Examen Drept international public

TEST 1

Subiectul I: Principiile fundamentale de Drept Internaţional Public

1.1 Definiţi noţiunea de principiu fundamental

Principiile fundamentale ale D.I.P. sunt principii cu un grad maxim de abstractizare si
generalizare cu aplicare universala si avand valoare imperativa, ele aparand valorile
fundamentale ale relatiilor dintre subiectele D.I.P.
Caracteristici:
• Universalitate -; se adreseaza tuturor raporturilor de D.I.P.
• Gradul mare de abstractizare si generalizare
• Interdependenta dintre aceste principii
• Apara valorile fundamentale, avand o importanta deosebita pentru omenire
Nu exista nici o ierarhizare intre principiile D.I.P.
1.2Analizaţi istoricul formării şi codificării principiilor fundamentale
Principiile D.I.P. n-au fost pe deplin codificate, au existat incercari (Charta O.N.U.;
Declaratia
adunarii Generale a O.N.U. asupra principiilor de drept international cu privire la
relatiile
prietenesti si de colaborare intre state in conformitate cu Charta O.N.U., adoptata
prin Rezolutia
2625 / 1970; Charta Drepturilor si Indatoririlor pentru securitate si Cooperare in
Europa, Paris
1990)
Declaratia din 1970 enumera 7 principii fundamentale:
1. Principiul egalitatii suverane a statelor
2. Principiul autodeterminarii
3. Principiul neamestecului in treburile interne ale altor state
4. Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta
5. Principiul rezolvarii prin mijloace pasnice a diferendelor internationale
6. Principiul cooperarii intre state
7. Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor internationale asumate in
Charta O.N.U.
Actul final de la Helsinki 1975 mai adauga 3 principii:
8. Principiul inviolabilitatii frontierelor
9. Principiul integritatii teritoriale a statelor
10. Principiul respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
1.3. Evaluaţi natura juridică a principiilor fundamentale

Principiile fundamentale ale DIP sunt principii cu un

grad maxim de abstractizare si generalizare cu aplicare universala si având valoare
imperativa ele apara valorile fundamentale a relatiilor dintre subiectele DIP.Unul
dintre caracterele juridice este universalitate-adica se aplica tuturor domeniilor de
cooperare dintre state.Maxima generalitate-se adreseaza tuturor raporturilor de
DDIPO altă caracteristică juridică este gradul mare de abstractizare si generalizare.
Nu sunt ierarhizate, având o valoare juridica egala. Apara valorile fundamentale avind o
importanta deosebita pentru omenire.Au caracter dinamic întrucât datorita evolutiei
permanente a relatiilor internationale,este necesara evidentierea si aplicarea unor noi
norme internationale care pot deveni principii DIP. Reprezinta o conditie necesară
pentru evitarea conflictelor dintre state.Fac parte din categoria normelor jus cogens-
de la care nu se poate face abatere.

Subiectul II: Teritoriul în Dreptul Internaţional.

2.1. Definiţi noţiunea teritoriului în DIP

Teritoriul de stat reprezinta spatiul geografic in ale carui limite statul isi exercita
suveranitatea deplina si exlusiva,este alcatuit din suprafete terestre,acvatice si
marine,din solul,subsolul si spatiul aerian
Prin teritoriu in DI subînțelegem suprafata terestra,acvatica,subsolul,coloana de aer
de deasupra lor-baza materiala a pamantului.

2.2.Clasificaţi teritoriul şi comparaţi regimul juridic al fiecărei categorii.

In dependenta de regimul juridic teritoriul se clasifica in :

1)Teritoriu de stat-acele suprafete aflate sub jurisdictia deplina si exclusiva a unui
anumit stat,se afla in limitele frontierelor fiecarui stat in parte,asupra lui este
exercitata suveranitatea deplina si exclusiva a
statelor respective.

2)Teritoriu cu regim international-in aceste spatii nu se

exercita suveranitatea nationala a nici unui stat.De ex:zona internationala a spatiilor
submarine,marea libera si coloana de aer de deasupra ei,Antarctica,spatiul
extraatmosferic.

3)Teritoriu cu regim mixt-in aceste zone actioneaza prevederile legislatiei nationale si

a celei internationale.La rindul lor aceste spatii se clasifica in:spatii ce fac parte din
teritoriul unui anumit stat(fluviile internationale- Dunarea,Rinul,Canalele int-
Panama,Strimptorile int-Bosfor
si Dardanele)
*Spatii ce nu sunt parte componenta teritoriului unui
anumit stat(zona economica exclusiva,contigua,platoul continental).

4)terit cu regim international special-zone

demilitarizate,neutralizate,denuclearizate,zone de pace.

2.3 Formulaţi modalităţi de modificare a teritoriului în Dreptul Internaţional

Public

Modificarea teritoriului statelor este admisa de DI contemporan in baza respectarii

principiului dreptului popoarelor de a dispune de ele insele si numai prin mijloace
paşnice.Conform Actului Final CSCE de laHelsinki1975,statele semnatare considera
ca frontierele lor pot fi modificate in conformitate cu dreptul international,prin
mijloace paşnice si prin acord.Modalitati de modificare:Ocupatia originara-care se
refera la teritoriile fara stapin,fiind o modalitate prin care teritoriul din
America,Africa etc,erau alipite la imperiile coloniale.Aceste teritorii erau ocupate
nefiind respectate drepturile populatiei autohtone.Ocupatia teritoriilor
abandonate,teritorii care fusesera sub suveranitatea unui stat si care,chipurile,odata
parasite,puteau fi ocupate de alte state.Cesiunea de teritoriu-desemneaza actiunea de
trecere a unui teritoriu aflat sub suveranitatea statului care il cedeaza sub
suveranitatea statului care il primeste.Astfel modificarile teritoriale pot avea loc prin
desprinderea unei parti de teritoriu de la un stat si formarea unui nou stat,reuniunea
mai multor state in unul singur,prin fuziune prin absorbtie,dezmembrarea unui stat in
2 sau mai multe state si transferal de teritoriu de la un stat la altul.Consimtamintul
populatie de pe teritoriu ce urmeaza sa fie modificat se poate exprima:prin hotarire a
organuluilegislativ;prin consultarea populatiei(referendum).

Test 2

Subiectul I: Principiul nerecurgeii cu forţa şi neameninţării cu ea

1.1Definiţi noţiunea principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa.

Principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa- regelementeaza relatiile

interstatale,legate de nerespectarea pacii,nerespecatarea dreptului la viata al tuturor
membrilor societatii internationale si al individului aparte in lumea
neviolenta,interzice
solutionarea cu aplicarea fortei a diferendelor internationale.Principiu fundamental
DIP care condamna razboiul ca mijloc de reglementare a diferendelor
internationale si renuntare la razboi ca instrument de politica nationala in relatiile
reciproce dintre state.Principiu care limiteaza recurgerea la forta in relatiile
internationale dintre state.

1.2Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului

Astfel primele incercari de limitare a recurgerii la forta in relatiile internationale si

de reglementare pasnica a diferendelor internationale au aparut in sec 19,pe la
mijloc,insa fara prea multa incidenta asupra statelor.Unele actiuni de scoatere a
razboiului in afara legii au avut loc abia in perioada interbelica sub egida Societatii
Natiunilor.Pactul societatii natiunilor instituia obligatia de neagresiune,insa in
acelaşi timp,lasa la dispozitia statelor dreptul de a incepe razboi dupa epuizarea
mijloacelor pasnice de reglementare a diferendelor.Dupa pactul Briand Kellog,si
tratatul de neagresiune si conciliere,de la Rio de Janeiro,la fel condamna
agresiunea.Carta ONU prevede ca toti membrii ONU se vor abtine in relatiile
internationale de a recurge la amenintarea cu forta sau folosirea ei atit impotriva
integritatii teritoriale cit si alt mod incompatibil cu scopurile ONU.La fel si Actul
Final de la Helsinki,1975,precizeaza continutul acestui principiu si prevede o serie de
garantii juridice pentru realizarea in practica a acestui principiu.

1.3 Evaluați conţinutul Juridic

Astfel dupa cum am mentionat conform acestui principiu in prezent razboiul este
considerat cea mai grava crima internațională
Conform Cartei ONU în care se stipulează că toți membrii organizaţiei se vor abţine
în relaţiile lor internaţionale de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei fie
impotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat fie in orice alt
mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite.Conform actelor sus menţionate se
interzice:1. Orice acţiuni ce reprezintă o ameninţare cu forţa sau aplicarea directă sau
indirectă a forţei impotriva altui stat.2. Aplicarea forţei sau ameninţarea cu forţa în
scopul incălcării frontierelor internaţionale ale altui stat sau în scopul soluţionării
diferendelor internaţionale.3. Represaliile cu aplicarea forţei armate.4. Organizarea
sau sprijinirea organizării pe teritoriul unui stat a forţelor neregulate sau a altor bande
armate.5. Organizarea, instigarea acordarea de asistenţă sau participarea la acţiunile
de război civil sau teroriste pe teritoriul altui stat.6. Ocuparea militară a teritoriului
altui stat
prin aplicarea forţei cu incălcarea prevederilor Cartei ONU.7. Achiziţiile teritoriale
străine obţinute ca rezultat al ameninţării cu forţa sau aplicării ei.8. Acţiunile
forţate ce au drept scop privarea popoarelor de dreptul
la autodeterminare. Noţiunea de ameninţare cu forţa presupune intimidarea cu
folosirea forţei armate, întreruperea legăturilor de comunicaţii,comerciale sau
concentrarea de trupe la frontierele unui stat, demonstraţii de forţă sau manevre
militare in vecinătatea frontierelor unui stat. Acest principiu presupune interzicerea
propagandei de
război.

Subiectul II: Canalele Internaţionale

2.1 Definiţi noţiunea de canal internaţional

Canalele-cai de comunicatie maritima si internationala care

leaga 2 mari libere.Mai sunt denumite si canale internationale.
Canalul-cale artificiala sapata pe teritoriul unui stat,supus suveranitatii exclusive a
aceluistat.Cai maritime de navigatie artificiale constituite pentru a lega 2 mari sau
oceane in scopul scurtări rutelor de navigatie

2.2 Analizaţi regimul de navigaţie prin canale internaţionale.

Asupra canalului nu se aplica automat norma cutumiara de libertate a comunicarilor

internationale.Internationalizarea canalului depinde numai de consimtamintul
statului pe teritoriul caruia se gaseşte,care trebuie exprimat printro conventie speciala
incheiate cu statele interesate.De aceea regimul juridic de navigatie prin canalele
internationale nu este reglementat
de Conventia asupra dreptului marii1982.Daca e sa privim prin prisma teritoriului in
DI,canalele internationale fac parte din teritoriu cu regim mixt unde actioneaza
prevederile legislatiei nationale si a celei internationale.

2.3Evaluaţi regimul juridic al canalului Suez şi de Panama.

Canalul suez a fost internationalizat prin conventia de la constantinopol

1888,semnata de 9 state.Conform conventiei ,Canalul suez trebuie sa fie intotdeauna
liber si de comert sau de razboi,fara deosebire de pavilion.Conventia proclama 3
principii cu privire la regimul de navigatie prin canal:egalitatea in tratament al
tuturor navelor,libertatea de acces in canal si neutralizarea canalului.Conform
rezolutiei 1956 a consiliului de securitate ONU,este interzisa orce interventie
politica
in gestiunea canalului.In timp de razboi,puterilor beligerante nu li se permite
debarcarea in cadrul canalului,fie a trupelor,fie a munitiilor
sau materialelor de razboi.Regulamentul de trafic naval prin canal si in porturile sale
este fixat de Autoritatea Navala a canalulul Suez
Zona canalului este port liber.
Canalul Panama-regimul juridic al canalului este reglementat de tratatul Hay-
Bunau- Varilla1903.Acest tratat atribuie pe linga toate,drepturi specifice in
favoarea SUA ex:dreptul de ocupatie si control a unui teritoriu de10 mile de a
lungul istmului Panamez,cu excluderea jurisictiei panamei,dreptul de monopol
asupra constructiei si gestiunii canalului si a oricaror altor cai de comunicare de a
lungul istmului,dreptul de aparare militara a canalului.In1977 se incheie un nou
tratat cu privire la canalul Panama si Tratatul cu prvire la neutralitatea permanenta a
canalului Panama.Primul tratat
a desfiintat zona canalului,teritoriu aflat sub jurisdictia SUA si a asigurat
transferul gradual intro perioada de 20 ani a gestiunii canalului autoritatilor
panameze.Dupa ce tratatul a ajunsla scandenta,Panama a reluat integral
administrarea canalului.
Al 2 tratat e inca in vigoarea,prin tratatul dat,statul panamez se obliga sa respecte
libertatea de trecere in orice timp.Potrivit tratatului SUA beneficiaza in mod
prioritar de aceasta libertate si isi rezerva dreptul
De a recurgela forta inclusiv contra Panamei pentru a asigura liberul pasaj sau
securitatea canalului.

Test nr.3

Subiectul I: Principiul neintervenţei în afacerile interne

1.1 Definiţi principiul neîntervenţiei în afacerile interne

Principiul presupune realizarea de catre stat a funcțiilor lor ce deriva din

suveranitatea interna in conformitate cu dreptul international,fara implicarea statelor
terte sau altor subiecti de drept international. Principiu fundamental care constitue o
garantie a suveranitatii si independentei fiecarui stat in parte.Mijloc de limitare si
consacrare in DI si in relatiile interantionale,a suveranitatii
si independentei participantilor la relatiile internationale. Acest principiu
semnifica obligatia statelor de a nu se amesteca in afacerile interne
si externeale statelor.

1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului

In doctrina de DIP principiul dat a fost afirmat in lucrarea lui Grotius De iure belli
ac pacis.Revolutia franceza ,aflinduse in fata unei amenintari cu interventia armata
contra revolutionare din partea
statelor europene,a declarat principiul neinterventiei in afacerile interne ale statelor-
natiuni.Astfel constitutia 1791 prevede ca natiunea franceza
nu recunoaste interventia prin intermediul razboaielor cuceritoare si nici intrun caz
nu va indrepta fortele sale armate impotriva libertatii oricarui popor.Acest
principiu a fost sprijinit si de Doctrina Monroe,Presedinte SUA care a declarat ca
SUA nu va interveni in treburile interne ale unui
stat.O alta doctrina care a consacrat acest principiu este Doctrina
Drago,ministrulafacerilor externe Argentina.La fel si conventia de la Monte Video
1933,consacra acest principiu si spune ca nici un stat nu are dreptul de a interveni in
afacerile interne si externe ale altor state.Pactul Ligii Natiunilor,la fel contine
principiul dat.Dupa al 2-lea Razboi mondial acest principiu este consacrat in Carta
ONU.,precum si in statutele altor organe internationale cum ar fi Pactul Ligii
Arabe;Carta OSA,Carta OUA,conventia de la Viena cu privire la
relatiilediplomatice
1967.Declaratia Adunarii generale a ONU din70 si Actul Final de la Helsinki 75,la
fel prevad ca statele trebuie sa seabtina de la spprijinirea directa sau indirecta a
activitatilor teroriste,indreptate impotriva regimului altui stat.

1.3 Evaluaţi conţinutul juridic al principiului

Dupa cum am mentiona mai sus,o multitudine de acte consacra principiul dat.Astfel
conform prevederilor Actului Final de la Helsinki*75,statele participante se vor
abtine de la orice interventie directa sau indirecta,individuala sau colectiva,in
treburile interne sau externe care intra in copetenta nationala a
altui stat participant,oricare ar fi relatiile lor reciproce.Ele se vor abtine
in consecinta de la orice forma de interventie,de la orice act de constringere
militara sau politica,economica ori de alta natura ,tinzind sa subordoneze
intereselor lor exercitarea de catre un alt stat participant
a drepturilor inerente suveranitatii sale si prin aceasta sa obtina un avantaj
oarecare.In consecinta ele se vor abtine intre altele,de la sprijinirea,directa sau
indirecta,a activitatilor teroriste sau aactivitatilor subversive,sau altele indreptate
spre rasturnarea vilenta a regimului altui
stat participant.Principiul neinterventiei semnifica obligatia statelor de a nu se
amesteca in afacerile interne si externe ale unu stat,de a nu le impune regimul sau de
stat si ideologia sa.Interventia la rindul sau poate
fi:armata;economica,diplomatica,ideologica.Ca si toate celelalte principii
fundamentale DIP,principiul dat reprezinta o norma jus cogens,de la
care nu se poate face nici o abatere.

Subiectul II: Populaţia în Dreptul Internaţional

2.1. Definiţi noţiunea populaţiei

populatie reprezinta totalitatea persoanelor fizice ,aflate in cadrul unui stat si supuse
jurisdictiei acestuia. În calitate de eliment constitutiv al statului,populația este o masă
de indivizi legati de stat printr-o legătură juridică de cetățenie,reprezentand ansamblul
naționalităților. Populația la rândul la rândul ei este constituită din Cetățeni persoane
care dispun de plenitudinea de drepturi oferite de acel stat. Străinii fiind persoanele
care se află pe teritoriul unui stat,dar care are cetățenia altui stat.O altă categorie de
persoane care sunt pe teritoriul unui stat sunt apatrizii ,fiind acele persoane care nu au
cetățenia nici unui stat și o altă categorie de persoane sunt refugiații,persoane care
aparțin unor minorități etnice,religioase,etc și care sunt cetățenii statului respectiv dar
care se bucură de o protecție internațională.
2.2.Analizați aspectele legate de apatridie

Dupa cum prevede DUDO 1948,recunoasterea demnitatii proprii si a

drepturilor egale si inalienabile a tuturor membrilor familiei umane constituie
fundamentul libertatii,justitiei si pacii in lume.Conf art 15
DUDO,toti au dreptul la cetatenie.Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de
cetatenia lui sau i se va refuza dreptul de asi schimba cetatenia.Pactul international
privind Drepturile civile si politice 1966 prevede ca,fiecare copil va avea fara
discriminare,dreptul la acele masuri de protectie pe care le cere statutul sau de minor
din partea familiei,societatii, si statului.Fiecare copil
are dreptul sa obtina o cetatenie.Conventia din 1979 privind eliminarea tuturor
formelor de discriminare impotrvia femeilor sustine ca statele parti vor acorda
femeilor drepturi egale cu cele ale barbatilor sa obtina schimbe,sau sa pastreze
cetatenia lor.La fel si conventia europeana asupra cetateniei 1997, reglementeaza
aspecte prind prevenirea apatridiei.
Cadrul juridic al RM se elaboreaza pe baza constitutionala ce sustine printre altele ca
drepturile si libertatile fiintei umane reprezinta valorile supreme ce sunt garantate.La
fel si legea cetateniei RM,se bazeaza pe principiile:dreptui la o cetatenie a fiecarui om
si evitarea apatridiei.

2.3 Formulaţi soluţii privind evitarea apatridiei

1) Necesitatea ratidicării Convenţiei privind statul apatridului 1954 şi Convenţiei

privind reducerea cazurilor de Apatridie 1961
2) Informarea în masă a persoanelor ce nu deţin nici o cetăţenie privind dobîndirea ei
3) Colaborarea autoritaţilor cu UNHCR pentru prevenirea apatridiei.

TEST nr.4

Subiectul I: Principiul soluţionării paşnice a difirendelor internaţionale

1.1Definiţi principiul soluţionării paşnice a difirendelor

internaţionalePrincipiul solutionarii paşnice a diferendelor internationale-
presupune un sistem de metode si mecanisme careasigura cooperarea pasnica a
subiectilor de drept international in toate domeniile relatiilor internationale ,care
permit alegerea mecanismelor concrete de acest fel pt ca partile in diferend sa nu
inceteze sa caute mijloacele pertinente de solutionare a diferendului.

1.2Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului

In evul mediu statele utilizau frecvent medierea,arbitrajul si concilierea.Reguli de

drept international stabilite prin
tratatele multilaterale apar abia la sfirsitul sec 19, cu prilejur conferintelor de pace de
la Haga din 1899 si1907.Insa atita timp cit dreptul international nu interzicea
razboiul si cit timp recurgerea la forta
era permisa,solutionarea pasnica nu putea sa aiba decit un caracter subsidiar si
sporandic.Dupa infiintarea ligii natiunilor sau reglementat o serie de instrumente
juridice internationale,care au consacrat principiul nerecurgerii la forta si la
amenintarea cu forta,acesta avind caracter de norma imperativa.Principiul dat sia
cunoscut o consacrare cruciala in Carta ONU 1945.De altfel acest principiu reprezinta
si unuldintre scopurile ONU,adica infaptuirea prin mijloace pasnice si in
conformiutate cu principiile justitiei sidreptului international.Cu prilejul codificarii
DI,principiul solutionarii pasnice a diferendelor internationale,cunoaste
importantedezvoltari.De ex urmeaza Declaratia Adunarii Generale ONU asupra
principiilor de drept international,ActulFinal de la Helsinki
1975,Declaratia de la Manilla cu privire la reglementarea pasnica a diferendelor
internationale 1982.Astazi principiul dat,are o importanta deosebit de mare din
considerentul solutionarii problemelor internationale fara a recurge la forta,astfel
neavind de suferit nici pacea si securitatea internationala si nicinatiunea.

1.2 Evaluaţi conţinutul juridic

al principiuluiConform Actului Final Helsinki75 ,Statele vor reglementa diferendele

internationale dintre ele prin mijloace pasnice,astfel incit sa nu fie puse in peicol
pacea si securitatea internationala si justitia.Ele se vor stradui cu buna-credinta si
intr-un spirit de cooperare sa ajunga la o solutie rapida si echitabila pe baza dreptului
international.In acest scop ele vor recurge la mijloace ca negocierea
,ancheta,medierea ,concilierea
,arbitrajul,reglementarea judiciara sau la alte mijloace pasnice la alegerea
lor,inclusiv orice procedura de reglementare convenita prealabil diferendelor la care
sunt parti.In cazul in care nu se ajunge la o solutie
prin folosirea unuia din mijloacele pasnice de mai sus,partile indifered vor continua
sa caute un mijloc reciproc ,acceptabil pentru a reglementa pasnic diferednul.Statele
participante,parti la un diferend intre ele,precum si
celelalte participante,se vor abtine de la orce actiunecare au putea agrava situatia
astfel incit sa puzna in pericol mentinerea pacii si securitatii internationale si
prinaceasta sa faca mai dificila reglementarea pasnica a diferendulu
Astfel Declaratia din 1982 cu privire la reglementarea pasnica a diferendelor
internationale,prevede obligatiastatelor dea actiona cu
buna credinta in relatiile dintre ele pentru a evita ivirea de diferente,urmind sa
traiascain pace.

Subiectul II: Regimul juridic al străinilor

2.1 Definiţi regimul juridic al străinilor

Strainul conform legilatiei internationale si conform doctrinei de specialitate

reprezinta persoanele care aucetatenia altor state si se afla pe teritoriul altui stat a
carui cetatenie nu o are.Conform legii cu privire la regimul juridic al cetatenilor
straini si al apatrizilor RM-se considera cetatean strain persoana care nu are cetatenia
RM dar care are dovada apartenentei sale la un alt stat.

2.2 Analizaţi principiile regimului juridic al străinilor.

In practica si teoria dreptului international se intilnesc 4 forme principale ale conditiei

juridice a strainului:A)regimul national-potrivit acestui principiu,strainii,in conditiile
legii dispun de drepturi civile sifundamentale,extrem de rar si de drepturi
politice.Regimul national este stabilit si strainilor din tara noastra,art19Constituie,care
spune ca strainii si apatrizii au aceleasi drepturi si indatoriri ca si cetatenii RM,cu
exceptii prevazute de lege.In columbia de ex cetatenii spanioli au dreptul dea
participa la alegeri insa nu de a candida.B)Regimul special-prin care strainilor li se
acorda numai acele drepturiu prevazute in mod expres de legiinterne si tratate
internationale,de ex dreptul dea intra liber intro tara fara vize si fara
pasaport.C)Regimul clauzei natiunii celei mai favorizate-este consacrat de regula in
tratatele bilaterale.In acest regimstatul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturi
conferite cetatenilor unui stat tert,considerat favorizat.D)Regimul reciprocitatii-
reciprocitatea implica situatii cind strainii dispun de anumite drepturi sub conditia
caaceste drepturi sa fie acordate si cetatenilor proprii in tarile carora apartin strainii in
cauza.Reciprocitatea poatefi legislativa,diplomatica sau de facto.E)In istorie sa
cunoscut si regimul capitulatiilor,in virtutea caruia ,strainii,cetateni ai mai multor
puteri erauscosi de sub jurisdictia statului in care se aflau.Astfel de regim
sa intilnit in Turcia sec 18,China Japonia sec19.F)Un regim special
il reprezinta regimul personalului diplomatic si consular.Acest regim
reglementeazaintrarea sederea si iesirea strainului,membru al personalului diplomatic
si consular,a familiilor etc.2.3 Estimaţi clauza naţiunii celei mai favorizateDupa cum
am mentionat deja,regimul clauzei natiunii celei mai
favorizate este consacrat de regula in tratate bilaterale. In acest regim statul acorda
strainilor aflati pe teritoriul sau drepturi conferite cetatenilor unui stattert,considerat
favorizat.Domeniile care pot face obiectul clauzei sunt:tarife vamale,tranzit,importuri
si exporturi,regimul persoanelor fizice
si juridice,drepturi de autor,regimul misiunilor diplomatice si consulare etc.Potrivit
altei definitii,principiul clauzei natiunii celei mai favorizate prevede ca orce facilitare
acordata de unstat membru al Organizatiei mondiale a comertului,in favoarea altui
stat membru,se extinde obligatoriu asupratuturor statelor membre-acesta fiind
principiul nediscriminarii in comertul international.De ex UE a incheiat cu tarile terte
acorduri comerciale prin care se acorda reciproc clauza natiunii celei
maifavorizate.Astfel de acorduri au fost semnate cu tarile arabe exportatoare de
petrol si cu cele din Pactul Andin1984,Cu statele ASEAN
1980 s.a.Cu RM,UE a inkeat un acord nepreferential- numit acord de parteneriat si
cooperare cu UE la 28 noiemrie1994,care pina la incheierea unui nou acord cu
UE,astazi reprezinta baza legala a relatiilor RM/UE.

Test nr.5

Subiectul I: Principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor de

stat

1.1Definiți principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor de stat.

Principiul integrității teritoriale –implica protectia drepturilor statelor

la integritate si inviolabilitateateritoriului,pt ca acest scop putand fi folosite
mijloacele juridice prezente in dreptul international si altemijloace,inclusiv remediile
nationale.Principiul presupune dreptul statului de a exercita
supremația sa deplină pe teritoriul său, delimitat prin frontiere de stat, supremație
ce-și găsește expresie în organizarea politico-administrativă a
teritoriului, în stabilirea regimului juridic al persoanelor ce se află
pe teritoriul său, în folosirealiberă a resurselor sale naturale.Principiul inviolabilității
frontierilor de stat –reglementeaza metodele si formele de cooperare a statelor
inscopul asigurarii protectiei frontierelor,inclusiv inchierea tratatelor despre
delimitarea si demarcarea,apararelegitima colectiva,solutionarea diferendelor de
frontiera si elaborarea mecanismelor respective.

1.2Analizați evoluția istoricăși codificarea principiilor.

Dreptul la integritate teritorialași inviolabilitatea frontierilor de stat este o consecință

juridică a suveranitățiinaționale. Iniț
ial aceste drepturi nu au fost statutate ca principii desinestătătoare ale
Dreptului Internațional, cidoar ca drepturi și îndatoriri ale statelor stipulate în tratatele
de pace de după primul război mondial. Prinadoptarea Cartei ONU, de si principiul
integrității teritoriale nu a fost stipulat într-un mod distinct, fiind inclusîn art.2, a fost
statuat cu o sferă de aplicare
universalăși obligația respectării lui de state în ansamblul relațiilor internaționale.
Pentru prima dată aceste principii au fost enunțate și dezvoltate separat de către
ActulFinal de la Helsinki din 1975. Ulterior, împreună cu cel al ”respectării
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului” aceste 2 princincipii au devenit
alături de cele șapte enumerate în Carta ONU, principiifundamentale ale dreptului
Internațional.

1.3 Evaluați conținutul juridic al principiilor.

Principiul integrității teritoriale mai presupune interzicerea oricăror tentative de a

urmări ruperea par țială sautotală a unității naționale, manifestările de for ță
îndreptate împotriva teritoriului unui anumit stat. Astfel,statelor le revine
obligația de a nu viola teritoriul altui stat, de a nu anexa cu for ța teritoriul altu stat,
precumșide anu exercita puterea sa pe teritoriul acelui stat.O consecinț
ă a acestui principiu este inadmisibilitatearecunoașterii ca legale a oricărei achiziții
teritoriale efectuate prin for ță. În acest sens, Dreptul Internaț ionalinterzice
mișcările secesioniste care au ca scop încălcarea acestui principiu. Recunoașterea
integrităț iiteritoriale presupune însă și acceptarea dreptului de ”pasaj inofensiv”,
dreptul de tranzit aerian, feroviar,maritim dar numai în virtutea și limitele stabilite de
convenții și tratatele internaționale.Principiul inviolabilității frontierilor de stat
presupune că modificarea frontierelor de stat se face doar prinmijloace pașnice, pe
baza unui acord intervenit între statele interesate și pe bază de plebiscit.Potrivit
acestui principiu, frontierele fiecărui stat vor trebui să fie respectate de toate celelalte
state, de unde decurge caracterulilicit al oricăror manifestări sau sau demonstrate ii
de forță în aproprierea acestor frontiere. Modificările teritoriale și implicit a
frontierelor se face în baza
eprimării voinței libere a poporului prin intermediul plebiscitului.

Subiectul II: Zona Economică Exclusivă

2.1Definiți noțiunea de zonă economică exclusivăzonă

economică exclusivă –este o zona situata dincolo de marea teritoriala si adiacenta

acestia,supusa regimului juridic special in virtutea caruia drepturile si jurisdictia
statului riveran si drepturile si libertatile celorkate state sunt guvernate de dispozitiile
pertinente ale conv ONU asupra drept marii ,1982.

2.2Determinați drepturile și obligațiile tuturor statelor în z.e.e.

În z.e.e. statele se bucură de libertățile de navigație și

de survolși de a pune cabluri și conducte submarine cît și de libertatea de
a folosi marea în alte scopuri licite pe plan internaționalStatele deasemenea vor
avea obligația de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile şi obligaţiile
statuluiriveran şi vor respecta legile şi reglementările adoptate de acesta în
conformitate cu dispoziţiile Convenţiei cu privire la
dreptul mării din 1982 şi, în măsura în care ele nu sunt incompatibile cu prezenta
parte, celelaltereguli de drept internaţional. Printre asemenea
obligațiuni se numără:1) Interdicția transportului de sclavi2) Obligația de a coopera la
reprimarea pirateriei3) Obligația de cooperarpentru reprimarea
reprimarea traficului ilicit de stupefiante şi de substanţe psihotrope
practicat de nave4) Obligația de cooperare pentru reprimarea emisiunilor
neautorizate (radio)

2.3Evaluați drepturile exlcusive și obligațiile statelor riverane în zonele lor e.e.

În z.e.e. statul riveran drepturi suverane în scopul explorării şi exploatării,

conservării şi gestiunii resurselor naturale, biologice sau nebiologice, ale fundului
mării, ale subsolului acestuia şi ale apelor de deasupra, ca şicu privire la celelalte
activităţi de explorare şi exploatare a zonei în scopuri economice, cum ar fi
producereade energie cu ajutorul apei, al curenţilor şi al vântului. Statul riveran
mai are dreptul la:Amplasarea și folosirea de insule artificiale, instalații și
lucrări.Cercetarea științifică marina protectia și conservarea spațiului marin.Statul
riveran are obligațiunea de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile şi de
obligaţiile celorlaltestate şi va acţiona într-un mod compatibil cu Convenția cu
privire la dreptul mării din 1982.

TEST nr.6

Subiectul I: Principiul dreptului popoarelor la autodeterminare

1.1.Definiți principiul autodeterminării popoarelor și dreptul lor de a dispune

de ele însele.

-reglementeazzaasigurarea drepturilor acestei categorii a subiectilor de drept

international in vederea alegerii formelor simetodelor de realizare a statutului
politic,dezvoltarii economice libere,identitatii culturale,participarii inrelatii;e
internationale.

1.2Analizați evoluția istorică și codificarea principiului.

Principiul autodeterminării a fost fundamentat pentru prima dată în declarația

președintelui W.Wilson, din 22ianuarie 1917, în care se menționa că o
pace trainică nu se poate edifica decît prin consimțămîntul popoarelor.Ceva mai
tîrziu, tot el avea să menționeze că autodeterminarea nu este un simplu fapt, ci un
principiuimperativ.Pentru prima dată principiul autodeterminării este consacrat în
Carta ONU, ulterior acesta fiind reglementat șiîn
Rezoluția Adunării Generale a Onu 1960 referitoare la acordarea independenței țărilor
și popoarelor dincolonii, în Actul Final de la Halsinki
1975 precum și în Pactul internațional privind drepturile civile și politice.
1.3Evoluați conținutul juridic al principiului.

Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele implică următoarele drepturi

fundamentale:a)dreptul popoarelor asuprite de a se constitui într-un stat propriu și
independent. b)dreptul popoarelor asuprite de a lupta împotriva dominației străine
și caracterul legal al acestei luptec)dreptul de a beneficia de protecția dreptului
internațional.d)dreptul de a stabili relații oficiale cu state ș i de a participa la
organizații internaționale e)dreptul la libera exploatare a resurselor minerale,
biologice etc.La rîndul lor statele pentru respectarea acestui principiu sunt obligate
să acorde ajutor ONU în vedereaachitării acesteia de răspunderile pe care i
le conferă carta ONU în privința acestui principiu și să se abțină dela orice măsură
de constrîngere care ar priva popoarele de acest drept.Pentru ca un
popor să cîștige dreptul de a se numi Mișcare de Eliberare Națională și de a se
bucura de aceststatut este nevoie ca să întrunească 3 elemente :1) Poporul să aibă la
bază un substrat cultural (valori,limbă, religie etc.)2) Trebuie să existe un organ de
conducere3) Acest organ de conducere
trebuie să se bucure de autoritate în fața poporuluiTrebuie de menționat că
minoritățile naționale nu au dreptul de a lupta pentru autodeterminare. Minoritățile
trebuie și sunt protejate prin tratate internaționale prin care
li se garantează drepturile și libertățile fundamentale (inclusiv cele la păstrarea
identității).

Subiectul II: Marea liberă

2.1 Definiți noțiunea de mare liberă

Marea libera este acea parte a Oceanului Mondial,situata in afara limitelor

zonei economice exclusive si estedeschisa pt toatele statele fie ele riverane,fie
fara litoral.Convenția cu privire la dreptul mării din 1982 define
ște marea liberă drept acea parte a mării care nu estecuprinsă nici în zona
economică exclusivă, nici în marea teritorială, apele interne sau arhipelagice unui
stat.

2.2 Analizați principiile aplicabile regimului mării libere

Regimul juridic al mării libere este guvernat de 3 principii importante ale dreptului
internațional maritim,codificate în Convenția din
1982: principiul libertății mării, principiul folosirii mării în scopuri pașnice,
principiul neapropriațiunii mării libere.Prin principiul libertății mării se
subînțelege că Marea liberă este deschisă tuturor statelor, fie ele riveranesau fără
litoral. Această libertate presupune:1)libertatea de survol2)libertatea de navigație
3)libertatea de a pune cabluriși conducte submarine4)libertatea de a construi insule
șialte instalații autorizare de dreptul internațional5)libertateapescuitului6)libertatea
cercetărilor științ
ificePrin principiul folosirii mării în scopuri pașnice statele riverane sunt obligate să
se abțină de la recurgerea lafor ță sau amenințare cu for ța.Prin principiul neapropriaț
iunii mării libere statelor li se interzice să pretindă vriun drept de proprietateasupra
mării libere sau să supună o parte din ea suveranității sale. Principiul dat nu afectează
jurisdicția de statla bordul unei nave aflate sub pavilionul său.

2.3 Estimați modalități de reprimare a infracțiunilor comise în marea liberă

În scopul reprimării a infracțiunilor comise în marea liberă este necesar să menționăm

că aici ne vine înajutor 2 excepții de la principiul imunității de jurisdicție la bordul
unei nave,și anume: dreptul de vizită șidreptul de urmărire.Dreptul de vizită este
dreptul de control efectuat de o navă de război sau afectată de serviciul public
asupraunei nave comerciale, atunci cînd există motive serioase de a bănui că această
navă practică: pirateria,transportul de sclavi, nu are
naționalitate.Dreptul de urmărire este dreptul de a urmări nava străina de către o
navă de război sau afectată de serviciul public doar dacă există motive serioase
care presupun că nava a încălcat legile unui stat. Dreptul de urmărire încetează
atunci cînd nava pătrunde în marea teritorială a propriului stat.Sunt considerate
infracțiuni comise în marea liberă: Transportul de sclavi, pirateria, traficul de
substabțe stupefiante și psihitrope, emisiunile neautorizate emise în marea
liberă.Ceține de reprimarea pirateriei, Convenția din 1982 prevede că orice stat
poate să rețină o o navă sau oaeronavă pirat, să aresteze persoanele şi
să sechestreze bunurile care se găsesc la bord. Tribunalele statului care
a efectuat reţinerea pot să se pronunţe asupra pedepselor de aplicat, precum şi
asupra măsurilor de luat în ceeace priveşte nava, aeronava sau bunurile.Deasemenea
statelor au dreptul să aresteze orice persoană sau să imobilizeze orice navă care
practicătransportul de sclavi, servește unei emisiuni neautorizate sau practică trafic
de substanțe stupefiante și psihotrope.

Test nr. 7

Subiectul I: Principiile fundamentale ale dreptului internațional public

1.1.Definiți noțiunea de principiu fundamental al DIP.

Principiul fundamental al Dreptului Inernaional repezinta o norma juridica

de maxima generalitate, universalvalabile, juridic obligatorii pentru
subiectele de drept internațional care au fost create în baza acordului devoinț
ă al statelor. Principiile constituie normele cele mai importante care stau la baza
întregului sistem deDrept Inernațional. pr fund-norme de drept
fundamentale,imperative,universale,generale care au drept
scopreglementarea relatiilor internationale contemporane si protectia
valorilor fundamentale caracteristicecivilizatiei umae la o anumita etapa de
dezvoltare istorica.-prescriptie normativ ce se caracterizeaza printr-un inalt nivel de
abstractizare,ce guverneaza conduitasubiectilo DIP. La
ele putem evident si caracter politic adic statele decurg la modaliati politice de
solutionare aconflictelor.Ele apara cele mai importante valori a societietatii
int:pacea,egalit dintre state,coperarea.Pr fundamentale au o valoare jur egala,nefind
supuse unei ierarh.Respectarea lor reprezinta o conditie sine qua nonadica necesar
pu evitarea conflictelor dintre state.

1.2Analizați natura juridică a principiilor fundamentale ale DIP.

Principiile fundamentale au un caracter de maximă generalitate, acoperind toate

domeniile pe care raporturilede DIP le reglementează. Caracterul universal reiese din
faptul că se aplică tuturor relațiilor dintre state.Principiile fundamentale au și un
caracter juridic, iar faptul că au fost consfințite în cele mai importante documente
internaționale confirmă acest fapt. În literatura de specialitate se insistă asupra
fatpului statele suntdeseori tentate să recurgă exlcusiv la mijloace poltice de
soluționare a conflictelor, astfel principiile fundamentale capătă și un caracter politic.
Ele apără cele mai importante valori ale societății internaționale, pentru subiecții DIP
și în general pentru toată omenirea. Principiile DIP au o valoare juridică egală,
nefiindsupuse unei ierarhizări. Aceste principii reprezintă ni ște norme ius cogens,
adică sunt normeimperative,obligatorii. O altă caracteristică a principiilor de DIP este
interdependența principiilor, aceastarezultînd din faptul că fiecare principiu se afirmă
prin celelalte principii.

1.3 Evaluați principiile în procesul de formare a Dreptului Internațional

Public

Reieșind din natura și conținutul juridic al principiilor fundamentale ale dreptului

internațional trebuie demenționat că aceste principiii se detașează din totalitatea
normelor dreptului internatiional, ele reprezentîndnucleul de bază al Dreptului
internalional public, întrucît celelalte norme adoptate ulterior fie pe calecutumiară, fie
pe cale convențională s-au conformat acestor principii.Trebuie de menționat
deasemeneași faptul că unele din principiile internaționale au început să influențeze
Dreptul Internațional și relațiile dintre state, încă din antichitate. Astfel principiul
îndeplinirii cu bună-credință a obligațiilor asumate (pacta sunt servanda) apărut în
Roma Antică este și acum piatra de temelie arelațiilor dintre statele
contemporane.Prin urmare principiile internaționale, au contribuit la marile victorii
revoluționare și democratice asupra autoritarismului și dominației statelor mai
puternice asupra relațiilor internaționale.
Momentul crucial înevoluția Dreptului Internațional a fost adoptarea Cartei ONU în
1945 și codificarea principiilor fundamentalechiar în art.2 al acestui document.
Ulterior pentru a spori eficiența principiilor fundamentale, societateainternațională le-
mai codificat într-o serie de tratate cum sînt:
1)Declarația Adunării Generale a ONU privind principiile de drept internaționale
2)Actul final de la Helsinki 1975
3) Carta de la Paris pentru o nouă Europă 1990

Subiectul II: Valabilitatea tratatelor internaționale

2.1 Definiți noțiunea de validitate a tratatului internațional.

Validitatea tratatului internațional reprezintă corespunderea sa cu normele legale ce
ține de regulile sale deîncheiere, conținutul, obiectul și scopul sau.un tratat
international se considera valabil atat timp cat nu estedovedit contrariul.
2.2 Constatați viciile de consimțămînt prezente la încheierea tratatului
internațional.
Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea relativă a tratatului sunt:a) violarea
vădită a unei norme de importanță fundamentală a dreptului intern privind
compentența de aîncheia tratate.(de ex: norma constituțională
privind ratificarea, procedura de urmat, deplinele puteri)
b) eroarea dacă constituie o bază esențială a consimț
ămîntului unui stat de a fi legat prin tratat sau dacă statulcare invocă
eroarea nu a contribuit prin conduita sa la producerea ei
c) dolul care constă în conduita frauduloasă a unei păr ți contractante, prin care
se urmărește determinarea altei părți contractante să-și dea consimț
ămîntul pentru încheierea tratatului.Dolul poate îmbrăca forma unor declarații
false, a reprezentării false sau alte procedee de înșelătorie
d)coruperea reprezentantului unui stat participant la negocierea încheierii
tratatului.Actele de corupere trebie să fie evidente ș
i în măsură să exercite o influență considerabilă asupra voinței lui.
Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea absolută a tratatului
sunt:
a)constrîngerea exercitată asupra reprezentanț
ilor unui stat, prin acte sau amenințări îndreptate împotrivalibertății sau
integrității fizice a acestuia, reputației lui, persoanelor dragi
ei.
b)constrîngerea exercitată asupra unui stat participant, prin amenințarea cu for ța sau
prin violarea altor principii fundamentale ale DIP.
2.3 Evaluați efectele nulității tratatelor internaționale.
În dependență de viicile consimțămînt prezente la încheirea tratatului, el poate fi lovit
fie în nulitate relativăfie în nulitate absolută.a) Nulitatea relativă de obicei duce la
suspendarea tratatului. Ea poate fi invocată doar de partea care a
fost prejudiciată de încheierea tratatului. b) Nulitatea absolută poate fi invocată
atît de partea prejudiciată cît de orice alt membru al societățiiinternaționale,
precum
și din oficiu de către o instanță internațională jurisdicțională. Nulitatea absolută
are ca efect declararea tratatului ca fiind nevalabilși repunerea păr ților în stituația
care aexistat pînă la încheierea tratatului(erga omnes) .
Deasemenea păr țile trebuie să se străduie să elimineconsecințele oricărui act
îndeplinit pe baza acelui tratat.

Test nr.8

Subiectul I: Principiul cooperării internaționale

1.1.Definiți principiul cooperării internaționale.

Principiul cooperării internationale confirma modul cardial de realizare de
catre state a intereselor lor indomeniul international,la fel si in
sfera dreptului intern.Principiul cooperării internaționale prevede dreptulsubiecților
DIP de a stabili raporturi de colaborare cu ceilalți subiecți, de a participa la proiecte,
inițiative decooperare pe plan regionalși mondial. Principiul cooperării mai
prevedeși obligația subiecților DIP de acontribui la dezvoltarea armonioasă a comer
țului internațional fără bariere sau discriminări , de a contribui la paceași securitatea
omenirii, de a preveni crizeleși de a participa la combaterea infracționalității
internaționale, terorismului etc.
1.2 Analizați evoluția istorică și codificarea principiului
Acest principiu a fost înscris printre principiile de bază ale
Cartei ONU, în care se precizează că trebuiecooperarea internațională în
rezolvarea problemelor internaționale cu caracte economic, social, cultural precum
și în încurajarea și respectarea drepturilor omului.
Formularea cooperării ca scop al O.N.U a făcut caunii autori să nu
considere cooperarea internațională un principiu findamental. Însă Declarația
AdunăriiGenerale a O.N.U. din 1970 prevede că ”Statele, oricare ar fi deosebirile
existente între sistemele lor politice,economiceși sociale au obligația de a coopera
între ele în diverse domenii ale relațiilor internaționale”. Actulfinal de la Helsinki
1975 precum și Carta pentru o nouă Europa de la Parsi 1990 la fel consacră acest
principiu,iar carta enumeră express domeniileși acțiunile care rezultă din obligația
cooperării internaționale.
1.3 Evaluați conținutul juridic al principiului
Autorii contemporani ajung la concluzia că cooperarea este de natură dispozitivă cu
unele excepții. Ideia estecă astăzi cooperarea internațională este unicul instrument
prin care statele își pot realiza interesele ori încondițiile conteporane nici un stat nu
va putea purta o politică autarhică (de izolare).
Prin urmare obligația decooperare pentru state se întîlnește în următoarele
situații:Carta ONU stipulează obligația tuturor statelor membre de a participa la
sancțiunile decise de consiliul desecuritate contra statelor care atentează la paceași
securitatea internațională.În dreptul cosmis se întîlnește situația cînd un obiect
cosmic este nevoit să aterizeze for țat pe teritoriul unui altstat, atunci statul pe
teritoriul căruia obiectul este depistat va întreprinde toate măsurile pentru
restituireaobiectului statului de
lansare, repatrierea echipajului și se va abține de la orice investigații asupra
obiectuluicosmic.La fel în dreptul cosmic, dacă un stat este mai bine echipat
și posedă sateliți care urmăresc starea vremii,atunci el va informa de urgență statele
mai puțin echipate despre calamitățile naturale care le amenință.Cooperarea
internațională în calitate de principiul fundamental impliecă subiecte activeși cu
drepturi egale.Acțiunile lor deasemenea trebuie să se afle sub imperiul bunei-
credințe.

Subiectul II: Zona internațională a teritoriilor submarine

2.1 Definiți noțiunea de zonă internațională a teritoriilor submarine.
Zona internațională a teritoriilor subarine reprezintă fundurile mărilor și ale
oceanelor dincolo de limitele jurisdictiei nationale.zona si resursele
sale sunt patrimoniu comun al umanitatii si nici un stat nu poate sarevendie sau sa
exercite suveranitatea sau drepturile suverane asupra unei parti oarecare a zonei sau
aresureselor sale.
2.2 Identificați principiile aplicabile regimului zonei submarine.
Regimul juridic aplicabil zonelor internaționale a teritoriilor submarine este guvernat
de următoarele
principii:
1)Principiul inadmisibilității revendicărilor de suveranitateși apropriaț
iunii zonei. Potrivit acestui principiunici un stat nu poate să revendice sau să
exercite suveranitate sau drepturi suverane asupra unei păr ți oarecarea zonei sau
asupra resurselor sale. Nici un statși nici o persoană fizică sau juridică nu poate să-și
însușeascăvreo parte oarecare a zonei sau a resurselor sale.
2)Principiul exploatăriiși explorării zonei în interesul întregii umanități. Zona și
resursele sale suntconsiderate patrimoniul comun al întregii omeniri. În consecință,
activitățile din zonă vor fi desfășurate îninteresul întregii omeniri, idependent de
situația geografică a statelor, fie că e vorba de statele riverane saustate fără litoral.
3)Principiul utilizării zonei în scopuri exclusiv pașnice.
4)Principiul răspunderii internaționale pentru daunele rezultate în urma nerespectării
statutului juridic al zonei.Un stat sau organizație internațională poartă
răspundere pentru daunele provocate zonei internaționale ateritoriilor submarine,
rezultate în urma nerespectării obligațiilor care le revin în conformitate cu
clauzeleconvenț ionale.
5)Principiul protecției mediului marin. Pentru desfășurarea tuturor activităților din
zonă, trebuie luate măsurinecesare în scopul asigurprii protecției eficace a
mediului marin împotriva efectelor dăunătoare care potrezulta din aceste activități.
2.3 Estimați rolul Autorității Internaționale a spațiilor submarine.
Autoritatea Internațională a spațiilor submarine a fost creată prin Convenția din
1982 și reprezintă oorganizație internațională care are ca scop primordial
asigurarea regimului juridic al zonelor internaționale alespațiilor submarine. Toate
statele păr ți sunt în mod automatși păr
ți ale acestei Autorități. Numai Autoritatea poate elibera autorizații statelor membre
pentru desfă
șurearea activităților în aceste zone(fie cercetări științifice, fie explorare sau
exploatare). Tot Autoritatea urmează să ducă evidențași săsupravegheze aceste
lucrări.Din 1966 Autoritatea a obținut statut de observator pe lîngă ONU. Dacă
inițial cheltuielile erau suportate deONU, ulteior Autoritatea
a trecut la intretinere prorie, aceasta sporind gradul de impartialitate si
independentain luarea deciziilor.Rolul principal pe care il are autoritatea constă în
faptul că ea împarte beneficiile financiare sau
alte avantajeeconomice provenite din activitățile din zonă. Tot Autorității îi revine
rolul principal în vederea garantării, protecțieiși conservării mediului marin. La fel
Autoritatea are menirea de a promovași încuraja cercetările științifice marine

Test nr.9
Subiectul 1: Principiul protecţiei drepturilor si libertăţilor fundamentale ale
omului

1.1 Definiţi principiul protecţiei universale a drepturilor omului

Principiul protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului –
reglementeaza asigurarea de catre stat a inviolabilitatii drepturilor omului pe teritoriul
lor si in afara frontierelor de stat.
1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului.
Principiul respectării drepturilor omului este relativ nou, căpătand valenţe deosebite
dupăadoptarea Declaraţiei universale a drepturilor omului. Prima consacrare oficială a
drepturilor omului apare in SUA, la 12 iunie 1776, in Declaraţia drepturilor,
care consfinţea dreptul omuluila viaţă şi la libertate. Carta ONU conţine şi ea
unele dispoziţii care denotă preocuparea societăţiiinternaţionale in respectarea şi
garantarea drepturilor omului. Reafirmind in preambulul său „credinţa
indrepturile fundamentale ale omului, in demnitatea şi valoarea persoanei
umane, in egalitatea in drepturi
 a bărbaţilor şi femeilor”, Carta ONU consfinţeşte in mod expres la art. 56 obligaţiile
statelor privind respectareauniversală şi efectivă a drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex,religie, limbă etc.In anii care
urmează de la data intrării in vigoare a Cartei ONU, in cadrul Naţiunilor Unite au
fost elaboratenumeroase instrumente politico-juridice internaţionale, care au dat
expresie preocupărilor pentru atingerea unuistandard minim de protecţie
a drepturilor omului, atributelor fundamentale ale personalităţii
individului,drepturile şi obligaţiile care-i revin in raport cu semenii săi
şi societatea din care fac parte.Dintre documentele cele mai reprezentative care au
fundamentat existenţa principiului respectării drepturilor omului ca principiu de drept
internaţional este necesar de menţionat: DeclaraţiaUniversală a Drepturilor Omului
din 10 decembrie 1948
Cele două Pacte internaţionale cu privire la drepturile economice, sociale
şi culturale şi cu privire la drepturilecivile şi politice, adoptate de Adunarea
Generală a ONU la 16 decembrie 1966;Declaraţia americană a drepturilor şi
indatoririlor omului adoptată la Bogota in 1948;Convenţia pentru protecţia
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale semnată la Roma la 4 noiembrie1950
in cadrul Consiliului Europei;Actul final alConferinţei pentru Securitate şi Cooperare
in Europa, semnat la Helsinki la 1 august 1975Documentele ulterioare adoptate in
procesul CSCE la Madrid, Viena, Copenhaga şi ParisConventia privind reprimarea si
prevenirea crimei de genocid din 1948Conventia privind reprimarea si prevenirea
apartheidului din 1973
1.3 Evoluaţi conţinutul juridic al principiuluiDrepturile omului sunt cele mai
codificate la moment.
Persoanele fizice in deferitele saleacceptiuni(copil,refugiat,apatrid,bipatrid,persoana
stramutata) este astazi destinatarul principal a surselor dreptului international.Au fost
create o serie de mecanisme care examineaza cauzele de nerespectare drepturilor si
libertatilor fundamentale. In DIP se cunosc doua tipuri de asemenea mecanisme:
jurisdictionale(CtEDO) siadministrative(Comitetul de la Geneva pentru drepturile
omului).Pe linga categoriile de presoane protejate in DIP exista acte care protejeaza
anumite categorii de drepturifundamentale.(ex Pactul cu privire la drepturile civile si
politice din 1966).Astazi se cunosc trei generatii ale drepturilor omului:drepturi civile
si politicedrepturi economice,sociale si culturaledrepturi colective(dr. la pace,la
dezvoltare, la un mediu inconjurator sanatos,dr. la folosirea proprie a resurselor
naturale,etc)De fapt, in virtutea acestui principiu statelor le revin şi o serie de obligaţii
de
drept internaţionalcum ar fi de pildă:- obligaţia statelor de a respecta
standardele internaţionale privind drepturile omului;- obligaţia de a
nu permite nici un fel de incălcare a drepturilor omului, creand mijloace
judiciarela indemana celor ale căror drepturi au fost incălcate;- să se preocupe de
asigurarea pentru toţi oamenii a unui nivel de viaţă corespunzător asigurării
sănătăţii şi bunăstării lor, preocupandu-se de adoptarea măsurilor sociale
necesare;- să asigure minorităţilor naţionale dreptul de a se asocia, de a duce
impreună o viaţă spiritualăşi de a-şi prezerva identitatea etnică, lingvistică şi
religioasă;- obligaţia de a informa cu bună credinţă forumurile internaţionale in
legătură cu modul incare statele respectă şi aplică convenţiile internaţionale
privind drepturile omului, manifestando receptivitate faţă de sugestiile şi
propunerile altor state, faţă de recomandările organizaţiilor internaţionale.In
concluzie, este necesar de reţinut că intre principiul drepturilor omului şi
principiileegalităţii suverane şi neintervenţiei nu trebuie să existe raporturi de
incompatibilitate. Măsurile prin care sunt traduse in viaţă reglementările
internaţionale privind drepturile omului sunt inesenţă măsuri interne adoptate de
state in virtutea suveranităţii lor. Afară de aceasta, este necesar de menţionat că
documentele internaţionale creează doar un anumit cadru juridic general legatde
protecţia drepturilor omului, pe cand concretizarea acestor prevederi se efectuează
in ultimăinstanţă prin actul suveran al statului, prin reglementări interne, şi in
general prin contribuţiaorganelor interne ale statului care veghează respectarea
necondiţionată a drepturilor omului infiecare stat.

Subiectul II:Platoul continental

2.1 Definiţi noţiunea de platou continental

Platou continental-.cuprinde fundul marii si subsolul regiunilor submarine situate
dincolo de mareateritoriala,pe toata intinderea prelungirii naturale a teritoriului
terestru al acestui stat ,pana la limita externa amarginii continentale sau pana la o
distanta de 200 de mile marine de la liniile de baza de la care se masoaralatimea
marii teritoriale ,atunci cand limita exterioara a marginii continentale se afla la o
distanta inferioara,sau nu mai mult de 350 de mile marine masuarate de la aceleasi
linii de baza ,fie nu mai nu mai mult de 100mile marine de la izobata de 2500 m.
2.2 Analizaţi tehnicile de delimitare a platoului continental
Conventia cu privire la dreptul marii prevede citeva tehnici de delimitare a platoului
continental:1. pană la o distanţă de 200 mile marine de la liniile de bază de la care
se măsoară lăţimeamării teritoriale, atunci cand limita exterioară a marginii
continentale este inferioară celor 200 mile marine,2. pană la o distanţă de 350 mile
marine de la liniile de bază de la care se măsoară
lăţimeamării teritoriale, atunci cand limita exterioară a marginii continentale se
intinde dincolo de 200 mile marine dela liniile de bază a mării teritoriale,
3. in aceleaşi condiţii, pană la o distanţă de 100 mile marine de la izobata de 2500
m, care estelinia care leagă punctele de 2500 m adancime.(1 strelca-platoul
continental,2-izobata de 2500 m,3-prelungireade 100 mile maritime)
2.3 Estimaţi drepturile exclusive şi obligaţia statelor în explorarea platoului
continental
Drepturile si obligatiile statului riveran asupra platoului continental1. Statul
riveran exercită drepturi suverane asupra platoului continental în scopul explorării
lui şi exploatăriiresurselor sale naturale.
2. Drepturile vizate la paragraful 1 sunt exclusive, în sensul că dacă statul riveran
nu explorează platoulcontinental sau nu-i exploatează resursele naturale, nimeni nu
poate să întreprindă astfel de activităţi fărăconsimţământul său expres.
3. Drepturile statului riveran asupra platoului continental nu depind de ocupaţia
acestuia, efectivă sau fictivă, şinici de vreo declaraţie expresă.
4. Resursele naturale vizate de prezenta parte cuprind resursele minerale şi alte
resurse nebiologice alefundului mării şi subsolului acesteia, ca şi organismele vii
care aparţin speciilor sedentare, adică organismelecare, în stadiul în care pot fi
pescuite, sunt fie imobile pe fundul mării sau sub acest fund, fie incapabile de a
sedeplasa altfel decât dacă rămân în mod constant în contact cu fundul mării sau cu
subsolul acesteia.Cabluri şi conducte submarine pe platoul continental1. Toate
statele au dreptul de a pune cabluri şi conducte submarine pe platoul continental
conform dispoziţiilor prezentului articol.Insule artificiale, instalaţii şi lucrări pe
platoul continentalPrevederile art. 60 se aplică, mutatis mutandis, insulelor
artificiale, instalaţiilor şi lucrărilor situate pe platoulcontinental.
1. În zona economică exclusivă, statul riveran are dreptul exclusiv de a proceda la
construirea şi de a autorizaşi reglementa construirea, exploatarea şi utilizarea
de:insule artificiale;instalaţii şi dispozitive utilizate în scopurile prevăzute de art.
56 sau în alte scopuri economice;instalaţii şi lucrări care pot împiedica exercitarea
drepturilor statului riveran în zonă.
2. Statul riveran are jurisdicţie exclusivă asupra acestor insule artificiale, instalaţii
şi lucrări, inclusiv în materiede legi şi reglementări vamale, fiscale, sanitare, de
securitate şi de imigrare.Foraje pe platoul continentalStatul riveran are dreptul
exclusiv de a autoriza şi de a reglementa forajele pe platoul continental, oricare ar
fiscopurile acestora.Săparea de galeriiPrezenta parte nu afectează dreptul statului
riveran de a exploata subsolul recurgând
la săparea unor galerii,oricare ar fi adâncimea apei în locul respectiv.

Test nr.10

Subiect I: Cutuma Internaţională

1.1 Definiţi noţiunea de izvor de Drept Inernaţional

Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un instrument juridic
(tratatul sau cutumainternaţională), care dau formă exterioară normelor juridice
internaţionale, prin acordul de voinţă al subiectelor dreptului internaţional public,
in primul rand statele.
1.2 Comparaţi cutuma cu tratatu internaţional
Asemanari:Ambele sunt izvoare de DIPAu forta juridica obbligatorieSunt create
prin acordul de vointa a statelor Pentru a constitui izvoare de drept trebuie sa
intruneasca anumite conditiiSfera lor de aplicare variaza prin aria lor de intindere
in spatiuDeosebiri:Tratatul
CutumaRecunoasterea se face pe cale expresa Recunoasterea se face tacitReprez inta
un acord scris Se incheie in forma verbalaOfera o
regelementare clara si este usor Se face apel la alte surse auxiliarede doved it acordul
de vointa Trebuie sa fie generala si constantSe adopta prin anumi te proceduri
specifice repetataReglementeaza aproape toate domeniile Reg lementeaza doar
anumite sfererelatiilor internationale ale relatiiilor internationaleIntruneste ambele
elemente:spiritual si material Lipsa elementului material
1.3Evaluaţi tehnici de probare a existenţei cutumei
Ne putem considera in prezenţa unei norme cutumiare – din momentul din care
fiecare dintre subiectele dedrept internaţional poate conta pe faptul că celelalte se vor
conforma acelei conduite ce formeaza obiectulrespectivei reguli.Un fenomen nou in
legătură cu formarea cutumei rezidă in participarea organizaţiilor internaţionale la
procesul cutumiar. Această participare se manifestă prin acte care deşi emanăde la
organele organizaţiilor internaţionale, reprezintă in ultimă instanţă poziţia adoptată
destatele membre. Este vorba deci de o nouă cale de manifestare a consimţămantului
statelor careimbogăţeşte considerabil procesul cutumiar.Ca exemplu de rezoluţii ale
Adunării Generale ale ONU care au influenţat mult procesulcutumiar pot fi
enumerate următoarele:a. Declaraţia universală a drepturilor omului din 10
decembrie 1948; b. Declaraţia cu privire la declararea independenţei ţărilor şi
popoarelor coloniale din 1960;c. Declaraţia relativă la eliminarea tuturor formelor
de discriminare rasială din 1963 etc.Cutuma are un neajuns, ce constă in
dificultatea dovedirii existenţei acesteia,adică a dovedirii conţinutului ei. Pentru a
facilita stabilirea elementelor unei norme cutumiare ar putea fi luatein
considerare:actele normative interne ale statelor (legi, hotărari ale
 guvernului,acte ale administraţiei publice locale etc.); orice acte ale organelor
statului cu puteri in planul relaţiilor internaţionale (acte ale unor ministere,
note diplomatice, declaraţii de politică
externă, corespondenţadiplomatică etc.)hotărari ale instanţelor de judecată, cu
incidenţă in materia dreptului internaţional;opiniile exprimate de delegaţiile statelor
in cadrul unor conferinţe internaţionale sau in cadrul unor organe aleorganizaţiilor
internaţionale;dispoziţiile unor tratate internaţionale, care pot fi invocate ca norme
cutumiare nu intre statele părţi, ci inraporturile dintre state terţe sau intre acestea şi
statele părţi.In concluzie, putem constata că cutuma internaţională işi menţine şi in
prezent o insemnătatenormativă determinată.

Subiectul II: Statutul prizonierilor de război

2.1 Definiţi noţiunea de prizonier de război

Conform articolului 43-44 ale Convenţiei de la Geneva din 12 august
1949, conceptul de prizonier de război derivă din acela de combatant, unde
persoanele care fac parte din componenţaforţelor militare aflate in
conflict se consideră combatanţi (adică au dreptul să participe nemijlocit la
acţiunimilitare) şi orice combatant, fiind prins in prizonierat de partea adversă, este
prizonier de război.
2.2 Stabiliţi beneficiarii statutului de prizonier de război
Se bucură de protecţie umanitară in calitate de prizonier de război
următoarelecategorii de combatant
a) membrii forţelor armate ale unei părţi in conflict ai miliţiilor şi corpurilor de
voluntarifăcand parte din aceste armate;
b) membrii altor miliţii şi membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv cei din
mişcările derezistenţă organizate aparţinand unei părţi in conflict, acţionand in afara
sau in interiorul propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu
este ocupat;
c) membrii forţelor regulate care se pretind ale unui guvern ori ale unei autorităţi
nerecunoscute de putereadeţinătoare;
d) Persoanele care urmează forţele armate fără a face parte din ele, membrii civili ai
echipajelor unităţilor demuncă sau ai serviciilor insărcinate cu bunăstarea forţelor
armate;
e) persoanele din randurile populaţiei locale care iau benevol arma in maini pentru a
opunerezistenţă.Beneficiază de statut de prizonier de război şi rezerviştii, membrii
mişcărilor de rezistenţă, precum şi membrii forţelor armate in uniformă care
acţionează pe teritoriul inamic in scopulobţinerii de informaţii sau distrugerea unor
obiective militare. Nu se bucură de statutul prizonierilor de război spionii, sabotorii,
mercenarii şi militarii care au comis crime derăzboi, după ce un tribunal competent a
pronunţat o sentinţă impotriva lor.

2.3 Estimaţi drepturile şi garanţiile de care beneficiază prizonierii de război.

Prizonierii de război işi păstrează statutul lor juridic din momentul capturării lor pană
larepatriere.Drepturi:Orice act de agresiune sau omisiune ilicită care ar pune in
pericol viaţa sau sănătatea unui prizonier de război de sub puterea sa va fi considerat
ca o gravă incălcare a Convenţiei, ei nu vor putea fisupuşi unei mutilări fizice sau
experienţe medicale de orice natură care nu ar fi justificată de starea sănătăţii
lor.Protecţia prizonierilor de război trebuie să aibă un caracter permanent, mai ales
impotrivaoricărui act de intimidare, contra insultelor sau curiozităţii publice982.Orice
incălcare a acestor reguli va antrena răspunderea statului respectiv şi a celor care
auefectuat-o, orice act ilicit din partea puterii deţinătoare, antrenand moartea sau
punand in pericol grav sănătatea prizonierilor vor fi considerate infracţiuni grave şi
echivalează cu crime de război.Toate bunurile şi obiectele prizonierului de război vor
rămane in posesia lui,984iar bunurile ridicate vor fi inapoiate in momentul punerii lui
in libertate sau repatrierii lui.Prizonierii de război vor putea fi puşi in libertate total
sau parţial, pe cuvant sau pe angajament in măsura incare legile naţionale ale statelor
beligerante acceptă această posibilitate.Prizonierii de război vor fi grupaţi in lagăre
după naţionalitate, sex, limba pe care o cunosc,obiceiurile lor.In ce priveşte
cantitatea, calitatea şi varietatea hranei, aceasta trebuie să fi satisfăcătoare pentru a
menţinesănătatea prizonierilor, se va ţine seama şi de regimul obişnuit al
prizonierilor.Vor fi afişate in fiecare lagăr, textul prezentei Convenţii cu anexele sale,
prevăzute in art. 6, in limba cunoscută prizonierilor, iar la cerere ele vor fi
comunicate prizonierilor aflaţi in imposibilitatea de a lua cunoştinţă detextul afişat.
Numai tribunalele militare vor putea judeca un prizonier de război, cu excepţia
cazurilor incare legislaţia Puterii deţinătoare autorizează un tribunal civil in mod
expres să judece un membru al forţelor armate.In toate cazurile in care este posibil,
pedeapsa cu moartea nu se pronunţă asupra femeilor gravide sau cu copii minori,
precum şi asupra prizonierilor de război care n-au implinit optsprezece ani.In cazul in
care prizonierii de război au evadat şi cad din nou in prizonierat, nu vor fi pasibili de
nici o pedeapsă.Prizonierilor de război li se recunoaşte dreptul de a dispune de unele
resurse băneşti care provin:
• dintr-un avans din solda lunară vărsată de puterea deţinătoare în funcţie de gradul
prizonierului;
•din sumele pe care prizonierii le-au avut asupra lor în momentul luării în prizonierat;
• din suplimentul trimis de statul de care depind prizonierii de război;
• din indemnizaţiile de muncă plătite de autorităţile statului deţinător;
• din sumele pe care prizonierii le vor primi, individual sau
colectiv, de la rude sau de la diverse societăţi decaritate.Prizonierii au dreptul la
intocmirea testamentului. Cadrul Convenţiei prevede că testamentul prizonierilor de
război trebuie să fie intocmit conform legislaţiei ţării lor de origine, care va lua
măsurilenecesare pentru a aduce aceste condiţii la cunoştinţa Puterii
deţinătoare.Obligatii Cu excepţia ofiţerilor lor, toţi prizonierii de război sunt
obligaţi la salut şi la semnele exterioare de respect, prevăzute de regulamentele
propriei lor armate faţă de toţi ofiţerii Puterii deţi nă toare, in acest sens,
fiindautorizat portul semnelor gradului şi naţionalităţii, precum şi al decoraţiilor

Test nr.11

Codificarea Dreptului Internaţional

Prin codificarea dreptului internaţional se inţelege operaţiunea prin
care se realizează sistematizarea normelor sale pe anumite ramuri
cum ar fi dreptul diplomatic, dreptul mării,dreptul tratatelor etc.
1.2 Analizaţi formele şi tipurile codificării
Activitatea de codificare a dreptului internaţional se desfăşoară in două forme
principale:codificarea neoficială şi oficială.Codificarea neoficială se realizează sub
forma numeroaselor proiecte individuale elaborate deunii doctrinari, specialişti in
domeniul dreptului internaţional public, sau de către unele instituţii şi
organizaţiiştiinţifice interne sau internaţionale cum ar fi Institutul de drept
internaţional,Asociaţia de drept internaţional, Institutul american de drept
internaţional ş.a.Codificarea neoficială a dreptului internaţional nu are o forţă
obligatorie pentru subiectelesale, insă cu toate acestea ea poate fi luată in
consideraţie atat in cadrul codificărilor oficiale, cat şi in practicastatelor precum
şi in jurisprudenţa internaţională.Codificarea oficială este realizată de către state,
avand o forţă obligatorie pentru subiecteledreptului internaţional, in măsura in
care acestea recunosc şi acceptă caracterul obligatoriu alactelor de codificare,
devenind părţi contractante la tratatele de codificare. Codificarea oficială a
dreptuluiinternaţional a fost realizată pană in prezent mai mult pe ramuri, decat
codificarea lui generală. In acelaşi timp,există o codificare a normelor sale cu
caracter de universalitate şi o codificare a normelor regionale.Codificarea exista
de 2 tipuri:de
lege lata-in urma careia sunt sistematizate normele deja existente si de
legeferenda-in urma careia sunt create norme noi,necunoscute pina
la acel moment.
1.3 Estimaţi principale codificări esenţiale ale Dreptului Internaţional
Activitatea de codificare a dreptului internaţional se intensifică după cel de-al
doilea război mondialsub egida ONU. Adunarea Generală a ONU crează in
anul 1947 Comisia de drept
 internaţionalin calitate de organ subsidiar al său, cu misiunea de a pregăti actele
internaţionale de codificare a dreptuluiinternaţional, de a formula cu precizie şi
sistematic regulile dreptului internaţional, in domeniile in care existăo practică
juridică considerabilă, precedente sau opinii doctrinare.Ca urmare a acestei
activităţi, Comisia de drept internaţional a elaborat proiecte a mai multor convenţii
de codificare a dreptului internaţional, care ulterior au fost semnate şi ratificate de
către state.Acestea sunt patru convenţii de la Geneva asupra dreptului mării din
anul 1958, Conveţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din anul 1961,
Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 1963,Conveţia de la
Viena cu privire la dreptul tratatelor din anul 1969,Conveţia de la Viena cu privire
la misiunile speciale din anul 1969,Conveţia de la Viena cu privire la reprezentarea
statelor in relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cucaracter de universalitate
din 1975,Conveţia de la Viena cu privire la succesiunea statelor in materie
de tratate din1978,Conveţia de la Viena cu privire la succesiunea statelor in
materie de bunuri, arhive datoriide stat din 1983,Convenţia de la Montego-
Bay cu privire la dreptul mării din 1982,Conveţia de la Viena cu privire la
dreptul tratatelor incheiate intre state şi organizaţii internaţionale sau
intreorganizaţii internaţionale din 1986 etc.In prezent, Comisia de drept
internaţional se preocupă de codificarea unor aşa domenii cumar fi:
răspunderea internaţională a statelor, imunitatea de jurisdicţie a statelor şi a
bunurilor acestora, statutulcurierului diplomatic şi a valizei diplomatice,
reglementarea relaţiilor dintre state şi organizaţiileinternaţionale,
codificarea crimelor impotriva păcii şi securităţii omenirii.

Subiectul II: Soluţionarea Diferendelor maritime

2.1 Definiţi noţiunea de difirend maritime

Prin diferend maritim internaţional se inţelege acea confrontare obiectivă
de interese intre subiecţii dreptuluiinternaţional in legătură cu folosirea
Oceanului Planetar, care opune contestaţii de ordin juridic intre
părţileimplicate.
2.2 Analizaţi modalităţile diplomatice de reglemtare a
difirendelor maritime
Dintre mijloacele politico- diplomatice convenţia recomandă
negocierea
şi concilierea. Negocierea. Potrivit articolelor 283-284 atunci cand apare un
diferend intre statele părţi in legătură cuinterpretarea sau aplicarea convenţiei,
părţile in litigiu vor proceda imediat la un schimb de păreri privind
rezolvarea diferendului prin negocieri sau orice stat parte poate invita cealaltă
sau celelalte părţi să supunădiferendul unei concilieri după
o procedură specială. Această procedură este prevăzută la anexa V
la convenţie.Concilierea. Dacă invitaţia unei părţi de a supune diferendul maritim
unei proceduri de concilierea fost acceptată de cealaltă parte, procedura de
conciliere se declanşează printr-o notificare scrisă. Comisia deconciliere se
compune din cinci conciliatori desemnaţi de pe o listă intocmită de Secretarul
General alONU,pentru intocmirea căreia fiecare stat-parte la convenţie este abilitat
să desemneze patru conciliatori, carese bucură de cea mai inaltă reputaţie de
imparţialitate, de competenţă şi de integritate. Numele unui conciliator va rămane
pe listă pană cand acesta esteretras de către statul-parte care l-a desemnat.Partea
care declanşează procedura concilierii numeşte doi conciliatori, care se aleg de pe
lista enunţată din careunul poate să fie dintre cetăţenii săi. Aceste numiri trebuie să
fie menţionate in notificare. Cealaltă parte ladiferend va numi in acelaşi mod doi
conciliatori in termen de 21 de zile de la primirea notificării. Dacănumirile nu sunt
făcute in termenul prevăzut, partea care a declanşat procedura poate, in săptămana
careurmează după expirarea acestui termen, fie să pună capăt procedurii printr-o
notificare adresată celeilalte părţi,fie să ceară Secretarului General al ONU să
efectueze aceste numiri. Secretarul General al ONU va efectuanumirile necesare,
alegand, cu consultarea părţilor la diferend, persoane care figurează pe lista
conciliatorilor,in termen de 30 de zile de la primirea unei astfel de cerere.Intr-un
termen de 30 de zile de la data ultimei numiri, cei patru conciliatori desemnaţi vor
numi un al cincileade pe lista de conciliatori, care va fi preşedinte. Dacă numirea nu
este făcută in termenul prevăzut, fiecare parte poate, in săptămana care urmează
după expirarea acestui termen, să ceară Secretarului General al ONU săefectueze
această numire conform aceleiaşi procedurii. Dacă părţile nu convin altfel, comisia
de conciliere işistabileşte singură procedura.In termen de 12 luni de la constituirea
sa comisia trebuie să prezinte raportul său. Pentru intocmirea lui, ea poate, cu
consimţămantul părţilor la diferend, să invite orice stat parte să-i prezinte punctul
de vedere, verbalsau scris. Hotărarile de procedură, recomandările şi raportul
comisiei vor fi adoptate cu majoritatea membrilor săi. Comisia poate supune
atenţiei părţilor orice măsură susceptibilă de a facilita rezolvarea pe cale amiabilă
adiferendului. Comisia ascultă părţile, examinează pretenţiile şi obiecţiile lor şi le
face propuneri in scopul de ale ajuta să ajungă la o rezolvare a diferendului pe cale
amiabilă. Raportul va conţine eventualul acord intervenitsau, in lipsa acestuia,
concluziile sale asupra tuturor problemelor de fapt sau de drept referitoare la
obiectuldiferendului, precum şi
recomandările pe care le consideră potrivite in scopul unei rezolvări amiabile.
Raportulse depune la Secretarul General al ONU şi se transmite părţilor in diferend.
Acest raport, inclusiv toateconcluziile sau recomandările conţinute, nu este
obligatoriu pentru părţile in diferend.Procedura de conciliere este incheiată in
următoarele cazuri:1. atunci cand diferendul a fost rezolvat,2. cand părţile au
acceptat sau o parte a respins recomandările din raport printr-o notificarescrisă
adresată Secretarului General al ONU,3. la expirarea unei perioade de 3 luni de la
data comunicării raportului părţilor.Onorariile şi cheltuielile comisiei vor fi suportate
de către părţile la diferend. Printr-un acord aplicabil numaidiferendului respectiv,
părţile la diferend pot conveni să deroge de la acesta procedură.
2.3 Evaluaţi Eficienţa Tribunalului Internaţional pentru Dreptul mării în
soluţionarea difirendelor maritime.
Ratione materiae competenţa Tribunalului se intinde asupra tuturor diferendelor şi
cererilor care ii sunt supuse potrivit convenţiei, precum şi asupra tuturor
chestiunilor prevăzute in mod special in orice alt acord, careconferă competenţă
Tribunalului. Ratione personae au calitatea de a se prezenta in faţa Tribunalului
statele- părţi la convenţie, precum şi entităţile, altele decat statelepărţi, in toate
cazurile prevăzute in partea a XI(„Zona”) a convenţiei sau pentru orice deferendo
supus in conformitate cu orice alt acord care conferăcompetenţă Tribunalului şi este
acceptat de toate părţile la diferend.La examinarea unui diferend supus lui,
Tribunalul va aplica dispoziţiile convenţiei şi celelalte reguli de dreptinternaţional
care nu sunt incompatibile cu aceasta. Aceasta nu aduce atingere facultăţii pe care
o areTribunalul de a statua ex aequo et bono dacă părţile in diferend sunt de
acord.Atunci cand una dintre părţi la diferend nu se prezintă in faţa Tribunalului sau
nu face uz de mijloacele pe carele are la dispoziţie, cealaltă parte poate cere
Tribunalului continuarea procedurii şi luarea unei hotărari.Absenţa uneia din părţi
sau faptul că una dintre părţi nu face uz de mijloacele pe care le are la dispoziţie, nu
pot constitui un obstacol pentru desfăşurarea procedurii.Atunci cand intr-un diferend
un stat-parte consideră că are un interes de ordin juridic, acesta se poate
adresaTribunalului cu o cerere pentru intervenţie in proces.
Dacă Tribunalul admite cererea de intervenţie, hotărareasa privind diferendul va fi
obligatorie pentru statul care a intervenit,dar numai in măsura in care se referă
laaspectele care au făcut obiectul intervenţiei. Tribunalul, inainte de a lua hotărarea,
trebuie să se asigure nunumai că are competenţa de a soluţiona diferendul, ci şi că
cererea este intemeiată in fapt şi in drept.Hotărarea Tribunalului este definitivă şi
toate părţile trebuie
să i se conformeze. Ea nu este obligatorie decat pentru părţile in litigiu şi numai
pentru cauza rezolvată. La cererea oricărei dintre părţi, in caz de contestaţie privind
sensul şi cuprinsul hotărarii, Tribunalul este competent să o interpreteze.

Test nr.12

Subiectul I: Sistemul Dreptului Internaţional

1.1 Definiţi noţiunea de sistem a dreptului internaţional

Sistemul dreptului internaţional reprezintă o totalitate de elemente interdependente,
obiectiv existente şianume: principii de drept fundamentale şi speciale, norme
convenţionale şi cutumiare,instituţii şi ramuri dedrept internaţional.
1.2 Analizaţi elementele sistemului dreptului internaţional
In calitate de element al sistemului dreptului internaţional, norma de drept
internaţional poate fi definită ca oregulă de conduită, creată şi recunoscută de
subiecţii dreptului International ca fiind obligatorie.Principiul fundamental de
drept internaţional este acea regulă de conduită generală, abstractă,
impersonală, posedind cel mai inalt grad de imperativitate, care apără valorile
vitale caracteristice unei anumite etapeistorice de dezvoltare
a civilizaţiei umane.Instituţia dreptului internaţional poate fi definită drept un
ansamblu de norme juridice internaţionale, cereglementează un domeniu restrans al
relaţiilor internaţionale, şi anume, determină regimul juridicinternaţional al unui
anumit spaţiu (de exemplu instituţia dreptului de trecere inofensivă prin marea
teritorială)sau se referă la un obiect determinat de reglementare juridică (de exemplu
instituţia privilegiilor şi imunităţilor consulare, instituţia drepturilor minorităţilor,
instituţia recunoaşterii statelor etc.).Instituţiile, la rindul lor se impart in instituţii
ramurale şi instituţii interramurale. Sunt considerate instituţiiinterramurale acele
instituţii compuse din norme juridice care intră in componenţa a
două sau mai multe ramuri(de exemplu instituţia răspunderii juridice internaţionale,
instituţia succesiunii). Normele instituţiei juridiceramurale se creează in cadrul unei
ramuri concrete şi cuprind anumite compartimente ale lor (de exemplu indreptul
internaţional maritim pot fi evidenţiate grupe de norme care reglementează regimul
juridic al măriteritoriale, a zonei economice exclusive, platoului continental,
regimul juridic al mării libere etc.)Ramura dreptului internaţional reprezintă o
totalitate de norme juridice convenţionale şi cutumiare, cereglementează raporturile
de un anumit tip apărute intre subiecţii dreptului international in cadrul
unuidomeniu mai larg de cooperare internaţională, ce constituie obiect de
reglementare a dreptului
internaţional public şi are un grad inalt de codificare universală, caracterizată prin
existenţa principiilor aplicabile acestuidomeniu concret al relaţiilor internaţionale.
Sunt considerate ramuri de drept internaţional public dreptulsecurităţii
internaţionale, dreptul cosmic,dreptul organizaţiilor internaţionale, dreptul
tratatelor, dreptul mării,dreptul aerian, dreptul diplomatic şi consular etc.
1.3 Evaluaţi sistemul dreptului internaţional
Sistemul dreptului internaţional public la etapa de azi s-a modificat considerabil şi
continuă să-şi schimbeconţinutul datorită apariţiei şi dezvoltării noilor domenii ale
relaţiilor internazionale (sfera investiţională,informaţională etc.), precum şi datorită
diversităţii opiniilor despre sistemul dreptului internaţional, intilnite inliteratura de
specialitatе, precum şi datorită aspiraţiilor multor savanţi de a recunoaşte noi domenii
ale relaţiilor internaţionale drept obiect de reglementare a dreptului internaţional.Lista
instituţiilor şi ramurilor de drept internaţional nu este exhaustivă, ele aflinduse in
permanentă dezvoltareşi completare. Totodată conţinutul şi denumire anumitor ramuri
şi instituţii pot varia de la un stat la altul.Unele ramuri şi instituţii de drept
internaţional au apărut multe secole in urmă (de exemplu dreptul tratatelor,dreptul
conflictelor armate, un număr considerabil de instituţii ale dreptului diplomatic,
dreptului mării etc.).41Alte instituţii şi ramuri au apărut in secolul XX (de exemplu
dreptul aerian, dreptul cosmic, dreptul securităţiiinternaţionale, dreptul internaţional
ecologic, instituţia platoului continental, instituţia zonei economiceexclusive,instituţia
asigurării securităţii navigaţiei aeriene, instituţia repatrierii astronauţilor). Al treilea
grup deinstituţii şi ramuri sunt astăzi in proces de devenire (de exemplu dreptul
International nuclear, dreptulinternaţional ecologic etc.) Or, in opinia profesorului
Kohen o nouă ramură de drept internaţional apare atuncicind sunt intrunite
următoarele criterii:criteriul normativ: o totalitate de principii fundamentale, cum
sunt interzicerea utilizăriiforţei, dreptul popoarelor de a dispune de ele insele,
egalitatea suverană a statelor, neintervenţia in afacerileinterne ale unui
stat;criteriul instituţional: modalitatea in care sunt exercitate pe
plan internaţional funcţiilelegislativă,executivă
şi reglementarea diferendelor;criteriul subiectiv: determinarea creatorilor şi
destinatarilor regulilor e conduită.

Subiectul II: Funcţiile consulare

2.1 Definiţi noţiunea funcţiilor consulare

Funcţiile consulare-reprezintă totalitatea activităţilor oficiilor consulare şi ale
personalului acestora.
2.2Clasificaţi funcţiile consulare.
După obiectul lor sau după domeniul pe care îl abordează, funcţiile consulare pot
fi:
– funcţii cu caracter politic,altele decât funcţiile diplomatice;
- funcţii economice importante: promovarea schimburilor economice dintre statul
trimiţător şi statul primitor pe teritoriul căruia îşi desfăşoară consulatul activitatea; –
funcţii culturale; foarte multe consulate româneşti înglobează minicentre culturale,
având o activitateculturală intensă (Consulatele de la Veneţia, Canal Grande, etc.) şi
unde funcţia consulară de promovare aculturii este de fapt una dintre cele mai
importante;
- funcţii care se referă la protecţia cetăţenilor; spre deosebire de ambasade, care se
concentrează în principal pe promovarea intereselor statelor, a autorităţilor de stat,
consulatele se preocupă de problemele cetăţenilor. Eleinclud de asemenea, funcţii
administrative, funcţii de stare civilă, notariale, jurisdicţionale şi funcţii care sereferă
la marina comercială, nave şi aeronave şi la obligaţii militare.Din punct de vedere al
conţinutului acestor funcţii, ele pot fi împărţite în două categorii:a) funcţii care sunt
conferite de către statul trimiţător oficiului consular respectiv;b) funcţii care sunt
recunoscute de către statul primitor ,cel pe teritoriulcăruia îşi desfăşoară
activitatea.Ca regulă generală, conţinutul acestor funcţii consulare este negociat şi
inclus în convenţiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie, o
parteimportantă a acestor convenţii consulare se concentreazătocmai pe
funcţiileasupra cărora cele două state îşi dau acordul să fie îndeplinite de către
oficiile consulare.
2.3 Formulaţi specificul fiecărei funcţii consulare în parte
Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare şi, de asemenea, de
către misiunile diplomaticeşi constau in:a) a proteja in statul de reşedinţă interesele
statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi, persoane fizice sau juridice,in
limitele admise de dreptul internaţional; b) a favoriza dezvoltarea relaţiilor
comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice intre statul trimiţător şi statulde
reşedinţă şi a promova in orice alt mod relaţii amicale intre ele in cadrul dispoziţiilor
prezentei Convenţii;c) a se informa, prin toate mijloacele licite, despre condiţiile şi
evoluţia vieţii comerciale,economice, culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă, a
face rapoarte in această privinţă către guvernulstatului trimiţător şi a da informaţii
persoanelor interesate;d) a elibera paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor
statului trimiţător, precum şi vize şi altedocumente corespunzătoare persoanelor care
doresc să meargă in statul trimiţător;e) a acorda ajutor şi asistenţă cetăţenilor,
persoane fizice şi juridice, ai statului trimiţător;f) a acţiona in calitate de notar şi de
ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii similare, ca şi unele funcţii deordin
administrativ, in măsura in care legile şi regulamentele statului nu se opun la
aceasta;g) a apăra interesele
cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice sau juridice, in succesiunile de pe
teritoriulstatului de reşedinţă, in conformitate cu legile şi regulamentele statului de
reşedinţă;h) a apăra, in limitele fixate de legile şi regulamentele statului de reşedinţă,
interesele minorilor şiincapabililor, cetăţeni ai statului trimiţător, mai ales atunci
cand este cerută instituirea unei tutele sau curatelecu privire la ei;i) sub rezerva
practicilor şi procedurilor in vigoare in statul de reşedinţă, a reprezenta pecetăţenii
statului trimiţător sau a lua măsuri in scopul asigurării reprezentării
lor adecvate in faţa tribunalelor sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă pentru a
cere, in conformitate cu legile şi regulamentele statului dereşedinţă. adoptare de
măsuri provizorii in vederea apărării drepturilor şi intereselor acestor cetăţeni
atuncicind, datorită absenţei lor sau din orice alte cauze, ei nu-şi pot apăra in timp util
drepturile şi interesele; j) a transmite acte judiciare şi extrajudiciare sau a efectua
comisii rogatorii in conformitatecu acordurile internaţionale in vigoare sau, in lipsa
unor asemenea acorduri, in orice mod compatibil cu legileşi regulamentele statului de
reşedinţă; k) a exercita drepturile de control şi de inspecţie prevăzute de legile
şiregulamentele statului trimiţător asupra navelor maritime şi a navelor f1uviale
avand naţionalitatea statuluitrimiţător şi asupra aeronavelor inmatriculate in acest
stat, ca şi asupra echipajelor lor;1) a acorda asistenţă navelor şi aeronavelor
menţionate in alineatul k din prezentul articol, precum şi echipajelor lor, a primi
declaraţiile asupra curselor acestor nave, a examina şi a vizadocumentele de bord şi.
fără a prejudicia prerogativele autorităţilor statului de reşedinţă, a face anchete
privindincidentele survenite in cursul călătoriei şi a reglementa, in măsura in care
legile şi regulamentele statuluitrimiţător autoriză aceasta, divergenţele de orice natură
intre căpitan, ofiţeri şi marinari;m) a exercita orice alte funcţii incredinţate unui post
consular de către statul trimiţător, carenu sint interzise de legile şi regulamentele
statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune, saucare sunt
menţionate in acordurile internaţionale in vigoare intre statul trimiţător şi statul de
reşedinţă.

TESTUL13

Subiectul I: Subiecții Dreptului Internațional Public

1.1)DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT DE DREPT

INTERNATIONAL
Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la
raporturile internaţionale reglementate dedreptul internaţional public, care, prin
acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi asumă obligaţii internaţionale,iar in cazul
incălcării acestora poartă răspundere internaţională.—reprezinta particularitati
esentiale incomparatie cu dreptul intern.
1.2)CLASIFICATI SUBIECTII DE DIP CONTEMPORANI
In DIP contemporan avem urm sub. :
*Statul :o colectivitate umana cu toate trasaturile aferente unei suveranitati si cu
independenta proprie,alcatuita din teritoriu si populatie.
* Entitatile statale contestate : - Vaticanul-Orasele libere
*Alti actori ai rel. internat. :-org.intern. reprezintă forme de coordonare a colaborării
internaţionale în diferite domenii, pentru care stateleau creat un anumit cadru
juridico-organizatoric prin adoptarea unui statut, elaborat de comun acord, în care se
prevăd obiectul şi scopurile organizaţiei, organele şi atribuţiile lor, necesare realizării
obiectivelor pentru careau fost constituite.-miscarile de eliberare nationala;-pers.
Fizica- Insa pentru comiterea crimelor de razboi sau a crimelor impotriva pacii si
umanitatii, careconstituie infractiuni cu caracter international, raspunderea
individului se angajeaza pe plan international, infata instantelor jurisdictionale-
corporatiile transnationale o entitate economică formată dintr-o companie-mamă şi
filialele ei din străinătate.-companiile publice internationale-umanitatea
1.3)Evaluați statutul RM ca subiect de Drept Internațional
Publicluind in consideratie legea cu privire la tratalele internationale si la
reglementarea sa plus faptul ca RM face parte la conventia cu privire la dr marii ne
putem da seama ca din punc de vedere formel ea reprezinta unsubiec activ pe cind
practic mai avem multe pina la perfectiune.ideea principala mai departe
Improvizati

Subiectul II : Organele jurisdicționale internaționale

2.1)Definiti notiunea si tipologia organelor jurizdictionale internationale

Organele jurisdictiei internationale –totalitatea organelor internationale
competente sa solutioneze litigiileaparute intre sub. pe plan international.Din
punct de vedere tipologic şi conceptual jurisdicţiile internaţionale se impart in
două mari categorii:1. Jurisdicţia internaţională ad-hoc şi2. Jurisdicţia
internaţională permanentăJurisdicţia internaţională ad-hoc. In dreptul
internaţional public prin jurisdicţia ad-hoc se subinţelege arbitrajulinternaţional.
Marţian Niciu il defineşte ca fiind judecata pe plan internaţional a unui diferend
de către oinstanţă de judecată ad-hoc, constituită de părţile in diferend La randul
său, din punct de vedere organizaţional,arbitrajul internaţional se poate constitui
in următoarele forme1184:- arbitrul unic,- comisia mixtă,- tribunalul arbitral,-
tribunalul arbitral mixt,- arbitrajul special- arbitrajul instituţionalizat
Arbitrul unic trebuie, de obicei sa nu aibă cetăţenia părţilor in conflict pentru a se
asigura şi pe această cale,imparţialitatea sa. Comisia mixta Comisiase constituia
pe o bază
paritară şi era formată numai din cetăţeni ai parţilor in conflict.Tribunalul arbitral. El
se constituie de obicei dintr-un număr impar de arbitri: 3, 5 etc., din care 1 sau 2 pot
ficetăţeni ai statelor in conflict, iar ceilalţi sau celălalt
– cetăţeni ai altor state. Tribunalul arbitral mixt. După primul Război Mondial
tribunalele arbitrale mixte au avut ca sarcină soluţionarea diferendele născute
dinrăzboi. Aceste tribunale aveau o permanenţă relativă, fiind destinate să
soluţioneze anumite categorii dediferende. Tribunalul arbitral mixt era compus din
trei membri – cate un cetăţean al unui stat neutru in timpulrăzboiului.Arbitrajul
special. Un astfel de organ se constituie pentru soluţionarea unor categorii aparte
dediferende ce vor apărea eventual.Jurisdicţia internaţională permanentă. Instanţele
jurisdicţionale internaţionale cu caracter permanent suntcreaţia secolului XX1192,
deboutand cu renumita Curte Permanentă de
Justiţie Internaţională (CPJI), infiinţatădupă primul Război Mondial prin
Pactul Ligii Naţiunilor. Prima şedinţă de inaugurare a avut loc
in 1922,Curtea activand pană in 1946, cand cedează misiunea juris dicţională in
favoarea succesoarei sale – CurteaInternaţională de Justiţie (CIJ) La randul său,
instanţele internaţionale de judecată pot fi clasificate după difersecriterii:1. După
întinderea competenţei distingem:- de competenţă generală – CPJI, CIJ, Curtea de
Justiţie a Uniunii Europene (CJUE);- de competenţă specială – Curtea Europeană a
Drepturilor Omului (CEDO), TribunalulInternaţional pentru Dreptul Mării (TIM),
Tribunalul Administrativ al Naţiunilor Unite (TANU ,Curtea Internaţională Penală
(CIP).2. După obiectul diferendelor:- teritoriale – CIJ;- in materia dreptulor omului –
CIJ, CEDO, CJUE;- de reprimare a infracţiunilor internaţionale – CIP, Tribunalul
internaţional pentru ex- Iugoslavia,Tribunalul internaţional pentru Rwanda;- maritime
– TIM, CIJ.3. După calitatea justiţiabililor:- intre state – CPJI, CIJ, TIM, CJUE,
CEDO;- intre state şi persoane fizice sau persoane juridice – CEDO,
CJUE, TIM;- intre state şi organizaţii internaţionale – CJUE, TIM;- intre
organizaţii şi persoane fizice – TIM, TANU.
2.2)COMPARATI COMPETENTA JURIZDICTIEI INTERNATIONALE
Dreptul internaţional actual recunoaşte existenţa unei puteri inerente jurisdicţiilor
internaţionale, atat judiciarecat şi arbitrale, de a soluţiona litigiile cu privire la
propria com petenţă. Competenţa jurisdicţiei de a decideasupra propriei competenţe
se stabileşte in momentul examinării admisibilităţii cererii introductive şi constituie
baza unei puteri bine delimitate. Identificarea competenţei unei juriddicţii
internaţionale depinde demodalitatea de atribuire a ei. Dreptul contentiosului
internaţional
cunoaşte 3 modalităţi de atribuire acompetenţei:1.
modalităţi convenţionale,2. modalităţi unilaterale şi3. modalităţi
autoritare.Modalităţile convenţionale. Printre aceste modalităţi figurează
compromisul şi clauza compromisorie.Compromisul este un acord care are ca obiect
delegarea unui organ imputrnicirea de a judeca un diferend
sau oserie de diferende actuale. Este de precizat că acest acord fixat in compromis
vizează in egală măsură acordulin favoarea unui organ judiciar sau arbitral. Din
punct de vedere al dreptului internaţional compromisul este untratat internaţional,
incheiat intre părţile diferendului care trebuie să fie subiecte de drept internaţional
public,respectiv se supune regulelor dreptului comun al tratatelor internaţionale,
reglementat prin Convenţia de laViena asupra tratatelor internaţionale din 1969.
Modalităţile unilaterale. Aceste modalităţi imbracă formadeclaraţiilor unilaterale de
recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a unor instanţe internaţionale. Cu alte
cuvinte,unele tratatele internaţionale prin care se crează o jurisdicţie pot subordona
autoritatea puterii jurisdicţionaleunei
declaraţiei unilaterale, de regulă facultativă, din partea statului contractant, prin care
acesta recunoaşte,obligatoriu in privinţa sa jurisdicţia internaţională.Modalităţi
autoritare. Aceste modalităţi de atribuire a jurisdicţiei unor jurisdicţii internaţionales-
au realizat in practica internaţională prin rezoluţiile Adunării Generale sau Consiliului
de Securitate,organe ale ONU. In acest sens, nu este exclus ca un acord intre state să
abiliteze o organizaţie internaţională dea crea un tribunal internaţional
2.3)principalele reguli de procedura la examinarea contenciosului international
In mod normal o jurisdicţie internaţională dispune de o procedură ordinară a instanţei
(asupra fondului) şi poate recurge la proceduri incidente. Procedură ordinară
presupune cateva etape in mare parte inspirate din procedura internă:1. Introducerea
оn instanţă. In cazul unei jurisdicţii permanente sesizarea instanţei are loc printr-
un actunilateral din partea reclamantului, care imbracă forma unei cerere contra
reclamatului sau prin notificareacompromisului dintre părţi. Potrivit art.40 din
Statutul CIJ, cererea sau notificarea sunt adresate
grefierului,care trebuie să le comunice imediat tuturor interesaţilor.Cererea sau
notificarea trebuie să indice expresobiectul diferendului şi părţile.2. Duelul
jurisdicţional. Din momentul sesizării, jurisdicţia aplică principiul contradictorialităţii
şi părţilor li seasigură o egalitate procesuală. Orice document adus in faţă tribunalului
de către o parte este transmis celeilalte părţi pentru replică. Părţile sunt reprezentate
in faţa jurisdicţiilor internaţionale de către agenţii lor, care pot fiasistaţi de consilieri
sau
avocaţi1214. De regulă, procedura contencioasă cuprinde 2 faze: scrisă şi orală.3.
Adoptarea hotărвrii. Deliberările sunt secrete şi supuse unor reguli specifice
fiecărui tribunal, destinate sădegajeze un enunţ legal. Scopul lor este de a oferi
fiecărui judecător posibilitatea să contribuie direct la procesul adoptării opiniei
colegiale a tribunalului Afară
de procedura ordinară, jurisdicţia internaţionalărealizează acţiuni procesuale in
cadrul procedurilor incidente. Acestea sunt complementare procedurii de bazăşi de
fapt, in mare măsură, contribuie fie la buna ei derulare, fie la menţinerea unei ordini
juridice provizorii pană la decizia finală. Tribunalul internaţional recurge la
procedura incidentă in 3 situaţii, in cazul:1. Intervenţiei terţilor. Dreptul
contenciosului internaţional recunoaşte terţilor, care justifică un interes de ordin
juridic, dreptul de intervenţie in cadrul unui proces jurisdicţional care opune două
alte părţi1217. In acest sens,terţul adresează o cerere tribunalului in care aduce
argumentele ce justifică interesul său in cadrul procedurii declanşate. In fine,
tribunalul este acela care autorizează această intervenţie. In caz de acceptare a
terţului, elnu devine parte la proces, dar işi prezintă observaţiile sale şi hotărarea
tribunalului in partea ce vizeazăinterpretarea unui tratat la care este parte terţul, ii
va fi opozabilă1218.2. Excepţiilor preliminare. O excepţie preliminară este
o obiecţie in adresa jurisdicţiei tribunalului scopulcăreia este de a impiedica
examinarea in fond a cauzei1219. Utilizarea ei este frecventă in cazul candtribunalul
este sesizat unilateral printr-o cerere3. Măsurilor conservatorii. In principiu,
introducerea unei cereri in instanţa internaţională nu are efectsuspensiv. Deoarece
procedurile jurisdicţionale sunt destul de lungi, mai ales atunci cand sunt intarziate
deexaminarea excepţiilor preliminare, tribunalul poate decide, la cererea unei părţi,
ordonarea măsurilor conservatorii1220. Cu toate acestea, luarea unei astfel de decizie
nu constituie o practică frecventă, pentru că ar insemna suspendarea acţiunii care a
condus la apariţia diferendului, ceea ce ar insemna o avantajare provizoriea unei părţi
in diferend1221.

Test nr. 14

Subiectul I. Normele dreptului internațional

1.1 Definiți noțiunea de normă de Drept InternațIonal

Norma de drept internaţional poate fi definită drept o regulă de conduită generală,
creată de subiecţii dreptuluiinternaţional,ce reglementează relaţiile dintre aceştia şi
este recunoscută ca fiind obligatorie. Conţinutulnormelor dreptului internaţional il
formează drepturile şi obligaţiile cu care sunt investite statele şi alţi subiecţide drept
internaţional.
1.2 Clasificați normele dreptului international.
Clasificarea normelor de drept internaţional public comportă un interes deosebit
teoretic, in doctrină fiind propuse următoarele criterii de clasificare:1. in dependenţă
de acţiunea faţă de cercul de participanţi la raporturile de drept internaţional public
pot fideosebite:- norme universale, care reglementează raporturile dintre toţi subiecţii
de drept internaţional.Aceste norme, fiind reguli de conduită obligatorii adresate unui
cerc nedeterminat de subiecţi de dreptinternaţional, formează dreptul
internaţional comun.- norme regionale ce acţionează doar faţă de un număr limitat de
participanţi. Prin norme regionale suntreglementate raporturile juridice dintre
subiecţii aparţinind unei anumite regiuni geografice insă
cu referire laun obiect comun de reglementare.- norme locale sunt acele norme care
reglementează raporturile juridice dintre doi sau ciţiva subiecţi de dreptinternaţional.
Normele locale pot fi atit personificate cit
şi nepersonificate.2. in dependenţă de locul şi rolul normelor in sistemul de drept:-
norme materiale conţin drepturile şi obligaţiile subiecţilor dreptului internaţional;-
norme procesuale pot fi definite in două accepţiuni. Lato sensu, norme procesuale
sunt considerate normelecare reglementează procesul de creare şi realizare a
dreptului. Stricto sensu,normele
procesuale sunt acelenorme care reglementează procesul de realizare a dreptului.
Normele procesuale posedă sancţiuni specifice.3. in dependenţă de metoda de
reglementare juridică, normele de drept internaţional se impart in:- norme
dispozitive sunt acele norme, de la care statele pot face abatere de comun acord,
dacă aceasta nu prejudiciază interesele legitime ale altor state.- norme imperative,
care prescriu un model concret de conduită juridică, de la care nu este permisă
nicioabatere.Printre normele imperative au inceput să se evidenţieze principiile
fudamentale de drept internaţional, numitenorme jus cogens. Normele jus cogens se
deosebesc de alte norme imperative ale dreptului internaţional prinefectele pe care le
produc in caz de nerespectare a lor. Orice abatere de la norma jus cogens provoacă
nulitateaacţiunilor subiecţilor de drept internaţional.
1.3.Evaluați specificul normelor ius cogens
Normele jus cogens apar in sec. XX si pt prima data sunt defiinite in Conventia de la
Viena, cu privire ladreptul tratatelor, unde se spune ca norma jus cogens este o
norma acceptata si recunoscuta de societateainternationala a statelor in ansamblu ei
drept norma de la care nu se permite nici o abatere si care poate fimodificata doar
printr-o norma cu acelasi caracter.Trasaturile normelor jus cogens sunt
urmatoarele:generala;impersonala;universala;de maxima imperativitate.Astazi prin
norme jus cogens se subintelege acele
10 principii fundamentale de DIP(neaplicarea fortei sineamenintarea cu
aplicarea ei in relatiile internationale(neagresiunii),imixtiunea in afacerile interne ale
unu stat, solutionarea pe cale pasnica a diferendelor internationale, integritatea
teritoriala, indeplinirea cu buna-credinta a obligatiilor internationale, dreptul
popoarelor la auto-determinare, respectarea universala adrepturilor omului, egalitatea
suverana a statelor), care sunt obligatorii pt toate statele existente pe Glob.

Subiectul II: Organizația Națiunilor Unite – organizație cu vocație universal

1.1.Definiți noțiunea de organizație internațională

Organizația internațională este o asociație de state fondate în baza principiului
egalitîții suverane care are la bază un act constitutiv (tratat internațional), are o
structură proprie, bugetși personalitate distinctă de cea afondatorilor.
1.2.Analizați istoria creării O.N.U
ONU inițial a existat sub forma altei organizațiiși anume – Liga Națiunilor formată
prin tratatul de laVersailles 1920. Scopul Ligii națiunilor era dezarmarea, prevenirea
războaielor prin intermediul securității colective, rezolvarea disputelor inter-națiuni
prin negociere, diplomațieși îmbunătățirea calității vieții. Liganu dispunea de armată
proprieși după o serie e eșecuri nu a putut face față agresiunilor Axei Berlin-Roma-
Tokyo, declanșîndu-se al doilea război mondial.La încetarea războiului în 1945,
reprezentanți ai 50 dețări s-au întîlnit la San Francisco pentru a Semna CartaONUși
astfel Liga a fost înlocuită cu Organizația Națiunilor Unite moștenind numeroase
agenții și organizații fondate de Ligă. Numele de ”United Nations” a
apărut pentru prima dată în Declarația președintelui american Roosvelt în
1942cînd 26 dețăriși-au unit for țele pentru a înfrunta Axa.
1.3 Evaluați sistemul și funcțiile organelor principale ale ONU
Potrivit Cartei, ONU are 4 obiective majore:
1) sa mentina pacea si securitatea internationala;
2) sa dezvolte relatii de prietenie intre natiuni;
3) sa coopereze in rezolvarea problemelor internationale si in promovarea respectului
pentru drepturile omului;
4) si sa fie un centru pentru armonizarea actiunilor tuturor statelor.
ONU are 6 organe distincte, fiecare avînd funcțiile ei caracteristice:
a)Adunarea Generală – este organul principal și deliberativ care poate examina
principiile generale decooperare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale,
inclusiv principiile care guverneaza dezarmareasi reglementarea înarmarilor, si poate
face recomandari cu privire la asemenea principii fie Membrilor Organizatiei
Natiunilor Unite, fie Consiliului de Securitate, fie Membrilor Organizatiei si
Consiliului deSecuritate. b)Consiliul economic si social – poate efectua sau initia
studii si rapoarte privind probleme internationale îndomeniile
economic, social, cultural, al învatamântului, al sanatatii si în alte domenii conexe si
poate facerecomandari în privinta tuturor acestor probleme Adunarii Generale,
Membrilor Natiunilor Unite si institutiilor specializate interesate. El poate face
recomandari în scopul de a promova respectarea efectiva a drepturilor omului si
libertatilor fundamentale pentru toti.c)Consiliu de securitate – duce răspunderea
pentru pacea și securitatea omenirii. Consiliul de Securitate poateancheta orice
diferend sau orice situatie care ar putea duce la frictiuni internationale sau ar putea da
nastereunui diferend, în scopul de a stabili daca prelungirea diferendului sau situatiei
ar putea pune în primejdiementinerea pacii si securitatii internationale.
d)Consiliu de tutelă – examinează problemele referitoare la teritoriile ce nu sunt
capabile să seautoadministreze.
e)Secretariatul– îndeplinește lucrările de secretariat (arhivă, petiț
ii, depozitarea tratatelor)
f) Curtea Internationala de justitie - organul judiciar principal al Natiunilor
Unite.

Test nr. 15

Subiectul I: Raportul dintre dreptul international și dreptul intern

1.1Definiți ordinea juridică international

Prin ordine juridică internațională subînțelegem modul de organizare
și funcționare a societății internaționale, precumși principiile și modul de
interacțiune între subiecții Dreptului Internațional.
1.2.Analizați doctrinele și teoriile ale raportului dintre Dreptul Interna
țional și național
În literatura de specialitate s-au conturat 2 teorii de bază:
1)Teoria dualistă – presupune că Dreptul Internațional și cel Intern sunt 2 sisteme
absolut diferite care conținnorme ce reglemeatează diferite raporturi juridice.
Aceste sisteme evoluț ionează după metoda liniilor paralele,niciodată
intersectîndu-se.
2)Teoria monismului – afirmă existența a 2 sisteme de Drept care reglementează
raporturi juridice diferite însăse întîlnesc situație de coeziune a lor. Cele mai
întîlnite domenii de coeziune sunt: drepturile omului, regim defrontieră, relații
diplomatice.
Această teorie cunoaște 2 accepțiuni :
a) Monismul cu privatul Dreptului Internațional (autor Hans
Kelsen). Asemenea poziție e adoptată deconstituția Franței, Federației Ruse.
Această teorie prevede că atunci cînd există conflict între normeleDreptului
Internaționalși cel Național se aplică prevederile Internaționale.
b) Monismul cu privatul Dreptului Intern. Această teorie
e antagonică celeilalte. Autor (kauffman). Această poziție e prevăzută de
constituția Nicaragua.
1.2 Formulați particularitățile raportului dintre dreptul constituțional al
RM și dreptul Internațional
Acest raport poate fi sesizat din art. 4 si 8 a Constituției RM care prevede
că:”1.Dispozițiile constituționale privind drepturileși libertățile omului se
interpreteazăși se aplică înconcordanță cu Declaraț
ia Universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care RM este
parte.2. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului la careRM este parte și legile ei interne, prioritate au
reglementările internaționale ” (art.4)Citind articol se crează impresia că prioritate
asupra legilor interne au doar reglementările internaționale ce ținde drepturile
omului iar această prioritate se răsfrînge asupra tuturor legilor (inclusiv cele
consituționale).Pentru a elucida această neclaritate Curtea Constituțională în 1999 s-a
pronunțat asupra interpretării art. 4 și 8 din Constituție. Hotărîrea Cur ții
Constituționale stipulează însă că:Reglementările internaționale au prioritate asupra
tuturor legilor înafară de cele constituționale.Reglementările internaționale au
prioritate nu doar dacăț in de domeniul drepturilor omului, dar oricarereglementări
prevăzute în tratatele internaționale la care RM este parte.

Subiectul II: Regimul juridic al zonelor Polare

2.1 Definiți noțiunea de zonă polară.

Zona polară reprezintă zona geografică situată fie la polul nord (Arctica) fie la
polul sud (Antarctica).
Regiunile polare ale Pământului sunt acele zone ale globului care înconjoară polii
geografici – arctic, respectiv antarctic.
2.2 Analizați instrumentele internaționale ce reglementează statutul Arcticii
și Antarcticii.
Statutul Arcticii este determinat de reglementările internaționale
și legislația statelor riverane la OceanulÎnghețat de Nord. O organizație
internațională care are atribuții în acest sens este Consiliul arctic format din 8state
care scopul de a coordonași coopera cu activitățile statelor în regiunea
dată.Referitor la Antarctica, în sec. XX mai multe state au încercat să-și atribuie
unele păr ți din Antarctica. Pentrua stabili regimul juridic aplicat acestei zone în
1959 s-a semnat Tratatul de la Washington cu privire laAntarctica. În vederea
respectării lui s-a creat un sistem de control și inspecție reciprocă care se
realizează prinobservatorii desemnați de reprezentanții celor 12 păr ți la tratat.
Pentru a soluționa problemele referitoare laresursele minerale din zonă în 1988 a
fost adoptată Convenția privind reglementarea activităților asupraresurselor
minerale din Antarctica.
2.3 Formulați particularitățile regimului juridic al Arcticii și Antarcticii.
Regimul juridic al Arcticii s-a format într-o perioadă lungăși continuă în prezent. O
încercare de a determinaca acest regim a avut loc la inițiatva savantului rus lakhtin
care a înaintat teoria sectoarelor. Această teoriefavoriza Federația Rusă și defavoriza
SUA. Astfel ea nu a fost acceptată unanim. Unica reglementare estecuprinsă în
Convenția cu privire la Dreptul Mării din 1982 care recunoa și te dreptul statelor
riverane zonelor cuînghețuri să ia măsuri de protective și control asupra poluării pe o
distanță de 200 m.m. În prezent Arcticanecesită o tot mai clară reglementare
internațională.Principiul de bază al regimului internațional al Antarcticii este –
folosirea ei numai în scopuri pașnice. Aceastăzonă are
un statut de – demilitarizare, neutralizare și denuclearizare. Antarctica este însă liberă
pentru cercetări științifice. Atît timp cît tratatul de la Washington din 1959 este în
vigoare nici un stat nu poate înainta pretenții teritoriale asupra zonei.

Test nr.16

Subiectul I: Principiul egalitatii suverane a statelor

1,1.Definiti notiunea de principiu a egalitatii suverane a statelor

Acest principiu permite consacrarea principalei particularitati a dreptului
internationa-prezenta la subiecti sai acalitatii de suveranitate si in virtutea acestui
fapt-egalitatea lor juridica indiferent de momentul aparitiei,factorul teritorial
,demografic,economic.
1.2Analizati evolutia istorica si codificarea principiului
Incă din secolul al 16–lea, ca o reacţie la inegalitatea practicată şi la arbitrariul
marilor puteri s-a arătatnecesitatea recunoaşterii egalităţii in drepturi a statelor. Hugo
Grotius releva că principiul egalităţii intreindivizi işi găseşte expresie şi relaţiile
dintre state, iar Pufendorf avea să sublinieze că egalitatea statelor este oexpresie a
suveranităţii lor.In ultimele decenii s- a dezvoltat o literatură bogată despre egalitatea
suverană a statelor,98 accentuindu- sesemnificaţia pe care o are acesta in promovarea
unor
relaţii de inţelegere intre state.Dreptul la suveranitate şi independenţă a fost mult
teoretizat de jurişti de prestigiu. In opinia profesoruluiGeorge Plastara „dreptul de
suveranitate consistă in aceea că statul este stăpin de a hotări aşa cum crede de
cuviinţă asupra intereselor sale şi de a găsi el insuşi mijloace pentru a infăptui ceea
ce consideră că esteconform acelor interese.Principiul egalitatii suverane a statelor a
fost codificat in urmatoarele acte:1.Conventia cu privire la drepturile si obligatiile
economice ale statelor(Montevideo,1933)2.Carta ONU 19453.Declaratia principiilor
care guverneaza relatiile reciproce dintre state 19704.Actul final de la Helsinki 1975.
1.3 Evaluati continutul juridic al principiului
Suveranitatea de stat reprezintã un principiu atât al dreptului intern cât si al dreptului
internaþional.Suveranitatea reprezintã dreptul unui stat de a rezolva liber si dupã
propria sa apreciere problemele sale atât în plan intern cât si
extern, fãrã a transgresa în nici un fel drepturile altor state si
nici principiile fundamentale aledreptului internaþional. Suveranitatea statului
este unitarã si presupune respectarea suveranitãþii altor
state. Înceea ce priveste caracteristicile suveranitãtii de stat, aceasta implicã
independenþa deplinã politicã sieconomicã a statului, dreptul acestuia de a
fundamenta si a realiza dupã cum am menþionat propria sa politicãexternã si
internã. Suveranitatea se caracterizeazã prin exclusivitate, în sensul cã pe teritoriul
unui stat nu potcoexista, în principiu douã suveranitãti, ci doar una singurã.Una
din consecinþele principale ale egalitãþii suverane o reprezintã inalienabilitatea si
indivizibilitateateritoriului de stat.Legătura puternică a suveranităţii cu toate
celelalte principii este reliefată de faptul că din suveranitate decurgdirect o serie de
consecinţe juridice precum: suveranitatea permanentă asupra bogăţiilor şi
resurselor naturale,dreptul de liberă alegere a regimului social-politic, integritatea
frontierelor statului, dreptul de a stabili relaţiioficiale, de a participa la viaţa
internaţională, de a adopta orice măsuri necesare pentru conducerea vieţiiinterne şi
externe a poporului respectiv.Conţinutul principiului egalităţii suverane a statelor
este format din anumite drepturi şi obligaţii care le revin.Din acest principiu
decurg următoarele drepturi ale statelor: dreptul lor la personalitate internaţională,
dreptulstatului de a i se respecta integritatea teritorială, dreptul inerent la legitimă
apărare, dreptul de a-şi stabili singur sistemul său economic, cultural şi normativ,
dreptul de a defini şi conduce in mod liber relaţiile sale cu altestate conform
dreptului internaţional, dreptul de a aparţine sau nu organizaţiilor internaţionale,
de a fi sau nu parte la tratate bi sau multilaterale, dreptul de participa la conferinţe
internaţionale, dreptul de legaţie activă şi pasivă etc. Acest principiu mai prevede
insă şi unele obligaţii pentru state cum ar fi respectarea suveranităţiialtor state, să
respecte personalitatea internaţională a celorlalte state şi să indeplinească cu bună
credinţăobligaţiile sale internaţionale.Afară de aceasta, acest principiu mai
presupune că toate statele indiferent de factorii geopolitici au aceleaşidrepturi şi
obligaţii fundamentale aşa cum rezultă din dreptul internaţional cum ar fi egalitate
de capacitate juridică a statelor de a dobandi drepturi şi de a-şi
asuma obligaţii pe plan internaţional, participarea statelor incondiţii de
egalitate la crearea dreptului internaţional, la conferinţe internaţionale, la organizaţii
internaţionale precum şi aplicarea in mod egal a dreptului internaţional tuturor
statelor. Astfel, este necesar să precizăm căegalitatea in drepturi ca principiu care
decurge din cel al suveranităţii statelor, nu presupune egalitatea de factointre state, ci
doar capacitatea egală din punct de vedere juridic de a dobandi drepturi şi obligaţii in
relaţiileinternazionale.La fel ca si in alte principii,aici se cunosc exceptii:1.procedura
de votare pe chestiuni de fond a Conciliului de Securitate a ONU2.votul ponderat din
cadrul FMI si ConsiluL UE(proportional cu marimea teritoriului,nr. populatiei si PIB
seacorda voturi suplimentare)

Subiectul II: Frontiera de stat în Dreptul Internațional Public

2.1 Definiti notiunea de frontiera de stat

Frontiera de stat-este linia ce desparte pe uscat si pe apa teritoriul de stat de teritoriile
statelor vecine,iar in planvertical delimiteaza spatiul aerian si subsolul de spatiul
aerian si subsolul statelor vecine.
2.2 Formulati criteriile de clasificare a frontierelor de stat
Frontierele de stat se clasifică:
A. După natura lor, in:
a) naturale, care se stabilesc ţinandu-se seama de anumite particularităţi geografice,
cum ar fialbia unor rauri sau fluvii, munţi, văi, litoralul mării;
b) geometrice sau convenţionale, care sunt linii mai mult sau
mai puţin drepte, care despartteritoriile statelor;c) astronomice, la stabilirea cărora
sunt folosite paralelele sau meridianele.
B. După elementele componente ale teritoriului, in:
a) terestre, care despart uscatul dintre două sau mai multe state. In funcţie de
particularităţileterenului ea poate urma linia crestelor munţilor, mijlocul văilor sau
poate fi stabilită, in linie dreaptă, geometric sau astronomic;
b) fluviale, separă in două părţi apele unui fluviu situat intre teritoriile a două state.
Frontierele fluviale sestabilesc in funcţie de particularităţile apelor de frontieră. In
cazul fluviilor nenavigabile, frontierele sestabilesc pe linia mediană a fluviului. In
cazul fluviilor navigabile, linia de frontieră se consideră linia denavigaţie
(farwatter) sau linia celor mai mari adancimi (thalweg), linii care de fapt in cele mai
multe situaţiicoincid. In cazul in care fluviul are
mai multe braţe, frontiera se stabileşte pe braţul principal.In situaţia in care fluviul işi
schimbă treptat cursul, frontiera se stabileşte pe talvegul noului curs. Dacă fluviulişi
schimbă albia, frontiera rămane pe albia veche,fluviul devenind apă interioară a
statului pe teritoriul căruiase găseşte noua albie. Pe podurile care leagă două state
frontiera se stabileşte pe mijlocul
podului, dacă intrecele două state nu există o altă inţelegere.Aceeaşi regulă se aplică şi
in cazul unor baraje de apă de frontieră.In situaţiile in care intre teritoriile statelor se
află lacuri sau mări inchise, frontiera se fixează pe linia careuneşte punctele de uscat
cele mai avansate ale frontierelor comune sau pe mijlocul lacurilor sau mărilor.Un
regim juridic special il au mările interioare adiacente mai multor state. Un exemplu
unical il serveşte astăziMarea Caspică, al cărei litoral este impărţit intre Federaţia
Rusă, Kazahstan,Iran, Azerbaidjan şiTurkmenistan;339c) maritime, reprezintă liniile
exterioare ale mării teritoriale, stabilite de state, prin acte unilaterale sau pe
bazaconvenţională cu statele vecine;(plus desenul din caiet privitor la fr. de stat)d)
aeriene, separă spaţiile aeriene ale statelor prin linii perpendiculare care pornesc de
lafrontierele terestre sau acvatice in
sus pană la limita interioară a spaţiului cosmic (aproximativ la distanţa de100-110
km deasupra nivelului mării).e)frontiera in sub sol-linia perpendiculara proiectata
in jos de pe linia frontierei terestre si acvatice pina undeajung mijloacele tehnice
de care dispune statul respective.

2.3Evaluati procesul de stabilire a frontierelor de stat

In plan juridic, frontierele se stabilesc prin acorduri incheiate intre statele vecine.
Fixarea frontierelor insă practic se face prin două operaţiuni distincte: delimitarea
şi demarcarea. Delimitarea este o operaţiune politicăşi juridică care constă in
identificarea direcţiei principale şi descrierea amănunţită in cuprinsul
tratatuluiincheiat in scopul stabilirii frontierei, a traseului acesteia.Demarcarea
este operaţiunea propriu-zisă de stabilire pe teren
a celor convenite in textul tratatului. Aceastăetapă se realizează de comisii mixte
formate de reprezentanţii statelor părţi la tratat şi au ca atribuţii stabilireatraseului
frontierei şi fixarea semnelor de demarcare, intocmirea documentelor ce
consemnează infăptuireaacestei operaţiuni, rezolvarea unor probleme legate de
intreţinerea frontierei, a drumurilor de acces etc.Ulterior,in dependenta de anumite
circumstante poate interveni si redemarcarea.De asemenea,statele potrealiza si o
rectificare si anume precizarea traseului frontierei si corectarea sa in legatura cu
anumitecircumstante(denundarea,necesitatea populatiei bastinsase,etc) Regimul de
frontieră se stabileşte prin legiinterne şi cuprinde totalitatea de norme juridice şi
măsuri privind paza şi supravegherea frontierei,
controlul pentru trecerea frontierei, activităţile desfăşurate in zona de frontieră, căile
şi condiţiile de acces, intrare, ieşire,şedere, activitatea intr-o zonă determinată a
teritoriului său de la frontieră ş. a. Regimul juridic al frontierei destat a Republicii
Moldova este stabilit prin Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova,
adoptată la 17mai 1994,
care reglementează:a) modul de trasare şi de marcare a frontierei de stat; b) paza
frontierei de stat;c) zona de frontieră (stabilită cu o lăţime de 2 km);d) condiţiile in
care se face trecerea peste frontieră a persoanelor, mijloacelor de transport,mărfurilor
şi a altor bunuri;e) condiţiile in care se pot practica anumite activităţi (pescuitul,
recoltarea produselor lemnoase şi accesorii
ale pădurii);f) imputernicirile organelor puterii de stat şi administraţiei de stat in
domeniul pazei frontierei de stat.Prin tratate bilaterale incheiate cu statele vecine
urmează să fie reglementate problemele comune de frontieră privind intreţinerea
frontierei, soluţionarea litigiilor de
frontieră etc.

Testul 17

Subiectul I: Tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional Public

1.1Definiţi noţiunea de izvor de DIP

Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un instrument juridic
(tratatul sau cutumainternaţională), care dau formă exterioară normelor juridice
internaţionale, prin acordul de voinţă al subiectelor dreptului internaţional public, in
primul rand statele.---mijloace de determinare a normelor de drept rezultate din
acordul de vointa a statelor.

1.2 Analizaţi tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional Public

Incepand cu perioada interbelică şi in special după cel de-al doilea război mondial,
tratatul internaţionalreglementează majoritatea domeniilor vieţii
internaţionale.Tratatul internaţional reprezintă un izvor principal aldreptului
internaţional public şi, este cel mai important in reglementarea relaţiilor dintre
subiectele dreptuluiinternaţional. O primă consacrare juridică a tratatului
internaţional o putem remarca in Convenţia de la Vienadin anul 1969 cu privire la
dreptul tratatelor, care a recunoscut „rolul fundamental al tratatelor in istoriarelaţiilor
internaţionale şi … importanţa din ce in ce mai mare a tratatelor ca izvor al dreptului
internaţional şica modalitate de dezvoltare a cooperării paşnice intre naţiuni,oricare
ar fi regimurile lor constituţionale”.Convenţia de la Viena (1969) nu exclude nici
posibilitatea incheierii tratatelor in “formă nescrisă”, adică orală(aşa- numitele
gentlemen’s agreements). Acestea insă ţin mai degrabă de domeniul trecutului decat
de present.
1.4 Argumentaţi formele şi elementele tratatelor
Exista 2 forme pricipale de tratate: scrise si verbale. Datorita prioritatii sale forma
scrisa a devenit dominantain practica internationala. Multe tratate contin dispozitii
detaliate, uneori cu utilizarea unor indici numerici,formule, harti etc.Tratatele scrise
au o foarte mare
importanta la delimitarea frontierilor cu statele vecine. Cutoate acestea nici
acordurile incheeate in forma verbal nu au disparut din practica statelor.
Ele erau utilizate pentru a schimba rangul unei misiuni diplomatice din legatie in
ambasada, fie pentru stabilirea relatiilor diplomatice.Denumirea acordurilor orale
este gentlemen’s agreements. Doctrinarii au pareri diferite cu privirela natura
juridical a acestor tratate: unii le recunos cu aceeasi valoare juridica ca si tratatele
scrise iar altii leneaga acest caracter.Elementele tratatelor international se impart in
esentiale si accesorii. Elementele essential sunt: partilecontractante, acordul de
vointa al partilor, obiectul si scopul tratatului.Partile contractante trebuie sa fie
intotdeauna statele, organizatile international interguvernamentale
sau alteentitati carora le este caracteristica calitatea de subiect de drept
international.Acordul de vointa a partilor trebuie sa fie liber si neviciatObiectul il
formeaza drepturile si obligatiile partilor create prin normele stabilite de tratat.
Obiectul trebuie safie licit si realizabil.Scopul reprezinta obiectivele urmarite de
partile contractante prin incheerea contractului.

Subiectul II: Misiunile diplomatice

2.1 Definiţi noţiunea misiunii diplomatice

Misiunea-treaba incredintata cuiva ,sarcina cu care este investita o persoana
,calitatea care i se atribuie pt a indeplini.-- poate fi şi funcţia, şi rolul, precum şi
ansamblul de activităţi specific funcţiei sau rolului.Misiunile diplomatice sunt
îndeplinite de agenţi diplomatici,demnitari şi funcţionari ai statului.
Citeva definitii
: in literatura juridica termenul de misiune diplomatica are maimulte intelesuri,
vom reda ceea ce sa expus in conventie: Misiunea diplomatica esteorganul de stat
rezidind permanent pe teritoriul unui stat strain spre a reprezenta statulacreditar in
vederea mentinerii relatiilor diplomatice in statul acreditar. Misiunea caorgamn al
statului nu trebuie confundata cu membrii sai, cu grupul de agenti careactioneaza
in cadrul ei,dupa cum ea nu poate fi confundata cu seful institutiei caredetine
aceasta functie temporar. Misunea diplomatica in sens ca institutie se deosebestede
activitatea membrilor prin infiintarea ei, este rezultatul ueni proceduri distincta
decea a agentilor, crearea ei este aneterioara numirii personalului. Cele mai
multedocumente aşe misunii sunt primite si intocmite dinafara ei pe numele
misunii ei.Existenta misunii ca institutie nu este afectata de schimbarile ce pot
interveni incomponenta personala.Cauzele de incetare a misiunii si agentilor sunt
diferite: privilegiile si imunitatileale misunii sunt distincte fata de cele ale
memnrilor. Misunea are un statut juridic cudubla determinare: 1. este un organ al
statului si este reglementata de normele dreptuluiinternational, 2. este un organ pt
relatii si activitatea pe teritoriul altui stat din careconsiderent multe activitati sunt
reglementate de normele dreptului international.
2.2 Formulaţi structura şi competenţa misiunilor diplomatice
Pe baza practicii internaţionale se poate vorbi de următoarea schemă a misiunii
diplomatice: cancelaria, secţia politică, secţia economică şi comercială, biroul militar,
secţia sau biroul cultural, secţia sau biroul de presă,secţia consulară.Cancelaria ocupă
locul principal în misiunea diplomatică. Aici se primesc, sunt pregătite şi trimise
toatedocumentele care cad în competenţa şefului de misiune, unde se coordonează
munca tuturor celorlalte secţii.Secţia economică şi comercială vizează dezvoltarea
relaţiilor economice, în general, a celor comerciale înspecial, între cele două
state.Secţia ataşatului cultural este de dată relativ
mai recentă şi se ocupă de cunoaşterea şi afirmarea culturală înexterior, dar şi
procesul invers.Biroul ataşatului militar are atât funcţii de reprezentare, dar şi de
observare, precum şi colaborare în acestdomeniu.Competenţele misiunilor
diplomatice aşa cum reiese din art. 3 al Convenţiei de la Viena constau în special în:A
reprezenta statul acreditant în statul acreditar;A ocroti în statul acreditar interesele
statului acreditant şi ale cetăţenilor săi
în limitele administrate de dreptulinternaţional;A duce tratative
cu guvernul statului acreditar;A se informa prin toate mijloacele licite despre
condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi araporta cu privire la
aceasta statului acreditant;A promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţii
economice culturale şi ştiinţifice între cele două state.
2.3Evaluaţi funcţiile misiunii diplomatice permanente
Cele mai importante funcţii ale misiunilor diplomatice sunt:1)Funcţia de negociere
ţine prin excelenţă de esenţa activităţii diplomatice. Prin ea se apără interesele
ambelor state încercând a se pune de acord, a găsi puncte de interes comun în
probleme bilaterale sau multilaterale. Demulte ori negocierea este sinonimă cu
diplomaţia.2)Reprezentarea se manifestă prin participarea agenţilor diplomatici la
evenimentele
vieţii publice,simbolizând statul acreditant, atitudinea de aprobare pe care acesta o
adoptă faţă de momentele semnificativeale vieţii publice din ţara de reşedinţă

3) Funcţia de observare şi informare. Observarea îi permite agentului

diplomatic să se informeze şi să trimităguvernului său
rapoarte periodice.4)Funcţia de cooperare internaţională vizează realizarea de
raporturi cât mai bune, menţinerea unei atmosferecât mai amicale, contribuţia la
colaborarea internaţională pe toate planurile.5)Funcţia de protejare a intereselor
statului acreditant şi a cetăţenilor acestuia, a persoanelor fizice şi juridice.6)Funcţia
consulară. Este o practică de
dată relativ recentă, în doctrină interpretându-se că statul acreditant poate înfiinţa în
ambasadă o secţie consulară, fără a cere autorizarea statului acreditar.
 Testul 18

Subiectul I: Încheierea tratatelor internaţionale

1.1 Definiţi noţiunea de împuterniciri pentru încheierea tratatelor

internaţionale.
Împuternicirile pentru incheerea tratatelor internationale sunt niste functii exercitate
de catre o categorie de persoane care sunt imputernicite prin constitutie si alte acte
normative in vedere incheerii unui tratatinternational cu scopul de a reprezenta
interesele statului.
1.2 Analizaţi stadiile şi fazele încheierii tratatelor internaţionale.
Fazele de incheere a unui tratat international sunt:Manifestarea de vointa de a
incheea un tratatPregatirea si adoptarea textului tratatului. Tratatele bilateral sun
pregatite si adoptate prin canale diplomatice pe cind tratatele multilaterale sunt
pregatite de organul de lucrul a organizatiei internationale sau de catrecomitetul de
lucrul
a conferintei internationale. Adoptarea se face in baza votarii, de regula tratatul
multilateralse adopta cu votul majoritatii calificate(2/3;3/4)Stabilirea auteticitatii
textului tratatului. Auteticitatea indica faptul ca textul este veridic, definitiv si nu
poate fimodificat. Este o faza importanta realizata prin urmatoarele
instrumente:1) semnarea,
2)semnarea adreferendum ( are loc numai atunci cind reprezentatul nu are
deplinele puteri pentru participare fazelor incheeriitratatului) si este o semnatura
definitive.parafarea- semnarea reprezentatilor pe fiecare pagina sau la sfirsitul
textul tratatului.exprimarea consimtamintului la obligatiunile tratatului care se
face prin ratificare sau semnare,acceptarea,aprobarea,confirmarea. In practica se
mai intilnesc si subfaze ca: depozitare, inregistrarea, publicarea.
 1.3 Formulaţi modalităţile de exprimare a consimţămîntului de a se lega
prin tratat.
Modalitatile de exprimare a consimtamitului de a fi legat prin tratat sunt:Semnarea
are de regula ca effect autentificarea tratatului elaborate prin negocieri.Schimbul
instrumentelor care constitue un tratat
la fel reprezinta o modalitate de exprimare a consimtamintuluistatelor de a se angaja
printrun tratat international atunci cind: a) instrumentele prevad ca schimbul lor va
aveaacest effect, sau b)este stabilita pe alta cale ca aceste state convin ca schimbul de
instrumente sa
aiba acesteffect.Rtificarea- exprimarea consimtamitului unui stat
prin intermediul autoritatilor sale competente de a fi legat printr-un tratat
international care este semnat de reprezentantii sai.Aprobarea (acceptarea) reprezinta
o modalitate de exprimare a consimtamitului statului de a fi parte la aceletratate care
nu necesita sa fie ratificate dar care prevad aprobarea lor.

Subiectul II: Marea teritorială şi apele interioare maritime

2.1 Definiţi noţiunea de mare teritorială şi ape interioare maritime.

Marea teritoriala este fisia adiacenta apelor maritime interne,apelor arhipelagice
cu latimea de pana la 12 milemarine asupra careia statul riveran isi exercita
suveranitatea deplina si exclusiva.la limita exterioara a mariiteritoriale se instituie
frontiera statului riveran.Apele interioare marine –sunt suprafete acvatice maritime
sau oceanice situate intre tarmul ununi stat si liniade
baza de la acre se masoara latimea marii teritoriale.

2.2 Analizaţi regimul juridic al apelor teritoriale.

Marea teritorială este partea de mare adiacentă ţărmului, până la o anumită distanţă
în larg, considerată cafăcând parte din teritoriul de stat şi supusă deci suveranităţii
statului riveran, suveranitate care se extinde şiasupra spaţiului aerian de deasupra
mării teritoriale, precum şi asupra solului şi subsolului acesteia Regimul juridic al
mării teritoriale este stabilit prin legislaţia internă a statului riveran,ţinându-se cont
de prevederiledreptului internaţional Reglementarea navigaţiei în marea teritorială de
către statul riveran are ca scopasigurarea securitatii traficului, separarea cailor de
navigatie, pilotajul, prevenirea abordajelor
etc.Celebraformulă a lui Bynkershoek potrivit căreia puterea unui stat se termină
acolo unde se termină forţa armelor sale,a condus la fixarea lăţimii mării teritoriale
pană la o distanţă echivalentă unei impuşcături de tun Compromisulacceptat a fost
formulat de Convenţia din 1982 la art. 3 care prevede o delimitare unilaterală a mării
teritoriale
In acest sens, Convenţia autorizează limita maximă de 12 mile marine, statelor
revenindu-le două metodealternative de delimitare, utilizand linia de bază normală sau
linia de bază dreaptă.
2.3 Evaluaţi condiţiile de executare a dreptului de pasaj inofensiv al navelor
străine în apele teritoriale.
Recunoscut la începuturile sale ca o regulă de drept cutumiar, consacrat apoi prin
prima conferinţă asupradreptului mării, trecerea inofensivă, aşa cum a fost
reglementată în art.14-23 dinConvenţia de Montego-Bay,reprezintă un progres, prin
prevederea unor reglementări mai detaliateşi mai clare în comparaţie cu Convenţiadin
1958 În sensul Convenţiei din 1982 trecerea este inofensivă atât timp cât nu aduce
atingere păcii,ordinii dedrept, liniştii publice sau securităţii statului riveran. Trecerea
trebuie să se efectueze înconformitate cu prevederile Convenţiei şi alte reguli ale
dreptului internaţional. Art. 18 dispune că“prin trecere se înţelegefaptul de a naviga în
marea teritorială în scopul:a)de a traversa fără a intra în apele interioare ori a face
escalăîntr-o radă sau instalaţie portuară situată în afara apelor interioare;b)de a intra
în apele teritoriale sau a le părăsi, sau de a face escală într-o asemenea radă sau
instalaţie portuară, sau de a o părăsi” O precizare ce seimpune în legătură cu dreptul
de trecere inofensivă, se referă la locul încare trebuie să se afle nava înmomentul
când s-ar angaja în una dintre activităţile nepermise şianume “în marea teritorială”,
deoarece numaiîn această zonă beneficiază de dreptul de trecereinofensivă, în apele
interioare neexistând un astfel de drept pentru navele străine.

Testul 19

Subiectul I: Efectele tratatului inernaţional

1.1 Definiţi noţiunea de tratat internaţional.

Definiţia juridică a “tratatului” este dată in Сonvenţia de la Viena (1969), care prin
această noţiune inţelege“un acord internaţional incheiat in scris intre state şi
guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnatintr-un singur instrument
unic, fie in două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa
particulară” (art. 2 pct. 1 lit. a).
1.2 Analizaţi efectele tratatelor în timp, spaţiu şi asupra cercurilor de
subiecţi.
Efectele tratatului in spatiu de regula tratatul incheeat de state sun obligatorii pentru
acestea si se aplica peintreg teritoriu fata de toata populatia. Dar exista si o serie de
tratate care au obiect de reglementare
raporturi juridice ce se instituie in cadrul unei portiuni de teritoriu a unui stat aparte
ex: conv. Dela Constantinopol cu privire la libertatea de navigatie pe Canalul Suez.
Efectele asupra subiectilor desi sunt obligatorii pentru totisbiectii de DIP in procesul
de incheere a tratatelor poate participa un numar restrins de subiecti iar ca
regulatratatele creaza efecte
juridice doar pentru statele care au participat la procesul de incheere sau de
aderareulterior.Efectele tratatelor in timp incepe sa produce efecte juridice:a) la data
expresa indicate in text, b)lasurvenirea evenimentelor cum ar fi declansarea unui
conflict armat, c)respectarea anumitor conditii legate deintrarea in vigoare. Tratatele
inceteaza efectele juridice: a) expirarea termenului pentru care a incheeat daca partile
nu au solicitat din timp, b) odata cu atingerea scopului, c)odata cu incetarea anumitor
evenimente pentrucare era preconizat, d) daca apare un nou trata cu acelasi obiect dar
ci dipozitii contrare.
1.3 Temeiurile de incetare a tratatului.
Abrogarea este un caz de stingerea a tratatelor international care solicita vointa
unanima a partilor. Abrogarea poate fi expresa si tacita.Anularea este modalitate
de renuntare unilaterala a unui stat la un tratat incheiat de acesta.Denunţarea – în
cazul tratatului bilateral denunţarea pune capăt unui tratat. În cazul unui tratat
multilateraldenunţarea poartă caracterul unei retrageri.La fel reprezintă temeiuri
de încetare şi:Disparitia unei parti contractante ale tratatului-ca subiect de drept
internationalExpirarea termenului de valabilitatea
a tratatuluiExecutarea complete a tratatuluiSurvenirea unei conditii rezolutorii
expres prevazuta în tratatDrept urmare a constatarii nulitatii tratatului
internationalReducerea numarului de participanti la tratatul multilateral sub numar
necesar pentru intrarea in vigoare aacestuiaDrept urmare a doptarii unor decizii
obligatoriii din partea anumitor organizatii international.

Subiectul II: Metode şi mijloace de purtare a războiului

2.1Definiţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.

Metodele de razboi
- acele modalitati folosite de parti cu sau fara folosirea mijloacelor de lupta
pentruatingerea scopuluifinal al razboiului.Mijloc de razboi -acele instrumente
folosite de parti pentru realizarea scopului final
al razboiului.
2.2 Formulaţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.
Declaratia de la Sankt-petersburg din 11 decembrie 1868 prevedea ca violent
armata nu trebuie folosita decitimpotriva celui care
o foloseste, fiind unu din principiile de baza. Populatia civila este alcatuita din
persoanecare nu participa direct la ostilitati militare si implicit impotriva sa nu este
ingradit nici un atac derazboi.Astfel statele implicate in razboi trebuie sa aiba un
singur scop legitim de slabire a fortelor
militare ainamicului.Astfel subiectii implicati intr-un razboi trebuie sa
identifice cu egzactitate obiectivele militare pe
care doreste sa le atinga si sa foloseasca numai mijloace si metode de atac strict
necesare pentru distrugereaobiectivelor militare alese.
2.3 Evaluaţi metodele şi mijloacele interzise de purtare a războiului
Mijloacele de razboi interzise sunt: 1. Arma chimica, 2. arma biologica, 3.arma
incendiara, 4. bombele caseta,5.minele antipersonal, 6.minele capcana,
7.gloantele dium.Metodele de razboi interzise sunt:-otravirea apei surselor
alimentare, -folosirea semnelor distinctive alinamicului, comitetului international, a
comitetului si semilunii rosii, -folosirea metodelor perfide. In toateconflictele
armate, dreptul beligerantilor de a alege metode
de purtare a razboiului nu este nelimitat. Esteinterzisa indreptarea atacurilor
intentionate, fara discriminare, de terorizare sau represalii impotriva populatiilor
civile. De asemenea sunt interzise in ce priveste persoanele si bunurile civile:
capturarea deostatici, folosirea de scuturi umane, inrolarea fortata in cadrul armatei
inamice, represaliile, deportarea sitransferul fortat de populatie.

Testul 20
Subiectul I: Mecanisme Universale Internaţionale de protecţie a drepturilor
omului
1.1 Definiţi Dreptul Internaţional al Drepturilor omului – ca ramura de Drept
Internaţinal Public
Dreptul internaţional al drepturilor omului (DIDO) constituie un ansamblu de norme
şi principii
de naturăconvenţională şi/sau cutumiară care reglementează conduita statelor pentru
asigurarea respectării şi protecţieidrepturilor şi libertăţilor fundamentale fără
discriminare atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război, precumşi care stabilesc
răspunderea pentru încălcarea acestora.
1.2Analizaţi apariţia, evoluţia şi codificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale omului.
Dreptul international al drepturilor omului este o ramura relative tinara care a aparut
in sec. XIX-lea. Azi esteuna di cele mai codificate ramuri de DIP. Ca si orice alta
ramura de drept international dreptul international aldretorilor omului are propiiile
izvoare si principii care sunt codificate in legislatia a mai multor state.Principalele
izvoare
ar fi:Declaratia universal a drepturilor omuluidin 1948,Pactul international cu
privirela drepturile civile si politice1966, declaratia islamica universala1981, Carta
ONU din 1945 etc.In DIP sun 2ramuri care la prima vedere se asemana foarte mul:
DI al drepturilo omului si DI umanitar.
DI al drepturilor omului reglementeaza drepturile si libertatile fundamentale cu
character absolute pe care statele sunt obligatesa le respecte pe intreg teritoriu in in
toate timpurile. Iar DI umanitar are drept
 scop protectia persoanei fizicedoar in perioada conflictelor armate.
1.3Evaluaţi instrumentele universale pentru protecţia drepturilor omului
În perioada imediat postbelica eforturile comunitatii internationale au fost orientate
spre crearea unui cadrunormativ si institutional universale de protectie a drepturilor si
libertatilor fundamentale susceptibile sa previnaorice prejudiciu adus exercitarii de
catre fiinta umana a drepturilor inerente conditiei si dezvoltarii sale. Ele aufost create în
mare parte în cadrul sau sub egida Organizatiei Natiunilor Unite si institutiilor sale
specializate.Carta Organizatiei Natiunilor Unite. Acest document, semnat în 1945 este
inedit dupa natura sa juridica: pe deo parte este actul constitutiv al ONU si se supune
normelor dreptului organizatiilor internationale, iar, pe dealta parte, este un tratat
international care se supune dreptului comun al tratatelor internationale, astfel cum
afost codificat prin Conventia de la Viena asupra dreptului tratatelor.Carta
Internationala a Drepturilor Omului. Din punct de vedere formal nu exista un astfel de
document. Ceeace numim noi astazi Carta Internationala a Drepturilor Omului este un
ansamblu format din trei instrumentedistincte: Declaratia Universala a Drepturilor
Omului din 1948, Pactul cu privire la drepturile civile si politicesi Pactul cu privire la
drepturile economice, sociale si culturale, ambele din 1966.

Subiectul II: Strîmtorile Internaţionale

2.1 Definiţi noţiunea de strîmtoare internaţionalăStramtorile internaţionale.

Din punct de vedere geografic, stramtoarea internaţională estedefinită ca o porţiune
de mare stransă intre două spaţii terestre care pune in comunicare douăalte mări. Din
punct de vedere juridic, stramtorile nu sunt luate in consideraţie de
dreptulinternaţional decat dacă ele „servesc navigaţiei internaţionale”.
2.2 Analizaţi dreptul de trecere în tranzit şi dreptul de pasaj inofensiv prin
strîmtorile internaţionale.
Conform Conventiei de la Montego-Bay sunt stabilite doua moduri distinct de
trecere prin strimtorileinternational: dreptul de trecere in transit si pasajul
inofensiv.Prin trecere în tranzit se înţelege exercitarea libertăţii de navigaţie şi de
survol numai în scopul unui tranzitcontinuu şi rapid prin
strâmtoare, între o parte a mării libere sau o zona economică exclusivă şi o altă parte
amării libere sau zonă economică exclusivă. Dreptul de trecere în tranzit este
recunoscut navelor şi aeronavelor tuturor statelor fără piedici,
cu restricţia că acest drept nu se extinde asupra strâmtorilor formate între
teritoriulcontinental al unui stat şi o insulă aparţinând acestui stat, dacă există de-a
lungul insulei o rută prin marealiberă sau o zonă economică exclusivă de
comoditate comparabilă. În acest caz, cerinţa continuităţii şi arapidităţii tranzitului,
totuşi, nu interzice trecerea prin strâmtoare pentru
a ajunge la teritoriul unui stat riveran,a-l părăsi sau a ieşi de acolo, sub rezerva
condiţiilor de intrare pe teritoriul acestui stat. Pasajul inofensiv se aplică
strâmtorilor folosite pentru navigaţia internaţională, dar care leagă marea
teritorială a unui stat şi o partea mării libere sau o zonă economică exclusivă a altui
stat sau care sunt formate între teritoriul continental alunui stat şi o insulă
aparţinând acestui stat, dacă există de-a lungul insulei o rută prin marea liberă sau
o zonăeconomică exclusivă de comoditate comparabilă. Exercitarea dreptului de
trecere inofensivă prin acestestrâmtori nu poate fi suspendată. În cazul
strâmtorilor internaţionale dreptul de trecere în tranzit se deosebeştede pasajul
inofensiv în principal prin recunoaşterea libertăţii de survol şi facultatea pentru
submarine de a trecesub apă, ceea ce-l aseamănă mult cu dreptul de trecere prin
apele arhipelagice.
2.3 Evaluaţi regimul juridic al strîmtorilor Mării Negre.
Strâmtoarea Bosfor leagă Marea Neagră de Marea Marmara, care la rândul ei
comunică cu Marea Egee prinstrâmtoarea Dardanele, astfel cele două strâmtori
punând în comunicare Marea Neagră şi Marea Mediterană.Ambele strâmtori se află
sub jurisdicţia Turciei.. În timp de pace, navele comerciale se bucură de o
libertatedeplină de trecere prin strâmtori, ziua şi noaptea, oricare ar fi pavilionul şi
încărcătura lor, fără nici oformalitate, cu excepţia controlului sanitar, stabilit prin
regulamentele turceşti la intrare în strâmtori.
Regimul juridic de trecere a navelor de război depinde de categoria şi tonajul lor.
Navele uşoare de suprafaţă, navelemici şi cele auxiliare, oricare ar fi pavilionul lor se
bucură de dreptul de trecere prin strâmtori, dar numai ziuaşi cu un preaviz dat
guvernului turc pe cale diplomatic cu 8 zile înainte, dacă e vorba de navele statelor
riverane, şi cu 15 zile înainte pentru navele statelor ne-riverane. În preaviz trebuie să
fie specificate denumirea,tipul, numărul navelor, destinaţia, data trecerii şi întoarcerii,
dacă e cazul. Tonajul global maxim al tuturor forţelor navale străine, aflate în trecere
prin strâmtori, nu trebuie să depăşească, cu unele excepţii,15.000 tone,cuprinse în cel
mult două nave. Această restricţie nu se răsfrânge asupra navelor militare aflate în
avariere întimpul trecerii, care se supun, în asemenea circumstanţe, măsurilor speciale
de siguranţă dictate de guvernul turc. Navele militare de linie cu un tonaj superior al
statelor riverane au accesul prin strâmtori cu condiţiatrecerii unul câte unul, însoţite
de cel mult două torpiloare. În nici un caz, navele de război nu vor putea folosi, pe
durata tranzitului strâmtorilor, aeronavele pe care le au
la bord. Submarinele militare pot trece prin strâmtoridoar ziua, în mod izolat şi să
navigheze la suprafaţă. În timp de război, în situaţia când Turcia nu este parte
beligerantă, navele comerciale beneficiază de dreptul de trecere în aceleaşi condiţii
ca şi în timp de pace, iar navelor militare ale statelor beligerante, cu unele excepţii,
le este închis accesul în strâmtori. Celelalte navemilitare se bucură de libertatea de
trecere în condiţiile similare stării de pace. În cazul în care Turcia devine
beligerantă, trecerea navelor militare este lăsată total la discreţia guvernului acestei
ţări, iar navele comercialeale statelor care nu sunt în război contra Turciei se vor
bucura de libertatea de trecere şi navigaţie prinstrâmtori, cu condiţia că nu
vor ajuta în nici un mod inamicul şi vor naviga doar ziua pe şenalul indicat
deautorităţile turceşti. Acelaşi regim de trecere se menţine atunci când Turcia se
consideră ameninţată de un pericol iminent de război.

Test 21

Subiectul I: Institutia recunoasterii in DIP

1.1. Definiti institutia de recunoastere in DIP.

act unilateral, prin care un Stat cnstata existenta anumitor fapte sau acte, care pot
avea consecinte asupradrepturilor si obligatiilorsale sau asupra intereselor sale
politice, si declara espres sau admite implicit caacestea constituie elemente pe care
se vor baza relatiile sale juridice viitoare in raport cu noua entitate sausituatie2.
“procedeu”
prin care un subiect de drept internaţional, in mod special un stat, care nu a participat
la naştereaunei situaţii sau la adoptarea unui act, acceptă ca acea situaţie sau act să-i
fie opozabile; adică admite caefectele juridice ale acestora să i se aplice3. reprezinta
actul declarativ dar nu constitutiv, constata existenta unui Stat care exista ca effect al
crearii nu carezultat al actului de recunoastere
1.2 Analizati subiectii, tipurile si formele recunoasterii
Subiecti ai recunoasterii pot si numai statele, iar situatiile cind e necesara
recunoasterea sunt: crearea unui noustat, instalarea unui nou govern, statutul de
neutralitate.Recunoaşterea poate imbrăca două forme, şi anume:- recunoaşterea
expresă -se face printr-un act special al organului de stat competent, act unilateral –
declaraţiesau notificare formală – adresată noului stat, prin care se exprimă in mod
cert intenţia de a-l recunoaşte ;- recunoaşterea tacită- este cea care se poate deduce
din faptele concludente ale unui stat, cum ar fi stabilireade relaţii diplomatice,
incheierea unui tratat bilateral, care reglementează problema
generală, fără a enunţarezerve in privinţa recunoaşterii, şi este practicată de statele
latino-americane, mai simplu spus e manifestata prin
atitudinea statului fata de entitatea pe care o recunoaste.In privinta formelor
recunoaterii au fost expuse 2 teorii:teoria lui Tobar guvernele
ajunse pe cale neconstitutionala la putere nu trebuie recunoscuteteoria lui Estrada-
guvernele ajunse pe cale neconstitutionala la putere trebuie recunoscute tacit
De fapt recunoasterea guvernelor nu presupune recunoastere expresa sau tacita ci
vizeaza doar guverneleajunse la putere pe cale neconstitutionala. Recunoasterea
guvernelor atrage automat recunoasterea statului, pecind recunoasterea statului nu
ekivaleaza numaidecit cu recunoasterea guvernului respectiv.Tipuri ale
recunoasterii Din punctul de vedere al efectelor pe care le produce, recunoaşterea
este:- de jure, de facto, ad hocAtat recunoaşterea de jure, cat şi recunoaşterea de
facto, se exprimă prin actul oficial al statuluide la care emană recunoaşterea.
Deosebirea dintre aceste forme constă, in general, in intindereaefectelor juridice
ale recunoaşterii.
1. in cazul recunoaşterii de facto, relaţiile dintre statul care recunoaşte şi cel
recunoscut suntmai restranse ca intindere, avand un caracter nestabil şi provizoriu, in
sensul că ea operează indomeniile consimţite de către statul care o acordă (cooperare
economică internaţională).*este un mod de recunoastere incomplet, constituind o
fază premergătoare pentru recunoaştereade jure, nu e definitiva, poate fi revocată.*e
acordata pt anumite motive: indoieli despre viabilitatea noului stat, ori reţinere din
partea noului stat de aaccepta obligaţii in baza dreptului internaţional sau refuzul
acestuia de a rezolva probleme proeminente.
2. Recunoaşterea de jure a unui stat este completă
şi definitivă, irevocabilă, deoareceefectele ei se sting numai odată cu incetarea
calităţii de subiect de drept al statului recunoscut.*are ca efect recunoaşterea deplină
a personalităţii juridice a noului stat, a tot ceea ce rezultă din exercitareasuveranităţii
acestuia, precum şi stabilirea de relaţii internaţionale in diferite domenii, in mod
special arelaţiilor diplomatice şi consulare, incheierea de tratate bilaterale etc.3.
recunoasterea ad hoc- are loc cind se desfasoara un eveniment international si are
efecte jur limitate in timp.
1.2 Analizaţi efectele recunoaşterii
Actul recunoaşterii este doar un act de suveranitate prin care un stat constată apariţia
unui altstat ca subiect dedrept internaţional, deoarece statul nou apărut este subiect al
dreptului internaţional public din momentulapariţiei sale şi nu din cel
al recunoaşterii sale de către celelalte stateEfectul recunoaşterii este că statul
recunoscut devine subiect deplin înraporturile sale cu statele care l- aurecunoscut, cu
toate consecinţele care decurg dinaceastă calitate, putând să-şi exercite drepturile şi
să-şi asumeobligaţiile internaţionale specifice statelor, intre statul ce recunoaste si
cel recunoscut se stabilesc relatiidiplomatice- efectul normal al recunoasterii. Totusi
ar trebui
de remarcat ca recunoaşterea este o condiţie astabilirii relaţiilor
diplomatice,dar nu antrenează în mod obligatoriu aceste relaţii, adica nu este
un efectobligatoriu.

Subiectul II: Interpretarea tratatelor international

2.1 Definiti interpretarea tratatelor international

Interpretarea unui tratat reprezinta operatiunea intelectuala prin care se determina
sensul unui cuvint sau alunei expresii, prin care se lamuresc exprimarile ambigue sau
obscure ale unei dispozitii2.2 Analizati metodele si formele
de interpretare a tratatelor internationaleDistingem 2 moduri
de interpretare a tratatelor: internationala si internainterpretarea internationala-
in dependenta de autoritatea competenta pt interpretare poate fiautentica- facuta
de partile contractante ale tratatului. Poate fi expresa- facuta la momentul
incheierii tratatulu, prin
clauze interpretative inscrise in cuprinsul tratatului, tacita-decurge din practica
concordanta a statelor inaplicarea prevederilor unui
tratat international. jurisdictionala-efectuata de tribunalele arbitrale
sau instante de judecata internationale (CIJ, CJCE), in cazul incare partile nu pot
ajunge la un accord asupra interpretarii tratatului.are forta obligatory doar pentru
partileaflate in diferendfacuta de catre organizatiile internationale –nu au character
obligatoriu2. interpretarea interna- se impune doar organelor statului in cauza, nu si
altor state parti la tratat.poate fi ointerpretare guvernamentala interna facuta de
autoritatile publice guvernamentale, competente in domeniulrelatiilor externe, sau
poate fi efectuata de catre instantele de judecata ale statelor parti2.3
Formulaţi principalele reguli de interpretare ale tratatelor internationale:Sunt
codificate in prevederile Conventiei de la Viena(1969) reguli generalesa fie de buna
credinta-interpretarea sa aiba in vedere ce partile au vrut sa spuna in realitatesens
obisnuit al termenilor tratatului-
sa se tina cont de semnificatia uzuala a cuvintelor, cu exceptia cazurilor cind sunt
utilizate in sens specialinterpretarea termenilor tratatului sa se faca in contextul lor-
fraza, alineatul partea din tratat(preambul, anexe)interpretare in lumina obiectului si
scopului sau- raportarea interpretarii la sensurile si scopurile pe care partilele’au
avut in vederereguli speciale stbilite de practica conventionala international
regula sensului clar- se vor interpreta doar acele prevederi care sunt
neclareneadmiterii interpretarii termenilor in sens absurd sau national-in
contradictie cu contextul, obiectul, scopultratatuluiregula efectului util-
interpretarea sa produca un effect util asupra aplicarii tratatului, sa nu’l faca
faraeffect(nul)

Test nr. 22
Subiectul I: Rezerve la tratate internaţionale

1.1 Definiţi noţiunea rezervei

Potrivit Convenţiei de la Viena (1969) rezerva=o declaraţie unilaterală, făcută de un
stat atunci cand semnează,ratifică, acceptă sau aprobă un tratat, ori aderă la acesta,
prin care urmăreşte să excludă sau să modifice efectul juridic al unor dispoziţii din
tratat cu privire la aplicarea lor faţă de statul respectiv.*un mijloc ce permite
statelor care nu sunt de acord cu toate prevederile unui tratat să devinătotuşi părţi la
acesta.

1.2Analizati conditiile în care pot fi formulate reserve

Articolul 23 al Convenţiei din 1969 inaintează următoarele cerinţe faţă de formularea
rezervelor:1) rezervele trebuie să fie formulate in scris şi comunicate statelor
contractante şi altor state careau calitatea să devină părţi la tratat. Retragerea
rezervelor trebuie, de asemenea, făcută in scris;2) rezervele sunt formulate cu ocazia
semnării tratatului, ratificării, aprobării sau acceptăriisale, ori in momentul aderării.3)
Statele parti pot accepta(acceptarea poate fi expresă sau tacită ) rezerva ce le’a fost
notificata sau formulaobiectii fata de aceste. Neformularea de obiecţii timp de 12 luni
de la notificarea rezervei =acceptare tacită.Retragerea obiecţiei la o rezervă necesită
formularea ei in scris.Conditii in care sa fie admisa formularea unei rezerve:1) rezerva
să nu fie interzisă de tratat;2) rezervele să nu se refere la acele dispoziţii ale tratatului,
la care in mod expres este exclusă posibilitatea formulării de rezerve;3) rezervele să se
refere la acele dispoziţii ale tratatului, la care in mod expres este prevăzută
posibilitatea formulării de rezerve;4) rezervele să nu fie incompatibile cu obiectul şi
scopul tratatului.
1.2 Evaluaţi efectele pe care le produce rezerva
Rezervele au drept scop producerea unor modificari in
cadrul raporturilor stabilite inttre state. In funcţie deatitudinea adoptată faţă de statul
rezervatar din partea celorlalte state părţi aleunui tratat internaţional, apar mai multe
efecte. In calitate de efecte putem specifica
ca se stabilesc raporturileconvenţionale intre state:1) intre statul care a formulat una
sau mai multe rezerve şi statele care le-au acceptat continuăsă acţioneze tratatul, cu
precizarea că in ceea ce priveşte articolele faţă de care au fost formulaterezerve,
dispoziţiile care leagă aceste state sunt cele modificate conform rezervelor;2) intre
statul rezervatar şi statele care au formulat obiecţii la rezerve, in dependenţă de
atitudineadiferită a acestora din urmă, se pot crea două posibile grupuri de
raporturi:a) statele care au formulat obiecţii la rezerve pot accepta ca restul
dispoziţiilor tratatului,neafectate prin rezerve, să se aplice intre ele şi statul
rezervatar; b) aceleaşi state pot insă, ca prin obiecţiile lor la rezerve, să refuze
aplicarea in intregime atratatului in raporturile dintre ele şi statul
autor al rezervelor.3)Tratatul internaţional, la care s-au făcut rezerve, se aplică in
intregime, intre părţile contractante care n-auformulat rezerve.

Subiectul II: Dreptul Internaţional extraatmosferic

2.1 Definiţi DI extraatmosferic ca ramura DIP

Dr extraatmosferic= ansamblu de norme jur si principii ce stabilesc regimuul juridic
al sp extraatmosferic,inclusive lunii si altor corpuri ceresti, regimul jur al obiectelor
cosmice precum si principiile de cooperare aleStatelor in vederea exploatarii si
explorarii
sp cosmic
2.2 analizati istoricul si codificarea dreptului extraatmosferic
Primele explorari si investigatii ale spatiului cosmic s-au initiat in 1957 prin
lansarea primului satelit artificialal pamintului, si se initiaaza in acest sens
necesitatea elaborarii unor principii si norme juridice ce vor reglementa
relatiile intre state in privinta sp cosmic si activitatilor spatiale. Un rol
principal in acest sens l’aavut ONU prin infiintarea Comitetului pt utilizarea
pasnica a spatiului cosmic, care elaboreaza o serie de acte
normative internationale ce formeaza cadrul legal al DI al spatiului cosmic,
activitate reglementata si inlegislatiile nationale ale statelor ce participa la
explorarea si utilizarea cosmosuluisi corpurilor
ceresti.Pentru a desfasura codificarea dreptului extraatmosferic trebuie sa evidentiem
care sunt izvoarele acestui drept,in primul rind sunt aceleasi ca si ale DIP, desigur
avind si izvoare specifice. Locul de izvor principal il ocupatratatele internationale
multilaterale care consacra normele de baza ale DI cosmic , care se aploica atit
statelor cit si organizatiilor internationalePrincipalele tratate internationale ce regl
acest drept sunt: --
„Tratatul cu privire la principiile care guvernează activitatea sta telor in materia de
exploatare şi utilizare aspaţiului cosmic, inclusiv al Lunei şi altor corpuri cereşti”,
din 27 ianuarie 1967 (in vigoare din 10 oc tombrie1967, denumit pe scurt „Tratatul
cu privire la spaţiul cosmic”” din
1967); — „Acordul cu privire la salvarea astronauţilor, reintoarcerea lor şi restituirea
obiectelor lansate in spaţiulcosmic”, din 22 aprilie 1968 (In vigoare din 3 decembrie
1968, denumit pe scurt – „Acordul cu privire lasalvarea astronauţilor din 1968”); —
„Convenţia cu privire
la răspunderea internaţională pentru dau nele provocate
de obiectelespaţiale”, din 29 martie 1972 (in vigoare din l septembrie
1972, denumită pe scurt – „Convenţia cu privire la răspunderea internaţională din
1972”);810 — „Convenţia asupra inregistrării obiectelor lansate in spaţiul cosmic”,
din 14 ianuarie 1975(in vigoare din 15 septembrie 1975, denumită pe scurt –
„Convenţia cu privire la
inregistrarea obiectelor cosmice din 1975”); — „Acordul cu privire la
guvernarea activităţilor statelor pe Lună şi celelalte cor puri cereşti”,din 18 decembrie
1979 (in vigoare din 11 iulie 1984, denumit pe scurt – „Acordul cu privire la
activitatea pe Lună şi celelalte corpuri cereşti din 1979”).Un rol nu mai putin
important il are si cutuma- aceasta ocupind un rol second dupa tratate, cit si
importantadeosebita mai au si rezolutiile Adunarii Generale ONUInca de la inceput
dr cosmic a avut pronuntat character de universalitate, fiind aplicabil atit statelor cit
sicelorlalte subiecte ale sale. Are character profund umanist si pasnic, fiind de la bun
inceput dr al pacii sicolaborarii internationale in folosul intregii omeniri, este un dr
originar si autonom in cadrul DIP
2.3 evaluati principiile dr extraatmosferic
Principiile acestui dr au fost consecrate in Tratatul cu privire la spatiul cosmic 1967,
stind la baza regimului juridic al activitatiii spatiale a statelor si organizatiilor
internationale, a spatiului cosmic si corpurilor ceresti.Acest tratat totusi se limiteaza
doar la enumerarea principiilor neprecizind continutul si ndefinind notiunile de baza
ale Dr cosmic, insa aspectul lacunar ale prevederilor tratatului cosmic au fost
completate prin adoptareade noi tratate privind activitatile cosmice si spatiale,
elaborate la initiative Adunarii gen a ONU.Pr folosirii cosmosului exclusive
in scopuri pasnice- prevazut in multe tratate, stabileste oblige statelor de
adesfasura activitati cosmice in interesul mentinerii pacii pr explorarii
si folosirii cosmosului spre binele si in interesul tutror tarilor, intregii omeniri-
specifica obligestatelor de a se asigura ca de rezultatele activitatii cosmice vor
beneficia toate tarile si popoarele, acest pr implica colaborarea cit mai strinsa in
activitatea spatiala a statelor princ libertatii de explorare si folosire a cosmosului de
catre toate Statele-de aici decurg mai multe dr pt state siOrganiz Internat,: dr de a
desfasura acitivitati pasnice in cosmos, dr lde acces in conditii de egalitate, in
spatiulcosmic sip e corpurile ceresti, dr la libera exploatare si folosire a cosmosului,
dr de a avea acces la rezultateleactivitatii stiintifice spatiale…pr neadmiterii
apropriatiunii cosmosului-tratatul din 1967 prevede ca spatiul cosmic si corpurile
ceresti nu potface obiectul apropriatiunii nationale din partea statelor prin
proclamarea suveranitatii lor, prin folosinta sau altmijlok. De aici reiese interdictia si
obligatia statelor de a nu’si extinde suveranitatea
lor asupra spatiului cosmicsi corpurilor ceresti pr pastrarii jurisdictiei si proprietatii
statului de lansare asupra obiectelor cosmice si a ekipajelor-pt ca S saeercite dr de
proprietate juridical asupra unui obiect spatial e necesar ca acesta sa fie inregistrat in
registrulacelui stat.de aici reiese obligatia de a inmatricula obiectelecosmice lansate
de ele in registrul lor national pr cooperarii internationale in activitatea cosmica-se
tine cont
de interesele corespunzatoare ale tuturor celorlalte state parti la tratat pr
interzicerii contaminarii cosmosului si de a produce skimbari nocive in mediiul
terestru-trebuie sa evitecontaminarea daunatoare a spatiului cosmic si corpurilor
ceresti cit si skimbarile nocive in mediul terestru, caurmare a introducerii
substantei extraterestre pr raspunderii internationale a statelor pt intreaga activitate
spatiala-toate statele poarta
raspundereinternationala pt activitatile nationale in cosmos indifferent daca ele sunt
desfasurate de organeguvernamentale sau neguvernamentale pr considerarii
astronautilor ca trimisi ai omenirii- rezulta obligatia principala pt state de a proteja si
ajutaastronautii, in az ca ei se afla in primejdie, au aterizat fortat pe teritoriul altui stat
decit cel de lansare sau auaterizat fortat in alta zona a oceanului decit unde erau
asteptati

Test nr. 23

Subiectul I: Regimul de navigație pe Dunăre

1.1Definiti notiunea de fluviu international

* in acceptiunea juridica subintelegem acel curs de apa ce strabate teritoriul a doua
sau mai multe state din punct de vedere economic.
* cursuri de apa ce separa sau traverseaza teritoriiloe mai multor state, care sunt
navigabile pina la varsarea lor in mare sau ocean
1.2Analizati evolutia istorica si codificarea regimului de navigatie pe Dunare
Dunarea a constituit obiect al expansiunii si dominatiei din partea marilor puteri.La
congresul de la Viena a fost recunoascuta drept fluviu international. Pentru priam data
regimul generalinternational de navigatie pe Dunare a fost stabilit prin Tratatul de la
Paris din 1856 prin care se instituie principiul libertatii de navigatie si Comisia
Europeana a Dunarii.A doua etapa afost adoptarea Conventiei Dunarii in cadrul
conferintei de la Paris 1921 prin care se instituielibertatea de navigatie care e
asigurata cu obligatia Statului de a acorda egalitate de tratament pentru
toatenaveleRegimul actual al Dunarii e reglementat de Conventia de la Belgrad 1948,
prevederile careia se aplica portiuniinavigabile a Dunarii de la Ulm(RFG) pina la
Marea Neagra, prin canalul Sulina (Romania)*Navigatia pe dunare e libera pentru
cetatenii, navele comerciale, marfurile tuturor statelor in conditii deegalitate*navele
au dreptul de stationare, procedure de incarcare+descarcare, sa imbarce/debarce
calatori, sa seaprovizioneze cu combustibil, alimente* navele militare ale statelor
rivverane eu dreptul de a naviga doar pe portiunea de fluviu cuprinsa intregranitele
proprii, in afara acestora- doar pe baza de intelegere* navelor miliatare ale statelor
neriverane le e interzisa navigatia pe Dunare*Administratiile fluviale speciale au
misiunea de a executa lucrari hidrotehnice pt imbunatatirea navigabilitatiiDunarii in
anumite sectoare* atributiile Comisiei Dunarene sunt de coordonare si recomendare,
consultare si uniformizare
1.3 Evaluati structura si functiile Comisiei Dunarii
Comisia Dunării, organ cu competenţă generală asupra intregului fluviu, a fost
create prin Tratatul de la Parisdin 1856, initial avea doar atributii tehnice, apoi
atributii
de elaborare a regulamentului de navigatie fluviala,stabilirea si perceperea taxelor de
la vasele in trecere pe Dunare, sanctionarea contraventiilor savirsite
pedunareComisia Dunării, alcătuită din reprezentanţii statelor riverane, cate unul din
partea fiecărui stat, a avut iniţialsediul in oraşul Galaţi (Romania), iar din 1957
sediul acesteia a fost stabilit la Budapesta.Atributiile acesteia sunt in general de
coordonare si recomandare, de consulatre si uniformizare . in baza propunerilor si
proiectelor statelor riverane stabileste planul general al lukrarilor in interesul
navigatiei,desfasoara studii de uniformizare a regulilor de navigatie si supraveghere
fluviala, face recomandari statelor sitransmite materialul documentar necesar pentru
elaborarea de catre fiecare stat riveran a regulamentului denavigatie, coordoneaza
serviciile hidrometeorologice pe Dunare, publica pentru nevoile navigatiei harti
siatlaseComisia se bucura de personalitate juridical iar membrii ei de imunitate
diplomatica, localurile, arhivele sidocumentele comisiei sunt inviolabile

Subiectul II: Crimele de război și contra umanitățIi

2.1 Definiti notiunea de crima de razboi si contra umanitatii

Crimele de război constituie o categorie importantă de fapte penale prin care se
incalcă in mod grav regulilestabilite prin tratatele internaţionale sau cu
caracter cutumiar referitoare la modul de desfăşurare a conflictuluiarmat şi la
protecţia anumitor categorii de persoane şi de bunuri in cadrul acestuia. (asinatele
inmasa,executarea ostaticilor,jefuirea)*Termenul de crimă
de război este o expresie care desemnează incălcarea normelor de purtare a războiului
decătre orice persoană sau persoane, militare sau civilecrima contra umanitatii-
Conform articolului 6 al Statutului tribunalului de la Nurnberg constituie crime
contraumanităţii: asasinatul, exterminarea, sclavia, deportarea şi orice act inuman
comis impotriva populaţiei civileinainte sau in timpul războiului, precum şi
persecuţiile pe motive politice, rasiale sau religioase, indiferent dacăincalcă sau nu
legea internă a ţării unde au fost comise.* fapte prin care se aduc importante atingeri
vieţii, integrităţii corporale fizice sau mintale – valori supreme alefiinţei umane,
intr-un mod care poate pune in pericol existenţa biologică a mai
multor persoane.

2.2 Analizati proecsul de codificare a crimelor internationale

Crimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav

pericol social pentru bazelecoabitării naţiunilor şi statelor, sunt fapte ce aduc atingere
unor obligaţii internaţionale esenţiale.Pentru prima oară termenul de crimă
internaţională a fost utilizat in Statutul Tribunalului militar internaţionalde la
Nurnberg, conform căruia aceste se impărţeau in trei categorii:• Crime de război;•
Crime impotriva umanităţii;• Crime
contra păcii.Analiza actelor incriminate in Statut sunt inspirate
din instrumente anterioare privitoare la legile şi biceiurilerăzboiului, respectiv
Convenţiile de la Haga din 1907 şi Convenţiile de la Geneva din
1929Sfera reglementarii crimelor de razboi a fost extinsa si in conventiile de la
Geneva din 1949 si in Protocoluladitional 1 la aceste conventii de la Geneva care au
stabilit obligaţia statelor de a adopta legislaţia
necesară pentru pedepsirea infracţiunilor grave pe care le prevăd, de a căuta
persoanele vinovate şi de a le deferitribunalelor sale indiferent de naţionalitate,
potrivit principiului represiunii universale. Scopul Protocolului 1din 1977 e de a
dezvolta si consolida sistemmul represiv al conventiilor din 1949Crimele contra
umanitatii sunt definite pentru
prima data in Statutul tribunalului militar international de la Nurnberg care atribuie la
categoría crimelor contra umanităţii următoarele fapte: omorul
intenţionat,exterminările, punerea in sclavie sau obligarea la muncă
forţată, deportările sau transferurile forţate ale populaţiei civile, expulzarea,
persecutarea pe motive politice, rasiale, religioase şi etnice, deportarea,
inclusivcurăţirea sau epurarea etnică, orice alte acte inumane comise impotriva
oricărei populaţii civile (tortura, violul, prostituţia forţată, lipsirea de libertate etc),
genocidul, apartheidul, practica
sistematică a dispariţiilor forţate.Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia
nr.1653(XVI) din 1961, a incriminat folosirea armelor nucleare şitermonucleare,
considerandu-le crime contra umanităţii.
2.3 Evaluati continutul juridic a crimelor de razboi si contra umanitatii
Crimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav
pericol social pentru bazele coabitării naţiunilor şi statelor. Ele sunt fapte care aduc
atingere unor obligaţii internaţionaleesenţiale. datorită gradului uriaş de pericol pentru
existenţa statelor şi a populaţiilor, au fost scoase in afaralegii şi, pentru a impiedica şi
descuraja comiterea lor, a fost creată o instituţie juridică nouă –
răspundereainternaţională a statelor şi persoanelor vinovate de comitere a astfel de
crime, prin care se incalcă in mod
gravregulile stabilite prin tratatele internaţionale sau cu caracter cutumiar referitoare
lamodul de desfăşurare a conflictului armat şi la protecţia anumitor categorii de
persoane şi de bunuri in cadrulacestuia. sunt condamnabile pe temeiuri morale, etice
sau religioase, intrucat ele constituie incălcări alenormelor legale, au drept rezultat
lezarea celor nevinovaţi şi neprotejaţi, duc la degradarea scopurilor şi principiilor
beligeranţilor, sunt cauză a slăbirii disciplinei propriilor forţe militare, afectează
relaţiile cu altestate şi pot cauza represalii din partea oponenţilor. cuprind, fără a fi
limitate, asasinatul, relele tratamente saudeportările de civili pentru munci forţate, sau
in orice alt scop, a populaţiei civile in teritoriile ocupate,asasinarea sau relele
tratamente ale prizonierilor de război sau ale persoanelor aflate pe mare, executarea
deostatici, jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea fără motiv a oraşelor şi
satelor sau devastarea carenu este justificată de necesităţile militare.Conform
articolului 6 al Statutului constituie crime contra umanităţii: asasinatul, exterminarea,
sclavia,deportarea şi orice act inuman comis impotriva populaţiei civile inainte sau in
timpul războiului, precum şi persecuţiile pe motive politice, rasiale sau religioase,
indiferent dacă incalcă sau nu legea internă a ţării undeau fost comise. Crimele contra
umanităţii, asemenea celorlalte crime internaţionale pot fi comise de organeleunui
stat sau de persoane particulare, in timp de pace sau de război. rezultă că fac parte din
categoria crimelor contra umanităţii următoarele fapte: omorul intenţionat,
exterminările, punerea in sclavie sau obligarea lamuncă forţată,deportările sau
transferurile forţate ale populaţiei civile, expulzarea, persecutarea pemotivepolitice,
rasiale, religioase şi etnice, deportarea, inclusiv curăţirea sau epurarea etnică, orice
alte acteinumane comise impotriva oricărei populaţii civile (tortura, violul, prostituţia
forţată, lipsirea de libertate etc),genocidul, apartheidul, practica sistematică a
dispariţiilor forţate.S’a incriminat folosirea armelor nucleare şi termonucleare,
considerandu-le crime contra umanităţii.Unele dintre faptele care se incadrează in
categoria crimelor contra umanităţii figurează şi printre infracţiunileclasice de drept
comun (omorul, tortura, violul, prostituţia, lipsirea ilegală de libertate, obligarea la
muncăforţată etc.)Gravitatea deosebită a crimelor contra umanităţii este exprimată de
imprejurarea, că in această categorie seincadrează fapte prin care se aduc importante
atingeri vieţii, integrităţii corporale fizice sau mintale – valorisupreme ale fiinţei
umane, intr-un mod care poate pune in pericol existenţa biologică a mai multor
naturacrimelor contra umanităţii se comit in baza unor planuri concrete, ele
constituind acţiuni premeditate.Caracterul de masă al crimelor contra umanităţii se
manifestă prin numărul mare de victime pe care le produc,asemenea crime fiind
indreptate impotriva populaţiei civile ca atare, nu a unor indivizi izolaţi, fie că
lezarea priveşte o masă amorfă de indivizi, fie că se referă la anumite grupuri in baza
unor criterii precise care ledelimitează de populaţia civilă in general.Dintre crimele
contra umanităţii, cea mai gravă este crima de genocid. Ca urmare a gravităţii pe care
o prezintaceastă este reglementată distinct de celelalte crime contra
umanităţii.Termenul genocid provine din grecescul genos care inseamnă rasă şi
latinescul cide care inseamnă a ucide,distrugerea colectivelor rasiale, religioase,
etnice.

Test 24

Subiectul I: Principiul pacta sunt servanta bona fidem

1.1.Definiti principiul pacta sunt servanda bona fide

Acest principiu presupune executarea cu bună credinţă a inţelegerilor
internaţionale, o atitudine constructivă inindeplinirea angajamentelor
internaţionale care au fost asumate de către state.*pacta sunt servanda,exprimă
in planul dreptului, regula morală generală care impune respectarea
cuvintuluidat. Principiul bunei credinţe conţine regula pacta sunt servanda,
insă, nu coincide integral cu ea, in sensul căaceastă regulă poate fi privită ca o
aplicare a principiului.

1.2.Analizati evolutia istorica si codificarea principiului

Acest principiu e cunoscut inca din antichitate , fiind unul dintre cele mai veki el
totusi este consacrat intr’omultitudine de acte, in acest sens stabilindu’se importanta
si rolul deosebit pe care il are acesta. Este prevazutin preambulul Pactului Ligii
Natiunilor si in preambulul Cartei Onu ce evidentiaza obligatia statelor membrede a
indeplini cu buna credinta obligatiile asumate potrivit Cartei ONU. Conventia de la
Viena
1969 are oimportante deosebita in reglementarea acestui principiu, stabilind cao
rice tratat in vigoare leaga partile sitrebuie executat de ele cu buna credinta.Actul
final de la Helsinki precizeaza ca statele in
exercitarea drepturilor suverane tebuie sa se conformezeobligatiilor jur ce le revin in
virtutea DI. Republica Moldova la fel are reglementat acest principiu in Legea
privind tratatele internationaleal RM, astfel RM un poate invoca prevederile
legislatiei sale interne ca justificare a neexecutarii unui tratat la care e parte. Un
lucru important ce trebuie de evidentiat este ca trebuierespectate doar tratatele
legale, licite si juste din punct de vedere a DI, cit si in corespundere cu nórmele
juscogens

1.3Evaluati continutul jur al principiului

Acest principiu e cunoscut inca din antichitate fiind unul din eleméntele principale
ce se
stabilesc in reltiileintre state, in acest sens trebuie sa aevidentiem ca statele
sunt oblig sa indeplineasca cu buna credinta si pedeplin tratatele
internationale, buna credinta fiind cerinta elementara a dreptului
si echiitatii, si trebuie s asteamereu la baza relatiilor dintre state, la baza
interpretarilor si executarii obligatiilor ce le revin. Initialrespectarea
angajamentelor avea carácter mai mult religios, fiind insotite de diferite ritualuri
religioase, maitirziu acestea luind forma bunei credinte ca obligatie de onestitate
si indatorire de onoare. Sunt obligatorii
doar respectarea tratatelor licite, care sunt in conformitate cu jus cogens, si
nicidecucm cele ilegale impuse prinforta. Prin intermediul acestui
principiu evaluam importanta de garantare a respectului intereselor nationale
aletuturor statelor, deci, prin conţinutul şi finalitatea sa, principiul pacta
suntservanda prezintă o importanţă deosebită, in special
in contextul relaţiilor internaţionale actuale, pentrurealizarea şi dezvoltarea unor
raporturi normale intre toate statele, membre ale comunităţii internaţionale

Subiectul II: Imunitățile și privilegiile diplomatice și consulare

2.1 Definiti notiunea de imunitati si privilegii diplomatice si consulare

Imunitate diplomatică-tratamentul pe care, in baza dreptului internaţional, statele sint
obligate să-l acordeorganelor diplomatice străine acreditate in aceste state sau, prin
această expresie este desemnat intregulcomplex de garanţii de care se bucură o
misiune diplomatică şi personalul acesteia din partea statului acreditar
2.2Analizati procesul de codificare a imunitatilor si privilegiilor diplomatice si
consulare
In cadrul procesului de codificare rolul cel mai important il au tratatele si
multitudinea de conventii carestabilesc regimul juridic ce urmeaza a fi aplicat intre
state, drepturile si obligatiile acestora in raporturilestabilite intre ele, fiind principalul
izvor de dret.Tratatul internaţional este un izvor important al dreptului
diplomatic.Prima convenţie internaţionala care a reglementat aspecte ale activităţii
diplomatice a fost Regulamentul de laViena din 1815 cu privire la agenţii
diplomatici. La 18 aprilie 1961 a fost adoptata Convenţia de laViena cu privire la
relaţiile diplomatice, RM aderind in 1993. În 1963 a fost adoptată Convenţia cu
privirela relaţiileconsulare, la care RM adera in 1993. La 10 decembrie 1969
Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat Convenţiacu privire la misiunile
speciale.Mai sunt o multitudine de astfel de conventii ce vizeaza dreptul consular si
care s’ar referi la imunitati si privilegii diplomatice. La o buna pate din ele a aderat
si RM, fapt ce ne demonstreaza ca statul nostru este ointeresant in stabilirea
relatiilor si dezvoltarea acestora cu alte state
in diferite domenii, inclusiv inmentinerea relatilor diplomatice.Pe
parcursul a mai mulţi ani au fost adoptate mai multe convenţii
internaţionale carereglementează activitateaorganizaţiilor internaţionale si, în special,
privilegiile şi imunităţileacestor organizaţii. Astfel, la 13 februarie 1946 a fost
adoptată Convenţia cu privire la privilegiileşi imunităţile Naţiunilor Unite, RMa
aderat la ea în 1995.
2.3 Evaluati imunitatile si privilegiile diplomatice si consulare
Analiza iunitatilor si privilegiilor urmeaza a fi facuta in conformitate cu prevederile
conventiilor care lestabilesc.o buna parte din conventii stabilesc ca conventia
internationala ar contribui la favorizarearelaţiilor de prietenie dintre ţări, oricare ar fi
diversitatea regimurilor lor constituţionale şisociale” şi ar
mai trebui deevidentiat ca scopul acesora un ar fi in a crea avantaje unor indivizi, ci
in a asigura îndeplinirea eficace afuncţiilor misiunilor diplomatice ca organe de
reprezentare a statelor”.1.imunităţile diplomatice sînt o excepţie care se aduce
principiului general, potrivit căruiaorice persoană este supusă jurisdicţiei locale.
Imunităţile pot fi absolute, funcţionale sau relative,în funcţie de termenul şi
caracterul activităţii beneficiarului., acestea suntenumerate in continutul
Conventieide la viena din 1961, in imunitatea de jurisdicţie penală, civilă şi
administrativă, imunitatea de a depunemărturie.2.Privilegiile diplomatice sînt acele
înlesniri, sau avantaje juridice acordate de către statul acreditarmisiuniidiplomatice
sau personalului acesteia. Misiunea diplomatică se bucură de următoareleprivilegii:
scutirea deimpozite şi taxe, scutirea de taxe vamale pentru obiectele destinate uzului
oficial al misiunii, scutirea de oriceimpozite şi taxe pentru drepturile şi taxele
percepute de misiune privindactele oficiale, la rindul lor trebuie dementionat ca si
agenţiidiplomatici se bucură de careva privilegii, printre care enumeram:scutirea de
impozite şitaxe,scutirea de prestaţii personale, scutirea de plata asigurărilor sociale,
scutirea de taxe şi control vamal.Convenţia de la Viena (1961) cu privire la relaţiile
diplomatice, mai stabileste caorice persoană care are drept la privilegii şi imunităţi
beneficiază de acestea din momentul aflarii pe teritoriulstatului acreditar,sau de la
data notificării misiuniisale la M.A.E. al statului acreditar, si le pierde din
momentulce paraseste teritoriul acestui stat

TESTUL25

Subiectul I: Organizațiile internaționale – ca subiect DIP

1.1 DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT INTERNATIONAL PUBLIC

Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la raporturile
internaţionale reglementate dedreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor
volitive, obţin drepturi şi işi asumă obligaţii internaţionale,iar in cazul incălcării
acestora poartă răspundere internaţională.
1.2 ANALIZATI PARTICULARITATILE ORGANIZATIILOR
INTERNATIONALE CA SUDIECTE DEDREPT INTERNATIONAL
In epoca contemporană, organizaţiile internaţionale reprezintă o formă de armonizare
a eforturilor statelor indirecţia unei colaborări internaţionale, pentru realizarea căreia
statele au creat un cadru juridico- organizatoric(instituţional) – o organizare cu
caracter permanent. Organizaţiile internaţionale reprezintă un fenomencaracteristic al
relaţiilor mondiale actuale, fiind chemate să contribuie la dezvoltarea inţelegerii şi
colaborăriidintre state, la asigurarea păcii şi securităţii in lume.251
Calitatea de subiect de drept al organizaţiilor internaţionale guvernamentale este
exprimată prin posesia de drepturi şi aptitudinea de a dobandi şi indepliniatribuţiile
in baza statutului sau altor acte constitutive. Astfel, statele nu pot renunţa la aceste
instrumente desecuritate colectivă, de cooperare economică şi tehnică, de unificare a
eforturilor colective pentru soluţionareaunor probleme actuale şi acute de interes
comun, care sunt mai necesare ca oricandsau chiar indispensabile incondiţiile
globalizării. Unele organizaţii internaţionale guvernamentale participă
la relaţiile internaţionale innume propriu, ca subiecţi derivaţi şi limitaţi ai dreptului
internaţional public.Eficienţa activităţii organizaţiilor internaţionale guvernamentale
depinde de modul in care participă la eastatele membre. Examinarea sub raport static
şi dinamic a acestei instituţii, pornind de la cauzele politice,economice şi sociale care
au stat la baza infiinţării ei, permite desprinderea caracteristicilor definitoriiale
organizaţiilor internaţionale.O primă caracteristică a organizaţiilor internaţionale se
referă la faptul că membrii acestora sunt statelesuverane. Organizaţiile internaţionale
guvernamentale, au la baza creării lor un tratat incheiat intre două saumai multe state.
Această trăsătură a organizaţiilor internaţionale este una dintre cele esenţiale, ea
evidenţiind dela inceput că in cadrul organizaţiilor internaţionale sunt prezente state
suverane şi egale in drepturi, care auconsimţit liber să adere la activitatea
organizaţiilor respective printr-un act de voinţă proprie. Pornind de laaceasta, apare
cu claritate că organizaţiile internaţionale au un rol de coordonare a voinţei
şi eforturilor statelor,şi nu un rol de subordonare
O a doua caracteristică a organizaţiilor internaţionale se referă la modul in care
acestea au luat naştere. Unelement comun tuturor organizaţiilor internaţionale este
faptul că asupra infiinţării lor s-a convenit in
cadruluneia sau mai multor intalniri sau conferinţe la care au participat un anumit
număr de state. La conferinţele deconstituire sunt stabilite o serie de reguli şi norme
referitoare la scopurile şi obiectivele organizaţiei,
 membrii şicompetenţele acesteia, tipurile şiformele de activitate, modul de
formare şi funcţionare a secretariatului şidiverselor organe
ale organizaţiei, incetarea activităţii etc.Din aceasta derivă o a treia caracteristică a
organizaţiei internaţionale, şi anume, permanenţa instituţiei astfelconstituite.
Caracterul de permanenţă se referă, in special, la aspectul continuu, fără intreruperi al
activităţiiorganizaţiei. Această trăsătură deosebeşte organizaţiile de conferinţele
internaţionale, care sunt entităţidistincte, cu caracter temporar.Specifică organizaţiilor
internaţionale este şi unitatea lor, exprimată prin faptulcă ele au voinţă proprie, care
işi găseşte expresia in personalitatea juridică a organizaţiilor internaţionale. Inunele
situaţii, voinţa proprie a organizaţiilor internaţionale nu coincide cu voinţa tuturor
membrilor lor, deci, este autonomă.O altă caracteristică a organizaţiilor
internaţionale este aceea că ele dispun de organe proprii permanente, careasigură
realizarea acţiunilor prevăzute prin programul stabilit de către statele membre şi
indeplinesc diferitefuncţii tehnico-administrative. In sfarşit o ultimă caracteristică
este aceea că organizaţiile internaţionale şifuncţionarii acestora se bucură
pe teritoriul statelor membre de privilegii şi imunităţi.
1.3 Evaluați capacitatea de exercițiu a organizațiilor internaționale ca
subiect DIP
In opinia Curţii Internaţionale de Justiţie,263 a existat intenţia ca Organizaţia
să exercite funcţii şi drepturi carenu pot fi explicate decat pe baza
posedării intr-o largă măsură a personalităţii juridice internaţionale şi
acapacităţii de a acţiona pe plan internaţional, in calitate de entitate
separată de statele fondatoare şi ca subiectde drept internaţional distinct. S- a ajuns la
concluzia că Organizaţia este o persoană juridică internaţională.264In afară de ONU,
şi alte organizaţii internaţionale in
baza actelor lor constitutive, care le conferă drepturi şiobligaţii, au
o personalitate juridică internaţională, fiind subiecţi de drept internaţional cu caracter
derivat,secundar, limitat.In prezent calitatea de subiect de drept internaţional public a
organizaţiilor internaţionale guvernamentale esteunanim recunoscută şi acceptată.
Personalitatea juridică internaţională
a organizaţiilor internaţionale nu se poate stabili a priori şi nu este identică, prin
conţinutul său pentru toate organizaţiile, ci depinde de domeniulde activitate şi
intinderea competenţei fiecărei organizaţii internaţionale. Pentru ca organizaţiile
internaţionalesă-şi poată atinge scopurile pentru
care au fost create, trebuie ca acestea să poată incheia acte juridice spre adobandi
drepturi şi a-şi asuma obligaţii in conformitate cu dreptul internaţional, să poată sta in
justiţie spre a-şivalorifica eventualele pretenţii şi să aibă un anumit statut juridic care
le subliniază poziţia lor
internaţională, beneficiind de anumite imunităţi şi privilegii. Pe
langă aceste capacităţi fundamentale legate de personalitatea juridică
internaţională s-a mai adăugat şi aceea de a intreţine relaţii
diplomatice.Datorită unei stranse legături intre personalitatea juridică şi
capacitatea de a-şi angaja responsabilitatea,capacitatea organizaţiei
internaţionale corespunde capacităţii limitate de a acţiona in
dreptul internaţional.Sintetizand practica internaţională actuală, reţinem că unei
organizaţii internaţionale i se recunoaşte indeosebi:• personalitatea de drept
internaţional;• inviolabilitatea sediului şi libertatea de comunicare oficială;•
imunitatea de jurisdicţie locală, precum şi scutiri fiscale şi vamale.Statutul juridic al
unei organizaţii internaţionale nu constituie incă un principiu de drept internaţional,
ci existănumai ca soluţie de speţă, fiind conferit in fiecare caz in parte prin tratatul de
constituire, care este
atributiv de personalitate juridică internaţională, inclusiv de tot ceea ce cuprinde
statutul.Pentru garantarea independenţei, faţă de statul de origine, funcţionarii
internaţionali beneficiază de imunitatefiscală şi jurisdicţională, avand propriul
sistem de securitate socială şi de pensii. Statutul juridic alfuncţionarilor
internaţionali este cuprins
de regulamentele organiz

Subiectul II: Dreptul internațional aerian

2.1 DEFINITI DR.INTERNATIONAL AERIAN CA RAMURA DE DREPT

INTERNATIONAL PUBLIC
Dreptul internaţional aerian este o ramură a dreptului internaţional public şi
constituie un ansam blul de norme juridice şi principii de drept destinate
reglementării relaţiilor dintre subiectele sale, relaţii care iau naştere caurmare a
explorării şi folosirii spaţiului aerian de către aviaţia civilă.O altă definiţie a acestei
ramuri de drept: dreptului internaţional aerian cuprinde normele juridice
carereglementează folosirea de către oameni a spaţiului aerian, statutul juridic al
aeronavelor şi regulile referitoarela circulaţia aeriană.statul este suveran asupra
coloanei de aer cuprinsă in limitele frontierelor sale, cuprinzandşi spaţiul aerian de
deasupra mării
teritoriale.
2.2 ANALIZATI EVOLUTIA SI CODIFICAREA DR AERIAN
Dreptul aerian a inceput să se dezvolte doar incepand cu secolul XX, cind, ca urmare
а progreselor rapide indomeniul aviaţiei, a apărut necesitatea reglementării navigaţiei
aeriene, a creării unor norme de dreptinternaţional, care să guverneze activitatea
statelor in aer.De menţionat, că unele reguli juridice, cu privire la spaţiul aerian au
fost formulate inaintea apariţiei şi adezvoltării aviaţiei. Dreptul roman, spre exemplu,
privea spaţiul aerian (lucru care aparţine tuturor). In evulmediu, spaţiul aerian era
privit ca aparţinand proprietarului pămantului.Problema suveranităţii asupra
spaţiului aerian a căpătat о insemnătate practică abia spre
sfarşitul secolului alXIX-lea şi inceputul secolului al XX-lea, о dată cu apariţia şl
dezvoltarea navigaţiei aeriene, care a starnit оluptă indarjită intre state pentru
dominaţia aerului. Existau la acea etapă două
teorii privind spaţiul aerian:libertatea aerului şi suveranitatea asupra spaţiului
aerian. După primul război mondial, lupta dintre cele
două principii s-a terminat cu triumful definitiv al principiului suveranităţii statului
asupra spaţiului aerian. Potrivitacestui principiu, statul este
suveran asupra coloanei de aer cuprinsă in limitele frontierelor
sale, cuprinzand şispaţiul aerian de deasupra mării teritoriale.Principiul suveranităţii
statului asupra spaţiului aerian а fost consacrat intr-o serie de convenţii
internaţionale,cum ar fi Convenţia de la Paris din 1919, Convenţia de la Havana din
1928, Convenţia de la Chicago din 1944.Prin Convenţia de la Paris din 1919,
„inaltele părţi contractante recunosc că fiecare putere are suveranitateacompletă şi
exclusivă asupra spaţiului aerian de deasupra teritoriului său”. Spaţiul aerian de
deasupra larguluimării este liber. Statele contractante admit insă, in relaţiile dintre
ele, in condiţii de egalitate şi reciprocitate,libertatea de trecere, pe baza căreia fiecare
stat se obligă să acorde in timp de расе — şi fără о autorizaţiespecială —
aeronavelor civile ale celorlalte părţi contractante libertatea de trecere paşnică pe
deasuprateritoriului său, in condiţiile stabilite de convenţie.Prima convenţie,
Convenţia cu privire la aviaţia civilă intematională, a inlocuit regimul Convenţiei
din 1919.Această convenţie proclamă şi ea suveranitatea deplină şi exclusivă a
statului asupra spaţiului aerian dedeasupra teritoriului său. Potrivit
convenţiei, aeronavele civile, proprietate par ticulară şi care nu sint
folosite pentru servicii aeriene internaţionale regulate au dreptul de a zbura peste
teritoriul celorlalte părţi contractante, precum şi dreptul de a face escale in scopuri
necomerciale, fără a avea nevoie de о autorizaţie prealabilă. Acestdrept este
subordonat insă unor restricţii legate de securitatea zborului. Statele contractante au
dreptul ca, pentru asemenea raţiuni, să le ceară să urmeze anumite itinerarii prescrise
de ele sau să obţină о autorizaţiespecială.Prin această convenţie se infiinţează şi
Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (I.C.A.O.), instituţiespecializata
a O.N.U., care are 3 funcţii principale:a) funcţia de reglementare şi administrare; b)
funcţia legislativă, de studiere şi pregătire a proiectelor de convenţii internaţionale
privind aeronavigaţiainternaţională;c) funcţia jurisdicţională şi de arbitraj, care
revine Consiliului organizaţiei, in soluţionarea diferendelor ivite inactivitatea statelor
membre in domeniul
aeronavigaţiei, precum şi cele refe ritoare la interpretarea şi aplicareaconvenţiei şi a
altor acorduri privind aeronavigaţia internaţionalăO altă convenţie adoptată la
Chicago,Convenţia cu privire la tranzitul serviciilor aeriene internaţionale (convenţia
celor ”două libertăţi”) prevede căstatele contractante recunosc dreptul de survol fără
escală, aeronavelor civile folosite in servicii aerieneinternaţionale regulate, precum şi
escale in scopuri necomerciale (alimentare cu combustibili, reparaţii etc.).Atreia
convenţie, Convenţia cu privire la transportul aerian internaţional (denumită
convenţiacelor “cinci libertăţi”), prin care se urmăreşte facilitarea aeronavigaţiei
internaţionale. Aceste libertăţi aleaerului sint:1) dreptul de survol al aeronavelor
străine prin spaţiul aerian al statelor, ceea ce inseamnă trecerea lor inofensivă prin
acest spaţiu, fără să aterizeze ;2) dreptul aeronavelor străine de escală tehnică pe
teritoriul unui stat, in vederea aprovizionării cu carburanţisau pentru reparaţii ;3)
dreptul aeronavelor străine de a debarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri provenind
din statul a căruinaţionalitate о are aeronava, pe teritoriul oricărei рăгţi contractante la
convenţie;4) dreptul unei aeronave străine de a imbarca pasageri, corespondenţă şi
mărfuri cu destinaţia statului ei deinmatriculare ;5) dreptul aeronavei străine de a
debarca şi imbarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri pe teritoriul oricărui stat parte
contractantă a convenţiei.

2.3 EVALUATI REGIMUL JURIDIC AL NAVIGATIEI INTERNATIONALE

AERIENE
Convenţia de la Paris din 1919 asupra navigaţiei aeriene prevedea în mod expres că
fiecare stat are suveranitatedeplină şi exclusivă asupra spaţiului atmosferic situat
deasupra teritoriului său. În cuprinsul acestui spaţiu, careconstituie spaţiul aerian
naţional, se recunoaşte libertatea traficului aerian, implicând un drept de
trecereinofensivă a aeronavelor civile ale altor state care să
se exercite în condiţii stabilite de fiecare statSuveranitatea statului asupra spaţiului
său aerian se materializează în primul rând prin dreptul său de a stabiliregimul
juridic de survol asupra teritoriului propriu, atât pentru aeronavele naţionale, cât şi
pentru cele străine Fiecare stat reglementează prin legislaţia sa internă condiţiile de
acces şi utilizare a spaţiului său
aerian şi poateinterzice ca anumite aeronave militare sau civile să pătrundă în acest
spaţiuOrice violare a reglementărilor stabilite potrivit legislaţiei naţionale reprezintă
o încălcare a suveranităţiistatului şi îi dă acestuia dreptul de a riposta, obligând
aeronava infractoare să aterizeze, şi de a
lua şi altemăsuri considerate drept necesare pentru apărarea securităţii saleOrice
aeronavă are naționalitatea statului în ale căror registre
este înscrisăCu prilejul înmatriculării se face distincția între aeronavele de
stat și cele civile; distincţia nu are în vederecriteriul proprietăţii ci funcţiile pe care le
îndeplinesc aeronaveleCStatele au competența deplină și exclusivă de a stabili
regimul juridic al spațiului lor aerian cu privire laorice aspect: regimul de zbor, reguli
de securitate, utilizarea în scopuri comerciale, militare, competență jurisdicțională
etc., cu luarea în considerare a angajamentelor international Evoluția tehnicilor de
navigație aerianăși intensificarea utilizării acestui spațiu au determinat o
largacolaborare internațională pentru stabilirea unor reguli juridice internaționale
profitabile pentru toate statele =>ONFORM CONVENTIEI DE LA CICAGO
Prevederile acesteia se aplică numai aeronavelor civileși nu se va aplica aeronavelor
de statAeronavele de stat, în care sunt incluseși cele pentru servicii miltare, vamale
sau de poliție, nu pot survola sauateriza pe teritoriul unui alt stat fară să obțină
autorizație din partea acestuiaStatele contractante sunt obligate sățină seama de
securitatea navigației aeronavelor
civile când stabilescreglementări pentru aeronavele de stat.aeronavele fără
pilot pot survola teritoriul altui stat numai în baza unei autorizații speciale
a acestuia și curespectarea regulilor impuse prin autorizație, mai cu seamă în ceea ce
privește siguranța aeronavelor civilefiecare stat, pentru motive
de necesitate militară sau în interesul securității publice, poate să declare
zoneinterzise pentru aeronavele altor state,
darfără discriminare posibilitatea ca, în situații de criză sau în interesul securității
publice, să se restrângă sau să se interzică provizoriu survolul întregului teritoriu sau
a unei păr ți din acesta, cu aplicație nediscriminatoriedreptul statului de a cere
oricărei nave care pătrunde în zonele interzise să aterizeze de îndată ce-i va fi posibil
pe un aeroport determinatobligația de a se supune controlului vamal atât la aterizare
câtși înainte de a părăsi aeroportulobligația de a respecta legileși regulamentele
naționale privind intrarea și ie șirea dințară a pasagerilor,echipajelor, mărfurilor
transportate, protecția împotriva propagării bolilor etc.Convenția reglementează și
aspect privitoare la naționalitatea aeronavelor, navigația aeriană, condiții pe
caretrbuie să le îndeplinească aeronavele(documente de bord, aparatură, certificate,
autorizațiiși brevete etc.),norme și practici internaționaleConvenția a creat
Organizația Aviației
Civile Internaționale, cu scopul de a dezvolta principiileși tehnicileaviației
international și de a favoriza dezvoltarea transporturilor aeriene internaționaleTot la
Chicago, în Acela și an, s-au adoptat două acorduri internaționale care stabilesc cele
cinci libertați aleaerului (2 de trafic aerian şi 3 comerciale):Dreptul de survol(de
tranzit)Dreptul de a ateriza în scopuri necomerciale(din motive tehnice)Dreptul de a
debarca pasageriși mărfuri
care provin din statul a cărui naționalitate o are navaDreptul de a îmbarca pasageri
și mărfuri cu destinația statului a cărui naționalitate o are navaDreptul de a
îmbarcași debarca pasageriși mărfuri din și pe teritoriul statelor părți.