradarea sau predarea infractorului si aceasta sa fi
fost refuzata:
1. S-a comis o infractiune pe care statul roman si-a asumat obligatia sa o reprime in
temeiul unui tratat international indiferent de conditia dublei incriminari. (infractiune de
drept international judecata de curtea internationala).
2. Comiterea oricarei altei infractiuni daca statul roman refuza extradarea sau predarea
infractorului, aplicand principiul “au dede, au iudicare”

f). Sa nu existe potrivit legii statului unde s-a produs infractiunea o cauza de impiedicare
punerii in miscare a actiunii penale.

g). Tratatele sau conventiile la care Ro este parte sa nu contina prevederi contrare.

Extradarea

Este o forma a cooperarii judiciar internationale prin care un stat solicitat remite unui alt
stat numit solicitant o persoana aflata pe teritoriul sau in vederea urmaririi penale,
judecarii, executarii unei pedepse. Extradarea cunoaste mai multe clasificari:

1. Extradarea activa care se refera la procedura derulata la cererea unui stat solicitant.
2. Extradarea pasiva care la solutionarea cererii de extradare si predarea catre unui stat
solicitant.
3. Extradarea voluntara, cu acceptul persoanei extradate.
4. Extradarea impusa fara vointa persoanei extradate.
5. Extradarea judiciara cand competenta de solutionare a cererii revine exclusiv
organelor judiciare.
6. Extradarea administrativa cand competenta revine unui organ administrativ, de regula
Guvernului.
7. Extradarea mixta unde competenta revine atat autoritatii executive cat si cele
judecatoresti.

Autoritatiile centrale in materia extradarii sunt ministerul justitiei prin directia de

specialitate, parchetul general si ministerul e interne prin structura de specialitate.

Ministerul justitiei procedeaza la un examen de reguralitate a cererii. Cererea va

cuprinde decizia judiciara definitiva privind pe inculpat, mandatul de arestare si textele
din legea penala care confirma dubla incriminare, dupa examenul de regularitate,
ministerul justitiei transmite cererea procurorului general din raza curtii de apel unde se
afla inculpatul care emite un mandat de retinere si il aduce pe cel aflat in cauza in fata
instantei. Conditiile de fond ale extradarii:

1. Sunt supuse extradarii la cererea unui stat strain persoanele aflate pe teritoriul RO
care sunt urmarite penal ori sunt trimise in judecata pt savarsirea unei infractiuni ori
sunt cautate pt executarea unei pedepse sau masuri de siguranta unui stat solicitat,
asadar pot fi extradati din Ro cetatenii straini sau cei fara cetatenie, incepand cu
revizuirea constitutiei din 2003 pot fi extradati cetatenii romani in urmatoarele conditii:

a). Persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la data formularii

cererii de extradare
b). Persoana extradabila are si cetatenia statului solicitant.
c). persoana extradabila a comis fapta impotriva statului pe teritoriul caruia se afla sau
impotriva unui cetatean a unui stat membru al U.E daca statul solicitant este membru
U.E, numai ca aceasta ipoteza reglementata in 2003 este acoperita integral de mandatul
european de arestare care a inceput sa fie pus in aplicare din 2004
Cei ce pot fi extradati
a). Solicitantii de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau in toate cazurile in care
extradarea il pune in pericol pe cel in cauza.
b). Persoanele straine care se bucura in Ro de imunitate de jurisdictie in limitele
conferite de tratate si conventii.
c). Persoanele straine citate din strainatate ca martori, parti sau experti in fata unei
autoritati judiciare romane solicitante.

Conditii privitoare la fapta:

a). Specific extradarii este indeplinirea conditiei dublei incriminari

b). Sa nu fie infractiune politica. Atentatul la unui sef de stat sau asupra familiei sale.
Crimele impotriva umanitatii sau crimele de razboi prevazute in acte internationale.
Infractiuni prevazute in art 1 al conventiei europene pentru reprimarea terorismului
Impotriva fapturii si orice alta infractiune a carui caracter politic a fost eliminat de
tratatele acordurile sau conventiile internationale.
c). sa nu fie o infractiune militara, dezertarea, incalcare de consens, capitulare etc.
Infractiunile de drept comun comise de militar nu sunt asimilate infractiunilor militare.
Conditii ale gravitatii: nu pentru orice fapta se poate cere extradare, legea prevede ca
extradarea poate fi ceruta pt o infractiune la care legea prevede pedeapsa inchisorii de
cel putin un an sau daca este ceruta pentru executarea pedepsei de cel putin 4 luni.
Conditii privitoare la actiunea penala si competente: infractiunea sa atraga competenta
legii penale romane; punerea in miscare a actiunii penale sa fie facuta din oficiu adica nu
la plangerea unei persoane care isi poate retrage aceasta plangere; cauza penala privind
infractiunea ce face obiectul cererii de extradare sa nu se afle pe rolul autoritatii
romane; cauza penala privind infractiunea ce face obiectul cererii de extradare sa nu fi
fost solutionata definitiv, iar persoana sa fi fost achitata sau pedeapsa sa fi fost
executata; actiunea penala ori executarea pedepsei sa nu se fi stins ca efect al
prescriptiei amnistiei sau gratierii.

Limitele impuse de garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului

A. dreptul la viata
1. extradarea ar putea fi refuzata in cazul in care cel condamnat ar putea fi supus la
executarea unei pedepse cu moartea.
2. Viata persoanei ar putea fi pusa in pericol in statul solicitant cand exista practica
eliminarii fizice a unor detinuti pe motiv apartenentei la un grup politic, etnic sau
religios.
B. interzicerea torturii si tratamentelor inumane sau degradante. O persoana nu poate fi
extradata intr-o tara in care exista indicii ca foloseste tortura sau tratamente inumane
sau degradante.
C. Dreptul la un proces echitabil. Romania nu va acorda extradarea in cazurile in care:
1. nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil in sensul conventiei europene pt
apararea drepturilor omului.
2. Persoana reclamata ar fi judecata pe rolul unor tribunale extraordinare altele decat
cele instituite prin instrumente internationale.
D. dreptul la viata familiala. Masura extradarii poate intra in conflict in acest drept cand
persoana extradata se afla de mult timp pe teritoriul statului solicitat si are deja o
familie acolo.
Efectele cererii de extradare.

O posibila situatie este respingerea cererii de extradare ca urmare a neindeplinirii

conditiilor de extradare, in acest caz autoritatile romane vor proceda la urmarirea si
judecarea persoanei a carei extradare a fost refuzata.

Admiterea cererii de extradare avand ca efect remiterea infractorului catre autoritatile

statului solicitant, aceasta predare in baza extradarii nu confera statului solicitant un
drept nelimitat de tragere la raspundere penala a celui extradat. In materia extradarii
opereaza principiul specialitatii potrivit caruia persoana nu poate fi judecata decat pt
infractiunea sau infractiuniile pt care s-a obtinut extradarea, prin exceptie judecarea sau
executarea unor pedepse pt alta fapta este posibila daca: statul care a predat-o
consimte.; persoana extradata nu a parasit in termen de 45 de zile de la eliberarea sa
definitiva teritoriul statului caruia i-a fost predata cu toate ca i-a fost permis ori s-a
inapoit acolo dupa ce a fost parasit.

Mandatul european de arestare.

Extradarea este un instrument juridic greoi, necesita cereri transmise pe cale

diplomatica impune conditia dublei incriminari si examinarea actelor precum si judecarea
cererii se deruleaza pe parcusul a mai multor luni, cooperarea judiciara europeana
necesita un instrument mai rapid, mai prompt si mai eficace in combaterea criminalitatii.
Din acest motiv la 13 iulie 2002 dupa multi ani de discutii, consiliul U.E a emis decizia
cadru nr 584 privind mandatul european de arestare si procedurile de remitere intre
statele membre. Aceasta decizie cadru a permis tuturor statelor membre sa-si adapteze
legislatia in vederea executarii mandatului european de arestare. Maxendatul de
executare se transmite direct intre organele judiciare pe baza principiului recunoasterii si
increderii reciproce in vederea constituirii unui impact european de securitate si justitie.
Poate fi emis in una din urmatoarele situatii:
a. in vederea efectuarii urmarii penale sau desfasurarii judecatii daca fapta este
pedepsita de legea statului emitent cu o pedeapsa privativa de libertate de cel putin 1
an.
b. in vederea executarii unei pedepse sau masuri de siguranta de cel putin 4 luni.

Potrivit legii 302/2004 : autoritatile judiciare romane pot emite un mandat de arestare
european in urmatoarele conditii:

a. persoana solicitata se afla pe teritoriul altui stat membru al U.E

b. mandatul de arestare preventiva este valabil.
c. nu a intervenit potrivit legii prescriptia raspunderii penale sau a executarii pedepsei
ori amnistia sau gratierea.
d. cand arestarea si predarea se solicita pentru una din urmatoarele ipoteze: in vederea
urmarii penale sau judecatii daca pedeapsa pt savarsirea infractiunii este de 2 ani sau
mai mare; in vederea executarii pedepsei daca pedeapsa este detentiunea pe viata sau
inchisoare de un an sau mai mult; in vederea executarii privative de libertate daca
durata masurii e de 6 luni sau mai mare.
Executarea unui mandat european de arestare.
Un mandat european de arestare poate fi pus in executare daca se refera la una din
infractiunile cuprinse in lista de art 96 alin 1 din legea 302/2004, cuprind 24 de categorii
de infractiuni pt care nu se cere conditia dublei incriminari. Mandatul poate fi emis si
pentru alte infractiuni care nu sunt cuprinse in lista dar pt care este necesara
indeplinirea conditiei dublei incriminari. Instanta este obligata sa refuze executarea
mandatului:

Daca persoana urmarita a fost judecata definitiv pt aceleasi fapte de catre un stat
membru al UE
Daca infractiunea pe care se intemeiaza mandatul este acoperita de amnistie in RO.
Persoana care este supusa mandatului nu raspunde penal datorita varstei.

Cauze facultative de refuz:

1. Infractiunea nu este prevazuta in lista de la art 96 si nu este indeplinita conditia
dublei incriminari.
2. Persoana care face obiectul mandatului este supusa unei proceduri pt aceeasi fapta in
Ro.
3. Persoana in cauza are o rezidenta de mai mult de 5 ani in Ro si declara ca refuza sa
execute pedeapsa in statul emitent.
4. Persoana a fost definitiv judecata intr-un stat tert.
5. Mandatul se refera la infractiuni comise pe teritoriul RO.
6. Mandatul se refera la infractiuni comise inafara teritoriului statului emitent si legea nu
permite urmarirea acestor acte cand s-au comis inafara teritoriului.

Fapta prevazuta de legea penala sau tipicitatea (5.11.2019)

 Tipicitatea reprez corespondenta dintre fapta concreta savarsita de o pers si modelul

abstract prevazut in norma de incriminare (furt calificat, prin efractie, in loc public)
 Tipicitatea cuprinde exclusiv elemente de natura obiectiva
 Cele de natura subiectiva urmand a fi analizate odata cu trasaturile generale ale
vinovatiei
 Tipicitatea urmeaza a fi analizata prin prisma elementelor obiective: obiect, subiect,
latura obiectiva

OBIECTUL INFRACTIUNII

- Infractiunea are de regula un obiect juridic si un obiect material

- Prin obiect juridic intelegem valoarea sociala protejata de norma juridica
penala si careia i se aduce atingere prin savarsirea infractiunii (furt val
sociala este relatiile sociale care protejeaza patrimoniul persoanei)
- Obiect juridic general care cuprinde totalitatea valorilor sociale ocrotite de
legea penala
- Obiectul juridic generic este alcatuit dintr-un grup de valori sociale care
este specific unui grup de infractiuni (de fals, contra justitiei MARTURIA
MINCINOASA, contra patrimoniului, contra persoanei)
- Obiectul juridic special este reprezentat de valoarea sociala ocrotita de o
anumita norma penala: furt, viol, lipsire de libertate
- Nu exista infractiune fara obiect juridic!!!
- Obiectul infractiunii indeplineste mai multe functii, constituie fundamentul
constructiei legale infractiunii: ADICA orice norma de incriminare se
elaboreaza in jurul valorii sociale ocrotite

FUNCTIILE INDEPLINITE DE OBIECTUL INFRACTIUNII

1. Constituie un criteriu in stabilirea limitelor legale de pedeapsa

2. Reprezinta criteriul de ordonare in partea speciala

3. Constituie un element in interpretarea normei juridice

4. Reprezinta elemente pe baza caruia se determina subiectul pasiv al

infractiunii

5. Determina eficacitatea cauzei justificative a consimtamantului persoanei

vatamate acesta nefiind valabil decat in masura in care persoana poate
dispune de valoarea sociala ocrotita.

Obiectul material

- Constituie lucrul sau fiinta impotriva careia se indreapta actiunea sau

inactiunea ce constituie elemetul material al infractiuni (la furt - bunul
sustras, la viol - corpul victimei, la profanare de cadavre)
- Nu toate infractiunile au un obiect material
- Obiectul material nu trebuie confundat nici cu produsul infractiunii, nici cu
mijloacele sau obiectele de comitere a acesteia.
- Obiectul material sta la baza distinctiei dintre infractunile materiale (omor,
furt, viol, abuz de incredere) si formale (nu presupun existenta unui obiect
material) ex divulgarea de secrete, evadare in forma simpla.

SUBIECTUL INFRACTIUNII

- Este persoana care participa la savarsirea acesteia in calitate de autor

instigator sau complice si poarta denumirea de subiect activ sau persoana
asupra careia se rasfrange rezultatul infractiunii, si poarta denumirea de
subiect pasiv.
- Subiectul activ poate fi persoana fizica sau juridica
- In dreptul nostru, poate fi subiect activ persoana care a implinit varsta de
14 ani, actioneaza cu discernamant si se bucura de libertatea de vointa si
actiune.
- Discernamantul este capacitatea de a-si da seama de consecintele faptelor
sale.
- Subiect activ poate fi si pers juridica.
- Raspunderea penala a persoanei juridice a fost introdusa prin legea
278/2006.
 - Persoana juridica cu exceptia statului si autoritatilor publice raspunde
penal pt infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in
interesul ori in numele persoanei juridice
- NU TOATE PERSOANELE JURIDICE RASPUND PENAL
- Exceptii:
1. Statul beneficiaza de o imunitate de jurisdictie penala, generala si
absoluta
- neputand fi angajata raspunderea sa, nici in cazul faptelor
comise in exercitiul autoritatii de stat, nici in cazul faptelor
comise in exercitarea unor activitati ce tin de domeniul
privat. Rasp civila poate fi angajata
2. Autoritatile publice
- Prin autoritati publice mentionate in titlul 3 din const:
parlament guvern ministere, forte armate, consilii judetene
si locale, institutia prefectului, instantee si parchete, csm,
curtea de conturi si ccr
- Beneficiaza de imunitate generala si absoluta
3. Institutiile publice in anumite situatii
- Nu raspund penal pt infractunile savarsite in exercitarea
unei activitati ce nu poate face obiectul domeniului privat
- O astfel de activitate este aceea care nu este susceptibila de
a fi exercitate de o persoana fizica sau juridica de drept
privat
- Raspund penal universitatile de stat, majoritatea institutiilor
sanitare de stat, centrele de plasamanet pt minori etc.
- Beneficiaza de imunitate limitata care acopera doar
infractiunile care nu fac obiectul domeniului privat: banca
nationala, penitenciarele, institutul national al magistraturii
- Raspund penal toate pers jurdice de dr privat: societati
asociatii, fundatii, sindicate.

SUBIECT ACTIV GENERAL SI SPECIAL

Infractiunea cu subiect activ general sunt cele care pot fi comise de orice persoana: furt,
omor, fals

Infractiunea cu subiect activ special nu pot fi comise decat de pers are are calitatea
prevazuta in norma de incriminare (luare de mita si delapidare decat de functionari
publici, dezertarea decat de un militar)

Sunt infractiunea cu subiect activ special proprii cele in cazul carora absenta calitatii face
ca fapta sa fie nerelevanta sub aspect penal (ex: incestul, divulgarea secretului
profesional, luare de mita) nu exista sub activ nu avem infractiune.

Infractiunile cu subiect special improprii sunt acele infractiuni in cazul carora calitatea
speciala determina o atenuare sau o agravare a raspunderii penale( un funct oblic
palmuieste o pers, abuz)
SUBIECTUL PASIV AL INFRACTIUNII

Persoana titulara a valorii sociale care constituie obiectul juridic al infractiunii

Sub pasiv poate fi: o pers fizica sau o pers juridica

Statul este de cele mai multe ori sub pasiv general ca reprezentant al societatii, fiindu-i
recunoscuta calitatea de titular al actiunii penale.

Subiect pasiv poate fi si o pers conceputa, dar nenascuta.

Subiect pasiv pot fi si entitatile colective care nu au calitatea de persoana juridica, un

masura in care obiectul protectiei penale apartine acestora

Nu poate fi sub al infractiunii un animal, chiar in situatia in care legea sanctioneaza

maltratarea acestora, in acest caz suntem in prezenta unei infractiuni contra ordinii
publice.

Subiect pasiv nu trebuie confundat cu persoana prejudiciata (parte civila)

Uneori cele 2 calitati se suprapun, dar sunt diferite

In functie de subiect pasiv, infractiunile sunt susceptibile de clasificare in mai multe

categorii

1. Infractiunea cu subiect pasiv general

Infractiuni in cazul carora valoarea sociala aprtine orcarei persoane, astfel ca oricine
poate fi subiect pasiv( furt omor viol)

2. Infractiunea cu subiect pasiv special

 Sunt infractiuni in cazul carora legea prevede o calitate speciala a subiectului

pasiv
Calitatea speciala Poate determina insasi existenta infractiunii (rap sexual cu un minor,
omor asupra femeii gravide-agravare)

 In functie de modul de delimitare a sferei subiectilor pasivi, avem infractiuni cu

subiect pasiv determinat (poate fi identificata o persoana fizica sau juridica drept
titular al valorii sociale lezate:furt, viol, omor) sau infractiuni cu subiect pasiv
nedeterminat (care protejeaza o valoare sociala care partine unei sfere
nedeterminate, ex: infract contra sgurantiei circulare rutiere/feroviare)

3. Infractiunea fara subiect pasiv sau fara victima (difuzarea de materiale obscene,
profanarea de morminte)

4. Infractiunile obstacol: a caror incriminare se justifica pt ca pot constitui premisa altor

infractiuni ex: detinere ilegala de armament,detinerea de droguri pt consum propriu,
incredintarea unui autovehicul fara permis de conducere
 Infractiunea poate avea un subiect pasiv sau o pluraliate de sub pasivi
 Este infractiune cu subiect pasiv unic omorul, violul sau furtul cand prin
comiterea faptei se aduce atingere unui singur sub pasiv

 Avem o infractiune cu subiect multiplu in cazul talhariei, cand prin sustragerea

bunului apartinand unei persoane, infractorul loveste o alta persoana care dorea
sa-l impiedice sa plece cu bunul sustras.
 In cazul ultrajului avem un subiect pasiv principal (statul) si un subiect pasiv
secundar (functionarul insultat sau lovit)

 Importanta studierii subiectului pasiv este relevanta in raportul numeroasei

instituti a dreptului penal: subiectul pasiv este persoana indreptatita sa depuna
plangere sau sa impace cu inculpatul.
 Unitatea sau pluralitatea subiectilor pasivi poate influenta unitatea sau pluritatea
de infractiune.

 Consimtamantul persoanei vatamate se raporteaza tot la subiectul pasiv.

LATURA OBIECTIVA

 Infract are doua mari componente: lat obiectiva care se refera la aspectele
obiective ale acesteia( element material, urmarea imediata si legatura de
cauzalitate) si lat subiectiva care se refera la vinovatie, elem subiectiv cu care
infract a fost savarsita.
 Elementul material al infractiunii este format dintr-o actiune sau inactiune
capabila sa lezeze interesul protejat de norma penala
 Actiunea reprezinta un consum de energie dirijat in vederea realizarii unui scop
 In functie de modul in care norma de incriminare stabileste actiunea tipica
avem : infractiuni in forma inchisa si infractiuni in forma libera
IN CAZUL INFRACTIUNILOR IN FORMA INCHISA legiuitorul stabileste o anumita
forma pe care trebuie sa o imbrace actiunea tipica.
Ex: luarea unui bun mobil din posesia/detenia unei persoane- act inchisa(furt)

IN CAZUL INFRACTIUNILOR IN FORMA LIBERA este suficient ca actiunea sa

produca rezultate
Ex: omorul

In principiu infractiunea asupra patrimoniului sunt in forma inchisa, cele contra

persoanei sunt in forma libera pentru a permite sanctionarea oricarei actiuni ce ar
aduce atingere acestor valori

INACTIUNEA

 Reprezinta abtinerea de la realizarea unei activitati la care legea obliga sau

neefectuarea unei actiuni asteptata de o persoana

In raport de actiunea sau inactiunea care constituie elementul material al

infractiunii distingem intre INFRACTIUNI COMISIVE si INFRACTIUNI OMISIVE
 Infract omisive sunt PROPRII SI IMPROPRII (comisive prin omisiune)

a) Infractiuni omisive proprii

 constau in neindeplinirea unei obligatii prevazute de lege: nedenuntarea (art

266), lasarea fara ajutor a unei pesoane (art 203).
Infractiunea se consuma prin simpla abtinere de la efectuarea actiunii cerute de
legiuitor, fara sa fie necesarea producerea vreunui rezultat (nedenuntarea).

b)infract omisive improprii (comisive prin omisiune)

 Au la baza o incriminare omisiva dar rezultatul prevazut in norma de incriminare

poate fi produs si printr-o inactiune, fara ca aceasta sa fie prevazuta expres in
norma de incriminare (luare de mita prin nerespingerea ofertei pe care o face
mituitorul)

 In cazul infractunii omisive raspunderea se angajeaza pe baza cauzarii urmarii

tipice.
In ipoteza infractiunea omisive improprii nefiind suficient sa seconstate ca
inculpatul ar fi putut impiedica producerea rezultatului, dar fiind necesar sa se
constate ca avea obligatia de a-l impiedica. Altfel s a ajuns la teoria pozitiei de
garant care stabileste o relatie de protectie intre un subiect garant si valoarea
sociala ocrotita.
Izvorul obligatiei de a actiona se regaseste in lege sau contract.

ART 17 stabileste ca infract comisiva care presupune producerea unui rezultat se

considera savarsita si prin omisiune cand:
a) exista obligatie legala sau contractuala de a actiona
b) autorul omisiunii a creat pt valoarea sociala protejata o stare de pericol care a
inlesnit producerea rezultatului
 Pozitia de garant nu poate fi extinsa dincolo de obligatia legaal, contractuala sau
cea izvorata dintr-o actiune anterioara.
 Functia de protectie a unei valori sociale implica o relatie de dependenta intre
subiectul tinut sa actioneze si titularul valorii sociale ocrotite.

Aceasta functie de protectie decurge:

a) dintr o legatura naturala( membri de fam)

b) asumarea voluntara a obligatiei de protectie(medicul curant)

Pozitia de garant poate privi:

a) o actiune precedenta periculoasa a autorului si a creat stare de pericol pt valoarea

sociala ocrotita (pers care conduce sub influenta alcoolului, accidenteaza un pieton si nu
ia masuri in vedera transportarii la spital)
b) obligatia de control a unei surse de pericol (pers care are in proprietate un bun care
poate prezenta pericol pt valorile sociale ocrotite de legea penala: detinatorul unui caine
care nu utilizeaza lesa si botnita)
c) raspunderea pt actiunile unor terti (starea de pericol pt val sociala ocrotita este
determinata de o persoana aflata sub autoritatea/supravegherea garantului)

URMAREA INFACTIUNILOR

In dreptul penal exista 2 conceptii cu privire la urmarea infractiunilor:

1. Potrivit conceptiei naturaliste, urmarea este un efect natural al conduitei umane si

legat de acesta printr-o relatie cauzala.
Urmarea se caracterizeaza prin 2 elemente: o modificare a lumii exterioare si
prevederea ei a un element constitutiv sau agravant al infractiunii.

In baza acestei conceptii, urmarea nu exista decat in cazul faptelor capabile sa produca
o modificare in realitatea externa.
Astfel infractiunile sunt clasificate in infractiuni de rezultat si de pura conduita.

2. Potrivit conceptiei juridice, urmarea este o atingere adus interesului ocrotit de norma
penala, materializat in lezarea sau punerea in pericol a valorii social ocrotite.
In doctrina s-a pus in discutie utilizarea a 2 termeni: urmare si rezultat.

URMAREA ar reprezentarea atingerea adusa valorii sociale ocrotite

REZULTATUL modificarea adusa in lumea exterioara.

Pe baza acestei conceptii, facem distinctie intre infractiuni de rezultat si infractiuni de

pericol.

INFRACTIUNEA DE REZULTAT sunt cele care produc o modificare fizica, perceptibila in

realitatea inconjuratoare: omor, furt, vatamare corporala.
INFRACTIUNEA DE PERICOL nu presupune o urmare materiala, urmarea constituind intr-
o stare de pericol pt valoarea protejata

Distinctia dintre infractiunea de rezultat si de pericol este importanta pt stabilirea

raportului cauzal determinarea, momentul consumarii si al aplicarii legii in spatiu si timp.

INFRACTIUNILE DE PERICOL CONCRET SI ABSTRACT

INFRACTIUNEA DE PERICOL CONCRET se caracterizeaza prin prevederea in norma de

incriminare a cerintei ca fapta sa creeze o stare de pericol pt valoarea ocrotita (art 401
atentatul care pune in pericol siguranta statului si reconditia ca infractiunea contra vietii
unei pers sa puna in pericol securitatea nationala, art 49)

INFRACTIUNEA DE PERICOL ABSTRACT nu necesita dovedirea existentei unui pericol,

acesta fiind prezumat (conducerea cu alcolemie peste limita legala)

INFRACTIUNEA OBSTACOL SAU DE PERICOL INDIRECT incrimineaza actiuni sau inactiuni

susceptibile de a fi urmat de alte actiuni sau inactiuni ce pot pune in pericol valoarea
sociala ocrotita (ex: constituirea unui grup infractional, instigare publica, incredintarea
unui autovehicul de a fi condus de o persoana fara permis).
 Raporturi de cauzalitate

Este legatura de tip cauza-efect intre elementul material al infractiunii si urmarea imediata,
raportul de cauzalitate nu este prevazut in norma de incriminare, dar el se deduce din
cerinta ca actiunea sa aduca atingere valorii sociale ocrotite, ceea ce presupune ca
vatamarea acesteia este consecinta actiunii, constatarea raportul de cauzalitate se pune
doar in cazul infractiunilor de rezultat. In doctrina s-a precizat raportul de cauzalitate poate
exista si in cazul infractiunilor formale de pericol concret (ex: un utilaj industrial cu senile
trece pe un pod destinat inclusiv circulatiei feroviare, distrugerea caii de rulare afecteaza si
siguranta circulatiei feroviare).

Teorii privind cauzalitatea:

1. Teoria cauzei proxime pretinde ca trebuie considerata drept cauza imprejurarea in care se
afla in imediata vecinatate a rezultatului. Pe teoria cauzei preponderente considera ca
trebuie acceptata drept cauza imprejurarea care a avut rolul cel mai important in
producerea rezultatului. Niciuna din acestea nu pot rezolva problema cauzalitatii.

2. Teoria echivalentei conditiilor

Pentru determinarea cauzei se recurge la eliminarea ipotetica a tuturor posibile cauze

pentru a-i identifica pe aceia fara de care rezultatul nu s-ar fi produs. Aceasta teorie are
avantajul de a permite calificarea mai multor imprejurari drept cauze ceea ce permite
angajarea raspunderii fiecarei persoane care a contribuit la savarsirea infractiunii. Critici:
a. Identificarea cauzelor poate ajunge la infinit.
b. teoria nu functioneaza cand nu se cunoaste potentialul efect al unei anumite cauze.
c. aplicarea teoriei poate duce la negarea cauzalitatii in ipoteze in care exista certitudini.
d. teoria considera drept cauze numeroase imprejurari care nu au acest rol.
In pofida acestor obiectii, teoria se bucura de o larga utilizare fiind folosita cu succes
anumite corective.

3. teoria cauzei adecvate. Porneste de la ideea ca desii producerea rezultatului este

influentata de numeroase conditii acestea nu pot fi puse pe picior de egalitate sub aspect
cauzal si ca trebuie considerate drept cauze numai acelea care sunt apte sa produca
rezultatul. Caracterul adecvat al cauzei se examineaza pe baza unui raport de probabilitate,
astfel rezultatul poate fi considerat avand drept cauza o imprejurare cand aceasta nu poate
fi considerata improbabila in raport cu actiunea comisa. Teoria cauzei adecvate este in
masura sa conduca la o masura corecta in unele situatii in care teoria echivalentei conditiilor
apare ca insuficient. Teoria cauzei adecvate este considerata o teorie de limitare a
raspunderii penale care ar decurge din cauzalitatea naturala. Desii este utila pentru
delimitarea structurii raportului de cauzalitate isi dovedeste limitele in situatii in care peste
actiune se suprapune un eveniment ulterior care il determina in mod nemijlocit. Teoria nu
ofera un raspuns satisfacator in cazul in care rezultatul se produce in mod atipic. Aduce pe
terenul cauzalitatii elemente subiective care tin de vinovatie (cunoasterea faptului ca
victima sufera de hemofilie). Conceptul de actiune adecvata este insuficient explicat. Teoria
cauzei relevante din punct vedere juridic considera drept cauza doar actiunea care calificata
ca atare pe baza teoriei echivalentei conditiilor apare ca relevanta potrivit unei interpretari
corecte a normei penale, adica o actiune este relevanta in masura in care corespunde
sensului normei de incriminare. Aceasta teorie nu a reusit identificarea unor criterii generale
de restrangere a unor imprejurari ce pot fi modificate de cauza.

Teoria imputarii obiective a rezultatului

Se apropie de raspunderea civila pe care o invat la dreptul civil.

Rezolvarea problemei raportului de cauzalitate necesita o analiza atenta a laturei obiective

pentru a stabili acele imprejurari cu rol cauzal.

1. numai fapta poate fi cauza.

2. fapta poate imbraca atat forma actiunii cat si forma inactiunii
3. trebuie sa distingem intre contributiile umane si imprejurarile cu legatura de cauzalitate
4. trebuie sa distingem intre contributii esentiale si contributii inlesnitoare.
5. trebuie sa examinam atat aspectul fizic cat si psihic a legaturii de cauzalitate

Alte elemente din structura laturei obiective

Alaturi de cele 3 elemente principale:

Continutul tip al infractiunii reglementat de norma de incriminare mai poate contine si alte
elemente privind locul, timpul, modul si mijloacele de comitere a infractiunii. Locul comiterii
infractiunii este un element constitutiv in cazul infractiunii de tulburare a linistii publice,
fapta trebuie comisa in public, respectiv intr-un mijloc de transport in comun. Timpul
comiterii infractiunii este un element constitutiv in cazul infractiunii de neprezentare la
incorporare,(art 435) fapta neputand fi comisa decat in timp de razboi sau pe durata
asediului. (art 229 alin 1) daca se comite in timpul noptii este forma agravata. Modul de
savarsire a infractiunii, distrugerea bunului propriu nu comite infractiune doar daca e prin
incendiere, explozie etc. Infractiunea de inselaciune daca se realizeaza prin mijloace
frauduloase se retine forma agravata (224 alin 2), la fel si omorul savarsit prin cruzime.

Fapta savarsita cu vinovatie

In cadrul laturii obiective, legiuitorul roman se ocupa doar de elementele de factura

obiectiva urmand ca acele care privesc elementele de factura subiectiva sa fie analizata in
cadrul vinovatiei. In cadrul laturii subiective, doctrina romana identifica un element principal
care este elementul subiectiv (vinovatia) la care se adauga alte elemente (mobilul si scopul
infractiunii) Potrivit articolului 16 Cod penal formele vinovatiei sunt intentia, culpa si intentia
depasita sau preteintentia.

INTENTIA – potrivit art 16 cod penal, fapta este comisa cu intentie cand infaptuitorul
prevede rezultatul faptei sale si urmareste sau accepta producerea lui. Intentia reprezinta
forma originara fundamentala comuna si cea mai grava a vinovatiei. Este originara pt ca
infractiunea intentionata a fost primul pas de la raspunderea obiectiva la raspunderea
penala bazata pe vinovatie. Este fundamentala pt ca este cea mai autentica forma a
vinovatiei. Este comuna pt ca se intalneste la majoritatea infractiunilor reprezentand regula
in comparatie cu culpa care reprezinta exceptia. Este forma cea mai grava a vinovatiei pt ca
exprima legatura cea mai stransa intre autor si rezultatul faptei sale.
Structura intentiei
Intentia se compune dintr-un element intelectiv si boletiv. Elementul intelectiv denumit si
prevedere se raporteaza la rezultatul faptei, inteles ca o urmare a faptei prevazute de legea
penala in general si nu ca infractiune de rezultat. Elementul intelectiv presupune
cunoasterea de catre autor a tuturor elementelor ce caracterizeaza fapta atipica, a
elementelor de factura obiectiva de a caror intrunire depinde existenta infractiunii. Pentru a
proba existenta prevederii se are in vederea situatia personala a autorului, experienta sa de
viata, pregatirea profesionala etc.
Elementul bolitiv reprezinta pozitia subiectiva a autorului fata de urmarea asupra caruia
poarta factorul intelectiv pentru a fi in prezenta intentiei este necesar ca autorul sa doreasca
, sa accepte producerea urmarii ca o consecinta a actiunii sale. Spre deosebire de factorul
intelectiv care poarta asupra elementelor de natura obiectiva ale incriminarii, factorul bolitiv
trebuie analizat in raport cu actiunea de prevazuta de norma incriminare si urmarea tipica.
Existenta elementului bolitiv se apreciaza in raport cu elementele obiective din norma de
incriminare, adica latura subiectiva se deduce din latura obiectiva. Stabilirea intentiei de a
ucide se face in functie de instrumentul folosit pentru lezarea victimei, de numarul si
intensitatea loviturilor, de starea fizica a victimei, de raport de forte dintre autor si victima.
Trebuie avut in vedere zona vizata de lovitura.

Formele intentiei

In functie de intensitatea elementului bolitiv raportat la urmarea prevazuta de norma de

incriminare este posibila delimitarea celor doua forme principale ale intentiei: intentia
directa si intentia indirecta (eventuala). Intentia directa e atunci cand autorul doreste
producerea urmarii prevazuta de norma de incriminare. Aceasta forma presupune cea mai
mare intensitate a factorului bolitiv, vointa autorului fiind indreptata nemijlocit spre
realizarea urmarii faptului. Functia directa este susceptibila de clasificare in intentia directa
de gradul 1 si intentie directa de gradul 2. Intentia directa de gradul 1 este atunci cand
autorul isi propune cauzarea urmarii prevazuta de norma de incriminare fie ca scop final fie
ca mijloc pentru realizarea scopului final. Intentia directa de gradul 2 exista atunci cand
autorul nu isi propune producerea rezultatului, dar acesta apare ca o consecinta necesara a
modului sau mijloacelor de comitere a infractiunii. Aceasta intentie de gradul 2 se situeaza
pe o pozitie intermediara intre intentia directa de gradul 1 si intentia eventuala. Intentia
eventuala exista atunci cand autorul prevede rezultatul faptei sale si desii nu urmareste
accepta posibilitatea producerii lui. In aceasta varianta autorul prevede 2 urmari: o urmare
pe care o doreste si care poate sa fie sau nu prevazuta de legea penala si o urmare
prevazuta de legea penala pe care nu o doreste dar a carei realizare pare posibila si
acceptata de autor.

Intentia spontana si intentia premeditata

Intentia spontana (repentina) se caracterizeaza prin 2 elemente principale: hotararea este

luata intr-o stare de tulburare sau emotie si este imediat pusa in executare. Intentia
spontana nu exclude trecerea unui interval de timp intre momentul hotararii si punerii in
executare insa acest interval trebuie redus iar starea de tulburare si emotie sa se mentina
pe toata durata lui. Intentia spontana este o cauza atenuanta. Intentia premeditata se
situeaza pe o pozitie diametral opusa fata de intentia repentina in sensul ca autorul ia
decizia in stare de relativ calm, iar pana la momentul punerii in executare se scurge un timp
mai indelungat.
Comiterea unei infractiuni caracterizate de intentia premeditata presupune o pregatire a
acesteia, indiferent daca pregatirea imbraca aspecte materiale (procurarea de instrumente)
sau intelectuale (culegere de informatii). Intentia premeditata atrage o agravare a
raspunderii penala fata de forma de baza dovedind o atingere mai accentuata a valorii
ocrotite de norma penala. Alte clasificari ale intentiei:
1. Intentie simpla generala – corespunde definitiei generale prevazute de lege si intentie
speciala calificata – se caracterizeaza prin prevederea in norma de incriminare a unui scop.
2. intentia initiala sau supravenita atunci cand autorul prevede de la inceput rezultatul
faptei, iar intentia supravenita este cea care survine pe parcursul savarsirii faptei.
3. Intentie simpa si intentie conditionata – simpla cand nu este subordonata realizarii unui
eveniment si conditionata cand comiterea depinde de realizarea unui eveniment exterior.

Intentie determinata si intentie alternativa

Exista cand autorul are reprezentarea unei urmari precise a actiunii si inactiunii sale.
Intentia alternativa cand autorul reprezinta doua sau mai multe urmari care se produc
alternativ.

Intentie unica si complexa : intentie unica avem atunci cand autorul a hotarat comiterea
unei singure infractiuni si intentie complexa cand a hotarat sa savarseasca doua sau mai
multe fapte.

Culpa este cea de a 2 a principala forma a vinovatiei – are un caracter exceptional si

subsidiar relevand o periculozitate mai mica decat intentia. Este exceptionala deoarece
regula este incriminarea faptelor cu intentie si este subsidiara gasindu-si intotdeauna locul
pe langa o incriminare intentionata principala.

Structura culpei

2 sunt elementele principale ce trebuiesc analizate la structura culpei:

a. incalcarea unei obligatii de diligenta – obligatii venite sa previna producerea unor urmari
vatamatoare pentru valorile sociale ocrotite de legea penala. Incalcarea obligatiei de
diligenta: incalcarea normelor de securitate dintr-un domeniu, crearea de catre autor a unui
risc excesiv pt alta persoana, neconformarea de catre autor a regulilor de prudenta in
efectuarea unor activitati. Autorul a actionat fara a dispune de mijloace adecvate pentru
efectuarea fara riscuri a unei activitati.
b. previzibilitatea si evitabilitatea subiectiva a urmarii: autorul nu putea sa previna
producerea urmarii fie ca nu era previzibila, fie ca desii previzibila nu putea fi evitata este
exclusa posibilitatea angajarii raspunderii cu titlu de culpa. Recurgerea la un standard inalt
nu ar tine seama de caracteristicile concrete ale subiectului care in cea mai mare parte s-ar
afla sub nivelul de referinta.

Formele culpei:

a. culpa cu prevedere – exista acolo unde autorul realizand conduita contrara obligatiei de
diligenta prevede ca posibila producerea unei urmari vatamatoare, dar considera ca aceasta
urmare nu se va produce in concret. Se apropie mult de intentia eventuala, caci in ambele
cazuri urmarea nu este dorita de faptuitor, criteriul de delimitare este ca la intentia
eventuala autorul accepta rezultatul fiindu-i indiferent daca acesta se va produce, iar la
culpa nu se accepta posibilitatea producerii in concret al rezultatului.
b. culpa fara prevedere – exista culpa fara prevedere cand autorul nu a prevazut rezultatul
faptei sale desii trebuia si putea sa-l prevada, este singura forma a vinovatiei careia ii
lipseste prevederea urmarii periculoase. Este considerata forma comuna a culpei aparuta in
cazul majoritatilor infractiunilor neintentionate. Pentru a fi in prezenta culpei fara prevedere
sunt necesare 2 elemente: obligatia de prevedere si posibilitatea de prevedere. Obligatia
poate fi cuprinsa intr-un act normativ sau poate fi o regula de conduita nescrisa.
Posibilitatea de prevedere se analizeaza raportata la imprejurarile concrete dar si la
caracteristicile subiective ale autorului. In doctrina se precizeaza ca daca rezultatul nu poate
fi prevazut este caz fortuit, dar daca rezultatul nu poate fi prevazut de orice persoana nu va
exista nici caz fortuit.

Alte clasificari ale culpei

Culpa proprie cand autorul nu doreste si nu accepta producerea rezultatului.

Culpa improprie cand autorul doreste producerea rezultatului.
Culpa generica adica nerespectarea unui standard potrivit experientei comune si culpa
specifica impuse de anumite acte normative.
Culpa lata, culpa levis si revisima – culpa lata exista atunci cand rezultatul este previzibil
pentru oricine, culpa levis exista atunci cand rezultatul poate fi prevazut de o persoana
media si culpa revisima cand rezultatul poate fi prevazut doar de un subiect dotat cu un
anumit nivel de cunostinte.

Intentia depasita

Potrivit art 16 alin 5 exista intentie depasita cand fapta consta intr-o actiune sau inactiune
intentionata produce un rezultat mai grav care se datoreaza culpei faptuitorului. Acolo unde
legiuitorul a dorit sa aiba in vedere si intentia depasita a mentionat alaturi de o intentie (41
alin 1, 88 alin 3) dar acolo unde vorbeste doar de infractiuni cu intentie, de regula textul nu
se aplica infractiunilor cu intentie depasita, cu toate acestea nu se poate spune ca acolo
unde un text se refera doar la intentie exclude intentia depasita. In structura intentie intra
atat culpa cu prevedere cat si culpa fara prevedere. In ceea ce priveste intentia in structura
acestei forme de vinovatie vom gasi atat intentia directa cat si intentia eventuala. Intentia
eventuala dobandeste relevanta in structura unei preteintentii numai atunci cand fapta
comisa cu intentie directa nu poate servii ca fundament al vinovatiei mixte. De cele mai
multe ori in practica intalnim in cadrul preteintentii o intentie directa peste care se
suprapune o culpa fara prevedere. Concluzia este ca in structura intentiei depasita poate
intra oricare dintre formele intentiei peste care se poate suprapune oricare dintre formele
culpei. Un singur act de violenta susceptibila de incradare in dispozitiile art 193 alin 1 comis
chiar in gluma va intra in structura intentiei depasite in masura in care a cauzat un rezultat
mai grav. Nu orice act comis cu titlu de gluma este caracterizat de preteintentie. Acela care
vrand sa faca o gluma a conectat clanta usii la priza electrica fapt ce a dus la moartea
victimei constituie infractiunea de omor si nu loviri cauzatoare de moarte. In masura in care
rezultatul mai grav nu putea fi prevazut inculpatul nu va raspunde decat pt fapta comisa cu
intentie. Intentia depasita ridica probleme atat sub aspectul delimitarii sale fata de culpa cat
si aspectul delimitarii de intentia eventuala sau directa. In ceea ce priveste delimitarea fata
de culpa trebuie verificat daca la baza rezultatului mai grav s-a aflat sau nu o fapta
prevazuta de legea penala. In masura in care o astfel de fapta nu exista vom fi in prezenta
unei culpe si nu a preteintentei. In ceea ce priveste delimitarea preteintentiei fata de
intentia eventuala vor fi folosite criteriile generale de evaluare intre intentie si culpa astfel in
masura in care rezultatul mai grav apare ca fiind prevazut si acceptat de autor vom fi in
prezenta unei intentii eventuale si nu a unei preteintentii. In cazul uciderii unei persoane
intentia eventuala si preteintentia pot avea ca element comun o fapta de baza de lovire
comisa cu intentie directa NU MAI VREAU LA FACULTATE, adica ambele forme de vinovatie
pot avea ca premiza intentia autorului de a cauza suferinte victimei prin lovire, ceea ce ii
diferenteaza este atitudinea autorului fata de rezultatul mai grav, moartea victimei. Daca
acest rezultat este acceptat vom avea intentie eventuala, daca nu este acceptat vom avea o
culpa suprapusa peste intentia initial adica preteintentie. Intentia depasita apare in partea
speciala a codului penal in cazul unor infractiuni ca: vatamare corporala, lovirii sau vatamari
cauzatoare de moarte, viol sau talharie care a avut ca urmare moartea victimei. In cazul
acestor fapte preteintentia este singura intentie de vinovatie cu care pot fi comise, in timp
ce in alte situatii preteintentia apare alternativ cu intentia eventuala (vatamare corporala art
194 alin 1). De regula indicarea intentiei depasite se face de legiuitor prin expresia “daca a
avut ca urmare” sau a unei expresii echivalente. Ca forma de vinovatie mixta preteintentia
se situeaza intre intentie si culpa sub aspectul periculozitatii. Scopul si mobilul ca elemente
secundare in structura laturii subiective. Scopul este tinta spre care tinde o actiune umana,
este rezultatul prefigurat al acțiunii, orice actiune este caracterizata printr-un scop. Daca
scopul nu se regaseste in structura normei penale va fi avut in vedere doar ca element de
individualizare. Scopul infractiunii devine insa element constitutiv cand intra in structura
normei de incriminare, in aceasta situatie scopul determina existenta unei intentii calificate.
Scopul apare ca element de agravare in cazul unui omor comis pentru a inlesnii sau ascunde
alta infractiune. Simpla existenta a scopului este suficienta pentru existenta infractiunii,
nefiind necesar ca scopul sa fie efectiv realizat. Existenta unui scop in norma de incriminare
indica faptul ca acea infractiune nu poate fi comisa decat cu intentie directa.

Mobilul reprezinta elementul care il determina pe infractor sa actioneze si constituie un

element al laturii subiective doar atunci cand este prevazut in norma de incriminare. In
absenta prevederii sale in norma mobilul nu afecteaza existenta infractiunea putand fi avut
in vedere ca element de individualizare, la fel ca scopul mobilul special poate aparea ca
element constitutiv al formei de baza a infractiunii ca o cauza de agravare sau mai rar ca o
cauza de atenuare. Mobilul consituie element al formei de baza in cazul abuzului in
serviciului art 297 cod penal. Poate reprezenta un element de agravare in cazul omorului
comis din interes material. Mobilul nu se identifica cu scopul, dar intre ele exista o legatura
stransa, consacrarea unui mobil special sau unui scop special tine de alegerea legiuitorului.
Exista mobilului este asociata cel mai adesea cu intentia directa, dar el poate fi asociat si cu
intentia eventuala cand incertitudinea autorului se refera la elemente ale structurii laturii
obiective.

ANTIJURIDICITATE, FAPTA NEJUSTIFICATA SAU ANTIJURIDICA

Caracterul nejustificat al faptei pune in evidenta conflictul dintre fapta savarsita si ordinea
juridica, exprima o contradictie intre actiunea realizata de autor si exigentele normei
juridice. Antijuridicitatea nu este un concept specific dreptului penal si un concept unitar
valabil pentru intreaga ordine juridica care are consecinte diferite in cadrul fiecarei ramuri
de drept. Antijuridicitatea apare ca o trasatura distincta de tipicitate si nu decurge automat
din aceasta. Tipicitatea ofera un indiciu de antijuridicitate pentru ca o fapta tipica este o
fapta antijuridica ANT-MAN in masura in care nu intervine o cauza justificativa. Conflictul
dintre fapta si ordinea juridica se examineaza in majoritatea legislatilor penale prin incidenta
sau neincidenta unei cauze justificative, in ceea ce priveste raportul dintre antijuridicitate si
imputabilitate acestea sunt doua trasaturi ale infractiunii care opereaza autonom. In
absenta caracterului nejustificativ nu se mai pune problema constatarii imputabilitatii.
Cauzele justificative impiedica unor masuri de siguranta sau a altor sanctiuni impotriva
autorului care a actionat in prezenta lor. O fapta comisa in conditiile cauzelor justificative
generale nu atrage in general nici actiuni civile.

Legitima aparare este prima cauza justificativa, potrivit art 19 alin 2 cod penal, este in
legitima aparare persoana care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material direct
imediat si injust indreptat impotriva sa, a altuia care pune in pericol drepturile acestuia sau
in interes general daca apararea este proportionala cu gravitatea atacului. Legitima aparare
presupune mereu existenta a 2 elemente : atacul si apararea. Conditiile atacului:
a. caracterul material – atacul este material atunci cand pentru realizarea lui se recurge la
violenta fizica cu sau fara folosirea unor mijloace ofensive (arma, narcotice, animale.) nu
este atac material acela realizat prin cuvinte, scrieri, etc. Omisiunea poate constituii atac
material in masura in care creeaza pericol pentru valoarea sociala ocrotita.
b. caracterul direct al atacului – atacul este direct cand pune in pericol nemijlocit valoarea
sociala ocrotita, astfel va exista atac direct nu numai atunci cand agresorul este in contact
direct cu victima si atunci cand incearca sa scufunde o barca in care se afla o persoana ce
nu stie sa inoate. Atacul nu va fi direct daca intre agresor si victima se interpune un
obstacol pe care agresorul nu-l poate depasi
c. caracterul imediat al atacului – presupune ca atacul sa fie iminent sau in curs de
desfasurare pentru ca atacul sa fie iminent declansarea lui trebuie sa constituie o certitudine
si nu o simpla eventualitate, vom fi in prezenta unui atac iminent si atunci cand acesta se
afla in faza finala a actelor de pregatire. In ceea ce priveste atacul in curs de desfasurare
acesta legitimeaza o aparare cata vreme nu s-a epuizat, cand atacul consta intr-o
infractiune, epuizarea atacului nu trebuie sa coincida cu consumarea infractiunii. In cazul
infractiunilor cu rezultat reversibil, atacul nu inceteaza chiar dupa consumarea infractiunii
atat timp cat mai exista posibilitatea inlaturarii rezultatului. Atacul poate continua si dupa
consumarea infractiunii (distrugere) pentru a impiedica distrugerea totala a bunului. In
cazul infractiunilor continue apararea poate intervenii oricand pana la momentul epuizarii. O
situatie speciala o constituie posibilitatea utilizarii anticipate a unor dispozitive sau mijloace
de protectie (caini, capcane, disp electrice, explosive) daca o persoana instaleaza preventiv
aceste mijloace va beneficia de efectul justificativ al legitimei aparari in cazul ranirii sau
uciderii agresorului in masura in care aceste mijloace instalate anticipat isi produc efecte in
momentul declansarii atacului. Mijloacele de aparare fiind activate tocmai din cauza atacului
este indeplinita conditia unui atac in curs de desfasurare , trebuie insa precizat ca si in cazul
acestei aparari trebuie sa fie indeplinita conditia proportionalitatii. In doctrina s-a precizat ca
astfel de mijloace nu sunt admisibile in masura in care prezinta pericol pentru persoanele
care nu au legatura cu atacul.
d. caracterul injust al atacului – inseamna autorizarii acestuia de catre ordinea juridica,
astfel ca atunci cand actul are loc in baza legii nu se poate vorbii de atac injust. La fel se
intampla si atunci cand actul care depaseste limitele prevazute de lege este comis de un
reprezentant al autoritatii. Atunci cand inegalitatea actului nu este manifesta nu se poate
vorbii de un atac injust. Doctrina si jurisprudenta au concluzionat ca atacul nu poate preveni
decat din partea unei persoane fiind exclus invocarea legitmei aparari cand atacul este
produs de un animal. Daca o persoana provoaca atacul unui animal putem vorbii de legitima
aparare. Probleme speciale ridica situatia atacului comis de un incapabil. Potrivit unei opinii
persoana atacata se afla in stare de necesitate si nu de legitima aparare. Potrivit altei opinii
cand cel atacat cunoaste starea de iresponsabilitate a celui care ataca se va afla in stare de
necesitate, dar daca nu cunoaste se va afla in stare de legitima aparare. Potrivit altei opinii
se pot apararea contra persoanelor cu aparare legitima. Asadar potrivit textului legal atacul
trebuie sa fie injust dar nu-i necesar sa fie imputabil. Atacul sa puna in pericol valorile
precizate in art 19 alin 2

Sfera valorilor sociale vizate de atac nu se limiteaza la persoana celui atacat ci se extinde si
asupra drepturilor acestuia si la interesul general. Notiunea de interes general priveste atat
autoritatile publice, institutiile publice sau alte persoane publice care administreaza si
exploateaza bunuri de proprietate publica cat si interesele private ale cetatenilor sau
colectivitatilor. Notiunea de interese general se refera la un numar nedeterminat de
persaone, astfel spus la o colectivitate indiferent daca aceasta este mai restransa ori este
doar statul sau societatea in ansamblul ei. Este posibila retinerea legitimei aparari pentru a
a impiedica savarsirea unei fapte de conducere fara permis sau in stare de ebrietate

Tot astazi este justificata impiedicarea prin violenta a infractiunii de infectare a apei (365)
chiar daca victimele potentiale nu sunt individualizate aparand ca o colectivitate sau un grup
de persoane.

Conditiile atacului:

Apararea poate fi exercitata nu doar de victima atacului ci si de un tert care intervine in

sprijinul acestuia. Cu precizarea ca apararea va fi legitima daca si victima atacului doreste
sa fie aparata. Absenta consimtamantului victimei cu privire la aparare nu va inlatura
caracterul legitim al apararii daca acesta nu este acordat de temea represaliilor.

Conditiile apararii:

a. Apararea trebuie sa imbrace forma unei fapte prevazute de legea penala. In situatia
legitimei aparari este necesar ca persoana care sa apara sa aiba cunostinte de existenta
atacului. Jurisprudenta franceza a decis ca apararea nu poate fi savarsita decat din intentie
si nu din culpa. Jurisprudenta nu a refuzat existenta legitimei aparari in cazul actelor
preterintentionate.

b. Apararea sa fie necesara, necesitatea apararii impune ca ea sa intervina intre momentul

in care atacul este iminent si pana la incheierea acestuia. Daca riposta revine dupa
incheierea atacului nu mai putem avea legitima aparare.

c. Riposta sa se indrepte impotriva agresorului si nu a altei persoane. Apararea trebuie sa

aiba caracter idoneu (adica sa inlature atacul), nu este necesara o riposta impotriva
bunurilor agresorului. Caracterul necesar al apararii nu inseamna ca trebuie sa fie singura
posibilitate de inlaturare a atacului

d. Apararea trebuie sa fie proportionala cu gravitatea atacului, adica fapta tipica savarsita in
aparare trebuie sa prezinte o gravitate mai mica sau aproximativ egala cu cea a atacului.
Aprecierea proportionalitatii se face in functie de mijloacele intrebuintate, de imprejurarile
de fapt si de situatia personala a atacatorului si a celui atacat. Atata timp cat viata celui
atacat este amenintata apararea este proportionata. Se poate concluziona ca existenta
proportionalitatii se stabileste avand in vedere urmarea probabila a atacului si urmarea
produsa prin aparare dar cu luarea in considerare a tuturor elementelor care caracterizeaza
fapta comisa (mijloace, valori, timp, loc, raport de forte).

Efectele legitimei aparari

Intrunirea conditiilor analizate anterior face ca fapta sa fie lipsita de caracter nejustificat,
pentru fapta comisa in aparare nu este posibila aplicarea unei sanctiuni de drept penal, in
plus legitima aparare inlatura si raspunderea civila pentru prejudiciul suferit de atacator,
mai mult va fi exclusa si raspunderea civila pentru prejudiciul cauzat prin deteriorarea
instrumentelor sau mijloacelor folosite la desfasurarea atacului. Legitima aparare nu inlatura
insa raspunderea pt faptele comise cu ocazia apararii in dauna unor terti daca acestia nu au
participat sau bunurilor lor nu au fost folosite la producerea atacului.

Legitima aparare prezumata

Potrivit art 19 alin 3. se prezuma a fi in legitima aparare acela care comite fapta pentru a
respinge patrunderea unei persoane intr-o locuinta incapere, depindinta sau loc imprejmuit
de aceasta, fara drept prin violenta, talharie, efractie sau alte asemenea modalitati nelegale
ori in timpul noptii. Persoana care a comis fapta in conditiile art 19 alin 3 va fi considerata
ca a comis fapta in conditiile legitimei aparari. Asupra acesteia aparari opereaza o prezumtie
relativa, caracterul relativ al prezumtiei are drept consecinta rasturnarea sarcinii probei in
sensul ca persoana care invoca legitima aparare trebuie sa dovedeasca indeplinirea
conditiilor (in sensul ca nu persoana care invoca legitima aparare trebuie sa dovedeasca) si
cel care acuza (parchet, politie etc). Textul prevede 2 variante alternative care declanseaza
prezumtia:
a. daca patrunderea a avut loc in timpul zilei este necesar ca ea sa se savarseasca prin
violenta, talharie, efractie sau alte asemenea mijloace.
b. daca patrunderea a avut loc in timpul noptii nu mai intereseaza modalitatea de
patrundere.

Atacul poate sa constea intr-o patrundere consumata (realizata) sau intr-o tentativa. In
cazul patrunderii prin viclenie respingerea nu poate avea loc decat dupa patrundere pentru
a determina parasirea spatiului, daca persoana nu a patruns desii a realizat manoperele de
inducere in eroare nu se pune problema unei riposte. Inainte de riposta proprietarul trebuie
sa-i ceara sa paraseasca locuinta si doar in caz de refuz sa reactioneze. Prezumtia opereaza
atata vreme cat intrusul se afla in locuinta cu conditia sa nu fi fost dezarmat sau pus in
imposibilitate de a face un rau. In conditiile in care intrusul incearca sa fuga, cel care
actioneaza in acel moment nu mai poate conta pe efectul justificativ pentru ca atacul nu mai
era iminent. Legitima aparare prezumata poate fi exercitata si de alte persoane decat
proprietarul locuintei, cerinta proportionalitatii se mentine si in privinta legitimei aparari
prezumate.

Starea de necesitate

Potrivit art 20 este in stare de necesitate persoana care savarseste fapta pentru a salva de
la un pericol imediat si care nu putea fi inlaturat altfel viata, integritatea corporala sau
sanatatea sa ori a altui sau un bun important al sau sau a altei persoane sau in interes
general. Daca urmarile faptei nu sunt vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce
in cazul in care pericolul nu era inlaturat. Starea de necesitate prezinta asemanari cu
legitima aparare dar spre deosebire de aceasta, pericolul nu provine din partea unei
persoane ca la legitima aparare ci si din partea unui animal, fenomen natural, incident
tehnic etc, cel care sufera urmarile nu este cel care a cauzat pericolul ci o terta persoana in
sarcina care nu se poate retine o fapta antijuridica. Limitele starii de necesitate sunt mai
rigulos reglementate si mai restranse decat in cazul legitimei aparari, spre deosebire de
legitima aparare, actiunea de salvare trebuie sa fie unica posibilitate de inlaturare a
pericolului, pe de alta parte efectele justificative ale starii de necesitate sunt mai restranse
decat la legitima aparare, in sensul ca starea de necesitate nu inlatura complet raspunderea
civila. Potrivit art 1361 Cod Civil cel care se afla in stare de necesitate si care a distrus sau a
deteriorat un bun al altuia este obligat sa repare prejudiciul cauzat potrivit regulilor
imbogatirii fara justa cauza.

Conditiile starii de pericol

Prezima starii de necesitate o reprezinta un pericol care ameninta una din valorile aparate
de legea penala. Nu se poate stabili un standard al intensitatii pericolului, existenta
pericolului se evalueaza pe baza unui examen obiectiv, dar etalonul este diferit dupa cum
situatia data presupune cunostinte de specialitate sau nu.

Conditii privind starea de pericol

a. pericolul trebuie sa fie imediat – caracterul imediat al pericolului presupune ca acesta

trebuie sa fie pe punctul de a produce urmarea vatamatoare pentru valoarea sociala
protejata. Daca la momentul actiunii pericolul disparuse nu se mai poate retine starea de
necesitate.
b. pericolul sa fie inevitabil – caracterul inevitabil al pericolului presupune ca acesta nu ar fi
putut fi inlaturat decat prin savarsirea faptei prevazute de legea penala. Daca pericolul
putea fi inlaturat fara savarsirea faptei prevazute de legea penala, starea de necesitate este
exclusa. In masura in care autorul dispune de mai multe posibilitati de a inlatura pericolul,
salvarea trebuie sa se faca prin comiterea faptei mai putin grave. Cand inlaturarea
pericolului se poate face prin mai multe modalitati salvatorul trebuie sa aleaga fapta pe care
a savarsit-o.
c. pericolul sa nu fi fost creat in mod intentionat de cel care invoca starea de necesitate. In
cazul in care pericolul s-a datorat culpei autorului starea de necesitate produce efecte
limitate in sensul ca justifica fapta intentionata, dar autorul va raspunde pentru o fapta din
culpa daca aceasta este incriminata. Starea de necesitate poate fi creata de: o forta a
naturii (un trasnet loveste un copac provocand un incendiu si pt prevenirea extinderii se
defriseaza o parte din padure), de actiunea unui animal, de anumite mijloace tehnice.
d. pericolul sa ameninte una dintre valorile aratate la art 20 alin 2 (viata, integritatea
corporala etc). Enumerarea nu este limitativa, exista si alte drepturi ale persoanei care pot
fi amenintate. In ceea ce priveste valoarea bunului nu numai aspectul patrimonial conteaza,
dar si alte aspecte care necesita o apreciere concreta.

Conditiile actiunii de salvare

a. Actiunea de salvare trebuie sa imbrace forma unei fapte tipice.

b. Actiunea de salvare trebuie sa fie comisa pentru a inlatura pericolul in masura in care
autorul a inlaturat un pericol fara sa stie, nu avem stare de necesitate. Starea de necesitate
poate fi insa retinuta si in cazul infractiunilor din culpa.
c. Actiunea de salvare sa fie singura cale de evitare a pericolului. In masura in care actiunea
nu era susceptibila de a inlatura pericolul si doar a fost comisa in contextul acestuia nu
putem vorbii de stare de necesitate. Caracterul idoneu a actiunii de salvare trebuie sa fie
analizat in concret. Analiza caracterului idoneu actiunii de salvare presupune in primul rand
corecta delimitare a valorii ce urma a fi salvata.
d. Actiunea de salvare sa nu produca urmari vadit mai grave decat aceea pe care a fi
produs-o pericolul. Asadar urmarile pot fi mai grave dar nu trebuie sa fie vadit mai grave
adica in mod evident mai grave. Persoana care savarseste actiunea de salvare sa nu
realizeze ca produce urmari vadit mai grave si totusi sa continue actiunea de salvare.
Trebuie sa fie avut in vedere caracterul ireparabil. Fata de redactarea art 20 vom fi in
prezenta cauzei justificative a starii de necesitate si atunci cand o viata este sacrificata
pentru salvarea uneia sau a mai multor vieti. In conditiile in care in lipsa acestor actiuni
nicio persoana nu ar fi supravietuit. Exista un principiu al demnitatii umane potrivit caruia
daca o singura are o grupa sanguina care permite salvarea vietii unei alte persoane
persoanei respective nu i se poate preleva sange fara acordul ei.
e. Persoana care a comis actiunea de salvare sa nu fi avut o obligatie speciala de a infrunta
pericolul. Obligatie speciala de a infrunta pericolul exista si in cazul pozitiei de garant.

Efectele starii de necesitate

In cazul starii de necesitate suntem in prezenta unei cauze justificative care inlatura
antijuridicitatea faptei inlaturand orice posibilitate de aplicare a unei sanctiuni sau a altei
masuri cu caracter penal, in planul raspunderii civile. In cazul starii de necesitate prejudiciul
se produce in dauna unui tert care nu are nimic comun cu pericolul creat. De aceea potrivit
art 1361 cod civil tertul prejudiciat trebuie despagubit.

Exercitarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii

Potrivit art 21 Cod penal este justificata fapta prevazuta de legea penala constand in
exercitarea unui drept recunoscut de lege sau in indeplinirea unei obligatii impuse de lege
cu respectarea conditiilor si limitelor prevazute de aceasta, este de asemenea justificata
fapta prevazuta de legea penala savarsita in indeplinirea unei obligatii impusa de autoritatea
competenta in forma prevazuta de lege daca aceasta nu este in mod vadit ilegala.
Caracterul justificativ al acestor cauze isi are fundamentul in unitatea ordinii juridice, nefiind
de conceput ca o activitate ordonata sau organizata de o norma sa fie considerata ilicita de
alta norma.

Exercitarea unui drept, dreptul care justifica savarsirea unei fapte ilicite isi poate avea
izvorul intr-o lege in sens restrans sau in alte acte normative. Autorii italieni vorbesc de
cutuma. Situatii in care exercitarea unui drept apare ca o cauza de inlaturare a
antijuridicitatii.
a. Dreptul de corectie al parintilor asupra copiilor minori, apartine mai degraba de domeniul
trecutului in prezent sfera dreptului de corectie neincluzand exercitarea de violente fizice
chiar si de mica intensitate. Jus corigenti continua sa constituie o cauza justificativa in cazul
altor fapte decat violenta fizica. Dreptul de corectie poate fi delegat in favoarea altor
persoane in grija in care este lasat minorul dar nu poate fi exercitat de persoane straine.
b. Autorizarea oficiala – de cele mai multe ori, absenta unor autorizari din partea organului
de stat competent apare ca element constitutiv al infractiunii. Autorizarea inlatura
tipicitatea, daca legiuitorul nu a prevazut acest element de tipicitate existenta unei
autorizari este o cauza justificativa.
c. exercitarea unor drepturi ale creditorului – intra in aceasta categorie dreptul de retentie a
creditorului prevazut de art 1495 cod civil, acest drept constituie o cauza justificativa in
cazul abuzului de incredere.
Indeplinirea unei obligatii poate avea semnificatia unei cauze justificative indiferent daca
izvoraste dintr-o norma sau dintr-o dispozitie a autoritatii. Este de asemenea justificata
fapta prevazuta de legea penala constand in indeplinirea unei obligatii impuse de autoritatea
competenta forma prevazuta de lege daca aceasta nu este in mod vadit ilegal. Conditii:

a. ordinul sa provina din partea unei autoritati – o persoana fizica sau juridica ce exercita
autoritatea de stat. Aceasta cauza justificativa nu isi gaseste locul in zona raporturilor de
drept privat. Se poate retine cauza justificativa cand ordinul vine din partea unui magistrat,
politist, executor, primar, prefect etc.
b. ordinul trebuie sa fie emis cu respectarea conditiilor de forma prevazute de lege, daca
legea cere ordin scris nu este valabil o dispozitie verbala.
c. ordinul sa nu fie vadit ilegal. Daca ordinul emis este unul legal nu exista niciun dubiu in
legatura cu inlaturarea antijuridicitatii faptei. Teoria ilegalitatii vadite se regaseste in
majoritatea legislatilor adica subordonatul se afla sub protectia cauzei justificative si atunci
cand a pus in executare un ordin ilegal o aparenta de legalitate.

Consimtamantul persoanei vatamate potrivit art 22 alin 1 este justificata fapta prevazuta
de legea penala savarsita cu consimtamantul persoanei vatamate, daca aceasta putea sa
dispuna in mod legal de valoarea sociala lezata sau pusa in pericol. Consimtamantul in
dreptul penal poate constituie o cauza de inlaturare a tipicitatii. Alteori consimtamantul are
valentele unei cauze de atenuare a raspunderii penale. O alta functie a consimtamantului
consta in aptitudinea de a inlatura caracterul nejustificat al faptei. Motivarea rolului de
cauza justificativa a consimtamantului trebuie cautat in dreptul victimei de a renunta la o
valoare sociala protejata.

Conditii ale consimtamantului victimei

a. consimtamantul trebuie sa fie valabil exprimat, valabilitatea consimtamantului nu este
conditionata de existenta capacitatii de exercitiu din dreptul civil. Consimtamantul victimei
nu poate fi produs din cauza eroii violare sau dol. Nu exista de regula conditii cu privire la
forma pe care trebuie sa o imbrace consimtamantul, el poate fi uneori si tacit atunci cand
proprietarul nu intervine desii sub ochii sai o persoana distruge un bun al acestuia, totusi in
anumite cazuri legea impune o anumita forma a consimtamantului cum este cazul art 144
din legea nr 95/2006 privind prelevarea de organe cand consimtamantul trebuie sa fie
exclusiv scris.
b. Consimtamantul trebuie sa actual, el trebuie sa fie dat la momentul comiterii actiunii si sa
se mentina pe durata comiterii actiunii. Consimtamantul poate intervenii uneori dupa
inceperea actelor de executare. Consimtamantul victimei este esentialmente revocabil,
aceasta facultate putand fi exercitata in orice moment. Consimtamantul poate fi acordat si
sub rezerva unor conditii.
c. Consimtamantul trebuie sa primeasca o valoare sociala de care titularul poate sa
raspunda. Consimtamantul persoanei vatamate nu produce efecte in cazul infractiunilor
contra vietii, in cazul cand legea exclude efectul justificativ al acestuia. Atunci cand este
vorba de o infractiune contra vietii cand exclude caracterul justificativ al consimtamantului.
Constituie drepturi disponibile majoritatea drepturilor patrimoniale astfel orice persoana
poate consimti ca bunul sau sa fie distrus de alta persoana. Daca legea prevede ca este
distrugere consimtamantul nu valoreaza.
d. Consimtamantul trebuie sa provina de la titularul valorii sociale ocrotite. Cel mai adesea
este personal dar nu este exclusa imputernicirea.
e. Consimtamantul sa fie determinat. Consimtamantul nu este valabil cand urmarile actiunii
consimtite nu pot fi determinate anterior comiterii faptei. Exista in privinta
consimtamantului principiul demnitatii umane, astfel incat consimtamantul persoanei
victima nu constituie cauza justificativa. Consimtamantul persoanei vatamate in cazul
faptelor din culpa, este admis in general caracterul justificativ al consimtamantului si in
cazul infractiunilor din culpa, dar si consimtamantul nu priveste rezultatul ci actiunea cu
incalcarea normelor de prudenta.
f. Consimtamantul prezumat este privit ca o cauza justificativa situata intre consimtamantul
efectiv si starea de necesitate, astfel se deosebeste de consimtamantul efectiv pt ca nu
reprezinta o manifestare de vointa ci o constructie normativa bazata pe o prezumtie de
consimtamant. Consimtamantul prezumat opereaza numai atunci cand titularul valorii
sociale nu isi poate exprima vointa si trebuie sa priveasca o valoare sociala disponibila,
recunoasterea incidentei acestei cauze justificative isi gaseste utilitatea in cel putin 2
situatii:
A. interventia se face in interesul autorului si nu al titularului valorii sociale.
B. inteventia se face in interesul titularului valorii sociale.

IMPUTABILITATEA

Imputabilitatea reprezinta acea trasatura esentiala a infractiunii care consta in atribuirea

faptei unei persoane. Doctrina orientala o distinge intre imputabilitatea subiectiva si
imputabilitatea obiectiva. Imputabilitatea subiectiva se suprapune peste vinovatie.
Imputabilitatea obiectiva la care ne vom referii in cele ce urmeaza, imp obiectiva se refera
la reprosabilitatea savarsirii faptei unei anumite persoane, mai exact se imputa unei
anumite persoane ca a savarsit o fapta incalcand ordinea juridica, cu privirea la notiunea de
imputabilitate s-au conturat 2 conceptii: conceptia psihologica si conceptia normativa,
potrivit conceptiei psihologice sunt avute in vedere totalitatea proceselor de natura psihica
ce au stat la baza relatiei dintre autor si actiunea sau inactiunea care a dus la un anumit
rezultat. Criticii teoriei psihotice considera ca este greu de acceptat o legatura psihologica
intre autor si rezultatul faptei sale in ipoteza in care se retine culpa fara prevedere, dar ceea
ce a determinat doctrina sa se indeparteze de conceptia psihologica au fost legitima aparare
si starea de necesitate. Utilizand conceptia psihologica se ajunge la concluzia ca legitima
aparare si starea de necesitate inlatura vinovatia, in aceste conditii s-a simtit nevoia
efectuarii unei distinctii intre vinovatie ca element subiectiv al infractiunii (intentie, culpa) si
conduita reprosabila ce tine de imputabilitate. Potriviti conceptiei normative imputabilitatea
reprezinta un repros fondat pe ideea ca autorul a actionat altfel decat ii cerea ordinea
juridica. Indeplinirea conditiilor imputabilitatilor presupune: in primul rand ca faptuitorul
este responsabil, in al 2 lea rand ca el sa fi avut reprezentarea caracterului nejustificat al
faptei sale, in al 3 lea rand ca faptuitorul avea discernamant. A cunoscut caracterul ilicit al
faptei sale si a avut posibilitatea respectarii cerintei normei juridice. Responsabilitatea
presupune aptitudinea subiectului de a adopta o conduita conforma cu exigente ordinilor
juridice, altfel spus capacitatea de a intelege fapta si urmarile ei, precum si de as dirija
conduita in consecinta. Responsabilitatea presupune existenta a 2 factori: unul intelectiv si
altul volitiv. Factorul intelectiv presupune capacitatea individului de a intelege semnificatia
propriului comportament. Factorul volitiv presupune controlul propriilor impulsuri si
capacitatea de as dirija conduita pe baza unei motivari rationale. Constatarea
responsabilitatii ca premiza a imputabilitatii se face pe baza unui examen negativ al
existentei cauzelor care inlatura aceasta premisa. Codul penal reglementeaza 3 cauze care
inlatura responabilitatea: minoritatea, iresponsabilitatea si intoxicatia. Minoritatea (potrivit
art 27) nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor care la
data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal. Minorul care
nu a implinit varsta de 14 nu raspunde penal. Minorul intre 14-16 ani se prezuma ca a
savarsit fapta fara discernamant prezumtie relativa care poate fi rasturnata prin efectuarea
unei expertize medico legale care raportat la fapta savarsita stabileste daca a avut sau nu
discernamant. Minorul intre 16-18 se prezuma ca a savarsit fapta cu discernamant,
prezumtie care poate fi rasturnata la cererea sa sau reprezentantiilor sai legali tot pe baza
unei expertize medico-legale de stabilire a discernamantului. In cazul minorilor sub 14 ani
cu privire la care exista prezumtia absoluta de lipsire a discernamantului indiferent de
natura infractiunii comise precum si a minorilor intre 14-16 ani cu privire la care nu s-a
facut dovada existentei discernamantului, nu este posibila dispunerea unei masuri educative
si luarea unor masuri speciale de ocrotire potrivit legii 272/2004 cum ar fi supravegherea
specializata si plasamentul, supravegherea specializata consta in mentinerea copilului in
familia sa sub conditia respectarii unor obligatii cum ar fi frecventarea cursurilor, efectuarea
unor tratamente medicale, utilizarea unor servicii, evitarea unor legaturii cu persoane
dubioase. Plasamentul este masura de protectie speciala cu caracter temporar si poate fi
dispusa dupa caz la o persoana sau la o familie ori intr-un serviciu de tip rezidential.
Plasamentul poate fi dispus in mai multe ipoteze:
1. Cand mentinerea in familie nu este posibila sau cand copilul nu isi indeplineste obligatiile
stabilite in masura supravegherii.
2. Cand fapta prevazuta de legea penala prezinta un pericol social ridicat sau atunci cand
copilul pentru care s-a stabilit masura savarseste in continuare fapte penale.

Iresponsabilitatea

Potrivit art 28 CP nu este impubtabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de o

persoana care la momentul comiterii nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile
sale ori nu putea sa le controleze fie din cauza unei boli, fie din alte cauze. Boala psihica
este una din cauze majore de iresponsabilitate in practica s-a recunoscut starea de
iresponsabilitate inculpatului care sufera de schizofrenie, schizofrenie paranoida, adica are
accese de paranoia sau oligofrenie de gradul 1. Iresponsabilitatea se poate datora si altor
cauze cum ar fi somnul, somnambulismul, hipnotismul, pot in categoria altor cauze trebuie
incluse si alte anomalii ale instinctelor cum ar fi hipersexualitatea, cleptomania, deviatei de
sex. In doctrina germana s-a apreciat ca un instinct sexual de intensitate irezistibila poate
inlatura iresponsabilitatea. Potrivit doctrinei romane nu constituie cauze de iresponsabilitate
starile emotive (manie, frica, gelozie, ura) indiferent de natura si intensitatea acestora.
Iresponsabilitatea inlatura imputabilitatea excluzand posibilitatea aplicarii unei pedepse sau
masuri educative. Iresponsabilitatea nu afecteaza insa celelalte trasaturi ale infractiunii
facand posibila aplicarea unor masuri de siguranta. In masura in care boala psihica nu
inlatura ci doar diminueaza discernamantul, imputabilitatea nu este inlaturata. Diminuarea
discernamantului urmand a fi in vedere la individualizarea pedepsei.

Intoxicatia
Potrivit art 29 CP nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de o
persoana care in momentul comiterii acesteia nu putea sa isi dea seama de actiunile sau
inactiunile sale ori nu putea sa le controleze din cauza intoxicarii voluntare cu alcool sau alte
substante psihoactive. Prin substante psihoactive intelegem cele stabilite prin legea
187/2012 la propunea Ministerului Sanatatii. Legea penala a inclus si alcool alaturi de
substante psihoactive care de asemenea este vinovat de producerea unei intoxicatii cronice.
Din punct de vedere penal intoxicatia poate fi voluntara atunci cand substantele psihoactive
au fost ingerate in mod voluntar si involuntara cand substantele au fost ingerate din cauza
conditiilor de munca sau cand persoana a fost obligata sa consume astfel de substante. In
functie de intensitate, intoxicatia poate fi completa cand subiectului i se inlatura capacitatea
de a intelege si de a voii si incompleta cand aceste capacitati sunt doar diminuate.
Intoxicatia cronica cu alcool presupune o inlaturare patologica permanenta a facultatilor
psihice ale subiectului si in acest caz n-am mai putea vorbii de intoxicatie ci de
iresponsabilitatea prevazuta de art 28 (psihoza alcoolica etc). Intoxicatia voluntara completa
este singura forma care inlatura responsabilitatea. Starea de intoxicatie trebuie sa existe la
momentul savarsii infractiunii si sa se mentina pe toata durata actiunii, intoxicatia voluntara
incompleta nu inlatura imputabilitatea totusi ea ar putea fii retinuta ca o circumstanta
atenuanta judiciara. Intoxicatia voluntara completa nu inlatura imputabilitatea dar ar putea
constitui o circumstanta agravanta legala cand a fost provocata in scopul comiterii
infractiunii, Intoxicatia voluntara incompleta poate fi de asemenea o circumstanta
agravanta. Eroarea pentru a mentine conditia imputabilitatii este necesar ca subiectul sa fie
responsabil adica sa aiba capacitatea de as reprezenta semnificatia actelor sale si de a fi
stapan pe ele. Aceasta conditie nu este suficienta fiind necesar ca subiectul sa cunoasca
caracterul ilicit al conduitei. Eroarea a fost definita in doctrina ca o falsa cunoastere a
realitatii, eroarea trebuie limitata de simpla indoiala, de starea in care autorul are
reprezentarea posibilitatii ca imaginea pe care si-a format-o asupra realitatii sa nu fie
corecta. Eroarea directa presupune cunoasterea sau necunoasterea gresita a unor elemente
ale infractiunii. Eroarea inversa presupune convingerea ca savarsesti o infractiune desii
lipseste unul din elementele acesteia. Eroarea vincibila este eroarea care poate fi inlaturata
in timp ce eroarea invincibila nu poate fi inlaturata cu toata viligenta autorului. Eroarea
motiv este cea care intervine in momentul formarii vointei subiectului, iar eroarea inabilitate
intervine in momentul executarii. Eroarea de fapt exista atunci cand exista cunoasterea sau
necunoasterea gresita a unor date a realitatii in timp ce eroarea de drept consta in
necunoasterea sau cunoasterea gresita a unor norme juridice. Eroarea asupra elementelor
constitutive, potrivit art 30 alin 1 nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala
savarsita de persoana care in momentul comiterii acesteia nu cunoastea existenta unor
starii, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei. Subiectul are
reprezentarea gresita a unor circumstante la care face referire textul legal si de care
depinde caracterul penal al faptei. Prin stare intelegem modul in care se prezinta o persoana
sau un bun care are o valoare istorica, artistica etc. Situatia desemneaza pozitia pe care o
are persoana sau bunul si care este esentiala pentru existenta infractiunii. Prin imprejurare
intelegem orice alta realitate exterioara ce caracterizeaza fapta concreta (timp, mod, loc)
atunci cand existenta acesteia depinde caracterul penal. Trecand ipoteza eroarii de drept
legea penala admite incidenta acesteia in masura in care este vorba de o norma extrapenala
care exclude din sfera de aplicare un element de tipicitate. Daca eroarea poarta asupra unei
norme extrapenale ea produce efecte similare unei erori de fapt. Pentru a retine eroarea
asupra normei extrapenale trebuie sa existe 2 conditii: necunoasterea de catre subiect a
reglementarii extrapenale si necunoasterea de catre autor a situatiei sau a regulii de
conduita reglementata de actul normativ ne-penal. Efectele erorii asupra elementelor
constitutive. In masura in care este invincibila eroarea asupra elementelor constitutive
indiferent ca imbraca forma unei erori de fapt sau de drept, conduce la inlaturarea vinovatiei
atat in forma intentiei cat si a culpei. In masura in care eroarea este vincibila adica
evitabila, incidenta erorii este datorata culpei autorului, in consecinta va fi exclusa doar
intentia ca forma de vinovatie astfel fiind posibil sa subziste raspunderea pentru o fapta din
culpa, in masura in care fapta este incriminata si in modalitatea comiterii cu aceasta forma
de vinovatie. In situatia in care eroarea nu poarta asupra unui element constitutiv ci asupra
unor circumstante agravante, circumstanta nu se va retine in sarcina inculpatului. Eroarea
asupra obiectului infractiunii (eror in personam, eror in obiecto) exista atunci cand obiectul
material al infractiunii este distinct de cel de care si-l reprezentase autorul. Eroarea asupra
cursului cauzal exista atunci cand rezultatul actiunii a fost cel prevazut de autor dar s-a
produs in alt mod decat a prevazut acesta. Exista mai multe distinctii de modul in care se
savarseste actiunea: ipoteza devierii totale; devierea cursului cauzal ne-esential, iar eroarea
nu produce niciun fel de efect. Aberatio inctus desemneaza situatia cand rezultatul se
produce asupra altei persoane sau altui obiect decat cel dorit de autor dar de aceeiasi
natura cu acesta, eroarea nu mai intervine in momentul formarii vointei ci in momentul
realizarii actiunii. Doctrina romaneasca majoritara considera ca in acest caz avem o singura
infractiune in raport cu persoana sau obiectul lezat. Exista insa si opinia ca in acest caz
trebuie sa retinem un concurs de infractiuni intre tentativa si omor. Eroarea asupra
caracterului ilicit al faptei. Prima ipoteza este cea in care autorul insusi nu cunoaste forma
prohibitiva sau onerativa incidenta in cauza. O astfel de eroare poate intervenii atunci cand
autorul nu are cunostinta de existenta normei. Va exista eroare directa si cand autorul crede
ca norma nu mai este in vigoare, vom fi tot in prezenta unei erori directe cand autorul crede
ca norma nu se aplica faptei pe care a savarsit-o. A 2 a ipoteza este aceea in care autorul
stie ca fapta sa este prevazuta de legea penala daca actioneaza sub incidenta unei cauze
justificative. Eroarea asupra caracterului ilicit nu priveste elemente ale tipicitatii si
contrarietatea faptei fata de ordine juridica in masura in care este invincibila eroarea va
conduce la inlaturarea imputabilitatii, in ceea ce priveste eroarea de drept penal s-a
considerat ca aceasta este inevitabila doar cand agentul a verificat toate imprejurarile
cauzei solicitand inclusiv sfatul unei persoane cu competenta in domeniu, in masura in care
eroarea asupra consimtamantului victimei s-ar datora culpei autorului imputabilitatea nu
este afectata el raspunde pentru infractiunea intentionata comisa. Constrangerea fizica
potrivit art 24 nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei
constrangerii fizice careia faptuitorul nu i-ar fi putut rezista. Constrangerea fizica reprezinta
presiunea pe care o forta exterioara irezistibila o exercita asupra unui individ inlaturand
posibilitatea de control asupra actiunilor sale si determinand astfel comiterea unei fapte
prevazute de legea penala, forta cu care constrange poate venii din diverse surse, actiunea
unei persoane, actul unui animal, un fenomen natural, o energie mecanica. Constrangerea
fizica poate fi exterioara subiectului sau interioara. Pentru a exonera de constrangere
raspunderea trebuie sa fie irezistibila, caracterul irezistibil se apreciaza in concreto in raport
de posibilitatile persoanei constranse. Fapta savarsita sub imperiul constrangerii nu va fi
infractiune. Nu poate invoca scuza constrangerii persoana care a creata ea insasi aceasta
situatie. Daca situatia care a cauzat constrangerea a fost provocata intentionat, dar
inculpatul nu a prevazut sau nu a acceptat producerea rezultatului putem avea o exonare a
raspunderii pentru fapta din culpa. Constrangerea morala potrivit art 25 CP nu este
prevazuta fapta comisa de legea penala din cauza unei constrangeri morale exercitata prin
amenintare cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si care nu putea fi
inlaturat in alt mod. Daca in cazul constrangerii fizice presiunea se exercita asupra fizicului
persoanei la amenintarea morala presiunea se exercita asupra psihicului. Teoretic persoana
ar putea adopta o conduita conforma cu exigentele ordinii juridice, acceptand sacrificarea
unor valori sociale proprii. Legea penala nu impune insa astfel de sacrificii persoanei
amenintate. Nu impune persoanei constranse sa actioneze conform exigentele ordinii
juridice, lipsind exigibilitatea nu vom avea nici imputabilitatea, spre deosebire de
constrangerea fizica, constrangerea morala este intotdeauna determinata printr-o persoana.
S-a considerat ca suntem in prezenta constrangerii morale, si in caz in care amenintarea
priveste autolezarea celui care ameninta. Pentru a fi in prezenta constrangerii morale este
necesar ca pericolul in care este amenintata persoana sa fie grav, iminent, inevitabil si
injust. Gravitatea se analizeaza in raport cu lezarea valorii sociale amenintate, iminenta
pericolului presupune ca acesta se va declansa intr-un interval de timp scurt. Caracterul
inevitabil presupune inexistenta unei solutii de inlaturare a pericolului si in sfarsit raul cu
care este amenintata persoana trebuie sa fie injust. Nu ne aflam in prezenta unei
constrangeri morala daca persoana este amenintata cu denuntarea unei infractiuni, legea nu
cere in mod explicit existenta unei proportii intre amenintare si raul rezultat din infractiunea
savarsita dar s-a considerat ca la o amenintarea cu bataia nu se poate raspunde cu un
omor. Atat constrangerea fizica cat si cea morala inlatura imputabilitatea. Persoana care
comite fapta nu va fi trasa la raspundere penala dar persoana care a exercitat
constrangerea va raspunde ca instigator la comiterea faptei. Excesul neimputabil in legitima
aparare. Potrivit art 26 alin 1 nu este imputabila faptei persoanei prevazuta de legea penala
daca persoana se afla in stare de legitima aparare si a depasit din cauza tulburarii sau a
temerii limitele unei aparari proportionale cu gravitatea atacului. Pentru a fi in prezenta
excesului neimputabil trebuie sa fie indeplinit toate conditiile atacului si a apararii mai putin
proportionalitatea. Depasirea proportionalitatii sa se fi datorat temerii sau tulburarii
provocate de atac. Excesul neimputabil nu inlatura raspunderea civila, excesul neimputabil
in stare de necesitate potrvit art 26 alin 2 nu este imputabila fapta prevazuta de legea
penala savarsita de persoana aflata in stare de necesitate care nu si-a dat seama in
momentul comiterii faptei ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care ar fi putut
produce daca pericolul nu era inlaturat. In situatia in care autorul actiunii de salvare si-a dat
seama ca produce urmari vadit mai grave decat cele pe care le-ar fi putut produce pericolul
se va retine in sarcina sa circumstanta atenuanta art 75 alin 1 lit C. Prin urmare domeniul
cauzei justificative acopera si situatia in care urmarea produsa de actiunea de salvare
depaseste dar nu in mod vadit urmarea pe care ar fi cauzat-o starea de pericol in lipsa
interventiei (cazul fortuit) portrivit art 31 CP nu este imputabila fapta prevazuta de legea
penala a carui rezultat este consecinta unei imprejurari ce nu putea fi prevazuta. Pentru a fi
prezent cazul fortuit este necesara o imprejurare exterioara care se suprapune peste
actiunea desfasurata de autor ducand la producerea altui rezultat care nu putea fi prevazut
originea acestei imprejurari se poate regasi intr-o fapta a omului (un pieton sare in fata unei
masini) intr-un fenomen natural (o stanca se prabuseste si cade peste o masina), actul unui
animal (un urs a sarit in fata unei masini) sau intr-o defectiune tehnica. Imprejurarile
evocate se pot suprapune peste activitatea ilicita a autorului, fie peste o activitate licita.
Interventia imprejurari exterioare trebuie sa fie imprevizibila, cazul fortuit inlatura atat
existenta culpei ca element al vinovatiei cat si existenta imputabilitatii ca trasatura generala
a infractiunii