Sunteți pe pagina 1din 61

DREPT INTERNA IONAL PUBLIC

2013

CUPRINS

INTRODUCERE

 

7

1.Obiectivele cursului

7

2.Competenţe conferite

7

3.Structura cursului………

8

CHESTIONAR EVALUARE PRERECHIZITEUnitatea de învăţare 1:

 

9

 

INTRODUCERE ÎN DREPTUL INTERNA IONAL PUBLIC

 

9

1.1.Introducere

9

1.2.Competenţe

9

1.3.Definitia dreptului interna ional

 

9

1.4. Rolul i scopul dreptului interna ional

 

9

1.5.Trăsăturile dreptului interna ional

 

10

1.6.Rezumat ……

 

10

1.7.Test de evaluare

10

Unitatea de învăţare 2:

 
 

IZVOARELE DREPTULUI INTERNA IONAL PUBLIC

 

11

2.1.Introducere

11

2.2.Competenţe

11

2.3.Tratatul interna ional

 

11

2.4.Cutuma interna ională

 

12

2.5.Rezumat ……

 

12

2.6.Test de evaluare

13

Unitatea de învăţare 3:

 
 

PRINCIPIILE GENERALE DE DREPT INTERNATIONAL PUBLIC

 

14

3.1.Introducere

14

3.2.Competenţe

14

3.3.Considera ii introductive privind principiile generale de drept

 

14

3.4.Aspecte generale privind principiile dreptului interna ional public

 

15

3.5.Principiul

nerecurgerii

la

for ă

sau

la

amenin area

cu

for

a

15

3.6.Principiul solu ionării pe cale pa nică a diferendelor interna ionale

 

16

3.7.Principiul neamestecului în treburile interne i neimixtiunii

 

16

 

3.8.Principiul cooperării

17

 

16

3.9.Principiul autodeterminării popoarelor

17

3.10Principiul egalită ii suverane a statelor

 

3.11.Principiul pacta sunt servanda

 

17

3.12.Principiul

inviolabilită ii

frontierelor

 

17

CUPRINS

3.13.Principiul integrită ii teritoriale

17

3.14.Principiul respectării drepturilor omului

18

3.15.Rezumat

18

3.16.Test de evaluare

18

Unitatea de învăţare 4:

ALTE IZVOARE DE DREPT INTERNA IONAL PUBLIC

19

4.1.Introducere

19

4.2.Competenţe

19

4.3.Actele organiza iilor interna ionale

19

4.4.Actele unilaterale ale statelor 4.5.Ierarhia normelor în dreptul interna ional public.Ius cogens

20

21

4.6.Rezumat ……

21

4.7.Test de evaluare

21

Unitatea de învăţare 5:

TIPURI

SPECIALE

DE

STATE

ÎN

DREPTUL

INTERNA IONAL

CONTEMPORAN

22

5.1.Introducere

22

5.2.Competenţe

22

5.3.Federa ia sau statul federal i asocia iile de state

22

5.4.Vaticanul

23

5.5.Statelor de facto

23

5.6.Statele neutre

24

5.7.Ministatele

24

5.8.Rezumat

25

5.9.Test de evaluare/autoevaluare

25

Unitatea de învăţare 6:

RECUNOA TEREA INTERNA IONALĂ A STATELOR I GUVERNELOR

 

28

6.1.Introducere

26

6.2.Competenţe

26

6.3.Aspecte generale

26

6.4.Recunoa terea

statelor

26

6.5.Recunoa terea guvernelor

27

6.6.Rezumat

28

6 .7.Test de evaluare

28

Unitatea de învăţare 7:

ORGANIZA IILE INTERNA IONALE INTERGUVERNAMENTALE CA SUBIECTE

ALE DREPTULUI INTERNA IONAL PUBLIC

 

29

7.1.Introducere

29

7.2.Competenţe

29

7.3.Aspecte generale

29

7.4.Personalitatea

juridică

interna ională

a

organiza iilor

interna ionale

30

7.5.Structura organiza iilor interna ionale

31

CUPRINS

7.6.Membrii organiza iilor interna ionale

31

7.7.Organiza ia Na iunilor Unite (ONU)

31

7.8.Rezumat

34

7.9.Test de evaluare/autoevaluare

34

Unitatea de învăţare 8:

POPULA IA ÎN DREPTUL INTERNA IONAL PUBLIC

35

8.1.Introducere

35

8.2.Competenţe

35

8.3.Aspecte generale 8.4.Cetă enia

35

35

8.5.Dobândirea cetă eniei

37

8.6.Pierderea cetă eniei

38

8.7.Conflictele de cetă enie

38

8.8.Rezumat

38

8.9.Test de evaluare

38

Unitatea de învăţare 9:

TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNA IONAL PUBLIC

39

9.1.Introducere

39

9.2.Competenţe

39

9.3.

Aspecte generale

39

9.4.Dobândirea i modificarea titlului asupra teritoriului

39

9.5.

Frontierele

40

9.6.Fluviile, lacurile i canalele maritime interna ionale

41

9.7.Rezumat ……

42

9.8.Test de evaluare

42

Unitatea de învăţare 10:

DREPTUL MĂRII

43

10.1.Introducere

43

10.2.Competenţe

43

10.3. Aspecte generale

43

10.4. Zona contiguă. Zona economică exclusivă. Platoul continental

43

10.5. Marea liberă

44

10.6.Strâmtorile interna ionale

44

10.7.Rezumat ……

44

10.8.Test de evaluare/autoevaluare

44

Unitatea de învăţare 11:

REGIMUL JURIDIC AL STRĂINILOR

45

11.1.Introducere

45

11.2.Competenţe

45

11.3.Considera ii

45

introductive

CUPRINS

11.4.Extrădarea i expulzarea 11.5.Protec ia diplomatică

45

46

11.6.Regimul refugia ilor

i

al

persoanelor

strămutate

47

11.7 Azilul teritorial

48

11.8.Rezumat

48

11.9.Test de evaluare/autoevaluare

48

Unitatea de învăţare 12:

POPOARELE I MI CĂRILE DE ELIBERARE NA IONALĂ

 

49

12.1.Introducere

49

12.2.Competenţe

49

12.3.Popoarele

49

12.4.Mi cările de eliberare na ională

49

12.5.Rezumat ……

50

12.6.Test de evaluare

50

Unitatea de învăţare 13:

PROTEC IA INTERNA IONALĂ

OMULUI

51

A

DREPTURILOR

13.1.Introducere

51

13.2.Competenţe

51

13.3Aspecte generale

 

51

13.4.Carta Organizatiei Natiunilor Unite

51

13.5.Declaratia Universala a Drepturilor Omului

51

13.6.Pactele internationale privind drepturile omului

52

13.7.Rezumat

53

13.8.Test de evaluare

54

Unitatea de învăţare 14:

SISTEMUL EUROPEAN DE PROTEC IE A DREPTURILOR OMULUI

 

55

14.1.Introducere

55

14.2.Competenţe

55

14.3.Consiliul Europei

 

55

14.4.Elaborarea i semnarea Conven iei

Europene

a

Drepturilor

Omului

56

14.5.Curtea Europeană a Drepturilor Omului

 

56

14.6.Rezumat

58

14.7.Test de evaluare

58

BIBLIOGRAFIE

59

INTRODUCERE

1.Obiectivele cursului

7

2.Competenţe conferite

7

3.Structura cursului………

8

1. OBIECTIVELE CURSULUI.

Obiectivele cursului constau, în principal, în familiarizarea studenţilor cu:

- No iunile introductive ale dreptului interna ional public, respectiv defini ia acestei ramuri de drept, rolul i scopul său, precum i trăsăturile sale specifice;

- Izvoarele specifice dreptului interna ional public, respectiv tratatul interna ional i

cutuma interna ională, cu particularită ile lor ;

- Principiile generale de drept interna ional public, pornind de la prezentarea generală a

acestora i continuând cu analiza în detaliu a fiecaruia dintre aceste principii, dintre care putem aminti nerecurgerea la for ă sau la amenin area cu for a; solu ionarea pe cale

pa nică a difrendelor interna ionale; neamestecul în treburile interne i neimixtiunea; autodeterminarea popoarelor; egalitatea suverană a statelor, etc.;

- Tipurile speciale de state în materia dreptului interna ional public, respectiv federa ia sau statul federal i asocia iile de state, Vaticanul, statele de facto, statele neutre, ministatele;

- Recunoa terea interna ională a statelor i guvernelor, pornind de la accep iunea

no iunii de recunoa tere în materia dreptului interna ional public i continuând cu

analiza aspectelor vizând recunoa terea statelor, pe de o parte i a guvernelor, pe de alta;

- Popula ia i teritoriul în materia dreptului interna ional public, respectiv analiza fiecăruia dintre cele două elemente fundamentale de drept interna ional public;

- Dreptul marii, respectiv analiza conceptelor de zonă contiguă, zonă economică

exclusivă, platou continental sau mare liberă;

- Regimul juridic al străinilor, respectiv analiza institu iilor extradarii, expulzării,

protec iei diplomatice i azilului teritorial, precum i a regimului juridic al refugia ilor i

al persoanelor stramutate;

- Popoarele i miscările de eliberare na ională, ca subiecte de drept interna ional public;

- Protec ia interna ională a drepturilor omului, respectiv analiza Cartei Organiza iei Na iunilor Unite, a Declara iei Universale a Drepturilor Omului, precum i a pactelor interna ionale privind drepturile omului;

- Sistemul european de protec ie a drepturilor omului, cu accent asupra Consiliului Europei, Conven iei Europene a Drepturilor Omului, precum i a Cur ii Europene a drepturilor omului.

2. COMPETENŢE CONFERITE.

După parcurgerea materialului, fiecare student va fi capabil să descrie şi să explice corelaţia dintre diversele păr i ale dreptului interna ional public; să explice noţiunile de bază din cadrul acestei materii, să manifeste o atitudine responsabilă faţă de pregătirea continuă, cunoaşterea operativă şi aplicarea corespunzătoare a actelor normative şi a jurisprudenţei în domeniu; să cunoască izvoarele dreptului interna ional public, să explice şi să interpreteze principiile generale de drept interna ional public; să acumuleze aspecte specifice privind dreptul mării; să explice regimul juridic al fiecărei instituţii de drept interna ional public studiate; să explice procesul de evoluţie în reglementarea şi aplicarea acestui regim juridic, importanţa sa în cadrul societăţii contemporane; să interpreteze normele juridice specifice şi să analizeze jurisprudenţa în materie; să deceleze raportul dintre diversele instituţii care alcătuiesc materia dreptului interna ional public; să aplice în practică elementele teoretice dobândite.

P

De asemenea, studentului îi va creşte nivelul de comprehensiune a importanţei dreptului interna ional public, i se va dezvolta o axiologie a acestei ramuri de drept, precum şi o atitudine responsabilă faţă de pregătirea teoretică şi practică în domeniu, cunoaşterea evoluţiei legislative în materie – condiţii indispensabile pentru o abordare corectă, ca practician al dreptului.

3. STRUCTURA CURSULUI.

Temele sunt următoarele:

Unitatea de învăţare 1:

Introducere în dreptul interna ional public; Unitatea de învăţare 2:

Izvoarele dreptului interna ional public; Unitatea de învăţare 3:

Principiile generale de drept interna ional public; Unitatea de învăţare 4:

Alte izvoare de drept interna ional public; Unitatea de învăţare 5:

Tipuri speciale de state în dreptul interna ional public; Unitatea de învăţare 6:

Recunoa terea interna ională a statelor i guvernelor; Unitatea de învăţare 7:

Organiza iile interna ionale interguvernamentale ca subiecte de drept interna ional; Unitatea de învăţare 8:

Popula ia în dreptul interna ional public; Unitatea de învăţare 9:

Teritoriul în dreptul interna ional public; Unitatea de învăţare 10:

Dreptul mării; Unitatea de învăţare 11:

Regimul juridic al străinilor; Unitatea de învăţare 12:

Poparele i miscările de eliberare na ională; Unitatea de învăţare 13:

Protec ia interna ională a drepturilor omului; Unitatea de învăţare 14:

Sistemul european de protec ie a drepturilor omului.

P

Unitatea de învăţare 1 INTRODUCERE ÎN DREPTUL INTERNA IONAL PUBLIC

1.1.Introducere

9

1.2.Competenţe

9

1.3.Definitia dreptului interna ional

9

1.4. Rolul i scopul dreptului interna ional

9

1.5.Trăsăturile dreptului interna ional

10

1.6.Rezumat ……

10

1.7.Test de evaluare

10

1.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele introductive de drept international public. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul rolului si scopului dreptului international, cat si al trasaturilor dreptului international public.

1.2. COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea;

să identifice si sa explice trasaturile specifice dreptului international public.

1.3. DEFINITIA DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC.

Doctrina cunoaste mai multe defini ii ale dreptului international public, urmand a ne opri asupra a doua dintre acestea. Astfel, potrivit unei acceptiuni “dreptul international public este un ansamblu de principii si norme – create pe baza acordului de vointa al statelor – care reglementeaza raporturile dintre ele, precum si raporturile dintre ele si alte subiecte de drept international” [Dumintru Mazilu, Dreptul international public, Editia a II a, Vol. I, Editura Lumina Lex, 2005, p. 87]. Dreptul interna ional public este acea ramură de drept, acel ansamblu de principii i norme juridice, scrise sau nescrise, create de state, dar i de celelalte subiecte de drept interna ional, pe baza acordului lor de voin ă, în scopul reglementării raporturilor interna ionale. Raporturile/rela iile interna ionale, în general, sunt rela ii care depă esc limitele unui singur stat i care se plasează în cadrul societă ii/comunită ii interna ionale, scăpând de sub autoritatea unei puteri statale unice. În sens larg, raporturile interna ionale sunt raporturile care se desfă oară între entită ile care ac ionează în cadrul societă ii interna ionale. În sens restrâns, rela iile interna ionale sunt rela iile între subiectele de drept interna ional, dintre care principalul subiect este statul. Pentru a fi guvernate de normele dreptului interna ional, raporturile interna ionale trebuie să fie raporturi în care statele se manifestă ca titulare ale drepturilor lor suverane. Rolul dreptului international public este acela de a norma sau reglementa raporturile din cadrul societă ii interna ionale, de a asigura func ionarea armonioasă a acestei societă i, de a contribui prin mijloacele sale la o dezvoltare corespunzătoare a acesteia, de a preveni i solu iona aspectele conflictuale care continuă să afecteze această societate, a adar ordonarea raporturilor interna ionale.

P

1.4. ROLUL I SCOPUL DREPTULUI INTERNA IONAL.

Este acela de a norma sau reglementa raporturile din cadrul societă ii interna ionale, de a asigura func ionarea armonioasă a acestei societă i, de a contribui prin mijloacele sale la o dezvoltare corespunzătoare a acesteia, de a preveni i solu iona aspectele conflictuale care continuă să afecteze această societate, a adar ordonarea raporturilor interna ionale.

1.5. TRĂSĂTURILE DREPTULUI INTERNA IONAL.

Trăsaturile esen iale ale dreptului interna ional public reies în primul rând din însă i defini ia acestuia. O primă trăsătură pe care o putem eviden ia, vizează faptul că este un drept de coordonare, în opozi ie cu dreptul intern care are un caracter de subordonare. În acest context, Nicolae Titulescu sublinia ca statelor le revine “obliga ia de a se supune legii acceptate de ele în virtutea propriei lor suveranită i” [Nicolae Titulescu, Suveranitatea statelor. Organizarea păcii - Documente diplomatice, Bucure ti, 1967, p. 846]. Sub un al doilea aspect, procesul de elaborare a normei are loc pe orizontală, ceea ce implică, în procesul aplicării, autocenzurarea i cenzurarea reciprocă a statelor (statele sunt în acela i timp creatori i destinatari ai normei). Din acest caracter consensual (normele sunt create i acceptate de creatorii, i, în acela i timp, destinatarii lor, care au interesul să le aplice) decurge obligativitatea dreptului interna ional. Chiar dacă sanc iunile nu sunt atât de evidente, ele există (colective, individuale).

1.6. REZUMAT.

Prezenta unitate de invatare a urmarit familiarizarea studentilor cu notiunile introductive de drept international public, acea ramură de drept, acel ansamblu de principii i norme juridice, scrise sau nescrise, create de state, dar i de celelalte subiecte de drept interna ional, pe baza acordului lor de voin ă, în scopul reglementării raporturilor interna ionale. In acelasi timp am analizat rolul si scopul acestei ramuri de drept, precum si trasaturile specifice acestuia.

1.7. TEST DE EVALUARE.

1. Ce se intelege prin drept international public?

2. Care este rolul dreptului international public?

3. Care sunt trasaturile dreptului international public?

P

- Unitatea de învăţare 2 IZVOARELE DREPTULUI INTERNA IONAL PUBLIC

2.1.Introducere

11

2.2.Competenţe

11

2.3.Tratatul

interna ional

11

2.4.Cutuma

interna ională

12

2.5.Rezumat ……

12

2.6.Test de evaluare

13

2.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu notiunea de izvor de drept international. Astfel, studenţii vor fi introduşi in studiul principalelor izvoare de drept international public, respectiv tratatul international si cutuma internationala, fiind familiarizati cu aspectele teoretice si practice ale acestora.

2.2. COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice izvoarelor de

drept international public; să analizeze continutul si elementele specifice tratatului de drept international, ca

principal izvor al dreptului international public.

2.3. TRATATUL INTERNA IONAL.

Izvorul esen ial al dreptului interna ional public este considerat a fi tratatul interna ional, pe de o parte întrucât cuprinde consim ământul expres al statelor în ceea ce prive te normele sale, iar pe de altă parte prin prisma frecven ei i utilită ii sale. Pornind de la defini ia actului juridic civil, tratatul interna ional poate fi calificat drept manifestarea de voin ă a două sau mai multe state în scopul de a da na tere, a modifica sau a stinge drepturi i obliga ii în raporturile dintre acestea. Într-o altă accep iune, “tratatul este un acord încheiat în scris între subiectele de drept interna ional (în special între state, state i organiza ii interna ionale sau între organiza ii interna ionale) i guvernat de dreptul interna ional, încheiat în scopul de a produce efecte juridice i consemnat într-un instrument unic sau în mai multe instrumente conexe i oricare ar fi denumirea sa” [ A. Năstase, B. Aurescu, C. Jura, Drept interna ional public. Sinteze pentru examen, Edi ia a 4 a, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 40]. În dreptul interna ional contemporan, tratatele interna ionale, bi- sau multilaterale (în func ie de numărul subiectelor participante) reprezintă forma cea mai frecventă de reglementare a drepturilor i obliga iilor statelor în raporturile dintre ele. Pe această cale se realizează i codificarea unor domenii de mare importan ă în cadrul comunită ii interna ionale – dreptul mării, rela iile diplomatice i consulare, dreptul umanitar etc. Alături de surse subsidiare (ex. Rezolu iile Adunării Generale a ONU), tratatele generale (law-making treaties) sunt cea mai importantă sursă a dreptului interna ional:

- Conven ia privind statutul refugia ilor (1951);

P

- Conven ia de la Viena privind dreptul tratatelor (1969);

- Conven ia de la Viena privind rela iile diplomatice (1961);

- Conven ia privind dreptul mării (1982) etc.

Tratatele particulare sau bilaterale constituie i ele o sursă importantă a dreptului interna ional, în special prin consemnarea unor practici statale existente i constante. Normele consacrate prin tratatele generale i particulare au for ă juridică obligatorie pentru statele păr i. Nu toate tratatele pot fi, însă, considerate izvoare ale dreptului interna ional public, ci numai cele licite. Un tratat este ilicit dacă, prin obiectul i scopul său, contravine unei norme imperative de drept intrena ional sau dacă a fost încheiat cu vicierea consim ământului unui stat.

2.4. CUTUMA INTERNA IONALĂ.

Ca i în dreptul intern, cutuma reprezină izvorul cel mai vechi al dreptului interna ional public sau altfel spus izvorul primar al acestuia. Ea poate fi definită ca acea practică urmată de anumite subiecte de drept cu convingerea că reprezintă o normă cu for ă juridică obligatorie sau, într-o altă accep iune “totalitatea regulilor de conduită în practica rela iilor interstatale i recunoscute de state ca având valoare juridică” [ Dumintru Mazilu, op. cit., p. 108]. Pentru a intra în categoria izvoarelor de drept interna ional, cutuma trebuie să îndeplinească două elemente – unul material (obiectiv) i unul subiectiv (psihologic). Elementul material al cutumei este constituit din mai multe componente – durata, uniformitatea sau constan a i generalitatea practicii. Durata practicii nu este prestabilită, atâta timp cât se poate dovedi uniformitatea i aplicarea cu caracter de generalitate. Aprecierea duratei unei cutume se face de la caz la caz, regula invocată de doctrină fiind cea potrivit căreia, este considerată cutumă acea practică ce a fost utilizată un timp suficient pentru a întruni celelalte cerin e ale cutumei. Uniformitatea sau constan a este un element esen ial al cutumei interna ionale. Generalitatea aplicării completează uniformitatea unei practici pentru a o transforma în cutumă. Cerin a generalită ii nu trebuie absolutizată, interpretată ca universalitate, ci presupune doar o participare largă i reprezentativă a statelor. Elementul subiectiv al cutumei rezultă din cuprinsul Statutului Cur ii Interna ionale de Justi ie, care face referire la cutuma interna ională ca “dovadă a unei practici generale, acceptată ca drept” [ Art. 38 din Statutul Cur ii Interna ionale de Justi ie]– sau altfel spus “convingerea statelor că o anumită normă ale caracter obligatoriu” [ Dumitru Mazilu, op. cit., p. 108]. Cutumele interna ionale pot fi generale si locale. Cele locale pot completa dreptul general, însă nu pot deroga de la acesta, cu excep ia normelor imperative. În rela iile dintre state, o problemă frecventă a fost aceea a opozabilită ii cutumei în cazul în care unul sau mai multe state obiectează împotriva ei. În principiu, aceste obiec ii nu pot duce la imposibilitatea formării acelei cutume. Conform regulii obiectorului persistent, dacă un stat obiectează în mod constant împotriva unei cutume, în procesul de formare a acesteia, aceasta nu îi va fi opozabilă dacă dovada obiec iei este clară. Mai dificilă este problema obiec iilor ulterioare formării cutumei, formulate de state noi, formate după stabilirea cutumei. În aceste cazuri, principiul stabilită ii juridice impune acceptarea de către aceste state a cutumelor existente. Dovada cutumei Sarcina probei privind existen a unei cutume revine, într-un litigiu de drept interna ional, statului care o invocă. Elementele ce pot fi utilizate în acest scop sunt, printre altele, tratatele, deciziile instan elor na ionale i interna ionale, actele legislative interne, coresponden a diplomatică, opiniile unor juri ti, practica organiza iilor interna ionale. Alte mijloace de probă a cutumei includ – declara ii politice ale statelor, comunicate de presă, manuale oficiale pe probleme juridice etc.

P

Cutuma este un izvor extrem de flexibil al dreptului interna ional public. Această flexibilitate se poate transforma într-un dezavantaj, mai ales atunci când asistăm la o evolu ie rapidă a activită ii statelor care împiedică dezvoltarea unor cutume stabile i evidente.

2.5. REZUMAT.

Cea de-a doua unitate de invatare a urmarit prezentarea izvoarelor dreptului intrenational public. In prima parte au fost analizate particularitatile tratatului international - izvorul esen ial al dreptului interna ional public – care se defineste drept acea manifestarea de voin ă a două sau mai multe state în scopul de a da na tere, a modifica sau a stinge drepturi i obliga ii în raporturile dintre acestea. Cea de-a doua parte a fost consacrata cutumei intrenationale - izvorul cel mai vechi al dreptului interna ional public sau izvorul primar al acestuia, fiind definită ca acea practică urmată de anumite subiecte de drept cu convingerea că reprezintă o normă cu for ă juridică obligatorie.

2.6. TEST DE EVALUARE.

1. Care sunt principalele izvoare ale dreptului international public?

2. Care sunt trasaturile specifice tratatului international?

3. Aratati ce se intelege prin cutuma internationala?

P

Unitatea de învăţare 3 PRINCIPIILE GENERALE DE DREPT INTERNATIONAL PUBLIC

3.1.Introducere

14

3.2.Competenţe

14

3.3.Considera ii introductive privind principiile generale de drept

14

3.4.Aspecte generale privind principiile dreptului interna ional public

15

3.5.Principiul nerecurgerii la for ă sau la amenin area cu

for

a

15

3.6.Principiul solu ionării pe cale pa nică a diferendelor interna ionale

16

3.7.Principiul neamestecului în treburile interne i neimixtiunii

16

3.8.Principiul cooperării

17

16

3.9.Principiul autodeterminării popoarelor

17

3.10Principiul egalită ii suverane a statelor

3.11.Principiul pacta sunt servanda

17

3.12.Principiul

inviolabilită ii

frontierelor 3.13.Principiul integrită ii teritoriale

17

17

3.14.Principiul respectării drepturilor omului

18

3.15.Rezumat

18

3.16.Test de evaluare

18

3.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi practice ale principiilor de drept international public. Astfel, studenţii vor fi introduşi în studiul fiecaruia dintre principiile de drept international public.

3.2. COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecarui principiu de drept international public prezentat în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea; să explice şi să interpreteze principiile de drept international public.

3.3. CONSIDERA II INTRODUCTIVE PRIVIND PRINCIPIILE GENERALE DE DREPT.

Principiile generale de drept cuprind reguli de maximă generalitate acceptate de majoritatea sistemelor de drept intern, cum ar fi unele principii procedurale, principiul bunei-credin e, principiul autorită ii lucrului judecat etc. Principiile generale recunoscute

P

de dreptul intern sunt considerate un rezervor de principii la care judecătorul interna ional este autorizat să recurgă într-o dispută interna ională, dacă aplicarea lor este relevantă i potrivită în contextul diferit al rela iilor interstatale. Aplicarea principiilor generale de drept are uneori un rol completiv, în cazul existen ei unor lacune în reglementarea prin norme de drept interna ional. Principiile generale de drept sunt, de cele mai multe ori, aplicate ca reguli de sine-statatoare, adaptate la situa iile specifice de drept interna ional. Exemple de principii generale de drept la care s-a recurs de către tribunalele interna ionale, ca izvoare ale dreptului interna ional:

- Ilegalitatea îmbogă irii fără justă cauză;

- Principiul autorită ii de lucru judecat;

- Principiul bunei credin e;

- Regula potrivit căreia nu po i fi judecător în propria cauza;

- Regula litispenden ei ( litispendenta apare atunci cand exista identitate de

obiect, cauza si subiecte, avand aceeasi calitate, conexitatea – exceptia care presupune existenta unei legaturi intre obiectul, cauza si partile unui litigiu care justifica judecarea lor împreuna) etc.

3.4. ASPECTE GENERALE PRIVIND PRINCIPIILE DREPTULUI INTERNA IONAL PUBLIC. Sunt acele reguli generale aplicabile rela iilor între subiectele acestei ramuri de drept. Alături de principiile generale de drept intern, aceste principii formează un corpus de reguli de maximă generalitate i aplicabilitate i cu un caracter imperativ pentru toate subiectele dreptului interna ional. Unele dintre aceste principii au devenit norme superioare, imperative ale dreptului interna ional public, acestea fiind principiile fundamentale ale dreptului interna ional. Principiile dreptului interna ional sunt legate între ele i fiecare principiu trebuie interpretat în contextul celorlalte principii, formând coloana vertebrală a dreptului interna ional.

3.5. PRINCIPIUL NERECURGERII LA FOR Ă SAU LA AMENIN AREA CU FOR A.

Principiul nerecurgerii la for ă sau la amenin area cu for a a fost consacrat prin semnarea în 1928 a Pactului Briand-Kellogg (cunoscut si ca Pactul de la Paris, dupa orasul unde s-a semnat a fost un tratat interna ional care milita pentru renun area la război ca instrument al politicii na ionale.) Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas înainte pentru dezvoltarea doctrinelor dreptului interna ional. Pactul a fost botezat dupa numele secretarului de stat american Frank B. Kellogg si al ministrului de extrene francez, Aristide Briand, initiatorii tratatului. Pactul a fost propus de Aristide Briand, ministrul de externe al Fran ei i laureat al Premiului Nobel pentru Pace, ca un tratat bilateral între Fran a i Statele Unite ale Americii, prin care se scotea în afara legii folosirea războiului pentru rezolvarea problemelor dintre cele două ări. Briand a considerat că o asemenea ini iativă avea să încălzească rela iile răcite dintre fo tii alia i i, mult mai important, avea să asigure o viitoare alian ă a SUA cu Fran a într-un eventual nou război european. După negocieri, pactul a fost semnat la Paris, în 27 august 1928, de reprezentan ii următoarelor state: Australia, Belgia, Canada, Cehoslovacia, Fran a, Germania, India, Statul Liber Irlandez, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia, Africa de Sud, Regatul Unit i Statele Unite. Tratatul a început să aibă efect juridic începând cu ziua de 24 iulie 1929. Până în cele din urmă, pactul a fost semnat de 62 de na iuni. În Statele Unite, Senatul a aprobat tratatul cu o majoritate zdrobitoare de 85 la 1. Senatul a adăugat la legea de aprobare prevederi prin care pactul nu trebuia să aducă atingere dreptului SUA la autoapărare i, în plus, SUA nu erau limitate de prevedrile tratatului împotriva celor care îi violau prevederile) i ulterior prin art. 2, alin. (4) al Cartei ONU, care prevedea că to i membrii organiza iei se vor ab ine, în rela iile lor

P

interna ionale, de la recurgerea la amenin area cu for a sau la folosirea for ei, fie

împotriva integrită ii teritoriale sau independen ei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Na iunilor Unite. Conform dispozi iilor Cartei ONU, interdic ia recurgerii la for ă nu este absoluta. Articolul 51 prevede dreptul statelor membre la auto-apărare individuală sau colectivă, în caz de atac armat. Acest drept este limitat la două puncte de vedere:

- Exercitarea lui este limitată la situa ia unui atac armat;

- Exercitarea lui poate avea loc până când Consiliul de Securitate va lua măsurile necesare pentru men inerea păcii i securită ii interna ionale.

3.6. PRINCIPIUL INTERNA IONALE

SOLU IONĂRII

DE

CALE

PA NICĂ

A

DIFERENDELOR

Principiul solu ionării pe cale pa nică a diferendelor interna ionale rezultă din dispozi iile art. 1 ale Cartei ONU, conform căruia unul dintre scopurile Na iunilor Unite este acela de a men ine pacea i securitatea interna ională i, în acest scop să ia măsuri colective eficace pentru prevenirea i înlăturarea amenin ărilor împotriva păcii i pentru suprimarea oricăror acte de agresiune sau altor încălcări ale păcii i să înfăptuiască, prin mijloace pa nice i în conformitate cu principiile justi iei i dreptului interna ional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor interna ionale sau situa iilor care ar putea duce la o încălcare a păcii. După cum s-a apreciat în doctrină “men inerea i consolidarea păcii implică recurgerea la mijloace pa nice, la solu ii care să se întemeieze pe asemenea mijloace. Suntem în prezen a unei condi ionări dialectice, în sensul că rela ia păcii nu numai deziderativ, ci, si imperativ presupune recurgerea la mijloacele pa nice, la întregul sistem de modalită i pe care le con in pentru a reglementa diferendul respectiv” [Dumitru Mazilu, op. cit., p. 200 i urm]. Astfel cum s-a subliniat în literatura de specialitate [Dumitru Mazilu, op. cit., p. 201], solu ionarea litigiilor prin mijloace pa nice reprezintă o garan ie a păcii pentru următoarele considerente:

- Doar dacă un diferend este solu ionat prin astfel de mijloace se ajunge la o

rea ezare stabilă a rela iilor puse în pericol ca urmare a litigiului apărut;

- În cursul unei reglementări pa nice se realizează apropierea păr ilor aflate în

diferend, ca urmare a unei mai bune în elegeri a cauzelor care au generat conflictul, determinând deterioarea raporturilor dintre cele două state;

- Recurgerea la mijloace pa nice reprezintă o condi ie majoră a redobândirii

încrederii între cele două păr i, zdruncinată de apari ia stării de încordare i a litigiului pe care l-a declan at.

3.7. PRINCIPIUL NEAMESTECULUI ÎN TREBURILE INTERNE I NEIMIXTIUNII.

Principiul neamestecului în treburile interne i neimixtiunii impune obliga ia statelor de a nu interveni în afacerile ce in de jurisdic ia internă a altui stat. Sunt excluse orice forme de interven ie, nu doar cea armată. Semnificative în acest sens sunt prevederile art. 1 din Pactul interna ional cu privire la drepturile economice, sociale i culturale adoptat de adunarea Generală a Organiza iei

Na iunilor

sensul următor:

„1. Toate popoarele au dreptul de a dispune de ele insele. In virtutea acestui drept ele isi determina liber statutul politic si isi asigura liber dezvoltarea economica, sociala si culturala. 2. Pentru a-si infaptui scopurile, toate popoarele pot dispune liber de bogatiile si resursele

Unite,

care

dispun

in

P

lor naturale, fara a aduce atingere obligatiilor care decurg din cooperarea economica

internationala, intemeiata pe principiul interesului reciproc, si in dreptul international. In nici

trai.

3. Statele parti la prezentul pact, inclusiv cele care au raspunderea administrarii de teritorii

dreptului

un

caz

un

popor

de

nu

va

sub

putea

tutela,

fi

lipsit

de

propriile

mijloace

realizarea

de

neautonome

si

teritorii

trebuie

sa

inlesneasca

popoarelor de a dispune de ele insele si sa respecte acest drept, in conformitate cu

dispozitiile

Unite.”

Cartei

Natiunilor

3.8. PRINCIPIUL COOPERĂRII.

Principiul cooperării rezultă din art. 1, alin. (3) al Cartei ONU, potrivit căruia unul dintre scopurile declarate ale Naţiunilor Unite constă în a realiza “cooperarea internaţională în rezolvarea problemelor internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasa, sex sau religie”. Potrivit opiniei exprimate în doctrină, acest principiu “se datorează multiplicării subiectelor de drept internaţional, accentuării independenţelor, apariţiei de probleme globale acute care solicita cooperarea tuturor statelor şi găsirea de soluţii internaţionale pentru acestea” [ A. Năstate, B. Aurescu, C. Jura, op. cit., p. 66].

3.9. PRINCIPIUL AUTODETERMINĂRII POPOARELOR.

Principiul auto-determinării popoarelor este definit ca principiul egalită ii în drepturi a popoarelor i a dreptului de a dispune de ele însele. Toate popoarele au dreptul de a- i stabili statutul lor politic în deplină liberate i fără amestec din afară i de a realiza dezvoltarea lor economică, socială i culturală i orice stat are obliga ia de a respecta acest drept.

3.10. PRINCIPIUL EGALITĂ II SUVERANE A STATELOR.

Principiul egalită ii suverane a statelor conform căruia toate statele au drepturi i obliga ii egale i sunt membre egale ale comunită ii interna ionale, indiferent de deosebirile de ordin economic, social, politic sau de altă natură. Fiecare stat se bucură de prerogativele inerente suveranită ii sale, cu obliga ia corelativă de a respecta personalitatea i suveranitatea altor state. Conform acestui pricipiu, statele au capacitatea egală de a dobândi drepturi i obliga ii pe plan interna ional.

3.11. PRINCIPIUL PACTA SUNT SERVANDA.

Principiul pacta sunt servanda sau principiul îndeplinirii cu buna-credin ă a obliga iilor interna ionale este consacrat din antichitate, fiind aşadar printre cele mai vechi principii de drept. Îl găsim consacrat în art. 2, pct. 2 al Cartei ONU, conform căruia “toţi membrii Organizaţiei trebuie să-şi îndeplinească cu bună-credinţă drepturile şi avantajele ce decurg din calitatea lor de membru, trebuind să-şi îndeplineasca cu bună-credinţă obligaţiile asumate potrivit prezentei Carte”, precum şi în art. 26 al Convenţiei de la Viena, care prevede că “orice tratat leagă părţile şi trebuie executat de ele cu bună-credinţă”. Fiecare stat are obliga ia de a îndeplini cu bună credin ă obliga iile care îi revin în baza principiilor i normelor general recunoscute ale dreptului interna ional i a celor cuprinse în tratatele la care este parte.

3.12. PRINCIPIUL INVIOLABILITĂ II FRONTIERELOR.

P

Principiul inviolabilită ii frontierelor vizează obliga ia statelor de a se ab ine de la orice atingere adusă frontierelor existente ale altui stat, de la orice cerere sau act de acaparare i uzurpare a întregului sau a unei păr i a teritoriului unui stat independent.

3.13. PRINCIPIUL INTEGRITĂ II TERIORIALE.

Principiul intergrită ii teritoriale impune obliga ia statelor de a se ab ine de la orice ac iune incompatibilă cu scopurile i principiile Cartei ONU împotriva intergrită ii teritoriale, independen ei politice sau unită ii oicărui stat i în mod special, de la asemenea ac iuni care implică folosirea for ei sau a amenin ării cu for a.

3.14. PRINCIPIUL RESPECTĂRII DREPTURILOR OMULUI.

Principiul respectării drepturilor omului a devenit una din dimensiunile esen iale ale dreptului interna ional public. Carta ONU proclamă in preambulul său credin a în drepturile fundamantale ale omului, în demnitate, în valoarea persoanei umane, în egalitatea în drept a bărba ilor cu femeile, ca i a na iunilor mari i mici.

3.15. REZUMAT .

Analiza principiilor dreptului intrenational public face obiectul prezentei unitati de invatare. Printre principiile analizate reamintim spre exemplificare: principiul nerecurgerii la for ă sau la amenin area cu for a; principiul solu ionării pe cale pa nică a difrendelor interna ionale; principiul neamestecului în treburile interne i neimixtiunii;principiul cooperării;principiul autodeterminării popoarelor; principiul egalită ii suverane a statelor; principiul integrită ii teritoriale; principiul respectării drepturilor omului, etc.

3.16. TEST DE EVALUARE.

1. Enumerati principiile dreptului international public.

2. Prezentati principiul pacta sunt servanda.

3. Aratati particularitatile principiului inviolabilitatii frontierelor.

P

Unitatea de învăţare 4 ALTE IZVOARE DE DREPT INTERNA ÍONAL PUBLIC

 

4.1.Introducere