Principiile dreptului internațional public - temă seminar 2 noiembrie 2022 TGD

Surse:
I. Declarația asupra principiilor dreptului internațional privind relațiile prietenești și de
cooperare dintre state, conform Cartei Națiunilor Unite din 1970
II. Actul Final de la Helsinki din 1975
III. Carta ONU (anr.gov.ro)
IV. scrigroup.ro

Principii prevăzute de Declarația din 1970

1. Principiul egalității suverane

Suveranitatea este, în prezent, conceptul fundamental al dreptului internațional, având în vedere

că dreptul internațional este expresia acordului de voință realizat intre state suverane (elementul
principal pe care este clădită astăzi organizarea statală și internațională).

2. Principiul autodeterminării (dreptul popoarelor de a-și hotărî singure soarta)

Declarația defineste acest principiu: “Toate popoarele au dreptul de a-și hotărî statutul lor politic
în deplina libertate, fără amestec din afara și de a realiza dezvoltarea lor economică, socială și
culturala. Orice stat are obligația de a respecta acest drept conform prevederilor Cartei.

3. Principiul neamestecului în treburile interne (neimixtiunii)

Conținutul acestui principiu relevă obligația statelor de a nu interveni în afacerile care țin de
competența națională a unui stat (care aparțin domeniului rezervat). Potrivit acestui principiu,
este exclusă orice formă de intervenție, nu numai cea armată (orice formă de ingerință sau
amenințare îndreptată împotriva elementelor lui politice, economice, culturale).

4. Principiul nerecurgerii la forță sau la amenințarea cu forța

Pana la semnarea Pactului Briand-Kellog, războiul era considerat normal și legitim în practica
dreptului internațional. Art. 2 pct.4 din Carta ONU arată că “Toți membrii organizației se vor
abține în relațiile lor internaționale de la recurgerea la amenințarea cu forța sau la folosirea
forței, fie împotriva integrității teritoriale și independenței politice a vreunui stat, fie în orice alt
mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite.”. Declarația din 1970 arată că războiul de
agresiune este o crimă contra păcii care angajează responsabilitatea statelor în conformitate cu
dreptul internațional. Adunarea Generala ONU a adoptat in 1974, Rezoluția 3314 privind
definirea agresiunii (armate). Celelalte forme de agresiune nu sunt încă definite, deși prin forță
se înțelege orice act de violență sau constrângere, nu numai forță militară, ci orice forme ale
presiunii politice, economice sau de orice altă natură, toate fiind considerate ilicite.

5. Principiul soluționării pe cale pașnică a diferendelor internaționale

Carta ONU (art. 2 pct.3): ”Toți membrii organizației vor soluționa diferendele lor internaționale
prin mijloace pașnice, astfel încât pacea și securitatea internațională, precum și justiția să nu fie
puse în primejdie”. Înțelegem, pe de o parte, obligația generală de soluționare pe cale pașnică,
respectiv prin dreptul de libera alegere a mijloacelor de soluționare.

6. Principiul “pacta sunt servanda” (îndeplinirea cu bună-credință a obligațiilor internaționale)

Nu este doar o normă juridică, ci si una de morala internationala: statele trebuie sa-si
indeplineasca obligațiile la care au consimtit liber. Buna-credinta presupune executarea
obligatiilor fără subterfugii, fără folosirea unor modalități incorecte de a ocoli executarea lor.

7. Principiul cooperării

Este un principiu nou care circumscrie obligația statelor de a coopera între ele în vederea
menținerii păcii și securității internaționale, favorizarii progresului și stabilității economice
internaționale. Se datoreaza multiplicării subiectelor de drept internațional, accentuării
interdependențelor, apariției de probleme globale acute care solicită cooperarea tuturor statelor și
găsirea de soluții internaționale pentru acestea.

Principii prevăzute în Actul Final de la Helsinki

1. Principiul inviolabilității frontierelor

Prevede obligația statelor de a “se abține acum si-n viitor de la orice atentat împotriva acestor
frontiere”, de la “orice cerere sau act de acaparare și uzurpare a întregului sau a unei părți a
teritoriului oricărui stat independent”. Conform Actului Final, frontierele pot fi însă modificate,
în conformitate cu dreptul internațional, prin mijloace pașnice și prin acord.
 2. Principiul integrității teritoriale

Prevede obligația statelor de a se abține de la orice actiune incompatibila cu scopurile si

principiile Cartei ONU împotriva integrității teritoriale, independenței politice sau a unității
oricărui stat participant și în special de la orice asemenea acțiune care constituie o folosire sau o
amenințare cu forța, precum și de la a face din teritoriul celuilalt obiectul unei ocupații militare
sau al altor măsuri de folosire directă sau indirectă a forței în contradicție cu dreptul
internațional sau obiectul unei dobandiri prin asemenea măsuri sau prin amenințarea cu ele. Se
mai prevede că nici o astfel de ocupație sau dobândire nu poate fi recunoscută ca legală.

3. Principiul respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale

Inițial considerat ca principiu de drept internațional de ramura (nu principiu fundamental, se

considera că se referă doar la materia populatiei), astăzi criteriul respectării drepturilor omului a
devenit o coordonată esențială a raporturilor interstatale și o condiție pentru aderarea la diferite
foruri și forme de cooperare sau integrare de diferită amploare.