Anul

II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021

Sinteze curs 4
Data: 28 octombrie 2020

IERARHIA NORMELOR DREPTULUI INTERNAȚIONAL

1. Normele de jus cogens

N.B.! Între izvoarele dreptului internațional NU există o ierarhie, forța lor juridică fiind aceeași.
Se poate, însă, realiza o ierarhie între diferite categorii de norme ale dreptului internațional, și
anume:
- normele cuprinse în Carta ONU și prevederile altor tratate - potrivit prevederilor art. 103 din Carta
ONU, „în caz de conflict între obligațiile Membrilor Națiunilor Unite decurgând din prezenta Carta si
obligațiile lor decurgând din orice alt acord internațional vor prevala obligațiile decurgând din prezenta
Carta”;
- normele ce au caracter general și cele care au caracter particular - în caz de conflict între o normă
generală și una specială prioritate în aplicare are norma generală. Acest aspect este reglementat în diferite
instrumente juridice internaționale.
- normele de jus cogens.
Noțiune:
- art. 53 din Convenția de la Viena privind tratatele din 1969: o normă acceptată şi recunoscută de
comunitatea internaţională a statelor în ansamblul său, ca o normă de la care nu este permisă nici o derogare
şi care nu poate fi modificată decât printr-o nouă normă a dreptului internaţional general având acelaşi
caracter.
Majoritatea normele dreptului internaţional sunt dispozitive – părţile pot deroga de la ele, în relaţiile
lor, prin acordul lor de voinţă. Din această perspectivă trebuie făcută distincţie: derogare – încălcare.
Doctrina a propus, ca norme imperative, următoarele:
- principiile Cartei O.N.U.;
- drepturile elementare la viaţă şi demnitate umană (interzicerea genocidului, scaviei, discriminării rasiale,
respectarea normelor de drept internaţional umanitar);
- normele care se referă la drepturi în general recunoscute tuturor membrilor comunităţii internaţionale
(de ex.: libertatea mărilor şi a spaţiului cosmic).

1
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI INTERNAȚIONAL PUBLIC

1. Noțiune
2. Caracteristici
3. Principiile fundamentale prevăzute în Declarația din anul 1970
4. Alte principii fundamentale prevăzute în Actul Final de la Helsinki din anul 1975

1. NOȚIUNE

Principiile fundamentale ale dreptului internațional = sunt acelea care au drept conținut norme de
aplicație universală, cu nivel maxim de generalizare și caracter imperativ, ce dau expresie și protejează valori
internaționale fundamentale în raporturile dintre subiectele de drept.

2. CARACTERISTICI

- maximă generalitate (reprezintă abstractizarea a ceea ce este esențial din întregul sistem al
dreptului internațional public, având rol diriguitor și dominant pentru acest sistem);
- aplicație universală (sunt rezultatul acordului de voință al cvasimajorității statelor și se extind chiar
și la alte subiecte de drept internațional)
- caracter juridic obligatoriu (se exprimă prin intermediul unor tratate sau cutume)
- caracter imperativ (sunt norme ius cogens)
- dau expresie și protejează o valoare fundamentală în raporturile dintre subiectele de drept
internațional.
N.B.!
ü Între principii nu se pot face ierarhizări
ü Sunt interdependente. „În interpretarea și aplicarea lor, principiile care preced sunt legate între ele
și fiecare principiu trebuie interpretat în contextul celorlalte”. (Declarația 2625 din 1970)
- sunt consacrate, în principal, în:
ü Carta ONU (art. 2);
ü Declarația Adunării Generale a ONU din 1970 referitoare la „principiile dreptului internațional privind
relațiile prietenești și cooperarea dintre state, în conformitate cu Carta ONU;
ü Actul Final al CSCE de la Helsinki (1975);
ü Carta de la Paris pentru o nouă Europă (1990).
- Declarația din 1970 consacră șapte principii, la care Actul Final mai adaugă trei.

2
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021

3. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE PREVĂZUTE ÎN DECLARAȚIA DIN ANUL 1970

DECLARAȚIA asupra principiilor dreptului internațional privind relațiile prietenești și de cooperare

dintre state, conform Cartei Națiunilor Unite
1. Principiul nerecurgerii la amenințarea cu forța sau la folosirea forței

„Principiul potrivit căruia statele trebuie să se abțină, în relațiile lor internaționale, de a recurge la
amenințarea cu forța sau la folosirea forței fie împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a
oricărui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite.
Orice stat are obligația să se abțină în relațiile sale internaționale de a recurge la amenințarea cu
forța sau la folosirea forței fie împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a oricărui stat, fie
în orice alt mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite. O astfel de recurgere la amenințarea cu forța sau
la folosirea forței constituie o violare a dreptului internațional și a Cartei Națiunilor Unite și nu trebuie să fie
folosită niciodată ca mijloc de rezolvare a problemelor internaționale.
Un război de agresiune constituie o crimă împotriva păcii care angajează răspunderea în virtutea
dreptului internațional.
Conform scopurilor și principiilor Națiunilor Unite, statele au obligația de a se abține de la orice
propagandă în favoarea războaielor de agresiune.
Orice stat are obligația să se abțină de a recurge la amenințarea cu forța sau la folosirea forței pentru
a viola frontierele internaționale existente ale unui stat sau ca mijloc de rezolvare a diferendelor
internaționale, inclusiv diferendele teritoriale și problemele referitoare la frontierele statelor.
De asemenea, orice stat are obligația să se abțină de a recurge la amenințarea cu forța sau la folosirea
forței pentru a viola liniile internaționale de demarcație, cum sunt liniile de armistițiu, stabilite printr-un
acord internațional la care acel stat este parte sau pe care el este ținut să le respecte pentru alte rațiuni sau
conform unui astfel de acord. Dispoziția precedentă nu va fi interpretată ca aducând atingerea pozițiilor
părților interesate față de statutul și efectele acestor linii așa cum au fost definite în regimurile speciale care
le sunt aplicabile, nici ca afectând caracterul lor provizoriu”.
2. Principiul soluționării pe cale pașnică a diferendelor internaționale

„Toate statele trebuie să rezolve diferendele lor internaționale cu alte state prin mijloace pașnice,
astfel încât pacea și securitatea internațională, precum și justiția, să nu fie puse în pericol.
Statele trebuie deci să caute rapid o soluție echitabilă a diferendelor lor internaționale pe cale de
negociere, de anchetă, de mediere, de conciliere, de arbitraj, de rezolvare judiciară, de recurs la organisme
sau acorduri regionale sau prin alte mijloace pașnice la alegerea lor. Căutând această soluție, părțile vor
conveni asupra mijloacelor pașnice care vor fi potrivite cu circumstanțele și natura diferendului.

3
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021

Părțile la un diferend internațional au obligația, în cazul în care nu ar ajunge la o soluție printr-unul

dintre mijloacele pașnice sus-menționate, de a continua să caute o reglementare a diferendului lor prin alte
mijloace pașnice asupra cărora ele vor fi convenit.
Statele părți la un diferend internațional, precum și celelalte state, trebuie să se abțină de la orice
act susceptibil să agraveze situația, astfel încât să nu pună în pericol pacea și securitatea internațională și
trebuie să acționeze în conformitate cu scopurile și principiile Națiunilor Unite.
Diferendele internaționale trebuie să fie rezolvate pe baza egalității suverane a statelor și în
conformitate cu principiile liberei alegeri a mijloacelor. Recursul la o procedură de rezolvare sau acceptarea
unei astfel de proceduri liber consimțită de către state în ce privește un diferend la care ele sunt părți, sau
un diferend la care ele ar putea fi părți în viitor, nu pot fi considerate ca incompatibile cu egalitatea suverană.
Nici o dispoziție a paragrafelor care preced nu aduce atingere, nici nu derogă de la dispozițiile
aplicabile ale Cartei, în special cele care se referă la rezolvarea pașnică a diferendelor internaționale”.
3. Principiul neamestecului în treburile interne

„Nici un stat sau grup de state nu are dreptul de a interveni, direct sau indirect, pentru orice motiv,
în afacerile interne sau externe ale unui alt stat. Prin urmare, nu numai intervenția armată, dar și orice formă
de ingerință sau orice amenințare, îndreptate împotriva personalității unui stat sau împotriva elementelor
lui politice, economice și culturale, sunt contrare dreptului internațional.
Nici un stat nu poate aplica sau încuraja folosirea măsurilor economice, politice sau de orice altă
natură pentru a constrânge un alt stat să-și subordoneze exercitarea drepturilor lui suverane și pentru a
obține de la el avantaje de orice fel. Toate statele trebuie, de asemenea, să se abțină de a organiza, ajuta,
incita, finanța, încuraja sau tolera activități armate subversive sau teroriste destinate să schimbe prin violență
regimul unui alt stat, precum și de a interveni în luptele interne ale unui alt stat.
Folosirea forței pentru a lipsi popoarele de identitatea lor națională constituie o violare a drepturilor
lor inalienabile și a principiului neintervenției. Orice stat are dreptul inalienabil de a-și alege sistemul său
politic, economic, social și cultural fără nici o formă de amestec din partea oricărui alt stat.
Nimic din alineatele care preced nu va trebui să fie interpretat ca afectând dispozițiile Cartei
Națiunilor Unite referitoare la menținerea păcii și securității internaționale”.
4. Principiul cooperării

„Statele, oricare ar fi deosebirile existente între sistemele lor politice, economice și sociale, au
obligația de a coopera unele cu altele în diversele domenii ale relațiilor internaționale, pentru a menține
pacea și securitatea internațională și a favoriza progresul și stabilitatea economică internațională, precum și
bunăstarea generală a națiunilor și o cooperare internațională care să fie lipsită de discriminare bazată pe
aceste deosebiri.

4
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021

În acest scop:
a) Statele trebuie să coopereze unele cu altele pentru menținerea păcii și securității internaționale.
b) Statele trebuie să coopereze pentru a asigura respectarea universală și înfăptuirea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale pentru toți, precum și eliminarea discriminării rasiale și intoleranței
religioase sub toate formele lor.
c) Statele trebuie să se conducă, în relațiile lor internaționale în domeniile economic, social, cultural,
tehnic și comercial, în conformitate cu principiile egalității suverane și neintervenției.
d) Statele membre ale Națiunilor Unite au obligația de a acționa atât împreună, cât și individual în
cooperare cu Organizația Națiunilor Unite, conform dispozițiilor pertinente ale Cartei.
Statele trebuie să coopereze în domeniile economic, social și cultural, ca și în cel al științei și tehnicii
și să favorizeze progresele culturii și învățământului în lume. Statele trebuie să-și unească eforturile pentru a
promova dezvoltarea economică în lumea întreagă, în special în țările în curs de dezvoltare”.
5. Principiul autodeterminării

„În virtutea principiului egalității în drepturi a popoarelor și al dreptului lor de a dispune de ele însele,
principiu consacrat în Cartă, toate popoarele au dreptul de a-și hotărî statutul lor politic, în deplină libertate
și fără amestec din afară și de a urma dezvoltarea lor economică, socială și culturală, și orice stat are obligația
de a respecta acest drept conform dispozițiilor Cartei.
Orice stat are obligația de favoriza, împreună cu alte state sau separat, realizarea principiului
egalității în drepturi al popoarelor și al dreptului lor de a dispune de ele însele, conform dispozițiilor Cartei,
și de a ajuta Organizația Națiunilor Unite să se achite de răspunderile pe care i le conferă Carta în ceea ce
privește aplicarea acestui principiu, pentru:
a) a favoriza relațiile prietenești și cooperarea între state;
b) a pune de îndată capăt colonialismului, ținând seama în modul cuvenit de voința liber exprimată
a popoarelor interesate; ținând seama că faptul de a supune popoarele subjugării, dominației sau exploatării
străine constituie o violare a acestui principiu, ca și o negare a drepturilor fundamentale ale omului și este
contrar Cartei Națiunilor Unite.
Orice stat are obligația de a favoriza, împreună cu alte state sau separat, respectarea universală și
efectivă a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform Cartei.
Crearea unui stat suveran și independent, asocierea liberă sau unirea cu un stat independent, sau
dobândirea oricărui alt statut politic, hotărât în mod liber de către un popor constituie pentru acel popor
mijloace pentru a-și exercita dreptul său de a decide de el însăși.
Orice stat are obligația de a se abține să recurgă la orice măsură de constrângere care ar lipsi
popoarele menționate mai sus în cuprinsul acestui principiu, de dreptul lor de a dispune de ele însele, de
libertatea și independența lor. În cazul în care ele reacționează și rezistă la o astfel de măsură de

5
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021

constrângere, în exercitarea dreptului lor de a decide de ele însele, aceste popoare au dreptul să caute și să
primească sprijin, conform scopurilor și principiilor Cartei Națiunilor Unite.
Teritoriul unei colonii sau alte teritoriu neautonom posedă, în virtutea Cartei, un statut separat și
distinct de cel al teritoriului statului care îl administrează; acest stat separat și distinct, în virtutea Cartei,
există atât timp cât poporul coloniei sau al teritoriului neautonom nu-și exercită dreptul de a dispune de sine
însuși în conformitate cu Carta Națiunilor Unite și, în special, cu scopurile și principiile sale.
Nici o dispoziție din paragrafele precedente nu va fi interpretată ca autorizând sau încurajând o
acțiune, oricare ar fi ea, care ar dezmembra sau ar amenința, în total sau în parte, integritatea teritorială sau
unitatea politică a oricărui stat suveran și independent, care se conduce conform principiului egalității în
drepturi și dreptului popoarelor de a dispune de ele însele enunțat mai sus și având un guvern care reprezintă
ansamblul poporului aparținând teritoriului, fără distincție de rasă, credință sau culoare”.
6. Principiul egalității suverane a statelor

„Toate statele se bucură de egalitate suverană. Ele au drepturi și obligații egale și sunt membri egali
ai comunității internaționale, indiferent de deosebirile de ordin economic, social, politic sau de altă natură.
În special, egalitatea suverană cuprinde următoarele elemente:
a. Statele sunt egale din punct de vedere juridic;
b. Fiecare stat se bucură de drepturi inerente deplinei suveranități;
c. Fiecare stat are obligația de a respecta personalitatea altor state;
d. Integritatea teritorială și independența politică a statului sunt inviolabile;
e. Fiecare stat are dreptul de a-și alege și a dezvolta în mod liber sistemul său politic, social, economic
și cultural;
f. Fiecare stat are obligația de a se achita pe deplin și cu bună-credință de obligațiile sale
internaționale și de a trăi în pace cu celelalte state”.
7. Principiul pacta sunt servanda

„Fiecare stat are obligația de a îndeplini obligațiile pe care și le-a asumat în conformitate cu Carta
Națiunilor Unite.
Fiecare stat are obligația de a îndeplini cu bună-credință obligațiile care îi incumbă în virtutea
principiilor și regulilor general recunoscute ale dreptului internațional.
Fiecare stat are îndatorirea de a îndeplini cu bună-credință obligațiile care îi incumbă în virtutea
acordurilor internaționale conforme principiilor și regulilor general recunoscute ale dreptului internațional”.

5. ALTE PRINCIPII FUNDAMENTALE PREVĂZUTE ÎN ACTUL FINAL DE LA HELSINKI din ANUL 1975

1. . Inviolabilitatea frontierelor
În temeiul acestui principiu:

6
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021

- frontierele statelor sunt inviolabile;

- statele se abțin de la orice atentat împotriva frontierelor altor state;
- statele se abțin de la orice cerere sau de la act de acaparare și de uzurpare a întregului sau a unei
părți a teritoriului oricărui stat.
2. Principiul integrității teritoriale a statelor
Integritatea teritorială a statelor presupune ca statele să:
- respectă integritatea teritorială a celorlalte state;
- se abțin de la orice acțiune incompatibilă cu scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite, împotriva
integrității teritoriale, a independenței politice sau a unității oricărui stat și în special de la orice asemenea
acțiune care constituie o folosire a forței sau amenințare cu forța.
- se abțin de a face din teritoriul celuilalt stat obiectul unei ocupații militare sau al altor masuri de
folosire directa sau indirecta a forței în contradicție cu dreptul internațional sau obiectul unei dobândiri prin
asemenea masuri sau prin amenințarea cu ele. Nici o ocupație sau dobândire de această natură nu va fi
recunoscută ca legală.
3. Principiul respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de
gândire, conștiință, religie sau de convingere
Potrivit acestui principiu, statele au obligația de a respecta drepturile omului și libertățile
fundamentale, inclusiv libertatea de gândire, conștiință, religie sau de convingere pentru toți, fără deosebire
de rasă, sex, limbă sau religie.
Ele trebuie să promoveze și să încurajeze exercitarea efectivă a drepturilor și libertăților civile,
politice, economice, sociale, culturale și altele care decurg toate din demnitatea inerentă persoanei umane
și sunt esențiale pentru libera și deplina sa dezvoltare.
De asemenea, statele au obligația dea recunoaște și a respecta libertatea individului de a profesa și
practica, singur sau în comun, religia sau convingerea acționând după imperativele propriei sale conștiințe.
Statele pe teritoriul cărora există minorități naționale trebuie să respecte dreptul persoanelor care
aparțin acestor minorități la egalitate în fața legii, cărora trebuie să le acorde posibilitatea deplină de a se
bucura în mod efectiv de drepturile omului și libertățile fundamentale și, în acest mod, vor proteja interesele
lor legitime în acest domeniu.

Pentru completarea informațiilor, poate fi studiată una din următoarele lucrări:

1. Raluca Miga Beșteliu, Drept internațional public, vol. I, Ediția 3, Editura C.H.Beck, București, 2014,
pag. 92-94; 99-101.
2. Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept internațional public. Sinteze, Ediția 9, Editura C.H. Beck,
București, 2018, pag. 72, 73, 78-83.