CURS 1 DIP

Prof.univ. dr. Oana Saramet

16 martie, 18:50
IZVOARELE DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC
Distinctia intre izvor material si izvor formal de drept in D.I.P. este una controversata,
specificitatea D.I.P. facand dificila aplicarea acestei distinctii, orice analogie cu dreptul intern
este imposibil de aplicat, mai ales pentru ca existenta izvoarelor formale in D.I.P. este pusa
sub semnul intrebarii din cauza lipsei unei autoritati superioare si a unui mecanism de creatie
a acestor norme. Lipsa sau dificultatea de a distinge intre izvoare materiale si formale ale
D.I.P. este substituita de Principiul acordului de vointa al statelor, principiu care sta la baza
crearii normelor D.I.P., in special al cutumelor internationale.
Sfera izvoarelor D.I.P. este determinata de Statutul Curtii Internationale de Justitie care, prin
art. 38 prevede ca in litigiile deduse solutionarii in fata ei se vor avea in vedere:
1. Conventiile internationale generale sau particulare care stabilesc reguli recunoscute de
statele aflate in litigiu;
2. Cutuma internationala ca dovada a practicii generale a statelor, acceptata de acestea
ca drept;
3. Principiile generale de drept recunoscute de natiuni;
4. Hotararile judecatoresti si doctrina celor mai recunoscuti specialisti, in anumite
situatii, acestea insa ca mijloace auxiliare de determinare a normelor de drept.
In situatiile in care pentru solutionarea unui litigiu C.I.J. nu are la dispozitie niciunul din
izvoarele anterior amintite, solutionarea litigiului se face in baza principiului echitatii.
I.

TRATATUL INTERNATIONAL

Este considerat cel mai important izvor al D.I.P., in primul rand pentru ca exprima
consimtamantul expres al statelor cu privire la normele sale, precum si din punctul de vedere
al frecventei si stabilitatii.
Alaturi de conventii cu caracter subsidiar sau de rezolutii ale Adunarii Generale ale ONU sau
de lucrari si principii identificate de Comisia de D.I.P., tratatele generale sunt cea mai
pertinenta sursa a D.I.P. .
Tratatele particulare sau bilaterale constituie si ele o sursa a D.I.P., in special prin consumarea
unor practici statale existente si constante. Normele consacrate prin tratatele generale si prin
cele particulare au forta juridica obligatorie pentru parti, cu conditia ca tratatul sa fie licit. Un
tratat este considerat ilicit atunci cand prin obiectul si scopul urmarit contravine unei norme
imperative de drept international sau daca a fost incheiat cu vicierea consimtamantului unui
stat.
II.

CUTUMA INTERNATIONALA

Reprezinta acea practica urmata de anumite subiecte de drept cu convingerea ca reprezinta o

norma cu forta juridica obligatorie. Se caracterizeaza prin constanta si prin indelungata durata
de aplicare.
Pentru a deveni cutuma este necesara intrunirea a doua elemente:
1. ELEMENTUL MATERIAL format din durata, uniformitate si generalitate. Cat
priveste durata practicii, aceasta nu este una prestabilita, aprecierea duratei unei

practici facandu-se de la caz la caz. Uniformitatea este un element esential al cutumei

si presupune ca practica a devenit obligatorie, regula invocata fiind in conformitate cu
ceea ce statele implicate intr-o chestiune internationala utilizeaza constant si uniform.
Cat priveste generalitatea, aceasta presupune doar o larga si reprezentativa participare
si nu o universalitate.
2. ELEMENTUL SUBIECTIV - presupune ca practica generala este acceptata ca drept.
Cutumele internationale pot fi generale si locale, cutumele locale pot completa dreptul
general dar pot si deroga de la acesta, cu exceptia normelor imperative. Cutuma
internationala ridica problema opozabilitatii in cazul in care un stat sau mai multe
obiecteaza fata de aceasta. In astfel de situatii, atunci cand un stat obiecteaza in mod
constant impotriva unei cutume, in procesul de formare al acesteia cutuma nu-i va fi
opozabila daca dovada obiectiei este una clara.
III.

PRINCIPIILE GENERALE DE DREPT

Potrivit Statutului C.I.J., doar acele principii recunoscute de natiuni pot avea rol de izvor al
D.I.P. . Aplicarea acestor principii are, de regula, rol completiv (de completare) in cazul
existentei unor lacune in reglementarea dreptului international.
Principiile generale de drept sunt, de regula, aplicate ca reguli de sine statatoare, fiind
adoptata la situatiile specifice dreptului international.
Tribunalele internationale au recurs in solutionarea litigiilor la principii precum: principiul
autoritatii lucrului judecat, principiul ilegalitatii imbogatirii fara justa-cauza, principiul buneicredinte, principiul potrivit caruia nu poti fi judecator in propria cauza. Alaturi de aceste
principii generale de drept intern, principiile D.I.P. formeaza un corpus de reguli de maxima
generalitate si aplicabilitate si cu un caracter imperativ pentru toate subiectele D.I.P. . Unele
dintre principii au devenit norme importante, superioare, imperative ale D.I.P., formand asanumitul JUS COGENS. Cele mai importante principii ale D.I.P., conform Declaratiei Oficiale
ONU referitoare la D.I.P. privind relatiile prietenesti si cooperarea intre state, in conformitate
cu Carta ONU sunt urmatoarele:
1. PRINCIPIUL NERECURGERII LA FORTA SAU LA AMENINTAREA CU FORTA
toti membrii ONU se vor abtine in relatiile internationale de la recurgerea la
amenintarea cu forta sau la folosirea fortei, fie impotriva integritatii teritoriale, fie
independentei politice a vreunui stat, fiind in orice alt mod incompatibil cu scop
scopurile ONU.
Acest drept este limitat:
- in situatia unui atac armat,
- pana la momentul la care Consiliului de Securitate al ONU ia masurile necesare pentru
mentinerea pacii si securitatii internationale;
- cea de-a doua interventie americana din Irak din 2003 a mai conturat o posibila
limitare: razboiul preventiv (mai este numit doctrina George Bush) prin acest razboi
preventiv s-a incercat a se justifica interventia printr-un razboi fata de un stat potential
ostil in viitor, inainte ca acest stat sa dezlantuie un atac.

2. PRINCIPIUL SOLUTIONARII PE CALE PASNICA A DIFERENDELOR

INTERNATIONALE mentinerea pacii si securitatii internationale si luarea de
masuri colective eficiente pentru prevenirea si eliminarea amenintarilor la adresa pacii,
pentru suprimarea actelor de agresiune sau a altor incalcari ale pacii si infaptuirea prin
mijloace pasnice si in conformitate cu principiile justitiei si dreptului international,
aplanarii ori solutionarii diferendelor internationale sau situatiilor care ar putea duce la
o incalcare a pacii.

3. PRINCIPIUL NEAMESTECULUI IN TREBURILE INTERNE presupune abligatia

statelor de a nu interveni in treburile ce tin de jurisdictia interna a fiecarui stat.
4. PRINCIPIUL COOPERARII
5. PRINCIPIUL AUTODETERMINARII POPOARELOR potrivit caruia toate
popoarele au dreptul de a-si stabili statutul lor politic in deplina libertate si fara
amestec din afara, de a-si realiza dezvoltarea economica, sociala si culturala si de a-si
respecta acest drept conform Cartei ONU.
6. PRINCIPIUL EGALITATII SUVERANE A STATELOR toate statele au drepturi si
obligatii egale, fiind membri egali ai comunitatii internationale, indiferent de
deosebirile de ordin economic, social, politic, etc.
7. PRINCIPIUL PACTA SUNT SERVANDA
8. PRINCIPIUL INVIOLABILITATII FRONTIERELOR este dezvoltat de actul final
al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa de la Helsinki, 1945. Acest
principiu vizeaza obligatia statelor de a se abtine de la orice atingere adusa frontierelor
existente ale unui stat.
9. PRINCIPIUL INTEGRITATII TERITORIALE obligatia statelor de a se abtine de la
orice actiune incompatibila cu scopurile si principiile Cartei ONU, impotriva
integritatii teritoriale, independentei politice sau unitatii oricarui stat si, in mod
special, de la asemenea actiuni care implica folosirea fortei sau amenintarea cu
folosirea fortei.
10. PRINCIPIUL RESPECTARII DREPTURILOR OMULUI
IV.

ECHITATEA

Potrivit Statutului C.I.J., daca partile consimt, un litigiu poate fi solutionat de aceasta curte in
baza echitatii. Aplicarea echitatii de catre judecatorul international poate interveni fie pentru
adoptarea normelor existente la situatii concrete, fie pentru completarea unor lacune ale
normelor existente.