TEST 1 Subiectul I: Principiile fundamentale de DIP

1.1 Definiţi noţiunea de principiu fundamental

pr fund-norme de drept fundamentale,imperative,universale,generale care au drept scop

reglementarea relatiilor internationale contemporane si protectia valorilor fundamentale
caracteristice civilizatiei umane la o anumita etapa de dezvoltare istorica. Ele apara cele mai
importante valori a societietatii int:pacea,egalit dintre state,coperarea. Pr fundamentale au o
valoare jur egala,nefind supuse unei ierarh.Respectarea lor reprez o conditie sine qua nonadica
necesar pu evitarea conflictelor dintre state.

1.2 Analizaţi istoricul formării şi codificării principiilor fundamentale

Principiilefundamentale DIP au inceput sa se evidentieze inca din perioada antica.Chiar daca

unele principii considerate astazi fundamentale pentru DIP au aparut de foarte mult timp,
sistematizarea lor incepe abia dupa 2 razboi mondial. Astfel principiul respectarii cu buna
credinta a obligatiilor asumate,numit si pacta sundservanda,constituie una dintre pietrele de
temelie ale aparitiei si dezvoltarii dreptului international contemporan.Prin urmare principiile
fundamentale, reprezinta rezultatul unei evolutii istorice,ce sa impus in conditiile intensificarii
luptei pentru independenta impotriva auoritarismului.Printre primele principii care stau la baza
relatiilor dintre state,sunt:egalitatea suverana a statelor,neinterventia in afacerile interneale
statului. Aceste principii au stat la baza formarii regulilor de comportare in domeniul relatiilor
internationale dintre state.Un moment important in vederea dezvoltarii mai ample a DI,l-au avut
Carta ONU si declaratia adunarii generale a ONU privind principiile de drept international
privind relatiile prietenesti si de cooperare intre state,in conformitate cu Carta ONU .Pentru
prima data Carta ONUenunta 7 principii DIP.Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea
cu forta in relatiile internationale sau principiul neagresiunii Pr reglementarii pe cale pasnica a
diferendelor interantionale.Pr neamestecului in treburile interne ale altui stat.Obligatia statelor
dea coopera unele cu altele. Principiul egalitatii popoarelor si dreptul lor dea dispune de ele
insele. Pr egalitatii suverane a statelor.Pr indeplinirii cu buna credinta de catre state a obligatiilor
asumate in conformitate cu CartaONU.Actul Finanal a Conferintei pentru securitate si coperare
in Europ de la Helsinki 1975mai consacra inca 3 pr: inviolabilitatea frontierei de stat,intagritatea
teritoriala,respectarea drepturilor omului si libertatile fundamentale.Astfel putem concluziona in
raport cu evolutia si afirmarea principiilor fundamentale ale DIP,ca pe masura cresterii
complexitatii societatii internationale si a dezvoltarii DIP,se contureaza noi principii,care la
rindul lor pot deveni fundamentale.

1.3. Evaluaţi natura juridică a principiilor

Principiile fundamentale ale DIP sunt principii cu un grad maxim de abstractizare si generalizare
cu aplicare universala si avind valoare imperativa ele apara valorile fundamentale a relatiilor
dintre subiectele DIP.Caracterele jur:Universalitate-se aplica tuturor domeniilor de cooperare
dintre state.Maxima generalitate-se adreseaza tuturor raporturilor de DIP.Gradul mare de
abstractizare si generalizare Nu sunt ierarhizate- Au valoare juridica egalaApara valorile
fundamentale avind o importanta deosebita pentru omenire.Au caracter dinamic- datorita
evolutiei permanente a relatiilor internationale,este necesara evidentierea si aplicarea unor noi
norme internationale care pot deveni principia DIP. Fac parte din categoria normelor jus cogens-
de la care nu se poate face abatere, avind forta juridical suprema in rap cu celelalte norme
principia ale DI.

Subiectul II: Teritoriul în Dreptul Internaţional.

2.1. Definiţi noţiunea teritoriului în DIP

Teritoriul de stat reprezinta spatiul geografic in ale carui limite statul isi exercita suveranitatea
deplina si exlusiva si este alcatuit din suprafete terestre,acvatice si marine,din solul,subsolul si
spatiul aerian . Prin teritoriu in DI subintelegem suprafata terestra,acvatica,subsolul,coloana de
aer de deasupra lor-baza materiala a pamantului.

2.2.Clasificaţi teritoriul şi comparaţi regimul juridic al fiecărei categorii.

In dependenta de regimul juridic teritoriul se clasifica in :

1)Teritoriu de stat-acele suprafete aflate sub jurisdictia deplina si exclusive a unui anumit stat,se
afla in limitele frontierelor fiecarui stat in parte,asupra lui este exercitata suveranitatea deplina si
exclusiva a statelor respective.

2)Teritoriu cu regim international-in aceste spatii nu se exercita suveranitatea nationala a nici

unui stat.De ex:zona internationala a spatiilor submarine, marea libera si coloana de aer de
deasupra ei, Antarctica, spatial extraatmosferic.

3)Teritoriu cu regim mixt-in aceste zone actioneaza prevederile legislatiei nationale si a celei
internationale.La rindul lor aceste spatii se clasifica in: spatii ce fac parte din teritoriul unui
anumit stat(fluviile internationale-Dunarea,Rinul,Canalele int-Panama,Strimptorile int-Bosfor si
Dardanele)* Spatii ce nu sunt parte componenta a teritoriului unui anumit stat(zona economica
exclusiva, contigua, platoul continental).

4)terit cu regim international special-zone demilitarizate, neutralizate, denuclearizate, zone de

pace.

2.3 Formulaţi modalităţi de modificare a teritoriului în DIP

Modificarea teritoriului statelor este admisa de DI contemporan in baza respectarii principiului

dreptului popoarelor dea dispune de ele insele si numai prin mijloace paşnice.Conform Actului
Final CSCE de laHelsinki1975, statele semnatare considera ca frontierele lor pot fi modificate in
conformitate cu dreptul international,prin mijloace paşnice si prin acord.Modalitati de
modificare:Ocupatia originara-care se refera la teritoriile fara stapin(terrae nullius),fiind o
modalitate prin care teritori din America,Africa etc,erau alipite la imperiile coloniale.Aceste
teritorii erau ocupate nefiind respectate drepturile populatiei autohtone.Ocupatia teritoriilor
abandonate(res derilictus), teritorii care fusesera sub suveranitatea unui stat si care, chipurile,
odata parasite,puteau fi ocupate de alte state.Cesiunea de teritoriu-desemneaza actiunea de
trecere a unui teritoriu aflat sub suveranitatea statului care il cedeaza sub suveranitatea statului
care il primeste. Astfel modificarile teritoriale pot avea loc prin desprinderea unei parti de
teritoriu de la un stat si formarea unui nou stat, reuniunea mai multor state in unul singur,prin
fuziune prin absorbtie,dezmembrarea unui stat in 2 sau m m state si transferul de teritoriu de la
un stat la altul.Consimtamintul populatie de pe teritoriu ce urmeaza sa fie modificat se poate
exprima:prin hotarire a organului legislativ;prin consultarea populatiei(referendum).
Test 2

Subiectul I: Principiul nerecurgeii cu forţa şi neameninţării cu ea

1.1 Definiţi noţiunea principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa.

principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa regelementeaza relatiile interstatale,

legate de nerespecatrea pacii,nerespecatarea dreptului la viata al tuturor membrilor societatii
internationale si al individului aparte in lumea neviolenta, interzice solutionarea cu aplicarea
fortei a diferendelor internationale.Principiu fundamental DIP care condamna razboiul ca mijloc
de reglementare a diferendelor internationale si renuntare la razboi ca instrument de politica
nationala in relatiile reciproce dintre state.Principiu care limiteaza recurgerea la forta in relatiile
internationale dintre state.

1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului

Astfel primele incercari de limitare a recurgerii la forta in relatiile internationale si de

reglementare pasnica a diferendelor internationale au aparut in sec 19,pe la mijloc,insa fara prea
multa incidenta asupra statelor.Unele actiuni de scoatere a razboiului in afara legii au avut loc
abia in per interbelica sub egida Societatii Natiunilor.Pactul societatii natiunilor instituia
obligatia de neagresiune,insa in acelaşi timp,lasa la dispozitia statelor dreptul dea incepe razboi
dupa epuizarea mijloacelor pasnice de reglementare a diferendelor.Dupa pactul Briand Kellog,si
tratatul de neagresiune si conciliere,de la rio de janeiro,la fel condamna agresiunea.Carta Onu
prevede ca toti membrii ONU se vor abtine in relatiile internationale de a recurge la amenintarea
cu forta sau folosirea ei atit impotriva integritatii teritoriale cit si alt mod incompatibil cu
scopurile ONU.La fel si ActulFinal de la Helsinki,1975,precizeaza continutul acestui principiu si
prevede o serie de garantii juridice pentru realizarea in practica a acestui principiu.

1.3 Evaluaţi conţinutul juridic

Astfel dupa cum am mentionat conform acestui principiu in present razboiul este considerat cea
mai grava crima interantionala Carta ONU care spune: Toţi membrii organizaţiei se vor abţine in
relaţiile lor internaţionale de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei fie impotriva
integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat fie in orice alt mod incompatibil cu
scopurile Naţiunilor Unite.Conform actelor sus menţionate se interzice:1. Orice acţiuni ce
reprezintă o ameninţare cu forţa sau aplicarea directă sau indirectă a forţeiimpotriva altui stat. 2.
Aplicarea forţei sau ameninţarea cu forţa in scopul incălcării frontierelor internaţionale ale altui
stat sau in scopul soluţionării diferendelor internaţionale.3. Represaliile cu aplicarea forţei
armate 4. Organizarea sau sprijinirea organizării pe teritoriul unui stat a forţelor neregulate sau a
altor bande armate.5. Organizarea, instigarea acordarea de asistenţă sau participarea la acţiunile
de război civil sau teroriste peteritoriul altui stat.6. Ocuparea militară a teritoriului altui stat prin
aplicarea forţei cu incălcarea prevederilor Cartei ONU.7. Achiziţiile teritoriale străine obţinute ca
rezultat al ameninţării cu forţa sau aplicării ei.8. Acţiunile forţate ce au drept scop privarea
popoarelor dedreptulla autodeterminare. Noţiunea de ameninţare cu forţa presupune intimidarea
cu folosirea forţei armate, intreruperea legăturilor de comunicaţii,comerciale sau concentrarea de
trupe la frontierele unui stat, demonstraţii deforţă sau manevre militare оn vecinătatea
frontierelor unui stat. In cazul acestui principiu dreptul internaţional admite 3 excepţii cind se
poaterecurge la forţă inn relaţiile international.
Subiectul II: Canalele Internaţionale

2.1 Definiţi noţiunea de canalInternational

Canalele-cai de comunicatie maritima si internationala care leaga 2 mari libere.Mai sunt

denumite si canale internationale.Canalul-cale artificiala sapata pe teritoriul unui stat,supus
suveranitatii exclusive a acelui stat.Cai maritime de navigatie artificiale constituite pentru a lega
2 mari sau oceane in scopul surtarii rutelor de navigatie

2.2 Analizaţi regimul de navigaţie prin canale inernaţionale.

Asupra canalului nu se aplica automat norma cutumiara de libertate a comunicarilor

internationale. Internationalizarea canalului depinde numai de consimtamintul statului pe
teritoriul caruia se gaseşte,care trebuie exprimat printro conventie speciala incheiate cu statele
interesate.De aceea regimul juridic de navigatie prin canalele internationale nu este reglementat
de Conventia asupra dreptului marii1982.Astfel se bucura in prezent de regim juridic de canal
international:Canalul de Suez,canalul Panama,canalulKiel.Fiecare dintre canalele respective au
un regim diferit reglementat de diferite conventii.Daca e sa privim prin prisma teritoriului in
DI,canalele internationale fac parte din teritoriu cu regim mixt unde actioneaza prevederile
legislatiei nationale si a celei international.

2.3 Evaluaţi regimul juridic al canalului Suez şi de Panama.

Canalul Suez- Canalul suez a fost internationalizat prin conventia de la constantinopol 1888,
semnata de 9state.Conf conv constantinopol 1888,canalul suez trebuie sa fie intotdeauna liber si
de comert sau de razboi,fara deosebire de pavilion.Convenia proclama 3 principii cu privire la
regimul de navigatie prin canal:egalitatea in tratament al tuturor navelor,libertatea de acces in
canal si neutralizarea canalului.Conform rezolutiei 1956a consiliului de securitate ONU, este
interzisa orce interventie politica in gestiunea canalului.In timp de razboi, puterilor beligerante
nu li se permite debarcarea in cadrul canalului,fie atrupelor,fie a munitiilor sau materialelor de
razboi.Canalul permite trecere navelo cu deplasament de pina la150.000 tone.Pot trece navele cu
pina la 16m pesaj. Trecerea se efectueaz cu 8 noduri si dureaza circa 15 or.Regulamentul de
trafic naval prin canal si in porturile sale este fixat de Autoritatea Navala a canalului Suez.Aceste
regulamente sunt aplicabile atit pu navele de razboi cit si cele comerciale si civile.Zona canalului
este port liber.
Canalul Panama-regimul juridic al canalului este reglementat de tratatul Hay-Bunau-Varilla
1903. Acest tratat atribuie pe linga toate,drepturi specifice in favoarea SUA ex:dreptul de
ocupatie si control aunui teritoriu de10 miledea lungul istmului Panamez,cu excluderea jurisictiei
panamei,dreptul de monopol asupra constructiei si gestiunii canalului si a oricaror altor cai de
comunicare dea lungul istmului,dreptul de aparare militara a canalului.In 1977 se inchee un nou
tratat cu privire la canalul Panama si Tratatul cu prvire la neutralitatea permanenta a canalului
Panama.Primul tratat sa desfiintat zona canalului,teritoriu aflat sub jurisdictia SUA si a asigurat
transferul gradual intro perioada de 20 ani a gestiunii canalului autoritatilor panameze . Dupa ce
tratatul a ajunsla scandenta,Panama a reluat integral administrarea canalului. Al 2 tratat e inca in
vigoarea,prin tratatul dat,statul panamez se obliga sa respecte libertatea de trecere in orice timp.
Potrivit tratatului SUA beneficiaza in mod prioritar de aceasta libertate si isi rezerva dreptul dea
recurgela forta inclusiv contra Panamei pentru a asigura liberul pasaj sau securitatea canalului.
Test nr.3

Subiectul I: Principiul neintervenţei în afacerile interne

1.1 Definiţi principiul neîntervenţiei în afacerile interne

Principiul presupune realizarea de catre stat a afacerilor lor ce deriva din suveranitatea interna in
conformitate cu dreptul international,fara impicarea statelor terte sau altor subiecti de drept
international. Principiu fundamental care constitue o garantie a suveranitatii si independentei
fiecarui stat in parte.Mijloc de limitare si consacrare in DI si in relatiile interantionale,a
suveranitatii si independentei participantilor la relatiile internationale. Acest principiu semnifica
obligatia statelor de a nu se amesteca in afacerile interne si externeale statelor.

1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului

In doctrina de DIP principiul dat a fost afirmat in lucrarea luiGrotius De iure belli ac pacis.
Revolutia franceza ,aflinduse in fata unei amenintari cu interventia armata contra revolutionare
din partea statelor europene,a declarat principiul neinterventiei in afacerile interne ale statelor-
natiuni. Pactul Ligii Natiunilor,la fel contine principiul dat.Dupaal 2-lea Razboi mondial acest
principiu este consacrat in Carta ONU.,precum si in statutele altor org. internationale cum ar fi
Pactul Ligii Arabe;Carta OSA,Carta OUA,conventia de la Viena cu privire la relatiile
diplomatice 1967. Declaratia Adunarii generale a ONU din70 si Actul Final de la Helsinki 75,la
fel prevad ca statele trebuie sa se abtina de la sprijinirea directa sau indirecta a activitatilor
teroriste, indreptate impotriva regimului altui stat.

1.3 Evaluaţi conţinutul juridic al principiului

Dupa cum am mentiona mai sus,o multitudine de acte consacra principiul dat.Astfel conform
prevederilor Actului Final de la Helsinki*75,statele participante se vor abtine de la orice
interventie directa sau indirecta,individuala sau colectiva,in treburile interne sau externe care
intra in copetenta nationala a altui stat participant,oricare ar fi relatiile lor recirpoce.Ele se vor
abtine in consecinta de la orice forma de interventie,de la orice act de constringere militara sau
politica , economica ori de alta natura ,tinzind sa subordoneze intereselor lor exercitarea de catre
un alt stat participant a drepturilor inerente suveranitatii sale si prin aceasta sa obtina un avantaj
oarecare.In consecinta ele se vor abtine intre altele,de la sprijinirea,directa sau indirecta,a
activitatilor teroriste sau a activitatilor subversive, sau altele indreptate spre rasturnarea vilenta a
regimului altui stat participant. Principiul neinterventiei semnifica obligatia statelor de a nuse
amesteca in afacerile interne si externe ale unui stat,de a nu le impune regimul sau de stat si
ideologia sa. Interventia la rindul sau poate fi:armata;economica,diplomatica,ideologica.Ca si
toate celelalte principia fundamentale DIP,principiul dat reprezinta o norma jus cogens,de la care
nu se poate face nici o abatere.

Subiectul II: Populaţia în Dreptul Internaţional

2.1. Definiţi noţiunea populaţiei

populatie reprezinta totalitatea persoanelor fizice ,aflate in cadrul unui stat si supuse jurisdictiei
acestuia.a)in sens larg populatia unui stat cuprinde toti locuitorii care traiesc si muncesc pe
teritoriul lor. b)in calitate de element constituitiv al statului,populatia este mai degraba privita ca
o masa de indivizi legati in mod stabil de stat printr-o legatura juridica de cetatenie,ea reprezinta
ansamblul nationalitatilor. c)prin populatie se desemneaza adesea colectivitatea resortisantilor
sai.Populatia la rindul ei este constituita din:Cetateni-persoanele care au o legatura juridica cu
statul in care se afla,si care dispun de plenitudinea de drepturi oferite de acel stat. Strainii
persoanele care se afla pe teritoriu unui stat,dar care au cetatenia altui stat.Bipatrizii sau
pluripatrizii- persoane cu cetatenie a doua sau mai multe state.Apatrizii-persoane care nu au
cetatenia nici unui stat.Refugiatipersoane care apartin unor minoritati etnice,religioase etc,si care
sunt cetatenii statului respectiv, dar care se bucura de o protective international.

2.2 Analizaţi aspectele legate de apatridie

Dupa cum prevede DUDO 1948,recunoasterea demnitatii proprii si a drepturilor egale si

inalienabile a tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertatii,justitiei si pacii
in lume.Conf art 15 DUDO,toti au dreptul la cetatenie. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar
de cetatenia lui sau i se va refuza dreptul de asi schimba cetatenia.Conventiile din 1961 si 1954
sunt tratatele specializate care reglementeaza problemele in domeniul apatridiei.Pactul
international privind Drepturile civile si politice 1966 prevede ca,fiecare copil va avea fara
discriminare, dreptul la acele masuri de protectie pe care le cere statutul sau de minor din partea
familiei,societatii, si statului.Fiecare copil are dreptul sa obtina o cetatenie. Conventia din 1979
privind eliminarea tuturor formelor de discriminare impotrvia femeilor sustine ca statele parti vor
acorda femeilor drepturi egale cu cele ale barbatilor sa obtina,schimbe,sau sa pastreze cetatenia
lor.La fel si conventia europeana asupra cetateniei 1997, reglementeaza aspecte prind prevenirea
apatridiei. Cele mai recente progrese cu privire la aspecte legate de cetatenie si evitarea apatridiei
au fost reflectate inConventia Europeana 2006 cu privire la prevenirea apatridiei in legatura cu
succesiunea statelor.Ea elaboreaza niste norme mai detaliate ce ar putea fi aplicate de catre state
in contextual succesiunii statale cu privire la prevenirea sau reducerea cazurilor de apatridie.
Cadrul juridic al RM se elaboreaza pe baza constitutionala ce sustine printre altele ca drepturile
si libertatile fiintei umane reprezinta valorile supreme ce sunt garantate.La fel si legea cetateniei
RM,se bazeaza pe principiile:dreptui la o cetatenie a fiecarui om si evitarea apatridiei.

2.3 Formulaţi soluţii privind evitarea apatridiei

1) Necesitatea ratificării Convenţiei privind statul apatridului 1954 şi Convenţiei privind

reducerea cazurilor de Apatridie 1961 2) Informarea în masă a persoanelor ce nu deţin nici o
cetăţenie privind dobîndirea ei 3) Colaborarea autoritaţilor cu UNHCR pentru prevenirea
apatridiei.
TEST nr.4

Subiectul I: Principiul soluţionării paşnice a difirendelor international

1.1 Definiţi principiul soluţionării paşnice a difirendelor Internaţionale

Principiul solutionarii paşnice a diferendelor international presupune un sistem de metode si
mecanisme care asigura cooperarea pasnica a subiectilor de drept international in toate domeniile
relatiilor internationale ,care permit alegerea mecanismelor concrete de acest fel pt ca partile in
diferend sa nu inceteze sa caute mijloacele pertinente de solutionare a diferendului.

1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea Principiului

In evul mediu statele utilizau frecvent medierea,arbitrajul si concilierea.Reguli de drept

international stabilite prin tratatele multilaterale apar abia la sfirsitul sec 19, cu prilejur
conferintelor de pace de la Haga din 1899 si1907.Insa atita timp cit dreptul international nu
interzicea razboiul si cit timp recurgerea la forta era permisa,solutionarea pasnica nu putea sa
aiba decit un character subsidiar si sporandic.Dupa infiintarea ligii natiunilor sau reglementat o
serie de instrumente juridice internationale,care au consacrat principiul nerecurgerii la forta si la
amenintarea cu forta,acesta avind caracter de norma imperativa.Principiul dat si a cunoscut o
consacrare cruciala in CartaONU 1945.De altfel acest principiu reprezinta si unuldintre scopurile
ONU,adica infaptuirea prin mijloace pasnice si in conformiutate cu principiile justitiei si
dreptului international.Cu prilejul codificarii DI,principiul solutionarii pasnice a diferendelor
internationale, cunoaste importantedezvoltari.De ex urmeaza Declaratia Adunarii Generale ONU
asupra principiilor de drept international,ActulFinal de la Helsinki 1975,Declaratia de la Manilla
cu privire la reglementarea pasnica a diferendelor internationale 1982.Astazi principiul dat,are o
importanta deosebit de mare din considerentul solutionarii problemelor international fara a
recurge la forta,astfel neavind de suferit nici pacea si securitatea internationala si nicinatiunea.

1.3Evaluaţi conţinutul juridic al principiului

Conform Actului Final Helsinki75 ,Statele vor reglementa diferendele internationale dintre ele
prin mijloace pasnice,astfel incit sa nu fie puse in peicol pacea si securitatea internationala si
justitia.Ele se vor stradui cu buna-credinta si intr-un spirit de cooperare sa ajunga la o solutie
rapida si echitabila pe baza dreptului international.In acest scop ele vor recurge la mijloace ca
negocierea ,ancheta,medierea ,concilierea ,arbitrajul,reglementarea judiciara sau la alte mijloace
pasnice la alegerea lor,inclusiv orice procedura de reglementare convenita prealabil diferendelor
la care sunt parti.In cazul in care nu se ajunge la o solutie prin folosirea unuia din mijloacele
pasnice de mai sus,partile indifered vor continua sa caute un mijloc reciproc ,acceptabil pentru a
reglementa pasnic diferednul.Statele participante,parti la un diferend intre ele,precum si celelalte
participante,se vor abtine de la orce actiune care au putea agrava situatia astfel incit sa puna in
pericol mentinerea pacii si securitatii internationale si prin aceasta sa faca mai dificila
reglementarea pasnica a diferendulu Astfel Declaratia din 1982 cu privire la reglementarea
pasnica a diferendelor internationale,prevede obligatia statelor de a actiona cu buna credinta in
relatiile dintre ele pentru a evita ivirea de diferente,urmind sa traiascain pace.

Subiectul II: Regimul juridic al străinilor

2.1 Definiţi regimul juridic al străinilor

Strainul conform legilatiei internationale si conform doctrinei de specialitate reprezinta
persoanele care au cetatenia altor state si se afla pe teritoriul altui stat a carui cetatenie nu o
are.Conform legii cu privire la regimul juridic al cetatenilor straini si al apatrizilor RM-se
considera cetatean strain persoana care nu are cetatenia RM dar care are dovada apartenentei sale
la un alt stat.

2.2 Analizaţi principiile regimului juridic al străinilor.

In practica si teoria dreptului international se intilnesc 4 forme principale ale conditiei juridice a
strainului:A)regimul national-potrivit acestui principiu,strainii,in conditiile legii dispun de
drepturi civile si fundamentale,extrem de rar si de drepturi politice.Regimul national este stabilit
si strainilor din tara noastra,art19Constituie,care spune ca strainii si apatrizii au aceleasi drepturi
si indatoriri ca si cetatenii RM,cu exceptii prevazute de lege..B)Regimul special-prin care
strainilor li se acorda numai acele drepturi prevazute in mod expres de legi interne si tratate
internationale,de ex dreptul dea intra liber intro tara fara vize si fara pasaport.C)Regimul clauzei
natiunii celei mai favorizate-este consacrat de regula in tratatele bilaterale.In acest regim statul
acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturi conferite cetatenilor unui stat tert,considerat
favorizat.D)Regimul reciprocitatii- reciprocitatea implica situatii cind strainii dispun de anumite
drepturi sub conditia ca aceste drepturi sa fie acordate si cetatenilor proprii in tarile carora
apartin strainii in cauza.Reciprocitatea poate fi legislativa,diplomatica sau de facto.E)In istorie sa
cunoscut si regimul capitulatiilor,in virtutea caruia ,strainii,cetateni ai mai multor puteri erau
scosi de sub jurisdictia statului in care se aflau.Astfel de regim sa intilnit in Turcia sec 18,China
Japonia sec19.F)Un regim special il reprezinta regimul personalului diplomatic si consular.
Acest regim reglementeaza intrarea sederea si iesirea strainului,membru al personalului
diplomatic si consular,a familiilor etc.

2.3 Estimaţi clauza naţiunii celei mai Favorizate

Dupa cum am mentionat deja,regimul clauzei natiunii celei mai favorizate este consacrat de
regula in tratate bilaterale. In acest regim statul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturi
conferite cetatenilor unui stat tert,considerat favorizat. Domeniile care pot face obiectul clauzei
sunt:tarife vamale,tranzit,importuri si exporturi,regimul persoanelor fizice si juridice,drepturi de
autor,regimul misiunilor diplomatice si consulare etc.Potrivit altei definitii,principiul clauzei
natiunii celei mai favorizate prevede ca orce facilitare acordata de un stat membru al
Organizatiei mondiale a comertului,in favoarea altui stat membru,se extinde obligatoriu asupra
tuturor statelor membre-acesta fiind principiul nediscriminarii incomertul international.De ex UE
a incheiat cu tarile terte acorduri comerciale prin care se acorda reciproc clauza natiunii celei mai
favorizate.
Test nr.5

Subiectul I: Principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor

1.1Definiți principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor

Principiul integrității teritoriale –implica protectia drepturilor statelor la integritate si

inviolabilitatea teritoriului,pt acest scop putand fi folosite mijloacele juridice prezente in dreptul
international si alte mijloace,inclusive remediile nationale. Principiul presupune dreptul statului
de a exercita supremația sa deplină pe teritoriul său, delimitat prin frontiere de stat,supremație
ce-și găsește expresie în organizarea politico-administrativă a teritoriului, în stabilirea regimului
juridic al persoanelor ce se află pe teritoriul său, în folosirea liberă a resurselor sale naturale.
Principiul inviolabilității frontierilor de stat –reglementeaza metodele si formele de cooperare a
statelor in scopul asigurarii protectiei frontierelor,inclusive inchierea tratatelor despre delimitarea
si demarcarea, aparare legitima colectiva, solutionarea diferendelor de frontiera si elaborarea
mecanismelor respective.

1.2Analizați evoluția istoricăși codificarea principiilor.

Dreptul la integritate teritoriala și inviolabilitatea frontierilor de stat este o consecință juridică a

suveranității naționale. Inițial aceste drepturi nu au fost statutate ca principii desinestătătoare
aleDreptului Internațional, ci doar ca drepturi și îndatoriri ale statelor stipulate în tratatele de
pace de după primul război mondial. Prin adoptarea CarteiONU, de si principiul integrității
teritoriale nu a fost stipulat într-un mod distinct, fiind inclus în art.2, a fost statuat cu o sferă de
aplicare universal și obligația respectării lui de state în ansamblul relațiilor internaționale. Pentru
prima dată aceste principii au fost enunțate și dezvoltate separat de către ActulFinal de la
Helsinki din 1975. Ulterior,împreună cu cel al ”respectării drepturilor și libertăților fundamentale
ale omului” aceste 2 princincipii au devenit alături de cele șapte enumerate înCarta ONU,
principia fundamentale ale dreptului Internațional.

1.3 Evaluați conținutul juridic al principiilor.

Principiul integrității teritoriale mai presupune interzicerea oricăror tentative de a urmări ruperea
parțială sau totală a unității naționale, manifestările de forță îndreptate împotriva teritoriului unui
anumit stat. Astfel,statelor le revine obligația de a nu viola teritoriul altui stat, de a nu anexa cu
forța teritoriul alti stat, precum și de a nu exercita puterea sa pe teritoriul acelui stat. Dreptul
Internațional interzice mișcările secesioniste care au ca scop încălcarea acestui principiu.
Recunoașterea integritățoii teritoriale presupune însă și acceptarea dreptului de ”pasaj inofensiv”,
dreptul de tranzit aerian,feroviar,maritim dar numai în virtutea și limitele stabilite de convenții și
tratatele internaționale.Principiul inviolabilității frontierilor de stat presupune că modificarea
frontierelor de stat se face doar prin mijloace pașnice, pe baza unui acord intervenit între statele
interesate și pe bază de plebiscit.Potrivit acestui principiu, frontierele fiecărui stat vor trebui să
fie respectate de toate celelalte state, de unde decurge caracterul ilicit al oricăror manifestări sau
demonstratii de forță în aproprierea acestor frontiere. Modificările teritoriale și implicit a
frontierelor se face în baza exprimării voinței libere a poporului prin intermediul plebiscitului.

Subiectul II: Zona Economică Exclusivă

2.1Definiți noțiunea de zonă economică Exclusive
zonă economică exclusivă –este o zona situata dincolo de marea teritoriala si adiacenta
acestia,supusa regimului juridic special in virtutea caruia drepturile si jurisdictia statului riveran
si drepturile si libertatile celorlate state sunt guvernate de dispozitiile pertinente ale convONU
asupra drept marii ,1982.

2.2Determinați drepturile și obligațiiletuturor statelor în z.e.e.

În z.e.e. statele se bucură de libertățile de navigație și de survol și de a pune cabluri și conducte

submarine cît și de libertatea de a folosi marea în alte scopuri licite pe plan internațional.Statele
deasemenea vor avea obligația de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile şi obligaţiile
statului riveran şi vor respecta legile şi reglementările adoptatede acesta în conformitate cu
dispoziţiile Convenţiei cu privire la dreptul mării din 1982 şi, în măsura în care ele nu sunt
incompatibile cuprezenta parte, celelalte reguli de drept internaţional. Printre asemenea
obligațiuni se numără:1) Interdicția transportului de sclavi2) Obligația de a coopera la reprimarea
pirateriei3) Obligația de cooperar pentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante şi de substanţe
psihotrope practicat de nave4) Obligația de cooperare pentru reprimarea emisiunilor neautorizate
(radio)

2.3Evaluați dr exlcusive și obligațiile statelor riverane în zonele lor e.e

În z.e.e. statul riveran are drepturi suverane în scopul explorării şi exploatării, conservării şi
gestiunii resurselor naturale, biologice sau nebiologice, ale fundului mării, ale subsolului
acestuia şi ale apelor de deasupra, ca şicu privire la celelalte activităţi de explorare şi exploatare
a zonei în scopuri economice, cum ar fi producereade energie cu ajutorul apei, al curenţilor şi al
vântului. Statul riveran mai are dreptul la:Amplasarea și folosirea de insule artificiale, instalații și
lucrări.Cercetarea științifică marina protectia și conservarea spațiului marin.Statul riveran are
obligațiunea de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile şi de obligaţiile celorlaltestate şi
va acţiona într-un mod compatibil cu Convenția cu privire la dreptul mării din 1982.
TEST nr.6

Subiectul I: Principiul dreptului popoarelor la autodeterminare

1.1.Definiți principiul autodeterminării popoarelor și dreptul lor de a dispune de ele însele.

-reglementeaza asigurarea drepturilor acestei categorii a subiectilor de drept international in

vederea alegerii formelor si metodelor de realizare a statutului politic,dezvoltarii economice
libere, identitatii culturale, participarii in relatiile internationale.

1.2Analizați evoluția istorică și codificarea principiului.

Principiul autodeterminării a fost fundamentat pentru prima dată în declarația președintelui

W.Wilson, din 22ianuarie 1917, în care se menționa că o pace trainică nu se poate edifica decît
prin consimțămîntul popoarelor.Ceva mai tîrziu, tot el avea să menționeze că autodeterminarea
nu este un simplu fapt, ci un principiu imperativ.Pentru prima dată principiul autodeterminării
este consacrat în Carta ONU, ulterior acesta fiind reglementat și în Rezoluția Adunării Generale
a Onu 1960 referitoare la acordarea independenței țărilor și popoarelor din colonii, în Actul Final
de la Halsinki 1975 precum și în Pactul internațional privind drepturile civile și politic

1.3Evoluați conținutul juridic al principiului.

Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele implică următoarele drepturi fundamentale:

a)dreptul popoarelor asuprite de a se constitui într-un stat propriu și independent. b)dreptul
popoarelor asuprite de a lupta împotriva dominației străine și caracterul legal al acestei lupte
c)dreptul de a beneficia de protecția dreptului internațional.d)dreptul de a stabili relații oficiale
cu state și de a participa la organizații internaționale e)dreptul la libera exploatare a resurselor
minerale, biologice etc..Pentru ca un popor să cîștige dreptul de a se numi Mișcare de Eliberare
Națională și de a se bucura de acest statut este nevoie ca să întrunească 3 elemente :1) Poporul să
aibă la bază un substrat cultural (valori,limbă, religie etc.)2) Trebuie să existe un organ de
conducere3) Acest organ de conducere trebuie să se bucure de autoritate în fața poporului.
Trebuie de menționat că minoritățile naționale nu au dreptul de a lupta pentru autodeterminare.
Minoritățile trebuie și sunt protejate prin tratate internaționale prin care li se garantează
drepturile și libertățile fundamentale (inclusiv cele la păstrarea identității).

Subiectul II: Marea liberă

2.1 Definiți noțiunea de mare liberă

Marea libera este acea parte a Oceanului Mondial,situata in afara limitelor zonei economice
exclusive si este deschisa pt toatele statele fie ele riverane,fie fara litoral.Convenția cu privire la
dreptul mării din 1982 definește marea liberă drept acea parte a mării care nu este cuprinsă nici
în zona economică exclusivă, nici în marea teritorială, apele interne sau arhipelagice unui stat.

2.2 Analizați principiile aplicabile regimului mării Libere

Regimul juridic al mării libere este guvernat de 3 principii importante ale dreptului internațional
maritim,codificate în Convenția din1982: principiul libertății mării, principiul folosirii mării în
scopuri pașnice, principiul neapropriațiunii mării libere.Prin principiul libertății mării se
subînțelege că Marea liberă este deschisă tuturor statelor, fie ele riverane sau fără litoral. Această
libertate presupune:1)libertatea de survol2)libertatea de navigație 3)libertatea de a pune cabluriși
conducte submarine4)libertatea de a construi insule șialte instalații autorizare de dreptul
internațional5)libertatea pescuitului6)libertatea cercetărilor științifice.Prin principiul folosirii
mării în scopuri pașnice statele riverane sunt obligate să se abțină de la recurgerea la forță sau
amenințare cu for ța.Prin principiul neapropriațiunii mării libere statelor li se interzice să
pretindă vriun drept de proprietate asupra mării libere sau să supună o parte din ea suveranității
sale. Principiul dat nu afectează jurisdicția de stat la bordul unei nave aflate sub pavilionul său.

2.3 Estimați modalități de reprimare a infracțiunilor comise în marea liberă

În scopul reprimării a infracțiunilor comise în marea liberă este necesar să menționăm că aici ne
vine înajutor 2 excepții de la principiul imunității de jurisdicție la bordul unei nave,și anume:
dreptul de vizită șidreptul de urmărire.Dreptul de vizită este dreptul de control efectuat de o navă
de război sau afectată de serviciul public asupraunei nave comerciale, atunci cînd există motive
serioase de a bănui că această navă practică: pirateria,transportul de sclavi, nu are naționalitate.
Dreptul de urmărire este dreptul de a urmări nava străina de către o navă de război sau afectată
de serviciul public doar dacă există motive serioase care presupun că nava a încălcat legile unui
stat. Dreptul de urmărire încetează atunci cînd nava pătrunde în marea teritorială a propriului
stat.Sunt considerate infracțiuni comise în marea liberă: Transportul de sclavi, pirateria, traficul
de substab țe stupefiante și psihitrope, emisiunile neautorizate emise în marea liberă.Ce ține de
reprimarea pirateriei, Convenția din 1982 prevede că orice stat poate să rețină o o navă sau o
aeronavă pirat, să aresteze persoanele şi să sechestreze bunurile care se găsesc la bord.
Tribunalele statului care a efectuat reţinerea pot să se pronunţe asupra pedepselor de aplicat,
precum şi asupra măsurilor de luat în ceeace priveşte nava, aeronava sau bunurile.Deasemenea
statelor au dreptul să aresteze orice persoană sau să imobilizeze orice navă care practică
transportul de sclavi, servește unei emisiuni neautorizate sau practică trafic de substanțe
stupefiante și psihotrope.
Test nr. 7

Subiectul I: Principiile fundamentale ale dreptului internațional public

1.1.Definiți noțiunea de principiu fundamental al DIP.

Principiul fundamental al Dreptului Inernaional repezinta o norma juridica de maxima

generalitate, universal valabile, juridic obligatorii pentru subiectele de drept internațional care au
fost create în baza acordului devoință al statelor. Principiile constituie normele cele mai
importante care stau la baza întregului sistem deDrept Inernațional. pr fund-norme de drept
fundamentale,imperative,universale,generale care au drept scopreglementarea relatiilor
internationale contemporane si protectia valorilor fundamentale caracteristice civilizatiei umae la
o anumita etapa de dezvoltare istorica.

1.2Analizați natura juridică a principiilor fundamentale ale DIP.

Principiile fundamentale au un caracter de maximă generalitate,acoperind toate domeniile pe

care raporturilede DIP le reglementează.Caracterul universal reiese din faptul că se aplică tuturor
relațiilor dintrestate.Principiile fundamentale au și un caracter juridic, iar faptul că au fost
consfințite în cele mai importante documente internaționale confirmă acest fapt. Ele apără cele
mai importante valori ale societății internaționale, pentru subiecții DIP și în general pentru toată
omenirea.Principiile DIP au o valoare juridică egală, nefiindsupuse unei ierarhizări.Aceste
principii reprezintă niște norme ius cogens, adică sunt norme imperative,obligatorii. O altă
caracteristică a principiilor de DIP este interdependența principiilor, aceasta rezultînd din faptul
că fiecare principiu se afirmă prin celelalte principii.

1.3Evaluați principiile în procesul de formarea Dreptului Internațional Public

Reieșind din natura și conținutul juridic al principiilor fundamentale ale dreptului internațional
trebuie de menționat că aceste principiii se detașează din totalitatea normelor dreptului
internatiional, ele reprezentînd nucleul de bază al DIP, întrucît celelalte norme adoptate ulterior
fie pe cale cutumiară, fie pe cale convențională s-au conformat acestor principii.Trebuie de
menționat deasemeneași faptul că unele din principiile internaționale au început să influențeze
DI și relațiile dintre state, încă din antichitate. Astfel principiul îndeplinirii cu bună-credință a
obligațiilor asumate (pacta sunt servanda) apărut în Roma Antică este și acum piatra de temelie a
relațiilor dintre statele contemporane.Prin urmare principiile internaționale, au contribuit la
marile victorii revoluționare și democratice asupra autoritarismului și dominației statelor mai
puternice asupra relațiilor internaționale. Momentul crucial în evoluția Dreptului Internațional a
fost adoptarea Cartei ONU în 1945 și codificarea principiilor fundamentale chiar în art.2 al
acestui document. Ulterior pentru a spori eficiența principiilor fundamentale, societatea
internațională le- mai codificat într-o serie de tratate cum sînt:1)Declarația Adunării Generale a
ONU privind principiile de drept internaționale2)Actul final de la Helsinki 1975 3) Carta de la
Paris pentru o nouă Europă 1990

Subiectul II: Valabilitatea tratatelor international

2.1 Definiținoțiunea de validitate a tratatului internațional.

Validitatea tratatului internațional reprezintă corespunderea sa cu normele legale ce ține de
regulile sale de încheiere, conținutul, obiectul și scopul sau.un tratat international se considera
valabil atat timp cat nu este dovedit contrariul.

2.2 Constatați viciile de consimțămînt prezente la încheierea tratatului internațional.

Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea relativă a tratatului sunt:a) violarea vădită a unei
norme de importanță fundamentală a dreptului intern privind compentența de aîncheia tratate.(de
ex: norma constitutional privind ratificarea, deplinele puteri) b) eroarea dacă constituie o bază
esențială a consimțămîntului unui stat de a fi legat prin tratat sau dacă statul care invocă eroarea
nu a contribuit prin conduita sa la producerea ei c) dolul care constă în conduita frauduloasă a
unei părți contractante, prin care se urmărește determinarea altei părți contractante să-și dea
consimțămîntul pentru încheierea tratatului.Dolul poate îmbrăca forma unor declarații false, a
reprezentării false sau alte procedee de înșelătorie d) coruperea reprezentantului unui stat
participant la negocierea încheierii tratatului.Actele de corupere trebie să fie evidente și în
măsură să exercite o influență considerabilă asupra voinței lui.Viciile de consimțămînt care duc
la nulitatea absolută a tratatului sunt:a)constrîngerea exercitată asupra reprezentanților unui stat,
prin acte sau amenințări îndreptate împotriva libertății sau integrității fizice a acestuia, reputației
lui, persoanelor dragie. b)constrîngerea exercitată asupra unui stat participant, prin amenințarea
cu forța sau prin violarea altor principii fundamentale ale DIP

2.3 Evaluați efectele nulității tratatelor internaționale.

În dependență de viicile consimțămînt prezente la încheirea tratatului, el poate fi lovit fie în

nulitate relativă fie în nulitate absolută.a) Nulitatea relativă de obicei duce la suspendarea
tratatului. Ea poate fi invocată doar de partea care a fost prejudiciată de încheierea tratatului. b)
Nulitatea absolută poate fi invocată atît de partea prejudiciată cît de orice alt membru al societății
internaționale, precum și din oficiu de către o instanță internațională jurisdicțională. Nulitatea
absolută are ca efect declararea tratatului ca fiind nevalabil și repunerea părților în stituația care a
existat pînă la încheierea tratatului. Deasemenea părțile trebuie să se străduie să elimine
consecințele oricărui act îndeplinit pe baza acelui tratat.
Test nr.8

Subiectul I: Principiul cooperării

1.1 Definiți principiul cooperării internaționale.

Principiul cooperării internaționale prevede dreptulsubiecților DIP de a stabili raporturi de

colaborare cu ceilalți subiecți, de a participa la proiecte, inițiative decooperare pe plan regionalși
mondial. Principiul cooperării mai prevedeși obligația subiecților DIP de a contribui la
dezvoltarea armonioasă a comerțului internațional fără bariere sau discriminări , de a contribui la
pacea și securitatea omenirii, de a preveni crizele și de a participa la combaterea infracționalității
internaționale, terorismului etc.

1.2.Analizați evoluția istorică și codificarea Principiului

Acest principiu a fost înscris printre principiile de bază ale Cartei ONU, în care se precizează că
trebuie cooperarea internațională în rezolvarea problemelor internaționale cu caracte economic,
social,cultural precum și în încurajarea și respectarea drepturilor omului.Formularea cooperării
ca scop al O.N.U a făcut ca unii autori să nu considere cooperarea internațională un principiu
findamental. ÎnsăDeclarația AdunăriiGenerale a O.N.U. din 1970 prevede că ”Statele,oricare ar
fi deosebirile existente între sistemele lor politice,economice și sociale au obligația de a coopera
între ele în diverse domenii ale relațiilor internaționale”. Actul final de la Helsinki 1975 precum
și Carta pentru o nouă Europa de la Parsi 1990 la fel consacră acest principiu,iar carta enumeră
express domeniile și acțiunile care rezultă din obligația cooperării internaționale.

1.3Evaluați conținutul juridic al principiului

Autorii contemporani ajung la concluzia că cooperarea este de natură dispozitivă cu unele

excepții. Ideia este că astăzi cooperarea internațională este unicul instrument prin care statele își
pot realiza interesele ori în condițiile conteporane nici un stat nu va putea purta o politică de
izolare. Prin urmare obligația de cooperare pentru state se întîlnește în următoarele situații:Carta
ONU stipulează obligația tuturor statelor membre de a participa la sancțiunile decise de consiliul
de securitate contra statelor care atentează la pacea și securitatea internațională.În dreptul cosmis
se întîlneșt esituația cînd un obiect cosmic este nevoit să aterizeze forțat pe teritoriul unui alt stat,
atunci statul pe teritoriul căruia obiectul este depistat va întreprinde toate măsurile pentru
restituirea obiectului statului delansare, repatrierea echipajului și se va abține de la orice
investigații asupra obiectului cosmic. Cooperarea internațională în calitate de principiul
fundamental implică subiecte active și cu drepturi egale.Acțiunile lor deasemenea trebuie să se
afle sub imperiul bunei-credințe.

Subiectul II: Zona internațională a teritoriilor submarine

1.1Definiți noțiunea de zonă internațională a teritoriilor submarine.

Zona internațională a teritoriilor submarine reprezintă fundurile mărilor și ale oceanelor dincolo
de limitele jurisdictiei nationale.zona si resursele sale sunt patrimoniu comun al umanitatii si nici
un stat nu poate sa revendie sau sa exercite suveranitatea sau drepturile suverane asupra unei
parti oarecare a zonei sau ale sureselor sale.

1.2Identificați principiile aplicabile regimului zonei submarine.

Regimul juridic aplicabil zonelor internationala teritoriilor submarine este guvernat de
următoarele principii:1)Principiul inadmisibilității revendicărilor de suveranitate și apropriațiunii
zonei. Potrivit acestui principiunici un stat nu poate să revendice sau să exercite suveranitate sau
drepturi suverane asupra unei părți oarecare a zonei sau asupra resurselor sale. Nici un stat și nici
o persoană fizică sau juridică nu poate să-și însușeascăvreo parte oarecare a zonei sau aresurselor
sale.2)Principiul exploatării și explorării zonei în interesul întregii umanități. Zona și resursele
sale sunt considerate patrimoniul comun al întregii omeniri. În consecință, activitățile din zonă
vor fi desfășurate în interesul întregii omeniri, idependent de situația geografică a statelor, fie că
e vorba de statele riverane sau state fără litoral.3)Principiul utilizării zonei în scopuri exclusiv
pașnice.4)Principiul răspunderii internaționale pentru daunele rezultate în urma nerespectării
statutului juridic al zonei.Un stat sau organizație internațională poartă răspundere pentru daunele
provocate zonei internaționale a teritoriilor submarine, rezultate în urma nerespectării obligațiilor
care le revin în conformitate cu clauzele convenționale. 5)Principiul protecției mediului marin.
Pentru desfășurarea tuturor activităților din zonă, trebuie luate măsuri necesare în scopul
asigurprii protecției eficace a mediului marin împotriva efectelor dăunătoare care pot rezulta din
aceste activități.

1.2 Estimați rolul Autorității Internaționale a spațiilor submarine.

Autoritatea Internațională a spațiilor submarine a fost create prin Convenția din 1982 și
reprezintă o organizație internațională care are ca scop primordial asigurarea regimului juridic al
zonelor international a spațiilor submarine. Toate statele părți sunt în mod automat și părți ale
acestei Autorități. Numai Autoritatea poate elibera autorizații statelor membre pentru
desfășurearea activităților în aceste zone(fie cercetări științifice, fie explorare sau exploatare).
Tot Autoritatea urmează să ducă evidența și să supravegheze aceste lucrări. Dacă inițial
cheltuielile erau suportate deONU, ulteior Autoritatea a trecut la intretinere prorie, aceasta
sporind gradul de impartialitate si independent in luarea deciziilor.Rolul principal pe care il are
autoritatea constă în faptul că ea împarte beneficiile financiare sau alte avantaje economice
provenite din activitățile din zonă. Tot Autorității îi revine rolul principal în vederea garantării,
protecției și conservării mediului marin. La fel Autoritatea are menirea de a promova și încuraja
cercetările științifice marine
Test nr.9

Subiectul 1: Principiul protecţiei dr si lib fundamentale ale omului

1.1 Definiţi principiul protecţiei universale a drepturilor omului

Principiul protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului – reglementeaza

asigurarea de catre stat a inviolabilitatii drepturilor omului pe teritoriul lor si in afara frontierelor
de stat.

1.3 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului.

Principiul respectării drepturilor omului este relativ nou, căpătand valenţe deosebite după
adoptarea Declaraţiei universale a drepturilor omului. Prima consacrare oficială a drepturilor
omului apare in SUA, la 12 iunie 1776, in Declaraţia drepturilor, care consfinţea dreptul omului
la viaţă şi la libertate. Carta ONU conţine şi ea unele dispoziţii care denotă preocuparea societăţii
internaţionale in respectarea şi garantarea drepturilor omului. Carta ONU consfinţeşte in mod
expres obligaţiile statelor privind respectareauniversală şi efectivă a drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex,religie, limbă etc.In anii care
urmează de la data intrării in vigoare a Cartei ONU, in cadrul Naţiunilor Unite au fost elaborate
numeroase instrumente politico-juridice internaţionale, care au dat expresie preocupărilor pentru
atingerea unui standard minim de protective a drepturilor omului, atributelor fundamentale ale
personalităţii individului,drepturile şi obligaţiile care-i revin in raport cu semenii săi şi societatea
din care fac parte.Dintre documentele cele mai representative care au fundamentat existenţa
principiului respectării drepturilor omului ca principiu de drept internaţional este necesar de
menţionat: DeclaraţiaUniversală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 Cele două Pacte
internaţionale cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi cu privire la drepturile
civile şi politice, adoptate de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966;Declaraţia
americană a drepturilor şi indatoririlor omului adoptată la Bogota in 1948;Convenţia pentru
protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale semnată la Roma la 4 noiembrie1950 in
cadrul Consiliului Europei;Actul final de la Helsinki la 1 august 1975 .

1.3 Evoluaţi conţinutul juridical principiului

Drepturile omului sunt cele mai codificate la moment. Persoanele fizice in deferitele sale
acceptiuni(copil,refugiat,apatrid,bipatrid,persoana stramutata) este astazi destinatarul principal a
surselor dreptului international.Au fost create o serie de mecanisme care examineaza cauzele de
nerespectare drepturilor si libertatilor fundamentale. In DIP se cunosc doua tipuri de asemenea
mecanisme: jurisdictionale(CEDO) si administrative(Comitetul de la Geneva pentru drepturile
omului). Astazi se cunosc trei generatii ale drepturilor omului:drepturi civile si politice,drepturi
economice,sociale si culturale,drepturi colective(dr. la pace,la dezvoltare, la un mediu
inconjurator sanatos,dr. la folosirea proprie a resurselor naturale,etc)De fapt, in virtutea acestui
principiu statelor le revin şi o serie de obligaţii de drept internaţionalcum ar fi de pildă:- obligaţia
statelor de a respecta standardele internaţionale privind drepturile omului;- obligaţia de a nu
permite nici un fel de incălcare a drepturilor omului; - să se preocupe de asigurarea pentru toţi
oamenii a unui nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii şi bunăstării lor, preocupandu-se
de adoptarea măsurilor sociale necesare;- să asigure minorităţilor naţionale dreptul de a se
asocia, de a duce impreună o viaţă spiritual şi de aşi rezerva identitatea etnică, lingvistică şi
religioasă;In concluzie, este necesar de menţionat că documentele internaţionale creează doar un
anumit cadru juridic general legatde protecţia drepturilor omului, pe cand concretizarea acestor
prevederi se efectuează in ultimăinstanţă prin actul suveran al statului, prin reglementări interne,
şi in general prin contribuţia organelor interne ale statului care veghează respectarea
necondiţionată a drepturilor omului in fiecare stat.

Subiectul II: Platoul continental

2.1 Definiţi noţiunea de platou continental

Platou continental-.cuprinde fundul marii si subsolul regiunilor submarine situate dincolo de

marea teritoriala,pe toata intinderea prelungirii naturale a teritoriului terestru al acestui stat ,pana
la limita externa a marginii continentale sau pana la o distanta de 200 de mile marine de la liniile
de baza de la care se masoara latimea marii teritoriale

2.2 Analizaţi tehnicile de delimitare a platoului continental

Conventia cu privire la dreptul marii prevede citeva tehnici de delimitare a platoului continental:
1. pană la o distanţă de 200 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimeamării
teritoriale, atunci cand limita exterioară a marginii continentale este inferioară celor 200 mile
marine,2. pană la o distanţă de 350 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară
lăţimeamării teritoriale, atunci cand limita exterioară a marginii continentale se intinde dincolo
de 200 mile marine dela liniile de bază a mării teritoriale, 3. in aceleaşi condiţii, pană la o
distanţă de 100 mile marine de la izobata de 2500 m, care este linia care leagă punctele de 2500
m adancime.(1 strelca-platoul continental,2-izobata de 2500 m,3-prelungireade 100 mile
maritime)

2.3 Estimaţi drepturile exclusive şi obligaţia statelor în explorarea platoului continental

Drepturile si obligatiile statului riveran asupra platoului continental1. Statul riveran exercită
drepturi suverane asupra platoului continental în scopul explorării lui şi exploatării resurselor
sale naturale.2. Drepturile vizate la paragraful 1 sunt exclusive, în sensul că dacă statul riveran
nu explorează platoul continental sau nu-i exploatează resursele naturale, nimeni nu poate să
întreprindă astfel de activităţi fără consimţământul său expres.3. Drepturile statului riveran
asupra platoului continental nu depind de ocupaţia acestuia, efectivă sau fictivă, şinici de vreo
declaraţie expresă.4. Resursele naturale vizate de prezenta parte cuprind resursele minerale şi
alte resurse nebiologice alefundului mării şi subsolului acesteia. În zona economică exclusivă,
statul riveran are dreptul exclusiv de a proceda la construirea şi de a autoriza şi reglementa
construirea, exploatarea şi utilizarea de:insule artificiale; instalaţii şi lucrări care pot împiedica
exercitarea drepturilor statului riveran în zonă.2. Statul riveran are jurisdicţie exclusivă asupra
acestor insule artificiale, instalaţii şi lucrări, inclusiv în materiede legi şi reglementări vamale,
fiscale, sanitare, de securitate şi de imigrare. Săparea de galeriiPrezenta parte nu afectează
dreptul statului riveran de a exploata subsolul recurgândla săparea unor galerii,oricare ar fi
adâncimea apei în locul respectiv.
Test nr.10

Subiect I: Cutuma Internaţională

1.1 Definiţi noţiunea de izvor de Drept Inernaţional

Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un instrument juridic (tratatul sau
cutumainternaţională), care dau formă exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul
de voinţă al subiectelor dreptului internaţional public, in primul rand statele.

1.2 Comparaţi cutuma cu tratatu international

Asemanari:Ambele sunt izvoare de DIPAu forta juridica obbligatorieSunt create prin acordul de
vointa a statelor Pentru a constitui izvoare de drept trebuie sa intruneasca anumite conditiiSfera
lor de aplicare variaza prin aria lor de intindere in spatiu Deosebiri:Tratatul Cutuma
Recunoasterea se face pe cale expresa Recunoasterea se face tacit Reprezinta un acord scris Se
incheie in forma verbal Ofera o regelementare clara si este usor Se face apel la alte surse
auxiliare de dovedit acordul de vointa Trebuie sa fie generala si constantSe adopta prin anumite
proceduri specifice repetataReglementeaza aproape toate domeniile Reglementeaza doar anumite
sfere ale relatiiilor international Intruneste ambele elemente:spiritual si material Lipsa
elementului material

1.3 Evaluaţi tehnici de probare a existenţei cutumei

Ne putem considera in prezenţa unei norme cutumiare – din momentul din care fiecare dintre
subiectele dedrept internaţional poate conta pe faptul că celelalte se vor conforma acelei conduite
ce formeaza obiectulrespectivei reguli.Un fenomen nou in legătură cu formarea cutumei rezidă in
participarea organizaţiilor internaţionale la procesul cutumiar. Această participare se manifestă
prin acte care deşi emanăde la organele organizaţiilor internaţionale, reprezintă in ultimă instanţă
poziţia adoptată destatele membre. Este vorba deci de o nouă cale de manifestare a
consimţămantului statelor care imbogăţeşte considerabil procesul cutumiar. Cutuma are un
neajuns, ce constă in dificultatea dovedirii existenţei acesteia,adică a dovedirii conţinutului ei.
Pentru a facilita stabilirea elementelor unei norme cutumiare ar putea fi luatein considerare :
actele normative interne ale statelor (legi, hotărari ale guvernului,acte ale administraţiei publice
locale etc.); orice acte ale organelor statului cu puteri in planul relaţiilor internaţionale (acte ale
unor ministere, note diplomatice, declaraţii de politică externă, corespondenţa diplomatică etc.)
hotărari ale instanţelor de judecată, cu incidenţă in materia dreptului internaţional; opiniile
exprimate de delegaţiile statelor in cadrul unor conferinţe internaţionale sau in cadrul unor
organe ale organizaţiilor internaţionale;dispoziţiile unor tratate internaţionale, care pot fi
invocate ca norme cutumiare nu intre statele părţi, ci in raporturile dintre state terţe sau intre
acestea şi statele părţi.In concluzie, putem constata că cutuma internaţională işi menţine şi in
prezent o insemnătate normativă determinată.

Subiectul II: Statutul prizonierilor de război

2.1 Definiţi noţiunea de prizonier de război

conceptul de prizonier de război derivă din acela de combatant, unde persoanele care fac parte
din componenţa forţelor militare aflate in conflict se consideră combatanţi (adică au dreptul să
participe nemijlocit la acţiunimilitare) şi orice combatant, fiind prins in prizonierat de partea
adversă, este prizonier de război.

2.2 Stabiliţi beneficiarii statutului deprizonier de război

Se bucură de protecţie umanitară in calitate de prizonier de război următoarele categorii de

combatant a) membrii forţelor armate ale unei părţi in conflict ai miliţiilor şi corpurilor de
voluntary făcand parte din aceste armate; b) membrii altor miliţii şi membrii altor corpuri de
voluntari, inclusiv cei din mişcările de rezistenţă organizate aparţinand unei părţi in conflict,
acţionand in afara sau in interiorul propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat;c)
membrii forţelor regulate care se pretind ale unui guvern ori ale unei autorităţi nerecunoscute de
puterea deţinătoare;d) Persoanele care urmează forţele armate fără a face parte din ele, membrii
civili ai echipajelor unităţilor demuncă sau ai serviciilor insărcinate cu bunăstareaforţelor
armate;e) persoanele din randurile populaţiei locale care iaubenevol arma in maini pentru a
opune rezistenţă.Beneficiază de statut de prizonier de război şi rezerviştii, membrii mişcărilor de
rezistenţă, precum şi membrii forţelor armate in uniformă care acţionează pe teritoriul inamic in
scopul obţinerii de informaţii sau distrugerea unor obiective militare. Nu se bucură de statutul
prizonierilor de război spionii, sabotorii, mercenarii şi militarii care au comis crime derăzboi,
după ce un tribunal competent a pronunţat o sentinţă impotriva lor.

2.3 Estimaţi drepturile şi garanţiile de care beneficiază prizonierii de război

Prizonierii de război işi păstrează statutul lor juridic din momentul capturării lor pană la
repatriere.Drepturi:Orice act de agresiune sau omisiune ilicită care ar pune in pericol viaţa sau
sănătatea unui prizonier de război de sub puterea sa va fi considerat ca o gravă incălcare a
Convenţiei, ei nu vor putea fi supuşi unei mutilări fizice sau experienţe medicale de orice natură
care nu ar fi justificată de starea sănătăţiilor1.Protecţia prizonierilor de război trebuie să aibă un
caracter permanent, mai ales impotriva oricărui act de intimidare, contra insultelor sau
curiozităţii publice2.Orice incălcare a acestor reguli va antrena răspunderea statului respectiv şi a
celor care au efectuat-o, orice act ilicit din partea puterii deţinătoare, antrenand moartea sau
punand in pericol grav sănătatea prizonierilor vor fi considerate infracţiuni grave şi echivalează
cu crime de război.Toate bunurile şi obiectele prizonierului de război vor rămane in posesia lui,
iar bunurile ridicate vor fi inapoiate in momentul punerii lui in libertate sau repatrierii lui.
Prizonierii de război vor putea fi puşi in libertate total sau parţial, pe cuvant sau pe angajament in
măsura incare legile naţionale ale statelor beligerante acceptă această posibilitate. Prizonierii de
război vor fi grupaţi in lagăre după naţionalitate, sex, limba pe car o cunosc,obiceiurile lor.
Numai tribunalele militare vor putea judeca un prizonier de război, cu excepţia cazurilor incare
legislaţia Puterii deţinătoare autorizează un tribunal civil in mod expres să judece un membru al
forţelor armate.In toate cazurile in care este posibil, pedeapsa cu moartea nu se pronunţă asupra
femeilor gravide sau cu copii minori, precum şi asupra prizonierilor de război care n-au implinit
optsprezece ani.In cazul in care prizonierii de război au evadat şi cad din nou in prizonierat, nu
vor fipasibili de nici o pedeapsă.Prizonierilor de război li se recunoaşte dreptul de a dispune de
unele resurse băneşti. Obligatii Cu excepţiaofiţerilor lor, toţi prizonierii de război sunt obligaţi la
salut şi la semnele exterioare de respect, prevăzute de regulamentele propriei lor armate faţă de
toţi ofiţerii Puterii deţinătoare, in acest sens, fiind autorizat portul semnelor gradului şi
naţionalităţii, precum şi al decoraţiilor.
Test nr.11

1.1 Codificarea Dreptului Internaţional

Prin codificarea dreptului internaţional se inţelege operaţiunea prin care se realizează

sistematizarea normelor sale pe anumite ramuri cum ar fi dreptul diplomatic, dreptul mării,
dreptul tratatelor etc.

1.2 Analizaţi formele şi tipurile codificării

Activitatea de codificare a dreptului internaţional se desfăşoară in două forme principale:

codificarea neoficială şi oficială.Codificarea neoficială se realizează sub forma numeroaselor
proiecte individuale, elaborate de unii doctrinari, specialişti in domeniul dreptului internaţional
public, sau de către unele instituţii şi organizaţii ştiinţifice interne sau internaţionale cum ar fi
Institutul de drept internaţional, Asociaţia de drept internaţional, Institutul american de drept
internaţional ş.a.Codificarea neoficială a dreptului internaţional nu are o forţă obligatorie pentru
subiectele sale, insă cu toate acestea ea poate fi luată in consideraţie atat in cadrul codificărilor
oficiale, cat şi in practica statelor precum şi in jurisprudenţa internaţională.Codificarea oficială
este realizată de către state, avand o forţă obligatorie pentru subiectele dreptului internaţional, in
măsura in care acestea recunosc şi acceptă caracterul obligatoriu al actelor de codificare,
devenind părţi contractante la tratatele de codificare. Codificarea oficială a dreptuluiinternaţional
a fost realizată pană in prezent mai mult pe ramuri, decat codificarea lui generală. In acelaşi
timp,există o codificare a normelor sale cu caracter de universalitate şi o codificare a normelor
regionale.Codificarea exista de 2 tipuri:de lege lata-in urma careia sunt sistematizate normele
deja existente si de legeferenda-in urma careia sunt create norme noi,necunoscute pina la acel
moment.

1.3Estimaţi principale codificări esenţiale ale DIP

Activitatea de codificare a dreptului internaţional se intensifică după cel de-al doilea război
mondial sub egida ONU. Adunarea Generală a ONU crează in anul 1947 Comisia de drept
internaţionalin calitate de organ subsidiar al său, cu misiunea de a pregăti actele internaţionale de
codificare a dreptului internaţional, de a formula cu precizie şi sistematic regulile dreptului
internaţional, in domeniile in care există o practică juridică considerabilă, precedente sau opinii
doctrinare.Ca urmare a acestei activităţi, Comisia de drept internaţional a elaborat proiecte a mai
multor convenţii de codificare a dreptului internaţional, care ulterior au fost semnate şi ratificate
de către state.Acestea sunt patru convenţii de la Geneva asupra dreptului mării din anul 1958,
Conveţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din anul 1961, Convenţia de la Viena cu
privire la relaţiile consulare din 1963,Conveţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din
anul 1969,Conveţia de la Viena cu privire la misiunile speciale din anul 1969. In prezent,
Comisia de drept internaţional se preocupă de codificarea unor aşa domenii cum ar fi:
răspunderea internaţională a statelor, imunitatea de jurisdicţie a statelor şi a bunurilor acestora,
statutul curierului diplomatic şi a valizei diplomatice, reglementarea relaţiilor dintre state şi
organizaţiile internaţionale, codificarea crimelor impotriva păcii şi securităţii omenirii.

Subiectul II: Soluţionarea Diferendelor maritime

2.1 Definiţi noţiunea de difirend maritime

Prin diferend maritim internaţional se inţelege acea confrontare obiectivă de interese intre
subiecţii dreptului internaţional in legătură cu folosirea Oceanului Planetar, care opune
contestaţii de ordin juridic intre părţile implicate.

2.2 Analizaţi modalităţile diplomatice de reglemtare a difirendelor maritime

Dintre mijloacele politico diplomatice convenţia recomandă negocierea şi concilierea.

Negocierea. Potrivit conventiei atunci cand apare un diferend intre statele părţi in legătură cu
interpretarea sau aplicarea convenţiei, părţile in litigiu vor proceda imediat la un schimb de
păreri privind rezolvarea diferendului prin negocieri sau orice stat parte poate invita cealaltă sau
celelalte părţi să supună diferendul unei concilieri după o procedură specială. Această procedură
este prevăzută la anexa V la convenţie.Concilierea. Dacă invitaţia unei părţi de a supune
diferendul maritim unei proceduri de conciliere a fost acceptată de cealaltă parte, procedura de
conciliere se declanşează printr-o notificare scrisă. Comisia de conciliere se compune din cinci
conciliatori desemnaţi de pe o listă intocmită de Secretarul General alONU. Partea care
declanşează procedura concilierii numeşte doi conciliatori, care se aleg de pe lista enunţată .
Aceste numiri trebuie să fie menţionate in notificare. Cealaltă parte la diferend va numi in acelaşi
mod doi conciliatori in termen de 21 de zile de la primirea notificării. Dacă numirile nu sunt
făcute in termenul prevăzut, partea care a declanşat procedura poate, in săptămana care urmează
după expirarea acestui termen, fie să pună capăt procedurii printr-o notificare adresată celeilalte
părţi,fie să ceară Secretarului General al ONU să efectueze aceste numiri.Intr-un termen de 30 de
zile de la data ultimei numiri, cei patru conciliatori desemnaţi vor numi un al cincileade pe lista
de conciliatori, care va fi preşedinte. In termen de 12 luni de la constituirea sa comisia trebuie să
prezinte raportul său.Pentru intocmirea lui, ea poate, cu consimţămantul părţilor la diferend, să
invite orice stat parte să-i prezinte punctul de vedere, verbal sau scris. Hotărarile de procedură,
recomandările şi raportul comisiei vor fi adoptate cu majoritatea membrilor săi. Comisia poate
supune atenţiei părţilor orice măsură susceptibilă de a facilita rezolvarea pe cale amiabilă a
diferendului. Comisia ascultă părţile, examinează pretenţiile şi obiecţiile lor şi le face propuneri
in scopul de ale ajuta să ajungă la o rezolvare a diferendului pe cale amiabilă. Raportul va
conţine eventualul accord intervenitsau, in lipsa acestuia, concluziile sale asupra tuturor
problemelor de fapt sau de drept referitoare la obiectuldiferendului, precum şi recomandările pe
care le consideră potrivite in scopul unei rezolvări amiabile. Raportulse depune la Secretarul
General al ONU şi se transmite părţilor in diferend. Acest raport, inclusiv toateconcluziile sau
recomandările conţinute, nu este obligatoriu pentru părţile in diferend.Procedura de conciliere
este incheiată in următoarele cazuri:1.atunci cand diferendul a fost rezolvat,2. cand părţile au
acceptat sau o partea respins recomandările din raport printr-o notificare scrisă adresată
Secretarului General al ONU,3. la expirarea unei perioade de 3 luni de ladata comunicării
raportului părţilor.Onorariile şi cheltuielile comisiei vor fi suportate de către părţile la diferend.
Printr-un acord aplicabil numaidiferendului respectiv, părţile la diferend pot conveni să deroge
de la acesta procedură.

2.3 Evaluaţi Eficienţa Tribunalului Internaţional pentru Dreptul mării în soluţionarea

difirendelor maritime.

competenţa Tribunalului se intinde asupra tuturor diferendelor şi cererilor care ii sunt supuse
potrivit convenţiei, precum şi asupra tuturor chestiunilor prevăzute in mod special in orice alt
acord, care conferă competenţă Tribunalului. Tribunalului este acceptat de toate părţile la
diferend.La examinarea unui diferend supus lui, Tribunalul va aplica dispoziţiile convenţiei şi
celelalte reguli de drept internaţional care nu sunt incompatibile cu aceasta. Atunci cand una
dintre părţi la diferend nu se prezintă in faţa Tribunalului sau nu face uz de mijloacele pe carele
are la dispoziţie,cealaltă parte poate cere Tribunalului continuarea procedurii şi luarea unei
hotărari. Absenţa uneia din părţi sau faptul că una dintre părţi nu face uz de mijloacele pe care le
are la dispoziţie, nu pot constitui un obstacol pentru desfăşurarea procedurii.Atunci cand intr-un
diferend un stat-parte consideră că are un interes de ordin juridic, acesta se poate adresa
Tribunalului cu o cerere pentru intervenţie in proces. Dacă Tribunalul admite cererea de
intervenţie, hotărarea privind diferendul va fi obligatorie pentru statul care a intervenit,dar
numai in măsura in care se referă la aspectele care au făcut obiectul intervenţiei. Tribunalul,
inainte de a lua hotărarea, trebuie să se asigure nu numai că are competenţa de a soluţiona
diferendul, ci şi că cererea este intemeiată in fapt şi in drept.Hotărarea Tribunalului este
definitivă şi toate părţile trebuie să i se conformeze. Ea nu este obligatorie decat pentru părţile in
litigiu şi numai pentru cauza rezolvată. La cererea oricărei dintre părţi, in caz de contestaţie
privind sensul şi cuprinsul hotărarii, Tribunalul este competent să o interpreteze.
Test nr.12

Subiectul I: Sistemul Dreptului Internaţional

1.1 Definiţi noţiunea desistem a dreptului international

Sistemul dreptului internaţional reprezintăo totalitate de elemente interdependente, obiectiv

existente şi anume:principii de drept fundamentale şi speciale, norme convenţionale şi cutumiare
,instituţii şi ramuri de drept internaţional.

1.2 Analizaţi elementelesistemului dreptului internaţional

In calitate de element al sistemuluidreptului internaţional, norma de drept internaţional poate fi

definită caoregulă de conduită, creată şi recunoscută de subiecţii dreptuluiInternational ca fiind
obligatorie.Principiul fundamental dedrept internaţional este acea regulă de conduită generală,
abstractă,impersonală, posedind cel mai inalt grad de imperativitate, care apărăvalorile vitale
caracteristice unei anumite etapeistorice de dezvoltarea civilizaţiei umane.Instituţia dreptului
internaţional poate fi definitedrept un ansamblu de norme juridice internaţionale, cere
glementează un domeniu restrans al relaţiilor internaţionale, şi anume, determină regimul juridic
internaţional al unui anumit spaţiu (de exemplu instituţia dreptuluide trecere inofensivă prin
marea teritorială)sau se referă la un obiectdeterminat de reglementare juridică (de exemplu
instituţia privilegiilor şi imunităţilor consulare, instituţia drepturilor minorităţilor, instituţia
recunoaşterii statelor etc.).Instituţiile, la rindul lor se impart in instituţii ramurale şi instituţii
interramurale. Sunt considerate instituţii interramurale acele instituţii compuse din norme
juridice care intră in componenţa adouă sau mai multe ramuri(de exemplu instituţia răspunderii
juridice internaţionale, instituţia succesiunii). Normele instituţiei juridice ramurale se creează in
cadrul unei ramuri concrete şi cuprind anumite compartimente ale lor (de exemplu indreptul
internaţional maritim potfi evidenţiate grupe de norme care reglementează regimul juridical
măriteritoriale, a zonei economice exclusive, platoului continental,regimul juridic al mării libere
etc.)Ramura dreptului internaţional reprezintă o totalitate de norme juridice convenţionale şi
cutumiare,ce reglementează raporturile de un anumit tip apărute intre subiecţii dreptului
international in cadrul unui domeniu mai larg de cooperare internaţională, ce constituie obiect de
reglementare a dreptului internaţional public şi are un grad inalt de codificare universală,
caracterizată prin existenţa principiilor aplicabile acestui domeniu concret al relaţiilor
internaţionale. Sunt considerate ramuri de drept internaţionalpublic dreptul securităţii
internaţionale, dreptul cosmic,dreptul organizaţiilor internaţionale, dreptul tratatelor, dreptul
mării,dreptul aerian,dreptul diplomatic şi consular etc.

1.3 Evaluaţi sistemuldreptului internaţional

Sistemul dreptului internaţional public la etapa deazi s-a modificat considerabil şi continuă să-şi
schimbe conţinutul datorită apariţiei şi dezvoltării noilor domenii ale relaţiilor internazionale
(sfera investiţională,informaţională etc.), precum şi datorită diversităţii opiniilor despre sistemul
dreptului internaţional, intilnite in literatura de specialitatе,precum şi datorită aspiraţiilor multor
savanţi de a recunoaşte noi domenii ale relaţiilor internaţionale drept obiect de reglementare a
dreptuluii nternaţional.Lista instituţiilor şi ramurilor de drept internaţional nu este exhaustivă, ele
aflindu-se in permanentă dezvoltare şi completare. Totodată conţinutul şi denumire anumitor
ramuri şi instituţii pot varia de la un stat la altul.Unele ramuri şi instituţii de drept internaţional
au apărut multe secole in urmă (de exemplu dreptul tratatelor,dreptul conflictelor armate, un
număr considerabil de instituţii ale dreptului diplomatic, dreptului măriietc.).Alte instituţii şi
ramuri au apărut in secolul XX (de exempludreptul aerian, dreptul cosmic, dreptul securităţii
internaţionale,dreptul internaţional ecologic, instituţia platoului continental, instituţia zonei
economice exclusive,instituţia asigurării securităţii navigaţiei aeriene,instituţia repatrierii
astronauţilor). Al treilea grup de instituţii şi ramuri sunt astăzi in proces de devenire (de exemplu
dreptul International nuclear, dreptul internaţional ecologic etc.)

Subiectul II: Funcţiile consulare

2.1Definiţi noţiunea funcţiilor consulare

Funcţiile consulare-reprezintă totalitatea activităţilor oficiilor consulare şi ale personalului

acestora.

2.2Clasificaţi funcţiile consulare.

După obiectul lor sau după domeniul pe careîl abordează, funcţiile consulare pot fi: – funcţii
cu caracter politic,altele decât funcţiile diplomatice;- funcţii economice importante: promovarea
schimburilor economice dintre statul trimiţător şi statul primitor pe teritoriul căruia îşi desfăşoară
consulatul activitatea; – funcţii culturale; foarte multe consulate româneşti înglobează minicentre
culturale, având o activitateculturală intense(Consulatele de la Veneţia, Canal Grande, etc.) şi
unde funcţia consular de promovare a culturii este de fapt una dintre cele mai importante –
funcţii care se referă la protecţia cetăţenilor; spre deosebire de ambasade, care se concentrează în
principal pe promovarea intereselor statelor, a autorităţilorde stat, consulatele se preocupă de
problemele cetăţenilor. Eleinclud deasemenea, funcţii administrative, funcţii de stare civilă,
notariale,jurisdicţionale şi funcţii care se referă la marina comercială, nave şi aeronave şi la
obligaţii militare.

Din punct de vedere al conţinutului acestor funcţii, ele pot fi împărţite în două categorii:a)
funcţii care sunt conferite de către statul trimiţător oficiului consular respectiv;b) funcţiicare sunt
recunoscute de către statul primitor ,cel pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea.Ca regulă
generală, conţinutul acestor funcţii consulare este negociat şi inclus în convenţiile bilaterale pe
probleme consulare pe care statul le încheie, o parteimportantă a acestor convenţii consulare se
concentrează tocmai pe funcţiileasupra cărora cele două stateîşi dau acordul să fie îndeplinite de
către oficiile consulare.

2.3 Formulaţi specificul fiecărei funcţii consulare în parte

Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare şi, de asemenea, de către
misiunile diplomatice şi constau in:a) a proteja in statul de reşedinţă interesele statului trimiţător
şi ale cetăţenilor săi, persoane fizice sau juridice,in limitele admise de dreptul internaţional; b) a
favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice intre statul trimiţător
şi statul de reşedinţă şi a promova in orice alt mod relaţii amicale intre ele incadrul dispoziţiilor
prezentei Convenţii;c) a se informa, prin toate mijloacele licite, despre condiţiile şi evoluţia vieţii
comerciale,economice,culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă, a face rapoarte in această
privinţă către guvernul statului trimiţător şi a da informaţii persoanelor interesate;d) a elibera
paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor statului trimiţător, precum şi vize şi alte
documente corespunzătoare persoanelor care doresc să meargă in statul trimiţător;e) a acorda
ajutor şi asistenţă cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, ai statului trimiţător;f) a acţiona in
calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii similare, ca şi unele funcţii de
ordin administrativ, in măsura in care legile şi regulamentele statului nu se opun la aceasta;
g) a apăra interesele cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice sau juridice, in succesiunile de
pe teritoriul statului de reşedinţă, in conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă;
h) a apăra, in limitele fixate de legile şi regulamentele statului de reşedinţă, interesele minorilor
şi incapabililor,cetăţeni ai statului trimiţător, mai ales atunci cand este cerută instituirea unei
tutele sau curatele cu privire la ei a exercita orice alte funcţii incredinţate unui post consular de
către statul trimiţător,carenu sint interzise de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau
lacare statul de reşedinţă nu se opune, saucare sunt menţionate in acordurileinternaţionale in
vigoare intre statul trimiţător şi statul de reşedinţă.
TESTUL13

Subiectul I: Subiecții Dreptului Internațional Public

1.1)DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT DE DREPT INTERNATIONAL

Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la raporturile internaţionale

reglementate de dreptul internaţional public, care,prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi
asumă obligaţii internaţionale,iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere internaţională.

1.2)CLASIFICATI SUBIECTII DE DIP CONTEMPORANI

In DIPcontemporan avem urm sub. :*Statul :o colectivitate umana cu toate trasaturile aferente
unei suveranitati si cu independenta proprie, alcatuita din teritoriu si populatie.* Entitatile statale
contestate : - Vaticanul-Orasele libere*Alti actori ai rel. internat. :-org.intern. reprezintă forme de
coordonare a colaborării internaţionale în diferite domenii, pentru care statele au creat un anumit
cadru juridico-organizatoric prin adoptarea unui statut, elaborat de comun acord, în care se
prevăd obiectul şi scopurile organizaţiei, organele şi atribuţiile lor, necesare realizării
obiectivelor pentru care au fost constituite.-miscarile de eliberare nationala; -pers. Fizica- Insa
pentru comiterea crimelor de razboi sau a crimelor impotriva pacii si umanitatii, care constituie
infractiuni cu caracter international, raspunderea individului se angajeaza pe plan international,
in fata instantelor jurisdictionale -corporatiile transnationale o entitate economică formată dintr-o
companie-mamă şi filialele ei din străinătate.-companiile publice internationale-umanitatea

1.3)Evaluați statutul RM ca subiect de Drept Internațional Public

luind in consideratielegea cu privire la tratalele internationale si la reglementarea sa plus faptulca

RM face parte la conventia cu privire la dr marii ne putem da seamaca din punc de vedere formel
ea reprezinta unsubiec activ pe cindpractic mai avem multe pina la perfectiune.

Subiectul II : Organele jurisdicționaleInternational

2.1)Definiti notiunea si tipologia organelor jurizdictionale

Organele jurisdictiei internationale –totalitateaorganelor internationale competente sa solutioneze

litigiile aparute intre sub. pe plan international.Din punct de vedere tipologic şi conceptual
jurisdicţiile internaţionale se impart in două mari categorii:1. Jurisdicţia internaţională ad-hoc
2. Jurisdicţia internaţională permanent.In dreptul internaţional public prin jurisdicţia ad-hoc se
subinţelege arbitrajul internaţional,ca fiind judecata pe plan internaţional a unui diferend de către
o instanţă de judecată ad-hoc, constituită de părţile in diferend La randul său, din punctde vedere
organizaţional,arbitrajul internaţional se poate constitui in următoarele forme:- arbitrul unic,-
comisia mixtă,- tribunalul arbitral,-tribunalul arbitral mixt,- arbitrajul special- arbitrajul
instituţionalizat Arbitrul unic trebuie, de obicei sa nu aibă cetăţenia părţilor in conflict pentru a
se asigura şi pe această cale,imparţialitatea sa. Comisia mixta Comisia se constituia pe o bază
paritară şi era formată numai din cetăţeni ai parţilor in conflict.Tribunalul arbitral. El se
constituie de obicei dintr-un număr impar de arbitri: 3, 5 etc.,din care 1 sau 2 pot fi cetăţeni ai
statelor in conflict, iar ceilalţi sau celălalt– cetăţeni ai altor state. Tribunalul arbitral mixt. După
primulRăzboi Mondial tribunalele arbitrale mixte au avut ca sarcină soluţionarea diferendele
născute din război. Aceste tribunale aveau o permanenţă relativă, fiind destinate să soluţioneze
anumite categorii de diferende. Tribunalul arbitral mixt era compus din trei membri – cate un
cetăţean al unui stat neutru in timpul războiului.Arbitrajul special. Un astfel de organ se
constituie pentru soluţionarea unor categorii aparte de diferende ce vor apărea eventual.
Jurisdicţia internaţională permanentă. Instanţele jurisdicţionale internaţionale cu caracter
permanent sunt creaţia secolului XX, debutand cu renumita Curte Permanentă de Justiţie
Internaţională (CPJI), infiinţată după primul Război Mondial prin Pactul Ligii Naţiunilor. Prima
şedinţă de inaugurare a avut loc in 1922,Curtea activand pană in 1946, cand cedează misiunea
jurisdicţională in favoarea succesoarei sale – Curtea Internaţională de Justiţie(CIJ) La randul său,
instanţele internaţionale de judecată pot fi clasificate după diferse criterii:1. După întinderea
competenţei distingem:- de competenţă generală – CPJI, CIJ, Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene (CJUE);- de competenţă specială – Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO),
TribunalulInternaţional pentru Dreptul Mării (TIM), Tribunalul Administrativ al Naţiunilor
Unite (TANU ,Curtea Internaţională Penală (CIP).2. După obiectul diferendelor:- teritoriale –
CIJ;- in material dreptulor omului – CIJ, CEDO, CJUE;- de reprimare a infracţiunilor
internaţionale – CIP, Tribunalul internaţional pentru ex- Iugoslavi/a,Tribunalul internaţional
pentru Rwanda;- maritime – TIM, CIJ.3. După calitatea justiţiabililor:- intre state – CPJI, CIJ,
TIM, CJUE, CEDO;- intre state şi persoane fizice sau persoane juridice – CEDO, CJUE, TIM;-
intre state şi organizaţii internaţionale – CJUE, TIM;- intre organiz/aţii şi persoane fizice – TIM,
TANU.

2.2)COMPARATI COMPETENTA JURIZDICTIEI INTERNATIONALE

Dreptul internaţional actual recunoaşte existenţa unei puteri inerente jurisdicţiilo internaţionale,
atat judiciare cat şi arbitrale, de a soluţiona litigiile cu privire la propria competenţă. Competenţa
jurisdicţiei de a decideasupra propriei competenţe se stabileşte in momentul examinării
admisibilităţii cererii introductive şi constituie baza unei puteri bine delimitate. Identificarea
competenţei unei jurisdicţii internaţionale depinde de modalitatea de atribuire a ei. Dreptul
contentiosului international cunoaşte 3 modalităţi de atribuire a competenţei:1. modalităţi
convenţionale,2. modalităţi unilaterale şi3. Modalităţi autoritare.Modalităţile convenţionale.
Printre aceste modalităţi figurează compromisul şi clauza compromisorie.Compromisul este un
acord care are ca obiect delegarea unui organ imputrnicirea de a judeca un diferend sau o serie de
diferende actuale. Este de precizat că acest acord fixat in compromis vizează in egală măsură
acordul in favoarea unui organ judiciar sau arbitral. Din punct de vedere al dreptului
international compromisul este un tratat internaţional, incheiat intre părţile diferendului care
trebuie să fie subiecte de drept internaţional public,respectiv se supune regulelor dreptului comun
al tratatelor internaţionale, reglementat prin Convenţia de laViena asupra tratatelor internaţionale
din 1969. Modalităţile unilaterale. Aceste modalităţi imbracă forma declaraţiilor unilaterale de
recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a unor instanţe internaţionale. Cu alte cuvinte,unele
tratatele internaţionale prin care se crează o jurisdicţie pot subordona autoritatea puterii
jurisdicţionale unei declaraţiei unilaterale, de regulă facultativă, din partea statului contractant,
prin care acesta recunoaşte,obligatoriu in privinţa sa jurisdicţia internaţională.Modalităţi
autoritare. Aceste modalităţi de atribuire a jurisdicţiei unor jurisdicţii internaţionale s-au realizat
in practica internaţională prin rezoluţiile Adunării Generale sau Consiliului de Securitate,organe
ale ONU. In acest sens, nu este exclus ca un acord intre state să abiliteze o organizaţie
internaţională de a crea un tribunal internaţional .
Test nr. 14

Subiectul I. Normele dreptului international

1.1Definiți noțiunea de normă de Drept InternațIonal

Norma de drept internaţional poate fi definită drept o regulă de conduită generală, creată de
subiecţii dreptuluiinternaţional, ce reglementează relaţiile dintre aceştia şi este recunoscută ca
fiind obligatorie. Conţinutulnormelor dreptului internaţional il formează drepturile şi obligaţiile
cu care sunt investite statele şi alţi subiecţide drept internaţional.

1.2 Clasificați normele dreptului International

Clasificarea normelor de drept internaţional public comport un interes deosebit teoretic, in

doctrină fiind propuse următoarele criteria de clasificare:1. in dependenţă de acţiunea faţă de
cercul de participanţi la raporturile de drept internaţional public pot fideosebite:- norme
universale, care reglementează raporturile dintre toţi subiecţii de drept internaţional.Aceste
norme, fiind reguli de conduită obligatorii adresate unui cerc nedeterminat de subiecţi de drept
internaţional, formează dreptul internaţional comun.- norme regionale ce acţionează doar faţă de
un număr limitat de participanţi. Prin norme regionale sunt reglementate raporturile juridice
dintre subiecţii aparţinind unei anumite regiuni geografice insă cu referire la un obiect comun de
reglementare.- norme locale sunt acele norme care reglementează raporturile juridice dintre doi
sau ciţiva subiecţi de dreptinternaţional. Normele locale pot fi atit personificate cit şi
nepersonificate.2. in dependenţă de locul şi rolul normelor in sistemul de drept:- norme
materiale conţin drepturile şi obligaţiile subiecţilor dreptului internaţional;- norme procesuale
pot fi definite in două accepţiuni. Latosensu, norme procesuale sunt considerate normelecare
reglementează procesul de creare şi realizare a dreptului. Stricto sensu,normele procesuale sunt
acelenorme care reglementează procesul de realizare a dreptului. Normele procesuale posedă
sancţiuni specifice.3. in dependent de metoda de reglementare juridică, normele de drept
internaţional se impart in:- norme dispozitive sunt acele norme, de la care statele pot face abatere
de comun acord, dacă aceasta nu prejudiciază interesele legitime ale altor state.- norme
imperative, care prescriu un model concret de conduită juridică, de la care nu este permisă
nicioabatere.Printre normele imperative au inceput să se evidenţieze principiile fudamentale de
drept internaţional, numitenorme jus cogens. Normele jus cogens se deosebesc de alte norme
imperative ale dreptului internaţional prin efectele pe care le produc in caz de nerespectare a lor.
Orice abatere de la norma jus cogens provoacă nulitateaacţiunilor subiecţilor de drept
internaţional.

1.3.Evaluațispecificul normelor ius cogens

Normele jus cogens apar in sec. XX si pt prima data sunt defiinite in Conventia de la Viena, cu
privire ladreptul tratatelor, unde se spune ca norma jus cogens este o norma acceptata si
recunoscuta de societatea internationala a statelor in ansamblu ei drept norma de la care nu se
permite nici o abatere si care poate fimodificata doar printr-o norma cu acelasi caracter.
Trasaturile normelor jus cogens sunt urmatoarele:generala;impersonala;universala;de maxima
imperativitate.Astazi prin norme jus cogens se subintelege acele 10 principii fundamentale de
DIP care sunt obligatorii pt toate statele existente pe Glob.
Subiectul II: Organizația Națiunilor Unite – organizație cu vocație universal

1.1.Definiți noțiunea de organizație international

Organizația internațională este o asociație de state fondate în baza principiului egalitîții suverane
care are la bază un act constitutiv (tratat internațional),are o structură proprie, bugetși
personalitate distinctă de cea afondatorilor.

1.2.Analizați istoria creăriiO.N.U

ONU inițial a existat sub forma altei organizațiiși anume – Liga Națiunilor formată prin tratatul
de laVersailles 1920. Scopul Ligii națiunilor era dezarmarea, prevenirea războaielor prin
intermediul securității colective, rezolvarea disputelor inter-națiuni prin negociere, diplomație și
îmbunătățirea calității vieții. Liga nu dispunea de armată proprieși după o serie e eșecuri nu a
putut face față agresiunilor Axei Berlin-Roma-Tokyo, declanșîndu-se al doilea război mondial.
La încetarea războiului în 1945, reprezentanți ai 50 de țări s-au întîlnit la San Francisco pentru a
Semna CartaONUși astfel Liga a fost înlocuită cu Organizația Națiunilor Unite moștenind
numeroase agenții și organizații fondate de Ligă. Numele de ”United Nations” a apărut pentru
prima dată în Declarația președintelui american Roosvelt în 1942cînd 26 dețăriși-au unit forțele
pentru a înfrunta Axa.

1.3Evaluați sistemul și funcțiile organelor principale ale ONU

Potrivit Cartei, ONU are 4 obiective majore:1) sa mentina pacea si securitatea internationala;2)
sa dezvolte relatii de prietenie intre natiuni;3) sa coopereze in rezolvarea problemelor
internationale si in promovarea respectului pentru drepturile omului;4) si sa fie un centru pentru
armonizarea actiunilor tuturor statelor.ONU are 6 organe distincte, fiecare avînd funcțiile ei
caracteristice: a)Adunarea Generală – este organul principal și deliberativ care poate examina
principiile generale de cooperare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, inclusiv
principiile care guverneaza dezarmarea si reglementarea înarmarilor, si poate face recomandari
cu privire la asemenea principii fie Membrilor Organizatiei Natiunilor Unite, fie Consiliului de
Securitate.. b)Consiliul economic si social – poate efectua sau initia studii si rapoarte privind
probleme internationale îndomeniile economic, social, cultural, al învatamântului, al sanatatii si
în alte domenii conexe si poate face recomandari în privinta tuturor acestor problem Adunarii
Generale, Membrilor Natiunilor Unite si institutiilor specializate interesate. El poate face
recomandari în scopul de a promova respectarea efectiva a drepturilor omului si libertatilor
fundamentale pentru toti.c)Consiliu de securitate – duce răspunderea pentru pacea și securitatea
omenirii. Consiliul de Securitate poate ancheta orice diferend sau orice situatie care ar putea
duce la nastereunui diferend, în scopul de a stabili daca prelungirea diferendului sau situatiei ar
putea pune în primejdie mentinerea pacii si securitatii internationale.d)Consiliu de tutelă –
examinează problemele referitoare la teritoriile ce nu sunt capabile să se autoadministreze.
e)Secretariatul – îndeplinește lucrările de secretariat (arhivă, petit ii, depozitarea tratatelor)
f)Curtea Internationala de justitie – organul judiciar principal al Natiunilor Unite.
Test nr. 15

Subiectul I: Raportul dintre dreptul international și dreptul Intern

1.1Definiți ordinea juridică international

Prin ordine juridical internațională subînțelegem modul de organizare și funcționare a societății

internaționale, precumși principiile și modul de interacțiune între subiec ții Dreptului
Internațional.

1.2.Analizați doctrinele și teoriile ale raportului dintre Dreptul Internațional și national

În literatura de specialitate s-au conturat 2 teorii de bază:1)Teoria dualistă – presupune că

Dreptul Internațional și cel Intern sunt 2 sisteme absolut diferite care conțin norme ce
reglemeatează diferite raporturi juridice. Aceste sisteme evoluționează după metoda liniilor
paralele,niciodată intersectîndu-se.2)Teoria monismului – afirmă existența a 2 sisteme de Drept
care reglementează raporturi juridice diferite însăse întîlnesc situație de coeziune a lor. Cele mai
întîlnite domenii de coeziune sunt: drepturile omului, regim defrontieră, relații diplomatice.
Această teorie cunoaște 2 accepțiun a) Monismul cu privatul Dreptului Internațional. Asemenea
poziție e adoptată deconstituția Franței, Federației Ruse. Această teorie prevede că atunci cînd
există conflict întrenormeleDreptului Internaționalși cel Național se aplică prevederile
Internaționale. b) Monismul cu privatul Dreptului Intern. Această teorie e antagonică celeilalte.
Această poziție e prevăzută de constituția Nicaragua.

1.3 Formulați particularitățile raportului dintre dreptul constituțional al RM și dreptul

Internațional

Acest raport poate fi sesizat din art. 4 si 8 a Constituției RM care prevede că:”1.Dispozițiile
constituționale privind drepturileși libertățile omului se interpretează și se aplică înconcordanță
cu Declarația Universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care RM este
parte.2. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului la careRM este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale ”
(art.4)Citind articol se crează impresia că prioritate asupra legilor interne au doar reglementările
internaționale ce ținde drepturile omului iar această prioritate se răsfrînge asupra tuturor legilor
(inclusiv cele consituționale).Pentru a elucida această neclaritate Curtea Constituțională în 1999
s-a pronunțat asupra interpretării art. 4 și 8din Constituție. Hotărîrea Cur ții Constituționale
stipulează însă că:Reglementările internaționale au prioritate asupra tuturor legilor înafară de
cele constituționale.Reglementările internaționale au prioritate nu doar dacă țin de domeniul
drepturilor omului, dar oricare reglementări prevăzute în tratatele internaționale la care RM este
parte.

Subiectul II: Regimul juridic al zonelor Polare

2.1Definiți noțiunea de zonă polară.

Zona polară reprezintă zona geografică situată fie la polul nord (Arctica) fie la polul sud
(Antarctica).

2.2.Analizați instrumentele internaționale ce reglementează statutul Arcticii și Antarcticii.

Statutul Arcticii este determinat de reglementările international și legislația statelor riverane la
OceanulÎnghețat de Nord. O organizație internațională care are atribuții în acest sens este
Consiliul arctic format din 8state care scopul de a coordona și coopera cu activitățile statelor în
regiunea dată.Referitor la Antarctica, în sec. XX mai multe state au încercat săși atribuie unele
părți din Antarctica. Pentru a stabili regimul juridic aplicat acestei zone în 1959 s-a semnat
Tratatul de la Washington cu privire laAntarctica. În vederea respectării lui s-a creat un sistem de
control și inspecție reciprocă care se realizează prin observatorii desemnați de reprezentanții
celor 12 părți la tratat. Pentru a soluționa problemele referitoare la resursele minerale din zonă în
1988 a fost adoptată Convenția privind reglementarea activităților asuprar esurselor minerale din
Antarctica.

2.3Formulați particularitățile regimului juridic al Arcticii și Antarcticii

Regimul juridic al Arcticii s-a format într-o perioadă lungă și continuă în prezent. O încercare de
a determinaca acest regim a avut loc la inițiatva savantului rus care a înaintat teoria sectoarelor.
Această teorie favoriza Federația Rusă și defavoriza SUA. Astfel ea nu a fost acceptată unanim.
Unica reglementare este cuprinsă în Convenția cu privirela Dreptul Mării din 1982 care
recunoaște dreptul statelor riverine zonelor cu înghețuri să ia măsuri de protective și control
asupra poluării pe o distanță de 200 m.m. În prezent Arctica necesită o tot mai clară reglementare
internațională.Principiul de bază al regimului internațional al Antarcticii este – folosirea ei numai
în scopuri pașnice. Aceastăzonă are un statut de – demilitarizare, neutralizare și denuclearizare.
Antarctica este însă liberă pentru cercetări științifice. Atît timp cît tratatul de la Washington din
1959 este în vigoare nici un stat nu poate înainta pretenții teritoriale asupra zonei.
Test nr.16

Subiectul I: Principiul egalitatii suverane a statelor

1,1.Definiti notiunea de principiu a egalitatii suverane a statelor

Acest principiu permite consacrarea principalei particularitati a dreptului internationa-prezenta

la subiecti sai a calitatii de suveranitate si in virtutea acestui fapt-egalitatea lor juridica indiferent
de momentul aparitiei,factorul teritorial ,demografic,economic.

1.2Analizati evolutia istorica si codificarea Principiului

Incă din secolul al 16–lea, ca o reacţie la inegalitatea practicată şi la arbitrariul marilor puteri s-a
arătat necesitatea recunoaşterii egalităţii in drepturi a statelor. Hugo Grotius releva că principiul
egalităţii intre indivizi işi găseşte expresie şi relaţiile dintre state..In ultimele decenii sa dezvoltat
o literatură bogată despre egalitatea suverană a statelor, accentuindu- se semnificaţia pe care o
are acesta in promovarea unor relaţii de inţelegere intre state.Dreptul la suveranitate şi
independenţă a fost mult teoretizat de jurişti de prestigiu. In opinia profesorului George Plastara
„dreptul de suveranitate consistă in aceea că statul este stăpin de a hotări aşa cum crede de
cuviinţă asupra intereselor sale şi de a găsi el insuşi mijloace pentru a infăptui ceea ce consideră
că este conform acelor interese. Principiu legalitatii suverane a statelor a fost codificat in
urmatoarele acte: 1.Conventia cu privire la drepturile si obligatiile economice ale statelor
(Montevideo,1933)2.Carta ONU 1945 3.Declaratia principiilor care guverneaza relatiile
reciproce dintre state 1970 4.Actul final de la Helsinki 1975

1.3 Evaluati continutul juridic al principiului

Suveranitatea de stat reprezintã un principiu atât al dreptului intern cât si al dreptului

international. Suveranitatea reprezintã dreptul unui stat de a rezolva liber si dupã propria sa
apreciere problemele sale atât în plan intern cât si extern, fãrã a adduce atingere în nici un fel
drepturile altor state si nici principiile fundamentale ale dreptului international. Suveranitatea
statului este unitarã si presupune respectarea suveranitãþii altor state. În ceea ce priveste
caracteristicile suveranitãtii de stat, aceasta implicã independenta deplinã politicã si economicã a
statului, dreptul acestuia de a fundamenta si a realiza dupã cum am menþionat propria sa politicã
externã si internã. Suveranitatea se caracterizeazã prin exclusivitate, în sensul cã pe teritoriul
unui stat nu pot coexista, în principiu douã suveranitãti, ci doar una singurã.Una din consecintele
principale ale egalitãþii suverane o reprezintã inalienabilitatea si indivizibilitatea teritoriului de
stat.din suveranitate decurg direct o serie de consecinţe juridice precum: suveranitatea
permanentă asupra bogăţiilor şi resurselor naturale,dreptul de liberă alegere a regimului social-
politic, integritatea frontierelor statului, dreptul de a stabili relaţii oficiale, de a participa la viaţa
internaţională, de a adopta orice măsuri necesare pentru conducerea vieţiiinterne şi externe a
poporului respectiv.Conţinutul principiului egalităţii suverane a statelor este format din anumite
drepturi şi obligaţii care le revin.Din acestprincipiu decurg următoarele drepturi ale statelor:
dreptul lor la personalitate internaţională, dreptulstatului de a i se respecta integritatea teritorială,
dreptul inerent la legitimă apărare, dreptul de a-şi stabili singur sistemul său economic, cultural
şi normativ, dreptul de a defini şi conduce in mod liber relaţiile sale cu altestate conform
dreptului internaţional, dreptul de a aparţine sau nu organizaţiilor internaţionale, de a fi sau nu
parte la tratate bi sau multilaterale, dreptul de participa la conferinţe internaţionale, dreptul de
legaţie activă şi pasivă etc. Acest principiu mai prevede insă şi unele obligaţii pentru state cum ar
fi: respectarea suveranităţii altor state, să respecte personalitatea international a celorlalte state şi
să indeplinească cu bună credinţăobligaţiile sale internaţionale. Afară de aceasta, acest principiu
mai presupune că toate statele indiferent de factorii geopolitici au aceleaşidrepturi şi obligaţii
fundamentale aşa cum rezultă din dreptul internaţional cum ar fi egalitate de capacitate juridică a
statelor de a dobandi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan internaţional, participarea statelor
incondiţii de egalitate la crearea dreptului internaţional, la conferinţe internaţionale, la organizaţii
internaţionale precum şi aplicarea in mod egal a dreptului internaţional tuturor statelor. Astfel,
este necesar să precizăm căegalitatea in drepturi ca principiu care decurge din cel al suveranităţii
statelor, nu presupune egalitatea de facto intre state, ci doar capacitatea egală din punct de vedere
juridic de a dobandi drepturi şi obligaţii in relaţiileinternazionale.La fel ca si in alte principii,aici
se cunosc exceptii:1.procedura de votare pe chestiuni de fond a Conciliului de Securitate a
ONU2.votul ponderat din cadrul FMI si ConsiluL UE(proportional cu marimea teritoriului,nr.
populatiei si PIB seacorda voturi suplimentare)

Subiectul II: Frontiera de stat în Dreptul Internațional Public

2.1 Definiti notiunea de frontiera de stat

Frontiera de stat-este linia ce desparte pe uscat si pe apa teritoriul de stat de teritoriile statelor
vecine,iar in planvertical delimiteaza spatiul aerian si subsolul de spatial aerian si subsolul
statelor vecine.

2.2 Formulati criteriile de clasificare a frontierelor de stat

Frontierele de stat se clasifică:A. După natura lor, in:a) naturale, care se stabilesc ţinandu-se
seama de anumite particularităţi geografice, cum ar fialbia unor rauri sau fluvii, munţi, văi,
litoralul mării; b) geometrice sau convenţionale, care sunt linii mai mult sau mai puţin drepte,
care despart teritoriile statelor;c) astronomice, la stabilirea cărora sunt folosite paralelele sau
meridianele.B. După elementele componente ale teritoriului, in:a) terestre, care despart
uscatul dintre două sau mai multe state. In funcţie de particularităţile terenului ea poate urma
linia crestelor munţilor, mijlocul văilor sau poate fi stabilită, in linie dreaptă, geometric sau
astronomic; b) fluviale, separă in două părţi apele unui fluviu situat intre teritoriile a două state.
Frontierele fluviale se stabilesc in funcţie de particularităţile apelor de frontieră. In cazul fluviilor
nenavigabile, frontierele sestabilesc pe linia mediană a fluviului. In cazul fluviilor navigabile,
linia de frontieră se consideră linia de navigaţie (farwatter) sau linia celor mai mari adancimi
(thalweg), linii care de fapt in cele mai multe situaţiicoincid.;c) maritime, reprezintă liniile
exterioare ale mării teritoriale, stabilite de state, prin acte unilaterale sau pe bazaconvenţională cu
statele vecined) aeriene, separă spaţiile aeriene ale statelor prin linii perpendiculare care pornesc
de lafrontierele terestre sau acvatice in sus pană la limita interioară a spaţiului cosmic
(aproximativ la distanţa de100-110 km deasupra nivelului mării).e)frontiera in sub sol-linia
perpendiculara proiectata in jos de pe linia frontierei terestre si acvatice pina undeajung
mijloacele tehnice de care dispune statul respective

2.3 Evaluati procesul de stabilire a frontierelor de stat

In plan juridic, frontierele se stabilesc prin acorduri incheiate intre statele vecine. Fixarea
frontierelor insă practic se face prin două operaţiuni distincte: delimitarea şi demarcarea.
Delimitarea este o operaţiune politicăşi juridical care constă in identificarea direcţiei principale şi
descrierea amănunţită in cuprinsul tratatului incheiat in scopul stabilirii frontierei, a traseului
acesteia.Demarcarea este operaţiunea propriu-zisă de stabilire pe teren a celor convenite in textul
tratatului. Aceastăetapă se realizează de comisii mixte formate de reprezentanţii statelor părţi la
tratat şi au ca atribuţii stabilireatraseului frontierei şi fixarea semnelor de demarcare, intocmirea
documentelor ce consemnează infăptuireaacestei operaţiuni, rezolvarea unor probleme legate de
intreţinerea frontierei, a drumurilor de acces etc.Ulterior,in dependenta de anumite circumstante
poate interveni si redemarcarea. De asemenea,statele pot realiza si o rectificare si anume
precizarea traseului frontierei si corectarea sa in legatura cu anumite circumstante
(denundarea,necesitatea populatiei bastinsase,etc) Regimul de frontieră se stabileşte prin legi
interne şi cuprinde totalitatea de norme juridice şi măsuri privind paza şi supravegherea
frontierei, controlul pentru trecerea frontierei, activităţile desfăşurate in zona de frontieră, căile şi
condiţiile de acces, intrare, ieşire,şedere, activitatea intr-o zonă determinată a teritoriului său de
la frontieră ş. a. Regimul juridic al frontierei destat a Republicii Moldova este stabilit prin Legea
privind frontiera de stat a Republicii Moldova, adoptată la 17mai 1994.Prin tratate bilaterale
incheiate cu statele vecine urmează să fie reglementate problemele comune de frontieră privind
intreţinerea frontierei, soluţionarea litigiilor de frontieră etc.
Testul 17

Subiectul I: Tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional

1.1 Definiţi noţiunea de izvor de DIP

Izvorul de drept international public poate fi definit ca fiind un instrument juridic (tratatul sau
cutumainternaţională), care dau formă exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul
de voinţă al subiectelor dreptului international public, in primul rand statele.---mijloace de
determinare a normelor de drept rezultate din acordul de vointa a statelor.

1.2 Analizaţi tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional

Incepand cu perioada interbelică şi in special după cel de-al doilea război mondial, tratatul
internaţional reglementează majoritatea domeniilor vieţii internaţionale. Tratatul internaţional
reprezintă un izvor principal aldreptului internaţional public şi, este cel mai important in
reglementarea relaţiilor dintre subiectele dreptului internaţional. O primă consacrare juridică a
tratatului internaţional o putem remarca in Convenţia de la Viena din anul 1969 cu privire la
dreptul tratatelor, care a recunoscut „rolul fundamental al tratatelor in istoria relaţiilor
internaţionale şi … importanţa din ce in ce mai mare a tratatelor ca izvor al dreptului
internaţional şica modalitate de dezvoltare a cooperării paşnice intre naţiuni,oricare ar fi
regimurile lor constituţionale”.Convenţia de la Viena (1969) nu exclude nici posibilitatea
incheierii tratatelor in “formă nescrisă”, adică orală.Acestea insă ţin mai degrabă de domeniul
trecutului decat de present.

1.2 Argumentaţi formele şi elementele tratatelor

Exista 2 forme pricipale de tratate: scrise si verbale. Datorita prioritatii sale forma scrisa a
devenit dominant in practica internationala. Multe tratate contin dispozitii detaliate, uneori cu
utilizarea unor indici numerici,formule, harti etc.Tratatele scrise au o foarte mare importanta la
delimitarea frontierilor cu statele vecine. Cu toate acestea nici acordurile incheeate in forma
verbal nu au disparut din practica statelor. Ele erau utilizate pentru a schimba rangul unei misiuni
diplomatice din legatie in ambasada, fie pentru stabilirea relatiilor diplomatice.Denumirea
acordurilor orale este gentlemen’s agreements. Doctrinarii au pareri diferite cu privire la natura
juridical a acestor tratate: unii le recunos cu aceeasi valoare juridica ca si tratatele scrise iar altii
le neaga acest caracter.Elementele tratatelor international se impart in esentiale si accesorii.
Elementele essential sunt: partile contractante, acordul de vointa al partilor, obiectul si scopul
tratatului.Partile contractante trebuie sa fie intotdeauna statele, organizatile international
interguvernamentale sau alte entitati carora le este caracteristica calitatea de subiect de drept
international.Acordul de vointa a partilor trebuie sa fie liber si neviciat Obiectul il formeaza
drepturile si obligatiile partilor create prin normele stabilite de tratat. Obiectul trebuie sa fie licit
si realizabil.Scopul reprezinta obiectivele urmarite de partile contractante prin incheerea
contractului.

Subiectul II: Misiunile diplomatice

2.1 Definiţi noţiunea misiunii diplomatice

Misiunea diplomatica este organul de stat resident permanent pe teritoriul unui stat strain spre a
reprezenta statul acreditant in vederea mentinerii relatiilor diplomatice in statul acreditar.
Misiunile diplomatice sunt îndeplinite de agenţi diplomatici, demnitari şi funcţionari ai statului.

2.2 Formulaţi structura şi competenţa misiunilor diplomatice

Pe baza practicii internaţionale se poate vorbi de următoarea schemă a misiunii diplomatice:

cancelaria, secţia politică, secţia economică şi comercială, biroul militar, secţia sau biroul
cultural, secţia sau biroul de presă,secţia consulară. Cancelaria ocupă locul principal în misiunea
diplomatică. Aici se primesc, sunt pregătite şi trimise toate documentele care cad în competenţa
şefului de misiune, unde se coordonează munca tuturor celorlalte secţii.Secţia economică şi
comercială vizează dezvoltarea relaţiilor economice, în general, a celor comerciale în special,
între cele două state.Secţia cultural este de dată relative mai recentă şi se ocupă de cunoaşterea şi
afirmarea culturală în exterior, dar şi procesul invers.Biroul ataşatului militar are atât funcţii de
reprezentare, dar şi de observare, precum şi colaborare în acest domeniu.Competenţele
misiunilor diplomatice aşa cum reiese din art. 3 al Convenţiei de la Viena constau în special în:A
reprezenta statul acreditant în statul acreditar;A ocroti în statul acreditar interesele statului
acreditant şi ale cetăţenilor săi în limitele administrate de dreptul internaţional;A duce tratative
cu guvernul statului acreditar;A se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi
evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi a raporta cu privire la aceasta statului acreditant;A
promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţii economice culturale şi ştiinţifice între cele două
state.

2.3 Evaluaţi funcţiile misiunii diplomatice permanente

Cele mai importante funcţii ale misiunilor diplomatice sunt:1)Funcţia de negociere ţine prin
excelenţă de esenţa activităţii diplomatice. Prin ea se apără interesele ambelor state încercând a
se pune de acord, a găsi puncte de interes comun în probleme bilaterale sau multilaterale. De
multe ori negocierea este sinonimă cu diplomaţia.2)Reprezentarea se manifestă prin participarea
agenţilor diplomatici la evenimentele vieţii publice,simbolizând statul acreditant, atitudinea de
aprobare pe care acesta o adoptă faţă de momentele semnificative ale vieţii publice din ţara de
reşedinţă 3) Funcţia de observare şi informare. Observarea îi permite agentului diplomatic să se
informeze şi să trimită guvernului său rapoarte periodice.4)Funcţia de cooperare internaţională
vizează realizarea de raporturi cât mai bune, menţinerea unei atmosferecât mai amicale,
contribuţia la colaborarea internaţională pe toate planurile.5)Funcţia de protejare a intereselor
statului acreditant şi a cetăţenilor acestuia, a persoanelor fizice şi juridice.6)Funcţia consulară.
Este o practică de dată relativ recentă, în doctrină interpretându-se că statul acreditant poate
înfiinţa în ambasadă o secţie consulară, fără a cere autorizarea statului acreditar.
Testul 18

Subiectul I: Încheierea tratatelor international

1.1 Definiţi noţiunea de împuterniciri pentru încheierea tratatelor internaţionale.

Împuternicirile pentru incheerea tratatelor internationale sunt niste functii exercitate decatre o
categorie de persoane care sunt imputernicite prin constitutie si alte acte normative in vedere
incheerii unui tratat international cu scopul de a reprezenta interesele statului.

1.2 Analizaţi stadiile şi fazele încheierii tratatelor internaţionale.

Fazele de incheere a unui tratat international sunt:Manifestarea de vointa de a incheea un

tratatPregatirea si adoptarea textului tratatului. Tratatele bilateral sun pregatite si adoptate prin
canale diplomatice pe cind tratatele multilaterale sunt pregatite de organul de lucrul a
organizatiei internationale sau de catrecomitetul de lucrul a conferintei internationale. Adoptarea
se face in baza votarii, de regula tratatul multilateralse adopta cu votul majoritatii calificate
(2/3;3/4)Stabilirea auteticitatii textului tratatului. Auteticitatea indica faptul ca textul este veridic,
definitiv si nu poate fimodificat. Este faza importanta realizata prin urmatoarele instrumente:1)
semnarea,2)semnarea adreferendum ( are loc numai atunci cind reprezentatul nu are deplinele
puteri pentru participare fazelor incheeriitratatului) si este o semnatura definitive.parafarea-
semnarea reprezentatilor pe fiecare pagina sau la sfirsitul textul tratatului.exprimarea
consimtamintului la obligatiunile tratatului care se face prin ratificare sau semnare, acceptarea,
aprobarea,confirmarea. In practica se mai intilnesc si subfaze ca: depozitare, inregistrarea,
publicarea..

1.3 Formulaţi modalităţile de exprimare a consimţămîntului de a se lega prin tratat.

Modalitatile de exprimare a consimtamitului de a fi legat prin tratat sunt:Semnarea are de regula

ca effect autentificarea tratatului elaborate prin negocieri.Schimbul instrumentelor care constitue
un tratat- la fel reprezinta o modalitate de exprimare a consimtamintului statelor de a se angaja
printrun tratat international atunci cind: a) instrumentele prevad ca schimbul lor va avea acest
effect, sau b)este stabilita pe alta cale ca aceste state convin ca schimbul de instrumente sa aiba
acest efect. Ratificarea- exprimarea consimtamitului unui stat prin intermediul autoritatilor sale
competente de a fi legat printr-un tratat international care este semnat de reprezentantii sai.
Aprobarea (acceptarea) reprezinta o modalitate de exprimare a consimtamitului statului de a fi
parte la aceletratate care nu necesita sa fie ratificate dar care prevad aprobarea lor.Aderarea-
exprim de consemnt de a devein parte la un tratat pe care nu l-a semnat(tratatele multilatrale)

Subiectul II: Marea teritorială şi apele interioare maritime

2.1Definiţi noţiunea de mare teritorială şi ape interioare maritime.

Marea teritoriala este fisia adiacenta apelor maritime interne,apelor arhipelagice cu latimea de
pana la 12 milemarine asupra careia statul riveran isi exercita suveranitatea deplina si exclusiva.
la limita exterioara a mariiteritoriale se instituie frontiera statului riveran.Apele interioare marine
–sunt suprafete acvatice maritime sau oceanice situate intre tarmul ununi stat si liniade baza de la
acre se masoara latimea marii teritoriale.

2.2 Analizaţi regimul juridic al apelor teritoriale.

Marea teritorială este partea de mare adiacentă ţărmului, până la o anumită distanţă în larg,
considerată cafăcând parte din teritoriul de stat şi supusă deci suveranităţii statului riveran,
suveranitatecare se extinde şiasupra spaţiului aerian de deasupra mării teritoriale, precum şi
asupra solului şi subsolului acesteia Regimul juridic al mării teritoriale este stabilit prin legislaţia
internă a statului riveran,ţinându-se cont de prevederiledreptului internaţional Reglementarea
navigaţiei în marea teritorială de către statul riveran are ca scopasigurarea securitatii traficului,
separarea cailor de navigatie, pilotajul, prevenirea abordajelor etc. Convenţia din 1982
autorizează limita maximă de 12 mile marine, statelor revenindu-le două metodealternative de
delimitare, utilizand linia de bază normală sau linia de bază dreaptă.

2.3 Evaluaţi condiţiile de executare a dreptului de pasaj inofensiv al navelor străine în

apele teritoriale.
Recunoscut la începuturile sale ca o regulă de drept cutumiar, consacrat apoi prin prima
conferinţă asupra dreptului mării.În sensul Convenţiei de Montego-Bay din 1982 trecerea este
inofensivă atât timp cât nu aduce atingere păcii,ordinii dedrept, liniştii publice sau securităţii
statului riveran. Trecerea trebuie să se efectueze înconformitate cu prevederile Convenţiei şi alte
reguli ale dreptului internaţional. Art. 18 dispune că“prin trecere se înţelegefaptul de a naviga în
marea teritorială în scopul:a)de a traversa fără a intra în apele interioare ori a face escalăîntr-o
radă sauinstalaţie portuară situată în afara apelor interioare;b)de a intra în apele teritoriale sau a
le părăsi, sau de a face escală într-o asemenea radă sau instalaţie portuară, sau de a o părăsi” O
precizare ce seimpune în legătură cu dreptul de trecere inofensivă, se referă la locul încare
trebuie să se afle nava înmomentul când s-ar angaja în una dintre activităţile nepermise şianume
“în marea teritorială”, deoarece numaiîn această zonă beneficiază de dreptul de trecere
inofensivă, în apele interioare neexistând un astfel de drept pentru navele străine.
Testul 19

Subiectul I: Efectele tratatului international

1.1 Definiţi noţiunea de tratat internaţional.

Definiţia juridică a “tratatului” este dată in Сonvenţia de la Viena (1969), care prin această
noţiune inţelege“un acord international incheiat in scris intre state şi guvernat de dreptul
internaţional, fie că este consemnat intr-un singur instrument unic, fie in două sau mai multe
instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară” (art. 2 pct. 1 lit. a).

1.2 Analizaţi efectele tratatelor în timp, spaţiu şi asupra cercurilor de subiecţi.

Efectele tratatului in spatiu de regula tratatul incheeat de state sun obligatorii pentru acestea si se
aplica peintreg teritoriu fata de toata populatia. Dar exista si o serie de tratate care au obiect de
reglementare raporturi juridice ce se instituie in cadrul unei portiuni de teritoriu a unui stat aparte
ex: conv. Dela Constantinopol cu privire la libertatea de navigatie pe Canalul Suez. Tratatul
creaza efecte juridice doar pentru statele care au participat la procesul de incheere sau de aderare
ulterior. Efectele tratatelor in timp incepe sa produce efecte juridice:a) la data expresa indicate in
text, b)lasurvenirea evenimentelor cum ar fi declansarea unui conflict armat, c)respectarea
anumitor conditii legate deintrarea in vigoare. Tratatele inceteaza efectele juridice: a) expirarea
termenului pentru care a incheeat daca partile nu au solicitat din timp, b) odata cu atingerea
scopului, c)odata cu incetarea anumitor evenimente pentru care era preconizat, d) daca apare un
nou trata cu acelasi obiect dar cu dipozitii contrare.

1.3 Temeiurile de incetarea tratatului:

Abrogarea este un caz de stingerea a tratatelor international care solicita vointa unanima a
partilor. Abrogarea poate fi expresa si tacita.Anularea este modalitate de renuntare unilaterala a
unui stat la un tratat incheiat de acesta.Denunţarea – în cazul tratatului bilateral denunţarea pune
capăt unui tratat. În cazul unui tratat multilateraldenunţarea poartă caracterul unei retrageri.La fel
reprezintă temeiuri de încetare şi:Disparitia unei parti contractante ale tratatului-ca subiect de
drept internationalExpirarea termenului de valabilitatea a tratatuluiExecutarea complete a
tratatului Survenirea unei conditii rezolutorii expres prevazuta în tratatDrept urmare a constatarii
nulitatii tratatului internationalReducerea numarului de participanti la tratatul multilateral sub
numar necesar pentru intrarea in vigoare aacestuiaDrept urmare a doptarii unor decizii
obligatoriii din partea anumitor organizatii international.

Subiectul II: Metode şi mijloace de purtare a războiului

2.1 Definiţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.

Metodele de razboi - acele modalitati folosite de parti cu sau fara folosirea mijloacelor de lupta
pentru atingerea scopuluifinal al razboiului.Mijloc de razboi –acele instrumente folosite de parti
pentru realizarea scopului final al razboiului.

2.2 Formulaţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.

Declaratia de la Sankt-petersburg din 11 decembrie 1868 prevedea ca armata nu trebuie folosita

decitimpotriva celui care o foloseste, fiind unu din principiile de baza. se interzisă folosirea într-
unconflict armat a MMR care: a) produc rău superflu (crude, barbare şi perfide); b)au efecte
nediscriminate (arme oarbe, chimice, bacteriologice şi armele nucleare şi termonucleare);
c)produc daune întinse, grave şi durabile mediului natural.
Populatia civila este alcatuita din persoanecare nu participa direct la ostilitati militare si implicit
impotriva sa nu este ingradit nici un atac derazboi.Astfel statele implicate in razboi trebuie sa
aiba un singur scop legitim de slabire a fortelor militare ainamicului.Astfel subiectii implicati
intr-un razboi trebuie sa identifice cu egzactitate obiectivele militare pe care doreste sa le atinga
si sa foloseasca numai mijloace si metode de atac strict necesare pentru distrugereaobiectivelor
militare alese.

2.3 Evaluaţi metodele şi mijloacele interzise de purtare a războiului

Mijloacele de razboi interzise sunt: 1. Arma chimica, 2. arma biologica, 3.arma incendiara, 4.
bombele caseta,5.minele antipersonal, 6.minele capcana, 7.gloantele dium.Metodele de razboi
interzise sunt:-otravirea apei surselor alimentare, -folosirea semnelor distinctive al inamicului,
comitetului international, a comitetului si semilunii rosii, -folosirea metodelor perfide.In
toateconflictele armate, dreptul beligerantilor de a alege metode de purtare a razboiului nu este
nelimitat. Esteinterzisa indreptarea atacurilor intentionate, fara discriminare, de terorizare sau
represalii impotriva populatiilor civile. De asemenea sunt interzise in ce priveste persoanele si
bunurile civile: capturarea de ostatici, folosirea de scuturi umane, inrolarea fortata in cadrul
armatei inamice, represaliile, deportarea si transferul fortat de populatie.
Testul 20

Subiectul I: Mecanisme Universale Internaţionale de protecţie a drepturilor Omului

1.1 Definiţi Dreptul Internaţional al Drepturilor omului – ca ramura de DIP

Dreptul internaţional al drepturilor omului (DIDO) constituie un ansamblu de norme şi principia

de naturăconvenţională şi/sau cutumiară care reglementează conduit statelor pentru asigurarea
respectării şi protecţieidrepturilor şi libertăţilor fundamentale fără discriminare atât pe timp de
pace, cât şi pe timp de război, precumşi care stabilesc răspunderea pentru încălcarea acestora.

1.2 Analizaţi apariţia, evoluţia şi codificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului.

Dreptul international al drepturilor omului este o ramura relative tinara care a aparut in sec. XIX-
lea. Azi esteuna din cele mai codificate ramuri de DIP. Ca si orice alta ramura de drept
international dreptul international aldretorilor omului are propiiile izvoare si principi care sunt
codificate in legislatia a mai multor state.Principalele izvoare ar fi:Declaratia universal a
drepturilor omuluidin 1948,Pactul international cu privirela drepturile civile si politice1966,
declaratia islamica universala1981, Carta ONU din 1945 etc.In DIP sun 2ramuri care la prima
vedere se asemana foarte mul: DI al drepturilo omului si DI umanitar. DI al drepturilor omului
reglementeaza drepturile si libertatile fundamentale cu character absolute pe care statele sunt
obligatesa le respecte pe intreg teritoriu in in toate timpurile. Iar DI umanitar are drept scop
protectia persoanei fizicedoar in perioada conflictelor armate.

1.3 Evaluaţi instrumentele universale pentru protecţia drepturilor omului

În perioada imediat postbelica eforturile comunitatii internationale au fost orientate spre crearea
unui cadru normativ si institutional universale de protectie a drepturilor si libertatilor
fundamentale susceptibile sa previna orice prejudiciu adus exercitarii de catre fiinta umana a
drepturilor inerente conditiei si dezvoltarii sale. Ele aufost create în mare parte în cadrul sau sub
egida Organizatiei Natiunilor Unite si institutiilor sale specializate.Carta Organizatiei Natiunilor
Unite. Acest document, semnat în 1945 este inedit dupa natura sa juridica: pe deo parte este actul
constitutiv al ONU si se supune normelor dreptului organizatiilor internationale, iar, pe dealta
parte, este un tratat international care se supune dreptului comun al tratatelor internationale,
astfel cum afost codificat prin Conventia de la Viena asupra dreptului tratatelor.Carta
Internationala a Drepturilor Omului. Din punct de vedere formal nu exista un astfel de document.
Ceea ce numim noi astazi Carta Internationala a Drepturilor Omului este un ansamblu format din
trei instrumente distincte: Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948, Pactul cu privire
la drepturile civile si politicesi Pactul cu privire la drepturile economice, sociale si culturale,
ambele din 1966.

Subiectul II: Strîmtorile Internaţionale

2.1 Definiţi noţiunea de strîmtoare international

Din punct de vedere geografic, stramtoarea international estedefinită ca o porţiune de mare

stransă intre două spaţii terestre care pune in comunicare două alte mări. Din punct de vedere
juridic, stramtorile nu sunt luate in consideraţie de dreptul internaţional decat dacă ele „servesc
navigaţiei internaţionale”.

2.2 Analizaţi dreptul de trecere în tranzit şi dreptul de pasaj inofensiv prin strîmtorile
internaţionale.

Conform Conventiei de la Montego-Bay sunt stabilite doua moduri distinct de trecere prin
strimtorile international: dreptul de trecere in transit si pasajul inofensiv.Prin trecere în tranzit se
înţelege exercitarea libertăţii de navigaţie şi de survol numai în scopul unui transit continuu şi
rapid prin strâmtoare, între o parte a mării libere sau o zona economică exclusivă şi o altă parte a
mării libere sau zonă economică exclusivă. Dreptul de trecere în tranzit este recunoscut navelor
şi aeronavelor tuturor statelor fără piedici,cu restricţia că acest drept nu se extinde asupra
strâmtorilor formate între teritoriul continental al unui stat şi o insulă aparţinând acestui stat,
dacă există de-a lungul insulei o rută prin marealiberă sau o zonă economică exclusivă de
comoditate comparabilă. În acest caz, cerinţa continuităţii şi arapidităţii tranzitului, totuşi, nu
interzice trecerea prin strâmtoare pentru a ajunge la teritoriul unui stat riveran,a-l părăsi sau a ieşi
de acolo, sub rezerva condiţiilor de intrare pe teritoriul acestui stat. Pasajul inofensiv s aplică
strâmtorilor folosite pentru navigaţia internaţională, dar care leagă marea teritorială a unui stat şi
o parte a mării libere sau o zonă economică exclusivă a altui stat sau care sunt formate între
teritoriul continental alunui stat şi o insulă aparţinând acestui stat, dacă există de-a lungul insulei
o rută prin marea liberă sau o zonăeconomică exclusivă de comoditate comparabilă. Exercitarea
dreptului de trecere inofensivă prin acestestrâmtori nu poate fi suspendată. În cazul strâmtorilor
internaţionale dreptul de trecere în tranzit se deosebeştede pasajul inofensiv în principal prin
recunoaşterea libertăţii de survol şi facultatea pentru submarine de a trecesub apă, ceea ce-l
aseamănă mult cu dreptul de trecere prin apele arhipelagice.

2.3 Evaluaţi regimul juridic al strîmtorilor Mării Negre.

Strâmtoarea Bosfor leagă Marea Neagră de Marea Marmara, care la rândul ei comunică cu
Marea Egee prinstrâmtoarea Dardanele, astfel cele două strâmtori punând în comunicare Marea
Neagră şi Marea Mediterană.Ambele strâmtori se află sub jurisdicţia Turciei.. În timp de pace,
navele comerciale se bucură de o libertatedeplină de trecere prin strâmtori, ziua şi noaptea,
oricare ar fi pavilionul şi încărcătura lor, fără nici oformalitate, cu excepţia controlului sanitar,
stabilit prin regulamentele turceşti la intrare în strâmtori. Regimul juridic de trecere a navelor de
război depinde de categoria şi tonajul lor. Navele uşoare de suprafaţă, navele mici şi cele
auxiliare, oricare ar fi pavilionul lor se bucură de dreptul de trecere prin strâmtori, dar numai
ziua şi cu un preaviz dat guvernului turc pe cale diplomatic cu 8 zile înainte, dacă e vorba de
navele statelor riverane, şi cu 15 zile înainte pentru navele statelor ne-riverane. În preaviz trebuie
să fie specificate denumirea,tipul, numărul navelor, destinaţia, data trecerii şi întoarcerii, dacă e
cazul. Tonajul global maxim al tuturor forţelor navale străine, aflate în trecere prin strâmtori, nu
trebuie să depăşească, cu unele excepţii, 15.000 tone,cuprinse în cel mult două nave. Această
restricţie nu se răsfrânge asupra navelor militare aflate în avariere întimpul trecerii, care se
supun, în asemenea circumstanţe, măsurilor speciale de siguranţă dictatede guvernulturc. Navele
militare de linie cu un tonaj superior al statelor riverane au accesul prin strâmtori cu condiţia
trecerii unul câte unul, însoţite de cel mult două torpiloare. În nici un caz, navele de război nu
vor putea folosi, pe durata tranzitului strâmtorilor, aeronavele pe care le au la bord. Submarinele
militare pot trece prin strâmtoridoar ziua, în mod izolat şi să navigheze la suprafaţă. În timp de
război, în situaţia când Turcia nu este parte beligerantă, navele comerciale beneficiază de dreptul
de trecere în aceleaşi condiţii ca şi în timp de pace, iar navelor militare ale statelor beligerante,
cu unele excepţii, le este închis accesul în strâmtori. Celelalte navemilitare se bucură de
libertatea de trecere în condiţiile similare stării de pace. În cazul în care Turcia devine
beligerantă, trecerea navelor militare este lăsată total la discreţia guvernului acestei ţări, iar
navele comercialeale statelor care nu sunt în război contra Turciei se vor bucura de libertatea de
trecere şi navigaţie prinstrâmtori, cu condiţia că nu vor ajuta în nici un mod inamicul şi vor
naviga doar ziua pe şenalul indicat deautorităţile turceşti. Acelaşi regim de trecere se menţine
atunci când Turcia se consideră ameninţată de un pericol iminent de război.
Test 21

Subiectul I: Institutia recunoasterii in DIP

1.1. Definiti institutia de recunoastere in DIP

recunoaşterea unui stat se înţelege actul prin care un stat admite că o entitate statală terţă în
virtutea elementelor sale constitutive întruneşte condiţiile necesare pentru posedarea
personalităţii juridice depline în ordinea internaţională. În calitate de obiecte ale recunoaşterii
internaţionale pot fi statul nou apărut, guvernul instalat pe cale ne constituţională, mişcările de
eliberare naţională.

1.2 Analizati subiectii, tipurile si formele recunoasterii

Subiecti ai recunoasterii pot si numai statele, iar situatiile cind e necesara recunoasterea sunt:
crearea unui noustat, instalarea unui nou govern, mişcările de eliberare naţională..Recunoaşterea
poate imbrăca două forme dupa modul de exprimare, şi anume:- recunoaşterea expresă -se face
printr-un act special al organului de stat competent, act unilateral – declaraţie sau notificare
formală – adresată noului stat, prin care se exprimă in mod cert intenţia de a-l recunoaşte ;-
recunoaşterea tacită- este cea care se poate deduce din faptele concludente ale unui stat, cum ar fi
stabilireade relaţii diplomatice, incheierea unui tratat bilateral, care reglementează problema
general. punctul de vedere al efectelor pe care le produce, recunoaşterea este:- de jure, de facto,
ad hocAtat recunoaşterea de jure, cat şi recunoaşterea de facto, se exprimă prin actul oficial al
statuluide la care emană recunoaşterea. Deosebirea dintre aceste forme constă, in general, in
intinderea efectelor juridice ale recunoaşterii.1. in cazul recunoaşterii de facto, relaţiile dintre
statul care recunoaşte şi cel recunoscut suntmai restranse ca intindere, avand un caracter nestabil
şi provizoriu, in sensul că ea operează in domeniile consimţite de către statul care o acordă
(cooperare economică internaţională).*este un mod de recunoastere incomplet, constituind o fază
premergătoare pentru recunoaştereade jure, nu e definitiva, poate fi revocată.*e acordata pt
anumite motive: indoieli despre viabilitatea noului stat, ori reţinere din partea noului stat de a
accepta obligaţii in baza dreptului internaţional sau refuzul acestuia de a rezolva problem
proeminente.2. Recunoaşterea de jure a unui stat este completă şi definitivă, irevocabilă,
deoarece efectele ei se sting numai odată cu incetarea calităţii de subiect de drept al statului
recunoscut.*are ca effect recunoaşterea deplină a personalităţii juridice a noului stat, a tot ceea ce
rezultă din exercitarea suveranităţii acestuia, precum şi stabilirea de relaţii internaţionale in
diferite domenii, in mod special arelaţiilor diplomatice şi consulare, incheierea de tratate
bilaterale etc.3. recunoasterea ad hoc- are loc cind se desfasoara un eveniment international si are
efecte juridice limitate in timp.

1.4 Analizaţi efectele recunoaşterii

Actul recunoaşterii este doar unact de suveranitate prin care un stat constată apariţia unui alt stat
ca subiect dedrept internaţional, deoarece statul nou apărut este subiect al dreptului internaţional
public din momentul apariţiei sale şi nu din cel al recunoaşterii sale de către celelalte stateEfectul
recunoaşterii este că statul recunoscut devine subiect deplin înraporturile sale cu statele care
laurecunoscut, cu toate consecinţele care decurg dinaceastă calitate, putând să-şi exercite
drepturile şi să-şi asumeobligaţiile internaţionale specific statelor, intre statul ce recunoaste si cel
recunoscut se stabilesc relatiidiplomatice- efectul normal al recunoasterii. Totusi ar trebui de
remarcat ca recunoaşterea este o condiţie a stabilirii relaţiilor diplomatice,dar nu antrenează în
mod obligatoriu aceste relaţii, adica nu este un efectobligatoriu.

Subiectul II: Interpretarea tratatelor international

2.1 Definiti interpretarea tratatelor international

Interpretarea unui tratat reprezinta operatiunea intelectuala prin care se determina sensul unui
cuvint sau al unei expresii, prin care se lamuresc exprimarile ambigue sau obscure ale unei
dispozitii

2.2 Analizati metodele si formele de interpretare a tratatelor international

Distingem 2 moduri de interpretare a tratatelor: internationala si interna.interpretarea

internationala- in dependenta de autoritatea competenta pt interpretare poate fi autentica- facuta
de partile contractante ale tratatului. Poate fi expresa- facuta la momentul incheierii tratatulu,
prin clauze interpretative inscrise in cuprinsul tratatului, tacita-decurge din practica concordanta
a statelor inaplicarea prevederilor unui tratat international. jurisdictionala-efectuata de tribunalele
arbitrale sau instante de judecata internationale (CIJ, CJCE), in cazul incare partile nu pot ajunge
la un accord asupra interpretarii tratatului.are forta obligatory doar pentru partileaflate in
diferendfacuta de catre organizatiile internationale –nu au character obligatoriu2. interpretarea
interna- se impune doar organelor statului in cauza, nu si altor state parti la tratat.poate fi
ointerpretare guvernamentala interna facuta de autoritatile publice guvernamentale, competente
in domeniulrelatiilor externe, sau poate fi efectuata de catre instantele de judecata ale statelor
parti

2.3Formulaţi principalele reguli de interpretare ale tratatelor

Sunt codificate in prevederile Conventiei de la Viena(1969) reguli generale:a)sa fie de buna

credinta-interpretarea sa aiba in vedere ce partile au vrut sa spuna in realitate b)sens obisnuit al
termenilor tratatului sa se tina cont de semnificatia uzuala a cuvintelor, cu exceptia cazurilor cind
sunt utilizate in sens special c)interpretarea termenilor tratatului sa se faca in contextul lor-fraza,
alineatul partea din tratat(preambul, anexe)d)interpretare in lumina obiectului si scopului sau
raportarea interpretarii la sensurile si scopurile pe care partilele’au avut in vedere e) regula
sensului clar- se vor interpreta doar acele prevederi care sunt neclare f)neadmiterii interpretarii
termenilor in sens absurd sau national-in contradictie cu contextul, obiectul, scopul tratatului
g)regula efectului util interpretarea sa produca un effect util asupra aplicarii tratatului, sa nu’l
faca fara efect(nul)
Test nr. 22

Subiectul I: Rezerve la tratate international

1.1 Definiţi noţiunea rezervei

Potrivit Convenţiei de la Viena (1969) rezerva=o declaraţieunilaterală, făcută de un stat atunci

cand semnează,ratifică, acceptă sau aprobă un tratat, ori aderă la acesta, prin care urmăreşte să
excludă sau să modifice efectul juridic al unor dispoziţii din tratat cu privire la aplicarea lor faţă
de statul respectiv.*un mijloc ce permite statelor care nu sunt de acord cu toate prevederile unui
tratat să devinătotuşi părţi la acesta.

1.2 Analizati conditiile în care pot fi formulate reserve

Articolul 23al Convenţiei din 1969 inaintează următoarele cerinţe faţă de formularea rezervelor:
1) rezervele trebuie să fie formulate in scris şi communicate statelor contractante şi altor state
careau calitatea să devină părţi la tratat. Retragerea rezervelor trebuie, de asemenea, făcută in
scris;2) rezervele sunt formulate cu ocazia semnării tratatului, ratificării, aprobării sau acceptării
sale, ori in momentul aderării.3) Statele parti pot accepta(acceptarea poate fi expresă sau tacită )
rezerva ce le’a fost notificata sau formula obiectii fata de aceste. Neformularea de obiecţii timp
de 12 luni de la notificarea rezervei =acceptare tacită.Retragerea obiecţiei la o rezervă necesită
formularea ei in scris.Conditii in care sa fie admisa formularea unei rezerve:1) rezerva să nu fie
interzisă de tratat;2) rezervele să nu se refere la acele dispoziţii ale tratatului, la care in mod
expres este exclusă posibilitatea formulării de rezerve;3) rezervele să se refere la acele dispoziţii
ale tratatului, la care in mod expres este prevăzută posibilitatea formulării de rezerve;4) rezervele
să nu fie incompatibile cu obiectul şi scopul tratatului.

1.3 Evaluaţi efectele pe carele produce rezerva

Rezervele au drept scop producerea unor modificari incadrul raporturilor stabilite inttre state. In
funcţie de atitudinea adoptată faţă de statul rezervatar din partea celorlalte state părţi ale unui
tratat internaţional, apar mai multe efecte. In calitate de efecte putem specifica ca se stabilesc
raporturile convenţionale intre state:1) intre statul care a formulat una sau mai multe rezerve şi
statele care le-au acceptat continuă să acţioneze tratatul, cu precizarea că in ceea ce priveşte
articolele faţă de care au fost formulate rezerve, dispoziţiile care leagă aceste state sunt cele
modificate conform rezervelor;2) intre statul rezervatar şi statele care au formulat obiecţii la
rezerve, in dependenţă de atitudinea diferită a acestora din urmă, se pot crea două posibile
grupuri de raporturi:a) statele care au formulat obiecţii la rezerve pot accepta ca restul
dispoziţiilor tratatului,neafectate prin rezerve, să se aplice intre ele şi statul rezervatar; b) aceleaşi
state pot insă, ca prin obiecţiile lor la rezerve, să refuze aplicarea in intregime atratatului in
raporturile dintre ele şi statul autor al rezervelor.3)Tratatul internaţional, la care s-au făcut
rezerve, se aplică in intregime, intre părţile contractante care n-auformulat rezerve.

Subiectul II: Dreptul Internaţional extraatmosferic

2.1 Definiţi DI extraatmosferic ca ramura DIP

Dr extraatmosferic= ansamblu de norme jur si principii ce stabilesc regimuul juridic al sp
extraatmosferic,inclusive a lunii si altor corpuri ceresti, regimul jur al obiectelor cosmice precum
si principiile de cooperare aleStatelor in vederea exploatarii si explorarii sp cosmic

2.2 analizati istoricul si codificarea dreptului Extraatmosferic

Primele explorari si investigatii ale spatiului cosmic s’au initiat in 1957 prin lansarea primului
satelit artificial al pamintului, si se initiaaza in acest sens necesitatea elaborarii unor principii si
norme juridice ce vor reglementa relatiile intre state in privinta sp cosmic si activitatilor spatiale.
Un rol principal in acest sens l’aavut ONU prin infiintarea Comitetului pt utilizarea pasnica a
spatiului cosmic, careelaboreaza o serie de actenormative internationale ce formeaza cadrul legal
al DI al spatiuluicosmic, activitate reglementata si in legislatiile nationale ale statelor ce participa
la explorarea si utilizarea cosmosuluisi corpurilor ceresti.Pentru a desfasura codificarea dreptului
extraatmosferic trebuie sa evidentiem care sunt izvoarele acestui drept,in primul rind sunt
aceleasi ca si ale DIP, desigur avind si izvoare specifice. Locul de izvor principal il ocupa
tratatele internationale multilaterale care consacra normele de baza ale DI cosmic , care se aplica
atit statelor cit si organizatiilor international Principalele tratate internationale ce regl acest drept
sunt: —„Tratatul cu privire la spaţiul cosmic”” din 1967); — „ „Acordul cu privire lasalvarea
astronauţilor din 1968 Un rol nu mai putin important il are si cutuma- aceasta ocupind un rol
second dupa tratate, cit si importanta deosebita mai au si rezolutiile Adunarii Generale ONUInca
de la inceput dr cosmic a avut pronuntat character de universalitate, fiind aplicabil atit statelor cit
sicelorlalte subiecte ale sale. Are character profund umanist si pasnic, fiind de la bun inceput dr
al pacii sicolaborarii internationale in folosul intregii omeniri, este un dr originar si autonom in
cadrul DIP

2.3 evaluati principiile dr extraatmosferic

Principiile acestui dr au fost consecrate in Tratatul cu privire la spatiul cosmic 1967.Acest tratat
totusi se limiteaza doar la enumerarea principiilor neprecizind continutul si ndefinind notiunile
de baza ale Dr cosmic, insa aspectul lacunar ale prevederilor tratatului cosmic au fost completate
prin adoptareade noi tratate privind activitatile cosmice si spatiale, elaborate la initiative
Adunarii gen a ONU. Pr folosirii cosmosului exclusive in scopuri pasnice- prevazut in multe
tratate, stabileste oblige statelor de a desfasura activitati cosmice in interesul mentinerii pacii.. pr
explorarii si folosirii cosmosului spre binele si in interesul tutror tarilor, intregii omeniri-
specifica obligestatelor de a se asigura ca de rezultatele activitatii cosmice vor beneficia toate
tarile si popoarele, acest pr implica colaborarea cit mai strinsa in activitatea spatiala a statelor
..princ libertatii de explorare si folosire a cosmosului de catre toate Statele-de aici decurgmai
multe dr pt state siOrganiz Internat,: dr de a desfasura acitivitati pasnice in cosmos, dr lde acces
in conditii de egalitate in spatial cosmic si pe corpurile ceresti, dr la libera exploatare si folosire a
cosmosului, dr de a avea acces la rezultateleactivitatii stiintifice spatiale…pr neadmiterii
apropriatiunii cosmosului-tratatul din 1967 prevede ca spatiul cosmic si corpurile ceresti nu
potface obiectul apropriatiunii nationale din partea statelor prin proclamarea suveranitatii lor,
prin folosinta sau altmijlok. … pr raspunderii internationale a statelor pt intreaga activitate
spatiala- toate statele poarta raspundere internationala pt activitatile nationale in cosmos
indifferent daca ele sunt desfasurate de organeguvernamentale sau neguvernamentale.. pr
considerarii astronautilor ca trimisi ai omenirii- rezulta obligatia principal pt state de a proteja si
ajutaastronautii, in az ca ei se afla in primejdie, au aterizat fortat pe teritoriul altui stat decit cel
de lansare sau auaterizat fortat in alta zona a oceanului decit unde erau asteptati

Test nr. 23

Subiectul I: Regimul de navigație pe Dunăre

1.1 Definiti notiunea de fluviu International

* in acceptiunea juridical subintelegem acel curs de apa ce strabate teritoriul a doua sau mai
multe state din punct de vedere economic.* cursuri de apa ce separa sau traverseaza teritoriiloe
mai multor state, care sunt navigabile pina la varsarea lor in mare sau ocean

1.2Analizati evolutia istorica si codificarea regimului de navigatie pe Dunare

Dunarea a constituit obiect al expansiunii si dominatiei din partea marilor puteri.La congresul de
la Viena a fost recunoascuta drept fluviu international. Pentru priam data regimul general
international de navigatie pe Dunare a fost stabilit prin Tratatul de la Paris din 1856 prin care se
instituie principiul libertatii de navigatie.A doua etapa afost adoptarea Conventiei Dunarii in
cadrul conferintei de la Paris 1921 prin care se instituie libertatea de navigatie care e asigurata cu
obligatia Statului de a acorda egalitate de tratament pentru toate naveleRegimul actual al Dunarii
e reglementat de Conventia de la Belgrad 1948, prevederile careia se aplica portiunii navigabile a
Dunarii de la Ulm(RFG) pina la Marea Neagra, prin canalul Sulina (Romania)*Navigatia pe
dunare e libera pentru cetatenii, navele comerciale, marfurile tuturor statelor in conditii de
egalitate *navele au dreptul de stationare, procedure de incarcare+descarcare, sa imbarce/debarce
calatori, sa se aprovizioneze cu combustibil, alimente* navele militare ale statelor riverane au
dreptul de a naviga doar pe portiunea de fluviu cuprinsa intre granitele proprii, in afara acestora-
doar pe baza de intelegere* navelor miliatare ale statelor neriverane le e interzisa navigatia pe
Dunare*Administratiile fluviale speciale au misiunea de a executa lucrari hidrotehnice pt
imbunatatirea navigabilitatiiDunarii in anumite sectoare* atributiile Comisiei Dunarene sunt de
coordonare si recomendare, consultare si uniformizare

1.4 evaluati structura si functiile Comisiei Dunarii

Comisia Dunării, organ cu competenţă generală asupra intregului fluviu, a fost create prin
Tratatul de la Paris din 1856, initial avea doar atributii tehnice, apoi atributii de elaborare a
regulamentului de navigatie fluviala,stabilirea si perceperea taxelor de la vasele in trecere pe
Dunare, sanctionarea contraventiilor savirsite pedunareComisia Dunării, alcătuită din
reprezentanţii statelor riverane, cate unul din partea fiecărui stat, a avut iniţialsediul in oraşul
Galaţi (Romania), iar din 1957 sediul acesteia a fost stabilit la Budapesta.Atributiile acesteia sunt
in general de coordonare si recomandare, de consulatre si uniformizare . in baza propunerilor si
proiectelor statelor riverane stabileste planul general al lukrarilor in interesul navigatiei,
desfasoara studii de uniformizare a regulilor de navigatie si supraveghere fluviala, face
recomandari statelor si transmite materialul documentar necesar pentru elaborarea de catre
fiecare stat riveran a regulamentului de navigatie, coordoneaza serviciile hidrometeorologice pe
Dunare, publica pentru nevoile navigatiei harti si atlaseComisia se bucura de personalitate
juridical iar membrii ei de imunitate diplomatica, localurile, arhivele sidocumentele comisiei
sunt inviolabile
Subiectul II: Crimele de război și contra umanitățIi

2.1 Definiti notiunea de crima de razboi si contra umanitatii

Crimele de război constituie o categorie importantă de fapte penale prin care se incalcă in mod
grav regulile stabilite prin tratatele internaţionale sau cu caracter cutumiar referitoare la modul de
desfăşurare a conflictului armat şi la protecţia anumitor categorii de persoane şi de bunuri in
cadrul acestuia. (asasiinatele inmasa,executarea ostaticilor,jefuirea)

2.2 Analizati proecsul de codificare a crimelor international

Crimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav pericol social
pentru naţiuni şi state, sunt fapte ce aduc atingere unor obligaţii internaţionale esenţiale.Pentru
prima oară termenul de crimă internaţională a fost utilizat in Statutul Tribunalului militar
internaţionalde la Nurnberg, conform căruia aceste se impărţeau in trei categorii:• Crime de
război;• Crime impotriva umanităţii;• Crime contra păcii.Analiza actelor incriminate in Statut
sunt inspirate din instrumente anterioare privitoare la legile şi obiceiurile războiului, respectiv
Convenţiile de la Haga din 1907 şi Convenţiile de la Geneva din 1929Sfera reglementarii
crimelor de razboi a fost extinsa si in conventiile de la Geneva din 1949 si in Protocoluladitional
la aceste conventii de la Geneva care au stabilit obligaţia statelor de a adopta legislaţia necesară
pentru pedepsirea infracţiunilor grave pe care le prevăd, de a căuta persoanele vinovate şi de a le
deferi tribunalelor sale indiferent de naţionalitate, potrivit principiului represiunii universale.
Scopul. Se atribuie la categoría crimelor contra umanităţii următoarele fapte: omorul intenţionat,
exterminările, punerea in sclavie sau obligarea la muncă forţată, deportările sau transferurile
forţate ale populaţiei civile, expulzarea, persecutarea pe motive politice, rasiale, religioase şi
etnice, deportarea, inclusivcurăţirea sau epurarea etnică, orice alte acte inhumane comise
impotriva oricărei populaţii civile (tortura, violul, prostituţia forţată, lipsirea de libertate etc),
genocidul, apartheidul, practica sistematică a dispariţiilor forţate.Adunarea Generală a ONU prin
Rezoluţia nr.1653(XVI) din 1961, a incriminat folosirea armelor nucleare şi termonucleare,
considerandu-le crime contra umanităţii..

2.3 Evaluati continutul juridic a crimelor de razboi si contra umanitatii

Crimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav pericol social
pentru bazele coabitării naţiunilor şi statelor. Ele sunt fapte care aduc atingere unor obligaţii
internaţionaleesenţiale. datorită gradului uriaş de pericol pentru existenţa statelor şi a
populaţiilor, au fost scoase in afara legii şi, pentru a impiedica şi descuraja comiterea lor, a fost
creată o instituţie juridică nouă – răspundereainternaţională a statelor şi persoanelor vinovate de
comitere a astfel de crime, prin care se incalcă in mod grav regulile stabilite prin tratatele
internaţionale sau cu caracter cutumiar referitoare la modul de desfăşurare a conflictului armat şi
la protecţia anumitor categorii de persoane şi de bunuri in cadrulacestuia. Conform articolului 6
al Statutului constituie crime contra umanităţii: asasinatul, exterminarea, sclavia,deportarea şi
orice act inuman comis impotriva populaţiei civile inainte sau in timpul războiului, precum şi
persecuţiile pe motive politice, rasiale sau religioase, indiferent dacă incalcă sau nu legeainternă
a ţării undeau fost comise. Crimele contra umanităţii, asemenea celorlalte crime internaţionale
pot fi comise de organeleunui stat sau de persoane particulare, in timp de pace sau de război.
Gravitatea deosebită a crimelor contra umanităţii este exprimată de imprejurarea, că in această
categorie seincadrează fapte prin care se aduc importante atingeri vieţii, integrităţii corporale
fizice sau mintale – valorisupreme ale fiinţei umane, intr-un mod care poate pune in pericol
existenţa biologic, ba mai multor naturacrimelor contra umanităţii se comit in baza unor planuri
concrete, ele constituind acţiuni premeditate.Caracterul de masă al crimelor contra umanităţii se
manifestă prin numărul mare de victime pe care le produc,asemenea crime fiind indreptate
impotriva populaţiei civile ca atare, nu a unor indivizi izolaţi, fie că lezarea priveşte o masă
amorfă de indivizi, fie că se referă la anumite grupuri in baza unor criterii precise care le
delimitează de populaţia civilă in general.Dintre crimele contra umanităţii, cea mai gravă este
crima de genocid. Ca urmare a gravităţii pe care o prezintaa această este reglementată distinct de
celelalte crime contra umanităţii.Termenul genocid inseamnă a ucide,distrugerea colectivelor
rasiale, religioase, etnice
Test 24

Subiectul I: Principiul pacta sunt servanta.

1.Definiti principiul pacta sunt servanda bona fide

Acest principiu presupune executarea cu bună credinţă a inţelegerilor internaţionale, o atitudine

constructivă in indeplinirea angajamentelor internaţionale care au fost asumate de către state.
Principiul bunei credinţe conţine regula pacta sunt servanda, insă, nu coincide integral cu ea, in
sensul căaceastă regulă poate fi privită ca o aplicare a principiului.

1.2.Analizati evolutia istorica si codificarea Principiului

acest principiu e cunoscut inca din antichitate , fiind unul dintre cele mai veki el totusi este
consacrat intr’omultitudine de acte, in acest sens stabilindu’se importanta si rolul deosebit pe
care il are acesta. Este prevazutin preambulul Pactului Ligii Natiunilor si in preambulul Cartei
Onu ce evidentiaza obligatia statelor membrede a indeplini cu buna credinta obligatiile asumate
potrivit Cartei ONU. Conventia de la Viena 1969 are oimportante deosebita in reglementarea
acestui principiu, stabilind ca orice tratat in vigoare leaga partile sitrebuie executat de ele cu
buna credinta.Actul final de la Helsinki precizeaza ca statele in exercitarea drepturilor suverane
tebuie sa se conformeze obligatiilor jur ce le revin in virtutea DI. Republica Moldova la fel are
reglementat acest principiu in Legea privind tratatele internationaleal RM, astfel RM nu poate
invoca prevederile legislatiei sale interne ca justificare a neexecutarii unui tratat la care e parte.

1.3Evaluati continutul jur al principiului

acest principiu e cunoscut inca din antichitate fiind unul din eleméntele principale ce se stabilesc
in reltiileintre state, in acest sens trebuie sa evidentiem ca statele sunt oblig sa indeplineasca cu
buna credinta si pe deplin tratatele internationale, buna credinta fiind cerinta elementara a
dreptului si echiitatii, si trebuie sa stea mereu la baza relatiilor dintre state, la baza interpretarilor
si executarii obligatiilor ce le revin. Initialrespectarea angajamentelor avea carácter mai mult
religios, fiind insotite de diferite ritualuri religioase, maitirziu acestea luind forma bunei credinte
ca obligatie de onestitate si indatorire de onoare. Sunt obligatorii doar respectarea tratatelor
licite, care sunt in conformitate cu jus cogens, si nicidecucm cele ilegale impuse prinforta. Prin
conţinutul şi finalitatea sa, principiul pacta suntservanda prezintă o importanţă deosebită, in
special in contextul relaţiilor internaţionale actuale, pentru realizarea şi dezvoltarea unor
raporturi normale intre toate statele, membre ale comunităţii international

Subiectul II: Imunitățile și privilegiile diplomatice și consulare

2.1 Definiti notiunea de imunitati si privilegii diplomatice si Consulare

imunitate diplomatică-tratamentul pe care, in baza dreptului internaţional, statele sint obligate să-
l acorde organelor diplomatice străine acreditate in aceste state sau, prin această expresie este
desemnat intregul complex de garanţii de care se bucură o misiune diplomatică şi personalul
acesteia din partea statului acreditar.

2.2Analizati procesul de codificare a imunitatilor si privilegiilor diplomatice si consulare

In cadrul procesului de codificare rolul cel mai important il au tratatele si multitudinea de
conventii care stabilesc regimul juridic ce urmeaza a fi aplicat intre state, drepturile si obligatiile
acestora in raportrile stabilite intre ele, fiind principalul izvor de dret.Tratatul internaţional este
un izvor important al dreptului diplomatic.Prima convenţie internaţionala care a reglementat
aspecte ale activităţii diplomatice a fost Regulamentul de laViena din 1815 cu privire la agenţii
diplomatici. La 18 aprilie 1961 a fost adoptata Convenţia de laViena cu privire la relaţiile
diplomatice, RM aderind in 1993. În 1963 a fost adoptată Convenţia cu privirela relaţiile
consulare, la care RM adera in 1993. La 10 decembrie 1969 Adunarea Generală a O.N.U. a
adoptat Convenţia cu privire la misiunile speciale. Mai sunt o multitudine de astfel de conventii
ce vizeaza dreptul consular si care s’ar referi la imunitati si privilegii diplomatice. La o buna pate
din ele a aderat si RM, fapt ce ne demonstreaza ca statul nostrueste cointeresant in stabilirea
relatiilor si dezvoltarea acestora cu alte state in diferite domenii, inclusiv in mentinerea relatilor
diplomatice.Pe parcursul a mai mulţi ani au fost adoptate mai multe convenţii internaţionale
carereglementează activitatea organizaţiilor international si, în special, privilegiile şi imunităţile
acestor organizaţii. Astfel, la 13 februarie 1946 a fost adoptată Convenţia cu privire la
privilegiileşi imunităţile Naţiunilor Unite, RMa aderat la ea în 1995.

2.3 Evaluati imunitatile si privilegiile diplomatice si consulare

Analiza iunitatilor si privilegiilor urmeaza a fi facuta in conformitate cu prevederile conventiilor

care le stabilesc.o buna parte din conventii stabilesc ca conventia internationala ar contribui la
favorizarea relaţiilor de prietenie dintre ţări, oricare ar fi diversitatea regimurilor lor
constituţionale şi sociale” şi ar mai trebui de evidentiat ca scopul acesora nu ar fi in a crea
avantaje unor indivizi, ci in a asigura îndeplinirea eficace a funcţiilor misiunilor diplomatice ca
organe de reprezentare a statelor”.1.imunităţile diplomatice sînt o excepţie care se aduce
principiului general, potrivit căruiaorice persoană este supusă jurisdicţiei locale. Imunităţile pot
fi absolute, funcţionale sau relative,în funcţie de termenul şi caracterul activităţii beneficiarului.,
acestea sunt enumerate in continutul Conventiei de la viena din 1961..2.Privilegiile diplomatice
sînt acele înlesniri, sau avantaje juridice acordate de către statul acreditar misiunii diplomatice
sau personalului acesteia. Misiunea diplomatică se bucură de următoarele privilegii: scutirea
deimpozite şi taxe, scutirea de taxe vamale pentru obiectele destinate uzului oficial al misiunii,
scutirea de oriceimpozite şi taxe pentru drepturile şi taxele percepute de misiune privindactele
oficiale.Convenţia de la Viena (1961) cu privire la relaţiile diplomatice, mai stabileste caorice
persoană care are drept la privilegii şi imunităţi beneficiază de acestea din momentul aflarii pe
teritoriulstatului acreditar,sau de la data notificării misiuniisale la M.A.E. al statului acreditar, si
le pierde din momentulce paraseste teritoriul acestui stat
TESTUL25

Subiectul I: Organizațiile internaționale – ca subiect DIP

1.1 DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT INTERNATIONAL PUBLIC

Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la raporturile internaţionale

reglementate de dreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi
asumă obligaţii internaţionale,iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere internaţională.

1.2 ANALIZATI PARTICULARITATILE ORGANIZATIILOR

INTERNATIONALE CA SUbIECTE DEDREPT INTERNATIONAL

Organizaţiile internaţionale reprezintă un fenomen caracteristic al relaţiilor mondiale actuale,

fiind chemate să contribuie la dezvoltarea inţelegerii şi colaborării dintre state, la asigurarea păcii
şi securităţii in lume. Calitatea de subiect de drept al organizaţiilor international guvernamentale
este exprimată prin posesia de drepturi şi aptitudinea de a dobandi şi indeplini atribuţiile in baza
statutului sau altor acte constitutive. Unele organizaţii internaţionale guvernamentale participă la
relaţiile internaţionale in nume propriu, ca subiecţi derivaţi şi limitaţi ai dreptului internaţional
public.Eficienţa activităţii organizaţiilor internaţionale guvernamentale depinde de modul in care
participă la ea statele membre. O primă caracteristică a organizaţiilor internaţionale se referă la
faptul că membrii acestora sunt statele suverane. Organizaţiile internaţionale guvernamentale, au
la baza creării lor un tratat incheiat intre două sau mai multe state. Această trăsătură a
organizaţiilor internaţionale este una dintre cele esenţiale, ea evidenţiind de la inceput că in
cadrul organizaţiilor internaţionale sunt prezente state suverane şi egale in drepturi, care au
consimţit liber să adere la activitatea organizaţiilor respective printr-un act de voinţă proprie.
Pornind de la aceasta, apare cu claritate că organizaţiile internaţionale au un rol de coordonare a
voinţei şi eforturilor statelor,şi nu un rol de subordonare O a doua caracteristică a organizaţiilor
internaţionale se referă la modul in care acestea au luat naştere. Un element comun tuturor
organizaţiilor internaţionale este faptul că asupra infiinţării lor s-a convenit in cadrul uneia sau
mai multor intalniri sau conferinţe la care au participat un anumit număr de state. La conferinţele
de constituire sunt stabilite o serie de reguli şi norme referitoare la scopurile şi obiectivele
organizaţiei, membrii şicompetenţele acesteia, tipurile şiformele de activitate, modul de formare
şi funcţionare a secretariatului şidiverselor organeale organizaţiei, incetarea activităţii etc.Din
aceasta derivă o a treia caracteristică a organizaţiei internaţionale, şi anume, permanenţa
instituţiei astfelconstituite. Caracterul de permanenţă se referă, in special, la aspectul continuu,
fără intreruperi al activităţiiorganizaţiei. Această trăsătură deosebeşte organizaţiile de
conferinţele internaţionale, care sunt entităţidistincte, cu caracter temporar. O altă caracteristică a
organizaţiilor internaţionale este aceea că ele dispun de organe proprii permanente, care asigură
realizarea acţiunilor prevăzute prin programul stabilit de către statele membre şi indeplinesc
diferite funcţii tehnico-administrative. In sfarşit o ultimă caracteristică este aceea că organizaţiile
internaţionale şi funcţionarii acestora se bucură pe teritoriul statelor membre de privilegii şi
imunităţi.

1.2 Evaluați capacitatea de exercițiu a organizațiilor internaționale ca subiect DIP

Organizaţia este o persoană juridical internaţională.In afară de ONU, şi alte organizaţii
internaţionale in baza actelor lor constitutive, care le conferă drepturi şi obligaţii, au o
personalitate juridică internaţională, fiind subiecţi de drept international cu caracter derivat,
secundar, limitat.In prezent calitatea de subiect de drept internaţional public a organizaţiilor
internaţionale guvernamentale este unanim recunoscută şi acceptată. Personalitatea juridică
international a organizaţiilor internaţionale nu este identică, prin conţinutul său pentru toate
organizaţiile, ci depinde de domeniulde activitate şi intinderea competenţei fiecărei organizaţii
internaţionale. Pentru ca organizaţiile internaţionalesă-şi poată atinge scopurile pentru care au
fost create, trebuie ca acestea să poată incheia acte juridice spre adobandi drepturi şi a-şi asuma
obligaţii in conformitate cu dreptul internaţional. Unei organizaţii internaţionale i se recunoaşte
indeosebi:• personalitatea de drept internaţional;• inviolabilitatea sediului şi libertatea de
comunicare oficială;• imunitatea de jurisdicţie locală, precum şi scutiri fiscale şi vamale.Statutul
juridic al unei organizaţii internaţionale nu constituie incă un principiu de drept internaţional, ci
există numai ca soluţie de speţă, fiind conferit in fiecare caz in parte prin tratatul de constituire,
care este atributiv de personalitate juridică internaţională, inclusiv de tot ceea ce cuprinde
statutul. Pentru garantarea independenţei, faţă de statul de origine, funcţionarii internaţionali
beneficiază de imunitatefiscală şi jurisdicţională, avand propriul sistem de securitate socială şi de
pensii.

Subiectul II: Dreptul international aerian

2.1)DEFINITI DR.INTERNATIONAL AERIAN CA RAMURA DE

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC

Dreptul internaţional aerian este o ramură a dreptului internaţional public şi constituie un

ansamblul de norme juridice şi principii de drept destinate reglementării relaţiilor dintre
subiectele sale, relaţii care iau naştere ca urmare a explorării şi folosirii spaţiului aerian de către
aviaţia civilă.O altă definiţie a acestei ramuri de drept: dreptului internaţional aerian cuprinde
normele juridice carereglementează folosirea de către oameni a spaţiului aerian, statutul juridic al
aeronavelor şi regulile referitoarela circulaţia aeriană.

2.2)ANALIZATI EVOLUTIA SI CODIFICAREA DR AERIAN

Dreptul aerian a inceput să se dezvolte doar incepand cu secolul XX, cind, ca urmare а
progreselor rapide indomeniul aviaţiei, a apărut necesitatea reglementării navigaţiei aeriene, a
creării unor norme de dreptinternaţional, care să guverneze activitatea statelor in aer.De
menţionat, că unele reguli juridice, cu privire la spaţiul aerian au fost formulate inaintea apariţiei
şi adezvoltării aviaţiei. In evulmediu, spaţiul aerian era privit ca aparţinand proprietarului
pămantului.Problema suveranităţii asupra spaţiului aerian a căpătat о insemnătate practică abia
spre sfarşitul secolului alXIX-lea şi inceputul secolului al XX-lea, о dată cu apariţia şi
dezvoltarea navigaţiei aeriene, care a starnit о luptă indarjită intre state pentru dominaţia aerului.
Existau la acea etapă două teorii privind spaţiul aerian:libertatea aerului şi suveranitatea asupra
spaţiului aerian. După primul război mondial, lupta dintre cele două principii s-a terminat cu
triumful definitiv al principiului suveranităţii statului asupra spaţiului aerian. Potrivit acestui
principiu, statul este suveran asupra coloanei de aer cuprinsă in limitele frontierelor sale,
cuprinzand şi spaţiul aerian de deasupra mării teritoriale.Principiul suveranităţii statului asupra
spaţiului aerian а fost consacrat intr-o serie de convenţii internaţionale,cum ar fi Convenţia de la
Paris din 1919, Convenţia de la Havana din 1928, Convenţia de la Chicago din 1944.Prin
Convenţia de la Paris din 1919, „inaltele părţi contractante recunosc că fiecare putere are
suveranitateacompletă şi exclusivă asupra spaţiului aerian de deasupra teritoriului său”. Spaţiul
aerian de deasupra larguluimării este liber. Statele contractante admit insă, in relaţiile dintre ele,
in condiţii de egalitate şi reciprocitate,libertatea de trecere, pe baza căreia fiecare stat se obligă să
acorde in timp de расе — şi fără оautorizaţiespecială — aeronavelor civile ale celorlalte părţi
contractante libertatea de trecere paşnică pe deasuprateritoriului său, in condiţiile stabilite de
convenţie.Prima convenţie, Convenţia cu privire la aviaţia civilă intematională, a inlocuit
regimul Convenţiei din 1919.Această convenţie proclamă şi ea suveranitatea deplină şi exclusivă
a statului asupra spaţiului aerian dedeasupra teritoriului său. Potrivit convenţiei, aeronavele
civile, proprietate par ticulară şi care nu sint folosite pentru servicii aeriene internaţionale
regulate au dreptul de a zbura peste teritoriul celorlalte părţi contractante, precum şi dreptul de a
face escale in scopuri necomerciale, fără a avea nevoie de о autorizaţie prealabilă. Acest drept
este subordonat insă unor restricţii legate de securitatea zborului. Statele contractante au dreptul
ca, pentru asemenea raţiuni, să le ceară să urmeze anumite itinerarii prescrise de ele sau să obţină
о autorizaţie specială. Convenţia cu privire la transportul aerian internaţional (denumită
convenţiacelor “cinci libertăţi”), prin care se urmăreşte facilitarea aeronavigaţiei internaţionale.
Aceste libertăţi aleaerului sint:1) dreptul de survol al aeronavelor străine prin spaţiul aerian al
statelor, ceea ce inseamnă trecerea lor inofensivă prin acest spaţiu, fără să aterizeze ;2) dreptul
aeronavelor străine de escală tehnică pe teritoriul unui stat, in vederea aprovizionării cu
carburanţisau pentru reparaţii ;3) dreptul aeronavelor străine de a debarca pasageri,
corespondenţă şi mărfuri provenind din statul a căruinaţionalitate о are aeronava, pe teritoriul
oricărei рăгţi contractante la convenţie;4) dreptul unei aeronave străine de a imbarca pasageri,
corespondenţă şi mărfuri cu destinaţia statului ei deinmatriculare ;5) dreptul aeronavei străine de
a debarca şi imbarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri pe teritoriul oricărui stat parte
contractantă a convenţiei.

2.3)EVALUATI REGIMUL JURIDIC AL NAVIGATIEI INTERNATIONALE AERIENE

Convenţia de la Paris din 1919 asupra navigaţiei aeriene prevedea în mod expres că fiecare stat
are suveranitatedeplină şi exclusivă asupra spaţiului atmosferic situate deasupra teritoriului său.
În cuprinsul acestui spaţiu, careconstituie spatial aerian naţional, se recunoaşte libertatea
traficului aerian, implicând un drept de trecereinofensivă a aeronavelor civile ale altor state care
să se exercite în condiţii stabilite de fiecare statSuveranitatea statului asupra spaţiului său aerian
se materializează în primul rând prin dreptul său de a stabiliregimul juridic de survol asupra
teritoriului propriu, atât pentru aeronavele naţionale, cât şi pentru cele străine Fiecare stat
reglementează prin legislaţia sa internă condiţiile de acces şi utilizare a spaţiului său aerian şi
poateinterzice ca anumite aeronave militare sau civile să pătrundă în acest spaţiuOrice violare a
reglementărilor stabilite potrivit legislaţiei naţionale reprezintă o încălcare a suveranităţiistatului
şi îi dă acestuia dreptul de a riposta, obligând aeronava infractoare să aterizeze, şi de a lua şi
altemăsuri considerate drept necesare pentru apărarea securităţii saleOrice aeronavă are
naționalitatea statului în ale căror register este înscrisăCu prilejul înmatriculării se face distincția
între aeronavele de stat și cele civile; distincţia nu are în vederecriteriul proprietăţii ci funcţiilepe
care le îndeplinesc aeronavele Statele au competența deplină și exclusive de a stabili regimul
juridic al spațiului lor aerian cu privire laorice aspect: regimul de zbor, reguli de securitate,
utilizarea în scopuri comerciale, militare, competență jurisdicțională etc.,