Sunteți pe pagina 1din 1

Temă facultativă

Egalitatea este cel mai mare dușman al libertății. - Petre Tutea

Sunt de părere că citatul dat nu se îndepărtează de realitatea pe care o trăim zi de zi, fiind indusă în
continuu și de multe ori nefondat ideea egalității nemărginite dintre oameni. Înainte de a fi un principiu
juridic, egalitatea a rămas cea mai importantă caracteristică a religiei creștine, conform căreia toți suntem
egali în fața Lui Dumnezeu. Totuși, faptul că auzim atât de des că suntem egali și că avem aceleași
drepturi, libertăți, șanse, posibilități ar putea fi tocmai motivul pentru care există factori disturbatori ai
libertății anumitor categorii de oameni, pentru că, în fine, egalitatea este doar un concept îndepărtat când
vine vorba de aplicarea sa în ceea ce privește categorii defavorizate sau care nu se conformează cu
standardele formate odată cu avansul puternic social la care luăm parte în fiecare zi sau cu concepțiile și
prejudecățile umane.
Desigur, libertatea poate fi văzută în mai multe feluri, chiar privind dincolo de limitările apartenenței
omului la raporturi sociale, ea având semnificații mai largi. Libertatea e o relație în primul rând a omului
cu sinele și cu manifestările sale, însă punerea sa în concordanță cu egalitatea, o face să devină o idee cu
natură puternic socială, întrucât egalitatea este astăzi considerată unul dintre pilonii principali ai ordinii
sociale.

S-ar putea să vă placă și